Dintr-o primă lectură atât a Torei, cât și a primei Cărți a Bibliei (Geneza), observăm că se impun

două personaje sacre, considerate primele din rasa umană, cele cu care începe parcursul uman, Adam și
Eva, prezenți în toate cele trei religii avraamice monoteiste: iudaică, creștină și islamică. De aceea, pentru
tema propusă, cei doi vor fi prezentați în context iudeo-creștin, urmărind îndeaproape textul biblic. Geneza
descrie istoria primilor oameni și pentru a indica, drept model, rolul social specific al fiecăruia dintre ei.
Este adevărat că figurile celor doi, Adam și Eva, au trezit de-a lungul timpului diverse controverse, de aici
și rolul acestui eseu, acela de a examina în ce măsură ei reprezintă sau nu modele de conduită pentru
bărbați și femei.

După cum aminteam mai sus, punctul de plecare îl reprezintă istoria creștină a Creației.1 Astfel,
după ce Dumnezeu a făcut Pământul, a creat, după chipul și asemănarea Sa, Omul, numit Adam. Apoi,
cînd și-a dat seama că Adam era singurul membru al speciei sale, Dumnezeu a făcut dintr-una din coastele
bărbatului, femeia, numind-o Eva. Cei doi aveau menirea de a-și trăi zilele, goi și liberi, într-un loc oferit
de Creator în mod special, numit Grădina Edenului, care abunda mai ales în mîncare. Singura regulă de
respectat era aceea că perechea nu avea voie să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului. Însă
şarpele, pe care creștinii îl vor revendica mai târziu a fi diavolul, a ademenit-o pe Eva să guste din fructele
interzise. Ea i-a dat și lui Adam să mănânce. Prin urmare, au cunoscut că sunt goi şi s-au ruşinat.
Dumnezeu a venit în grădină și i-a chemat, dar s-au ascuns, acoperindu-şi trupurile cu frunze de smochin.
Creștinii cred că Dumnezeu știa despre păcatul lor și i-a blestemat pe Adam și Eva. În consecință,
neascultarea a fost cea care i-a obligat să părăsească grădina, urmând ca nimeni să nu se mai întoarcă
vreodată în Paradis.

Tocmai această înfruptare din pomul interzis a făcut ca Adam să fie forţat de acum încolo să
muncească pământul, iar Eva să suporte durerile naşterii de copii. Neascultarea devine păcat original,
transmisibil, manifestat la om şi prin autosuficienţă şi egoism. Într-o interpretare personală a referatului
Creaţiei, Mary Daly, supranumită şi ,,mama teologiei feministe modern”, susţine că femeile sunt într-un
anumit fel, asuprite de păcatul originar.2 Înainte însă de a urmări implicaţiile mesajului biblic, este
important să pătrundem mai bine personalitatea primilor oameni. Pedepsit pentru că şi-a ascultat soția,
ajuns apoi să trudească pământul ostil, până la întoarcerea la praful din care provine3, Adam ne este

1
http://www.innovationslearning.co.uk/subjects/re/information/creation/christian_creation.htm
2
Daly, God the Father: Toward a Philosophy of Women’s Liberation, p. 49
3
Marvin H. Pope, ,,Adam” in Encyclopaedia Judaica (New York: Macmillan, 2006), p. 371.

1
prezentat ca naiv, credul, am putea spune chiar nevinovat.4 După ce a fost izgonit din Rai, Biblia nu mai
dă nici o indicaţie despre cum s-a familiarizat cu lumea exterioară, neprotejată. Ştim doar că a fost tată a
multe neamuri. Pentru toţi bărbaţii de mai târziu Adam va fi perceput ca un luptător, căci condiţiile în care
trăia după cădere erau altele decât cele din Grădina Raiului, cu care, dealtfel fusese familiarizat. Nu
trebuie privit însă ca model pentru un comportament creștin ideal. Pe această notă, nu există informații
suficiente despre modul în care și-a trăit viața în lumea din afara Edenului, pentru a-l revendica sau
renunța la el ca model. Cum am spune astăzi, Adam este un personaj controversat, plin de mister.

Istorisirea faptelor privitoare la el a avut un deosebit ecou, ce a marcat evoluția culturală și socială
a tradiției iudeo-creștine privitoare la identitatea de gen. Confirmat de toate religiile avramice drept primă
creaţie umană a divinităţii, Adam nu a fost cel ispitit de șarpe, el urmând, pur și simplu, exemplul cu
tovarășei sale, Eva. Ideile, conform cărora primul om nu a fost motivul căderii și că el este figura
masculină de origine și toate sunt descendente din el, a dus la credința că bărbații sunt superiori femeilor.
Încercând să descifrăm textul inspirat, vom înţelege cine este într-adevăr Eva şi ce moştenire lasă în urmă
personalitatea sa. Creată din coasta bărbatului, este completare acestuia, renumită însă pentru vina intrării
păcatului în lume. Curiozitatea, inteligenţa și atenţia la dialog, nu i-au fost de folos, căci va fi blestemată
de Dumnezeu. De asemenea, i s-a spus că trebuie să i se supună soțului. Drept urmare, cei doi au copii,
moment ce marchează începutul modelului ideal de familie.

Așa cum am menționat anterior, într-o pagină a Creației am putea găsi şi explica modul în care se
raportează oamenii între ei, printr-o anumită conduită, stabilită de către textul biblic. În consecință, Eva nu
a fost văzută drept model de comportament. De ce oare? Acţiunea ei, marcată de curiozitate, a dus-o la
supunerea faţă de bărbat. Viața împreună cu Adam, petrecută în afara Raiului, creat în mod explicit pentru
ei, este greu de interpretat, cu privire la modul în care a evoluat, deoarece există puţine informații despre
aceasta. Din păcate, concluziile sunt în mare parte negative. Datorită acestei negativității din jurul Evei,
femeile au fost supuse controlului de-a lungul veacurilor, apărând diferite teorii referitoare la inegalitatea
de gen. În mod repetat, prin prisma acestei abordări greşite, s-a dorit ca femeia să fie văzută doar ca un
descendent al bărbatului, pusă intenţionat în Rai pentru a-i fi tovarăş de vieţuire şi doar atât. Una dintre
principalele dileme ale umanităţii, pentru care Eva a fost învinovăţită este sexualitatea.

4
Hussain, and Oxtoby. World Religions: Western Traditions, 74

2
 În articolul său, intitulat Genul și sexualitatea în Grădina Edenului, Jerome Gellman, susține că
„Adam este ființa sexuală normativă, căreia Eva îi este subordonată”. După părerea sa ideea că femeia îi
este supusă bărbatului, nu rezultă doar din primul capitol al Bibliei, tema fiind dezvoltată de-a lungul
întregului text inspirat. În II Corinteni 11, 3, este reamintită înşelarea Evei de către diavol, ca un
avertisment pentru creștini: „mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit-o pe Eva prin viclenia lui, tot
aşa şi gândurile voastre să se abată de la curăţia şi nevinovăţia cea întru Hristos.” Un alt exemplu îl
întâlnim în I Timotei 2, 11-15. Iată ce spune Sf. Ap. Pavel: „Femeia să asculte învăţătura în linişte, cu
toată supunerea. Eu nu-i îngădui acesteia nici să înveţe pe altul, nici să aibă stăpânire asupra bărbatului, ci
să stea în linişte. Fiindcă Adam a fost zidit întâi, apoi Eva; şi Adam n-a fost amăgit; dar femeia fiind
amăgită, s-a făcut călcătoare de poruncă. Ea însă se va mântui prin naştere de copii.” Toate aceste teme,
având ca subiect supunerea femeii, au făcut ca Eva să nu constituie mult timp, un model pentru societate,
în întregul ei. Problemele legate de gen nu se termină însă aici. Actul și rezultatul neascultării Evei au dus
la izolarea celor două sexe și, prin urmare, la ridicare bărbatului pe un piedestal, indicând atât o
superioritate socială, cât şi una biologică. Iată cum… Rolul procreativ al femeii este însoţit de acea
scurgere de sânge periodică. Din acest punct de vedere, unii aseamănă trupul femeii cu un organism
complet, care însă poartă în sine un accident, căci o data pe lună nu reușește să creeze un embrion util, ci
unul fără de valoare, eliminat ulterior. De aici, probabil, tradiţia creştină, conform căreia acest
metabolism, specific feminin, ar un tip de „impuritate”, necesitând, prin urmare, o anumită interdicţie de a
participa la evenimente sfinte.

Prin urmare, Creația l-ar avantaja mai mult pe Adam, singurul purtător al chipului lui Dumnezeu,
aspect rezonând ulterior în întreaga cultură creștină. În plus, există voci care reclamă prezența acestei idei
ancestrale încă din perioada copilăriei. În studiul său, intitulat ,,Diferența de gen în povestea cu Adam și
Eva”, Stuart Charme evaluează răspunsurile unui grup de copii, privind impactul referatului Creației
asupra relației dintre bărbat și femeie. Autorul folosește povestea ca un „test proiectiv, pentru a descoperi
ideile preexistente ale copiilor, legate de acest subiect și cum pot ele influența înțelegerea unei foarte
cunoscute istorisiri biblice.” Metodologia cercetătorului pornește de la ipoteza că atunci când cei mici sunt
introduși în istoria biblică a Creației ei încep să identifice deosebirile privind genurile umane. Concluzia
studiului arată că în urma analzei, marea majoritate a copiilor s-a întrebat de ce Dumnezeu a decis să-l
creeze mai întâi pe Adam. Astfel, s-ar explica modul în care actul plămădirii primilor oameni a creat
granițe de gen, datorită mai ales Evei.

3
4