nimicuri

nr. 480/26 iun. 2019

O dramă cu țigani
în anul 1974 un șofer din Iași a pornit furios cu autocamionul și a trecut peste o șatră
de țigani, omorând 24 de oameni. Dar ce îl determinase pe Eugen Grigore să facă o astfel de
crimă? Miliția și Securitatea au încercat să acopere această crimă pentru a nu se ivi un
conflict interetnic între români și țigani, se zicea...

Au trecut aproape 50 de ani și încă nu se cunosc cauzele și detaliile cu toate că a murit

și autorul măcelului. Ce se întâmplase?

Un grup de țigani a prădat locuința lui Eugen Grigore căutând fiare vechi, sticle și
orice obiecte pe care să le vândă ei. Furioși că nu prea au găsit nimic, țiganii au dat foc la
casă și atunci a dat peste ei soția lui Eugen Grigore cu cei trei copii ai ei care au început să
țipe după ajutor. Țiganii i-au legat la gură și apoi i-au legat pe toți de gard și au fugit, apoi
soția și copiii lui Eugen Grigore au ars ca niște torțe.

1
 Șoferul a încercat să-și facă dreptate și s-a adresat autorităților care au tăcut. De fapt,
Miliția a încercat să facă niște investigații sterile și s-a oprit din cauză că, au scris milițienii că
vecinii nu au vorbit nimic de frica țiganilor care trăiau într-o șatră de la marginea Iașului. Și
Securitatea a tăcut de teamă că s-ar putea declanșa un război interetnic, și a băgat totul la
dosar.

Au trecut mai multe luni și nici făptașii nu au putut să fie aflați de Grigore. Disperat
de neputința autorităților, șoferul a hotărât să își facă singur dreptate. S-a urcat la volanul
autocamionului și a ajuns în cartierul Ciurea de la marginea Iașului unde sălășuia șatra de
țigani. În câteva secunde a trecut peste corturi, peste tot și a omorât 24 de persoane.
„Am omorât 24 de oameni, bărbați, femei și copii, iar totul a fost trecut imediat la
strict secret de către Securitate și Miliție și șters, care nu voiau să apară un conflict între
țigani și români. Toate urmările acestei răzbunări au fost șterse” scria Eugen Grigore în
declarația dată autorităților și publicată de comisarul Traian Tandin.

2
 Eugen Grigore a fost condamnat la 28 de ani de pușcărie și în anul 2000 a fost eliberat
din închisoare condiționat, trăind apoi ca cerșetor boschetar pe străzi până în anul 2009 când
a fost călcat de un tir (să fie o răzbunare!) și a murit.

Diego Ciobotaru, doctorand la Facultatea de Istorie din Iași, care studiase acest caz
spune că în prezent că și în trecut documentele oficiale ale autorităților sunt clasificate și că
nici presa vremii nu a scris nimic despre acest caz, tot din cauza interdicțiilor impuse de către
autorități. „Cazul tragic al lui Eugen Grigore trebuie bine încadrat în contextul politic de
înainte de 1989. Răzbunarea acestuia pe șatra de rromi din Ciurea a fost ocultată ani de-a
rândul de instituțiile regimului comunist, iar abia după Revoluție au început să apară public
fracturi din această poveste, instrumentalizată ulterior, în urmă cu doar câțiva ani. Și acum
despre personajul în sine se cunosc puține date sigure, mai puține decât cele oficiale.
Informații în presa vremii nu sunt disponibile având în vedere cenzura practicată în regimul
trecut. O crimă de asemenea amploare contrasta vizibil cu stabilitatea socială promovată în
mod propagandistic de Partidul-Stat”. Acesta a mai precizat că nu se cunosc mărturii vizibile
care să demonstreze în clar că ar fi fost vorba de o crimă etnică sau că Eugen Grigore ar fi
avut sentimente anti-țigănești. Acesta mai arată că a studiat stenogramele și diferite
rapoarte ale autorităților locale și ale PCR și că povestea lui Eugen Grigore nici nu este
amintită.
3
 Am amintit aici întâmplările groaznice prin care au trecut în 1974 toți, și Eugen
Grigore, și șatra de țigani, și chiar și „organele” de atunci. Eugen Grigore trebuie înțeles, să-ți
găsești casa arsă și femeia și copiii arși e o dramă care, poate că ar fi trebuit reparată de
autoritățile vremii, și nu îngropată în dosare. Și Eugen Grigore nu a găsit nici un fel de
reparație a dramei sale…

Nici țiganii nu sunt de vină, ași deveni rasist eu, ci faptele lor sunt vinovate.
Țiganii sunt un neam nomad care și-au păstrat tradițiile, obiceiurile, limba, și toate cele de-a
lungul a sute de ani. Au anumite munci pe care le practică cu pricepere, cum numai ei știu,
muzica țigănească, prelucrarea metalelor, căldărarii, aurarii, a lemnului, lingurarii, creșterea
cailor, dar numai a cailor, n-o să vezi vacă sau oaie prin curțile lor, dar se pricep fără egal la
cerșit și mai ales la furat…
Drama acestui caz se datorează autorităților comuniste de atunci care au ascuns sub
preș tot cazul, cum au făcut și autoritățile neocomuniste de după 1989 care au ascuns sub
preș numele de țigan, înlocuindu-l cu numele de rrom, vezi șirul de legi date după 1989 prin
care cuvântul „țigan” să fie înlocuit cu cuvântul „rrom”. Profesorul Barbu Constantinescu
cunoscut ca cel mai mare culegător de folclor țigănesc amintea prin 1878 că „…țiganii către
dânșii se numesc rom, iar pe români îi numesc gagio…”. Între timp cuvântul rom a cam fost
confundat cu numele de român și invers. Sub oblăduirea instituțiilor europene drepturile
țiganilor au fost apărate prin legi ale statului, țiganii își depășesc cât mai des drepturile, își
depășesc limitele, și de aceea apar tot mai multe fenomene precum cel povestit mai sus…

Gheorghe Atanasescu / 26 iun. 2019