Formarea Moldovei şi Ţării Româneşti

Statele medievale româneşti au beneficiat de o serie de factori ce au favorizat constituirea

lor:
 Externi:
 Marea invazie a cumanilor şi tătarilor dintre anii 1241-1242 a stopat expansiunea Ungariei
la E şi S de Carpaţi
 Ungaria şi Polonia urmăreau eliminarea Hoardei de Aur
 Stingerea dinastiei Arpadienilor şi criza dinastică din Ungaria (secolele XIII-XIV)
 Interni:
 Creşterea demografică substanţială
 O viaţă economică prosperă
 Dezvoltarea drumurilor comerciale ce străbăteau spaţiul românesc (cel mai important fiind
cel de la Marea Neagră la Europa Centrală cu trecere pe valea Dunării)
 Accentuarea procesului de diferenţiere socială în cadrul comunităţilor, ceea ce a dus la
desprinderea elementelor conducătoare
Tradiţia descălecatului:
În ceea ce priveşte Ţara Românească, tradiţia istorică spune că Radu Negru Vodă din
Făgăras a „descălecat” la Câmpulung şi la Argeş în 1290, în contextul în care Ungaria încerca să
îşi consolideze controlul asupra Transilvaniei, precum şi extinderea acestuia la S şi la E de Carpaţi.
Deşi această teorie susţine un fapt istoric, ea nu este susţinută şi prin izvoare istorice.
În cazul Moldovei, în schimb, teoria descălecatului poate fi demonstrată. Astfel, prima
etapă a întemeierii Moldovei este cea a descălecatului lui Dragoş. Cu ocazia expediţiilor
maghiare antitătăreşti (1345-1354) este organizată în N Moldovei o marcă, cu centrul la Baia,
condusă de Dragoş, un cneaz român din Maramureş; această formaţiune se afla sub suzeranitatea
maghiară, rămânând astfel şi sub urmaşii lui Dragoş, Sas şi Balc. A doua etapă este cea a lui
Bogdan din Cuhea, voievod al Maramureşului, care intră în conflict cu regalitatea maghiară
deoarece aceasta dorea să lichideze autonomiile româneşti. Astfel, Bogdan, trece în Moldova
(descălecatul lui Bogdan, 1359) şi, cu sprijinul boierimii moldovene, îl înlătură pe urmaşul lui
Dragoş, Balc. În acest moment, conform Cronicii lui Ioan de Târnave, Bogdan pune bazele unui
stat independent la E de Carpaţi. În 1365 Bogdan învinge o oaste ungară, fapt ce a consfiinţit
definitiv ruperea de Ungaria şi întemeiază dinastia Bogdăneştilor, care domneşte până în secolul
XVII. Urmaşul lui Bogdan e fiul său, Laţcu (1365-1377), care a continuat politica de independenţă
a statului, intrând în legătură cu papalitatea, care îi recunoaşte titlul de duce al Moldovei. Urmează
Petru Muşat (1375-1391), care crează o Mitropolie română cu sediul la Suceava, unde îşi stabileşte
şi reşedinţa domnească. În politica externă se îndreaptă mai degrabă spre Polonia (faţa de care face
şi un jurământ de vasalitate în 1387) pentru a putea face faţă presiunilor Ungariei. Sub domnia lui
Roman I (1391-1394) Moldova devin un stat riveran al Mării Negre prin unificarea teritoriilor
dintre Carpaţi, Nistru, Dunăre şi Mare.
Pentru Ţara Românească, faptele ce reies din documente sunt următoarele:
  La 1247 sunt menţionaţi voievozii Litovoi în Oltenia şi Seneslau în Muntenia
 Între anii 1270-1279 apar două documente emise în regatul Ungariei ce vorbesc despre un
nou voievod cu numele de Litovoi, care, în anul 1276, duce o luptă cu regele Ungariei, în
care este ucis, iar fratele său Bărbat este luat prizonier; acesta îşi răscumpără domnia şi
continuă să stăpânească ca şi supus al regelui
 Domnia lui Basarab I (1310?-1352): în anul 1324 un document maghiar îl menţionează
drept vasal al regelui Ungariei pentru Banatul de Severin, iar la 1330 regele Ungariei Carol
Robert de Anjou organizează o expediţie la S de Carpaţi, când are loc bătalia de la Posada
(9/12 noiembrie 1330), menţionată în Cronica pictată de la Viena. Basarab iese învingător,
ceea ce înseamnă obţinerea inependenţei faţă de Ungaria, dar şi extinderea ţării, care acum
cuprinde Banatul de Severin, Oltenia şi Muntenia. Acest nou statut al ţării reiese şi din noul
titlu voievodal de „singur stăpânitor” şi apoi de domn şi mare voievod. Fiul lui Basarab,
Nicolae Alexandru (1352-1364) i-a fost mai întâi asociat la domnie tatălui său, după care
în anul 1359 îşi ia titlul de domn autocrat (de sine stătător) şi întemeiază Mitropolia
Ungro-Vlahiei la Curtea de Argeş în acelaşi an (Mitropolie dependentă de cea de la
Constantinopol). După Nicolae Alexandru urmează Vladislav Vlaicu (1364-1376): numit
şi el „mare voievod şi domn”, crează cea de-a doua Mitropolie ortodoxă la Severin, în
anul 1370, crează o cancelarie domnească şi bate primii bani de argint.
Dobrogea:
 În secolul al XIII-lea teritoriul danubiano-pontic trece sub stăpânirea vremelnică a
Asăneştilor, apoi a conducătorilor celui de-al doilea Ţarat Bulgar, dar se continuă şi
existenţa unor structuri politice locale: de ex în anul 1230 este menţionată Ţara Cavarnei
(teritoriul dintre Varna şi Caliacra). La începutul secolului al XIV-lea teritoriul cu nucleul
în Ţara Cavarnei se constituie intr-un principat independent condus de Balica şi apoi de
Dobrotiţă/Dobrotici (1354-1386): el este recunoscut mai intâi ca strateg şi apoi ca despot
de către Imperiul Bizantin, menţine legături cu voievozii Ţării Româneşti şi unifică „ţările”
dintre Dunăre şi Mare. Dobrogea va fi inclusă în statul lui Mircea cel Bătrân, după ce
acesta înfrânge oştile turceşti.

Organizarea administrativă:
Ţara Românească era organizată în judeţe, conduse de reprezentanţi ai domnitorului, numiţi
judeţi
Moldova era organizată în ţinuturi de două feluri:
 Cu cetăţi, conduse de staroşi
 Fără cetăţi, conduse de judeţi
Transilvania cunoaşte trei forme de organizare:
 Comitatele maghiare, conduse de comiţi
 Districtele româneşti, conduse de voievozi, cnezi sau juzi
 Scaunele săseşti sau secuieşti, conduse de doi juzi scăunari
Oraşele erau conduse:
 În Transilvania de către un sfat orăşenesc în frunte cu un jude
 În Ţara Românească de către 12 pârgari în frunte cu un judeţ
 În Moldova de către 12 pârgari în frunte cu un şoltuz

Organizarea judecătorească :
În Ţara Românească şi Moldova judecata se făcea ţinându-se cont de „obiceiul pământului şi al
legii româneşti”. În secolul XV apar primele legi scrise, după modelul bizantin:
 În Ţara Românească, după 1450, din porunca lui Vladislav al II-lea, este dată legiuirea
Zakonicul
 În Moldova, în timpul lui Ştefan cel Mare, în anul 1472, este dată Syntagma, adică o
culegere de legi a lui Matei Vlastares
 În Transilvania este dată în 1517 legiuirea Tripartitum-ul lui Werboczy