Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice,

orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel

valoarea supremă, este un scop în sine și nu un mijloc. Umanismul implică un
devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane, în
sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare,
umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi
dependența de credință, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelații divine.
Umaniștii susțin moralitatea universală bazată pe condiția umană ca loc comun,
sugerând că soluțiile problemelor sociale și culturale umane nu pot fi
provincialiste.
Literatura română umanistă se dezvoltă începând cu secolul al XVII-lea, prin
figuri de cărturari cunoscători ai limbilor greacă, slavonă și latină, precum Grigore
Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, Udriște Năsturel și
stolnicul Constantin Cantacuzino.
Imediat după apariția tiparului, s-au înființat centre de tipărire a cărților laice și
religioase. Un rol important l-au avut aici domnitorii care au construit școli sau
biblioteci voievodale: Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin
Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir.
Activitatea cronicarilor moldoveni și munteni înscrie prima pagină în cultura
română. În concepția lor, istoria este purtătoarea unor valori educative și de aceea
principala lor preocupare este de a recupera trecutul prin scris.
 Reprezentantul Umanismului
Pierre de Ronsard (n. 11 septembrie 1524 – d. 28 decembrie 1585) a fost un poet
francez.
A fost poetul Curții, foarte apreciat de rege
datorită ideilor sale în favoarea politicii reginei-
mamă contra hughenoților, exprimate în opera
sa Discours de la Misère de ce Temps (1562-
1563) și s-a bucurat de o poziție privilegiată:
aceea de a sta în dreapta suveranului.
Când în 1547 sosește la Paris, va crea în jurul
său o școală poetică, urmând a fi cunoscută în
epocă sub denumirea de Pleiada maestrului
Ronsard, în care activau Jean Dinemandi, zis
Dorat, Pontus de Tyard, și, nu în ultimul rând,
Remi Belleu.

Opere
Moartea Mariei Cum vezi în creangă roza în haina-i veșnic nouă, În tinerețea
lumii de Mai, prin alte flori, Și cerul gelozind-o de viile-i culori, Când zorile o
scaldă cu lacrime de rouă;
Corola-i poartă gingaș iubirea triumfală; Îmbălsămând grădina cu-arome dulci și
moi: Dar sub arșița dură, sub grindină și ploi, Tânjește-ncet și moare, petală cu
petală,
Tot astfel în avântu-ți de-ntâia tinerețe, Când lut și cer cinstitu-au suava-ți
frumusețe, Ți-a fost tăiat de parcă al vieții fraged fir.
La groapa ta primește-mi a lacrimii ardoare, Și vasul plin cu lapte, și-acest belșug
de floare, Ca trupul tău să fie și mort un tandafir.
Traducere: Nicu Porsenna
 Iluminismul numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii este o mișcare
ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și
înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord
și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin
răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (cf. Carp Maxim). Iluminismul este
o replică la adresa barocului, în încercarea de a înlătura dogmele religioase și de
a propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii.
Iluminismul a pretins eliberarea ființei umane de sub tutela sa autoindusă. "Tutela
este incapacitatea ființei umane de a-și folosi abilitățile cognitive în lipsa
instrucțiunilor de la o altă persoană. Această tutelă este auto-indusă atunci când
cauza sa nu rezidă în absența rațiunii, ci în absența hotărârii și a curajului de a lua
hotărâri fără instrucțiuni de la o altă persoană". Sapere aude! "Aveți curajul de a vă
folosi propriul simț al rațiunii!" – acesta este motto-ul Iluminismului (Immanuel
Kant).

Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios și științific, dogmatismul,

intoleranța, cenzura, precum și constrângerile economice și sociale. Considerau că
statul este instrumentul adecvat și rațional al progresului. Raționalismul extrem și
scepticismul epocii au condus în mod firesc la deism; aceleași calități au avut un
rol important în determinarea reacției de mai târziu a romantismului. Reacționând
la dogmatism, iluminismul a găsit un culoar favorabil într-o perioadă în
care Biserica își pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune ordinea socială
cu aceeași fervoare și implicare precum în evul mediu și la începutul modernității.
Conceptele filosofice din Franța mijlocului de secol al XVIII-lea au transformat
perspectiva mecanicistă asupra universului într-o variantă revizuită radical a
creștinătății, pe care au denumit-o deism.
 Reprezentantul iluminismului

Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 - d. 2

iulie 1778) a fost un filozof francez de
origine geneveză, scriitor și compozitor, unul
dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului.
A influențat hotărâtor, alături
de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar,
principiile de drept și conștiința socială a epocii;
ideile lui se regăsesc masiv în schimbările
promovate de Revoluția franceză din 1789 .
Romane

 Émile sau despre educație (roman

pedagogic) - (1762)
 Iulia sau noua Eloiză (roman epistolar) -
(1761)
Opere - libret și muzică

 Muzele galante - (1745)

 Ghicitorul satului - (1752)
Pagini confesive

 Rousseau, judecător al lui Jean Jacques - (1776)

 Jean-Jacques Rousseau, traducere și prefață Pericle Martinescu, Confesiuni,
București, Editura pentru literatură, 1969, 3 vol.
 Visările unui hoinar singuratic - postum - (1782)
Clasicismul este un curent literar-artistic - având centrul de iradiere în Franța,
ale cărui principii au orientat creația artistică europeană între secolele al XVII-
lea și al XVIII-lea. Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură,
literatură) ale Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de
frumusețe și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă
desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul
frumuseții morale.

Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de înalte idealuri
eroice și principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat în mod special de
crearea unor eroi ideali, legați indisolubil de soarta statului, înzestrați cu cele mai
înalte virtuți morale și capabili de fapte eroice. Aceste personaje, de regulă regi sau
reprezentanți ai aristocrației, erau prezentați în odă, imn, poem epic, tablou istoric,
tragedie, socotite ca specii superioare ale literaturii. Modul de viață al burgheziei,
aflată în plină ascensiune în epoca respectivă, era lăsat pe planul doi, de aceasta
ocupându-se speciile literare socotite inferioare (comedia, satira, fabula). Aceste
specii erau considerate modele negative, ele ocupându-se în special de înfierarea
anumitor vicii (comedia era văzută de Aristotel ca "înfierare” a viciilor), de
prezentarea unor aspecte negative care trebuie îndreptate. Clasicismul înseamnă în
primul rând ordine (pe toate planurile), echilibru, rigoare, normă, canon, ierarhie și
credință într-un ideal permanent de frumusețe. Înseamnă ordine obiectivă,
perfecțiune formală (care va fi găsită în acele modele de frumusețe perfecte -
modelele clasice), înseamnă superioritate a rațiunii asupra fanteziei și pasiunii.
Printre reprezentanții de marcă amintim pe Nicolas Boileau (Arta poetică, tratat de
poetică normativă clasică). P. Corneille (Cidul - tragedie), J. Racine (Fedra -
tragedie), Moliere (Avarul - comedie), La Fontaine (Fabule)

Caracteristici

 Imitarea naturii în aspectele esențiale ale omului și vieții, după modelul antic;
 Finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică și etică;
 Cadrul de desfășurare a ceea ce gândesc și înfaptuiesc personajele este unul
decorativ, rece și indiferent, fără vreo influență asupra acestora;
 Subliniează necesitatea de a realiza o armonie internă a operei, obligația de a nu
amesteca genurile și de a respecta principiul verosimilității;
 Eroii clasici sunt oameni tari, propriii lor stăpâni, care își fac întodeauna
datoria, învingându-și sentimentele potrivnice;
 Spre deosebire de romantism, care pune accent pe sentimente, în operele
literare clasice este regăsită rațiunea, ca element definitoriu al omului;
 În majoritatea operelor clasice compoziția este echilibrată, având
diverse motto-uri, remarcându-se și solemnitatea discursului literar.
 Reprezentantul clasicismului
Pierre Corneille (n. 6 iunie 1606, d. 1
octombrie 1684) a fost un scriitor francez, unul
dintre cei trei mari dramaturgi francezi
ai secolului al XVII-lea, alături
de Molière și Racine. Supranumit „fondatorul
tragediei fanceze”, Corneille a produs piese timp
de aproape 40 de ani.

Opere

 Mélite (1629, prima lucrare, comedie)

 Clitandre ou l’Innocence persécutée (1631)
 La Veuve (1632)
 La Galerie du Palais (1633)
 La Suivante (1634)
 La Place royale (1634)
 Médée (1635)
 L’Illusion comique (1636)
 Le Cid (1637)
 Horace (1640)
 Cinna ou la Clémence d'Auguste (1641)
 Polyeucte (1642)
 Le Menteur (1644)
 La Mort de Pompée (1643)
 Rodogune (1644)
 La Suite du Menteur (1645)
 Théodore (1646)
 Héraclius (1647)
 Don Sanche d’Aragon (1649)
 Andromède (1650)
 Nicomède (1651)
 Pertharite (1651)
 Œdipe (1659)
 La Toison d'or (1660)
 Sertorius (1662)
 Sophonisbe (1663)
 Othon (1664)
 Agésilas (1666)
 Attila (1667)
 Tite et Bérénice (1670)
 Psyché (1671)
 Pulchérie (1672)
Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară și
intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând
apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte o reacție împotriva Revoluției
Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului. Își
face cel mai simțită prezența în artele vizuale, literatură și muzică, dar de
asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale
(științele naturii).
Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic înainte
de răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre aceștia se
află Francisco Goya și Manuel Maria Barbosa du Bocage.
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (mișcarea a avut
și ea o importanță fundamentală în unificarea germană prin mișcarea Sturm und
Drang) și în Anglia.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în special
literatura și muzica (deși romantismul s-a manifestat în aceste arte mai târziu decât
în altele). Când curentul a ajuns în școli, au apărut critici împotriva idealizării de
către acesta a realității. Datorită acestor critici a apărut mișcarea care va da
naștere realismului.
Caracteristicile generale ale literaturii romantice:

 prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor

 exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității
 libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la
clasicism)
 întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și goticii
 îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic
 exprimarea specificului național în literatură
 tendința de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor și
libertății
 apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje si țări exotice care
reflectă dorința de evadare din viața reală
 descoperirea folclorului național
 aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și cunoașterea totală)
 apar culegerile de basme și folclor național și includerea limbajului popular în
literatură
 teme romantice: viața, moartea, iubirea, libertatea, exotismul

Reprezentanți:

 Wilhelm Hauff - povestitor,

 Heinrich Heine - poet
 Johann Gottlieb Fichte - a formulat idealul fericirii
 Reprezentantul romantismului
Wilhelm Hauff (n. 29 noiembrie 1802, Stuttgart, Ducatul
Württemberg – d. 18 noiembrie 1827, Stuttgart, Regatul
Württemberg ) a fost un poet și prozator german
din perioada romantică. A făcut parte din cercul poeților
romantici germani, Schwäbische Dichterschule.
Este autorul operei Povestea lui Muck cel Mic, pe baza
căreia s-a realizat un desen animat în 2003 în Rusia. A
scris basme romantice cultivând fantasticul popular
autohton și oriental, nuvele cu accent de satiră social-
politică

Scrieri

 Märchen-Almanach auf das Jahr 1826 - 1828 („Almanahul poveștilor din anul
1826 - 1828”)
 1826: Lichtenstein, scriere prin care poate fi considerat întemeietor al
romanului istoric german
 1825: Der Mann im Mond („Omul în lună”), roman prin care parodiază
modelele și moravurile timpului
 1826: Die Geschichte von dem Gespensterschiff ("Povestea vasului fantoma")
 1827: Phantasien im Bremer Ratskeller („Fantezii din crama primăriei orașului
Bremen”)
 1828: Novellen („Nuvele”)
 Realismul este un curent literar care se manifestă în secolul XIX și are drept
centru de iradiere Franța. Mișcare, curent, atitudine în creația sau teoria
literară și artistică având ca principiu de bază reflectarea realității în datele ei
esențiale, obiective, caracteristice. Concepție opusă idealismului, potrivit căreia
lucrurile există independent de faptul că sunt percepute sau nu.
Romanele realiste au următoarele caracteristici:

 1. Teme: parvenitismul, avariția, imoralitatea,singuratatea etc.

 2. Motive: parvenitul, avarul ,zgarcitul
 3. Compoziție: obiectivă, narator omniscient și omniprezent
 4. Subiecte: inspirate din realitate
 5. Acțiune: pe mai multe planuri
 6. Conflicte: sociale, psihologice, politice, etc
 7. Personaje: întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate,
reprezintă tipuri umane
 8. Structura închisă
 9. Se utilizează tehnica detaliului
 10. Se accentuează relația dintre mediu și personaj
Reprezentanți români ai Realismului:

 Costache Negruzzi
 Nicolae Filimon
 Ion Luca Caragiale
 Liviu Rebreanu
 George Călinescu
 Reprezentantul realismului
George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12
martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor,
publicist, academician român, personalitate enciclopedică a
culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici,
clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este
considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari
români din toate timpurile, alături de Titu
Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna
articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită
în perioada interbelică.

Proză

 Cartea nunții (1933)

 Enigma Otiliei (1938) (inițial Părinții Otiliei)
 Trei nuvele (1949)
 Bietul Ioanide (1953)
 Scrinul negru (1965)
Istorie și critică literară

 Viața lui Mihai Eminescu (1932)

 Opera lui Mihai Eminescu (1934)
 Viața lui Ion Creangă (1938)
 Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941)
 Istoria literaturii române. Compendiu (1945)
 Universul poeziei (1947)
 Nicolae Filimon (1955)
 Gr. M. Alecsandrescu (1955)
 Ion Creangă (Viața și opera) (1964)
 Vasile Alecsandri (1965)