TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Etimologia cuvântului „Drept”:

- Latinescul „directum”, „directus” = Rectiliniu, în linie dreaptă, drept

- Proveniență sanscrită din latină ”Jus„ (”Ius„) = drept ; ”Iu„ (”Ju„) = legătură
- ”Jus„ (”Ius„) – Latinescul ”Jubeo„ (”Iubeo„) = poruncă, poruncesc
- Latinescul „Dirigo” = a cârmui, a dirija în linie dreaptă

Termenul „Drept” are două sensuri:

- Subiectiv – Drepturile subiective decurg din cele obiective (Dreptul la un împrumut)

- Obiectiv – Totalitatea de reguli, de legi, de norme juridice, care sunt instituite sau
emise de organele centrale ale puterii, acestea fiind obligatoriu de respectat, de
către toți cetățenii care se găsesc pe teritoriul acelui stat, in caz contrar, intervenind
forța de constrângere a statului (Este interzis să ucizi)

DREPTUL REGLEMENTEAZĂ RELAȚIILE DINTRE OAMENI

Normă juridică = Lege, regulă de drept

Parlamentul – Organul care emite legile din țară

Necunoașterea legii nu ne exonerează de răspundere

Sistem de drept:

- Romano – Germanic: Majoritatea Europei

- Anglosaxon: Americanii, Englezii
- Sistemul Hindus
- Sistemul Musulman (Norme religioase)
- Sistem mixt: Israel (Reguli civile, religioase)
- Sistemul nordic

Diviziunea dintre drept public și drept privat aparține lui Ulpian (Ulpianus)

Drept public – Raport de subordonare față de o instituție a statului (Plătirea taxelor și

impozitelor) NORMELE SUNT IMPERATIVE. TREBUIE URMATE DE CĂTRE TOȚI CETĂȚENII.

Drept privat – Reglementează relațiile dintre cetățeni. Raport de egalitate. Cetățenii sunt
egali în fața unei situații (Contract Vânzare – Cumpărare) NORMELE NU SUNT IMPERTATIVE.
PĂRȚIILE AU POSIBILITATEA DE A INTRODUCE CLAUZE