Catastiful de termeni abuzaţi cu neruşinare: “viaţă” şi “familie”

...şi iar se reiau discuţiile alea profund irelevante, total pe lîngă subiect şi demne doar de praf
în ochii populaţiei: „viaţa” şi „familia”. Sectanţii retrograzi care finanţează Coaliţia pentru
Familie au reuşit să impună mizeria aia de referendum în mai, şi vestea tragică e că e pe banii
noştri. Pe banii noştri deja puţini, care ar putea fi investiţi în nenumărate lucruri mai utile
societăţii.

Şi încearcă din răsputeri să obţină limitarea întreruperilor de sarcină, similar cu Rusia, Iran
sau Polonia, probabil. Mă aştept în curînd la proiecte de lege şi în acest sens, caz în care îmi
pun cort în Piaţa Victoriei şi protestez pînă murim. Ori eu ori proiectul de lege!

Şi nu o fac pentru mine. Eu în zece, maximum cinsprezece ani am terminat cu orice discuţie
legată de o potenţială familie. O fac pentru că dreptul unei femei de a decide asupra propriului
corp şi asupra propriei vieţi mi se pare fundamental într-o societate liberă.
Iar în ziua în care se va interzice avortul, ar trebui ca toate femeile să refuze, colectiv, să mai
facă sex.
Pur şi simplu.
Atunci cînd orice partidă de sex vine cu pericolul de a-ţi răsturna toate planurile de viaţă – da,
iată termenul „viaţă” corect folosit în situaţia dată – mai bine îţi iei o jucărie cu câte viteze
vrei şi te lipseşti definitiv de sex. Noi, bărbaţii, ne descurcăm oriucum...

Retrograzilor le place foarte tare să mascheze aceste subiecte în termeni pompoşi: „viaţă” şi
„familie”.

Realitatea ironică este că, atît în ceea ce priveşte viaţa, cît şi în ceea ce priveşte familia,
românii sînt lacunari şi ar fi nevoie de discuţii solide. Dar nu în sensul în care vor retrograzii.

Sînt atîţia oameni în jurul nostru care pur şi simplu nu ştiu să trăiască. Nu ştiu să creeze sau să
identifice oportunităţi, nu ştiu să le valorifice, nu se bucură nici măcar cînd au motive şi sînt
absenţi din propriile lor vieţi. Sînt atâţia oameni care trăiesc mic, care fac lucruri în virtutea
inerţiei, care nu au idealuri, care nu conştientizează că, pînă la proba contrarie, asta e poate
singura şansă la căutarea fericirii care ne-a fost acordată şi, în loc să o risipim cu interacţiuni
tîmpite, ar trebui să investim în noi înşine şi să ne transpunem visele în realitate. E singurul
mod în care merită să trăieşti!

Sînt atâţia oameni care nu ştiu lucruri, dar nici nu sînt interesaţi să le afle, şi se mai şi
baricadează în propria ignoranţă ca într-un turn de fildeş imaginar, plasat întotdeauna
deasupra capetelor altora. De parcă prostia ar fi noua virtute...

Sînt atâţia oameni care ratează şi care nu încearcă a doua oară. Şi trăiesc în regret toată viaţa.

Toţi aceşti oameni ar merita un curs de introducere 101 în ideea de viaţă, pentru că se
încăpăţînează să trăiască într-o bulă a nefericirii, dintr-o combinaţie de laşitate şi presiune
socială.

Dacă pensionarul ciufut care se îmbrînceşte în autobuz din lipsă de activitate, ură pe pielea
mai tânără a celor din jur şi nemulţumire din cauza pensiei mici ar pune pe net un anunţ:
„Ofer servicii de plimbat cîini, preţuri accesibile, experienţă” şi-ar rezolva dintr-un şut trei
probleme: pe cea financiară, lipsa interacţiunii sociale, care îl şi face să se înghesuie în
autobuz şi anxietatea – deoarece cîinii sînt calmantul natural oferit de zei din iubire de
omenire.

Dar, pentru asta, omul ar trebui să-şi updateze viziunea faţă de viaţă, în primul rând. S-o
abordeze dintr-un unghi al dorinţei de a creşte ca persoană şi al unei mentalităţi de „ce am eu
de oferit necesar altora şi cum fac să fiu plătit pentru asta”.

Pentru că viaţa, dragi retrograzi, nu e numai semestrul întîi de sarcină - singura formă de viaţă
de care mimaţi că vă pasă. Viaţa e TOATĂ viaţa!

Viaţă are şi femeia care, datorită unei sarcini neplanificate, îşi poate vedea distruse nişte
ambiţii şi nişte planuri. Viaţă are şi tipul care poate nu dorea fix în secunda aia să se trezească
cotizant la pensie alimentară. Viaţă are şi familia femeii, care poate nu are chef exact atunci să
bage baby sitting gratuit, pentru ca să poată merge mama la muncă.

Şi aşa mai departe...

Pentru că nimeni, niciodată, nu a vrut să avorteze într-un moment al vieţii în care o ducea bine
şi cu banii, şi era pregătită moral să înfrunte nopţi întregi de urlat interminabil. Dimpotrivă.
De cum dau de siguranţă şi confort, multe femei VOR copii. Şi luptă să-i aibă!

Unicul mod greşit de a stimula natalitatea e coerciţia. S-a văzut deja cu decreţeii.

Şi unde duce natalitatea asta forţată? Exact la o criză a noţiunii de familie.

Stăteam de vorbă zilele trecute cu o prietenă, care mi-a fost colegă în şcoală. Şi ne minunam
amândoi cum, pînă la un punct, în familiile noastre, pur şi simplu NU exista iubire. Nu existau
discuţii sincere şi deschise între generaţii. Copilul era obligat să tacă, să facă ce i se comandă
şi să fie recunoscător că primeşte de mîncare. Şi dacă nu era de acord cu ceva ce i se impunea,
era considerat obraznic şi-şi primea două peste bot, să se dezveţe de gândit cu propriul cap.

Pentru că nu eram doriţi, eram poveri. Aveam statut de poveri, şi dacă mai sînteţi mulţi ca
mine, sigur v-aţi pus intern întrebarea: „De ce pula mea m-aţi mai făcut?”

Răspuns: „Pentru că pe vremea aia nu erau disponibile avorturile”.

Şi noţiunea de familie a evoluat în oarecare măsură în oraşele mari, de atunci. Văd oameni
care sînt împreună pentru că se iubesc sincer şi văd părinţi care-şi tratează copiii ca pe
parteneri de dialog, nu ca pe proprietăţi obligate să funcţioneze impecabil în parametrii trasaţi
de ei.

Dar mai e nevoie de mult efort, pentru ca familia românească să devină un loc în care oamenii
se adună să-şi ofere iubire, susţinere, linişte şi încurajare unii altora.

Şi asta e dezbaterea despre familie la care mi-aş dori să asist. Pentru că abia într-o astfel de
familie mi-aş dori, poate, să am şi eu copii.