Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Indicativ NP012-97
Cuprins
1. INTRODUCERE
- executarea unor elemente sau a unor construcţii metalice solicitate preponderent static;
- executarea unor elemente metalice cu rol de rezistenţă (ferme, pane, stâlpi, contravânturi etc.)
sau de închidere şi rezistenţă (învelitori, pereţi, planşee).
5. Profilele cu pereţi subţiri nu se vor utiliza la elementele de construcţii supuse direct încărcărilor
repetate sau celor cu şocuri. Folosirea acestor profile în mediile corozive şi sensibile la foc se va
face cu respectarea prevederilor din prezentul normativ.
6. Utilizarea elementelor din profile cu pereţi subţiri în zone seismice se va face cu multă
precauţie, în conformitate cu prevederile Normativului P100-92. Dacă elementele trebuie să
disipeze energie seismică, este interzisă folosirea profilelor cu pereţi subţiri la aceste elemente.
Dacă totuşi utilizarea lor este necesară, atunci proiectarea se va face astfel încât structura să
rămână în stadiul elastic şi la seismele puternice.
1. Funcţie de caracterul prevederii respective, prezentul normativ face distincţie între prescripţiile
de principiu şi regulile de aplicare.
- cerinţe şi modele analitice pentru care nu se admit alternative decât în cazul în care acest lucru
este specificat.
3. Regulile de aplicare sunt reguli acceptate care decurg din prescripţiile de principiu şi satisfac
cerinţele acestora.
4. Utilizarea unor reguli de proiectare faţă de regulile de aplicare date în prezentul standard este
permisă cu condiţia de a se demonstra că respectivele reguli de proiectare sunt puse de acord cu
prescripţiile de principiu corespunzătoare, iar prin aplicarea lor se obţin rezultate cel puţin
echivalente din punct de vedere al rezistenţei, exploatării normale şi durabilităţii structurii.
5. Reguli de aplicare se tipăresc cu caractere italice şi se grizonează. Această frază este tipărită
în formatul unei reguli de aplicare.
1. Profilele formate la rece sunt produse obţinute din table laminate la cald sau la rece, cu sau
fără protecţie anticorozivă aplicată în prealabil. Ele constau în principiu din ansamble de pereţi
şi/sau curbi, prezentând pe întreaga lor lungime o secţiune transversală constantă sau variabilă şi
o grosime de perete constantă, în cadrul sistemului de toleranţe acceptat. În fig. 1.1 sunt
prezentate unele din cele mai folosite secţiuni de profile şi table cutate cu pereţi subţiri.
2. Principalele forme de rigidizări pentru bare şi table formate la rece sunt prezentate în fig. 1.2.
3. Condiţiile generale de calitate, caracteristicile şi abaterile limită ale profilelor sunt conform
STAS 8426-82, iar pentru table cutate conform N.T.R. 229-74.
1.4. Terminologie
Tabelul 1.1.
Unităţi de măsură
Densitate kg/m3
Temperatura C (Celsius)
1.4.1.2. Simboluri
Tabelul 1.2.
Simbol Denumire
V Forţe tăietoare
M Moment încovoietor
Simbol Denumire
a Distanţa
e Excentricitate, interspaţii
f Săgeata
h Înălţime
hi Înălţimea inimii
k Coeficient
l Lungime
Tabelul 1.4
Litere greceşti
Simbol Denumire
(betha) Raport (raportul Aef/a între aria eficace şi aria brută a secţiunii
transversale)
(delta) Raport
(eta) Coeficient
(kapa) Coeficient
Zvelteţe relativă
Tabelul 1.5.
Indici
Simbol Denumire
a Medie, voalare
b Şurub; încovoiere; voalare; capacitate portantă
c Compresiune
cr Critic (ideal)
d Valori de calcul
ef Eficace
el Elastic
t Talpa; falt
F Forţa
K Caracteristica
i Inima
FT Încovoiere-răsucire
M Moment încovoietor
net Net
n Nominal
pl Plastic
Rd Eforturi capabile
S Rigidizare intermediară
T Torsiune
V Forfecare
w Sudură; răsucire
1. Dimensiunile generale ale profilelor şi tablelor cu pereţi sbţiri (lăţimea b, înălţimea h, raza de
îndoire r) şi alte dimensiuni exterioare notate fără indice, cum sunt a, c şi d, se măsoară la faţa
materialului.
2. În lipsa altor precizări, celelalte dimensiuni ale secţiunii transversale, notate cu indice (de
exemplu bp, h sau s) se măsoară pe linia mediană a materialului elementului sau din centrul
colţului.
3. În cazul elementelor înclinate, cum sunt tablele profilate trapezoidale, înălţimea s a porţiunii
înclinate se măsoară pe direcţia înclinată.
1. Pentru bare din profile cu pereţi subţiri se foloseşte următoarea convenţie de notare a axelor:
2. Pentru secţiunile transversale monosimetrice axa y-y este axa de simetrie a secţiunii.
1. Valorile maxime ale supleţei de perete b/t recomandate în fig. 1.4 au fost stabilite pe baza
experienţei şi verificate prin încercări de laborator.
2. Valorile supleţei de perete b/t care depăşesc limitele maxime prescrise nu se resping, dar
rezistenţa pereţilor corespunzători în starea limită ultimă a exploatării normale va fi verificată prin
încercări de laborator.
3. Pentru a asigura o rigiditate suficientă a elementului de rigidizare marginal ori pentru a evita
valoarea prematură a acestuia anterioară voalării peretelui care se rigidizează, se stabilesc
următoarele valori limită pentru rapoartele c/b şi d/b:
Coeficienţii de siguranţăM pentru verificările la stări limită efectuate în cadrul capitolelor 1-8 se
vor adopta conform tabelului .6.
Tabelul 1.6.
Coeficienţi de siguranţă
2. BAZELE PROIECTĂRII
1. Regulile de proiectare enunţate în prezentul normativ sunt valabile pentru următoarele grosimi
tc ale benzii de tabla din care se execută produsele formate la rece (exclusiv grosimea straturilor
de protecţie):
Utilizarea tablelor mai groase sau mai subţiri nu este exclusă, însă, în acest caz, capacitatea
portantă a elementului respectiv va fi determinată prin încercări corespunzătoare de laborator.
2. În cazul în care banda este executată cu toleranţe mai mici decât 5%, grosimea de calcul a
peretului (t) se poate lua egală cu grosimea nominală a benzii tc. În cazul unor toleranţe t mai
mari, grosimea de calcul se obţine din relaţia:
t = 1,05(tc - t)
3. Pentru tablele profilate protejate prin inserare în baie metalică şi având grosimea nominală
tc,nom până la 1,5 mm, executate cu toleranţe de până la jumătate din toleranţele prescrise,
grosimea de calcul t a peretelui se poate lua egală cu grosimea nominală a tablei mamă t c
4. În cazul tablelor din oţel profilate protejate prin imersare în baie metalică, precum şi în cazul
benzilor din oţel profilate, grosimea tablei-mamă tc se ia egală cu (tc,nom – tz), unde tz este
grosimea stratului de zinc pentru protecţie anticorozivă (care se adoptă în cazuri uzuale de 0,04
mm pentru ambele feţe la un loc, corespunzător unui dozaj de 275 g/m 2).
2. Acţiunile şi grupările acestora pentru calculul eforturilor se iau conform seriei de standarde în
vigoare (STAS 10101...10123).
3. Dimensionarea secţiunilor şi verificările la diferite stări limită vor respecta toate prevederile din
STAS 10108/0-78, STAS 10108/2-83 şi din prezentul normativ. Întocmirea documentelor tehnice
se va face conform STAS 767/0-88.
2.3. Durabilitate
1. Pentru a asigura durabilitatea elementelor construcţiei sub acţiunile de care depinde durata ei
de exploatare, în faza de proiectare trebuie să se ţină cont de următorii factori:
2. Condiţiile interne şi externe ale mediului înconjurător vor fi evaluate din faza de proiectare
pentru a li se preciza influenţa durabilităţii materialelor şi pentru adoptarea unor măsuri de
protejare a acestora.
6. Utilizarea profilelor cu pereţi subţiri formate la rece se limitează la medii a căror agresivitate nu
depăşeşte clasa 3 (inclusiv definită prin STAS 10128-86. Utilizarea lor în medii puternic agresive
se poate face numai pe baza unor măsuri speciale de protecţie anticorozivă.
7. Protecţia anticorozivă a profilelor cu pereţi subţiri formate la rece şi a tablelor profilate se mai
poate face prin:
- acoperiri cu pelicule din materiale plastice depuse prin proiectarea pe suprafaţa elementului a
unui jet de material sau prin imersarea elementului într-o suspensie de material protector;
- utilizarea în cursul galvanizării sau electro-zincării a unor soluţii mixte (de exemplu zinc şi
aluminiu "Aluzinc") care măresc rezistenţa la coroziune a stratului protector de 3 până la 6 ori;
- utilizarea unor tipuri diferite de protecţie pe faţa aflată în contact cu mediul exterior, respectiv pe
faţa aflată în contact cu mediul interior al elementului;
- utilizarea tablelor din oţel rezistent la coroziune atmosferică sau din oţel inoxidabil pentru
producerea barelor cu pereţi subţiri formate la rece şi a tablelor profilate (vezi tabelul 2.2 b).
În cadrul tabelului 2.1 sunt prezentate criteriile de selecţie a tipurilor de protecţie anticorozivă la
table profilate, funcţie de agresivitatea mediului. În conformitate cu normele europene actuale,
alegerea se face între următoarele tipuri de îmbrăcăminţi protectoare:
Acoperiri recomandate
Acoperiri a căror alegere se poate face numai după comsultarea fabricantului sortimentului
respectiv
Acoperiri nerecomandate
Pentru protecţia contra incendiilor se vor respecta prevederile din Hotărârea Guvernului H.G. nr.
50/91 şi din următoarele norme:
Tabelul 2.1
umed şi agresiv
cu risc de condens
MEDIUL EXTERIOR
rural nepoluat
rural poluat
ALTE CARACTERISTICI DE ALEGERE (valori de la 1 la 5 în ordine crescătoare pentru calitate sau preţ)
Aspect estetic
1 2 2 3 4 4 5
Posibilitatea alegerii culorilor
- - 1 1 5 2 4
Stabilitatea culorilor
- - - - 4 5 3
Rezistenţa la t 75C
4 5 2 2 3 3 2
SCARA PREŢURILOR
1 2 - 3 4 5 5
2.5. Materiale
Profilele cu pereţi subţiri se formează din benzi din oţel, prin îndoirea la presă sau prin laminare
sub formă de profile deschise şi panouri profilate, respectiv prin laminare şi sudare longitudinală
sub formă de ţevi. Se admite şi folosirea de profile compuse asamblate prin sudare.
1. Oţelurile utilizate vor avea proprietăţi care să le facă adecvate pentru formare la rece, sudură şi
galvanizare. Producătorul are obligaţia ca odată cu lotul de profile sau table să furnizeze
certificatul de calitate, cuprinzând proprietăţile fizice, mecanice şi chimice necesare. În caz
contrar, utilizatorul va dispune un număr adecvat de analize, încercări de laborator şi alte
controale, pentru a avea garanţia calităţii acestuia conform standardelor în vigoare.
2.5.2. Oţeluri specificate pentru fabricarea profilelor cu pereţi subţiri şi a tablelor profilate
2. În tabelul 1.1 din Anexă se prezintă corespondenţa mărcilor de oţeluri româneşti, utilizate la
fabricarea profilelor cu pereţi subţiri şi a ţevilor sudate, cu oţeluri echivalente utilizate în ţări
puternic industrializate.
În cadrul tabelului 1.3 din Anexă sunt prezentate principalele tipuri de benzi specificate de nomele
europene EN (Euro Norme) pentru producerea profilelor formate la rece şi a tablelor profilate.
1. Utilizarea unor oţeluri diferite de cele specificate este permisă în cazul în care proprietăţile lor
corespund cerinţelor de la paragraful 2.5.1 şi:
a) proprietăţile şi compoziţia lor chimică sunt specificate în cadrul standardelor naţionale pentru
table de oţel utilizate în structuri de rezistenţă, sau:
b) proprietăţile şi compoziţia lor chimică sunt cel puţin echivalente cu ale oţelurilor specificate în
acest capitol (vezi capitolul 1.2 din Anexă).
2. Raportul între valoarea limită la rupere fu şi valoarea limitei de curgere fy trebuie să satisfacă
relaţia:
2.5.4. Proprietăţi mecanice ale materialului de bază
1. Materialul de bază constă din benzi de oţel din care, prin formare la rece, se obţin profilele şi
tabelele profilate. Producătorul garantează benzile din oţel din punct de vedere al dimensiunilor şi
calităţii (aspect, defecte, materiale etc.) în conformitate cu prevederile următoarelor prescripţii:
- STAS 9236-80 "Benzi din oţel moale laminate la cald în rulouri, pentru profile şi ţevi"
- STAS 9150-80 "Benzi din oţel moale laminate la rece, pentru profile şi ţevi"
A5 20%
Benzile cu grosime între 0,5...8 mm vor trebui să prezinte posibilităţi de formare la rece şi să nu
aibă sensibilitate la rupere fragilă.
4. Pentru proiectare se pot lua în calcul următoarele valori ale mărimilor caracteristice oţelului:
(2.1)
unde: fyb, fu sunt limitele de curgere, respectiv de rupere a materialului de bază (în N/mm 2);
În calculul coeficientului N, îndoiturile al căror unghi este diferit de 90 se iau în considerare
proporţional cu aportul lor la mărirea capacităţii portante a barei utilizând formula:
(2.3)
unde:
Dacă i 90 , în relaţia (2.3) se va utiliza i = 90 iar dacă i 135 , îndoitura nu se ia în
considerare în calculul coeficientului N (fig. 2.1).
În relaţia (2.3) N este numărul de îndoituri care joacă un rol efectiv în mărirea capacităţii portante
a barei, iar i este unghiul interior al fiecărei îndoituri (unghiul de formare) exprimat în grade. La
întindere şi compresiune, toate îndoiturile care pot fi luate în considerare joacă un rol efectiv şi
trebuie luate în calcul. La încovoiere se iau în calcul numai îndoiturile învecinate tălpilor profilului.
În fig. 2.2 se dau câteva exemple de calcul al coeficientului N.
4. Se va acorda o deosebită atenţie faptului că anumite tratamente termice (în special
recoacerea) pot conduce la valori ale limitei de curgere sub valoarea fyb.
6. Limita de curgere şi limita de rupere a materialului de bază vor fi notate în formulele de calcul
fyb, respectiv fy. Dacă în aceste formule apare simbolul fy, se poate folosi fie limita de curgere fyb,
fie limita de curgere medie pe secţiune fyb, dacă sunt îndeplinite condiţiile de la (1) şi (2). Limita
de curgere medie pe secţiune fya se va utiliza la:
7. Limita de curgere medie fya se poate determina şi prin încercări de laborator pe bare la scara
1:1.
2. Valorile minime ale rapoartelor r/t pentru diferite mărci de oţeluri şi clase de calitate sunt date
în tabelul 2.2. În vederea stabilirii echivalenţei cu oţelurile din Euro-Norme se va consulta
standardul SR EN 10025.
Tabelul 2.2
OL34
OL37 1 1,5 2,0
3. Secţiunea se va trata ca fiind alcătuită din elemente plane cu colţuri rectangulare dacă sunt
îndeplinite condiţiile:
r 5t şi
4. Dacă condiţiile de mai sus nu sunt îndeplinite, caracteristicile geometrice ale secţiunii se vor
calcula pe baza unei secţiuni idealizate cu următoarele aproximări:
unde: A, I (Iy sau Iz) şi Iw sunt caracteristice geometrice ale secţiunii calculate în conformitate cu
punctul (2), iar A’, I’, şi I’w sunt caracteristicile geometrice reduse care ţin seama de rotunjirile
colţurilor. În relaţia (2.5) d are expresia:
(2.6)
cu:
n – numărul colţurilor;
Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale brute se vor determina utilizând dimensiunile
geometrice reale ale acestuia. În calculul caracteristicilor geometrice ale secţiunii transversale
brute nu se vor scădea slăbirile provocate de şurub, însă se va ţine cont de slăbirile mari (goluri
tehnologice, golurile profilelor perforate). Eclisele sau plăcuţele de solidarizare nu se vor lua în
considerare.
Aria netă a secţiunii transversale sau a unui element al acestuia se va determina identic cu aria
brută, scăzând însă toate golurile, inclusiv slăbirile provocate de găurile de şurub.
1. Diametrul găurilor
La calculul slăbirii secţiunii datorită găurilor pentru şuruburi se va lua în considerare diametrul
efectiv al găurii şi nu diametrul şurubului.
2. Găuri pentru şuruburi cu cap îngropat
La evaluarea secţiunii slăbirilor în cazul găurilor pentru şuruburi cu cap îngropat, aria slăbirii se va
calcula cu diametrul capului şurubului.
Aria slăbirii secţiunii transversale brute se va lua egală cu suma maximă a ariilor secţiunilor
transversale ale găurilor în orice secţiune dreaptă, perpendiculară pe direcţia efortului unitar din
bară.
Când găurile se dispun pe şiruri decalate (fig. 2.4), aria slăbirii luată în calcul va fi mare decât
ariile determinate în continuare la punctele (a) şi (b):
a) Aria slăbirii pentru găurile dispuse pe şiruri nedecalate (vezi mai sus punctul 3);
b) Suma ariilor secţiunilor transversale ale tuturor găurilor dispuse după orice linie în zig-zag,
orientată în sens transversal barei sau unei părţi a barei, din care se scade s 2/4g, însă nu mai
mult de 0,6 s pentru fiecare interval între şuruburi de pe şirul în zig-zag respectiv.
unde:
s – pasul de decalare, adică distanţa măsurată după o direcţie paralelă cu direcţia efortului unitar
în bară, între axele găurilor consecutive dispuse pe şiruri alăturate;
g – ecartul găurilor, adică distanţa măsurată după o direcţie perpendiculară pe direcţia efortului
unitar în bară, între axele găurilor situate pe şiruri consecutive.
5. În cazul secţiunilor de tipul cornierei cu slăbiri în abele aripi, ecartul "g" al găurilor se va
măsura pe conturul axei mediane a peretelui (fig. 2.5).
6. La bare cu secţiune compusă, acolo unde şirurile de găuri analizate dispuse pe ramuri nu
corespund cu şirul critic de găuri al barei în ansamblu (care determină aria netă minimă), la
determinarea capacităţii portante a barei se va ţine cont şi de capcitatea portantă a elementelor
de solidizare.
[top]
3.1. Generalităţi
2. Lăţimea geometrică bp a peretelui plan utilizată pentru calculul lăţimii eficiente se defineşte în
paragrafele 1.4, 1.5 şi 2.8.
3. Deplasarea axei neutre faţă de poziţia iniţială, ca urmare a luării în considerare a ariei eficace,
se stabilieşte în conformitate cu paragraful 3.5.
4. Determinarea lăţimii eficace a unui perete plan comprimat şi/sau încovoiat se face funcţie de
zvelteţea redusă de perete p şi valoarea fyb a limitei de curgere. Modul de calcul al lăţimii eficace
depinde de tipul de perete şi se prezintă în paragrafele 3.2 şi 3.3.
1. Coeficientul de reducere p utilizat în calculul lăţimii eficace pentru pereţii rezemaţi pe două
laturi (tabelul 3.2) sau pentru pereţii rezemaţi pe o singură latură (tabelul 3.3) se determină după
cum urmează:
= 1,0, cand
când (3.1)
unde: (3.2)
cu:
com este efortul efectiv de compresiune la extremitatea peretelui, calculat în raport cu aria
eficientă a secţiunii transversale şi înmulţit cu coeficientul de siguranţă M1;
com = 1 · M1 = fy
3. Pentru valori ale efortului unitar sub fy (de exemplu în starea limită a exploatării normale) se
poate utiliza una din următoarele două soluţii:
Soluţia 1. Se utilizează formulele din paragraful (1) din care com = 1 · M1 unde 1 < fy / M1 este
efortul unitar efectiv calculat.
= 1 pentru
(3.3)
(3.4)
com – conform 1:
4. În tabelele 3.2. şi 3.3, lăţimea geometrică a peretelui plan este b p. În cazul pereţilor laterali
nerigidizaţi intermediar ai cutelor tablei profilate, notaţia s i este echivalentă cu bp.
5. În cazul pereţilor laterali ai cutelor tablei profilate poate fi utilizată şi o metodă simplificată
conform paragrafului 3.3.4.
7. La determinarea lăţimii eficace a unei inimi raportul tensiunilor poate fi calculat considerßnd
secţiunea eficace a tălpii comprimate şi secţiunea brută a inimii.
8. Se pot repeta iterativ operaţiile de la (6) şi (7) folosind secţiunea eficace deja calculată
în locul secţiunii brute.
> -1
124
= -1
< -1
Tălpi rezemate; Zvelteţe: b/t
CL 42 + 3
S 42
CL 42 + 3
S 42
Tălpi în consolă; Zvelteţe: c/t
L 15
S 14
L
S
1 0,96 0,82
= +1:
bef = p · bp
1 > 0:
bef = p · bp
bef = p · bc = p · bp / (1 - )
be2 = 0.6bef
7,81 – 6,92
Coeficient de
4.0 7,81 + 9,78 23,9 5,98 (1 -)
voalare k
2
Alternativ pentru 1 -1:
1 > 0:
bef = p ·bp
< 0:
= 2 /1 +1 0 -1 +1 -1
0,57-
Coeficient de voalare
0,43 0,57 0,85 -0,21 +
k
0,072
1> 0:
bef = p·bp
Coeficient de voalare
0,43 1,70 1,70-5+1,12 23,8
k
2. Determinarea rigidităţii la rotire a unei rigidizări se face aplicând o forţă unitară pe unitatea de
lungime. Aşa cum este exemplificat în fig. 3.1. Rigiditatea C pe unitatea de lungime este:
C = 1 / f (3.6)
unde f este săgeata rigidizării datorată forţei unitare. În fig. 3.1 indicele s se referă la rigiditatea
intermediară, iar indicele r la rigiditatea marginală.
3. La determinarea valorilor rigidităţilor la răsucire C0, C01 şi C02 se va ţine cont de efectele
posibile ale altor rigidizări care există la acelaşi element sau la alt element al secţiunii
transversale solicitat la compresiune.
cu:
6. Pentru o rigidizare intermediară rigidităţile C1 şi C2 se pot considera în mod acoperitor egale
cu zero şi săgeata fs are expresia:
(3.8)
7. Capacitatea portantă a rigidizării este dată de rezistenţa acesteia la valoarea calculată funcţie
de aria ei eficace. Efortul unitar critic de valoare C se va determina conform paragrafului 5.1.2.
Prin urmare:
C = ·fyb (3.9)
unde: cr.r şi cr.s sunt tensiunile critice de valoare ale rigidizării conform 3.3.2, 3.3.3 şi 3.3.4.
2. Aria eficace a rigidizărilor marginale poate fi calculată cu metoda generală, conform 3.3.2.2.
sau cu metoda simplificată, conform 3.3.2.3.
1. Secţiunea eficace a unei rigidizări marginale conţine porţiunile eficace ale rigidizării
(elementele c sau c şi d din fig. 3.2) şi porţiunea adiacentă eficace a elementelor de lăţime bp.
Pas. 3. Se îmbunătăţeşte prin iteraţie valoarea coeficientului de voalare al rigidizării (vezi (8) şi
(9)).
3. Valorile iniţiale ale lăţimilor eficace be1 şi be2 din fig. 3.2. se vor determina din tabelul 3.3.,
considerând elementul ca perete interior.
4. Valorile iniţiale ale lăţimilor eficace cef şi def din fig. 3.2 se obţin astfel:
Ks = 0.5 pentru
pentru 0,35 < < 0,6
b. Pentru rebord rigidizat: lăţimea eficace cef se calculează ca pentru un perete interior, iar lăţimea
eficace def ca pentru un perete exterior conform 3.2.
(3.11)
unde Cr se calculează conform 3.3.1(2), iar Ir este momentul de inerţie al rigidizării cu aria eficace
Ar în raport cu axa neutră a-a a secţiunii eficace (fig. 3.2).
7. Coeficientul de voalare al rigidizarii marginale se calculează cu ajutorul lui cr.r cu metoda din
3.3.1(7).
8. Coeficientul se poate imbunătăţii iterativ (dacă < 1), calculând cu efortul unitar
, astfel încât:
(3.12)
9. Iteraţia se va continua până când valoarea lui este aproximativ egală, dar mai mică decât
valoarea anterioară.
Ar.red = Ar (3.13)
11. Aria eficace redusă Ar.red poate fi reprezentată folosind o grosime redusă t red = t pentru toate
elementele componente ale ariei Ar.
1. Aria eficace redusă a secţiunii transversale a unei rigidizări marginale A r se obţine cu relaţia:
(3.15)
(3.16)
unde:
Ar.red = Ar
4. Aria redusă a rigidizării Ar.red se reprezintă considerând grosimea redusă de perete t red = t
pentru toate elementele componente ale ariei Ar.
1. Regulile de calcul prezentate în cele ce urmează sunt valabile pentru pereţi interiori. Secţiunea
transversală a rigidizării include rigidizarea în sine, plus porţiunile eficace ale pereţilor adiacenţi.
Rigidizările intermediare pot fi caneluri (fig. 3.4 a) sau pliuri (fig. 3.4 b). Lăţimile eficace bef,
prezentate în fig. 3.4, se determină conform celor stipulate în paragraful 3.2, pentru pereţi
rezemaţi pe două laturi. Validitatea formulei de calcul se limitează la cel mult două rigidizări
intermediare de formă identică.
2. Aria eficace a rigidizărilor intermediare se poate calcula cu metoda generală, conform 3.3.3.2
sau cu metoda simplificată, conform 3.3.3.3.
3.3.3.2. Metoda generală
Pas 1: Se determină secţiunea transversală eficace a rigidizării pe baza lăţimilor eficace calculate
considerând rigidizarea ca fiind rigid rezemată cu
(vezi 3 şi 4);
Pas 2: Se determină coeficientul de reducere al ariei eficace datorită voalării, ţinând seama de
efectele rezemării elastice;
2. Valorile iniţiale ale lăţimilor eficace b1.e2 şi b2.e1 din fig. 3.4 se determină din paragraful 3.2,
considerând elementele plane bp1 şi bp2 ca pereţi interiori.
(3.18)
unde:
6. Dacă < 1, valoarea sa se poate îmbunătăţii prin iteraţie pornind cu o valoare modificată a lui
obţinută conform 3.2, astfel încât:
7. Iteraţia se va continua până când valoarea lui va fi aproximativ egală, dar mai mică decât
valoarea precedentă.
2. Lăţimile eficace b1.e2 şi b2.e1 se determină conform 3.2 pentru pereţi interiori, folosind valoarea
= 1 dacă (3.20)
Is – momentul de inerţie eficace al rigidizării pentru secţiunea de arie A s faţă de axa a-a.
As.red = As.
3.3.4.1. Generalităţi
1. Pentru rigidizările tablelor profilate, adică rigidizările pereţilor supuşi compresiunii uniforme
(cum sunt tălpile profilaţiei) sau rigidizările pereţilor supuşi unui efort unitar valabil (cum sunt
inimile profilaţiei), se prevăd reguli speciale de proiectare. În plus, este tratat şi efectul prezenţei
rigidizărilor dispuse atât pe tălpi, cât şi pe inimă.
Regulile de proiectare enunţate în cele ce urmează se bazează pe modelul de calcul introdus în
paragrafele 3.3.1 şi 3.3.3.
2. Starea limită a exploatării normale este definită prin două elemente, şi anume: cedarea
produsă la reazem şi săgeata la mijlocul deschiderii. Aceste elemente ale stării limită a exploatării
normale constituie baza celor două criterii care trebuie verificate conform paragrafului 7.3.3.3(5).
2. Când peretele are o singură rigidizare intermediară în centrul său, valoarea forţei N cr.s care
provoacă voalarea acestei rigidizări este:
(3.22)
3. Când peretele are prevăzute două sau trei rigidizări intermediare, valoarea forţei N cr.s care
provoacă voalarea unei rigidizări individuale este:
(3.23)
4. Când peretele are prevăzute trei rigidizări intermediare, rigidizarea din mijloc nu se ia în
considerare.
(3.24)
6. Notaţii:
7. Capacitatea portantă a rigidizării este dată de efortul unitar de voalare c obţinut cu ajutorul
valorilor c aşa cum se prezintă în paragraful 3.3.1 şi a zvelteţei reduse s.
As.ef= ·As
9. La calculul săgeţii, secţiunea transversală eficace a peretelui se va alcătui din zonele eficace
ale porţiunilor de perete dintre rigidizările intermediare şi reazeme (pereţi verticali), la care se
adaugă rigidizările intermediare. Aria acestor rigidizări nu va fi redusă, adică:
As.ef=As (3.25)
1. Coeficientul Kw din relaţia de calcul a forţei critice de valoare N cr.s depinde de lungimea Ib a
undelor de voalare din talpa comprimată, după cum urmează:
(3.28)
(3.29)
(3.31)
În relaţiile de mai sus sw este lăţimea geometrică a inimii (peretele vertical – vezi fig. 1.3 a-c).
3.3.4.4. Pereţi plani cu rigidizări intermediare solicitaţi de un efort unitar valabil (rigidizări ale
inimilor)
2. La calculul săgeţilor, secţiunea transversală eficace a peretelui se va alcătui din lăţimile eficace
ale pereţilor plani componenţi plus rigidizările intermediare. Aria secţiunii transversale a
rigidizărilor nu se va reduce, adică:
As.ef=As (3.32)
şi
b. Aria eficace As.ef a rigidizării intermediare de pe inimă, calculată conform punctului 5) de mai
jos.
c. Zona adiacentă axei care trece prin centrul de greutate. Centrul de greutate este determinat
pentru aria brută a peretelui rigidizat (inima integral eficace):
sef.1 + sef.n sn (vezi fig. 3.7-1), atunci inima este integral eficace;
sef.1 + sef.2 sa (vezi fig. 3.7-2,3), atunci întreaga lăţime sa de pe inimă este eficace.
şi
5. Pentru o rigidizare intermediară situată în zona comprimată a inimii, aria secţiunii transversale
a acestei rigidizări supusă la voalare se va reduce după cum urmează:
(3.36)
în care ec este distanţa dintre fibra extremă a tălpii comprimate şi centrul de greutate conform
figurii 3.7. În determinarea poziţiei centrului de greutate al tablei profilate, inima se consideră
integral eficace (se ia cu aria brută), iar talpa comprimată se ia cu secţiunea redusă.
unde ec este distanţa de la centrul de greutate al secţiunii eficace la talpa comprimată, iar
distanţele ha, hb, hsa şi hsb se iau din fig. 3.7.
6. Dimensiunile sef.1 – sef.n vor fi determinate conform 5), apoi modificate dacă întreaga secţiune a
inimii este eficace, astfel:
- la o inimă nerigidizată, dacă sef.1 + sef.n sn, atunci inima este eficace pe toată lungimea ei şi:
- la o inimă rigidizată, dacă sef.1 + sef.2 sa, atunci porţiunea sa este eficace şi:
- la o inimă cu o rigidizare, dacă sef.3 + sef.n sn, atunci porţiunea sn este eficace şi:
7. Pentru o singură rigidizare sau pentru rigidizarea mai apropiată de talpa comprimată în cazul
inimilor cu două rigidizări, tensiunea critică elastică de voalare este:
(3.54)
iar efortul unitar elastic ideal de compresiune este dat de formula:
(3.55)
unde: Is – momentul de inerţie al ansamblul format din rigidizarea în sine şi două fâşii eficace cu
lăţimea sef.1 alăturate ei, conform paragrafului 3.2.2 (vezi şi fig. 3.8 c). În calculul valorii lui Is
diferenţele eventuale de pantă între fîşiile eficace ale inimii situate de o parte şi de alta a
rigidizării, se neglijează:
Kf – coeficient care depinde de restricţia apărută datorită legăturii între inimă şi tălpi (la
rezemarea peretelui); Kf = 1 se utilizează în cazul unei rezemări articulate. În absenţa unor date
mai precise, se va utiliza Kf = 1.
9. Dacă tălpile sunt nerigidizate, coeficientul se obţine direct din cr.sa folosind metoda de la
3.3.1 (7).
10. Dacă tălpile sunt rigidizare, coeficientul se obţine folosind metoda de la 3.3.1 (7) cu
tensiunea critică modificată cr.mod de la paragraful 3.3.4.4.
11. Pentru inimile cu două rigidizări, aria eficace redusă A sb.red pentru a doua rigidizare este egală
cu Asb.
12. La determinarea caracteristicilor secţiunii eficace, aria eficace redusă A sa.red se obţine prin
folosirea unei grosimi reduse tred = t pentru toate elementele componente ale Asa. Dacă poziţia
finală a axei dusă prin centrul de greutate este determinată printr-un procedeu iterativ,
caracteristicile secţiunii transversale pot fi îmbunătăţite iterativ pornind de la lăţimea eficace s ef.a
obţinută cu relaţia:
(3.60)
(3.61)
unde:
cr.s este tensiunea critică pentru o rigidizare intermediară a tălpii, conform 3.3.4.2;
cr.sa – tensiunea critică elastică pentru o rigidizare a inimii sau pentru rigidizarea apropiată de
talpa comprimată, conform 3.3.4.3.
În fig. 3.9, GGA este axa centrului de greutate pentru cazul când inima şi rigidizarea intermediară
de pe tabla comprimată sunt integral eficace, iar GG B este axa centrului de greutate al secţiunii
transversale eficace.
1. Calculul tablelor profilate perforate poate fi efectuat după regulile de la tablele profilate
neperforate, dacă se utilizează următoarele grosimi eficace de perete:
iar (3.62)
3. Pentru calculul lăţimilor eficace şi al ariilor eficace ale rigidizărilor intermediare, se utilizează:
iar (3.63)
(3.64)
unde:
spr – lăţimea perforaţiei de inimă;
5. Regulile de calcul de mai sus conduc la rezulate destul de acoperitoare. Prin încercări de
laborator se poate ajunge la soluţii mai economice.
Procedura simplificată care se poate urma pentru determinarea lăţimii eficace a unui perete care
voalează este următoarea:
(3.65)
unde:
(3.66)
iar:
t – grosimea peretelui;
fy = fyb [N/mm2]
= 1 pentrup 0,673
d. Se stabileşte valoarea lăţimii eficace cu ajutorul tabelelor 3.2 sau 3.3., după caz.
Abaca de calcul din fig. 3.10 permite obţinerea directă a zvelteţei eficace de perete c ef / t,
pornind de la zvelteţea de perete c / t. S-a notat cu “c” lăţimea geometrică plană a peretelui b p şi
cu “cef” lăţimea eficace a peretelui. Curba s-a obţinut introducând o valoare k = 0,43 (compresiune
pură) în formula 3.36 şi scriind că:
(3.68)
cef / t 15
Abacele din fig. 3.11 a,b,c ne permit să obţinem direct zvelteţea eficace def / t funcţie de
zvelteţea de perete d / t şi de parametrul de distribuţie al eforturilor unitare pe lăţimea
peretelui (a inimii). S-a notat cu “d” lăţimea geometrică plană a peretelui rezemat pe două laturi,
respectiv cu “def” lăţimea eficace a acestui perete. Procedura urmată este aceeaşi cu cea pentru
pereţii rezemaţi pe o singură latură, cu deosebirea că în acest caz coeficientul de voalare k
depinde de . Bisectoarea şi palierele curbelor fiecărei abace au aceeaşi origine ca şi în cazul
anterior. Curba trasată de linie întreruptă pe fiecare dintre cele trei abace din fig. 3.11 reprezintă
locul geometric al extremităţilor palierelor şi facilitează interpolările în zona ei.
3.6. Caracteristici geometrice ale secţiunilor eficace ale profilelor cu pereţi subţiri
Pornind de la lăţimile eficace ale pereţilor se pot determina caracteristicile geometrice ale
secţiunilor eficace la profilele cu pereţi subţiri. Acest calcul nu pune nici o problemă în cazul
solicitării secţiunii la compresiunea uniformă. Nu este la fel în cazul solicitării secţiunii la
încovoiere, unde distribuţia eforturilor unitare depinde de lăţimile eficace şi de modificarea poziţiei
centrului de greutate al secţiunii eficace în raport cu centrul de greutate al secţiunii brute.
Pentru evitarea unui calcul iterativ (cerut de această situaţie) se propune următoarea procedură:
Trebuie, de asemenea, subliniat că la profilele a căror secţiune dreaptă nu este bisimetrică, apare
un moment încovoietor suplimentar, egal cu produsul dintre efortul normal şi excentricitatea e N
(vezi 4.3). Acest moment încovoietor suplimentar va trebui luat în considerare la verificarea
secţiunii.
[top]
4.1. Generalităţi
1. Acest capitol cuprinde reguli de proiectare pentru situaţia în care elementele formate la rece
sunt supuse voalării, însă nu apare pierderea de stabilitate globală. Pentru acele bare la care
apar fenomene de instabilitate de altă natură, cauzele de compresiune se vor consulta în
capitolele 5 şi 6.
3. Efectul voalării pereţilor asupra fenomenelor de instabilitate globală, cum ar fi flambajul prin
încovoiere sau încovoiere-răsucire, sunt tratate în capitolele 5 şi 6. La acele secţiuni unde
distorsiunea secţiunii transversale are o influenţă importantă, se va lua în considerare
interacţiunea dintre acest tip de instabilitate şi flambajul prin încovoiere sau prin încovoiere-
răsucire al elementului structural.
4. Schema statică a structurii se va trasa pe linia centrelor de greutate ale secţiunii brute a
barelor.
unde:
Nt.Rd - efortul capabil de întindere al barei, care determină ca valoare minimă între şi
rezistenţa la întindere a secţiunii nete, în funcţie de tipul conectorului utilizat (conform capitolului
8), iar M0 = 1,1 şi M2 = 1,25.
4.3. Bare solicitate la compresiune axială
3. Se presupune că s-au luat măsuri de împiedicare a flambajului prin încovoiere sau răsucire al
barei (vezi capitolul 5).
(4.3)
Aef - aria secţiunii transversale eficace pentru solicitarea de compresiune uniformă, calculată
conform paragrafelor 3.2 sau 3.3.
5. Forţa axială dintr-o bară se consideră că acţionează în centrul de greutate al secţiunii brute, în
timp ce forţa rezistentă a secţiunii se presupune că acţionează în centrul de greutate al secţiunii
eficace. De aceea, se va ţine seama de momentul încovoietor apărut ca urmare a deplasării axei
neutre a secţiunii, calculat după cum urmează:
unde: eN – deplasarea axei centrului de greutate al secţiunii eficace faţă de axa centrului de
greutate al secţiunii brute (fig. 4.1).
6. Când , în calculul valorii Nc.Rd se poate folosi valoarea medie pe secţiune a limitei
de curgere fya (vezi paragraful 2.6).
3. Pot fi calculate conform prevederilor de mai sus grinzile supuse la încovoiere, încărcate în
planul inimii şi având ambele tălpi asigurate prin contravântuiri. Contravântuirile trebuie calculate
în mod corespunzător (vezi capitolul 7).
4. Rezerva plastică din zona întinsă a secţiunii poate fi utilizată în cazul încovoierii drepte
(monoaxiale) fără a fi impusă nici o condiţie de deformaţie.
5. Rezerva plastică din zona comprimată a secţiunii poate fi şi ea utilizată dacă se întîlnesc
următoarele condiţii:
a. Elementul este solicitat la răsucire şi nu este supus la flambaj prin răsucire, încovoiere sau
încovoiere-răsucire. Distorsiunea pereţilor comprimaţi ai secţiunii transversale este împiedicată.
b. Valoarea de calcul a limitei de curgere fy nu include efectul deformării la rece, adică fy=fyb.
c. Raportul dintre înălţimea zonei comprimate a inimii şi grosimea inimii nu depăşeşte valoarea
1,1E/fy.
e. Nici una dintre inimile secţiunii analizate nu se abate de la verticală cu un unghi mai mare de
30o.
6. Atunci când se lucrează cu momentul capabil calculat conform paragrafului 4.4.3, nu este
admisă redistribuirea momentelor încovoietoare la grinzi şi table profilate continue. Redistribuirea
momentelor încovoietoarea poate fi admisă doar atunci când este justificată prin încercări de
laborator.
unde:
3. Dacă modulul de rezistenţă Wef este egal cu modulul elastic Wel al secţiunii brute:
(4.7)
1. Atunci când în fibra cea mai comprimată a secţiunii încovoiate s-a atins limita de curgere, este
necesară respectarea următoarelor condiţii:
(4.8)
cu:
My.sd, Mz.sd - momente încovoietoare în raport cu axele principale de inerţie provenite din
încărcările de calcul;
2. Pentru a se evita efectuarea prea multor paşi de iteraţie, zonele eficace ale inimii se pot stabili
pe baza raportului =2/1 obţinut pe o secţiune cu talpa comprimată redusă la secţiunea ei
eficace, însă cu inima integral eficace (vezi fig. 4.2).
3. Dacă curgerea apare mai întâi pe fibra comprimată a secţiunii şi sunt îndeplinite condiţiile de la
4.4 (5), valoarea lui Wef se va determina pe baza unei distribuţii liniare a tensiunii de-a lungul
secţiunii transversale.
1. Când curgerea apare în fibra cea mai întinsă a secţiunii este permisă utilizarea rezervei
plastice a zonei întinse fără nici o condiţie de deformaţie până când efortul unitar de compresiune
atinge valoarea fy. În acest caz, modulul de rezistenţă parţial plastic eficace se va baza pe o
distribuţie biliniară a tensiunii în zona întinsă şi liniară în zona comprimată. Se consideră
satisfăcătoare determinarea lui bef conform 3.2 cu bc calculat pe baza unei distribuţii biliniare a
tensiunii, dar ignorând forma distribuţiei tensiunii la determinarea lui Y .
2. În cazul în care condiţiile a-e de la paragraful 4.4 punctul (5) sunt îndeplinite, se va limita
valoarea momentului capabil al secţiunii transversale McRd pe baza valorii maxime a deformaţiei
speciale din zona comprimată:
y = fy / E
Cy = 3 când
când
Cy = 1 când
Cy = 1
Cy = 1
3. Modulul de rezistenţă parţial plastic Wpp se bazează pe o distribuţie a tensiunii biliniare, atât în
zona întinsă, cât şi comprimată (fig. 4.3)
4.4.4. Modificarea distribuţiei eforturilor unitare normale datorită eforturilor de forfecare (“shear
lag”)
1. La grinzile încovoiate cu tălpi late, deformaţiile şi eforturile unitare normale în tălpi nu sunt
distribuite uniform, aşa cum prevede teoria lui Navier.
Distribuţia eforturilor unitare normale pe talpă prezintă un maxim în dreptul inimii, iar extremităţile
tălpii sunt mai puţin solicitate. Rezultă aluri ale diagramelor pe tălpi de tipul celor prezentate în
fig. 4.4, ca urmare a nerespectării ipotezei secţiunilor plane.
Datorită lăţimii tălpilor şi a acţiunii eforturilor unitare de tăiere, fibrele longitudinale alăturate ale
aceleiaşi tălpi nu se deformează la fel. Deformaţia fibrelor este cu atât mai mică (“întârzie) cu cât
fibrele sunt mai depărtate de îmbinarea inimă-talpă. Fenomenul se numeşte “întârziere datorită
forfecării” (shear lag” în limba engleză). Ca o consecinţă a acestui fenomen, eforturile unitare
normale s care apar în fibrele longitudinale ale secţiunii situate la aceeaşi distanţă de axa neutră,
nu sunt egale.
Pentru necesităţile calculului, se defineşte o “lăţime eficace a tălpii pentru efort unitar”, mai mică
decât lăţimea geometrică a acesteia şi pe care efortul unitar maxim smax se cosideră uniform
distribuit.
Noţiunea de “lăţime eficace” asociată fenomenului de “întârziere datorită frecării”, fiind definită pe
baza unei teorii de ordinul I, nu este legată de un semn anume al eforturilor unitare normale.
Fenomenul se produce la fel atât în tălpile întinse, cât şi în cele comprimate.
Se va ţine cont de interacţiunea dintre întârzierea datorită forfecării şi voalarea în cazul tălpilor
comprimate.
Fenomenul de întârziere datorită forfecării, definit aici în cazul particular al unei grinzi încovoiate,
se manifestă în general la panourile plane rigidizate supuse la compresiune sau la întindere.
3. La pereţi întinşi: bef = b0 (4.10)
unde:
b0 – jumătatea distanţei dintre axele inimilor sau lăţimea geometrică a peretelui în consolă (fig.
4.4.1);
(zvelteţea de perete)
IM – distanţa măsurată pe axa longitudinală a barei între punctele de moment încovoietor nul.
5. La grinzile continue cu alura diagramei de momente conform fig. 4.4.4. se admite utilizarea
unei metode simplificate, în cadrul căreia lungimea I M se poate înlocui prin lungimea Ic cu condiţia
ca raportul deschiderilor alăturate să nu depăşească 1,5, iar lungimea consolei să nu
depăşească jumătatea deschiderii alăturate ei.
(4.12)
unde:
Wef.y1 este modulul de rezistenţă eficace la fibra cea mai întinsă dacă secţiunea este solicitată la
încovoiere pură după axa y-y;
Wef.z1 – modulul de rezistenţă eficace la fibra cea mai întinsă dacă secţiunea este solicitată la
încovoiere pură după axa z-z;
M = M0 dacă Wef = Wel pentru axa de încovoiere respectivă, în caz contrar M = M1
Pentru definirea celorlalte mărimi din condiţia de mai sus, vezi paragrafele 4.2 şi 4.4.
2. Dacă Wef.y1 Wef.yc sau Wef.z1 Wef.zc (unde Wef.y.tc şi Wef.z.c sunt modulele de rezistenţă eficace
la fibra cea mai comprimată dacă secţiunea eficace este solicitată la încovoiere pură după axa
respectivă), este necesară satisfacerea condiţiei:
(4.13)
(4.14)
unde: Ae, My.sd şi Mz.sd sunt definite la 4.3, iar Wef.y.c şi Wef.z.c sunt definite la 4.5.
2. Dacă Wef.y.c Wef.y.t sau Wef.z.c Wef.z.t este necesară şi satisfacerea relaţiei:
(4.15)
1. În cazul în care încărcarea este aplicată excentric faţă de centrul de răsucire, trebuie ţinut cont
de momentul de torsiune rezultat. Poziţia relativă a axei principale de inerţie faţă de centrul de
răsucire depinde de forma secţiunii transversale eficace.
2. Deoarece eforturile unitare provenite din împiedicarea deplasării secţiunilor (în special a celor
deschise) la răsucire reduc substranţial capacitatea portantă a elementului, momentele de
torsiune trebuie evitate pe cât posibil sau efectele de torsiune trebuie reduse prin măsuri
constructive.
(4.16)
(4.17)
(4.18)
vy; vz - eforturi unitare de forfecare produse de forţele tăietoare V y.sd, respectiv Vz.sd, calculate pe
secţiunea transversală brută;
T - suma eforturilor unitare de forfecare din răsucirea liberă şi deplasarea secţiunii, calculate pe
secţiunea transversală brută;
My; Mz - eforturi unitare normale produse de momentele încovoietoare My.sd, respectiv Mz.sd şi
raportate la secţiunea transversală eficace.
M1 = 1,1
unde:
(4.20)
cu:
t – grosimea inimii;
fy = fyb
M1 = 1,1
Tabelul 4.1
În tabelul 4.1 si este distanţa între punctele de intersecţie ale axelor tălpilor şi inimii.
3. La pereţi cu rigidizări intermediare longitudinale (fig. 4.5), valoarea de calcul a efortului unitar
de forfecare i se obţine din tabelul 4.1 funcţie de zvelteţea i, unde:
(4.21)
(4.21)
(4.22)
unde:
Is – momentul de inerţie al rigidizării longitudinale în raport cu axa paralelă cu părţile plane ale
peretelui determinat conform paragrafului 3.3.4.4. pentru o secţiune transversală prezentată în
fig. 4.5 b;
hi – lăţimea peretelui;
Cedarea are loc datorită valorilor ridicare ale efortului unitar de compresiune în zonele inimii
supuse acestor solicitări, care provoacă deformarea plastică locală. Două moduri posibile de
cedare sunt prezentate în fig. 4.6.2.
2. În cazul inimilor solicitate de încărcări concentrate sau al inimilor care preiau o reacţiune, se va
verifica condiţia:
unde:
Ra.Rd – efortul capabil al inimii la cedare prin deformare, calculat în cele ce urmează:
4. Trebuie să se acorde atenţie influenţei deschiderilor adiacente diferite şi/sau încărcărilor inegal
distribuite asupra valorii forţelor de cedare prin deformarea inimii (“web crippling”).
5. În cazul grinzilor cu secţiunea transversală în formă de I alcătuită din două secţiuni U sau alte
trei secţiuni similare, îmbinarea inimilor trebuie efectuată cât mai aproape de tălpile grinzii.
1. Rezistenţa inimii la cedare prin deformare pentru astfel de secţiuni prezentate, în fig. 4.8, se
determină conform (2) dacă sunt respectate condiţiile:
unde:
I) dacă c 1,5hi;
(4.24)
- dacă ss / t 60:
(4.25)
(4.26)
- dacă ss / t 60:
(4.27)
(4.28)
b. pentru două forţe de sens opus aflate la o distanţă e < 1,5 h i (fig. 4.9 b):
I) Dacă c 1,5hi:
(4.29)
(4.30)
k1 = (1,33 – 0,33 k)
k4 = (1,22 – 0,22 k)
-r/t 10
- hi / t 200 sin
- 45o 90o
unde:
2. Valorile lui Ia şi se dau (3) şi (4). Categoria de încărcare (1 sau 2) depinde de distanţa e între
forţa concentrată şi cel mai apropiat reazem sau de distanţa c de la reazem sau forţa concentrată
la capătul liber (fig. 4.11), astfel:
a. Pentru categoria 1: Ia = 10 mm
b. Pentru categoria 2:
- dacă v 0,2: Ia = ss
- dacă v 0,3: Ia = 10 mm
- dacă 0,2 < v < 0,3: se interpolează liniar între valorile lui Ia pentru 0,2 şi 0,3, unde:
(4.32)
în care Vsd,1 şi Vsd,2 sunt valorile absolute ale forţelor tăietoare de fiecare parte a forţei concentrate
sau reacţiunii reazemului şi Vsd,1 Vsd,2.
i = 2 = 21
(4.33)
cu emin şi emax reprezentând respectiv distanţa maximă şi minimă între axa mediană a inimii şi o
dreaptă care uneşte punctele de intersecţie ale axei inimii cu axa tălpilor;
hp – distanţa dintre talpa încărcată şi rigidizarea intermediară (pliul) de pe inima cea mai
apropiată.
Pentru precizări în legătură cu mărimile definite mai sus se va consulta fig. 4.12.
2. Relaţia 4.29 este aplicabilă pentru 2 < emax / t < 12 şi pentru un pliu astfel executat pe inimă
încât să se obţină două porţiuni plane de inimă, situate de o parte şi de alta a acestui pliu,
excentrice de o parte şi de alta a liniei drepte care uneşte colţurile (vezi fig. 4.12). Pentru orice
altă formă constructivă a inimii, capacitatea portantă a acesteia va fi determinată prin încercări de
laborator.
(4.34)
(4.35)
(4.36)
(4.37)
2. În cazul inimilor nerigidizate, rezistenţa la deformare locală (˝web crippling˝) a inimii R a.Rd este
de obicei determinantă, însă la inimi cu rigidizări speciale, cum ar fi cornierele de pe inimă (în
dreptul reazemului) este necesar să se ia în considerare interacţiunea dintre momentul
încovoietor şi forţa tăietoare.
[top]
5.1.1. Generalităţi
2. O bară este solicitată la compresiune axială dacă direcţia încărcării de compresiune trece prin
centrul de greutate al secţiunii eficace (vezi 4.3. (5)).
Fig. 5.1. Deplasarea axei neutre a sectiunii eficace fata de axa neutra a sectiunii brute
5.1.2. Verificarea la flambaj prin încovoiere
unde:
Nb,Rd - efortul capabil al barei la flambaj prin încovoiere, care se va determina dupa cum urmeaza:
(5.2.)
, însă 1 (5.3.)
(5.4)
fy = fyb
Aef - aria secţiunii transversale eficace (determinată conform capitolului 3 pentru cazul
compresiunii uniforme şi pentru un efort unitar egal cu limita de curgere).
(5.5)
Ncr - forţa critică elastică la flambaj prin încovoiere, determinată pentru secţiunea brută a barei
= 1 / is - zvelteţea barei pentru modul de flambaj care conduce la cea mai mică valoare a lui
(5.6.)
is – raza de inerţie după axa corespunzătoare (y sau z), determină pe baza caracteristicilor
geometrice ale secţiunii brute
Curba de flambaj a0 a B c
1. Lungimile de flambaj 1 pentru bare cu diverse condiţii de rezemare (condiţii de capăt) vor fi
determinate conform propunerii STAS 10108/0-78.
5.2.1. Generalităţi
1. Flambajul prin răsucire constituie o condiţie de verificare pentru secţiunile deschise, simetrice
faţă de un punct. Secţiunile monosimetrice pot flamba prin încovoiere - răsucire atunci când I y <
Iz, respectiv prin încovoiere când Iy > Iz. Atunci când flambajul se produce şi prin încovoiere,
verificarea se face conform paragrafului 5.1.2. În fig. 5.2. se prezintă exemple de secţiuni
transversale pentru care flambajul prin încovoiere-răsucire poate constitui condiţie de proiectare.
Tabelul 5.2 - Curbele de flambaj corespunzătoare diverselor tipuri de secţiuni transversale ale
barei
FLAMBAJ CURBA DE
TIPURI DE SECŢIUNI TRANSVERSALE
DUPĂ AXA FLAMBAJ
SECŢIUNI ÎNCHISE
Dacă este folosit Oricare b
fyb
Dacă este folosit
Oricare c
fya
SECŢIUNI – I,H
y-y a
z-z b
Oricare b
(5.7)
(5.8)
unde:
y0 - distanţa între centrul de greutate al secţiunii brute şi centrul de răsucire, măsurată după
direcţia axei (y-y)
Ley - lungimea de flambaj a barei corespunzătoare flambajului prin încovoiere după axa maximă
de inerţie y-y
4. În cazul când condiţiile de rezemare la capete pentru încovoiere diferă de cele pentru răsucire,
în relaţia (5.8) coeficientul devine:
unde este un coeficient care depinde de condiţiile de rezemare la capete. Pentru câteva cazuri
practice curente, valorile lui se dau în tabelul 5.3. Notaţiile folosite reprezintă: I – reazem
încastrat: A – reazem articulat.
Cazul de rezemare la
încovoiere
Cazul de
rezemare la răsucire I-I I-A A-I A-A
A-A - - - 1,00
- 0,7 dacă îmbinările împiedică în mare măsură răsucirea şi deplanarea (vezi fig. 5.3. a);
- 1,0 dacă îmbinările împiedică parţial răsucirea şi deplanarea (vezi fig. 5.3. a).
Fig. 5.3. prezintă unele cazuri particulare de îmbinare a barelor structurii şi modul de considerare
a lungimii de flambaj în aceste situaţii.
7. La profilele şi C, lungimea de flambaj se va lua LeT x distanţa dintre punctele de fixare, dacă
se prevăd plăcuţe de solidarizare la extremităţi (fig. 5.4), care satisfac condiţia:
(5.9)
în care:
gp - grosimea plăcuţei;
- dublul suprafeţei haşurate din fig. 5.4, cuprinsă între liniile mediane ale barei şi linia mediană
a plăcuţei de solidarizare.
lp/bp
0,5 1,69
0,6 2,09
0,7 2,53
0,8 3,01
0,9 3,54
1,0 4,12
1,1 4,70
1,2 5,47
1,3 6,25
1,4 7,11
1,5 8,06
1,6 9,09
1,7 10,22
1,8 11,45
1,9 12,79
2,0 14,24
5.3.1. Generalităţi
1. Există situaţii în care valoarea nu are loc, dar se produce un flambaj prin distorsiune, care în
aceste cazuri trebuie luate în considerare.
2. În fig. 5.5 a-d se prezintă exemple de secţiuni transversale, ale unor bare care şi-au pierdut
stabilitatea în acest mod. În fig. 5.5 e s-au trasat curbele ce reprezintă variaţia eforturilor unitare
critice de flambaj, corespunând diferitelor moduri de flambaj. În general, se va lua în considerare
modul de flambaj cu efortul unitar cel mai mic. Din acest motiv este necesar să se analizeze mai
multe moduri diferite de flambaj, pentru evaluarea efortului unitar critic de distorsiune.
3. Pierderea stabilităţii prin distorsionarea acţiunii transversale are loc în cazul secţiunilor
transversale deschise monosimetrice de tipurile prezentate în fig. 5.6 sau asimilabile cu acestea.
Fenomenul apare atunci când tălpile comprimate nu au elemente care să împiedice deplasarea
lor laterală. În astfel de cazuri, peretele tălpii are tendinţa de a-şi pierde stabilitate individual,
asemeni unei bare comprimate rezemate elastic la nivelul conexiunii cu peretele, instabilitate ce
poartă denumirea de distorsiune şi caracterizează cu precădere profilele solicitate la
compresiune cu încovoiere sau încovoiere după axa perpendiculară pe axa de simetrie a secţiunii
transversale (axa de rigiditate minimă).
1. Momentul capabil Mb,Rd al barelor încovoiate la care se produce pierderea stabilităţii prin
distorsionare va fi calculat cu relaţia:
(5.10)
unde: Wef este modulul de rezistenţă al secţiunii transversale eficace determinate considerând în
fifra extremă comprimată o tensiune egală cu M cr/Wg şi k = 4,0 pentru talpa comprimată. Wg este
modulul de rezistenţă al secţiunii întregi.
a. La secţiunile C şi Z dacă flambajul prin distorsiune produce rotirea unei tălpi în jurul îmbinării
inimă-talpă:
b. Dacă flambajul prin distorsiune produce încovoierea inimii cu deplasarea laterală a tălpii
comprimate:
în care: (5.13)
d - este tensiunea de flambaj prin distorsiune şi poate fi determinată dintr-un calcul elastic de
flambaj sau folosind relaţiile aproximative de la punctul 5.3.4. M y este momentul capabil elastic al
secţiunii întregi:
My = Wgfy (5.15)
Forţa axială capabilă maximă la flambaj prin distorsiune Nb,Rd are expresia:
(5.16)
unde Aef este aria eficace a secţiunii transversale calculate la tensiunea n, care are expresia:
pentru fy / 13 d fy / 2 (5.17b)
(5.18)
în care:
'd se obţine din relaţia (5.14) cu:
(5.29)
Valorile lui A, IY, IZ, IYZ şi IW se referă numai la talpa secţiunii (rigidizată sau nerigidizată).
IW = 0 (5.30)
zo = hz = -z (5.31)
hy = -y (5.32)
yo - hy = bf (5.33)
în care:
5.3.4.3. Secţiuni C şi Z solicitate la încovoiere după axa perpendiculară pe inimă (fig. 5.7 c)
Se consideră bare cu secţiune transversală compusă, obţinută prin solidarizarea a două sau mai
multe profile, barele cu secţiune transversală identică sau similară variantelor constructive
prezentate în tabelul 5.5.
2. Secţiunile compuse compacte sau compuse din profile apropiate (punctele 1 şi 2 din tabelul
5.5.) se calculează conform 5.1 şi 5.2 într-una din următoarele variante:
a) Lucrând cu limita de curgere fyb a benzii de oţel din care se execută barele prin formare la rece
şi curba de flambaj "b";
b) Lucrând cu limita de curgere medie pe secţiune fya apărută după formarea la rece (dacă Aef =
Ag), determinată conform metodei specificate în paragraful 2.4 şi curba de flambaj "c".
3. Secţiunile compuse de la punctele 3 şi 4 din tabelul 5.5 se consideră secţiuni compuse propriu-
zise, dacă sunt respectate condiţiile de la 5.4.2.2 punctele 4 şi 5. Modul de verificare al acestora
este prezentat în paragrafele 5.4.2 (secţiunile de la punctul 3) şi 5.4.3 (secţiunile de la punctul 4).
5.4.2. Bare cu secţiune compusă din elemente depărtate solidarizate cu plăcuţe sau zăbreluţe
Calculele de verificare ale barelor cu secţiune cmpusă din elemente depărtate solidarizate cu
plăcuţe sau zăbreluţe se efectuează conform prevederilor din STAS 10108/0-78. Alternativ,
verificarea stabilităţii acestor bare când flambajul se produce într-un plan paralel cu zăbreluţele
sau plăcuţele se poate face prin intermediul unui calcul de ordinul doi, prezentat în continuare.
1. Dacă asupra unei bare cu secţiune compusă alcătuită din două ramuri paralele identice legate
printr-un sistem triunghiular uniform de zăbreluţe pe lungimea sa, se aplică o forţă de
compresiune centrică N, forţa într-o ramură la jumătatea lungimii va fi;
(5.41)
unde M este momentul de ordinul doi calculat cu o imperfecţiune geometrică echivalentă sub
forma unei săgeţi iniţiale la mijlocul lungimii egală cu L/500:
(5.42)
în care: (5.43)
(5.44)
unde:
A1 - aria secţiunii transversale a unei ramuri şi h0 este distanţa între centrele de greutate ale
secţiunilor ramurilor;
Sv - forţa tăietoare care produce o deformaţie din tăiere unitară la nivelul zăbreluţelor. În fig. 5.8
sunt date valorile lui Sv pentru diferite sisteme de zăbreluţe. Ariile Ad şi Av se referă la un singur
plan, iar n este numărul planurilor zăbreluţelor.
2. Lungimea de flambaj a unei ramuri în planul zăbreluţelor se va lua distanţa "a" între centrele
îmbinărilor zăbreluţelor. La barele cu patru ramuri alcătuite din corniere cu zăbreluţe în ambele
direcţii, lungimea de flambaj după axa slabă depinde de modul de dispunere a zăbreluţelor
conform fig. 5.9.
Tabelul 5.5
(5.45)
(5.46)
4. Este recomandabil ca zăbreluţele de pe feţe opuse să fie aşezate "în oglindă". În caz contrar
este necesar să se ţină seama de deformaţia ce apare din torsiunea ramurilor.
1. Dacă asupra unei bare cu secţiune compusă alcătuită din două ramuri paralele legate rigid prin
plăcuţe dispuse uniform pe lungimea sa, se aplică o forţă de compresiune centrică N, forţa într-o
ramură la jumătatea lungimii va fi:
(5.47)
unde M este momentul de ordinul doi calculat cu o imperfecţiune geometrică echivalentă sub
forma unei săgeţi la mijlocul lungimii barei egală cu L/500:
(5.48)
în care: Ncr = 2El / L2
(5.49)
unde:
= 1 dacă 75
= 0 dacă 150
în care: şi
(5.51)
(5.52)
în care:
2. Lungimea de flambaj a unei ramuri în planul plăcuţelor se va lua distanţa "a" între centrele
îmbinărilor plăcuţelor.
3. Plăcuţele şi prinderile lor de ramuri vor fi verificate la momentele şi forţele tăietoare indicate în
fig. 5.10 rezultate din expresia forţei Sv:
(5.54)
Pentru această verificare se poate considera că forţa tăietoare în fiecare ramură este 0,5 N.
4. Barele cu secţiune compusă din profile apropiate solidarizate prin fururi sau cu secţiune
compusă compactă vor fi tratate ca bare cu secţiune compusă numai dacă plăcuţele de
solidarizare sunt dispuse la o distanţă mai mare de 15 i min, unde imin este raza de inerţie minimă a
unuia din profilele componente. Forţa tăietoare V, poate fi calculată ca la 93) sau simplificat se
poate considera egală cu 2,5% din forţa axială din bară.
5. Barele cu secţiune compusa alcătuită din două corniere legate între ele prin perechi de plăcuţe
dispuse în cruce ca în fig. 5.11 pot fi verificate la flambaj după axa y-y ca bare cu secţiune simplă
dacă lungimile de flambaj în planele perpendiclare y-y şi z-z sunt egale şi dacă distanţa între
plăcuţe în lungul barei este mai mică decât 70imin, unde imin este raza minimă de inerţie aunui
cornier. În cazul cornierelor cu aripi inegale se poate presupune că:
(5.55)
6. Prevederi constructive:
a. Plăcuţele vor fi dispuse obligatoriu la capetele barei şi punctele intermediare unde se află
reazeme sau sunt aplicate forţe;
b. Plăcuţele intermediare vor trebui să împartă lungimea barei în cel puţin 3 panouri. De
asemenea vor fi cel puţin 3 panouri între punctele unde se află reazeme laterale în planul
plăcuţelor;
c. Dacă este posibil, plăcuţele intermediare vor fi dispuse pe lungimea barei. Dacă ele se află în
plane paralele, vor fi aşezate faţă în faţă;
d. Dacă Sv este calculat fără a ţine seama de flexibilitatea plăcuţelor, lăţimea plăcuţelor, de capăt
va fi mai mare decât h0 şi lăţimea plăcuţelor intermediare va fi mai mare de 0,5 h 0.
5.4.3. Bare cu secţiune compusă din profile depărtate asamblate cu cupoane (Bare tip Jahnston)
1. Barele cu secţiune compusă din profile depărtate asamblate cu cupoane (punctul 4 din tabelul
5.3) reprezintă un caz limită al unei secţiuni solidarizate cu zăbreluţe (vezi fig. 5.12 a). Acest tip
de bară cu secţiune compusă este utilizat la realizarea tălpilor grinzilor cu zăbrele cu noduri
bulonate.
2. Datorită prinderii articulate a zăbreluţelor de tălpi, în cazul acestor bare nu este permisă
transmiterea forţelor tăietoare în tălpi. Se poate obţine o creştere a capacităţii portante la flambaj
dacă se prevăd solidarizări cu plăci rigide la extremităţile barei (fig. 5.12 b).
I0 - momentul de inerţie al secţiunii transversale a unei ramuri după axa paralelă cu axa secţiunii
compuse care nu intersectează secţiunile ramurilor;
I - momentul de inerţie al secţiunii tansversale compuse, integral eficace, după axa care nu
intesectează secţiunile ramurilor;
(5.56)
4. Bara cu secţiune compusă se consideră simplu rezemată la extremităţi. Sarcina critică depinde
de modul de flambaj al barei. Se consideră semnificative primele două moduri de flambaj: modul
A (cu o singură semiundă) şi modul B (cu două semiunde).
Dacă Ie / I0 < 8, atunci bara flambează după primul mod, iar sarcina ei critică de flambaj este:
(5.57)
Dacă Ie / I0 > 8, atunci bara flambează după modul al doilea, iar sarcina ei critică este:
(5.58)
1. Barele cu secţiune compusă tip Johnston pot constitui tălpi pentru ferme, atunci când acestea
se realizează din două profile U sau C, solidarizate între ele prin intermediul diagonalelor şi
montanţilor, îmbinate în noduri cu şuruburi (fig. 5.13). În mod uzual, talpa superioară a fermelor
este fixată lateral prin pane. Fixările laterale prin pane se consideră reazeme elastice pentru
flambajul lateral al tălpii superioare comprimate.
(5.59)
unde:
L - deschiderea fermei.
S-a constatat că, în cazul în care talpa comprimată flambează după primul mod de pierdere a
stabilităţii, momentul de inerţie echivalent I1 va avea aceeaşi expresie ca la barele tip Johnston.
Reazemele elastice permit tălpii să flambeze lateral, conform unui mod cu mai mult de o
semiundă (n < 1; număr real pozitiv).
unde:
ac.1,2 - rigiditatea medie a reazemelor elastice, care permite trecerea de la primul mod de pierdere
a stabilităţii la modul doi, determinată cu relaţia:
(5.60)
Rigiditatea medie a reazemelor elastice depinde de momentul de inerţie Ia al inimii continue
fictive a grinzii, calculat cu relaţia:
unde:
Id - momentul de inerţie al secţiunii transversale a diagonalei după axa paralelă cu planul fermei;
(5.62)
unde:
(5.63)
unde:
q2 = 2, dacă avem pane de ambele părţi ale fermei studiate (travee curentă).
(5.64)
unde termenii au aceeaşi semnificaţie ca mai sus. Pentru numărul "n" de semiunde asociat valorii
sarcinii minime de pierdere a stabilităţii rezultă forţa critică:
(5.65)
3. Pentru utilizarea curbelor de flambaj în calculul încărcării ultime, trebuie stabilită zvelteţea
redusă a tălpii comprimate cu secţiune compusă:
(5.66)
unde:
Aef - aria eficace a secţiunii transversale compuse solicitată la efort axial uniform şi constant.
[top]
(1) Momentul capabil la flambaj lateral prin încovoiere-răsucire al grinzilor solicitate la încovoiere
se va determina astfel:
(6.1)
(6.3)
în care: fy = fyb
Mcr,y - momentul critic elastic al secţiunii transversale brute la flambaj prin încoviere-răsucire;
(2) Când valoarea zvelteţii adimensionale a barei respectă relaţia: LT 0,4, nu există pericolul
pierderii stabilităţii grinzii prin încovoiere-răsucire.
1. Toate barele solicitate de momentele încovoietoare M y,sd şi Mz,sd şi forţa de compresiune axială
Nsd, se vor verifica cu următoarea relaţie:
(6.4)
unde:
min - valoarea minimă între y şi z, unde y şi z sunt coeficienţii flambaj (definiţi în paragraful
5.1) corespunzători axelor principale de inerţie y-y şi z-z;
My şi Mz sunt coeficienţii momentului încovoietor uniform echivalent (inclusiv momentul
încovoietor din deplasarea centrului de greutate al secţiunii eficace, M = NsdeN determinaţi în
cazul pierderii stabilităţii prin încovoiere conform paragrafului 6.3 punctul 3;
Aef - aria secţiunii transversale eficace la solicitarea de compresiune axială (vezi fig. 3.12 a);
2. Din aplicarea formulelor de mai sus se pot obţine şi valori negative pentru y şi z.
1. Barele comprimate şi încovoiate la care există pericolul pierderii stabilităţii în lateral prin
încovoiere - răsucire (deversare) se vor verifica utilizând următoarea relaţie:
(6.9)
unde:
M,LT este coeficientul momentului încovoietor uniform echivalent, determinat în cazul pierderi
stabilităţii laterale prin încovoiere-răsucire, conform punctului 3;
kz, eNy, eN,Z , Aef, Wef,z şi Wef,y se determină conform paragrafului 6.2;
lat - coeficient de flambaj lateral, în general egal cu z. Dacă însă flambajul prin încovoiere -
răsucire sau prin distorsiune sunt moduri posibile de cedare, lat va fi luat ca cea mai bună
valoare dintre z şi pentru flambajul prin încovoiere-răsucire sau flambajul prin distorsiune;
LT - coeficient de flambaj lateral prin încovoiere - răsucire, determinat conform paragrafului 6.1.
2. În cazul când există pericolul procedurii flambajului prin încovoiere-răsucire din compresiune
(vezi paragraful 5.2) sau al producerii flambajului prin distorsiune (vezi paragraful 5.3), se va
adopta pentru coeficientul de flambaj z valoarea minimă determinată pentru aceste moduri de
peirdere a stabilităţii.
4. Pentru structurile zvelte sensibile la efecte de ordinul II, momentele încovoietoare de capăt ale
grinzilor se vor determina pe baza unui calcul de ordinul doi.
1. Prinderile la extremităţi şi îmbinările de continuitate ale barelor vor asigura realizarea unei
capacităţi portante egale cu aceea din secţiunea curentă a barei. În caz contrar, aceste îmbunări
vor fi calculate la acţiunea forţei axiale de compresiune N sd şi a următorului moment încovoietor
Mj,sd:
(6.12)
unde:
se determină conform paragrafului 5.1.2;
x - distanţa între punctul inflexiune la încovoiere (punctul unde diagrama de moment încovoietor
taie axa barei) şi îmbunarea intermediară sau prinderea de capăt;
3. Atunci când prinderea barei la capete este excentrică faţă de punctul de aplicare a forţei,
valoarea acestei excentricităţi se introduce în calcul.
[top]
7.1. Generalităţi
În acest capitol se tratează elementele structurale realizate din profile cu pereţi subţiri şi table
profilate care conclucrează în cadrul structurilor de rezistenţă. Spre exemplu, această
conclucrare apare în cazul diafragmelor, învelitorilor cutate cu pane sau structurilor de închidere
ori învelitorilor realizate din elemente profilate pentru deschideri mari (casete).
1. Contribuţia adusă de învelitoare, planşee şi pereţi de închidere din table profilate la rezistenţa
şi rigiditatea unei sctructuri se datorează rigidităţii şi rezistenţei acestor elemente structurale la
forfecare. Deoarece aceste elemente colaborează cu structura de rezistenţă de bază a clădirii,
ele se numesc colaborante. Prescripţiile prezentate în continuare se aplică exclusiv diafragmelor
realizate din tablă de oţel profilată.
2. Principiul de bază al unei proiectări care ţine seama de efectul colabroant al elementelor de
închidere şi planşeelor, este acela ca acoperişul şi planşeele intermediare se comportă ca nişte
grinzi, având înălţimea inimii egală cu deschiderea clădirii, respectiv deschiderea grinzii egală cu
lungimea clădirii. Sub încărcări exercitate în planul lor, aceste grinzi şi transmit reacţiunile
pereţilor de fonton (sau cadrelor intermediare contravântuite la clădirile cu lungimi mari).
Metodele de proiectare cu învelitoare colaborantă şi care consideră diafragmele din tablă profilată
ca părţi integrante ale structurii de rezistenţă, pot fi aplicate dacă se respectă următoarele
condiţii:
2. Forţele preluate de diafragmele din planul acoperişului sau în planele planşeelor vor fi
transmise fundaţiilor prin intermediul unor cadre contravântuite, a unor diafragme verticale cu
pereţi colaboranţi, sau al altor elemente constructive care se opun deplasării laterale a
construcţiei.
3. Diafragmele vor fi prevăzute cu bare marginale după direcţia longitudinală, care lucrează ca
tălpi şi preiau forţele axiale generate de efectul de diafragmă.
5. Diafragmele se vor utiliza în principal pentru a prelua încărcările din vânt, din zăpadă sau alte
tipuri de încărcări care e pot prelua şi transmite prin intermediul tablei profilate. Ele se pot de
asemenea utiliza pentru preluarea unor încărcări cvasipermanente sau variabile de mică
intensitate (de exemplu supraîncărcări din poduri rulante uşoare sau frinzi rulante), dar nu se pot
utiliza pentru preluarea unor încărcări utile mari, cum ar fi cele din utilaje.
7. Diafragmele din tablă cutată se consideră componente ale structurii de rezistenţă şi nu vor fi
demontate fără o analiză corespunzătoare a consecinţelor.
9. Notele de calcul şi desenele de execuţie vor atrage agenţia asupra faptului că structura este
proiectată ţinând seama de efectul învelitorii colaborante.
10. În zonele seismice se va ţine seama de efectul învelitorii colaborante numai dacă sunt
respectate condiţiile de deplasare orizontală a structurii din Normativul P 100 - 92.
1. Ambele margini ale diafragmei se vor prinde pe barele marginale cu şuruburi autoperforante,
cu bolţuri împuşcate, cu suduri prin puncte, cu şuruburi sau alte tipuri de conectori astfel
concepuţi încât să nu permită jocuri inadmisibile, să nu smulgă sau să nu se foarfece înainte de
spintecarea tablei. Conectori de acest tip nu se vor aplica direct prin străpungerea tablei profilate
pe barele care o susţin, decât dacă se iau măsuri speciale pentru a se asigura transmiterea
efectivă prin intermediul lor a forţelor prevăzute prin calcul.
2. Îmbinările de continuitate între panourile adiacente de tablă profilată se vor realiza cu nituri,
şuruburi autofiletante, suduri sau alţi conectori astfel concepuţi încât să nu permită jocuri
inadmisibile, să nu se smulgă sau să nu se foarfece înaintea spintecării tablei profilate. Pasul
dintre conectorii de continuitate nu va fi mai mare de 500 mm.
3. Distanţa de la conectori şi până la marginile tablei profilate sau până la capetele ei libere, va fi
suficient de mare pentru a evita pericolul spintecării premature a acesteia.
4. Golurile mici, dispuse aleator şi a căror suprafaţă totală nu depăşeşte 3% din suprafaţa
diafragmei sunt admise fără a fi efectuate verificări speciale, cu condiţia ca prin amplasarea lor să
nu se reducă numărul conectorilor. Golurile în suprafaţă totală de 15% din suprafaţa diafragmei
sunt admise cu condiţia unor verificări detaliate.
Dacă în diafragmă sunt practicate goluri mai mari (în suprafaţă totală mai mari de 15% din
suprafaţa diafragmei), diafragma se va subîmpărţi în diafragme secundare neperforate situate în
aceste goluri şi care au un comportament corespunzător la forfecare.
5. Panourile de tablă profilată care intră în componenţa diafragmelor învelitorii colaborante vor fi
dimensionate pentru a rezista în primul rând solicitării de încovoiere pentru care sunt prevăzute în
continuare, se va verifica dacă efortul unitar apărut datorită solicitării de forfecare nu depăşeşte
25% din valoarea rezistenţei de calcul la încovoiere.
Capacitatea portantă minimă la forfecare, determină pentru alte moduri de cedare ale
conectorilor, se stabileşte după cum urmează:
a. la cedarea conectorilor dinter tablă şi până sun acţiunea combinată a forfecării şi a sucţiunii din
vânt, prin mărirea cu 40% a valorii de mai sus;
b. pentru orice alt tip de cedare a conectorilor, prin mărirea cu 25% a valorii de mai sus.
7.3. Proiectarea panelor şi riglelor care conlucrează cu închideri din tablă profilată
7.3.1. Introducere
1. Regulile de proiectare prezentate în cadrul acestui capitol sunt aplicabile panelor cu secţiune
transversală în formă de Z, C, au alte forme similare, ale căror tălpi superioare au deplasarea
laterală împiedicată prin prinderi continue de tabla învelitorii. Chiar şi în cazul în care această
împiedicare a deplasării laterale nu există în care prezenţa ei nu poate fi dovedită, se aplică
prevederile referitoare la rigiditatea la rotire a panelor conform paragrafului 7.3.2.1.
2. Legătura continuă care împiedică deplasarea laterală la nivelul tălpii superioare paote fi
realizată prin intermediul tablei cutate sau al oricărui alt tip de tablă cu rigiditate adecvată, prinsă
solidar de talpa superioară a panei.
Pentru anumite tipuri de prindere (de exemplu prin conectori aplicaţi pe creasta cutei) rigiditatea
legăturii laterale va fi stabilită pe baza experienţei de proiectare existente sau va fi determinată
prin încercări de laborator.
3. Panele pot fi proiectate utilizând metode analitice de calcul, metode empirice pe baza de
încercări de laborator sau metode semiempirice, care utilizează atât calculele, cât şi încercările
de laborator. Un model de calcul ingineresc este prezentat în paragraful 7.3.2 şi 7.3.3.
Dacă talpa liberă a panei este comprimată datorită solicitării exercitată de încovoiere I în plan
vertical (de exemplu datorită sucţiunii din vânt la pane cu o singură deschidere), asupra tălpii
libere acţionează eforturi unitare variabile de compresiune. În aceste cazuri este necesară şi
verificarea stabilităţii tălpii libere, pentru a preveni flambajul ei lateral. În acest scop, talpa liberă
este tratată ca un stâlp legat lateral prin resoarte liniare distribuite (rezemare de tip mediu elastic)
de rigidiate K.
5. În lipsa altor sisteme de rezemare al căror comportament să fie verificat prin încercări de
laborator, panele vor fi prevăzute cu un sistem de rezemare care să împiedice rotirea şi
deplasarea laterală în secţiunea de pe reazem.
6. Când barele cu pereţi subţiri formate la rece sunt utilizate ca rigle la pereţii laterali, ele vor fi
dimensionate considerând presiunea vântului în mod similar cu acţiunea încărcării gravitaţionale
asupra panelor acoperişului, iar sucţiunea vântului similară încărcării de smulgere a acoperişului.
1. Tabla profilată legată de talpa superioară a panei împiedică rotirea secţiunii acesteia. Acest
fenomen este optim modelat prin introducerea unui resort rotaţional care acţionează la nivelul
tălpii superioare, conform figurii 7.4 c. Valoarea rigidităţii CD a resortului rotaţional este dată de
relaţia (7.1), unde:
CDA - rigiditatea la rotire a îmbinării dintre tabla învelitorii şi pană;
CDC - rigiditatea la încovoiere a tablei învelitorii după direcţia perpendiculară pe axa longitudinală
a panei.
(2) În cadrul aplicaţiilor uzuale CDA se calculează conform punctului 4 sau 5 al prezentului
paragraf. Valoarea rigidităţii CDA se poate obţine prin încercări experimentale.
Rigiditatea CDC se poate determina ca rigiditate la încovoiere a tablei profilate a învelitorii în plan
perpendicular pe axa longitudinală a panei.
(7.1)
3. Calculul rigidităţii la încovoiere CDC se poate efectua conform modelului prezentat în fig. 7.5,
ţinând seama de rotirile panelor adiacente şi de gradul de continuitate al tablei, utilizând relaţia:
(7.2)
unde:
k = 4 pentru panouri continue de tablă profilată (cu cel puţin două deschideri);
4. În cazul tablei cutate prinsă de talpa superioară a panei printr-un conector complasat la
mijlocul lăţimii tălpii, valorile CDA se vor determina după cum urmează:
când (7.3)
când
unde: ba - lăţimea geometrică a tălpii panei. Pentru CDA se va consulta tabelul 7.1.
Valorile furnizate în tabelul 7.1 sunt valabile dacă nu se prevede termoizolaţie între tabla
învelitorii şi pană.
unde: p – este numărul conectorilor de legătură între pană şi tabla învelitorii pe metru liniar
(maxim 1 conector per profilaţie de tablă în contact cu pana).
Condiţiile constructive impuse la determinarea prin această metodă a valorii CDA sunt:
- distanţa între conector şi centrul de rotire al secţiunii panei ("a" sau "b-a" conform figurii 7.6)
trebuie să fie mai mare decât 25 mm.
7. Rigiditatea resortului rotaţional CD, aşa cum s-a definit aici, nu include efectul distorsionării
secţiunii transversale.
8. Datorită faptului că în realitate rigiditatea resortului liniar care înlocuieşte resortul rotaţional CD
este influenţată în principal de rigiditatea CDA şi de distorsionarea secţiunii transversale, în
aplicaţiile uzuale se poate neglija aportul rigidităţii CDC. Determinarea rigidităţii resortului liniar se
prezintă în paragraful 7.3.2.2.
9. Valorile rigidităţii CDA pot fi obţinute printr-o metodă combinată care foloseşte atât calculele, cât
şi încercările experimentale, conform relaţiei 7.5, în care:
Experimental se măsoară rotirea cumulată din cele două efecte . Rigiditatea rotaţională
a îmbinării dintre pană şi tabla învelitorii CDA determinată pe baza acestui procedeu poate fi
folosită atât pentru verificarea la acţiunea încărcărilor gravitaţionale, cât şi la acţiunea sucţiunii.
(7.5)
2. Rigiditatea K a resortului liniar lateral, localizată la nivelul tălpii libere a panei se determină cu
relaţia:
(7.6)
Tabelul 7.1. Constanta rotaţională CDA pentru tabla cutată din oţel, corespunzătoare unei lăţimi de
talpă a panei ba = 100 mm (încadrarea lăţimii reale a tălpii panei: vezi relaţiile (7.3))
Pe
Pozitiv Negativ
În fund
creasta e = bs e = 2bs ... [KN/m] [mm]
de cută [mm]
cutei
încărcare gravitaţională
- - -
x x x 22 5,2 40 1
- - -
x x x 22 3,1 40 2
- - -
x x x Ka 10,0 40 3
- - -
x x x Ka 5,2 40 4
- - -
x x x 22 3,1 120 5
- - -
x x x 22 2,0 120 6
sucţiune
- - -
x x x 16 2,6 40 7
- - -
x x x 16 1,7 40 8
cu:
bs = lăţimea cutei
bT = lăţimea profilului tablei pe faţă în contact cu pană
Poziţia conectorului:
Valorile sunt valabile pentru;
în fund de cută
Ka: piuliţa nervurată executată din oţel cu grosimea t 0,75 mm
pe creasta cutei:
3. Valoarea poate fi determinată prin încercări experimentale (fig. 7.6) sau prin calcule,
conform punctului 4.
4. Rigiditatea K a resortului liniar lateral se poate determina prin calcule după cum urmează (vezi
şi fig. 7.6):
(7.7)
unde:
a - distanţa între conectorul fixat pe talpa panei şi inima panei (vezi fig. 7.7)
c - lăţimea geometrică plană a inimii panei (la secţiunile Z se ia c = H conform fig. 7.6)
e = a pentru situaţia în care pe durata încercării punctului de contact între pană şi tabla profilată
este în dreptul inimii panei
e = 2a + b pentru situaţia în care pe durata încercării punctului de contact între pană şi tabla
profilată este la marginea tălpii libere a panei
H - înălţimea panei
1. Starea limită ultimă se defineşte prin momentul încovoietor capabil corespunzător deschiderii
respective. Efortul unitar efectiv, care se determină conform paragrafului 7.3.4.1 trebuie să fie mai
mic decât valoarea de calcul a limitei de curgere. Dacă există şi solicitare axială, este necesară o
verificare de stabilitate conform paragrafului 7.3.4.3.
2. Starea limită a exploatării normale este definită prin valoarea limită admisă a săgeţii
corespunzătoare deschiderii respective. În determinarea rigidităţii la încovoiere pentru verificarea
la starea limită a exploatării normale, se va lucra cu secţiunea transversală eficace.
3. Se recomandă acceptarea unei săgeţi admise egală cu deschiderea / 180, însă nu mai mare
decât valoarea care ar împieta asupra funcţionării structurii sau ar produce daune finisajelor.
1. Dimensionarea panelor supuse solicitării la sucţiune se face exclusiv la starea limită ultima,
definită prin momentul capabil corespunzător deschiderii respective. Această valoare se va
verifica conform punctelor 2 şi 3.
2. Efortul unitar normal a, determinat conform paragrafului 7.3.4.1, nu va depăşi în nici un punct
de pe secţiunea transversală valoarea de calcul a limitei de curgere a materialului.
1. Se va considera un sistem cu două deschideri, o bară continuă peste două deschideri, fără
suprapuneri sau eclisări în lungul ei.
Momentul încovoietor capabil în câmp va fi determinat teoretic (în principal conform paragrafului
7.3.3.1 punctul 1 sau prin încercări de laborator (încercări pe o singură deschidere comparabilă
cu lungimea diagramei momentului încovoietor pozitiv).
3. Dacă momentul încovoietor şi rotirea s-au determinat pe cale experimentală, calculul încărcării
ultime se realizează cu relaţiile:
(7.8)
(7.9)
în care
Mr; q - valori stabilite pe cale experimentală ale momentului încovoietor şi rotirii în secţiunea de
pe reazem, după cedarea în dreptul ei.
5. Starea limită a exploatării normale este definită prin două criterii care sunt: solicitarea admisă
pe reazemul intermediar şi săgeata în câmp.
Pentru a evita deformaţii plastice mari sub încărcările de exploatare este necesar ca pana să
lucreze în domeniul elastic sub aceste încărcări. Aceasta implică următoarea condiţie în legătură
cu reazemul intermediar: momentul încovoietor maxim din combinaţia de încărcări cea mai
defavorabilă pentru starea limită a exploatării normale, va fi mai mic sau egal cu 0,9 din
momentul capabil, respectiv reacţiunea va fi mai mică sau egală cu 0,9 din rezistenţa la tăiere. Se
va utiliza combinaţia cea mai defavorabilă moment-reacţiune.
Msuper, Rsuper - combinaţia valorilor maxime compatibile ale momentului încovoietor capabil pe
reazem, respectiv a rezistenţei la tăiere a secţiunii pe reazem, determinate prin încercări sau prin
calcule conform capitolului 4.
B. Săgeata în câmp
Săgeata în câmp se va determina pe baza unui calcul în domeniul elastic. În acest caz se aplică
şi paragraful 7.3.3.1, punctele 2-4.
1. Prescripţiile corespunzătoare acestui caz se referă exclusiv la starea limită ultimă. Metodologia
de calcul pentru bare continue cu două deschideri va avea la bază unul dintre următoarele
modele de cedare:
7.3.3.5. Grinzi cu mai multe deschideri, având îmbinări de continuitate realizate prin suprapunere
sau eclisare
1. Diagramele de eforturi se vor determina ţinând cont de efectul zonei suprapunerii sau al zonei
eclisate pe reazem şi de voalarea pereţilor secţiunii transversale a barei în câmp.
- combinaţia cea mai defavorabilă (de cedare) a momentului încovoietor pe reazem cu reacţiunea
reazemului sau a momentului încovoietor şi a forţei tăietoare în secţiunea de lângă reazem;
- capacitatea portantă la încovoiere conform paragrafelor 7.3.3.1 sau 7.3.3.2, fără a ţine cont de
influenţa sprapunerii ori eclisării;
- combinaţia cea mai defavorabilă (de cedare) între momentul încovoietor pe reazemul
intermediar şi reacţiunea reazemului în zona îmbinării prin suprapunere sau eclisare sau
combinaţia de cedare între momentul încovoietor şi forţa tăietoare în afara îmbinării de
continuitate;
- efortul unitar normal de încovoiere în plan vertical produs de momentul încovoietor Mz;
- efortul unitar normal produs de încărcarea distribuită laterală qh,sd care acţionează asupra tălpii
libere (ca rezultat al tendinţei de răsucire şi de încovoiere laterală).
(7.10)
(7.11)
În relaţiile de mai sus, valorile eforturilro unitare individuale care se însumează, vor fi introduse cu
semnul lor (pozitiv pentru întindere, negativ pentru compresiune).
Wfz - modulul de rezistenţă al unei secţiuni alcătuite din talpa liberă a panei şi o porţiune
adiacentă din inima egală cu 1/6 din înălţimea inimii, determinat în raport cu axa ei centrală
paralelă cu inima (deci pentru încovoiere laterală); se va lucra cu aria brută a tălpii libere;
Mfz,sd - momentul încovoietor generat de încărcarea laterală q h,sd exercitat asupra tălpii libere şi
determinat în anumite secţiuni de-a lungul barei (de exemplu în câmp, pe reazemul intermediar,
la îmbinarea panei cu un tirant sau în câmpurile dintre îmbinările panei cu contrafisele). Dacă
talpa liberă a panei este întinsă, Mfz,sd se poate lua egal cu zero;
qh,sd = kh qsd - încărcarea laterală exercitată asupra tălpii libere şi generată de fluxul de forfecare.
Valoarea coeficientului kh se dă în fig. 7.9 pentru câteva tipuri uzuale de secţiuni transversale.
în care:
M0,fz,sd - valoarea de calcul a momentului la încovoiere laterală în anumite secţiuni, care nu ţine
cont de rezemarea elastică;
i,l - coeficient de corecţie care ţine seama de rezemarea elastică, depinzând de poziţia "I" a
secţiunii de calcul în lungul barei, de condiţiile de rezemare "i" şi de coefcientul elastic R al
reazemului.
Valorile Mo,fz,sd, respectiv i,l, se vor obţine din tabelul 7.2, unde:
La - distanţa dintre punctele de rezemare a panei pe contrafişe sau, dacă nu se prevăd contrafişe,
este deschiderea panei;
Ifz - momentul de inerţie al secţiunii transversle brute a tălpii libere a panei, plus o porţiune
adiacentă de 1/6 din înălţimea inimii, după o axă paralelă cu planul inimii (pentru încovoierea
laterală).
unde: M = M0 dacă Aef = Ael sau Wef,y = Wael,y şi Nsd = 0, în caz contrar M = M1.
(7.14)
unde:
My,sd; Nsd; Mfz,sd; Wef; Aef şi Wfz se iau conform paragrafului 7.3.4.1.
= coeficient de flambaj al tălpii libere determinat conform paragrafului 5.1.2, pentru curba de
flambaj "a" şi zvelteţea redusă fz.
Tabelul 7.2
1 m
2 m
3 m
e
(7.15)
Ifz - lungimea de flambaj a tălpii libere, dependentă de condiţiile de rezemare pentru pierderea
stabilităţii laterale şi de distribuţia forţei axiale (conform punctelor 2,3 sau 4 din continuare).
ifz - raza de inerţie a secţiunii brute a tălpii libere plus o porţiune adiacentă de 1/6 din înălţimea
inimii, în raport cu o axă paralelă cu planul inimii.
M1 = 1,1
2. Lungimea de flambaj a tălpii libere pentru o variaţie a efortului unitar de compresiune în talpa
pe lungimea Lo conform figurii 7.10.
0 R0 200
(7.16)
unde:
Dacă talpa liberă a panei este fixată pentru deplasarea laterală (de exemplu prin tiranţi) se va
diminua în mod corespunzător lungimea de flambaj (se va vedea punctul 4 pentru o aproximaţie
acoperitoare a acesteia)
3. Lungimea de flambaj a tălpii libere în cazul unei variaţii a efortului unitar de compresiune
conform figurii 7.11.
0 R0 200
se ia: (7.17)
unde:
unde: La - distanţa între punctele de reazeme ale panei pe tiranţi.
Coeficienţii 1 până la 4 se iau conform tabelului următor. Dacă nu se prevăd tiranţi, atunci: L a =
L.
0
0,526 22,8 2,12 -0,108
1
0,622 66,7 2,68 -0,084
2 sau 3
0,713 62,7 2,75 -0,084
mai mult de 3
1,000 30,4 2,28 -0,108
În cazul care se prevăd mai mult de 3 tiranţi pe deschidere, se poate face şi un calcul
suplimentar, lucrând cu valorile corespunzătoare cazului când se prevăd 2 sau 3 tiranţi, însă cu
lungimea La = L/3 pentru determinarea coeficientului de flambaj. Se va alege valoarea minimă de
flambaj între cele două valori astfel rezultate.
4. Dacă efortul unitar de compresiune este constant pe lungimea barei (de exemplu în cazul unei
încercări exterioare cu o forţă axială de valoare relativ ridicată), lungimea de flambaj a tălpii libere
se va determina conform relaţiei de la punctul 3, lucrând cu valorile corespunzătoare cazului
când avem mai mult de 3 tiranţi.
30 b0 [mm] 60
60 h [mm]
200
300 bu [mm]
600
I1-l 10 mm4/mm
1 1000 mm
2. Pas 2: Se stimează lăţimea eficace a tălpii late ţinând cont de rigidizările intermediare, pe baza
distanţei eo de la centrul de greutate la fibra extremă a tălpii superioare cu formula:
(7.18)
cu:
1 = h / bu
2 = L / bu
[mm]
I1 - momentul de inerţie al tălpii late rigidizate în raport cu axa centrală orizontală [mm 4]
L - deschiderea elementului (casetei).
5. Prin urmare:
(7.19)
unde: sau
fy = fyb
M2 = 1,25
în care "a1" este pasul (distanţa în lungul elementului) între conectorii prevăzuţi la nivelul
rebordului şi care asigură împiedicarea deplasării lui laterale.
Observaţii:
1. Pentru calculul săgeţii în starea limită a exploatării normale, nu se va ţine cont de rigidizările
intermediare ale tălpii.
2. Efectul modificării distribuţiei eforturilor unitare normale pe talpa lată datorită forfecării ("shear
lag") se va lua în considerare dacă L / bu,ef 20. În acest caz trebuie să se ţină cont şi de
reducerea lăţimii eficace bu,ef conform paragrafului 4.4.3.
3. Casetele care nu au prevăzute rigidizări pe talpa lată se vor calcula simplu adoptând această
arie f!jicace pentru talpa inferioara ca şi pentru rebordul comprimat.
- inimile ca pereţi interiori (vezi paragraful 3 .2) şi supuse unui efort unitar variabil cu = 2 / 1
se consideră că talpa comprimată lucrează cu secţiunea redusa, dar inima este integral eficace.
3.Prin urmare:
(7.20)
7.4.3. Calculul Ia forfecare şi Ia cedare prin deformarea IocaIă a inimii ("web crippling")
1. Utilizarea casetelor pentru obţinerea unor diafragme care să lucreze Ia forfecare este
condiţionată de existenţa rigidizărilor intermediare pe talpa acestora şi de executarea prinderilor
pe inimi amplasând conectorii la distanţe care sa nu depăşească valoarea e s = 300 mm şi la
distanţa eu de cel mult 30 mm de talpa (fig.7.15).
Conectorii (în mod normal nituri oarbe) vor fi amplasaţi pe înălţimea inimii în imediata vecinătate
a tălpii.
(7.21)
unde:
Tv [N/mm] - fluxul de forfecare din diafragma care poate fi preluat de conectori şi îmbinări;
3. Fluxul de forfecare efectiv Tv în starea limită a exploatării normelor este limitată la:
(7.22)
unde: S [N/mm] - rigiditatea la forfecare, care în absenţa datelor provenite din încercări
experimentale se poate deduce folosind relaţia:
[N/mm]
cu:
[top]
8.1. Generalităţi
1. Prescripţiile din acest capitol ale prezentului normativ se referă la tipurile de îmbinări mecanice
şi sudate utilizate în practica curentă pe plan mondial la asamblarea elementelor din oţel profilate
la rece.
Materialele pentru sudare şi şuruburile utilizate în prezent în România vor respecta prevederile
STAS 10108/0-78, STAS 767/0-88, STAS 767/2-78 şi din standardele de calitate şi de produse
ale materialului utilizat şuruburile pentru tabla corespunzătoare STAS 8795/87 şi STAS 9344/5-
90, niturile şi bolţurile pentru asamblare prin împuşcare se utilizează conform prescripţiilor în
vigoare. Calculul îmbinărilor se va face pe baza unei distribuţii a eforturilor în structură, cât mai
apropiată de realitate şi care ţine cont de raportul între rigidităţile diferitelor elemente. Modul în
care se transmite eforturile prin elementele îmbinării trebuie să fie în concordanţă cu această
distribuţie. Este esenţială menţinerea echilibrului între încărcările de calcul şi eforturi.
3. Ductilitatea oţelului influenţează distribuţia eforturilor care apar în cadrul unei îmbinări. Din
acest motiv nu este necesar să se determine tensiunile reziduaţe sau tensiunile apărute datorită
strângerii şuruburilor sau abaterilor normale la montaj.
4. Intersecţii.
În mod uzual, axele barelor concurente într-un nod trebuie să fie toate concurente într-un punct.
Acolo unde acest Iucru nu se realizează şi apar excentricităţi, atât barele cât şi îmbinările, trebuie
calculate ţinând cont de momentele suplimentare care apar. În cazul îmbinărilor cu şuruburi Ia
profilele corniere sau formă de T, se va Iucra cu axele şuruburilor şi nu cu axele centrelor de
greutate ale barelor.
La structurile cu noduri articulate, nodurile dintre barele structurii trebuie să poată transmite
forţele prevăzute prin calcul şi de asemenea să suporte rotirile rezultate prin deformarea structurii
sub sarcină. În noduri nu este permis să se dezvolte momente suplimentare care să afecteze
barele componente.
La structurile cu noduri rigide, nodurile dintre barele structurii trebuie să poată transmite forţele şi
momentele prevăzute prin calcul. În cazul unui calcul în domeniul elastic, rigiditatea nodului va fi
mai mare sau egală cu rigiditatea barei. În cazul unui calcul în domeniul plastic, momentul capabil
al îmbinării trebuie să fie mai mare sau egal cu momentul capabil al secţiunii barei şi, în plus,
îmbinarea trebuie să aibă o capacitate de rotire suficientă.
Efortul capabil al conectorilor se va determina conform prescripţiilor din tabelele 8.3 - 8.6 sau prin
încercări experimentale.
9. Eforturile în conectori.
Forţele tăietoare care acţionează asupra fiecărui conector dintr-o îmbinare se consideră egale
(cu excepţia cazului sudurilor), cu condiţia ca aceşti conectori să fie suficient de ductili şi să nu
cedeze prin forfecare.
Atunci când o îmbinare este solicitată la şoc sau la vibraţii, se vor utiliza pentru realizarea ei
şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate, dispozitive de blocare sau suduri. Când o îmbinare
este solicitată de un efort unitar reversibil (cu excepţia cazului în care acest efort unitar provine
exclusiv din vânt) sau acolo unde, din motive speciale, nu sunt admise lunecările în îmbinare
(jocurile), se vor folosi şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate, şuruburi păsuite (precise) sau
sudură.
1. În cadrul acestui capitol se prezintă prescipţii de calcul pentru următoarele tipuri de conectori
mecanici:
a: nituri oarbe (fig. 8.1): permit asamblarea a două table subţiri la care accesul nu este permis
decât pe o parte.
Tipul A este utilizat pentru îmbinarea a două table subţiri, tipul B este utilizat pentru îmbinarea
unei table subţiri cu o tablă mai groasă de 2 mm, iar tipul C pentru îmbinarea unei table subţiri cu
o tablă mai groasă de 4 mm.
d2. şuruburi autofiletante cu filet tăietor (fig. 8.4): se utlizează pentru prinderea unei table subţiri
pe un element mai gros;
Aceste şuruburi îşi forează şi îşi filetează gaura în cadrul aceleiaşi operaţiuni.
Tabelul 8.1
1. Îmbinările vor fi compactate ca formă şi dimensiuni. Conectorii vor fi astfel amplasaţi în cadrul
îmbinării încât să existe spaţiu suficient pentru montaj şi întreţinerea ulterioară.
3 . Conectorii trebuie să asigure transmiterea eforturilor aşa cum s-a prevăzut prin calcul, pe
întreaga perioadă de viaţă a construcţiei. Condiţia generală este:
unde:
1. Efortul capabil şi flexibilitatea unei îmbinări sunt condiţionate de modul ei de cedare care
depinde la rândul său de tipul solicitării (forfecare şi / sau întindere): se va vedea tabelul 8.2.
4. Pentru îmbinările solicitate exclusiv de încărcări statice, efortul capabil al acestora la forfecare
şi la întindere se va determina prin calcul conform tabelelor 8.3 - 8.6, care conduc la rezultate
acoperitoare. Tot în cadrul tabelelor indicate se prezintă domeniile de valabilitate ale formulelor
prin limitarea dimensiunilor conectorilor şi a grosimii de table.
Tabelul 8.2
e1 - distanţa între axa conectorului şi marginea tablei pe direcţia încărcării (fig. 8.6)
P1 - distanţa între axele conectorilor consecutivi (aIăturati), pe direcţia încărcării (fig. 8.6)
fub - rezistenţa Ia rupere din întindere a materiaIului din care este executat conectorul
r - vaIoarea raportului între efortul transmis de şurubul (sau de şuruburile) din secţiunea
respectivă şi efortul de întindere din element în aceeaşi secţiune
e2 - distanţa între axa conectorului şi marginea tablei după direcţia perpendiculară pe direcţia
încărcării (vezi fig. 8.6)
Fb,Rd - efortul capabilla presiune pe gaura, corespunzator modului de cedare prin plastificarea
tablei în jurul găurii şurubului, inclusiv înclinarea şi forfecarea acestuia
Fv,Rd - efortul capabil aI conectorului Ia forfecare, corespunzător unui plan de forfecare (şuruburile
utilizate Ia asamblarea tablelor subţiri cu tija filetată până sub cap)
Fp.Rd - efortul capabil al unui conector Ia întindere corespunzător cedării prin smulgerea tablei sau
prin forfecarea tablei înjurul capului conectorului (vezi tabelul 8.2)
1. Conectorii pot fi utilizaţi şi dincolo de limitele de valabilitate .ale formulelor, însă eforturile Ior
capabile Ia diferite moduri de cedare trebuie determinate experimental.
3. În toate cazurile în care conectorii sunt solicitaţi la tracţiune, efortul pe fiecare conector se
consideră axial. De asemenea, se consideră că şaiba este suficient de rigidă pentru a nu
prezenta deformaţii mari sau pentru a nu fi smulsă peste capul conectorului. Atunci când
conectorii sunt descentraţi, deci când prinderea se face nu Ia mijlocul lăţimii, ci Ia un sfert de
Iăţime, se Iucrează cu valoarea de calcul 0,9 Fp.Rd, iar dacă avem doi conectori amplasaţi Ia sfert
de Iăţime, se Iucrează cu valoarea de calcul 0,7 Fp,Rd (vezi fig. 8.7).
4. Când efortul capabil Fo.Rd corespunzător modului de cedare prin smulgerea conectorului este
mai mic decât efortul capabil Fp.Rd corespunzător modului de cedare prin smulgerea tablei, trebuie
să se demonstreze prin încercări experimentale că există suficientă capacitate de deformare a
tablei.
5. În ceea ce priveşte diametrul găurilor filetate anterior montării şuruburilor, se va ţine cont de
indicaţiile producătorului şuruburilor.
- momentul de strângere aplicat şurubului va fi cu puţin mai mare decât momentul de înfiletare
(realizarea unei "împănări");
- momentul de strângere aplicat şurubului va fi mai mic decât momentul de strivire a filetului său
de forfecare a capului şurubului;
- momentul de înfiletare va fi mai mic decât 2/3 din momentul de forfecare a capului şurubului.
unde:
pentru t = t1 2,1
e1 3 dn
e2 1,5 dn
P1 3 dn 2,6 mm dn 6,4 mm
P2 3dn
(4)Observaţii
F0,Rd = 0,65t1dnfu,s / M2 cu M2 = 1,25, iar fu.s = rezistenţa la întindere a tablei
superioare
e1 3 dn
e2 1,5 dn
P1 3 dn 3,0 mm dn 8,0 mm
P2 3dn
- în absenţa unor formule pentru calculul său, eforturile capabile F v.Rd, Ft.Rd se
vor deterrnina pe cale experimenataIă
Fb.Rd Fo.Rd
(3) Domeniul de valabilitate al formulelor
(4)Observaţii
- în absenţa unor formule pentru calculul Ior, eforturile capabile F c.Rd, Fv.Rd,
Fo,Rd trebuie determinate pe cale experimentală
unde:
unde:
fn = (1 - 0,9r + 3r d / u) fu fu
iar u = minimul între 2e2 şi p2
Fv,Rd = 0,6 fubAs / M2 pentru şuruburi din clasele de calitate 4.6, 5.6 şi 8.8
Fv,Rd = 0,5 fubAs / M2 pentru şuruburi din clasele de calitate 4.8, 5.8, 6.8 şi 10.9
e1 1,5 dn
e2 1,5 dn
t 1,25 mm
Atunci când un conector este solicitat simultan la forfecare şi întindere, el va fi verificat cu ajutorul
formulei:
(8.2)
2 . Regulile de calcul pentru îmbinări sudate prezentate în cele ce urrnează, sunt valabile numai
pentru table cu grosimi mai rnici sau egale, cu 4 mm, iar elementul mai subţire nu depăşeşte 3
mm grosime. Pentru îmbinarea elementelor cu grosimi mai mari de 3 mm se pot folosi
prescripţiile STAS 10108/0-78.
FRd - efortul capabil aI unui punct de sudură (indicele care se adaugă depinde de modul de
cedare)
Distanţa între un punct de sudură şi marginea tablei asamblate, măsurată după direcţia încărcării,
va fi mai mare decât 2ds şi mai mică decât 6ds.
Distanţa între un punct de sudură şi marginea tablei asamblate, măsurată după o direcţie
perpendiculară pe direcţia încărcării, va fi mai mică decât 4d s.
Distanţe între centrele punctelor de sudură consecutive, măsurată pe direcţia încărcării, va fi mai
mare decât 3ds şi mai mică decât 8 ds.
Distanţa între centrele punctelor de sudură consecutive, măsurată după o direcţie perpendiculară
pe direcţia încărcării, va fi mai mică decât 6ds.
cu M2 = 1,25
- dacă t t1 2,5 t
şi Ft,Rd 3,1tdsfu
1. Pentru profilele cu pereţi subţiri se admite executarea sudurilor de colţ în zonele colţurilor
profilelor dacă clasa de calitate a oţelului este cel puţin 2 şi raportul r / t este cel puţin egal cu
valoarea minimă corespunzătoare grosimii şi clasei de calitate prevăzut la 2.8 (2).
2. Parametri sudurii vor fi astfel aleşi încât efortul capabil al acesteia să fie dat de grosimea tablei.
Aceasta se realizează atunci când secţiunea transversală minimă a sudurii este mai mare sau
egală cu secţiunea transversală a tablei asamblate.
unde:
Lw.e - lungimea de calcul a sudurii perpendiculare pe direcţia încărcării (vezi fig. 8.9)
5. Atunci când o îmbinare sudată este alcătuită din suduri de colţ perpendiculare pe direcţia
încărcării şi paralele cu ea, efortul capabil al suprapunere îmbinării va fi suma eforturilor capabile
ale sudurilor componente.
6. Lungimea minimă a unei suduri de colţ pentru a putea transmite o forţă este 8t, unde t este
grosimea minimă a elementelor îmbinate. Cordoanele de sudură mai scurte decât de 8 ori
grosimea celei mai subţiri table asamblate nu vor fi luate în considerare pentru transmiterea
eforturilor .
7 . Lungimea de calcul a unui cordon dde sudură de colţ va fi egală cu lungimea geometrică plus
întoarcerile de la capete. Lungimea de calcul a sudurii nu va fi redusă pentru începutul sau pentru
terminarea sudurii.
Tabelul 8.8. - Efortul capabil Ia forfecare Fs.Rd pentru suduri prin dopuri
(a) - pentru
M2 = 1,25
- pentru
M2 = 1,25
- pentru
M2 = 1,25
M2 = 1,25
unde:
1. Sudarea prin dopuri circulare nu este destinată a prelua şi transmite alte solicitări decât
forfecarea (fig. 8.10).
2. Sudarea prin dopuri circulare nu se utilizează dacă tabla cea mai subţire din pachet are o
grosime mai mare decât 4 mm sau atunci când elementele îmbinate au o grosime mai mare
decât 4 mm. Dacă grosimea elementelor îmbinate este mai mică decât 0, 7 mm, se vor aplica
şaibe pentru sudură (fig. 8.11). Sudarea prin dopuri circulare va avea un diametru efectiv minim
de 10 mm.
1. Recomandările generale pentru sudură prin dopuri alungite sunt identice cu cele de la sudura
prin dopuri circulare (fig. 8.12).
2. Efortul capabil la forfecare Fs,Rd se va lua ca minimul între următoarele:
unde:
Iw - lungimea sudurii mm
[top]
ANEXA
Tabelul I.1. - "Corespondenţa mărcilor de oţeluri utilizate la fabricarea profilelor cu pereţi subţiri a
ţevilor sudate"
Tabel I.2. - "Corespondenţa măcilor de oţeluri specificate de normele EuroNorme pentru profile cu
pereţi subţiri şi table profilate, cu oţelurile utilizate în ţări puternic industrializate"
FeE 250 G 147 - - StE 250-2Z 17162 C 250 36322 Z25 G275N 2
Z 275 NA 275 NA Z 275 NA
FeE 250 G 147 - - StE 250-2Z 17162 C 250 36322 Z25 G350N 2
Z 350 NA 350 NA Z 350 NA
FeE 250 G 147 - - StE 250-2Z 17162 C 250 36322 Z25 G600N 2
Z 600 NA 600 NA Z 600 NA
FeE 350 G 147 - - StE 350-2Z 17162 C 350 36322 Z35 G275N 2
Z 275 NA 275 NA Z 275 NA
- - - - StE 390-2Z 17162 C 390 36322 -
275 NA Z 275 NA
Fe PO1-MA 152 - - St 12-ZE 1623-2 TC-ZE 36-401 CR4-ZE 1
G ZE 25/25 25/25-03P DVV
Fe PO1-MA 152 - - St 14-ZE 1623-2 ES-ZE 36-401 CR1+CR2 ZE 1
G ZE 25/25 25/25-03P DVV
FeE 250 G 154 - - StE 250-2Z 17162 C250AZ185 36322 Z25AZ185 2
AZ 185 AZ 185
X5CrNi1810 EU - - X5CrNi1810 17440 Z6CN18-09 35-573 304 S15 14
Tabelul I.3. - "Tipuri de benzi specificate de Euro Norme (EN) pentru producerea profilelor cu
pereţi subţiri şi a tablei profilate"
Denumirea produsului
Standard de fyb fu
Marca
produse N/mm2 N/mm2
Limba română Limba engleza
Bandă laminată Hot rolled steel EN 10113 FeE 275n 275 370
la cald, din oţel sheet of high partea 2
cu înaltă yield stress of
rezistenţă structural FeE 355N 355 470
pentru quality
construcţii FeE 460N 460 550
Bandă din oţel Continous hot EN 10147 FeE 220G 220 300
carbon pentru dip zinc coated
construcţii, carbon steel
protejată prin sheet of FeE 250G 250 330
imersare în baie structural
de zinc quality FeE 280G 280 360
Oţeluri de înaltă High yield prEN 10149 FeE 275TM, HF 275 350
rezistenţă strenght steels
pentru formare for cold forming
la rece FeE 355TM, HF 355 420
Oţeluri de înaltă High yield prEN 10149 FeE 275TD 275 390
rezistenţă strenght steels
pentru formare for cold forming
la rece FeE 355TD 355 480
[top]