Boala Lyme

CE ESTE BOALA LYME

Boala Lyme este o afectiune multisistemica de cauza infectioasa, determinata de

spirocheta Borrelia burgdorferi, transmisa la om prin muscatura de capusa. Aceasta boala este
larg raspandita, dar are o incidenta mai mare in anumite zone geografice si este contractata de
obicei in lunile de vara. Afectiunea se intalneste in America de nord si in Europa, iar
prevalenta maxima a bolii este in statele nord-estice ale Americii, jumatate din cazuri fiind
concentrate in zona New York si Conneticut. Este o zoonoza - boala produsa prin transmitere
la om, de la animale, insecte si reprezinta o boala cu caracter sistemic. Din punct de vedere
clinic, este caracterizata de aparitia initiala a manifestarilor cutanate acrodermatita (dermita
extremitatilor), ulterior apar manifestari neurologice, articulare, oculare, cardiace. Este
caracterizata de evolutia indelungata, cu simptomatologie polimorfa (variata), care se intinde
pe saptamani, luni, cel mai des ani indelungati.

ISTORIC

Numele bolii Lyme e dat de localitatea Lyme din Conneticut, SUA. In 1975, mai multi
copii care erau vecini in aceasta localitate au fost diagnosticati in acelasi timp cu artrita
reumatoida juvenila, ceea ce era neobisnuit si le-a ridicat suspiciuni medicilor, stimuland
cercetarile clinice si epidemiologice. In 1982, microbiologul american de origine elvetiana
Willy a reusit sa identifice o spirocheta dintr-o specie de capuse care se dovedea a fi implicata
in misterioasa epidemie ce afectase populatia orasului Lyme. Aceasta spirocheta a dobandit
numele de Borrelia burgdorferii sensu stricto, iar afectiunea generata de ea - Lyme Disease.

Desi în orasul Lyme populația a fost afectată în special de fenomene cutanate (petesi,
erithrema) si articulare (poliartrita, spondilita, sacroileita), notiunea de Lyme nu se limiteaza
doar la descrierea de artroborelioza, ci include pe langa fenomenele autoimune si pe cele
neurologice.

Dintre europenii care, de-a lungul timpului, au descris astfel de manifestari, două
nume au rămas legate de borrelia: Charles Garin (care, la începutul anilor ’20 ale secolului
trecut, a descris manifestări neurologice progresive) si Arvid Afzelius (care, în 1921, a
publicat o lucrare în care a denumit erythema migrans, o indicație de boală Lyme). În onoarea
lor au fost numite speciile de borrelii prezente în special în Europa si Orient: Borrelia afzelii
si Borrelia garinii.

Până în 1975 această boală era denumită menigopolineurita muscăturii de căpusă,

sindromul Garin-Bujadoux sau boala lui Afzelius.
 Cel mai vechi caz de boala Lyme s-a depistat la Otzi, omul gheturilor, scos la iveala
dintr-un ghetar in 1991 si supus unor analize detaliate genetice, anatomo-patologice si
imagistice. Cei care i-au cartografiat genomul au descoperit prezenta a doua treimi din
genomul spirochetei Borrelia burgdorferi. Nu se poate spune daca infectia i-a afectat in vreun
fel existenta, dar acest om din neolitic ramane cel mai batran purtator pe care il stim.

CE CAUZEAZA BOALA LYME?

Borelioza sau boala Lyme este o boala inflamatorie multisistemica cauzata de spirocheta
Borrelia burgdorferi sensu lato si transmisa la om prin intepatura unei capuse (de genul Ixodes)
infectata. Borrelia burgdorferi includ: Borrelia afzelii si Borrelia garinii (specific pentru Europa) si
Borrelia burgdoferi sensu stricto (specific pentru America de Nord).

Fig. 1 Borrelia burgdoferi

Testele de laborator care se fac pentru Borrelia burgdorferi includ toate speciile
mentionate. Formele in care se pot regasi spirochetele sunt:

1. Forma de spirocheta - foarte mobila, patrunde ca un burghiu in tesuturile dense si în

os. Este capabila sa produca infectie intracelulara. Trece rapid in forma de nimfa si
chist cand se simte ameninţata.
2. Forma de gema (fara perete propriu)- Lipsa peretelui celular face dificila
recunoasterea sa de catre sistemul imunitar si de catre antibiotice. Capabila sa produca
infectie intracelulara.
3. Forma chistica - Forma bacteriana care vegeteaza (hiberneaza), nu este mobila si nu
produce simptome. Se reconverteste in forma de spirochete cand conditiile sunt
favorabile.
 Aceste forme au drept scop supravieţuirea si proliferarea bacteriei în corpul uman.
Fiecare formă are caracteristici si vulnerabilităţi diferite; drept urmare, fiecare formă trebuie
tratată diferit. Când se simte ameninţată, trece rapid în forma de gemă şi chist. Forma de gemă
se caracterizează prin lipsa peretelui celular, ceea ce face dificilă recunoaşterea sa de către
sistemul imunitar şi de către antibiotice. Această formă este capabilă să producă infecţie
intracelulară şi converteşte vitamina D într-un hormon imunosupresiv, cunoscut ca 1.25-D -
produce autoimunitate. Se grupează în colonii dense, dispuse în straturi suprapuse – cele
interioare fiind de neatins pentru antibiotice şi sistemul imunitar - o modalitate de adaptare
pentru supravieţuire. Forma chistică a bacteriei este forma bacteriană care vegetează
(hibernează). Nu este mobilă şi nu produce simptome. Poate supravieţui antibioticelor, lipsei
de hrană, schimbărilor de Ph, apei oxigenate, variaţiilor de temperatură şi multor altor condiţii
adverse. Se reconverteşte în forma de spirochete când condiţiile devin favorabile.

Borrelia burgdorferi este un organism diferit fata de alte bacterii, in sensul in care este
foarte greu de detectat atat de antibiotice cat si de anticorpi. Prezinta un ciclu de replicare lung
de 8-16 saptamani, astfel incat antibioticele care actioneaza in faza de reproductie pot fi
ineficiente. De asemenea, prezinta are o capacitate mare de camuflare, odata ajunsa in
interiorul organismului.

CAPUSELE – GAZDA PERFECTA PENTRU BORRELIA SP.

Omul nu face parte din ciclul de viata al bacteriei, dar se poate infecta in cazul in care
este muscat de o capusa. Capusele traiesc, de obicei in sol umbrit, umed si adesea se prind de
iarba inalta, de tufisuri, arbusti si crengile joase ale copacilor. Pajistile si gradinile pot
adaposti capuse, mai ales cele de la marginile padurilor si cele din preajma vechior pereti de
stanca (zone in care traiesc caprioarele si soarecii, gazdele primare ale capusei).

In Europa, specia implicata este Ixodes ricinus – numele e dat de aspectul caracteristic
de boaba de ricin, in timp ce in America acestea sunt Ixodes scapularis si Ixodes pacificus.
Ciclul al căpuşei Ixodes scapularis se desfasoara pe parcursul a doi ani. In primul an,
primăvara, căpuşa femelă cade de pe gazda căprioară şi depune ouăle pe pământ, apoi se
dezvoltă larva. Vara, larva se hrăneşte pe seama animalelor mici, mai cu seamă a şoarecelui
cu picioare albe şi se infectează cu bacteria (borrelia burgdorferi) care provoacă boala Lyme.
Toamna şi iarna larva hibernează. In cel de-al doilea an, primăvara, din larvă iese nimfa -
stadiul cel mai agresiv. Vara, nimfa muşcă şi transmite bola Lyme unei gazde – alt animal sau
persoană. Toamna şi iarna, nimfa creşte în căpuşă adultă, care se hrăneşte pe seama
animalelor mari, în special căprioare. În acest stadiu, căpuşa se şi împerechează. Aceste
căpuşe cu un ciclu de viaţă de 2 ani, trec deci prin patru stadii de viaţă majore: oul, larvele,
nimfa şi adultul. Ciclul de viaţă începe cu ouăle depuse primăvara devreme, în primul an. Este
de aşteptat ca fiecare femelă să poată depune aproximativ 3000 de ouă, de obicei pe o
grămadă de frunze uscate.

Fig. 2 Ixodes scapularis – forme pe parcursul vietii

STADIILE BOLII

1. Stadiul precoce localizat - apare intr-un interval variabil de la infectie (cateva ore –
cateva saptamani) si se caracterizeaza printr-un rash specific (eritem cronic migrator) insotit
de simptome pseudo-gripale si de adenopatie regionala.
Boala poate afecta diferite zone ale corpului, chiar si unele mai greu observabile cum
ar fi axila, zona inghinala sau cea poplitee (in spatele genunchiului). Locul propriu-zis al
muscaturii de capusa este si cel prin care bacteria B. burgorferi patrunde in organism.

Primul semn al infectiei este eritemul migrator (erythema migrans). Din pacate, acesta
apare in numai 60-80% din cazuri si de aceea absenta lui nu inseamna intotdeauna absenta
infectiei – cu alte cuvinte, exista 20-40% sanse ca individul sa fie infectat dar sa nu prezinte
eritemul. Totusi, daca acesta apare, el este patognomonic si certifica diagnosticul de
borrelioza Lyme.

Eritemul migrator se poate instala oricand intr-un interval de cateva zile sau cateva
saptamani (in general, 3-30 de zile) de la momentul muscaturii si apare ca o eruptie cutanata
rosiatica, centrata de locul de atasare a capusei. In timp, acesta se extinde centrifug marindu-si
suprafata, devenind o placa rotund-ovalara, deseori cu o clarificare, decolorare centrala – de
aici si aspectul de ”semn de tras la tinta” sau de ”ochi de bou”. In majoritatea cazurilor,
eruptia este asimptomatica, dar uneori poate fi insotita de prurit (mancarime) sau de senzatia
de arsura. In aceasta etapa, infectia poate asocia si un sindrom pseudogripal, manifestat prin:
febra, astenie, oboseala, dureri de cap, redoare (rigiditate) sau dureri articulare, dureri
musculare, limfadenopatii (ganglioni umflati).

Netratat, eritemul migrator dispare in cateva saptamani.

Conform Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile

(Romania), leziunile inelare rosiatice aparute la cateva ore dupa intepatura capusei sunt de
natura alergica si nu sunt catalogate drept eritem migrator, aparitia lor neinsemand instalarea
bolii Lyme. Societatea Americana de Boli Infectioase afirma acelasi lucru: daca o reactie
locala cu aspect urticarian apare in timp ce capusa e inca atasata sau in primele doua zile de la
muscatura, e foarte probabil sa nu fie vorba de eritem migrator, ci de o reactie de
hipersensibilitate. De obicei, o astfel de leziune de natura alergica la locul muscaturii are un
diametru mai mic de 5 cm si spre deosebire de eritemul migrator, nu isi mareste suprafata in
timp si se remite in 1-2 zile.

2. Stadiul precoce diseminat: apare intr-un interval de cateva saptamani pana la cateva
luni de la muscatura de capusa si include rash-uri multiple, febra, mialgii insotite de
manifestari neurologice (neuroborelioza), cardiace (tulburari de conducere) sau
reumatologice (artrita);
In jumatate din cazurile netratate, la cateva zile dupa aparitia eritemului, se pot
observa eruptii secundare multiple (eritem migrator multiplu), ce pot interesa orice nivel al
corpului, care nu sunt rezultatul direct al muscaturii, ci semnifica ca Borrelia burgdorferi a
diseminat hematogen (prin sange).
Acestea marcheaza debutul celei de-a doua etape in evolutia bolii Lyme, care va fi
caracterizata si de manifestari extracutanate. Stadiul II se poate instala la distanta de cateva
saptamani sau chiar luni de la momentul muscaturii de capusa.
Simptomele specifice sunt manifestari musculoscheletale: atralgii, artrite – dureri,
tumefieri sau inflamatii alearticulatiilor neurologice (neuroborrelioza Lyme): neuropatii de
nervi cranieni –pareza faciala, sau de nervi periferici (pareze sau plegii in alte teritorii),
radiculopatii, meningita (semne ale iritatiei meningeale – redoare de ceafa, fotofobie),
encefalopatie – stari confuzionale, tulburari de memorie, atentie, somn, personalitate etc.).
cardiace: tulburari de ritm si de conducere la nivelul inimii (blocuri atrioventriculare),
miocardita, pericardita – afectarea cardiaca putandu-se manifesta prin stari de ameteala,
episoade de sincopa (pierderea constientei), palpitatii, dispnee, dureri in piept.

3. Stadiul tardiv diseminat: apare intr-un interval de cateva saptamani pana la 2 ani de
la infectie, la aproximativ 60% dintre pacientii care nu au fost tratati corespunzator in stadiile
precoce si include artrita si manifestari neurologice: polineuropatie, astenie, tulburari de
memorie.
Cel de-al treilea stadiu se poate instala la distanta de cateva luni sau ani de la infectia
initiala cu Borrelia burgdorferi. La nivel cutanat se manifesta prin acrodermatita cronica
atrofica (Acrodermatitis chronica atrophicans) care, dupa cum ne spune si numele sau, are de
obicei o localizare acrala, adica afecteaza extremitatile (fetele dorsale ale mainilor/picioarelor,
coatele, genunchii). Initial tegumentele apar decolorate si sunt inflamate, eritematoase, pentru
ca ulterior acestea sa devina atrofice, la atingere semanand cu foile de tigara. Principalele
simptome sunt cele reumatologice si neurologice: encefalopatia subacuta, encefalomielita
cronica progresiva, neuropatii. Encefalomielita din borrelioza Lyme este rara, dar extrem de
grava. Simptomele sale se pot intensifica continuu, gradual sau alternand cu momente de
ameliorare intre atacuri acute. Cele mai frecvente sunt: hemipareza, pierderea auzului,
disfunctii ale vezicii urinare, convulsii, afectare cognitiva. De asemenea, poate evolua chiar si
cu parapareza spastica sau tetrapareza. Boala poate aparea treptat sau se poate instala “in
episoade”, cu faze de remisie si recidiva.

Nici mecanismul bolii nu este clar in totalitate, dar – in linii mari – este vorba de
sistemul imunitar (sau mai exact unele dintre celulele acestuia) care declara razboi intregului
organism. Limfocitele T ataca, din greseala, invelisul care acopera nervii – alcatuit din
mielina – devorand-o si provocand leziuni in placi iar transmisia impulsurilor electrice de la
creier la celelalte parti ale corpului este ingreunata sau intrerupta cu totul.

Lyme mai este supranumita si “boala cu 1000 de fete” din pricina faptului ca, afectand
intregul organism, simptomele ei mimeaza foarte bine simptomele altor boli, ca de pilda: boli
fizice, precum SM – scleroza multipla, PR – poliartrita reumatoida, tiroidita Hashimoto,
Sindrom Sjogren, fibromialgie, paralizie Bell, sindromul Guillain Barre, Parkinson etc.,boli
psihiatrice, precum psihoza, anxietate, depresie, atacuri de panica, TOC – tulburari obsesiv
compulsive, sindromul AHDH, autism, dislexie, bipolaritate etc. De asemenea, reactia
individuala fata de agentul patogen este foarte diferita de la om la om, rezultand o varietate de
constelatii de simptome, de la bolnav la bolnav, care face si mai dificila sarcina diagnosticarii
pe baza unui tablou unic de simptome, comun tuturor pacientilor.

DIAGNOSTICUL BOLII LYME

Testul ELISA pentru anticorpi anti-Borrelia

Diagnosticul de borrelioza poate fi dificil de stabilit pe baza tabloului clinic, in special in
absenta muscaturii de capusa si a eritemului cronic migrator in anamneza. Mai mult, boala
poate ramane asimptomatica pana in stadiile tardive. In consecinta, detectarea anticorpilor
specifici reprezinta un instrument foarte important pentru diagnosticul bolii.

Testul se face atat pentru anticorpii de tip IgM (care indica o infectie acuta) cat si pentru cei de tip
IgG (care indica o infectie veche, cronica, pe care sistemul imunitar a recunoscut-o si stie cum sa
lupte cu ea).

Nivelul anticorpilor IgM atinge un varf la 3-6 saptamani de la debutul bolii, dupa care scade
treptat, fiind astfel util in depistarea infectiei recente. Anticorpii de tip IgG devin detectabili
intr-un interval variabil de la aparitia anticorpilor IgM si, spre deosebire de acestia, persista
timp indelungat.
Folosirea ca antigen in testele serologice a lizatului bacterian provenit de la Borrelia
burgdorferi poate conduce la numeroase rezultate fals-pozitive datorita reactivitatii
incrucisate cu anticorpi fata de alte bacterii cu structura proteica similara, in special
cu Treponema pallidum, agentul etiologic al sifilisului. Este posibil adeseori ca testele ce
utilizeaza un lizat bacterian, chiar si atunci cand acesta provine din tulpini diferite
de Borrelia burgdorferi, sa nu furnizeze rezultate concludente in stadiile precoce ale infectiei.
Pentru determinarea anticorpilor specifici fata de Borrelia se folosesc antigene
recombinate (obtinute cu ajutorul unor tulpini de E. coli) care maresc acuratetea testarii si
reduc mult probabilitatea reactiilor incrucisate. Astfel, in cazul determinarii anticorpilor de tip
IgM, antigenul este reprezentat de o combinatie de proteine Borrelia burgdorferi sensu lato
himerice recombinate: proteina de suprafata externa OspC imuno-dominanta pentru raspunsul
IgM in etapa precoce a infectiei si care prezinta de asemenea un grad ridicat de specificitate,
si proteina DbpA (decorin binding-protein A) o adezina implicata in patogenia bolii Lyme. In
cazul anticorpilor IgG se utilizeaza urmatoarea combinatie de proteine
recombinate: VlsE, OspC si DbpA. VlsE este o proteina de suprafata externa despre care se
crede ca detine un rol major in raspunsul imunologic din boala Lyme; contine regiuni
conservate (care functioneaza ca si domenii transmembranare in vivo), regiuni variabile si
invariabile (expuse pe suprafata externa a membranei bacteriene). Pe durata infectiei regiunile
variabile sufera un proces de variatie secventiala prin recombinare. Variatia antigenica a
proteinelor cu expunere la suprafata a fost identificata ca un important mecanism de evaziune
imunitara. Sase regiuni invariabile (IR 1-6) se gasesc intercalate in domeniul variabil fiind
pastrate la toate tulpinile si genospeciile complexului Borrelia burgdorferi sensu lato. La
bacteriile vii regiunile invariabile sunt mascate de regiunile variabile, fiind astfel protejate de
mecanismele de aparare ale gazdei. Bacteriile sunt procesate de celulele prezentatoare de
antigen care expun proteina pentru a fi recunoscuta de sistemul imun. Un aspect interesant
este acela ca regiunile invariabile sunt imuno-dominante in borrelioza. Pacientii cu boala
Lyme produc in mod constant un raspuns umoral puternic fata de VlsE in toate etapele bolii.

Borrelia IgG
<0.2: Negativ.
>=0.2: Pozitiv.
Borrelia IgM
<0.2: Negativ.
>=0.2 si >0.32: Echivoc
>=0.32: Pozitiv.

Interpretarea rezultatelor
Borrelia IgM Borrelia IgG Interpretare
Negativ Negativ Infectie improbabila. In
cazul suspiciunii clinice de
borrelioza se recomanda
repetarea testarii dupa 2-3
saptamani.
Pozitiv Negativ Suspiciune de infectie
precoce. Se recomanda
testul de confirmare
Borrelia IgG, IgM Western
blot.
Negativ Pozitiv Suspiciune de infectie in
orice etapa.Se recomanda

Pozitiv
Echivoc sau pozitiv la
valoarea cut-off
Echivoc sau pozitiv la
valoarea cut-off
testul de confirmare
Borrelia IgG, IgM Western
blot.
Pozitiv Suspiciune de infectie
precoce sau diseminata.Se
recomanda testul de
confirmare Borrelia IgG,
IgM Western blot.
Pozitiv la valoarea cut-off Rezultatul va fi interpretat
in functie de contextul clinic
(posibil infectie precoce sau
o cicatrice serologica).Se
recomanda monitorizare in
dinamica.
Negativ Rezultatul va fi interpretat
in functie de contextul clinic
(posibil infectie precoce sau
existenta unui factor de
interferenta). Se recomanda
monitorizare in dinamica.

Limite si interferente
Tratamentul antibiotic administrat in cursul etapelor precoce ale bolii impiedica deseori
dezvoltarea anticorpilor.
Foarte rar exista posibilitatea unor reactii incrucisate, in special pentru anticorpii de tip IgM,
in cazul urmatoarelor infectii: sifilis, leptospiroza, mononucleoza infectioasa, rickettsioza,
infectia cu virusul herpes simplex, toxoplasmoza. De asemenea, in cazuri izolate, prezenta
factorului factorului reumatoid si a anticorpilor heterofili poate determina interferente
analitice

Western blot pentru anticorpi anti-Borrelia : WB este mai precis decat testul Elisa, dar
poate fi negativ (Lyme seronegativ), desi infectia este prezenta. Faptul se explica prin aceea
ca, din varii motive, organismul nu produce suficienti anticorpi anti-Borrelia. Bacteria are
capacitatea de a induce in eroare sistemul imunitar prin faptul ca isi schimba proteinele de pe
suprafata sa la fiecare 2-3 zile. De asemenea, are capacitatea de controla chimic sistemul
imunitar, impiedicandu-l sa produca anticorpi impotriva ei.

In cazurile in care e vorba de o forma de Lyme seronegativ, analize indirecte care

deduc prezenta bacteriei pe baza nivelului anticorpilor pe care organismul ii produce
impotriva Borreliei pot sa nu fie concludente. Cand sunt pozitive pot confirma boala, dar cand
sunt negative nu o infirma cu certitudine.
Microscopie in camp intunecat pe langa confirmarea borreliozei (si a formelor ei) poate
oferi informatii suplimentare despre co-infectii.

Cele mai precise analize de laborator raman PCR (polymerase chain reaction) si
microscopia in camp intunecat (dark field microscopy). Prin aceasta din urma se poate vedea
la microscop bacteria in sange sau in LCR (lichidul cefalo-rahidian).

Diagnosticul de boala Lyme se stabileste prin recunoasterea tabloului clinic

caracteristic, urmata de confirmare serologica – adica evidentierea prezentei anticorpilor
impotriva Borrelia burgdorferi in sangele pacientului, tinand intotdeauna cont si de contextul
epidemiologic. Din pacate, exista si anumite limitari ale testelor serologice, deoarece la
debutul bolii (in prima luna), titrul (nivelul) anticorpilor este redus si poate da rezultate fals
negative.

TRATAMENT

INFECTIA PRECOCE (LOCALIZATA SAU DISEMINATA)

Doxiciclina 100 mg x 2/zi, per os, 14 – 21 zile

Amoxicilina 500 mg x 3/zi, per os, 14 – 21 zile

In cazul alergiei la doxiciclina sau amoxicilina se pot utiliza:

Cefuroxim axetil 500 mg x 2/zi, per os, 14 – 21 zile

Eritromicina 250 mg x4/zi, per os, 14 – 21 zile

MANIFESTARI NEUROLOGICE (PRECOCE SAU TARDIVE)

Ceftriaxon 2g doza unica zilnica, intravenos, 14 -28 zile

Cefotaxim 2g la 8 ore, , intravenos, 14 -28 zile

Penicilina G 3,3 mil la 4 ore, intravenos, 14 -28 zile

In cazul alergiei la ceftriaxon sau penicilina se pot utiliza:

Doxiciclina 100 mg x3/zi, per os, 30 zile (aceasta schema poate fi ineficienta pentru
neuroborelioza tardiva)
ARTRITA (INTERMITENTA SAU CRONICA)

Regimurile cu administrare per os cu o durata de 30 – 60 zile sau

Regimurile terapeutice cu administrare intravenoasa cu durata de 14 – 28 zile

MANIFESTARI CARDIACE

BAV de gradul I regimuri cu administrare per os ca in infectia precoce

BAV de grad mare regimuri cu administrare intravenoasa si monitorizare cardiaca

Dupa stabilizarea pacientului se poate completa schema terapeutica prin administrarea per os
a medicatiei

PACIENTE GRAVIDE

Se recomanda terapia standard a bolii, evitand doxiciclina.

In majoritatea cazurilor, boala Lyme se vindeca cu antibioterapie, mai ales daca

pacientul se prezinta intr-un stadiu precoce. Se considera ca prognosticul celor tratati in faza
de eritem migrator este excelent. Din pacate, o predictie asupra evolutiei bolii daca aceasta
este descoperita in stadii mai avansate este greu de facut. In general, tratamentul tardiv
presupune si o perioada de convalescenta mai indelungata, iar anumite deficite neurologice
sau cognitive, odata instalate, se pot dovedi mai greu de tratat – unele deficite nu se remit sub
antibioterapie si se pot permanentiza.

VACCINAREA IMPOTRIVA BOLII LYME

Doua mari companii farmaceutice au depus eforturi considerabile pentru dezvoltarea

vaccinului impotriva bolii Lyme, insa, astazi nu exista vaccinuri umane disponibile.

Doua studii orb randomizate, ce au respectat cele mai riguroase norme ale studiilor clinice au
fost trecute cu succes de cele doua vaccinuri contra Borrelia burgdorferi produse de
GlaxoSmithKline si Pasteur. Fiecare studiu a implucat peste 10 000 de voluntari din aria
Statelor Unite cu cea mai mare raspandire a bolii. Ambele vaccinuri au avut la baza o proteina
de suprafata (OspA) specifica B. Burgdorferi; s-a constatat o eficienta intre 49-68% in a
preveni boala Lyme dupa doua rapeluri si un procent intre 76-92% dupa trei rapeluri. Durata
de protectie generata de vaccin este insa necunoscuta.

In decembrie 1998, FDA a aprobat punerea pe piata a vaccinului, sub denumirea de

LYMErix, insa in aprilie 2002 GSK anunta ca desi incidenta bolii este in crestere, vanzarea
vaccinului LYMErix scade de la 1,5 milioane de doze in 1999 la 10 000 doze in 2002. Desi
nu au fost inregistrate efecte adverse notabile in timpul anilor in care a fost administrat, GSK
decide oprirea fabricarii vaccinului.

In 2013 insa, Baxter Biosciences (Vienna, Austria), a raportat inceperea dezvoltarii si

testarii clinice a unui nou vaccin multivalent pentru boala Lyme.

Pana la punerea pe piata a unui nou vaccin pentru oameni, s-a pus problema micsorarii
incidentei animalelor purtatoare de Borrelia, precum soarecii pentru a scadea implicit si
infectarea populatiei umane. Studii au aratat ca dupa vaccinarea po soarecilor si apoi
expunerea la capuse din genul Ixodes, 89% dintre acestia aveau deja anticorpii formati.
Astfel, oamenii de stiinta lucreaza la cultivarea unor specii de orez care sa contina elementele
vaccinului si care sa fie oferite drept hrana rozatoarelor, blocand astfel ciclul transmiterii
infectiei la om.

PROFILAXIA – SINGURA VARIANTA

Cea mai buna profilaxie a bolii Lyme se face evitand muscatura capuselor sau
indepartandu-le pe acestea cat mai curand cu putinta. In principiu, nu se recomanda
administrarea de antibiotic preventiv pentru orice muscatura daca nu ne aflam intr-o zona
endemica, mai ales daca insecta nu a fost atasata mai mult de 36 de ore. Dar in anumite cazuri
medicul poate recomanda o cura scurta cu antibiotice, si e bine sa urmati indicatiile.

Cum ne ferim de capuse, diminuand astfel riscul de a contracta boala Lyme?

1. Cand faceti o drumetie sau iesiti la iarba verde, se recomanda sa purtati haine deschise la
culoare (pe care se vor observa mai usor eventualele capuse), pantaloni lungi introdusi in
sosete, bluze cu maneca lunga, sapca si, eventual, manusi. E de preferat sa folositi
incaltaminte fara orificii sau decupaje – pantofi sport in loc de papuci, sandale.

2. Incercati sa va abateti cat mai putin de la carari si evitati sa treceti prin tufisuri sau zone cu
iarba lunga. Folositi paturi pentru picnic deschise la culoare, folositi plase anti-insecte/folie de
protectie cand dormiti in aer liber sau in cort.

3. Se recomanda tratarea (spalarea si uscarea cel putin 1 h cu aer cald/fierbinte) hainelor

folosite in teren dupa activitati in zone cu potential de infestare cu capuse.

4. Dupa activitatile in aer liber, inspectati-va corpul cu atentie; de asemenea, inspectati si

tegumentele copiilor, si blana cainelui vostru. Capusele pot avea dimensiuni extrem de reduse,
daca observati o leziune suspecta pe piele puteti folosi o lupa pentru observare. De asemenea,
capusele se pot fixa oriunde (chiar si in locuri ferite precum zona inghinala, axila, in spatele
genunchilor, gatul, scalpul), si pot sa nu provoace niciun disconfort la atasare sau in timpul
hranirii. La copii, capusele sunt adesea detectate pe cap, la radacina firului de par. De obicei,
muscatura de capusa are aspectul unei mici umflaturi inchise la culoare cu o coaja care nu
poate fi inlaturata la pieptanat.

5. Faceti un dus cand va intoarceti din excursie/de la picnic. Capusele pot sta pe piele chiar si
cateva ore fara sa se ataseze, asadar e posibil sa scapati de cele nefixate cu o simpla imbaiere.

6. Daca locuiti la curte, ingrijiti cu mare atentie gradina, spatiile de depozitare, peretii casei –
mai ales eventualele crapaturi aparute. Curatati corespunzator tufisurile, indepartati frunzele
uscate, tundeti periodic iarba, depozitati lemnele in locuri expuse la soare.

7. E foarte important sa deparazitati extern, conform indicatiilor medicului

veterinar,cainii/pisicile din gospodarie. In general, cainii tinuti in curte necesita deparazitare
externa lunara. Pentru aceasta procedura se folosesc compusi de tipul Frontline, Advantix.

8. Puteti folosi, de asemenea, si substante repelente. DEET (dietil-toluamida) se aplica pe

pielea ce urmeaza sa vina in contact cu zone infestate de capuse (maini, brat-antebrat etc.), se
gaseste sub diverse formulari (spray, unguente, lotiuni). Pentru ca DEET se absoarbe prin
piele s-au semnalat cazuri de iritatii, alergii si reactii toxice (rare) si prin urmare aplicarea
trebuie limitata in timp si suprafata la strictul necesar. Pe haine (in special pantofi, sosete,
pantaloni) se pot pulveriza repelenti pe baza de permetrin. Permetrinul are o toxicitate redusa
pentru mamifere, se metabolizeaza rapid iar absorbtia lui prin piele este redusa; totusi, studii
efectuate arata ca poate genera iritatii ale pielii si mucoaselor, astfel incat se recomanda
aplicarea exclusiv pe haine!

9. Boala Lyme nu confera imunitate! Chiar daca ati fost diagnosticat in trecut cu borrelioza si
v-ati vindecat, asta nu inseamna nu va mai puteti imbolnavi inca o data.

Jiduc Madalina

Laborator farmaceutic

An II