Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Industrie Ușoară, Bălți

Referat

Unitatea de curs: Filozofia

Specialitatea:72330,,Modelarea proiectarea și tehnologia
confecțiilor din țesături.”
Tema: ,,Filozofia politică.”

Elaborat: Scripnic Mihaela

Gr. M-614

Verificat: Pogor Carolina

Bălți-2019
 Filosofia politică s-a născut în Grecia antică; mai precis în Atena secolului al V-lea î.
Chr., Atena lui Pericle şi a lui Socrate. Despre Socrate s-a spus că a coborât filosofia din cer pe
pământ. Acolo, a transformat-o într-un etern dialog asupra întrebărilor şi conceptelor
fundamentale: bine, virtute, frumos, cunoaştere. O mare parte dintre dialogurile platoniciene ni-l
arată pe Socrate preocupat de fundamentele vieţii politice ateniene.
Ne găsim, chiar de la început, în faţa unui paradox: Socrate n-a făcut niciodată politică.
Atunci când este confruntat cu întrebări directe, pare să se delimiteze de activitatea politică.
Totuşi, conversaţiile în care Platon ni-l prezintă angajat se referă, chiar dacă nu direct, mereu la
rolul omului în cetate. Virtutea, cunoaşterea de sine, grija de sine, privesc nu un individ autarhic
în căutarea singurătăţii ci pe cetăţeanul atenian a cărui viaţă era aproape în întregime în slujba
cetăţii iar a cărui educaţia se presupunea că va ajuta la formarea unui cetăţean perfect.
Socrate şi Platon
Îl cunoaştem pe Socrate prin ochii lui Platon.Un discipol care şi-a ales maestrul drept
personaj. Cât din Socratele lui Platon este Socratele real? Iată ce nu ştim. E o întrebare care-i
frământă pe specialişti de foarte multă vreme şi, probabil, nu vom putea răspunde niciodată la ea.
Convenim atunci să spunem că Socrate, personajul care apare în dialogurile de tinereţe ale lui
Platon, ca Apărarea lui Socrate sau Alcibiade este mai apropiat de modelul său istoric, în timp ce
„Socratele” din dialogurile de maturitate, şi deci din Republica este mai degrabă o voce literară a
maestrului Platon.
Filosofia politică ca sumă a încercărilor de clarificare a conceptelor şi termenilor
importanţi ai vieţii politice. În funcţie de dimensiunile pe care suntem dispuşi să le atribuim
politicului, această disciplină este are un obiect de studiu mai mult sau mai puţin vast. Astăzi, cea
mai mare parte a vieţii noastre este invadată de politic. Politicile publice sau politicile sociale ne
afectează zone din viaţa privată, impunând valori sau moduri de viaţă, trasee obligatorii de
parcurs (învăţământ obligatoriu, munca drept valoare supremă, un parcurs de viaţă aproape
identic, de la grădiniţă până la pensie etc. ). Politicile sociale (asigurări sociale, asigurări de
sănătate tot domeniul acesta de interacţiune între stat şi individ) ale statului asistenţial ne
delimitează şi ne limitează libertatea.
Poate o singură societate umană a fost mai politizată decât cea de acum: cea care se află,
de fapt, la originea concepţiei noastre democratice, chiar dacă nu mai este modelul el: societatea
ateniană a secolelor V-IV î.Chr. Într-o măsură mai mare decât noi astăzi atenianul era înainte de
toate un cetăţean angajat în viaţa cetăţii sale.
Unul dintre cei mai importanţi filosofi politici ai secolului XX, Leo Strauss, susţine că
filosofia s-a născut în Atena secolului V î. Chr ca filosofie politică, adică sub forma unei reacţii
reflexive a cetăţeanului asupra oranizării şi funcţionării cetăţii. Înainte de a detalia această
explicaţie, iată câteva posibile puncte de vedere.
Leo Strauss, Cetatea şi omul
„Obiectul de studiu al filosofiei politice este Cetatea şi Omul. Cetatea şi Omul este o
sintagmă care sugerează în mod explicit şi subiectul scrierilor de filosofie politică ale clasicilor.”
Naşterea filosofiei ca filosofie politică
Teza lui Leo Strauss este că importanţa filosofiei politice este vizibilă în toate aspectele
vieţii noastre; mai ales în cele nereuşite. Trăim printre maxime şi adevăruri a căror evidenţă nu o
chestionăm şi asta ne rezervă adesea surprize. Să pornim doar de la unul dintre documentele care
întemeiază civilizaţia modernă: Declaraţia americană de independenţă care are un capitol
consacrat drepturilor omului. Iată cum sună acesta:
„We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are
endowed by their creator with certain unalienable rights, that among these are Life, Liberty and
the pursuit of Happiness.”
Nu dreptul la muncă, la locuinţă sau la educaţie sunt formulate în declaraţia universală a
drepturilor omului ci nişte drepturi mult mai puţin concrete, mult mai teoretice: dreptul la viaţă,
la libertate şi fericire. Cum definim toate aceste noţiuni? Şi cum putem înţelege aceste drepturi
universale, pe care le avem în virtutea faptului că suntem oameni? În declaraţia universală a
drepturilor omului şi cetăţeanului apar noi concepte filosofice. Ni se spune că scopul orânduirii
politice este păstrarea drepturilor fundamentale: la libertate, proprietate, siguranţă şi rezistenţă la
opresiune.
Leo Strauss justifică nevoia unei filosofii politice subliniind direcţia problematică pe care
au luat-o, de fapt, ştiinţele sociale: spre un pur instrumentalism şi spre rezolvarea problemelor
practice şi imediate. Ca urmare, investigaţia asurpa fundamentelor ajunge să lipsească cu
desăvârşire.
„Conform ştiinţelor noastre sociale, putem fi, sau putem deveni înţelepţi în tot felul de chestiuni
de importanţă secundară, însă trebuie să ne resemnăm să fim de o ignoranţă crasă în cel mai
important dintre aspecte: nu putem avea nici o cunoaştere asupra principiului ultim pe care se
întemeiază toate alegerile noastre.”
Filosofia politică, ca şi filosofia pur şi simplu începe, spune Leo Strauss, în Grecia antică,
cu disputa între natură şi convenţie. Este societatea umană, legile ei, drepturile cetăţenilor sau
dreptatea ca atare, ceva natural ataşat faptului că suntem oameni sau toate cele de mai sus sunt
doar rezultatul unor convenţii? Pentru Leo Strauss, ne găsim încă în interiorul acestei întrebări
fundamentale. Ea a conturat două mari direcţii în filosofia politică.
 Convenţionalismul
 Individul este prea slab pentru a trăi singur şi are nevoie de ajutorul celorlalţi
 Legile care reglementează societatea umană sunt rezultatul unor convenţii
Teoriile dreptului natural
 Omul este un animal politic
 Există ceva natural în organizarea politică iar regulile acesteia nu sunt doar simple
convenţii
 Există o concepţie naturală despre dreptate sau nişte drepturi naturale ale fiinţei
umane, drepturi care nu depind de forma particulară pe care o ia o societate sau alta.
Originile filosofiei politice sunt marcate, susţine Leo Strauss, de iniţierea unei reflecţii
asupra politicii, asupra naturii şi organizării cetăţii, apărute în Atena democratică în secolul al V-
lea î. Chr. Importanţi pentru această poveste sunt sofiştii şi Socrate iar apoi Platon şi Aristotel.
„În forma sa originară, filosofia politică înţeleasă în sens larg reprezintă esenţa filosofiei,
sau, mai curând, cea dintâi filosofie.”
Marile întrbări ale filosofiei politice
A. Problema libertăţii
B. Problema dreptăţii sociale
FILOSOFIA POLITICĂ ŞTIINŢELE POLITICE
 Filosofia politică se întreabă care  Ştiinţele politice îşi propun să dea
este justificarea pentru anumite practici, o descriere a modului în care funcţionează
instituţii, legi şi constituţii politice practicile, instituţiile, legile şi constituţiile
(existente sau posibile) politice
 Justificarea se poate face din mai
multe perspective diferite: metafizică, etică,
utilitaristă
 Filosofia politică explorează  Ştiinţele politice urmăresc
tipurile de organizare politică posibile înţelegerea organizării politice actuale
 Filosofia politică a fost adesea şi
un exerciţiu de imaginaţie - utopiile

Bibliografie:
https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/filosofie/filosofia-politica-cateva-teme-importante-
35594.html
http://www.espressofilosofic.ro/filosofie-politica/