Serigrafie Note Curs DS 1

Digitally signed by Technical
Scientific Library, TUM

Reason: I attest to the
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

accuracy and integrity of this
document
SERIGRAFIE
Note de curs
Chişinău
2022
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
FACULTATEA TEXTILE ŞI POLIGRAFIE

DEPARTAMENTUL DESIGN ŞI TEHNOLOGII
ÎN TEXTILE ŞI POLIGRAFIE
SERIGRAFIE
Note de curs
Chişinău
Editura „Tehnica-UTM”
2022
CZU 655.332(075.8) S
49
Lucrarea a fost discutată și aprobată pentru editare la ședința
Consiliului Facultății Textile şi Poligrafie, proces-verbal nr. 9 din
30.06.2022.
Notele de curs la disciplina Serigrafie sunt destinate studenților
programului Design şi tehnologii poligrafice, învățământ cu frecvență
la zi și frecvență redusă, fiind corelate cu tendinţele actuale în
domeniu şi cu aplicaţiile la această disciplina, având drept obiectiv
cunoașterea elementelor ce definesc tehnologia de tipar serigrafică,
interacţiunea şi funcţionalitatea lor, metodele şi mijloacele de
monitorizare a calităţii tiparului serigrafic.
Alcătuire: conf. univ., dr. Viorica CAZAC
Redactor responsabil: conf. univ., dr. Viorica Cazac

Recenzent: conf. univ. dr. ing. Emilia BĂLAN
Universitatea Politehnica Bucureşti
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII DIN RM
Serigrafie: Note de curs / Universitatea Tehnică a Moldovei,

Facultatea Textile şi Poligrafie, Departamentul Design şi Tehnologii
în Textile şi Poligrafie; alcătuitor: Viorica Cazac.
– Chişinău: Tehnica-UTM, 2022. – 262 p.: fig., tab.
Bibliogr. la sfârşitul temelor. – 50 ex.
ISBN 978-9975-45-825-2.
655.332(075.8)
S 49
ISBN 978-9975-45-825-2 © UTM, 2022

SERIGRAFIE Note de curs
_________________________________________________________________
CUPRINS
Prefață.......................................................................................... 6
Tema 1. Tiparul serigrafic. Generalităţi .................................... 7
1.1. Istoricul tiparului serigrafic.................................................... 7
1.2. Imprimarea prin şablon...................................................... 12
1.3. Tiparul serigrafic - aplicaţii................................................... 14
1.4. Avantajele tiparului serigrafic............................................. 19
Tema 2. Sitele serigrafice.......................................................... 22
2.1. Sitele serigrafice. Generalităţi şi clasificare....................... 22
2.2. Materii prime la fabricarea sitelor………………………….. 23
2.3. Clasificarea sitelor serigrafice........................................... 29
2.4. Proprietăţile fizice ale textilelor pentru site....................... 31
2.5. Proprietăţile geometrice ale sitelor serigrafice.................. 40
2.6. Diveristatea sitelor după caracterul finisării lor.................. 51
Tema 3. Ramele serigrafice..................................................... 59
3.1. Ramele serigrafice. Consideraţii generale........................ 59
3.2. Materiale utilizate pentru ramele serigrafice..................... 61
3.3. Stabilitatea dimensională a ramelor serigrafice................ 66
3.4. Secţiuni. Dimensiuni de rame.......................................... 72
Tema 4. Întinderea sitelor pe ramă......................................... 78
4.1. Procesul de întindere a sitelor pe ramă............................ 78
4.2. Întinderea manuală........................................................... 80
4.3. Întinderea mecanică......................................................... 81
4.4. Întinderea pneumatică...................................................... 84
4.5. Întinderea sub un anumit unghi........................................ 91
4.6. Întinderea multiplă. .......................................................... 92
4.7. Întinderea corectă. Tensiuni recomandate....................... 95
4.8. Întinderea pe rame cilindrice............................................. 99
Tema 5. Instrumente pentru evaluarea calității ecranelor
serigrafice................................................................................. 103
5.1. Tipuri de instrumente pentru evaluarea calităţii ecranelor
serigrafice …………………………………………………… 103
5.2. Tensiometrele.................................................................. 104
5.3. Elcometrele...................................................................... 107
5.4. Rugozimetrele.................................................................. 107
3
_________________________________________________________________
Tema 6. Fixarea sitelor pe ramă............................................. 112
6.1. Pregătirea ramelor.......................................................... 112
6.2. Marcarea ramelor întinse................................................ 114
6.3. Adezivii. Lipirea sitei pe ramă......................................... 115
Tema 7. Pregătirea pentru tiparul serigrafic: originalul-
machetă şi diapozitivele........................................ 119
7.1. Particularităţile procesului de pregătire pentru tiparul
serigrafic......................................................................... 120
7.2. Cerinţe impuse pregătirii originalului machetă pentru
tiparul serigrafic............................................................... 123
7.3. Fişierul electronic ........................................................... 125
7.4. Rezoluţia imaginii ........................................................... 128
7.5. Semitonuri. Forma punctelor de raster............................ 132
7.6. Fineţea semitonurilor. Controlul culorii............................ 134
7.7. Unghiul planurilor de culoare pentru semitonuri.
Recomandări generale..................................................... 138
7.8. Tipuri de diapozive utilizate pentru obţinerea ecranelor
serigrafice ....................................................................... 142
7.9. Diapozitive realizate manual ........................................... 143
7.10. Diapozitive obţinute prin metoda analog ....................... 147
7.11. Diapozitive obţinute prin metoda digitală ....................... 149
Tema 8. Pregătirea pentru tiparul serigrafic: ecranele
serigrafice ............................................................. 153
8.1. Emulsiile fotosensibile. Compoziţie şi caracteristici ...... 153
8.2. Metodele de emulsionare a sitelor serigrafice................ 155
8.3. Prelucrarea ecranelor serigrafice.................................. 165
8.3.1. Expunerea........................................................................ 166
8.3.2. Expunerea în trepte.......................................................... 170
8.3.3. Developarea..................................................................... 175
8.3.4. Influenţa caracteristicilor stratului de emulsie asupra
caracteristicilor de calitate a tiparului serigrafic.................. 178
8.3.5. Consolidarea ecranelor serigrafice pentru tiparul cu
cerneluri pe bază de apă pe suporturi textile..................... 179
8.4. Metodele de obţinere a ecranelor serigrafice.................. 180
8.5. Recuperarea ecranelor serigrafice.............................. 190
Tema 9. Cernelurile serigrafice.............................................. 195
9.1. Cernelurile serigrafice. Consideraţii generale.
Clasificare........................................................................... 196
4
_________________________________________________________________
9.1.1. Cerneluri pe bază de solvenţi............................................ 199
9.1.2. Cerneluri pe bază de apă.................................................. 200
9.1.3. Cerneluri plastisol.............................................................. 201
9.1.4. Cerneluri cu plimerizare UV............................................... 204
9.1.5. Cerneluri speciale.............................................................. 206
9.2. Metodele de uscare a cernelurilor................................ 208
9.3. Caracteristicile de rezistență ale cernelurilor................ 210
9.4. Recomandări tehnologice specifice cernelurilor pentru
serigrafie...................................................................... 214
Tema 10. Aspecte ale tehnologiei de tipar serigrafice......... 226
10.1. Particularităţile procesului de tipar serigrafic.............. 226
10.2. Posibilităţile de finisare a produselor tipărite
serigrafic.................................................................... 231
10.3. Setarea echipamentului de tipar cu masa plană......... 232
Tema 11. Racleta şi contraracleta……………………………… 234
11.1.Racleta........................................................................ 234
11.2.Contraracleta............................................................... 239
11.3.Viteza de imprimare..................................................... 241
Tema 12. Echipamentul pentru tiparul serigrafic................. 243
12.1. Clasificarea echipamentului pentru tiparul serigrafic.... 243
12.2. Echipamentul cu acţionare manuală............................ 245
12.3. Echipamentul cu acţionare automată........................... 247
12.4. Echipamentul cu acţionare semiautomată................... 253
12.5. Echipamente, prese pentru procesele tehnologice
serigrafice.................................................................... 254
.
5
_________________________________________________________________
PREFAȚĂ
Notele de curs la disciplina Serigrafie sunt elaborate în

conformitate cu exigenţele planului de învățământ al disciplinei și
curriculei aprobate în cadrul Facultăţii Textile şi Poligrafie.
Obiectivul general al cursului vizează cunoașterea elementelor
fundamentale ale tehnologiei de tipar serigrafice care îi asigură
funcţionalitatea, fiind axat pe următoarele:
• cunoașterea aspectelor istorice ale genezei şi evoluţiei
tiparului serigrafic;
• definirea sitelor serigrafice, diversificarea lor după mai multe
criterii de referinţă;
• cunoaşterea tipurilor de rame utilizate în vederea realizării
ecranelor serigrafice;
• cunoașterea metodelor de întindere a sitelor pe ramele
serigrafice şi a principiilor de funcţionare a acestora;
• cunoaşterea metodelor de evaluare a calităţii pregătirii
ecranelor serigrafice;
• enumerarea posibilităţilor de fixare a sitelor pe rame;
• cunoașterea metodelor de pregătire pentru tipar şi a
elementelor implicate în această etapă;
• cunoaşterea cernelurilor tipografice serigrafice şi a
proprietăţilor lor;
• definirea particularităţilor procesului de tipar serigrafic;
• cunoaşterea echipamentelor implicate în procesul de tipar
serigrafic.
Lucrarea este elaborată în conformitate cu subiectele fişei unităţii
de curs şi a curriculei la disciplina Serigrafie inclusă în planul de
învățământ, fiind destinată studenţilor programului Design şi tehnologii
poligrafice, anul II (studii cu frecvenţă) şi anul III (studii cu frecvenţă
redusă).
În vederea asimilării materialului didactic, studenţii trebuie să
posede cunoştinţe cu referinţă la aspectele generale tipografice însuşite
la disciplina Poligrafie generală, Materiale tipografice şi Tehnologii pre-
press.
6
_________________________________________________________________
Tema 1. Tiparul serigrafic. Generalităţi
Obiectivele cursului:
1.1. Istoricul tiparului serigrafic
1.2. Imprimarea prin şablon
1.3. Tiparul serigrafic - aplicaţii
1.4. Avantajele tiparului serigrafic
În urma însuşirii temei studentul va cunoaşte:

• istoricul tiparului serigrafic şi a primelor forme de manifestare a
acestuia;
• particularităţile tiparului prin şablon;
• avantajele tiparului serigrafic.
Studentul va fi capabil:
• să distingă tehnologia de tipar serigrafică de alte tehnologii;
• să identifice tehnologia de tipar serigrafică aplicată pe diverse
produse;
• să aplice tehnologia tiparului prin şablon.
1.1. Istoricul tiparului serigrafic

Ipotezele privind apariţia tiparului variază în timp, depinzând de
rezultatele descoperirilor arheologice. Una dintre ipotezele
identificate în sursele bibliografice care ar denota primele încercări
ale aplicării principiului tiparului este reprezentată de discul Phaistos
identificat în ruinele insulei Creta, datat cu perioada 1860-1600 î.n.H.
[3]. Exactitatea identitară grafică de reproducere a simbolurilor
grafice de pe discul Phaistos (fig.1.1) a celor 45 simboluri utilizate a
constituit premisa lansării ideii că acestea ar fi fost realizate cu
ajutorul unor poansoane/ştampile proprii fiecărui simbol grafic, deşi
acestea nu au fost identificate.
Alte ipoteze proprii civilizaţiei antice sugerează atestarea
aplicării principiului tiparului prin picturile rupestre cum ar fi cele ce
7
_________________________________________________________________
Fig.1.1. Discul Phiastos, insulele Creta, 1860-1600 î.n.H. [3]
reprezintă amprentele palmelor umane, de exemplu cele identificate

într-o peşteră din Borneo, Kalimantanul de Est, datate cu 40000.00
ani (fig.1.2) sau cele din peșterile din Lascaux, Franța, și Altamira,
Spania (fig.1.3), datate cu 18.000-17.000 mii de ani.
Fig.1.2. Picturi rupestre cu reproducerea amprentelor palmelor în

calitate de şablon, peşteră din Kalimantanul de Est, Borneo [1]
În acelaşi context, regăsim în istoria evoluţiei omenirii ipoteza

cercetătorilor conform cărora acum 40 000–60 000 ani în urmă,
oamenii foloseau palmele pentru semnare.
Originea Serigrafiei are la bază descoperirea și utilizarea
șablonului. Șablonul reprezintă forma dată de zona decupată dintr-
8
_________________________________________________________________
un material solid tip hârtie, metal, lemn, fildeș etc. Primele șabloane
au fost descoperite în insulele Polineziene. Ele erau confecționate
din frunze de banană și serveau la imprimarea cu colorant natural
pe scoarța de copac. În Europa, primele forme de șablon au fost
găsite în diferite peșteri rupestre cum ar fi cele din Borneo, Lascaux,
Franța; Altamira, Spania [7] şi altele.
Pe parcursul anilor, Serigrafia a evoluat mult, însă reproducerea
imaginii fără un mijloc intermediar (cu rol de formă pentru tipar) pe
care s-ar fi putut fixa şablonul nu oferea posibilitatea reproducerii
artistice cu un spectru larg cromatic şi calitativ. Astfel, a apărut sita
din mătase naturală întinsă şi fixată pe o ramă, având rol de formă
pentru tipar pe care se fixau şabloanele şi prin intermediul căreia se
făcea imprimarea.
Fig.1.3. Pictură rupestră din Peștera Lascaux [7]
De la utilizarea mătăsii naturale în calitate de sită vine denumirea

tehnologiei SERIGRAFIE (din eng. silk screen printing). Ulterior,
mătasea naturală a fost înlocuită cu alte materiale cum ar fi sitele
metalice, în prezent fiind utilizate sitele din polimeri sintetici.
Sursele bibliografice denotă apariţia Serigrafiei în China [1, 2], în
timpul domniei dinastiei Song, în perioada anilor 960–1279 d.H, fiind
rapid preluată ulterior de alte ţări asiatice, printre care şi Japonia.
Pentru a avea o mai mare precizie și pentru a menține șabloanele în
locuri fixe, japonezii utilizau firele de păr. Astfel, firul de păr era
9
_________________________________________________________________
suficient de puternic și în același timp destul de subțire pentru a lega
două elemente ale șablonului și a lăsa cerneala să treacă uşor prin
orificiile sitei.
Japonia și alte țări asiatice au adoptat această tehnologie de
tipar, utilizând-o pentru imprimarea pe ambarcațiuni, folosind
cerneluri ce se aplicau manual pe pânzele vaselor. Serigrafia a fost
introdusă în Europa de Vest din Asia în secolul al XVIII-lea, dar nu a
fost acceptată la scară largă decât după apariția importurilor de
mătase [6].
În anul 1780, japonezul Yisukeo Mirosi a dezvoltat o metodă
simplă de tipar pe textile, aşa-numita matriţa catagami (fig.1.4) [12].
În anul 1870 a fost înregistrat primul brevet pentru utilizarea sitei
drept bază a şablonului. În anul 1880, imprimarea prin şablon a fost
adusă din Japonia în Germania, de unde a nimerit în SUA.
În Anglia, în anul 1907, Samuel Simon a brevetat primul proces
de serigrafiere, deschizând drumul spre bazele serigrafiei moderne.
Acesta a folosit-o inițial pentru a tipări pe hârtie scumpă, pe lână,
mătase și alte materiale fine. Cei din Orient, în schimb, țineau în
mare taină arta lor pentru occidentali, având ateliere ce funcționau
pe principiul transmiterii învățăturilor din tată în fiu.
Fig.1.4. Textil decorat (or. Kamakura, Japonia)

utilizând tiparul prin şablon [5]
10
_________________________________________________________________
În 1914, în SUA au fost obţinute primele brevete pentru

confecţionarea formelor pentru tipar pe calea umplerii orificiilor sitei
şi de asemenea pentru obţinerea formelor prin metoda
fotomecanică. Ideea a fost enunțată în 1917 de John Pilsworth, San
Francisco. Pilsworth a folosit o formă și tehnici de serigrafie mult
diferite de cele utilizate astăzi [11].
În anul 1917, fabrica regală britanică de avioane folosea
serigrafia pentru scopuri industriale. Invenţiile americane au
contribuit în mare măsură la dezvoltarea tehnologiei serigrafice.
În anul 1920, în Anglia a fost prezentată metoda imprimării
serigrafice pe hârtie autocopiativă/autocolantă.
În anul 1921, în Anglia a fost construită prima maşină de tipar cu
o productivitate de 1500 coli de tipar/oră.
Astfel, în anul 1924, Joseph Adajan a brevetat o maşină pentru
imprimarea textilă.
În 1925, Geames Elockhart a patentat prima maşină
serigrafică automată. Lovis D’Apromount a realizat primul film
pentru producerea şabloanelor serigrafice, iar Joseph Vlano a
inventat un nou tip de film pentru şabloanele serigrafice.
Un grup de artiști care mai târziu au format Societatea Națională
serigrafică au inventat termenul serigrafie în anul 1930 ca să poată
diferenția aplicarea artistică de cea industrială a acestui proces.
Termenul Serigrafie este o combinație a cuvântului seri (mătase) și
cuvântului grecesc grahein (a scrie, a desena). Despre serigrafie se
spune că este unul dintre cele mai versatile sisteme de imprimare
[12].
În anii 1930, artiștii vremii au început să folosească serigrafia
pentru tipărirea obiectelor de ceramică, sticlă și textile.
În anii ’50 ai sec. XX, un grup de serigrafi americani au format
asociaţia profesională Silk Screen Unit [5].
Imprimarea serigrafică a căpătat importanţă industrială în Europa
după anul 1945, deşi în Anglia era practicată mult mai devreme.
11
_________________________________________________________________
1.2. Imprimarea prin şablon
Folosirea şabloanelor (fig.1.5) este atestată la unele personalităţi
istorice importante care-şi puneau semnăturile pe documente
speciale. Acest procedeu a fost utilizat de către împăraţii romani,
apoi de către regele Carol cel Mare al Franţei. Şablonul se făcea din
aur, fildeş sau cupru. În mănăstiri, în perioada medievală, pentru
reproducerea letrinelor/iniţialelor (majusculelor de la început de
capitol) în manuscrisele pe pergament (suport pentru scriere din
piele de viţel), la fel, se utilizau şabloanele.
Imprimarea prin şablon este considerată tehnologia din care a
derivat Serigrafia aplicată pe larg la decorarea textilelor, fiind utilizată
în China, Japonia, India etc. Imprimarea pe textile a precedat
tipăriturile pe suporturile din hârtie. De la apariția primelor forme de
reproducere prin tipar, xilografia, imprimarea prin şablon, litografia
etc., până la apariția tiparului digital, la sfârșitul secolului trecut,
evoluția tiparului a traversat un șir de etape care s-au adaptat
cerințelor și realizărilor tehnico-ştiinţifice epocale.
Fig.1.5. Principiul tiparului prin șablon [8]
12
_________________________________________________________________
Mixul cultural a avut o contribuție semnificativă asupra devenirii
metodelor actuale de tipar.
În perioada medievală, sec. V d.H., în China, cu ajutorul
şabloanelor se decorau faţadele caselor, textilele, evantaiele, se
multiplicau ordinele imperiale (fig.1.6).
Fig.1.6. Proces de tipar prin șablon [5]
În Evul Mediu (500-1500 d.Hr.), în Franța erau utilizate șabloane

pentru decorarea materialului de tapet, în Germania se colorau
cărțile de joc.
În timpul perioadei Tenna (1680-1684), japonezul Yuzesan
Mizaskara a inventat o nouă metodă prin care să decoreze
chimonourile (fig.1.7), respectând legea impusă în acea perioadă. În
acele vremuri era interzisă purtarea chimonourilor cu broderii
complexe. El a folosit șabloanele pentru a colora manual desenele
de pe chimonouri. Șabloanele utilizate erau confecționate din
cartoane impregnate cu ulei.
Însă doar personalităţile importante, actorii şi membrii nobilimii
(samuraii), aveau acest drept. Exasperat de această interdicţie,
Yuzesan Mizaskara a căutat o metodă de a respecta noua lege şi
totodată să găsească o posibilitate de decorare a chimonourilor
(fig.1.7). Yuzesan Mizaskara a folosit şabloanele pentru a colora
manual fondalul viitoarelor desene de pe chimonouri, apoi cu ajutorul
unei pâlnii de hârtie realiza imaginea finală. Pâlnia era umplută cu
13
_________________________________________________________________
cerneală şi aceasta curgea prin orificiul fin pe materialul textil. Aceste

şabloane erau făcute din hârtie cu gramaj mare, impregnate cu ulei
pentru a fi rezistente la apă.
Fig.1.7. Modele de chimonouri din perioada dinastiei Song [2, 4]
1.3. Tiparul serigrafic - aplicaţii

Actualmente, prin serigrafie se poate imprima pe o diversitate
mare de suporturi de diversă natură: hârtie, sticlă, textile, plastice,
metale, lemn etc., folosind formulele de cerneluri și paste
compatibile cu materialele suport: transparente sau opace,
conductive sau neconductive, organice sau anorganice.
Tiparul serigrafic oferă posibilitatea tipăririi pe suprafeţe cu
diferite proprietăţi de suprafaţă: fină sau rugoasă, absorbantă sau
neabsorbantă, mată sau lucioasă, plană, neregulată sau de forme
complexe.
Aplicațiile serigrafiei se regăsesc în domeniul textil, sticlei,
ceramicii, electronicei, automotivelor, dar și în domeniul graficii,
poligrafiei.
Tiparul serigrafic se poate realiza la orice scară dimensională, de
la formate mici, 30x50 mm, caracteristice tipăririi pe carduri sau CD,
14
_________________________________________________________________
până la dimensiuni foarte mari, 3,5x12 m, corespunzătoare

posterelor.
Astfel, se poate spune că serigrafia este o metodă universală de
imprimare și versatilitatea sa nu poate fi întâlnită la nici o altă
tehnologie de tipar cunoscută până în prezent.
Orice tipar serigrafic înseamnă: ecran serigrafic, cerneală,
racletă și echipament de serigrafiat (fig.1.8) [3].
Fig.1.8. Principiul de funcţionare a tiparului serigrafic
Aplicabilitatea tiparului serigrafic (tabelul 1.1) este determinată

de conceptul estetic, având atât rol primar de tipar, cât şi în calitate
de tehnologie de finisare a produselor derivate din tipar cum ar fi:
imprimarea cu cerneluri speciale, lăcuirea selectivă, lăcuirea
integrală.
15
_________________________________________________________________
Tabelul 1.1. Produse imprimate prin metoda serigrafică [10]
Pixuri
Brichete
Tipar pe textile sau

produse din textile
16
_________________________________________________________________
Tabelul 1.1. Continuare [10]
Calendare
Brelocuri
Tipar serigrafic pe
sticlă
Carduri
17
_________________________________________________________________
Standuri
expoziționale
Frontlit
Colări auto
În tiparul serigrafic, elementele imprimabile şi neimprimabile sunt

situate în acelaşi plan. Spre deosebire de tiparul plan clasic, la care
se referă tiparul ofset, cerneala nu se reţine pe elementul imprimabil,
ci trece prin ele, deoarece forma pentru tipar reprezintă o sită cu
18
_________________________________________________________________
şablon. Sectoarele neimprimabile reprezintă o barieră ce împiedică
trecerea cernelii prin sită, iar prin elementele imprimabile cerneala
trece, creând posibilitatea imprimării imaginii necesare de reprodus.
Unul dintre criteriile de referinţă care face din tiparul de serigrafic
o tehnologie cu aplicabilitate extinsă este posibilitatea imprimării pe
materiale de o largă diversitate.
Astfel, în raport cu natura suportului pentru tipar, prin tiparul
serigrafic se pot efectua reproduceri pe suport solid de orice tip:
• papetar;
• textil;
• piele şi înlocuitori;
• tricoturi;
• sticlă;
• plastic;
• metalic;
• din lemn;
• ceramică;
• ambalaje;
• produse alimentare;
• materiale compozite etc.
1.4. Avantajele imprimării serigrafice

Tiparul serigrafic oferă posibilităţi tehnologice extinse, precum:
• diversitatea suporturilor utilizate (peliculă, carton, textile,
metale, sticlă, lemn şi altele) cât şi de tipărire pe produsele
finite (plăci electronice, scoarţe, ambalaje, produse din textile);
• tipărirea pe suporturi de diferite grosimi (până la 20 mm şi mai
mult);
• grosimea variată a filmului de cerneală: de la 6 până la 100 µ,
ceea ce asigură obţinerea imaginilor de diversă expresivitate
cromatică şi cu divers grad de reliefare;
19
_________________________________________________________________
• utilizarea cernelurilor şi lacurilor speciale: fluorescente,
sidefate, cromatice, aromate, lăcuire selectivă, lăcuire
integrală etc.;
• utilizarea cernelurilor acoperitoare: ex. cerneală răzuibilă;
• utilizarea cernelurilor ce creează efecte în relief;
• avantajul alegerii formatului în limite variate. În prezent, cu
echipamentele semiautomate pot fi tipărite diverse formate:
ex. 3x5 m, iar cu cele automate - formate largi, de ex.1,5x2,5
m;
• creşterea gradului de protecţie a suprafeţelor prin lăcuirea
producţiei;
• permite imprimarea unui exemplar sau unui număr redus de
unităţi;
• personalizarea produselor.
 Sarcini pentru autocontrol

1. Expuneți ipoteza apariției serigrafiei ca tehnologie de
reproducere.
2. Enumerați principalele date legate de evoluţia tiparului
serigrafic.
3. Specificaţi prima formă de reproducere a tehnologiei de tipar
prototip al serigrafiei.
4. Descrieţi etapele imprimării prin şablon.
5. Expuneți aplicaţiile imprimării prin şablon în evoluţie istorică.
6. Nominalizaţi principiul tiparului serigrafic.
7. Numiţi domeniul de aplicare a tehnologiei de tipar serigrafice.
8. Enumerați avantajele serigrafiei în raport cu alte tehnologii.
9. Enumerați posibilităţile tiparului serigrafic în raport cu
suportul pentru tipar.
☺ Studiu individual. Documentarea suplimentară cu referinţă la

primele datări ale aplicării tehnologiei de tipar serigrafice în
domeniul militar, publicitar, modei, textilelor, electronicii etc.
20
_________________________________________________________________
 Bibliografie
1. Cele mai vechi picturi rupestre din lume. Sursă disponibliă online
[https://life.ro/cele-mai-vechi-picturi-rupestre-din-lume/].
2. Cornetta, C. Istoria serigrafiei. Sursă disponibilă on-line:
[http://cesarcornetta.blogspot.com/2012/03/istoria-serigrafiei.html]
3. Discul din Phaistos, un mister antic încifrat într-o limbă dispărută
Sursă disponibliă online [https://incredibilia.ro/discul-din-phaistos/].
4. Historia de la vestimenta china: Las Dinastías Qin y Han Sursă
disponibilă on-line:
[http://espanol.cri.cn/921/2013/08/26/1s287700_1.htm]
5. History of silk screen printing. Sursă disponibilă on-line:
[http://www.art-empire.ru/tehno_scrprng.phtml]
6. Indumento allo Stile della Dinastia Song. Sursă disponibilă on-line:
[http://www.viaggioincina.com/la-cina/cultura-
cinese/abbigliamento/beizi.htm]
7. Istoria şabloanelor serigrafice. Sursă disponibilă on-line:
[http://www.atelier-serigrafie.ro/istoria-sabloanelor-serigrafice/]
8. Istoria tiparului de la clasic la modern. Sursă disponibilă on-line:
[http://www.tipar-digital.ro/istoria-tiparului-de-la-clasic-la-modern/]
9. Peştera Altamira, începuturile glorioase ale artei. Sursă disponibilă
on-line: [http://artgeek.ro/pestera-altamira-inceputurile-glorioase-
ale-artei]
10. Revista Afaceri poligrafice, Nr. 61 din 28.01.11, pag. 8.
11. Revista Afaceri poligrafice, Nr. 62 din 22.02.11, pag. 8.
12. Revista Promo art "make an impression"
13. Roprint Grup. Risografe. Sursă disponibilă on-line:
[http://www.roprint.ro/echipament-tipar-
digital/pages/echipamente/risografe.php]
14. Serigrafie cu şabloane. Sursă disponibilă on-line:
[http://www.universign.ro/2009/03/serigrafie-cu-sabloane/]
15. Трафаретная печать (Шелкография). Sursă disponibilă on-line:
[https://aidaprint.ru/tech/traditsionnaya-pechat/trafaretnaya-
pechat-shelkografiya/
21
_________________________________________________________________
Tema 2. SITELE SERIGRAFICE
2.1. Sitele serigrafice. Generalităţi şi clasificare
2.2. Materii prime utilizate la fabricarea sitelor
2.3. Clasificarea sitelor serigrafice
2.4. Proprietăţile fizice ale textilelor pentru site
2.5. Proprietăţile geometrice ale sitelor serigrafice
2.6. Diveristatea sitelor după caracterul finisării lor

• particularităţile sitelor serigrafice;
• criteriile de referinţă privind clasificarea sitelor serigrafice;
• diversitatea sitelor serigrafice;
• proprietăţile sitelor serigrafice.
• să selecteze sitele serigrafice conform obiectivelor prestabilite;
• să argumenteze soluţiile selectate.
2.1.Sitele serigrafice. Generalităţi şi clasificare

Ecranele serigrafice au drept elemente principale textilele ce
asigură transferul de cerneală pe suportul de tipar conform
concepţiei elaborate numite site serigrafice.
Sursele bibliografice [1] denotă diversificarea sitelor după mai
multe criterii de referinţă:
• materiile prime din care sunt realizate firele pentru obţinerea
sitelor;
• constituirea structurală a firelor din care sunt realizate sitele;
• densitatea sitelor;
• legătura sitelor;
• fineţea firelor;
• dimensiunile ochiurilor sitelor;
• volumul de transfer al cernelii;
22
_________________________________________________________________
• grosimea sitelor;
• gradul de alunecare a sitelor;
• caracteristciile dimensionale ale sitelor;
• finisarea cromatică;
• finisarea prin calandrare;
• finisarea prin acoperiri speciale;
• rezistenţa la frecare;
• rezistenţa la substanţe chimice;
• elasticitatea sitelor;
• stabilitatea dimensională;
• rezistenţa la umiditate.
Sita serigrafică este formată dintr-o țesătură întinsă pe un cadru

numită ramă.
2.2. Materii prime utilizate la fabricarea sitelor

Prima apariţie documentară ce descrie şi prezintă sitele
serigrafice este atestată într-un brevet de invenţie/patent datat cu
anul 1907, în care Samuel Simon recomandă voalul de mătase
folosit uzual pentru a cerne făina în calitate de material pentru
ecranele serigrafice. Astfel, ţesătoriile de mătase au început să
fabrice textile speciale pentru serigrafişti, asigurând imprimarea fină
şi controlul îmbunătăţit al debitului de cerneală prin sita serigrafică.
Mătasea naturală are mai multe inconveniente: este scumpă,
fragilă, se umflă puternic prin absorbția umidității atmosferice, ceea
ce conduce la neuniformități ale diametrului firelor, conducând la
modificarea dimensională a firelor sitei, influenţând alungirea lor şi
reducerea deschiderii ochiurilor sitei. Aceasta a determinat
necesitatea identificării unor soluţii îmbunătăţite. Soluţiile au apărut
odată cu evoluţia tehnico-ştiinţifică. Printre multiplele elaborări se
regăseşte în producţia de fire sintetice. Din acest motiv, în prezent
se folosesc aproape în exclusivitate țesături din fibre sintetice [3].
23
_________________________________________________________________
Prima menţiune identificată referitor la ideea de a obţine fibre
chimice aparţine naturalistului englez Robert Hooke, care în cartea
sa ”Micrografia”, în anul 1665 menţionează „... şi eu m-am gândit
adesea că ar trebui găsit un procedeu ca să se fabrice pe cale
sintetică o masă sticloasă cu totul asemănătoare, nu chiar la fel de
bună, sau chiar mai bună decât secreţia din care viermele de mătase
îşi fabrică gogoaşa. Dacă se va găsi o asemenea substanţă, atunci
ar fi uşor să se găsească căi de a o transforma în fire” [2].
Primele rezultate s-au concretizat la sfârşitul secolului XIX, când
s-au obţinut primele fibre chimice, şi anume, cele pe bază de
polimeri naturali. În anul 1884, francezul Chardonnet prezintă la
expoziţia mondială de la Paris o ţesătură din fire artificiale. Firele, pe
bază de nitroceluloză, erau caracterizate ca fiind „frumoase,
lucioase, aprinzibile şi cu rezistenţă mai mică decât a bumbacului”.
Proprietăţile explozive ale nitrocelulozei şi caracterul nociv al
tehnologiei de obţinere au limitat producţia acestor fibre. În anul
1949, ultima fabrică de acest gen din Brazilia a fost închisă. În 1891,
Cross şi Bevan expun primele relatări despre posibilitatea de
obţinere a fibrelor din celuloză regenerată filate din xantogenat de
celuloză. Ei au descoperit că celuloza tratată cu hidroxid de natriu
reacţionează cu sulfura de carbon, rezultând un compus –
xantogenatul de celuloză – solubil în soluţii de hidroxid de natriu şi
care poate fi precipitat în soluţii acide. Procedeul, cunoscut sub
denumirea de procedeul viscoza, se aplică şi astăzi, dar există
tendinţa de a fi înlocuit datorită faptului că substanţele chimice
utilizate sunt nocive. În 1890, Schweitzer brevetează procedeul de
obţinere a filamentelor din celuloză regenerată prin filarea celulozei
dizolvate în cuoxam (soluţie tetracuproamoniacală, numită licoarea
Schweitzer), iar în 1891, Fremey şi Urban extind cercetările cu
privire la posibilităţile de obţinere a fibrelor celulozice din soluţii
cuproamoniacale [2].
În perioada anilor 1930-1940 s-au pus la punct numeroase
procedee de obţinere a fibrelor sintetice.
24
_________________________________________________________________
Sitele actuale realizate din poliamidă şi poliester au demonstrat
rezultate bune ale calităţii tiparului serigrafic.
Americanul W.H. Carothers a obţinut primele fibre sintetice, fibre
poliamidice din polihexametilenadipamidă (poliamida 6.6). În
aceeaşi perioadă, în Germania, Paul Schlack descoperă o altă
poliamidă filabilă respectiv poli-ε-caprolactamă (poliamida 6), care
se obţine printr-un procedeu mult mai simplu comparativ cu cel de
obţinere a poliamidei 6.6. Tot în Germania, între anii 1932-1936,
apar fibrele pe bază de policlorură de vinil. Una dintre cele mai
valoroase descoperiri în domeniul fibrelor sintetice poate fi
considerată cea a lui Whinfield şi Dickson, care în anul 1941 au pus
la punct procedeul de obţinere a fibrelor poliesterice pe bază de
polietilentereftalat. Producţia acestor fibre a cunoscut cea mai rapidă
dezvoltare. Din polietilentereftalat se fabrică cea mai variată gamă
sortimentală de fibre cu lungime determinată şi de filamente [2].
Apariţia firelor sintetice a îmbunătăţit calitatea serigrafiei şi a
extins domeniile ei de aplicare. La început, fiind utilizată de către
artişti, ulterior a devenit o tehnică de imprimare industrială.
Cercetarea şi dezvoltarea domeniului textil a condus la obţinerea
de noi textile, cu densitatea de suprafaţă până la 200 fir/cm, lăţimea
finală fiind de 365 cm. Vălul de mătase recomandat la începuturi
pentru sitele serigrafice de către Samuel Simon a fost ţesut cu
urzeală din mătase multifilară, pentru a preveni alunecarea firelor
(2:2).
Primele fire sintetice, de asemenea, multifilare au fost ţesute în
tehnică simplă, fiind considerate mai uşor de întins decât mătasea.
În afară de aceasta, ele au caracteristici de rezistență la apă şi la
substanțele chimice. Aceste proprietăţi au însemnat o deschidere în
lumea serigrafiei, deoarece au permis utilizarea oricărui sistem de
cerneală şi substrat.
Succesul industrial prin performanţa ce vizează prelucrarea
firelor prin torsionare (toarcere) la fabricarea firelor monofilament a
oferit noi oportunităţi dezvoltării serigrafiei. Firele monofilament
puteau fi fabricate cu diametrul mult mai mic decât cele multifilare.
25
_________________________________________________________________
Astfel, textilele cu până la 200 fire/cm au putut fi fabricate fără
reducerea ochiurilor sitei aşa cum se întâmpla în textilele multifilare,
oferind posibilitatea imprimării serigrafice pe piese electronice,
ceramică etc.
Sita din poliamidă (nylon, orlon, perlon etc.) este țesută cu
densitatea firelor cuprinsă între 29 şi 200 fire/cm. Este utilizată
deseori în cazul în care sita trebuie să preia forma suprafeţelor cu
diferite configuraţii în timpul tipăririi, apoi să revină la starea inițială.
Firele din poliamidă sunt subţiri, rezistente, cu diametru uniform,
ușor de spălat, dar nu au stabilitate dimensională bună, ceea ce
reprezintă un dezavantaj pentru imprimarea policromă [3].
Sitele cu pânze sintetice permit tipărirea tirajelor mari. Sita
serigrafică poate avea densitatea de suprafaţă/liniatura de 29-100
fire/cm. Pentru reproducerea textelor și imaginilor se folosesc site cu
densitatea de 100-120 fire/cm. La reproducerea elementelor grafice
rasterizate și policromiilor cu un film de cerneală subțire sunt
recomandate utilizarea sitelor cu densitatea de suprafaţă de 120-
200 fire/cm [3].
În gama textilelor destinate pentru sitele serigrafice se includ şi
cele din fire metalice sau cu acoperire metalică şi cele mixte.
Sitele din fire metalice se utilizează în tiparul ce implică
cerneluri cu componente abrazive similare celor utilizate pentru
imprimarea pe ceramică, sau pentru care exigenţele ce ţin de
exactitate sunt sporite, cu reglementări stricte şi grosimea sporită a
filmului de cerneală similară imprimării pe plăcile electronice. La
utilizarea repetată a sitei serigrafice, cele din fire metalice sunt
recomandate mai mult în raport cu cele din nylon sau poliester, însă
aceasta nu poate reveni la forma iniţială după aplicarea unei sarcini,
cum ar fi cele din nylon sau mătase.
Textilele din fire metalice (oțel, inox, nichel, bronz fosforos) se
fabrică cu densitatea de suprafaţă cuprinsă între 29-200 fire/cm.
Datorită compoziţiei sale structurale reprezentată de monofilamente
sintetice cu acoperire cu strat subţire metalic acest tip de material
combină avantajele textilelor metalice cu cele ale monofilamentelor
26
_________________________________________________________________
sintetice. Una dintre ele este exprimată prin capacitatea redusă de
deformare. Acoperirea metalică uşurează procesul de curăţire a sitei
spre deosebire de cele din fibrele sintetice. Sita metalizată are
rezistenţă sporită la imprimarea tirajelor mari şi asigură calitatea
potrivirii perfecte.
Dintre acestea, cu toată fragilitatea la diverse șocuri, bronzul
fosforos este cel mai adesea utilizat, datorită mai bunei rezistențe la
căldură.
Sita din fire cu acoperire metalică asigură un reperaj (potrivire)
perfect și permite imprimarea cu cerneluri abrazive. Sita este folosită
uneori ca fiind rezistentă la temperaturi înalte, pentru aplicarea de
emailuri la rece. Acest tip de email are particularitatea de a se
solidifica pe suprafața rece a suportului de imprimat.
Textilele mixte (de exemplu nylon-cupru) au o bună stabilitate
dimensională și elasticitate, dar prețul lor este destul de mare.
Analizate macrostructural, firele pentru obţinerea sitelor
serigrafice sunt stucturate astfel:
• Fire de monofilament (fig.2.1) - constituite din fire unice,
rezistente la uzură. Din fire de monofilament se
confecţionează site subţiri cu deschiderea mare a ochilor sitei.
Se curăţă mai uşor. Asigură o trecere mai favorabilă a cernelii
decât sita multifilară. Suprafaţa sitei trebuie prelucrată
mecanic sau chimic pentru asigurarea bunei fixări a şablonului
de sită în cazul utilizării lui.
Fig.2.1. Sită serigrafică monofilament (SEFAR TETEX MONO) [11]
27
_________________________________________________________________
• Sita multifilară (fig.2.2) – are suprafaţa mai aspră, grosime
sporită în comparaţie cu cea din fire de monofilament şi
asigură o mai bună aderenţă a şablonului de sită, asigurând
transmiterea filmului de cerneală de grosime sporită pe
suportul pentru tipar.
Fig.2.2. Sită serigrafică multifilament (SEFAR TETEX MULTI) [11]
Toate sitele utilizate în prezent sunt de origine sintetică şi pot fi

de următoarele tipuri [4]:
• sită din monofilament de neylon – are caracteristici elastice,
permite trecerea uşoară a cernelurilor; sunt recomandate
pentru tipărirea tirajelor mari, asigurând rezistenţă mecanică
înaltă, are caracteristici de tensiune superficială bune,
elasticitate înaltă, caracteristici bune de revenire;
• sită din monofilament de poliester – nu este sensibilă la
condiţiile de climat; are rezistenţa sporită la extindere, este
recomandată pentru imprimarea cu exactitate înaltă,
sensibilă la acţiunea bazelor, rezistenţă bună la acţiunea
acizilor anorganici, suprafaţa netedă a fibrei asigură
pătrunderea foarte bună a cernelii prin sită, viteză înaltă de
imprimare, reproducerea foarte bună a detaliilor, rezistenţă
la schimbările mediului ambiant, uscarea rapidă după
curăţare, emulsionare şi developare;
• sită din fibre de poliester multifilară – este ţesută din fibre
răsucite uniform şi dens care formează un fir rezistent la
acţiunea condiţiilor climaterice;
28
_________________________________________________________________
• sită ţesută din monofilament din poliester şi poliamidă – este
acoperită cu un strat de carbon, ceea ce exclude formarea
electricităţii statice;
• sită ţesută din monofilament din poliester metalizat – este
ţesută cu exactitate înaltă, firele sunt acoperite cu un start
subţire de nichel prin metoda galvanică. Această prelucrare
a firelor sporeşte stabilitatea ţesăturii şi permite utilizarea ei
în locul sitei din oţel, însă spre deosebire de aceasta are
elasticitate înaltă internă. În legătură cu conductibilitatea
electrică bună, această sită este antistatică şi poate fi
utilizată pentru imprimarea cu cerneluri termoplastice.
Fig.2.3. Detaliu al formei pentru tipar serigrafic (sită) [3]
2.3. Clasificarea sitelor serigrafice

Sitele serigrafice sunt variate, iar definirea lor se poate face în
funcţie de mai multe criterii de referinţă [1].
Fiind constituite din fire, în raport cu diametrul lor, sitele se împart
în cele constituite din fire (fig.2.2):
• cu diametrul mic S;
• cu diametrul mediu M;
• cu diametrul sporit HD.
29
_________________________________________________________________
Fig.2.4. Sită serigrafică din fire diferite după diametru (90 fire/cm,
z=72) [9]
Diametrul firelor reprezintă un criteriu de clasificare a sitelor ce

indică rezistenţa aţelor, limitele privind întinderea sitelor şi grosimea
straturilor de cerneală aplicate pe suportul de tipar.
În dependenţă de modul de ţesere, se deosebesc site cu
legătură:
• pânză;
• semidiagonală;
• diagonală.
După densitatea de suprafaţă/numărul de fire (nr.fire)/u.s
măsurat pe ambele direcţii sitele se clasifică în site:
• aspre (densitate mică) – 110-240 fire/inch (tpi);
• medii – 305-355 tpi;
• subţiri (densitate mare) – 390-470 tpi mai mult;
unde: u.s. – unitate de suprafaţă: cm, inch;
tpi – liniatura sitei/densitatea de suprafaţă exprimată prin
nr.fire/u.s.
Densitatea de suprafaţă este determinată de natura firelor
utilizate, diametrul (fineţea) firelor, structura firelor, tehnologia de
ţesere etc.
Cu cât suprafața sectoarelor libere ale sitei (%) este mai mare
cu atât mai mare va fi consumul de cerneală la tipar.
30
_________________________________________________________________
Fiecare ochi trebuie să fie mai mare minimum de trei ori decât
dimensiunea medie a particulei pigmentului cernelii, în caz contrar –
sita va complica procesul de tipar.
Diametrul firelor este unul dintre factorii care determină
grosimea filmului de cerneală aplicat pe suportul pentru tipar.
Cu cât mai fine şi mai mici sunt detaliile imaginii necesare de
reprodus, cu atât mai subţire şi mai fină se va alege sita.
Pentru imprimarea în rastru, firele sitei trebuie să fie de 3 ori mai
subţiri decât liniatura rastrului selectat.
Tehnologia de ţesere, fineţea firelor, densitatea firelor
influenţează deschiderea ochiurilor sitei. În raport cu deschiderea
ochiurilor sitelor se deosebesc următoarele site:
• cu deschidere mică:
• cu deschidere medie;
• cu deschidere mare.
După caracterul finisării sitelor prin calandrare deosebim
următoarele site:
• calandrate pe o față/parte;
• calandrate pe ambele feţe/părţi;
• necalandrate.
După finisarea prin vopsire, textilele pentru sitele serigrafice
prezintă:
• site albe;
• site de culoare galbenă;
• site de alte culori.
2.4. Proprietăţile fizice ale textilelor pentru site

Sitele serigrafice realizate din aceeaşi materie primă pot avea
diferite proprietăţi determinate de influenţa diferitor factori.
Proprietăţile sitelor serigrafice sunt influenţate de următoarele:
• natura firelor;
• proprietăţile firelor;
• tehnologia de ţesere;
31
_________________________________________________________________
• tehnologiile de finisare a textilelor;
• tehnologia de tipar.
Calităţile după natura firelor ţin de originea surselor din care vin
şi au fost expuse în spt. 2.2 al prezentului capitol.
Proprietăţile firelor sunt structurate în cele cu influenţă prioritară
asupra calităţii sitelor serigrafice numite proprietăţi primare.
Proprietăţile cu impact important, dar mai puţin determinant au fost
structurate în grupul proprietăţilor secundare.
Proprietățile primare ale firele sitelor serigrafice sunt:
• lungimea - influenţată de modul de constituire a firelor. În
cazul materiei prime de origine naturală, firele se obţin din
fibre. Lungimea fibrelor este de ordinul centimetrilor
(bumbac, lână etc.) şi nu trebuie să fie mai mică de 1,2–1,5
cm. În cazul filamentelor (de exemplu: mătasea naturală sau
poliesterul), lungimea este de ordinul metrilor;
• rezistența – nu trebuie să fie mai mică de 1 g/denier (cN/tex)
pentru a putea rezista la solicitările mecanice ale procesului
de ţesere. Rezistenţa la tensiune se exprimă, în cazul fibrelor
sau firelor, prin tenacitate, exprimându-se în unităţi de forţă
pe unitatea de densitate liniară, de exemplu g/denier;
• extensibilitatea – necesară pentru a permite preluarea
solicitărilor ce se aplică asupra materialului textil;
• elasticitatea – este vitală pentru ca ţesătura să se poată
configura la solicitarea de racletare a ecranului serigrafic şi
să-şi revină la caracteristicile dimensionale iniţiale în timp;
• coeziunea – caracteristică fără de care posibilităţile de filare
şi torsionare sunt limitate.
Proprietăţile secundare pe care trebuie să le posede firele textile
destinate realizării sitelor serigrafice sunt:
• moliciunea – caracteristică esenţială a sitelor implicate în
tiparul pe textile şi tricoturi, pe produsele de îmbrăcăminte.
Procedeele de finisare specifice fiecărui tip de materie primă
textilă asigură îmbunătăţirea caracteristicilor native;
32
_________________________________________________________________
• luciul – caracteristică solicitată cu precădere de materialele
textile predestinate pentru produsele de îmbrăcăminte şi nu
doar. Rolul proceselor de finisare a textilelor este esenţial.
Luciul este o proprietate ce poate fi asigurată prin mai multe
metode. Parte din ele ţin de modul de obţinere a firelor. Parte
din ele sunt asigurate prin procesele de finisare cum ar fi
calandrarea. Poate exista şi situaţia inversă, când se
urmăreşte reducerea luciului, în special în cazul fibrelor
chimice care le fel se poate asigura prin calandrare;
• rezistenţa la abraziune – condiţie obligatorie pentru a permite
suportarea frecventelor solicitări de această natură pe care
un material textil trebuie să le suporte în exploatare;
• capabilitatea de vopsire – condiţie care are în vedere atât
gama de nuanţe realizabilă, rezistenţa la vopsire, implicaţiile
şi repercusiunile la expunere a ecranelor serigrafice;
• rezistenţa la factorii externi – determină comportamentul
materialelor atât în fazele de prelucrare, cât şi în cele de
exploatare. Importanţă deosebită o prezintă rezistenţa la
lumină (în special la lumina solară), căldură, bacterii,
ciuperci, umiditate, agenţi chimici uzuali.
Firele din poliamidă se caracterizează prin următoarele:
• masa specifică mică, fiind fibre foarte uşoare;
• cea mai bună rezistenţă la frecare dintre toate fibrele;
• rezistenţa la întindere foarte mare;
• au higroscopicitatea relativ redusă de 4%;
• se spală foarte uşor;
• nu se contractă.
Firele din poliester se caracterizează prin următoarele:
• rezistenţă sporită la întindere;
• rezistenţă sporită la abraziune, mai mică decât poliamida;
• absorbţie redusă de apă şi umiditate, 0,2-0,5%;
• se usucă foarte uşor;
33
_________________________________________________________________
• rezistenţă bună la acţiunea diferitor produse chimice şi a
solvenţilor organici, în special la acţiunea acizilor organici şi
anorganici, rezistenţă la acţiunea insectelor,
microorganismelor etc., independent de conţinutul de apă
din fibră;
• încărcarea cu electricitate statică, având conductibilitatea
electrică redusă;
• posibilitatea de a vopsi, mai ales cu coloranţi de dispersie.
Firele poliacrilice se caracterizează prin următoarele:
• masa specifică redusă (1,12-1,14 g/cm2), făcând parte din
categoria fibrelor uşoare:
• nu se topesc, se descompun înainte de topire;
• stabilitate la temperaturi de până la 200°C;
• rezistenţă sporită la lumină, la intemperii şi la putrezire;
• higroscopicitate redusă (1…2%);
• se încarcă cu electricitate statică ca relonul şi poliesterul;
• rezistă la substanţe de oxidare şi la acizi anorganici de
concentraţii mici şi medii;
• rezistă mai puţin la alcalii [7].
Proprietățile fibrelor și caracteristicile ce le determină sunt
expuse în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1. Proprietățile fibrelor şi caracteristicile ce le

determină [8]
Factorii de care Proprietatea țesăturii
Proprietatea fibrei
depinde pe care o determină
1 2 3
Capacitatea de Ondulare sau Confort termic. Costul
acoperire - abilitatea torsiune Forma – necesar de fibre mai
de a ocupa spațiu secțiunii mic
pentru acoperire sau
protecţie
Capacitatea de Zone amorfe și centri Estetică, reducerea
vopsire - receptivitatea de vopsire capacităţii de difuzie a
fibrelor față de coloranți luminii la expunere și
rezistenţa la vopsire
34
_________________________________________________________________
Tabelul 2.1. Continuare
2 3
Coezivitatea -
capacitatea fibrelor de a
adera unele la altele în Ondularea sau Rezistența la
procesul de filare; torsiunea destrămare
neimportant în cazul
filamentelor continue
Conductivitatea
Conductivitatea redusă
electrică - capacitatea Structură chimică:
conduce la electrizări,
de a transfera sarcini grupe polare
șocuri electrice
electrice
Densitatea sau masa
specifică și volumul
Confort termic fără
specific - arată
greutate mare.
greutatea fibrei.
Voluminozitatea –
Densitatea reprezintă Masa moleculară
material plin, dar ușor.
masa unității de volum,
Un exemplu bun sunt
iar masa specifică
fibrele acrilice
reprezintă volumul
unității de masă.
Elasticitatea -
capacitatea unui
material solicitat la Elasticitate întârziată
tracțiune de a reveni sau fluaj
imediat la dimensiunile
inițiale
Rezistență crescută la
Elongația - capacitatea Ondularea fibrei.
sfâșiere, reduce
de a fi extinsă; variază Structura moleculară:
friabilitatea, asigură
cu temperatură și conformația ondulată
capacitatea de
conținutul de umiditate a catenei
întindere la solicitare
Capacitatea de Zone amorfe și centri Estetică, reducerea
vopsire - receptivitatea de vopsire capacităţii de difuzie a
fibrelor față de coloranți luminii la expunere și
rezistenţa la vopsire
Flamabilitatea -
capacitatea de a se Compoziție chimică Țesăturile ard
aprinde și a arde
35
_________________________________________________________________

1 2 3
Absența catenelor
Fluajul - elasticitate laterale, a legăturilor
întârziată; transversale, a Striuri la vopsire și zone
recuperare gradată legăturilor puternice; cu luciu diferențiat
după deformare orientare scăzută a
catenelor
Confort, absorbanță,
capacitatea de
încărcare cu
Prezența grupelor
Hidrofilia sau electricitate statică,
hidroxilice, ponderea
higroscopicitatea proprietăţi tinctoriale,
zonelor amorfe
stabilitate
dimensională,
rezistență la cutare
Uniformitatea
Luciul - modul în care
suprafeței, lungimea
lumina este reflectată Luciul țesăturii
fibrei, forma plată sau
de suprafață
lobată
Pilling, aspect
Pillingul - ieșirea
Rezistența fibrelor. neplăcut.
capetelor de fibre la
Masă moleculară mare Caracteristică fibrelor
suprafața țesăturii
hidrofobe
Reactivitatea - efectul Modul de albire –
acizilor, alcaliilor, Grupele polare ale curățire; capacitatea de
agenților oxidanți, moleculei a realiza pregătirea
solvenților acidă sau alcalină
Structură moleculară:
Revenirea elastică - Procesabilitatea
catene laterale,
capacitatea fibrelor de materialului textil,
legături transversale,
a reveni din deformație reziliența
legături puternice
Rezistență la rupere
Suprafață exterioară
Reziliența prin deformare, dă
sau pieliță
rezistență la fricțiune
Reziliența de
compresie - Elasticitate, acoperire
Ondularea fibrei,
capacitatea de a reveni bună
rigiditate
la consistența inițială Rezistență la aplatizare
după compresie
36
_________________________________________________________________

1 2 3
Durabilitate, rezistență
la sfâșiere
Rezistența -
Țesături mai rezistente
capacitatea de a
posibile cu fibre mai
rezista la solicitarea Structură moleculară:
rezistente
de alungire (forță per orientare, cristalinitate,
Caracteristici foarte
unitate de suprafață) grad de polimerizare
bune prezintă
sau tenacitate (forță
poliesterul, modeste:
per denier).
acetatul de celuloză,
fibrele acrilice
Rezistența la
abraziune - Înveliș exterior
capacitatea fibrelor de rezistent, solzi, sau Durabilitate, rezistență
a rezista la frecarea pieliță Flexibilitatea la abraziune
ce intervine frecvent în lanțurilor Rezistență la despicare
prelucrare și macromoleculare
exploatare
Rezistența la Comportare la
Structură chimică
îmbătrânire depozitare
Rezistența la
Absorbție scăzută. Atenție la depozitare
mucegai
Sensibilitatea la Mai puține forțe Determină spălarea
căldură - capacitatea intermoleculare și sigură și temperatura
de a se înmuia, topi legături transversale de călcare.
sau contracta când
este încălzită
Absorbția de Confort, absorbanță,
umiditate - procentul capacitatea de
de umiditate pe care o încărcare cu
Prezența grupelor
fibră absolut uscată îl electricitate statică,
hidroxilice, ponderea
absoarbe din aer în proprietăţi tinctoriale,
zonelor amorfe
condiții standardizate stabilitate
de temperatură şi dimensională,
presiune rezistență la cutare
Sinteza proprietăţilor pe care trebuie să le posede firele textile

este determinată de procesul în care sunt implicate. Astfel, distingem
cerinţele axate pe aplicabilitatea lor:
37
_________________________________________________________________
• tenacitatea 3–5 g/denier;
• alungirea la rupere 10–35%;
• revenirea din alungire – 100% la solicitări de până la 5%;
• modul de elasticitate 30–60 g/denier;
• sorbţia de umiditate 2–5%;
• temperatura de rezistenţă zero peste 215oC;
• rezistenţa sporită la frecare (variază cu structura
ţesăturii);
• capacitatea de vopsire;
• capacitatea redusă de inflamare;
• insolubilitate cu umflare redusă în apă, în acizi de tărie
moderată, baze şi solvenţi convenţionali la temperaturi
mai mici de 100oC;
• uşor de întreţinut.
Cerinţe determinate de tehnologia de prelucrare:
• tenacitatea 7–8 g/denier;
• alungirea la rupere 8–15%;
• modul de elasticitate – 80 g/denier în stare condiţionată,
50g/denier în stare udă;
• temperatura de rezistenţă 0 – peste 250ºC [5].
Tehnologia de ţesere şi formarea textilelor cu rol de site
serigrafice determină următoarele proprietăţi şi indicatori de calitate:
• volumul de trecere/consumul de cerneală;
• grosimea şi uniformitatea filmului/stratului de cerneală
pe suportul pentru tipar;
• asigurarea calităţii similare a tiparului pentru întreg tirajul
de la primul produs până la ultimul;
• exactitatea potrivirii (reperajului);
• termenul de utilizare a formei pentru tipar;
• utilitatea sitei pentru imprimarea pe diferite suporturi
pentru tipar;
• costul producţiei.
38
_________________________________________________________________
Tehnologiile de finisare a textilelor: calandrare, vopsire vor
influenţa următoarele proprietăţi ale sitelor:
• volumul transferabil de cerneală prin deschiderea
ochiurilor sitei ca rezultat al calandrării sitelor;
• asigurarea uniformităţii grosimii filmului de cerneală;
• calitatea definirii contururilor elementelor imprimabile şi
neimprimabile de dimensiuni mici prin utilizarea sitelor de
culoare galbenă;
• rezistenţa emulsiei fotografice pe sită în urma
supraexpunerii sitelor galbene;
• reducerea uzurii sitei datorită calandrării;
• reducerea uzurii racletei după calandrare;
• creşterea termenului de utilizare a sitei;
• posibilitatea recuperării sitelor pentru reutilizarea lor;
• posibilitatea imprimării pe suporturi cu diferit caracter al
suprafeţei.
Tehnologia de tipar va determina:
• aderenţa cernelii la suport;
• viteza de uscare a tipăriturilor;
• rezistenţa la frecare;
• durata de viaţă a tipăriturii;
• capacitatea de acoperire.
Sitele serigrafice din poliester sau poliamidă sunt materiale
ideale pentru fabricarea ecranului serigrafic:
- sitele din poliester se caracterizează prin tensiune mărită şi
elongaţie redusă, ceea ce oferă reproductibilitate şi durată de
utilizare extinsă în condiţii de stabilitate dimensională;
- sitele din poliamidă au o excelentă rezistenţă mecanică, de
aceea sunt recomandate pentru medii de imprimare abrazive
(imprimări pe substrat ceramic, imprimări cu cerneluri
reﬂectorizante). Elasticitatea ridicată a acestei site face
posibilă imprimarea şi pe suprafeţe uşor neregulate [7].
39
_________________________________________________________________
Caracteristicile de elongație (alingire) ale sitei din poliester sunt
reprezentate în figura 2.5 şi arată relația dintre forța de întindere și
elongație, incluzând valori ale acestora până în momentul ruperii
țesăturii [1].
Fig.2.5. Relația tensiune–elongație
2.5. Proprietăţile geometrice ale sitelor serigrafice

Geometria sitei descrie toate aspectele bi- și tridimensionale ale
ei. Aceasta se rezumă la următoarele:
• densitatea sitei şi diametrul firelor;
• modul de ţesere/legătura;
• deschiderea ochiurilor sitei;
• caracteristicile de rezoluţie;
• suprafaţa liberă a sitei;
• volumul teoretic de cerneală.
Caracteristicile geometrice ale sitei influenţează asupra:
• imprimării liniilor subţiri şi a imaginilor în semiton;
• vitezei maxime de imprimare;
• grosimii stratului de cerneală;
• absorbţiei cernelii de suportul pentru tipar;
• timpului de uscare a cernelii.
40
_________________________________________________________________
Densitatea sitei şi diametrul firelor
Indicatorii de bază în geometria sitei sunt densitatea sitei și
diametrul firului.
Densitatea sitei este exprimată prin numărul de fire/cm sau
numărul de fire/inch.
Diametrul firului este exprimat ca valoare nominală, referindu-se
la diametrul firului înainte de țesere. Geometria sitelor influențează
în mod direct următoarele aspecte:
• imprimarea detaliilor fine și a semitonurilor/policromiilor;
• definiția imprimării;
• caracteristicile de curgere ale cernelii;
• viteza maximă de imprimare (corelată cu viscozitatea
cernelii);
• grosimea stratului de cerneală depus pe substrat;
• consumul de cerneală;
• uscarea cernelii.
Modul de ţesere/legătură a sitelor serigrafice
Calitatea tiparului serigrafic este determinată de modul de ţesere.
Aceasta descrie felul în care urzeala şi bătătura interacţionează una
cu alta şi este exprimat prin raportul firelor de urzeală la cele de
bătătură (fig.2.6, 2.7):
• ţesătură cu legătură tip pânză 1:1 (un fir de urzeală intercalează
cu un fir de bătătură);
• ţesătură cu legătură tip semidiagonală (un fir de bătătură trece
deasupra unui fir de urzeală, apoi sub două fire de bătătură);
• ţeserea tip diagonală - un fir de bătătură trece deasupra a două
fire de urzeală, apoi sub două fire de urzeală;
• textilele speciale sunt marcate ca raport: 2:1, 2:2, 3:3 [1].
Mărimea ochiurilor sitei determină mărimea maximă a particulei
de pigment din cerneală, precum și:
• finețea detaliilor în cazul imprimărilor liniare și semitonuri;
• caracteristicile de eliberare a cernelii din ochiurile sitei;
• grosimea stratului de cerneală depus.
41
_________________________________________________________________
Pentru o trecere adecvată a cernelii prin ochiurile sitei,
dimensiunea particulei de pigment trebuie să fie 1/3 din dimensiunea
ochiului sitei (fig.2.8) [1].
Fig.2.6. Mod de țesere a sitei [1, 8]
Înainte de țesere După țesere

Fig.2.7. Fire de ață pentru țeserea sitei serigrafice [1]
42
_________________________________________________________________
Fig.2.8. Dimensiunea particulei de pigment ce trece prin ochiul sitei [1]
Deschiderea ochiurilor sitei

Indicatorii privind geometria sitei cu prezentarea valorilor lor în
fișele tehnice sunt:
• deschiderea ochiurilor sitei exprimată în µm, prescurtat (w);
• suprafața liberă a sitei exprimată în %, prescurtat (ao);
• grosimea sitei exprimată în µm, prescurtat (D);
• volumul teoretic de cerneală exprimat în cm3/m2 (Vth),
corespunzător stratului de cerneală ud.
Unitatea geometrică fundamentală este modulul sitei (t) (relaţia
2.1). Aceasta reprezintă suma dintre deschiderea ochiurilor sitei W
şi diametrul firului d:
t=W+d (2.1)
W – determină mărimea maximă a particulei de pigment din
cerneală:
a) W > diametrul firului W>d W=36m;
b) W = d W=36m;
c) W< d W=23m.
Alţi factori secundari ce influenţează imprimarea liniilor fine sunt
fluiditatea, viscozitatea şi alte caracteristici reologice ale cernelii.
Această valoare se calculează după cum urmează (relaţia 2.2):
t=10000/Fn (2.2)
Planeitatea sitei este rezultatul țeserii corecte de interacţionare a
bătăturii cu urzeală.
43
_________________________________________________________________
O țesătură de înaltă calitate este caracterizată de toleranțe
extrem de apropiate atât pentru densitatea sitei în totalitate, cât și
pentru densitățile pe direcția urzelii și a bătăturii luate separat. Toate
aceste date sunt publicate în fișele tehnice [1].
Sitele cu densitate mare a firelor sunt confecţionate din fire cu
diametrul mic, iar ţesătura cu densitatea firelor mică – din fire cu
diametrul mare. Consumul de cerneală depinde de densitatea sitei.
Sitele cu numărul egal al firelor/cm pot fi confecţionate cu diametrul
diferit al firelor. La determinarea diametrului firului se iau în
considerare următoarele:
• firele cu diametrul mic asigură dimensiunea mai mare a ochiului
sitei, respectiv coeficientul mai mare al suprafeţei libere. O astfel
de sită este recomandată pentru utilizare la reproducerea
imaginilor cu detalii minuţioase;
• firele cu diametrul mic reduc din rezistenţa sitei la agenţii
chimici;
• diametrul mare al firelor reduce coeficientul suprafeţei libere şi
complică reproducerea imaginilor cu elemente mici;
• diametrul sporit al firelor datorită rezistenţei sale chimice şi
mecanice bune contribuie la sporirea termenului de utilizare şi
reutilizare a sitei.
Fig.2.9. Liniatura sitei:

n – numărul de fire pe o anumită unitate de suprafață.
44
_________________________________________________________________
Caracteristicile de rezoluţie
Rezoluţia se referă la capacitatea sitelor de a reproduce o
imagine cu anumite detalii în cazul imprimărilor liniare sau în
semitonuri. Rezoluţia este determinată de diametrul firelor şi
dimensiunea ochiurilor sitei.
Diametrul firelor influenţează caracteristicile de rezoluţie -
dimensiunea punctului imprimat. Alţi factori care influenţează
imprimarea liniilor fine şi a policromiilor sunt: consistenţa,
viscozitatea şi caracteristicile de curgere ale cernelii.
Suprafaţa liberă a sitei
Suprafaţa liberă a sitei depinde de distanţa dintre fire (fig. 2.10,
2.11). Sitele serigrafice sunt ţesute astfel, încât distanţa dintre fire să
fie aceeaşi. Suprafața liberă este exprimată în % şi indică
dependenţa dintre suprafaţa totală a ochiului sitei şi sectorului ei
deschis. De exemplu: sita de 120.34 denotă că are
densitatea/liniatura de 120 fire/cm, 34 µm – diametrul firului,
dimensiunea ochiului sitei - 45 µm şi suprafaţa liberă de 29%, ceea
ce înseamnă permitivitatea de trecere a cernelii de 29% [1].
A
B
A B
Fig.2.10. Suprafața liberă a sitei
Suprafaţa liberă a sitei reprezintă variabila considerată la

determinarea volumului teoretic de cerneală (cm3/m2) ce trece prin
ochiurile sitei. Un alt indicator de referinţă este grosimea sitei
dependentă de densitatea sitei, diametrul firelor şi structura pânzei.
45
_________________________________________________________________
Volumul teoretic de cerneală

Volumul teoretic de cerneală, Vtc (cm3/m2), ce va ajunge pe
suprafaţa suportului pe tipar după trecerea racletei depinde de
coeficientul suprafeţei libere a sitei şi grosimea ei.
Fig.2.11. Reprezentarea grafică a suprafeţei libere a sitei [1]
Volumul corespunzător suprafeței libere V0 determină cantitatea

de cerneală pe care sita serigrafică o acceptă. Gradul de umplere cu
cerneală al unei site serigrafice depinde de viteza racletei și
caracteristicile acesteia – duritate, unghi de finisare – dar și de
consistența cernelii însăși, de aceea este practic incalculabil.
Volumul teoretic de cerneală (fig.2.12) s-a dovedit a fi o alternativă
practică pentru determinarea grosimii teoretice a stratului de
cerneală și a consumului teoretic de cerneală [1].
Volumul teoretic de cerneală indicat poate fi utilizat pentru
următoarele:
1. Determinarea preliminară a consumului cernelii.
2. Determinarea preliminară a grosimii stratului de cerneală.
Fig.2.12. Reprezentarea grafică a volumului teoretic de cerneală [1]
46
_________________________________________________________________
Volumul teoretic de cerneală se calculează conform relaţiei 2.3:
Vth = A·D/100 (cm3/m2) (2.3)
unde:
A – aria ochiului sitei;
D – grosimea sitei exprimată în µm (microni).
Grosimea stratului de cerneală (măsurat ud) imprimat cu o sită
care permite trecerea unui volum teoretic de cerneală de 18 cm3/m2
va fi aproximativ de 18 µm.
În acest caz, consumul de cerneală Mf se poate estima ca fiind
la un anume consum teoretic (relaţia 2.4):
m2 1000
= (2.4)
Mf Vth
Toate aceste estimări sunt valabile în cazul imprimării pe
substrat/suport neabsorbant. Consumul de cerneală poate crește
semnificativ în funcție de caracteristicile substratului – rugozitate sau
capacitatea de absorbție. Materialele textile, suporturile ceramice
poroase și alte materiale sunt exemple clare pentru acest fenomen.
Exemplu [1]:
Serie de imprimat = 1000 foi la 0,5m2
Tip de material = folie PVC
Suprafață de imprimat = 1000 x 0,5 m2=500m2
Sită = PET 1500 120-34Y PW
Volum teoretic de cerneală = 16cm3/m2
Consum de cerneală = 500 x 16cm3 = 8000cm3=8 litri
47
_________________________________________________________________
Fig.2.13. Caracteristicile stratului de cerneală în dependență

de geometria sitei [1]
În acest calcul nu s-a ținut cont de densitatea cernelii (8 litri de

cerneală nu sunt neapărat echivalentul a 8 kg).
Tabelul 2.2. Caracteristicile tehnice ale sitelor serigrafice [1]
Masa țesăturii pe o anumită

Suprafața liberă a sitei, %
Grosimea sitei – admisă,

Tipul de ţesere/Legătura
Numărul de fire admise,
Lățimea ochiului, µm
Diametrul nominal al
Volumul teoretic de
Grosimea sitei, µm
trecere a cernelii
suprafață, g/m2
firului, µm
+/- fire/cm
+/- µm
Tipul sitei
+/- cm3/
cm inch μ μ % μ +/- μ g/m2
n/cm m2
120-31W PW 305-31W PW 1:1 3,0 49 31 35,0 49 3 17,2 26
120-31Y PW 305-31Y PW 1:1 3,0 49 31 35,0 49 3 17,2 26
120-34W PW 305-34W PW 1:1 3,0 45 34 29,6 55 3 16,3 34
120-34Y PW 305-34Y PW 1:1 3,0 45 34 29,6 55 3 16,3 34
120-40W PW 305-40W PW 1:1 3,0 37 40 20,1 63 3 12,6 44
120-40Y PW 305-40Y PW 1:1 3,0 37 40 20,1 63 3 12,6 44
150-27Y PW 380-27Y PW 1:1 4,0 36 27 28,6 41 3 11,7 26
150-31W PW 380-31W PW 1:1 4,0 32 31 23,3 49 3 11,4 32
150-31Y PW 380-31Y PW 1:1 4,0 32 31 23,3 49 3 11,4 32
150-34W PW 380-34W PW 1:1 4,0 23 34 12,1 55 3 6,6 42
150-34Y PW 380-34Y PW 1:1 4,0 23 34 12,1 55 3 6,6 42
150-34W TW 380-34W TW 1:1 4,0 26 34 15,4 62 3 9,6 42
150-34Y TW 380-34Y TW 1:1 4,0 26 34 15.4 62 3 9,6 42
48
_________________________________________________________________
Tabelul 2.3. Caracteristicile tehnice ale sitelor serigrafice [14]
Tensiune maximă
recomandată,
liberă a sitei,
Coeficientul
teoretic de
Sita fir/cm,
suprafeței
libere, µm
Grosimea
Suprafața
cerneală,
sitei, µm
Volumul
Mod de
cm3/m2
țesere
N/cm*
diametrul firului
%
(µm), mod țesere,
culoarea sitei
1 2 3 4 5 6 7
PES 5/500 PW W 1/1 56 1400 1000 560 50
PES 7/500 PW W 1/1 49 1000 1000 490 50
PES 7/325 PW W 1/1 58 1000 590 342 50
PES 9/270 PW W 1/1 57 800 500 285 50
PES 10/270 PW W 1/1 52 710 505 263 50
PES 11/270 PW W 1/1 49 630 510 250 50
PES 13/215 PW W 1/1 57 560 390 222 50
PES 13/270 PW W 1/1 42 500 520 218 50
PES 14/215 PW W 1/1 49 500 400 196 50
PES 15/250 PW W 1/1 38 400 490 186 50
PES 16/215 PW W 1/1 46 400 380 175 50
PES 21/150 PW W 1/1 48 330 280 134 50
PES 25/120 PW W 1/1 49 280 220 108 50
PES 29/120 PW W 1/1 43 225 215 92 50
PES 32/100 PW W 1/1 44 200 170 75 50
PES 37/90 PW W 1/1 43 180 150 65 45
PES 42/80 PW W 1/1 42 160 130 55 40
PES 42/80 PW Y 1/1 42 160 130 55 40
PES 43/80 PW W 1/1 40 150 132 53 45
PES 43/80 PW Y 1/1 40 150 132 53 45
PES 45/80 PW W 1/1 38 140 133 51 46
PES 49/80 PW W 1/1 35 125 130 46 48
PES 49/80 PW Y 1/1 35 125 130 46 48
PES 55/60 PW W 1/1 39 120 105 41 36
PES 55/70 PW W 1/1 33 100 120 40 42
PES 61/60 PW W 1/1 38 104 95 36 35
PES 61/60 PW Y 1/1 38 104 95 36 35
PES 61/70 PW W 1/1 30 88 110 33 45
PES 62/64 PW W 1/1 32 95 100 32 38
PES 62/64 PW Y 1/1 32 95 100 32 38
49
_________________________________________________________________

1 2 3 4 5 6 7
PES 68/55 PW W 1/1 34 90 85 29 35
PES 68/55 PW Y 1/1 34 90 85 29 35
PES 73/55 PW W 1/1 31 80 90 28 38
PES 73/55 PW Y 1/1 31 80 90 28 38
PES 77/48 PW W 1/1 35 80 82 29 34
PES 77/48 PW Y 1/1 35 80 82 29 34
PES 77/55 PW W 1/1 27 72 90 24 38
PES 77/55 PW Y 1/1 27 72 90 24 38
PES 80/55 PW W 1/1 25 70 100 25 40
PES 80/55 PW Y 1/1 25 70 100 25 40
PES 90/40 PW W 1/1 41 71 66 27 26
PES 90/40 PW Y 1/1 41 71 66 27 26
PES 90/48 PW W 1/1 25 56 85 21 36
PES 90/48 PW Y 1/1 25 56 85 21 36
PES 100/40 PW W 1/1 34 60 65 22 33
PES 100/40 PW Y 1/1 34 60 65 22 33
PES 110/35 PW W 1/1 36 53 54 19 25
PES 110/35 PW Y 1/1 36 53 54 19 25
PES 120/35 PW W 1/1 30 48 56 17 28
PES 120/35 PW Y 1/1 30 48 56 17 28
PES 120/40 PW W 1/1 22 43 65 14 36
PES 120/40 PW Y 1/1 22 43 65 14 36
PES 130/35 PW W 1/1 28 42 55 15 30
PES 130/35 PW Y 1/1 28 42 55 15 30
PES 140/35 PW W 1/1 19 36 57 11 32
PES 140/35 PW Y 1/1 19 36 57 11 32
PES 150/30 PW W 1/1 23 32 49 11 26
PES 150/30 PW Y 1/1 23 32 49 11 26
PES 150/35 TW W 2/2 19 30 65 12 28
PES 150/35 TW Y 2/2 19 30 65 12 28
PES 165/27 PW Y 1/1 24 33 43 10 25
PES 165/30 TW W 2/2 22 32 58 13 27
PES 165/30 TW Y 2/2 22 32 58 13 27
PES 180/27 PW Y 1/1 17 23 43 7 26
50
_________________________________________________________________

1 2 3 4 5 6 7
PES 180/30 PW W 3/3 17 24 60 10 30
PES 180/30 PW Y 3/3 17 24 60 10 30
PES 200/30 TW W 3/3 16 20 65 10 32
PES 200/30 TW Y 3/3 16 20 65 10 32
2.6. Diversitatea sitelor după caracterul finisării lor

Caracterul finisării sitelor serigrafice influenţează caracteristicile
de calitate şi aplicabilitatea lor.
Finisarea sitelor prin vopsire are un mare impact asupra realizării
ecranelor serigrafice de calitate.
Expunerea unei site emulsionate la lumină are ca efect întărirea
(polimerizarea) emulsiei. Radiația luminoasă care vine în contact cu
firele albe ale țesăturii este reflectată și împrăștiată pe sub zonele
negre ale filmului. În plus, radiația luminoasă este transmisă prin
firele țesăturii, amplificând efectul de împrăștiere amintit anterior
(fig.2.14).
Rezultatul este imprimarea unei imagini cu margini nedefinite în
cazul aplicațiilor liniare și deplasări de culoare în cazul aplicațiilor
multicolore sau policrome. Astfel, la imprimare se pierd detaliile fine.
Pentru a minimiza acest fenomen, timpii de expunere trebuie să fie
menținuți la valori cât mai mici posibil, intervalul de expunere fiind
limitat.
Fig.2.14. Expunerea unei site serigrafice albe [1]
51
_________________________________________________________________
Emulsiile și filmele capilare sunt sensibile la radiațiile UV a căror
lungime de undă variază în intervalul 350-420 nm. Pentru a evita
fenomenul de împrăștiere a radiației și pentru a determina absorbția
totală a acesteia din intervalul de lungimi de undă se recomandă
folosirea unor culori care prin definiție absorb radiația UV emisă în
intervalul 350-420 nm [1].
Testele de absorbție au arătat că pentru acest interval de lungimi
de undă cea mai bună absorbție are culoarea galbenă. Când radiația
UV interacţionează cu firele galbene ale țesăturii, lumina galbenă
este reflectată și împrăștiată pe sub zonele negre ale filmului, dar
aceasta nu are nici un efect asupra emulsiei. Astfel, se pot stabili
timpi de expunere mai mari care să permită și întărirea
(polimerizarea) emulsiei. Timpii de expunere pentru ecranele
fabricate cu sită galbenă sunt cu 75-125% mai mari decât în cazul
sitelor albe, ceea ce are ca rezultat creșterea rezistenței și
durabilității ecranelor. Un interval de expunere mai lung reduce riscul
subexpunerii ecranului (fig.2.15). Pentru imprimarea detaliilor fine, a
textelor și a policromiilor se va folosi doar sita galbenă [1].
Fig.2.15. Expunerea sitei serigrafice de culoare galbenă [1]
Un alt proces de finisare cu impact asupra calităţii ecranelor

serigrafice este calandrarea.
Cerneala serigrafică conține solvenți care se evaporă în timpul
procesului de uscare a imprimării, ceea ce reduce grosimea stratului
de cerneală depus. Prin contrast, cernelurile UV conțin foarte puțin
solvent sau chiar deloc, ceea ce înseamnă că grosimea stratului de
52
_________________________________________________________________
cerneală depus nu se modifică în urma uscării (polimerizării). Dacă
stratul de cerneală UV imprimat este gros, procesul de uscare
(polimerizare) decurge mai greu:
• radiația UV nu poate să străbată stratul gros de cerneală, mai
ales când cerneala are un conținut mare de pigment. Ca rezultat
cerneala nu este complet polimerizată;
• în cazul imprimărilor policrome, dacă primele două culori sunt
imprimate în strat mai gros, rămâne mai puțin spațiu pentru
celelalte culori. De unde rezultă un tipar mâzgălit cu efect de
moire.
Actualmente, modul de țesere a sitelor serigrafice a progresat.
Aceasta a făcut posibilă fabricarea celor mai fine site, cu legătura
1:1. Folosirea acestor site fine, necalandrate a îmbunătățit rezoluția
și controlul caracteristicilor stratului de cerneală imprimat. Din aceste
motive, gradul de utilizare a sitelor calandrate a scăzut. Sitele de tip
PET OSC sunt galbene și calandrate pe o singură parte, lucioasă.
Cealaltă parte a ţesăturii este mată [1].
Există două tehnici pentru reducerea grosimii stratului de
cerneală imprimat (fig.2.16).
Sită necalndrată 100%
Sită calandrată pe partea de racletare reducere de 10-15% de cerneală
Sită calandrată pe partea de imprimare reducere de 15-25% de cerneală
Fig.2.16. Secțiune transversală a sitei serigrafice simple

și a celei calandrate [1]
53
_________________________________________________________________
Sitele calandrate (tab. 2.4.) au următoarele avantaje:
• prin întinderea sitei pe ramă astfel încât fața lucioasă să fie pe
partea de racletare, grosimea stratului de cerneală se reduce
cu 10-15% comparativ cu tipăriturile realizate cu site
necalandrate (fig.2.16);
• prin întinderea sitei pe ramă astfel încât fața lucioasă să fie pe
partea de imprimare (orientată spre substrat), grosimea
stratului de cerneală se reduce cu 15-25% comparativ cu
tiparul realizat cu site necalandrate (fig.2.16).
Gradul de reducere a grosimii stratului de cerneală tipărit
depinde de o multitudine de alț factori cum ar fi caracteristicile de
curgere ale cernelii, care la rândul lor depind de culoare. De aceea,
este complicată determinarea caracteristicilor exacte ale stratului de
cerneală [1].
Tabelul 2.4. Caracteristici tehnice ale sitelor serigrafice

calandrate [13]
Nr. sitei Mărimea Grosimea
liberă a sitei %
Diametrul interioară
Specificare
Suprafața
Calandrare
Calandrare
Calandrare
Norma µm
firului a ochiului
fir/inch
fir/cm
1, µm
2, µm
3, µm
sitei
inch mm inch mm
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
3D-80-225 80 31 0.0031 0.08 0.0094 0.238 56 225±5 - - -
BS-165/45 165 65 0.0018 0.045 0.0043 0.109 50 95±3 - - -
BS-165/50 165 65 0.002 0.05 0.0041 0.104 46 102±3 - - -
3D-165-126 165 65 0.0018 0.045 0.0043 0.109 50 126±5 - - -
BS-180/45 180 71 0.0018 0.045 0.0038 0.096 46 98±3 - - -
BS-200/40 200 79 0.0016 0.04 0.0034 0.087 47 82±3 77±2 65±2 -
3D-200-115 200 79 0.0016 0.04 0.0034 0.087 47 115±4 - - -
4S-200-174 200 79 0.0016 0.04 0.0034 0.087 47 174±5 - - -
5S-200-190 200 79 0.0016 0.04 0.0034 0.087 47 190±5 - - -
BS-230/28 230 91 0.0011 0.028 0.0032 0.082 56 56±3 54±2 45±2 -
BS-230/35 230 91 0.0014 0.035 0.003 0.075 47 75±3 67±2 56±2 -
SHS-230/25 230 91 0.001 0.025 0.0033 0.085 60 55±3 - - -
54
_________________________________________________________________
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
HS-230/25 230 91 0.001 0.025 0.0033 0.085 60 55±2 - - -
BS-250/28 250 98 0.0011 0.028 0.0029 0.074 52 56±2 53±2 45±2 -
BS-250/30 250 98 0.0012 0.03 0.0028 0.072 50 62±2 58±2 45±2 -
BS-250/35 250 98 0.0014 0.035 0.0026 0.067 43 78±2 64±2 55±2 -
BS-250/40 250 98 0.0016 0.04 0.0024 0.062 37 90±3 86±2 67±2 -
MS-250/30 250 98 0.0012 0.03 0.0028 0.072 50 62±2 58±2 45±2 28±1
HS-250/20 250 98 0.0008 0.02 0.0032 0.082 65 44±2 - - -
3D-250-85 250 98 0.0012 0.03 0.0028 0.072 50 85±3 - - -
5S-250-141 250 98 0.0012 0.03 0.0028 0.072 50 141±5 - - -
BS-270/35 270 106 0.0014 0.035 0.0023 0.059 39 77±2 70±2 58±2 -
BS-280/30 280 110 0.0012 0.03 0.0024 0.061 45 64±2 59±2 49±2 -
MS-280/25 280 110 0.001 0.025 0.0026 0.066 52 51±2 48±2 40±1 -
SHS-290/20 290 114 0.0008 0.02 0.0027 0.068 60 45±3 36±2 30±1 22±1
HS-290/20 290 114 0.0008 0.02 0.0027 0.068 60 45±2 36±2 30±1 21±1
BS-300/30 300 118 0.0012 0.03 0.0022 0.055 42 68±2 59±2 44±1 -
BS-325/23 325 128 0.0009 0.023 0.0022 0.055 50 51±2 41±2 37±2 24±1
BS-325/28 325 128 0.0011 0.028 0.002 0.05 41 62±2 55±2 47±1 -
BS-325/30 325 128 0.0012 0.03 0.0019 0.048 38 62±2 60±2 42±1 -
MS-325/24 325 128 0.0009 0.024 0.0021 0.054 48 51±2 44±2 38±2 -
MS-325/28 325 128 0.0011 0.028 0.002 0.05 41 58±2 55±2 45±2 -
SHS-325/16 325 128 0.0006 0.016 0.0024 0.062 63 35±3 32±2 20±1 18±1
HS-325/16 325 128 0.0006 0.016 0.0024 0.062 63 35±2 32±2 20±1 17±1
HS-D325/24 325 128 0.0009 0.024 0.0021 0.054 48 55±2 - 45±2 -
3D-325-77 325 128 0.0011 0.028 0.002 0.05 41 66±3 - - -
4S-325-112 325 128 0.0011 0.028 0.002 0.05 41 112±5 - - -
5S-325-134 325 128 0.0011 0.028 0.002 0.05 41 134±5 - - -
SHS-360/16 360 142 0.0006 0.016 0.0022 0.055 60 36±3 32±2 20±1 16±1
HS-360/16 360 142 0.0006 0.016 0.0022 0.055 60 36±3 32±2 20±1 17±1
SHS-380/14 380 150 0.0006 0.014 0.0021 0.053 62 32±2 26±2 20±1 14±1
HS-380/14 380 150 0.0006 0.014 0.0021 0.053 62 33±2 26±2 20±1 14±1
BS-400/18 400 157 0.0007 0.018 0.0018 0.046 51 39±2 30±2 23±1 -
BS-400/19 400 157 0.0007 0.019 0.0018 0.045 49 39±2 30±2 23±1 -
BS-400/23 400 157 0.0009 0.023 0.0016 0.041 41 55±2 40±2 35±1 24±1
BS-400/25 400 157 0.001 0.025 0.0015 0.039 37 57±2 49±2 40±1 -
MS-400/19 400 157 0.0007 0.019 0.0018 0.045 49 39±2 30±2 23±1 18±1
MS-400/23 400 157 0.0009 0.023 0.0016 0.041 41 55±2 39±1 35±1 26±1
HS-D400/20 400 157 0.0008 0.02 0.0017 0.044 47 45±2 39±2 35±2 -
3D-400-54 400 157 0.0007 0.019 0.0018 0.045 49 54±3 - - -
3D-400-66 400 157 0.0009 0.023 0.0016 0.041 41 66±3 - - -
BS-400/18 400 157 0.0007 0.018 0.0018 0.046 51 39±2 30±2 23±1 -
BS-500/16 500 197 0.0006 0.016 0.0014 0.035 47 36±2 25±2 20±1 17±1
55
_________________________________________________________________

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
BS-500/19 500 197 0.0007 0.019 0.0013 0.032 39 41±2 30±2 25±1 19±1
BS-500/18 500 197 0.0007 0.018 0.0013 0.033 42 39±2 30±2 25±1 19±1
HS-D500/19 500 197 0.0007 0.019 0.0013 0.032 39 45±2 - 35±2 25±1
3D-500-53 500 197 0.0007 0.019 0.0013 0.032 39 53±3 - - -
MS-640/15 640 252 0.0006 0.015 0.001 0.025 39 35±2 25±1 21±1 17±1
MS-730/13 730 287 0.0005 0.013 0.0009 0.022 40 28±2 - - 15±1

1. Definiţi sitele serigrafice.
2. Enumerați criteriile de referinţă de clasificare a sitelor
serigrafice.
3. Specificaţi materiile prime utilizate la confecționarea sitelor
serigrafice şi resursele de generare a lor.
4. Descrieţi tipurile de site serigrafice utilizate actualmente şi
materiile prime din care sunt realizate.
5. Enumerați diversitatea firelor pentru sitele serigrafice după
constituirea lor structurală.
6. Nominalizaţi criteriile de referinţă prioritare în definirea
proprietăţilor sitelor serigrafice.
7. Numiţi proprietăţile fizice ale sitelor serigrafice.
8. Descrieţi influenţele asupra proprietăţilor sitelor serigrafice.
9. Numiţi proprietăţile geometrice ale sitelor serigrafice.
10. Definiţi termenii diametrul firelor şi densitatea sitelor.
11. Explicați cum se reflectă diametrul firelor şi a densităţii sitelor
asupra calităţii ecranelor serigrafice şi a calităţii tiparului.
12. Explicați impactul modului de ţesere a sitelor asupra
caracteristicilor de calitate a tiparului serigrafic.
13. Esenţa deschiderii ochiurilor sitelor.
14. Definiţi percepţia rezoluţiei sitelor serigrafice.
15. Descrieţi impactul suprafeţei libere a sitei asupra diferitor
caracteristici.
56
_________________________________________________________________
16. Definiţi volumul teoretic de cerneală şi a factorilor de influenţă
asupra acestuia.
17. Nominalizaţi procesele de finisare a firelor şi sitelor
serigrafice cu impact direct asupra calităţii pregătirii pentru
tipar sau asupra tiparului serigrafic.
18. Explicați influenţa culorii ecranului asupra calității ecranelor
serigrafice.
19. Explicați impactul calandrării sitelor serigrafice asupra
proceselor tiparului serigrafic.
☺ Studiu individual. Identificaţi o imagine în perspectiva

reproducerii prin tiparul serigrafic şi alegeţi tipul sitei, indicând
caracteristicile necesare de asigurat.
 Bibliografie
1. Be Sefar. Sefar printing solutions. Aplication Technology
Thal. Switzerland. Sursă disponibilă on-line.
2. Manualul inginerului textilist. Partea I. Capitolul 2. Fibre textile.
Bucureşti: Editura AGIR, 2002.
3. Florin Vitan. Ingineria proceselor în textile și pielărie Vol. III.
Operațiile transferului de căldură și de difuzie și utilaje specifice.
4. Imprimarea serigrafică. Sursă disponibilă on-line:
[http://ru.scribd.com/doc/31103137/serigrafia].
5. Revista Afaceri poligrafice, nr. 62 din 22.02.11, pag. 8.
6. Dicţionar tehnic textil. Sursă disponibilă on-line: http://www.dex-
tex.info/fibre-textile-caracteristici-definitorii.
7. Dicţionar tehnic textil. Alegerea fibrelor în activitatea de proiectare.
Sursă disponibilă on-line: http://www.dex-tex.info/alegerea-fibrelor-
in-activitatea-de-proiectare.
8. Dicţionar tehnic textil. Proprietăţile fibrelor şi caracteristicile
determinate. Sursă disponibilă on-line: http://www.dex-
tex.info/proprietatile-fibrelor-si-caracteristicile-determinate.
9. Revista Print Magazine. Sursă disponibilă on-line: http://www.print-
magazin.ro/article/2009/10/15/realizarea-ecranului-serigrac.html.
57
_________________________________________________________________
10. Screen printing eguiment. Sursă disponibilă on-line:
http://www.esaprint.ru/catalog/?SECTION_ID=1546.
11. © 2006-2009 polirovanie.ru Шелкография. Sursă disponibilă on-
line: http://www.polirovanie.ru/silkscreen.php].
12. Electronic Design & Consulting Group. Site serigrafice. Sursă
disponibilă on-line: http://www.edcg.ro/site-serigrafice.html].
13. Технические характеристики ткани. Sursă disponibilă on-
line:http://www.sefar.com/ru/609/Product.htm?Folder=4609884].
14. Технические характеристики ткани. [Sursă disponibilă on-
line:http://www.sefar.com/ru/609/Product.htm?Folder=4609866].
15. Сетки Asada Mesh Co., LTD. Sursă disponibilă on-line:
http://www.agalsea.ru/asada/mesh.html].
16. Шелкография – технология, примерный порядок действий и
применения расходных материалов. Sursă disponibilă on-
line:https://studme.org/359693/tehnika/setchatye_
osnovy_form_trafaretnoy_pechati.
58
_________________________________________________________________
Tema 3. Rame
3.1.Ramele serigrafice. Consideraţii generale
3.2.Materiale utilizate pentru realizarea ramelor serigrafice
3.3.Deformarea ramelor serigrafice
3.4.Secţiuni. Dimensiuni de rame
3.5.Pretratarea ramelor

• particularităţile ramelor serigrafice;
• criteriile de referinţă privind clasificarea ramelor serigrafice;
• diversitatea ramelor serigrafice;
• tipurile de materiale din care pot fi realizate ramele serigrafice;
• proprietăţile de deformare a ramelor serigrafice:
• metodele de pretratare a ramelor serigrafice.
• să selecteze ramele serigrafice conform obiectivelor prestabilite;
• să argumenteze soluţiile selectate.
3.1. Ramele serigrafice. Consideraţii generale

Rama serigrafică reprezintă suportul pentru întinderea şi fixarea
sitelor serigrafice cu implicaţii asupra calităţii tiparului serigrafic.
Alegerea ramei serigrafice presupune considerarea următoarelor
caracteristici:
• formatul;
• materialul din care este realizată;
• caracteristicile de rezistenţă;
• stabilitatea ramelor;
• profilul;
• costul;
• metoda de întindere a sitei pe ramă.
59
_________________________________________________________________
Ramele serigrafice sunt construite din profile cu diferite secțiuni
și calculate să suporte o sită bine întinsă. Ramele trebuie să fie pe
cât posibil rezistente la deformarea mecanică atât în timpul fabricării
ecranului, cât și în timpul procesului de imprimare. Suprafața trebuie
a b
Fig.3.1. Rame serigrafice:

a – ramă simplă de lemn; b – ramă cu proprietăți de reglare a
coeficientului de întindere a sitei.
să fie rezistentă la acţiunea cernelurilor și la substanţele chimice

folosite la fabricarea/curățarea ecranului. Profilele de ramă trebuie
sudate pentru a forma o suprafață perfect plană. Profilele deformate
sunt o problemă și conduc la erori de poziționare [1].
Alegerea greșită a profilului ramei sau utilizarea incorectă a
acestora conduce la deformarea ramelor și, implicit, la imprimări de
calitate slabă.
Ramele serigrafice sunt diverse şi pot fi structurate în funcţie de
mai multe criterii de referinţă.
În funcţie de materia primă din care sunt realizate:
• lemn:
• oţel;
• aluminiu;
• alte materiale.
Fig.3.2. Varietatea ramelor după formă
60
_________________________________________________________________
În raport cu caracteristicile dimensionale ale formatelor de
referinţă deosebim rame de formate:
• mici;
• medii;
• mari.
După forma ramelor identificăm (fig.3.2):
• rame de forme tradiţionale conform exigenţelor maşinilor de
tipar;
• rame de forme speciale conform exigenţelor clienţilor.
3.2. Materiale utilizate pentru realizarea ramelor serigrafice

De-a lungul timpului, ramele au fost realizate din diverse
materiale, precum lemn, plastic, oţel sau aluminiu. Lemnul a fost
printre primele opţiuni aplicate şi continuă să fie o soluţie frecvent
utilizată, deoarece este uşor, ieftin şi uşor de prelucrat, iar
producătorul poate asambla rapid ramele serigrafice de formatele
necesare. Deşi lemnul este mai puţin durabil dintre toate cele folosite
în serigrafie, o ramă bine construită, dintr-un lemn de calitate poate
dura mulţi ani. În plus, este singurul material practic pentru
construcţia ramelor în condiţii nu neapărat industriale. Cu toate
acestea, lemnul este susceptibil la umiditate, având bune proprietăţi
de absorbţie şi conducând la manifestarea diferitor deformaţii.
Fig.3.3. Ramă din lemn
61
_________________________________________________________________
Ramele serigrafice din lemn (fig.3.3) sunt practice și ușor de
utilizat. Deoarece se distorsionează în scurt timp datorită fluctuațiilor
de temperatură și umiditate, nu sunt recomandate pentru utilizarea
lor la imprimarea detaliilor fine. Ramele de lemn au o durată de viață
mai scurtă decât cele din metal. Datorită susceptibilităţii la deformări
de-a lungul timpului nu pot asigura planeitatea necesară. În acest
sens se va recurge la acoperirea lemnului cu un lac din doi
componenți care va asigura protecţia la apă și solvenți.
Sintetizând cele menţionate, ramele din lemn au următoarele
avantaje:
1. Posibilitatea modificării uşoare a formatului în funcţie de
cerere.
2. Acest tip de material este accesibil.
3. Consolidarea rezistenţei prin prelucrarea cu substanţe de
protecție contra acţiunii umidităţii.
4. Costuri accesibile.
5. Greutate redusă.
6. Simplitatea de fixare a sitei pe ramă.
Dezavantajele ramelor din lemn:
1. Predispunere la deformaţii, la întinderea sitelor pe ramă sau
în procesul tipăririi sub acţiunea racletei, condiţionând
distorsionarea imaginii care trebuie reprodusă.
2. Instabilitatea la acţiunea factorilor climaterici. Deşi rama este
acoperită cu substanţe protectoare, umiditatea poate
influența oricum asupra caracteristicilor dimensionale ale
ramei.
3. Manifestarea neregularităţilor determinată de deformarea
remanentă contribuie la deformarea imaginii.
Actualmente, utilizarea ramelor de lemn este limitată, fiind
recomandate a fi utilizate în tiparul imaginilor simple. Pentru
obţinerea ramelor se utilizează specii dure de arbori. Cu cât duritatea
este mai înaltă, cu atât mai mică va fi posibilitatea absorbţiei soluţiilor
de către ramă, cu repercusiuni asupra dilatării lemnului, reducerii
termenului de utilizare a ramei. Ramele din lemn sunt mai puţin
62
_________________________________________________________________
rezistente la întinderea sitelor decât cele metalice, ceea ce nu le face
recomandate pentru tiparul lucrărilor de format mare sau a celor care
implică exigenţe crescute cu referinţă la exactitatea registrului
(potrivirii). Imprimarea calitativă, cu rezoluţie înaltă, necesită
stabilitatea ramei ce ar asigura proprietăţi constante. Aceste
caracteristici sunt asigurate de ramele metalice.
Ramele metalice au o bază mai rezistentă şi mai stabilă pentru
sită. Cerinţele înalte impuse calităţii tipăriturilor determină utilizarea
ramelor din metal: oţel sau aluminiu. Ramele metalice pot fi
confecţionate de diferite formate, caracterizându-se de stabilitate
bună. Ramele metalice nu sunt sensibile la acţionarea soluţiilor
chimice şi a substanţelor de curăţire utilizate în tiparul serigrafic.
Ramele metalice sunt foarte rezistente, chiar şi la acţiunea sarcinilor
înalte acestea nu se supun deformărilor.
Umiditatea din mediul de lucru influenţează ramele din oţel prin
coroziune, implicând necesitatea tratării ramelor cu materiale
speciale anticorozive. Ramele metalice sunt grele şi robuste, ceea
ce face posibilă folosirea profilelor mai simple pentru ramele de
formate mari.
Ramele de formate tradiţionale se confecţionează conform
formatului maşinii pentru tipar.
Avantajele ramelor din oţel:
1. Rigiditate sporită.
2. Termen îndelungat de utilizare, dacă sunt protejate suficient
la coroziune.
3. Rezistenţă la acţiunea sarcinilor complexe.
4. Preţ relativ scăzut.
5. Posibilitatea întinderii multiple a sitelor pe rame.
6. Nu suportă deformări sub influenţa condiţiilor climaterice.
Dezavantajele ramelor din oţel:
1. Greutate crescută în cazul formatelor mari.
2. Complexitatea utilizării ramelor din cauza masei lor.
3. Netratarea ramelor cu materiale anticorozive conduce la
afectarea lor.
63
_________________________________________________________________
Pe ramele din oţel este complicată întinderea sitelor prin metoda
manuală. În acest scop se folosesc instalaţii speciale pentru
întindere. Ramele din oţel necesită pretratarea lor prin vopsire
preliminar refolosirii.
Ramele din aluminiu sunt cel mai frecvent utilizate, în special în
condiţii industriale. Ele sunt mai rezistente decât lemnul, mai uşoare
decât oţelul. Singurul dezavantaj îl constituie costul ridicat al
materialului, însă investiţia iniţială se recuperează datorită duratei de
viaţă îndelungate a ramelor.
Realizarea ramelor din aluminiu reprezintă apanajul atelierelor
de serigrafie echipate cu echipamente de tăiat şi sudat aluminiul,
astfel încât producerea a astfel de rame rămâne dedicată
specialiştilor în producţia de rame. Dacă se optează pentru
internalizarea operaţiunii de întindere a sitelor serigrafice, ramele vor
fi contractate de la furnizorii externi [2].
Ramele confecționate din aluminiu sunt ușoare, au o gamă largă
de profile, rezistență bună la coroziune și se curăță ușor.
Sarcinile acţionate asupra ramei la întinderea sitei pe ecranele
de format mare sunt atât de mari, încât ramele din aluminiu nu pot
asigura permanent rezistenţa necesară. Din acest motiv, grosimea
pereţilor şi profilul ramelor de aluminiu trebuie să fie mai mari pentru
asigurarea rezistenţei în raport cu profilul ramelor din oţel.
Însă aluminiul este rezistent la acţiunea bazelor şi acizilor doar
în cazul anumitor condiţii.
Avantajele ramelor din aluminiu:
1. Uşoare şi comode în utilizare.
2. Potrivite pentru formate mici şi medii.
3. Rezistente la coroziune.
Dezavantajele ramelor din aluminiu:
1. Cost înalt.
2. Rezistenţă mică la acţiunea acizilor şi bazelor.
La alegerea formatului ramei trebuie considerat formatul imaginii
necesare de reprodus.
64
_________________________________________________________________
Pentru asigurarea calităţii înalte a reproducerii imaginii,
dimensiunea ramei trebuie să fie mai mare cu 15-18 cm pe toate
laturile decât dimensiunea imaginii (tabelul 3.1), adică între imagine
şi ramă trebuie să existe un spaţiu suficient care ar garanta un
contact liber al sitei cu suportul de tipar (fig.3.4).
15
15
15
15
Fig.3.4. Dimensiunea ecranului serigrafic pentru tiparul serigrafic

Tabelul 3.1. Dimensiunile ramelor în funcţie de formatul
necesar de reprodus [1]
Zona de lucru, Dimensiunea
Suprafaţa imaginii, mm
mm interioară a ramei, mm
210x300 150/150 510x600
300x420 150/150 600x720
420x590 150/150 720x900
590x840 160/160 920x1160
840x1180 180/180 1200x1560
1200x1600 200/200 1600x2000
1400x1800 220/220 1840x2240
1600x2100 250/250 2100x2600
1200x3400 200-300 1700x4000
De obicei, pentru ramele de format mic, acesta trebuie să fie de
1,5 ori mai mare decât formatul imaginii necesare de reprodus.
Pentru rame de format mare acest indice va fi mai redus, relativ de
65
_________________________________________________________________
1,4 ori, deoarece sarcina de întindere a sitei depinde de
caracteristicile ei şi este necesară considerarea formatului şi
construcţiei ramei.
Pentru fixarea calitativă a sitei pe ramă, ambele suprafeţe ale
ramei trebuie să fie curate. Suprafaţa ramei noi trebuie prelucrată ca
să fie posibilă fixarea sitei pe termen îndelungat, să fie lipsită de
impurităţi, grăsimi etc. Ramele metalice se degresează preliminar
trecerii la procesul de fixare a sitei pe ramă prin încleiere cu
substanţe speciale de degresare. Dacă suprafaţa nu este prelucrată
cu lac, ea se supune prelucrării mecanice care îmbunătăţeşte
aderenţa sitei la ramă. Ramele din oţel prelucrate cu substanţe
speciale nu se supun prelucrării mecanice, deoarece această
suprafaţă are deja asigurată aderenţa suficientă. Marginile şi
colţurile ascuţite ale ramei trebuie să fie rotunjite, în caz contrar,
acestea pot afecta calitatea sitei prin sfâşiere.
Ramele reutilizate trebuie să aibă suprafaţă netedă şi curată, fără
deşeuri de adezivi anteriori sau cerneluri. Aceste neregularităţi pot fi
înlăturate cu ajutorul hârtiei şmirghel/abrazive.
3.3. Stabilitatea dimensională a ramelor serigrafice

Stabilitatea dimensională a ramelor serigrafice depinde de
materialul din care este confecționată rama, de tipul profilului și de
grosimea peretelui profilului.
1. Ramele au influență directă asupra calităţii şi posibilităţilor
tehnologice ale ecranelor serigrafice.
2. Ramele încovoiate creează sarcini neuniforme în timpul
contactului racletei cu sita, ceea ce conduce la aplicarea
neuniformă a cernelii.
3. Preţul şi calitatea ramei trebuie să corespundă cerinţelor
impuse calităţii produsului.
4. Secţiunea şi grosimea profilului ramei trebuie să corespundă
dimensiunii şi tipului acesteia.
66
_________________________________________________________________
5. Înainte de întinderea sitei pe ramă suprafaţa trebuie să fie
curăţată şi prelucrată pentru asigurarea asperizării necesare
[1].
Alegerea eronată a dimensiunilor profilului ramei sau utilizarea
incorectă a ramelor sunt cele mai frecvente cauze ale deformării
ramelor (fig.3.5, 3.6) [1].
a b c
d e
Fig.3.5. Model de deformare a ramelor [1, 4]:

a, b. Deformarea laturilor ramei – deformarea laturilor ramei modifică
conturul sitei întinse. La margini, sita tinde să urmărească deformarea ramei.
c. Deformarea întregii rame – suplimentar la deformarea laturilor ramei poate
apărea și modificarea unghiurilor ramei.
d. Torsiunea laturilor ramei – când rama este foarte tare deformată datorită
sitei întinse, marginile profilului ramei tind și ele să se răsucească.
e. Distorsionarea întregii rame – rama este răsucită și nu mai are planeitate.
Acest lucru se poate datora fie unei mânuiri incorecte în timpul transportului, fie
unor forțe neuniforme rezultate din întinderea excesivă a sitei [1].
a b
Fig.3.6. Conformitatea întinderii sitelor pe ramă [1, 4]:
a - sită supratensionată cu solicitarea şi deformarea ramei;
b - ecran serigrafic corect.
67
_________________________________________________________________
Considerând că stabilitatea dimensională a ramei este

determinată şi de tipul profilului, diversitatea lor după acest criteriu
este foarte mare.
Se disting două tipuri de secțiuni: rectangulare (fig.3.7, 3.8) și
speciale (fig.3.9, 3.10) [1].
a b
Fig.3.7. Secțiuni rectangulare ale ramei:
a - secțiuni cu toţi (4) pereții identici ca grosime; b – secțiuni cu pereți
verticali ranforsați.
Fig.3.8. Secțiuni cu margine concavă
Secțiune cu perete concav, Secțiune în formă de L Bandă plană de oțel

înclinată spre exterior (pentru pentru imprimarea pe pentru CD
textile) obiecte
Fig.3.9. Secțiuni speciale
68
_________________________________________________________________
Profil cu ranforsare interioară Profil cu traverse în cruce

Fig.3.10. Secțiuni speciale de profil ale ramelor
Sistem de fixare la colțuri Ranforsarea colțurilor pentru ramele

mari
Fig.3.11. Sisteme speciale de formare şi fixare a colţurilor ramelor [1]
Alegerea profilului și a lungimii ramei depinde de rezultatele

optate pentru imprimare, de tensiunea sitei, de presiunea pe racletă
și de reglarea distanței de desprindere a sitei [1].
Tabelul 3.2. Tensiuni ale sitei [1]
12 15 20 25 30
Profilul ramei (mm)
(N/cm) (N/cm) (N/cm) (N/cm) (N/cm)
1 2 3 4 5 6
30x30x3,0/1,8 70 64 57 51 42
38,1x25,4x2,5 80 74 66 58 49
35x35x2,5 80 74 66 58 49
Înclinat 40/30x30x30,1/1,8 85 78 70 62 52
40x30x2,5 90 83 74 66 55
40x40x2,8/2,0 120 110 98 88 73
Înclinat 45/35x40x3,1/1,8 130 120 107 95 80
40x40x4,5/2,0 150 138 123 110 90
69
_________________________________________________________________
1 2 3 4 5 6
Înclinat 50/40x38x3,2/2,0 160 148 132 118 98
50x30x4,5/2,0 176 160 144 128 108
50x40x3,2/2,0 180 166 146 132 110
Înclinat 55/45x40x3,2/2,0 190 174 155 138 116
50x40x4,5/2,0 210 192 172 152 128
60x40x3,0/2,0 225 208 184 164 138
Înclinat 65/55x40x4,5/2,5 260 240 212 190 159
60x40x6,0/3,0 275 254 225 200 168
Înclinat 75/65x50x5,0/2,8 315 290 258 230 192
80x40x6,0/3,0 340 312 280 250 208
Înclinat 85/75x50x5,0/2,8 350 322 288 256 214
Înclinat 90/80x40x6,0/3,0 360 332 296 264 220
100x40x6,0/3,0 420 386 345 310 256
Înclinat 105/95x50x5,0/2,5 420 386 345 310 256
Înclinat 110/100x40x6,0/3,0 440 405 360 320 270
Înclinat 135/125x50x5,0/2,5 600 550 La cerere
Înclinat 160/150x50x5,0/2,5 700 640 La cerere
Exemplu:
Pentru o ramă cu latura de 290 cm pe care trebuie întinsă o sită la
15N/cm se recomandă un profil înclinat 75/65x50x5,0/2,8 mm. Cifrele
incluse în tabel, corespunzătoare fiecărei tensiuni, reprezintă lungimea
maximă a ramei pentru care sunt date recomandările [1].
Alegerea dimensiunilor ramei depinde de suprafața de imprimare
și de modul de imprimare: manuală, semiautomată, automată. Aşa
cum este prezentat în spt. 3.2 al acestei teme, trebuie să existe
întotdeauna o zonă liberă de lucru în afara zonei/suprafeţei de tipar,
în care cerneala rămâne în așteptare.
În mașinile pentru tipar semiautomate, mișcarea racletei se
produce de obicei de-a latul ramei, adică invers decât în cazul
tiparului serigrafic manual. Distanțele orizontale și în particular cele
verticale dintre ramă și suprafețele de imprimare trebuie determinate
prin teste pentru fiecare tip de mașină implicată în procesul de tipar.
O zonă liberă prea mică în afara imaginii de tipar determină
dificultăţi la poziționare și denotă calitatea slabă a tiparului.
70
_________________________________________________________________
Fig.3.12. Formă pentru tiparul serigrafic [1]
Ca urmare, la tipărirea pe textile, dimensiunile suprafeței de tipar

și ale ramei (fig.3.12, tab.3.3, 3.4) trebuie adaptate la sistemul cu
racletă existent pe mașina pentru tipar [1].
Tabelul 3.3. Caracteristicile ramelor serigrafice [1]

A A B/B1 C/C1 Profil
Profil
Profil Al. Profil Al. oțel și
Dimensiune
For- Suprafața Zona liberă și pereți cu grosi
a interioară
mat de tipărire laț./deasupra grosimea grosime me a
a ramei
DIN (mm) (mm) peretelui variabilă perete
(mm)
(mm) (mm) -lui
(mm)
A4 210x300 150/150 510x600
40/40 40/40 40/40
A3 300x420 150/150 600x720
2,5-3,0 2,5-3,0 1,5
A2 420x590 150/150 720x890
40/50 40/50
A1 590x840 160/160 910x1160
3,0 3,0/2,0 40/50
40/60 40/50 2,0
A0 840x1180 180/180 1290x1540
3,0 4,5/2,0
60/40
1200x1600 200/200 1600x2000
6,0/3,0
80/40
1400x1800 220/220 1840x2240
6,0/3,0
100/40
1500x2100 250/250 2100x2600
6,4/3,0
71
_________________________________________________________________
La imprimarea pe textile se vor respecta recomandările

producătorului de echipamente. În cazul unor dimensiuni extrem de
rectangulare, trebuie consultat producătorul de rame pentru informații
suplimentare [1].
Tabelul 3.4. Recomandări privind alegerea profilului și

dimensiunile ramelor serigrafice [3]
Dimensiuni
Lățimea Înălțimea
Grosime recomandate
C profilului profilului Secțiuni
(mm) pentru rame
(mm) (mm)
(mm)
No. 1 22 18 1.4 150x400
No. 1A 25 15 1.5 150x400
No. 2 30 23 1.4 300x500
No. 3 37 28 1.4 300x600
No. 3A 40 25 1.5 400x700
No. 4 37 28 1.5 400x700
No. 4A 38 25 1.4 400x700
No. 4B 40 33 1.4 400x700
No. 5A 43 28 1.4 500x800
No. 5B 43 28 1.7 600x900
No. 5C 43 28 1.9 700x1000
No. 5D 43 28 2.1 800x1300
No. 6A 60 35 1.9 1000x1500
No. 6B 60 35 2.1 1500x2300
No. 7 70 40 2 2000x4000
No. 8 88 44 2 3000x6000
3.4. Pretratarea ramelor

Ramele serigrafice nu trebuie să aibă margini tăioase, deoarece
acestea pot deteriora sau sfâșia sita când aceasta este întinsă
puternic.
72
_________________________________________________________________
Ramele pot fi supuse mai multor procese de pretratare, în funcţie
de starea ramei. Astfel, ele pot fi supuse sablării sau asperizării.
Ramele sablate
Sablarea este procesul de curățare, netezire sau finisare prin
suflare abrazivă (ex.: utilizarea jetului de nisip) a suprafețelor
din metal, piatră, sticlă sau alt material solid cu aer comprimat.
Suprafețele care au fost asperizate prin sablare au cea mai bună
aderență la lipire. În locul asperizării cu polizorul este indicată
sablarea. Ramele din metal nu trebuie sablate, suprafața netedă
trebuie asperizată înainte de a fi folosite.
Asperizarea. Modul recomandat pentru asperizarea suprafețelor
care urmează a fi pilite și pentru îndepărtarea adezivului de pe
ramele folosite este utilizarea unui polizor cu bandă adezivă.
Granulația abrazivului trebuie să fie 24 sau 36 (fig.3.13).
Când se prelucrează rama, este esențial să se păstreze
planeitatea ei. Altfel, pot apărea probleme de aderență sau de
așezare pe suprafața de imprimare [1].
Bandă abrazivă cu granulație 24-36 O suprafață rugoasă asigura

aderența optimă
Fig.3.13. Asperizarea ramelor [1]
Polizoare automate. Ghidarea controlată a capului de polizare

asigură o suprafață plană (fig.3.14).
73
_________________________________________________________________
Mașină de polizat automată cu

sistem de extragere a prafului
Suprafața ramei după polizare
Fig.3.14. Polizor automat [1]
După polizare, grosimea peretelui profilului se diminuează cu

fiecare polizare, ceea ce în timp conduce la fragilizarea ramei.
Trebuie de asigurat că toate muchiile și colțurile sunt curățate de
bavuri (fig.3.15).
Muchie care necesită șlefuire Muchie șlefuită

Fig.3.15. Model de muchii ale ramei [1]
Preliminar lipirii sitelor, ramele trebuie degresate cu soluţie de

degresare. Nu se recomandă folosirea agenților de curățare ce
conțin derivați petrolieri.
Curățarea ramelor folosite. În vederea reutilizării ramelor (fig.
3.16), de pe ele trebuie îndepărtate deşeurile de cerneală și/sau
adeziv. Marginile trebuie șlefuite pentru a evita sfâșierea sitei.
74
_________________________________________________________________
Adezivul mai vechi poate fi lăsat pe ramă, dacă este compact și nu
prea gros [1].
Fig.3.16. Rame utilizate [1]: rama de deasupra nu este bună pentru

utilizare, cea de dedesubt este bună pentru o nouă utilizare.
Metode de asperizare
Polizare sau sablare. Aceste metode se folosesc pentru
pretratarea ramelor.
Curățarea cu apă fierbinte presupune utilizarea apei fierbinţi
(aproximativ 95°C) pentru a înmuia și a îndepărta adezivul de pe
ramă. Timpul necesar depinde de compoziția adezivului și de
grosimea lui pe ramă. Dacă este încălzită prea mult, rama riscă să
se deformeze.
Jetul de apă caldă sub presiune este utilizat pentru rame de
format mic. Presiunea foarte ridicată a apei îndepărtează mecanic
stratul de adeziv de pe ramă.
Băi cu ultrasunete. Vibrațiile ultrasunetelor îndepărtează
adezivul de pe ramă, când aceasta este imersată într-o baie apoasă
la 60°C, care conține aditivi speciali.
Chimicale. Există o varietate de substanțe chimice de la diverși
producători care înmoaie adezivul și permite ulterior îndepărtarea lui
ușoară [1].
Aplicarea metodelor de pretratare a ramelor trebuie realizată în
conformitate cu legile și regulamentele referitoare la protecția
mediului înconjurător [1].
75
_________________________________________________________________

1. Definiţi criteriile de influenţă asupra alegerii ramelor
serigrafice.
2. Enumerați tipurile de rame serigrafice după materia primă din
care sunt realizate.
3. Specificaţi avantajele şi dezavantajele ramelor serigrafice din
lemn în raport cu alte tipuri de rame.
4. Enumerați avantajele şi dezavantajele ramelor serigrafice din
oţel în raport cu alte tipuri de rame.
5. Nominalizaţi avantajele şi dezavantajele ramelor serigrafice
din aluminiu în raport cu alte tipuri de rame.
6. Definiţi factorii de influenţă asupra stabilirii dimensionale a
formatului ramelor serigrafice.
7. Numiţi elementele constitutive ale ecranelor serigrafice.
8. Definiţi zonele de lucru şi cele de imprimare ale ecranelor
serigrafice.
9. Descrieţi diversitatea ramelor serigrafice după mai multe
criterii de referinţă.
10. Descrieţi tipurile de site serigrafice utilizate actualmente şi
materiile prime din care sunt realizate.
11. Expuneți diversitatea ramelor serigrafice după formă.
12. Nominalizaţi posibilitatea diversificării ramelor serigrafice
după profilul ramelor.
13. Enumerați posibilităţile de pretratare a ramelor serigrafice.
14. Descrieţi cazurile pentru care propuneţi diferite soluţii de
pretratare a ramelor
☺ Studiu individual. Identificaţi tipul ramei şi a formatului ei în

raport cu imaginea selectată pentru sarcina individuală din tema
nr.3. Argumentaţi alegerea.
76
_________________________________________________________________
 Bibliografie
1. Be Sefar. Manual de serigrafie. Sefar printing solutions. Aplication
Technology Thal, Switzerland.
2. Site serigrafice in-house. Revista Universign. 20.01.2009. Resursă
disponibilă on-line: http://www.universign.ro/2009/01/intinderea-
sitelor-serigrafice-in-house/.
3. Рамы для трафаретов алюминиевые. ТОО "DLTS Group".
Resursă disponibilă on-line: http://dlts.kz/p3096868-ramy-
trafaretnye-alyuminievye.html.
4. Сорокин Б.А. Формные процессы: подготовка рам, крепление и
натягивание сеток. Revista electronică "Флексо Плюс", nr. 2,
1997. [Resursă disponibilă on-line:
http://www.flexoplus.ru/archive/02/setki2.html].
77
_________________________________________________________________
Tema 4. Întinderea sitelor pe ramă
4.1. Procesul de întindere a sitelor pe rame
4.2. Întinderea manuală
4.3. Întinderea mecanică
4.4. Întinderea pneumatică
4.5. Întinderea sub un anumit unghi
4.6. Întinderea multiplă
4.7. Întinderea corectă. Tensiuni recomandate
4.8. Întinderea pe rame cilindrice

• procesul de întindere a sitelor pe rame;
• particularităţile metodei de întindere manuală a sitei pe ramă;
• particularităţile metodei de întindere manuală a sitei pe ramă;
• particularităţile metodei de întindere mecanică a sitei pe ramă;
• particularităţile metodei de întindere sub unghi a sitei pe ramă;
• posibilităţile de întindere multiplă a sitelor pe rame;
• principiile de întindere corectă a sitei pe ramă;
• particularităţile de întindere pe rame cilindrice.
• să selecteze metoda de întindere a sitelor pe rame conform
posibilităţilor sale;
• să argumenteze soluţiile selectate;
• să întindă site pe rame.
4.1. Procesul de întindere a sitelor pe rame

Procesul de întindere a sitei pe ramă este una dintre etapele cele
mai importante de realizare a formei cu implicaţii directe asupra
calităţii tipăriturii serigrafice.
Iniţial, prima metodă de întindere a sitei a fost cea manuală, fiind
utilizate rame din lemn, fixându-se cu ajutorul clamelor sau cuielor,
metodă utilizată şi astăzi în condiţii artizanale. Dar, întinderea
manuală a sitelor nu asigură satisfacerea sarcinii şi întinderea
uniformă.
78
_________________________________________________________________
Actualmente, întinderea sitelor poate fi desfăşurată prin mai
multe metode de întindere (fig.4.1):
• manuală;
• mecanică;
• pneumatică.
Instalaţiile moderne de întindere a sitelor sunt structurate după
modul de acţionare în două grupe:
1. Mecanice.
2. Pneumatice.
În dependenţă de tipul de fixare a sitei, echipamentul de întindere
poate fi:
• cu sistem mobil de fixare;
• cu sistem imobil de fixare.
Instalație mecanică de întindere Element al instalației pneumatice

a sitei de întindere a sitei
Fig.4.1. Echipamente de întindere a sitei pe ramă
La stabilirea metodei de întindere a sitelor pe rame se vor

considera următorii factori de influenţă:
- numărul şi frecvenţa întinderii sitelor pe ramă;
- formatul ramei;
- spaţiul pentru întinderea sitelor pe rame în zona de
producere.
Echipamentul pentru întinderea sitelor pe rame trebuie să
corespundă următoarelor cerinţe:
79
_________________________________________________________________
• să asigure sarcina necesară;
• să asigure rezultate identice la întinderea repetată a sitei
pe ramă;
• să fie comode în utilizare şi mentenanţă.
La alegerea instalaţiilor trebuie considerate următoarele:
- instalaţiile de întindere trebuie să aibă capabilitatea de
adaptare după formatul necesar de întins (să poată fi
reglat) în vederea evitării pierderilor sitei;
- sistemul de fixare a sitelor cu ajutorul ştifturilor trebuie să
asigure întinderea medie a sitei, valabilă şi pentru
imprimarea cu liniatura limitată a rasterului;
- instalaţiile de format mare trebuie să asigure posibilitatea
menţinerii sub control a uniformităţii întinderii sitelor pe
toate laturile ramei.
4.2. Întinderea manuală

Întinderea manuală a sitei poate fi efectuată, utilizând sistemele
de autoîntindere prin rotirea șinei pe care este prinsă. Avantajul
utilizării acestor rame este că sita nu trebuie lipită de ramă [1].
Sita este fixată cu capse pe una dintre laturile ramei. Apoi se
întinde cu ajutorul unor clești și se fixează capsele şi pe latura opusă.
Operația este repetată și pe celelalte două laturi. Tensionarea
manuală a sitei pe ramele din lemn este foarte ușor de realizat, fiind
şi economă, dar este dificilă asigurarea menţinerii sub control a
tensionării sitelor (fig.4.2).
În acelaşi sens, prezintă dificultate asigurarea paralelismului
firelor sitei, un indicator al calităţii întinderii la fel de important. Aceste
aspecte determină evitarea recomandării întinderii manuale a sitelor
în cazul necesităţii reproducerii graficii cu elemente fine. Rezistența
ecranului este mică, deoarece fiecare capsă aplicată la fixarea sitei
pe ramă afectează (taie) firele sitei [2].
Întinderea excesivă a sitei poate produce deteriorarea sitei la
colțuri [1].
80
_________________________________________________________________
Fig.4.2. Întinderea sitei prin metoda manuală [2]
4.3. Întinderea mecanică

Echipamentele pentru întinderea mecanică a sitelor pe rame în
timpul procesului în sine creează tensiuni pe direcția urzelii și a
bătăturii sitei. În funcție de capabilitatea dimensională a
echipamentului poate fi întinsă sita pe o singură ramă sau pe mai
multe rame concomitent. Este posibilă întinderea şi poziționarea la
un anumit unghi. Posibilitatea de a întinde mai multe rame
concomitent contribuie la creșterea productivităţii procesului de
întindere a sitelor pe rame. Dezavantajul echipamentelor mecanice
de întindere a sitelor pe rame ţine de faptul că nu poate fi efectuată
întinderea sitei cu pretensionarea ramei, proces care trebuie realizat
separat.
După principiul de lucru, echipamentele de întindere mecanică
au diverse construcţii.
Echipamentele mecanice de întindere cu șurub sunt predestinate
întinderii pe rame de format mic, fiind acționate prin intermediul a 4
roți manuale.
În timpul procesului de întindere, ramele sunt poziţionate pe un
suport reglabil pe verticală pentru a evita contactul cu sita pe durata
întinderii. După întinderea sitei, rama este presată pe țesătură pentru
lipire. Când se intenţionează poziţionarea sitelor la un anumit unghi,
81
_________________________________________________________________
Fig.4.3. Echipament de întindere cu șurub [1]
rama este așezată sub unghiul dorit, în timp ce sita este întinsă sub
un unghi drept [1].
Echipamente de întindere mecanică semiautomate (fig.4.4-4.6).
Acest tip de utilaje asigură o tensiune de întindere reglabilă continuu
cu mijloace mecanice. Forța de întindere este aplicată prin
intermediul unui mecanism electromecanic care împinge cleștii
poziţionaţi pe ambele bare în același timp sau alternativ şi care
asigură întinderea sitei. Aceste echipamente sunt potrivite pentru
întinderea sitelor pe rame de formate/dimensiuni mari sau pentru
întinderea concomitentă a mai multor rame de dimensiuni mai mici.
Prinderea sitei în clești: forța de Clești montați pe șine de ghidare.

întindere crește progresiv pentru a Un echipament opțional de control
evita alunecarea sitei, forța electronic asigură întinderea la
motorului de acționare este reglată anumite tensiuni presetate de
electronic la valoarea specificată. întindere.
Fig.4.4. Echipamente de întindere mecanică semiautomate [1]
82
_________________________________________________________________
Fig.4.5. Echipamente de întindere mecanică Winon WSG-1600H [4]
Fig.4.6. Echipamente de întindere mecanică [6]
Unitatea de pretensionare a ramei. Întinderea mecanică nu

realizează pretensionarea ramei. Pretensionarea este necesară
pentru a compensa pierderea de tensiune după întindere și se poate
realiza:
- manual, cu o unealtă specială direct pe ramă;
- pneumatic, înainte de montarea cleștilor;
- cu mecanisme integrate în echipamentul de întindere.
83
_________________________________________________________________
Fig.4.7. Pretensionarea ramei [1]
4.4. Întinderea pneumatică

Echipamentele pneumatice sunt constituite dintr-un ansamblu
de cleşti independenţi, fiecare la rândul său fiind reprezentaţi de
cilindri cu tije la care sunt fixate elementele/calapoadele pentru
fixarea sitei. Numărul lor depinde de formatul/dimensiunea ramei,
reglarea realizându-se cu ajutorul aerului comprimat. Aerul se
repartizează uniform în jurul ramei și în timpul întinderii ramei se
fixează din 4 părţi (fig.4.8-4.10). La alegerea instalaţiei pneumatice
trebuie considerate următoarele:
- cleştii trebuie să apuce sita şi să o menţină fără a o distruge;
- la întinderea sitei din nylon sau la aplicarea sarcinii înalte este
necesară considerarea puterii cilindrilor pneumatici.
Avantajele cilindrilor pneumatici:
1. Posibilitatea utilizării numărului necesar de cleşti în
dependenţă de formatul/dimensiunea ramei, ceea ce
minimizează rebutul sitei.
2. Întinderea concomitentă a sitei din cele 4 părţi.
3. Reglarea rapidă a tensionării sitei.
Dezavantaje cilindrilor pneumatici:
1. Posibilitatea întinderii pe o singură ramă.
84
_________________________________________________________________
2. Complicaţiile întinderii sitei pe colţurile ramei.
3. Necesitata asigurării perfecţiunii netezimii suprafeţei ramei
pentru ca sita să alunece uşor în timpul întinderii.
Cleștii sunt astfel construiți, încât să se sprijine în rama
serigrafică (fig.4.10-4.12). Tensiunea aplicată sitei este suportată și
de marginile ramei. Astfel, rama este pretensionată, ceea ce
diminuează mult pierderea de tensiune a sitei după fixarea prin lipire
și eliberarea din echipamentul de întindere [1].
Fig.4.8. Sistem pneumatic de întindere a sitelor [1]
Deoarece cleștii sunt ținuți la o presiune a aerului constantă,

tensiunea în sită rămâne constantă [1].
Fig.4.9. Sistem pneumatic de întindere a sitelor - MT1215 [5]
85
_________________________________________________________________
Fig.4.10. Sistem pneumatic de întindere a sitei - SONOMA [6]
Fig.4.11. Clești pneumatici pentru întinderea sitelor [7]
Indiferent de metoda utilizată, este necesară setarea

parametrilor ce ar asigura rezultate optime la pregătirea sitelor
pentru realizarea formelor pentru tipar serigrafice/ecranelor
serigrafice. Referinţele în acest sens sunt următoarele:
- întinderea sitei pe ramă trebuie să fie uniformă;
- firele sitei trebuie să fie paralele și să se intersecteze în
unghi drept;
- întinderea sitei trebuie să fie suficientă, asigurând
detaşarea uşoară a ecranului serigrafic de suportul pentru
tipar/suprafaţă imprimată după trecerea racletei;
- sita trebuie să păstreze valoarea tensionării superficiale un
timp cât mai îndelungat.
86
_________________________________________________________________
Fig.4.12. Clești pneumatici cu dimensiunea 150 și 250 mm [1]
Considerând cleştii drept elemente importate ale echipamentelor

de întindere pneumatică, în cele ce urmează sunt prezentate ofertele
mai multor producători.
Cleștii SEFAR 2 (fig.4.13) de întindere sunt acționați pneumatic
și au sistem de închidere manuală. Un sistem de clești ține sita
pentru a preveni alunecarea ei.
Cleștii SEFAR 2 sunt disponibili la lățimile de 150 și 250 mm.
Ambele tipuri se pot folosi simultan, unul lângă altul, deoarece au
puterea de întindere proporțională cu suprafața lor de întindere și se
pot adapta oricărui tip dimensional de ramă [1].
Fig.4.13. Clești SEFAR 2 cu cursă normală și lungă [1]
Cleștii SEFAR 3A (fig.4.14) prezintă o acțiune progresivă a

apucătorului/fălcii ce aplică o forță pneumatică de întindere constant
crescătoare. Forța de închidere crește proporțional cu tensiunea
aplicată sitei, prevenind alunecarea ei. Această caracteristică
87
_________________________________________________________________
permite obținerea unor tensiuni mai mari decât în sistemele de

întindere pneumatică clasică [1].
Clește ridicat Suportul ramei
Fig.4.14. Clești SEFAR 3A [1]
În timpul întinderii sitei, cleștii SEFAR 3A se mișcă și pe verticală

cu ajutorul unui piston cu cursă scurtă, evitându-se frecarea nedorită
dintre sită și ramă.
Cleştii SEFAR 5 automat. Acești clești sunt acționați automat: cu
închiderea și blocarea preliminar întinderii, ridicarea, retragerea și
deschiderea de pe ramă după finalizarea întinderii. Forța de
închidere a cleștelui crește proporțional cu tensiunea aplicată sitei,
prevenind alunecarea. Combinația dintre forța de întindere a
cleștelui (care se ajustează constant) și inserțiile din plastic din
marginea cleștelui permite obținerea unor tensiuni de întindere mai
mari decât cele asigurate de sistemele de întindere pneumatică
convenționale. Sistemul de control electronic SEFAR 51 are 50
unități de memorie presetate pentru diverse forțe de întindere și timpi
diferiți.
88
_________________________________________________________________
Fig.4.15. Unități de control manual și electronic [1]
Funcţionalitatea sistemelor pneumatice de întindere a sitelor

este asigurată de circuitele pneumatice. Există două moduri de
alimentare cu aer comprimat a sistemelor pneumatice de întindere:
sistemul cu un singur circuit și cel cu două circuite. Acestea oferă
alternative complementare pentru întinderea optimă la orice
dimensiune de ramă.
Fig.4.16. Cleștii SEFAR 5 [1]
Sistemul cu un singur circuit (fig.4.16, 4.17) este folosit pentru

rame cu laturi mai mici de 150 cm.
89
_________________________________________________________________
Fig.4.17. Sistem cu un singur circuit [1]
Sistemul cu două circuite (fig.4.18) este folosit când lungimea

laturilor ramei depășește 150 cm.
Fig.4.18. Sistem cu două circuite [1]
Calitatea întinderii sitelor depinde de corectitudinea poziționării

cleștilor în raport cu marginile ramei. Este foarte important să se
90
_________________________________________________________________
asigure distanțele X și Y (fig.4.19) la colțul ramei pentru a evita
problemele nedorite la întindere.
Aranjament cu un singur circuit Aranjament cu două circuite

X=0,5 până la 1 x lățimea profilului X= 40 până la 60 mm
ramei Y=1 până la 1,5 x lățimea profilului
Y=0,5 până la 1 x lățimea ramei
profitului ramei
Fig.4.19. Poziționarea corectă a cleștilor în raport cu marginile
ramei [1]
4.5. Întinderea sub un anumit unghi

Liniile foarte fine care sunt paralele cu ramele pot fi imprimate cu
exactitate când sita este întinsă sub un unghi (fig.4.20). Este
important ca sita și liniile necesare de reprodus să nu fie paralele
unele cu altele.
Sită întinsă paralel cu rama Sită întinsă sub un unghi de 7,5°

Fig.4.20. Sită serigrafică [1]
91
_________________________________________________________________
La întinderea mecanică, rama va fi așezată în mașina de întins

sub unghiul dorit.
La întinderea pneumatică pot fi folosite două tehnici:
- sita poate fi croită/tăiată sub unghiul dorit și așezată direct în
cleștii de întindere. Dificultățile de întindere apar când unghiul
este mai mare de 7,5°;
- se utilizează un suport suplimentar de întindere (din lemn sau
aluminiu). Rama se poziționează pe el sub unghiul dorit. Sita
este întinsă pe direcția firelor. Apare o pierdere de tensiune
pentru ramele cu tensiune mai mică, deoarece cleștii sunt
sprijiniți pe suport și nu pretensionează rama.
Profilele din aluminiu trebuie să aibă cel puțin 80/40/6 mm pentru
lungimi de până la 2 m.
4.6. Întinderea multiplă

Întinderea multiplă vizează posibilitatea întinderii simultane a mai
multor rame, folosind o ramă cadru sau un echipament de întindere.
Rama cadru este utilă pentru întinderea ramelor mici. Sita se întinde
pe rama cadru. Pe o folie din cauciuc se poziţionează ramele mici,
iar rama cadru se așează peste ele. Deasupra se pot pune mici
greutăți pentru a îmbunătăți contactul dintre sita întinsă și
suprafața/zona de lipire a ramelor mici.
În echipamentul de întindere se așează o placă suport din lemn
sau plastic. Pe ea se așează rame de diverse mărimi drepte sau în
unghi. Sita se prinde în clești și se tensionează. Este foarte important
să se așeze greutăți pe sită între ramele individuale pentru a asigura
contactul optim pe toate laturile ramelor (fig.4.21).
Întinderea mai multor rame într-o singură operație poate fi
efectuată cu ajutorul distanțierelor poziționate între rame (fig.4.22)
ce reduc pierderile de tensiune. Distanțierele trebuie să acopere 2/3
din lungimea ramei.
92
_________________________________________________________________
Fig.4.21. Echipament pentru întinderea multiplă a ramelor SEFAR 5 [1]
Fig.4.22. Suporți pentru rame [1]
Sistemul pneumatic de apăsare (fig.4.23). La întinderea multiplă

pe o linie de producție, în locul greutăților se recomandă utilizarea
unui aranjament de pistoane pneumatice și bare de
tensionare/apăsare.
Elementele de tensionare prezintă diverse soluţii constructive.
Una dintre aceste soluţii este cea cu role.
93
_________________________________________________________________
Vedere de sus Vedere laterală
Fig.4.23. Sistemul pneumatic de apăsare [1]
Suportul cu role (fig.4.24) previne deteriorarea sitei. Înălțimea

rolelor trebuie să fie cel puțin cât a cleștilor.
Fig.4.24. Suport cu role [1]
O altă soluţie eficientă este reprezentată de mesele ajustabile

(fig.4.25). O masă cu dimensiuni ajustabile pentru cleștii SEFAR.
94
_________________________________________________________________
Fig.4.25. Masă ajustabilă [1]
4.7. Întinderea corectă. Tensiunile recomandate

La întinderea sitei pe ramă, indiferent de tipul instalaţiei utilizate,
este necesară menţinerea sub control a indicelui de întindere şi
extindere a sitei.
Exactitatea acestor valori are rol decisiv la potrivirea imaginii în
tiparul policrom. Pentru măsurarea acestei valori pot fi utilizate
următoarele metode:
- măsurarea valorii de întindere/tensionare a sitei cu ajutorul
manometrului care de obicei se instalează pe echipamentele
pneumatice de întindere a sitei. Exactitatea acestei metode
depinde de construcţia echipamentului de întindere a sitei pe
ramă. Manometrul nu verifică variaţiile presiunii dintre cleşti
separat. Această metodă nu permite evaluarea întinderii sitei
care a fost deja în utilizare;
- metoda de măsurare a tensionării sitei cu ajutorul tensometrului.
Metoda este cea mai facilă şi exactă. Valorile echipamentului se
modifică în funcţie de dimensiunile deformării sitei.
Avantaje evaluării tensionării sitei cu tensometrul:
- aparatul permite măsurarea valorilor de întindere în diferite
puncte ale sitei, ceea ce oferă posibilitatea formării imaginii
de ansamblu cu referinţă la conformitate;
- permite stabilirea valorilor atât pe verticală, cât şi orizontală;
95
_________________________________________________________________
- tensometrul rapid facilitează determinarea şi compararea
întinderii sitei pe toate tipurile de rame;
- există posibilitatea evaluării tensionării sitei reutilizate.
În vederea asigurări calităţii tiparului serigrafic prin prisma
tensionării sitelor sunt recomandate următoarele sugestii:
• la pregătirea ecranelor serigrafice pentru lucrări policrome
sita trebuie întinsă cu acelaşi echipament de întindere;
• pentru obţinerea rezultatelor similare trebuie aplicată una şi
aceeaşi metodă şi utilizat acelaşi echipament, aceleaşi site
şi rame.
La întinderea sitelor pe ramă se vor considera următoarele
aspecte:
✓ dacă sita, indiferent de tipul ei şi de densitatea de suprafaţă,
este întinsă la limita sa, atunci ea nu-şi va păstra valoarea de
întindere în timpul procesului de tipar. Se recomandă
verificarea periodică a valorilor întinderii sitelor pe ramă [1];
✓ tensiunea sitelor se evaluează în N/cm (1N=0,102kp) cu
echipamente mecanice sau electronice în urma plasării lor
pe sită;
✓ efortul optim de întindere ce trebuie aplicat pe sită depinde
de rezistența la rupere și de rezistența la întindere a fiecărui
tip de sită. Poliesterul și poliamida au rezistență la rupere
similară, dar caracteristici de întindere considerabil diferite.
Poliesterul este mai rezistent la întindere decât poliamida, iar
poliesterii cu viscozitate mare oferă o rezistență la întindere
mai mare.
Caracteristicile de rezistenţă la rupere a sitelor pot fi evaluate
după secțiunea firului. Secțiunea unui fir rotund este exprimată de
relaţia πr2, adică 3,14r2 sau 0,785xd2. Aceasta înseamnă că un fir
rotund A cu diametrul de 2 ori mai mare decât un alt fir B din același
material, va fi de 4 ori mai rezistent la rupere și la întindere. Odată
cu creșterea diametrului firului, valorile de rezistență cresc în
concordanță cu pătratul diametrelor.
96
_________________________________________________________________
În plus, la aceeași densitate de fire/u.s. (număr de fire/cm), sita
poate fi țesută din combinații de fire mai subțiri și mai groase [1].
120-31 120-34 120-40
Fig.4.26. Sită serigrafică [1]
Tensiuni. Un alt mod de a compara rezistența sitelor de diferită

fineţe constă în juxtapunerea secțiunilor firelor pe cm de sită.
Exemplu: 83% (120-31);
100% (120-34);
138% (120-40).
Se va determina conform relaţiei 4.1:
0,785xd2xn (4.1)
unde: d – diametrul firului;
n – numărul de fire.
Acestea sunt valori teoretice în care nu se ține cont de
proprietățile firului, elongația sitei și de procesul de stabilizare. Ele
influențează semnificativ rezistența la rupere în timpul procesului de
întindere.
Exemple de site PET țesute din fire subțiri

Densitatea sitei 120-34 120-31 140-31 150-27 165-27
Sect. transv. a firului 0,109 0,091 0,106 0,086 0,094
mm2/cm
97
_________________________________________________________________
Exemple de site PA țesute din fire subțiri

Densitatea sitei 120-35 120-30 140-30 - -
Sect. transv. a firului 0,115 0,085 0,099 - -
mm2/cm
Sitele din fire de poliamidă (PA) se întind de 2 ori mai mult decât
cele din poliester (PET). Elongația sitei influențează valorile
măsurate de aparatele pentru controlul tensiunii sitei. La aceeași
secțiune a firului și aceeași tensiune de întindere, valoarea afișată
pentru sita din PA va fi cu circa 8-10% mai mică decât cea pentru
sita din PET.
Tensiuni recomandate. Domenii de tensiuni recomandate pentru
diverse aplicații:
• imprimări de mare precizie (cărți de credit, 20-30 N/cm
electronice, scale pentru instrumente etc.):
• tricouri: 15-25 N/cm
• grafică, sticlă, imprimări prin transfer: 15-20 N/cm
• tipar direct pe ceramică (sită plană), textile: 12-16 N/cm
• imprimarea Cd: 16-18 N/cm
• imprimarea pe obiecte solide (plane sau 8 - 12 N/cm
cilindrice):
• tipărirea pe obiecte solide (structurate, forme 0 - 6 N/cm
textuale, convexe, concave):
Tensiunile specificate în figura 4.27 sunt valabile pentru ramele
cu lungimea de aproximativ 1 m. Pentru mărimi mai mari, valorile ar
trebui reduse cu 15-20% pentru ramele cu lungimea de aproximativ
2 m, cu 20-25% pentru ramele cu lungimea de aproximativ 3 m etc.
(aprox. 5% mai puțin pentru fiecare metru în plus în lungime).
98
_________________________________________________________________
Fig.4.27. Tensiuni maxime admise pentru sitele SEFAR PET [1]
4.8. Întinderea pe rame cilindrice

Prin această metodă sita este întinsă pe inele cilindrice. Această
metodă necesită sisteme specializate de întindere. În timpul
procesului nu se poate întinde decât o singură ramă cilindrică. Sita
este prinsă de ambele margini ale cilindrului și întinsă pe direcție
axială.
Nu este posibilă verificarea tensiunii pe circumferință, deoarece
sita nu poate fi ținută la marginile respective pe circumferință.
Pentru o bună întindere a sitelor pe rame cilindrice se recomandă
utilizarea sistemelor de întindere cu 2 circuite. SEFAR Tensocheck
100 este instrumentul ideal pentru verificarea tensionării sitei,
așezându-se cu ușurință pe sita întinsă cilindric.
Fig.4.28. Tensocheck 100 [1]

99
_________________________________________________________________
Citirea se face pe direcție axială:
Sita SEFAR PET 1000/PET 1500 densitate 61-64 fire/cm
Tensiune N/cm pe direcția axială măsurată înainte de lipire 8 N
Elongație pe direcția axială 3,0 %
Exemplu de sită întinsă pe inele cilindrice (SEFAR PET
1000/PET 1500)
Întinderea pe rame cadru plane. Întinderea asimetrică a sitei este
importantă pentru imprimările pe obiecte rotunde. Aceasta impune
întinderea cu o forță mai mare cu 50-70% pe lățimea X a ramei decât
pe lungimea Y.
Fig.4.29. Întinderea sitei pe rama cilindrică [1]
Procedura de întindere a sitei cu echipamente mecanice:

• pretensionarea ramei pe direcția axială X cu un sistem special;
• întinderea ușoară a sitei în ambele direcții fără tensionarea
propriu-zisă;
• întinderea pe axa X până la tensiunea finală recomandată;
• verificarea tensiunii pe ambele axe, ajustând forța de întindere
dacă este necesar.
Procedura de întindere cu echipamente pneumatice:
• pretensionarea sitei cu circuitul pneumatic nr. 1 (pe direcția Y)
la aproximativ 0,5–1,0 bar;
• întinderea pe axa X până la tensiunea finală recomandată;
• verificarea tensiunii pe ambele axe, ajustând întinderea dacă
este necesar.
100
_________________________________________________________________
1. Clasificaţi metodele de întindere a sitelor pe rame.
2. Enumerați particularităţile metodei manuale de întindere a
sitelor pe rame: avantaje şi dezavantaje.
3. Specificaţi avantajele şi dezavantajele metodei mecanice de
întindere a sitelor pe rame.
4. Enumerați avantajele şi dezavantajele metodei pneumatice
de întindere a sitelor pe rame.
5. Nominalizaţi elementele constituente ale sistemelor
pneumatice de întindere a sitelor pe rame şi principiul de
funcţionare a lor.
6. Definiţi condiţiile impuse întinderii sitelor pe rame pentru
tiparul serigrafic monocrom.
7. Enumerați condiţiile impuse întinderii sitelor pe rame pentru
tiparul serigrafic policrom.
8. Definiţi esenţa întinderii sitelor sub unghi.
9. Descrieţi funcţionalitatea întinderii multiple.
10. Enumerați condiţiile impuse întinderii corecte a sitelor pe
rame.
11. Descrieţi algoritmul întinderii sitelor pe ramele cilindrice.
12. Elaboraţi recomandările pentru întinderea sitelor serigrafice
la imprimarea expresiei „La mulţi ani” pe baloane în 2 culori.
13. Definiţi alegerea cu referinţă la condiţiile de întindere a sitelor
pentru reproducerea unei mărci comerciale cu detalii fine.
☺ Studiu individual. Stabiliţi şi descrieţi procedura de întindere a

sitei pe ramă în vederea obţinerii ecranului serigrafic. Argumentaţi
definirea algoritmului.
 Bibliografie
2. Revista Afaceri Poligrafice nr. 61 din 28.01.2011, pag. 8.
101
_________________________________________________________________
3. Manometru. [Resursă disponibilă on-line:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Manometru].
4. Механическое устройство для натяжения сетки. [Resursă
http://www.foroffice.ru/products/description/57423.html].
5. Устройство для натяжения трафаретной сетки. [Resursă
http://marabu.elekon.ru/?page=preview&id=57].
6. Оборудование для шелкографии. [Resursă disponibilă on-
line:http://www.magentaco.ru/art/oborudovanie_dlya_shelkografii/.
7. Optimum. Допечатное оборудование. [Resursă disponibilă on-
line: http://www.trafaret-k.ru/1].
102
_________________________________________________________________
Tema 5. Instrumente pentru evaluarea calității ecranelor

serigrafice
5.1.Tipuri de instrumente pentru evaluarea calităţii ecranelor
serigrafice
5.2.Tensiometre
5.3.Elcometre
5.4.Rugozimetre
• tipurile de instrumente aplicate la evaluarea calităţii ecranelor
serigrafice;
• particularităţile evaluării calităţii întinderii sitelor pe rame cu
tensiometrele;
• particularităţile de aplicare a elcometrelor;
• particularităţile de utilizare a rugozimetrelor.
• să elaboreze strategiile de evaluare a calităţii ecranelor serigrafice;
• să opereze cu instrumentele pentru evaluarea calităţii;
• să realizeze înregistrări cu referinţă la calitate;
• să monitorizeze statistic rezultatele calităţii.
5.1. Tipuri de instrumente pentru evaluarea calităţii

ecranelor serigrafice
Calitatea înaltă a tipăriturilor se poate asigura și menține doar
dacă se asigură conformitatea cu reglementările actelor normative
cu referință la tehnologia de tipar serigrafică. Printre multitudinea
prevederilor se înscriu cele cu referință la calitatea întinderii sitelor.
Rezultatele reproductibile și respectarea anumitor toleranțe pot fi
obținute prin utilizarea unor instrumente de măsură adecvate [1].
Ecranele serigrafice reprezintă formele pentru tipar constituite
din sitele întinse pe rame, emulsionate și expuse care permit
transferul imaginii prin intermediul său pe suportul pentru tipar.
103
_________________________________________________________________
Metodele de evaluare a calității ecranelor serigrafice sunt
determinate de momentul implicării în raport cu procesul integral al
tiparului serigrafic. În etapa de evaluare a pregătirii ecranelor
serigrafice sunt utilizate următoarele echipamente:
• tensiometrele;
• elcometrele;
• rugozimetrele.
5.2. Tensiometre
În vederea evaluării calității întinderii sitelor serigrafice sunt
utilizate aparatele numite tensiometre. Compania SEFAR (fig.5.1)
produce echipamente dedicate domeniului serigrafic, unele dintre
ele ținând de evaluarea calității întinderii sitelor cum ar fi aparatul
Tensocheck 100, care, la poziționarea pe suprafața sitei întinse
afișează instantaneu tensiunea sitei în N/cm sau N/mm pe display-
ul său digital. Construcția robustă și de precizie înaltă garantează
siguranța și exactitatea citirilor. Domeniul de valori este cuprins între
4-60 N/cm (2,75-0,4 mm) [1].
Fig.5.1. Tensiometru SEFAR Tensocheck 100 [1]
104
_________________________________________________________________
Fig.5.2. Tensiometru SAPIM [3]
Fig.5.3. Tensiometru Gruning [4]
Tensiunea de întindere nu se verifică în colțuri, ci în interiorul

suprafeței de imprimare după principul indicat în figura 5.4.
Verificarea se efectuează atât pe direcția de fabricație, cât și pe cea
transversală a sitei (fig.5.5).
Fig.5.4. Puncte de verificare a tensiunii de întindere [1, 5]
105
_________________________________________________________________
Fig.5.5. Principiul de determinare a exactității întinderii sitei pe ramă

pe direcție longitudinală și transversală [5]
Studiile desfășurate privind identificarea valorilor tensionărilor la

întindere [1] au permis definirea acestora și sunt incluse în tabelul
5.1 ca fiind caracteristici optime admisibile de întindere a sitei pe
ramă (pentru sitele SEFAR PET 1500).
Tabelul 5.1. Caracteristicile de întindere a sitelor pe ramă
Numărul de Diametrul Întindere
Caracteristicile sitei
fire/cm firului, µm maximă, N/cm
1 2 3 4
PET 1500 15/40-200 15 200 45
PET 1500 18/45-180 18 180 45
PET 1500 24/60-140 24 140 45
PET 1500 32/83-100 32 100 35
PET 1500 43/110-80 43 80 43
PET 1500 54/137-64 54 64 35
PET 1500 61/156-64 61 64 37
PET 1500 77/195-55 77 55 39
PET 1500 90/230-40 90 40 27
PET 1500 90/230-48 90 48 38
PET 1500 100/255-4 100 40 32
PET 1500 120/305-31 120 31 21
PET 1500 120/305-34 120 34 27
PET 1500 120/305-40 120 40 37
PET 1500 140/355-31 140 31 23
PET 1500 140/355-34 140 34 31
PET 1500 150/380-27 150 27 20
PET 1500 150/380-31 150 31 26
106
_________________________________________________________________
1 2 3 4
PET 1500 150/380-34 150 34 32
PET 1500 165/420-27 165 27 22
PET 1500 165/420-31 165 31 27
PET 1500 165/420-34 165 34 35
PET 1500 180/460-27 180 27 26
PET 1500 180/460-31 180 31 31
PET 1500 190/480-31 190 31 33
5.3. Elcometre
Evaluarea grosimii sitei până la emulsionare și după emulsionare
poate fi efectuată cu ajutorul elcometrului (fig.5.6). Acest aparat se
folosește pentru măsurarea grosimii sitei și a stratului de emulsie.
Valorile afișate pe ecran sunt exprimate în μm.
Fig.5.6. Elcometru [1]
5.4. Rugozimetre
În vederea analizei calității planeității suprafeței emulsionate a
sitelor se utilizează rugozimetrul (fig.5.7). Acesta se utilizează pentru
verificarea suprafeței emulsiei. Măsurarea este simplă: aparatul se
așează pe suprafața ce trebuie evaluată (pe partea de imprimare) la
un unghi de 22,5° în raport cu firul sitei, după care încep
înregistrările. Măsurătorile încep de-a lungul liniei înclinate la unghi
(fig.5.7), deplasându-se câțiva mm pentru fiecare valoare
înregistrată, apoi se calculează media acestora. Măsurătorile afișate
107
_________________________________________________________________
pe ecran sunt exprimate în μm. Pentru o suprafață perfect plană
valoarea afișată va fi 0.
Fig.5.7. Rugozimetru [1]
Pentru ecranele serigrafice, valoarea Rz (termenul folosit pentru

valoarea medie a rugozității conform standardului DIN 16611)
trebuie să fie mai mică decât grosimea stratului de emulsie. Numai
cu un ecran cu o suprafață relativ plană se pot obține imagini bine
definite și clare.
Fig.5.8. Măsurarea rugozității sitei [1, 6]
În tabelul 5.2 este dată grosimea stratului de emulsie pe forma

serigrafică, pe partea de imprimare.
108
_________________________________________________________________
Tabelul 5.2. Rezultatul aplicării duble a stratului de emulsie
polimerizat [6]
Numărul sitei, Acoperire 1+3, Numărul sitei, Acoperire 1+3,
cm (inch) µm cm (inch) µm
120 (305) 34 13 150 (380) 31 9,2
150 (380) 34 4 180 (460) 27 8
Tabelul 5.3. Grosimea formei pentru tipar și valoarea
rugozității [6]
Grosimea
Numărul sitei, Acoperire Valoarea
stratului de
cm/inch "ud pe ud" rugozității (Rz), µm
emulsie, µm**
1 2 3 4
120 (305) 34 PW 1+3 13* 7,5
120 (305) 34 PW 1+2 7 10,5
120 (305) 40 PW 1+3 5 15*
140 (355) 31 PW 1+3 12* 6,5
140 (355) 31 PW 1+2 7 11*
140 (355) 34 PW 1+4 8 10,5*
140 (355) 34 PW 1+3 6 13,5*
140 (355) 34 PW 1+4 9* 10,5*
150 (380) 31 PW 1+3 9* 7
150 (380) 34 PW 1+5 8 9*
165 (420) 31 PW 1+3 6 8,5*
165 (460) 27 PW 1+3 8 7,5*
*este necesară o tehnologie specială pentru depunerea stratului de

emulsie;
**pe partea de imprimare.
Duritatea racletei se evaluează cu ajutorul durometrului (fig.5.9)

– valorile sunt exprimate în grade Shore. Cauciucul lamei racletei
poate fi atacat de diverși solvenți, fiind supus permanent unui proces
de îmbătrânire, ceea ce face ca duritatea sa în timp să se modifice.
Pentru rezultate reproductibile la lucrările de serie se recomandă
utilizarea aceluiași tip de racletă cu aceleași dimensiuni și proprietăți.
Folosirea racletelor diferite generează defecte de imprimare.
109
_________________________________________________________________
Fig.5.9. Durometru [1]

1. Definiți caracteristicile de calitate ale ecranelor serigrafice.
2. Enumerați instrumentele de evaluare a calității ecranelor
serigrafice în funcție de caracteristicile ce le definesc.
3. Descrieți tensionarea sitelor.
4. Expuneți principiul de evaluare a tensionării sitelor.
5. Expuneți regulile de conformitate a tensionării sitelor pe rame.
6. Expuneți importanța grosimii sitelor și a implicațiilor lor asupra
calității tiparului.
7. Explicați metoda de evaluare a grosimii ecranelor serigrafice.
8. Descrieți proprietatea referitoare la planeitatea suprafeței
ecranului serigrafic emulsionat.
9. Descrieți instrumentul de evaluare a planeității suprafeței
ecranelor serigrafice.
10. Definiți duritatea racletelor.
11. Descrieți metoda și mijloacele de evaluare a durității racletelor.
12. Expuneți algoritmul de evaluare a calității ecranelor serigrafice.
☺ Studiu individual. Identificaţi algoritmul de evaluare a calităţii

întinderii sitei pe ramă. Argumentaţi algoritmul ales.
110
_________________________________________________________________
 Bibliografie
1. Be Sefar. Manual de serigrafie. Sefar printing solutions, Aplication
2. Оборудование для шелкографии. [Resursă disponibilă on-
line:http://www.magentaco.ru/art/oborudovanie_dlya_shelkografii/]
3. Полиграфические оборудование и расходные материалы.
[Resursă disponibilă on-line: http://abak-prm.ru/shop/specialnye-
vidy-pechati-i-otdelka/shelkotrafaretnoe-
oborudovanie/dopechatnoe/oborudovanie-dlja-natjazhenija-setki-
na-tpf/g-check-mehanicheskii-tenzometr-grunig.html].
4. Revista Publish, 28.02.2008. Натяжение под контроль. [Resursă
http://www.publish.ru/articles/200801_4825504].
5. Revista Publish, 30.12.2008. Изготовление трафаретных форм.
[Resursă disponibilă on-line:
http://www.publish.ru/articles/200808_5846772].
111
_________________________________________________________________
Tema 6. Fixarea sitelor pe ramă
6.1. Pregătirea ramelor
6.2. Marcarea ramelor întinse
6.3. Adezivii pentru lipirea sitelor pe ramă

• algoritmul de pregătire a ramelor pentru ecranele serigrafice;
• modalitatea de marcare a ramelor;
• tipurile de adezivi utilizaţi la lipirea sitelor de rame;
• tehnologia de lipire a sitelor de rame.
• să stabilească strategia de pregătire a ramelor;
• să marcheze ramele;
• să fixeze sita de rama serigrafică prin lipire.
Pentru lipirea corectă și bună a sitei pe ramă se recomandă

folosirea unui adeziv din doi componenți.
Alte posibilități sunt: adezivul dintr-un singur component,
adezivul UV sau adezivii speciali. Alegerea adezivilor depinde în
mare măsură de solvenții de curățare folosiți în procesul de tipar [1].
6.1. Pregătirea ramelor

Înainte de a fi lipite, ramele trebuie curățate și degresate,
eliminând urmele de praf, grăsimi sau oxizi. Pentru curățare sunt
utilizate următoarelor ustensile (fig. 6.1):
• perie cu păr tare, opțional o cutie pentru păstrarea periilor;
• agent de degresare (ex.: acetona);
• bandă adezivă;
• marker pentru textile;
• cuțit (cutter).
Curățarea începe cu îndepărtarea resturilor de cerneală și
adeziv.
112
_________________________________________________________________
Dacă adezivul mai vechi de pe ramă este compact și neted, el
poate fi lăsat pe ramă.
În același timp, se urmărește ca marginile și colțurile ascuțite să
fie rotunjite.
Fig.6.1. Ustensile pentru degresare

În vederea asigurării bunei curățări este recomandat ca suprafața
de lipire a ramei să fie asperizată, folosind o perie sau un disc
abraziv. O altă metodă bună ce poate fi aplicată este sablarea
suprafeței pe care se va fixa sita.
Ramele din metal trebuie degresate înainte de lipire, folosind un
solvent potrivit (acetonă, alcool, benzină). Imediat după degresare,
se va face lipirea pentru a evita riscul recontaminării.
Când se lipesc site cu densități mai mari de 100 fire/cm este
recomandat să se acopere rama proaspăt degresată cu același
adeziv care va fi folosit mai târziu. Astfel, se îmbunătățește aderența
[1] sitelor la rame.
Sitele serigrafice care nu au suprafața pretratată trebuie
degresate întotdeauna înainte de a fi utilizate.
Degresarea se face cu produse speciale de degresare furnizate
curent de orice fabricant de chimicale pentru pregătirea și
recuperarea ecranelor. Nu se folosesc detergenți casnici. Aceștia
conțin adesea aditivi chimici (de exemplu lanolină pentru protejarea
pielii) care pot afecta serios aderența filmelor capilare sau a
emulsiilor pe suprafața sitei. După degresare, sita nu mai trebuie
atinsă. Agentul de degresare se aplică pe sita udă, în cantități mici,
113
_________________________________________________________________
folosind o perie moale. Se lasă câteva minute pe sită, se clătește
sub jet de apă cu presiune mare, apoi se îndepărtează apa prin
absorbție și se usucă la temperatura camerei [2].
6.2. Marcarea ramelor întinse

Înainte de lipirea sitei de ramă, pe sită este recomandat să se
scrie (de-a lungul marginii ramei), cu un marker pentru textile,
următoarele informații:
• tipul materialului;
• densitatea sitei și diametrul firului;
• numărul rolei din care a fost preluată sita;
• tensiunea finală în N/cm sau N/mm;
• unghiul de înclinare a sitei în raport cu rama;
• data fixării sitei pe ramă;
• inițialele operatorului/firmei care a realizat întinderea.
Exemplu: SEFAR PET 1500 120-34 Y PW, 2189203101, 20
N/cm, 01.01.2007/EDCG.
După fixarea sitei pe ramă, se aplică banda adezivă în interiorul
ramei la o distanță de aproximativ 1 cm de la ramă. Aceasta are rolul
de a proteja adezivul.
Pentru a găsi mai ușor rama care a fost depozitată, pe partea
aflată la vedere se poate lipi un autocolant din hârtie sau plastic pe
care să se scrie (cu un marker permanent) aceleași informații ca și
pe ramă (fig.6.2). O bucată din poliester lipită peste etichetă o va
proteja împotriva solvenților [1].
Fig.6.2. Model de marcare a ramei [1]
114
_________________________________________________________________
6.3. Adezivii pentru lipirea sitelor de ramă

Este important să se asigure un bun contact între sită și ramă în
timpul lipirii. În vederea asigurării unei bune interacțiuni între ramă și
sită pot fi puse greutăți pe sită pentru a forța lipirea sitei de ramă
(fig.6.3, 6.4).
Dacă rama nu este plană este imposibil să se stabilească un
contact bun, iar aderența sitei pe ramă este slabă. În timpul activității
cu ecranul serigrafic există riscul dezlipirii sitei.
Fig.6.3. Lipirea sitei pe ramă [1]

În prezent, fixarea sitei pe ramă se efectuează cu ajutorul
adezivilor care trebuie să aibă următoarele caracteristici:
• fixare rapidă;
• rezistenţă la schimbarea temperaturii;
• rezistenţă la apă, solvenți şi substanțe de curăţare;
• elasticitatea peliculei adezive.
Lacurile adezive constau din răşină dizolvată în solvent organic.
Ele se fixează pe baza evaporării solventului. Lacurile se aplică pe
rama curăţită şi se usucă, apoi sita întinsă se fixează pe rama cu
adezivul deja aplicat care se umectează prin aplicarea solventului,
apoi se usucă definitiv. Această metodă de încleiere a sitei pe ramă
are următoarele avantaje:
115
_________________________________________________________________
1. Permite păstrarea ramelor cu adezivul aplicat.
2. Timp redus de fixare a adezivului.
3. Simplitatea îndepărtării adezivului înainte de utilizarea
repetată a ramei.
Fig.6.4. Lipirea sitelor preemulsionate [1]
În calitate de dezavantaj se remarcă rezistenţa redusă la

acţiunea solvenţilor.
Adezivii de contact sunt soluţii ce conţin cauciucuri sintetice.
Fixarea lor are loc în baza evaporării solventului şi pe baza
polimerizarii. Adezivii de contact au următoarele avantaje:
1. Aderenţă rezistentă.
2. Timp redus de fixare.
3. Înlăturarea rapidă a adezivului înainte de utilizarea
repetată a ramei.
Rezistenţa redusă la acţiunea solvenţilor reprezintă un
dezavantaj al adezivilor de contact.
Adezivii bicomponenţiali constau din produsele iniţiale ale
răşinii sintetice, de exemplu: răşina de poliuretan, epoxid etc. şi
întăritorii introduşi în adeziv înainte de utilizarea acestora. Fixarea
se produce pe baza reacţiei chimice a monomerului cu întăritorii.
116
_________________________________________________________________
La utilizarea adezivului bicomponenţial, după întinderea sitei pe
ramă, adezivul se amestecă cu întăritorul şi se aplică pe sită în zona
de contact cu rama. Adezivul trece prin orificiile sitei şi este lăsat
timp de 10-60 min. să se usuce. Uscarea adezivului bicomponenţial
are loc în baza reacţiilor chimice care încep imediat după amestecul
componenţilor, aceasta implicând necesitatea pregătirii cantităţii
suficiente şi necesare de adeziv care va fi consumată, evitând
surplusurile. În dependenţă de tipul adezivului bicomponenţial
folosit, pelicula poate fi elastică sau solidă.
Avantajul acestui adeziv constă în rezistenţa maximă la acţiuni
chimice şi mecanice, iar dezavantajul în imposibilitatea păstrării
adezivului amestecat şi complexitatea îndepărtării acestuia înainte
de utilizarea repetată a ramei. Adezivii bicomponenţiali amestecaţi
deja trebuie sa fie utilizaţi în decurs de 2-3 ore. Timpul de uscare
depinde de tipul sitei, grosimii stratului de adeziv aplicat şi
temperatura aerului în spaţiul de lucru. În dependenţă de
complexitatea acestor factori, timpul de fixare definitiv poate
constitui 30-12 ore.
Adezivii UV se fotopolimerizează sub acţiunea razelor UV.
Procesul de fixare a adezivilor UV se desfăşoară mult mai repede.
Asupra adezivului UV solvenţii nu au nici o influenţă.

1. Descrieţi esenţa etapei de pregătire a ramelor.
2. Expuneți modul de degresare a sitelor serigrafice..
3. Argumentaţi necesitatea reproducerii marcajelor pe rame.
4. Expuneți informaţia necesară de marcat pe ramele ecranelor
serigrafice.
5. Numiți zona poziţionării marcajelor pe rama serigrafică.
6. Descrieți materialele adezive care sunt utilizate la fixarea
sitelor pe rame.
7. Enumerați lacurile adezive, avantajele şi dezavantajele lor.
8. Descrieți adezivii de contact, avantajele şi dezavantajele lor.
117
_________________________________________________________________
9. Enumerați adezivii bicomponenţiali, avantajele şi
dezavantajele lor.
10. Descrieți adezivii UV, avantajele şi dezavantajele lor.
11. Explicați esenţa procesului de fixare a sitelor pe ramă.
☺ Studiu individual. Selectaţi tipul de adeziv potrivit pentru fixarea

sitelor pe ramă şi motivaţi alegerea.
 Bibliografie
118
_________________________________________________________________
Tema 7. Pregătirea pentru tiparul serigrafic: originalul-machetă

şi diapozitivele
serigrafic
7.2. Cerinţe impuse pregătirii originalului-machetă pentru
tiparul serigrafic
7.3. Fişierul electronic
7.4. Rezoluţia imaginii
7.5. Semitonuri. Forma punctelor de raster
7.6. Fineţea semitonurilor. Controlul culorii
Recomandări generale
7.8. Tipuri de diapozitive utilizate la obţinerea ecranelor
serigrafice
7.9. Diapozitive realizate manual
7.10. Diapozitive obţinute prin metoda analogiei
7.11. Diapozitive obţinute prin metoda digitală
În urma studiului temei studentul va cunoaşte:

• particularităţile procesului de pregătire pentru tiparul serigrafic şi a
cerinţelor impuse acestora;
• tipurile de diapozitive utilizate pentru realizarea ecranelor serigrafice;
• metodele de obţinere a diapozitivelor pentru realizarea ecranelor
serigrafice şi a particularităţilor acestora;
• tehnologia de pregătire şi a cerinţelor de asigurare a fişierelor pentru
tiparul serigrafic.
• să planifice procesul de pregătire pentru tipar;
• să aplice cerinţele de pregătire a originalului-machetă;
• să pregătească originalul-machetă pentru tiparul serigrafic;
• să evalueze calitatea originalului-machetă.
119
_________________________________________________________________

serigrafic
Procesul de pregătire pentru tiparul serigrafic presupune (fig.7.1):
• originalul-machetă;
• diapozitive (formele fotografice/filmelor);
• ecrane serigrafice.
Pregătirea originalului-machetă
Realizarea diapozitivelor
Realizarea ecranelor serigrafice
Fig.7.1. Etapele procesului de pregătire pentru tiparul serigrafic
Fiecare dintre etapele procesului de pregătire către tipar

generează rezultate care sunt implicate succesiv în următoarea
etapă pentru obţinerea altui rezultat, conducând la obţinerea
produsului finit tipărit prin tipar serigrafic.
Originalul-machetă se obţine pe parcursul a două etape:
prelucrarea textului în sisteme de editare şi prelucrarea ilustraţiilor
cu ajutorul scanerelor şi a camerei de reproducere. În urma acestor
prelucrări se obţine diapozitivul direct de rastru pentru tipărirea alb-
negru sau un set de diapozitive separate pe culori. Metodele digitale
de confecţionare a formelor pentru tipar nu necesită crearea filmelor
foto/diapozitivelor, ci toată informaţia se înscrie pe ecranul serigrafic
în baza datelor digitale.
Un rezultat bun al tipăririi este asigurat de calitatea originalului.
În tiparul serigrafic, ca şi în alte tehnologii de tipar, se utilizează
diferite originale copiative. Originalul copiativ este definit în
120
_________________________________________________________________
standardele europene DIN ca originalul care este destinat pentru
copiere. Acelaşi standard european divizează originalele copiative
astfel (fig.7.2):
Clasificarea
originalelor
Originale opace Originale

transparente
Reproducerea foto-
mecanică sau Reproducerea
electronică electronică
Originale copiate Datele digitale
Expunerea formelor Sisteme de expunere

pentru tipar
Fig.7.2. Clasificarea originalelor serigrafice
• originale pe bază transparentă care pot fi transferate prin

contact direct;
• original pe suport opac obţinut prin copierea pe baza
proiecţiei.
Tiparul serigrafic este tehnologia de tipar ce implică originale
copiative directe, necesitând forma pentru tipar tip oglindă, deoarece
imaginea se obţine nemijlocit de pe ea, dar nu de pe pânza
intermediară ca în cazul tiparului ofset [1].
121
_________________________________________________________________
Pregătirea formei cu elemente liniare se poate efectua manual
sau printr-un procedeu fotochimic, dar imprimarea unei policromii
poate fi desfăşurată corect, folosind un set de site pregătit prin
metodele specifice.
Ansamblul de site destinat aceleiași reproduceri trebuie să fie
absolut identice în ceea ce privește natura și întinderea sitelor pe
ramă [1].
Respectând regulile de pregătire pentru tipar, se vor putea evita
principalele probleme caracteristice tiparului serigrafic policrom în
rastru:
1. Manifestarea efectului moire.
2. Abateri de gradaţie.
3. Rezoluţia mică ce limitează dimensiunea elementului
minim pentru a fi reprodus.
Prevenirea apariţiei efectului moire. Specificul tiparului serigrafic
presupune că fiecare imagine separată pe culori în rastru se aplică
pe sita ce posedă propria sa liniatură (densitate de suprafaţă), de
aceea este necesară monitorizarea în vederea evitării manifestării
moire-ului care este legat şi de structura periodică a sitelor
serigrafice.
Moire-ul este un desen periodic ce se formează la tipărire,
influenţând negativ asupra calităţii imaginii şi apare în cazuri când
două rastre simetrice se suprapun. Astfel, efectul moire în serigrafie
apare din cauza suprapunerii reţelei sitei cu rasterul imaginii, însă el
poate fi minimizat prin utilizarea şabloanelor indirecte, a rasterului
stocastic şi a rasterului asimetric. Manifestarea efectului moire poate
fi minimizată prin asigurarea raportului anumit dintre liniatura sitei şi
liniatura rastrului. Această relaţie trebuie să fie egală cu o valoare
impară: 3; 3.5; 4.5; 5 ori.
În afara rasterului stocastic, pentru minimizarea moire-lui poate
fi utilizat rasterul în formă de elipsă şi romb, evitând rasterele de
forme standarde (rotunde sau pătrate); deoarece în acest caz acesta
va crea impresia unei treceri bruşte de la o tonalitate la alta. Acest
122
_________________________________________________________________
efect nedorit se observă îndeosebi în sectoarele cu tonalităţi
deschise.
La machetarea graficii se va ține cont de numărul de culori pentru
tipar. În general, echipamentele pentru tipar de tip carusel realizează
imprimări până la 6 culori. De aceea, la soluţionarea grafică pentru
tipar se va ține cont de acest lucru astfel încât să nu depășească
acest număr, presupunând: pregătirea graficii pentru reproducere
prin tiparul serigrafic reprezentată de originalul-machetă, realizarea
filmului, expunerea filmului pe sită (fig.7.1).
Pregătirea graficii pentru serigrafie. Grafica va fi separată în
funcție de numărul de culori. Fiecare culoare reprezintă un film
serigrafic și implicit o sită. De exemplu, dacă este un design ce
conține 4 culori, se vor pregăti 4 filme fototehnice și 4 site pentru
imprimare. Fiecare culoare va fi trecută în sistemul CMYK, C0, M0,
Y0, K100. Documentul cu designul va avea separat fiecare culoare
și se vor poziționa cruciulițe de ghidaj pentru fiecare film în parte.
Realizarea diapozitivului. În momentul separării pe culori, se va
trece la tipărirea filmelor pentru fiecare culoare în parte. Filmele
printate vor avea marcajele de control, astfel încât la suprapunerea
lor, designul să arate ca cel realizat la nivel de concept.
Expunerea filmului pe sită şi obţinerea ecranului serigrafic. Se
realizează cu un aparat special, folosind aceeași tehnică de
expunere fotografică. Filmul se așează pe sita emulsionată și se
expune UV timp de câteva secunde sau minute în dependență de
sensibilitatea emulsiei și/sau puterea lămpii de expunere. Emulsia
peste care s-a expus filmul va cădea la developare/spălare sub un
jet de apă, pe ecranul serigrafic rămânând emulsia fotosensibilă
polimerizată. Se va trece la uscarea ecranului pentru a putea fi
instalată în echipamentul pentru tipar.
7.2. Cerinţe impuse pregătirii originalului-machetă pentru

tiparul serigrafic
Particularităţile tehnologiei de tipar serigrafic impun considerarea
la pregătirea originalului-machetă a următoarelor cerinţe:
123
_________________________________________________________________
1. Datorită constituirii structurale a sitei serigrafice din fire şi din
elementele tipăritoare şi netipăritoare ale formei pentru tipar, este
imposibilă imprimarea liniei subțiri mai mici de 0,5 pt (0,175 mm)
calitativ. La tipărirea pe suporturi absorbante, grosimea liniilor nu
trebuie să fie mai mică de 1 pt. Din același motiv, fonturile alese
trebuie să nu fie mai mici de 8 pt, evitând fonturile cu diverse
elemente fine şi serife. La pregătirea originalului-machetă, se va
utiliza doar fontul contur ("în curbe"). La tipărirea cu inversiune,
trebuie adăugat conturul.
2. Imaginile rasterizate sunt pregătite cu liniatura de 10-36 lin/cm, în
cazuri special de 54-60 lin/cm.
3. Nuanțele separate de orice culoare, inclusiv orice nuanță de gri
din negru, reprezintă o culoare independentă (cu excepția cazului
în care sunt clar specificate condiţiile tiparului rasterizat). Numărul
de nuanțe din originalul-machetă va corespunde numărului de
treceri de culoare la tiparul serigrafic. Culoarea neagră nu este
admisă drept componentă a sistemului cromatic (CMYK
100.100.100.100).
4. În pofida capacității de acoperire a culorilor închise de către
culorile deschise, la tipărirea pe suporturi de culori întunecate se
recomandă aplicarea iniţială a unui substrat alb de cerneală cu
rol de strat de acoperire iniţială (grund) la prima rulare. Aplicarea
preliminară a filmului de cerneală albă impune realizarea unei
treceri suplimentare cu cerneală, necesitând şi un ecran serigrafic
suplimentar dedicat acestuia.
5. Culorile speciale/Pantone trebuie să fie identice cu soluţia
cromatică din originalul-machetă. Paleta cromatică Pantone va
corespunde cu paleta cromatică Pantone Color Formula (Solid)
Guide (prefixul "C" – coated, făcând referinţă la hârtia cretată sau
"CVC" – computer video coated — simulând culorile pe hârtie
cretată). Pentru suprapunerea succesivă a cernelurilor este
necesară aplicarea instrumentului de acoperire/trapping la
pregătrea fişierilor separate pe culori.
124
_________________________________________________________________
6. În originalul-machetă nu ar trebui să existe linii intersectate,
suprapuneri de elemente/obiecte. La vizualizare, imaginea
trebuie să se deosebească de original doar prin prezența
umplerilor/fontei. Contururile trebuie să fie închise. Dacă este
utilizată fonta/umplerea cromatică, liniile de contur trebuie să
corecpundă cromaticii fontei. Liniile de contur trebuie să
funcţionaeze ca obiecte (conturul este convertit într-un obiect).
Imaginea trebuie să reprezinte un strat. Toate umplerile din
machetă trebuie să fie de tip Culoare uniformă/Uniform Color fără
utilizarea efectelor speciale precum "transparență", "lentilă",
"gradient de culoare" etc.
7. Nu este admisă utilizarea machetelor multistratificate cu
elemente ascunse și blocate.
8. Decalajele elementelor care depășesc marginile formatului finit
trebuie să se încadreze în maxim 2 mm. Dacă fundalul produsului
finit corespunde cu culoarea suportului, nu este necesară
realizarea decalajelor. Pornind de la inexactitatea finisării la tăiere
a produselor tipărite, se recomandă evitarea poziţionării
imaginilor aproape de marginea zonei de imprimare. Distanța
optimă de poziţionare a imaginilor de la margine este de 3-4 mm.
Chiar și o ușoară abatere la tăiere în limitele unui mm poate fi
foarte vizibilă.
9. Dacă tiparul serigrafic presupune tiparul cu lacuri UV, este
necesară considerarea faptului că acesta se aplică ultimul,
deoarece cerneala nu se fixează deasupra lacului UV [7].
7.3. Fişierul electronic

Fişier – stoc și structură de informații înrudite, asociate,
identificabile după nume; unitate de bază pentru stocarea
informației, care îi permite computerului să distingă un ansamblu de
informații de altul (fig.7.3).
125
_________________________________________________________________
Fig.7.3. Fișier gata pentru tipar [2]
Formatul pentru prezentarea fişierelor pentru aplicaţiile

industriale este formatul PDF compatibil cu standardul PDF X1a –
2001 (ISO 15930-1). Toate aplicaţiile profesionale pentru DTP au
suport pentru exportul fişierelor în acest standard.
Se acceptă şi fişiere PDF/X - 3, 4. Având în vedere că aceste
formate sunt mai permisive la prelucrarea unor obiecte din cadrul
layout-ului (transparenţe native, layere, spaţii de culoare diverse -
CMYK, spot, RGB etc.) posibilitatea de a face greşeli de editare este
considerabil mai mare.
Unele companii acceptă şi fişiere TIFF, CMYK, necomprimate,
fără layere (flatten), cu text rasterizat.
Prezentarea fişierelor în formate native (indiferent de aplicaţie)
este acceptată doar în cazuri excepţionale şi doar ca rezultat al
convenienţelor prestabilite cu clientul.
Machetele reprezintă fişiere însoţite de listarea alb-negru sau
color de bună calitate care ajută la clarificarea atât a conţinutul
lucrării, cât şi a modului de finisare care vor fi luate în considerare
din punct de vedere informativ [2].
Pentru a obține un material tipărit finit, trebuie să se țină cont de
următoarele specificații tehnice:
• fișierul să fie în format PDF;
126
_________________________________________________________________
• formatul trebuie prezentat dimensional în formă brută/până
la tăiere, adică dimensiunea finită la care se adaugă un
adaos/margine de tăiere de 3–5 mm [2] (fig.7.4).
Fig.7.4. Formatul brut al machetei [2]
Elementele grafice vor fi dispuse la o distanță de aproximativ 3-

5 mm de la linia de tăiere. Zona de siguranță va conține elemente
grafice ce se doresc a fi tăiate (acestea vor apărea până la marginea
colii) [2] (fig.7.5).
Fig.7.5. Elementele grafice în zona de tăiere a machetei [2]
Proba de culoare (Proof). Listările laser color (chiar de bună

calitate) şi Proof-urile digitale realizate de terţi* nu pot constitui baza
contractuală pentru Bunul de tipar cu referinţă la aprobarea soluţiei
cromatice finale a produsului, cunoscându-se că un Proof Digital
este calibrat pentru un flux de fabricaţie specific.
127
_________________________________________________________________
Proba de culoare acceptată este un Proof Digital realizat de către
companie după fişierele aprobate trimise de către client.
Orice modificări realizate de client în fişierele trimise implică
realizarea unor noi proof-uri intermediare, care vor fi luate în
considerare doar din punct de vedere informativ, dacă a fost aprobat
Bunul de tipar, chiar dacă au fost realizate în companie.
Imaginile bitmap vor fi în format CMYK cu rezoluția de 300 dpi
(fig.7.6).
Fig.7.6. Culori în formatul CMYK
Este obligatoriu ca fonturile grafice să fie convertite în grafică de

tip vectorial (curbe, outlines), iar fonturile de bază (texte normale,
beletristică) să fie integrate în format PDF (Embedded).
Dacă fișierul conține mai multe pagini (pliant, broșură, revistă
etc.), acestea vor fi expediate pagină cu pagină, în ordinea lor
succesivă. Documentul va fi montat (impozat) automat de programul
de impoziție înainte de printare [2].
7.4. Rezoluţia imaginii

Rezoluția digitală reprezintă o mărime de evaluare a clarității sau
a gradului de detaliere a unei imagini digitale (numerice). Imaginile
digitale sunt forma de memorare și prelucrare a imaginilor obișnuite
într-un computer; ele pot fi afișate sau tipărite, dar, spre deosebire
de imaginile reale, nu se pot vedea ca atare, direct.
De aceea, spre deosebire de rezoluția obișnuită, cea digitală se
exprimă numai în pixeli, fără raportare la vreo lungime. De ex., o
imagine de 800x600 pixeli, sau și în megapixeli (o imagine de 0,48
megapixeli).
128
_________________________________________________________________
O mărime înrudită este numărul de „dots per inch” (termen de
specialitate englez: nr. de puncte/inch (unitate de suprafaţă)) – dpi.
Rezoluția în pixeli exprimă „dimensiunile” imaginii (în memoria
unui computer), în ipoteza că este vorba de o imagine
dreptunghiulară, și anume (lungime x lățime), măsurată în pixeli.
Această exprimare nu se poate aplica la alte forme de imagini.
Rezoluția în megapixeli (prescurtat: Mpx sau/și Mp) exprimă
numărul total de pixeli cuprinși în aria imaginii, indiferent de forma
ei. De exemplu, dacă o imagine este dreptunghiulară și are 2
megapixeli, ea ar putea avea atât o rezoluție de 1.600x1.200 (1.600
x1.200 = 1,92 megapixeli, rotunjit la 2 Mpx), dar și de 20.000x100,
precum și nenumărate alte combinații. Foarte des numărul de
megapixeli se rotunjește până la 1-2 cifre după virgulă.
Rezoluția în dpi (dot per inch=puncte/țol) reprezintă și ea o
măsură a clarității unei imagini, de data aceasta reală, care a fost
produsă de un dispozitiv anume de prelucrare a imaginilor, cum e în
cazul mai ales a imprimantelor, scanerelor și ecranelor. Astfel, dpi-
ul reprezintă numărul de puncte tipografice ce pot fi tipărite sau
afișate pe lungimea de un inch sau țol: cu cât o imagine reală de o
mărime prestabilită are o rezoluție dpi mai mare, cu atât ea este
formată din mai mulți pixeli și este mai clară, oferind mai multe detalii
(cel puțin în principiu) [3].
Rezoluţia imaginilor - recomandată 350 ppi (un min. de 300 ppi
este acceptabil). Nu se recomandă utilizarea unei rezoluţii mai mari
de 350 ppi, deoarece nu se obţine o calitate mai mare, în schimb
mărimea fişierului creşte în mod inutil.
Corecţiile cromatice şi conversiile RGB-CMYK trebuie să fie
realizate corect – se recomandă realizarea acestora în aplicaţia
Photoshop pe un monitor calibrat corespunzător [12].
Rezoluţia ideală pentru tipar este de 300 dpi la imagini şi 400 dpi
la text, în dimensiunea finală de tipar. În tabelul 7.1 sunt stabilite
dimensiunile optime de tipar pentru imagini, la rezoluţia
recomandată de 300 dpi [4].
129
_________________________________________________________________
Tabelul 7.1. Recomandări privind rezoluția imaginii [4]

Dimensiunea Rezoluţia
Dimensiunea de tipar
minimă a imaginii imaginii
50 x 40 mm (2" x 1.60") 640 x 480 pixeli 300 dpi
50 x 50 mm (2" x 2") 600 x 600 pixeli 300 dpi
65 x 50 mm (2.5" x 2") 800 x 600 pixeli 300 dpi
50 x 75 mm (2" x 3") 400 x 600 pixeli 300 dpi
85 x 65 mm (3.5" x 2.5") 1024 x 768 pixeli 300 dpi
100 x 100 mm (4" x 4") 1200 x 1200 pixeli 300 dpi
100 x 150 mm (4" x 6") 800 x 600 pixeli 300 dpi
135 x 100 mm (5.33" x 4") 1600 x 1200 pixeli 300 dpi
125 x 175 mm (5" x 7") 1000 x 1400 pixeli 300 dpi
200 x 135 mm (8" x 5.33") 2400 x 1600 pixeli 300 dpi
200 x 250 mm (8" x 10") 1600 x 2000 pixeli 300 dpi
210 x 297 mm (A4) (8.5" x
2400 x 3400 pixeli 300 dpi
11.5")
Recomandări privind manevrarea imaginilor:

1. Pentru imaginile realizate cu aparatul foto este recomandat ca
aparatul să fie setat pe rezoluţia maximă.
2. Rezoluţia monitorului nu redă exact rezoluţia imaginii,
deoarece monitoarele au o rezoluţie cuprinsă mai mică (ex.:
între 72 şi 116 dpi). Pentru o aproximare a rezoluţiei de tipar,
se folosește un zoom de 300-400%.
3. Imaginile pentru tipar se convertesc din sistemul cromatic RGB
în sistemul CMYK. Aceasta se poate face cu o aplicaţie de
editare grafică cum ar fi Adobe Photoshop.
4. Este de preferat ca imaginile pentru tipar să fie salvate în
format .tif sau .eps (pentru a nu pierde din calitate) [4].
Pixelul este un element component, de obicei foarte mic, al
imaginilor grafice (fotografii, desene etc.) digitale. Termenul provine
din engleză de la Picture Elements (elemente de imagine). Se
prescurtează prin "px", uneori și cu "p". Un multiplu des întrebuințat
este 1 Mpx = 1 megapixel = 1 milion pixeli. Distanța dintre pixelii într-
130
_________________________________________________________________
o imagine va determina rezoluția imaginii. Aceasta se măsoară în
“pixels per inch” sau “ppi”, prescurtat [5].
Cu cât rezoluția este mai mare, cu atât există mai mulți pixeli într-
o imagine (fig.7.7). O rezoluție mare înseamnă că o imagine va
Fig.7.7. Diferențele dintre rezoluțiile imaginii la 60 ppi și 240 ppi [5]

conține mai multe informații, iar detaliile sau tranzițiile dintre culori
vor fi mai detaliate. Astfel, cu cât într-o imagine există mai mulți
pixeli, cu atât imaginea tipărită poate fi mai mare fără a pierde din
calitate. Deci, la o rezoluție mică, unde nu s-au înregistrat destule
informații, o imagine poate apărea pixelată. Numărul de pixeli dintr-
o imagine este fix, de aceea, dacă o imagine este lărgită, rezoluția
va fi reduă [5].
Deseori rezoluția digitală a unei imagini din memorie este
confundată cu rezoluția optică fizică a unui aparat (ecran, cip
electronic din aparatul de fotografiat și filmat digital, scaner etc.) sau
cu rezoluția la tipar (print resolution). În tehnica tipografică s-a folosit
întotdeauna o altă unitate pentru indicarea rezoluției și numărului de
puncte (engleza dots) per inch ("dpi"). Prin natura lor, aceste puncte
sunt tot elemente ale imaginii, deci, sunt foarte asemănătoare cu
pixelii, doar ca sunt mult mai mici. Imaginile raster (fig.7.8) sunt
compuse din pixeli și vor putea fi reproduse corect numai la o
131
_________________________________________________________________
anumită mărime. Orice mărire a imaginii va face ca rezoluția să
scadă și, implicit, calitatea imaginii și a detaliilor [5].
Fig.7.8. Zona mărită a unei imagini raster [5]
Imaginile vector au la bază vectorii, o tehnologie care descrie

imaginea printr-un proces matematic, iar ceea ce face ca imaginile
vectoriale să fie diferite în raport cu imaginile rasterizate este că pot
fi mărite la infinit, fără a pierde din rezoluție sau calitate (fig.7.9).
Fig.7.9. Ilustrarea diferențelor dintre imaginile raster și vector mărite [5]
7.5. Semitonuri. Forma punctelor de raster

Cele mai comune forme de puncte de raster sunt:
- rotunde;
- elipsoidale (șirag de mărgele);
- pătrate (tablă de șah).
132
_________________________________________________________________
Amalgamarea punctelor – termenul se referă la fenomenul de
unire a punctelor de pe o grilă de raster:
1 = punctele rotunde se amalgamează la aproximativ ~ 70%;
2 = punctele elipsoidale se amalgamează la aproximativ (a) ~
35% sau (b) 60%;
3 = punctele pătrate se amalgamează la 50%.
În urma procesului de amalgamare a punctelor în serigrafie, se
formează discontinuități de culoare, de aceea, în cele ce urmează
se va expune acest fenomen pentru fiecare tip de punct în parte [1].
Fig.7.10. Puncte de raster AM (puncte rotunde) [1]
Punctele rotunde (fig.7.10) încep să se amalgameze la

aproximativ 65-70% acoperire. Amalgamarea apare simultan la
toate cele patru puncte adiacente, ceea ce determină o tranziție
bruscă a valorii tonale. Un cerc este o suprafață cu circumferința
minimă; din acest motiv, punctele rotunde oferă cea mai bună
tranziție a valorii tonale, exceptând amalgamarea. Punctele rotunde
sunt potrivite pentru serigrafie, cu condiția ca să nu fie necesară
tipărirea gradientelor de culoare situate în zona de 66-75%.
La punctele elipsoidale (fig.7.11) (șirag de mărgele),
amalgamarea apare la două niveluri ale valorii tonale, ceea ce
minimizează tranziția bruscă. Amalgamarea depinde de direcție. În
prima fază, un punct formează un lanț prin unirea cu cele două
puncte adiacente. În a doua fază, amalgamarea se produce prin
133
_________________________________________________________________
Fig.7.11. Puncte Q2 șirag de mărgele amalgamare 48-90% [1]

unirea a două șiruri de puncte. Deoarece nu apare nici o tranziție
bruscă de-a lungul gamei valorilor tonale, această formă de punct s-
a dovedit a fi foarte frecvent utilizată în serigrafie.
Fig.7.12. Puncte tablă de șah, amalgamarea la 50% acoperire [1]
Punctele pătrate (fig.7.21) se amalgamează cu patru adiacente,

rezultând o tranziție foarte bruscă a valorii tonale. În procesul
tiparului, efectul este accentuat de depozitul de cerneală.
Punctele pătrate sunt de asemenea susceptibile de manifestarea
efectului „moire”. Acestea sunt motive suficiente pentru a le face
nepotrivite pentru tiparul serigrafic [1].
7.6. Fineţea semitonurilor. Controlul culorii

Finețea semitonurilor (rasterului) este întotdeauna dependentă
de distanța de la care este vizualizată imaginea, de textura sitei și
de tipul de ecran (emulsie).
134
_________________________________________________________________
Rasterul (semitonurile) simulează o nuanță continuă atât timp,
cât ochiul nu poate distinge punctele individuale. Rezoluția minimă
angulară a ochiului omenesc este de 0,02 (fig.7.13) [1].
Fig.7.13. Finețea rasterului – punctele individuale nu mai sunt

distinse de ochiul omenesc [1]
Tabelul 7.2. Distanțe accesibile pentru distingerea cu ochiul

uman [1]
Distanța de la care Număr de puncte
Formatul se vizualizează
imaginea pe cm pe inch
Mai mic de A4 Sub 0,5 m 36-48 91-122
DIN A4 aproximativ 0,5 m 24-36 60-91
DIN A3 0,5-1m 18-24 47-60
DIN A2 1-3 m 15-20 38-51
DIN A1 2-5 m 12-18 30-46
DIN A0 3-10 m 12-15 30-38
Mai mare decât A0 23-20 m - 12 - 30
Cu cât mai fine sunt punctele de raster, cu atât distanța de la care

se privește poate fi mai mică.
Cu cât mai grosiere sunt punctele de raster, cu atât contrastul
imaginii este mai puternic.
În cazuri extreme, poate fi necesar să se ajusteze finețea
(densitatea) rasterului la proprietățile suportului de tipar.
135
_________________________________________________________________
Din considerente comerciale și de calitate se recomandă ca
producţia serigrafică să se limiteze la utilizarea a maximum trei tipuri
de rastere din punct de vedere al fineței (densitate), cu care pot să
acopere toate cerințele clienților.
Pentru a asigura tiparul reproductibil în trei sferturi din scala
tonală (zona de maximă acoperire) și trecerea punctelor celor mai
mici în zona de acoperire minimă, trebuie luată în considerare și
calitatea sitei serigrafice utilizate [1] (fig.7.14).
Fig.7.14. Dimensiuni critice ale punctelor de raster [1]
Diametrul celui mai mic punct de pe diapozitiv ar trebui măsurat

microscopic pentru a putea selecta finețea sitei serigrafice (tabelul
7.3).
Tabelul 7.3. Dimensiunea punctelor de raster (μ) și gradul de acoperire
(%)
Acoperire
5% 10% 15% 20% 30% 70% 80% 85% 90% 95%
l/cm lpi
20 50.8 126 178 218 252 309 309 252 218 178 126
22 55.8 114 162 198 229 280 280 229 198 162 114
25 63.5 101 142 175 202 247 247 202 175 142 101
28 71.1 90 127 156 180 220 220 180 156 127 90
30 76.2 84 119 145 168 206 206 168 145 119 84
32 81.3 79 111 136 157 193 193 157 136 111 79
34 86.4 74 105 128 148 182 182 148 128 105 74
40 101.6 63 89 109 126 154 154 126 109 89 63
48 121.9 52 74 90 105 128 128 105 90 74 52
54 137.2 46 66 81 93 114 114 93 81 66 46
136
_________________________________________________________________
Fig.7.15. Puncte rotunde

Din exemplele de mai sus (fig.7.14, 7.15) este clar că diametrul
celui mai mic punct imprimabil trebuie să corespundă cu două
grosimi/diametre de fir plus o deschidere dintre două fire ale sitei
utilizate. Astfel, punctul va fi transferat pe ecran corect. Cu cât sita
este mai subțire și mai fină, cu atât cantitatea transferabilă de
cerneală este mai mică. Aceste site sunt cele mai potrivite pentru
tiparul serigrafic pretențios.
Sitele cu diametrul mediu al firului sunt de preferat pentru
tipăriturile policrome, deoarece suprafața ocupată de fire și cea
liberă a sitei sunt echilibrate. Firele reprezintă un mod de ancorare
pentru puncte în cazul ecranelor pentru tiparul policrom, fără a
diminua cantitatea de cerneală ce trece prin sită. Diferențele dintre
tipurile de sită, reprezentând diferite raporturi între fire și ochiuri, sunt
vizibile în zonele cu acoperire mică (5-10%).
În timp ce tiparul ofset acoperă tot intervalul de la 5% la 95%,
serigrafia trebuie de mai multe ori să se mulțumească cu domeniul
10%-90%. Acesta este cazul densităților de aproximativ 30 l/cm sau
mai fine.
5% acoperire 10% acoperire 90% acoperire 95% acoperire

Fig.7.16. Acoperirea ochiurilor sitei în %
137
_________________________________________________________________

Recomandări generale
În tehnicile de reproducere, dispunerea planurilor de culoare sub
unghiurile optime ar elimina probabilitatea de manifestare a efectului
moire între rasterele diferitelor culori suprapuse. Unghiul nu trebuie
ales arbitrar. Stabilirea unghiurilor urmează de obicei două variante
(fig.7.17):
- între 0° și 90° pentru rasterele cu două axe de simetrie (puncte
pătrate sau rotunde);
- între 0° și 180° pentru rasterele cu o singură axă de simetrie
(puncte elipsoidale).
15º
15º
0º 0º
45º
75º
75º
135º
Unghiuri până la 90° Unghiuri până la 180°
Fig.7.17. Unghiuri planurilor de culoare în policromie
conform DIN 16547
Culorile tari cum ar fi Magenta, Cyan și Black trebuie întotdeauna

să fie la un unghi de 30° sau 60° în raport unele cu celelalte. Aceasta
minimizează vizibil moire-ul datorită suprapunerii rasterelor culorilor
separate. Galbenul este culoare pală, de aceea va fi poziționată
dezavantajos, la 15° față de celelalte culori vizibile.
La tipărirea în semitonuri, poate apărea un moire suplimentar
rezultat din mărimea necorespunzătoare a unghiului între raster și
firele sitei (fig.7.18, 7.19). Efectul este cu atât mai vizibil în tipărirea
cu rastere monocrome, în policromie suprapunerea de culori
138
_________________________________________________________________
atenuând efectul. Cel mai mare risc de interferență între unghiurile
filmului și geometria sitei sunt unghiurile de 0°, 45° și 90°.
Fig.7.18. „Moire” între film și sită
Fig.7.19. Efect de moaraj prin suprapunerea punctelor de raster
Pornind de la cele prezentate, firele sitei și unghiurile rasterului

nu trebuie să fie paralele în nici un caz. Spre deosebire de tiparul
ofset, unde unghiul recomandat este de 45°, în serigrafie efectul
moire este sigur la această poziţionare. Pentru prevenirea
manifestării lui sunt posibile două căi: întinderea sitei la un unghi sau
înclinarea tuturor celor patru rastere de culoare cu un anume unghi
[1].
139
_________________________________________________________________
Exemplu:
Unghi film Sită Unghi film Sită
0° 7,5° 7,5° 0°
15° 7,5° 22,5° 0°
45° 7,5° 52,5° 0°
75° 7,5° 82,5° 0°
(sau toate 22,5°)
Din considerente economice, este recomandată [1] întinderea
sitei sub un unghi drept și realizarea diapozitivelor la unghiurile
recomandate.
La cinci, șase sau mai multe culori, alegerea unghiurilor trebuie
realizată astfel, încât culorile pale să fie sub același unghi cu cel al
complementarelor de culoare.
De exemplu, roșu intens cu albastru pal sau albastru intens cu
roșu pal. Un gri suplimentar trebuie realizat sub un unghi astfel, încât
să nu coincidă cu alte culori cu tentă de gri și intensitate mare.
Moire-ul poate fi total sau parțial astfel:
• prin tipul de ecran. Efectul de moire este mai puțin evident la
ecranele indirecte, deoarece influența sitei este mai slabă
decât în cazul ecranelor directe;
• prin finețea sitei. Cu cât sita este mai fină în raport cu numărul
de linii, cu atât efectul moire este mai puțin pronunțat [1].
Raporturile recomandate între numărul de fire al sitei și numărul
de linii al rasterului:
Număr linii/cm : număr linii/cm
1.50 : 1.00 (doar site groase)
3.75 : 1.00
5.00 : 1.00
Exemplu:
Sită Raport Număr linii/cm
SEFAR PET 150-31 galbenă 3.75:1 40 l/cm
5.00:1 30 l/cm
Numărul de linii se divide la valoarea raportului.
Recomandări generale:
140
_________________________________________________________________
• cerința de bază pentru o imagine reprodusă perfect este
calitatea diapozitivului, cu puncte opace și contururi definite;
• separația de culoare și cernelurile pentru tipar trebuie să
urmeze aceeași scală de culori, de exemplu, EUROSCALA;
• pozitivul de policromie trebuie aşezat pe o placă de sticlă,
iluminată de jos (masă luminoasă). Ecranul întins trebuie să
fie dispus paralel cu axa imaginii. Dacă apare moire-ul,
ecranul serigrafic trebuie răsucit în sensul acelor de
ceasornic sau invers, până când efectul dispare (7° de obicei
este de ajuns). Aceasta este posibil cu mașini manuale sau
semiautomate unde suportul poate fi poziționat după cum
este necesar;
• culorile dominante sau întunecate tind să producă mai multe
probleme de moire;
• pentru tipărirea celor patru culori separate trebuie utilizate
patru rame de aceeași dimensiune;
• toate sitele utilizate trebuie întinse la aceeași tensiune;
• toate ramele trebuie întinse cu aceeași sită;
• se va utiliza sita galbenă;
• întinderea se face pe direcția firelor;
• o racletă cu marginea perfectă este crucială pentru calitatea
imprimării;
• duritatea racletei trebuie să fie de 75° Shore sau mai mare;
• racleta trebuie să fie fixată la un unghi de 75°. Dacă unghiul
de racletare este prea plat, la imprimare există tendința de a
întinde cerneala. Dacă este prea mic, există un risc mare de
distorsionare a sitei și de transfer incomplet al cernelii;
• contraracleta nu va fi fixată prea jos. Mișcarea ei trebuie să
lase un strat de cerneală subțire pe sită. Dacă contraracleta
este fixată prea apăsat, ecranul se umple prea mult cu
cerneală și imaginea este murdărită;
• se recomandă alegerea cernelurilor tixotropice pentru
policromie;
141
_________________________________________________________________
• primele încercări de policromie trebuie făcute cu sită mai
rară;
• sita mai fină trebuie folosită cu cerneluri mai pigmentate;
• la imprimările policrome este necesară asigurarea că
grosimea stratului de emulsie pe sită și Rz-ul nu sunt mai
mari de 2-5μm [1].
7.8. Tipuri de diapozitive utilizate pentru obţinerea

ecranelor serigrafice
Termenul diapozitiv în contextul tehnologiilor de tipar
desemnează originalul-machetă al ediţiei pe film pozitiv sau negativ
cu imaginea necesară de transferat în vederea obţinerii formelor
pentru tipar proprii diverselor tehnologii de tipar, inclusiv prin tiparul
serigrafic, pregătit conform cerinţelor determinate de această
tehnologie.
Acest termen defineşte şi alte elemente, cum ar fi imaginea
fotografică pozitivă realizată pe o placă/sticlă sau alte materiale
transparente, proiectată pe un ecran cu ajutorul diascopului [3].
Cerinţele impuse la realizarea diapozitivelor de reproducere
pentru copierea şabloanelor sunt:
- toate imaginile pregătite pentru a fi reproduse prin tiparul
serigrafic trebuie să aibă densitatea optică maximă, până la
3;
- în cazul lucrărilor policrome, pentru asigurarea conformităţii
este necesară expunerea repetată;
- filmele trebuie furnizate în stare foarte bună: fără zgârieri,
rosături, îndoituri, nu trebuie să fie suprapuse una peste alta;
- retuşarea filmului se va realiza pe partea verso.
Filmele/diapozitivele pentru obţinerea ecranelor serigrafice pot fi
obţinute prin diferite metode:
• manuală;
• analogiei;
• digitală.
142
_________________________________________________________________
7.9. Diapozitive realizate manual

Opţinerea formelor pentru tipar serigrafic cu elemente liniare se
poate realiza manual sau printr-un procedeu fotochimic.
Metodele de obţinere manuală a diapozitivelor sunt:
• aplicând cerneala opacă pe folii transparente, recomandată
fiind folia de poliester (PET) mată sau texturată pe o singură
parte (fig.7.20);
• prin aplicarea directă pe sită cu un mijloc de scriere a unei
paste grase sau a unei soluţii obturatoare;
• prin utilizarea unui film mască format din folie din poliester şi
un strat de emulsie. Decuparea filmului mască poate fi
efectuată cu un cuţit special sau utilizând echipamentul tip
cutter-plotter. Filmele sunt oferite în soluţii cromatice de roşu
sau orang, ambele fiind potrivite pentru utilizarea în domeniul
serigrafiei.
Filmele transparente cu imaginea necesară de tipărit reprodusă
cu pastă grasă au predestinaţia acoperirii ochiurilor sitei în locurile
în care nu trebuie să se prolifereze o anumită imagine la trecerea
cernelii prin sită.
Fig. 7.20. Reprezentarea grafică a unui model de diapozitiv desenat
143
_________________________________________________________________
Iniţial, la transferarea imaginii prin şablon, şablonul era realizat
din hârtie. Ulterior, pentru obţinerea şabloanelor au fost utilizate filme
de două tipuri: pe bază de lac şi folii solubile în apă. Ambele tipuri
de folii sunt bistratificate:
• suportul de bază;
• stratul de emulsie.
Alegerea şablonului depinde de cerneala utilizată la tipărire.
Şabloanele tip folii pe bază de lacuri necesită utilizarea cernelurilor
pe baza dispersiilor apoase, iar şabloanele ce prezintă folii solubile
în apă necesită ca cerneala să nu conţină apă. Ambele filme pot fi
lipite pe sită prin metoda tradiţională. Metoda lipirii umede pe sită a
şabloanelor poate fi utilizată în cazul filmelor solubile în apă. La
aplicarea tehnicii tradiţionale de lipire, filmul se fixează pe ecranul
serigrafic întins cu ajutorul substanţelor adezive speciale. Metoda
lipirii umede poate fi aplicată pentru încleierea uniformă a
şabloanelor mari din filme solubile în apă. În cazul acestei metode,
ecranul serigrafic este umezit uniform din ambele părţi, aplicându-se
pe sita umezită. Pentru asigurarea contactului uniform poate fi
utilizat buretele umed. Surplusul de umiditate înlăturându-se.
Decuparea este o metodă simplă și rapidă, aplicabilă oricăror
imagini grafice care nu conțin detalii fine. Ea necesită îndemânare și
implică consum minim de material.
Pentru realizarea şabloanelor pot fi folosite filme din poliester
transparente, acoperite cu film adeziv colorat. Acest film se
suprapune cu desenul original, urmând conturul desenului prin
transparență cu ajutorul unei lame metalice fine, bine ascuțite pentru
a decupa net doar filmul strat superior, fără a atinge stratul suport.
Pregătirea formei prin această metodă se încheie cu transferul
filmului pe sită cu ajutorul unui solvent sau la cald, în funcție de tipul
acesteia. Forma astfel realizată este gata pentru tipar (fig.7.21).
Grosimea acestui film, aplicat ulterior pe fața de
imprimare/superioară a sitei, influențează grosimea stratului de
cerneală care va fi transferat prin sită. Adezivul folosit pentru
144
_________________________________________________________________
aplicarea filmului și însăși filmul trebuie să fie compatibili cu
compoziția cernelii pentru tipar.
Fig.7.21. Reprezentarea grafică a diapozitivelor
O altă metodă manuală de obţinere a ecranelor serigrafice

constă în reprezentarea directă pe sită a imaginii necesare de
reprodus cu un lichid care obturează porii sitei, ghidându-se după un
traseu al imaginii dispus sub sită datorită transparenţei acesteia
fig.7.22).
Fig.7.22. Reprezentarea grafică a unui diapozitiv desenat
În calitate de soluţie obturatoare iniţial era utilizată guma arabică

sau cleiul de pește. Actualmente, aceste materiale au fost înlocuite
cu alcool polivinilic, firnisul celulozic sau creionul litografic.
Contururile realizate cu pensula au o prezenţă netedă, continuă, iar
cele realizate cu creionul litografic sunt difuze. Pentru trasarea liniilor
drepte, deseori se recurge la aplicarea benzii autoadezive pe sită,
soluţia obturatoare fiind aplicată trecând peste această bandă
autoadezivă. Când soluţia se polimerizează, banda autoadezivă
este înlăturată, iar elementele obţinute au un contur bine definit şi
continuu. Soluţia obturatoare a orificiilor trebuie să fie fluidă și să nu
se usuce prea repede pe pensulă, să fie uşor solubilă asigurând
145
_________________________________________________________________
posibilitatea recuperării fără dificultate a sitei în vederea reutilizării ei
pentru un alt concept. Prin spaţiile neobturate cu orificii libere, la
racletare, cerneala va fi transferată pe suport, proliferându-se
imaginea necesară de reprodus. Metoda este axată pe protecţia
elementelor tipăritoare, obturând elementele netipăritoare ale
imaginii [2].
Metoda inversă de reproducere directă a imaginii pe sită
(fig.7.23) constă în desenarea imaginii necesare de reprodus aşa
cum ar urma să prezinte în forma finală. În acest caz, se ghidează
după un traseu preliminar prestabilit regăsit în originalul imaginii,
plasat sub sită, sesizabil datorită transparenţei sitei şi trasat prin
repetare cu ajutorul unui creion litografic sau cu o pensulă cu soluţie
specială obturatoare (alcool polivinilic, gumă arabică etc.). După
uscare, pe toată suprafața elementelor netipăritoare se aplică unul
sau două straturi de lac celulozic de umplere.
Fig.7.23. Reprezentarea grafică a metodei inverse de reproducere [6]:

1 - ceară; 2 - lac; 3 - sită; 4 - ceară.
O altă soluţie a metodei inverse de reproducere directă constă în

aplicarea pe sită a unei soluţii obturatoare a orificiilor sitei urmată de
acoperirea cu ceară pe ambele feţe ale sitei. În stratul de ceară cu
ajutorul unui instrument special (pot fi utilizate capuri cu acţionare
termică controlată) se gravează elementele imaginii necesare de
reprodus ce vor reprezenta elementele tipăritoare. Ulterior, lacul
este dizolvat cu ajutorul unui solvent special în zonele gravate şi sunt
eliminate cele două straturi de ceară cu soluţii consacrate.
146
_________________________________________________________________
Cel de-al doilea strat de ceară are rolul de protecție a sitei de
lacul solubil ce se poate depune pe sită, pe suprafețe ce trebuie
tipărite [2].
7.10. Diapozitive obţinute prin metoda analogiei

(fotomecanică)
O altă posibilitate de obţinere a diapozitivelor ţine de aplicarea

metodei fotomecanice/analogiei. În cazul policromiilor este necesară
realizarea unui set de filme fototehnice ce se repetă, fiecărei culori
corespunzându-i un film. În vederea asigurării conformităţii
registrului cromatic la pregătirea fişierelor sunt aplicate marcajele
registrului cromatic reprezentate de crucile pentru potrivire, astfel ca
la suprapunere ele să corespundă perfect. Corelarea cromatică la
realizarea originalelor trebuie să fie realizată la următoarele surse
de lumină:
• lumina optică D=50;
• lumina refractată D=65.
Diapozitivele liniare sau rasterizate prin metoda analogiei sunt
obţinute datorită aplicaţiilor specializate cu parcurgerea
următoarelor etape:
• scanarea şi prelucrarea imaginii necesare de reprodus;
• transformarea imaginilor în semitonuri în imagini rasterizate,
utilizând procesatorul de rasterizare;
• obţinerea imaginii fotografice latente pe film în echipamentul
de expunere cu laser;
• prelucrarea chimică a filmelor prin developare şi fixare în
procesatorul de developare.
Pentru obţinerea filmelor prin metoda analogiei erau utilizate
sistemele de expunere cu laser numite image setters, film setters
sau records. În mediul de fabricaţie deseori aceste echipamente
erau numite echipamente de culegere foto sau fotoexpunere.
Sistemul lor funcţional era constituit din 3 subansambluri: procesorul
de rasterizare RIP, aparatul de expunere şi aparatul de developare.
147
_________________________________________________________________
Pentru obţinerea formelor foto/filmelor tipografice erau utilizate
materiale fotografice cu halogenuri de argint - așa-numitele filme
fotografice care variază după sensibilitatea la lumină și culoare,
contrast și alte proprietăți. Filmele fotografice erau realizate din
polietilen tereftalat (lavsan) sau, de exemplu, triacetat. Un strat
sensibil la lumină era aplicat pe substrat, care conținea substanță
fotosensibilă - halogenură de argint, de exemplu, AgBr (bromură de
argint), distribuită în emulsie sub formă de particule mici.
Atât textul, cât și imaginile din dispozitivele de ieșire foto cu laser
erau expuse sub formă de pixeli.
Expunerea este procesul de înregistrare a informațiilor optice pe
materialul fotografic. Sub influența energiei luminoase, o parte din
bromura de argint este redusă la cea metalică. În acest caz, argintul
este restabilit proporțional cu luminozitatea obiectului fotografiat, dar
în cantități atât de mici încât nu sunt vizibile ochiului. Prin urmare, o
astfel de imagine se numește ascunsă/latentă.
Pixel-ul este cel mai mic element al unei suprafețe vizualizate,
cum ar fi ecranul unui monitor căruia îi poate fi setat independent
culoarea, intensitatea și alte caracteristici ale imaginii.
Expunerea este procesul de iradiere ușoară a suprafeței unui
material fotografic pentru o anumită perioadă de timp.
Filmele fotografice expuse care conțin imaginea fotografică
ascunsă a paginilor de zaţ ale ediţiei, a imaginilor necesare de
reprodus constituite din elemente textuale şi grafice sunt supuse
prelucrării fotochimice pentru a obține formele foto/filmele
tipografice. Acest tratament include operațiile de developare, fixare,
spălare și uscare a materialului fotografic.
Developarea reprezintă transformarea unei imagini fotografice
ascunse/latente în una vizibilă. Imaginea conturată este instabilă, de
aceea ea trebuie fixată.
Fixarea ţine de tratarea materialului developat cu o soluție de
fixare, ce face ca bromura de argint insolubilă în apă care nu a fost
influenţată nici de lumină, nici de soluţia de developare să fie
îndepărtată din strat. Substanţa de fixare, cum ar fi tiosulfatul de
148
_________________________________________________________________
sodiu, reacționează la bromura de argint, conducând la formarea
unei săruri complexe solubile.
Obţinerea formelor fotografice pe filme. O caracteristică
distinctivă a formelor fotografice este rezoluția imaginii evaluată în
dpi. Pentru paginile formate din elemente textuale și imagini liniare
este suficient ca rezoluţia să fie de 1000 dpi. Imprimantele laser pot
asigura această rezoluție. La rasterizarea electronică, elementele
imaginii sunt construite secvențial din cele mai mici puncte conform
unui anumit algoritm prestabilit de programul funcţional.
Procesatorul de imagine prelucrează succesiv pagină cu pagină,
procesând fiecare element sub formă de grupuri de rânduri de
puncte orizontale. Procesatorul de rasterizare transformă
informațiile cu referinţă la luminozitate pentru fiecare zonă a imaginii
în rastere corespunzătoare. Pentru structurile raster tradiționale,
fiecare punct bitmap la o anumită frecvență (100, 120, 133 lpi – linie
pe inch) este reprezentat de un grup de puncte mai mici cu rezoluție
proprie – 1000, 1600, 2400 dpi.
Pentru reflectarea calitativă a semitonurilor trebuie respectat
raportul dintre rezoluția de ieșire și frecvență de 15:1 sau mai mare.
De exemplu, o frecvență de 133 lpi necesită o rezoluție de 2000 dpi.
Cu cât rezoluția este mai mare, cu atât și calitatea bitmap-ului
este mai mare.
În funcție de tehnologa de tipar aplicată, forma fotografică poate
fi obţinută direct sau inversă. Pentru tiparul serigrafic formele
fotografice sunt obţinute prin metoda de reflectare directă/pozitivă a
imaginii.
7.11. Diapozitive obţinute prin metoda digitală

În vederea obţinerii diapozitivelor de calitate înaltă în cazul
conceptelor grafice cu elemente şi detalii fine, pentru fabricaţie
industrială, dar şi personalizată, sunt utilizate tehnologiile digitale de
obţinere a diapozitivelor.
149
_________________________________________________________________
Obţinerea diapozitivelor prin metoda digitală presupune
funcţionarea lor în baza implicării tehnologiilor digitale cu
parcurgerea următoarelor etape (fig.7.24):
• definirea conceptului produsului;
• determinarea şi acumularea informaţiei textuale şi
ilustrative: culegerea, desenarea, scanarea;
• procesarea informaţiei şi generarea originalului-machetă;
• asigurarea caracteristicilor specifice tiparului serigrafic al
fişierelor la ieşire;
• generarea filmelor tipografice.
Introducere date Procesare date Realizare diapozitiv
Fig.7.24. Metoda digitală de obţinere a diapozitivelor
150
_________________________________________________________________

1. Descrieţi esenţa procesului de pregătire pentru tiparul
serigrafic.
2. Sintetizați cele mai importante cerinţe necesare de asigurat
de către originalul-machetă.
3. Definiţi termenii legaţi de fişierul electronic.
4. Reproduceţi noţiunea de rezoluţie a fișierului şi indicaţi
cerinţele impuse rezoluţiei fişierului grafic pregătit pentru
tiparul serigrafic.
5. Descrieţi semitonurile şi punctele de raster.
6. Clasificaţi punctele de raster şi descrieţi particularităţile lor.
7. Definiţi noţiunea de amalgamare şi prezentaţi manifestarea
acestuia în raport cu diferitele puncte de raster.
8. Expuneți procesul de separare cromatică în tiparul serigrafic
şi a cerinţelor de poziţionare a planurilor de culoare.
9. Numiţi tipurile de diapozitive utilizate pentru obţinerea
10. Descrieți particularităţile procesului de obţinere a
diapozitivelor obţinute manual.
11. Enumerați particularităţile procesului de obţinere a
diapozitivelor obţinute prin tehnologia analogiei.
12. Descrieți particularităţile procesului de obţinere a
diapozitivelor obţinute digital.
13. Expuneți tehnologia digitală de obţinere a ecranelor
serigrafice Computer-to-Screen.
☺ Studiu individual. Alegeţi un concept de produs şi descrieţi

etapele de pregătire pentru tiparul serigrafic şi a caracteristicilor de
proces ce vor fi asigurate.
 Bibliografie
2. Dexonline. Sursă disponibliă [http://dexonline.ro/definitie/fișier].
3. Cum se pregăeşte un fişier pentru tiparul digital. Sursă disponibliă
[http://www.tipro.ro/pregatirea-unui-fisier-pentru-print/].
4. Rezoluţie digitală. Sursă disponibliă
[http://ro.wikipedia.org/wiki/Rezoluție_digitală].
151
_________________________________________________________________
5. Pagina website [http://www.tipografia-
europrint.ro/html/prepress.html].
7. Тягунов А. Г. Специальные виды печати: учебное пособие для
студентов вуза. Sursă disponibliă on-line
[https://elar.urfu.ru/bitstream/10995/53047/1/978-5-7996-2163-
6_2017.pdf].
152
_________________________________________________________________
Tema 8. Pregătirea pentru tiparul serigrafic: ecranele

serigrafice
8.1. Emulsiile fotosensibile. Compoziţie şi caracteristici
8.2. Metodele de emulsionare a sitelor serigrafice
8.3. Prelucrarea ecranelor serigrafice
8.3.1. Expunerea
8.3.2. Expunerea în trepte
8.3.3. Developarea
caracteristicilor de calitate a tiparului serigrafic
cerneluri pe bază de apă pe suporturi textile
8.4. Metodele de obţinere a ecranelor serigrafice
8.5. Recuperarea ecranelor serigrafice

• emulsiile fotografice: compoziţia şi caracteristicile lor;
• aplicabilitatea metodelor de emulsionare a sitelor serigrafice;
• metodele de obţinere a ecranelor serigrafice şi a particularităţilor
acestora;
• particularităţile fiecărei etape de obţinere a ecranelor serigrafice.
• să aleagă emulsiile fotografice pentru pregătirea ecranelor serigrafice;
• să aplice emulsiile fotosensibile pe ecranele serigrafice;
• să evalueze calitatea emulsionării;
• să planifice procesul de realizare a ecranelor serigrafice.
8.1. Emulsiile fotosensibile. Compoziţie şi caracteristici

Emulsiile fotosensibile reprezintă amestecul dispers, stratul
copiativ, care, aplicat pe sita serigrafică întinsă pe ramă şi pretratată,
va determina crearea imaginii de reprodus în urma polimerizării
formată din elemente tipăritoare şi elemente netipăritoare.
153
_________________________________________________________________
DEX atestă [4]: EMÚLSIE, emulsii, s. f.:
• amestec dispers format din două lichide insolubile unul în
celălalt [2];
• strat sensibil la acțiunea luminii, depus pe plăcile și pe filmele
fotografice – din fr. émulsion.
Caracteristicile principale ale stratului copiativ sunt:
• sensibilitatea la lumină;
• capabilitatea de polimerizare/întărire;
• solubilitatea;
• grosimea stratului de emulsie/copiativ.
Sensibilitatea la lumină a straturilor copiative depinde de tipul
polimerului utilizat şi concentrarea componentului sensibil.
Sensibilitatea la lumină maximală a stratului copiativ nu poate fi
obţinută când stratul copiativ nu este uscat definitiv.
Straturile copiative higroscopice sunt capabile să absoarbă
umiditatea din mediul ambiant, de aceea în încăperile unde se
confecţionează formele de tipar trebuie menţinute condiţii de climat
constante, iar stratul copiativ uscat trebuie supus climatizării.
Capabilitatea de polimerizare/întărire a stratului copiativ depinde
de compoziţia stratului copiativ şi tipul expunerii. Calitatea şi
rezistenţa la tiraj a formelor serigrafice depinde de gradul de întărire.
Capacitatea de absorbţie a umidităţii stratului copiativ şi solubilitatea
lui depind de gradul de polimerizare obţinut în timpul expunerii.
Cauza principală a măririi dimensiunii stratului copiativ în timpul
prelucrării este determinată de expunerea insuficientă. Sub influenţa
umidităţii stratul copiativ insuficient întărit îşi măreşte volumul, de
aceea pentru asigurarea rezistenţei şi calităţii formelor serigrafice,
stratul copiativ trebuie polimerizat pe toată grosimea şi suprafaţa.
Unele straturi copiative sunt capabile să se polimerizeze şi fără
acţiunea luminii, depinzând de tipul soluţiilor copiative şi tipul
componentului sensibil (soluțiile copiative pe baza soluţiilor de azot
nu se supun întăririi fără acţiunea luminii).
154
_________________________________________________________________
Solubilitatea stratului copiativ influenţează decizia de alegere a
tipului de cerneală pentru tipar, precum capacitatea şi calitatea
recuperării ecranelor serigrafice după utilizare.
Grosimea stratului copiativ depinde de trei factori:
• grosimea sitei;
• viscozitatea soluţiilor copiative;
• metoda de aplicare a stratului copiativ.
Grosimea stratului copiativ are influenţă mare asupra capacităţii
de reproducere a detaliilor imaginii. Cu cât mai mare este grosimea
stratului copiativ, cu atât mai îndelungat trebuie să fie timpul de
expunere. Stratul copiativ ce posedă o grosime mai mare asigură un
contact direct al formei cu suport pentru tipar, ceea ce într-o măsură
mai mică deformează marginile la tipărire. Stratul copiativ cu
grosimea sporită se obţine prin aplicarea de mai multe ori a soluţiei
copiative cu uscare interfazică.
Iniţial, emulsiile aveau asigurată sensibilitatea datorită
bicromatului de caliu şi amoniului, componente interzise din
considerente de protecţie a mediului. Avantajele acestor
sensibilizatori ţin de rezistenţa mare la acţiunea apei şi a solvenţilor.
8.2. Metodele de emulsionare a sitelor serigrafice

Metodele de aplicare a emulsiilor cu prelucrarea ulterioară
influențează esenţial asupra posibilităţilor tehnologice şi a calităţii
formelor pentru tiparul serigrafic. După aplicarea şi uscarea soluţiilor
copiative pe sită se formează stratul copiativ (fig.8.1).
Metodele de emulsionare variază în funcţie de compuşii
fotosensibili utilizaţi în compoziţia emulsiei, în funcţie de partea
ecranului serigrafic pe care se aplică şi de numărul de straturi
aplicate.
Emulsiile fotosensibile utilizate în mod obişnuit sunt pozitive,
respectiv, prin expunere şi developare oferă o imagine identică cu
cea de pe film – suprafeţele transparente de pe film generează pe
sită suprafeţe neobturate prin care cerneala poate trece, în timp ce
155
_________________________________________________________________
Fig.8.1. Ecran serigrafic
suprafeţele opace de pe film generează pe sită suprafeţe obturate

prin care cerneala nu poate trece. Aplicarea emulsiilor fotosensibile
se face pe întreaga suprafaţă a sitei întinse. În acest fel, suprafaţa
sitei devine fotosensibilă şi este gata pentru a fi prelucrată prin
procedee fototehnice [5].
Suprafaţa fotosensibilă care se depune pe sită într-un strat
subţire şi uniform este formată din polimeri organici fotosensibili.
Principiul obţinerii elementelor obturatoare sau neobturatoare se
bazează pe degradarea fotochimică sub influenţa radiaţiilor
luminoase a părţilor expuse care, în acest fel devin solubile şi pot fi
înlăturate prin dizolvare în soluţii bazice, numite developatori. Astfel,
părţile expuse şi solubilizate în developatori devin suprafeţe
neobturate, în timp ce părţile neexpuse devin obturate, cerneala
neputând penetra prin ele.
Pentru a acţiona asupra stratului fotosensibil, energia radiaţiilor
luminoase trebuie să fie cel puţin egală cu energia de disociere a
moleculelor fotosensibile care absorb radiaţiile. Sursele de energie
radiantă care îndeplinesc această condiţie pentru straturile
fotosensibile curent utilizate au lungimea de undă cuprinsă între 350-
500 nm.
Fotosensibilizatorii folosiţi pentru a induce fotosensibilizarea
preiau energia de la sursa radiantă şi o transferă macromoleculelor
156
_________________________________________________________________
stratului polimeric, cauzându-i degradarea. Drept fotosensibilizatori
se folosesc diverşi oxizi sau săruri (Fe2O3, ZnO, FeCl3), derivaţi
carbonilici (cetone, dicetone, chinone, peroxizi), hidrocarburi
policiclice aromate (naftalen, antracen) şi coloranţi organici
(fluoresceină, eozină, albastru de metilen etc.). Cele mai utilizate
substanţe fotosensibile au în componenţă răşini diazo, coloranţi,
fotosensibilizatori şi lacuri de tip novolac [5].
Stratul fotosensibil se depune pe sită cu o grosime constantă şi
o eroare de neuniformitate a grosimii de ordinul zecilor de microni.
În aceste condiţii, fotorezistul lichid se poate depune din picături
foarte fine obţinute prin pulverizare la înaltă presiune sau alte
metode. Uscarea se face cu sitele aşezate pe rastele, în curent de
aer cu o temperatură de 20-40°C filtrat de impurităţi (praf sau altele
asemenea) [5].
Fotorezistul solid are avantajul depunerii într-un strat de grosime
uniformă. Acesta se prezintă sub formă de folii care se aplică
întocmai ca o hârtie autoadezivă, după care se înlătură folia de
protecţie; pentru fixarea fotorezistului ansamblul sită–fotorezist se
presează şi se supune unui tratament termic. După înlăturarea
filmului de protecţie se face expunerea şi developarea. Datorită
tratamentului termic care se aplică pentru fixare, acest tip de
fotorezist se utilizează numai pentru site metalice.
Fig.8.2. Depunerea emulsiei fotosensibile prin tuşare [5]

Emulsiile fotosensibile pot fi solubile în apă sau solvenţi organici.
În funcţie de această proprietate se utilizează cernelurile
157
_________________________________________________________________
corespunzătoare. Astfel, dacă emulsia utilizată se dizolvă în apă,
cernelurile utilizate sunt cele care au la bază solvenţi organici
(solvent based ink), cele cu uscare sub acţiunea razelor ultraviolete
(UV curable ink) sau alte cerneluri rezistente la apă.
Fig.8.3. Emulsie fotosensibilă (emulsie + fotosensibilizator) [5]
Ecranele realizate cu emulsii rezistente la apă se recuperează

dificil, dar sunt ieftine şi pot fi utilizate cu cerneluri solubile în apă
(water resistant ink). Deficienţa principală a acestora se referă la
erodarea, respectiv, transformarea aleatoare a unor suprafeţe
obturate în suprafeţe neobturate după un număr relativ mic de
tipărituri [5].
Emulsiile pentru expunere convențională cu film pozitiv 10
reprezintă valoarea cea mai bună (tabelul 8.1) [6].
Tabelul 8.1. Caracteristicile emulsiilor serigrafice [6]
Emulsii
Emulsii
Emulsie SOLO Emulsii DIAZO
DIAZO DIR-
Caracteristici 1 component* DIAZO** Tradiționa-
AD***
le
1855
1845 1850 1860 1010 1915WR 1970 1711
UV
Rezoluție 1)
9 - 9 8 10 8 9 9
Definiție 2) 8 9 10 8 10 9 10 10
Rezistență
9 9 9 10 9 5 9 9
la solvent
Rezistența
3 3 3 1 8 10 8 3
la apă
Rezistență
9 - 7 6 8 9 8 8
mecanică
Post
NU NU DA NU DA DA DA NU
expunere
158
_________________________________________________________________
Întărire
NU DA NU NU NU DA NU NU
chimică
Îndepărtarea 8 5 8 10 8 4 9 9
1) pe sita galbenă în condiții ideale;
2) folosind tehnica adecvată de emulsionare;
* emulsie presensibilizată, nu mai necesită sensibilizare ulterioară;
** emulsie cu presensibilizare, sensibilizatorul se diluează în 100 ml
apă, apoi se amestecă cu emulsia;
*** emulsie cu presensibilizare, sensibilizatorul se adaugă direct în
emulsie și se amestecă foarte bine.
Emulsia (sau filmul capilar) trebuie aplicată imediat, deoarece orice
întârziere mărește riscul de contaminare a sitei cu praf sau grăsimi.
Procesul de emulsionare a ecranelor serigrafice presupune

parcurgerea următoarelor etape (fig.8.9):
• pregătirea emulsiei fotosensibile;
• aplicarea emulsiei pe sită;
• uscarea emulsiei.
Pregătirea emulsiei fotosensibile
Emulsiile fotosensibile sunt comercializate în două variante:
• presensibilizate;
• cu sensibilizator separat.
Sensibilizatorul poate fi pudră diazo și/sau fotopolimeri.
Din motive ecologice nu se mai folosește bicromatul.
În cazul în care emulsia este presensibilizată, aceasta nu mai
necesită operații preliminare înainte de a fi aplicată pe ecran. În
cazul în care sensibilizatorul este separat, sensibilizarea emulsiei se
poate face astfel: fie se dizolvă sensibilizatorul într-o cantitate mică
de apă călduță, apoi se adaugă în emulsie, fie sensibilizatorul se
adaugă direct în emulsie. În ambele cazuri, după amestecare,
emulsia trebuie lăsată să se degajeze complet (să elimine bulele de
aer încorporate în timpul procesului de amestecare).
De aceea, se recomandă prepararea emulsiei în seara zilei de
lucru pentru a avea suficient timp să se elimine bulele de aer.
159
_________________________________________________________________
Aplicarea emulsiei pe sită se poate face manual sau automat
(fig.8.4, 8.6, 8.7). Emulsionarea manuală se realizează cu ajutorul
scafei (fig.8.5). Marginea scafei trebuie să aibă profilul rotund și
constant pe toată lungimea de contact cu sita. Acest lucru va asigura
un strat de emulsie uniform pe toată suprafața ecranului serigrafic.
Pentru un ecran perfect, emulsionarea uniformă este foarte
importantă. Sita trebuie să fie acoperită complet cu emulsie, iar
stratul de emulsie de pe partea de imprimare trebuie să fie ușor mai
gros. Ecranul se emulsionează de 1-2 ori pe partea de imprimare,
urmat imediat de emulsionarea pe partea de racletare de 1-4 ori, ud
pe ud. Apoi se usucă.
Fig.8.4. Sistem automat de emulsionare [4, 12]
Fig.8.5. Scafă pentru emulsionare [4]
160
_________________________________________________________________
Temperatura de uscare nu trebuie să depășească 40°C și
cuptorul trebuie prevăzut cu ventilație. În cuptor, ecranul se așează
cu partea de imprimare în jos. După uscare, calitatea ecranului poate
fi îmbunătățită semnificativ prin 1-2 emulsionări suplimentare (cu
uscări intermediare). De această dată, ecranul se așează în cuptor
cu partea de racletare în jos. Pe partea de imprimare grosimea
emulsiei trebuie să reprezinte aproximativ 10-15% din grosimea sitei
serigrafice.
Fig.8.6. Emulsionarea manuală [4]:

a) emulsia este aplicată mai întâi pe partea de imprimare, sub
presiune ea trece prin ochiurile sitei pe partea de racletare; b)
emulsia este aplicată pe partea de racletare; c) ecranul este uscat
în poziție orizontală, cu partea de imprimare în jos. Temperatura
în cuptor trebuie să fie între 20° și 30°.
Emulsionarea automată se realizează cu ajutorul echipamentelor

de emulsionat, care pot avea scafe de emulsionat, fie doar pe o
parte, fie pe ambele părți. Cele mai avantajoase sunt cele cu scafe
pe ambele părți ale ecranului, deoarece permit obținerea unui ecran
uniform, economisind timp și materiale, scafele aplicând emulsie în
același timp atât pe partea de imprimare, cât și pe partea de
racletare.
161
_________________________________________________________________
Emulsionarea automată oferă avantaje cum ar fi
reproductibilitatea și posibilitatea de ajustare a parametrilor de lucru
(fig.8.7, 8.8, tab. 8.2) [2, 10].
Emulsionare cu echipament Emulsionare manuală
Fig.8.7. Procesul de emulsionare manuală şi cu echipament [10]
Tabelul 8.2. Rezultatele emulsionării pe diverse tipuri de site

Emulsionare cu mașina Tip Emulsionare manuală
sită
Grosime Grosime
Uniformitate (Rz) Uniformitate (Rz)
emulsie emulsie
1,7 microni 6,5 microni 150-34 1,5 microni 7 microni
2,1 microni 7 microni 165-31 1,5 microni 6 microni
2,5 microni 7 microni 165-27 2,5 microni 6,2 microni
1,5 microni 7 microni 180-27 2,6 microni 5,8 microni
162
_________________________________________________________________
Echipamente şi ustensile pentru aplicarea emulsiei pe ecran
Echipament automat Scafă pentru aplicarea

pentru aplicarea emulsiei manuală a emulsiei
fotosensibile pe ecranul fotosensibile pe ecranul
serigrafic serigrafic
Grunig G 401 Grunig G 401
Fig.8.8. Echipament și ustensile pentru emulsionare
Uscarea ecranelor emulsionate

Un ecran este uscat când emulsia este complet solidificată.
Viteza de uscare a emulsiei depinde de grosimea stratului de
emulsie aplicat și de condițiile de mediu – temperatură și umiditate.
Uscarea ecranelor emulsionate (fig.8.9) este determinată de
îndepărtarea completă a apei conținută de emulsie. Aceasta se
163
_________________________________________________________________
Pregătirea
emulsiei
Emulsionare
Uscarea Aplicarea
Fig.8.9. Etapele procesului de emulsionare a ecranelor serigrafice
realizează fie cu ajutorul unei surse de căldură sau al unui

dezumidificator sau cu ajutorul ambelor echipamente. De exemplu,
un ecran uscat la 21°C, într-o atmosferă cu un grad de umiditate de
50%, testat cu degetul se poate considera uscat după o oră. Dacă
se mărește temperatura și gradul de umiditate scade la 20%, timpul
de uscare scade la 30 minute.
Condiții de uscare. Factorii care influențează uscarea sunt:
Temperatura – fabricanții de emulsii fotosensibile recomandă o
temperatură de uscare a emulsiei de 40°C, deoarece temperaturile
mai mari pot afecta negativ performanțele emulsiei. Căldura în exces
are efect negativ asupra tuturor tipurilor de emulsie cu sensibilizator
diazo. De aceea, este de preferat să se lucreze la temperaturi
scăzute sau la temperatura camerei (20±2ºC) pentru a preveni
deteriorarea sensibilizatorului și implicit a emulsiei pe sită.
Temperatura trebuie menținută constantă. Schimbările bruște de
temperatură afectează negativ caracteristicile emulsiei. Este indicat
ca uscarea ecranelor să se facă imediat după emulsionare.
Circulația aerului – foarte multe echipamente de uscare sunt
dotate cu termostat și dezumidificator, dar, dacă nu este permisă o
bună circulație a aerului, procesul de uscare a ecranului încetinește.
164
_________________________________________________________________
Ecranele pot fi uscate în cameră sau în echipamente speciale cu
ajutorul ventilatoarelor. Dar, în acest caz, trebuie să se țină cont de
posibilitatea antrenării prin ventilație a prafului.
Lumina – uscarea ecranelor nu necesită lumină. Sensibilitatea
emulsiilor serigrafice la radiația UV din lumina zilei sau din emisia
diferitelor tipuri de lămpi este cu atât mai mare cu cât emulsia pierde
apa, fiind maximă la emulsiile complet uscate. Pentru verificarea și
manipularea ușoară a ecranelor în camerele sau echipamentele de
uscare se montează filtre de lumină galbenă.
Elementele încălzitoare. Echipamentele pentru uscarea
ecranelor sunt dotate cu elemente încălzitoare. Dar căldura trebuie
repartizată uniform în interiorul echipamentului. De aceea, trebuie
verificată temperatura în diverse puncte ale echipamentului,
efectuând mai multe citiri și măsurători [4].
8.3. Prelucrarea ecranelor serigrafice

După emulsionare şi uscare, ecranele serigrafice pot fi prelucrate
în vederea pregătirii lor pentru tipar (fig.8.10).
Expunere
Ecran
Uscare Supraexpunere
serigrafic
Developare
Fig.8.10. Etapele procesului de obţinere a ecranelor serigrafice
165
_________________________________________________________________
8.3.1. Expunerea
Expunerea reprezintă cantitatea de lumină pe care o primește
materialul fotosensibil pe unitatea de suprafață (fig.8.11).
Expunerea corectă reprezintă cantitatea de lumină primită de
suprafața fotosensibilă, astfel încât aceasta să fie impresionată (să
păstreze raporturile de lumină pe care le are subiectul, relația 8.1-
8.4).
Q
E= (8.1)
S
unde: E – expunerea;
Q – cantitatea de lumină;
S – suprafața.
Q = t (8.2)
unde: Q – cantitatea de lumină;
ɸ – fluxul luminos;
t – timpul de acțiune.

I= (8.3)
S
unde: I – iluminarea;
ɸ – fluxul luminos;
S – suprafața.
E = I t (8.4)
unde: I – iluminarea;
E – expunerea;
t – timpul de acțiune.
Rezultă că expunerea va depinde direct de iluminare (I) și de
timpul de acțiune a luminii asupra materialului fotosensibil (t).
Latitudinea de expunere reprezintă marja de eroare în care
materialul răspunde suficient de corect (va exista o proporționalitate
între mărirea expunerii și efectul pe care acesta îl determină).
Materialele sensibile au marja mai mare de expunere în timp ce
materialele mai puțin sensibile au o marjă mai mică de expunere [6].
Expunerea stratului fotosensibil uscat la radiația UV conduce la
polimerizarea (întărirea) zonelor expuse care astfel devin insolubile
166
_________________________________________________________________
în apă. Suprafețele neexpuse rămân solubile în apă și vor fi spălate,
folosind apă rece sau călduță.
Pentru expunerea ecranelor emulsionate se pot utiliza mai multe
tipuri de surse UV.
Spectrul de emisie trebuie să se situeze în domeniul lungimilor
de undă 350-420 nm pentru a coincide cu sensibilitatea maximă a
filmului și a emulsiei [2].
Cele mai indicate surse de radiații UV sunt:
• lămpile cu halogenură metalică, puterea 2000-6000 W;
• lămpile cu vapori de mercur;
• lămpile cu vapori de mercur la presiune ridicată;
• lămpile cu halogenură de mercur;
• lămpile fluorescente superactinice.
Cu cât suprafața de expus este mai mare cu atât sursa de lumină
trebuie să fie mai puternică.
Fig.8.11 Expunerea ecranului serigrafic [2]:

a) partea de imprimare este expusă cu film, se așează partea cu emulsie
a filmului în contact cu emulsia de pe partea de imprimare; b)
developarea ecranului, se udă ecranul pe ambele fețe după care cuun
jet de apă sub presiune se acționează doar pe partea de racletare; c)
ecranul se usucă la temperaturi de 20°-30°C.
Distanța dintre lampa de expunere și ramă trebuie să fie cel puțin

egală cu diagonala suprafeței de expus și de asemenea trebuie să
fie de 1,5 ori mai mare decât diagonala imaginii care trebuie să fie
167
_________________________________________________________________
expusă. În nici un caz unghiul conului luminos nu trebuie să
depășească 60° [2].
Una dintre caracteristicile importante ale expunerii este timpul de
expunere. Mai mult de 50% din întrebãrile adresate unui producãtor
de emulsii sunt legate de timpii de expunere. Ecranul subexpus este
cea mai întâlnitã problemã. Un ecran subexpus înseamnã un ecran
cu pori, imagini cu margini zdrenţuite sau chiar zone în care emulsia
cade de pe sitã. Folosirea unui ecran subexpus la tipar va avea ca
rezultat imagini cu margini cu dinţi de fierastrãu, linii cu grosimi
variabile sau variaţii de culoare în cazul semitonurilor.
Foarte mulţi serigrafişti cred că postexpunerea unui ecran
serigrafic subexpus poate să compenseze carenţele de expunere.
Este o idee ce nu trebuie încurajată sub nici o formă. Postexpunerea
măreşte rezistenţa în exploatare a ecranelor corect expuse. Emulsia
serigrafică este sensibilă la radiația UV din lumină. Variabilele care
afectează timpul de expunere sunt:
• Intensitatea lămpii. Calitatea cât şi cantitatea de lumină emisă
sunt foarte importante pentru o expunere eficientă şi rapidă.
Emulsia fotosensibilă este sensibilă la radiaţii cu lungimi de undă
365-420 nm în spectrul UV. Sursele de lumină incandescente şi
cele de reflector nu emit o cantitate suficientî de radiaţii cu lungimi
de undă cuprinse în intervalul care determină polimerizarea
emulsiei. Lumina actinică este un amestec de radiaţii UV şi radiaţii
albastru-violet. Lămpile cu halogenură metalică, cele cu vapori de
mercur şi unele tipuri de lămpi fluorescente emit lumină actinică,
dar cu diverse proporţii între radiaţiile UV şi radiaţiile albastru-
violet. Cu câteva excepţii, toate tipurile de emulsii pot fi prelucrate
în unitățile de expunere, dar diferenţele vor apărea în timp la
calitatea ecranului şi a imprimării. Intensitatea lămpii nu se referă
la cât de strălucitoare apare lumina emisă de lampă pentru ochiul
nostru. În plus, radiaţiile UV nu sunt în spectrul radiaţiilor din
vizibil. Intensitatea lămpii şi cantitatea de radiaţii UV care atinge
ecranul serigrafic pot fi măsurate. Vârsta bulbului, puterea unităţii
de expunere şi distanţa dintre lampă şi ecranul serigrafic
168
_________________________________________________________________
influenţează parametrii expunerii. Lampa se poate degrada şi îşi
poate pierde din intensitate, chiar înainte de a se arde.
• Distanţa dintre lampă şi ecranul serigrafic. Timpul de
expunere se poate calcula conform formulei: Timp nou de exp. =
Timp vechi exp. × (dist. nouă/ dist. veche). De exemplu, când se
dublează distanţa dintre lampă şi ecranul serigrafic, timpul de
expunere trebuie să se mărească de 4 ori pentru a compensa
pierderea de intensitate a lămpii. În cazul în care distanţa dintre
lampă şi ecranul serigrafic se reduce la jumătate, timpul de
expunere se va micşora de 4 ori [3].
• Tipul de emulsie şi grosimea stratului de emulsie depus.
Fiecărui tip de emulsie îi corespunde o anumită rezoluţie a
imaginii, în funcţie de granulaţia emulsiei, ceea ce influenţează
timpul de expunere. De asemenea, grosimea stratului de emulsie
afectează timpul de expunere în același mod în care grosimea
stratului de cerneală imprimat influenţează timpul de uscare [3].
• Sensibilitatea la lumină a stratului copiativ
• Sensibilitatea spectrală a stratului copiativ
• Umiditatea remanentă a stratului de emulsie depus. Pentru o
expunere corectă emulsia trebuie să fie complet uscată când
ecranul este introdus în rama de expunere. Prezenţa moleculelor
de apă în stratul de emulsie depus împiedică polimerizarea
acesteia, rezultatul fiind un ecran subexpus [3].
• Culoarea şi densitatea sitei serigrafice. Densitatea sitei şi
grosimea firului sitei influențeazã grosimea stratului de emulsie
depus. Sita albă reflectă lumina, o împrăştie şi atunci timpul de
expunere trebuie mărit. Sita colorată nu reflectă lumina şi atunci
se pot obţine rezoluţii bune şi la timpi de expunere mai mici [3].
• Tipul diapozitivului
• Densitatea de negru a filmului pozitiv. Partea transparentă a
filmului trebuie să fie perfect transparentă, iar densitatea de negru
pentru imagine trebuie să fie foarte mare, astfel încât zonele
169
_________________________________________________________________
transparente sã permită trecerea luminii, iar zona de negru să nu
permită trecerea luminii.
Metodele de testare a gradului de expunere. Există câteva
metode prin care se poate determina timpul optim în care un ecran
este complet polimerizat. Pentru emulsiile sensibilizate cu diazo
schimbarea culorii este un indicator al gradului de polimerizare.
Pentru emulsiile fotopolimer există mai multe metode, dar subiective
prin care se poate determina gradul de polimerizare. Una dintre
metode presupune utilizarea unui film test. Acest film test este un
film pozitiv care conţine câteva imagini identice, dublate de filtre a
căror densitate variază cu un anumit increment. Fiecare imagine
permite trecerea unei anumite cantităţi de lumină, între 25-100%
rezultând astfel 5-6 simulări, în funcţie de tipul de film test folosit. Un
film test trebuie să arate atât zonele expuse, cât şi cele subexpuse
de pe acelaşi ecran. Astfel, se va putea stabili un timp optim de
expunere. Nu se recomandă utilizarea filmului test pentru fiecare
ecran realizat. Pentru stabilirea timpului de expunere cu ajutorul
filmului test sunt necesare cel puţin 2-3 expuneri, cu perioade de
timp diferite. Atunci când expunerea este corectă şi polimerizarea
completă, utilizând filmul test trebuie să avem doar două coloane de
aceeaşi culoare. Se poate spune că avem o polimerizare totală când
culoarea nu se mai schimbă [3].
8.3.2. Expunerea în trepte

Expunerea în trepte este necesară pentru a determina timpul
corect de expunere. Timpul de expunere depinde de caracteristicile
emulsiei foto, de film, de sursa de lumină și de distanța dintre lampă
și ecranul de expus. Ecranele subexpuse nu se întăresc și emulsia
de pe fața de racletare este spălată la developare.
Un strat fotosensibil cu aspect mâzgălit reprezintă un semn sigur
de subexpunere. Dacă spălarea nu este suficientă, o parte din
emulsia foto dizolvată se fixează pe părțile libere ale sitei. După
uscare rămâne o peliculă abia vizibilă care împiedică pătrunderea
cernelii prin ochiurile sitei în timpul imprimării.
170
_________________________________________________________________
Ecranele subexpuse au rezistență slabă la solvenți, la cerneluri
și la uzura mecanică, fiind greu de recuperat.
Ecranele supraexpuse vor avea o rezoluție scăzută și acest
fenomen apare mai ales în cazul sitelor albe.
Fibrele necolorate reflectă lumina în timpul expunerii, ceea ce
conduce la probleme de rezoluție. Nu se recomandă folosirea sitelor
albe la imprimarea detaliilor fine. Timpul de expunere în cazul sitelor
colorate este mai mare decât în cazul celor albe, de aceea sunt
recomandate pentru imprimările policrome și detalii fine [2].
Expunerea sitelor fotosensibilizate se realizează cu ajutorul unor
aparate de expunere. Acestea asigură iradierea cu raze de lumină
ultravioletă un timp definit, numit timp de expunere, a ansamblului
sită-film pe care îl presează astfel, încât filmul să fie pe toată
suprafaţa sa în contact strâns cu sita presensibilizată.
Pentru realizarea unei expuneri corecte, respectiv, stabilirea
timpului de expunere, se va utiliza o scală densitometrică tip
STOUFFER, PMS, FOGRA etc. cu 4 sau 6 trepte (fig.8.12) [7, 10].
Fig. 8.12. Scală densitometrică [1, 13, 14]

171
_________________________________________________________________
Aceasta se va monta pe o sită fotosensibilizată care se va

expune şi developa; la o expunere corectă pentru scala cu 4 trepte
se va obţine: pe primele două suprafeţe ochiurile sitei sunt
neobturate, pe a treia obturarea va fi de cca. 50%, iar pe ultima
obturarea va fi totală. Dacă se consideră necesar, pornind de la
timpul de expunere găsit anterior, se vor face probe repetate cu un
film de probă, mărind sau micşorând sistematic timpul de expunere
până la obţinerea rezultatului dorit [5].
Obţinerea unor bune forme pentru tipar este determinată şi de
calitatea filmelor a căror imagine se transferă. Acestea trebuie să fie
realizate în oglindă şi să prezinte:
• suprafeţe opace continui cu un grad de transmitere a luminii
foarte apropiat de zero, fără insule transparente;
• linii continui de delimitare faţă de suprafeţele transparente;
• suprafeţe transparente clare cu un grad de transmitere a
luminii de min. 90%.
O atenţie deosebită se va acorda contactului optic dintre sită şi
film, dacă acesta nu este perfect (filmul nu este lipit de sită în toate
punctele suprafeţei sale), în zonele unde nu este respectată această
cerinţă imaginea transferată va fi neclară, modificată dimensional şi
la developare este posibilă pierderea de informaţie [9].
Pentru a obţine o expunere corectă, faţă de cele expuse, în plus,
se va avea în vedere:
• suprafaţa sticlei aparatului de expus se va curăţi, utilizând
soluţii speciale de curăţire şi lavete antistatice; se va controla
atent toată suprafaţa pentru a nu rămâne urme de soluţie de
spălare sau de praf;
• sistemul de presare a filmului pe sită trebuie să funcţioneze
corect.
Cu cât suprafața de expus este mai mare cu atât sursa de lumină
trebuie să fie mai puternică.
Distanța dintre lampa de expunere și ramă trebuie să fie cel puțin
egală cu diagonala suprafeței de expus (fig.8.13). Creșterea
172
_________________________________________________________________
distanței dintre sursa de lumină și lampă reduce intensitatea
luminoasă proporțional cu pătratul diferenței de distanță. De aceea,
pentru a menține o expunere constantă, timpul de expunere trebuie
să fie crescut proporțional cu pătratul creșterii distanței.
Timp de expunere nou = (distanța nouă/distanța veche)2 x timp de
exp. vechi
Distanța nouă = 150 cm
Distanța veche = 100 cm
Timp exp. vechi = 1 minut (60 sec.)
2
 150 
  60sec. = 1,5  60sec. = 2, 25  60sec. = 135sec = 2 min .15sec
2

 100 
Deci, timpul nou de expunere este 2 min. și 15 secunde.
Trebuie reținut faptul că sitele colorate necesită timpi de
expunere mai mari decât cele albe. De aceea, testele de expunere
în trepte sunt absolut necesare pentru a determina timpul corect de
expunere.
Fig.8.13. Distanța admisibilă de expunere a formei serigrafice [1]
Se recomandă utilizarea unui instrument pentru măsurarea

intensității luminoase din următoarele motive:
- pentru a măsura intensitatea luminoasă la diferite distanțe;
173
_________________________________________________________________
- pentru a măsura reducerea intensității luminoase datorită
îmbătrânirii lămpii [1].
Exemplu:
Timpii de expunere cu o lampă de putere 5000W/100 cm distanță, după
emulsionarea manuală cu anume număr de straturi, pe sita albă și galbenă,
se pot determina conform timpului indicat în tabelul 8.3.
Tabelul 8.3. Timpi de expunere conform tipului de emulsie

Culoare înainte 120-34W 120-34Y
Tip Straturi
de Viscozitate
emulsie depuse sec. sec.
sensibilizare
1010 Violet-deschis Medie 2/2 25 55
1711 Violet Mare 2/3 50 75
1970 albastru Mică 2/3 35 60
1915wr Violet-deschis Mică 2/3 70 105
1835 Violet-închis Foarte mare - - -
1860 verde Medie 2/3 20 40
1850 Gri-albastru Mică 2/3 12 25
Valorile din tabelul 8.4 sunt doar un punct de pornire pentru

determinarea timpului de expunere corect. Pentru un timp corect de
expunere este indicată expunerea în trepte [11].
Tabelul 8.4. Factori de corecție a timpului de expunere [11]

În funcție de nr. de În funcție de
straturi aplicat În funcție de distanță
Dacă se modifică nr. densitatea 60 cm 0,36
de straturi aplicate sitei
80 cm 0,64
față de nr. din tabel:
În funcție de tipul
De la: 1/1 la
lămpii 33% 140 -10% 90 cm 0,81
1/2
De la: 1/1 la
50% 165 -15% 110 cm 1,21
2/2
De la: 1/1 la
100% 180 -25% 120 cm 1,44
2/3
174
_________________________________________________________________
5 x timpul pt. De la: 1/2 la
1 kW 25% 90 20% 150 cm 2,25
lampa 5kW 2/2
2,5 x timpul
De la: 1/2 la
2 kW pt. lampa -33% 77 60% 180 cm 3,24
1/1
5kW
1,7 x timpul
De la: 2/3 la
3 kW pt. lampa -25% 43 100% 200 cm 4
2/2
5kW
1,25 x timpul
De la: 2/3 la
4 kW pt. lampa -33% 32 150% 250 cm 6,25
1/2
5kW
8.3.3. Developarea
Developarea este procesul prin care, după expunere, se obţin
elemente obturatoare din fotopolimerul nedescompus şi elemente
neobturatoare prin solubilizarea şi înlăturarea fotopolimerului
descompus. Solubilizarea se face cu un solvent apos slab alcalin
numit developant.
Datorită proprietăţilor de separare netă a zonelor expuse de cele
neexpuse delimitarea dintre elementele obturatoare şi cele
neobturatoare este abruptă, fără zone gradate de trecere. Soluţiile
developatoare au în compoziţie, în afară de substanţa care asigură
solubilizarea fotopolimerului descompus, aditivi care au rolul:
• a modera activitatea chimică, înlăturând defectele de
aureolare provocate de contactul defectuos dintre mască şi
film;
• a reduce tensiunea superficială, ajutând astfel la distribuirea
uniformă pe suprafaţa măştii;
• a păstra uniformitatea suspensiei coloidale, mărind astfel
posibilităţile de obţinere a unor reproduceri de înaltă
fidelitate.
Moduri de developare:
a. manual, cu ajutorul unui tampon din material moale, de
mărime convenabilă îmbibat în developant se umezeşte,
fără a apăsa, întreaga suprafaţă a sitei. La terminarea
175
_________________________________________________________________
operaţiei, cu o racletă de cauciuc moale se îndepărtează
lichidul rămas, după care, dacă este necesar, procedeul se
repetă. După developare, care nu trebuie să dureze mai
mult de 40-60 sec., se spală abundent cu un jet moderat de
apă rece;
b. manual, prin imersie completă cu toată suprafaţa în acelaşi
timp în cuve orizontale sau verticale, astfel ca developantul
să acopere întreaga sită. Pentru a determina înlăturarea
substanţei solubilizate developarea are loc sub agitarea
developantului concomitent cu agitarea ramei. După
developare se spală, precum este specificat în punctul a;
c. automat, în maşini de developat, în care sita va fi
developată, spălată şi uscată.
În toate cazurile, developarea durează cel mult 1-2 minute pentru
o temperatură a developantului de 20-23°C. O temperatură prea
mare a developantului poate duce la distrugerea sau deformarea
elementelor tipăritoare (în special a celor de fineţe), iar o
temperatură prea mică măreşte timpul de developare, determinând
în cele mai multe cazuri o developare incompletă. Păstrarea
temperaturii developantului la valorile indicate se face cu ajutorul
unor termostate cu eroare de reglare de cel mult ±2°C.
Developarea se consideră terminată când, în urma spălării,
suprafeţele expuse au toate ochiurile sitei neobturate, iar suprafeţele
neexpuse au toate ochiurile sitei obturate. Observaţia se execută
privind masca astfel obţinută în mai multe zone şi sub mai multe
unghiuri sub o lupă care măreşte de minim 3 ori.
Subdeveloparea sau supradeveloparea generează defecte de
multe ori capitale, masca neputând fi folosită.
În cazul subdevelopării pe suprafeţele care trebuie să rămână
libere de fotorezist, deci în aceste locuri ochiurile sitei trebuie să fie
neobturate, unele zone vor fi obturate. Această situaţie poate fi
uneori remediată prin corecţii minus, în special în cazul elementelor
grafice grosiere.
176
_________________________________________________________________
În cazul supradevelopării, este posibil ca unele zone ale
suprafeţelor care trebuie să rămână obturate să prezinte insule
neobturate. Această situaţie poate fi uneori remediată prin corecţii
plus, în special în cazul elementelor grafice grosiere.
Operaţiile de corecţie se realizează după developare şi au scopul
de a înlătura eventualele defecte apărute în procesul de pregătire
(datorate particulelor de praf, urmelor de bandă adezivă,
sub/supradevelopare etc.).
Înlăturarea obturărilor nedorite se execută imediat după
developare şi spălare pe masca uscată pentru a nu permite
corectorului să difuzeze, folosind următoarele tehnici:
• cu ajutorul creioanelor de corecţie minus cu vârf fin, mediu sau
gros, în funcţie de suprafaţa ce trebuie înlăturată şi de
posibilitatea de acces la aceasta fără a afecta suprafeţele utile
vecine. Operaţia se realizează prin trecerea repetată cu
creionul de corecţie peste suprafaţa dorită, urmând ca după
cca 30-50 sec. masca să fie spălată abundent cu un jet
moderat de apă rece;
• cu ajutorul pastelor corectoare, pentru suprafeţe mari, cu
posibilitate de acces sigur pentru a nu şterge şi suprafeţele
utile. Cu un tampon de vată se întinde un strat subţire de pastă
corectoare peste suprafaţa ce trebuie să devină penetrabilă
cernelurilor; după cca 30-60 sec. se spală abundent cu apă
rece, iar dacă este nevoie operaţia se poate repeta.
Adăugarea de suprafeţe obturate este posibilă cu ajutorul unor
polimeri sau lacuri care se aplică prin pensulare. Corecţia plus se
aplică unor mici suprafeţe, de exemplu umplerea unor goluri
conţinute de suprafeţe obturate mari. Corecţia plus de amploare se
aplică în condiţiile mascării suprafeţelor vecine ce trebuie să rămână
neobturate pentru a evita alterarea formei acestora.
Operaţiile de corecţie se realizează în general greu, necesitând
o deosebită atenţie. Rezultatul corecţiei se pune în evidenţă pe
maşini de probă sau direct pe maşina de imprimat.
177
_________________________________________________________________
Corecţiile se pot realiza şi pe măşti care deja au fost cerneluite,
înlăturând în prealabil stratul de cerneală.

caracteristicilor de calitate a tiparului serigrafic
Înainte de a înțelege procesul de uscare a ecranelor trebuie să
se înțeleagă foarte bine operația de emulsionare.
În general, producătorii de site serigrafice și emulsii fotosensibile
recomandă o grosime a stratului de emulsie pe sită reprezentând
10-20% din grosimea sitei. Când ecranul este prea gros, acesta nu
se usucă complet, emulsia nu polimerizează și apar probleme la
developare și/sau la imprimare. Dar și în cazul unui ecran prea
subțire apar probleme la imprimare [4].
În zona suprafeței de imprimat, grosimea stratului de cerneală
imprimat depinde în primul rând de sita însăși (fig.8.14, a). Un ecran
foarte gros afectează grosimea stratului de cerneală imprimat în jurul
zonei de imprimare și în cazul detaliilor cu grosimea de 1,5 mm
(fig.8.14, b).
b
a
Fig.8.14. Ecran serigrafic [1]:
a) ecran corect – strat uniform de cerneală;
b) ecran subțire – mai multă cerneală la margine.
Grosimea ecranului influențează puternic volumul de cerneală la

imprimarea semitonurilor. Cu cât ecranul este mai gros, cu atât
volumul de cerneală este mai mare. Un ecran prea gros poate
cauza:
• pierderea punctelor în zonele luminoase (cu acoperire mică) și
îngroșarea punctelor în zonele dense (cu acoperire mare);
178
_________________________________________________________________
a b
Fig.8.15. Ecran serigrafic [1]:
a) ecran corect – grosimea corectă a starului de cerneală;
b) ecran prea gros – grosimea stratului de cerneală mare.
• reproducerea eronată a culorii datorită volumului mare de

cerneală.
Ecrane fabricate cu PCF (sitele sunt livrate preemulsionate fin în
role). Chiar dacă la aceste ecrane grosimea stratului de emulsie este
foarte mică (3-5 microni pe partea de imprimare), imprimările sunt
foarte clare datorită valorilor Rz foarte mici (alegerea corectă a
grosimii filmului și a sitei serigrafice reprezintă două condiții esențiale
când se utilizează acest tip de ecrane) [1].

cerneluri pe bază de apă pe suporturi textile
Consolidarea/întărirea ecranelor serigrafice pentru tipărirea cu
cerneluri pe bază de apă pe textile şi ceramică se realizează
conform următoarelor proceduri principale:
• expunerea și developarea (aceeași procedură ca și în cazul
ecranelor grafice);
• retușarea cu aceeași emulsie sau cu un lac special;
• uscarea și reexpunerea;
• aplicarea prin periere a întăritorului pe ambele părți,
permițându-i să reacționeze 15-20 minute;
• îndepărtarea excesului de întăritor prin suflare cu aer.
Procedura de întărire/polimerizare. La tipărirea pe materiale
textile și ceramice se utilizează frecvent cerneluri pe bază de apă.
Ecranele sunt realizate folosind emulsii obișnuite, dar cărora li se
179
_________________________________________________________________
aplică un tratament chimic final în scopul creșterii rezistenței la
atacul apei și al chimicalelor.
Întăritorul poate fi aplicat cu o perie lată (nu de poliamidă), o
racletă de pâslă sau un burete. Întăritorul se aplică uniform pe
ambele fețe ale ecranului așezat în poziție orizontală.
Întăritorul nu trebuie aplicat în exces.
Este important ca întăritorul să pătrundă prin emulsie lăsat 15-20
minute la temperatura camerei. După aceea poate fi întărit complet
prin uscare la 50°C timp de o oră sau lăsându-l la temperatura
camerei timp de 24 ore.
După întărirea completă, emulsia este practic insolubilă și nu mai
poate fi îndepărtată de pe sită cu ajutorul chimicalelor utilizate pentru
recuperare. Instrucțiunile producătorilor de emulsie trebuie
respectate cu atenție.
Majoritatea întăritorilor sunt produse acide care atacă textilele de
nylon. Textilele pentru ecranele serigrafice tip poliamidă sunt
sensibile chiar și la acizii slabi.
În general, acest tip de întărire a ecranului serigrafic este folosit
pentru imprimarea pe ceramică sau materiale textile cu cerneluri pe
bază de apă.
8.4. Metodele de obţinere a ecranelor serigrafice

Formele/ecranele pentru tiparul serigrafic pot fi realizate prin
următoarele metode:
1. Metoda manuală.
2. Metoda fotomecanică:
a. metoda directă;
b. metoda indirectă;
c. metoda combinată.
3. Metoda copierii prin proiecţii.
4. Metoda digitală.
Preliminar obţinerii ecranelor serigrafice, amintim, sitele sunt
întinse și fixate pe ramă, apoi este necesară pregătirea pentru
180
_________________________________________________________________
aplicarea şablonului. De regulă, în cazul sitelor sintetice se aplică
şabloanele prin metoda indirectă din cauza structurii uniforme a
firelor. Pentru asemenea şabloane este necesară asigurarea
asprimii sitei în vederea aderenţei mai bune. Astfel, pe suprafaţa
umedă a sitei se aplică praful abraziv de fineţe înaltă, se
prelucrează, apoi se spală (fig.8.16).
Reconservarea este următoarea etapă de pregătire a sitei,
semnificând înlăturarea rămăşiţelor de ulei sau de alte substanţe
de ungere ce au rămas după prelucrarea repetată a ramei. În cazul
unei site noi, prin reconservare se subînţelege înlăturarea prafului
şi altor particule mecanice, a urmelor de amprente ale mânilor ce
au nimerit în timpul întinderii pe ramă.
Fig.8.16. Ecran serigrafic spălat
Procesul de reconservare se efectuează pentru toate sitele

serigrafice, a celor noi şi a celor utilizate repetat, nemijlocit înainte
de aplicarea şablonului sau filmelor pentru reproducere. În cadrul
pregătirii sitei este asigurată aderenţa bună a şablonului şi se
anticipează/preîntâmpină rezistenţa lui la acţiuni exterioare. Pentru
curăţirea suprafeţei sitei se utilizează soluţii de Na de 10-20% sau
sodă caustică. După care, sita se spală cu apă şi se neutralizează
cu acid acetic, apoi se spală din nou.
Pregătirea formei pentru tiparul serigrafic cu elemente liniare fine
și rasterizate (alb-negru sau policromie) se realizează prin metode
fotochimice, folosind site suficient de fine, pentru a nu afecta
calitatea detaliilor [2].
1. Metoda manuală de obţinere a ecranelor serigrafice
presupune utilizarea unei surse de expunere, în condiţii artizanale
181
_________________________________________________________________
se utliza şi lumina solară puternică ce lumina filmul tipografic
poziţionat pe un suport transparent din sticlă cu stratul de emulsie în
contact direct cu emulsia fotosensibilă de pe ecranul serigrafic.
Reproducerea dura un timp mai îndelungat decât în cazul utilizării
sistemelor de copiere mecanice, semiuatomate sau automate.
2a. Metoda fotomecanică directă presupune parcurgerea
următoarelor etape:
1. Confecţionarea originalelor copiative pe baza filmelor.
2. Aplicarea stratului copiativ pe sită.
3. Expunerea filmului prealabil pregătit.
4. Developarea şi uscarea.
Dacă sunt atestate neconformităţi nesemnificative, filmele sunt
supuse retuşării. În procesul de expunere, elementele
netipăritoare/neimprimabile se consolidează, fiind ulterior
configurate la developare prin spălare.
Istoria şabloanelor serigrafice directe a început cu utilizarea
soluţiilor sensibile pe bază de gelatină, urmate de crearea mai multor
tipuri de straturi copiative pe bază de răşini sintetice şi a celor bazate
pe compuşii de azot. În prezent, soluţiile copiative reprezintă soluţii
coloidale din diferiţi polimeri. Uneori acestea sunt dispersii subţiri ale
substanţelor solide în lichizi. În calitate de component sensibil în
soluţiile copiative se utiliza bicromatul de amoniu sau compuşii de
azot (consideraţi ofensivi pentru mediu), actualmente utilizându-se
diazocompuşii şi fotopolimerii ce nu prezintă pericol pentru mediul
înconjurător. Emulsiile fotosensibile/copiative se aplică pe suport, se
usucă cu aer cald, obţinându-se în exterior un film capilar.
O altă experienţă ţine de utilizarea straturilor
monocomponenţiale sau a filmelor capilare pe bază de fotopolimeri.
Filmele capilare au fost create în anii '80 ai secolului XX pentru
a da posibilitatea reducerii grosimii stratului copiativ, astfel asigurând
tiparul calitativ fără abateri de gradaţie tonală.
Principiul de funcţionare a metodei fotomecanice directe. Pe sită
este aplicată emulsia de coloid fotosensibilă, care apoi este expusă
la lumină printr-un film pozitiv al imaginii de reprodus. Lumina, care
182
_________________________________________________________________
trece prin părțile transparente ale filmului, tonează coloidul în locurile
elementelor netipăritoare. Apoi sita se developează, îndepărtând
coloidul netonat [2] (fig.8.17)
Fig.8.17. Funcţionalitatea metodei fotomecanice directe [2]:

1 - cadru; 2 - sită; 3 - sită sensibilizată; 4 - film imagine pozitivă;
5 - sticlă; 6 - sursă de expunere.
Sitele astfel obținute rezistă la tiraje destul de mari. Metoda este

economică, fără a limita formatele, dar este destul de dificil să se
depună gelatina într-un strat uniform.
2b. Metoda fotomecanică indirectă. În cazul metodei indirecte,
stratul sensibil cu baza care se află pe acesta se aplică pe filmul
intermediar implicat în proces şi nu direct pe sită. Imaginea foto a
formei iniţial se copie pe material special. Copia se prelucrează
înlăturându-se elementele neîntărite, apoi se transferă pe sita
pregătită, întinsă pe ramă.
Principiul de funcţionare a metodei fotomecanice indirecte. Acest
procedeu oferă posibilitatea reproducerii rasterelor fine. Se folosește
un film fotografic compus dintr-o emulsie colorată pe un suport de
hârtie sau material sintetic. Este indicată folosirea filmului din PVC
cu strat presensibilizat colorat, deoarece suportul asigură stabilitatea
dimensională indispensabilă unei reproduceri policrome.
Tehnica de preparare este relativ simplă: filmul sensibil este
expus sub originalul translucid sau un film pozitiv, apoi este
developat și spălat. Sita astfel obținută este aplicată pe film
(exteriorul sitei pe stratul sensibil al filmului).
183
_________________________________________________________________
Această metodă de pregătire a sitei asigură un contur net perfect
al marginilor imaginii, care nu mai este influențat de ochiurile sitei,
fiindcă acestea se află sub sită, în contact direct cu suportul de tipar
[2] (fig.8.18).
Fig.8.18. Funcţionalitatea metodei fotomecanice indirecte [2]:

1 - film imagine pozitivă; 2 - film strat (gelatină pe suport de poliester);
3 - film cu strat tratat; 4 - sită serigrafică; 5 - sursă de expunere.
Filmul intermediar utilizat pentru transferul imaginii reprezintă un

suport din poliester sau plastic acoperit cu emulsie fotosensibilă.
Producătorii propun două tipuri de astfel de filme intermediare pentru
transferul imaginii:
• Film sensibilizat – stratul fotosensibil se aplică în cadrul
companiei producătoare, oferindu-se filmul gata pentru
utilizare.
• Film nesensibilizat – stratul sensibil este aplicat înainte de
utilizare.
Procesul de confecţionare a formelor/ecranelor serigrafice prin
metoda indirectă are următorul algoritm:
1. Sensibilizarea materialului copiativ (dacă este utilizat filmul
nesensibilizat).
2. Expunerea diapozitivelor.
3. Developarea copiei.
4. Aducerea copiei la sita preliminar degresată după
întinderea pe ramă.
5. Acoperirea spaţiului liber al sitei în jurul materialului
copiativ.
184
_________________________________________________________________
6. Uscarea.
7. Înlăturarea suportului temporar.
8. Corectura formei.
9. Uscarea.
Avantaje: obţinerea colii tipărite calitativ comparativ cu metoda
directă.
Dezavantaje: supunerea şabloanelor solicitărilor mecanice şi
rezistenţa la tiraj redusă la 2000-4000 ex. tipărite.
2c. Metoda fotomecanică mixtă (direct-indirect) (fig.8.19).
Procedeele anterioare au anumite carențe: procedeul direct este
imperfect pentru reproducerea imaginilor cu mai multe detalii, iar
procedeul indirect nu permite obținerea unui ecran serigrafic capabil
să suporte un tiraj lung sau posibilitatea tipăririi cu ele pe obiecte cu
forme diverse.
S-a încercat aplicarea avantajelor acestor metode, axându-se pe
rezistența mare a metodei directe și finețea reproducerii detaliilor
oferită de metoda indirectă, generând astfel metoda procedeului
mixt. Prin procedeul mixt se realizează și sitele serigrafice pentru
tiparul policrom [2].
Şabloanele obţinute prin această metodă reprezintă combinarea
şablonului dintre filmul pentru transferul imaginii şi stratul fotosensibil
aplicat. Emulsia sensibilă se aplică cu ajutorul scafei pe sită, pe
sectoarele nesensibile ale filmului care se află dedesubtul sitei.
Acest film structural este compus din stratul de emulsie aplicat pe
suportul din poliester, hârtie sau vinil. Acoperirea cu substanţe
lichide fixează bine filmul pe sita serigrafică, concomitent
producându-se sensibilizarea. După uscare, suportul se înlătură.
Sita pregătită astfel se supune expunerii şi developării exact după
algoritmul metodei directe.
Avantaje: permite controlul grosimii şablonului datorită stratului
de acoperire; rezistenţă înaltă la tiraj până la 80 000 ex./coli tipărite.
În procesul de confecţionare a formelor pentru tipar prin orice
metodă şi în timpul imprimării, pe elementele
neimprimabile/netipăritoare se pot manifesta efecte ca adâncituri,
185
_________________________________________________________________
puncte ce trebuie neapărat supuse retuşării. Aplicarea stratului
copiativ pe sită se desfăşoară cu echipamente speciale sau scafe.
Uscarea stratului copiativ are loc în echipamente speciale pentru
uscare. Confecţionarea formelor pentru tipar serigrafice este mai
efectivă la utilizarea echipamentului multifuncţional (aşa-numit „3 în
1”), ce include aparatul de uscare, sursa de lumină şi rama de
copiere.
După tipărirea tirajului formele pentru tipar pot fi utilizate din nou,
după regenerarea lor.
Şabloanele capilare reprezintă şabloane cu aplicarea nemijlocită
a emulsiei sensibile la lumină pe baza filmului. Ele au următoarele
avantaje:
• este o metodă rapidă;
• este mai puţin complexă;
• probabilitatea mică de murdărire a tipăriturii comprativ cu
cazul utilizării emulsiilor lichide.
Fig.8.19. Prezentarea grafică a procedeului mixt [2]:

1 - emulsie sensibilizată; 2 - sită serigrafică; 3 - film strat; 4 - sită serigrafică
sensibilizată; 5 - film imagine pozitivă; 6 - sticlă; 7 - sursă de expunere.
Emulsiile aplicate pe filmul-suport sunt poziţionate în contact cu

sita umedă. Cu ajutorul mâinilor sau a racletei trebuie creată o astfel
de presiune pentru ca emulsia să pătrundă în celulele sitei
serigrafice. După ce sita se usucă, filmul-suport poate fi înlăturat, iar
sita poate fi supusă expunerii la o sursă de lumină.
186
_________________________________________________________________
La tipar, imaginile policrome sunt obținute prin imprimarea, pe
același suport, a celor patru imagini parțiale de culori realizate cu
raster [2], pentru fiecare culoare separată fiind utilizat un ecran
separat.
Ansamblul de ecrane serigrafice destinate aceleiași reproduceri
policrome trebuie să aibă caracteristici strict identice în ceea ce
privește natura și întinderea sitelor [2].
Fig.8.20. Expunerea ramelor [6]
3. Metodele de copiere prin proiecţii

Spre deosebire de metoda de copiere obişnuită a formelor de
tipar serigrafice, în cazul metodelor de copiere prin proiecţii, filmul
nu intră în contact direct cu suprafaţa formei. Copierea prin proiecţii
este cunoscută din secolul XIX, însă această metodă nu a avut o
mare popularitate datorită dezavantajelor pe care le aveau:
1. Utilizarea surselor slabe de lumină.
2. Sensibilitatea redusă a straturilor copiative la lumina slabă.
Aceste dezavantaje au fost înlăturate ulterior. În cazul copierii
prin proiecţii (fig.8.21) devin vizibile toate neconformităţile
187
_________________________________________________________________
originalului reprodus, existând limite cu referinţă la scara de mărire:

până la 15 ori.
Avantaje: economisirea mijloacelor pentru filmele foto.
Dezavantaje: diferenţa în iluminare a unor sectoare ale
originalului contribuie la modificări tonale.
Fig.8.21. Metoda copierii prin proiecție

4. Metode digitale de obţinere a ecranelor serigrafice
În cazul metodelor digitale de obţinere a formelor, stratul sensibil
se aplică pe sită la fel ca în cazul metodelor directe şi imaginea se
înscrie cu ajutorul laserului după ce acesta se developează
(fig.8.22).
Fig.8.22. Principiul creării formelor prin intermediul expunerii cu

laser:
1 – informația digitală; 2 – laser; 3 – oglindă poligonală;
4 – înscrierea informației pe coloane.
188
_________________________________________________________________
Metoda digitală Computer-to-Screen. În vederea obţinerii

ecranelor serigrafice poate fi utilizată şi o altă metodă digitală:
Computer-to-Screen (CTS). Tehnologia CTS realizează transferul
imaginii din computer direct pe ecranul emulsionat.
Sistemele CTS sunt de două tipuri:
• sisteme bazate pe cerneală-ceară ink jet, preferabile pentru
formate mari-rapide, dar cu rezoluţie mai slabă;
• sisteme cu rezoluţie mare pentru formate mici, tip sisteme
„image setting”.
Avantajele utilizării sistemelor CTS:
• excluderea diapozitivelor şi a costurilor legate de realizarea
lor;
• excluderea necesităţii de ramă de copiere/expunere
vacuumată, reducând timpii de expunere cu 10-20% în cazul
sistemelor pe bază de cerneală-ceară;
• excluderea etapei de corecţie a ecranului după expunere şi
developare, reducând timpii de fabricaţie.
La alegerea şablonului/filmului trebuie luate în vedere
următoarele caracteristici:
1. Rezistenţa la caracteristicile chimice ale cernelii.
2. Caracteristicile şi regimurile expunerii.
3. Rezistenţa la acțiuni mecanice.
4. Termenul de păstrare.
5. Rezistenţa la acţiunea apei şi solvenţilor.
6. Compatibilitatea cu sita.
Metodele de creştere a calităţii şabloanelor:
1. Sporirea grosimii şi rezistenţei de fixare a stratului copiativ
cu sita.
2. Utilizarea metodei combinate, folosind şabloanele.
3. Sporirea gradului de netezime a formei.
4. Utilizarea sitelor cu densitate sporită.
5. Utilizarea sitelor modificate.
189
_________________________________________________________________
6. Utilizarea în componența stratului copiativ a compuşilor
diazo.
8.5. Recuperarea ecranelor serigrafice

După tipărire, cerneala rămasă în ochiurile sitei se îndepărtează
cu un solvent dedicat. Recuperarea trebuie efectuată imediat după
tipărire, înainte ca solventul și eventualele particule de cerneală
rămase să se usuce pe sită.
Procedura de recuperare presupune parcurgerea următoarelor
etape:
• spălarea ecranului până când filerul este îndepărtat;
• aplicarea agentului de recuperare pe ambele fețe ale ecranului
până când emulsia se dizolvă;
• spălarea cu jet de apă sub presiune mare (50-100 bari, 3-5 cm
distanță);
• îndepărtarea oricărui rest de cerneală cu solvenți speciali,
recomandându-se să se întărească cu atenție instrucțiunile
producătorilor de film și de emulsie.
Dificultăți ce se pot manifesta în timpul procesului de recuperare:
• emulsia subexpusă și cerneala pot forma amestecuri cu
aspect rășinos;
• după tipărire, cerneala nu a fost îndepărtată complet de pe sita
serigrafică;
• sita serigrafică mai are urme de grăsimi de la solventul cu care
a fost îndepărtată cerneala, agentul de recuperare neputând
să acționeze. În aceste cazuri, trebuie realizată o degresare
suplimentară;
• utilizarea unui agent de recuperare necorespunzător.
Îndepărtarea emulsiilor poate fi efectuată cu ajutorul soluțiilor
incluse în tabelul 8.5 [6].
190
_________________________________________________________________
Tabelul 8.5. Consumabile Foteche pentru recuperarea
ecranelor [6]
Funcția
Tipul soluției Caracteristici
soluției
Gel degresant pentru îndepărtarea
murdăriei, prafului sau a grăsimilor
2003 de pe suprafața sitelor. Primul pas
înainte de emulsionare pe ecranele
noi, cât și pe cele folosite.
Prepararea
Gel folosit pentru crearea unui film
ecranului
2002 uniform de apă pe suprafața sitei.
Recomandat și pentru pregătirea
suprafeței pentru filmele capilare.
Filler Folosit pentru retușarea ecranelor,
2060 rezistent la solvent și plastisol.
Folosit pentru întărirea chimică a
ecranelor (a se consulta tabelul cu
date tehnice despre emulsii),
2111
Finisarea pentru rezistența îndelungată la
ecranului imprimare. Ecranul nu va mai
putea fi recuperat.
Folosit pentru retușarea ecranelor
Obturator MGF
rezistente la apă.
Primul pas după îndepărtarea
cernelii și după spălarea ecranului.
2005
Pasta gata de folosire pentru
Recuperarea
îndepărtarea emulsiei.
ecranului
Pudra pentru îndepărtarea
2044 emulsiei, un plic se dizolvă în 7-10
litri de apă
Îndepărtarea Pastă puternic alcalină și

2080 +
umbrelor emulsifiant pentru îndepărtarea
2085
fantomă umbrelor fantomă.
Adeziv din doi componenți folosit

Adeziv
2320 + pentru lipirea sitei pe ramă, acest
pentru lipit
2325 adeziv este indicat doar pentru
sita pe ramă
întinderea pneumatică a sitei.
191
_________________________________________________________________
În procesul de tipar serigrafic se pot manifesta diverse
neconformităţi prezentate în cele ce urmează.
Cauzele apariției imaginilor fantomă trebuie cunoscute în
vederea prevenirii apariției acestora prin utilizarea produselor
adecvate [1].
Imagini fantomă datorate cernelii rămase în ochiurile sitei:
Defect: imagini fantomă datorate cernelii uscate în ochiuri.
Cauză: ecranul nu a fost curățat bine imediat după imprimare.
Soluţie: se utilizează un agent de curățare biodegradabil
pentru îndepărtarea umbrelor fantomă.
Reziduuri de cerneală și emulsie:
Defect: reziduuri de cerneală și emulsie.
Cauză: ecran subexpus.
Soluţie: se utilizează un agent de curățare biodegradabil
pentru îndepărtarea umbrelor fantomă (pe bază de
produse de curățare alcaline).
Ceața diazo:
Defect: ceața diazo.
Cauză: cantitatea și calitatea sensibilizatorului diazo.
Soluţie: folosirea agenților oxidanți.
Imagini fantomă originale:
Defect: uzura sitei serigrafice (imaginile fantomă devin vizibile
mai târziu pe imaginea imprimată).
Cauză: abrazivitatea substratului de imprimat reduce
grosimea sitei în zonele deschise ale imaginii de
imprimat.
Soluţie: se rupe sita și se întinde una nouă [1].

1. Definiţi emulsiile fotosensibile şi rolul lor în pregătirea
2. Descrieţi compoziţia soluţiilor fotosensibile şi rolul compuşilor
din ele.
3. Descrieţi impactul emulsiilor fotosensibile asupra mediului
înconjurător.
192
_________________________________________________________________
4. Enumerați metodele de emulsionare a ecranelor serigrafice,
a particularităţilor, avantajelor şi dezavantajelor lor.
5. Descrieţi algoritmul de realizare a ecranelor serigrafice.
6. Definiți esenţa procesului de expunere a imaginii necesare
de reprodus.
7. Descrieţi procesul de expunere în trepte.
8. Expuneți esenţa procesului de developare.
9. Descrieţi procesul de uscare a ecranelor serigrafice şi a
cerinţelor impuse.
10. Enumerați metodele de obţinere a ecranelor serigrafice.
11. Descrieți metoda manuală de realizare a ecranelor
serigrafice.
12. Expuneți metoda fotomecanică directă de realizare a
formelor pentru tipar serigrafice.
13. Descrieți metoda fotomecanică indirectă de realizare a
formelor pentru tipar serigrafice.
14. Specificaţi particularităţile metodei fotomecanice mixte de
realizare a formelor pentru tipar serigrafice.
15. Descrieţi metoda de copiere a imaginii necesare de reprodus
prin proiecţii.
16. Expuneți tehnologia digitală de obţinere a ecranelor
serigrafice Computer-to-Screen.
☺ Studiu individual. Alegeţi un concept de produs şi descrieţi

etapele de realizare a ecranelor serigrafice, argumentând metodele
alese. Identificaţi şi descrieţi emulsiile fotosensibile actuale
inofensive pentru mediu. Expuneți noutățile în materie de reducere
a inofensivităţii procesului de pregătire a ecranelor serigrafice.
 Bibliografie
2. Calafeteanu C. Fabricarea ecranului serigrafic // Afaceri Poligrafice
nr. 61 din 21.01.2011, pag. 8.
193
_________________________________________________________________
3. Calafeteanu C. Stabilirea timpului de expunere pentru ecranele
serigrafice // Afaceri Poligrafice nr. 78 din 15.062012, p.8.
4. Calafeteanu C. Uscarea ecranelor serigrafice // Afaceri Poligrafice
nr. 80 din 21.08.2012, pag.8.
5. Dicţionar explicativ on-line
[http://dexonline.ro/definitie/diapozitiv/paradigma].
6. Expunerea. Sursă disponibilă on-line.
[http://envirofotoclub.files.wordpress.com/2010/03/tema_8_expun
erea.pdf].
7. Las tiras de control para ISO 12647 "Control Proceso Offset" e ISO
9001 "Control de Calidad". Sursă disponibilă on-line:
[http://wpc.ilatec.com/wpcinfo15.html].
8. Serigrafia. Sursă disponibilă on-line:
9. Site-ul companiei EDCG SRL
http://www.edcg.ro/produse.php?k=4&cod=181&subcat=198.
10. Ugra/FOGRA Digital Plate Wedge. Forum. Sursă disponibilă on-
line: [http://forum.rudtp.ru/threads/ugra-fogra-digital-plate-
wedge.28584/].
11. Оборудование для шелкографии. Sursă disponibilă on-
[line:http://www.magentaco.ru/art/oborudovanie_dlya_shelkografii/
].
194
_________________________________________________________________
Tema 9. Cerneluri serigrafice

9.1. Cernelurile serigrafice. Consideraţii generale.
Clasificare
9.1.2. Cerneluri pe bază de solvenţi
9.1.3. Cerneluri pe bază de apă
9.1.4. Cerneluri plastisol
9.1.5. Cerneluri cu polimerizare UV
9.1.6. Cerneluri speciale
9.2. Metodele de uscare a cernelurilor
9.3. Caracteristicile de rezistență ale cernelurilor
serigrafie

• tipurile de cerneluri serigrafice: compoziţie, caracteristici, clasificare;
• metodele de uscare a cernelurilor serigrafice şi a particularităţilor
acestora;
• caracteristicile de rezistenţă a cernelurilor serigrafice;
• abilităţile de alegere a cernelurilor serigrafice în funcţie de obiectivele
de tipar serigrafice prestabilite.
• să aleagă cernelurile serigrafice în funcţie de produsul de referinţă;
• să selecteze metoda de uscare a cernelurilor;
• să evalueze caracteristicile de rezistenţă a cernelurilor;
• să elaboreze recomandări tehnologice impuse utilizării cernelurilor.
Cernelurile serigrafice sunt produse chimice, fie că sunt pe bază

de solvent, pe bază de apă, cu polimerizare UV sau prin sublimare,
fie că sunt dintr-un component sau doi, găsindu-și aplicabilitate pe
aproape orice tip de substrat [1].
195
_________________________________________________________________
9.1. Cernelurile serigrafice. Consideraţii generale. Clasificare

În serigrafie, tipul de cerneală utilizat este determinat de
substratul/suportul pe care se tipărește şi de condiţiile în care
obiectul imprimat/tipărit se utilizează. Diversitatea produselor
obţinute prin tiparul serigrafic este mare, referindu-se la etichete,
afişe, geamuri de automobile sau vitrine, CD, sticle, diverse
ambalaje, aparate şi componente electronice, circuite imprimate
electronice, brichete, pixuri, scrumiere, ceasuri, textile şi, elemente
de mobilier, plăci, semiconductori, întrerupătoare, elemente de bord
ale automobilelor, baloane, produse din plastic, umbrele, corturi etc.
(fig.9.1). În general, tiparul serigrafic este valabil pentru orice tip de
material-suport care are suprafaţă plană sau foarte apropiată de
planeitate, dar și pentru suprafeţe de orice configuraţie, nu neapărat
plane.
Fig.9.1. Produse tipărite prin metoda serigrafică [6]

Cernelurile dezvoltate de producătorii de cerneluri în ultimii ani
permit aplicarea pe cele mai diverse materiale utilizate pentru
producţia de ambalaje, produse electronice, automobile, locuinţe
sau birouri, materiale promoţionale şi de publicitate sau pe materiale
196
_________________________________________________________________
speciale cum sunt poliuretanul, poliesterul, poliamida sau metalele
[3].
Toate tipurile de cerneluri funcţionează pe baza aceloraşi
principii.
Caracteristicile specifice fiecărui tip de cerneală sunt determinate
de proprietățile materiilor prime utilizate în compoziţie.
Compoziție. Orice sistem convențional de cerneală este format
din patru tipuri de componenți:
- liant (binder);
- solvenţi;
- coloranţi;
- agenți auxiliari [1].
Liantul (binderul) reprezintă baza în care se formează cerneala.
Acesta are rolul de a înconjura particulele de colorant, dar și de a
asigura aderența cernelii la substrat. În funcție de aplicație, liantul
este special indicat, specificat fiind faptul că este dedicat pentru
hârtie, plastic, sticlă sau metal. Particulele de liant pot fi rigide sau
elastice, astfel încât să permită deformarea sau nu. În general, se
utilizează în varianta rigidă care, în timpul procesării, se vor dizolva
[1].
Solventul are rolul de a solubiliza liantul, transformându-l într-o
masă vâscoasă, utilizabilă în procesul serigrafic. Există multe tipuri
de suporturi care nu rezistă atacului solvenților, fiind utilizat doar
pentru a spori aderența la suport a cernelii.
Solvenții variază prin capabilitatea de solubilizare și prin viteza de
evaporare. Solvenții cu volatilitate crescută se numesc diluanți, iar
cei cu viteza mică de evaporare se numesc încetinitori. Viteza de
evaporare a solventului din compoziția cernelii, în procesul de
polimerizare a acesteia, depinde atât de volatilitatea solventului, cât
și de natura binderului [1].
Colorantul este substanța responsabilă de culoarea cernelii. În
industria cernelurilor serigrafice, aceștia pot fi coloranți sau pigmenți.
Doar în situații speciale se utilizează agenți de colorare, care au
197
_________________________________________________________________
proprietăți limitate în ceea ce privește strălucirea, luciul și
transparența [1] (fig.9.5).
Fig.9.2. Coloranți
Agenții auxiliari sunt utilizați pentru a conferi cernelurilor

proprietăți speciale: agenți de curgere, aditivi pentru luciu sau
mătuire, aditivi pentru viscozitate, promotori de aderență [1].
Cernelurile serigrafice se clasifică în mai multe grupe:
• cerneluri pe bază de solvenţi;
• cerneluri pe bază de apă;
• cerneluri pe bază de pastisol;
• cerneluri cu polimerizare ultravioletă-UV;
• cerneluri speciale.
Sisteme de cerneală. Fiecare sistem de cerneală se
caracterizează astfel:
• grad de luciu – foarte lucios, lucios sau mat;
• opacitate – opacitate ridicată, opacitate medie, transparență;
• tipul de substrat pe care se aplică, prin compoziție, textură,
aderență la substrat, sensibilitate la solvenți, elasticitate;
• proprietăți fizice/mecanice – rezistența la lumină, intemperii,
zgâriere, aderență;
• proprietăți chimice – rezistența la solvenți, chimicale,
benzine, uleiuri.
198
_________________________________________________________________
Acești parametri nu fac decât să arate necesitatea existenței mai
multor tipuri de cerneală, specifice fiecărui tip de aplicație pe o gamă
foarte largă de substraturi [1] (fig.9.3).
Fig.9.3. Paleta de culori în serigrafie [5]
9.1.1. Cernelurile serigrafice pe bază de solvenţi

Este cunoscut faptul că din solventul din cerneală în momentul în
care aceasta este gata pentru utilizare, aproximativ 75% se evaporă.
De aceea, grosimea stratului de cerneală va varia corespunzător.
De exemplu, un strat de cerneală umedă cu o grosime de 10μ, după
uscare va avea o grosime de 3-4μ.
Compoziţia cernelurilor serigrafice pe bază de solvenţi:
• liant: 30-40%;
• solvent: 60-70%;
• pigmenți: 2-35%;
• agenți auxiliari: 2-5%.
Evaporarea solvenţilor poate fi accelerată prin iradiere cu surse
infraroşii IR şi sisteme de ventilare.
199
_________________________________________________________________
9.1.2. Cernelurile pe bază de apă
Cernelurile pe bază de apă, spre deosebire de cernelurile pe
bază de solvenți, se polimerizează diferit. Motivul este că în aceste
cerneluri, solventul este înlocuit cu apă, iar apa nu poate solubiliza
suprafața substratului, așa cum o fac solvenții.
Un avantaj important al cernelurilor pe bază de apă este
capabilitatea lor mare de acopere. Calitatea de acoperire nu este în
nici un fel inferioară cernelurilor pe bază de solvenți. Cernelurile pe
bază de apă au o bună aderență și, prin urmare, pot fi aplicate pe o
varietate de suprafețe, inclusiv pe zonele acoperite cu cerneluri
vechi.
Dezavantajele cernelurilor pe bază de apă: acestea necesită un
timp de uscare mai îndelungat datorită faptului că apa se evaporă
mai lent decât un solvent organic.
Pentru polimerizarea finală a cernelii este necesară implicarea
unui mecanism bazat pe temperatură, fie unul chimic (utilizarea
aditivilor speciali catalitici, preliminar tipăririi). Recent au apărut
cernelurile pe bază de apă pentru textilele care au capacitatea de a
se autopolimeriza și nu necesită prelucrare suplimentară.
Actualmente, pe piață există cerneluri pe bază de apă cu o bună
capacitate de aderenţă și rezistență la mediul extern. Cu toate
acestea, caracteristicile de autosolubilizare, luciu și capacitatea de
acoperire sunt mai reduse decât cele ale cernelurilor pe bază de
solvenţi. Cernelurile pe bază de apă reprezentă emulsii din solvenţi
şi apă.
Tipăriturile cu cerneluri pe bază de apă sunt fine şi cu luciu.
Culorile tipărite pe substraturi de culoare deschisă sunt puternice,
dar datorită transparenţei mari nu sunt aplicate cu succes şi pe
suporturile de culoare închisă.
Cernelurile pe bază de apă sunt mai puţin vâscoase decât
plastisolii, determinând şi caracteristicile de scurgere. Ele se
pretează foarte bine prin aplicarea pe textile din bumbac 100%,
cerneala intrând în fibră, denotând o excelentă rezistenţă la spălare.
200
_________________________________________________________________
Cel mai mare dezavantaj al cernelurilor pe bază de apă sunt
uscarea lor în ochiurile sitei în procesul de tipar. În vederea evitării
uscării cernelurilor în sită se recomandă utilizarea sitelor cu
densitatea de 60-65 fire/cm ce asigură inclusiv posibilitatea
imprimării calitative a elementelor fine.
9.1.3. Cernelurile plastisol

Acestea reprezintă o grupă aparte de cerneluri serigrafice
constituite din particule fine de PVC dispersate într-un lichid
plastifiant. O formulă tipică de plastisol conține și stabilizatori,
materiale de umplutură, pigmenți, materiale de îngroșare.
Cerneala de tip plastisol rămâne în formă lichidă până când o
cantitate suficientă de căldură aplicată reușește să înmoaie și să
topească amestecul. La răcire, amestecul de cerneală devine un film
de cerneală solid 100%. Transformarea este condiționată nu numai
de o temperatură anume, dar și de menținerea la această
temperatură un timp suficient pentru a asigura topirea și înglobarea
particulelor de PVC în țesătură [2].
Conținutul cernelii plastisol:
1. Lichidul plastifiant este baza în care se dispersează rășina și
pigmentul și care ulterior, după formarea peliculei solide, îi
conferă acesteia flexibilitate.
2. Rășina vinilică este agentul de legătură dintre pigment și
plastifiant.
3. Pigmentul joacă două roluri: primul este colorarea cernelii, al
doilea este asigurarea unui anumit grad de opacitate. Cu cât
conținutul de pigment este mai mare, cu atât culoarea obținută
pe un substrat închis la culoare este mai strălucitoare.
Conținutul de pigment trebuie corelat cu cel de rășină și
plastifiant. Când pigmentul este în exces, stratul final obținut
este casant. Aceasta conduce la depigmentare în timp, prin
frecare sau spălare, deoarece nu există suficient liant pentru a
fixa pigmentul în stratul de cerneală.
201
_________________________________________________________________
4. Umplutura este de obicei carbonat de calciu. Scopul umpluturii
este de a mări viscozitatea cernelii. Utilizarea ei este de
asemenea dictată de necesitatea de a micșora costul cernelii.
5. Stabilizatorul este adăugat pentru a preveni decolorarea
cernelii sub acțiunea căldurii în timpul procesului de uscare.
6. Aditivii au ca funcție de bază modificarea cernelurilor de
plastisol pentru mărirea domeniului de aplicație [2], printre care
se enumeră:
A. Solvenții (de tip acetone, alcool). Nu se folosesc pentru
diluarea plastisolului, deoarece adaosul lor ar avea ca rezultat
umflarea rășinii vinilice, făcând cerneala mai groasă și imposibil de
imprimat și schimbându-i culoarea.
B. Plastifianții lichizi (modificatori de viscozitate). Se adaugă în
cantități foarte mici, 1-5%. În cantități mai mari, peste 5%, se induce
creșterea temperaturii de înmuiere și topire a cernelii sau mărirea
timpului de uscare a cernelii. Există riscul ca pelicula de cerneală să
nu se usuce, indiferent de temperatura sau de timpul de uscare,
rezultând un film prea moale și fragil.
C. Reductorii “care se topesc”. Pentru micșorarea viscozității
cernelii pot fi adăugați în orice cantitate fără a modifica temperatura
de topire sau durata acestui proces.
Aceste produse sunt formate din rășini vinilice și mediul de
dispersie plastifiant. De obicei, se urmărește ca un “diluant” de acest
fel cu anumite caracteristici pentru înmuiere, topire și formare a
peliculei să fie utilizat pentru o cerneală cu aceleași caracteristici. În
general, aceste adaosuri conțin agenți de “dezlipire” care împiedică
lipirea cernelii pe partea de imprimare a ecranului. Termenul
“diluant” aplicat acestor produse este corect doar dacă se are în
vedere efectul de micșorare a concentrației pigmentului rezultat prin
adăugarea la cerneala plastisol. În același sens, pornind de la
reducerea concentrației de pigment, este utilizat termenul
“reducător”.
202
_________________________________________________________________
D. Baze și aditivi pentru “efectul soft hand” (catifelat):
1. Aditivi – aceste produse cresc productivitatea (numărul de
imprimări la 1 l cerneală) și, în același timp, dau o textură
catifelată filmului de cerneală imprimat. Se adaugă maxim
40%. Depășirea acestui procent are ca rezultat creșterea
temperaturii și a timpului de uscare.
2. Baze – se adaugă în vederea obținerii unor nuanțe
intermediare. Se pot adăuga în orice cantitate.
E. Corecția cernelurilor opace. Cernelurile opace se recomandă
a fi folosite imediat după ce au fost deschise recipientele în care se
regăsesc. Vremea rece sau o perioadă mai lungă de neutilizare au
ca rezultat îngroșarea cernelii. În această situație, se recomandă
amestecarea cernelii. Prin frecarea straturilor de cerneală între ele
și în același timp cu spatula, cerneala se înmoaie și viscozitatea se
micșorează. Corecția viscozității cernelii se va face doar după o
amestecare eficientă a acesteia în recipient. Odată cu corecția
viscozității se modifică și opacitatea.
Se cunosc următoarele tipuri de cerneluri plastisol:
LOW-BLEED. Termenul descrie o cerneală la care migrarea
pigmentului (culorii) din substrat în stratul de cerneală aplicat este
redusă sau blocată, ceea ce înseamnă că acest fenomen este greu
observabil pe anumite țesături. Combinația material-cerneală
plastisol LOW BLEED va da o imprimare de calitate.
LOW/FAST FUSING (topire rapidă la temperatură joasă). Acest
tip de produse au o temperatură de topire mai mică decât cea a
cernelurilor plastisol obișnuite. În cazul plastisolilor obișnuiți,
temperatura de uscare (de topire) este 150-160°C. Pentru
cernelurile plastisol LOW/FAST FUSING temperatura de uscare
coboară la 135-148°C. Cum migrarea pigmentului din substrat în
filmul de cerneală imprimat este cu atât mai pronunțată cu cât
temperatura de uscare este mai ridicată, scăderea temperaturii de
uscare blochează acest fenomen.
OPACITATE MARE. Un produs cu opacitate mare este un
produs cu un conținut mare de pigment. Aceste cerneluri maschează
203
_________________________________________________________________
foarte bine substratul de imprimare, pe material de bumbac 100%.
Pe substrat colorat amestecul bumbac-poliester 50-50, unele culori
cum ar fi alb, galben, portocaliu și auriu trebuie utilizate în varianta
LOW BLEED pentru a evita migrarea pigmentului din țesătură.
BAZE DE IMPRIMARE. Există două produse utilizate în acest
scop: alb și transparent. Acestea se folosesc în special la
imprimarea pe substrat colorat, tocmai pentru a evita migrarea
pigmentului din substrat în filmul de cerneală [2].
9.1.4. Cerneluri cu polimerizare UV

Compoziția cernelurilor UV este diferită de cea a cernelurilor
convenționale, după cum urmează:
• polimerul, care reprezintă baza cernelii UV, are compoziția
similară cu cea a binderului din cernelurile pe bază de
solvent. Acesta este important pentru aderența cernelii la
substrat, rezistența și luciul acesteia și viteza de uscare;
• monomerul are același rol ca și diluantul pentru cernelurile
pe bază de solvent. Acesta influențează aderența cernelii la
substrat și consistența cernelii. Deosebirea este că acest
monomer nu se evaporă precum diluantul din cernelurile pe
bază de solvent;
• fotoinițiatorul are rolul de a iniția reacția de
polimerizare/uscare a cernelii UV;
• pigmenții au rolul de a da culoare cernelii. Acești pigmenți pot
fi utilizați atât pentru cernelurile pe bază de solvent, cât și
pentru cele UV;
• agenții auxiliari pot fi agenți de curgere sau pentru reglarea
viscozității.
Compoziţia cerneluri cu polimerizare UV:
• prepolimer: 30-60%;
• monomer: 20-40%;
• fotoinițiator: 3-6%;
• pigmenți: 2-25%;
204
_________________________________________________________________
• agenți auxiliari: 2-5%
În cazul imprimărilor cu cerneluri UV, grosimea stratului de
cerneală imprimat va fi aceeași atât înainte de uscare, cât și după
uscare, deoarece în compoziția cernelurilor UV nu există
componenți care să se evapore [1].
Avantajele cernelurilor UV:
• nu conțin solvenți și nu se usucă în aer, astfel încât atunci când
sunt utilizați, nu este necesar să se asigure cu sisteme de
ventilare a mediilor de fabricaţie;
• au o rată de polimerizare foarte mare - aproximativ zecimi de
secundă;
• fără evaporarea solventului, acestea au un reziduu uscat mare
și pot trece prin țesături de sită extrem de subțiri (180-200
fire/cm), ceea ce contribuie la acuratețea reproducerii detaliilor
imaginii;
• după polimerizare, cernelurile UV sunt practic insolubile în
solvenți și benzină, nu lasă zgârieturi;
• se disting prin luminozitate și strălucire.
Dezavantajele cernelurilor serigrafice UV:
• capacitate de acoperire mai mică decât a cernelurilor pe bază
de solvenți;
• nu permit obținerea filmelor de grosimi semnificative ale
stratului de cerneală;
• să necesită prezența sistemelor de uscare termice, care, din
cauza unui cost destul de ridicat, nu sunt disponibile pentru
toate tipografiile;
• cost mai mare decât cel al cernelurilor pe bază de solvenți;
• o durată de viață relativ scurtă. Acest lucru se datorează
faptului că fotoinițiatorul inclus în compoziția cernelurilor nu
este un produs inert și "funcționează" (deși încet) chiar și în
absența razelor UV. Prin urmare, furnizorii oferă un termen de
valabilitate de cel mult șase luni.
205
_________________________________________________________________
9.1.5. Cernelurile speciale

Aceste cerelurile sunt folosite la aplicaţii ce asigură efecte
speciale:
• cernelurile spot în culori procesate – cerneluri procesate
din punct de vedere cromatic (fig.9.4);
• cerneluri termocrome – cernelurile ce îşi modifică
culoarea în funcţie de temperatura mediului;
• cerneluri sidefate;
• cerneluri aromatice – cernelurle ce ai integrate în
compoziţia lor capsule cu substanţe aromate; la solicitări
mecanice prin frecare substanţele evadează din capsule,
emanând diverse mirosuri. Sunt frecvent utilizate în
materialele de promovare în domeniul cosmetoligc şi
parfumerie;
• cerneluri fluorescente – sunt utilizate cu destinaţii speciale
de protecţie sau în calitate de elemente de securizare, la
interacţiunea cu raze UV având emisii cromatice pe
diferite lungimi de undă, variind astfel cromatic (fig.9.5);
Fig.9.4. Culori spot/speciale Fig.9.5. Cerneluri

fluorescente
• cerneluri ce imită diverse texturi – cernelurile care au în

compiziţie diverse adaosuri ce imită diferite texturi
(fig.9.6);
206
_________________________________________________________________
• cerneluri răzuibile (fig.9.7) – se aplică pe tichete răzuibile,

sunt pe bază de solvenţi realizați din răşini speciale.
Tehnologia de imprimare presupune aplicarea iniţială a
unui strat de lac cu uscare UV cu rol de protecţie a
numerelor înscrise pe tichet, stratul mediu - aplicarea a
câteva straturi de cerneală răzuibilă capabile să fie
îndepărtate uşor: primul strat conţine pigmenţi care
securizează informaţia, ultimul strat are rol estetic, fiind
alb sau argintiu, în final la supratipar este aplicat un strat
de cerneală cu rol dublu: estetic şi de protecţie a tipăriturii;
• cerneluri 3D (fig.9.8) – cernelurile create să fie aplicate
într-un singur strat cu grosimea de 300-250 μm la o
singură racletare, perceptibile, în relief;
Fig.9.6. Cerneluri ce imită texturile Fig.9.7. Cerneluri răzuibile
Fig.9.8. Cerneluri 3D
207
_________________________________________________________________
• cerneluri speciale pentru ambalajele alimentare numite
cerneluri „alimentare”lacuri cu luciu – lacuri speciale ce
creează efect de luciu;
• lacuri mate – asigura manifestarea efectului de mătuire;
• culori metalizate etc.
9.2. Metodele de uscare a cernelurilor

Uscarea suficientă a cernelurilor este un moment foarte
important în obținerea calității imprimeurilor. Acest proces poate fi
realizat prin următoarele modalități:
1. Uscarea fizică – este specifică cernelurilor dintr-un singur
component. Aceasta se datorează evaporării în aer a solvenților și a
unor aditivi conținuți în cerneală. Acest proces este mult mai intens
dacă mediul în care are loc procesul de evaporare nu este saturat în
solvenţi și aerul este cald.
O caracteristică importantă a acestor cerneluri este posibilitatea
lor de a se resolubiliza, adică cerneala uscată în ochiurile ecranului
poate fi îndepărtată prin spălare cu solvent, posibil datorită
proprietății cernelii uscate de a se dizolva în solvent.
2. Uscarea chimică este specifică cernelurilor din doi componenți
foarte rezistenți care nu se dizolvă. Procesul de uscare este o reacție
chimică. În cazul în care cerneala conține și solvenți, uscarea se va
realiza în două etape – prima etapă este uscarea fizică și a doua
etapă – uscarea chimică.
3. Uscarea chimică oxidativă este specifică cernelurilor dintr-un
singur component care reacționează cu oxigenul din aer. Acest
proces de uscare este specific unei game foarte restrânse de
cerneluri serigrafice. După prima etapă de uscare fizică, urmează
etapa de uscare chimică oxidativă cu ajutorul oxigenului din aer.
Filmul de cerneală imprimat, după o uscare de 2-3 săptămâni,
devine foarte rezistent la acțiunea celor mai agresive chimicale.
4. Uscarea chimică reactivă este specifică cernelurilor din doi
componenți. Acest proces se desfășoară ca o reacție chimică între
208
_________________________________________________________________
binder și întăritorul adăugat în cerneală. În funcție de tipul de
cerneală și de tipul de catalizator, filmul de cerneală aplicat va avea
rezistență mecanică și chimică peste medie, ținând cont și de
temperatura de uscare. De exemplu, la temperatura de 20°C, timpul
de uscare este de 5-7 zile, în timp ce la o temperatura ridicată, 80-
160°C, timpul de uscare, în funcție de tipul de cerneală, va fi de ordin
al minutelor sau orelor. Tiparul cu cerneluri din doi componenți va
avea rezistență chimică, respectiv rezistență mecanică mult mai
mare decât tipăriturile cu cerneluri dintr-un singur component.
5. Uscarea chimică sub acțiunea radiațiilor UV este specifică
cernelurilor UV, care reprezintă o gamă complet diferită de celelalte
cerneluri utilizate în tiparul serigrafic. Cerneala se usucă numai sub
acțiunea energiei electromagnetice a radiațiilor UV. În cazul
cernelurilor UV, pentru definirea acestui proces este corect să se
utilizeze termenul polimerizare [1].
Cernelurile solubile în apă sau solvenţi organici se usucă prin
expunere la curenţii de aer cald în dulapuri de uscare sau cuptoare
tunel. Capacitatea de uscare este condiţionată:
• de cantitatea de solvent conţinută de stratul de cerneală
aplicat;
• de grosimea stratului de cerneală;
• de temperatura, umiditatea şi viteza curentului de aer care
spală suprafeţele imprimate.
Cernelurile UV se usucă prin expunerea la raze ultraviolete într-
un timp dat. Corelarea energiei razelor UV cu timpul de expunere se
va face experimental, stabilind astfel viteza de înaintare a benzii
transportoare prin tunelul UV. Dacă energia razelor UV este sub
limita energiei necesare pentru a produce polimerizarea liantului,
uscarea nu se poate produce chiar dacă timpul de expunere este
foarte mare.
În cazul tipăririi cu mai multe culori – policromie, tipărirea
următoare se va face numai după uscarea completă a stratului de
cerneală depus anterior.
209
_________________________________________________________________
Mediul în care se lucrează este un factor care determină şi el,
într-o oarecare măsură, procesul de uscare. Condiţiile de mediu
recomandate pentru imprimarea serigrafică sunt: temperatură de 20-
23°C şi umiditatea relativă de 60-65%.
Combinarea cernelurilor este des întâlnită în practica curentă
datorită necesităţii de a obţine rapid nuanţe care pot fi obţinute de la
producători. Această cale este considerată ineficientă sau
neeconomică. Procedura de combinare a cernelurilor reclamă, în
primul rând, cunoaşterea şi respectarea următoarelor reguli:
• culorile de bază sunt: galben, roşu, albastru;
• auxiliare: alb transparent, alb acoperitor, negru:
- se amestecă numai cernelurile procurate de la acelaşi
fabricant, destinate aceluiaşi tip de substrat şi cu aceleaşi
caracteristici (rezistenţă la alcali, acizi, lumină etc.);
- se amestecă doar nuanţe ale culorilor de bază care se apropie
cel mai mult de culoarea dorită;
- amestecul se va face în cantităţile (cântărite) date în reţetă;
- amestecarea se va face până la omogenizarea culorii finale,
fără să mai poată fi observate culorile iniţiale [1].
9.3. Caracteristicile de rezistență a cernelurilor

Pentru tipăriturile ce se expun în mediul extern (outdoor), afișe,
se vor alege cerneluri produse cu o bună rezistență la lumină și
intemperii.
Rezistența la lumină este determinată de calitatea pigmenților
folosiți care pot avea rezistență foarte mare, mare sau mică. Această
caracteristică se exprimă prin gradul în care culoarea cernelii se
modifică sub acțiunea razelor luminoase, modificarea făcându-se,
pentru cele mai multe cerneluri, în sensul decolorării. Radiațiile
solare distrug atât pigmentul, cât și liantul cernelii. Doar perioada de
timp în care are loc distrugerea intensității culorii diferă de la o
cerneală la alta.
210
_________________________________________________________________
Datorită acestui fenomen de afectare a intensității culorii în timp,
sub acțiunea radiațiilor UV, au fost dezvoltate recent o serie de
metode pentru determinarea rezistenței cernelurilor la acțiunea
radiațiilor UV solare, dintre care cea mai cunoscută este evaluarea
acestei rezistențe în seria BLUE WOOL SCALE. Aceasta cuprinde
un interval de valori pentru rezistență la radiațiile UV solare între 1 și
8.
Valorile cuprinse în intervalul 1-4 sunt specifice cernelurilor cu
rezistență mică la radiațiile solare, valorile 5-6 sunt specific
cernelurilor cu rezistență medie la radiațiile solare și valorile 7-8 sunt
specifice cernelurilor cu rezistență mare la radiațiile solare.
Pentru aplicațiile de lungă durată, în exterior, atunci când
acțiunea radiațiilor solare poate fi combinată cu acțiunea climatică
(ploaie, vânt, ninsoare) se recomandă folosirea cernelurilor cu valori
cuprinse în intervalul 7-8 pe scala BLUE WOOL.
Rezistența mecanică a tipăriturilor este evaluată din punct de
vedere al aderenței filmului de cerneală pe substrat și din punct de
vedere al rezistenței la zgârieturi. În cazul substratelor/suporturilor
pentru tipar problematice din polipropilenă sau polietilenă, aderența
filmului de cerneală pe substrat poate fi îmbunătățită prin tratarea
suprafețelor de imprimat cu promotori de aderență [1]. În tabelul 9.1
sunt date specificațiile tehnice ale cernelurilor serigrafice.
Tabelul 9.1. Caracteristicile tehnice ale cernelurilor serigrafice [4]

Stickere
Nr. Tip Cerneală Finisare Caracteristici
1 2 3 4 5
1. Foarte lucioasă. Raport
SOLVENT HI-GLOSS LUCIOS
calitate/preț foarte bun.
2. Culori mate cu stabilitate
SOLVENT VINILFLAT MAT
excelentă.
Cerneală extrem de flexibilă și cu
3. SOLVENT CARBOGLOSS LUCIOS
rezistență excelentă la alcool.
SEMI-
4. SOLVENT VINILFAST Timp de uscare scurt.
LUCIOS
Oferă rezistență chimică bună cu
5. UV UV-TECH LUCIOS
un excelent raport calitate/preț.
211
_________________________________________________________________

1 2 3 4 5
PROTECTIVE
6. UV LUCIOS Lac lucios foarte transparent.
VARNISHES
Materiale publicitare și promoționale, semnalistică, standuri vânzare
Caracteristici principale: foarte
7. SOLVENT HI-GLOSS LUCIOS lucioasă. Raport calitate/preț
foarte bun.
Asigură flexibilitate sporită și
rezistență excelentă la alcool.
Se pretează pentru aplicații de
9. SOLVENT THERMOPLUS LUCIOS
exterior.
SEMI-
10. SOLVENT VINILFAST Timp de uscare scurt.
LUCIOS
Cerneală cu două componente
11. SOLVENT EPOXSER LUCIOS pentru imprimare pe suprafețe
dificile.
Asigură aderență sporită pe
12. SOLVENT ONDAFLUTE LUCIOS suport de polipropilenă și
polietilenă tratată.
Cerneală metalizată gata
13. SOLVENT METALINK MAT
preparată.
Asigură aderență sporită pe
14. SOLVENT POLILUX LUCIOS suport de polipropilenă și
polietilenă tratată.
Culori mate cu stabilitate excelentă
15. SOLVENT VINILFLAT MAT
și rezistentă bună la alcool.
Oferă rezistență chimică bună și un
16. UV UV-TECH LUCIOS
excelent raport calitate/preț.
Realizată pentru aplicații de
17. UV UNIFAST LUCIOS exterior. Timp scurt de uscare.
Foarte lucioasă.
Membrane și tastaturi
Asigură aderență sporită și
18. SOLVENT CARBOGLOSS LUCIOS flexibilitate pe poliester (PC) și
policarbonat (PES).
Asigură aderență sporită și
19. UV UV-TECH LUCIOS flexibilitate pe policarbonat (PES)
tratat.
Mobilier
Creat pentru realizarea graficii
20. SOLVENT EPOXSER LUCIOS după lăcuire. Poate fi folosit și
pentru imprimare pe sticlă.
Creat pentru realizarea graficii
21. SOLVENT VINILFLAT MAT
după lăcuire.
212
_________________________________________________________________
1 2 3 4 5
Decalcomanii
22. SOLVENT TEXYLON MAT Pentru decalcomanii umede.
23. SOLVENT CELLOFLEX LUCIOS Pentru decalcomanii uscate.
Rezistență la alcool, elasticitate

sporită (max. 300%).
exterior. Pretabil pentru imprimare pe
suport de metilmetacrilat. Elasticitate
sporită.
exterior. Pretabil pentru imprimare pe
26. UV THERMOFORM LUCIOS
suport de metilmetacrilat. Elasticitate
sporită.
Automotive
Cerneală din două componente
pentru imprimare pe suprafețe
27. SOLVENT EPOXSER LUCIOS
dificile. Pentru imprimare pe sticlă și
substraturi metalice.
exterior.
29. SOLVENT VINILFLAT MAT Necesită strat protector.
Asigură flexibilitate sporită pe
suprafețe dificile.
Realizat pentru aplicații de exterior.
31. UV UNIFAST LUCIOS Rezistență chimică sporită. Foarte
lucioasă.
Recipiente și containere
Asigură aderență sporită pe suport
32. SOLVENT ONDAFLUTE LUCIOS
de polipropilenă și polietilenă tratată.
Efecte speciale
33. SOLVENT SILVER SHINE - Efect de oglindă.
MULTICHROME
34. SOLVENT - Efect iridescent.
VARNISH [*]
Această cerneală disponibilă în
culorile auriu și argintiu se folosește
35. SOLVENT POSTERFAST MAT pentru realizarea tichetelor răzuibile
(tichete loterie, de tipul “Răzuiești și
câștigi”).
THERMOCHRM Cerneală ce-și schimbă culoarea în
36. SOLVENT -
OMIC EFFECT [*] funcție de temperatură.
Pentru realizarea suprafețelor pe
37. SOLVENT BLACK BOARD MAT
care se poate scrie cu cretă.
213
_________________________________________________________________
1 2 3 4 5
Cerneală ce absoarbe lumina și
PHOSPHOR luminează la întuneric. Culori
38. SOLVENT MAT
EFFECT [*] disponibile: portocaliu, roșu, albastru,
galben și verde.
Strat de lac pentru protecția culorii.
UV CLEAR SEMI
39. UV Ideal pentru mouse pad-uri.
ANTIGLISSE LUCIOS
Antiderapant.
Lac UV folosit pentru imprimare în
40. UV HT VARNISH LUCIOS
relief (ex: Effect Braille).
UV SHINE GOLD Imprimare ce imită perfect metalul.
41. UV LUCIOS
& SILVER Asemănător efectul folio.
Efecte cu textură, coajă de portocală,
42. UV UV SAND MAT
încrețire, rid.
43. UV UV STONE - Lac UV cu textură aspră.
MIDROL WET & Această cerneală este transparentă
44. APA MAT
VIEW când e udă și opacă când se usucă.
VELVET
45. â APA MAT Cerneală cu aspect mătăsos.
SCREEN

serigrafie
Procesul de tipar serigrafic cu cerneluri pe bază de plastisol
depinde de mai mulți factori, cum ar fi:
1. Desenul care se dorește a fi imprimat poate fi de dimensiuni
mari sau mici, într-o singură culoare sau mai multe culori liniare sau
policromie. Desenul poate fi imprimat pe textil alb sau policrom,
bumbac sau amestec: bumbac-poliester. Caracteristicile desenului
determină proprietățile ecranului serigrafic. De exemplu, pentru un
desen la o culoare, fără detalii fine, se poate folosi o sită de 43-90
fire/cm. Pe măsură ce desenul devine mai complicat, se impune o
selecție precisă a sitei serigrafice în concordanță cu cerneala
serigrafică și detaliile desenului.
La policromie, tipărirea începe cu zonele de culoare mici,
continuând treptat cu zonele de culoare mari sau cu zonele de
culoare mai luminoasă, continuând treptat cu zonele de culoare din
ce în ce mai închisă. Imprimarea fiecărei culori se realizează cu
uscări intermediare.
214
_________________________________________________________________
2. Caracteristicile de curgere ale cernelii. Acestea sunt
determinate de viscozitatea cernelii, care se referă la rezistența
cernelii la curgere și elasticitatea cernelii. În cazul plastisolilor,
cernelurile foarte opace sunt cele cu viscozitatea cea mai mare.
Cernelurile plastisol opace se folosesc mai ales la imprimarea pe
substrat colorat. Datorită viscozității lor ridicate, aspectul imprimării
pe un substrat colorat va fi mai aspru decât în cazul imprimării pe un
substrat alb.
3. Caracteristicile racletei. La tipărirea pe suport textil se
recomandă utilizarea racletelor cu duritatea de 60-80 Sh. O racletă
moale se folosește la imprimarea unui strat mai gros de cerneală
sau a unei arii mai mari de culoare. O racletă cu o duritate mare se
folosește la imprimarea policromiilor sau a detaliilor fine. Profilul
racletei, prin grosimea stratului de cerneală tipărit, joacă un rol
important în calitatea tipăriturilor cu plastisoli. De exemplu, profilul
rotunjit se recomandă pentru filmele de cerneală groase sau în cazul
efectului de puff. Profilurile în formă de V sunt indicate pentru
imprimarea unui strat foarte gros pe material absorbant de tip
prosop.
Unghiul de înclinare al racletei trebuie să nu depășească 45°. Un
unghi mai mare va avea ca rezultat imprimarea unui film foarte gros
de cerneală.
Presiunea exercitată asupra racletei influențează de asemenea
grosimea stratului de cerneală imprimat. În cazul plastisolilor se
recomandă o presiune mică, cu avantaje foarte mari – definiție bună
a imaginii, strat de cerneală subțire și durată de viață a ecranului
mărită.
Viteza de imprimare, viteza racletei influențează foarte puțin
imprimarea. Cu cât viteza este mai mare, cu atât stratul de cerneală
depus este mai fin, în timp ce un strat mai gros se va obține la o
viteză mică de deplasare a racletei.
4. Distanța de desprindere. Acest parametru trebuie reglat în
funcție de tensiunea ecranului și parametrii racletei și contra-racletei.
Tensiunea ecranului stabilește cea mai mică valoare acceptată
215
_________________________________________________________________
pentru distanța de desprindere. Pentru un ecran slab tensionat este
necesară o distanță de desprindere mai mare, pentru a permite
ridicarea ecranului de pe substrat imediat după trecerea racletei. O
distanță de desprindere prea mare impune o presiune mare asupra
racletei, astfel încât să se facă contactul între ecran și substratul de
imprimat.
5. Tensiunea la care este întins ecranul. Pentru cernelurile de tip
plastisol se recomandă ecranele bine tensionate, care permit
transferul cernelii pe substratul de imprimat.
6. Densitatea sitei. La imprimarea cernelurilor pe bază de
plastisol se recomandă site mai rare, de 43-120 fire/cm, care permit
trecerea granulelor de PVC din compoziția plastisolilor.
7. Temperatura de uscare. Cernelurile tip plastisol au tempratura
de topire 150-160°C. Dacă aceasta nu este asigurată, mai multe
treceri prin cuptor nu au rost. Timpul și temperatura de uscare
depind de grosimea stratului de cerneală și de mărimea suprafeței
acoperite. La uscarea cu flash între imprimări se recomandă cea mai
joasă temperatură pentru a reține cât mai puțină căldură în material
și platan. Timpul de uscare la flash este 2-10 secunde [2].
Cernelurile serigrafice, acoperind o gamă largă de substrate pe
care se aplică, sunt solubile în solvenţi organici, apă sau cu uscare
la ultraviolete. Alegerea unui anumit tip este determinat de aplicaţia
respectivă, în principal, de materialul din care este confecţionat
substratul şi de condiţiile de mediu de utilizare (în birouri sau alte
încăperi cu mediu prietenos, în aer liber, în mediu umed, uscat, cu
temperatură joasă etc.).
Cernelurile solubile în solvenţi organici sunt în prezent cele mai
utilizate datorită durităţii şi aderenţei lor foarte bune la majoritatea
materialelor din care sunt fabricate substraturile Dezavantajul major
este dat de solvenţii organici cu evaporare rapidă (volatile organic
compounds - VOC) folosiţi (ex.: etanolul, toluenul, xilenul, benzenul,
hexanul etc.). Aceştia sunt poluanţi şi pot afecta starea de sănătate
a personalului care lucrează în mediul contaminat cu astfel de
substanţe. Chiar solvenţii de tipul n-vinyl pyrrolidone (NVP)
216
_________________________________________________________________
dezvoltaţi recent şi care prezintă un grad redus de periculozitate
pentru sănătatea mediului şi a oamenilor au inconveniente care au
condus la interzicerea pentru utilizare în unele ţări (SUA).
Cernelurile solubile în apă sunt puţin folosite datorită faptului că
nu aderă la multe dintre materiale, deşi sunt nepoluante şi nu
afectează starea de sănătate a celor care intră în contact cu ele.
Cernelurile cu uscare la ultraviolete oferă o imprimare
consistentă şi cu înaltă rezoluţie, sunt mai puţin poluante, dar nu au
durabilitate comparabilă cu a celor solubile în solvenţii organici.
Acestea constituie 90% dintre cernelurile utilizate în aplicaţiile
nontextile nu numai pentru faptul că sunt nepoluante, dar imprimările
sunt de foarte bună calitate, iar productivitatea este foarte bună.
Investiţia iniţială în echipamentele speciale pe care folosirea
acestor cerneluri le reclamă se amortizează prin productivitatea şi
calitatea imprimărilor. Deşi preţurile cernelurilor UV sunt mai mari,
costurile finale ale imprimării sunt mai mici datorită productivităţii mai
bune şi obţinerii unor imprimări mai durabile, cu luciu consistent şi
rezistenţă mai mare la acţiunea factorilor de mediu sau a agenţilor
chimici.
Un alt avantaj se referă la spaţiul necesar echipamentelor şi care,
în acest caz, este cu mult mai mic, nefiind necesare rastele sau
cuptoare de uscare şi nici echipamente speciale de ventilare. În
acelaşi timp, consumul de energie electrică specific este cu mult mai
redus prin eliminarea dulapurilor uscătoare, a rastelelor ventilate cu
aer cald sau cuptorul tunel [3] (fig.9.9).
Fig.9.9. Etuvă pentru uscare [3]

217
_________________________________________________________________
Curăţirea sitelor se face cu solvenţi organici care dau emisii
volatile cu toxicitate relativ scăzută.
Cernelurile pentru imprimarea serigrafică sunt suspensii care au
în compoziţie un liant (lichid polimeric cu viscozitate mare) şi un
colorant sau pigment (solid) care dă coloritul şi puterea de acoperire.
Liantul este specific fiecărui tip de cerneală şi este un polimer -
el trebuie să aibă o bună aderenţă la suprafaţa pe care se tipăreşte,
să se usuce repede, să permită stocarea cernelurilor pentru un timp
îndelungat fără degradări, să nu reacţioneze chimic cu pigmenţii sau
cu substratul pe care se imprimă, să nu aibă o culoare închisă.
Pigmenţii folosiţi la fabricarea cernelurilor sunt substanţe chimice
anorganice sau organice granulate în particule de foarte mici
dimensiuni şi sunt insolubili în liant şi dispersat uniform în acesta.
Pigmenţii anorganici de sinteză sunt oxizi sau săruri ale metalelor
(zinc, titan, plumb, fier etc.) şi se caracterizează prin culori vii, mare
rezistenţă la lumină, o foarte bună putere de acoperire şi în cele mai
multe cazuri au o bună rezistenţă la baze, acizi, uleiuri şi căldură.
Dintre pigmenţii anorganici sintetici amintim: albul de zinc (ZnO),
albul de titan (TiO2) care are cea mai bună putere de acoperire dintre
toţi pigmenţii albi, galbenul de crom este un cromat neutru de plumb
(PbCrO4) sau cromat bazic de plumb (PbCrO4(OH)2), având nuanţe
de la galben-verzui până la portocaliu, albastrul de fier (cu variantele:
albastru de Paris, de Milori, de Berlin, de Prusia), verdele de crom
(sau verde de mătase sau verde Milori), negrul de fum, metalici
(aliaje de cupru şi zinc, zinc şi staniu, aluminiu).
Pigmenţii organici de sinteză se folosesc pe scară foarte largă la
fabricarea cernelurilor datorită paletei largi de culori, rezistenţei la
lumină, bunei puteri de acoperire, rezistenţei la acizi şi alcalii şi a
unui preţ de cost scăzut.
În afara celor două componente, în compoziţia cernelurilor mai
intră solvenţi şi o serie de alte substanţe care ajută la obţinerea
luciului, uscării rapide şi la păstrarea stabilităţii chimice.
Viteza de uscare, puterea de acoperire şi capacitatea de
umectare a suprafeţelor cu care intră în contact depind şi de tipul şi
218
_________________________________________________________________
concentraţia de pigmenţi conţinuţi de cerneală. Astfel, două cerneluri
care au aceeaşi compoziţie, dar conţin pigmenţi diferiţi, se comportă
diferit în procesul de imprimare.
Atunci când cerneala este adusă în contact cu substratul, liantul
şi o parte din pigment penetrează în microporii acestuia, iar când
acesta are suprafaţa lucioasă şi microporii sunt mult mai mici, o parte
a liantului pătrunde în aceştia, pigmenţii rămânând la suprafaţă
(fenomenul se numeşte filare) [3].
La cele mai multe cerneluri uscarea se produce prin
polimerizarea liantului şi evaporarea solvenţilor. În acest scop,
produsele imprimate se supun unui ciclu termic în cuptoare tunel sau
dulapuri de uscare. Acestea spală produsele cu aer încălzit la
temperatura prescrisă de fabricantul cernelurilor (uzual 30-55°C).
Este ideal ca desprinderea cantităţii de cerneală care a penetrat
prin suprafețele imprimatoare ale măştii să se facă uniform. În acest
fel, cantitatea de cerneală care a ajuns pe substart va crea un strat
de grosime constantă pe acesta. Constanţa desprinderii este
dependentă de constanţa proprietăţilor reologice ale cernelurilor.
În realitate, desprinderea se face parţial, numai o parte din
cantitatea de cerneală care a trecut prin sită ajunge pe suprafaţa
substratului. Aceasta se datoreşte forţelor de adeziune care apar
între cerneală, suprafaţa inferioară a măştii şi substrat. Din acest
motiv, cerneala se va alege astfel, încât forţele de adeziune dintre
cerneală şi substrat să fie mai mari decât forţele de adeziune dintre
moleculele cernelii şi dintre cerneală şi mască. Fabricanţii livrează
cerneluri care îndeplinesc această condiţie pentru fiecare tip de
material din care este construit substratul. Astfel, sunt disponibile
cerneluri pentru hârtie, ceramică, sticlă, metale, diverse materiale
plastice, ţesături textile etc.
Caracteristicile principale ale cernelurilor, de care se va ţine cont
la alegerea lor, sunt [3]:
a. culoarea este determinată de culoarea pigmenţilor folosiţi şi
depinde de radiaţiile spectrului vizibil reflectat de aceştia; de
exemplu, o cerneală roşie reflectă radiaţiile roşii, absorbindu-
219
_________________________________________________________________
le pe celelalte. Culoarea cernelurilor poate fi albă, neagră,
roşie, galbenă, verde etc. şi se determină prin metode
spectro-fotometrice. În practica curentă culoarea se
determină prin comparaţia culorii cernelii depusă pe suportul
pe care se tipăreşte cu un probar de culori ce conţinele
eşantioane colorate ale tuturor culorilor practic utilizate;
b. nuanţa reprezintă variaţia coloristică a unei culori. Astfel,
roşu poate avea nuanţe galbene, verzi, albastre etc.;
c. intensitatea de colorare este proprietatea cernelurilor de a
modifica într-o anumită măsură culoarea cernelurilor cu care
se amestecă; o cerneală cu intensitate mare adăugată în
proporţie mică într-o altă cerneală modifică esenţial culoarea
acesteia din urmă;
d. capacitatea de acoperire (opacitatea) este proprietatea
cernelurilor de a acoperi mai mult sau mai puţin suprafețele
pe care se depun. Cernelurile se numesc acoperitoare dacă
capacitatea de acoperire este mare, semitransparente dacă
acoperirea este mijlocie şi transparente dacă acoperirea este
mică. Capacitatea de acoperire este determinată de indicii de
refracţie ai pigmenţilor şi ai liantului folosit: dacă aceşti indici
au valori apropiate, cerneala va fi transparentă, deoarece
raza de lumină care trece prin stratul de cerneală este foarte
puţin refractată şi ajunge la suprafaţa pe care este aplicat
stratul de cerneală fără a fi deviată. Dacă indicii de refracţie
sunt diferiţi, raza de lumină ce trece prin stratul de cerneală
va fi refractată şi reflectată de mai multe ori neajungând la
suprafaţa pe care este depusă cerneala. Datorită stratului
gros de cerneală, în serigrafie acoperirea suprafeţelor
imprimate se realizează mult mai bine decât prin orice alt
procedeu de imprimare;
e. consistenţa este rezistenţa pe care cerneala o opune forţelor
externe care provoacă curgerea sau deformarea sa şi este
determinată de viscozitatea şi plasticitatea sa;
220
_________________________________________________________________
f. aderenţa este rezistenţa pe care cerneala o opune forţei de
desprindere de pe suport. Aderenţa cernelurilor depinde de
proprietăţile liantului şi de caracteristicile suprafeţei
suportului pe care sunt depuse (rugozitate, tensiune
superficială);
g. uscarea cernelurilor se face prin polimerizarea la suprafaţă şi
în profunzime a stratului depus. Durata acestui proces este
determinată de calitatea polimerului folosit ca liant,
pigmentul, calitatea suprafeţei substratului pe care se
imprimă, condiţiile de temperatură, ventilaţie şi grosimea
stratului de cerneală depus. Cernelurile serigrafice se
livrează cu o anumită viteză de uscare în condiţii de ventilare
şi temperatură date;
h. rezistenţa la lumină este determinată de calitatea pigmenţilor
folosiţi care pot avea rezistenţă foarte mare sau mică.
Această caracteristică se exprimă prin gradul în care
culoarea cernelii se modifică sub acţiunea razelor luminoase,
modificarea făcându-se, pentru cele mai multe cerneluri, în
sensul decolorării;
i. rezistenţa la substanţe alcaline sau acizi este determinată de
rezistenţa la degradarea culorii, a aderenţei sau consistenţei
stratului de cerneală uscat sub acţiunea substanţelor alcaline
sau acide.
j. rezistenţa termică este capacitatea cernelurilor de a nu-şi
modifica aderenţa, culoarea şi nuanţa prin încălzire până la
o temperatură dată.
Neconformităţi generate de cerneluri în procesul de tipar:
a. nepătrunderea cantităţii necesare de cerneală prin ochiurile
sitei sub acţiunea racletei dacă este prea vâscoasă.
Viscozitatea se micşorează numai prin adăugarea de
solvenţi. Această corecţie se va face în condiţiile în care
temperatura mediului în care se lucrează este normală (20-
23°C);
221
_________________________________________________________________
b. distribuirea neuniformă pe suprafaţa ecranului
serigrafic/măştii se datorează temperaturii de lucru scăzute,
sau viscozităţii prea mari. Remediul constă în corectarea
temperaturii sau, dacă aceasta este normală, se va corecta
viscozitatea. Corectarea viscozităţii se va face cu solvenţi
adecvaţi sau cu firnisurile indicate de fabricant;
c. încărcarea ochiurilor sitei se produce, în primul rând, conform
dimensiunilor particulelor din componenţa cernelurilor care
sunt comparabile sau mai mari decât dimensiunea ochiurilor
sitei. Remediul constă în spălarea ecranului serirgafic şi
înlocuirea cernelii care a produs efectul. Dacă acest lucru nu
este posibil se va confecţiona un nou ecran serigrafic cu o
sită mai puţin fină. În cazul în care încărcarea s-a produs prin
uscarea cernelii, se va proceda la spălarea măştii şi reluarea
procesului de imprimare. Spălarea se va face ori de câte ori
calitatea imprimării rezultate o va reclama;
d. uscarea cernelurilor pe ecran sau racletă se produce la
opririle mai lungi ale procesului de imprimare. Remediul
constă în păstrarea unei temperaturi normale a mediului şi
spălarea ecranului serirgafic şi a elementelor maşinii care
intră în contact cu cerneala ori de câte ori imprimarea se
opreşte un timp comparabil sau mai mare decât viteza de
uscare a acesteia;
e. neaderarea cernelii la suport datorită incompatibilităţii sale cu
proprietăţile acestuia, fiind aleasă greşit. Remediul constă în
înlocuirea cernelii cu sortimentul adecvat aplicaţiei. Înainte
de înlocuire, ecranul şi racleta vor fi curăţite; nu se admite
amestecarea diverselor sortimente de cerneală chiar dacă
substratele pentru care pot fi folosite par înrudite ca stare a
suprafeţei sau tensiunii superficiale;
f. uscarea cernelurilor se face conform indicaţiilor date de
fabricant [3].
Cele mai complete posibilităţi de combinare se obţin, folosind
reţetele date de standardul PANTONE care indică modul de obţinere
222
_________________________________________________________________
a unei foarte mari varietăţi de culori şi nuanţe ale acestora. În
standardul PANTONE, devenit cel mai utilizat în toate procesele
tipografice, culorile şi nuanţele se obţin, folosind culorile de bază.
Ghidul color PANTONE indică reţetele după care se pot obţine cca
1000 de combinaţii, alăturată fiind şi câte o mostră a culorii sau
nuanţei respective.
Pe lângă aceste culori de bază, standardul mai prevede şi culori
speciale pentru tipărire dublă (cu aceeaşi culoare), culori
fluorescente şi culori metalizate.
Cei mai mulţi dintre fabricanţii de cerneluri şi-au aliniat producţia
la standardul PANTONE astfel încât, cel puţin, culorile de bază
PANTONE şi culorile pentru procesele policrome PANTONE (galben
C, magenta C, cyan C, negru C) sunt disponibile într-o gamă largă
de oferte, teoretic în aceleaşi condiţii de calitate:
a. aclimatizarea/condiţionarea este operaţia pregătitoare
procesului de tipărire care are drept scop aducerea
temperaturii cernelurilor ce urmează a fi folosite la
temperatura de lucru, respectiv 20-23°C, în vederea
stabilizării viscozităţii şi aderenţei. Aclimatizarea durează
minim 24 ore dacă diferenţele de temperatură dintre depozit
şi atelier sunt semnificative;
b. depozitarea. Cea mai mare parte a cernelurilor conţin
solvenţi volatili inflamabili,de aceea depozitarea se va face în
condiţii de siguranță pentru prevenirea incendiilor.
Manipularea cernelurilor se va face respectând următoarele
reguli:
• scoaterea cernelurilor din cutii se va face cu un şpaclu curat
(nu se va întrebuinţa un şpaclu pe care sunt urme de la o altă
cerneală);
• cerneala rămasă în cutia care se va folosi la o altă lucrare se
nivelează cu ajutorul şpaclului, urmărind să nu rămână goluri
de aer, iar pe suprafaţa sa se aplică o rondelă de hârtie
cerată astfel încât între aceasta şi hârtie să nu rămână aer,
după care cutia se închide bine;
223
_________________________________________________________________
• alegerea cernelurilor se va face, ţinând cont de următoarele:
• culoare sau nuanţă;
• substratul pe care se tipăreşte (hârtie, sticlă, ceramică,
materiale plastice, metale, materiale textile etc.);
• mediul în care urmează a fi folosit obiectul imprimat (în
contact direct cu alcooli, acizi, nitraţi, grăsimi, expunerea
la lumină);
• puterea de acoperire a cernelii (opacitatea);
• gradul de luciu dorit.
Indicaţii asupra celor enumerate se regăsesc pe eticheta cutiei
de cerneală; acestea sunt concordante cu standardele internaţionale
unanim recunoscute şi acceptate:
• valoarea rezistenţei la lumină este dată de o scală de la 1 la
8, unde 1 este slab, iar 8 este excelent (CEI 02-59);
• valoarea rezistenţei chimice este dată de o scală de la 1 la
5, unde 1, 2 şi 3 indică o slabă rezistenţă şi se marchează cu
- (minus), iar 4 şi 5 indică o rezistenţă bună sau foarte bună
şi se marchează cu + (plus) (CEI 04-59, CEI 05-59 [3].

1. Definiţi cernelurile serigrafice.
2. Clasificaţi cernelurile serigrafice.
3. Descrieţi cernelurile pe bază de solvenţi.
4. Enumerați cernelurile pe bază de apă.
5. Descrieţi cernelurile cu polimerizare UV.
6. Enumerați cernelurile plastisol.
7. Descrieţi cernelurile speciale şi domeniul lor de aplicare.
8. Definiţi metodele de uscare a cernelurilor.
9. Expuneți caracteristicile de rezistenţă ale cernelurilor.
10. Specificaţi recomandările tehnoligice necesare de considerat
în activitatea cu cernelurile serigrafice.
224
_________________________________________________________________
☺ Studiu individual. Selectaţi şi recomandaţi tipurile de cerneluri în
concepția dvs. de produs şi descrieţi proprietăţile acestora, dar şi a
exigenţelor în procesul de tipar cu ele.
 Bibliografie
2. Calafeteanu C. Cerneluri serigrafice // Afaceri Poligrafice nr. 63 din
22.03.2011, pag.8.
3. Calafeteanu C. Cerneluri serigrafice // Afaceri Poligrafice nr. 64 din
19.04.2011, pag. 8.
4. Harta cromatică. Sursă disponibilă on-line:
[http://www.simbol.ro/fise/cerneluri_serigrafice/paleta_culori.jpg]
225
_________________________________________________________________
Tema 10. Aspecte ale tehnologiei de tipar serigrafice
10.1. Particularităţile procesului de tipar serigrafic
10.2. Posibilităţile de finisare a produselor tipărite
serigrafic
10.3. Setarea echipamentului de tipar cu masa plană

• particularităţile procesului de imaprimare serigrafică;
• posibilităţile de finisare a produselor tipărite serigrafic şi a
particularităţilor acestora;
• echipamentele de tipar cu masă plană.
• să selecteze soluţia tehnologică eficientă;
• să planifice procesul de tipar serigrafic;
• să definească caracteristicile de calitate ale procesului de tipar
seirgrafic.
10.1. Particularităţile procesului de tipar serigrafic

Principalii factori ce influenţează asupra calităţii tiparului
serigrafic sunt [1, 2]:
• unghiul de înclinare al racletei;
• liniatura sitei;
• unghiul de întindere a sitei;
• liniatura rasterului;
• unghiul de înclinare al rasterului;
• viscozitatea cernelii;
• viteza de imprimare;
• distanţa dintre formă şi suportul imprimat.
Procesul de imprimare serigrafică presupune parcurgerea
următoarelor etape (fig.10.1):
226
_________________________________________________________________
• alegerea cernelurilor considerând predestinaţia produsului;
• emulsionarea cernelurilor;
• instalarea ecranului serigrafic în echiipamentul pentru tipar;
• alegerea lamelei racletei;
• fixarea lamelei racletei în mâner;
• setarea unghiului de înclinare a racletei;
• instalarea contra-racletei;
• stabilirea distanței de desprindere dintre suport și ecran;
• alimentarea cu cerneală;
• dispunerea suportului pentru tipar;
• tiparul de probă;
• analiza conformităţii calităţii tiparului seirgrafic;
• aprobarea Bunului pentru tipar;
• tipărirea tirajului;
• uscarea tipăriturilor.
Fig.10.1. Vedere de ansamblu a procesului de tipar serigrafic
O caracteristică de calitate a procesului de tipar serigrafic ţine de

distanţa tehnologică de desprindere a ecranului serigrafic (lift-off) de
suportul pentru tipar imprimat (fig.10.2).
227
_________________________________________________________________
Majoritatea mașinilor de imprimat sunt prevăzute cu un
mecanism automat de lift-off pentru a îmbunătăți modul de
desprindere a ecranului de pe substratul de imprimat, ce permite
ridicarea simultană a ramei odată cu cursa racletei, astfel încât
unghiul de desprindere în urma racletării să rămână constant pe
parcursul fiecărei treceri.
Regulă: 10-15 mm lift-off pentru fiecare lungime de 1 m de
racletare.
Modificarea oricărui caracteristici va implica ajustarea presiunii
racletei.
O distanță de snap-off și o înălțime de lift-off prea mari
influențează negativ imprimarea.
Fig.10.2. Distanța dintre ecran și suportul pentru tipar:

a - ramă serigrafică; b - substrat de imprimat;
c - masă de imprimare; d - distanța de desprindere.
Reducerea vitezei de imprimare ajută la reducerea efectului de

„retragere” a sitei de pe substratul proaspăt imprimat.
Pe mașinile de imprimat cilindrice nu este necesar mecanismul
de lift-off, deoarece patul cilindric de rotație oferă acest efect.
Trecerea cernelii prin ochiurile sitei depinde de următoarele:
• viteza de imprimare;
• tipul racletei.
Viteza de imprimare trebuie stabilită ținând cont de următoarele:
• viscozitatea mare a cernelii;
• stratul gros de emulsie pe ecran;
• sita serigrafică cu ochiuri fine;
• un unghi ascuțit al racletei;
• suprafețe mari care necesită o acoperire bună cu cerneală.
228
_________________________________________________________________
Configurarea caracteristicilor procesului de tipar depinde de tipul
tehnologiei de tipar: imprimarea plană-plană (fig.10.3), plană-
rotativă (fig.10.4), rotativ-rotativă (fig.10.5).
Fig. 10.3. Tipar serigrafic plan-plan:

1 - ecran serigrafic; 2 - suport pentru tipar; 3 - masă suport; 4 - racletă; 5 -
cnotraracletă.
Mașinile cu presă cilindrică sunt indicate pentru imprimarea

substraturilor flexibile: hârtie, folie din plastic, transferuri ceramice.
La imprimarea obiectelor rotunde, masa plană este înlocuită de
un cilindru de presiune.
Imprimarea pe obiecte și pe rotund (fig.10.4). Imprimarea
obiectelor cu suprafețe neregulate necesită un ecran mai flexibil
pentru a se realiza un contact perfect între ecran și substratul de
imprimat. Sitele din poliamidă (PA) au elasticitate ideală pentru acest
tip de aplicație.
Fig.10.4. Tipar serigrafic plan-rotativ:

1 - ecran serigrafic; 2 - suport pentru tipar; 3 - cilindru de presiune;
4 - racletă; 5 - contraracletă.
229
_________________________________________________________________
Pentru imprimarea obiectelor rotunde lama de racletă este
ascuțită, profil în V.
Lamele de racletă rectangulare sunt indicate pentru cernelurile
UV și înclinate la un unghi de 75o față de suprafețele ecranului.
Imprimarea rotativă (fig.10.5) se folosește des pentru imprimarea
pe plăci ceramice (sau pentru lăcuirea tipăriturilor).
Fig.10.5. Tipar serigrafic rotativ-rotativ:

1 - ecran serigrafic rotativ; 2 - suport pentru tipar; 3 - cilindru de presiune;
4 - racletă, 5 - cerneală.
La impirmarea plană cu acelaşi ecran serigrafic poate fi realizat

tiparul concomitent cu două tipuri de cerneluri, separând ecranul
serigrafic în zone distinctive (fig.10.6).
Fig.10.6. Separarea ecranului serigrafic

230
_________________________________________________________________
Separarea racletei și ecranului permite imprimarea a două culori

în același timp, printr-o singură operație, fiind posibil doar atunci,
când culorile respective sunt separate la 10 mm sau mai mult.
Tehnici de imprimare speciale pentru textile. Racleta este o bară
circulară din oțel. Cantitatea de cerneală este controlată de diametrul
racletei și de forța magnetică exercitată de dedesubtul patului
mașinii de imprimat. Ecranul este în contact cu substratul (fig.10.7).
c b a
f e g
d
Fig.10.7. Tehnica de imprimare specială pentru textile:
a - direcţia de imprimare; b – racletă; c - ramă serigrafică; d – magnet;
e - cursa magnetului; f - material din cauciuc; g - suport pentru tipar.
Uscarea imprimării. Pentru ca cerneala serigrafică să se fixeze,

este nevoie de cele mai multe ori de o sursă de căldură. Astfel,
tipăriturile vor trece printr-un cuptor special pentru a asigura uscarea
lor [3].
10.2. Posibilităţile de finisare a produselor tipărite serigrafic

Din cauza grosimii sporite a filmului/stratului de cerneală,
echipamentul pentru tipar nu poate lucra fără instalaţii de uscare
care pot fi de două tipuri:
• tip tunel;
• cu rafturi.
Compoziţia suportului pentru tipar şi tipul cernelii determină
tehnologia necesară de uscare. De obicei, cerinţele impuse metodei
de lucru sunt indicate pe ambalajul cu cerneală. Uscarea pe instalaţii
231
_________________________________________________________________
dotate cu rafturi are loc în condiţii climaterice din mediul de fabricaţie.
Aceste instalaţii pentru uscare sunt puţin productive şi sunt
recomandate pentru uscarea tipăriturilor realizate atât manual, cât și
semuatomat sau automat.
În funcţie de principiul de funcţionare sistemele de uscare pot fi
de următoarele tipuri:
1. Convectiv (cu to de uscare până la 100o C).
2. Uscare cu raze infraroşii IR (cu to de uscare până la 200o C).
3. Uscare UV.
Aceste instalaţii sunt integrate în liniile de fabricaţie. O
caracteristică importantă ţine de lăţimea benzii transportatoare, ce
depinde de soluţionarea constructivă a echipamentului şi a
caracteristicilor dimensionale ale semifabricatelor.
10.3. Setarea echipamentului de tipar cu masa plană

Pregătirea echipamentului pentru tipar începe cu instalarea
formei pentru tipar şi a potrivelii. Formele pentru tipar se instalează
în susţinătorii echipamentului, asigurând distanţa de desprindere
dintre aceasta şi suportul pentru tipar. Stabilirea unei distanţe
tehnologice prea mari contribuie la potrivirea incorectă, inexactitatea
transmiterii culorilor şi precizia insuficientă. Este necesară o
presiune mai mare a racletei pentru asigurarea contactului formei cu
suportul, ceea ce contribuie la un consum mai mare de cerneală, la
un grad mai mare de mărire a punctului de rastru cu riscul distrugerii
sitei şi a şablonului.
Se consideră că cu cât mai mult va fi supratensionată sita cu atât
mai înaltă este probabilitatea deformării imaginii. Reieşind din
aceste cauze, este necesară alegerea parametrilor minimi posibili
de setare a distanţei de desprindere. Distanţa tehnologică minimă
de desprindere trebuie să fie de circa 1,5 mm. Distanța tehnologică
maximă este de până la 3 mm. Valoarea acestei distanţe depinde
de caracteristicile de elasticitate ale sitei şi de dimensiunile formei
pentru tipar. Setarea optimă ţine de crearea unor astfel de condiţii,
232
_________________________________________________________________
încât ecranul serigrafic să se separe pe coala tipărită concomitent
cu transferul imaginii. La imprimarea policromă este foarte important
ca valoarea acestei distanţe să fie uniformă. În cazul formatelor A3,
valoarea distanţei tehnologice trebuie să fie de la 1-3 mm, iar în
cazul formatelor A1 de la 3-5 mm.

1. Descrieţi etapele procesului de tipar serigrafic.
2. Clasificaţi varietăţile tiparului serigrafic.
3. Enumerați particularităţile şi aplicabilitatea tiparului serigrafic
plan-plan.
4. Descrieţi particularităţile şi aplicabilitatea tiparului serigrafic
plan-rotativ.
5. Enumerați particularităţile şi aplicabilitatea tiparului serigrafic
rotativ-rotativ.
6. Specificaţi posibilităţile de finisare a tipăriturilor serigrafice
prin uscare.
☺ Studiu individual. Selectaţi soluţia tehnologică serigrafică pentru

produsul de referinţă şi descrieţi algoritmul de imprimare.
 Bibliografie
[http://ru.scribd.com/doc/31103137/serigrafia]
233
_________________________________________________________________
Tema 11. Racleta şi contraracleta
11.1. Racleta
11.2. Contraracleta
11.3. Viteza de imprimare

• particularităţile racletei şi rolul acesteia pentru tiparul serigrafic;
• contraracletele şi funcţionalitatea lori;

• cerinţele impuse asigurării funcţionalităţii racletei şi contraracletei;
• factorii de influenţă asupra vitezei de imprimare.
• să selecteze racleta conformă obiectivului de tipar;
• să aleaga contraracleta portivită;
• să poziţioneze funcţional racleta şi contraracleta în echipamentul
de tipar;
• să racleteze reproducerea de referinţă la tiparul serigrafic manual.
11.1. Racleta
Racleta (fig.11.1) reprezintă o pânză din cauciuc sau plastic
fixată într-un mâner ce asigură transferul cernelii prin ochiurile sitei.
Funcţia racletei constă în asigurarea repartizării cernelii pe sită în
timpul tiparului şi interacţiunea sitei umplute cu cerneală cu suportul
imprimat, influenţând într-o anumită măsură determinarea grosimii
stratului/filmului de cerneală. Lungimea racletei depinde de formatul
imaginii. Se recomandă asigurarea unei distanţe cât mai mari între
racletă şi marginile ramei. Racletele utilizate în serigrafie sunt
confecţionate din cauciuc, frecvent pot fi realizate din materiale
sintetice, mai ales cele implicate în tiparul pentru tiraje ce depăşesc
200 exemplare.
234
_________________________________________________________________
Cu toate că racletele de cauciuc sunt mai uşor de folosit, ele îşi
pierd repede aspectul şi se uzează mai repede, însă creează reacţii
electrostatice mai mici la imprimare.
Racletele din mase plastice cum ar fi cele din polivinil, poliuretan
sunt mai rezistente la uzură, îşi păstrează profilul pe parcursul
tiparului tirajului şi sunt mai rezistente la acţiunea solvenţilor
cernelurilor şi substanţelor abrazive.
Racleta reprezintă pânza fixată în susţinătorii racletei care pot fi
realizaţi din lemn sau aluminiu. Susţinătorii din lemn se utilizează în
cazul instalaţiilor manuale, iar cei din aluminiu în cadrul implicării lor
în maşinile automate şi semiautomate. Confecţionarea racletelor a
evoluat în sec. XX. Diversitatea materialelor a contribuit la
diversificarea ofertelor producătorilor de raclete ce propun raclete cu
duritate dublă şi triplă cu suport din sticlă-plastic. Duritatea racletei
determină gradul de contact şi trecerea cernelii pe coala/suportul de
tipar. Marginea racletei şi suprafeţele laterale nu trebuie să aibă
defecte, care de obicei conduc la manifestarea unor fâşii pe colile
imprimate.
Racletele dure sunt utilizate la imprimarea în rastru şi la producţia
în tiraje mari. Racletele moi se utilizează la imprimarea pe suporturi
cu suprafaţa neuniformă. Racletele prea moi sau prea dure pot
conduce la tipărirea imaginii sau transferul insuficient de cerneală.
Cu ajutorul racletei cu duritate sporită de obicei se obţin imagini cu
rezoluţia mai înaltă. Duritatea racletei se alege în dependenţă de
tipul cernelii. Cerneala UV necesită racletă cu duritate sporită în
comparaţie cu cernelurile pe bază de solvenţi.
Imprimarea prin intermediul maşinii plano-cilindrice impune
utilizarea racletelor cu duritate redusă. Grosimea pânzei racletei
trebuie să fie în limitele a 6-10 mm, care trece după extremităţile
susţinătorului racletei cu 15-35 mm şi posesia unui profil anumit în
secţiune [3] (fig.11.1).
235
_________________________________________________________________
Fig.11.1. Racletă:
1 – pânză elastică; 2 – bază: 3 – fixator.
În vederea stabilirii identităţii pânzelor pentru racletă după

duritatea lor, producătorii propun o gamă de produse diversificată
prin culoare. Astfel, lamele de racletă ULON sunt fabricate de
UNITEX, Anglia, aparținând grupului de firme TRELLEBORG,
Suedia.
UNITEX are o experiență de peste 40 ani în acest domeniu,
lamele de racletă ULON fiind cunoscute în lumea întreaga pentru
calitățile și performanțele lor.
Compania UNITEX este dotată cu cele mai moderne
echipamente de producție, fiind acreditată conform ISO 9001/2000
și ISO 14001.
Lamele de racletă din gama ULON sunt disponibile în
următoarele profile [3] (fig. 11.2):
standard în formă de V profil daltă ascuțit
triplă profil rotunjit diamant teșit

Fig.11.2. Profile de lamele pentru racletă [3]
236
_________________________________________________________________
Gamele tehnologice: GAMA HP cu rezistență ridicată atât la

cernelurile pe bază de solvent, plastisol, cât și la cele pe bază de
apă și deosebit de rezistente la uzura mecanică sunt date în tabelul
11.1 [3].
Tabelul 11.1. Diversitatea pânzelor de racletă după rigiditate [3]
PU500/ PU500/ PU500/3 PU500/ PU500/ PU500/ PU101/ PU500/1
1 3 -4 4 8 9 9 5
55-60° 60-65° 65-70° 70-75° 75-80° 80-85° 85-90° 90-95
YELLO RED RED GREEN BLUE BROW FAWN PINK

W N
GAMA MARATHON cu rezistență la uzură foarte bună și
capacitate redusă de absorbție a solvenților din cerneluri este dată
în tabelul 11.2 [3].
Tabelul 11.2. Codurile de culoare corespunzătoare durităților [3]
60° 65° 70° 75° 80° 85° 90° 70/95/70 75/95/75
YELLO ORANG RED GREE BLU PURPL WHIT TRIPLE TRIPLE

W E N E E E
De obicei, la tipărirea lucrărilor în rastru şi a lucrărilor cu detalii

minuţioase racleta este ascuţită sub unghiul de 45o. Unghiul
universal de ascuţire al racletei este cel de 90o. Marginea ascuţită
repartizează cu exactitate cantitatea cernelii care trece prin forma
pentru tipar. Dacă pânza racletei se toceşte, atunci prin forma pentru
tipar se va furniza o cantitate mai mică de cerneală, ceea ce va
conduce la pierderea detaliilor imaginii. Racleta poate fi amplasată
sub un anumit unghi. Unghiul optimal al racletei este 75o (fig.11.3).
În cazul unei înclinări mai mari, elasticitatea racletei scade, ceea ce
poate contribui la următoarele neconformităţi:
• fricţiuni ale formei pentru tipar;
• reducerea exactităţii potrivelii;
• reducerea cantităţii cernelii aplicate.
237
_________________________________________________________________
Fig.11.3. Mișcarea racletei în echipamentul acţionat manual:

1 – ramă; 2 – sită; 3 – cerneală; 4 – racletă; 5 – suport pentru tipar.
În cazul unghiului mic de înclinare al racletei, elasticitatea lui

sporeşte, ceea contribuie la reducerea contactului cu sita şi
aplicarea unui strat de cerneală de grosime mai sporită.
La fel de important pentru calitatea tipăriturilor este profilul
racletelor (tabelul 11.3).
Tabelul 11.3. Profilul pânzelor racletelor

Aspectul/forma racletei Destinaţia
Dreptunghiulară Pentru imprimare pe suprafeţe plane
1. Pentru obţinerea straturilor de
cerneală cu grosime sporită
Dreptunghiulară cu margini
2. Pentru imprimarea cernelurilor de
rotunjite
culoare deschisă pe fon închis cu
cerneluri fluorescente
Cu marginea tocită dintr-o parte Pentru imprimarea pe sticlă
Cu marginea tocită din ambele Pentru imprimare directă pe suprafeţe
părţi neregulate şi sticlă
Pentru imprimarea pe ceramică şi
Rotunjită
ţesături
238
_________________________________________________________________
Lama rotunjită, de exemplu, permite trecerea unei cantități de
cerneală mai mare pe substrat, ceea ce are ca rezultat modificarea
culorii.
Recomandările generale axate pe duritatea pânzelor de racletă
sunt incluse în tabelul 11.4.
Tabelul 11.4. Utilizarea racletei în dependenţă de duritatea ei

Duritatea Suprafaţa Rezultat
racletei imprimată
a) rezoluţie redusă
Ţesături şi suprafeţe
Racletă moale b) obţinerea unui strat de
cu configuraţie
cerneală sporit
a) rezoluţie bună
Duritate medie Majoritatea producţiei b) obţinerea straturilor de
cerneală variabile
Duritate sporită Suprafeţe plane a) rezoluţie bună
Factorii care influențează grosimea stratului/filmului de cerneală

depus sunt:
• unghiul de înclinare al racletei;
• duritatea și dimensiunea racletei;
• viteza de deplasare a acesteia.
În cazul în care racleta este deplasată prea repede prin sită, pe
substratul imprimat va trece o cantitate mică de cerneală.
Pentru a preveni deteriorarea lamei racletei se recomandă ca în
timpul imprimării să se aplice o presiune minimă pe racletă. Pentru
serii mari de imprimat se pot pregăti mai multe raclete identice pentru
a le avea gata de lucru în timpul tipăririi. Se recomandă modificarea
racletei la intervale prestabilite, înainte ca lama să se deterioreze.
Racletele deteriorate nu trebuie aruncate, ci doar reascuţire [2].
11.2. Contraracleta
Contraracleta joacă un rol important în procesul de imprimare
serigrafică, stabilind cantitatea de cerneală care trece prin ochiurile
sitei. Rolul contraracletei vizează menținerea sitei acoperită cu
239
_________________________________________________________________
cerneală și aceasta nu doar pentru a evita uscarea cernelii în
ochiurile sitei.
Modificarea unghiului sau presiunii contraracletei poate modifica
grosimea stratului de cerneală depus. Viteza de deplasare a
contraracletei este un indicator important, deoarece o viteza prea
mică a acesteia va determina o supraîncărcare a sitei, iar o viteză
prea mică va avea ca rezultat zone neacoperite de cerneală. Muchia
contraracletei influențează calitatea imprimării, dar într-o măsură
mult mai mică comparativ cu muchia racletei.
Muchia deteriorată a contraracletei poate distruge ecranul
serigrafic [2].
La pregătirea utilajului pentru imprimare, contraracleta se
instalează paralel cu racleta, însă are o presiune mai redusă asupra
formei de tipar. Acţiunea contraracletei asigură furnizarea constantă
a cernelii pe sită. Contraracleta nivelează cerneala pe forma de tipar
în timpul mersului opus al racletei, ceea ce împiedică uscarea
cernelii pe formă (în cazul utilizării cernelurilor pe baza solvenţilor).
De obicei, contraracleta se confecţionează din metal. Racleta şi
contraracleta se fixează în susţinător şi se instalează pe maşina
pentru tipar. Susţinătorii sunt dotaţi cu șurub pentru reglarea
presiunii. Varianta optimă reprezintă utilizarea sistemului pneumatic
pentru menţinerea presiunii constante a racletei şi contraracletei.
Pentru optimizarea procesului de tipar este necesară menţinerea
sub control a trei parametri:
1. Viteza de imprimare.
2. Unghiul de înclinare.
3. Presiunea.
Cu cât mai mică este viteza de mişcare a racletei cu atât
grosimea stratului de cerneală va fi mai mare, ceea ce reprezintă un
factor important pentru minimizarea stratului de cerneală la utilizarea
cernelurilor UV. Pentru asigurarea transferului suficient al cernelii
este necesar controlul presiunii: se utilizează presiunea minimală
care asigură aplicarea stratului suficient. Presiunea sporită va
contribui la aglomerarea surplusului cernelii în ochiurile sitei şi
240
_________________________________________________________________
respectiv la obţinerea unui strat de grosime mai mare. Presiunea
excesivă a racletei contribuie la extinderea şi distrugerea aţelor
sitelor serigrafice. De asemenea, presiunea excesivă poate contribui
la mărimea punctului de rastru. Unghiul de înclinare a contraracletei
influenţează asupra grosimii stratului de cerneală la fel ca şi unghiul
de înclinare al racletei: cu cât unghiul este instalat mai jos, cu atât
stratul de cerneală va fi mai mare.
11.3. Viteza de imprimare

Trecerea cernelii prin ochiurile sitei depinde de câțiva factori cum
ar fi viteza de imprimare, viscozitatea cernelii, tipul racletei. Când
viteza de imprimare este prea mare, ochiurile sitei nu sunt complet
umplute de cerneală. Aceasta conduce la imprimări de calitate
proastă. Viteza de imprimare trebuie stabilită, ținând cont de ceilalți
parametri, ca de exemplu:
• grosimea stratului de emulsie pe ecranul serigrafic;
• ascuțimea unghilui racletei pentru a se evita murdărirea
detaliilor;
• caracterul dimensional al suprafețelor ce trebuie acoperite
cu cerneală: suprefeţele mari necesită o acoperire bună.
Factorii nominalizaţi nu sunt singurii care influenţează calitatea
tiparului, dar oricare din aceștia implică reducerea vitezei de
imprimare.
Schimbarea vitezei în timpul imprimării va avea ca efect
modificarea calității imprimării. Dacă rezultatele obținute nu sunt
satisfăcătoare (murdărire, poziționare slabă etc.), unul sau mai mulți
dintre factorii specificaţi pot fi cauze ale manifestării lor. Trebuie avut
în vedere că în încercarea de a rectifica orice greșeală de imprimare,
se va verifica câte un singur factor succesiv. Principala condiție
pentru un tipar bun este realizarea unui ecran care să corespundă
cerințelor de imprimare [1].
241
_________________________________________________________________
1. Definiţi racleta şi contraracleta.
2. Descrieţi rolul racletei în tiparul serigrafic.
3. Expuneți rolul contraracletei în tiparul serigrafic.
4. Clasificaţi racletele.
5. Specificaţi criteriile de diverisficare a racletelor.
6. Descrieţi cerinţele necesare de asigurat de către raclete.
7. Enumerați cerinţele impuse funcţionalităţii contraracletei.
8. Specificaţi factorii de influenţă asupra calităţii tiparului prin
prisma racletei şi contraracletei.
☺ Studiu individual. Alegeţi tipul racletei potrivite pentru tiparul

conceptului dvs. de referinţă şi argumentaţi alegerea.
 Bibliografie
2. Calafeteanu C. Cum putem evita schimbarea culorii după
serigrafie // Afaceri Poligrafice nr. 79 din 10.07.2012, pag.8.
3. Site-ul companiei EDCG SRL.
http://www.edcg.ro/produse.php?cod=180&k=4
242
_________________________________________________________________
Tema 12. Echipamentul pentru tiparul serigrafic
12.1. Clasificarea echipamentului pentru tiparul serigrafic
12.2. Echipamentul cu acţionare manuală
12.3. Echipamentul cu acţionare automată
12.4. Echipamentul cu acţionare semiautomată
serigrafice

• varietăţile echipamentului cu acţionare manuală;
• particularităţile de identitate şi varietăţile echipamentului cu
acţionare automată;
• particularităţile de identitate şi varietăţile echipamentului cu
acţionare semautomată.
• să selecteze echipamentul de tipar serigrafic optim pentru
soluţionarea obiectivelor prestabilite;
• să arigumenteze soluţiile selectate;
• să opereze cu echipamentele de tipar serigrafice.
12.1. Clasificarea echipamentului pentru tiparul serigrafic

Tiparul serigrafic se realizează pe maşini plane, cilindrice şi
rotative. Până nu demult, cele mai multe maşini serigrafice erau
operate manual, procesul fiind destinat producţiei de serii mici.
Perfecţionările tehnologice au dus la apariţia unor maşini plane,
cilindrice sau rotative de înaltă productivitate care pot imprima mono
sau multicolor, abordând seriile de producţie mijlocie şi mare [1].
Utilajul de imprimare se divizează în dependenţă de următoarele:
1. Tipul şi forma suportului:
a. în coli;
b. în role;
c. produse gata.
243
_________________________________________________________________
2. În dependenţă de gradul de automatizare:
a. manual;
b. semiautomat;
c. automatizat.
3. În dependenţă de construcţia aparatului de imprimare:
a. tip Tighel (când ambele suprafeţele sunt plane);
b. plan - cilindric (când suprafaţa port-formă este plană, iar
suportul este cilindric);
c. tip rotativ (când ambele suprafeţe reprezintă nişte cilindri).
Factorii care influențează rezultatele imprimării se datorează
următoarelor:
• design-ului și modului de construcție al mașinii de imprimat:
gabarit sau precizia construcției;
• stabilității masei pentru imprimare, modul de reglare a
parametrilor tehnici, acționarea racletei;
• tipului ecranului, în special densitatea sitei corelată cu
tensiunea;
• setării racletei și contraracletei – duritatea, acuratețea
marginii ascuțite, presiunea, viteza și unghiul;
• distanței snapp-off (distanța dintre ecran și substratul de
imprimat);
• ajustării lift-off (ridicarea părții din spate a ecranului pe
măsura barierei sitei de către racletă);
• acurateții poziționării substratului de imprimat
Pentru a acumula experiență la tipărire, trebuie luate în
considerare:
• limitarea diversității lucrărilor, de exemplu cea a tipurilor de
imagini, design etc. (trecerea treptată de la o culoare la mai
multe culori, apoi la policromie);
• nu se recomandă modificarea decât a unui parametru de
lucru. Nu se modifică niciodată doi sau mai mulți parametri
odată.
244
_________________________________________________________________
Pentru tipărituri clare și poziționare riguroasă este importantă
stabilirea corectă a distanței dintre ecran și suportul pentru tipar
(fig.12.1).
a
b
c d
Fig.12.1. Distanța dintre ecran și suprafața de tipar:
a - ramă serigrafică; b - suport pentru tipar;
c - masă suport; d - distanța de desprindere/snapp-off.
12.2. Echipamentul cu acţionare manuală

Maşinile plane pentru serigrafie constau dintr-un suport pentru
fixarea obiectului pe care se imprimă şi un dispozitiv rabatabil pe
care se fixează rama.
La aceste maşini, alimentarea şi evacuarea obiectelor imprimate,
alimentarea cu cerneală şi manipularea racletei se face manual [1].
Fig.12.2. Echipamente pentru tipar serigrafic manuale [3, 4]
Echipamentul serigrafic manual poate fi clasificat (fig.12.4) după

principiul de funcţionare (fig.12.2, 12.3) astfel:
• echipament manual plan–plan;
• echipament manual plan–cilindric.
245
_________________________________________________________________
a b
Fig.12.3. Echipament serigrafic cu acţionare manuală [5, 6]

a) plan-cilindric; b) plan-plan.
Una dintre cele mai simple instalaţie pentru tiparul serigrafic,

dotată cu racletă, reprezintă masa care se mai utilizează în unele
tipografii. Ea este construită doar pentru utilizarea manuală, dotată
cu susţinătorul pentru ramă şi utilaj pentru poziţionarea exactă a
ecranului în timpul imprimării. Instalaţia pneumatică serveşte drept
instalaţie de imprimare sau furnizarea suportului de tipar. Racleta
asigură petrecerea procesului de tipar amplasat sub un unghi dat şi
presiunea dată a racletei. Furnizarea şi primirea colilor este
manuală. Mesele dotate cu vacuum, ce fixează suportul imprimat pe
suprafaţa lor, sporesc calitatea imprimării şi a potrivirii la imprimarea
policromă. Mesele manuale deseori sunt instalate lângă maşinile
automatizate pentru efectuarea tirajelor de pe formă. Pe masa
maşinii de imprimare funcţionalitatea formei de tipar şi a racletei este
manuală. Eliberarea materialului după imprimare la fel se realizează
manual. Echipamentul are următoarele elemente:
1. Masă pentru tipar.
2. Sistem pentru fixarea suportului pe suprafaţa mesei.
3. Formă pentru tipar.
4. Mecanism de reglare a mesei.
246
_________________________________________________________________
Echipamente serigrafice manuale
cu un singur
plane Plano-cilindrice tip
grup (culoare)
carusel
Chameleon,
M&R (carusel)
Abacus, M&R
(carusel)
mărci
producătoa
-re Chameleon
Duo Deck,
M&R (carusel)
ST 6 HB
Fig.12.4. Clasificarea echipamentului serigrafic manual [2]
12.3. Echipamentul cu acţionare automată

Maşinile automate (fig.12.5, 12.6) plane pot alimenta şi evacua
suporturile pe care se imprimă, alimentează cu cerneală şi o forţează
să treacă prin sită. Aceste maşini nu sunt universale, ele se
construiesc cu destinaţie specială pentru imprimarea unor obiecte
de aceeaşi formă geometrică. Calitatea imprimărilor realizate pe
astfel de maşini este constantă datorită mecanizării aplicării unei
presiuni constante asupra cernelurilor [1].
247
_________________________________________________________________
Fig.12.5. Maşină serigrafică plană automată [7]
Echipamente serigrafice automate
cu 1-8 secții tip

plane Plano-cilindrice (culori) și mai mult carusel
Echipament pentru imprimare pe textile
Echipament pentru imprimare grafică pe textile
Echiament pentru imprimare pe suporturi papetare
Echipament pentru imprimare pe suporturi rigide
Fig.12.6. Clasificarea echipamentelor serigrafice automate

248
_________________________________________________________________
De asemenea, dispozitivele de poziţionare şi reglare permit
imprimarea cu uşurinţă şi precizie a mai multor culori.
Maşinile serigrafice rotative (fig.12.7) sunt destinate pentru a
imprima materiale plane cu alimentare continuă, din rolă. Acestea
sunt dotate cu mai multe grupuri de imprimare, realizând cu mare
productivitate imprimări în mai multe culori [1].
Fig.12.7. Echipament serigrafic rotativ [1]
Una dintre maşinile serigrafice rotative care s-a impus pe piaţa

maşinilor de multiplicat este risograph-ul. Acestea imprimă pe hârtie
în una sau mai multe culori succesive [1].
Fig.12.8. Principiul de imprimare a utilajului serigrafic rotativ [9]:

1 - racletă; 2 - cerneală; 3 - sită metalizată; 4 - suport; 5 - cilindru de tipar.
Grosimea formei pentru tipar, în dependență de tipul ei, poate fi

de 80, 100 și 150 μm. Diametrul ochiurilor sitei poate varia de la 24
249
_________________________________________________________________
până la 214 μm. Forma pentru tipar rezistă la o viteză de rotații până
la 125 m/min, cu ajutorul ei se pot imprima bobine până la 500 km.
Pe un singur cilindru port-formă se pot pune diverse șabloane, până
la 15 ori.
În setul utilajului pentru pregătirea formelor pentru tipar intră și
instalația pentru întinderea emulsiei pe sită, uscătorul pentru rame,
instalația pentru expunere și spălare [9].
Maşina de tip Tighel – maşina automată de tip tighel, care se
mai numeşte tip planşe, reprezintă instalaţii pentru imprimarea
serigrafică ce realizează imprimarea pe suporturi plane. Suportul
pentru imprimare trebuie furnizat întotdeauna cu precizie sub forma
de imprimare.
Funcţia instalaţiei de furnizare constă în ridicarea colii de hârtie,
transportarea acesteia şi repartizarea pe suprafaţa de imprimare.
Maşinile automatizate Tighel pot să imprime pe suporturi dure,
dense şi grele, grosimea cărora va fi până la 6 mm. Viteza de
imprimare a acestui utilaj depinde de densitatea şi dimensiunea
suportului de imprimare. Viteza maximă: până la 2000 coli/ oră.
Fig.12.9. Maşină serigrafică de tip Tighel într-o singură culoare

(Atmech Clamshell firma Liberty Screenprinting Machinery) [10]
250
_________________________________________________________________
Fig.12.10. Maşină serigrafică de tip Tighel pentru imprimare

policromă (Multiformula firma Siasprint Group) [10]
Maşini plano-cilindrice automatizate. Spre deosebire de

maşina precedentă, în maşina plano-cilindrică automatizată, cu
forma de tipar rotundă, se mişcă anume rama şi suportul de
imprimare, iar racleta rămâne stabilă. Avantajul principal al maşinii
automatizate cu formă rotundă constă în aceea că părţile formei şi
suporturile anterioare ale cilindrilor funcţionează în contact unul cu
celălalt, ceea ce permite îmbunătățirea calităţii potrivirii
suprapunerii/registruluiu. În timpul lucrului la maşina automatizată,
cu forma de tipar plană, persistă mereu pericolul ca suportul poate
să se lipească de forma de tipar şi separarea acesteia va necesita
un efort. În cazul utilizării maşinilor plano-cilindrice automatizate, cu
formă rotundă, separarea este minimă, deoarece suportul pentru
imprimare abia intră în contact cu forma de tipar în sectorul exterior
al cilindrului.
Există trei tipuri de maşini plano-cilindrice cu formă rotundă:
a. maşini plano-cilindrice dotate cu stop-cilindru;
b. maşini plano-clilindrice cu cilindru balansor;
c. maşini rotative - sunt utilizează pentru imprimarea pe
textile, mase plastice, covoare, tapete, hârtie pentru
ambalaj şi etichete. Viteza de imprimare este de la 1000-
4000 coli.
251
_________________________________________________________________
În primul caz, pentru furnizarea colilor, cilindrul se opreşte mereu
după fiecare ciclu de imprimare. Avantajul acestei maşini este:
cilindrul rămâne imobil în decurs de jumătatea ciclului de imprimare,
adică până la lucrul cu racleta şi chiar la viteze sporite, este timp
suficient pentru furnizarea precisă a colilor. Viteza maşinii
automatizate cilindrice este de până la 4500 coli/oră.
Factorii ce influenţează asupra stratului de cerneală de pe coala
imprimată sunt:
1. Caracteristicile sitei utilizate.
2. Metoda de confecţionare a formelor de tipar.
3. Tipul suportului imprimat.
4. Caracteristicile cernelii.
5. Duritatea racletei şi profilul acesteia.
6. Regimurile procesului de tipar.
7. Distanţa dintre forma şi suportul de tipar.
8. Unghiul de înclinare şi presiunea racletei.
9. Cantitatea cernelii ce a rămas pe sită după înlăturarea formei
de tipar.
În procesul de formare a imaginii cromatice pot fi evidenţiate
următoarele etape:
1. Crearea spaţiilor elementului imprimat.
2. Umplerea acestuia cu cerneală.
3. Înlăturarea formei de tipar de pe suprafaţa imprimată.
4. Fixarea imaginii colorate pe coală.
Caracterul imaginii formate astfel depinde de următoarele:
1. Dimensiunea spaţiului elementului imprimat.
2. Gradul de umplere cu cerneală.
3. Condiţiile interacţiunii cernelii cu forma pentru tipar şi
suprafaţa tipărită.
4. Caracteristicile mecanice ale cernelii
Cantitatea cernelii care a trecut prin orificiile sitei este
determinată de următoarele caracteristici:
1. Dimensiunea spaţiului elementului imprimat.
2. Viscozitatea cerneli.
252
_________________________________________________________________
3. Presiunea care acţionează asupra acesteia.
4. Timpul de acţionare a presiunii.
Procesul obţinerii colilor imprimate include următoarele operaţii:
1. Orientarea corectă şi fixarea suportului imprimat pe suport.
2. Furnizarea cerneli pentru imprimare.
3. Crearea presiunii şi obţinerea colii imprimate.
4. Fixarea cernelii pe coala imprimată.
12.4. Echipamentul cu acţionare semiautomată

Echipamentul cu acţionare semiautomată este structurat astfel:
1. Maşini semiautomate pentru imprimarea serigrafică (fig.12.11).
2. Maşini pentru imprimarea serigrafică la ¾ automată (fig.12.12).
Fig.12.11. Echipament Fig.12.12. Echipament serigrafic

serigrafic de tip Tighel, ¾ de tip Tighel, ¾ automată
automată (Thieme 4000 firma (Thieme 4000 firma Thieme) [10]
Thieme) [11]
253
_________________________________________________________________
a b
Fig.12.13. Echipament serigrafic semiautomat cu mișcarea ramei pe
orizontală (stânga - a); cu mișcarea ramei pe verticală (dreapta - b)
Primul tip de echipament reprezintă tipul pentru tipar cu

gestionarea formei pentru tipar şi a racletei, iar suportul pentru
imprimare se furnizează şi se eliberează manual (fig.12.13, a). Al
doilea tip reprezintă instalaţia în care forma pentru tipar şi a racletei
sunt gestionate, suportul manual se furnizează manual şi se
eliberează automat (fig.12.13, b).
Principalele componente ale maşinii semiautomate pentru
imprimarea serigrafică sunt:
1. Sistem automatizat al racletei (pneumatice sau
electromecanice).
2. Asigurarea instalaţiei automatizate pentru ridicarea ramei.
3. Forma de tipar dotată cu sistem vacuum.
Mai pot fi evidenţiate două tipuri de maşini semiautomate:
1. Maşini cu mişcare perpendiculară de balansare a ramei.
2. Maşina cu mişcare verticală a ramei.

serigrafice
Imprimarea serigrafică are o combinație de caracteristici unice
ale echipamentelor indisponibile pentru alte tehnologii de tipar.
Principala caracteristică a acestei tehnologii este faptul că oferă
imprimare directă, practic nelimitat, la cea mai largă gamă de
materiale și suporturi [2-9] (fig.12.14).
254
_________________________________________________________________
Clasificarea echipamentelor serigrafice
alimentare din coli

mașini de tipar pentru
Funcţie de configurația suprafețe plane alimentare din rule
suportului pentru tipar
mașini de tipar pentru alimentare din coli

suprafețe neregulate
alimentare din role
tip tighel
Funcție de tipul
echiapemntului
plan
rotativ
manual
În dependență de
gradul de automatizare semiautomat
automat
linie de fabricație
Funcţie de numărul
monocrome
de culori
policrome
format mic
În dependență de
format mediu
formatul de tipar
format mare
Fig.12.14. Clasificarea echipamentului serigrafic
Beneficiul tehnologic al tiparului serigrafic este reprezintat de

posibilitatea de reproducere pe o gamă largă de materiale, suporturi
plane și cu forme neregulate. Un alt beneficiu al serigrafiei ţine de
posibilitatea de aplicare a filmului de cerneală de grosimi diferite
255
_________________________________________________________________
(asigurând obținerea culorilor de mare intensitate) și în relief [3, 9,
10]. Pentru tipărirea produselor prin serigrafie se utilizează o gamă
largă de echipamente, instalații, materiale, substanțe etc. dedicate
cum ar fi cele reprezentate în figurile 12.15-12.19.
Echipamente serigrafice pentru textile
Diamondback, M&R
Semi-
automate
tip carusel Sportsman
Mărci Gauntlet II/Gauntlet Z, M&R

producă-
toare Challenger II/II, OZ/S, M&R
Formula, M&R
Manuale
tip carusel Alpha 8, M&R
Chameleon, M&R
Abacus, M&R
Mărci
producă-
toare
Chameleon Duo Deck, M&R
Challenger II/II, OZ/S, M&R
Fig.12.15. Echipamente serigrafice pentru textile [1,2,9]
256
_________________________________________________________________
Uscătoare pentru suporturile textile
Tabasco/Tabasco HW, M&R
Inter-
mediare
Reno, M&R
Mărci
producă- Red Chili, M&R
toare
Cayenne D, Cayenne Z
M&R
Tip Serrano "V", M&R

tunel
Economax II, Euromax,

M&R
Mărci
producă- Fusion, M&R
toare
Radicure D, M&R
Fig.12.16. Uscătoare pentru textile [1, 2, 9]

257
_________________________________________________________________
Clasificarea utilajelor serigrafice pentru imprimeuri grafice
Saturn, Saturn Renegade Renagade LS Renagade

XL M&R Platinum II, M&R M&R M&R
Semi- M&R
automate
Technical Industrial Co. Ltd (TIC)

SCF 260 SCF 300 SCF 550 SCF
Universale 650
Firme
producătoare
Suporturi pentru tipar
Manuale
TIC 50A TIC 50B, TIC (cu
vacuum)
Insignia M&R Conquest M&R

Automate
Fig.12.17. Echipamente serigrafice pentru reproduceri grafice [1,2, 9]

258
_________________________________________________________________
Linii uscătoare pentru suporturi textile
Aeroterm UV Vario
420 Table
Tip
tunel UV
Aeroterm UV Vario
770/25
Mărci
producă-
toare
M&R, Vitran II &

Switchback
Cu rafturi
Aeroterm Ultraterm
UV+HA
Mărci
producă- TIC, M&R
toare
Fig.12.18. Linii de uscare a produselor textile imprimate serigrafic [9]

259
_________________________________________________________________
Instalații și sisteme auxiliare pentru procesele serigrafice
Sistem pentru sporirea

vitezei de imprimare pe
suporturi textile
Instalație pentru ascuțirea

racletelor,
BladeShape SC, M&R
Instalație automată pentru

ascuțirea racletelor,
BladeShape LC, M&R
Instalație pentru ascuțirea

racletelor, BladeShape MC,
M&RNew
Instalație automată pentru

ascuțirea racletelor, SSG
1350 MCS, Aeroterm
Fig.12.19. Instalațiil și sisteme implicate în procesele tehnologice

serigrafice [1, 2, 9]
260
_________________________________________________________________
1. Definiţi criteriile de referinţă privind clasificarea
echipamentelor serigrafice.
2. Clasificaţi echipamnetele serigrafice.
3. Descrieţi tipurile de echipamente serigrafice cu acţionare
manuală.
4. Epuneți diveristatea de echipamente cu acţionare automată.
5. Descrieţi echipamentele cu acţionare semiautomată.
6. Descrieți instalaţiile şi sistemele auxiliare implicate în
procesele serigrafice.
7. Specificaţi factorii de influenţă asupra calităţii tiparului prin
prisma racletei şi contraracletei.
☺ Studiu individual. Alegeţi tipurile de echipamente serigrafice

conform obiectivelor de tipar ale conceptului produs de referinţă şi
argumentaţi alegerea.
 Bibliografie
1. Allbiz. Global trade. Sursă disponibilă on-line:
http://krasnodar.all.biz/ploskopechatnyj-stanok-dlya-trafaretnoj-
pechati-g1595972.
2. Allbiz. Global trade. Sursă disponibilă on-line:
http://www.ua.all.biz/oborudovanie-dlya-trafaretnoj-pechati-
bgg1085100.
4. Fourfour. Print eguipment. Sursă disponibilă on-line:
http://ipeksi.ru/catalogue/20/.
5. Premier printing equipment. Sursă disponibilă on-line:
http://www.premierprint.ru/equipment/cylindrical/1/.
6. Rotary screen printing devices and machines. Sursă disponibilă on-
line: http://www.flexoplus.ru/archive/19/trafdrup2.html.
7. Screen printing eguipment. Sursă disponibilă on-line:
http://drukarstvo.com/ru/oborudovanie-dlya-shelkografii/.
261
_________________________________________________________________
8. Screen printing mashines. CompuArt magazine. Sursă disponibilă
on-line: http://www.compuart.ru/article.aspx?id=8809&iid=363.
10. Site-ul companiei EDCG SRL. Sursă disponibilă on-line:
http://www.edcg.ro/produse.php?cod=180&k=4.
262
SERIGRAFIE
Note de curs
Alcătuire: Viorica Cazac
Redactor Eugenia Balan

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 11.07.22 Formatul 60x84 1/16
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 50 ex.
Coli de tipar 16,5 Comanda nr. 73
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
UTM, bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, 168, MD-2004, Chişinău
Editura ”Tehnica-UTM”, str. Studenţilor, 9/9, MD-2045, Chişinău
263

Serigrafie Note Curs DS 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Serigrafie Note Curs DS 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Digitally signed by Technical

Scientific Library, TUM

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA TEXTILE ŞI POLIGRAFIE

Alcătuire: conf. univ., dr. Viorica CAZAC

Redactor responsabil: conf. univ., dr. Viorica Cazac

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII DIN RM

Serigrafie: Note de curs / Universitatea Tehnică a Moldovei,

ISBN 978-9975-45-825-2 © UTM, 2022

Notele de curs la disciplina Serigrafie sunt elaborate în

Tema 1. Tiparul serigrafic. Generalităţi

În urma însuşirii temei studentul va cunoaşte:

1.1. Istoricul tiparului serigrafic

Fig.1.1. Discul Phiastos, insulele Creta, 1860-1600 î.n.H. [3]

reprezintă amprentele palmelor umane, de exemplu cele identificate

Fig.1.2. Picturi rupestre cu reproducerea amprentelor palmelor în

În acelaşi context, regăsim în istoria evoluţiei omenirii ipoteza

Fig.1.3. Pictură rupestră din Peștera Lascaux [7]

De la utilizarea mătăsii naturale în calitate de sită vine denumirea

Fig.1.4. Textil decorat (or. Kamakura, Japonia)

În 1914, în SUA au fost obţinute primele brevete pentru

Fig.1.5. Principiul tiparului prin șablon [8]

Fig.1.6. Proces de tipar prin șablon [5]

În Evul Mediu (500-1500 d.Hr.), în Franța erau utilizate șabloane

cerneală şi aceasta curgea prin orificiul fin pe materialul textil. Aceste

Fig.1.7. Modele de chimonouri din perioada dinastiei Song [2, 4]

1.3. Tiparul serigrafic - aplicaţii

până la dimensiuni foarte mari, 3,5x12 m, corespunzătoare

Fig.1.8. Principiul de funcţionare a tiparului serigrafic

Aplicabilitatea tiparului serigrafic (tabelul 1.1) este determinată

Tabelul 1.1. Produse imprimate prin metoda serigrafică [10]

Tipar pe textile sau

Tabelul 1.1. Continuare [3]

În tiparul serigrafic, elementele imprimabile şi neimprimabile sunt

1.4. Avantajele imprimării serigrafice

 Sarcini pentru autocontrol

☺ Studiu individual. Documentarea suplimentară cu referinţă la

Tema 2. SITELE SERIGRAFICE

În urma însuşirii temei studentul va cunoaşte:

2.1.Sitele serigrafice. Generalităţi şi clasificare

Sita serigrafică este formată dintr-o țesătură întinsă pe un cadru

2.2. Materii prime utilizate la fabricarea sitelor

Fig.2.1. Sită serigrafică monofilament (SEFAR TETEX MONO) [11]

Fig.2.2. Sită serigrafică multifilament (SEFAR TETEX MULTI) [11]

Toate sitele utilizate în prezent sunt de origine sintetică şi pot fi

Fig.2.3. Detaliu al formei pentru tipar serigrafic (sită) [3]

2.3. Clasificarea sitelor serigrafice

Diametrul firelor reprezintă un criteriu de clasificare a sitelor ce

2.4. Proprietăţile fizice ale textilelor pentru site

Tabelul 2.1. Proprietățile fibrelor şi caracteristicile ce le

Tabelul 2.1. Continuare

Tabelul 2.1. Continuare

Sinteza proprietăţilor pe care trebuie să le posede firele textile

Fig.2.5. Relația tensiune–elongație

2.5. Proprietăţile geometrice ale sitelor serigrafice

Fig.2.6. Mod de țesere a sitei [1, 8]

Înainte de țesere După țesere

Fig.2.8. Dimensiunea particulei de pigment ce trece prin ochiul sitei [1]

Deschiderea ochiurilor sitei

Fig.2.9. Liniatura sitei:

Fig.2.10. Suprafața liberă a sitei

Suprafaţa liberă a sitei reprezintă variabila considerată la

Volumul teoretic de cerneală

Fig.2.11. Reprezentarea grafică a suprafeţei libere a sitei [1]