PROCESUL IMPRIMARII SERIGRAFICE

Cuprins

1. Scurt istoric........................................................................................................................................3
2. Avantajele imprimarii serigrafice.......................................................................................................4
3. Etapele procesului de imprimare......................................................................................................5
4.Utilaj pentru imprimare....................................................................................................................15
5.Instalaţii pentru uscare......................................................................................................................17
6.Suporturi pentru imprimare..............................................................................................................18
7.Cerneluri serigrafice.........................................................................................................................19
Bibliografie..........................................................................................................................................21

1
 Serigrafia este un procedeu de imprimare pe suprafețe netede care constă în
aplicarea pe materialul pe care se imprimă a unui strat de cerneală printr-un șablon cu
decupări acoperite cu o sită fină. Imaginea realizată prin imprimarea serigrafică este formată
dintr-un număr de puncte care este dat de numărul de ochiuri al sitei din care se realizează
masca.
Serigrafia este un procedeu de imprimare a diverselor obiecte și materiale. Ea se poate face
pe materiale textile (tricouri, geci, sepci etc.) sau pe materiale solide (autocolant, agende,
calendare, cărți de vizită etc.)

1. Scurt istoric

Originea serigrafiei o găsim în istoria şablonului care reprezintă o bucată de hîrtie sau
metal la care se decupează anumite zone sau regiuni pentru a putea obţine o formă sau un
simbol. Istoricii cred că oamenii primitivi acum 40mii - 60mii ani foloseau palmele pentru
semnaturile lor. Folosirea şabloanelor apare mai tîrziu la unele personalităţi istorice importante
care-şi puneau semnăturile pe documenete speciale. acest procedeu a fost utilizat de împăraţii
romani, apoi de Carol în Franţa. Primele şabloane au fost confecţionate din papirus.
În evul mediu şabloanele erau utilizate pentru colorarea cărţilor de joc în Germania şi
decorarea materialului de tapet în Franţa. Şablonul obişnuit etse produs din hîrtie, carton,
metal sau plastic în scopul realizării unei litere sau desen. Părţile componente ale şablonului
trebuie fixate într-un anumit mod.
În Japonia, perioada Tenna (1680-1684) era în plină desfăşurare interzicerea purtării
chimonourilor cu broderii fine şi complexe. Doar personalităţile importante, actorii şi membrii
nobilimii - samuraii - făceau excepţie de la această lege. Exasperat de această interdicţie
Yuzensan Mizasaka a căutat o metodă de a respecta noua lege şi totodată să găsească o
posibilitate de decorare a chimonourilor. Yuzensan Mizasaka a folosit şabloanele pentru a
colora manual fondul viitoarelor desene de pe chimonouri, apoi cu ajutorul unei pîlnii de
hîrtie, executa imaginea finală. Pîlnia era umplută cu cerneală şi aceasta curgea pe orificiul fin
pe material textil. Aceste şabloane erau făcute din hîrtia cu gramaj sporit, impregnată cu ulei
pentru a fi rezistentă la apă. Peste 100 ani japonezul Yisukeo Mirosi in sec. XIX a dezvoltat o
metodă simplă de imprimare textilă, aşa numita matriţa catagami.
Astfel, în 1924 Joseph Adajan a patentat o maşină pentru imprimarea textilă. În 1925
Geames Elockhart a patentat prima maşină serigrafică automată. Lovis D’Apromount a
realizat primul film pentru producerea şabloanelor serigrafice, iar Joseph Vlano a inventat un
nou tip de film pentru şabloane serigrafice.
În 1870 a fost fixat primul patent pentru utilizarea sitei drept baza şablonului. În 1880
imprimarea prin şablon a fost adusă din Germania în Japonia de unde a nimerit în SUA. În
1914 în SUA au fost obţinute primele patente pentru confecţionarea formelor de tipar pe calea

2
 umplerii orificiilor sitei şi de-asemenea pentru obţinerea formelor prin metoda fotomecanică.
În 1920 în Anglia a fost prezentată metoda imprimării serigrafice pe hîrtie autocopiativă.

2. Avantajele imprimarii serigrafice

Metoda serigrafică se deosebeşte de celelalte metode de imprimare prin simplitatea,

accesibilitatea şi posibilităţi artistice. Metoda de imprimare prin şablon are posibilităţi
tehnologice foarte largi:
· Diversitatea suportului imprimat (peliculă, carton, ţesături, metale, sticlă, lemn şi
altele) cît şi de imprimarea confecţiei gata (plate electronice, scoarţe, ambalaj).
· Grosimea considerată ale acestora (pînă la 20mm şi mai mult)
· Viteza de confecţionare a formelor
· Grosimea stratului de cerneală constituie de la 6 pînă la 100 µm ceea ce asigură
obţinerea imaginii intensive, iar la necesitate şi reliefate.
· Utilizarea cu efect maximal a cernelurilor
fluorescente, sidefate.
· Avantajul alegerii formatului în limite variate. În
prezent prin metoda semiautomată se poate imprima pe
formatul 3/5m, iar prin metoda automată 1,5/2,5m.
· Posibilitatea lăcuirii producţiei.
· Permite imprimarea unui exemplar redus, însă
tirajul optimal este de la 50 în sus.
Materialul imprimat sau confecţia este situată din
partea opusă celeia din care se furnizeză cerneala.

Furnizarea cernelei pe suprafaţa imprimată se realizează prin elementele imprimate ale

formei, ceea ce crează posibilitatea creării unui strat de grosime diferită. Elasticitatea formei de
tipar şi utilizarea racletei elastice permite modificarea configuraţiei formelor în corespundere cu
forma confecţiilor imprimate la presiunea minimală. Este efectivă utilizarea imprimării prin
şablon în combinare cu tipar înalt, adînc, offset, atunci cînd desenele în semiton şi text mărunt
sunt reproduse prin metoda clasică, iar elementele imprimate cu suprafaţa sporită (плашка) sau
sectoarele imaginii care trebuie evidenţiate prin metoda imprimării serigrafice.

3
 3. Etapele procesului de imprimare

Produsul imprimat trece următoarele etape:

1. Procesul pre-press, cu prelucrarea textului şi a ilustraţiilor.
2. Montajul originalelor confecţionate
3. Confecţionarea formelor de tipar.
4. Potriveala pentru coinciderea cernelei.
5. Procesul press
6. Procesul post-press (imprimarea cu folii, tăiere, ştanţarea).
3.1 Procesele pre-press
Procesele press constau din două procese: prelucrarea textului în sisteme de editare şi
prelucrarea ilustraţiilor cu ajutorul scanerelor şi a camerei de reproducere. În rezultatul acestor
prelucrări obţinem diapozitiv direct de rastru pentru imprimarea alb negru sau un set de
diapozitive divizate în culori . Metode digitale de confecţionarea a formelor de tipar nu
necesită confecţionarea fotoformelor materiale, ci toată informaţia se înscrie pe material-
formă pe baza datelor digitale..
Un rezultat bun al imprimeului este asigurat de calitatea originalului. În imprimarea
serigrafică, ca şi în celelalte metode, se utilizează diferite originale copiative. Conform
standardului european DIN, originalul copiativ reprezintă originalul care poate fi destinat
pentru copiere. Acelaşi standard european efectuează divizarea originalelor copiative în
următoarele:
- originale pe bază transparentă, ce poate fi transferat prin contact direct
- original pe suport netransparent, pe baza proiecţiei.
Metoda serigrafică este metoda de imprimare care necesită originale copiative directe. În
legătură cu aceasta, este necesară forma de imprimare tip oglindă, deoarece imaginea se
realizează nemijlocit de pe ea, dar nu de pe pânza intermediară ca în cazul ofset.
3.2. Cerinţele impuse la confecţionarea diapozitivelor de reproducere pentru
copierea şabloanelor.
- Toate imaginile reproduse pentru imprimarea serigrafică trebuie să posede densitatea
optică maximă, până la 3.
- În cazul lucrărilor policrome, pentru asigurarea coincidenţei bune este necesar de a
petrece expoziţia repetată.
- Peliculele trebuie să fie furnizate în starea corespunzătoare: fără rosături, îndoituri, nu
trebuie să fie montate una peste alta.
- Retuşarea peliculei are loc pe reversul peliculei.
Semnele de control
Semnele de fălţuire, tăiere, trebuie să fie aplicate sub aspectul unghiurilor fixe la distanţa
1,55-3 mm de la formatul de după tăiere.
„Crucile de coincidere” trebuie să fie de grosimea liniei până la 0,3 mm.
Montaj
La confecţionarea unor seturi de fotoforme ce se repetă, trebuie să fie aplicate 4 cruci
pentru potriveală. Coordonarea culorilor la confecţionarea originalelor trebuie să fie petrecută
la următoarele surse de lumină:
- lumina optică D=50
- lumina refractată D=65
4
 Factorii care trebuie să fie luaţi în consideraţie la etapa pre-press
Factorii principali care influenţează asupra calităţii imprimării serigrafice sunt:
1. Unghiul de înclinare al racletei.
2. Liniatura sitei.
3. Unghiul de întindere a sitei.
4. Liniatura rastrului.
5. Unghiul de înclinare al rastrului.
6. Viscozitatea cernelei.
7. Viteza de imprimare.
8. Distanţa dintre formă şi suportul imprimat.
9. Dimensiunea imaginii în raport cu suprafaţa ramei.
Respectând unele reguli în pregătirea pre-press noi vom putea evita principalele
probleme caracteristice imprimării serigrafice policrome în rastru ( ansamblul de linii
orizontale in care este descompusa o imagine) şi anume:
1. Apariţia efectului muar
2. Abateri de gradaţie
3. Capacitatea nu prea înaltă de rezoluţie ce limitează dimensiunea elementului minim ce
poate fi reprodus.
Preîntâmpinarea apariţiei efectului muar.
Specificul imprimării serigrafice constă în aceea că: fiecacre imagine separată în culori
în rastru se aplică pe sită ce posedă liniatură proprie, de aceea este necesar de a controla/
preîntâmpina excluderea muarului care este legat şi cu structura periodică a sitelor serigrafice.
Muar – este un desen periodic ce se formează la imprimare şi influenţând negativ asupra
calităţii imaginii şi apare în cazuri când două rastre simetrice se suprapun în timpul imprimării
unui peste celălalt. Astfel efectul muar în imprimarea serigrafică apare din cauza sitei la
aplicarea ei pe rastrul imaginii, însă el poate fi minimizat prin utilizarea şabloanelor indirecte
şi utilizarea rastrului stocastic şi a rastrului asimetric. Apariţia efectului muar poate fi
minimizată prin asigurarea raportului anumit dintre liniatura sitei şi liniatura rastrului.
Această relaţie trebuie să fie egală cu o valoare impară: 3; 3,5; 4,5; 5 ori.
În afara rastrului stocastic pentru minimizarea muarului mai poate fi utilizat rastrul în
formă de elipsă şi romb, şi nici într-un caz rastre de forme standarde (rotunde sau pătrate);
deoarece în acest caz acesta va crea impresia unei treceri bruşte de la o tonalitate la alta. Acest
efect nedorit se observă îndeosebi în sectoare cu tonalităţi deschise.
Imaginile unicolore în rastru se efectuează la unghiul liniilor de rastru sub unghi de 45 o,
deoarece acest unghi crează muar minim şi reprezintă valoarea standard la imprimarea
monocromă.
Conform standardului european, unghiul de înclinare a rastrului pentru imprimarea
policromă în rastru sunt următoarele:
- 0o pentru culoarea galbenă;
- 15o pentru Magenta;
- 45o pentru negru;
- 75o pentru Cyan.

5
 Alegerea unghiului de înclinare al sitei este important pentru minimizarea efectului
muar. S-a constatat că unghiul de întindere în valoare de 15 o, este optimal pentru reducerea
efectului muar.
3.3. Metode de confecţionarea a formelor de tipar serigrafice
La confecţionarea formelor de tipar pentru imprimarea serigrafică pot fi utilizate
următoarele metode:
1. Metode manuale;
2. Metode fotomecanice
a. Metoda directă
b. Metoda indirectă
c. Metoda combinată
3. Metoda copierii cu proiecţii;
4. Metoda digitală;
Pregătirea sitelor pentru confecţionarea formelor de tipar.
După ce sita întinsă este fixată pe ramă este necesar de a o pregăti pentru aplicarea
şablonului. De obicei la sitele sintetice se aplică şabloanele prin metoda indirectă, din cauza
structurii uniforme a firelor. Pentru asemenea şabloane este necesar de a conferi asprimea
corespunzătoare a sitei pentru asigurarea adeziunii mai bune. Pentru aceasta pe suprafaţa
umedă a sitei se aplică praful abraziv, se prelucrează cu ajutorul acestuia şi apoi se spală.

Reconservarea este următoarea etapă de pregătire a sitei şi prin ea se subînţelege

înlăturarea rămăşiţelor uleiurilor sau ale altor substanţe de ungere ce au rămas după
prelucrarea repetată a ramei. Procesul de reconservare se petrece pentru toate sitele serigrafice,
acelor noi şi acelor utilizate repetat, nemijlocit înainte de aplicarea şablonului. În cadrul
pregătirii sitei este asigurată adeziunea bună a şablonului şi se preîntâmpină rezistenţa lui la
acţiuni exterioare. Pentru curăţirea suprafeţei sitei se utilizează soluţii de Na 10-20% sau
NaCaustic. După aceea sita se spală cu apă şi se neutralizează cu acid acetic şi apoi se spală
din nou.
a. Metoda manuală – în cazul metodei manuale (prin tăiere, desenare) se acoperă
ochiurile sitei în acele locuri unde imaginea nu trebuie să fie. În cazul transferului manual
abaterea aplicării imaginii constituie +/- 5 c (iar în metodele directe +/- 1 c). Primele
şabloanele se decupau dintr-un oarecare material (hârtie) şi se încleiau pe sită. În prezent

6
şabloane decupate manual se confecţionează de obicei din peliculă. Pentru tăierea mecanică a
şablonului se utilizează calculator şi ploter. Se utilizează două tipuri de peliculă:
1. Peliculă pe baza lacului
2. Peliculă solubilă în apă.
Ambele pelicule constau din două straturi:
1. suport
2. stratul cu emulsie.
Alegerea şablonului depinde de cerneala utilizată la imprimare. Şablon din pelicula de
lac necesită utilizarea cernelurilor pe baza dispersiilor apoase, iar şablonul din pelicula
solubilă în apă, necesită ca cerneala să nu conţină apă. Ambele pelicule pot fi lipite la sită prin
metoda tradiţională. Metoda lipirii umede la sită poate fi utilizată pentru pelicule solubile în
apă. În cazul tehnicii tradiţionale de lipire pelicula se fixează la sita întinsă cu ajutorul
substanţelor adezive. Metoda lipirii umede poate fi utilizată pentru încleierea uniformă a
şabloanelor mari a peliculei solubile în apă. În cazul acestei metode sita este umezită uniform
din ambele părţi, şablonul se aplică pe sita umezită. Pentru asigurarea contactului uniform se
utilizează buretele umed. Apoi surplusul de umiditate se înlătură.
b. Metode fotomecanice (directă).
Metodele directe prevăd:
1. Confecţionarea originalelor copiative pe baza peliculei
2. Aplicarea stratului copiativ pe sită
3. Expoziţia fotoformei pregătite în prealabil
4. Developarea şi uscarea
Dacă sunt careva efecte nesemnificative acestea se supun retuşării. În timpul expoziţiei
are loc întărirea elementelor neimprimabile, iar apoi cu apă se spală elementele imprimabile
ale imaginii. Istoria şabloanelor serigrafice directe s-a început cu soluţiile sensibile pe baza
jelatinei, şi pe baza lor au fost create multe tipuri de straturi copiative pe baza răşinilor
sintetice, apoi au început să se folosească soluţii copiative pe baza compuşilor de azot. În
prezent soluţiile copiative reprezintă soluţii coloidale ale diferitor polimeri. Uneori acestea
sunt dispersii subţiri ale substanţelor solide în lichizi. În calitatea componentului sensibil în
soluţiile copiative se introduce bicromat de amoniu sau compuşi de azot. Straturile copiative
pe baza compuşilor de azot se aplică pe suport, se usucă cu aer cald şi se obţine pelicula
capilară. Apoi au apărut straturile unicomponenţiale sau pelicule capilare pe baza
fotopolimerului.
Aşa numite pelicule capilare au fost create în anii 80 ai secolului trecut pentru a avea
posibilitatea la grosimea redusă a stratului copiativ de a imprima linii cu margini drepte fără
abateri de gradaţii aparte.
Caracteristicile fizico-chimice a soluţiilor copiative.
Metodele de aplicare ale acestora cu prelucrarea ulterioară influinţează esenţial asupra
posibilităţii tehnologice şi a calităţii formelor de tipar serigrafice. După aplicarea şi uscarea
soluţiilor copiative pe sită se formează strat copiativ.
Caracracteristici principale a stratului copiativ sunt:
1. Sensibilitatea la lumină
2. Capacitatea la întărire
3. Solubilitatea
4. Grosimea
7
 Straturile copiative higroscopice sunt capabile să absoarbă umiditatea din mediul
ambiant, de aceea în încăperile unde se confecţionează formele de tipar trebuie de menţinut
condiţii de climat constante, iar stratul copiativ uscat trebuie să fie supus climatizării.
2. Capacitatea stratului copiativ la întărire depinde de compoziţia stratului copiativ şi
tipul expoziţiei. Calitatea şi rezistenţa la tiraj a formelor serigrafice depinde de gradul de
întărire. Capacitatea stratului la perceperea umidităţii şi solubilitatea lor depinde de gradul de
întărire obţinut în timpul expoziţiei.
3. Cauza principală a măririi dimensiunii stratului copiativ în timpul prelucrării
reprezintă expoziţia insuficientă. Sub influenţa umidităţii stratul copiativ insuficient întărit îşi
măreşte volumul, de aceea pentru obţinerea rezistenţei şi calităţii formelor serigrafice, stratul
copiativ trebuie de întărit pe toată grosimea. Unele straturi copiative sunt capabile să se
întărească şi fără acţiunea luminii, ceea ce depinde de tipul soluţiilor copiative şi tipul
componentului sensibil (soluţiie copiative pe baza soluţiilor de azot nu se supun întăririi fără
acţiunea luminii).
4. Grosimea stratului copiativ depinde de trei factori:
- grosimea sitei.
- viscozitatea soluţiilor copiative.
- metoda lui de aplicare.
Grosimea stratului copiativ are o influenţă deosebită asupra capacităţii de reproducere a
detaliilor imaginii. Cu cât mai mare este grosimea stratului copiativ cu atât mai îndelungat
trebuie să fie timpul expoziţiei. Stratul copiativ ce posedă o grosime mai mare asigură un
contact direct al formei cu suport imprimat ceea ce într-o măsură mai mică deformează
marginile la imprimare. Stratul copiativ cu grosimea sporită se obţine prin aplicare de mai
multe ori a soluţiei copiative cu uscarea interfazică.
5. Factorii ce determină timpul expoziţiei necesar pentru întărirea completă a
stratului copiativ
1. Sensibilitatea la lumină a stratului copiativ.
2. Grosimea stratului copiativ.
3. Sensibilitatea spectrală a stratului copiativ.
4. Componenţa spectrală de iluminare a sursei de lumină
5. Intensitatea sursei de lumină.
6. Distanţa de la sursa de lumină până la sticla ramei copiative
7. Tipul diapozitivului.
După uscarea stratului copiativ, pe acesta se expune cu ajutorul luminii UV, diapozitiv
sau şablon. Apoi sita cu imaginea expusă se spală cu apă. În rezultat sectoarele neîntărite se
spală şi rămân deschise prin care ulterior va trece cerneala. În timpul copierii directe a
formelor serigrafice copierea pe forme are loc pe rame copiative în condiţii de vacuum.
Metoda indirectă.
În cazul metodei indirecte stratul sensibil cu baza care se află pe acesta, se aplică pe
pelicula intermediară şi nu pe sită. Imaginea fotoformei iniţial se copie pe material special.
Copia se prelucrează înlăturându-se elementele neîntărite şi apoi se transferă pe sita pregătită,
întinsă pe ramă.

8
 Şabloanele confecţionate prin metoda indirectă
Pelicula pentru transferul imaginii constă din suportul de polieter sau plastic acoperită
cu emulsie fotosensibilă. Producătorii propun două tipuri de pelicule pentru transferul
imaginii:
1. Pelicula sensibilă – stratul fotosensibil se aplică la întreprindere
2. Pelicula nesensibilă – stratul sensibil se aplică înainte de utilizare
Procesul de confecţionare a formelor serigrafice prin metoda indirectă include
următoarele operaţii:
1. Sensibilizarea materialului copiativ (dacă utilizăm pelicula).
2. Expunerea diapozitivelor.
3. Developarea copiei.
4. Aducerea copiei la sita degresată întinsă pe ramă
5. Acoperirea spaţiului liber al sitei în jurul materialului copiativ.
6. Uscarea.
7. Înlăturarea suportului temporar.
8. Corectura formei
9. Uscarea
Avantaje:
Obţinerea colii imprimate calitative comparativ cu metoda directa
Dezavantaje
- Aceste şabloane sunt supuse acţiunii mecanice
- Rezistenţa la tiraj scăzut de la 2000-4000 coli imprimate.
Metoda indirectă de confecţionare a formelor serigrafice permite obţinerea colilor mai
calitative în comparaţie cu metoda directă, însă este mai complexă în procesul de
confecţionare a acestora, mai scump, iar rezistenţa la tiraj a formelor este mai scăzută.

Metoda combinată.
Forma de tipar confecţionată prin metoda combinată combină avantajele metodei directe
şi a celei indirecte. Şabloanele obţinute prin această metodă reprezintă combinarea şablonului
din peliculă pentru transferul imaginii şi stratul fototsensibil aplicat. Emulsia sensibilă se
aplică cu ajutorul racletei pe sită pe sectoarele nesensibile ale peliculei care se află dedesubtul
sitei. Această peliculă constă din stratul de emulsie pe suport din polieter, hârtie sau vinil.
Acoperirea din substanţe lichide fixează pelicula la sita serigrafică, concomitent are loc
sensibilizarea. După uscare, suportul se înlătură. Sita pregătită apoi se supune expoziţiei şi se
developează exact aşa ca în cazul metodei directe.
Avantaje:
- Permite controlul grosimii şablonului datorită stratului de acoperire
- Rezistenţa înaltă la tiraj, până la 80 000 coli imprimate.
În procesul de confecţionare a formelor de tipar prin orice metodă şi în timpul
imprimării pe elementele neimprimabile pot apărea asemenea efecte a adânciturii, puncte care
trebuie neapărat supuse retuşării. Pentru aplicarea stratului copiativ pe sită există utilaj special
sau chiuvete. Pentru uscarea stratului copiativ se utilizează dulapuri speciale pentru uscare,
însă pentru confecţionarea formelor mai efectivă este utilizarea utilajului aşa numit „3 in 1”,
ce include dulapul de uscare, sursa de lumină şi rama de copiere.
9
 După imprimarea tirajului formele de tipar pot fi utilizate din nou, după regenerarea lor.
Şabloanele obţinute cu ajutorul peliculei capilare.
Şabloanele capilare reprezintă şabloane cu aplicarea nemijlocită pe baza acestora a
peliculei cu emulsie sensibilă la lumină. Ele posedă următoarele avantaje:
1. Este o metodă rapidă
2. Mai puţin complexă
3. Nu e murdară ca în cazul lucrului cu emulsiile lichide.
Emulsiile aplicate pe pelicula suport este situată în contact cu sita umedă. Cu ajutorul
mânii sau racletei trebuie să fie creată o astfel de presiune pentru ca emulsia să pătrundă în
celulele sitei serigrafice. După ce sita se usucă, pelicula suport poate fi înlăturată. După aceea
sita poate fi supusă expoziţiei cu sursă de lumină.
Metodele de copiere prin proiecţie
Spre deosebire de metoda de copiere obişnuită a formelor de tipar serigrafice, pelicula
nu intră în contact direct cu suprafaţa formei. Copierea în proiecţie a fost cunoscută din
secolul trecut, însă această metoda nu a obţinut o răspândire largă din cauza dezavantajelor
esenţiali:
1. Sursele de lumină slabe
2. Sensibilitatea scăzută a straturilor la lumină scăzută
Aceste dezavantaje au fost înlăturate doar în ultimii ani. În cazul copierii cu proiecţie
devin vizibile toate defectele originalului reprodus. De-aceea există anumite limite în ceea ce
priveşte scara de mărire: până la 15 ori.
Avantaje:
Economisirea mijloacelor pentru pelicula foto
Dezavantaje:
Diferenţa în iluminare a unor sectoare a originalului contribuie la aceea că produc
modificări în ton.

Metode digitale

În cazul metodelor digitale de confecţionare a formelor stratul sensibil se aplică pe sită la

fel ca în cazul metodelor directe şi imaginea se înscrie cu ajutorul laserului după ce acesta se
developează.

La alegerea şablonului trebuie de luat în vedere următoarele caracteristici:

10
 1. Rezistenţa la caracteristicile chimice ale cernelei
2. Caracteristicile şi regimurile expoziţiei.
3. Rezistenţa.
4. Termenul de păstrare
5. Rezistenţa la acţiunea apei şi alţi solvenţi.
6. Compatibilitatea cu sita.
Metodele de sporire a calităţii şabloanelor
1. Sporirea grosimii şi rezistenţei de fixare a stratului copiativ cu sita
2. Utilizarea metodei combinate de utilizare a şabloanelor
3. Sporirea gradului de netezime a formei
4. Utilizarea sitelor cu densitatea sporită
5. Utilizarea sitelor modificate.
6. Utilizarea în componenaţa stratului copiativ a compuşilor de azot.
Obţinerea colilor imprimate. Procesul de imprimare.
Factorii care influenţează asupra stratului de cereală de pe coala imprimată sunt:
1. Caracteristicile sitei utilizate.
2. Metoda de confecţionare a formelor de tipar
3. Tipul suportului imprimat
4. Caracteristicile cernelei
5. Duritatea racletei şi profilul acesteia
6. Regimurile procesului de imprimare.
7. Distanţa dintre forma şi suportul imprimat
8. Unghiul de înclinare şi presiunea racletei.
9. Cantitatea cernelei ce a rămas pe sită după înlăturarea formei de tipar.
În procesul de formare a imaginii cromatice pot fi evidenţiate etapele
1. Crearea spaţiilor elementului imprimat
2. Umplerea acestuia cu cerneală.
3. Înlăturarea formei de tipar de pe suprafaţa imprimată
4. Fixarea imaginii colorate pe coală.
Caracterul imaginii formate astfel depinde de:
1. Dimensiunea spaţiului elementului imprimat;
2. Gradul de umplere a acestuia cu cerneală;
3. Condiţiile interacţiunii cernelei cu forma de tipar şi suprafaţa imprimată;
4. De caracteristicile mecanice ale cernelei
3..4 Pregătirea utilajului pentru lucru
Stabilirea distanţei tehnologice
Pregătirea maşinii de imprimat începe cu instalarea formei de tipar şi a potrivelii.
Formele de tipar se instalează în susţinătorii formei asigurând distanţa dintre aceasta şi
suportul imprimat. Stabilirea unei distanţe tehnologice prea mari contribuie la potriveala
posibilă incorectă, inexactitatea transmiterii culorilor şi precizia insuficientă. Este necesară o

11
 presiune mai înaltă a racletei pentru asigurarea contactului ţesăturii pe suport, ceea ce
contribuie la o sporire mai mare a cernelei, la un grad mai mare de mărire a punctului de
rastru şi posibilitatea distrugerii ţesăturii şi a şablonului. Distanţa tehnologică înaltă poate
contribui deasemenea la imprimarea ţesăturii pe suport. Este necesar de a lua în considerare
că cu cât mai mult se va întinde ţesătura cu atât mai înaltă este probabilitatea deformării
imaginii. Reieşind din aceste cauze, este necesar de a alege parametrii minimi posibili de
instalare a distanţei tehnologice. Distanţa tehnologică minimală trebuie să fie instalată la
circa 1,5 mm. Distnaţa tehnologică maximală este de până la 3mm. Valoarea acestei distanţe
depinde de caracteristicile elastice ale sitei şi de dimensiunea formei de tipar. Varianta
optimală este crearea unor astfel de condiţii când forma se separă pe coala imprimată
concomitent cu transferul zonei de contact. La imprimarea policromă este foarte important ca
valoarea acestei distanţe să fie uniformă. În cazul formatelor A3, valoarea distanţei
tehnologice trebuie să fie de la 1-3mm, iar în cazul formatelor A1 de la 3-5mm.
Instalarea potrivielii – potriveala ce are loc în procesul de pregătire a utilajului asigură
stabilitatea imaginii pe coală şi coinciderea cernelurilor. Poziţia suprafeţei imprimate este
determinată de nişte suporturi pe care se instalează fiece coală sau confecţie. Un moment
important ce asigură calitatea a colii imprimate este fixarea rezistentă a colii imprimate pe
plan orizontal. În cele mai dese cazuri acestea sunt asigurate prin crearea vacuumului, însă
este posibilă şi utilizarea scociului, şi în cazul imprimării pe ţesătură a adezivului lichid.
Racleta. Parametri optimali ai racletei.
Racleta reprezintă o pânză din cauciuc sau plastic fixată la mâner. Funcţia racletei constă
în asigurarea repartizării cernelei pe sită în timpul imprimării şi fixarea sitei umplute cu
cerneală cu suportul imprimat, şi de asemenea, într-o măsură oarecare, în determinarea
grosimii stratului de cerneală. Lungimea racletei depinde de formatul imaginii. Se recomandă
stabilirea unei distanţe cât mai mari între racleta şi marginile ramei. În imprimarea serigrafică
racletele sunt confecţionate din cauciuc, însă cel mai des acestea sunt realizate din materiale
sintetice, mai ales pentru tiraje ce depăşesc 200 exemplare. Cu toate că racletele de cauciuc
sunt mai uşor de folosit ele îşi pierd repede aspectul şi se uzează mai repede, însă crează
reacţii electrostatice mai mici la imprimare. Racletele din mase plastice ca din polivinil,
poliuretan sunt mai rezistenţi la uzură, îşi păstrează profilul pe parcursul tirajului şi sunt mai
rezistente la acţiunea solvenţilor cernelurilor şi substanţelor abrazive. Racleta reprezintă pânza
fixată în susţinători ai racletei care pot fi realizaţi din lemn sau aluminiu. Susţinători din lemn
se utilizează în cazul instalaţiilor manuale, iar acele de aluminiu în cadrul maşinilor automate
şi semiautomate. Confecţionarea racletelor a evoluţionat în sec. XX. Diversitatea materialelor
a contribuit la aceea că producătorii propun raclete cu duritate dublă şi triplă cu suport din
stecloplastic. Racletele dure sunt utilizate la imprimarea în rastru şi la producţia în tiraje mari.
Racletele moi se utilizează la imprimarea pe suporturi cu suprafaţa neuniformă. Racletele prea
moi sau prea dure pot contribui la imprimarea imaginii sau transferul insuficient al cernelei.
Cu ajutorul racletei cu duritate sporită de obicei se obţin imagini cu rezoluţia mai înaltă.
Duritatea racletei se alege în dependenţă de tipul cernelei. După extremităţile susţinătorului
racletei cu 15-35 mm, şi să posede un profil anumit în secţiune.
1. Schema Racletei

1 – Pânză elastică

2 – Baza

12
 3 – Fixator

2. Profilurile racletei în secţiune

1 2 3 4 5 6

De obicei la imprimarea lucrărilor în rastru şi a lucrărilor cu detalii minuţioase racleta

este ascuţită sub unghiul de 45o . Unghiul universal de ascuţire al racletei este de 90 o .
Marginea ascuţită repartizează cu exactitate cantitatea cernelei care trece prin forma de tipar.
Dacă pânza racletei se toceşte, atunci prin forma de tipar

se va furniza o cantitate mai mică de cerneală ceea ce va

duce la pierderea detaliilor imaginii. Racleta poate fi
amplasată sub un anumit unghi. Unghiul optimal al racletei
este 75 o . În cazul unei înclinări mai mari elasticitatea
racletei scade, ceea ce poate contribui la următoarele
aspecte nedorite:
1. Fricţiuni ale formei de tipar
2. Reducerea exactităţii potrivelii
3. Reducerea cantităţii cernelei aplicate.
În cazul unghiului mic de înclinare al racletei
elasticitatea lui sporeşte, ceea contribuie la reducerea
contactului cu sita şi aplicarea unui strat de cerneală de o
grosime mai sporită.
3.5.Contraracleta (racleta de nivelare)
La pregătirea utilajului pentru imprimare se instalează paralel racletei, însă are o
presiune mai redusă asupra formei de tipar. Acţiunea contraracletei asigură furnizarea
constantă a cernelei pe sită. Contraracleta nivelează cerneala pe forma de tipar în timpul
mersului opus al racletei, ceea ce împiedică uscarea cernelei pe formă (în cazul utilizării
cernelurilor pe baza solvenţilor). De obicei contraracleta se confecţionează din metal. Racleta
şi contraracleta se fixează în susţinător şi se instalează pe maşina de tipar. Susţinători sunt
dotaţi cu şurubi pentru reglarea presiunii.

13
 4.Utilaj pentru imprimare

Clasificarea utilajului :
Utilajul de imprimare se divizează în dependenţă de următoarele:
1. Tipul suportului : a
- pe materiale în coli b
- materiale în rulou c -
confecţii gata.
2. În dependenţă de gradul de automatizare:
a - manual
b - semiautomat
c – automatizat
3. În dependenţă de construcţia aparatului d imprimare a
a - tip Tighel (atunci când ambele suprafeţele sunt plane)
b - plan - cilindric (atunci când suprafaţa port-formă este
plană, iar suportul este cilindric)
c - tip rotativ (când ambele suprafeţe reprezintă nişte cilindri)

a) Maşina de tip Tighel – maşina automată de tip tighel, care se mai numeşte tip
planşe, reprezintă instalaţii pentru imprimarea serigrafică ce realizează imprimarea pe
suporturi plane. Suportul pentru imprimare trebuie mereu de furnizat mereu cu precizie sub
forma de imprimare.
Funcţia instalaţiei de furnizare constă în ridicare colii de hârtie, transportarea acestei şi
repartizarea pe suprafaţa de imprimare. Maşinile automatizate tighel pot să imprime pe
suporturi dure, dense şi grele, grosimea cărora va fi până la 6 mm. Viteza de imprimare a

14
acestui utilaj depinde densitatea şi dimensiunea suportului de imprimare. Viteza maximă: până
la 2000 coli/ oră.
b) Maşini plano-cilindrice automatizate – spre deosebire de maşina precedentă, în
maşina plano-cilindrică automatizată, cu formă de tipar rotundă, se mişcă anume rama şi
suportul de imprimare, iar racleta rămâne stabilă. Avantajul principal al maşinii automatizate
cu formă rotundă constă în aceea că părţile formei şi suporturile anterioare ale cilindrilor
funcţionează în contact unul cu celălalt, ceea ce permite înbunătăţirea calităţii potrivelii. În
timpul lucrului la maşina automatizată, cu forma de tipar plană, persistă mereu pericolul ca
suportul poate să se lipească de forma de tipar şi separarea acesteia va necesita un efort. În
cazul utilizării maşinilor plano-cilindrice automatizate, cu formă rotundă, separarea este
minimă este minimă, deoarece suportul pentru imprimare abia intră în contact cu forma de
tipar în sectorul exterior al cilindrului.
Există două tipuri de maşini plano-cilindrice cu formă rotundă:
a. Maşini plano-cilindice dotate cu stop-cilindru
b. Maşini plano-clilindrice cu cilindru balansor
c. Maşini rotative- se utilizează pentru imprimarea pe textile, mase plastice, covoare,
tapete, hârtie pentru ambalaj şi etichete. Viteza de impriamare este de la 1000-4000 coli.
c) Utilaj de imprimare manual utilizat la imprimarea serigrafică
Una din cea mai simplă instalaţie pentru imprimarea serigrafică, dotată cu racletă,
reprezintă masa care se mai utilizează în unele tipografii. Ea este construită doar pentru
utilizarea manuală, dotată cu susţinătorul ramei serigrafice şi utilaj pentru poziţionarea exactă
a sitei serigrafice la imprimare. Instalaţia pneumatică serveşte drept instalaţie de imprimare
sau furnizarea suportului imprimat. Racleta asigură petrecerea procesului de imprimare
amplasat sub un unghi dat şi presiunea dată a racletei. Furnizarea şi primirea colilor este
manuală. Mesele dotate cu sistema cu vacuum, ce fixează suportul imprimat pe suprafaţa
mesei, sporeşte calitatea imprimării şi a potrivelii la imprimarea policromă. Mese manuale
deseori sunt instalate lângă maşini automatizate pentru efectuarea tirajelor de pe formă. Pe
masa maşinii de imprimare funcţionarea formei de tipar şi a racletei este manuală. Eliberarea
materialului după imprimare la fel se realizează manual. Această instalaţie constă din
următoarele:
1. Masa de imprimare
2. Sistemul pentru fixarea suportului imprimat cu suprafaţa mesei
3. Forma de tipar
4. Mecanismul de reglare a mesei
d) Maşini semiautomate serigrafice
Există două tipuri de maşini semiautomate:
1. Maşini semiautomate pentru imprimarea serigrafică
2. Maşini pentru imprimarea serigrafică la ¾.
Primul tip reprezintă instalaţia pentru imprimare cu gestionarea formei de tipar şi a
racletei, iar suportul pentru imprimare se furnizează şi se eliberează manual.
Al doilea tip reprezintă instalaţia de imprimare unde forma de tipar şi a racletei sunt
gestionate, suportul manual se furnizează manual şi se eliberează automat.
Principalele componente a maşinii semiautomate pentru imprimarea serigrafică sunt:
1. Sistem automatizat a racletei (pneumatice sau electromecanic)
2. Asigurarea instalaţiei automatizate pentru ridicarea ramei
3. Forma de tipar dotată cu sistem vacuum.
Mai pot fi evidenţiate două tipuri de maşini semiautomate:
1. Maşini cu mişcare perpendiculară de balansare a ramei
15
 2. Maşina cu mişcare verticală a ramei . Avantajul maşinii cu mişcarea verticală a ramei
constă în aceea că ea asigură gestionarea mai bună de furnizare a cernelei şi asigură curăţirea
mai uşoară a formei de tipar.

5.Instalaţii pentru uscare

Din cauza grosimii sporite a stratului de cerneală, pentru imprimare serigrafică utilajul pentru
imprimare nu poate lucra fără instalaţii de uscare care pot fi de două tipuri:
1. Tunel
2. Tip cu rafturi
În afară de aceasta mai există următoarele tipuri de utilaj:
1. Instalaţii cu uscare infraroşii
2. UV
3. Uscare tip jet
4. Turnichet
Compoziţia materialului şi tipul cernelei determină tehnologia necesară de uscare. De obicei
cerinţele impuse metodei de lucru sunt indicate pe ambalajul cu cerneală. Uscarea pe instalaţii
dotate cu rafturi are loc în condiţii climaterice a secţiei de imprimare. Aceste instalaţii pentru
uscare sunt puţin productive şi se recomandă pentru uscarea producţiei imprimate la utilaj
manual şi uneori semiautomat. Instalaţii de uscare tip tunel, în funcţie de metoda de uscare poate
fi de următoarele tipuri:
1. Convectiv (cu to de uscare până la 100o C)
2. Uscare cu raze infraroşii (cu to de uscare până la 200o C)
3. Uscare UV.
Aceste instalaţii sunt unite în linii cu instalaţii semiautomate sau automate. O
caracteristică importantă este lăţimea transportorului care depinde de forma de imprimare.
Rafturi pentru uscarea colilor
Sunt realizate din lemn sau metal şi se utilizează în cadrul întreprinderilor în cazul imprimării
serigrafice. Pentru uscarea colilor cu aer există diferite tipuri, de asemenea poliţe. Majoritatea
din ele constau din poliţe suprapuse una peste cealaltă. De obicei poliţele sunt mobile şi pot fi
deplasate în cadrul secţiilor.
În cadrul întreprinderilor poliţe din metal pot fi situate în cuptor special unde colile
proaspăt imprimate se pot usca repede. Este important ca aerul să circule liber între colile
imprimate deoarece dacă lipseşte circulaţia liberă a aerului poate avea loc incendierea colilor.
16
 6.Suporturi pentru imprimare
Suporturi:
1. Mase plastice. Confecţia de mase plastice imprimarea cărora are loc prin metoda
serigrafică includ diferite insigne laminate, confecţii de uz casnic, jucării... Unele confecţii din
mase plastice iniţial sunt imprimate prin metoda serigrafică în aspect plan şi apoi se formează
în produsul final. Mase plastice pe care se imprimă prin metoda serigrafică sunt:
policarbonate, polivinil, polisterol, poliester. UN aspect important ce poate influenţa asupra
caracteristicilor materialului este coeficientul extinderii de suprafaţă. Dacă acest coeficient
este înalt, cerneala poate să se fixeze insuficient şi apoi să se stratifice. Se prevede un procese
de prelucrare special care scade extinderea de suprafaţă pentru sporirea adeziunii cernelei.
Polipropilen şi polietilena necesită neapărat această prelucrare.
2 Lemn. În acest caz este important de a efectua alegerea cernelurilor care se utilizează
pentru confecţionarea din lemn deoarece trebuie să fie rezistente la acţiunile atmoseferice.
Unele procese pot utiliza transferul sau tehnologia de calcomanie pentru crearea imaginii şi
aplicarea posterioară a acesteia pe suprafaţa din lemn
3 Metal. Pentru imprimarea serigrafică se utilizează următoarele materiale: oţel,
aluminiu, arama, bronz, fier. O caracteristică importantă a suporturilor din metal este
stabilitatea care este mai înaltă decât la celelalte suprafeţe imprimate. Unele procese pot utiliza
transfer sau tehnica decalcomania pentru crearea imaginii şi aplicarea posterioară a acesteia pe
metal.
4 Ţesături. Imprimarea serigrafică rotativă se utilizează pentru aplicarea imaginii pe
ţesătura în rulou transformată mai apoi în diferite confecţii. Cenelurile speciale la maşini
dotate cu până la 16 secţii. Există două secţii de aplicare a a cernelurilor pe ţesătură:
1. Cu ajutorul substanţelor colorante
2. Cu ajutorul cernelurilor
Substanţele colorante intră în ţesătură conferindu-i culoarea constatntă ce poate suporta
călcare, spălarea etc. La utilizarea substanţelor colorante pe reversul ţesăturii se vede desenul.
Cerneala nu este absorbită de ţesătură la fel ca colorantul. Desenul imprimat acoperă suprafaţa
ţesăturii însă nu se vede clar pe revers ca în cazul colorantului. Utilizarea uneia sau altei
metode depinde de ţesătura tipului cernelei şi modul de utilizare a produsului final.
5. Confecţia din sticlă şi ceramică. Imprimarea pe sticlă sau ceramică se realizează prin
două metode diferite:
a. Imprimarea nemijlocită pe produs
b. Imprimarea pe suport de transferare şi apoi încleierea acestuia pe ceramică sau sticlă.
Pe imaginile imprimate prin transfer pot fi utilizate cerneluri fixate prin uscarea
ulterioară, inclusiv la temperaturi foarte înalte în condiţii controlate, de exemplu: în cuptoare
de uscare.

17
 7.Cerneluri serigrafice

Producerea cernelurilor speciale serigrafice a fost începută la sfârşitul anilor 20 a

secolului trecut. Aceste cerneluri conţineau uleiuri de in naturale şi practic nu se deosebeau de
cernelurile artistice pe bază de ulei. Timp îndelungat a acestor cerneluri nu împiedica
utilizarea acestora deoarece în acele timpuri se utilizau instalaţii manuale ce asigurau
productivitatea scăzută. Primele cerneluri cu fixarea rapidă au apărut la sfârşitul anilor 40.
Aceste cerneluri conţineau cerneluri cu miros strident. Lipsa în acele timpuri cu instalaţii de
uscare nu permitea utilizarea avantajelor acestor cerneluri. Apariţia la începutul anilor 50 a
utilajului automatizat a favorizat la trecerea cernelurilor cu fixarea rapidă. Datorită dezvoltării
intensive a imprimării serigrafice în anii 60 au apărut diferite tipuri de cerneluri: pe baza
lianţilor sintetici - pentru imprimarea pe diferite pelicule polimere şi confecţii de mase
plastice.
În prezent cernelurile imprimării serigrafice se pot utiliza prin una din următoarele
metode:
1. Pe baza polimerizării oxidante a liantului.
2. Pe baza evaporării solventului
3. Pe baza interacţiunii chimice a întăritorului cu liantul
4. Pa baza întăririi sub acţiunea razelor UV.
Cerneluri din prima grupă sunt confecţionate pe baza liantului de ulei şi alchidă.
Avantaje:
- toxicitatea scăzută
- lipsa mirosului strident
- adeziunea bună la diferite suprafeţe
- formează pelicula destul de rezistentă şi elastică.
1. Tipul de fixare a acestor cerneluri constituie câteva ore. Pentru obţinerea cernelurilor
cu fixare rapidă se utilizează alchidă şi uleiuri modificate. Cerneluri modificate se fixeazătimp
de 1- 2 la temperatura camerei, iar în cazul instalaţiilor de uscare, până la câteva minute.
Aceste cerneluri se utilizează la instalaţii manuale şi semiautomate.
2. Aceste cerneluri conţin în calitatea liantului de obicei diferiţi eteri ai celulozei. Timpul
de fixare este de la câteva secunde până la câteva minute. Aceste cerneluri pot fi utilizate la
instalaţii manuale, semiautomate, cât şi cele automate cu instalaţii de uscare.
3. Aceste cerneluri sunt confecţionate pe baza polimerilor de acril, vinil şi copolimerilor.
Aceste cerneluri formează pelicula destul de bună, rezistentă inclusiv la acţiunea substanţelor
agresive. Înainte de utilizarea acestor cerneluri în componenţa lor se introduce catalizator.
După introducerea catalizatorului cerneala trebuie neapărat utilizată timp de câteva ore
Dezavantaj:
Necesitatea de a introduce întăritori catalizatori înainte de utilizarea acestora. Timpuri de
fixare constituie de la câteva secunde până la câteva ore. Se utilizează la instalaţii manuale şi
semiautomate.
Mai exită 4 tipuri de bază a cernelurilor serigrafice:
1. Cernelulri pe baza solevenţilor cu uscare cu aer fierbinte
2. Cerneluri pe baza apei cu uscarea cu jet de aer cald sau fierbinte
3. Cerneluri tradiţionale cu uscarea UV.
4. Cerneluri pe baza apei cu fixarea UV.
Sistemul de cerneală care ar satisface toate cerinţele va depinde de următorii factori:
18
 - Tipul suportului supus imprimării
- Maşini pentru imprimare utilizate
- calitatea dorită a imprimării
- surse materiale şi alţi factori.
1. Cerneluri pe baza solvenţilor cu uscarea cu aer fierbinte
Avantajul: Sunt comode în utilizare şi posedă un spectru larg de adeziune.
Dezavantaj: Contribuie la evaporarea solventului şi constituie pericol de incendiu. Ele
post să se usuce pe formă la imprimarea straturilor subţiri a semitonurilor şi viteza de fixare a
lor se reduce prin introducerea a antioxidanţilor. Limitarea privind viteza de uscare poate
reduce din productivitate. Un miros strident creează condiţii nefavorabile de lucru.
2. Cerneluri pe baza apei -- constau din pigment, solvent, adaosuri, răşini şi apă.
Temperatura destul de înaltă utilizată în procesul de uscare contribuie la evaporarea apei şi
solventului şi la pierderea a ≈70% a stratului de cerneală. Aceste cerneluri pot fi dizolvate cu
apă ceea ce le face mai ecologice pentru mediul ambiant în comparaţie cu cerneluri pe baza
solvenţilor
3. Cernelurile UV
Ele sunt elaborate pentru majoritatea metodelor de bază ale imprimării: ofset, flexografică,
trafaret, tipar adînc.
Cernelurile UV constau din următoare componente: pigment, oligomer, monomer,
fotoiniţiatori, substanţe adăugătoare de corectare.
Oligomer – substanţa vîscoasă, baza căreia poate constitui răşini de epoxid, polieteri ş. a.,
care joacă rolul liantului în cernelurile UV. De capacitatea oligomerului de a umecta
suprafeţele pigmenţilor, depinde rezistenţa stratului colorant, adeziunea cernelei, elasticitatea
peliculei de cerneală şi rezistenţa ei chimică. Baza monomerului constituie acrilatele.
Monomerul îndeplineşte în cernelurile UV rolul dizolvantului, de aceea de conţinutul acestuia
în cerneală depinde viscozitatea şi adeziunea ei. Monomerul influenţează asupra adeziunii,
vitezei de fixare şi rezistenţa fizico-chimică a stratului de cerneală. În procesul de polimerizare
a cernelei monomerul se polimerizează împreună cu oligomerul.
Fotoiniţiatori - sunt substanţele ce iniţiază procesul de polimerizare. De conţinutul lor în
cerneală depinde viteza de fixare a cernelei.
Substanţele adăugătoare de corectare – se adaugă în cerneală în scopul oferirii unor
caracteristici suplimentare ca:
- sporirea termenului de păstrare a cernelei,
- sporirea rezistenţei la uzură a stratului de cerneală, ş. a.
Cernelurile UV se fixează sub acţiunea razelor UV în rezultatul reacţiei fotochimice.
Cernelurile UV posedă o viscozitate mai înaltă în comparaţie cu cernelurile pe baza apei sau
pe baza spirtului. Cernelurile UV se caracterizează prin adeziunea suficientă la majoritatea
materialelor la imprimare. Viteza procesului de polimerizare depinde de următorii factori:
1. grosimea stratului colorant,
2. concentrarea fotoiniţiatorilor în liant,
3. componenţa chimică a liantului,
4. conţinutul pigmentului în cerneală,
5. tipul suportului imprimat ş. a.
4. Cerneala pe baza apei cu fixarea UV – conţine: pigment, iniţiatori, solvent, monomer
sau reagent, răşini sau oligomer şi ≈ 40% apă. Ele posedă toate avantajele cernelurilor UV,
însă fără crearea stratului sporit caracteristic pentru acestea. Ele posedă stabilitate, miros slab
şi uscare rapidă. În timpul lucrului cu aceste cerneluri trebuie să fim atenţi deoarece conţin
acrilate ce pot irita pielea. Analogic cu celelalte cerneluri pe baza apei alegerea suportului
19
constituie o problemă, deoarece conţinutul apei în cerneală poate contribui la deformarea
hârtiei.
7.1. Specificul utilizării cernelurilor în imprimarea serigrafică
1. Cerneluri pentru imprimarea pe ţesături şi confecţii textile - cerneluri pe baza de
plastizol şi emulsiile se utilizează pentru imprimarea pe confecţii textile. Cernelurile ce se
bazează pe emulsia de acril se utilizează pentru toate tipurile de ţesături. Ele se usucă la
temperatura camerei însă pentru atingerea rezistenţei la spălare ele trebuie să se usuce câteva
minute la temperatura de 1600. Plastizol uscat este răşina de vinil dispersat în plastificator, în
el lipseşte solvent. La temperatura mai sus de 1500 plastificatorul se topeşte cu răşina şi se
formează pelicula. Cerneluri pe bază de plastizol trebuie să fie rezistente la uzură, la spălări şi
curăţarea îmbrăcămintei.
2. Cerneluri pentru suporturi de sticlă - Cerneluri pentru suporturi pe sticlă pot fi pe
baza smalţului sau frit, care se topesc la temepratură înaltă. De asemenea răşini de epoxid sau
alte mase plastice ce se topesc la temperaturi mai joase. Cerneluri UV se utilizează la
imprimarea pe glinzi.
3 Cerneluri pentru imprimare pe mase plastice – pigmenţi pentru imprimarea pe mase
plastice nu trebuie să migreze sau să pătrundă în plastic. Solvent trebuie să favorizeze
adeziunea neaducând la apariţia crăpăturilor. Dacă după imprimare masa plastică se va forma
prin metoda vacuum este bine să fie utilizate substanţe termoplastice, adezive şi substanţe de
legătură.

Bibliografie

1.Sefar, PyKoeodcmeo no mpa<papemnou nenamu februarie 1999.

2.RevistaTipografilor Nr. 29, art. Istoria imprimării serigrafice, pag. .
3.http://ro.wikipedia.org/wiki/Serigrafie
4.http://www.bizoo.ro/f irma/LUClothino/vanzare/245881/Kit-serigrafie—set-complet-de-utilaje-
si-chiinicale
5.http://www.edcg.ro/produse.php?k=4&cod=247&subcat=19 8

20