c
 


 
Una dintre problemele pe care le întâmpină orice graphic designer mai devreme sau mai târziu
este cea a conversiei culorilor dintr-un sistem în altul. Există multe sisteme de culoare
(modalităţi diferite de a produce culorile), iar conversia de la un sistem la altul nu este foarte
simplă (nu există algoritmi de conversie), iar pentru anumite culori este chiar imposibilă. RGB,
CMYK, PMS, LAB, HSL, HSV etc. ± toate sunt modalităţi diferite de a produce culorile. Dintre
acestea cele mai cunoscute şi mai utilizate sunt modurile RGB, CMYK şi PMS (Pantone
Matching System).

În continuare vom vorbi despre sistemele RGB şi CMYK, arătând care sunt similarităţile şi, mai
ales, diferenţele dintre ele.

Ambele sisteme au la bază 3 culori primare, din amestecul cărora, în diferite cantităţi, rezultă
toate celelalte culori. RGB (Red, Green, Blue) are la bază culorile roşu, verde şi albastru. CMYK
(Cyan, Magenta, Yellow, Key Black) are la bază culorile cyan, magenta şi galben. Din amestecul
culorilor primare două câte două din fiecare sistem se obţin, pe rând, culorile primare din celălalt
sistem:

- Red + Green = Yellow

- Red + Blue = Magenta
- Green + Blue = Cyan

- Cyan + Magenta = Blue

- Cyan + Yellow = Green
- Magenta + Yellow = Red

Aşa cum se observă din diagramele de mai sus, în modelul RGB din amestecul celor trei culori
primare se obţine alb, pe când în modelul CMYK din amestecul celor trei culori culori primare
se obţine negru. De aceea spunem că RGB este un model aditiv, iar CMYK este un model
sustractiv (sau substractiv). (Albul reprezintă prezenţa totală a culorii, negrul absenţa totală a
culorii.) Pentru a înţelege mai bine acest aspect, să ne gândim la următorul lucru: modelul RGB
este folosit în reprezentarea imaginilor de către diverse dispozitive electronice: monitoare,
televizoare, proiectoare etc. Monitorul, televizorul sau ecranul telefonului nostru, atunci când
sunt închise, sunt negre. Pentru a obţine culorile, trebuie R
R
lumină. Adăugând cele trei
culori primare (la saturaţia/intensitatea lor maximă), obţinem alb.

RGB este un model aditiv: culorile se adaugă pentru a obţine albul (imagine preluată de pe
Wikipedia)

Modelul CMYK este folosit în reprezentările tipografice. În mod tradiţional, hârtia pe care se
tipăreşte este albă. De aceea în modelul CMYK, pornind de la acest alb al hârtiei, fiecare nuanţă
R sau blochează o anumită parte a spectrului luminii. Combinând cele trei culori primare,
se obţine o blocare totală a spectrului luminii, deci negrul.
CMYK este un model sustractiv: culorile sustrag din spectrul luminos pentru a obţine negrul
(imagine preluată de pe Wikipedia)

De notat că la tipar se folosesc efectiv 4 culori: pe lângă cele 3 culori primare (cyan, magenta şi
galben) se adaugă şi negru, şi aceasta din mai multe motive:

- în primul rând, combinaţia de cyan, magenta şi galben este o nuanţă de negru, dar nu este un
negru profund, de aceea adăugarea unei a patra cerneli tipografice permite obţinerea negrului
intens;

- în al doilea rând pentru a reprezenta negrul este mai ieftin să folosim o singură cerneală în loc
de trei;

- în al treilea rând, în marea majoritate a cazurilor, în tipărituri textul este negru. Pentru a putea
imprima un text folosind trei cerneluri, ar trebui ca cele trei plăci tipografice să fie aliniate
perfect, ceea ce este practic imposibil. Orice abatere de la această aliniere perfectă, oricât de
mică, ar conduce la tipărirea unui text tremurat şi, deci, mai greu de citit;

- nu în ultimul rând, adăugând o a patra culoare se obţin mai multe nuanţe posibile (de 100 de ori
mai multe, aşa cum vom vedea imediat), deci creşte paleta de culori.

Există opinia conform căreia litera ÄK³ din CMYK vine de la ultimul caracter din ÄBlack³, fiind
preferată deoarece litera ÄB³ era deja folosită pentru a desemna albastrul (ÄBlue³). Acest lucru
nu este adevărat. ÄK³ este iniţiala din ÄKey Black³, ceea ce denotă faptul că în procesul de
tipărire negrul este o placă specială (denumită în jargon tipografic Äkey plate³), responsabilă cu
obţinerea contrastului şi a detaliului.

O altă diferenţă între cele două modele de culoare este dată de numărul de nuanţe posibile ale
fiecărei culori primare, deci, în final, de numărul de combinaţii posibile (culori diferite care pot fi
exprimate). În RGB fiecare dintre culorile primare are 256 de nuanţe (fiind exprimată printr-un
număr de la 0 la 255), mergând de la saturaţia minimă (0) la cea maximă (255). Aceasta ne dă un
număr de 16.777.216 nuanţe posibile (256 x 256 x 256 = 16.777.216). În modelul CMYK
nuanţele de culoare sunt exprimate în procente, având, deci, 100 de trepte: de la intensitatea
minimă (0%) la cea maximă (100%). Aşadar în standardul CMY (cyan + magenta + galben, fără
negru) sunt posibile mult mai puţine combinaţii decât în cel RGB: 100 x 100 x 100 = 1.000.000
de nuanţe. Totuşi, adăugând şi negrul, obţinem 100 x 100 x 100 x 100 = 100.000.000 de nuanţe,
mult mai multe decât în cazul modelului RGB.

Etichete: cmyk, culoare, rgb, teoria culorii, teorie