1

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Facultatea de Istorie și Filosofie

CLASICISMUL IN SECOLELE AL XVII-LEA SI AL XVIII-LEA

Referat

Nume: Girigan Maria-Aurora

Secția : Arhivistică
Anul: II

Cluj-Napoca
Noiembrie 2019
 2

Clasicismul

Clasicismul este un curent literar ce a aparut incepand cu sec al XVII lea in Franta , si s-a extins mai
apoi in intreaga Europa. Termenul " clasicism" vine de la latinul "classicus",adjectiv format de la
substantivul "classis" (clasa, subimpartire), ce ii desemna pe cetatenii apartinand primei clase
sociale. "Ideea de clasic presupune deci, inca de la bun inceput, conformitatea fata de cele mai
rafinate exigente ale gustului unui anumit public, ales si restrans, prin excelenta aristocratic " .
Totalitatea principiilor acestui concept literar porneste de la modelele artistice ale Antichitatii.
Aceste principii se baseaza pe idealul frumusetii si al armoniei , iar clasicismul aspira la reflectare
realitatii in operele de arta ,opere ce il ajuta pe om sa atinga idealul frumusetii morale.

Este necesar sa mentionam ca nu exista un element clasic pur si ca in majoritatea cazurilor

clasicismul este intrepatruns de romantism.

La origine, clasicismul se bazeaza numai pe judecata etica si poate fi definit ca o miscare artistica
si literara care promoveaza ideile de armonie si echilibru a fiintei umane. Acesta este caracterizat
prin afirmarea sensului moral si estetic al artei, prin conformarea fata de regulile clasice dupa
modelul antichitatii greco-romane, prin imbinarea frumosului cu binele si adevarul, utilului cu
placutul, prin interesul pentru natura umana si prin obiectivitatea scriitorului.

Intre 1665-1667 constituie anii cotiturii hotaratoare in care Franta baroca opteaza pentru
clasicism.

Clasicismul se identifica in operele unor mari scriitori francezi din acea perioada, precum Moliere,
La Fontaine, Racine, Boileau, La Bruyere. Trasaturile comune ale operelor acestor scriitori constau
in admiratia pentru Antichitatea greco-latina, rigoarea compozitionala, cautarea naturalului si a
verosimilului, gustul pentru masura si echilibru si de asemenea, puritatea si claritatea stilului.

In literatura romaneasca nu isi face prezenta perioada clasicismului. Singurii scriitori in ale caror
opere se pot observa caracteristici ale acestui curent literar, sunt Miron Costin, Dimitrie Cantemir
si majoritatea scriitorilor pasoptisti. Insa, aceste urme ale clasicismului sunt imbinate cu elemente
clasice, preromantice si romantice. George Cosbuc este unul dintre scriitorii romani care si-a creat
opera tinand cont de echilibru, claritate si sobrietate, si din acest motiv el este incadrat intr-o zona
de "prelungire a clasicismului".

Scriitorii clasici prefera specii literare precum tragedia, portretul moral, aforismul, fabula si satira

In formarea esteticii clasiciste distingem trei perioade importante:

1. Perioada Renasterii franceze ce cuprinde a II-a jum. a secolului al XVI-lea. Ideea generala a
esteticii clasiciste este cea a imitatiilor Antichitatii.
 3

2. Cuprinde perioada dintre anii 1600-1660 si inlocuieste importanta primordiala a imitatiilor cu

primatul regulelor.( Franta este baroca in proportie de 80 % si clasica , inca de pe acum in proportie
de 20 %).

3. Perioada 1636-1711 e remarcata prin aparita satirelor lui Boileau.

Pornind de la modelele artistice (arhitectura, sculptura, literatura) ale Antichitatii,

considerate ca intruchipari perfecte ale idealului de frumusete si armonie, clasicismul aspira sa
reflecte realitatea in opere de arta desavarsite ca realizare artistica, opere care sa-l ajute pe om sa
atinga idealul frumusetii morale. Urmarind crearea unor opere ale caror personaje sa fie animate
de inalte idealuri eroice si principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat in mod special de
crearea unor eroi ideali, legati indisolubil de soarta statului, inzestrati cu cele mai inalte virtuti
morale si capabili de fapte eroice. Aceste personaje, de regula regi sau reprezentanti ai
aristocratiei, erau prezentati in oda, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie, socotite ca specii
superioare ale literaturii. Modul de viata al burgheziei, aflata in plina ascensiune in epoca
respectiva, era lasat pe planul doi, de aceasta ocupandu-se speciile literare socotite inferioare
(comedia, satira, fabula). Aceste specii erau considerate modele negative, ele ocupandu-se in
special de infierarea anumitor vicii (comedia era vazuta de Aristotel ca 'infierare" a viciilor), de
prezentarea unor aspecte negative care trebuie indreptate.

Clasicismul inseamna in primul rand ordine (pe toate planurile), echilibru, rigoare, norma,
canon, ierarhie si credinta intr-un ideal permanent de frumusete. Inseamna ordine obiectiva,
perfectiune formala (care va fi gasita in acele modele de frumusete perfecte - modelele clasice),
inseamna superioritate a ratiunii asupra fanteziei si pasiunii.

Caracteristici:

Imitarea naturii in aspectele esentiale ale omului si vietii, dupa modelul antic

Finalitatea operei clasice este deopotriva estetica si etica

Cadrul de desfasurare a ceea ce gandesc si infaptuiesc personajele este unul decorativ, rece si
indiferent, fara vreo influenta asupra acestora

Sublinineaza necesitatea de a realiza o armonie interna a operei, obligatia de a nu amesteca

genurile si de a respecta principiul verosimilitatii

Eroii clasici sunt oameni tari, proprii lor stapani care-si fac intodeauna datoria, invingandu-si
sentimentele potrivnice

Trasaturile clasicismului:
 4

Mitizarea: transfigurarea realitatii prin mit, ca mod de a exprima conceptul de lume ca

mit,preluat din Antichitate.

Etica:cultivarea virtutilor ca sens al artei, ceea ce-i da un caracter moralizator.Virtutile clasice

sunt:dreptatea, intelepciunea, curajul, vitejia, generozitatea.

Masura: legea armoniei si echilibrului, concentrat in numarul de aur

Principiile: Binele si Raul, Frumosul si Armonia, Adevarul, Legea, elementele primordiale

fiind :apa, aerul, focul, pamantul, eterul..

Conceptele: a imita Omul cugetator, cunoscatorul;Omul faurar, creatorul;Omul lumesc, plin

de vicii;Destinul schimbator

Analogia: eroii sunt asemenea, de unde conflictul implacabil, fiindca ambele parti sunt
inflexibile

Rationalismul: omul, condus si caracterizat prin ratiune, eliberat de patimi si purtator de

virtuti

Obiectivismul: atitudinea logica, obiectiva -aspectul juridic al lumii, al omului, societatii ;

inlaturarea subiectivismului.

Eternul: eroii sunt fara evolutie interioara -arta este autonoma- se cultiva atemporalitatea.

Spatialitatea: sublimarea timpului in spatiul sacru

Utilul si placutul: scop al artei - arta sa fie desavarsita, dar sa fie si utila.

Homeostasia: societatea, un organism viu, intr-o continua metamorfoza-artistul, o constiinta

a unei lumi.

Clasicismul este individualizat prin caracteristici precum: rațiunea domină sentimentele, caracterul
moralizator acordând importanță unor specii literare corespunzătoare (fabula, satira, comedia,
tragedia), personajele sunt caractere: caracterul avarului (Arpagon), unitate de timp, loc și acțiune
(un singur cadru, timp scurt, maxim 24h, un singur plan), exces de pudoare, rafinament, personaje
oneste, morale.

Se mai pot desprinde și alte trăsături ale operei: simetria și echilibrul compoziției, concizia și
rigoarea unor exprimări care capătă uneori caracter de sentință... Termenul comportă sensuri largi,
exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendința de a observa
fenomenele în contextul universului și de a le închega într-un sistem proporțional și armonios,
corespunzător frumosului și concordant cu norme rationale care impun tipuri model, perfecțiunea,
idealul. Curentul se definește ca o mișcare artistică și literară care promovează ideile de echilibru
și armonie a ființei umane, constituite în modele durabile și care se pot regăsi în timp.

Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetică fundamentală de observare și realizare a unui

sistem armonios, stabil, proporțional, dominat de elementele frumosului, în concordanță cu norme
specifice (cele trei unități în dramaturgie), tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin, al perfecțiunii
 5

formelor. S-a manifestat în toate artele – literatură, pictură, muzică, arhitectură. Trăsături: regula
celor trei unități în dramaturgie (de loc, timp, acțiune); puritatea genurilor și a speciilor literare;
întâietatea rațiunii; imitarea modelelor greco-romane; cultul pentru adevăr și natural (în
literatură), infrumusetarea și innobilarea naturii (în pictură); promovarea virtutii – propunând un
tip ideal de om virtuos, multilateral, complet (țip social – excepțional, unic – un model); natură se
subordonează idealului uman – caracter moralizator. Cultivă trăsături distincte – curajul, vitejia,
generozitatea sau lașitatea, avariția, naivitatea. Puritatea stilului, sobrietatea, stil înalt nu
amestecul de stiluri. Prin extensie, termenul se folosește și pentru a denumi perfecțiunea, armonia.

Clasicismul muzical:

Secolul al XVIII-lea a fost o perioadă în care artiștii din diferite domenii s-au
distanțat mult de stilul baroc, caracterizat prin ornamentul excesiv, adeseori greoi și
adoptarea stilului simplu, lipsit de podoabe. Această tendința și-a pus amprenta în principal
în arhitectură și în pictură, dar și în muzică.

Curentul muzical este delimitat orientativ între anul morții lui Bach si anul morții lui Ludwig
van Beethoven, deși trecerea de la un curent la altul este treptată, iar limitele sunt
aproximative.

Compozitorii trebuiau să compună dupa niște reguli stricte, toate compozițiile

trebuiau să aiba o anumită structură, de exemplu, simfoniile trebuiau să conțină 4 părți, în
care prima parte este mereu allegro, a doua întotdeauna lentă, a treia în ritm de 3 pătrimi,
iar ultima din nou allegro, iar sonatele aveau următoarea compoziție: repede-lent-repede,
fiecare parte având forma de lied.

Cei mai importanți reprezentanți au fost Joseph Haydn (zis și părintele simfoniei
), Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven (compozitorul este considerat
deseori romantic, datorită simfoniilor și sonatelor sale, însă acestea au aceeași structură
specifică pieselor muzicale din această perioada, cu excepția Sonatei nr.14, numită și
Sonata Lunii, a cărei primă parte este lentă); de asemenea, au mai compus și Luigi
Boccherini (cel mai cunoscut pentru renumitul său menuet), Antonio Salieri (cunoscut mai
bine pentru rivalitea sa cu W. A. Mozart, decât pentru muzica sa) și Leopold Mozart (tatăl
compozitorului). Genurile preferate de compozitori în perioada clasicismului muzical au
fost simfonia, sonata și concertul solistic (se trage din concerto grosso, gen specific
barocului muzical).

Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg, d. 5 decembrie 1791, Viena) a
fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii
clasice.

Opera muzicală a lui Mozart

 6

În scurta sa viață, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere

muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime. În 1862 Ludwig von Köchel a
clasificat și catalogat compozițiile lui Mozart, fiind numerotate cu mențiunea KV (Köchel-
Verzeichnis = catalogul Köchel). Ultima sa creație, Requiem-ul, are numărul 626.

Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner,
nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.

A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și

orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii
concertante, divertismente, serenade.

În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde

dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, trios pentru vioară,
violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală etc.

Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe
scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don
Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.

A mai compus 19 mise, cantate, motete pentru soprană și orchestră, oratoriul "Die
Schuldigkeit des ersten Gebots" și, în fine, "Requiem"-ul în re minor.
 7

BIBLIOGRAFIE

Pierre Chaunu, Civilizatia Europei clasice, vol. II, Bucuresti , 1989, p. 145-149.

Idem, Civilizatia Europei in secolul luminilor, vol. II, Bucuresti, 1986, p. 100-176.
G.Calinescu, Tudor Vianu, Adrian Marino, M. Calinescu - "Clasicism, Baroc,
Romantism", Cluj, 1971.