Pătrășcanu Emanuela

Istoria Artei, anul II

E-mail: emapatrascanu@gmail.com

Dezbateri intelectuale interbelice:

Modernism vs. Tradiționalism

În perioada interbelică a fost semnalată încă o dată nevoia de soluționare a problemei

modernizării României; se poate vorbi despre o continuare a tradițiilor moștenite din secolul al XIX-
lea, însă ideile ce se vor prefigura acum au în spate contextul unificării provinciilor cu Vechiul Regat,
ceea ce implica, nu numai un efort imens de integrare și reconfigurare a acestui mare teritoriu, dispersat
din punct de vedere legislativ și administrativ, dar și complicarea procesului de identificare și alcătuire
a unui model de modernizare potrivit cu realitățile României Mari, în continuă schimbare. Pornind de
la aceste premise, elitele intelectuale și politice ale țării au pornit cu avânt, din primul deceniu și pe tot
parcursul perioadei interbelice, într-o dezbatere privitoare la căile și mijloacele necesare pentru
dezvoltarea României, formulându-se astfel diferite grupări ideologice, care s-au identificat, în mare,
fie adepte ale modernismului, fie ale tradiționalismului. În modernism s-au regăsit ideile europeniștilor
care vedeau România ca pe o parte integrantă a Europei, implicit urmând exemplul de dezvoltare al
Occidentului urbanizat și industrializat. În opoziție cu aceste idei s-au situat tradiționaliștii care nu
găseau nici un fel de potrivire între modelul societății burgheze industriale ale Occidentului și spiritul
agrar unic al societății românești.
În gruparea intelectuală a europeniștilor regăsim scriitorii grupați în jurul revistei Viața
Românească, precum Garabet Ibrăileanu, Mihail Ralea, Mihail Manoilescu (care va susține din plin
corporatismul în anii '30), care și-au păstrat unele viziuni poporaniste (opoziția față de industria
capitalistă, democrație rurală). Pe lângă aceștia s-au remarcat, în special, Eugen Lovinescu și Ștefan
Zeletin care considerau că dezvoltarea României moderne de secol XIX îi este datorată deschiderii
înspre Occident și pătrunderii ideilor propagate aici, încă de la Revoluția din 1848, precum și
pătrunderii capitalismului occidental. Ștefan Zeletin a fost cel care a completat perspectiva culturală și
intelectuală a lui Eugen Lovinescu cu analiza sa economică a occidentalizării României; el înțelege că
prin intrarea capitalului străin pe teritoriul României după 1829 (Tratatul de la Adrianopol) s-a produs o
schimbare economică fundamentală care s-a extins mai apoi în sfera politică și socială, prin schimbarea
instituțiilor feudale și democratizare și prin apariția clasei burgheze. Eugen Lovinescu s-a opus
curentului tradiționalist, vorbind despre „occidentalizare” în termeni pozitivi, considerând-o absolut
necesară pentru dezvoltarea României; de altfel, el datorează mult din convingerile sale influenței
franceze de gândire. În lucrarea sa, Istoria civilizației române moderne (1924-1926), Lovinescu
abordează fenomenul de „sincronism”, considerat de tradiționaliști o imitație fără substanță, o „spoială”
a vechilor structuri tradiționale, privindu-l ca pe o integrare în civilizație, înțelegând prin acest termen
Occidentul liberal, industrial și urban. Având acest model în față, era de la sine înțeles că stratul social
care era menit să conducă România înspre această civilizație era cel al claselor urbane reprezentate de
burghezie și intelectualitate.
Tradiționaliștii, inspirați de curentele de idei afirmate în Europa celei de-a doua jumătăți a
secolului al XIX-lea și începutului secolului al XX-lea, în special de romantismul german și marcați de
experiența războiului care se plasa în contradicție cu raționalismul atât de mult susținut de Europa
Occidentală, au găsit semnificație în gândirile antiraționaliste, relativiste, în formulările despre
„declinul inevitabil al civilizațiilor, în special al celei occidentale” și nu în ultimul rând, în domeniul
vast al subconștientului (care va fi de interes major pentru Lucian Blaga și Mircea Eliade). Ei nu
vedeau nici o potrivire între teoria pozitivismului, materialismul occidental și gândirea autohtonă,
găsind sprijin în misticismul oriental și, poate cel mai important, în ceea ce ei au definit ca baza
identității românești autentice, adică ortodoxismul, o „fuziune” a spiritualității creștine răsăritene cu
lumea rurală românească.1 În 1921 s-a fondat revista Gândirea, unde tradiționaliștii și-au expus mare
parte din idei privind spiritualitatea autohtonă și păstrarea valorilor românești, lumea satului de care
erau atât de mult atașați (o considerau „depozitară a adevăratelor valori”). Gândiriștii s-au împărțit în
două curente, Nichifor Crainic reprezentând curentul de dreapta (teoretician al ortodoxismului și editor
al revistei din 1926 până în 1944) și curentul de stânga, cu Lucian Blaga ca și reprezentant de seamă (el
are o fundamentare teoretică superioară față de restul tradiționaliștilor, având ca punct comun cu aceștia
autohtonismul; dezvoltă teoria stilului cu matricea stilistică a inconștientului, matricea fiind un produs
al istoriei). Mihai Ralea vedea în ortodoxism ceva obscur care mai mult împiedica „definirea
specificului național”, mai ales datorită „caracterului său esențialmente bizantino-slav” 2. În fața acestor
opoziții din partea europeniștilor s-a impus un reprezentant de seamă al tradiționaliștilor, filosoful Nae
Ionescu care va influența „tânăra generație” de la sfârșitul anilor '20 (Mircea Eliade, Emil Cioran,
Mircea Vulcănescu, în jurul asociației Criterion). Tradiționaliștii vedeau în ortodoxism o refacere
spirituală a societății românești, care era de fapt destinul adânc impregnat în cultura română; ei vedeau

1 Keith Hitchins, România 1866-1947, p. 340.

2 Idem, p. 354.
civilizația, adică Occidentul și structurile sale urbanizate, ca opozantă culturii, adică acea moștenire
autentică ancestrală, găsită doar în leagănul spiritual al satului.
 Bibliografie

Hitchins, Keith. România 1866-1947. Ed. a 4-a. București: Humanitas, 2013.

Ornea, Zigu. Anii treizeci: extrema dreaptă românească. București: Cartea Românească, 2015.

Sălăgean, Marcela. Introducere în istoria contemporană a României. Cluj-Napoca: Presa Universitară

Clujeană, 2013.