Sunteți pe pagina 1din 19

Cuprins

Capitolul 1. Conceptul de leasing – o realitate a zilelor noastre

1.1. Istoricul operatiunilor de leasing

1.2. Aspecte generale privind operatiunile de leasing

1.3. Participanţii la operaţiunea de leasing

1.4. Leasback si tranzactiile de vânzare

Capitolul 2. Piata serviciilor de leasing si problemele de functionare in Republica Moldova

2.1. Ce reprezintă leasing-ul pentru asigurări şi asigurările pentru leasing

2.2. Tipuri de riscuri şi modalităţi de finanţare a acestora

2.3. Obiectul contractului de leasing

2.4. Aspecte fiscale: impozitul peprofit - reglementari speciale


1.1. Istoricul operatiunilor de leasing

In perioada tranzitiei la economia de piata busnessul mic si mijlociu mai devreme sau mai tirziu,
este pus in dilema solutionarii unei probleme complexe gasirea unei surse sigure de finantare.
Atragerea surselor de credit cu o dobinda acceptabila este actuala pentru investitiile destinate
extinderii si modernizarii procesului de producere. In comparatie cu intreprinderile mari, cele
mici si mijlocii obtin cu greu credite de lunga durata din cauza lipsei unei asigurari suficiente. Ca
urmare a limitarii accesului la creditele bancare, intreprinderile mici si mijlocii se pomenesc in
situatii dezavantajoase fata de firmele mari.

Dobinzile bancare ridicate constituie obstacole suplimentare pentru businessul mic si mijlociu in
obtinerea si rambursarea creditelor. In aceste conditii cea mai eficienta modalitate a politicii
investitionale pentru scopurile businessului mic si mijlociu poate servi leasingul.

Leasingul este un pas înainte în finanţarea întreprinderilor care doresc să îşiachiziţioneze utilaje
şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare. Această tehnică definanţare care
presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor economici care nu pot să obţină
credite de la bănci, ori nu vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prininstituirea de ipoteci
sau gajuri, sarcini de natură a afecta dinamismul specific domeniuluicomercial

Interesul practic al leasingului este de a asigura finanţarea integrală prin fonduriîmprumutate a


unei investiţii fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii; prinaceasta, leasingul se
distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor, unde întreprinderea beneficiară suportă o parte
din valoarea investiţiei. De aceea, leasingul ca tehnică de finanţarevizează în primul rând
întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii si ridicarea performanţelor, iar pe plan mai
general, asigură progresul tehnic.Termenul de leasing este necunoscut în limba română, fiind
preluat din jargonuleconomic şi comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind
apoi preluat deţările europene occidentale

Definiţia leasingului poate fi dată atât din punct de vedere economic, cât şi juridic.Din punct de
vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permiteunei persoane să obţină şi
să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul.Prima definiţie legală a leasingului în Europa
continentală provine din Franţa,referindu-se doar la leasingul imobiliar, operaţiunea numindu-
se credit-bail. Operaţiunile decredit-bail sunt cele prin care o întreprindere dă în locaţie bunuri
imobiliare in vederea uneiutilizări profesionale, cumpărate de ea sau construite prin efortul ei
financiar, dacă acesteoperaţiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului să devină
proprietarul bunurilor fie printr-o promisiune unilaterală de vânzare, fie prin achiziţionarea
directă ori indirectă adreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele
închiriate, fie printransferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra construcţiilor
edificate pentru acel locator. O definiţie mai recentă a leasingului în Franţa pune in evidenţă
funcţiile economiceale acestuia: leasingul reprezintă o finanţare, în principiu integrală, a unei
investiţii productive garantată de beneficiar.
1.2. Aspecte generale privind operatiunile de leasing

Complexitatea şi diversitatea operaţiunilor de leasing sunt puse în evidenţă princlasificarea lor


în anumite clase, în funcţie de durata închirierii, ponderea ratelor în pretul netde vânzare,
părţile participante si alte criterii. In funcţie de durata închirierii, operaţiunile de leasing se
clasifică în:

a)leasing pe termen scurt — constă în închirierea bunurilor pe o durată de câtevaore, zile sau
luni, mai multor beneficiari, în vederea amortizării. Operaţiunile de “renting” sau„hire” sunt
văzute ca operaţiuni intermediare de leasing, însă ele nu îndeplinesc condiţiaesenţială a unui
contract de leasing (de a nu fi revocat de niciuna dintre părţi). Operaţiunea dehire presupune
închirierea unor echipamente, mijloace de transport etc. pe o perioadă scurtă(câteva ore, o zi)
odată cu service-ul aferent. La renting, perioada este ceva mai mare decât încazul anterior.

b)leasing pe termen mediu - (equipment leasing) - presupune amortizarea bunului prin


închirierea consecutivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-3 ani.

c)leasing pe termen lung (plant leasing) — se realizează pe termen lung, duratanormală de


leasing corespunzând celei de funcţionare normală a bunului; după perioada deînchiriere
beneficiarul poate opta pentru cumpărarea acestuia la un pret inferior celui iniţial.Leasingul pe
termen lung se practică în mod frecvent pe piata bunurilor imobiliare pentruclădiri complet
utilate

În funcţie de ponderea ratelor în preţul de vânzare a bunului, avem:

a)leasing operaţional (de mentenanţă, tehnic) — se derulează pe o perioadă maimică decât


durata economică de viaţă estimată a echipamentului şi presupune recuperarea în perioada de
locaţie doar a unei părţi din bunul închiriat, desi locatorul aşteaptă să recupereze toate
costurile prin reînnoirea contractului sau prinînchirierea către alţi locatari. Oferă atât
finanţarea, cât şi servicii de mentenantă pentruechipamentul închiriat, costul asigurării
mentenanţei fiind inclus în chiria leasingului. Acesttip de leasing nu este complet amortizat.
Principalele tipuri de echipamente implicate întranzacţiile de leasing operaţional sunt
computerele, copiatoarele de birou, automobilele şicamioanele. In mod frecvent, există o
clauză de anulare a contractului, care dă posibilitatealocatarului să renunţe la locaţie şi să
restituie echipamentul înainte de expirarea contractuluide bază, deci echipamentul poate fi
inapoiat dacă se uzează moral sau dacă locatarul nu maiare nevoie de e1. Această flexibilitate îi
avantajează pe locatari, diminuându-le riscul, dar locatorii seconfruntă cu un risc mai mare

b) leasing financiar (de capital) — urmăreşte recuperarea integrală a valorii bunului in perioada
de locaţie şi obţinerea unui profit. Specificul acestei forme de leasing constă înfaptul că
societatea de leasing de regulă nu alege, nu produce şi nici nu livrează bunul, doar
achiziţionează bunul sau dreptul de proprietate şi folosinţă de la furnizor. Acesta urmează a fi
livrat beneficiarului direct de către furnizor. Leasingul financiar nu oferă mentenanţă, nu poate
fi reziliat şi este complet amortizat. La sfârşitul perioadei, locatarul poate opta
pentrucumpărarea bunului prin achitarea valorii reziduale. Societatea de leasing este deci doar
unintermediar financiar între fumizor şi beneficiar. Lesorul transferă toate riscurile
incidentedeţinerii obiectului.

c) lease-back — reprezintă o formă mascată de finanţare a unei societăţi comercialefiind similar


cu ipoteca. In acest caz, beneficiarul vinde bunurile aflate in proprietatea safinanţatorului, care i
le închiriază în baza unui contract de leasing. La finele locaţiei, bunurilerevin în proprietatea
beneficiarului în urma achitării valorii reziduale.

In funcţie de părţile participante la contract, distingem:a)leasing direct, în care finanţatorul este


şi furnizorul (producătorul) b)leasing indirect, în care finanţarea îi revine unei societăţi
specializate

In funcţie de aspectul costurilor ratelor de leasing:

a) leasing brut (full service leasing) — în care ratele includ şi cheltuielile deîntreţinere şi
reparaţii. Această formă de leasing se foloseşte în scopul permanentizăriirelaţiilor dintre firme
şi se întâlneşte în general la instalaţiile complexe sau acolo unde sedoreşte cucerirea pieţei.

b) leasing net — ratele se calculează doar pe baza preţului net de vânzare alobiectului
contractului

In funcţie de caracteristicile pieţei căreia i se adresează şi de relaţiile stabilite cuclienţii, au


apărut şi unele forme speciale de leasing, cum ar fi:

a)leasing experimental - presupune închirierea bunurilor pe perioade scurte.urmate de


vânzarea lor, în cazul în care corespund exigenţelor beneficiarului;

b) time-sharing — se bazează pe o închiriere pe timpi partajaţi, adică a mai multor clienţi


simultan. Ratele plătite lunar la asemenea contracte sunt de aproximativ 3-4 ori maimici decât
cele de leasing. Se practică în special în turism prin închirierea bazei materiale incazul tehnicii
de calcul sau a unor mijloace de transport. Această formă de leasing prezintădouă forme: term
leasing, ce presupune o închiriere pe un termen dat, şi trip leasing — închirierea mijloacelor
aferente voiajului.

c) leasing de personal — de regulă, leasingul sau închirierea se referă la o colaborare pe o


perioadă de timp (1 sau câteva zile). În ţările vestice, varianta de lucru temporar esteuzitată şi
de persoane care au deja un loc de muncă permanent şi doresc să-şi suplimenteze veniturile.

Partenerii implicaţi în operaţiunea de leasing de personal sunt: -persoana angajată, care este de
fapt proprietarul furnizorului de muncă, avândcalitatea de cosemnatar al contractului de muncă
cu compania de leasing, în baza căruiaangajatul cât şi compania de leasing îşi asumă
responsabilităţi şi obligaţii specifice;-compania de leasing, în calitate de finanţator (dacă facem
o comparaţie cu leasingulfuncţional), fiind o societate specializată în domeniul resurselor
umane sau al leasingul de personal;-compania client este în acest caz utilizatorul (beneficiarul).

Acesta este interesat săfolosească forţa de muncă în condiţii legale, asigurându-şi necesarul de
personal conform cudezvoltarea activităţii şi eliberându-se de povara administrativă legată de
operaţiunile de personal, putându-se concentra astfel asupra business-ului în care activează de
fapt.Compania de leasing are iniţiativa afacerii, persoana angajată permite derulareaafacerii, iar
compania de leasing este cea care facilitează afacerea.Intr-o accepţiune mai largă, leasingul de
personal este aplicabil unei colaborări petermen lung. Compania de leasing este răspunzătoare
de angajarea persoanei, plata salariilor şi a taxelor aferente acestora conform legislaţiei în
vigoare.

Leasingul international

Legislaţia în domeniu din ţara noastră, concretizată prin Legea 99/1999 cumodificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile deleasing şi societăţile de
leasing prevede desfăşurarea operaţiunii de leasing fără a trata in modspecial leasingul
internaţional. Această operaţiune se subînţelege că poate fi practicatăconform art. 25 astfel:

Bunurile mobile care sunt introduse în ţară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice
române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăţi de leasing persoane juridice
străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată duratacontractului de
leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferentedrepturilor de import,
inclusiv a garanţiilor vamale.

Bunurile mobile care sunt introduse în ţară de societăţile de leasing, persoane juridiceromâne,
în baza unor contracte încheiate cu utilizatorii, persoane fizice sau juridice române,se
încadrează în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plată a sumelor aferente tuturor
drepturilor de import.În cazul în care utilizatorul, din vina societăţii de leasing sau a furnizorului,
nu si-aexercitat dreptul de opţiune prevăzut în contract, privind prelungirea termenului de
leasing sau achiziţia bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat să achite
taxavama1ă la valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea
deintrare a bunului.

Practicarea leasingului financiar internaţional aduce după sine la nivelul utilizatorului pe lângă
avantajele create de legiuitor respectiv, plata taxelor vamale 1a valoarea reziduală,un cost
suplimentar concretizat în plata impozitului pe dobânda inclusă in redevenţă dacăaceasta este
prezentată separat sau pe toată valoarea ratei de leasing in caz contrar, pentrustatul român,
impozit ce urmează a fi achitat odată cu plata ratelor de leasing.Leasingul intern, la fel ca şi
leasingul financiar extern, sunt operaţiuni de finanţare incare participanţii sunt aceiaşi,
particularitatea constând în faptul că, atât utilizatorul cât sisocietatea de 1easing sunt persoane
rezidente ale aceleiaşi ţări.

Alte forme de leasing mai des întâlnite sunt leasingul imobiliar şi leasingul actionar.Leasingul
imobiliar ar putea reprezenta un instrument financiar eficient inachiziţionarea de sedii de firme
sau locuinţe.

Fiscalitatea şi preţul de achizitie aimobilelor sunt două dintre piedicile dezvoltării acestuia.
Apariţia pe piaţaromânească a unei bănci ipotecare ar duce la scurtarea termenului de
executare a unui astfelde contract.
În România, leasingul imobiliar nu reprezintă deocamdată un instrument financiar curent
utilizat de agenţii economici, aşa cum se întâmplă în Occident.

Dificultăţile acestuisistem ţin în primul rând de aspectul fiscal, preţul de achiziţie al imobilului
fiind amortizatconform legii, într-o perioadă lungă de timp, ajungând chiar până la 50 ani, în
funcţie devechimea construcţiei.

Prin urmare, cea mai mare parte a ratei este suportată din profitul netal firmei, deductibile
fiind dobânda, rata lunară a amortizării, la care se adaugă costurilelegate de asigurare şi
impozitele aferente.

Dincolo de aspectul fiscal, o altă cauză aineficienţei leasingului imobiliar este scăderea din
ultimii 2 ani a pieţei interne.

Fenomenuleste cauzat de decapitalizarea continuă care a avut loc atât la nivelul agentului
economic, câtşi la nivelul persoanelor fizice. Directorul lui „Leasing Danubius” consideră că
accesul persoanelor fizice la leasing este limitat în condiţiile în care contractele se incheie pe o
perioadă foarte scurtă, ratele având o valoare prea ridicată pentru a putea fi acoperite
dinvenituri normale, precum salariile sau colaborările.

Şi totuşi, Romlease a primit solicitări din partea persoanelor fizice, pe care însă le-a refuzat,
deoarece aceste cereri nu corespundeauclienţilor ţintă. Grosul soilcitărilor primite de
Euroleasing şi Leasing Danubius sunt pentruachiziţionarea de sedii de firme sau spaţii de
producţie.

Astfel, leasingul imobiliar devine atractiv în condiţiile în care bunul contractat adduce un plus
de producţie sau venituri suplimentare faţă de activitatea din acel moment. in aşa felîncât rata
de leasing să fie acoperită chiar din activitatea respectivă.

Leasingul imobiliar se derulează în general în valută, dar se pot face contracte şi înlei, la o
dobândă de 65%, indexabilă în funcţie de evoluţia pieţei financiare, cum este cazul Leasing
House. Dobânda pentru contractele în valută, la aceeaşi firmă, este 15%.

Principalul avantaj al unui contract în valută este punerea la adăpost a creditorului şi.
deopotrivă a beneficiarului de inflaţie. Avansul solicitat se situează în jurul valorii de 30%, dar
poate fi şimai mic - în cazul firmei Euroleasing, iar tranşele lunare sunt de obicei egale, rata şi
dobândavariind invers proporţional.

Avantajul constanţei ratelor este posibilitatea planificării bugetului. Leasing Danubius încheie
contracte pe perioade de 12, 18, 24 si 36 de luni. Pentruca leasingul să fie într-adevăr o
oportunitate pe piaţa imobiliară, contractele ar trebui să sefacă pe o perioadă de minim 7 ani şi
să apară băncile de ipotecă.

Apariţia pe piaţa românească a unei bănci ipotecare ar duce la scurtarea termenuluiexecutare,


ceea ce ar avantaja creditorul, indiferent că acesta este bancă sau societate deleasing.
Există situaţii când utilizatorul doreşte schimbarea contractului ipotecar pe un imobilmai scump
sau mai ieftin. In acest moment, banca ipotecară cumpără ipoteca de 1a bancă unde clientul
derulează creditul, deschizându-se un alt credit ipotecar pe noul bun. In cazulLeasing Danubius,
se solicită şi garanţii: scrisoare de garanţie bancară, cesionare de contract, bunuri mobile sau
imobile.

Acestea se execută doar în caz de neacoperire a debitului dupavinderea imobilului leasat. De


asemenea, pentru a fi acoperită de riscul de neplată, companiade leasing poate încheia un
contract cu o firmă de asigurari.

In România însă nu prea există companii de asigurări cu un capital suficient de rnare pentru a
putea acoperi un risc mare. Avantajul în cazul asigurărilor constă în faptul cădecontarea se face
imediat, activitatea de creditare desfăşurându-se nestingherită.

Dificultateacu care se face executarea afectează mai mult băncile, societăţile de leasing având
o situaţiemai simplă: fiind proprietarele bunurilor, acestea pot obţine titlu executoriu pe
contractaproape în orice moment.

Legea prevede executarea după neplata a două rate plus cinci zile.Se pune problema să ai o
piaţă de second-hand, deci o piaţă imobiliară suficient de dezvoltată pentru a-ţi recupera banii
destul de repede, ceea ce în cazul unor locuinţe obişnuite chiar seîntâmplă. Rapiditatea vinderii
clădirii depinde de pretul la care a fost evaluată, dar şi de poziţionare.În Occident, leasingul
imobiliar este cel mai sigur tip de leasing, întrucât valoareaunui imobil se depreciază mai greu,
deci se poate vinde sau executa mai uşor.

De asemenea,riscul creditorului este mai mic întrucât, conform unei percepţii psihologice, un
imobil se cumpără pentru o perioadă mai lungă de timp, spre deosebire de o maşină.Fiecare
formă de manifestare prezintă caracteristici proprii care o individualizează decelelalte ajutând
totodată la alegerea în funcţie de tranzacţia respectivă a unui tip sau altul deoperaţiune de
leasing.
1.3. Participanţii la operaţiunea de leasing

Pornind de la definiţia leasingului care presupune transferul dreptului de utilitate alunui bun
sau utilaj de la o parte (finanţator) către alta (utilizator), ne confruntăm cu aceştiterneni şi cu
alţii, care vor fi explicaţi în cele ce urmează.

Furnizorul - poate fi producătorul bunului sau o societate comercială care 1-aachiziţionat de la


producător.

Finanţatorul (locatorul) - poate fi o companie financiară, un holding, o bancă deinvestiţii sau


comercială, societate de asigurare, o societate de leasing sau chiar furnizorul.

Sunt situaţii în care aceasta atrage şi alte companii la finanţarea operaţiunii, dacăvaloarea
bunului este ridicată (în cazul avioanelor sau a instalaţiilor complexe).

In cazul în care finanţatorul este o bancă, aceasta nu are controlul asupra întreţineriiexploatării
bunului, ea încasând doar contravaloarea ratelor restante din împrumutul acordat(dacă la
sfârşitul locaţiei bunul reintră în posesia furnizorului).

Prin urmare, bunul va trebui protejat printr-un colateral (garanţie). În acest caz ratelede leasing
vor fi mult mai ridicate întrucât băncile, spre deosebire de societăţile de asigurare,nu urmăresc
profituri din manevrarea unor bunuri, ci din manevrarea banilor care sunt maiscumpi deoarece,
fiind lichizi, au o rotaţie mai mare.

Beneficiarul (locatarul) de regulă este unic. Doar în anumite situaţii, stipulate princontractul de
leasing, este posibilă exploatarea bunului în asociere cu un alt beneficiar adicăsubînchirierea
acestuia.

Societatea de asigurare are următoarele atribuţii:

a)încheie contractul de asigurare cu proprietarul bunului;

b)emite poliţa de asigurare;

c)achită contravaloarea poliţei în caz de necesitate


1.4. Leasback si tranzactiile de vânzare

O tranzactie de vânzare si de leaseback implica vânzarea unui bun de catre


vânzator si închirierea de catre vânzator a aceluiasi bun în regim de leasing. Platile
de leasing si pretul de vânzare sunt interdependente, întrucât sunt negociate
împreuna. Tratamentul contabil a operatiei de vânzare si de leaseback depinde de
tipul contractului de leasing.

Daca o tranzactie de vânzare si de leaseback are ca rezultat un leasing


financiar, orice surplus reprezentând difernta dintre suma rezultata din vânzare si
valoarea contabila nu trebuie recunoscut imediat ca venit în situatiile financiare ale
locatarului-vânzator, ci trebuie amânat si amortizat pe parcursul termenului de
leasing.

În cazul în care tranzactia de leaseback reprezinta un leasing financiar,


tranzactia este un mijloc prin care locatorul acorda finantare locatarului, bunul
având rol de garantie. Din acest motiv nu este recomandat sa se considere drept
venit diferenta dintre sumele rezultate din vânzare si valoarea contabila.

Daca o tranzactie de vânzare si de leaseback are ca rezultat un leasing


operational si este evident ca tranzactia se face la valoarea justa, orice profit sau
pierdere trebuie recunoscuta imediat. Daca pretul de vânzare este mai mic decât
valoarea justa, orice profit sau pierdere trebuie recunoscuta imediat, cu exceptia
cazului în care pierderea se compenseaza prin plati de leasing viitoare cu o valoare
sub pretul pietei si profitul sau pierderea trebuie amânata si amortizata,
proportional cu platile de leasing, pe durata estimata de utilizare a bunului.

Daca tranzactia de leasback este leasing operational, iar platile de leasing


si pretul de vânzare sunt stabilite la valoarea justa, a avut loc, o tranzactie normala
de vânzare si orice profit sau pierdere se recunoaste imediat.

Cerintele legate de prezentarea informatiilor de catre locatari si locatori se


aplica si în cazul tranzactiilor de vânzare si de leaseback.
2.1. Ce reprezintă leasing-ul pentru asigurări şi asigurările pentru leasing

Leasingul s-a născut ca o necesitate ,creând noi modele de lucru, noi construcţii economice
diversificând în acest fel modurile de transmitere a proprietăţii şi sprijinind creşterea
economică sănătoasă .În mod sigur, piaţa a cerut această nouă şi importantă descoperire .
Astfel considerăm că la modul general ,leasingul poate fi definit ca un contract în care
finanţatorul convine cu utilizatorul ca în schimbul unor rate de leasing să îi transfere acestuia
din urmă dreptul de folosinţă asupra unor bunuri pe o perioadă determinată .

Astfel, contractul de leasing reprezintă acel contract prin care o parte denumită
locator/finanţator transmite pentru o perioadă determinată, dreptul de folosinţă asupra unui
bun al său, unei părţi denumită utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plăţi periodice,
denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul/finanţatorul se obligă să
respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de
leasing ori de a înceta raporturile contractuale .

O noutate pe care o aduce legea română presupune dreptul utilizatorului de a-şi alege, cu
acordul societăţii de leasing furnizorul ca şi societatea de asigurări .De altfel, obligativitatea
asigurării integrale a bunului obiect al contractului de leasing nu trebuie privită ca o obligaţie în
plus în sarcina utilizatorului, ci mai degrabă o măsură de protecţie instituită tot de lege în
favoarea operaţiunii în sine. Încheierea asigurării bunului poate sau nu cădea în sarcina
utilizatorului, dar este cerută în mod imperativ.

Alte operaţiuni conexe şi ne referim doar la înregistrarea bunului, nu pot fi realizate fără
dovada asigurării . Asigurarea în totalitate a bunului este fără îndoială cerută şi de faptul că
utilizatorului îi este transmis dreptul de folosinţă, proprietar exclusiv fiind finanţatorul.
Asigurarea nu trebuie privită ca o încercare de limitare a libertăţii contractuale a părţilor, ci mai
degrabă ca o securizare a operaţiunii în sine, până la îndeplinirea termenului, dar nu până la
expirarea opţiunii.

Ca şi leasingul, asigurarea depinde în bună măsură de două izvoare principale: legea şi


contractul ca izvor de obligaţii. Deşi uneori contractul de asigurare , ca şi reprezentare fidelă în
realitate a voinţei părţilor, se prezintă ca un întreg complex de fapte şi realităţi juridice, el este
în mod obligatoriu completat de către legea în sine, de întregul ansamblu normativ care
reglementează la nivel de societate un anumit fenomen .

Astfel, contractul de asigurare, ca şi cel de leasing, se încadrează în tiparul cerut în mod


imperativ de sistemul juridic pentru chiar existenţa lor valabilă. Acest lucru a fost cerut de către
interesul major pe care statul îl are în controlarea, prin reglementare, a unor realităţi ce capătă
forme diverse de manifestare în plan juridic cât şi de interesul asigurării unei protecţii a
bunurilor patrimoniale.

Contractul de asigurare reprezintă în mod clar operaţiunea prin care, o societate specializată
preia asupra sa, în schimbul unei plăţi, de la persoana asigurată, riscul producerii unui
eveniment asigurat, urmând ca, în cazul producerii evenimentului asigurat să plătească
asiguratului sau unui terţ beneficiar o indemnizaţie stabilită. Esenţa asigurării o reprezintă riscul
sub formele sale diverse şi preluarea acestuia de către o entitate specializată, agreată şi care
funcţionează în interiorul unui sistem bine stabilit după norme precise.

Cele două tipuri de operaţiuni, prin intermediul formelor proprii de exprimare juridică şi
economică, au în esenţă aceleaşi interese care incumbă părţilor cu mult înaintea exprimării
acordului de voinţă la fiecare dintre ele: satisfacerea necesităţilor personale. Deşi multe
operaţiuni pot fi privite din această perspectivă, atât leasingul, cât şi asigurările stabilesc un
grad de complexitate dictat în mod direct de cerinţele unei economii funcţionale.

Ca şi contractul de leasing, contractul de asigurare este un contract consensual, încheindu-se în


mod valabil doar prin exprimarea acordului de voinţă al părţilor, un contract sinalagmatic, cu
drepturi şi obligaţii reciproce ale părţilor, un contract cu titlu oneros, fiecare dintre părţi
urmărind un câştig, şi cu executare succesivă, cu întindere în timp. Faţă de contractul de
leasing, contractul de asigurare este în principal un contract aleatoriu, de adeziune şi de bună-
credinţă. Însă nu caracterul său de bună credinţă a părţilor, sau caracterul de adeziune , care
poate exista şi în cazul leasingului, sunt pilonii esenţiali ai unei comparaţii speciale între cele
două tipuri de contracte.

Caracterul saă aleatoriu, care priveşte exclusiv o condiţie, un eveniment viitor şi incert, de a
cărui îndeplinire depinde sau nu realizarea contractului, întinderea obligaţiilor părţilor sau
numai momentul realizării, este de natura asigurării. Fără eveniment şi în mod clar fără riscul
producerii evenimentului, nu am putea vorbi despre asigurare. Ce este de fapt evenimentul
asigurat? Fără îndoială că putem fi în prezenţa unui risc la care este supus chiar obiectul
contractului de leasing în diferite forme ale sale. Datorită naturii diverse a obiectului
leasingului, riscurile care pot interveni sunt la rândul lor diverse şi stâns legate de acesta. În
mod evident, riscurile la care este supus un imobil sunt specifice după cum la un bun mobil
avem de-a face cu alte grupuri şi categorii de riscuri. Oricum, existenţa operaţiunii de asigurare
este indutabil strâns legată de piaţa financiară şi de existenţa unei mase monetare capabile să
acopere la un moment dat toate paguble cauzate de către evenimentele asigurate. Fondul se
constituie în mod firesc prin aportul exclusiv al persoanelor asigurate şi prin intermediul altor
modalităţi de finanţare care sunt la îndemâna societăţilor de asigurări . Pe de altă parte, numai
existenţa certă a unor grupuri de risc, categorii de pericole care interesează persoanele
asigurate, duc la încheierea contractului de asigurare. Riscurile sunt încadrate după diverse
criterii, putând exista în acest caz chiar contracte de asigurare având ca obiect grupuri de riscuri
sau evenimente unice şi separate. De ce leasingul apare atât de aproape de asigurare din punct
de vedere al criteriului economic al serviciului prestat? Leasingul nu poate funcţiona în mod
legal şi chiar natural fără existenţa asigurării, iar asigurarea poate avea drept obiect un bun ce
reprezintă obiectul unui contract de leasing.

Societăţile de leasing procedează în mod evident la adoptarea tuturor măsurilor pentru a


elimina toate evenimentele care ar putea împiedica executarea în bune condiţii a contractului
de leasing, indiferent de opţiunea utilizatorului de leasing.
Iar asta înseamnă încheierea unui contract de asigurare. Pentru o mai bună administrare a
riscurilor, în practică, companiile de leasing apelează la societăţi de brokeraj în asigurări,
specializaţi în preluarea unor atribuţii ale societăţii de asigurări.

Rolul principal al acestor brokeri este acela de a se specializa în consultanţă şi administrarea


portofoliilor de asgurări pentru clienţi, devenind în acest fel parte activă în ansamblul
operaţiunilor. Prin activitatea unei companii de brokeraj în asigurări, clienţii firmei de leasing
beneficiază de un pachet complet de servicii , care acoperă toate etapele procedurii de
finanţare.

De asemenea, brokerul de asigurări are şi rolul de a selecta cele mai competitive oferte ale
companiilor de asigurări cu scopul acoperirii riscurilor specifice activităţii clienţilor, prin
emiterea de poliţe personalizate, evidenţiind totodată atât avantajele cât şi limitele opţiunii de
asigurare.

2.2. Tipuri de riscuri şi modalităţi de finanţare a acestora

Leasingul, ca orice activitate de finanţare, este supus permanent unor riscuri variate care de
regulă împiedică derularea normală a activităţii companiei finanţatoare.

Gradul de incertitudine existent în cazul unui contract de leasing este cu atât mai mare cu cât
compania ce administrează afacerea nu dimensionează corect nivelul de la care riscurile
asumate prin realizarea obiectului său de activitate, trebuie împărţite cu parteneri ce sunt
dispuşi a le prelua contra unei remunaraţii acceptate de părţi.

Solicitările de finanţare ale clienţilor de regulă urmează un circuit bine stabilit la nivelul fiecărei
companii finanţatoare, aceasta devenind de fapt o primă parte componentă a viitorului dosar
de finanţare.Dosarul va cuprinde în mod obligatoriu recomandarea departamentului de analiză
economico-financiară emisă în baza unui raport de analiză dedicat.

Indiferent de tipul de analiză utilizat considerăm că trebuie luaţi în calcul cel puţin următorii
indicatori : -indicatori financiari :

♦ solvabilitate

♦ profitabilitate

♦ lichiditate

-indicatori de leasing :

♦ nivelul de acoperire a ratei de leasing din profitul realizat

♦ nivelul expunerii anuale a clientului comparativ cu activul contabil

♦ ponderea valorii reziduale în totalul sumei finanţate


♦ pondrea sumei finanţate în valoarea de piaţă a activului

-indicatori generali care să ţină cont de calitatea acţionariatului şi managementului, sectorul de


activitate şi poziţionarea pe piaţă a clientului.

Ca urmare a faptului că societatea de leasing este supusă la o multitudine de riscuri este


imperios necesar a se implementa un sistem intern de identificare, evaluare şu cuantificare a
riscurilor cu scopul diminuării acţiunii acestora asupra activităţii întreprinderii sau chiar de
anulare a efectelor acestora prin prevenirea apariţiei lor.

Principalele categorii de riscuri întânlite într-un mediu de afaceri pot fi împărţite în :

riscuri generale

riscuri specific

Riscurile generale-reprezintă riscurile la care sunt supuse toate entităţile econmiceindiferent


de spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea şi raporturile contractuale existente între ele.
Riscurile generale sunt cunoscute drept riscuri de ţară şi pot fi sintetizate astfel :

-riscul politic este riscul determinat de schimbările de natură politică ce pot apărea într-un
spaţiu determinat la un moment dat.

-riscul macroeconomic apare ca urmare a evoluţiei de ansamblu a economiei conducând la


influenţe favorabile ce apar ca urmare a schimbării politicii fiscale.

-riscul fiscal ce apare ca urmare a schimbării politicii fiscale.

-riscul legislativ este determinat de insuficiemta sau lipsa reglementărilor ori de neclaritatea
cadrului legal care conduce la diverse posibilităţi de interpretare.

Riscurile generale reprezintă categoria de riscuri greu administrate la nivelul unei companii,
fiind acceptate într-un mod tacit de către aceasta, în acest fel ele devenind parte a mediului
general de afaceri.

Riscurile specifice reprezintă riscurile detrminate de segmentul de piaţă pe care societatea îşi
desfăşoară activitatea. În cele ce urmează vom aborda problemetica riscurilor specifice
tranzacţiilor de leasing, care pot fi structurate astfel :

Riscul de activ reprezintă riscul asumat de către finanţator în momentul finanţării bunului
solicitat de către client. În cadrul acestei categorii de risc întânlim cekl puţin două forme de risc
materializate în :

-Riscul de piaţă este determinat de raportul dintre valoarea reală de piaţă a bunului şi valoarea
capitalului rămas de recuparat de la utilizator.Acest risc poate fi uşor de controlat în condiţiile
existenţei unei pieţe “second hand„ care reprezintă un punct de reper pentru finanţator şi
asigurator, ajutându-i în situaţii extreme respectiv de reposesie şi revalorificare.
Riscul de avarii sau distrugeri este unul dintre tipurile de riscuri pe care
finanţatorul/proprietarul bunului doreşte să îl împartă cu o companie specializată în acest sens
contra unei indemnizaţii.Astfel apare ideea de finanţare a riscului care se materializează prin
încheierea poliţei de asigurare de riscuri generale sau CASCO prin care asiguratorul se obligă ca
la producerea riscului asigurat să plătească beneficiarului o despăgubire integrală sau
parţială.Tocmai acest lucru întăreşte ideea de parteneriat Companie de leasing- Companie de
asigurări bazată pe urmărirea interesului comun chiar şi atunci când apare un interes particular.

Riscul de client –este riscul determinat de situaţia financiară sau buna credinţă a acestuia

În această situaţie riscul predominant întânlit în practică este riscul de neplată a ratelor de
leasing, care poate apare în orice moment al derulării contractului de leasing şi poate avea
influenţe majore în activitatea finanţatorului.

Pentru analizarea acestui tip de risc trebuie să avem în vedere cele două categorii de clienţi
potenţiali, persoane fizice şi juridice, unde riscul îmbracă forme diferite ce trebuie gestionate ca
atare.

Parteneriatul dintre cele două companii :de asigurare şi de leasing începe încă din momentul
acceptării la finanţare de către aceasta din urmă a clientului fie prin discutarea de la caz la caz a
situaţiei solicitantului de credit fie prin eleborarea unor norme de prudenţialitate comune.

Riscul valutar reprezintă riscul întânlit ca urmare a variaţiei monedei naţionale faţă de o
monedă de referinţă şi se regăseşte cu preponderenţă acolo unde există un mediu inflaţionist.

Deoarece companiile de leasing achiziţionează şi bunuri din import încheind contracte


comerciale de regulă în Euro sau USD şi avînd disponibilităţi în lei, vor ajunge la un moment dat
să participe la licitaţiile de schimb valutar pentru a-şi crea disponibilul în valută. Această situaţie
va conduce la înregistrarea de diferenţe de curs valutar favorabile sau nefavorabile.

Măsura de siguranţă adoptată de companiile de leasing, dar care are menirea numai de a
diminua acest risc şi nu de al elimina, este aceea că de regulă moneda în care sunt încheiate
contractele de leasing este aceeaşi cu cea în care sunt atrase sursele de finaţare de către
societăţile de leasing.

Dacă totuşi apar situaţii în care aceste monede sunt diferite, modalitatea de diminuare a
riscului este aceea de folosire a instrumentelor financiare ale pieţei de opţiuni şi pieţe futures.

Instrumentul folosit cu preponderenţă pe aceste pieţe este hedgingul între cele două valute
care are menirea de a realiza compensarea unei poziţii prin luarea unei poziţii egale şi opuse .

Prin luarea acestei poziţii se diminuează sau se elimină riscul variaţiei între cele două monede
astfel că societatea de leasing poate să îşi păstreze marja de profit existentă între sumele
împrumutate şi sumele plasate.
Riscul de portofoliu este riscul determinat de un dezechilibru existent la nivelul portofoliului de
contract atât ca urmare a expunerii ridicate a finanţatorului faţă de client sau grup cât şi ca
urmare a volumului acestuia în raport cu fondurile sale proprii.

Riscul ratei dobânzii este detrminat de diferenţa existentă între ratele dobânzii aferente
operaţiunilor de activ şi cele aferente operaţiunilor de pasiv. Astfel societatea de leasing poate
să îşi stabilească propria marjă de lucru în funcţie de două elemente importante, respectiv : -
nivelul ratei dobânzii aferente sumelor împrumutate -nivelul ratei dobânzii ce poate fi practicat
pe piaţa leasingului în condiţii concurenţiale.

În practică, acest tip de risc se regăseşte şi la nivelul refinanţatorilor societăţilor de leasing, care
îşi raportează propriile rate ale dobînzii la una de referinţă, iar pe cale de consecinţă şi
societăţile de leasing au posibilitatea de a utiliza acelaşi mecanism în scopul diminuării riscului
de dobândă.

Concluzii :

O concluzie firească a celor prezentate este aceea că leasingul nu reprezntă o formă disparată
de finanţare ci un sistem integrat, cvadripartit, susţinut de parteneriate încheiate între
societatea de leasing-asigurator-firnizor/producător şi utilizator.

Deşi poliţa de asigurare apare ca o modalitate de bază de diminuare a riscului totuşi în practică
se demonstrează că intervenţia furnizorului/producătorului în situaţii extreme este deosebit de
importantă pentru existenţa parteneriatului menţionat, deoarece prin intermediul contractului
de Buy –bak se elimină înregistrarea unor costuri, reuşindu-se chiar recuperarea integrală a
eventualelor pierderi.

Sistemul de Buy –bak se bazează pe două elemente esenţiale : -prima se referă la acoperirea
riscului de activ ; -a doua se materializează în identificarea posibilităţilor de achiziţionare a unui
bun nou prin transformarea valorii reziduale a unui bun uzat drept avans pentru cel nou.

Principiul de funcţionare a Buy-bak –ului are la bază angajamentul asumat de furnizor în


relaţiile cu finanţatorul ca în situaţii de neplată a ratelor de leasing de către utilizator să
răscumpere de şa acesta bunul obiect de leasing la o valoare prestabilită.

Parteneriatul existent între leasing şi asigurare, conduce la urmărirea interesului reciproc,


având ca principală ţintă evitarea inregistrării de pierderi la nivelul întregului sistem.

2.3. Obiectul contractului de leasing

Contractul de leasing este un document juridic care trebuie sa defineasca raporturile dintre cei
trei agenti care participa: furnizorul, finantatorul si beneficiarul.

Operatiunile de leasing pot avea ca obiect

 utilizarea bunurilor mobile, inclusiv a valorilor mobiliare;


 utilizarea echipamentului industrial;
 utilizarea bunurilor imobile cu destinatie comerciala, achizitionate sau construite
de o societate de leasing, societate numita si societate imobiliara pentru comert
si industrie;
 utilizarea fondului de comert sau a unuia dintre elementele sale necorporale;
 utilizarea bunurilor de folosinta îndelungata si a imobilelor cu destinatie de
locuinta, pentru persoane fizice cu respectarea prevederilor legale privind
protectia consumatorului.

Articolul 1, alineiatul 2 din Ordonanta Guvernului nr.51/1997, republicata arata de


asemenea ca obiect al operatiunilor de leasing pot fi atât bunuri imobile precum si bunuri
mobile de folosinta îndelungata, aflate în circuitul civil, cu exceptia înregistrarilor pe banda
audio si video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor si a drepturilor de autor.

De asemenea, articolul 6 din ordonanta enuntata în rândurile de mai sus, stabileste


cerintele minime care trebuie înscrise într-un contract de leasing:

-partile contractului de leasing: locatorul / finantatorul si utilizatorul bunului care constituie


obiectul contractului;

-descrierea detaliata si exacta a obiectului contractului;

-valoarea totala a contractului de leasing;

-valoarea ratelor de leasing / a redeventelor si termenele de plata a acestora;

-perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;

-clauza privind obligatia asigurarii bunului.

În cazul contractului de leasing financiar acesta trebuie sa cuprinda pe lânga elementele


precizate si valoarea initiala a bunului si clauza privind dreptul de optiune cu privire la
cumpararea bunului si condiitiile în care acest drept poate fi exercitat.

Daca partile contractului de leasing doresc inserarea altor clauze, acestea se pot conveni
si stabili de comun acord.

Contractul de leasing nu poate fi încheiat pe un termen mai mic de un an de zile.

Contractele de leasing pot constitui titlu executoriu în cazul în care utilizatorul nu preda
bunul ce constituie obiectul contractului în doua situatii posibile:

-la sârsitul perioadei de leasing, atunci când utilizatorul nu si-a formulat optiunea
cumpararii bunului sau a prelungirii contractului încheiat între el si locator;

-în cazul unei rezilieri a contractului din vina exclusiva a utilizatorului.


Daca utilizatorul bunului îsi îndeplineste toate obligatiile contractuale asumate are
posibilitatea sa cumpere bunul si înainte de expirarea termenului de leasing, cu conditia
încheierii unui acord în acest sens cu locatorul.

2.4. Aspecte fiscale: impozitul peprofit - reglementari speciale

Datorita rigiditatii procedeelor de finantare a comertului si a necesitatii dotarii


întreprinderilor cu masini si utilaje moderne, precum si a crearii unui confort propriu în ceea ce
priveste segmentul auto, piata leasingului din România este în plina dezvoltare.

Leasingul este o modalitate de finantare a întreprinderilor care doresc sa achizitioneze


utilaje si echipamente de folosinta îndelungata, dar care nu au posibilitati financiare.

Acest fel de finantare vine în întâmpinarea agentilor economici care nu pot obtine
credite de la banci sau nu vor sa-si greveze bunurile imobile si mobile prin instituirea de ipoteci
sau gajuri. El s-a dovedit a fi cel mai eficient mijloc de finantare a investitiilor productive,
oferind un plus de siguranta detinatorilor de capital.

Principala problema pe care o intâmpina leasingul în România o reprezinta legislatia


deficitara.

Schimbarile importante aduse de legea impozitului pe profit, Legea nr.414/2002, care a


intrat în vigoare la 01 iulie 2002, pun într-o situatie favorabila anumite categorii de companii, în
timp ce altele ar putea fi dezavantajate. Cert este însa, faptul ca firmele de consultanta si
bugetul statului vor avea cel mult de câstigat din modificarea legislatiei fiscale.

Cu dobânzi ceva mai ridicate decât cele bancare, leasingul avea câteva atuuri: în primul
rând, sanse mai mari de obtinere a investitiilor / utilajelor într-un timp optim; în al doilea rând
posiblitatea deducerii integrale a dobânzii de la plata impozitului pe profit.

Pusa în aplicare legea mentionata schimba complet situatia, introducând impozit pe cea
mai mare parte din dobânzi. Articolul 10 aliniatul 5 din legea 414/2002, contine o capcana ale
carei consecinte pe termen lung sunt greu de evaluat, sintagma "institutii de credit autorizate"
nu este definita de lege. Într-o interpretare stricta, Ministerul Finantelor Publice a avut în
vedere numai bancile si cooperativele de credit, institutii care sunt autorizate de Banca
Nationala, singurele în cazul carora dobânzile scapa integral de impozit, societatile de leasing
fiind excluse.

Chiar daca prin aceasta lege s-a urmarit limitarea împrumuturilor pe care actionarii sau
asociatii le acordau societatii, aceasta reprezentând o practica frecventa în evitarea impozitelor
catre stat, aceasta lege loveste în plin piata leasingului.

Urmarind procedura de finantare, un client sau un utilizator se adreseaza unei


întreprinderi specializate în leasing pentru a obtine un bun pe care nu-l poate plati imediat si
integral. Societatea de leasing cumparaa bunul dorit de client si-l da acestuia în locatie.
Utilizatorul bunului îl închiriaza pentru o anumita perioada de timp, platind periodic anumite
sume de bani, numite rate de leasing.

Prin noile reglementari, în cazul leasingului, scapa de impozit doar ceea ce depaseste 2%
plus nivelul Euribor si Libor care reprezinta nivelul de referinta pe pietele interbancare
internationale.

Ca urmare a impozitarii, costul ratei de leasing va creste cu aproximativ o treime.


Societatile de leasing nu pot coborî dobânda din pricina costurilor ridicate care atrag, la rândul
lor resurse de pe piata.

Daca aceste prevederi nu vor fi modificate, peste 70.000 de clienti vor fi afectati, firme
care au contracte în derulare, la care se vor adauga noii clienti. Aceste "lacune" nu vor putea fi
acoperite numai în cazul în care se vor modifica contractele. Mai concret, va fi redus nivelul
dobânzii formal si marirea comisionului de administrare.

Alte prevedri ale legii în ceea ce priveste leasingul ar fi:

-pentru cheltuielile privind amortizarea activelor corporale si necorporale, spre exemplu


echipamentele tehnologice, respectiv masini, utilaje si instalatii de lucru, computere si
echipamente aferente acestora, puse în functiune dupa data intrarii în vigoare a legii, se poate
utiliza regimul de amortizare accelerata fara aprobarea organului fiscal teritorial.

Cei care nu au optat pentru acest regim de amortizare accelerata, pot deduce cheltuieli
suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora. Valoarea
ramasa de recuperat pe durata de viata utila se determina dupa scaderea din valoarea de
intrare a sumei egale cu deducerea de 20%.

-articolul 12 al aceleiasi legi prevede faptul ca, în cazul leasingului financiar utilizatorul
este tratat sub aspect fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operational locatorul /
finantatorul are aceasta calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de
leasing se face de catre utilizator, în cazul leasingului financiar si de catre locator, în cazul
leasingului operational, cheltuielile fiind deductibile. În cazul leasingului financiar utilizatorul
deduce dobânda, iar în cazul leasingului operational utilizatorul deduce chiria.

Concluzie:

Leasingul constituie o activitate relativ noua pentru economia Moldovei si cu toate ca primele
afaceri din domeniu au fost inregistrate inca in anii 90, iar legea cu privire la leasing a fost
adoptata in 1996, aportul leasingului in PIB este nesemnificativ.

Un stimulent important pentru tranzactiile de leasing il constituie cadrul legal si fiscal propice.
Anularea facilitatilor fiscale in 1999 a conditionat micsorarea cifrei de afaceri in acest sector al
economiei. Din aceste considerente stabilirea facilitatilor la impozitare in sectorul de leasing
constituie o directie strategica care va conditiona dinamizarea dezvoltarii leasingului in
Moldova.