Republica Cipru este un mic stat insular așezat în bazinul mediteranean la

echidistanță de țărmurile Europei, Africii și Asiei. Datorită acestei așezări economico-

geografice, țara a servit drept obiect de dispută între marile imperii încă din cele mai
vechi timpuri. Aici au stăpânit rând pe rând asirienii, egiptenii, perșii, romani și bizantinii.
În secolul al XII-lea insula a fost cucerită de cruciați până în 1489, când a trecut sub
stăpânirea Veneției. În 1571 a fost ocupată de Imperiul Otoman, iar în 1878 de Imperiul
Britanic.
În anul 1878, după înfrângerea în fața Rusiei, Imperiul Otoman acordă insula
Regatului Unit pentru a-l ajuta în cazul unui nou conflict. De asemenea Ciprul devenise
ținta iredeniștilor greci, iar otomanii nu mai voiau să repete experiențele neplăcute din
Balcani. În anul 1914, britanicii oferă insula Greciei, cu condiția ca aceasta să intre în
război de partea Antantei, însă propunerea este refuzată. După ce devine republică în
1923, Turcia nu manifestă nici ea vreun interes asupra Ciprului.
În anul 1955 mișcarea greacă enosistă EOKA (Organizația națională a
combatanților ciprioți) începe o luptă armată împotriva puterii coloniale. Drept răspuns
britanicii angajează turci musulmani în poliție, pe care îi însărcinează cu represiunea
rebelilor. Astfel s-au creat condițiile perfecte pentru ura etnică. Doi ani mai târziu statul
turc încurajează apariția unei organizații similare cu EOKA și anume TMT ( Mișcarea de
apărare turcă). În anul 1958 conflictele etnice îi obligă pe britanici să traseze o linie de
demarcare în Nicosia, cele două comunități ( turcă și cipriotă) trăind de atunci separate.
În anul 1959 britanici cedează în fața cererilor de independență, cu condiția de a
păstra pe insulă două baze navale. De asemenea tratatele de la Zurich și Londra ce
recunoșteau independența Ciprului limitează suveranitatea noului stat Marea Britanie,
Grecia și Turcia au dreptul de a interveni în caz de probleme majore, iar unirea cu Grecia
este strict interzisă.
În cadrul Constituției din 1960 se prevedea ca cele două comunități împărțite pe
criterii religioase să se administreze singure. Președintele republicii trebuia să fie cipriot
grec, iar vicepreședintele turc. Majoritatea grecilor considerau că, constituția impusă de
puterile străine îi discrimina pe ei ca majoritate ( 76%), în favoarea minorităților turcești.
 Programele școlare erau preluate de la Atena, respectiv de la Ankara, iar de zilele
naționale ale Greciei și Turciei erau permise arborarea drapelelor și intonarea imnurilor
naționale ale celor două state- mamă. Însă în 1974 a intervenit un incident sub numele de
invazia turcă care a deturnat Cipru de pe traiectoria firească declanșând criza cipriotă.
Funcția de președinte era deținută în acel an de episcopul Makarios care plănuia să
unească Grecia și Cipru. Cu o zi înaintea proclamării acestei uniuni armata Turciei a
ocupat partea de nord a insulei a cărei populației este preponderent turcă creând
Republica Turcă a Ciprului de Nord.