Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d.

14
iulie 1967) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub
influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă
marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul
Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre
autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși
scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul
consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă
explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este
unul dintre autorii canonici din literatura română. După o altă ipoteză, numele poate veni de la
numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă.

A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză)

polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din
urmă privind Literatura modernistă.[6] La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani,
până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia
Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere.[7] Arghezi, Gala Galaction și
Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius,
artista și nuvelista Lucia Demetrius.[8]
În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului
Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul
din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a
parodiat cu sarcasm lumea monahală.
În 1905 a început un șir de călătorii în străinătate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a
dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită
să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât
să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat
la cursurile Universității Fribourg, dar nu a fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a
mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câștige existența,
a lucrat în atelierul unui bijutier.[9]
În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub
supraveghere de autoritățile elvețiene.
În 1909 a vizitat Italia.
S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în
revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala
Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri,
pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și
literare ale vremii.[10] Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme
ale poetului, Rugă de seară.[11]
În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan
Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai
putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său)[12]
Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și
intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen
Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru
Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor
Zambaccian.[13] Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de
întâlnire, Casa Capșa.[13] În acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului de
artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea,
Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă,
lângă Parcul Cișmigiu.[14] A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești
După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse
de partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să
intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-
Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia
Imperială.[15]
În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis un an, împreună cu 11
ziariști și scriitori (între care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare, deoarece
colaborase cu autoritățile germane de ocupație. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de
poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal".
După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate
articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa carte de
proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și
"Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu
jucării", inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele
știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a.
Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată lumea. În 1934 publică
romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală fiind dragostea materna și devotamentul filial.
Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul
Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina",
de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei")
publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare
pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german Manfred von Killinger[16]. Ziarul e
imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai
târziu.

Interdicții și reabilitări
În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin
Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", în
care, printre altele, acuzând pestilențialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancționează un "urât
mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă amenințare cu moartea. Scriitorul va fi
interzis imediat după publicarea acestuia și se retrage din viața publică în căsuța lui de la Mărțișor
unde ar fi supraviețuit, după cum afirma, din vânzarea cireșelor.
În perioada 1952 - 1967 poetul a fost „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
Tudor Arghezi este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet
național la 80 și 85 de ani și deputat în Mare Adunare Națională.[17] S-a bucurat de mari avantaje în
regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe
placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi",
"Cu bastonul prin București". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția
sa, în grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind
menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul
La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub semănătura Ion
Theo. Până în 1910 - când a început să conducă sau să editeze el însuși reviste și ziare cum sunt:
"Cronica", "Cuget românesc", "Națiunea", "Bilete de papagal" - publică la mai multe periodice ale
vremii: "Revista modernă", "Viața nouă", "Facla", "Viața românească" și altele.
Desenatorul
La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi a fost custodele unei săli de expoziții a societății
„Ileana” (Societatea pentru dezvoltarea artelor în România, inițiată de câțiva pictori, printre
care Constantin Artachino, Nicolae Vermont și Ștefan Luchian, în iulie 1897). Aflându-se în mediul
pictorilor și pasionat de desen, Arghezi a schițat în peniță peisaje și portrete de o calitate care i-ar fi
prevestit un destin de artist în toată regula. Poetul a mărturisit că opțiunea pentru scris a fost dictată
doar de lipsa mijloacelor pentru a-și procura un atelier, șevalete, pânze, vopseluri. La Editura
Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a apărut un elegant album cuprinzând 80 de desene și
fragmente de manuscrise din tinerețea lui Arghezi. Multe din desene datează din perioada 1905-
1910, când Arghezi a stat în Elveția.[18]

Premii și distincții
Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George
Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru
al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul
Internațional Johann Gottfried von Herder.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.
În 1965 a fost nominalizat [19] la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea
filologului italian Angelo Monteverdi.

Opere
 Cuvinte potrivite, poezii, 1927
 Icoana de lemn, tablete, 1929
 Poarta neagră, tablete, 1930
 Flori de mucigai, poezii, 1931
 Cartea cu jucării, poezii, 1931
 Tablete din Țara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933
 Ochii Maicii Domnului, 1934
 Cărticica de seară, poezii, 1935
 Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934
 Versuri, 1936
 Ce-ai cu mine vântule?, 1937
 Lina, roman, 1942
 Eminescu, studiu critic, 1943
 Versuri alese, 1946
 Bilete de papagal, 1946
 Una sută una poeme, 1947
 Prisaca, 1948, poeme pentru copii
 1907-Peizaje, 1955
 Pagini din trecut, publicistică, 1955
 Cântare omului, 1955
 Frunze, 1961
 Poeme noi, 1963
 Cadențe, 1964
 Silabe, 1965
 Răzlețe, 1965
 Versuri lungi, 1965
 Ritmuri, 1966
 Litanii, 1967
 Noaptea, 1967
 O Furnică
 Testament