Giuseppe Fortunino Francesco Verdi

(n. 10 octombrie 1813, Le Roncole[*], Franța – d. 27 ianuarie 1901,Milano, Regatul

Italiei a fost un compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile sale în muzica
de operă.

Giuseppe Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813 în mica localitate Le Roncole[14], în

apropierea Parmei, Italia. Părinții săi, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau
acolo o mică fermă, Osteria Vecchia.

Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică de la organistul din comună, făcând exerciții
acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când
Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl
ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la
conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un
student de conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al
comunei și se căsătorește în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi
copii, Virginia și Icilio. Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în
direcția muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatro alla Scala din Milano cu
opera Oberto, conte di San Bonifacio, obținând un oarecare succes, umbrit însă
în 1840 de moartea Margheritei, apoi și a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi,
Verdi se reculege și își continuă activitatea componistică cu opera Un giorno di regno,
care înregistrează însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze
muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține la Scala un succes triumfal cu
opera Nabucco, datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina
Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.

Începe o perioadă în care Verdi muncește "ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru
a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843 și 1850 compune
într-un ritm susținut 13 opere, între altele I Lombardi alla prima
crociata (Lombarzii), Ernani, I due Foscari, Macbeth și Luisa Miller. Tot în acest timp ia
naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.

În 1848 se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că,
din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele
de "Trilogia populară", și anume: Rigoletto, Il Trovatore și La Traviata, la care se mai
adaugă și I vespri siciliani (Vecerniile siciliene). Succesul acestor opere a fost de
nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește împreună cu Giuseppina
Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a
timpului. În 1857 se pune în scenă opera Simon Boccanegra iar în 1859 se
reprezintă Un ballo in maschera („Bal mascat”). În același an se căsătorește
cu Giuseppina Strepponi.

Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul
mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea
dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D ' Italia = Victor Emanuel,
regele Italiei). În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe
activitatea muzicală și dă la iveală opera La forza del destino („Forța destinului”)
și Messa di Requiem, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni.
Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune
opera Aida. În 1887, este reprezentată capodopera sa Otello iar în 1893, la vârsta de 80
de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după
care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea componistică. După ce
în 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.
Opere

Oberto – 1839
Un giorno di regno – 1840
Nabucco – 1842
I Lombardi alla prima crociata – 1843
Ernani – 1844
I due Foscari – 1844
Giovanna d'Arco – 1845
Alzira – 1845
Attila – 1846
Macbeth – 1847
I masnadieri – 1847
Jérusalem – 1847
Il corsaro – 1848
La battaglia di Legnano – 1849
Luisa Miller – 1849
Stiffelio – 1850
Rigoletto – 1851
Il trovatore – 1853
La traviata – 1853
I vespri siciliani – 1855
Simon Boccanegra – 1857
Aroldo – 1857
Un ballo in maschera – 1859
La forza del destino – 1862
Don Carlos – 1867
Aida – 1871
Otello – 1887
Falstaff – 1893