Sunteți pe pagina 1din 7

Viaţă şi societate românească (1918 - 1940)

Evoluţia societăţii româneşti după primul război mondial a fost


caracterizată de o alternanţă a perioadelor de stabilitate şi criză.
Economică şi socială.
Criza politică cu câteva excepţii a fost o marcă a vieţii din România în
perioada interbelică.
În intervalul 29 noiembrie 1918 - 4 septembrie 1940 la conducerea ţării
au fost 30 de cabinete cu tot atâţia prim-miniştri. În 22 de ani de pace.
Viaţa oamenilor obişnuiţi era ordonată de accesul la resurse, iar
polarizarea socială a fost mai mult decât evidentă.
Spre exemplu - arăta invitatul ediţiei - oraşul dispunea de o divizare
socială reprezentată de trei cercuri: pauperii sau sărăcia lucie aşezată la
margine, funcţionarii, contabilii, profesorii, inginerii pe linia mediană,
oamenii de afaceri, industriaşii şi proprietarii de pământuri, în centrul
oraşului.
Şi imaginea urbană a fost ilustrată de starea socială şi mai ales
financiară: “locuinţe” temporare de sfârşit de săptămână şi cocioabe la
mahala, locuinţe cu confort mediu mai spre centru şi clădiri
impunătoare cu etaj, curent electric, aducţiune de apă şi canal, încălzire
proprie prin calorifer în centru.
Capitala a rămas unul dintre oraşele cu cele mai vizibile contraste
sociale din epocă.
Viaţa la ţară a fost şi mai austeră. În urma marii reforme agrare din
1921, câteva milioane de ţărani au devenit proprietari.
Locuinţa familiei Theodor Leahu din Chişinău, înainte de război.
Proprietari ce urmau ca în răstimpul de 25-30 de ani să-şi achite ratele
pentru pământul dobândit. Rate sau cupoane.
Familiile de ţărani au fost alcătuite din cel puţin 5-6 copii, însă numărul
acestora a fost şi mai ridicat, în Moldova şi Basarabia, chiar până la 10-
12.
Nevoia de braţe de muncă a fost la rândul ei o cerinţă permanentă
pentru mediul rural.
Lociunţele ţăranilor se mărgineau la cel mult două sau trei camere,
dintre care una era dedicată primirilor şi în care nu locuia nimeni.
Adeseori toată familia se regrupa într-o singură cameră care servea şi
de dormitor şi de sală de masă.
Prosperitatea lor era dată de numărul de pogoane sau iugăre de pământ
deţinute.
În a doua decadă a perioadei interbelice s-a ridicat totuşi o clasă
ţărănească de mijloc de o condiţie mult mai bună faţă de sfârşitul
primului război mondial.
S-au menţinut pe tot parcursul acestor 22 de ani de pace diferenţele
sociale şi de nivel de trai între provinciile istorice.
Familia Theodor Leahu, acasă la Chişinău.

Mai multă abundenţă în Transilvania, Bucovina, Banat-Crişana şi unele


regiuni din Vechiul Regat şi sărăcie în Moldova, Dobrogea, părţi din
Muntenia şi Oltenia.
Educaţia şi sănătatea au rămas două domenii în care politicienii au
promis “marea cu sarea” şi în care schimbările în bine au fost puţine şi
întârziate.
Cursul primar era gratuit, însă implica cheltuieli din partea părinţilor
pentru haine şi manuale, rechizite.
Dintr-o frecvenţă şcolară de 60 la sută, abia jumătate reuşeau să
promoveze primele patru clase. Mentalitatea ţăranului că “nu-l dau la
şcoală, că nu-l fac popă” era des întâlnită în România interbelică.
Abia 1 la sută din copiii de ţărani ajungeau să-şi încheie o educaţie
superioară. Rata de alfabetizare atingea la sfârşitul perioadei interbelice
procentul de 50 la sută din populaţia ţării.
Cu toate acestea în perioada interbelică din 200 de intelectuali de marcă
ai ţării, 170 proveneau din rândul ţăranilor.
Îngrijirea sănătăţii prin asistenţă medicală de specialitate a fost
apanajul locuitorilor de la oraş. Tot aici se concentra cea mai mare parte
dintre medici şi personal auxiliar.
La ţară însă şi la oraşe pentru populaţia săracă, medicul rămânea cel de
circumscripţie depăşit de numărul imens de pacienţi pe care-i avea.
Medicamentele aveau preţuri prohibitive pentru o însemnată parte a
populaţiei, iar credinţa că doctorul vine înainte să-şi dea duhul
pacientul limita cererea ţăranilor.
Relaţiile dintre patroni şi muncitori au fost de la început bazate de profit
şi competenţă, însă în cazul uzinelor şi fabricilor mari, angajaţii
beneficiau de o serie de înlesniri: locuinţe de serviciu, concedii şi
indemnizaţii plătite, repaus duminical asistat de patron fie prin
activităţi sportive, fie prin cele artistice de amatori.
Familia Theodor Leahu reunită în grădina casei din Chişinău. Foto:
Gheorghe Leahu.
În perioada interbelică numărul femeilor angajate a fost destul de
limitat, cele mai mult lucrând în sectorul public, ca funcţionare şi în
servicii, cel mai adesea în comerţ.
Idealul oricărei familii obişnuite în România rurală interbelică a fost ca
măcar unul dintre copii să urmeze o şcoală superioară pentru a ajunge
în viaţa profesională avocat, medic, profesor universitar, ori inginer,
arhitect, preot sau magistrat.
Pentru acest obiectiv, toată familia conlucra în folosul celui ales să-i
reprezinte social. La oraş erau preferate meseriile ce aduceau câştig, fie
în fabrici şi uzine, fie ca particulari.
Ceea ce s-a menţinut constant între 1918 şi 1940 a fost abundenţa de
produse alimentare şi agricole. Ţăranii constituiau aproape 70 la sută
din ponderea populaţiei şi ca atare produceau cu mult peste cererea
pieţei interne.
Audio: Înregistrarea integrală a emisiunii
Iată câteva niveluri salariale (lei) în funcţie de profesii şi funcţii în anul
bugetar 1934-1935:
Ministr-30.400
Prefect de judet-17.250
Notar-1.900-4.000
General-25.400
Patriarh - 31.500
Profesor universitar - 23.350 - 29.550
Inginer - 3.300 - 19.500
Învăţător cu trei gradaţii - 3.700 - 4.700
Medic - 8.500 - 11.900
Medic de ţară cu trei gradaţii - 8.450 - 9.450
Plutonier (şef de post) - 3.400
Judecător - 9.250 - 19.150
Contabil cl.II - 2.850 - 6.100
Mecanic de locomotivă - 3.063 - 3.850
Lăcătuş - 2.600 - 2.650
Şofer - 1.950 - 5.350
Grădinar - 1.300 - 2.750
Doică - 1.450
Spălătoreasă - 500 - 2.200
Uşier - 2.400 - 3.250
Portar - 500 - 5.400
Ucenic - 300 - 1.850
Vizitiu - 600 - 2.350
Şi câteva preţuri medii de vânzare al alimente în Bucureşti, anul
1934:
Carne de vacă, cal. I - 17,59 / kg.
Carne de porc, cal. I - 28,40/ kg.
Mezeluri - 48,50 / kg.
Lapte - 8,25 / litrul
Unt - 65 / kg.
Brânză de burduf - 53,75 /kg.
Ouă - 154,15 / 100 de bucăţi
Găini - 40,90 / bucata
Făină de grâu , cal. 00 - 10 / kg.
Pâine albă - 7,75 /kg.
Pâine neagră - 5,55 /kg.
Cafea - 88,50 /kg.
Măsline - 33,90 /kg.
Cartofi - 3,10 /kg.
Ulei de floarea-soarelui - 25,75 /litrul
Vin alb - 19,50 /litrul

Populatia tarii a ajuns la aproximativ 18 mil. locuitori, din care circa 72% erau
romani, iar 28% minoritati : maghiari, germani, evrei, urcrainieni, sarbi, croati,
tigani, etc. Minoritatilor li s-au asigurat drepturi egale cu ale populatiei
majoritare, drepturi consfiintite prin decretele-lege din 1918, 1919, prin
Constitutia din 1923, Legea Invatamantului 1924 si 1928 si prin Legea Electorala
1926. Pentru integrarea si solutionarea problemei minoritatilor nationale, imediat
dupa Primul Razboi Mondial in Romania s-a infiintat un subsecretariat de stat
pentru minoritati. De asemenea, Romania a acceptat tratatul minoritatilor
incheiat la Paris in timpul Conferintei de Pace. In solutionarea problemelor
minoritatilor, guvernele Romaniei din perioada interbelica a avut drept model
principiile consemnate in acest domeniu de Rezolutia Unirii de la Alba-Iulia, 1918.

S-ar putea să vă placă și