Disciplina fara pedeapsa

Cum sa-ti pastrezi autoritatea in fata copilului tau, fara sa-i stirbesti stima de sine

Parintii ultimelor generatii sunt foarte ocupati. Isi cresc singuri copiii,
nemaibeneficiind, ca in trecut, de traiul la comun cu bunicii, matusile, sau alte
rude, care ajutau atat in gospodarie, cat si la cresterea copilului. Rezultatul este nu
numai timpul scurt petrecut cu copiii, dar o lipsa de intelegere a felului in care sa
schimbe comportamentele negative ale copiilor, fara sa pedepseasca. Pentru ca da,
se poate!

Foarte multor parinti li s-a spus, de-a lungul ultimelor generatii, “NU va mai bateti
copiii!”. Desi acest indemn a fost inteles de foarte multa lume, nimeni n-a venit sa-
I invete pe parinti sa inlocuiasca bataia cu alte metode de disciplinare a copilului,
motiv pentru care ne confruntam cu comportamente de multe ori scapate de sub
control, parintii gasindu-se de multe ori incapabili sa rezolve aceste situatii.

Inainte de a va spune mai multe despre aceste metode, va propun sa ne uitam mai
in detaliu la ceea ce inseamna, de fapt, pedeapsa, pentru ca ea nu este numai fizica
si, orice forma ar imbraca, cicatricele pe care le lasa sunt la fel de daunatoare si
vizibile pe termen lung.

Pedeapsa

Pedeapsa este o metodă de parenting excesiv de controlantă, autocratică. Una

din convingerile sale de bază este că cei mici trebuie să se simtă prost pentru
„a-și învăța lecția.”

Pedeapsa impune suferințe fizice sau emoționale, cum ar fi bătaia, pălmuirea,

țipatul, critica sau șantajul emoțional. Este firesc să găsiți sfaturi de parenting cum
ar fi „aveți grijă să îi răpiți activitatea favorită a copilului vostru” sau „puneți
copiii care se ceartă să stea împreună pe un scaun incomod până ce soluționează
problema.” De ce să restricționați o activitate favorită dacă nu are nimic de-a face
cu indisciplina? Dorim să adăugăm suferință! De ce să nu lăsăm copiii să stea într-
un scaun comod? Adăugând această suferință în plus îi va face în mod sigur pe
copii să le fie groază de soluționarea problemelor, pentru că este o experiență
incomodă, pedepsitoare! În mod ideal, dorim să ne vedem copiii într-o zi stând
cândva laolaltă în mod voluntar pentru a rezolva probleme.

Această idee, că oamenii trebuie să se simtă prost pentru a învăța, este ilogică.
Imaginați-vă dacă de fiecare dată când ati citi o carte,sau v-ati uita la un film
pentru a invata ceva, lanțuri s-ar încolăci în jurul picioarelor voastre și nu v-ați
putea mișca din scaun. Cum v-ați simți legat de cititul acestei cărți? De oricâte ori
cineva suferă, învățatul devine mai dificil și crește resentimentul față de persoana
care cauzează suferința.

Părinții folosesc cel mai frecvent pedeapsa pentru a exercita putere sau pentru
a se răzbuna. Majoritatea părinților ar dori să poată controla comportamentul
copiilor lor și se simt supărați, răniți sau frustrați atunci când nu pot. Pedeapsa le
poate părea satisfăcătoare părinților supărați, frustrați, dar nu îi ajută pe copii să
învețe să aibă autocontrol și auto-disciplină. Pedeapsa învață părinții, nu copiii, să
fie responsabili pentru controlarea comportamentului copiilor. Devine meseria
părintelui să prindă copiii atunci când sunt buni și să îi răsplătească, apoi să îi
prindă când sunt răi și să îi pedepsească.

Pedepsele cele mai intense impun suferință fizică; alte pedepse sunt în mod
normal rezultatul utilizării greșite a disciplinei de către părinți. Palme peste
față sau mâini, împinsul sau îmbrâncitul, apucatul mâinilor, al gâtului sau urechilor
și târâtul sunt toate forme fizice de pedeapsă la limita abuzului.

Bătaia este o pedeapsă aleasă de mulți părinți de copii mici. Majoritatea părinților
folosesc bătaia atunci când sunt frustrați de o situație, sau pentru că nimic altceva
nu pare să funcționeze. Bătaia este de obicei o reflexie a lipsei de abilități, răbdare,
autocontrol sau cunoștințe a părintelui. Unii părinți, totuși, chiar cred că bătaia este
o unealtă valoroasă, eficientă a parentingului – și unele resurse de parenting chiar
oferă reguli pentru bătaie. (Eu nu o voi face) Bătaia învață supunerea datorată fricii
față de persoana care are cea mai mare putere fizică. Chiar dacă bătaia pare să
îndrepte rapid comportamentul negativ, studiile de cercetare pe termen lung au
arătat că, cu cât un părinte bate mai mult un copil datorită indisciplinei, cu atât se
comportă mai rău în timp copilul.

CONSECINȚELE PE TERMEN LUNG ALE PEDEPSELOR

Pedeapsa este o iluzie; ea doar pare să funcționeze. În cazul în care copiii

încetează cu indisciplina, părinții primesc o răsplată imediată, care reîntărește
credința că pedeapsa a funcționat. Sigur, uneori copiii se comportă frumos, dar ei
sunt motivați să evite rezultate negative. Noi dorim ca cei mici să aleagă un
comportament pozitiv pentru că îi înțeleg valoarea.

Pedeapsa reîntărește sau înrăutățește ciclurile de comportament negativ

intenționat. Pedeapsa acordă atenție indisciplinei, chiar dacă este o atenție
negativă. Din moment ce pedeapsa se bazează pe putere, ea agravează luptele
pentru putere. Pedeapsa este adeseori modalitatea părintelui de a se răzbuna, fapt
ce agravează ciclurile de răzbunare.

Copiii devin imuni la pedeapsă. În cele din urmă, copiii dezvoltă o atitudine
defensivă de „Nu mă poți răni”. Părinții simt că amenințările și pedepsele lor
trebuie să devină din ce în ce mai dure. Aceasta crește riscul ca pedepsele să treacă
granița spre abuz.

Pedeapsa anulează responsabilitatea. Odată ce suferința s-a încheiat, copiii se

gândesc că au plătit pentru greșeala lor. Dacă sunt dispuși să „accepte pedeapsa”,
pot alege din nou să „facă crima.” Singurele lecții pe care copiii le învață din
pedepse sunt importanța puterii, cum să nu fie prinși și că ceilalți sunt responsabili
pentru controlul comportamentului lor. Copiii nu învață auto-disciplina sau să
compenseze pentru rezultatele acțiunilor lor.

Pedepsele fizice predau lecții nesănătoase:

 Oamenii superiori au dreptul să îi rănească pe cei care sunt inferiori.

 Violența fizică este o metodă acceptabilă de a rezolva conflictele și de a se

răzbuna.

 Este în regulă ca părinții să dea în copii.

 Părinții pot face orice doresc, chiar dacă nu este rezonabil sau este
vătămător. Copiii trebuie să facă orice spun părinții.

 Dacă te-am lovit pentru că „Te iubesc” atunci lovitul este acceptabil în
relații de iubire. Acesta este modul în care oamenii arată dragostea.

Pedepsele fizice nasc violență. Toți oamenii abuzivi au fost martori la sau au trăit
abuzuri la un anumit moment în viața lor. S-ar putea să nu le placă să fie violenți,
dar nu au învățat alte modalități de a se exprima sau de a rezolva conflicte. Veste
bună este că nu toți copiii abuzați devin adulți abuzivi atunci când cresc. Ei au
liberul arbitru și pot face o alegere conștientă de a rupe ciclul pedeapsă/abuz și de
a învăța abilități mai sănătoase.

Pedepsele scad stima de sine. Pedepsele dor. Este dificil pentru copii să înțeleagă
cum cineva care îi rănește ar putea să îi și iubească. Copiii pedepsiți încep să se
vadă ca fiind neiubiți sau de neiubit. Ei cred că sunt fără valoare pentru că li s-a
spus că sunt oameni răi.

Cicatricile emoționale pot dura o viață întreagă. Oamenii nu au nevoie de răni

fizice pentru a se simți abuzați. Mulți adulți își pot aduce aminte cum se simțeau
atunci când erau pedepsiți atunci când erau copii. Ascultarea lor se datora fricii, nu
respectului dobândit în urma „învățării lecției”. Dacă îi întrebi de ce au fost
pedepsiți, majoritatea nu își pot aduce aminte ce au făcut greșit, doar modul în care
s-au simțiti legat de pedeapsă și de cel care a administrat-o.

Disciplina, in locul pedepsei

Credința de bază a disciplinei este că cei mici pot învăța din greșelile lor fără a
adăuga suferință în plus. De fapt, cu cât învață cineva mai mult, cu atât suferă mai
puțin. Suferința trăită de copii în cadrul disciplinei este de obicei rezultatul normal
a ceea ce au făcut. Atunci când altcineva cauzează suferință adițională, disciplina
este transformată într-o pedeapsă nesănătoasă, nefolositoare.

Cuvântul „disciplină” vine de la cuvântul grecesc „disciple”. Disciplii urmează un

lider care îi ghidează. Deci, rolul părintelui în disciplină este acela al unui profesor
și lider, nu al unui controlor. Concentrarea este asupra soluțiilor și lecțiilor, nu a
impunerii consecințelor. Disciplina învață câteva lecții importante:

 Comportamentul este o opțiune. Fiecare acțiune are un efect, pozitiv sau

negativ. (Aceasta este o lege universală a naturii!) De aceea, alegerile
comportamentale ale copiilor determină dacă ei vor resimți rezultate pozitive
sau negative. Atunci când copiii aleg un comportament iresponsabil și acesta
nu le recompensează scopurile, ei nu văd niciun scop în a continua să se
comporte într-un mod negativ. Dacă le arătăm modalități pozitive de a-și
atinge scopurile, ei vor alege în mod natural acest comportament mai
eficient. Alegerile comportamentale slabe sunt greșeli care oferă oportunități
de a învăța un comportament mai bun.

 Copiii sunt responsabili pentru controlul propriului comportament.

Părinții sunt responsabili pentru tragerea la răspundere a copiilor pentru
alegerile lor comportamentale și pentru a îi ajuta să vadă lecțiile din fiecare
greșeală. Prin pedeapsă, părinții le fac ceva copiilor. Atunci când încearcă să
copleșească sau să controleze copiii, părinții decid disciplina în locul lor.
Dacă părinții folosesc aceste soluții rapide în locul predării pe termen lung,
copiii ratează oportunități de a învăța auto-disciplina. În mod ideal, dorim să
 implicăm copiii și să planificăm disciplina împreună cu ei. Doar atunci vor
înțelege copiii pe deplin că dețin sub controlul lor comportamentul lor (și
rezultatele acestuia).

O sa incep metodele disciplinare, incercand sa demolez mitul “sederii la colt”, pe

“scaunul rusinii”, “du-te la tine in camera!” si alte forme de time-out. Indiferent de
motiv, aceasta este o peseapsa, nu o metoda disciplinara, asa ca:

Folosiţi time-out-uri NUMAI pentru autocontrol

Pauzele sunt una din cele mai greşit înţelese şi folosite unelte care există. Miturile
şi informaţiile inexacte înfloresc printre părinţi şi profesionişti. Majoritatea
părinţilor sunt familiari cu procesul ineficient de pauză: să îi facă pe copiii să
meargă la un scaun, o cameră sau un loc izolat de fiecare dată când se comportă
greşit. Părintele stabileşte un timer şi părintele se asigură că, atâta timp cât este
acolo, copilul nu se distrează. Totul legat de această pauză este decis şi controlat de
părinte. Acest tip de „pauză impusă prin putere” este o pedeapsă şi implică: „Eşti
rău şi te voi face să suferi pentru ceea ce ai făcut.” Atunci când credeţi că este
nevoie de o pauză, întrebaţi-vă: „Vreau să îi dau copilului meu o şansă de a se
simţi mai bine şi de a se comporta mai constructiv, sau doresc pur şi simplu să îl
ruşinez şi să îi controlez comportamentul?”

Pauzele sunt de obicei potrivite doar pentru comportamentul distrugător sau

agresiv care ar putea fi dăunător copilului sau altora, cum ar fi lovitul, muşcatul
sau aruncatul. De fapt, pauza este o unealtă a menţinerii calmului, mai mult
decât o unealtă a disciplinei

Iata cateva caracteristici ale disciplinei, apoi va voi oferi cateva metode
disciplinare:

DISCIPLINA ESTE REZONABILĂ

„Rezonabil” se referă în mod normal la timp – cât de mult durează disciplina.

 Dacă timpul este prea scurt, copiii s-ar putea să nu învețe lecția pe care
disciplina o poate preda.
  Dacă timpul este prea lung, copiii pot avea resentimente față de faptul că au
învățat lecția dar sunt încă pedepsiți. Pare incorect, ceea ce cauzează
resentimente și rebeliune.

Disciplina trebuie să poată fie pusă în aplicare, astfel încât să nu fim nevoiți să
ne retragem. Dacă spunem „Pleacă din cameră” copiilor mai mari și aceștia refuză
să plece? Este greu să îi facem să plece fără forță fizică, ceea ce agravează situația
și este la limita cu pedeapsa sau abuzul. Putem spune: „Eu voi pleca” și să puneți
acest lucru în aplicare.

Atunci când stabiliți limite de timp pentru disciplină, luați în considerație ore
sau chiar minute, în loc de zile sau săptămâni. Folosiți momente din rutinele
voastre regulate ca marcatoare de timp posibile. Spre exemplu: : „Vei avea o altă
șansă de a încerca după școală.” În cazul copiilor mici, începeți cu cel mai scurt
timp

Concentrați-vă asupra lecției și a „următoarei încercări”, nu asupra

disciplinei în sine. Vrem să le oferim copiilor o șansă de a pune în practică ceea ce
au învățat din disciplină atâta timp cât lecția posibil (minute) este încă proaspătă:

„Poți avea o altă șansă (când) de a arăta că poți (descrieți comportamentul

pozitiv).” De exemplu: „Poți avea o altă șansă după cină să arăți că poți să stai cu
bicicleta pe trotuar.” (Observați, nu am spus: „...nu mergi cu bicicleta pe stradă.”
Țineți minte: „nu spuneți nu.”)

De fiecare dată când are loc același comportament, lungiți perioada de timp
cu mici incremente. Aceasta se numește restricție „progresivă”. De exemplu:
„Atunci când cineva (comportament), arată că nu au învățat să (descrieți
comportament pozitiv) încă. Pe durata următoarei (perioadă) poți planifica o
modalitate de a arăta că ai învățat acest comportament.”

DISCIPLINA ESTE RESPECTUOASĂ FAȚĂ DE COPII ȘI PĂRINȚI

Disciplina este atât fermă cât și blândă. Pentru a fi fermi și blânzi în același
timp, tonul vocii noastre trebuie să fie practic și prietenos, în timp ce cuvintele
noastre și determinarea arată fermitatea noastră. Nu interpretați bunătatea ca
permisivitate, sau confundați fermitatea cu strictețe sau duritate. Strictețea are de-a
face cu controlarea copilului: „Du-te la culcare acum, sau altfel o să îți pară rău!”
Fermitatea se referă la atitudinea, comportamentul și sentimentele noastre:
„Treizeci de minute până la stingerea luminilor! Dacă te pregătești repede, vom
avea mai mult timp să citim cărți.”

Disciplina nu etichetează sau condamnă. Pedeapsa implică faptul că cei mici

sunt răi atunci când se comportă inadecvat. Disciplina implică faptul că cei mici
pot fi și sunt iubiți, chiar și atunci când alegerile lor comportamentale sunt slabe.
Atitudinea noastră lipsită de prejudecăți spune: „Deși nu sunt de acord cu alegerea
comportamentală pe care ai făcut-o, încă te iubesc. Am încredere că ești capabil să
alegi un comportament mai bun (sau să găsești o modalitate de a rezolva această
problemă).”

Disciplina este opțiunea copilului. Aceasta nu înseamnă că îi întrebăm pe copii

dacă ei doresc disciplină. Nici nu implicăm faptul că: „Este vina ta” pe un ton lipsit
de respect. Dacă i-am învățat că opțiunile comportamentale au rezultate, putem
rămâne calmi și practici atunci când copiii fac alegeri comportamentale slabe.
Trimitem mesajul, adesea non-verbal, că: „Pot vedea că ești pus în fața rezultatelor
opțiunilor tale. Te respect suficient de mult încât să nu interferez cu acele rezultate
și te voi ține răspunzător doar continuând până la capăt.”

Pentru a preda responsabilitatea de sine, folosiți întrebări ajutătoare și

disciplina verbală ca opțiuni:

„Dacă tu alegi să (comportament negativ), ce se va întâmpla? (Așteptați.) Deci

dacă alegi să (comportament negativ), voi ști că ai decis să (disciplină). (Ceea ce
înseamnă că cel responsabil cu soluționarea sau trăirea rezultatului negativ va fi
copilul.)

Atunci când mergem până la capăt, copiii ar putea spune: „Nu, eu nu am ales asta!”
Răspunsul nostru poate fi: „Eu nu te forțez să (disciplină). Atunci când tu ai ales să
(comportament negativ), știai ce se va întâmpla. Eu pur și simplu merg până la
capăt cu alegerea ta.” Este important ca tonul vocii noastre să fie blând și practic,
nu pedepsitor, atunci când spunem acestea.

Metode pentru disciplina, in loc de pedeapsa:

Arătați-le copiilor cum să se revanșeze

Modalități de a oferi/repara greșeli

 Cine o scapă .........................................trebuie să o ridice.

  Cine o varsă ..........................................trebuie să o șteargă.
 Cine o strică .........................................trebuie să o repare sau să o
înlocuiască.
 Cine o pierde .......................................trebuie să o găsească sau să o
înlocuiască.
 Cine a lăsat-o deschisă ........................trebuie să o închidă.
 Cine a lăsat-o aprinsă ..........................trebuie să o stingă.
 Cine a rănit-o .......................................trebuie să își ceară iertare și să o ajute
să se vindece.

Copiii trebuie să înveţe că a face greşeli nu este la fel de important ca ceea ce

pot face pentru a le preveni sau a le corecta. Atunci când ne învăţăm copiii că
greşelile sunt rele, ei îşi vor consuma energia refuzând să îşi asume
responsabilitatea sau ascunzând. A ascunde greşelile previne îndreptarea lor sau
învăţarea de pe urma lor.

Oferiţi opţiuni

Este important să oferim doar opţiuni pe care suntem dispuşi să le permitem.

Dacă spunem: „Mănâncă-ţi mazărea sau pleacă de la masă” şi copilul pleacă, nu
putem spune: „Întoarce-te aici şi mănâncă mazărea aia!”

Oferiţi o alegere între un comportament pozitiv şi rezultatul unui

comportament negativ. Ţineţi minte că ambele opţiuni trebuie să fie respectuoase
faţă de copil. Opţiuni nedrepte, cum ar fi: „Fă-o sau primeşti o bătaie” sunt
ameninţări cu puterea. Există câteva formule potrivite pentru disciplină:

 „ (Descrieţi opţiunea pozitivă şi valoarea de la baza ei). Dacă alegi să

(comportament negativ), voi şti că ai decis să (disciplină).”

 „Pentru a merge cu rolele în siguranţă, oamenii trebuie să poarte o

cască şi genunchiere. Dacă decizi să mergi cu rolele fără protecţie, voi
şti că ai decis să nu te joci hockey în stradă astăzi.”

 „Poţi să (comportament pozitiv) sau (rezultat al comportamentului negativ).

Tu decizi.”

 „Poţi să te linişteşti sau să părăseşti camera. Tu decizi.”

 „Poţi fie să te joci cu mingea departe de stradă, sau să mergi în curtea

din spate. Tu decizi.”
Luaţi măsuri

A lua măsuri implică a decide ce veţi face, nu ce veţi face copilul să facă. Dacă
aţi relevat deja o disciplină şi copiii vă testează, pur şi simplu urmaţi până la capăt
cu ceea ce aţi spus că veţi face, folosind cât mai puţine cuvinte posibil. Este perfect
în regulă să luaţi copiii de mână şi să începeţi să mergeţi, să opriţi un televizor sau
să încuiaţi o cutie cu unelte, dacă v-aţi revelat intenţia de a face aceste lucruri.

Permiteţi consecinţelor naturale sa se intample

Consecinţele naturale au loc dacă părintele nu face nimic. Ele sunt

predictibile şi întotdeauna relaţionate logic. Pentru a urma până la capăt o
consecinţă naturală, părinţii trebuie să se reţină de la a salva copiii. Putem dezvălui
o consecinţă naturală sau reticenţa noastră de a salva copiii. În cazul în care copiii
insistă în a se comporta în acel mod, ei aleg să experienţeze consecinţele naturale
ale acelui comportament. Nu spuneţi: „Ţi-am zis eu”; În schimb, întrebaţi: „Ce poţi
să faci acum?” sau: „Cum poţi preveni acest lucru data viitoare?”

Folosiţi consecinţele naturale doar dacă ele îndeplinesc următoarele criterii:

 Ele sunt sigure. A-i permite unui copil să meargă în stradă ar fi prea
periculos.
 Ele nu sunt prea departe în viitor. A nu-şi spăla dinţii duce la carii după
câteva luni. Acesta este un timp prea lung pentru a aştepta.
 Există consecințe. Nu se întâmplă nimic natural și previzibil atunci când
cineva vorbește când nu este rândul său, deși este un comportament
neadecvat.

În următoarele exemple, părintele probabil că are o şansă de a revela consecinţele

naturale:

 A da drumul unui obiect pe jos de pe un scaun înalt şi a-l lăsa să rămână

acolo.
 A uita pachetul cu prânzul pentru şcoală şi a îi fi foame.
 A uita de tema de casă şi a experimenta consecinţele şcolii.
 A ajunge târziu acasă şi a rata cina.
 A nu spăla un bol de la micul dejun decât mai târziu şi a-i fi mai greu să îl
cureţe.
 A nu exersa suficient şi a se descurca slab la un recital.

Aplicaţi restricţii
Folosiţi restricţiile cu cumpătare; ele sunt una din cele mai greşit şi excesiv
utilizate unelte ale disciplinei. Restricţiile sunt jocuri ale puterii, pentru că părinţii
au puterea de a restricţiona ceva. La restricţii se ajunge cel mai bine prin
soluţionarea problemelor, cu implicarea şi înţelegerea copilului.

Restricţiile sunt relaţionate logic doar cu un abuz asupra unui privilegiu sau a unui
drept. Majoritatea drepturilor şi privilegiilor au o responsabilitate conectată de
acestea. Efectul evident al neacceptării responsabilităţii este de a pierde privilegiul.

 A avea jucării implică responsabilitatea de a avea grijă de ele. Atunci când

copiii nu au grijă de ele, ei pierd oportunitatea de a se juca cu jucăriile de
care nu au grijă. A arunca jucăriile, totuşi, ar fi o pedeapsă nerezonabilă.
 Adolescenţii dobândesc un carnet de şofer trecând un test şi semnând o
înţelegere de a se supune legilor. Dacă tinerii şoferi încalcă o lege
importantă sau are loc un accident din cauza lor, ei arată că s-ar putea să nu
fie pregătiţi să aibă un carnet de şofer. Obţineţi o înţelegere condiţională în
privinţa condusului între părinte şi adolescent înainte ca adolescentul să aibă
efectiv carnetul.
 Atunci când copiii ajung acasă târziu, există două opţiuni. Dacă este o
problemă cronică, ei nu pot ieşi ziua următoare sau nu pot primi prieteni în
vizită la ei acasă. Dacă nu este o problemă cronică, indiferent de cât timp
întârzie copilul, cu atât trebuie să fie mai devreme acasă data viitoare.

Puneţi întrebări, în loc să ţineţi predici. Atunci când părinţii sunt confruntaţi cu
disciplinarea copiilor lor, ei adeseori le spun copiilor ce s-a întâmplat, cum ar
trebui să se simtă copiii legat de cele întâmplate şi ce ar trebui să facă data viitoare.
Ei se gândesc că îi „învaţă” o lecţie, dar de fapt îşi asumă întreaga responsabilitate
pentru a construi „lecţia” împreună. Intrebati:

Ce poţi face pentru a arăta că ai învăţat să ____ şi eşti pregătit să fii responsabil de
a ____?; Ce s-a intamplat?;Ce incercai sa obtii?;Ce ai invatat?; Ce ai putea face
diferit data viitoare?

Nu uitati: greselile sunt o oportunitate de invatare…ajutati copiii sa invete din

greseli, fara suferinta!