Relaţia cauză-efect dintre romanizarea Daciei şi cel de formare a poporului și a limbii

române
Romanizerea traco-geto-dacilor a însemnat îmbinarea civilizaţiei romane cu civilizaţia
autohtonă din spaţiul carpato-balcanic, preluarea de către băştinaşi a culturii de tip
roman, a limbii latine. Procesul romanizării s-a desfăşurat în 3 etape de bază: etapa
preliminară (sec. II-I î.Hr- 106e.n), etapa decesivă (106-275), etapa finală (275-sec.V).
Definidivarea procesului de romanizare a însemnat sfîrşitul primei etape a procesului de
etnogeneză a românilor.
Etnogeneza românească reprezintă procesul istoric de formare a poporului român şi a
limbii române. Procesul etnogenezei românilor cuprinde 2 etape: etapa primară, etapa
finală. În cadrul etapei finale s-a produs romanizarea geto-dacilor şi formarea
romanicilor de răsărit. Factori care au contribuit la romanizare au fost: armata romană,
veteranii, administrația, coloniștii, justiția romană, învățămîntul în limba latină,
creștinismul. Romanizarea a continuat și după retrageraa autoritățiilor (275), a armatei,
prin intermediul romanilor rămași în Dacia, datorită legăturilor cu statul roman. Ca
urmare a desfășurării procesului de romanizare s-a format populația daco- romană, care
vorbea limba latină populară, dar a mai păstrat și cuvinte din limba dacilor, s-a format
un popor neolatin, înrudit cu italienii, spaniolii, francezii, portughezii. Singurul
moștenitor al romanității orientale fiind poporul român. Astfel putem constata că
formarea poporului român s-a format în procesul de romanizare, iar procesul de
romanizare a dus la etnogeneza poporului român şi a limbii române.