Metodologia de planificare a rețelelor de

transport la nivel comunitar

La nivelul Comunității Europe a fost recunoscut rolul pe care îl dețin rețelele de transport în
realizarea diferitelor politici și în special a celei de coeziune teritorială, iar importantele
fonduri alocate pentru dezvoltarea rețelei pan-europene de transport demonstrează acest
interes. Studii, direcții și reglementări sunt consacrate identificării (selectării) nodurilor rețelei
pe care se consolidează marile coridoare1, 2, 3. O sinteză sumară a acestor orientări în
dezvoltarea rețelelor de la nivel european, chiar dacă uneori apare ca redundantă în
analizele și studiile din domeniul rețelor din România, poate încă releva elemente suport,
utile în planificarea strategică.

1. Nodurile incluse în rețea din punctul de vedere al distanțelor de

transport
Distanța de transport și în special parcursul lung este considerat un indicator important pentru
integrarea economică și socială. Datorită globalizării și dezvoltării economice la nivel mondial,
cererea pentru realizarea deplasărilor și transportului de lung parcurs a avut o dinamică
accelerată în ultimele două decenii: numai o mică parte din numărul total de expediții se
desfășoară pe distanțe lungi, însă din punctul de vedere al volumului total de trafic, măsurat
în călătoriXkm și toneXkm, transportul de lung parcurs are valori apreciabile în totalul
realizărilor, dar și a consumului de resurse.
Ca rezultat, consumurile energetice asociate transportului de lung parcurs au pondere
importantă în consumurile sectorului transporturi și prin urmare, acesta contribuie semnificativ
la fenomenele de încăzire globală și la generarea de alte efecte externe negative. Metodologia
planificării rețelei de transport trebuie să ia în considerare aceste tendințe atunci când se
stabilesc reperele legate de distanța de transport și fluxurile de transport asociate pentru a
decide care sunt nodurile relevante pentru constituirea rețelei centrale (de interes major și cu
prioritate de dezvoltare).
Pentru selectarea diferitelor categorii de noduri urbane incluse într-o rețea ideală TEN-T, în
asociere cu modul de transport cel mai indicat, se utilizează următoarele repere, după cum
urmează:
- pentru deplasări pe distanțe între 100 km și 200 km – acestea trebuie asociate cu rețeaua de
cale ferată regională, legaturi rapide feroviare și autostrăzi, precum și, în mod excepțional,
pentru calea ferată de mare viteză opriri atunci când populația depășeste un anume prag (de
exemplu, 400 000 de locuitori),
- pentru deplasări între 400 și 800 km, calea ferată de mare viteză pentru care se identifică
două sau maximum trei opriri; acest tip de deplasări constituie motivul competiției între calea
ferată de mare viteză și transportul aerian,
- pentru deplasările peste 800 km, transportul aerian este dominant.
Prioritate se acordă mai ales nodurilor urbane unde proporția de deplasări de lung parcurs
per locuitor este ridicată.

1NEA et all (2010) Trans-European transport network planning methodology, Report for DG Move, Contract TREN/R1/350-2008 lot2
(http:\\www.tmleuven.be)
2 DECIZIA NR. 884/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului/aprilie 2004 de modificare a Deciziei nr. 1692/96/CE privind

orientările comunitare pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport

3 DECISION No 661/2010/EU OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 7 July 2010 on Union guidelines for the

development of the trans-European transport network

1
2. Nodurile incluse în rețeaua de transport prioritară în raport cu
importanța economică și socială a unităților teritoriale
Politica de amenajare trebuie să aibă ca punct central în dezvoltarea rețelei de transport
realizarea unei rețele multi-modale răspândite în întreg continentul, generatoare de dezvoltare
economică în anii viitori, asigurând competitivitate și reducând efectele negative asupra
mediului4.
Rețeaua centrală reprezintă o parte a rețelei generale /globale și ia în considerare cele mai
importante noduri și legături ale rețelei transeuropene de transport. Aceasta trebuie să aibă
dimensiune multi-modală, adică să conțină noduri de diferite categorii conectate multimodal
(cu legături rutiere și feroviare și acolo unde este posibil și pe căi navigabile) și să fie echipate
cu sisteme adecvate de gestionare a traficului.
Etapele în determinarea rețelei centrale prioritare sunt:

a. identificarea ”nodurilor primare"

Acestea sunt nodurile (orașe, aglomerările urbane, aeroporturi, porturi etc.) cu cea mai înaltă
importanță strategică, atât pentru traficul de călători cât și pentru transportul de marfă. Ele au
fost identificate încă de la începutul perioadei de planificare când s-a definit configurația rețelei
europene generale și celei centrale.

b.identificarea legăturilor (arcelor din rețea) dintre ”nodurile primare” și determinarea

”nodurilor secundare”.
Nodurile primare sunt conectate prin intermediul legăturilor multimodale. Punctele de
intersectare și/sau eventuale ramificații, rezultate din realizarea legăturilor multimodale dintre
nodurile primare, identifică în rețea orașe sau localități cu fluxuri de transport la nivel regional
considerate ”noduri secundare” și respectiv, conexiunile lor multimodale.

c.identificarea legăturilor (arcelor) de ” rutare” și determinarea ”nodurilor terțiare”

În urma simulării redistribuirii fluxurilor dintre nodurile principale și secundare în rețeaua
formalizată cu cât mai multe detalii (inclusiv cu cele de operare), se identifică rute care
tranzitează alte orașe de dimensiuni mai mici, care sunt desemnate ca ”noduri terțiare”. Pentru
eficiența și eficacitatea rețelei centrale sunt adăugate și aceste noduri, și în plus se adaugă și
legăturile dintre nodurile terțiare și rețeaua de nivel principal și secundar deja identificată.

d.fuziunea (combinarea) elementelor de rețea (noduri și legături) identificate pentru

realizarea transporturilor de mărfuri și cele pentru călători
În această etapă, considerată intermediară, se asociază (combină) toate nodurile și legăturile
(arcele) identificate ca necesare, analizându-se situațiile concrete în care se pot determina
atât componente cu utilizare mixtă cât și componente specializate, fie în transportul de călători,
fie în de cel de marfă.
Parametri tehnici ai infrastructurii pentru nodurile și legăturile rețelei centrale (inclusiv
echipamentele pentru infrastructura informațională suport pentru managementul traficului)
trebuie determinați în funcție de cererea de transport (descrisă prin volume, proporția traficului
de călători și marfă, distribuția pe destinații, cerințele legate de termenele de realizare a
transportului etc.).

4 The New Trans-European Transport Network Policy. Planning and implementation issues, Brussels, 2011, SEC(2011) 101 final

2
Conceptul de ”autostrăzi maritime”, care reprezintă dimensiunea maritimă a rețelei centrale,
este fundamentat pe porturile relevante, selectate ca noduri primare ale rețelei. Ele se referă
la conectarea maritimă a continentului cu state insulare, ca alternativă la transportul terestru.

A.Selecția nodurilor primare

A1. Nodurile sunt clasificate ca noduri primare – pentru călători, pentru mărfuri sau
pentru ambele tipuri, dacă îndeplinesc unul din următoarele criterii, după cum
urmează:
- reprezintă capitala unei țări membre a UE (se iau în considerație și capitalele statelor cu
statut de state candidate, doar în procesul de planificare, însă acestea nu sunt încluse efectiv
în rețeaua centrală),
- reprezintă zone metropolitane MEGA ("MEtropolitan Growth Area" conform ESPON Atlas,
2006). De exemplu, "Weak MEGAs" sunt reprezentate de așezări cu mai puțin de 0,5 milioane
de locuitori și vor fi excluse din categoria nodurilor primare,
- reprezintă clustere de orașe sau conurbații care depășesc un milion de locuitori, inclusiv
ansamblul arealului lor, definite prin intermediul rangului NUTS3, atât timp cât acestea se
găsesc în interrelații directe funcționale,
- este un aeroport, localizat într-un spațiu urban sau într-un cluster de orașe, care se califică
ca un nod primar,
- alte noduri care marchează puncte specificate în Comunicarea Comisiei –“Extension of the
major trans-European transport axes to the neighbouring countries", în care se realizează
legături cu spațiul extern al EU.
A2. Nodurile clasificate ca noduri primare pentru traficul de mărfuri trebuie să
îndeplinească următoarele criterii:
- reprezintă un port cu un volum anual de cel puțin 1% din totalul volumului de transport anual
al tuturor porturilor EU, pentru mărfuri vrac sau non-vrac,
-reprezintă o regiune NUTS1 cu acces la mare, unde nici un port nu se clasifică după criteriul
de mai sus, însă, ca regulă generală, un singur port va fi clasificat ca nod primar, pentru fiecare
linie de coastă continuă.
Un al doilea port poate fi clasificat ca nod primar doar în situația în care teritoriul de uscat
acoperit corespunde unei regiuni NUTS1, cumulativ cu indeplinirea condiției de trafic care
excede 1% din totalul traficului porturilor EU. Atunci când se analizează posibilitatea
considerării a două porturi de-a lungul unei linii de coastă continue, sSe ia în considerație atât
dimensiunea cât și conectivitatea porturilor cu uscatul.
- orice port clasificat ca nod primar trebuie să fie conectat direct cu o legătură multimodală în
rețeaua centrală - rutieră și feroviară și/sau o cale navigabilă,
- porturile fluviale care marchează punctele de joncțiune ale căilor navigabile din rețeaua
centrală cu alte legături ale rețelei centrale, sunt clasificate de asemenea ca noduri primare
pentru traficul de mărfuri, dacă îndeplinesc condițiile de noduri primare (din categoria A1) sau
ca noduri secundare, după regulile de mai jos (B).

B.Selecția nodurilor secundare

Pentru a fi clasificat ca un nod secundar, acesta trebuie să îndeplinească unul din următoarele
criterii:
- să reprezinte o arie urbană sau o conurbație, (care nu îndeplinește nici unul dintre criteriile
de la A1), în condițiile în care aria sa geografică – la o ramificație sau joncțiune a unei legături
dintre noduri primare – îl califică oricum ca unul dintre nodurile rețelei centrale,

3
- are amplasată în imediata apropiere o platformă multimodală - este un port și are rol de
terminal pentru o conexiune ferry-boat care constituie o secțiune dintr-o legătură directă între
două noduri primare.

C. Legăturile rețelei centrale

Ținand cont de principiul multimodalității, în rețeaua centrală toate legăturile trebuie să fie
multimodale. Rezultă că metodologia de planificare a rețelei se aplică pentru identificarea
legăturilor rutiere, feroviare și fluviale. În plus, acestea trebuie să ia în considerație și
”autostrăzile maritime” care au ca scop realizarea unei alternative la transportul terestru, în
particular cel rutier, în măsura în care oferă acces statelor insulare.
Selecția legăturilor (arcelor) rețelei centrale trebuie să fie orientată de către următorul
principiu general:
- legătura inclusă în rețea trebuie să aibă importanță mai ales pentru traficul de lung
parcurs și trebuie să joace rol strategic în depășirea barierelor topografice sau politice.
O legătură a rețelei trebuie să contribuie la realizarea unei structuri de accesibilitate omogene
și mai echilibrată în teritoriu. Se evită rutele ocolitoare pe cât posibil, cu excepția cazurilor în
care este necesară protecția anumitor zone speciale (cum este cazul zonelor din Natura 2000).
Criteriile de alegere a legăturilor care să facă parte din rețeaua centrală sunt:
1- legăturile rețelei trebuie să lege direct fiecare din nodurile primare cu nodurile primare
vecine, inclusiv cu punctele de trecere a frontierei UE către statele non-UE de către o Axă
Majoră, așa cum sunt acestea specificate în Comunicarea Comisiei: Extension of the major
trans-European transport axes to the neighbouring countries"5. Astfel, chiar și cele mai
depărtate noduri primare sunt conectate măcar indirect prin intermediul rețelei centrale.
În cazul în care există o legătură directă de lungime mare aceasta trebuie analizată de la caz
la caz, în raportul cu dimensiunea fluxurilor care o tranzitează și cu distanța reală în rețea (și
nu cea Euclidiană) între noduri.
2- structura rețelei și nodurile secundare selectate trebuie să ofere condiții de suprapunere a
legăturilor unimodale pentru consolidarea eficieței economice a activităților de transport.
3- dacă între două noduri primare nu există nici o legătură (arc) adecvată, sau dacă acea
legătură existentă este uni-modală, acea legătură este inclusă în rețeaua centrală, doar în
măsura în care îndeplinește următoarele condiții:
- legătura este justificată de funcția sa geografică (cum este exemplul legăturilor lipsă, în cadrul
unui coridor TEN-T),
- implementarea dezvoltării sale multimodale este fezabilă în orizontul de planificare al rețelei
centrale (2030/2050),
- legătura este viabilă economic,
- legătura este viabilă din punctul de vedere a protecției mediului.
Dacă se aplică aceste criterii separat, pentru modurile de transport terestre, rutier, feroviar, pe
căi navigabile, se poate ajunge la deviații de la principiul multimodalității la nivel de legătură
(arc), ceea ce trebuie evitat.
În componenta de marfă a rețelei centrale, porturile maritime sunt conectate doar cu teritoriul
lor de influență (de pe uscat). În țările unde există transport feroviar, conectarea porturilor la
teritoriu se realizează atât pe șosele cât și pe cale ferată. Legăturile feroviare ale rețelei

5 “Extension of the major trans-European transport axes to the neighbouring countries" - Guidelines for transport in Europe and
neighbouring regions {SEC(2007) 98} {SEC(2007) 99} /* COM/2007/0032”

4
centrale pot include ramificații paralele, ca rezultat al contopirii/separării unor fluxuri de călători
cu cele de marfă, în cazul utilizării mixte a unor secțiuni.
4-Acolo unde au fost semnate acorduri internaționale, conectarea rețelei centrale la rețelele
din statele vecine non-EU se realizează prin intermediul Axelor Majore așa cum sunt ele
precizate în documente și reglementări.
5-Aeroporturile principale, ca noduri primare trebuie să fie conectate la rețea atât prin șosele
cât și prin legături feroviare.
6-”Autostrăzile maritime” constituie pachetul de consolidare a dimensiunii maritime a rețelei
TEN-T. Porturile și legăturile lor terestre trebuie să aibă dimensiune multimodală.

 Criterii de includere în rețeaua centrală a unor legături din condiții de rutare (de
realizare a unui itinerar):
- Ruta trebuie să fie pe cât posibil directă și cea mai scurtă, asigurând fluxurile de lung parcurs
relevante,
- Rutele ocolitoare pot fi justificate doar din considerații de protecție mediu sau din cauza unor
obstacole inevitabile,
- Rutele ocolitoare se pot accepta pentru considerente de eficienței traficului și a realizării
coeziunii teritoriale și nu pentru costurile de realizare mai reduse,
- Legăturile rețelei centrale trebuie să urmeze pe cât posibil infrastructura existentă. Fluxurile
de trafic trebuie să fie comasate, ori de câte ori este posibil, luând în considerare condițiile
topologice, impactul asupra mediului, nevoile utilizatorilor, constrângerile potențiale de
capacitate,
- Rețeaua centrală de căi navigabile trebuie să urmărească canalele și cursurile de apă
existente, conectând cele mai relevante regiuni și areale europene cu cele mai importante mări
din jurul continentului.
Integrarea la nivelul teritoriului național a acestor principii de constituire a rețelei de
transport care să conecteze spațiul economico-social de rețeaua TEN-T poate constitui
un real avantaj mai ales din considerații de ierarhizare a investițiilor, pentru toate
modurile de transport