PROTECŢIA MUNCII LA ÎNTREPRINDERILE DE PRODUCERE A MATERIALELOR DE

CONSTRUCŢII

Protecţia muncii este un sistem de măsuri şi mijloace social-economice,

organizatorice, tehnice, profilactic-curative, care acţionează în baza actelor legislative şi
normative şi care asigură securitatea angajatului, păstrarea sănătăţii şi a capacităţii de
muncă a acestuia în procesul de muncă.
Scopul protecţiei muncii este de a reduce la minimum, probabilitatea afectării sau
îmbolnăvirii angajatului cu crearea concomitentă a condiţiilor confortabile de muncă la o
productivitate maximă a acesteia.
Normele generale de protecţie a muncii cuprind principii generale de prevenire a
accidentelor de muncă şi bolilor profesionale precum şi direcţiile generale de aplicare a
acestora. Acestea au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare
şi/sau îmbolnăvire profesională existenţi în sistemul de muncă, proprii fiecărei componente
a acestuia (executant - sarcină de muncă - mijloace de producţie - mediu de muncă),
informarea, consultarea şi participarea angajaţilor şi a reprezentanţilor acestora.

1. Evaluarea riscurilor
Scopul principal al evaluării riscurilor profesionale este protejarea sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor. Evaluarea riscurilor ajută la diminuarea posibilităţii de vătămare a
lucrătorilor şi de afectare a mediului ca urmare a activităţilor legate de muncă. Aceasta
ajută, de asemenea, la menţinerea competitivităţii şi productivităţii întreprinderii.
Un pericol este orice ce poate cauza o vătămare. Pericolele pot afecta persoane,
proprietăţi, procese; acestea pot determina accidente şi îmbolnăviri, pierderi de producţie,
deteriorări ale echipamentelor etc. Riscul profesional se referă la probabilitatea şi
gravitatea unei vătămări sau îmbolnăviri care apare ca rezultat al expunerii la un pericol.
Scopul de bază al evaluării riscurilor rămâne întotdeauna prevenirea riscurilor
profesionale. Eliminarea acestora nu este posibilă mereu şi atunci acestea trebuie reduse,
până la valoarea unor riscuri reziduale care trebuie controlate. Evaluarea riscurilor trebuie
să fie realizată astfel încât să permită angajatorilor şi lucrătorilor să:
- identifice pericole existente şi să evalueze riscurile asociate acestor pericole, în
vederea stabilirii măsurilor destinate protejării sănătăţii şi asigurării securităţii lucrătorilor,
în conformitate cu prescripţiile legale;
- evalueze riscurile în scopul selectării optime, în cunoştinţă de cauză, a
echipamentelor, substanţelor sau preparatelor chimice utilizate, precum şi amenajării şi
organizării locurilor de muncă;
- verifice dacă măsurile adoptate sunt adecvate;
- contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă.
Se poate afirma că sarcina principală a activităţii de prevenire o reprezintă obţinerea
maximumului de eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile reducerii numărului de
accidente către zero.
De aici rezultă că sunt două obiective majore ale prevenirii, care suscită interes în
principal:
a) pe plan uman: - reducerea numărului accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor
profesionale;

1
 b) pe plan financiar: - reducerea costurilor legate de accidentele de muncă şi
îmbolnăvirile profesionale.
Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau reducerea riscurilor
profesionale, în care scop trebuie întreprins un demers global care să cuprindă:
· evaluarea riscurilor profesionale;
· punerea în conformitate a echipamentelor de muncă;
· stabilirea procedurilor de lucru;
· ameliorarea condiţiilor mediului de muncă;
· selecţia, formarea şi informarea personalului;
· stabilirea strategiei manageriale.
Evaluarea şi cunoaşterea exactă a riscurilor la fiecare loc de muncă sunt principalele
obiective al activităţii de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale.
Conform prevederilor legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, toţi
angajatorii trebuie să evalueze riscurile în mod periodic.
Riscul la locul de muncă poate fi evaluat în 5 etape simple, după cum se prezintă în
continuare:
1. Colectarea informaţiilor (documentaţia tehnică, proiecte, manuale, ghiduri etc.);
2. Identificarea pericolelor;
3. Evaluarea riscurilor generate de pericole (estimarea probabilităţii şi gravităţii
consecinţelor şi decizia încadrării riscului ca fiind admisibil);
4. Planificarea acţiunilor de eliminare sau reducere a riscurilor Analiza evaluării;
5. Elaborarea documentaţiei de evaluare a riscurilor (instrucţiuni generale, instrucţiuni
speciale, măsuri preventive etc.).
Pentru identificarea pericolelor la locul de muncă se întocmeşte o listă în care se trec
toţi factorii periculoşi legaţi de activitatea muncitorilor în procesul de producţie. De
exemplu:
1. Suprafeţe denivelate sau alunecoase (care pot cauza alunecări, împiedicări,
căderi etc.);
2. Autovehicule şi maşini în mişcare;
3. Organe de maşini ale utilajelor în mişcare;
4. Obiecte şi piese cu suprafeţe periculoase (ascuţite, rugoase etc.);
5. Suprafeţe, incinte, materiale fierbinţi;
6. Locuri de muncă la înălţime şi puncte de urcare (care pot cauza căderi
de la înălţime);
7. Scule manuale;
8. Instalaţii şi echipamente electrice;
9. Pericol de incendiu;
10. Pericol de explozie;
11. Substanţe chimice (inclusiv pulberi şi praf) în aer;
12. Zgomot;
13. Vibraţia mână – braţ;
14. Vibraţia întregului corp;
15. Iluminat insuficient;
16. Temperatură ridicată sau scăzută;
17. Ridicarea şi transportul de greutăţi;

2
 18. Activităţi care implică poziţii defectuoase;
19. Ventilare inadecvată a locurilor de muncă;

1.1 Realizarea evaluării riscurilor

Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul
respectiv.
Când este vorba de o fabrică de materiale de construcţii, o asemenea analiză
permite cunoaşterea, cuantificarea şi ierarhizarea pericolelor în funcţie de dimensiunea lor
şi alocarea eficientă a resurselor pentru măsurile prioritare. Acest lucru trebuie făcut încă
din faza de proiectare de către beneficiarul lucrării sau managerul de proiect prin planul de
securitate şi sănătate, care trebuie realizat înainte de începerea lucrului în secţia de
producere. Planul de securitate şi sănătate este elaborat de coordonatorul în materie de
securitate şi sănătate pe durata elaborării proiectului lucrării şi cuprinde ansamblul de
măsuri ce trebuie luate în vederea prevenirii riscurilor care pot apărea în timpul
desfăşurării activităţilor în fabrică.
Angajatorii şi şefii de lucrări trebuie să coopereze pentru a asigura securitatea şi
sănătatea lucrătorilor. Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc
din sistemul analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi
parametri: probabilitatea de manifestare şi gravitatea consecinţei maxime posibile (cea
mai frecventă) asupra organismului uman. Într-o fabrică de producere a materialelor de
construcţii există multe căi de producere a unor accidente mortale, vătămări corporale sau
îmbolnăviri profesionale, care includ:
- căderea de la înălţime;
- implicarea într-un accident de utilaj sau autovehicul;
- electrocutarea;
- îngroparea sub materiale în cursul unei depozitării incorecte;
- lovirea produsă de un material aflat în cădere;
- inhalarea de praf şi materiale pulverulente;
- suferirea unei afecţiuni de spate, provocată de manipularea unor materiale sau
scule grele;
- contactul cu substanţe periculoase;
- suferirea unei pierderi a auzului, cauzată de zgomotul puternic.
Producerea accidentelor de muncă se află întotdeauna într-un raport de dependenţă
cu cel puţin unul din elementele procesului de muncă, ceea ce a permis să se facă o
clasificare a factorilor de risc profesional astfel:
- factori de risc generaţi de factorul uman;
- factori de risc generaţi dependente de echipamentele de muncă;
- factori de risc generaţi de sarcina de muncă;
- factori de risc generaţi de mediul de muncă.
Dacă ţinem cont de faptul că producerea unui accident de muncă sau a unei
îmbolnăviri profesionale este posibilă la suprapunerea a cel puţin unui element material
periculos cu cel puţin o eroare umană, putem împărţi măsurile corective în două mari
categorii:

3
 - măsuri organizatorice, care vizează în special evitarea producerii de erori umane
atât la executant (gesturi, poziţii, metode de lucru, atitudini etc.), cât şi în sarcina de
muncă (omisiuni, suprasolicitări etc.);
- măsuri tehnice, care vizează în special echipamentele de muncă (în scopul
asigurării condiţiilor minime de securitate), materialele utilizate, precum şi condiţiile legate
de mediul de muncă.

1.2 Identificarea riscurilor

Constă în reperarea pericolelor şi estimarea expunerii la aceste pericole. Identificarea
riscurilor are la bază următoarele:
- cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice;
- cunoaşterea producerii potenţiale a unui prejudiciu;
- experienţele şi cunoştinţele muncitorilor;
- observaţiile privind pericolele.
Această identificare trebuie să se bazeze pe competenţele interne şi, dacă este
necesar, pe competenţele externe.
Identificarea pericolelor în orice activitate profesională este procesul de găsire şi
identificare a agenţilor periculoşi (situaţii, produse etc.) care ar putea contribui la
provocarea unui accident de muncă sau/şi boală, precum şi grupuri de muncitori ce pot fi
expuşi la aceste pericole.
Muncitorii se confruntă în fabrici cu mai multe tipuri de pericole:
1 Pericole fizice: căderi, tăieturi, explozii, arsuri, zgomot, radiaţii, etc.
2 Pericole chimice: praf, fum, evacuări de substanţe toxice, gaze, etc.
3 Pericole biologice: viruşi, bacterii, micoze, antigeni biologici, etc.
4 Pericole de natură psihologică: stres.

2. Măsuri de prevenire a pericolelor

Pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii este parte componentă a
pregătirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de
securitate şi sănătate în muncă.
Pregătirea generală în domeniul protecţiei muncii se realizează în învăţământul
tehnic (preuniversitar şi universitar), iar la nivelul unităţii, prin instructajul de protecţie a
muncii.
Instructajul de protecţie a muncii la nivelul unităţii se efectuează, în funcţie de
posibilităţi, fie în cadrul unităţii, fie în afara acesteia, în timpul programului de lucru.
Instructajul de protecţie a muncii cuprinde trei faze:
- instructajul introductiv general;
- instructajul la locul de muncă;
- instructajul periodic.
Instructajul introductiv general se face:
a) noilor încadraţi în muncă, angajaţi cu contracte de muncă indiferent de forma
acestora;
b) celor transferaţi de la o unitate la alta;
c) celor veniţi în unitate ca detaşaţi;

4
 d) elevilor şcolilor profesionale, liceelor industriale şi studenţilor, pentru practica
profesională;
e) persoanelor aflate în unitate în perioada de probă în vederea angajării;
f) persoanelor angajate ca angajaţi sezonieri, temporari sau zilieri;
g) persoanelor delegate în interesul serviciului;
h) persoanelor care vizitează sectoare productive.
Instructajul la locul de muncă se face după instructajul introductiv general şi are ca
scop prezentarea riscurilor şi măsurilor de prevenire specifice locului de muncă unde a
fost repartizată persoana respectivă.
Dotarea cu echipament individual de protecţie se face în scopul prevenirii
accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale. Echipamentele individuale de
protecţie trebuie să fie utilizate atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate prin
mijloacele tehnice de protecţie colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de
organizare a muncii. Echipamentele individuale de protecţie, cu excepţia unor cazuri
particulare şi excepţionale, trebuie să fie utilizate numai în scopul prevăzut.
Echipamentele individuale de protecţie se vor utiliza conform instrucţiunilor
însoţitoare care trebuie elaborate pe înţelesul angajatului. Un echipament individual de
protecţie trebuie să fie conform reglementărilor legale în vigoare corespunzătoare,
referitoare la proiectarea şi fabricarea sa din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă. În toate cazurile, un echipament individual de protecţie trebuie:
a) să fie adecvat corespunzător riscurilor pe care le previne, fără a induce el însuşi
un risc suplimentar;
b) să răspundă condiţiilor existente la locul de muncă;
c) să ţină seama de cerinţele ergonomice şi de sănătate ale angajatului;
d) să fie adaptat conformaţiei purtătorului.

Agenţi chimici
Angajatorul trebuie să se asigure că riscul pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor
în procesul de muncă, datorat unui agent chimic periculos, este eliminat sau redus la
minimum. În cazul activităţilor care implică expunerea la mai mulţi agenţi chimici periculoşi,
riscul trebuie evaluat pe baza riscului prezentat de toţi aceşti agenţi chimici în combinaţie.
Angajatorul este obligat să ia măsuri de eliminare sau reducere laminimum a riscurilor
privind securitatea şi sănătatea angajaţilor în procesele de muncă care implică agenţi
chimici periculoşi, în special prin:
- proiectarea şi organizarea sistemelor de muncă;
- dotarea cu echipament corespunzător pentru lucrul cu agenţii chimici, elaborarea şi
implementarea procedurilor de întreţinere, care să asigure securitatea şi sănătatea
angajaţilor în procesul de muncă;
- reducerea la minimum a numărului de angajaţi expuşi sau care pot fi expuşi;
- reducerea la minimum a duratei şi intensităţii de expunere;
- măsuri corespunzătoare de igienă;
- reducerea cantităţii de agent chimic prezent la locul de muncă la nivelul minim cerut
pentru tipul de activitate;

5
 - proceduri adecvate de lucru care includ în special dispoziţii privind manipularea,
depozitarea şi transportul în siguranţă la locul de muncă al agenţilor chimici periculoşi şi al
deşeurilor care conţin asemenea agenţi chimici.
Angajatorul trebuie să asigure reducerea expunerii angajaţilor la locul de muncă la
pulberea generată din azbest şi/sau din materiale cu conţinut de azbest până la cel mai
scăzut nivel ce poate fi practic atins şi, în orice caz, să fie sub valoarea limită stabilită, în
special prin aplicarea următoarelor măsuri:
- limitarea cantităţii de azbest utilizată în fiecare caz la minimum posibil;
- reducerea cât mai mult posibil a numărului angajaţilor expuşi sau care pot fi expuşi
la pulberea provenită din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest;
- proiectarea proceselor de muncă astfel încât să se evite degajarea pulberii de
azbest în aer. Dacă acest lucru nu este posibil din punct de vedere practic, pulberea
trebuie captată cât mai aproape de sursă şi evacuată;
- curăţarea şi întreţinerea în mod eficient şi periodic a tuturor clădirilor şi/sau
instalaţiilor şi echipamentelor utilizate în fabricarea sau tratarea azbestului;
- stocarea şi transportul în ambalaje sigilate şi etichetate în mod corespunzător a
azbestului ca materie primă;
- colectarea şi transportul de la locul de muncă în timp cât mai scurt posibil, în
ambalaje adecvate, închise, etichetate, cu indicarea conţinutului de azbest a deşeurilor.
Această măsură nu se aplică activităţilor extractive.
Deşeurile trebuie tratate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare
referitoare la deşeuri toxice şi periculoase. Angajatorul trebuie să ia măsuri pentru a se
asigura că locurile de muncă în care se desfăşoară activităţi care implică expunerea la
azbest şi/sau materiale cu conţinut de azbest nu sunt accesibile decât angajaţilor care au
sarcini de muncă în acel loc de muncă.

Microclimat
Microclimatul la locul de muncă este determinat de temperatura şi umiditatea aerului,
de viteza curenţilor de aer, de temperatura suprafeţelor şi de radiaţiile calorice emise în
zona de lucru. Condiţiile de microclimat la locurile de muncă trebuie să asigure menţinerea
echilibrului termic al organismului uman corespunzător cu nivelul activităţii desfăşurate.

Ventilare industrială
Încăperile de lucru (de producţie, depozitare, administrative, sociale sau culturale) vor
fi prevăzute, după caz, cu mijloace de ventilare naturală sau mecanică, astfel încât să se
poată asigura condiţiile de calitate a aerului. Instalaţiile de ventilare se vor proiecta şi
construi astfel încât să asigure eliminarea sau reducerea până la limitele admise a
următoarelor:
a) fumuri, gaze şi vapori toxici sau nocivi;
b) substanţe sau amestecuri explozive;
c) substanţe iritante sau mirositoare;
d) pulberi de orice natură;
e) căldură;
f) umiditate;
g) curenţi de aer.

6
 Pulberile foarte periculoase sau cu pericol ridicat de incendiu/explozie depuse pe
suprafeţele înconjurătoare vor fi îndepărtate numai prin aspirarea acestora. Se interzice
îndepărtarea acestor noxe prin măturare. Pulberile foarte periculoase evacuate din
sistemele de reţinere a acestora (cicloane, filtre etc.) vor fi depozitate numai în containere
închise etanş.
Deversarea pulberilor depozitate în containere se va face numai în spaţiile special
amenajate. În încăperile de lucru cu degajări mari de pulberi, aerul pentru ventilare va fi
introdus astfel încât să nu producă antrenarea şi menţinerea pulberilor în atmosferă.
Suplimentar, în aceste încăperi se vor utiliza instalaţii sau utilaje de captare a pulberilor
depuse.

Iluminat
La proiectarea şi realizarea iluminatului se vor lua în considerare următoarele:
- destinaţia încăperii (spaţiului);
- distribuţia locurilor de muncă;
- categoriile de lucrări vizuale şi nivelul de iluminare;
- calitatea ambianţei luminoase (uniformitatea iluminării, distribuţia luminanţelor,
existenţa fenomenului de orbire, culoarea luminii, redarea culorilor etc.);
- sistemul de iluminat;
- corpul de iluminat;
- posibilitatea întreţinerii instalaţiilor de iluminat şi a suprafeţelor vitrate.
Iluminatul artificial destinat completării iluminatului natural trebuie realizat astfel încât
să se asigure pe planul de lucru, împreună cu iluminatul natural. În depozitele acoperite
nivelul de iluminare medie trebuie să fie de minimum:
- 50 lx, în zona de ambalare şi etichetare;
- 20 lx, în zonele de circulaţie a mijloacelor de transport;
- 10 lx, în zonele de depozitare.
Instalaţiile de iluminat trebuie să asigure iluminarea uniformă a planului de lucru şi a
încăperii. Iluminatul trebuie să evite fenomenul de orbire. Iluminatul se va realiza cu lumină
naturală sau lumină artificială de la surse electrice şi se va folosi unul din următoarele
sisteme de iluminat:
a) iluminat general uniform (natural, artificial sau mixt);
b) iluminat general localizat (artificial sau mixt);
c) iluminat combinat (iluminat general plus iluminat artificial local sau localizat).
Iluminatul general uniform se va folosi acolo unde se execută activităţi similare pe
toată suprafaţa încăperii sau când poziţia locurilor de muncă sau a persoanelor în timpul
lucrului se modifică frecvent sau când există exigenţe deosebite de igienă.

Zgomot
Expunerea la zgomote puternice, la locul de muncă, poate cauza vătămări
ireversibile ale auzului şi accidente de muncă, putând totodată să se constituie într-un
factor care contribuie la apariţia altor probleme de sănătate.
În domeniul industriei materialelor de construcţiilor există multe activităţi care
presupun lucrul în condiţii de zgomot. În acest sens, lucrătorii pot fi expuși nu numai
zgomotului produs de propria activitate, ci şi zgomotului ambiental, sau de fond, provenind

7
de la alte activităţi din şantier. Câteva din cele mai importante surse de zgomot în
construcţii sunt:
- uneltele cu impact (cum sunt perforatoarele de beton);
- vibratoare ataşate pe forme, vibratoare manuale şi mese vibrante;
- utilizarea explozibililor (cum sunt detonarea încărcăturilor explozive sau uneltele cu
cartuş exploziv);
- echipamentele acţionate pneumatic;
- motoarele electrice şi cu ardere internă.
Acţiunea zgomotului la locul de muncă nu trebuie să afecteze securitatea şi
sănătatea omului. Limita maximă admisă la locurile de muncă pentru expunere zilnică la
zgomot este de 87 dB(A).
În locurile în care expunerea personală zilnică a unui angajat depăşeşte 80 dB(A)
sau când valoarea maximă a presiunii acustice instantanee neponderate este mai mare de
112 Pa (135 dB faţă de presiunea de referinţă de 20 μPa), trebuie luate măsuri adecvate
care să asigure ca:
a) angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora din întreprindere sau instituţie să primească
informaţii adecvate şi, când este cazul, instruire referitoare la:
- riscurile potenţiale pentru auzul lor datorită expunerii la zgomot;
- măsurile luate pentru îndeplinirea prevederilor prezentei norme;
- obligaţia de a respecta măsurile de protecţie şi de prevenire, în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
- purtarea echipamentului individual de protecţie împotriva zgomotului şi rolul
verificărilor auzului;
Riscul care rezultă din expunerea la zgomot trebuie suprimat la sursă sau trebuie
redus la minimum, luând în considerare progresul tehnic şi posibilitatea aplicării măsurilor
de reducere a zgomotului în special la sursă. Pentru reducerea acţiunii nocive a
zgomotului la locurile de muncă sunt obligatorii una sau mai multe din măsurile tehnice
prezentate în continuare:
a) măsuri de combatere a zgomotului la sursă - se realizează prin modificări
constructive aduse echipamentului tehnic sau prin adoptarea unor dispozitive atenuatoare
speciale; la alegerea echipamentului tehnic, în condiţii tehnologice comparabile, se va
acorda prioritate acelora ce produc zgomotul cel mai mic;
b) măsuri de izolare a surselor de zgomot - se realizează prin creşterea rezistenţei
mediului la transmisia energiei acustice; soluţiile cele mai des utilizate constau în
amplasarea de ecrane fonoizolante sau în carcase fonoizolante a echipamentului tehnic;
c) măsuri de combatere a zgomotului la receptor - constau în izolarea personalului
care lucrează într-o zonă zgomotoasă, soluţia cea mai cunoscută fiind utilizarea cabinelor
fonoizolante.

Vibraţii
Echipamentul tehnic generator de vibraţii puternice se amplasează la parter sau la
subsol, pe fundaţii masive, izolate de elementele de structură ale clădirilor. În cazul în care
este necesară amplasarea echipamentului industrial pe pardoseala legată de structura
clădirii, montarea elementelor vibroizolante este obligatorie. Echipamentul tehnic care
produce vibraţii datorită şocurilor (de exemplu, ciocanele de forjă) se va monta pe fundaţii

8
vibroizolante, dimensionate corespunzător, amplasate independent de structura
construcţiilor. Pentru vibraţiile cu acţiune generală, transmise întregului corp, măsurile de
diminuare a vibraţiilor se aplică pe căile de transmisie a vibraţiilor (scaune speciale,
platforme vibroizolante, mijloace individuale de protecţie etc.).
Pentru vibraţiile cu acţiune locală transmise sistemului mână-braţ trebuie luat un
ansamblu de măsuri preventive medicale, tehnice şi organizatorice:
a) înregistrarea expunerilor anterioare la vibraţii;
b) avertizarea persoanelor care utilizează echipament tehnic vibrant asupra riscurilor
expunerii la vibraţii;
c) supravegherea medicală şi înregistrarea simptomelor posibile ale bolii de vibraţii;
d) alegerea echipamentului sau a metodei cu nivelul de vibraţii scăzut;
e) utilizarea echipamentului conform instrucţiunilor;
f) instruirea corectă a angajaţilor;
g) evitarea expunerii continue pe perioade lungi.

LISTĂ ORIENTATIVĂ ŞI NE-EXHAUSTIVĂ DE ECHIPAMENTE

INDIVIDUALE DE PROTECŢIE
PROTECŢIA CAPULUI
- Căşti de protecţie pentru industrie (mine, şantiere de lucrări publice, diferite ramuri
industriale);
- Acoperământ uşor pentru protecţia părului (caschete, bonete, plase, cu sau fără
cozoroc);
- Acoperământ pentru cap (bonete, caschete, basmale etc. din materiale textile sau
ţesături dublate).
PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ZGOMOTULUI
- Antifoane de tip intern;
- Căşti antifoane;
- Antifoane de tip extern cu sistem de fixare pe cască;
- Antifoane de tip extern cu bridă de susţinere, cu receptor de joasă frecvenţă
încorporat;
- Antifoane cu instalaţii de comunicaţie.

PROTECŢIA OCHILOR ŞI A FEŢEI

- Ochelari cu braţe;
- Ochelari de protecţie tip mască (ochelari cu coşuleţ);
- Viziere/ecrane de protecţie;
- Măşti şi cagule de protecţie pentru sudura cu arc (de mână, cu fixare pe cap,
respectiv pe casca de protecţie).

PROTECŢIA RESPIRATORIE
- Aparate de protecţie respiratorie filtrante împotriva pulberilor, gazelor şi pulberilor
radioactive;
- Aparate de protecţie respiratorie izolante cu aducţie de aer;
- Aparate de protecţie respiratorie prevăzute cu vizieră detaşabilă pentru sudori;
- Aparate şi dispozitive pentru scafandri;

9
 PROTECŢIA MÂINII ŞI BRAŢULUI
- Mănuşi pentru protecţia împotriva solicitărilor mecanice (înţepături, tăieturi, vibraţii
etc.);
- Mănuşi împotriva substanţelor chimice;
- Mănuşi electroizolante;
- Mănuşi împotriva riscurilor termice;
- Mănuşi împotriva frigului;
- Mănuşi cu un deget;
- Degetare;
- Mânecuţe;
- Manşete pentru încheieturi;
- Palmare;
- Mâneci de protecţie.

PROTECŢIA PICIOARELOR
- Pantofi, bocanci şi cizme de securitate;
- Încălţăminte uşor de echipat;
- Încălţăminte cu bombeu metalic;
- Încălţăminte, ghetre, jambiere cu construcţie termoizolantă;
- Încălţăminte împotriva temperaturilor ridicate;
- Încălţăminte împotriva temperaturilor scăzute;
- Încălţăminte împotriva vibraţiilor;
- Încălţăminte împotriva încărcării electrostatice;
- Încălţăminte electroizolantă;
- Cizme pentru lucrătorii cu fierăstraie cu lanţ;
- Încălţăminte din lemn (saboţi);
- Încălţăminte cu talpă din lemn;
- Genunchiere;
- Colţare detaşabile;
- Jambiere, ghetre;
- Dubluri de talpă detaşabile pentru încălţăminte (termoizolantă, rezistentă la tăiere
sau transpiraţie);
- Crampoane detaşabile pentru protecţia împotriva alunecării (pe gheaţă, zăpadă şi
suprafeţe alunecoase).

PROTECŢIA PIELII
- Creme barieră de protecţie/unguente.

PROTECŢIA TRUNCHIULUI ŞI ABDOMENULUI

- Veste, jachete şi şorţuri împotriva solicitărilor mecanice (înţepături, tăieturi, stropi de
metal topit);
- Veste, jachete şi şorţuri pentru protecţia împotriva substanţelor chimice agresive;
- Veste cu sistem de încălzire;
- Veste de salvare;

10
 - Burtiere de protecţie şi susţinere a trunchiului;
- Centuri lombo-abdominale.

PROTECŢIA INTEGRALĂ A CORPULUI

Echipamente de protecţie împotriva căderii
- dispozitiv de protecţie împotriva căderii de la înălţime (inclusiv piesele anexe);
- dispozitive cu absorbitoare de energie şi/sau stop frânghie (inclusiv piesele anexe);
- centuri de susţinere şi de siguranţă.
Îmbrăcăminte de protecţie
- îmbrăcăminte de lucru denumită „de securitate” (două piese şi combinezon);
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva acţiunilor mecanice (înţepături, tăieturi etc.);
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva substanţelor chimice;
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva stropilor de metal topit şi razelor infraroşii;
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva căldurii;
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva frigului;
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva pulberilor;
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva gazelor;
- îmbrăcăminte de semnalizare fluorescentă, retro-reflectantă, inclusiv accesorii
(manşete, mănuşi etc.);
- pături de protecţie.
Riscurile întâlnite în practică sub formă de pericole potenţiale, se pot transforma în
accidente de muncă, îmbolnăviri profesionale, ca urmare a unei perturbări instantanee a
procesului de muncă. Prin tragismul lor, acest gen de evenimente nedorite, afectează în
primul rând victimele şi familiile acestora.
Accidentele de muncă sau îmbolnăvirile profesionale produc puternice traume fizice,
psihice şi sociale afectând profund viaţa de familie datorită suferinţelor produse. În egală
măsură, producerea unor accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale, afectează în
mod serios şi agentul economic. În fapt, acesta plăteşte costul reparării prejudiciului uman
(costul direct) dar şi costurile generate de pierderile de producţie, de readucere în stare de
funcţionare a echipamentelor tehnologice, de pregătire profesională a înlocuitorilor, de
pierderea imaginii de marcă a societăţii comerciale (costul indirect).
În spiritul noilor reglementări din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
angajatorul, prin obligaţiile şi răspunderile stabilite, este singurul responsabil de sănătatea
şi securitatea lucrătorilor lui, deoarece el deţine atribuţia de decizie şi mijloacele materiale
şi economice de realizare a măsurilor stabilite.
Astfel, conducătorul unităţii (sau persoana desemnată să preia funcţiile acestuia) se
află în centrul activităţii de prevenire a riscurilor şi de asigurare a sănătăţii şi securităţii
lucrătorilor săi. Acesta trebuie să desfăşoare o intensă muncă de atragere a personalului
în activitatea de identificare şi evaluare a riscurilor profesionale.
Activitatea de prevenire a riscurilor profesionale trebuie să fie o preocupare constantă
a tuturor participanţilor la procesul de muncă. Prin diversele forme de educare, la această
activitate trebuie angrenat atât personalul de exploatare cât şi cel ce se ocupă de
concepţia şi proiectarea echipamentelor tehnice şi a tehnologiilor.

11
 În acest mod, toţi participanţii, direcţi sau indirecţi la procesul de muncă, pot fi
conştientizaţi cu privire la responsabilitatea lor în materie de prevenire a riscurilor, atât
pentru persoana lor cât şi faţă de ansamblul participanţilor la procesul de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale dă posibilitatea angajatorului de a întreprinde acţiuni
care să conducă la reducerea sau eliminarea lor. A investi în prevenirea accidentelor de
muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea activităţii
unităţii.

12