Funcţiile eticii şi rolul ei în societate

Misiunea eticii este aceea de a expune aspectele teoretice ale moralei

precum şi aceea de a constitui un ghid practic, real, care să canalizeze
şi să amelioreze viaţa morală a societăţii. Rolul eticii
este deci, acela de a veni în ajutorul instituţiilor şi persoanelor să
decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care le sunt
motivaţiile morale în desfăşurarea acţiunilor lor. Etica analizează
practic vorbind, morala şi izvoarele ei.Făcând apel la raţiunea şi bunul
simţ al omului, ea încearcă să canalizeze toate eforturile umane spre
IDEALUL MORAL. Unii specialişti consideră că etica
nu are, ca ştiinţă, un caracter utilitar deoarece impune nişte norme
facultative vizând conduita oamenilor în societate. Realitatea însă
contrazice aceste păreri întrucât etica are pe langă funcţia sa de
informare asupra unor norme de conduită morală şi aceea de relevare a
realităţii reflectate de activitatea umană în general. Prin valorile pe
care le promovează, această ştiinţă îşi aduce o importantă contribuţie
la promovarea judecăţiilor de valoare referitoare la conduita umană, şi
ne ajută să dobândim deprinderi utile în a deosebi binele de rău.

Cele mai importante funcţii ale eticii:

1 Funcţia cognitivă - se manifestă sub trei aspecte:

- aspectul explicativ care relevă factorii cauzali, generatori ai moralei,

factori legaţi de geneză, structura, progres moral.

- aspectul descriptiv ocupat cu problemele explicite ale vieţii morale

(calităţi,defecte,vicii, virtuţi, etc.)

- aspectul analitico-sintetic cel care elaborează modele teoretice ale

moralei pe bazaanalizei fenomenelor legate de moralitate.

2 Funcţia educativă - legată de transpunerea în practica a unor modele

morale prin implementarea “de facto” a unor valori în conştiinţa
colectivă sau individuală.

3 Funcţia normativă - este cea axiologică, cu referire la constituirea de

norme morale. Ea vine să suplinească lipsa unor norme legale prin
constituirea unei “instanţe morale”.

4 Funcţia persuasivă - fiind receptată ca o rezultantă a funcţiilor

normativă şi cognitivă, urmăreşte aspectele concrete ale vieţii morale,
ducând spre actul convingerii.

Etica are aşadar o multitudine de aspecte care încearcă să cristalizeze

raţionamente sănătoase legate de sensul vieţii, de relaţiile cu semenii,
de modul în care ar trebui să trăim şi să convieţuim.În contextul actual
când asistăm la manifestarea unei mari varietăţi confesionale şi
culturale, la accelerarea tendinţelor de globalizare, la reafirmarea
valenţelor concurenţiale ale pieţei libere, valorile morale ca simboluri
şi obiective, vin să se afirme sub forma unor necesităţi imediate,
menite să ducă la crearea unui climat de colaborare, încredere şi
solidaritate. Etica ne spune ce trebuie să facem, iar cunoaşterea
binelui poate fi învăţată.

Se observă din cele relatate mai sus ca respectarea unui cod de norme
de convieţuire este imperios necesară pentru că oferă un cadru
civilizat de relaţionare care vine să satisfacă atât exigenţele
individuale cât şi cele colective. Numai în astfel de condiţii se pot
reliefa adevăratele sensuri ale existenţei noastre.

Acceptarea de către teoreticieni, spre exemplu, a drepturilor omului nu

este unanim acceptată, existând anumite contradicţii mai ales în zona
propietăţii. În vreme ce marxiştii militează pentru o propietate
colectivă asupra mijloacelor de producţie şi pe dreptul la muncă şi la
înstruire, liberaliştii invocă virtuţile propietăţii private ghidate de libera
iniţiativă şi dorinţa de devenire a persoanei.

Vom putea afirma în încheiere ca rolul şi importanţa eticii în contextul

actual sunt nişte imperative ce trebuie să se impună cu rapiditate,
deoarece evoluţia relaţiilor de producţie în strânsă legătură cu
progresul tehnic şi forţele de producţie necesită oarmonizare continuă
atât din punct de vedere al legislatiei cât şi din cel al normelor morale
care pot fi implementate mai repede.

Definiţii şi concepte ale Eticii în afaceri:

Afacerile sunt activităţi umane care stimulează evoluţia forţelor de
producţie şi asigură concordanţa acestora cu relaţiile de producţie
atâta vreme cât se bazează pe norme şi principii morale, pe etică şi
moralitate.Una dintre trăsăturile cele mai importante ale unei afaceri
este aceea a competitivităţii,cea care poate asigura rezultate pozitive
în confruntările de pe pieţele concurenţiale.

Concurenţa este astfel subordonată competitivităţii şi duce la

câştigarea competiţiei.Competiţia apare ca urmare a interacţiunilor de
pe piaţa liberă, concurenţială, dintre indivizi,grupuri, agenţi
economici,care caută să obţină fiecare, rezultatele cele mai bune.

În limba română termenul de “afacere” provine din franţuzescul

“affaire” care ne duce cu gândul la o acţiune orientată spre obţinerea
unor foloase de natură materială. În româneşte însă datorită diverselor
interpretări suferite în perioada comunistă termenul a fost asimilat mai
degrabă cu “bişniţa” sau cu specula.

În fond cuvântul are acelaşi sens ca şi cel de provenienţă franceză

marcând o activitate îndreptată în scopul obţinerii unor foloase. Din
punct de vedere al temelor abordate vom considera noţiunea de
afacere ca pe o activitate exercitată de către un agent economic în
scopul obţinerii unor rezultate pozitive.

Din punct de vedere etic afacerea trebuie tratată ca o acţiune

întreprinsă în scopul obţinerii unui plus de rentabilitate şi de
profitabilitate. Dar nu au fost tratate de-a lungul timpului ca nişte
activităţi foarte respectabile. Ele însă şi-au câştigat respectabilitatea
şi credibilitatea atunci când au evoluat într-un cadru organizat şi
marcat de nişte reguli de care fiecare participant a ştiut să ţină seama.
Se presupune că noţiunea de afacere a apărut în Imperiul Sumer.

Mai târziu însă în societatea greacă, activităţile economice erau

marcate de doi termeni:

- economică, activitate privată, familială

- hremastică, o activitate mai complexă a cărui rezultat era axat spre

profitabilitate şi câştig
Dacă primul termen definea o activitate vitală de întreţinere şi
subzistenţă, cel de-al doilea îmbracă valenţe egoiste întrucât se
orienta spre profitabilitate. Este foarte cunoscută de altfel întâmplarea
lui Thales din Milet. Acesta fiind foarte criticat de către prieteni că se
ocupa în exclusivitate de hrana spirituală în defavoarea celei materiale
ahotărât să le dea concitadinilor o lecţie. Astfel, într-o iarnă, când
conform calculelor sale ,în acel an avea să urmeze o recoltă de măsline
foarte mare, el a închiriat pe bani puţini toate presele de ulei din zona.
Cu ocazia recoltei s-a putut observa ca el a avut dreptate şi sub
închiriind la rândul său presele a câştigat o importantă sumă de bani.

În perioada creştinismului timpuriu nu toate activităţiile legate de

afaceri puteau fi considerate ca onorabile. Perceperea unor dobânzi
pentru sumele împrumutate se cataloga drept o acţiune total imorală.
Nici bogăţia unor personaje celebre ale epocii nu era privită cu ochi
buni şi din această cauză li se cerea acestora să împartă surplusul
săracilor. Dar, în general, activităţiile prin care se ajungea la o
îmbogăţire rapidă au fost dezaprobate de-a lungul timpului iar
cămătăria a fost acceptată ca şi practică financiară abia la începutul
secolului XX.

Apariţia capitalismului şi apoi extinderea pieţelor de desfacere a dus la

afirmarea unei oligarhii economico-financiare care şi-a pus amprenta
asupra modului de acţiune concurenţial.

Lupta în tranşeele afacerilor a devenit atât de importantă şi de durată

încât mulţi teoreticieni au catalogat-o drept “jungla afacerilor”,“câmpul
de luptă” al corporaţiilor sau “maşina de fabricat bani” a capitalismului.
Trecând prin toate aceste “furci caudine” şi purificându-se la focul
mocnit aldorinţei de a genera profitabilitate,”afacerile” au început să-şi
câştige un loc binemeritat în contextul economic actual. Noţiunea de
“om de afaceri” devine tot mai onorabilă iar exponenţii mediului de
afaceri se consideră tot mai mult nişte promotori ai unei vieţi
economicofinanciare sănătoase. Astăzi aproape toate activităţiile
îndreptate spre obţinerea unor foloase materiale se subordonează
noţiunii de afacere.

Din aceste motive vom considera că “afacerea” este o constantă a

vieţii contemporane iar valenţele ei legate de moralitate şi etică le vom
aborda ca pe niştevalori ale “cavalerismului modern”. Continuând în
această direcţie vom putea susţine că etica afacerilor, o ştiinţă relativ
nouă, are astăzi menirea de a reglementa atât dimensional cât şi
calitativ competiţiile de pe eşicherul economico-financiar
contemporan. Prin urmare astăzi se vorbeşte tot mai susţinut despre
nişte noţiuni care în urmă cu o jumătate de secol păreau ca
nesemnificative : etica business-ului, etica managerială, etica
producţiei şi serviciilor,etc.

Se mai subliniază odată aşadar ca noţiunea de etică în afaceri nu mai

este una de natura teoretică ci a devenit instrument de lucru şi o
măsură a acestor lucruri. Mai departevom prezenta câteva dintre cele
mai sugestive definiţii ale eticii în afaceri preluate din literatura de
specialitate:

1. R.T. De George: “Perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie

explicitenunţată, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri”.

2. P.V.Lewis: ”Etica priveşte acel set de principii sau argumente care

ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau
colectiv”.

3. A.Kerhuel : “Parte a reflecţiei etice care examinează deciziile

concrete luate în întreprindere ,respectiv decizii ale actorilor
individuali sau ale întreprinderii,considerate global.”

4. Andrew Crane şi Dirk Matten: “Etica în afaceri este studiul s ituaţiilor

,activităţiilor şi deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în
legătură cu bine şi rău”.

5. Roger Crisp: ”Etica in afacerise referă la straduinţele filosofice ale

fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri,
de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină etica afacerilor şi a
oamenilor de afaceri reali”.

Etica afacerilor reprezintă în concluzie, acea parte a eticii ce se ocupă

cu studiul şi promovarea valoriilor pozitive ale noţiunii de “afacere”,
bazându-se pe norme şi principii morale. Ea este responsabilă de
relaţiile complexe ce guvernează noţiunea de“organizaţie”, statuând
calitatea relaţiilor dintre membrii ei (fie angajaţi, fie acţionari), dintre
ea şi alte organizaţii, precum şi modul în care ea se face cunoscută de
către colectivitate. Etica în afaceri, va demonstra aşadar că o
organizaţia are responsabilităţi multiple faţă de: acţionari, angajaţi,
mediu, societate, trebuind să realizeze un echilibru între performanţele
economice şi efectele sociale.

Etica influenţează comportamentul de afaceri în două modalităţi:

1 la nivelul indivizilor, prin deciziile manageriale luate în situaţii critice

2 la nivelul corporaţiilor prin comportamentul faţă de parteneri, faţă de

mediul ambiant, angajaţi, acţionari, comunitate

Trăim fără îndoială într-o societate excesiv de competitivă iar acţiunile

noastre pot avea un grad ridicat de agresivitate în urmărirea
aspiraţiilor spre succes. Afacerile reprezintă cea mai largă arenă de
competiţie fiind transpuse după ritualul câştigului şi capabile a-l
produce cu orice preţ. Etica reprezintă un sistem de principii morale şi
de metode pentru aplicarea acestora,furnizând instrumentele pentru
elaborarea judecăţii morale. În acest sens, trebuie să se ţină seama de
o serie de principii etice ce caracterizează conduita curentă. Principiile
etice se referă la conduita curentă, la obiceiurile şi atitudinile
oamenilor cu privire la conceptele generale de bine şi rău, de adevăr şi
minciună, de echitate şi discriminare, libertate şi constrângere etc.

Unii autori consideră că etica se construieşte pe baza următoarelor

principii:

1 Principiul egalităţii în faţa normelor;

2 Principiul clarităţii şi clarificării conceptelor, poziţiilor etc.

a) Principiul egalităţii în faţa normelor

Morala nu este făcută pentru eroi şi sfinţi, nici pentru genii, ci pentru
oamenii obişnuiţi. Aceasta nu înseamnă că eroii, sfinţii şi geniile nu
trebuie să se supună normelor morale, ci subliniază doar faptul că
morala este regula, nu excepţia. Când vorbim despre egalitatea între
oameni, nu ne referim la egalitatea lor intelectuală, biologică, estetică,
ci la egalitatea lor în faţa principiilor şi normelor morale, la egalitatea
în faţa legii, tot aşa cum, din punct de vedere religios ne referim la
faptul că, în faţa lui Dumnezeu, toţi suntem egali. Pentru ca o astfel de
egalitate să fie posibilă, principiile şi normele morale trebuie să fie
accesibile ca înţelegere, indiferent de gradul de educaţie al persoanei
şi, în acelaşi timp, ele trebuie să fie practicabile. Spre deosebire de
achiziţiile intelectuale, principiile şi normele morale trebuie să fie
accesibile şi fezabile pentru orice persoană, indiferent de nivelul ei
intelectual, atâta timp cât ea are discernământ. Recunoaşterea
discernământului este o condiţie a autonomiei, libertăţii şi
responsabilităţii.

Viaţa cotidiană nu implică decât rar acte exemplare (de exemplu,

situaţii care cer sacrificiul suprem pentru alţii sau pentru o cauză). Prin
urmare, conţinutul moralei răspunde în mare măsură dilemelor de zi cu
zi şi se adresează oricui se confruntă cu astfel de dileme puse în
termenii a ceea ce am numit mai sus „probleme morale”.

b) Principiul clarităţii şi clarificării (conceptelor, poziţiilor).

Într-o societate deschisă, pluralistă, oamenii pot să-şi enunţe clar

poziţia faţă de o problemă morală şi să acţioneze în consecinţă. De
exemplu, dacă un medic crede că avortul este imoral (este crimă), el
poate opta să lucreze într-o clinică în care nu se fac avorturi sau să
rămână doar obstetrician. Dacă o persoană este neinteresată să
acţioneze pentru binele public,moral ar fi să nu se implice în politică
sau în administraţie publică. Aici apare ca evidentă şi diferenţa faţă de
poziţii fundamentaliste: o religie este impusă ca morală de stat şi
transferată integral sau aproape integral în legislaţie. Normele şi
principiile etice sunt diferite şi percepute diferit în culturi diferite; ele
apar sau dispar în contexte social-culturale relativ omogene. Cu toate
acestea, există norme morale care trebuie să se supună principiului
universalităţii, să fie aplicabile oricui, oriunde şi oricînd.

Ele au caracter absolut şi obiectiv, nu depind de credinţe, sentimente

şi obiceiuri particulare.
Promovarea unui comportament etic adecvat, atât din partea
managerilor cât şi a subordonaţilor, are o importanţă capitală, cu
impact decisiv pentru rezultatele finale ale întregii organizaţii.

a) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de clienţii firmei

Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instrucţiuni de

folosire, avertismente asupra efectelor nedorite ale pericolelor posibile
pentru consumator, etc. Supoziţia generală pe care se bazează
comerţul este cea a consumatorului adult, dotat cu discernământ,
inteligent, capabil să-şi dea seama de riscuri, responsabil (ceea ce, de
exemplu, nu se potriveşte copiilor când este vorba despre jucării
periculoase, de ţigări, băuturi, filme excesiv de violente sau obscene).

În cazul producătorului există presupoziţia că este matur, inteligent,

responsabil, bine intenţionat. Ce se întâmplă însă în cazul în care
consumatorul este iresponsabil iar producătorul este necalificat? Piaţa
singură nu poate să reglementeze astfel de situaţii. Uneori ceea ce se
oferă pe piaţă nu doar că nu satisface o nevoie, dar, mai mult, poate să
lezeze interesele consumatorului. De exemplu, utilizarea excesivă a
imaginilor de femei în reclame la obiecte de uz casnic le circumscrie
acestora o imagine de eterne servitoare ale familiei iar utilizarea
excesivă a imaginii femeilor ca trup întăreşte imaginea că femeile sunt
obiect sexual. Reclama promovează utilizarea femeilor ca obiecte şi a
sexului ca mijloc de manipulare. Ea poate întării prejudecăţile rasiale.

„Reclama uzează de minciuni, iluzii pozitive .Este sistematic încălcat

principiul adevărului (al veridicităţii).

b) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de angajaţi

Angajaţii sunt trataţi adesea ca o marfă, deşi sunt fiinţe umane, cu

scopuri în sine. Cele mai dezumanizante tratamente se aplică mai ales
în zonele în care există o piaţă a forţei de muncă caracterizată de
monopson (un singur cumpărător al forţei de muncă). Etica în relaţiile
dintre angajat şi firmă impune introducerea şi utilizarea unor categorii
de principii şi norme.

Drepturile angajaţilor şi reglementari în privinţa loialităţii faţă de

companie sunt extrem de importante. Tratarea angajaţilor ca pe o
piesă pur înlocuibilă, respectiv un simplu mijloc, conduce la faptul că şi
ei tratează compania ca pe o staţie de tranziţie, o simplă sursă de
salariu şi beneficii. Loialitatea faţă de companie se conturează prin
obligaţiile reciproce, prin atribuire de roluri şi responsabilităţi. Unele
dintre acestea sunt contractuale şi legale, dar ele nu ajung decât
pentru îndeplinirea sarcinilor şi nu au o componentă etică: “O slujbă nu
e niciodată doar o slujbă”. Există mereu o dimensiune morală: mândria
faţă de propriile produse, spiritul de echipă, grija faţă de bunăstarea
companiei, ataşamentul faţă de colegi etc.

Uneori există conflicte de valori între valorile companiei şi cele

personale. În acest caz, unii angajaţi trag semnale de alarmă, îşi critică
public propria companie.

c) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de acţionari.

Un comportament etic presupune gestiune corectă, loialitate,

informare, transparenţă, confidenţialitate, etc.

d) Comunicarea onestă şi tratamentul corect,faţă de comunitate

Protejarea mediului, contribuţie la soluţionarea problemelor sociale,

respectarea diversităţii culturale.

Tot din categoria principiilor etice fac parte:

1 consideraţia specială - adică tratamentul corect standard care poate

fi modificat pentru situaţii speciale cum ar fi: ajutorarea unui vechi
angajat, prioritatea la angajare pentru o persoană cu nevoi speciale,
comanda dată unui furnizor loial, aflat însă în impas;

2 competiţia onestă - prin evitarea mituirii şi a altor mijloace care nu

sunt oneste în vederea obţinerii unei comenzi;

3 responsabilitatea faţă de organizaţie - acţionând pentru binele

întregii organizaţii nu doar în interes propriu, evitând risipa şi
ineficienţa;

4 respectarea legii - evitarea pe căi legale a impozitării nu prin

evaziune ci prin urmarea spiritului şi literei legii.

Exemple de principii universale:

1 Onestitate – exprim adevărul în cuvintele şi în comportamentul meu,

sunt sincer; nu doar exprim adevărul, dar sunt şi corect.

2 Grijă – nevoile şi sentimentele altora sunt importante pentru mine, iar

acţiunile mele reflectă acest lucru.

3 Respect – ştiu că fiecare persoană este valoroasă şi că trebuie

tratată ca atare.

4 Corectitudine – cred în egalitate şi justiţie şi acţionez pentru a mă

asigura că toţi oamenii sunt trataţi cu demnitate.

5 Responsabilitate – ştiu ce nu ar trebui să fac, ce am de făcut şi ce ar

trebui să fac; îmi onorez angajamentele.

6 Solicitudine – încerc să îi ajut pe ceilalţi şi îmi pasă de nevoile lor.

7 Excelenţă – fac tot ce pot, cât mai bine; acţionez pe măsura

potenţialului meu deplin.

8 Curaj – fac ceea ce trebuie, chiar dacă este greu sau incomod.

9 Integritate – îmi exprim convingerile şi valorile.

10 Leadership – sunt dispus să ies în faţă şi să mă constitui ca un bun

exemplu.

Mediul de afaceri se dezvoltă acolo unde condiţiile economico- sociale

se bazează pe proprietate privată, competiţie, libertate. Acestea sunt
condiţiile de bază ale evoluţiei relaţiilor legate de afaceri. Iar
organizaţiile care îţi desfăşoară activităţiile în aceste medii sunt
supuse unor anumite responsabilităţi.

Aceste responsabilităţi sunt cele de ordin economic (pentru a face

profit, a îmbunătăţi indicatorii economici şi a poziţiona cât mai bine
firma în raport cu concurenţa), precum şi cele de ordin social (legate
de calitatea produselor, de impactul asupra mediului, de plata
salariilor, a taxelor către autorităţi,etc.).
Din punct de vedere teoretic există două tipuri de abordări ale
compatibilităţii dintre etică şi afaceri:

1.Teoria compatibilităţii etica-afacere, care se referă mai ales la

impactul cu societatea a fiecărei organizaţii. Astfel conform acestor
teorii orice agent economic are nişte responsabilităţi faţă de societate,
unele prevăzute de lege, iar altele liber-consimţite.

Compatibilitatea dintre etica în afaceri şi afacere se referă în primul

rând la segmentul liberconsimţit care trebuie să se caracterizeze prin:

1 atitudine etică faţă de partenerii de afaceri;

2 atitudine etică faţă de cumpărători;

3 implicarea în viaţa socială;

Unul dintre cele mai elaborate modele ale implicării în social este cel
propus decătre cercetătorii americani A.Caroll şi A.K.Bucholtz numit
“Modelul cvadripartit al responsabilităţiilor corporatiste” care se
prezintă astfel:

1 Responsabilităţi legale, pretinse de societate;

2 Responsabilităţi economice, pretinse de societate;

3 Responsabilităţi etice, aşteptate de societate;

1 Responsabilităţi filantropice, dorite de societate;

Cei doi cercetători ne şi oferă o concluzie: “Responsabilitatea socială a

uneicorporaţii cuprinde ceea ce societatea aşteaptă din partea unei
organizaţii din punct devedere economic, legal, etic şi filantropic la un
moment dat.” Fără îndoială că această teorie a compatibilităţii a
suferit diverse abordări din partea managerilor şi cercetătorilor în
decursul timpului. Astfel au apărut două moduri de abordare şi anume:

1 abordarea minimalistă care susţine că implicarea în zona socialului

trebuie să fie minimă întrucât şi aşa firmele plătesc prea multe taxe
autorităţiilor de orice fel

2 abordarea maximalistă care susţine faptul că resonsabilitatea unei

firme este mult mai mare şi mai diversă decât aceeea de a plăti taxe şi
a produce profit. Firmele sunt legate între ele într-o reţea invizibilă,
reţea care este ancorată în realitatea socială, fără de care o
poziţionare corectă nu există.

2.Teoria incompatibilităţii etica-afacere, care susţine faptul că nu ar

trebui să existe responsabilităţi etice în afaceri. Etica ţine de viaţa
personală a indivizilor, în timp ce afacerea este un joc al cărui singur
scop este profitul (câştigul).

Adepţii acestei teoriis usţin că amabilitatea şi fair-play-ul în afaceri

sunt menite numai pentru a masca lupta adevărată dusă în tranşeele
obţinerii unor avantaje de orice fel.

Afacerile reprezintă principala arenă de competiţie, iar ele sunt

adaptate unui joc strategic.

Regulile de bază au fost stabilite de către guvern care încearcă să

depisteze şi să pedepsească afacerile frauduloase. Însă atâta timp cât
o companie nu încalcă regulile jocului stabilite prin lege, ea are dreptul
legal de a-şi stabili strategia fără a urmări nimic altceva decât profitul.
Dacă urmăreşte o strategie a profitului pe termen lung, compania va
păstra relaţii prieteneşti cu partenerii de afaceri doar atâta timp cât va
fi necesar. În acelaşi timp o companie condusă inteligent nu va căuta
avantaje într-un mediu ostil iar astfel de decizii nu sunt de natura
morală ci strategică.”

Există astăzi încă multe voci ale managerilor care se ridică împotriva
restricţiilor de orice fel în lumea afacerilor: ”Morala este morala iar
afacerea este afacere”, spun ei, dând de înţeles că mai mult politicienii
şi teoreticienii doresc să aplice un “dresaj miop” unei activităţi liberale
în care organizaţia are posibilitatea să se înfrunte cu concurenţa şi să
se specializeze în direcţia obţinerii unor rezultate tot mai bune.
Ghidându-se după proverbul “Hoţul neprins este negustor cinstit”,
partizanii acestei teorii susţin următoarele:

- există crime neelucidate şi criminali neprinşi

- există cazuri de încălcare a legilor soldate cu succese

- sumele mari câştigate din afaceri te ajută să “uiţi de regulile morale”

- rezultatele unor afaceri dubioase nu sunt totdeauna negative35

Alţi manageri susţin “teoria jocurilor” în care protagoniştii trebuie să

fie“inteligenţi şi prudenţi”, apoi “Dumnezeu cu mila”... li se poate
accepta orice practică care duce la câştig.

Laureatul premiului Nobel pentru Economie, Milton Friedman este unul

dintre apărătorii fervenţi ai teoriilor legate de piaţa liberă, concurenţa
acerbă şi competiţia dură.Singura îndatorire a managementului este
aceea de a respecta legile, în rest toate energiile sale trebuie
canalizate către obţinerea profitului. Politicienii şi teoreticienii doresc
să transforme managerii în marionete lipsite de libertate şi de mijloace
de exprimare.

Împotriva asocierii etica-afacerii, există în esenţă următoarele

argumente:

- etica în afaceri este mai degrabă o religie decât o ştiinţă

- etica în afaceri este o disciplină bună pentru academicieni, filozofi şi

teologi

- angajaţii noştri au un comportament etic, deci noi nu mai avem nevoie

de etica

- dacă organizaţia noastră nu are probleme cu legea, atunci noi

funcţionăm etic

- etica managerială are puţină relevanţă practică

Comportamentul neetic în afaceri, dar şi în societate nu mai reprezintă

în zilele noastre o excepţie. Există practici curente ale managerilor de
a încălca normele morale în scopul obţinerii unor câştiguri şi a unor
aprecieri pozitive din partea acţionariatului. Studii de caz multiple,
sondaje de opinie la nivel managerial sau simulări în programelede
pregătire, au scos la iveală cauzele tipului de comportament neetic.

Cele mai importante cauze ale acestui tip de comportament ar putea fi:
CÂSTIGUL. Această noţiune influenţează puternic comportamentul
managerial intrucât el este stimulat de intervenţia acţionariatului
precum şi de concurenţa de pe piaţă. De cele mai multe ori managerii
interpretează o provocare de concurenţăpe piaţă ca pe o provocare
personală şi atunci acţionează prin toate mijloacelespre a demonstra
“cine este mai bun”.

PERSONALITATEA. S-a demonstrat practic că managerii cu un apetit

deosebit îndreptat spre câştig şi competiţie sunt cei mai înclinaţi spre
a încălca normele etice.

CONFLICTUL ROLURILOR. De foarte multe ori, presaţi de dorinţa de

câştig, managerii promovează acele produse care aduc cele mai mari
profituri fără a ţine cont de problematica clienţilor.

COMPETIŢIA. Managerii consideră adesea că o confruntare dintre

firmele aflate în competiţie pe o piaţa este de fapt o înfruntare
personală între echipele de conducere sau între liderii acestora.

CULTURA ORGANIZAŢIEI ŞI A RAMURII . Grupurile conducătoare,

liderii organizaţiilor, pot reprezenta modele de comportament. Dacă
însă aceşti lideri îşi desfăşoară activitatea într-un mediu destructiv din
punct de vedere al eticii înafaceri, ei pot devenimodele negative cu o
influenţă malefică asupra membrilor organizaţiilor în care îşi
desfăşoara activitatea.Managerii în general, recunosc necesitatea
existenţei şi aplicării normelor etice înafaceri. Deciziile cotidiene,
măsurile pe termen scurt sau lung, au demonstrat prinpractică efec
tivă că pentru a fi eficiente trebuie să respecte anumite norme impuse
de etica şi morală.

Conform dicţionarului explicativ al limbii române DEONTOLOGIA

reprezintă acea parte a eticii care se ocupă cu studiul normelor şi
obligaţiilor specifice unei profesiuni. În cazul de faţă deontologia eticii
în afaceri se ocupă cu studiul normelor morale şi a obligaţiilor
specifice “mediului de afaceri”.

“Deon” în limba greacă înseamnă datorie iar “logos” înseamnă studiu.

Prin urmare deontologia are ca obiect de studiu DATORIA. Datoria
mediului de afaceri va constitui aşadar obiectul analizei noastre
ulterioare.

Principalele însuşiri ale unui cod etic ar fi:

1 să definească clar idealurile şi obligaţiile organizaţiei şi să fie

riguroase în acelaşi timp;

2 să fie subordonate interesului public;

3 să fie oneste şi specifice organizaţiei;

4 să fie girate de către o autoritate legitimă;

5 să prevadă şi pedepse sau penalizări;

6 să cuprindă o listă de priorităţi ale firmei;

7 să nu contravină legilor în vigoare;

8 să fie posibil de îndeplinit;

9 să fie concise şi accessibile.