DREPT PROCESUAL CIVIL

NOTE DE CURS 2008/2009

CĂILE DE ATAC

I. Noţiuni generale.
Căile de atac sunt expresia unui principiu constituţional, potrivit cu
care “orice hotărâre jurisdicţională (cu deosebire cele ale justiţiei), este
prevăzută cu o cale de atac”. Fără existenţa căilor de atac justiţia n-ar fi decât
expresia unei autorităţi rigide, inflexibile, care ar provoca o adevărată
autarhie. Este acesta rezultatul unui proces de gândire îndelungat.
S-a statuat că justiţia trebuie şi poate să-şi îndrepte greşelile în
sistemul său şi să poată fi controlate actele autorităţii executive.
Prin definiţie, calea de atac desemnează mijlocul şi actul procesual
complex prin care o hotărâre este reexaminată, controlată privitor la
regularitatea, temeinicia (conformitatea cu faptele probate în cauză) şi la
legalitatea ei (conformitatea cu dispoziţiile legii aplicabile în conflictul,
situaţia litigioasă în care se află părţile).
Dintr-o altă perspectivă, relativ la exerciţiul autorităţii publice, căile de
atac sunt mijloacele proprii unei jurisdicţii de a controla, a reexamina, a
rejudeca ceea ce a făcut deja obiectul unei judecăţi.

În ce priveşte această aptitudine a instanţelor judecătoreşti, a justiţiei

de a reexamina o hotărâre jurisdicţională, se face o distincţie între : controlul
judecătoresc şi controlul judiciar.
I. Cât priveşte controlul judecătoresc, acesta are în vedere
aptitudinea generală a instanţelor judecătoreşti nu doar de a judeca orice litigiu
nedat în competenţa unei alte jurisdicţii dar şi că instanţele judecătoreşti au
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

întotdeauna abilitarea de a controla calitatea soluţiei, hotărârii date în

jurisdicţiile speciale.
II. Controlul judiciar este un control intern, spre deosebire de cel
judecătoresc, exercitat asupra soluţiilor altor jurisdicţii. Controlul judiciar
priveşte hotărârile instanţelor judecătoreşti care pot face obiectul unei
reexaminări, unei cenzuri din partea unei alte instanţe judecătoreşti superioare
în grad celei care a pronunţat hotărârea controlată. Din punct de.vedere
constituţional, politic, autoritatea judecătorească este singura care admite
practic un control, de regulă, la cererea părţii nemulţumite asupra actelor
elaborate de entităţile ei.

II. Reguli comune privind căile de atac.

Acestea se circumscriu celor două tipuri de control analizate ma
devreme. Astfel:
Relativ la controlul judecătoresc.
a) în prezent, nu mai există act jurisdicţional care să nu cadă sub
cenzura instanţelor judecătoreşti; nu mai există jurisdicţii speciale închise,
autonome. Existenţa unor jurisdicţii profesionale, obşteşti care nu stau sub
controlul justiţiei (Ex. cele care privesc anumite profesii- agenţii de bursă,

practicanţii unor sporturi) se justifică prin aceea că nu promovează o excepţie

pentru că ele nu dau eficienţă unor norme juridice.
În prezent toate jurisdicţiile profesiilor liberale (Ex. avocaţi, notari)
cad sub controlul instanţelor judecătoreşti.
b) regula privind controlul judecătoresc ca prim şi ultim grad de
jurisdicţie. Cu unele excepţii (în materie fiscală), instanţele judecătoreşti se
pronunţă în acest control în primă şi ultimă instanţă.
Relativ la controlul judiciar.
a) în prezent, nu mai există hotărâre judecătorească nesupusă vreunei
căi de atac . Până la Legea 59 din 1993, când sistemul căilor de atac a fost
restructurat în mod substanţial, existau hotărâri judecătoreşti care nu puteau fi
atacate pe căi ordinare (Ex. în materie contravenţională, judecătoria se
pronunţa în primă şi ultimă instanţă; de asemenea, în materia unor litigii de
muncă de mică valoare).
b) exercitarea unei căi de atac este o chestiune de ordine publică;
deci, ea este recunoscută şi acordată doar în puterea legii.
Judecătorul nu va putea nici să acorde o cale de atac neautorizată de
lege, nici să o suprime. De aceea dreptul la o cale de atac este un drept stabilit
de lege, el nu se poate câştiga prin prestaţia avocatului. Omisiunea menţionării

2
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

căii de atac în hotărâre sau menţionarea unei căi de atac neautorizate de lege,
nici nu lipseşte, nici nu oferă calea de atac corespunzătoare.
c) ierarhia căilor de atac are caracter absolut; nu poate fi utilizată o
cale de atac de grad superior, nu pot fi surmontate sau omise căi de atac. Chiar
dacă astăzi sunt prevăzute două căi ordinare de atac (apelul şi recursul),
recursul nu se poate exercita, dacă nu s-a pronunţat apelul; fac excepţie doar
situaţiile în care se prevede doar recursul.

d) părţii care a exercitat o cale de atac nu i se poate înrăutăţi situaţia

în propria cale de atac. Este aceasta exprimarea principiului “non reformatio
in pejus”.
Surprinzător, în materie civilă acest principiu nu este consacrat
normativ dar este la fel de solid ca şi în materie penală, unde se bucură de
consacrare in terminis.
e) apelul este calea ordinară de atac. O hotărâre care nu este
prevăzută cu drept de apel, este recurabilă. Practic, când legea spune că o
hotărâre se dă fără drept de apel, nu trebuie înţeles că aceasta este lipsită de
orice cale de atac, ea este prevăzută implicit cu recurs.

III. Tabloul căilor de atac.

Pentru a realiza o expunere clară şi completă a tabloului căilor de
atac, este necesară o clasificare a acestora după câteva criterii:

I. După condiţiile în care pot fi exercitate:

A . Căi de atac ordinare – aflate la îndemâna părţii nemulţumite de
hotărârea atacată.Sunt acestea apelul şi recursul; potrivit modificării aduse
prin O.U.G. nr. 138/2000, recursul este astăzi calificat o cale extraordinară,
deşi condiţiile de exercitare nu au fost modificate substanţial.
B. Căi de atac extraordinare – aflate la îndemâna părţii
nemulţumite dar exercitate împotriva unor hotărâri irevocabile ori definitive
(sunt astfel, . contestaţia în anulare şi revizuirea). Intră aici şi căi de atac care
nu sunt la dispoziţia părţii nemulţumite şi pot fi îndreptate doar împotriva unor
hotărâri irevocabile sau definitive (recursul în interesul legii).

II. În raport cu instanţa căreia i se adresează, sunt :

A.Căi de atac de reformare – se adresează instanţei superioare
celei care a pronunţat hotărârea atacată ( apelul şi recursul).

3
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

B.Căi de atac de retractare – cele care se adresează direct instanţei

care a pronunţat hotărârea atacată (contestaţia în anulare şi revizuirea).

Apelul.
Apelul este calea ordinară de atac exercitată împotriva hotărârilor de
primă instanţă şi care se află la îndemâna părţii; este o cale de atac de
reformare, soluţionată întotdeauna de instanţa superioară şi comună. Acest
caracter comun se exprimă prin absenţa acestei căi de atac doar atunci când
legea prevede expres că hotărârea se dă fără drept de apel.
Hotărârile care pot fi atacate cu apel.
Toate hotărârile care dezinvestesc instanţa, care nu sunt exceptate de
la această cale de atac, sunt apelabile.
Cât priveşte încheierile, acestea pot fi atacate cu apel doar
deopotrivă cu hotărârea de fond; dar trebuie reţinut că nu toate hotărârile care
dezinvestesc instanţa sunt hotărâri de fond.
Sunt şi încheieri care pot fi atacate separat cu apel, anume acelea
prin care se suspendă sau se întrerupe cursul judecăţii (Ex. o încheiere pentru
întreruperea procesului pentru soluţionarea unui litigiu conex). Totodată, prin
O.U.G.nr. 138/2000, o încheiere atacabilă separat de soluţia dată în fond este
încheierea de admitere în principiu, dată în procesele de partaj; legiuitorul a
vizat operativitatea.
Nu pot fi supuse apelului:
- hotărâriole date în pensie de întreţinere;
- hotărârile date în acţiunile posesorii;
- hotărârile date în procesele privind înregistrările de stare civilă;
- hotărârile privind măsurile asigurătorii;
- hotărârile prin care se soluţionează plângeri împotriva unor
hotărâri jurisdicţionale date de alte organe.

Persoanele care pot exercita apelul.

Apelul poate fi exercitat doar de una sau mai multe dintre părţile
litigante şi de către procuror (în materie penală).
O precizare se cere în legătură cu intervenientul accesoriu; acesta nu
poate exercita apelul separat de partea pe care o sprijină.

Termenul de apel.
În materie civilă, termenul general este de 15 zile. Sunt şi termene
mai lungi sau mai scurte decât cel general (Ex. termenul privind ordonanaţa

4
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

preşedinţială este de 5 zile, ca şi în cazul apelului împotriva hotărârii regulator

de competenţă; împotriva hotărârii de adjudecare date în executarea silită
imobiliară, termenul este de 40 de zile).
Termenul curge, de regulă, de la comunicarea hotărârii.
Sunt însă şi excepţii: termenul curge de la pronunţare împotriva
hotărârii declinatorii de competenţă, împotriva hotărârii de perimare,
împotriva hotărârii date în ordonanţa preşedinţială.

Instanţa la care se depune apelul.

Aceasta este instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea
nulităţii.

Efectele apelului.
a) Efectul devolutiv.
Apelul nu trebuie motivat.Prin efectul devolutiv se are în vedere
faptul că instanţa de apel, de control judiciar este restricţionată doar în mod
excepţional să reexamineze fondul în întregime; ea devoluează fondul în
limitele criticilor formulate de către partea care a exercitat apelul.
Efectul devolutiv nu trebuie inţeles în sensul că instanţa de apel
reexaminează cauza sub toate aspectele, refăcând judecata de fond în modul
cel mai complet. A devolua înseamnă că ea poate, dacă i se cere, să examineze
o chestiune care a căzut sub judecata fondului.
Există două reguli care delimitează câmpul acestui efect devolutiv:
1.Tantum judicatum quantum apelatum – atât cât s-a judecat, atât se
va apela. Aceasta înseamnă că în apel nu se pot formula cereri noi şi nici nu se
pot folosi mijloace noi faţă de cele utilizate la instanţa de fond.
2. Tantum apelatum quantum devolutum – atât cât s-a apelat, atât se
rejudecă.
Probe noi care se fac în apel.
În măsura în care există o libertate de motivare, există şi o libertate
de probe, cu condiţia ca ele să fi fost cerute la judecata de fond sau, cel mai
târziu, prin cererea de apel. Se poate motiva chiar reaudierea unor martori.
Termenul de motivare.
S-a renunţat la sancţionarea expresă a nemotivării apelului; dacă
apelul nu este motivat prin cererea de apel şi nici la prima zi de înfăţişare,
instanţa se va putea pronunţa în fond numai pe baza celor invocate la prima
instanţă.
Specii noi de apel.
O.U.G. nr. 138/2000 a introdus 2 specii noi de apel:
a) apelul prin aderenţă (adeziune);
b) apelul prin ricoşeu (în caz de coparticipare procesuală).
5
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

Sunt calificate acestea drept apeluri secundare, ambele aparţinând

intimatului, putând fi declarate chiar după îndeplinirea termenului de apel dar
cu condiţia să se fi exercitat apelul principal.

Apelul prin aderenţă este modalitatea prin care la apelul principal

aderă intimatul dar printr-o cerere proprie prin care se tinde la schimbarea
hotărârii primei instanţe.
Intimatul deci, apelant secundar, ca parte potrivnică apelantului
principal consideră şi el netemeinică şi nelegală hotărârea primei instanţe.
Apelul lui însă nu trebuie să coincidă cu apelul principal. Acesta are o
autonomie limitată. Dacă s-a cerut înlăuntrul termenului de apel, va funcţiona
ca apel principal, chiar dacă apelul principal va fi restras, respins ca tardiv, ca
inadmisibil sau pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului.
Dacă s-a cerut după expirarea termenului de apel, el rămâne fără
efecte.
Apelul în caz de coparticipare procesuală este cel care poate fi
declarat de către un coparticipant împotriva altui intimat, dacă apelul principal
ar fi de natură să producă consecinţe în privinţa sa. Un intimat este surprins de
apelul principal care i-ar afecta situaţia, dacă există apel al unui alt
coparticipant. Este acesta apelul prin ricoşeu şi prezintă interes în cauzele
privind obligaţiile plurale şi situaţia în care la prima instanţă au intervenit terţe
persoane.
Ca şi apelul prin aderenţă, apelul prin ricoşeu poate fi exercitat şi
peste termen.

Soluţii care se pot da în apel.

A. Respingerea apelului – aceasta se poate face ca nefondat, ca
tardiv, ca inadmisibil, ca neregulat.
B. Admiterea apelului, schimbarea în tot sau în parte a
hotărârii.
O.U.G. nr.138/2000 a dus inovaţii privitor la această materie. Astfel,
instanţa de apel va rejudeca fondul chiar în situaţia în care prima instanţă s-a
declarat necompetentă, a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată
fără a intra în cercetarea fondului.
Până la această modificare, în toate cazurile în care prima instanţă n-
ar fi antamat fondul, apelul admis determina trimiterea cauzei la prima
instanţă pentru rejudecare. S-a părăsit astfel o concepţie tradiţională potrivit
căreia trimiterea spre rejudecarea fondului conserva primul grad de jurisdicţie.
Dacă se va constata că prima instanţă nu a fost competentă, atunci
se va proceda la anularea hotărârii şi la trimiterea cauzei la instanţa
competentă sau organul jurisdicţional competent.
6
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

Căile extraordinare de atac.

Sunt acestea căi de atac care se exercită împotriva hotărârilor
irevocabile, două dintre ele aflate la îndemâna părţii nemulţumite (contestaţia
în anulare şi revizuirea), celelate două neaflate la îndemâna acesteia (recursul
în anulare şi recursul în interesul legii).
Sunt căi extraordinare de atac

A.Recursul
B.Contestaţia în anulare
C.Revizuirea
D.Recursul în interesul legii

Recursul.
Astăzi, potrivit modificării aduse de O.U.G. nr.138/2000, recursul
este calificat ca o cale de atac extraordinară, calificare socotită discutabilă
având în vedere condiţiile de exercitare şi procedura de soluţionare a acestuia.
Ca terminologie, expresia acoperă şi unele acte cu caracter
jurisdicţional şi ataşat unor mijloace procedurale care invocă dreptul la acţiune
în materie civilă (ex. Acţiunea recursorie, de regres; recursul contra
autorităţii). Sensul expresiei este şi acela de a recurge la o jurisdicţie, de a
proceda.

Hotărârile care sunt supuse recursului.

Pot fi recurate hotărârile date fără drept de apel.
Totodată, pot fi recurate şi hotărârile altor organe cu activitate
jurisdicţională.
Persoanele care pot face recurs.
Se aplică aceleaşi reguli ca şi pentru apel.

Termenul de recurs.
Ca şi la apel, termenul de recurs este de 15 zile. Momentul de la
care curge termenul este acelaşi ca şi la apel.

Efectele recursului.
Recursul nu poate examina decât criticile făcute în limitele
motivelor de casare prevăzute de lege.
Efectul suspensiv de executare.

7
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

În civil, în principiu, recursul nu este suspensiv de executare; el

suspendă executarea doar în anumite cauze, când săvârşirea acestora ar crea
situaţii insurmontabile sau grave inconveniente (Ex. în cauzele privind
strămutarea de hotare, în cele privitoare la desfiinţarea de construcţii, plantaţii
sau a oricăror aşezări fixe).
În această materie preşedintele instanţei de recurs are însă
prerogativa de a acorda motivat suspendarea hotărârii recurate.
Efectul devolutiv.
Acesta este limitat la motivele de casare iar evocarea fondului a fost
mai bine determinată prin separarea motivelor care pot produce casare de cele
care produc modificarea hotărârii atacate. La posibilitatea evocării fondului
contribuie şi soluţia casării cu reţinere pentru rejudecare.
Dispariţia însă a motivului 11, pentru netemeinicie aduce o limitare
substanţială a efectului devolutiv în recurs.
Efectul extensiv.
Acesta operează după natura raportului juridic. Sub aceeaşi rezervă,
când este vorba de solidaritate, de indivizibilitatea obligaţiilor, recursul poate
profita şi părţilor care nu l-au exercitat.

Motivarea recursului.
O.U.G. nr.138/2000 a adus şi o restructurare a motivelor de recurs şi
care, în esenţă, se reduce la excluderea motivului de netemeinicie, de „eroare
gravă de fapt”.
Motivele de recurs trebuie să se încadreze în cele nominalizate de
lege, dată fiind prevederea lor limitativă.
În civil, se pronunţă regula potrivit căreia motivele de casare privesc
doar excepţional netemeinicia hotărârii. Ele privesc neregularităţi procedurale
– necompunerea legală a instanţei, necompetenţa, încălcarea unor principii
fundamentale de procedură (Ex. principiul contradictorialităţii, principiul
publicităţii, principiul dreptului la apărare), nemotivarea sau motivarea străină
de natura hotărârii, depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, nerezolvarea unor
capete de cerere) .
Astăzi, după ultimele modificări ale C.proc.civ, din cele 9 motiv de
recurs, 5 sunt calificate motive de casare (cele care privesc, necompunerea
legală a instanţei, nerespectarea principiului nemijlocirii, încălcarea
competenţei, a limitelor puterii judecătoreşti şi a formelor de procedură), 4 de
modificare (pentru plus şi extra petita, pentru interpretarea greşită a actului
juridic litigios, nemotivarea sau motivarea contradictorie ori străină, lipsa de
temei legal ori încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nepronunţarea asupra

8
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

unui mijloc de apărare sau asupra unei probe administrate care erau
hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii).
Motivele trebuie depuse în termenul de recurs, sub sancţiunea
nulităţii recursului.

Instanţa la care se depune recursul – cea a cărei hotărâre se atacă,

sub sancţiunea nulităţii.

Soluţiile care se dau în recurs.

În principiu, pot fi aceleaşi ca şi la apel, cu precizarea că rejudecarea
la instanţa de recurs nu este posibilă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cât priveşte soluţia de casare cu trimitere, există o distincţie
terminologică, raportat la apel. Astfel, dacă la apel se foloseşte expresia
schimbarea hotărârii atacate, la recurs aceasta se exprimă prin modificarea
hotărârii atacate.
De asemenea, la trimiterea spre rejudecare, dacă la apel se vorbeşte
despre desfiinţarea hotărârii, la recurs exprimarea este casarea hotărârii.
Instanţa de trimitere care rejudecă fondul după casare este ţinută de
punctele de drept dezlegate de instanţa de recurs. Hotărârea de recurs este
obligată privitor la punctele date de instanţa de casare.
Se pot pronunţa şi soluţii de anulare (pentru deficienţe de formă,
pentru timbraj), de perimare a recursului.

Contestaţia în anulare.
După denumire, ea priveşte neregularităţi ale hotărârii care afectează
regularitatea ei, neregularităţi sancţionate cu nulitatea hotărârii.
Ca şi revizuirea, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât
împotriva hotărârilor pentru care nu mai există cale ordinară de atac.
Toate motivele de contestaţie în anulare nu sunt eficiente, dacă
puteau fi invocate pe o cale ordinară de atac.
Contestaţia în anulare este de două feluri:
a) obişnuită – privind toate hotărârile. Aceasta are două motive :
- nelegalitatea citării;
- necompetenţa de ordine publică (cea materială sau cea teritorială
excepţională).
b) specială – privind doar hotărârile de recurs. Si aici sunt două
motive: - o greşeală materială (Ex. neobservarea timbrării recursului şi
anularea lui ca netimbrat, neobservarea motivării recursului).

9
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

Este vorba de o greşeală evidentă care se datorează unei lipse de

atenţie, o insuficienţă de ordin birocratic, mai degrabă, decât jurisdicţional (ex.
Deşi aflate la dosar, dovezile de timbraj, recursul este anulat ca netimbrat sau
insuficient timbrat).
- s-a omis a se examina unul din motivele de casare, cu condiţia ca
recursul să fi fost admis sau respins în parte.
Textul priveşte motivele formulate în termenul de motivare şi care
erau de factura celor 9 aflate astăzi în funcţiune.

Termenul de contestaţie în anulare.

În materie civilă, termenul este de 15 zile de la data când
contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de 1 an de la data
pronunţării hotărârii. Dacă este o hotărâre susceptibilă de executare,
contestaţia poate fi exercitată până la ultimul act de executare (chiar şi peste 3
ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii).
În cazul autorităţii de lucru judecat, contestaţia poate fi introdusă
oricând.

Revizuirea.
Aceasta are în vedere o reexaminare a fondului când instanţa poate,
în condiţiile legii, să ajungă la o altă soluţie.
În materie civilă sunt 8 motive de revizuire.
Sunt motive de revizuire:
- motivele pentru mărturie mincinoasă în procesul a cărui
hotărâre se atacă;
- în cazul falsului, înscrisului care a servit ca temei al hotărârii;
- săvârşirea unei infracţiuni de către un judecător sau alt organ
judiciar, de către un martor, un expert, în legătură cu cauza respectivă;
- contrarietatea de hotărâri (efectul autorităţii de lucru
38
judecat) ;
- motivul descoperirii de înscrisuri noi reţinute de partea
potrivnică sau care n-au putut fi înfăţişate mai presus de voinţa părţii;
- motivul contrazicerii în cuprinsul dispozitivului;
- motivul de extra petita (pronunţarea asupra a ceea ce nu s-a
cerut), de ultra petita (pronunţarea asupra a mai mult decât s-a cerut), de
minus petita (pronunţarea asupra a mai puţin decât s-a cerut).

38
Aceasta nu trebuie confundata cu contrarietatea de hotărâri de al contestaţie, unde doar inculpatul o poate
invoca; la revizuire, aceasta poate fi invocată de oricine.

10
 DREPT PROCESUAL CIVIL.
NOTE DE CURS 2007/2008

Termenul de revizuire.
Termenul general este de o lună, după caz (potrivit cu motivul de
revizuire invocat):
- de la data comunicării hotărârii;
- de la data luării la cunoştinţă de hotărâre ;
- de la data descoperirii înscrisului.

Recursul în interesul legii.

Această cale de atac are un caracter special; ea nu influenţează
situaţia părţilor din proces, soluţia ei nu modifică expres hotărârile considerate
greşite.
Recursul în interesul legii se exercită de către procurorul general
doar pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg
teritoriul ţării. Se soluţionează de către Inalta Curte de Casatie si Justiţie în
secţii unite. Spre deosebire de hotărârile date în celelalte căi de atac, hotărârea
dată într-un recurs în interesul legii este obligatorie în cauzele următoare;
trebuie deci să se ţină seama pe viitor de dezlegarea dată problemelor de drept,
care au făcut obiectul unei atare căi de atac extraordinare.

11