PREFAŢĂ

Amplificarea şi diversificarea relaţiilor internaţionale creează condiţii pentru naşterea

într-o măsură tot mai mare a unor raporturi juridice între persoane fizice, între persoane
juridice ori între persoane fizice şi persoane juridice, cuprinzând unul sau mai multe elemente
de extraneitate, internaţionale sau străine, care aparţin dreptului internaţional privat.
Prin raporturile ce se stabilesc între state, ca subiecte de drept internaţional public şi
cele dintre persoanele fizice sau şi persoanele juridice cu elemente de extraneitate, fiecare stat
participă la schimbul internaţional de valori materiale şi spirituale , la diviziunea internaţională a
muncii. Prin mijloacele sale specifice, dreptul internaţional privat contribuie la întreţinerea şi
dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale ţării noastre. De aici rezultă şi importanţa tot mai mare a
acestuia.
( I.P.Filipescu)
La întrebarea ce este dreptul internaţional privat adesea se răspunde: o ramură de
drept, dar în mod sigur un domeniu sibilinic, dificil chiar şi pentru jurişti. …
Rezolvarea în concret a unei speţe de drept internaţional privat ridică, frecvent , serioase
dificultăţi. Într-adevăr, într-un asemenea demers, pentru a transforma realitatea brută în
realitate juridică, trebuie să răspundem la câteva întrebări lapidar formulate: „Cine aplică
dreptul?”, „Ce drept se va aplica?”, „Care este legea de procedură aplicabilă?”, etc.
(O.Ungureanu şi C.Jugastru)
CUPRINS
CAPITOLUL I. Scurtă privire istorică .--------------------- 5
CAPITOLUL II. Elemente definitorii.----------------------- 8
2.1. Noţiune. Conţinut. _____________________ 8
2.2. Comparaţie între noţiunea de ordine publică de drept intern şi noţiunea de ordine publică
de drept internaţional privat._11
CAPITOLUL III. Elementele specifice ale odinii publice în dreptul
internaţional privat.
3.1. Corectiv excepţional.
3.2. Concretizarea pe planul procedural.___________ 15
3.3. Relevă vocaţia subsidiară de aplicare a legii forului ._15
CAPITOLUL IV. Caracterele ordinii publice de drept internaţional privat._ 17
4.1. Din punct de vedere spaţial. ________________ 17
4.2. Din punct de vedere temporal. ______________ 18
4.3. Din punct de vedere material. _______________ 20
CAPITOLUL V. Domeniul ordinii publice de drept internaţional privat.__ 21
5.1. Principiile de drept material sau procesual ale statului forului.
5.1.1. Starea civilă. ______________________22
5.1.2. În cazul încălcării competenţei exclusive a jurisdicţiei române
5.2. Principiile dreptului conflictual român sunt sau nu de ordine publică
5.3. Sfera aplicării noţiunii de ordine publică de drept internaţional privat5.3.1. Conflictul de legi
în spaţiu
5.3.2. Conflictul de legi în timp şi spaţiu. _______ 26
CAPITOLUL VI. Efectele aplicării ordinii publice de drept internaţional privat._30
6.1. Efectul negativ. __________________________ 30
6.2. Efectul pozitiv.___________________________ 31
6.3. Efectul implicit. _________________________ 33
6.4. Efectul explicit. __________________________34
CAPITOLUL VII. Comparaţie între ordinea publică de drept internaţional privat şi
alte instituţii juridice.
7.1. Comparaţie cu ordinea publică de drept intern. Asemănări. Deosebiri.
7.2. Ordinea publică în dreptul internaţional privat nu se confundă cu normele teritoriale
7.3. Ordinea publică de drept internaţional privat şi retrimiterea.
7.4.Ordinea publică de drept internaţional privat şi normele de aplicaţie imediată .Asemănări.
Deosebiri
7.5. În arbitrajul internaţional nu există o ordine publică proprie.
7.6. Ordinea publică şi tratatele internaţionale. ________ 47
7.7.Ordinea publică şi conflictul de legi interprovinciale şi interregionale.

1
referat.clopotel.ro
CAPITOLUL VIII. Prevederile legale şi practica judiciară privind ordinea publică de
drept internaţional privat român.__49
8.1.Prevederi în acte normative interne. ________________ 49
8.2. Prevederi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I
SCURTĂ PRIVIRE ISTORICĂ
În vechiul drept înlăturarea aplicării legii străine era rar întâlnită, deoarece, conflictele
între cutume apăreau mai ales în relaţiile interprovinciale, iar cutumele diferitelor cetăţi
cuprindeau reguli relativ asemănătoare. Pe de altă parte dreptul roman era sursa comună de
inspiraţie pentru sistemele juridice ale Europei continentale, ceea ce a permis menţinerea unei
anumite coeziuni. După Aldricus, în secolul al XII- lea , atunci când persoane aparţinând unor
cetăţi diferite, invocau cutume diferite, judecătorul trebuia să aplice cutuma pe care o considera
„superioară şi totodată mai profitabilă „ 1 (quae potior et utilior videtur ). Alegerea unei
asemenea legi permitea desemnarea legii aplicabile în speţă fără a mai recurge la excepţia de
ordine publică.
În secolul al XIV-lea bartoliştii fac distincţie între statutele favorabile menite să
protejeze persoana fizică în diverse raporturi juridice (statutele extrateritoriale ) şi statutele
odioase care aduceau restricţii sau care priveau bunurile. Statutele odioase se aplicau, chiar şi
în limitele teritoriului care le-a edictat , doar cetăţenilor şi erau privite cu rezervă deoarece,
împiedicau relaţiile comerciale dintre cetăţi. S-a apreciat în doctrină, că acest sistem de a
respinge aplicarea unor statute ca odioase apare ca o desemnare, cu anticipaţie de secole, a
noţiunii de „ordine publică” – (în virtutea căreia în dreptul modern , anumite legii străine sunt
înlăturate din cauză că ele contravin, prin efectele lor , intereselor locale) 2 . În secolul al
XVII-lea Bouhier acordă un loc aparte legilor „excepţionale” sau „manifest injuste„ , dar ideea
sa nu s-a răspândit ţinând seama de sursa comună de inspiraţie a diferitelor cutume şi de
raritatea conflictelor de legi. În doctrina olandeză a secolului al XVII-lea apare din nou
ideea respingerii aplicării legii străine, dacă ea contravine intereselor forului; legea străină nu se
va aplica nici măcar în virtutea curtoaziei internaţionale dacă aduce atingere „ordinii juridice
locale”. Începând cu secolul al XIX-lea , utilizarea excepţiei de ordine
publică în dreptul internaţional privat ia amploare sub influenţa mai multor factori:
apariţia codificărilor care accentuează particularităţile fiecărei legislaţii naţionale;
dezvoltarea mijloacelor de comunicare care au contribuit la intensificarea relaţiilor
dintre locuitorii ţărilor îndepărtate, reprezentând civilizaţii diferite ; rezerva
manifestată de judecătorii ţării forului faţă de legea străină a găsit în această
excepţie un mijloc foarte comod de revenire la lex fori.
Pentru prima dată , o concepţie generală despre ordinea publică apare în codul civil
francez, această excepţie fiind utilizată ca un mijloc de apărare împotriva legii străine atunci
când conţinutul acesteia pare inadmisibil sau inoportun. Astfel, legea străină care
cârmuieşte condiţiile căsătoriei nu se va aplica în Franţa , dacă autorizează căsătoria poligamă
sau dacă prevede impedimente la căsătorie pe motive rasiale sau politice. Macini
arată în mod explicit că principiul personalităţii legilor este limitat de „ordinea publică
internaţională”. În virtutea acesteia , legea străină nu se aplică atunci când contravine normelor
stabilite pentru un anumit teritoriu. În aceeaşi perioadă Savigny admite că în
materie contractuală operează principiul autonomiei de voinţă, dar cu condiţia conformităţii legii
străine cu „ordinea publică locală ”.
Bartin 3 în Franţa şi Cristian von Bar 4 în Germania sunt cei care au sistematizat
concepţia asupra excepţiei de ordine publică în dreptul internaţional privat, acceptată astăzi de
toţi autorii şi consacrată în cvasitotalitatea codificărilor moderne de drept internaţional privat ,
precum şi în convenţiile internaţionale în materia conflictelor de legi.
CAPITOLUL II
ELEMENTE DEFINITORII
2.1. NOŢIUNE. CONŢINUT.

1
H.Batiffol, P. Lagarde, Droit international prive, vol I-1993, n.354,p.567
2
T.R.popescu , Drept internaşional privat, Editura Romfel, Bucureşti,1994,p.53
3
Etudes de droit international prive , 1899.
4
Theorie und Praxis des IPR, 1889,v.I,p.132.
2
referat.clopotel.ro
 În dreptul internaţional privat derogarea de la aplicarea legii străine are un caracter
excepţional. Mare parte a doctrinei moderne este de acord că nu se poate determina în mod
abstract conţinutul noţiunii de ordine publică în dreptul internaţional privat.
Instanţa va stabili , în fiecare caz în parte , dacă legea străină normal competentă
contravine sau nu ordinii publice de drept internaţional privat din ţara forului.
S-a admis însă că în noţiunea de ordine publică în planul dreptului internaţional privat
intră „ normele fundamentale pentru sistemul de drept al instanţei, care nu permit aplicarea
regulilor străine, deşi acestea sunt competente conform normelor conflictuale ale instanţei.” 5
Ordinea publică de drept internaţional privat este formată din ansamblul
principiilor fundamentale de drept ale statului forului , aplicabile în raporturile
juridice de drept internaţional privat.
Elementele definitorii ale ordinii publice de drept internaţional privat sunt următoarele:
1. Conţinutul noţiunii de ordine publică de drept internaţional
privat, care se stabileşte , în mod concret prin două modalităţi:
a) de regulă , el se determină de instanţa de judecată , care
va stabili când o normă din sistemul de drept al forului consacră un principiu juridic
fundamental , astfel încât încălcarea lui de către legea străină competentă poate să justifice
înlăturarea legii de la aplicarea ei;
b) în anumite cazuri legea forului stabileşte în mod explicit
normele juridice a căror încălcare constituie un temei de invocare a ordinii publice de drept
internaţional privat şi de înlăturare de la aplicare a legii străine contrare.
Normele conflictuale indică legea competentă a cârmui raportul juridic cu
element de extraneitate. Această lege competentă poate fi legea forului sau legea
străină. Practica soluţionării conflictelor de legi arată că nu este posibilă aplicarea legii străine
competente în cazurile în care această aplicare ar contraveni ordinii publice a ţării forului. În
acest fel, ordinea publică apare ca unul din mijloacele prin care se limitează aplicarea
legii străine şi deci a normei conflictuale care trimite la această lege străină.
2. Excepţia de ordine publică exprimă pe plan procesual aceeaşi instituţie juridică,
este o excepţie de fond, care poate fi invocată de orice parte interesată şi de instanţă din oficiu.
Excepţia de ordinea publică în dreptul internaţional privat constituie mijlocul
procedural prin care instanţa forului înlătură efectele legii străine competente a se
aplica unui raport juridic de drept internaţional privat, atunci când dispoziţiile
acestora contravin principiilor fundamentale de drept ale statului forului.
În general, se admite că în noţiunea de ordine publică intră normele fundamentale
pentru sistemul de drept al instanţei care nu permit aplicarea regulilor străine , deşi sunt
competente conform normelor conflictuale ale instanţei . 6 Din această definiţie rezultă
că deşi norma conflictuală trimite la legea străină, există posibilitatea neaplicării acestei legi,
în cazul invocării ordinii publice în dreptul internaţional privat.
Ordinea publică în dreptul internaţional privat diferă de la un stat la altul.
Invocarea ordinii publice nu se face în general împotriva legii străine competente, ci
împotriva aplicării ei în cauza respectivă, adică împotriva rezultatului la care s-ar ajunge dacă s-
ar aplica legea străină în cauza respectivă. Ordinea publică nu este absolută ,
ci relativă 7.
2.2 COMPARAŢIA ÎNTRE NOŢIUNEA DE ORDINEA PUBLICĂ DE DREPT
INTERN ŞI NOŢIUNEA DE ORDINEA PUBLICĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL
PRIVAT.
Cele două instituţii se aseamănă prin faptul că amândouă înlătură de la aplicare o lege
şi îşi au izvorul în dreptul intern al statului. În dreptul intern , ordinea publică arată
caracterul imperativ al unor norme juridice de la care părţile nu pot deroga prin
actele lor juridice.
În dreptul internaţional privat, ordinea publică împiedică aplicarea unei legi
străine, care este normal competentă potrivit normelor conflictuale.
Deci noţiunea de ordine publică nu are acelaşi înţeles în dreptul
intern şi în dreptul internaţional privat, ele fiind distincte.
Între cele două noţiuni există următoarele deosebiri:
5
I.P.Filipescu, Drept internaţional privat, vol.I ,Edit.Actami, Bucureşti, 1997, p.136.
6
I .P. Filipescu, Drept internaţional privat, vol.I ,Edit.Actami, Bucureşti, 1997, p.136
7
Dicey and Morris , op. Cit., vol.1, p.84

3
referat.clopotel.ro
 a) au funcţii diferite , deşi exprimă şi apără interesele statului respectiv:
- odinea publică de drept intern , care este dată de ansamblul normelor imperative ale
sistemului de drept respectiv, are ca scop împiedicarea producerii efectelor actelor juridice care
sunt contrare acestor norme, exprimând limitele autonomiei de voinţă a părţilor, în
raporturile juridice interne.
- ordinea publică de drept internaţional privat, are scopul de a împiedica aplicarea, pe
teritoriul statului forului, a efectelor unei legi străine, deşi normal competentă să se aplice
raportului juridic respectiv, ea exprimă limitele aplicării legii străine în ţara forului.
b) au sfere de aplicare diferite , în sensul că ordinea
publică de drept intern este mai largă decât cea de drept internaţional privat ; nu tot ce este de
ordine publică în dreptul intern este şi de ordine publică în dreptul internaţional privat. În
consecinţă, numai o parte din normele de ordine publică din dreptul intern sunt de ordine
publică în dreptul internaţional privat, un exemplu în această privinţă fiind materia care
interesează starea şi capacitatea persoanelor sau materia prescripţiei extinctive . Este
posibil să fie recunoscute efectele unui act juridic încheiat în străinătate, fără a se opune la
aceasta ordinea publică în dreptul internaţional privat, deşi în virtutea ordinii publice interne,
efectuarea unui asemenea act nu ar fi fost permisă. Normele care au caracter de ordine
publică în dreptul internaţional privat prezintă acelaşi caracter şi în dreptul intern, neputându-
se admite ca o dispoziţie legală să intereseze ordinea publică în dreptul internaţional privat,
dar să nu fie de ordine publică şi în dreptul intern.Dintr-un alt punct de vedere , normele care au
caracter supletiv în dreptul intern nu pot fi de ordine publică în dreptul internaţional privat.
Trebuie însă, subliniat , că ordinea publică în dreptul intern şi aceea în dreptul internaţional
privat se întemeiază pe dreptul intern, între ele fiind numai o deosebire de conţinut sau de
intensitatea cu care intervin, ceea ce se explică prin felul în care se apreciază interesele
fundamentale ale statului, de la care nu se poate deroga, în raporturile juridice interne şi în cele
care conţin un element de extraneitate.
*** CAPITOLUL III
ELEMENTE SPECIFICE ALE ORDINII PUBLICE ÎN DREPTUL
INTERNAŢIONAL PRIVAT
3.1. ESTE UN CORECTIV EXCEPŢIONAL.
În aplicarea legii străine întrucât deşi legea străină ar fi fost normal competentă să se
aplice , efectele ei nu se vor produce pentru raportul juridic în discuţie.
Se lasă judecătorului posibilitatea de apreciere dacă o lege străină contravine intereselor
statului căruia îi aparţine. Odinea publică având un conţinut nedeterminat, pentru
fiecare caz în parte , instanţa va stabili dacă legea contravine ordinii publice, al cărui conţinut
se determină astfel pentru fiecare cauză venită spre soluţionare .Este un mijloc de limitare sau
de determinare a măsurii în care se va aplica sau nu o lege străină care ar fi fost normal
competentă să se aplice raportului juridic respectiv. Pentru Lerebours-Pigeonniere – excepţia
de ordine publică apare în dreptul internaţional privat ca un instrument de protecţie a ordinii
juridice interne împotriva intruziunii legii străine care ar putea compromite interese vitale ale
ţării forului.
3.2. CONCRETIZAREA PE PLAN PROCEDURAL.
Pe plan procedural se concretizează în excepţia de ordine publică de drept
internaţional privat , excepţie de fond , care poate fi invocată de orice parte interesată sau
de către instanţă, din oficiu. Dacă această excepţie este admisă, se înlătură producerea
efectelor legii străine normal competente în ţara forului. Această împrejurare , nu va afecta în
nici un fel legea străină, fiind aplicabilă doar raportului juridic în discuţie. Astfel: Curtea de
Casaţie a Belgiei a statuat într-o hotărâre din 2.04.1981 (RCDIP, 1981) că: „judecătorul nu
trebuie să verifice compatibilitatea legii străine cu ordinea publică internaţională ci doar
efectele juridice susceptibile a se produce în virtutea normei străine interne aplicabile.”
3.3. RELEVĂ VOCAŢIA SUBSIDIARĂ DE APLICARE A LEGII FORULUI.
Dispoziţia legală din dreptul străin va fi înlăturată de la aplicare şi se va recurge la lex
fori în materie. Este de precizat faptul că : neaplicarea legii străine ca urmare a invocării
ordinii publice este diferită de situaţia în care legea străină nu se poate aplica datorită unui
obstacol care nu poate fi înlăturat. De exemplu în materia statutului personal, nu se poate
4
referat.clopotel.ro
aplica lex patriae , deoarece persoana în cauză nu are cetăţenie, sau nu se poate aplica lex
domicilii întrucât persoana în cauză nu are domiciliu sau reşedinţă, se va aplica lex fori .
În cazul în care se invocă ordinea publică, dispoziţia normativă străină apare ca
inadmisibilă în raport cu anumite considerente politice, sociale, economice, morale sau juridice.
Deşi finalitatea este aceeaşi, raţiunile pentru care legea străină competentă nu se aplică sunt
diferite.
***
CAPITOLUL IV
CARACTERELE ORDINII PUBLICE DE DREPT
INTERNAŢIONAL PRIVAT
Ordinea publică de drept internaţional privat prezintă următoarele caractere esenţiale:

4.1. DIN PUNCT DE VEDERE SPAŢIAL

Odinea publică de drept internaţional privat are un caracter naţional, în conţinutul
său, se interpretează prin prisma dreptului intern al statului forului.
Din punct de vedere al conţinutului său, ordinea publică este diferită de la o
ţară la alta, astfel, în unele ţări este permisă , în anumite condiţii, stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei, pe când în altele , aceasta nu este permisă ori este
permisă numai restrictiv unde o asemenea acţiune ar fi respinsă ca fiind contrară
ordinii publice locale. De asemenea în unele ţări nu se admite divorţul sau se
admite în condiţii restrictive, unde o acţiune de divorţ a unor străini ar fi respinsă ca
fiind contrară ordinii publice a forului. Articolul 22 din Legea
105/1992 prevede că: dacă legea străină determinată potrivit dreptului
internaţional privat român nu permite divorţul ori îl admite în condiţii deosebit de
restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este la data
cererii de divorţ, cetăţean român.
Exemplu : căsătoria a doi cetăţeni străini, de religii diferite , celebrată în Belgia , este
recunoscută, întrucât este conform ordinii publice de drept internaţional privat a Belgiei

4.2. DIN PUNCT DE VEDERE TEMPORAL.

Ordinea publică este diferită în ceea ce priveşte conţinutul său, în
cadrul aceleiaşi ţări în timp . Dacă se schimbă concepţia reglementării
raporturilor dintre
părinţi şi copii ori privind divorţul ori raporturile patrimoniale dintre soţi, se schimbă ,
corespunzător şi conţinutul ordinii publice. Această reglementare poate privi reglementarea din
ţara forului sau din ţara a cărei lege (străină raportată la cea a forului) ar urma să se aplice.
Conţinutul ordinii publice se poate schimba dacă se modifică oricare din legile în
prezenţă, modificare de un anumit nivel calitativ, şi se ajunge la situaţia inversă aceleia care
exista , adică legea străină, deşi nu contravenea până atunci ordinii publice a forului, după
modificare se consideră că este contrară acestei ordini publice sau invers, când legea străină nu
mai este considerată contrară ordinii publice a forului, aşa cum era considerată înainte de
modificarea intervenită. Ordinea publică prezintă deci un caracter de mobilitate, nu numai de la
ţară la ţară, dar chiar în timp , în cazul aceleiaşi ţări.
Ordinea publică este actuală , în sensul că dacă în momentul naşterii raportului juridic
şi până în momentul litigiului în legătură cu acest raport juridic s-a schimbat conţinutul ordinii
publice, nu se ia în considerare conţinutul acesteia din momentul naşterii raportului juridic , ci
cel din momentul litigiului. Astfel, actul încheiat în străinătate nu mai poate fi socotit contrar
ordinii publice dacă între timp s-a schimbat legea forului, devenind asemănătoare aceleia
străine, de exemplu în ce priveşte condiţiile lui de existenţă ori numai unele din acestea.
Dimpotrivă, dacă între timp s-a modificat norma conflictuală, în lipsă de dispoziţii legale
contrare, se ia în considerare norma conflictuală în vigoare la data încheierii actului juridic
despre care este vorba.
Exemplu : înainte de modificarea articolului 38 din Codul familiei prin Legea 59/1993 , o
hotărâre judecătorească de divorţ pronunţată în străinătate, prin consimţământul mutual al
soţilor, dintre care cel puţin unul era cetăţean român, nu putea fi recunoscută în România, fiind
contrară ordinii publice de drept internaţional privat. După adoptarea acestei modificări , prin

5
referat.clopotel.ro
care şi în dreptul intern s-a introdus divorţul prin acordul soţilor (numai în condiţii de excepţie) ,
s-a produs o schimbare la nivelul principiului de drept în materie , aşa încât o asemenea
hotărâre străină trebuie recunoscută în ţară – dacă se încadrează în cazurile din articolul 38 din
Codul familiei.
4.3. DIN PUNCT DE VEDERE MATERIAL.
Ordinea publică are un caracter de excepţie de la regula că legea străină, normal
competentă , trebuie să se aplice raportului juridic cu element de extraneitate.
Consecinţele acestui caracter sunt, în esenţă următoarele:
- ordinea publică este de strictă interpretare, în sensul
că ea nu poate fi interpretată extinctiv ci numai restrictiv;
- ordinea publică de drept internaţional privat împiedică
producerea efectelor legii străine pe teritoriul ţării forului ( şi pe cale de consecinţă,
atrage aplicarea în locul acesteia a legii forului), numai în măsura strictă în care aceste efecte
contravin principiilor fundamentale ale dreptului forului. Deci, ordinea publică are , ca
principiu, un efect parţial asupra efectelor din statul forului ale unui act sau fapt juridic
săvârşit sub incidenţa unei legi străine, efectele unui asemenea act sau fapt vor fi refuzate în
totalitate numai în măsura în care o înlăturare parţială nu este posibilă sau ea ar afecta
caracterul unitar al soluţiei date de instanţa forului.
În toate cazurile rolul instanţei în aprecierea situaţiei concrete este determinant.
***
CAPITOLUL V

DOMENIUL ORDINII PUBLICE DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

5.1. PRINCIPIILE DE DREPT MATERIAL SAU PROCESUAL ALE

STATULUI FORULUI .
Practica judiciară şi legea (atunci când stabileşte , în mod concret că încălcarea
anumitor reglementări ale sale constituie temei al excepţiei de ordine publică în dreptul
internaţional privat ) dovedeşte că ordinea publică poate fi invocată în orice raport juridic de
drept material sau procesual cu element de extraneitate.
Prin element de extraneitate se înţelege împrejurarea de fapt în legătură cu un
raport juridic datorită căreia acest raport are legătură cu mai multe sisteme de drept
ori legi aparţinând unor ţări diferite. Elementul de extraneitate poate
consta în următoarele: cetăţenia – pentru persoanele fizice , sau naţionalitatea pentru
persoanele juridice, domiciliul sau sediul; obiectul raportului juridic dacă este situat într-o ţară
străină; locul producerii faptului generator , modificator sau extinctiv al raportului
juridic dacă este în străinătate; locul judecării litigiului se găseşte într-o ţară străină.
Ca mijloc pentru înlăturarea aplicării legii străine într-un anumit caz, ordinea publică
poate fi folosită în toate materiile dreptului internaţional privat, ceea ce înseamnă că nu se
poate vorbi de o categorie de legi care sunt de ordine publică şi de o altă categorie de legi care
nu au acest caracter.
De asemenea, ordinea publică în dreptul internaţional privat nu se poate determina
numai pa baza distincţiei normelor juridice în imperative sau prohibitive, supletive ori permisive.
Aşadar, principiile şi normele juridice de ordine publică pot apărea în orice materie a
dreptului internaţional privat, însă într-o mai mare măsură apar în următoarele domenii:
5.1.1 Starea civilă , capacitatea , relaţiile de familie ale persoanelor
fizice – domeniul de drept material ;
În problema căsătoriei problema invocării ordinii publice s-ar putea ridica , de exemplu,
în cazurile în care legea străină conţine aceleaşi condiţii de fond pentru încheierea căsătoriei
ca în legea forului, dar le face mai grele ori mai uşoare, cum ar fi : vârsta matrimonială mai
mare sau mai mică, sau legea străină prevede condiţii pentru încheierea căsătoriei mai severe,
cum ar fi impedimente necunoscute legii forului, sau dacă legea străină permite căsătoria unui
bărbat cu mai multe femei - fapt care nu este permis prin legea forului.
Exemplu ipotetic. O femeie de cetăţenie română doreşte să se căsătorească
în faţa delegatului român de stare civilă, cu un cetăţean străin, care este anterior căsătorit în
propria ţară.
Conform normei conflictuale privind condiţiile de fond la încheierea căsătoriei, cuprinsă
în prevederile articolului 18 alin.1 din Legea 105/1992, aceste condiţii sunt determinate de

6
referat.clopotel.ro
legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi. Deci, norma conflictuală română privind
capacitatea de a se căsători a cetăţeanului străin, trimite la legea sa naţională Conform
acestei legi (străine) căsătoria unui bărbat cu mai multe femei este permisă.
Dacă s-ar aplica această lege străină, căsătoria dintre cei doi ar putea avea loc, însă
această lege va fi înlăturată ca urmare a invocării ordinii publice, întrucât încalcă principiul
fundamental al dreptului român , consacrat de normele de familie , conform căruia căsătoria
poligamă este interzisă.
În acest domeniu apar cazuri de sancţionare a încălcării ordinii publice, când în speţă
acţionează o normă de aplicare imediată.
Exemplu : Un cetăţean român se căsătoreşte numai religios în Grecia cu un
cetăţean grec, conform prevederilor articolului 19 alin.1 din Legea 105/1992, condiţiile de formă
ale căsătoriei sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia se celebrează.
Această normă conflictuală este însă înlăturată de la aplicare prin dispoziţia de aplicare
imediată din articolul 19 alin.2 din aceeaşi lege, care precizează că un cetăţean român aflat în
străinătate poate încheia căsătoria numai în faţa autorităţilor locale de stat sau ale agentului
diplomatic ori funcţionarului consular.
Deci căsătoria religioasă încheiată în străinătate de cetăţeanul român nu este valabilă în
România, fiind contrară unei norme de aplicaţie imediată, care este de ordine publică în dreptul
internaţional privat român.
5.1.2. În cazul încălcării competenţei exclusive a jurisdicţiei
române - conform prevederilor articolului 168 alin.1 punct 2 coroborat cu articolul
151 din Legea 105/1992- avem de a face cu un domeniu de drept procesual.
5.2. PRINCIPIILE DREPTULUI CONFLICTUAL ROMÂN SUNT
SAU NU DE ORDINE PUBLICĂ ?
Problema care se pune este , dacă ordinea publică de drept internaţional privat se poate
invoca numai pentru încălcarea de către legea străină a principiilor fundamentale ale dreptului
material şi personal român sau şi a normelor conflictuale române. Normele conflictuale sunt
de regulă imperative în dreptul intern, cu excepţia celor din domeniul obligaţiilor contractuale.
Ele însă nu pot fi ocrotite de ordinea publică în drept internaţional privat român , acest
principiu se manifestă prin faptul că, în cazul în care instanţa străină este competentă să
soluţioneze un litigiu, nu se cere ca ea să aplice o normă conflictuală similară celei române
(articolul 168 alin. 2 din Legea 105/1992). Nu există deci condiţia reciprocităţii în aplicarea
legilor străine, la nivelul normelor conflictuale.
O situaţie specială prezintă însă norma conflictuală privind starea şi
capacitatea cetăţenilor români (lex patriae ) . Având în vedere prevederile legale mai sus
enunţate, această normă este de ordine publică în dreptul internaţional privat , în sensul că
instanţa străină trebuie să o aplice şi să trimită, pentru aceste aspecte , la dreptul român; în
caz contrar recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată. Acest caracter al normei
conflictuale lex patriae este accentuat şi în cazul cetăţenilor români care mai au şi o altă
cetăţenie străină, prin prevederile articolului 12 alin. 2 din Legea 105/1992 potrivit cărora:
„legea naţională a cetăţeanului român care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă
cetăţenie, este legea română „.

5.3. SFERA APLICĂRII NOŢIUNII DE ORDINE PUBLICĂ DE

DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT .
Sfera aplicării noţiunii de ordine publică de drept internaţional privat este diferită în
funcţie de cadrul conflictual în care se invocă. Astfel, ordinea publică poate fi invocată fie în
cadrul conflictului de legi (în spaţiu), fie al conflictului de legi în timp şi spaţiu.
Conflictul de legi este situaţia care apare în cazul în care într-un raport juridic există un
element de extraneitate , şi care constă în aceea că acel raport juridic devine susceptibil de a i
se aplica două sau mai multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite.
5.3.1. Conflictul de legi în spaţiu este cel care se creează în momentul
naşterii , modificării sau stingerii unui raport juridic , atunci când cu privire la acesta sunt
susceptibile de aplicare două sau mai multe sisteme de drept diferite. Se soluţionează prin
aplicarea normelor conflictuale.
Se numeşte „conflict de legi în spaţiu” deoarece sistemele de drept în prezenţă
(aparţinând unor state diferite ) coexistă în spaţiu şi oricare din ele este susceptibil de a se
aplica, în acelaşi moment, asupra raportului juridic respectiv.

7
referat.clopotel.ro
 5.3.2. Conflictul de legi în timp şi spaţiu se creează în cazul în care se cer
a fi recunoscute într-un stat efectele unui raport juridic născut anterior, într-un alt stat .
Acest conflict este „în spaţiu” , deoarece , ca şi în cazul celui precedent, sistemele de
drept în prezenţă coexistă , în spaţiu. Conflictul este însă şi „în timp” , deoarece
cele două sisteme de drept nu îşi pun amprenta asupra raportului juridic în acelaşi moment ci,
raportul juridic s-a născut (modificat, stins) în trecut , sub incidenţa unui drept străin, iar
ulterior efectele sale se cer a fi recunoscute în statul forului.
Sfera ordinii publice este mai largă în cadrul conflictului de legi în spaţiu decât a celui în
timp şi spaţiu. Nu toate principiile juridice care sunt de ordine publică atunci când sunt
invocate în cadrul conflictului de legi în spaţiu, sunt de ordine publică şi atunci când privesc
drepturi deja dobândite în străinătate.
Exemple:
Dacă un copil din afara căsătoriei îşi stabileşte filiaţia faţă de tată, în străinătate, în
condiţii pe care legea forului nu le cunoaşte (sau permite), efectele acestei filiaţii vor fi
recunoscute în România.
Constituirea unei societăţi comerciale pe acţiuni cu un singur asociat (nu este posibilă în
România , ci numai o societate cu răspundere limitată, conform Legii 31/1990, modificată şi
republicată), însă dacă o asemenea societate s-a constituit în străinătate, într-o ţară în care
acest lucru este legal, personalitatea juridică a acestei societăţi va fi recunoscută în România.
O căsătorie între o cetăţeană română şi un cetăţean străin (libian) – care mai este căsătorit în
ţara sa, nu se poate încheia în România , chiar dacă legea naţională a cetăţeanului străin
permite căsătoria poligamă. În acest caz, conflictul de legi este în spaţiu.
Dacă însă aceste persoane s-au căsătorit în Libia, iar soţia (cetăţean român) solicită
ulterior să i se recunoască , în România , efectele (patrimoniale şi nepatrimoniale) ale acestei
căsătorii, aceste efecte vor fi recunoscute. În acest caz , conflictul de legi este în timp şi în
spaţiu, punându-se problema recunoaşterii drepturilor dobândite , de cetăţeana română, în
străinătate.
Efectele unei căsătorii religioase , încheiate în străinătate, într-un stat în care aceasta
produce efecte juridice ( Grecia), între doi cetăţeni ai statului respectiv, vor fi recunoscute în
România , deşi o căsătorie încheiată numai religios în România nu produce efecte juridice;
Efectul atenuant al ordinii publice în cazul conflictului de legi în timp şi spaţiu
nu se produce în toate cazurile , iar decizia privind existenţa şi întinderea unui asemenea efect
ţine de aprecierea suverană a instanţei de judecată, atunci când legea română nu
reglementează expres aceste situaţii.
Aşadar, sunt cazuri în care ordinea publică se aplică atât în cadrul conflictului de legi în
spaţiu, cât şi a celui în timp şi spaţiu, aşa încât legea străină nu produce efecte de loc în ţara
forului.
De exemplu:
Conform articolului 168 alin.1 punct 2 din Legea 105/1992, încălcarea de către hotărârea
străină , a dispoziţiilor articolului 151 din lege privitoare la competenţa exclusivă a jurisdicţiei
române, constituie o încălcare a ordinii publice de drept internaţional privat român şi ca atare
un temei de refuz al recunoaşterii hotărârii respective în ţară; Prevederile articolului 168 alin.2
din Legea 105/1992 – nerespectarea reglementărilor naţionale în materia stării civile şi
capacităţii cetăţenilor români , constituie, în toate cazurile , un motiv de înlăturare a legii
străine; O hotărâre judecătorească străină, prin care se face o discriminare între copilul
din căsătorie şi cel din afara căsătoriei, nu poate fi recunoscută în România.
Ca o concluzie , odinea publică , ca noţiune juridică are trei
sfere de cuprindere, de întinderi variabile , de la cea mai întinsă către cea mai restrânsă
şi anume:
- ordinea publică în dreptul intern;
- ordinea publică de drept internaţional privat în cadrul conflictului e legi în spaţiu ;
- ordinea publică de drept internaţional privat în cadrul conflictului de legi în timp şi
spaţiu.
***
CAPITOLUL VI

EFECTELE APLICĂRII ORDINII PUBLICE DE DREPT INTERNAŢIONAL

PRIVAT
8
referat.clopotel.ro
Efectele invocării ordinii publice trebuie analizate în funcţie de două
situaţii:
a)CÂND ORDINEA PUBLICĂ SE INVOCĂ ÎN MATERIA NAŞTERII
RAPORTULUI JURIDIC, adică în materia creării de drepturi. În legătură cu această
situaţie , efectele invocării ordinii publice vor fi:
6.1. EFECTUL NEGATIV. Acest efect se manifestă prin înlăturarea de la
aplicare a legii străine, şi este rezultatul aplicării prevederilor articolului 8 alin.1 litera a din
Legea nr. 105/1992, conform cărora „Aplicarea legii străine se înlătură : a) dacă încalcă ordinea
publică de drept internaţional privat român ; ….”
Un exemplu în acest sens, este cazul în care doi soţi a căror lege naţională permite
divorţul, nu vor putea divorţa într-o ţară care nu-l cunoaşte sau îl cunoaşte în alte condiţii.
De asemenea , doi străini a căror lege naţională ar cunoaşte discriminări rasiale,
confesionale sau de altă natură, se vor putea căsători într-o ţară care nu cunoaşte asemenea
impedimente chiar dacă după legea lor naţională nu s-ar putea căsători, deoarece aplicarea
acestei legi este înlăturată.
6.2. EFECTUL POZITIV. Conform prevederilor articolului 8 alin. 2 din
Legea 105/1992, „În cazul înlăturării legii străine, se aplică legea română „. Din
acest text rezultă că efectul negativ este întotdeauna însoţit de efectul pozitiv.
În opinia unor autori 7„Efectul invocării ordinii publice este întotdeauna înlăturarea
aplicării legii străine, care altfel s-ar fi aplicat.” Conform acestei păreri nu se neagă efectul
negativ al invocării ordinii publice, dar se consideră că acesta este urmat întotdeauna şi de
efectul pozitiv, deoarece soluţia litigiului se dă potrivit legii forului care se aplică celei străine
înlăturate, iar judecătorul este obligat să soluţioneze cauza cu care a fost investit chiar dacă
legea străină a fost înlăturată. Acest efect este denumit în literatura franceză
„efectul substituirii legii străine normal competente de către legea franceză” şi a fost consacrat
de Curtea de Casaţie franceză în hotărâri succesive: 15 mai 1963 8 ; 15 iulie 1963 9 .
Unii autori italieni 10 au explicat acest efect prin teritorialitatea legilor, astfel, s-a afirmat
că fiecare stat îşi exercită suveranitatea pe un anumit teritoriu, iar aplicarea legii străine pe
acest teritoriu are un caracter excepţional, în cazul invocării excepţiei de ordine publică,
aplicarea legii forului este expresia suveranităţii forului. Autorii francezi, au criticat
această opinie, ei dând o altă explicaţie, respectiv că aplicarea legii forului este preferabilă din
punct de vedere practic întrucât este legea cea mai apropiată de situaţia juridică din statul
forului.
O problemă care se poate invoca în cazul substituirii legii forului celei străine, este aceea
a măsurii ori întinderii în care legea forului se substituie celei străine. Această substituire
priveşte numai aspectul în care se contravine ordinii publice sau se referă la întreg ansamblul
dispoziţiilor legale străine, nu numai pentru acelea care sunt direct contrare ordinii publice,
dar sunt strâns legate de cele contrare ordinii publice, şi aceasta în vederea realizării unei
soluţii unitare, de ansamblu ?
Astfel, dacă un anumit mod de probă pentru stabilirea filiaţiei prevăzut de legea străină
este contrar ordinii publice a forului, dar efectele stabilirii filiaţiei prevăzute de aceeaşi lege
străină nu sunt contrare ordinii publice , în ce măsură se înlătură legea străină, numai pentru
modul de probă sau şi pentru efectele stabilirii filiaţiei, astfel încât să se realizeze o soluţie de
ansamblu, unitară.
Având în vedere că însăşi invocarea ordinii publice are un caracter excepţional,
înseamnă că şi substituirea legii forului celei străine trebuie să fie limitată, adică numai pentru
acele dispoziţii ale legii străine care contravin ordinii publice, aplicându-se însă restul
dispoziţiilor legale străine care interesează cauza şi nu sunt contrare ordinii publice.
Rezultatul la care se ajunge trebuie să aibă un caracter unitar, adică să nu fie vorba de o
contrazicere între dispoziţiile legale aplicabile , ale forului pe de o parte şi cele străine pe de
altă parte, în aceeaşi cauză. Determinarea întinderii substituirii legii forului celei străine ,
în limitele mai sus arătate, se face în fiecare caz de către instanţa de judecată. Aşadar, rolul
instanţei judecătoreşti este important, deoarece decide nu numai dacă aplicarea legii străine

7
H.Batiffol şi P.Lagarde op.cit.vaol.1,p.431 , P.Lebrebours-Pigeonniere, şi Y.Loussouarn ,op.cit.,p.464, Y.lousssourant şi P.Bourel op.cit.,p.352
8
RCDIP, 1964.532 notă Lagarde, RCDIP, 1967.728,notă Bourel; Journal du droit international, 1963.1016 notă Malaurie,
9
RCDIP, 1964.
10
Ago- Règles générales, Cours de l` Acadé,ie de Doriot Inetrnqtionql Privé (t.58,1936.IV),p.455,456.
9
referat.clopotel.ro
este sau nu contrară ordinii publice în speţa dedusă judecăţii ci şi în caz afirmativ - care sunt
efectele invocării ordinii publice în speţa respectivă.
b) CÂND ORDINEA PUBLICĂ ESTE INVOCATĂ ÎN MATERIA DREPTURILOR
DOBÂNDITE, EFECTELE ACESTEIA SUNT:
6.3. EFECTUL IMPLICIT (MAI ATENUAT).
Legea forului este aplicată numai pentru a înlătura efectele legii străine , astfel articolul
18 alin. 2 din Legea 105/1992 prevede următoarele:
„ dacă una dintre legile străine …. prevede un impediment la căsătorie potrivit dreptului român,
este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acest impediment va fi înlăturat ca
inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soţi este cetăţean român şi căsătoria se încheie pe
teritoriul României.”
Acest efect , nu se produce în materia drepturilor dobândite în străinătate , în mod
automat, instanţa judecătorească va decide pentru fiecare caz în parte dacă dreptul dobândit în
străinătate va produce efecte în ţara forului, existând posibilitatea ca un drept dobândit în
străinătate să nu producă nici un efect în ţara forului, însă fiind posibilă şi situaţia în care un
drept dobândit în străinătate - deşi contrar ordinii publice al statului forului , acest drept să fie
recunoscut în ţara forului.
Exemplu: Societatea Poseidon cu sediul în Elveţia , are un singur acţionar. Împotriva
acestei societăţi s-a cerut instanţelor franceze să i se refuze calitatea de persoană juridică pe
motiv că în dreptul francez principul fundamental de organizare a societăţilor comerciale este
pluralitatea de acţionari şi deci în speţă contravine ordinii publice în dreptul francez al forului.
S-a considerat că este vorba de drepturi dobândite potrivit lui lex causae , astfel că ordinea
publică produce efecte atenuante şi ca atare s-a recunoscut că societatea menţionată are
calitate de persoană juridică.
6.4. EFECTUL EXPLICIT ( MAI FERM ) Legea forului este aplicată
şi în materialitatea ei, în golul lăsat prin înlăturarea legii străine.
Exemplu ipotetic : dacă legea străină nu acordă copilului din afara căsătoriei dreptul la
pensie de întreţinere, această pensie va fi acordată în condiţiile prevăzute de legea română.
O problemă care poate fi pusă în discuţie este următoarea: dacă efectele ordinii
publice se recunosc şi în altă ţară decât aceea unde a fost invocată ?
Prin următorul exemplu (ipotetic) se poate răspunde la această întrebare: Doi cetăţeni
a căror lege personală prevede unele discriminări rasiale vor să se căsătorească într-o anumită
ţară. Invocându-se ordinea publică, nu se va aplica legea lor naţională care prevede
discriminări rasiale, deoarece în ţara respectivă nu se cunosc astfel de discriminări, deci cei doi
se pot căsători după legea locală.
Dacă ulterior se ridică problema recunoaşterii căsătoriei celor doi într-un alt stat de
exemplu în România, aceasta nu se va analiza prin prisma legii române asupra căsătoriei ci se
va lua în considerare legea locului unde s-a încheiat căsătoria. Nu se va lua în considerare
legea personală a soţilor , deoarece aceasta este în contradicţie cu principiile fundamentale ale
dreptului român, deci invocarea ordinii publice în dreptul român va produce un efect negativ -
înlăturarea aplicării legii străine .
Efectul pozitiv al invocării ordinii publice este acela că nu se
va aplica legea română ci legea cu care raportul juridic respectiv are o legătură mai mare,
respectiv legea locului încheierii căsătoriei.
Aceasta însemnând că efectele invocării ordinii publice într-o ţară se iau în
considerare şi în altă ţară ( locul încheierii căsătoriei şi România ).
Se pot întâlni şi situaţii în care efectele ordinii publice invocate într-o ţară să nu fie
luate în considerare în altă ţară. Astfel, doi cetăţeni aparţinând unei ţări care
cunoaşte numai căsătoria religioasă, se află pe teritoriul unei alte ţări care nu o cunoaşte , unde
se căsătoresc după legea lor personală, încheind o căsătorie religioasă şi nu una civilă, ordinea
publică a ţării a cărei cetăţeni sunt cei doi nu va recunoaşte efectele ordinii publice ale ţării în
care s-a încheiat căsătoria (ţară care nu recunoaşte această căsătorie), astfel căsătoria
intervenită între cei doi va fi considerată valabilă.
Se poate trage următoarea concluzie : efectele invocării ordinii publice într-o ţară nu
se produc datorită autorităţii acesteia în altă ţară, ci numai pentru că ordinea publică a ţării din
urmă permite, în condiţiile arătate, menţinerea efectelor produse. Totul depinde de ordinea
publică a ţării unde urmează a fi recunoscute efectele ordinii publice invocate în altă ţară.
Această soluţie nu trebuie confruntată cu opinia potrivit căreia nu trebuie să se ţină

10
referat.clopotel.ro
seama în ţara forului de efectele invocării ordinii publice în altă ţară. În această păre 11re se
consideră că, în exemplul menţionat al căsătoriei încheiate potrivit legii personale a viitorilor
soţi care cunoaşte discriminări rasiale, ace căsătorie nu ar trebui să fie valabilă, deoarece s-a
încheiat în conformitate cu legea locală aplicabilă prin invocarea ordinii publice a ţării locului
încheierii care nu poate produce efecte în altă ţară, adică a forului 11.
***
CAPITOLUL VII
COMPARAŢIA ÎNTRE ORDINEA PUBLICĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL
PRIVAT ŞI ALTE INSTITUŢII JURIDICE
7.1. COMPARAŢIE CU ORDINEA PUBLICĂ DE DREPT INTERN.
ASEMĂNĂRI . DEOSEBIRI.
Cele două instituţii se aseamănă prin faptul că amândouă înlătură de la aplicare o lege,
cu precizarea că ordinea publică de drept intern cenzurează actele juridice ale părţilor, care
constituie „legea” acestora.
Asemănările celor două instituţii sunt:
1. scopul ambelor instituţii îl constituie protecţia juridică a
intereselor fundamentale ale statului forului (de ordin social, moral, economic, politic ,ş.a.) ;
2. izvorul comun este dreptul intern, deşi ordinea publică
de drept internaţional privat are şi izvoare internaţionale ;
3. finalitatea este aceeaşi, înlătură aplicarea unei legi. Ordinea publică de drept
internaţional privat împiedică producerea efectelor legii străine , iar ordinea publică de drept
intern cenzurează actele juridice legal încheiate care au putere de lege pentru părţi .
Deosebirile între cele două instituţii sunt :
1. au funcţii diferite, astfel :
- ordine publică de drept intern, care este dată de ansamblul normelor imperative
ale sistemului de drept respectiv, are ca scop împiedicarea producerii efectelor
actelor juridice care sunt contrare acestor norme; aşadar ea exprimă limitele
autonomiei de voinţă a părţilor în raporturile juridice interne;
- ordinea publică de drept internaţional privat are scopul de a împiedica aplicarea,
pe teritoriul statului forului , a efectelor unei legi străine, deşi normal competentă să
se aplice raportul juridic respectiv; aşadar , ea exprimă limitele aplicării legii străine în
ţara forului.
2. sferele celor două noţiuni sunt deosebite .
Sfera de aplicare a ordinii publice de drept intern este mai largă decât sfera de aplicare
a ordinii publice de drept internaţional privat. Nu toate normele de ordine publică în
dreptul intern sunt de
ordine publică în dreptul internaţional privat. Explicaţia acestei diferenţe de sferă rezultă din
faptul că statul reglementează cu mai multă fermitate raporturile juridice de drept intern decât
cele de drept internaţional privat, deoarece, în acest caz, sistemul de drept al forului intră în
corelaţie cu un sistem de drept străin, iar incompatibilităţile reciproce trebuie pe cât posibil
înlăturate, pentru a se permite desfăşurarea normală a raporturilor juridice dintre subiectele de
drept din cele două state şi a se favoriza executarea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti.
Practica judiciară şi arbitrară română de comerţ internaţional a relevat mai multe cazuri
în care reglementările de ordine publică în dreptul intern nu au fost considerate de ordine
publică în raporturile cu element de extraneitate, astfel de exemple sunt :
a) termenele de prescripţie extinctivă, deşi sunt de ordine
publică în dreptul intern (conform decretului 167/1958), nu sunt de ordine publică în dreptul
internaţional privat, aşa încât , dacă norma conflictuală română (inclusiv lex voluntatis) trimite
la un sistem de drept străin, iar acesta conţine alte termene de prescripţie decât cele din
dreptul român, aceste termene se vor aplica de către instanţele române.
b) o hotărâre arbitrară străină, prin care pârâtul (societate
românească) a fost obligat la plata anticipată a unei părţi din taxele arbitrare (cealaltă parte de
taxă fiind suportată de reclamantul străin), nu trebuie socotită că încalcă ordinea publică de
drept internaţional privat român – trebuie să obţină exequatur în România – deşi , conform
dreptului român ( articolele 274- 277 cod procedură civilă şi Legea 146/1997 modificată ) taxele
judiciare se plătesc anticipat numai de către reclamant, urmând ca repartizarea definitivă a

11
P.Lerebours-Pigeonniere par Y . Loussouarn, op.cit. nr. 390
11
referat.clopotel.ro
acestora între părţile litigante , să se facă prin hotărâre definitivă, care rezolvă şi fondul
litigiului.
c) O hotărâre judecătorească nemotivată , pronunţată într-un
stat în care acest lucru este legal, nu încalcă ordinea publică de drept internaţional privat
român, şi deci poate primi ( în principiu) , exequatur în România, deşi în dreptul comun
românesc , în afara excepţiilor strict prevăzute de lege , hotărârile judecătoreşti trebuie
motivate, cerinţa fiind imperativă.
d) o instituţie juridică necunoscută dreptului român ( the trust), aplicată în cadrul unei
hotărâri judecătoreşti străine a cărei executare se cere în România, nu contravine de plano
( adică datorită simplului fapt că este necunoscută dreptului forului) ordinii publice de drept
internaţional privat român. Ea poate contraveni acestei ordini publice numai dacă , pe fond ,
încalcă principiile fundamentale de drept ale stratului forului.
În schimb normele cu caracter de ordine publică în dreptul internaţional privat
păstrează acelaşi caracter şi în dreptul intern. Pe de altă parte , normele cu caracter supletiv în
dreptul intern nu pot fi de ordine publică în dreptul internaţional privat.

7.2. ORDINEA PUBLICĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT NU SE

CONFUNDĂ CU NORMELE TERITORIALE.
Norma teritorială este aceea care limitează aplicarea legii străine. Norma
teritorială exprimă ideea că judecătorul aplică propria sa lege raportului juridic
litigios. În cazul normei teritoriale competenţa judecătorească şi competenţa legislativă
coincid. Astfel, de exemplu în materie de imobile este competentă instanţa din ţara unde
acestea sunt situate, legea aplicabilă fiind a aceleiaşi ţări (lex rei sitae)
Odinea publică în dreptul internaţional privat intervine în cazul în care dreptul străin este
normal competent să reglementeze un raport juridic, potrivit normelor conflictuale ale ţării
forului. Aplicarea dreptului străin normal competent este însă înlăturată, deoarece contravine
ordinii publice a ţării forului. În mod frecvent ordinea publică se invocă împotriva legilor care ţin
de statutul personal, cum sunt cele privind divorţul şi filiaţia, ceea ce arată că ordinea publică
nu se confundă cu normele teritoriale, de vreme ce se invocă împotriva normelor care au
efect extrateritorial.
Ordinea publică în dreptul internaţional privat se poate invoca împotriva unei legi
teritoriale, pentru a înlătura luarea ei în considerare. Astfel, dreptul asupra unui bun mobil
dobândit în străinătate potrivit legii competente nu va fi recunoscut dacă acea lege este
contrară ordinii publice în dreptul internaţional privat a ţării unde se invocă acel drept. Rezultă
deci, că normele sunt considerate teritoriale numai din punctul de vedere al conflictului de legi
în spaţiu, dar ele sunt extrateritoriale din punctul de vedere al conflictului de legi în timp şi
spaţiu. Ordinea publică în dreptul internaţional privat poate interveni în domeniul
ambelor feluri de conflicte de legi menţionate, deşi cu efecte diferite.
De asemenea , norma conflictuală aplicabilă este aceea în vigoare în momentul naşterii
raportului juridic, în timp ce ordinea publică se apreciază în momentul litigiului în legătură cu
care se invocă , ceea ce arată că ordinea publică nu este o modalitate de determinare a legii
competente , alături de normele conflictuale, ci numai o excepţie , un corectiv în aplicarea legii
străine declarată competentă de norma conflictuală. Ordinea publică poate interveni atât în
cazul conflictului de legi în spaţiu , cât şi în cazul conflictului de legi în timp şi spaţiu, dar cu
intensităţi deosebite.Din cele arătate mai sus , rezultă că nu poate fi primită opinia 5 potrivit
căreia - ordinea publică ar desemna o categorie de legi , care s-ar opune categoriei de legi ce
nu sunt de ordine publică.
Potrivit acestei păreri , anumite legi sunt de ordine publică, neputându-se deroga de la
ele. Ordinea publică este o condiţie distinctă, care nu se confundă cu altele, pentru aplicarea
legii străine ori pentru recunoaşterea drepturilor dobândite în străinătate. Astfel, de exemplu ,
dacă o hotărâre judecătorească străină a fost dată cu nesocotirea competenţei exclusive a
instanţelor române ori cu nesocotirea competenţei de drept internaţional privat ori de drept
intern a instanţelor din ţara unde s-a soluţionat litigiul ori instanţa de judecată a aplicat
raportului juridic o lege care nu este competentă potrivit normei conflictuale române, dar în
acest ultim caz numai în anumite condiţii (articolul 108 din l. 105/1992), acea hotărâre
judecătorească nu va fi recunoscută şi executată la noi pentru aceste motive, şi nu pentru că ar

5
Această opinie a fost susţinută de A.Pillet şi Mancini (H.Batiffol şi P. Lagarde, op.cit.vol.I,p.42; P. Lerebours-
pigeonniere, par Y.Loussouarn op.cit.p.454-455; Y. Loussouarn şi P. Bourel op.cit.p.338; L.A.Lunţ op.cit.1970,p.270-
271.
12
referat.clopotel.ro
contraveni ordinii publice. Dimpotrivă, invocarea ordinii publice presupune că sunt îndeplinite
toate celelalte condiţii pentru aplicarea legii străine ori pentru recunoaşterea efectelor
hotărârilor judecătoreşti străine, mai puţin aceea privind această ordine publică şi care
înlătură aplicarea legii străine normal competente ori recunoaşterea efectelor hotărârii
judecătoreşti străine respective. Astfel, de exemplu , ordinea publică ar putea fi
invocată în legătură cu competenţa internaţională a jurisdicţiei de la care provine hotărârea,
cea a jurisdicţiei române fiind exclusă, atunci când competenţa respectivei jurisdicţii nu se
justifică , aşa cum a fost cazul sentinţei civile nr. 3/1977 a Tribunalului judeţean Cluj în legătură
cu o hotărâre de divorţ pronunţată de un tribunal din Republica Dominicană, faţă de elementele
reţinute şi anume: domiciliul reclamantului era la Roma şi domiciliul pârâtei era necunoscut.
Ordinea publică ar putea fi reţinută în legătură cu competenţa internă a instanţei ce a
pronunţat hotărârea , când legea străină este întotdeauna aplicabilă, de exemplu o hotărâre de
divorţ pronunţată de un tribunal confesional, care nu este abilitat să realizeze justiţia , în
materie matrimonială, pe teritoriul statului respectiv, ca în cazul sentinţei civile nr. 56/1974
pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti în legătură cu o hotărâre de divorţ pronunţată
de Tribunalul rabinic din Paris, în condiţiile în care numai tribunalele civile sunt competente să
pronunţe divorţul pe teritoriul francez, iar potrivit legislaţiei israeliene tribunalele rabinice sunt
competente să pronunţe divorţul numai pentru părţi de rit mozaic, domiciliate în statul Israel.
În consecinţă, nu există legi de ordine publică şi legi care nu au acest caracter,
asemenea opinie fiind depăşită de dezvoltarea dreptului.
Sunt legi de ordine publică toate legile teritoriale, adică acelea care scapă statutului
personal. În domeniul acestor legi nu se admite aplicarea legilor străine . În această opinie,
noţiunea de ordine publică este inutilă , de vreme ce este identică legilor teritoriale. Dar,
ordinea publică poate fi invocată şi împotriva legilor teritoriale, ceea ce înseamnă că este vorba
de noţiuni distincte, care nu trebuie confundate.
7.3. ORDINEA PUBLICĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT ŞI
RETRIMITEREA.
Retrimiterea înseamnă procedeul juridic prin care legea străină desemnată ca
aplicabilă potrivit normei conflictuale a forului refuză competenţa ce i se oferă de a
se aplica, şi atribuie, la rândul ei prin normele conflictuale proprii, această
competenţă legii unui alt stat.
Aceste instituţii se aseamănă prin faptul că ambele presupun neconcordanţa între
sistemul juridic al statului forului şi sistemul juridic străin. Deosebirea este că retrimiterea
presupune o neconcordanţă între norma conflictuală a forului şi norma conflictuală străină, care
determină conflictul negativ de legi , pe când ordinea publică presupune nu numai o
neconcordanţă, dar deosebiri esenţiale , de principiu, între legea materială a forului şi legea
străină. Aşadar, deosebirea se referă , în primul rând, la felul normelor între care nu există
concordanţă şi, în al doilea rând, la măsura sau intensitatea neconcordanţei în cele două situaţii.
7.4. ORDINEA PUBLICĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT ŞI NORMELE
DE APLICAŢIE IMEDIATĂ. ASEMĂNĂRI . DEOSEBIRI.
Conform criteriului formalist – Legile de aplicaţie imediată sunt acelea care, datorită
importanţei lor deosebite , caracterului lor de imperativitate, şi-au determinat domeniul lor de
aplicare în spaţiu, în mod unilateral, înlăturându-se astfel, aplicarea normei conflictuale
obişnuite.
Conform criteriului finalist- sunt legi de aplicaţie imediată cele care exprimă un
interes social deosebit şi care se aplică , în principiu, pe teritoriul statului respectiv, persoanelor
juridice, raporturilor juridice ce se au în vedere, ele înlăturând conflictul de legi. Între cele
două instituţii există asemănări, constând în aceea că ambele au ca raţiune ocrotirea unui
principiu fundamental al legii forului şi totodată au acelaşi efect şi anume aplicarea legii forului
în locul celei străine.
Deşi au unele asemănări, aceste instituţii se deosebesc foarte clar, astfel:
- norma de aplicaţie imediată înlătură de la început norma
conflictuală competentă, şi deci în cazul ei nu se pune problema aplicării unei legi străine ,
norma de aplicaţie imediată conţinând soluţia juridică în chiar cuprinsul ei;
- ordinea publică de drept internaţional privat se ridică numai
după ce norma conflictuală a forului fost aplicată, pentru a înlătura efectele legii străine normal
competente care contravin principiilor fundamentale ale dreptului forului.
Norma de aplicare imediată intervine într-un moment diferit, deoarece nu presupune
desemnarea prealabilă a legii străine. Norma de aplicare imediată intervine deoarece se
consideră că raportul juridic respectiv exprimă interese sociale atât de importante , încât nu se
13
referat.clopotel.ro
poate aplica decât legea forului. În acest fel, conflictul de legi este înlăturat de la început.
Aşadar, dacă avem în vedere modul de a raţiona pentru determinarea legii competente,
observăm că cele două noţiuni nu numai că intervin în momente deosebite, dar ele presupun şi
un mod de determinare a legii competente , deci şi de a raţiona, diferit în cele două situaţii.
7.5. ÎN ARBITRAJUL INTERNAŢIONAL NU EXISTĂ O ORDINE PUBLICĂ PROPRIE.
S-a exprimat opinia că instanţa de arbitraj comercial poate aplica un sistem autonom şi
anaţional pentru soluţionarea conflictelor de legi. Se consideră că acest sistem implică
norme conflictuale, calificări şi o ordine publică proprie arbitrajului comercial internaţional.
Neputându-se admite existenţa normelor conflictuale cu caracter anaţional , nu se poate primi
nici ideea unei ordini publice proprii, deoarece , prin definiţie, ordinea publică este mijlocul pe
care-l are la îndemână instanţa pentru a înlătura aplicarea unei legi străine normal competente ,
care contravine unui principiu fundamental al sistemului de drept al forului . Ordinea publică
are aşadar un caracter naţional. 6
7.6. ORDINE PUBLICĂ ŞI TRATATELE INTERNAŢIONALE.
În cazul încheierii unui tratat internaţional nu însemnă că nu s-ar putea invoca ordinea
publică a uneia din părţi pentru a înlătura aplicarea legilor celeilalte părţi, afară de cazul
existenţei unor dispoziţii care să prevadă altfel. În unele asemenea izvoare internaţionale se
menţionează expres ordinea publică.
Astfel, Convenţia de la New York din 1958 prevede că se poate invoca ordinea publică
pentru a refuza recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine .
Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional de la Geneva din 1961, nu
prevede expres ordinea publică printre cauzele de refuz a recunoaşterii şi executării sentinţelor
arbitrale străine.
Conform acestor soluţii , instanţele au dreptul să invoce ordinea publică pentru a nu lua
în considerare legile străine.
7.7. ORDINEA PUBLICĂ ŞI CONFLICTUL DE LEGI INTERPROVINCIALE ŞI
INTERREGIONALE.
Aceste conflicte de legi se deosebesc în ce priveşte natura lor de conflictele de legi
propriu-zise.
În cazul conflictelor de legi interprovinciale, având în vedere că elementul de
extraneitate este numai aparent, nu se poate invoca ordinea publică pentru a se înlătura , într-o
provincie sau regiune , legile altei provincii sau regiuni. În cazul conflictelor între legile
statelor federale este posibilă invocarea ordinii publice, dar în fapt aceasta se face mult mai
puţin decât când este vorba de conflictele de legi propriu-zise, deoarece legile statelor federate
au la bază aceeaşi concepţie ori politică legislativă.
***
CAPITOLUL VIII

PREVEDERILE LEGALE ŞI PRACTICA JUDICIARĂ PRIVIND ORDINEA

PUBLICĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT ROMÂN

8.1 PREVEDERI ÎN ACTE NORMATIVE INTERNE

Actele normative interne adoptă , cu privire la ordinea publică de drept internaţional
privat, una din următoarele soluţii:
1. De regulă, ele nu stabilesc conţinutul ordinii publice , ci numai prevăd, în
abstract , posibilitatea aplicării acesteia în domeniile pe care le reglementează.
Exemple:
Articolul 9 din Legea 105/1992 prevede că „Drepturile câştigate în ţară străină sunt
respectate în România , afară numai dacă sunt contrare ordinii publice de drept internaţional
privat român.”
Articolul 43 alin. 2 din aceeaşi lege precizează că persoanele juridice străine fără scop
patrimonial pot fi recunoscute în România, printre altele, dacă „scopurile statutare pe care le
urmăresc nu contravin ordinii sociale şi economice din România.”

6
Se mai consideră că jurisdicţiile internaţionale nu urmează să invoce ordinea publică în cazul în care sunt chemate să rezolve
problemele de drept internaţional privat, deoarece acestea nu realizează justiţia în numele unei organizaţii politice care are un sistem
de drept propriu (H.Batiffol şi P. Lagarde, op. Cit. vol.1 p. 430)
14
referat.clopotel.ro
 Articolul 76 alin.1 din O.G. nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii prevede că
persoanele juridice străine fără scop patrimonial pot fi recunoscute în România, printre altele şi
sub condiţia conform căreia „scopurile lor statutare nu contravin ordinii publice din România”
2. În unele cazuri, legea stabileşte şi conţinutul concret al ordinii publice în
domeniul respectiv de reglementare, în sensul că indică normele juridice a căror încălcare
justifică aplicarea excepţiei de ordine publică de drept internaţional privat.
Sunt 2 situaţii : A) legea stabileşte numai conţinutul ordinii publice de drept
internaţional privat român; B) legea ocroteşte ordinea publică a cărui sistem de drept este
aplicabil în speţă.
A. Legea stabileşte numai conţinutul ordinii publice
de drept internaţional privat român; Pentru această situaţie pot fi date
următoarele exemple:
1. Articolul 18 alin.2 din Legea 105/1992 , care consacră
caracterul de ordine publică de drept internaţional privat al principiului libertăţii de a încheia o
căsătorie pentru cetăţenii români, respectivul text precizează că , dacă una din legile străine
care constituie legea naţională a oricăruia dintre viitorii soţi – la care trimite norma conflictuală
privind condiţiile de fond ale căsătoriei , din articolul 18 alin.1 – „prevede un impediment la
căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie,
acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil , în cazul în care unul dintre viitorii soţi este
cetăţean român şi căsătoria se încheie pe teritoriul României.”
2. Articolul 22 alin.2 din Legea 105/1992 acordă caracter de
ordine publică dispoziţiilor legii române privind admisibilitatea divorţului unui cetăţean român,
pe baza unor motive temeinice, dar fără a fi excesiv de restrictive. Astfel, textul prevede că,
dacă legea străină, normal competentă să se aplice divorţului, nu permite divorţul sau îl admite
în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este ,
la data cererii de divorţ, cetăţean român.
3. Articolul 35 alin.2 din Legea 105/1992 conferă caractere
de ordine publică dispoziţiilor dreptului român conform cărora, pentru determinarea întinderii
obligaţiei de întreţinere , trebuie să se ţină seama „ de posibilităţile materiale ale debitorului şi
de nevoile efective ale creditorului „, deoarece, conform textului , aceste dispoziţii trebuie să se
respecte chiar dacă legea străină aplicabilă dispune altfel ”.
4. Articolul 116 şi articolul 119 din Legea 105/1992 dau
caracter de ordine publică dispoziţiilor legii române privind limitarea prejudiciului. În cazurile la
care se referă, deoarece prevăd că instanţele din România pot să acorde despăgubiri, în cazul
răspunderii pentru produse şi în cazul răspunderii pentru concurenţă neloială, întemeiate pe o
lege străină , „numai în limitele stabilite de legea română pentru prejudicii corespunzătoare”.
5. Articolul 161 alin.3 din Legea 105/1992 conferă caracter
de ordine publică dispoziţiilor legii române privind : mijloacele de probă pentru dovedirea unui
act juridic , puterea doveditoare a înscrisului constatator al unui act juridic şi proba faptelor, în
cazul în care legea română admite şi alte mijloace de probă decât cele prevăzute de legile
străine normal competente să se aplice cu privire la aceste aspecte potrivit articolului 161 alin.
1 şi 2, precum şi atunci când legea română îngăduie proba acestor aspecte cu martori şi cu
prezumţii ale instanţei, în acest ultim caz legea română fiind aplicabilă „ chiar dacă aceste
mijloace de probă nu sunt admisibile potrivit legii străine „.
6. Articolul 168 alin. 1 punct 2 din Legea 105/1992 prevede
că recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine în România poate fi refuzată printre altele ,
dacă „hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român; constituie un
asemenea temei de refuz al recunoaşterii încălcarea dispoziţiilor articolului 151 privitor la
competenţa exclusivă a jurisdicţiei române”. Sunt considerate de ordine publică , în acest caz,
dispoziţiile privind competenţa exclusivă a jurisdicţiei române.
7. Prevederile articolului 168 alin.2 din Legea 105/1992
precizează că , dacă o hotărâre judecătorească străină a aplicat o altă lege decât cea română
cu privire la starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea
la care s-ar fi ajuns potrivit legii române, recunoaşterea acestei hotărâri în România poate fi
refuzată . Acest text dă caracter de ordine publică reglementărilor naţionale în materie de
stare civilă şi capacitate a cetăţenilor români.
B. Legea română ocroteşte, în anumite cazuri, ordinea publică de drept
internaţional privat a oricărui sistem de drept normal aplicabil în speţă. În aceste cazuri s-

15
referat.clopotel.ro
ar putea afirma că ne aflăm în faţa unor prevederi de ordine publică cu acţiune dublă ( pentru
dreptul român şi pentru cel străin, în cazul în care este aplicabil ).
Se încadrează în această situaţie următoarele prevederi din Legea 105/1992:
1. Articolul 68 – testatorul poate supune transmiterea pentru moştenire a bunurilor sale
altei legi decât legea sa naţională ( dacă este vorba de o succesiune mobiliară) sau legea
locului situării bunului (dacă este vorba de o succesiune imobiliară) ,”fără a avea dreptul să
înlăture dispoziţiile ei imperative”. În acest caz dispoziţiile de ordine publică ale oricăruia dintre
sistemele de drept aplicabile succesiunii trebuie respectate.
2. Articolul 72 – în cazul în care legea aplicabilă condiţiilor de fond ale actului juridic
(oricare ar fi e) impune, sub sancţiunea nulităţii, o anumită formă solemnă, nici o altă lege
dintre cele menţionate în articolul 71 nu poate să înlăture această cerinţă, chiar dacă actul a
fost întocmit în străinătate. Din text rezultă aşadar că, dacă forma solemnă constituie o condiţie
ad validitatem ( de ordine publică) în sistemul de drept aplicabil fondului actului juridic
(indiferent dacă acest sistem este român sau străin), această condiţie se va aplica în toate
cazurile , înlăturând orice prevederi contrare din celelalte sisteme de drept în prezenţă,
prevăzute de articolul 71.
3. Articolul 101 – legea convenită de părţi spre a cârmui contractul de muncă ( lex
voluntatis ) este aplicabilă numai în măsura în care nu aduce restrângeri ocrotirii pe care o
asigură salariatului dispoziţiile imperative ale legii aplicabile în lipsa unei atare alegeri. În acest
caz, sunt apărate, dispoziţiile de ordine publică ale sistemului de drept român sau străin , sub
incidenţa căruia ar cădea contractul de muncă în cazul în care ar fi localizat pe criterii
obiective.
8.2. PREVEDERI ÎN CONVENŢIILE INTERNAŢIONALE LA
CARE ROMÂNIA ESTE PARTE.
În convenţiile internaţionale care constituie izvoare ale dreptului internaţional privat,
ordinea publică este prevăzută, de regulă , în mod abstract.
Exemple: 1.Convenţia de la New York pentru recunoaşterea şi
executarea sentinţelor arbitrare străine, din 1958 ( la care România a aderat prin D. 186/1961),
în articolul V alin.2 lit. b prevede că recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrare străine
poate fi refuzată, printre altele, dacă este contrară ordinii publice a statului solicitat.
2. Statutul FONDULUI MONETAR INTERNAŢIONAL la care România a aderat prin D.
493/1972, în articolul VIII (2) b dispune : „Contractele de schimb valutar care privesc moneda
unui stat membru şi care sunt contrare reglementării din acel stat referitoare la schimb –
reglementare , menţinută sau impusă în conformitate cu acest Statut – vor fi neexecutorii pe
teritoriul oricărui stat membru”.

16
referat.clopotel.ro