Factorii fizici ai mediului si influenta lor asupra

sanatatii
Aerul si poluarea acestuia
FACTORII FIZICI AI AERULUI. EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂŢII ŞI
PREVENIREA LOR

TEMPERATURA AERULUI

Importanţa din punct de vedere medical

 Infuenţează schimburile de căldură dintre organism şi mediul său extern, în
special influenţând mecanismele de termoliză (conducţie, convecţie, radiaţie,
evaporare)
 Exercită efecte nefavorabile atunci când coboară sub anumite limite considerate
fiziologice, dar şi atunci când depăşeşte anumite limite superioare.
 Influenţează poluarea aerului.
 Influenţează ceilalţi factori fizici ai aerului (umiditatea, curenţii de aer, presiunea
etc.).
Limite de toleranţă
Organismul uman este homeoterm, adică îşi menţine constantă temperatura la
valori ale temperaturii aerului cuprinse între +-500C, dar cu toleranţă şi la +-1000C,
pentru scurt timp şi în condiţii de umiditate scăzută.
Valori optime
Nivelul termic de echilibru al termoreglării organismului este de 28 0C pentru
omul aproape dezbrăcat şi în repaus total, coboară la 20-220C pentru omul îmbrăcat uşor
şi care desfăşoară o activitate uşoară, iar pentru munca intensă atinge niveluri de 14-160C.

Acţiunea temperaturii crescute asupra organismului

În funcţie de valorile temperaturii aerului, de timpul de expunere, de acţiunea

celorlalţi factori fizici ai aerului dar şi de adaptabilitatea organismului, expunerea la
temperatură crescută poate să determine modificări funcţionale şi morfologice la nivelul
organismului cu apariţia unor tulburări care să varieze de la disconfort până la o anumită
patologie.

În primă fază, fenomenele fiziologice de adaptare la căldură sunt reprezentate prin

vasodilataţie periferică şi transpiraţie. Deshidratarea şi pierderea de electroliţi pot avea
un impact important asupra diferitelor aparate şi sisteme ale organismului. O reducere cu
8% a cantităţii de apă face să crească frecvenţa cardiacă cu 40 bătăi pe minut şi
temperatura centrală cu 20C, iar la o reducere cu 18-20% apare moartea.

Miliara roşie se manifestă prin erupţii mici, de culoare roşie, pruriginoase, localizate la
nivelul feţei, gâtului, toracelui, apărute ca urmare a inflamaţiei glandelor sudoripare.

Crampele termice sunt consecinţa depleţiei de sodiu prin transpiraţie intensă şi apar la
persoanele care consumă cantitătăţi mari de apă fără a suplimenta şi pierderile de
electroliţi. Apar contracţii musculare spastice, dureroase favorizate de efectuarea unui
efort fizic.
Sincopa calorică apare ca urmare a hipotensiunii produsă de deshidratare şi care
determină o insuficientă irigare a teritoriului cerebral. Pierderea bruscă a stării de
conştienţă apare în postura ortostatică.

Şocul termic este efectul extrem produs de acţiunea temperaturii crescute asupra
organismului şi este datorat dereglării centrilor hipotalamici ce controlează
termoreglarea. Se manifestă prin hipertermie (peste 410C), tegumente calde şi uscate,
alterarea statusului mental, urmată de convulsii, comă şi deces.

Acţiunea temperaturii scăzute asupra organismului

În primă fază, fenomenele fiziologice de adaptare la frig sunt reprezentate prin

vasoconstricţie periferică şi contracţii musculare (apariţia tremurăturilor).

Degerăturile se datorează hipotermiei la nivelul extremităţilor cu formare de cristale de

gheaţă în tesuturi şi apariţia inflamaţiei şi a leziunilor de tip eritem, edem, ulcer şi
necroză. Pot exista leziuni tisulare la 150C, datorită ischemiei şi trombozei şi la -3 0C,
datorită îngheţării tisulare. Dacă acţiunea locală a frigului este de scurtă durată,
tulburările circulatorii revin la normal prin masajul degetelor şi prin încălzire.

Hipotermia este scăderea temperaturii corpului sub 350C. Hipotermia severă se manifestă
prin stare de slăbiciune, somnolenţă, reflexe diminuate, inconştienţă urmate de stop
cardiac. O situaţie particulară este hipotermia prin imersie în apă rece, când temperatura
centrală şi cea periferică scad rapid, decesul survenind prin stop cardiac sau fibrilaţie
ventriculară.

Afecţiuni favorizate de frig „a frigore”

 Afecţiuni ale aparatului respirator: rinite, faringite, amigdalite, laringite, bronşite,
pneumonii, bronho-pneumonii, astm bronşic. Variaţiile sezoniere ale temperaturii
aerului determină anumite procese epidemiologice (exemplu: gripa, care în
anotimpul rece are maximum de cazuri la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii
februarie. Factorul favorizant al gripei nu-l reprezintă temperatura aerului scăzută,
ci scăderea bruscă a temperaturii aerului într-o perioadă mai caldă a anului).
 Afecţiuni ale aparatului cardiovascular (acţiune nefavorabilă la bolnavii cu
afecţiuni coronariene, hipertensiune arterială, endarterită obliterantă).
 Afecţiuni ale aparatului locomotor (afecţiuni reumatismale).
 Afecţiuni digestive (apariţia recidivelor ulcerului gastro-duodenal).
 Afecţiuni ale sistemului nervos periferic (recidive ale nevralgiilor, nevritelor,
parezelor, paraliziilor, localizate mai ales la nivelul nervului facial şi trigemen).
 Afecţiuni ale aparatului reno-urinar (cistite, pielonefrite etc)
.
UMIDITATEA AERULUI

Importanţa medicală a umidităţii aerului

  Influenţează termoreglarea (pierderile de căldură prin convecţie şi evaporare)
 Influenţează poluarea aerului
 Influenţează fenomenele meteoro-climatice

Valori optime
Se recomandă ca umiditatea relativă să fie de maximum 60% vara şi minimum 35%
iarna. Pentru ca termoreglarea să se desfăşoare în condiţii optime şi să fie menţinut
confortul termic al organismului, trebuie ca umiditatea relativă să fie cu atât mai mică, cu
cât temperatura aerului este mai crescută.

Influenţa variaţiilor umidităţii aerului asupra organismului

- Umiditatea relativă sub 10-15% produce uscarea mucoaselor, cu fisuri şi
sângerări, senzaţie de sete.
- Umiditatea relativă sub 30% determină uscarea mucoasei respiratorii, care va
reprezenta un teren favorabil multiplicării germenilor patogeni.
- Umiditatea relativă mai mare de 70-80% influenţează nefavorabil
termoreglarea prin evaporarea transpiraţiei (dacă temperatura aerului este
crescută) sau creşte pierderile de căldură ale organismului (dacă temperatura
aerului este scăzută).

Afecţiuni favorizate de variaţiile umidităţii relative

 Inflamaţia catarală a mucoasei căilor respiratorii datorită acţiunii unor virusuri.
 Gripa (se pare că virusul gripal este distrus de umiditatea aerului crescută).
 Scarlatina (streptococul rezistă puţin timp la umiditatea aerului crescută).
 Bronşita acută şi agravarea simptomatologiei bronşitei cronice (în perioade cu
umiditatea aerului crescută, asociate cu temperatura aerului scăzută).
 Astmul bronşic (reducerea frecvenţei crizelor în condiţii de umiditatea crescută).
 Reumatismul (nu s-a putut stabili o legătură directă între umiditatea aerului şi
frecvenţa şi intensitatea durerilor reumatismale).
 Tuberculoza (în anotimpul rece cu temperatura aerului scăzută, umiditatea
crescută şi ceaţă, creşte frecvenţa hemoptiziilor).
În general, creşterea umidităţii aerului favorizează înmulţirea bacteriilor Gram
negativ, iar scăderea ei - înmulţirea bacteriilor Gram pozitiv.

CURENŢII DE AER

Influenţa curenţilor de aer asupra sănătăţii

 Intensifică termoliza prin evaporare şi convecţie, cu condiţia ca temperatura
aerului să fie mai mică de 370C. Vânturile puternice, reci şi umede determină
răcirea rapidă a organismului
 Stimulează receptorii cutanaţi, dacă curenţii de aer sunt perceptibili. La viteze
mici şi moderate efectul este stimulant, reconfortant,
 Favorizează modificările electrice ale aerului, prin creşterea ionizării.
 Antrenează germenii şi alergenii vegetali de pe sol transportându-i la distanţă.
 Diluează substanţele poluante existente în aer.
  Influenţează nefavorabil afecţiunile cardiovasculare şi hipertiroidismul.

Mişcările de aer neperiodice, calde, care se formează în anumite regiuni sunt

denumite foehn (föhn). Ele se întâlnesc în Alpii elveţieni, Tirol, SUA, Argentina, Italia
(tramontana), Yugoslavia şi Banat (coşava), Transilvania (vântul mare) etc.
Simptomatologia complexă, heterogenă, cu implicaţii neurovegetative a fost denumită
boală de Föhn. Exacerbări s-au observat, în special, la persoanele meteorosensibile.
Simptomele se caracterizează prin alterarea stării generale (ameţeli, cefalee), depresie,
creşterea numărului sinuciderilor la tineri, scăderea capacităţii de concentrare, a
capacităţii de muncă, modificări ale reacţiilor psihomotorii, creşterea frecvenţei
accidentelor, a emboliilor, tromboflebitelor, hemoragiilor etc.

Valori optime în încăpere

În încăpere, curenţii de aer nu trebuie să fie absenţi, dar nici să creeze discomfort .
Astfel, valorile optime se situează între 0,1 – 0,5m/s.

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Presiunea este forţa de apăsare pe care o exercită aerul atmosferic asupra unităţii
de suprafaţă. La nivelul mării, la latitudinea de 45 grade şi la temperatura de 0 0C,
înălţimea coloanei de mercur este de 760 mm (presiune atmosferică normală).
Exprimarea se face fie în milimetri coloană de mercur, fie în milibari (750
mmHg=1000 mb).
Pe glob există regiuni cu presiune atmosferică ridicată (mase de aer rece), numite
maxime barometrice, anticicloni, situate la poli şi regiuni cu presiune scăzută (mase de
aer cald), numite minime barometrice, cicloni, situate la ecuator.
Masele de aer reprezintă întinderi mari de aer cu temperatură şi umiditate relativ
constante pe orizontală. Zonele de separaţie dintre mase se numesc fronturi atmosferice
(calde, reci, mixte), la nivelul lor producându-se schimbările de vreme.

Variaţiile presiunii atmosferice. Efecte asupra organismului

Variaţiile presiunii atmosferice determină variaţii ale presiunii parţiale ale gazelor
componente ale aerului (oxigen, azot). Presiunea crescută influenţează persoanele care
lucrează ca mineri sau scafandrii, iar o presiune atmosferică scăzută pune probleme de
adapatare la altitudine.

Organismul este adaptat fiziologic la variaţiile mici de presiune. Variaţiile mai

mari, cu amplitudine de 20-40 mmHg apărute la intervale scurte de timp, nu produc
dezechilibre fiziologice la persoanele sănătoase. Totuşi, ele sunt considerate de numeroşi
autori ca fiind factori principali în dezechilibrele care apar la persoanele meteorosensibile
(frecvenţa crescută a crizelor de astm, creşterea tensiunii arteriale etc.). Se consideră că
presiunea atmosferică în relaţie cu modificările meteorologice generale poate constitui un
complex, care influenţează sănătatea.

ELECTRICITATEA ATMOSFERICĂ
 Formele de manifestare ale electricităţii atmosferice sunt aeroionizarea, câmpul
electric terestru, fenomenele electrice de furtună (orajoase) şi câmpul magnetic terestru.

Aeroionizarea
Reprezintă prezenţa în aer a particulelor încărcate electric (ioni).
Factorii ionizanţi ai aerului
 Telurici (substanţele radioactive din sol, aer, apă, materialele de construcţii;
pulverizarea sau evaporarea apei; câmpul electric terestru; descărcările
electrice; furtunile, combustiile naturale sau artificiale; fotosinteza plantelor;
frecarea frunzelor arborilor, a acelor de pin).
 Cosmici (radiaţiile corpusculare solare; radiaţiile electromagnetice, infraroşii,
ultraviolete, X, gamma).
Clasificarea aeroionilor se face în funcţie de caracterele lor:
 Aeroioni mici (rapizi), cu încărcare electrică negativă, durată de existenţă
scurtă - zeci de secunde sau minute. Predomină în zone nepoluate (la munte,
în staţiuni balneare, în apropierea cascadelor, pe litoral etc.). În ţara noastră,
staţiunile balneoclimaterice cu densitate crescută de aeroioni mici sunt Băile
Herculane, Buziaş, Călimăneşti-Căciulata. În aceste zone, numărul aeroionilor
mici este de 3000-4000 perechi/cmc aer.
 Aeroioni mari (grei şi ultragrei): au încărcare electrică pozitivă, durată de viaţă
îndelungată - de ordinul orelor. Se găsesc în zonele poluate, în încăperi
supraaglomerate, în atmosfera centrelor populate şi în zonele industriale, unde
numărul nucleilor de condensare este mai mare. În toate aceste zone numărul
lor depăşeşte 100.000 perechi/cmc aer. El creşte în atmosfera umedă şi în aerul
expirat.
Creşterea concentraţiei ionilor negativi în aer se produce:
- în apropierea unei cascade de la munte
- la munte
- în staţiunile climaterice
- după furtună
- în pădure
- în apropierea fântânilor arteziene
- la malul mării (în apropierea valurilor)
- sub duş
Creşterea concentraţiei ionilor pozitivi în aer se produce cu ajutorul
factorilor naturali
- înaintea furtunii
- la echinocţiu
- iarna
- înainte şi în timpul foehn-ului
- în perioada intensificării activităţii solare
factorilor artificiali
- în aer viciat: locuinţe, şcoală, birouri
- în maşină
- în încăperile cu aer condiţionat
- în apropierea aparatelor electrice: televizor, calculator etc.
 - purtarea de îmbrăcăminte din materiale sintetice
- aer poluat cu fum de ţigară, gaz de combustie

Proporţia ionilor negativi este scăzută comparativ cu cea a ionilor pozitivi. În

zonele rurale raportul este de 1/10 în favoarea ionilor pozitivi în timp ce în zonele urbane
raportul este de 1/50. Chiar şi în cantităţi scăzute, prezenţa ionilor negativi este necesară
vieţii.
Efectele aeroionizării asupra sănătăţii
Ionizarea negativă determină:
- diminuarea nivelului serotoninei în sânge (serotonina accelerează ritmul
cardiac, creşte presiunea arterială, produce spasm bronşic, creşte agresivitatea)
- asupra suprarenalei o creştere a secreţiei de glucorticoizi
- stimulare tiroidiană, testiculară, ovariană
- creşterea secreţiei lactate
- îmbunătăţirea atenţiei
- relaxare, prin diminuarea anxietăţii
- facilitarea învăţării şi a memoriei
- reglarea tensiunii arteriale
- diminuarea durerii
- îmbunătăţirea oxigenării ţesuturilor
- favorizarea metabolismului vitaminelor hidrosolubile
- efect germicid
Ionizarea pozitivă determină:
- creşterea nivelului serotoninei în sânge
- asupra suprarenalei creşterea secreţiei de mineralocorticoizi
- inhibiţie ovariană
- scăderea vigilenţei
- somn mai puţin profund
- creşterea agresivităţii
- diminuarea capacităţilor de memorare
- creşterea durerii
- creşterea tensiunii arteriale la hipertensivi

Ionizarea artificială – utilizare

- în centrele sportive. Aerul încăperilor este ionizat cu scopul de a îmbunătăţii
performanţele sportive
- în şcoli, birouri, întreprinderi industriale, mine, ionii negativi determină o
scădere a incidenţei migrenelor, vertijului, oboselii, iritabilităţii, simptomelor
respiratorii
- în scop terapeutic, aeroionizarea este recomandată în afecţiuni ale aparatului
respirator (bronşită, astm), afecţiuni ale aparatului circulator (hipertensiune
arterială), în tulburări neuropsihice (insomnii, migrene, neurastenii, stări
depresive), în afecţiuni ale aparatului digestiv (gastrite, ulcer gastro-
duodenal), în tulburări endocrine, în arsuri (calmarea durerii) etc.
 Ionizarea artificială – precauţii
Fumatul tutunului scade rapid concentraţia ionilor negativi iar generatorul devine
inoperant. Este important ca amplasarea ionizatorului să fie la 1,5 m de obiecte metalice,
altfel ionii negativi vor fi distruşi. Plasarea unui ionizator în apropierea unui calculator
poate distruge programul. Deoarece în jurul aparatului se creează un câmp
electromagnetic, utilizatorii trebui să-l evite prin păstrarea unei distanţe minime de 1,5 m
faţă de aparat.
O problemă importantă a ionizării artificiale este producţia de ozon şi dioxid de
azot care se formează în aerul supus unui câmp electromagnetic intens. Ionizatorul
hidrodinamic prezintă avantajul absenţei producerii de ozon şi dioxid de azot dar şi al
producerii unei umidifieri a aerului.
Creşterea ionizării naturale
- decorarea încăperilor cu plante numeroase creşte încărcătura negativă a
aerului
- duşul determină o inhalare de sarcini negative
- ionizarea negativă exterioară trebuie favorizată prin crearea de spaţii verzi cu
arbori, arbuşti, conifere
- fântânile, căderile de apă în parcuri, localităţi contribuie la ionizarea negativă.

Câmpul electric terestru

Este reprezentat de diferenţa de potenţial electric existentă între suprafaţa solului
(încărcată electric negativ) şi aerul atmosferic din apropierea solului (încărcat electric
pozitiv). Această diferenţă de potenţial creşte proporţional cu altitudinea.
Efectele asupra sănătăţii: nu sunt bine precizate.
Se presupune că influenţează defavorabil sistemul nervos vegetativ. Creşterea
bruscă a câmpului electric terestru pe timp de furtună, sau premergător furtunii produce
alterarea stării generale a bolnavilor cardiaci şi a persoanelor meteorosensibile.
În încăperi nu există câmp electric şi de aceea pot apărea migrene, astenie,
tulburări circulatorii, tulburări digestive etc.
Fenomenele electrice de furtună (orajoase)
Apar pe timp de furtună, când se produc descărcări electrice între nori (fulger şi
tunet) şi între nori şi obiectele de pe sol (trăsnet).
Preventiv, persoanele surprinse de furtună trebuie să se oprească din mers, să nu
se adăpostească în apropierea obiectelor care atrag trăsnetul (clădiri înalte, cu schelet
metalic, văi adânci, defilee cu umiditate crescută, coşuri de fabrici prin care iese fum -
bun conducător de electricitate). În câmpul liber să se culce pe sol.
Dacă se află în încăperi, ferestrele şi uşile să fie închise, deoarece aşa-numitul
"trăsnet globulos" poate pătrunde în încăperi.
În caz de electrocutare datorată trăsnetului se efectuează resuscitarea cardio-
respiratorie prin masaj cardiac extern şi respiraţie artificială, care vor fi continuate şi pe
timpul transportului la spital.
Câmpul magnetic terestru (geomagnetic)
Pământul poate fi comparat cu un magnet uriaş. Direcţia câmpului magnetic este
dată de acul busolei care se orientează totdeauna spre nordul magnetic. Există un sfat
empiric pentru orientarea corpului în timpul somnului, şi anume capul spre nord iar
picioarele către sud.
Valoarea câmpului este aceeaşi în mediul extern, dar şi în încăperi. Variaţiile
diurne şi lunare sunt mici (aşa-numitul "calm magnetic"). Creşterea variaţiilor este
influenţată de activitatea solară, care se intensifică periodic, la intervale de 11 ani (furtuni
magnetice).
Efectele asupra sănătăţii ale furtunilor magnetice
- creşterea mortalităţii
- creşterea incidenţei bolilor psihice (schizofrenie, psihoze maniaco-depresive)
- perturbarea activităţii electrice a creierului cu declanşarea crizelor de epilepsie
- creşterea agresivităţii umane (in aceste perioade apar mai frecvent războaie şi
convulsii sociale, sinucideri)
Câmpul magnetic artificial se întâlneşte în jurul instalaţiilor încărcate cu
electricitate (reţele de înaltă tensiune, transformatoare electrice etc.).

ZONELE CLIMATICE

Clima - ansamblul factorilor care caracterizează din punct de vedere fizic şi

biologic, o anumită regiune.
Clima are o mare stabilitate în timp, ea caracterizează o anumită zonă geografică
perioade îndelungate, se schimbă foarte rar, la intervale de secole sau milenii.
Pe suprafaţa pământului există 5 zone climatice de bază: două zone polare, două
zone temperate, o zonă tropicală.

Zonele polare
- temperatura medie anuală sub 00C
- umiditatea relativă crescută
- regim satisfăcător al radiaţiilor solare
- existenţa zilelor şi nopţilor polare
- atmosferă pură, lipsită de poluanţi
Patologie
- lipsa bolilor infecţioase
- morbiditate cardiovasculară scăzută
- lipsa rahitismului (datorită consumului crescut de grăsimi)

Zonele temperate
- Temperatura medie anuală + 200 C
- Prezenţa celor 4 anotimpuri
- Variaţii frecvente şi neregulate de vreme
Patologie
- Boli infecţioase cu caracter sezonier
- Boli reumatismale inflamatorii şi artropatii degenerative
- Frecvenţă crescută a bolilor cronice degenerative
 - Stil de viaţă nesănătos, toxicomanii, stres, boli psihice
- cancer

Zona tropicală
- Temperatură crescută, însorire maximă
- Prezenţa a 2 anotimpuri (cald-uscat şi ploios)
Patologie
- Boli transmise prin vectori (malarie, boala somnului)
- parazitoze

În cadrul diferitelor zone climatice se disting din punct de vedere bioclimatologic o

serie de tipuri de climă sau climate:
- Climat excitant - alpin, stepă
- Climat indiferent – şes, coline
- Climat intermediar – subalpin, marin

BIOMETEOROLOGIA ŞI IMPORTANŢA PENTRU SĂNĂTATE

Vremea reprezintă starea condiţiilor meteorologice într-un interval de timp scurt,
caracterizându-se printr-o mare instabilitate (se poate modifica chiar în cursul unei zile).
La contactul dintre două mase de aer cu caractere diferite, în zona frontului
atmosferic, parametrii fizici ai aerului se schimbă brusc (respectiv vremea se schimbă).
Aceste variaţii bruşte în aspectul vremii determină reacţii consecutive de adaptare din
partea organismului uman.

Meteorosensibilitatea
Sensibilitatea la schimbările de vreme, meteorosensibilitatea, nu este o
caracteristică doar a omului ci şi a animalelor şi a plantelor. La omul sănătos,
modificările fiziologice de adaptare la schimbările de vreme nu pun probleme şi se
produc mai mult sau mai puţin conştient.

Meteorolabilitatea
Persoanele care au un teren mai labil, mai ales cu funcţii endocrine şi nervoase
mai puţin eficace, se adaptează mai dificil la modificările meteorologice. Este vorba
despre meteorolabilitate. În sfera psihică, schimbările de vreme, în special variaţiile
bruşte de presiune atmosferică, înnorările accentuate determină somnolenţă, indispoziţie,
scăderea capacităţii de muncă fizică şi intelectuală.

Meteoropatologie
Persoanele care suferă de diverse boli, cum sunt cele cardio-vasculare, endocrine,
psihice, neurologice, gastro-intestinale, la schimbările de vreme pot prezenta o agravare a
acestor afecţiuni, manifestare caracteristică meteoropatologie.
Schimbările de vreme acţionează prin intermediul receptorilor periferici cutanaţi
şi din mucoasa căilor respiratorii, impulsurile nervoase fiind transmise la sistemul nervos
central, integrarea realizându-se la nivel hipotalamic. De la acest nivel sunt influenţate
apoi sistemul endocrin, sistemul nervos vegetativ, scoarţa cerebrală.
 Patologia neurologică: crizele de epilepsie, nevralgiile de sciatic, facial, trigemen
etc., migrena (presiunea scăzută, cerul acoperit, umiditatea crescută sunt factori "trigger"
pentru durerea migrenoasă.
Patologia cardio-vasculară: infarctul miocardic şi accidentele vasculare cerebrale
la hipertensivi sunt mai frecvente în perioadele reci, cu vânturi puternice.
Ulcerul gastro-duodenal. Afecţiune cu o componentă vegetativă importantă,
crizele apar periodic primăvara şi toamna.
Exacerbarea durerilor: reumatismale, cicatriciale şi dentare.
Patologia venoasă (acutizări tromboflebite, varice)
Patologia alergică: Crizele de astm bronşic şi manifestările alergice.
Patologia infecţioasă este influenţată de schimbările de vreme, atât prin scăderea
rezistenţei organismului, cât şi prin crearea unor condiţii de supravieţuire şi vehiculare a
germenilor. Bolile infecţioase respiratorii sunt mai frecvente în perioadele cu vreme
instabilă (primăvara, toamna), bronşitele cronice prezintă acutizări tot în această
perioadă. Bolile infecţioase digestive au incidenţă crescută în sezonul cald, când germenii
găsesc condiţii optime de temperatură pentru supravieţuire şi înmulţire.

Meteoroprofilaxia
Măsuri care se adresează factorilor de macro- şi microclimat.
- amplasarea şi sistematizarea centrelor populate în aşa fel încât să fie folosiţi la
maxim factorii de mediu sanogeni şi să se atenueze aspectele negative ale unor factori
agresivi, stresanţi. De exemplu, vânturile puternice într-o zonă se evită prin construirea
localităţii la adăpost de formele de relief sau în vecinătatea pădurilor; radiaţia calorică
prea puternică şi supraîncălzirea se atenuează prin spaţii verzi, oglinzi de apă; umiditatea
crescută se combate prin măsuri de asanare, drenare a terenurilor infiltrate, plantaţii;
- crearea unui mediu optim în locuinţe şi la locul de muncă (condiţionarea aerului,
încălzire corespunzătoare în anotimpul friguros, ventilaţie eficientă);
- mijloacele de transport trebuie să respecte anumiţi parametri constructivi pentru
a se evita o răcire excesivă sau supraîncălzirea, curenţii de aer prea puternici,
concentraţiile crescute de dioxid de carbon;
- îmbrăcămintea trebuie să asigure protecţie mecanică, să fie din materiale
naturale şi să fie adecvată anotimpului;
Măsuri pentru creşterea capacităţii de apărare a organismului
- călirea, antrenamentul, sportul, utilizarea factorilor naturali de mediu pentru
întărirea sănătăţii (helioterapia, hidroterapia, talasoterapia, cromoterapia, peisajoterapia)
stimulează funcţiile organismului.
- mijloacele medicamentoase se recomandă pentru bolnavii cu boli puternic
influenţate de vreme (ulcer gastro-duodenal, reumatism, etc.) Tratamentul se adaptează în
funcţie de perioadele dureroase, de ritmicitatea sezonieră a bolii. Concomitent cu
medicaţia trebuie să se respecte şi un program de viaţă corespunzător (dietă, repaus,
odihnă, evitarea factorilor meteorologici nefavorabili).
ACLIMATIZAREA

Definiţie – modificările funcţionale şi organice care se produc în organismul oamenilor la

trecerea dintr-un climat într-altul şi care apar în procesul de adaptare. O schimbare bruscă
poate determina reacţii brutale la copii, bolnavi, bătrâni.

Are loc
- în cazul trecerii dintr-un teritoriu geografic în altul cu condiţii climatice diferite
- în cazul expunerii în procesul muncii la factori solicitanţi
- în cazul adaptării la altitudine

Aclimatizarea la altitudini mari

Peste 2500 m - ↓ pp O2 Þ compensare

↑ nr hematii
↑ CV
↑ DC

Ascensiuni montane – modificări reversibile după săptămâni sau luni

Aclimatizarea – treptat, cu opriri de zile/săptămâni la altitudini intermediare

Aclimatizarea la cald
↓ MB, ↓ TA, pigmentaţie cutanată

Măsuri
- Consum crescut de lichide
- Alimentaţie dimineaţa şi seara
- Program de activitate dimineaţa şi seara, odihnă în timpul orelor caniculare

Aclimatizarea la cald – 6-8 zile prin repetări de expunere zilnică

- durează săptămâni/5-6 ani

Aclimatizarea la rece
↑ MB, ↑volumul sanguin

Măsuri
- Consum crescut de carne şi grăsimi
- Îmbrăcăminte adecvată – materiale naturale, 4-5 straturi

Aclimatizarea la rece se face cu mai mare dificultate şi necesită antrenament mai intens
decât aclimatizarea la cald
Poluarea aerului afectează pe oricine. Nu ne putem ascunde de ea. Suntem înconjuraţi de
substanţe poluante în orice loc în care respirăm, în special, în casele noastre. Nivelul
poluanţilor în aerul din interiorul locuinţei poate fi de 2,5 până la 100 de ori mai ridicat
decât în aerul de exterior. La fiecare inspiraţie inhalăm între 40.000 şi 75.000 de particule
de praf.
Un gram de praf conţine 700 de milioane de particule componente diferite, care
împreună reprezintă o ameninţare enormă la adresa sănătăţii noastre. Pe parcursul
evoluţiei, corpul uman s-a adaptat să lupte cu praful, dar astăzi, praful are o structură total
diferită şi este, de departe, mult mai dăunător. Din această cauză, organismele
internaţionale au inclus aerul de interior de joasă calitate printre primele cinci riscuri de
mediu asupra sănătăţii publice.

Poluarea aerului de interior poate fi de 100 de ori mai ridicată decât poluarea
aerului de exterior. Ne petrecem 90 la sută din timpul nostru în spaţii interioare. Inhalăm
între 40.000 şi 75.000 de particule de praf cu fiecare inspiraţie. Efectele asupra sănătăţii
pot fi observate după ani de expunere.

Aerul este compus în proporţie de 20% din oxigen, restul fiind reprezentat de azot
şi alte câteva gaze. Întrucât corpul omenesc funcţionează cu oxigen, fiecare din cele
100.000 miliarde de celule ale sale are nevoie de un aport continuu de oxigen, altfel
moare. La nivelul plămânilor, oxigenul este extras din aerul pe care îl respirăm şi este
transmis la nivelul ţesuturilor, prin intermediul globulelor roşii din sânge. Celulele bine
oxigenate sunt sănătoase şi contribuie la starea de buna funcţionare a organismului. Tot
ceea ce împiedică accesul oxigenului la plămâni sau eliberarea lui spre celule
organismului are consecinţe negative asupra sănătăţii.
 Atâta timp cât respirăm aer poluat, poluarea aerului ne va afecta. Ne petrecem
până la 90% din timpul nostru în spaţii interioare, ceea ce înseamnă că respirăm 90% din
timpul nostru aer reciclat.

Recircularea aerului, în special, în sistemele normale de ventilaţie, presupune

înmulţirea prafului, mucegaiului, bacteriilor, virusurilor, fumului de ţigară, diferitelor
substanţe chimice şi a altor toxine, cantităţile lor crescând odată cu reutilizarea aerului!
Organismul uman nu este capabil să combată aceste invazii asupra sănătăţii noastre!
Efectul este lent şi tăcut. Putem să nu conştientizăm adevăratele efecte asupra corpului
nostru decât după ani de expunere.

Aerul acţionează favorabil asupra organismului uman prin intensificarea

metabolismului, întărirea sistemului nervos şi îmbunătăţirea activităţii aparatului
cardiovascular. De asemenea, aerul solicita într-o mare măsură sistemul termoregulator al
organismului. Gradul de acţiune a aerului depinde de temperatură, umiditate, viteza de
deplasare, puritatea acestuia.

Poluarea aerului din cauza traficului si a emisiilor toxice cauzate de exploatarile

industriale conduce la moartea prematura a peste trei milioane de persoane anual.

La nivel global, decesele cauzate de poluare le depasesc ca numar pe cele

provocate de malarie si HIV / SIDA la un loc, noteaza theguardian.com.

Surse de poluare si efectele lor

Smog si funingine. Sunt cele mai raspandite tipuri de poluare a aerului. Smogul
se produce atunci cand emisiile provenite de la arderea combustibililor fosili reactioneaza
cu lumina soarelui. Funinginea e reprezentata de particule minuscule de substante
chimice de la nivelul solului, din fum, praf sau alergeni, care sunt transportate in aer.

Smogul poate irita ochii si gatul si, de asemenea, afecteaza plamanii mai ales in
cazul persoanelor care lucreaza afara. Cele mai afectate sunt persoanele care au astm
sau alergii.
 Poluanti periculosi. Acestia pot fi mortali sau pot avea consecinte grave pentru
sanatate, chiar si in cantitati mici. Este vorba in principal de mercur, plumb, dioxine si
benzen.
Benzenul este cancerigen si poate provoca iritatii ale ochilor, pielii si iritatii pulmonare.
Dioxinele pot afecta ficatul, dar pot dauna si sistemului imunitar, precum si sistemelor
nervos, endocrin, precum si functiilor reproductive.

Plumbul, chiar si in cantitati mici, poate afecta creierul si rinichii copiilor, dar si
IQ-ul si capacitatea de a invata. Mercurul afecteaza sistemul nervos central.

Gaze cu efect de sera. Prin captarea caldurii pamantului in atmosfera, gazele cu

efect de sera pot duce la temperaturi mai ridicate provocand schimbarile climatice:
cresterea nivelului marii, fenomene meteorologice extreme, decese in urma caldurii.

Polen si mucegai. Mucegaiul si alergenii din copaci, buruieni si iarba sunt, de

asemenea, transportati in aer si pot fi periculosi pentru sanatate. Expunerea la mucegai
poate precipita crizele de astm sau un raspuns alergic, iar unele tipuri de spori pot fi toxici
pentru cei care ii inhaleaza.
Persoanele sensibile la polen reclama nas infundat, febra, mancarimi ale ochilor si alte
simptome, in special pe timpul primaverii.

Simptomele expunerii la poluare

Simptomele expunerii la poluare sunt greu de diagnosticat si pot fi adesea

confundate cu alte probleme de sanatate. Simptomele cele mai frecvente sunt:

- Dureri de cap
- Nas infundat
- Greata
- Varsaturi
- Oboseala
- Ameteala
- Alte probleme respiratorii.
 Simptomele depind de factorul de mediu incriminat pentru aparitia bolii. In unele
cazuri, expunerea la poluare poate cauza reactii imediate de tip alergic, cum ar fi cea la
contactul cu acarienii de praf, gandacii de bucatarie, polenul sau animalele de casa, care
declanseaza crize de astm.

De asemenea, simptomele pot aparea gradat si se pot inrautati pe masura ce

expunerea se alungeste.

Consecintele poluarii

Cresterea numarului afectiunilor respiratorii la copii, dar si a cazurilor de astm,

boli de inima, si diabet de tip 2 au fost puse pe seama poluantilor, inclusiv a dioxidului de
azot si a pulberilor in suspensie din traficul rutier. Expunerea femeilor gravide la poluarea
aerului s-a constatat, de asemenea, ca afecteaza dezvoltarea creierului fatului.

Cercetarile stiintifice au aratat ca poluarea pe termen lung produce:

- boli respiratorii, care au ca efect reducerea capacitatii pulmonare, scaderea capacitatii de

efort, dar si exacerbari ale astmului
- cresterea mortalitatii prin cancer pulmonar
- cresterea sensibilizarii la polenuri si instalarea astmului.
bibliografie:

- https://proiect-chimie.weebly.com/aerul-poluat.html
- www.sfatulmedicului.ro/Bolile.../efectele-poluarii-aerului-asupra-sanatatii_15907