Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
1. Stenoza hipertrofica de pilor:
Atitudine vicioasa si permanenta a piciorului pe gamba in timp ce planta nu calca pe sol prin
punctele sale normale de sprijin.Componente: echinus(flexia plantara), adductia(varus),
supinatia, rotatia externa distala a gambei. Diagnostic clinic. forma tipica – este prezenta
unicei malformatii a locomotorului la copil. forma atipica – cind deformitatea de echino-varus
este pe fundalul altor malformatii(artrogripoza, sdr. Larsen.).Principii de
tratament1Tratament imediat prin miscari de corectie contra componentelor piciorului(7-10
zile)2.tratament cu aparate ghipsate pe etape (metoda Fonseti) de la varsta de 7-10 zile a
copilului. Se aplica de la varful degetelor pina la 1/3 medie a coapsei cu genunchiul in flexie.
Se corecteaza la inceput componentele de adductie si supinatie, iar apoi echisnusul.
Schimbarea aparatului ghipsat se face o data la 3 zile. Corectia maxim posibila se obtine la
varsta de 3 luni dupa care aparatele ghipsate vor fi schimbate o data la 2 saptamani.La 5 luni
se face radiografia piciorului in 2 incidente pentru a exclude corectia falsa.Tratamentul
chirurgical se face dupa varsta de 5 luni:Ligamentocapsulotomia peitalara:alungirea
tendoanelor in forma de Z;pozitionarea corecta a oaselor: astragal,calcaneu, navicular si
fixarea lor cu o brosa;aparat ghipsat circular; partea anterioara este taiata complet.Aparatele se
schimba lunar, timp de 6-8 luni.
Biletul nr. 2
1. Corpi straini bronhopulmonari.
Pătrunderea corpilor străini în căile aeriene reprezintă o urgenţă majoră, chiar şi în cazurile
asimptomatice. Spre deosebire de adult, la sugar şi copilul mic, explorarea oarbă, cu degetul,
în vederea depistării unui corp străin este interzisă, datorită riscului crescut de împingere în
adâncime a acestuia. Corpul străin se va extrage numai dacă poate fi văzut cu ochiul liber. La
sugarul 1) Poziţionarea sugarului cu faţa în jos, cu capul mai jos decât trunchiul şi
imobilizarea mandibulei şi gâtului.2) Aplicarea a 5 lovituri cu podul palmei, în regiunea
interscapulară .3) Cu o mână se susţine capul, gâtul, maxilarul şi toracele, iar cealaltă mână se
plasează pe spate, încât sugarul va fi făcut ca un „sandwiched” între cele două mâini şi braţe
ale reanimatorului.4) Se întoarce sugarul cu faţa în sus, capul şi gâtul fiind susţinute cu grijă,
capul fiind mai jos decât trunchiul.5) Se aplică 5 compresiuni toracice rapide, la două degete
de marginea inferioară a sternului (aproximativ un lat de deget sub mamelon). La copilul 1)
Copilul fiind în picioare sau în şezut, reanimatorul se plasează în spatele lui şi cu braţele îi
înconjoară trunchiul.2) Manevra HEIMLICH4) Se continuă compresiunile abdominale până
ce corpul străin este îndepărtat sau până când copilul îşi pierde starea de conştienţă..
Terapie intensivă: extracţia corpului străin, combaterea tulburărilor provocate de prezenţa lui
La copilul în iminenţă de asfixie, deci cu fenomene de insuficienţă respiratorie severă, se va
practica traheostomia sau laringotomia intercricotiroidiană din primul moment.
BILETUL 3
1)Volvulusul intestinal se dezvoltă în rezultatul dereglării fenomenelor de fixare a mezoului
de peretele posterior al cavităţii abdominale, astfel încât mezoul are un singur punct de fixare.
în acest caz începutul intestinului mediu în flexura duodenojejunalis şi sfârşitul ei (mijlocul
colonului transversal) se află în imediata apropiere, din care motiv intestinul mediu se poate
uşor roti în jurul acestui punct de fixare. De asemenea cecul şi colonul ascendent pot rămânea
ne ficsate de peretele posterior al cavităţii abdominale, fenomen ce poate condiţiona volvulusul
intestinal. Printre simptomele volvulusului intestinal, se numara: sange in scaun sau scaun
inchis la culoare, constipatie ori defecatie dificila, abdomen destins, durere abdominala, voma.
Complicatii: în absenta tratamentului, volvulusul intestinal poate cauza ocluzie si necroza
intestinului. O alta complicatie posibila este sindromul de intestin scurt. Diagnostic: se pune in
baza simptomatologiei, care determina efectuarea unui examen radiologic al cavitatii
abdominale in pozitie verticala, la necesitate cu contrastarea tubului digestiv. Diagnostic
diferentiat: cu alte anomalii de rotatie a intestinului ( sindromul Ladd, malrotatia intestinului,
rotatia inversa). Tratamentul este chirurgical.
2) la fete : epispadias subpubian, incontinent, cu clitoris bifid, meatul foarte larg permite usor
prolapsul vezical, foarte dureros, ireductibil
Tratament :Epispadias continent – la 3 ani se face proba erectiei provocate pentru cudura dorsala,
daca e pozitiva se face decudare + uretroplastie. Epispadias incontinent – la fete – operatie la 7-10ani
- la baieti – decudare la 3 ani , sfincteroplastie la 4-5 ani, ulterior uteroplastie, dupa cateva luni sau
1 an.
BILETUL4
1)Bronsiectazia congenitala la copil- este un proces bronhopulmonar cronic nespecific, ce
decurge cu dilatarea ireversibilă a bronhiilor şi fenomene pneumosclerotice. Eiologie: Marea
majoritate a autorilor le încadrează în categoria afecţiunilor generate de modificările drenajului
bronşic şi infecţiei. La 1/3 din pacienţii cu diferite forme a bolii broşiectatice cauzele bolii
rămân nedeterminate. Simptomatologie boala se manifestă prin: - sindrom de astenie generală;
- tuse matinală productivă cu spută abundentă (mucoasă, muco-purulentă, purulentă), cantitatea
sputei fiind în dependenţă de volumul afectării; - hemoptizie. Merită o atenţie deosebită faptul
că copiii până la 5 ani înghit sputa şi principalul semn, care ne pune în gardă în privinţa bolii
bronşiectatice poate lipsi. Obiectiv se poate aprecia: - tegumentele palide, degete sub formă de
“bastonaşe de tobă”; - percuţia cutiei toracice: diminuarea sunetului percutor pe sectorul afectat
în bronşiectaziile atelectatice, cordul deplasat spre partea bolnavă; - auscultaţia: murmur
vezicular diminuat în sectorul patologic, cu accentuarea elementului bronşic în regiunea
afectată, raluri umede, care dispar după tusă. La copiii sub 5 ani ralurile iradiează pe sectoarele
sănătoase. Diagnosticul. Radiografia cutiei toracice determină accentuarea desenului pulmonar
în regiunea prehilară, semne de infiltraţie, fibroză pulmonară, emfizem, atelectaze.
Bronhoscopia constatează endobronşită catarală, purulentă, proces lobar, segmentär
bronşiectatic, uni sau bilateral. Bronhografia permite depistarea bronşiectaziilor, concretizarea
caracterului lor, dimensiunilor, localizării şi stării segmentului normal. Examenul bacteriologic
permite depistarea agentul patogen. Tratamentul conservativ se realizează conform principiilor:
- sanarea arborelui bronşic, - antibioticoterapie, - terapia de dezintoxicare, - terapia de
desensibilizare, - imunocorecţie, - tonizante generale, - tratament balnear. Tratamentul
chirurgical include operaţiile de rezecţie pulmonară (lobectomie, segmentectomie).
2) Stenoza si atrezia de jejun si ileon-
Atrezia intestinului subţire este una dintre cele mai dese cauze ale ocluziei intestinale
congenitale, malformaţia fiind întâlnită cu o frecvenţă de 1 : 12000 - 20 000 de nou-născuţi vii.
Etiologie- Există studii experimentale care afirmă că atrezia jejunului şi ilionului se pot dezvolta
ca rezultat al modificărilor de alimentare cu sânge a unui segment intestinal. Cauzele ce pot
condiţiona dereglările de vascularizare a intestinului subţire în perioada intrauterină sunt:
încarcerarea unei anse intestinale în caz de hernii, volvulus, invaginaţie, strangulaţii ale
mezoului de cordoane embrionare. Atrezia intestinului subţire se poate forma şi ca rezultat al
perforării intrauterine, cauzată de mucoviscidoză, volvulus. Atreziile jejunului şi ilionului
deseori (10% cazuri) evoluează pe fonul altor malformaţii: ileusul meconial, herniile
embrionare, laparoschisis . Tratament- în atreziile jejunului şi ilionului există mai multe tehnici
chirurgicale aplicate în dependenţă de forma maladiei. Mai des se recurge la alicarea
anastomozelor termino- terminale atunci când permite diametrul lumenului segmentului eferent
al intestinului sau anastomozelor latero-laterale. în atrezia regiunii distale a ileonului se poate
aplica ileoascendoanastomoză.
3) Traumatismele toracice:
Se intilnesc relativ frecvent. Sunt produse din cauze diverse: accidentari in timpul jocului sau
rutiere, caderi de la inaltime, lovituri cu pumnii, impunsaturi de catre coarnele animalelor,
accidente involuntare sau agresiuni cu obiecte ce produc plagi prin taiere.
La copii coastele si sternul au o mare elasticitate datorita bogatiei de tesut conjunctivo-proteic
pe care-l contin.
Contuzia pulmonara este o arie de parenchim traumatizata, in care s-au produs sângerari
interstitiale si intraalveolare care împiedica schimbul gazelor respiratorii.Contuziile
pulmonare sunt consecutive unor traumatisme cu transfer mare de energie (volet costal),
agravând hipoxia provocata de tulburarile severe de mecanica respiratorie.Insuficienta
respiratorie consecutiva impune oxigenoterapie, in cazurile severe impunându-se asistarea
respiratiei pe masca cu balonul.
Pnemotoraxul "cu supapa se caracterieaza prin existenta unei plagi penetrante toracice care
permite trecerea aerului într-un singur sens: spre cavitatea pleurala. Tensunea mare care se
creeaza progresiv in hemitoracele respectiv antreneaza tulburari majore de dinamica
respiratorie si chiar de dinamica cardiaca, punând in pericol imediat viata.
Hemotoraxul se caracterizeaza prin acumularea de sange în cavitatea pleurala,
ceea ce poate genera un soc hipovoplemic.Semnele socului hipovolemic domina tabloul clinic
la care se asociaza tahipneea si murmurul vezicular absent sau diminuat.
Atitudinea terapeutica este variabila in functie de leziunea provocata
4)Sindromul tumorii palpatorii intraabdominale la copil- este o manifestare clinicå ce
pune importante probleme de diagnostic și de atitudine terapeuticå. Neuroblastomul și tumora
Wilms reprezintå vasta majoritate a tumorilor abdominale maligne la copil. Alte tumori care
prezintå o apreciabilå extindere includ hepatoblastomul, limfomul și tumorile celulei
germinative sau teratoamele. „Masele“ abdominale sunt cel mai frecvent constatate la copiii
sub vârsta de 5 ani. La sugari și copiii mici cele mai frecvente „mase“ abdominale sunt
retroperitoneale, de origine renalå și non-maligne. O „maså“ abdominalå la sugar și copil este
prima datå evaluatå printr-o radiografie abdominalå simplå pentru eliminarea unei obstruc¡ii
gastrointestinale. În continuare, o ecografie este utilå și poate fi efectuatå fårå sedare.
Ecografia poate identifica, de obicei, organul care este la originea „masei“ tumorale, care
poate fi ficatul, suprarenala sau rinichii. Pot fi identificate diferite tipuri de componente
tisulare (chisturi, hemoragii, calcificåri). Dupå ecografie, o examinare superioarå este, de
obicei, necesarå prin tomografie computerizatå (CT-scan) sau prin MRI
Biletul 5
1. Tumorile mediastinului la copii
Tumori mediastinale reprezintă formaţiuni de volum situate în mediastin, cu provinienţă din
ţesuturile embriogenice restante în mediastin sau din ţesuturile aberante, deplasate în spaţiul
mediastinal în timpul embriogenezei.Clasificare: 1.timoame(localizare in mediastinul anterior
superior; invazive/neinvazive - caracteristica oncologica apreciata de chirurg intraoperator;
forme: epiteliale, limfoide, limfoepiteliale)2. tumori neurogene(mediastin poster., se dezvolta
din tesut nervos; tumori benigne - ganglioneuroma, neurolemoma, neurofibroma;maligne –
ganglioneuroblastoma, neurofibrosarcoma, neuroblastoma),3. teratoame(mediastinul
anterior; maligne – teratoblastom), 4. limfoame(procese voluminoase a mediastin anterior si
mediu), 5.formatiuni chistice congenitale(chisturi ale: timusului, pericard, bronhogeni,
dermoid, teratoid, ale ductului limfatic; characteristic – invazia in in structuri
adiacente).T.Clinic: dureri toracice, febra periodica/permanenta, dispnee în funcţie de
volumul tumorii, tuse de iritaţie, seacă, hemoptizia este rară datorită invaziei tumorale a
bronşiei sau congestiei de vecinătate, tahicardie, palpitaţii, sindroamele de compresiune
vasculară(vena cava superioara/inferioara/brahiocefal/azigos), disfagie, dureri retrosternale;
Obiectiv: teleangiectazii, palpator la nivelul aperturii superioare.Diagnostic: radiografia
toracica, CT, RMN, angiografia.Tratament: chirurgical, exceptie limfoame(chimioterapic).
Inlaturarea: 1.radicala simpla – rezectia doar a formatiunii(benigne); 2.radicala largita –
format.+tesut adiacent+ ganglioni limfatici; 3.radicala combinata – format.+rezect a organ;
4.decompresia mediastinului.
4.Criptorhidismul
Criptorhidia este o anomalie de migrare a testiculului pe parcursul traiectului său normal de
coborire. Se caracterizează prin absenta, după virsta de un an, a testiculului in scrot.
Distingem două forme:
- Criptorhidie (retenţie testiculară). Testiculul se opreşte in timpul coboririi pe traiectul său
normal de migrare (abdominal, inghinal);
- Ectopie veritabila. Testiculul părăseşte traiectul lui normal de coborire şi ajunge intr-o zonă
in afara burselor (perineu, zona femurală).
Cauzele: existenţa unui obstacol anatomic, disgenezia testiculară, insuficienţa hormonală.
Semne clinice. Absenţa testiculului in bursă, cu atrofia bursei homolaterale. Testiculul este
palpabil in formele inghinale şi imperceptibil in formele inalte (abdominală).
Diagnostic: Radiografia. USG
Tratamentul poate fi medical sau chirurgical. Cel medical urmăreşte stimularea dezvoltării şi a
migrării testiculului prin tratament hormonal. Tratamentul chirurgical este indicat in cazul
nereuşitei tratamentului medical. Timpul optim al intervenţiei este pină la virsta de doi ani.
Tehnica chirurgicală constă in coborirea şi fixarea testiculului in bursă, dacă pediculul vascular
permite actul operator; in caz contrar, se efectuează o anastomoză vasculară dintre artera
testiculară şi artera epigastrică.
Biletul 6
Ocluzia intestinala reprezinta blocarea partiala sau totala a intestinului inferior de ligamentul Treitz,
situatie care are drept consecinta impiedicarea propulsarii continutului acestuia de-a lungul
intestinului.
In functie de nivelul la care se produce aceasta blocare, exista ocluzia de intestin subtire si ocluzia de
intestin gros (de colon).
Cauze
Ocluzia intestinala poate fi cauzata de tumori ale intestinului ;torsiuni sau ingustari la nivelul
intestinului, precum si formarea de aderente (lipituri) intre ansele intestinale Mai rar, ocluziile
intestinale apar in urma unor inflamatii sau infectii de la nivelul intestinului(de exemplu, tuberculoza
intestinala).
Herniile care se complica prin patrunderea unei anse intestinale in zona de ruptura a peretelui
abdominal pot determina ocluzie intestinala. De asemenea, printre cauze mai intalnim sau
telescoparea ansei (patrunderea unei anse intestinale in segmentul intestinal de deasupra).
La nivelul intestinului gros, in afara cauzei tumorale, la cei care sufera de constipatie cronica sau de
diverticulita.O alta cauza a ocluziei intestinale este aparitia unei infectii severe intraabdominale, care
determina disparitia miscarilor intestinului, situatie numita ocluzie intestinala functionala.
Simptome
Simptomele produse de ocluzia intestinului gros:
- Durerea abdominala este localizata mai jos de ombilic;- Distensia abdominala si zgomotele intestinale
se identifica in portiunea inferioara a abdomenului.
- Diareea sau constipatia poate aparea, de asemenea, in functie de cat de completa este obstructia.
sange in scaun, oboseala, pierdere in greutate, lipsa poftei de mancare) Nou-nascutii au o
simptomatologie specifica in cazul ocluziei intestinale. La acestia se intalnesc varsaturi de culoare
verzuie si lipsa aparitiei primului scaun (numit meconiu).
Investigatii
Examinarile care pot confirma diagnosticul de ocluzie intestinala sunt:
- examenul radiologic al abdomenului, care poate arata prezenta unor zone in care aerul din intestin
stagneaza deasupra unor zone cu continut lichidian (nivele hidroaerice)
- examenul computer tomografic (CT) diferentiaza o obstructie totala de una partiala si arata daca
aceasta este produsa de o tumora.
Tratament
tratament chirurgical de urgenta.
Masurile premergatoare interventiei chirurgicale sunt: restrictia de a consuma orice fel de alimente
(inclusiv lichide), administrarea de lichide prin intermediul unor perfuzii introduse direct intravenos, in
scopul corectarii unor dezechilibre care pot aparea in organism cu ocazia acestei boli si montarea unei
sonde (un tub subtire), prin nas, pana la nivelul stomacului, cu scopul de a favoriza eliminarea
lichidelor de la nivelul tubului digestiv care deja stagneaza deasupra locului obstructiei.
Tratamentul chirurgical are ca scop eliminarea cauzei obstructiei: inlaturarea tumorii, desfacerea
aderentelor, desfacerea strangularii intestinului, repararea sparturii din peretele abdominal, unde ar fi
putut patrunde ansa intestinala si, daca se constata o compromitere ireversibila a ansei intestinale
prin strangularea prelungita a acesteia, rezectia segmentului de intestin necrozat si refacerea
continuitatii intestinului prin reanastomozarea capetelor ramase viabile.
Biletul 7
1.Diverticul Meckel
Diverticului Meckel se prezinta ca un apendice implantat pe marginea libera a ileonului
terminal, la 20-60cm de valvula lui Bauhin. El are o lungime de 2-8cm, grosimea variaza de la cea a
apendicelui pina la calibrul ileonului, iar ca forma poate fi clindric, conic, sferoidal, piriform.
Diverticulul nu are manifestari clinice, si nici din punct de vedere radiologic, decit in mod
exceptional.Manifestarile sale clinice apar in momentul in care diverticulul este afectat de diferite
procese patologice ca: inflamatii (diverticulite), ocluzii, ulcer diverticular, tumori etc.
Complicatiile inflamatorii sau diverticulitele pot fi: acute sau cronice, din punct de vedere
anatomopatologic si clinic sint asemanatoare cu apendicitele.
In afectiunile diverticulare, durerile sint localizate la nivelul ombilicului sau subombilical, dar
deoarece si in apendicita exista uneori dureri la nivelul ombilicului, diagnosticul de diverticulita nu se
poate intemeia cu certitudine numai pe topografia durerilor.Diverticulita acuta poate da plastroame,
abcese si peritonite localizate sau generalizate.
Ocluziile diverticulare constituie 5% din totalul ocluziilor si se intilnesc mai des la copii si
tineri. La un copil cu ocluzie fara o cauza neta si care nu a avut in antecedente nici o operatie abdominala,
trebuie sa ne gindim si la ocluziile diverticulare. Existenta uneo astfel de ocluzii se poate banui in special
atunci cind se constata o fistula sau o depresiune accentuata la nivelul cicatricii ombilicale.
Ocluzii diverticulare pot fi mecanice sau prin invaginatii.
Ulcerul diverticular. Prezenta mucoasei de tip gastric, mai ales spre extremitatea distala a
diverticulului, care secreta acid clorhidric si pepsina, poate produce un ulcer pepetic, situat pe mucoasa
de tip intestinal, deobicei la baza diverticulului sau in portiunile invecinate ileonului.
Ulcerul diverticular se manifesta prin trei simptome principale: dureri, hemoragii intestinale
si apoi perforatii.
Hernia diverticulului Meckel.Intr-un sac herniar strangulat se poate gasi si diverticul Meckel
impreuna cu alte organe. Strangularea constituie elementul dominant si in cursul operatiei se va rezeca
si diverticulul prezent.
Principii terapeutice.
Tratamentul afectiunilor diverticulului Meckel este chirurgical si consta in rezectia
diverticulului ,fie “in ic”,sau romb,sau chiar rezectie segmentara insotita de anastomoza.Descoperirea
intimplatoare in cursul unei laparatomii a unui diverticul Meckel, trebuie, in principiu, sa duca la
extirparea acestuia, daca nu sint contraindicatii de ordin general sau local .
2.Hemoragiile digestive
Hemoragia digestivă la copil poate evolua de la forma ocultă până la manifestări majore cu risc vital.
Etiologia cuprinde boli extradigestive (patologia acută a sistemului nervos, coagulopatii, hipertensiune
portală etc.) sau digestive (infecţioase, malformative, infl amatorii etc.) Hemoragia digestivă este una
dintre cele mai gra ve probleme ce trebuie diagnosticată şi tratată de către gastroenterologul pediatru
Tipuri- Melena reprezintă scaunul negru, lucios, asociat cu hemoragie esofagiană, gastrică sau
intestinală superioară. Culoarea neagră este cauzată de oxidarea fi erului din hemoglobină în timpul
pasajului prin ileon şi colon. Hematochezia reprezintă eliminarea de sânge roşu aprins sau închis prin
rect, de obicei asociată cu sângerarea intestinului subţire distal sau a colonului. Hematemeza semnifi
că vărsă tura cu sânge digerat sau care conţine sânge proaspăt, de obicei asociată cu hemoragia
tractului digestiv proximal de ligamentul lui Treitz. Vărsătura „în zaţ de cafea“ indică un contact lung
al sângelui cu sucul gastric, care sub acţiunea acidului clorhidric permite transformarea hemoglobinei
în clorhidrat de hematină. Vărsătura care conţine sânge roşu in dică o hemoragie activă care determină
un contact de scurtă durată a sângelui cu sucul gastric.
La examenul fi zic se poate observa prezenţa palorii tegumentare, a icterului, a echimozelor,
telangiectaziilor, rashului, deshidratării, diferite sângerări de la nivelul extremităţii cefalice. La nivel
cardiovascular se stabileşte tensiunea arterială, pulsul, umplerea capilară. Palparea abdomenului poate
evidenţia un abdomen dureros sau o hepato splenomegalie. La nivelul perineului se pot observa fi suri,
fi stule, induraţii, hemoroizi externi sau anomalii ale vaselor. Plasarea unei sonde nazogastrice este de
multe ori necesară pentru a evalua sângerările de la nivelul tractului gastrointestinal. Dacă lichidul de
aspiraţie este clar şi nu conţine sânge „în zaţ de cafea“ sau sânge proaspăt, sângerarea proximal de
ligamentul lui Treitz este puţin probabilă. Dacă lichidul de aspiraţie conţine sânge proaspăt, sursa
sângerării este cel mai probabil proximal de ligamentul lui Treitz şi continuă să fi e activă. În ceea ce
priveşte sursa distală, cea mai bună evaluare a sângerării active este analiza vizuală a scaunului şi
măsurarea hemoglobinei şi a hematocritului. Intervenţii iniţiale Copilul cu hemoragie gastrointestinală
se poate prezenta în condiţii stabile sau cu diferite grade de insufi cienţă cardiovasculară, ajungând
până la şoc. În timpul evaluării iniţiale, se prind două linii venoase. În funcţie de nevoia de fl uide
necesară pentru resuscitare, se administrează rapid (30-60 min.) ser fi ziologic 10-20 ml/kg. Dacă
sângerarea este rapidă, acest volum poate necesita înlocuirea cu masă eritrocitară şi factori de
coagulare. Un nivel al Hb peste 8 g/dl este de obicei sufi cient. Tratamentul en doscopic la un pacient
instabil hemodinamic nu este recomandat. (5) În urma rezultatelor primelor analize şi după stabilizarea
pacientului se determină sursa sân gerării. Pacienţii cu hematemeză, melenă sau ambele, necesită
analize de laborator limitate dacă nu prezintă semne de insufi cienţă cardiovasculară, boli sistemice
sau hipertensiune arterială. În acest caz, o hemoleucogramă completă cu dozarea protrombinei şi a
timpului parţial de tromboplastină este necesară. Pacienţii cu semne şi simptome de hipertensiune
portală izolată sau boli cronice hepatice necesită o evaluare completă a funcţiei de sinteză,
metabolizare şi excreţie hepatică. Studiile imagistice includ ecografi a abdominală, studiul Doppler al
fl uxului sanguin hepatic, modalităţi avansate de imagistică precum computer tomografi a şi rezonanţa
magnetică nucleară şi puncţia-biopsie hepatică.
Tratamentul de susţinere Lichide intravenoase (ser fi ziologic, soluţie Ringer) Produse saguine
(masă eritrocitară, plasmă proaspătă îngheţată) Tratament etiopatogenic Inhibitori de receptori H2
(raniti dina, cimeti dina, famoti dina, nizati dina) IPP (omeprazol, lansoprazol, esomeprazol,
pantoprazol) Analogul somatostati nei (octreoti d) Tratamentul endoscopic Injectarea (agenţi
sclerozanţi, epinefrină, soluţii hipertone) Coagulare (termocoagularea, electrocoagularea, laser, cu
plasmă argon) Ligaturarea varicelor Polipectomie
2.AHALAZIA ESOFAGULUI
Concepţiile contemporane actualmente disting trei tipuri de dereglări motorice ale esofagului -
cardiospasmul, ahalazia cardiei şi esofagospasmul difuz. Pentru cardiospasm veriga principală a
patogeniei este spasmul veritabil al cardiei, pe când în ahalazia cardiei - lipsa reflexului de deschidere
a cardiei în momentul deglutiţiei şi diminuarea funcţiei motorice de propulsare a esofagului. La baza
eofagospasmului difuz se află hipermotorica nepropulsivă, ce este caracterizată nu numai de
fenomenul de disfagie, dar şi de dureri acute. Deosebim esofagospasmul difuz primar (sindromul
Barsoni-Teşendorf) şi cel secundar, dezvoltat pe fonul cardiospamului. Frecvenţa maladiei este de 3 -
5 %. Etiopatogeneza. Multitudinea de teorii ce încearcă să lămurească etiologia şi patogenia ahalaziei
de esofag pot fi clasate în trei grupe - ontogenetice, inflamatorii şi neurogene, o importanţa mai mare
având ultimele două.
Anatomia patologică. Macroscopic superior de stomac pe un segment de 2 - 5 cm se determină o
zonă de strictură a esofagului superior de care acesta este dilatat. Peretele esofagului în regiunea
dilatată este îngroşat, muşchii hipertrofiaţi, în fazele tardive ale bolii muşchii se atrofiază. între
fascicolele musculare, în deosebi în regiunea supradiafragmală, poate fi observată hemierea sub formă
de diverticuli ai mucoasei esofagiene, unde pot fi observate semne de esofagită, uneori cu ulceraţii,
papilome, date de periesofagită. Clasificare.. Majoritatea cliniciştilor susţin ideea de dezvoltare fazică
a bolii. se deosebesc 4 faze clinico-evolutive: 1. spasm periodic al cardiei; 2. spasm continuu al cardiei
cu semne incipiente de dilatare a esofagului; 3. modificări cicatriciale ale straturilor musculare ale
cardiei < cu dilatarea majoră a esofagului; 4. cardiostenoză cu dilatarea majoră a esofagului deformat
sub formă de “S”.
Tabloul clinic şi diagnosticul. Simptomatologia ahalaziei cardiei include disfagia, regurgitaţi!, dureri
retrosternale. La început disfagia este periodică, puţin depinde de caracterul hranei, apoi capătă un ♦ л
* « caracter continuu. In unele cazuri disfagia poate apărea brusc, în plină sănătate. Primul simptom
este senzaţia de greutate în regiunea inferioară a sternului ce apare îndată după luarea mesei. Disfagia
poate apărea independent de caracterul hranei. Copiii de vârstă mai mare cu scop de a ameliora pasajul
bolului alimentar recurg la diferite procedee: înghiţirea aerului în timpul mesei, inspiraţii adânci, după
fiecare înghiţitură beau apă etc. La copiii mici disfagia are câteva manifestări indirecte: mâncatul
încet, mestecatul îndelungat, copiii nu mănâncă tot volumul necesar, deseori se îneacă. Durerile
retrosternale sunt legate de dilatarea esofagului şi spasmului musculaturii cardiei. Uneori aceste dureri
pot aminti stenocardia.
Metodele de bază în diagnosticul ahalaziei esofagului sunt metoda radiologică cu eontrastarea
esofagului şi endoscopică. în fazele incipiente ale bolii radiologie se depistează semne de dilatare
neînsemnată a esofagului, o reţinere de scurtă durată a substanţei de contrast.Pe măsura progresării
bolii dilatarea esofagului se majorează, timpul de reţinere a substanţei de contrast creşte, ca în fazele
tardive ale bolii esofagul să devină dilatat pe tot parcursul, atonic, cu îngustarea majoră a cardiei
(semnul de “sac legat”, “cozii de şoarece”) Un semn caracteristic pentru ahalazia esofagului poate fi
considerat micşorarea sau lipsa bulei de aer a stomacului. Fibroesofagoscopia este necesară de a fi
efectuată în toate cazurile. Această metodă permite de a exclude afectarea organică a cardiei
(cardiostenoză), starea mucoasei esofagiene: semne de esofagită, prezenţa eroziunilor, ulceraţiilor. Ca
metode adăugătoare de diagnostic pot fi considerate: esofagotonochimografia, probele
medicamentoase cu folosirea preparatelor spasmoliticelor, Mcolinoliticelor, colinotrope.
Diagnosticul diferenţial se va efectua cu: - stenoza congenitală de esofag; - stenozele peptice şi
postcombustionale; - diverticuli ai esofagului; - tumorile benigne şi maligne esofagiene şi ale
stomacului; - herniile hiatale; - esofagospasm. Tratamentul.
Tratamentul conservativ include dietoterapie, tratament medicamentos şi cardiodilatare. Bolnavii
necesită alimentaţie cu caracterul hranei de terci, bogată în proteine, vitamine, având nivel caloric
satisfăcător. Terapia medicamentoasă ca regulă are efect vremelnic. Mai efective s-au dovedit a fi
administrarea de vit. B şi efectuarea procedurilor fizioterapeutice.
3.Varicocel
Afectiune caracteristica adolescentului si adultului tinar, consta in dilatarea plexului venos
pampiniform. Boala se datoreaza unuui defect valvular venos, favorizata de implantarea venei
testiculare stingi in vena renala in care presiunea este mai ridicata, fapt ce determina refluxul venos si
staza in plexul pampiniform. Boala este caracterizata prin tumefierea bursei scrotale stingi, accentuata
la efort si ortostatism. La examen clinic se observa turgescenta vaselor din hilul testicular care apar ca
un ghem ce proiemina prin tegumetul scrotal. V- creste progresiv in volum, la inceput asimptomatic,
cu timpul copilul acuza dureri lombare. Tratamentul este chirurgical : rezectia unei portiunia venei
testiculare sau suspendarea cordonului spermatic la musulatura abdominala.
Biletul 9
4. Afecțiunile septice purulente ale țesuturilor moi la copil: Furunculele sunt inflamatii
purulente care apar sub piele atunci cand foliculii firelor de păr se infecteaza datorita unei bacterii.
Furunculul apare de obicei sub forma unei umflaturi rosii si moi la atingere, apoi creste, se umple cu
puroi si devine dureroasa, inainte de a se necroza si de a se cicatriza. Furunculul se poate localiza pe
orice portiune a pielii, dar apare in special pe fata, ceafa, axila, fese sau pe coapse -portiuni acoperite
de par si supuse frictiunii. Aparitia simultana a unui grup de furuncule poarta denumirea de
carbuncul. Diabeticii, persoanele al caror sistem imun este deficitar, persoanele cu acnee sau cu alte
afectiuni ale pielii prezinta un risc crescut de aparitie a furunculelor si carbunculelor. Consultati
medicul daca furunculul este extrem de dureros, daca dureaza mai mult de doua saptamani sau daca
este insotit de febra. In acest caz, administrarea antibioticelor sau chiar interventia chirurgicala pot fi
necesare pentru a eradica infectia cauzata de furuncule si carbuncule.
Biletul 11
1.stenoze esofagiene post caustic: copii 1-3ani, etiologie:acid acetic, alcool pur. Clasificare
endoscopica: 1-afectare superficiala, edem, hiperemie;2-afectarea mucoasa şi parţial submucoasa,
edem pronunţat, sunt depuneri de fibrină; 3-afectarea tuturor straturilor anatomice, necroza lor, edem
al ţesuturilor paraesofagale; formare de aderenţe şi stenoza lumenului esofagului. Clinica: disfagie,
febră, dureri pronunţate retrosternale, nelinişte, eliminări abundente de saliva. Complicatii:
mediastinita, pericardita, pleurezii, pneumonii prin aspiratie, fistule, erozia vaselor. Diagnostic: FGDS.
Tratament: măsuri antişoc (analgetice, cardiace, perfuzii intravenoase cu plasmă, blocadă
vagosimpatică cu sol. De novocaină), terapie de dezintoxicare. Se efectuează spălarea stomacului prin
sondă. Bujarea esofagului: «cu ochii închişi»; prin esofagoscop rigid; «cu fir» anti- sau retrograd; pe
fir; pe fir metalic. dilatarea vibromecanică, folosirea magneţilor, endorezecţii compresive a stricturilor
scurte ale esofagului, rezecţii de cicatricii, laseroterapia. în cazurile de obturare totală a lumenului
esofagului se recurge la intervenţie chirurgicală de plastie a esofagului cu tub gastric, intestin subţire
sau cu intestin gros.
2.apendicita la sugari, copii mici: etiologia- infectii, verminoze, constipatie,gripa,angina.
Clasificarea :forme distructiv-supurative: flegmonoasa, gangrenoasa, gangrenoasa perforativa; forme
nedistructve: catarala, cronica. Clinica : la sugar- agitatie, perturbarea somnului, refuzul alimentatiei,
varsaturi, diaree, distensia abdominala; la copil mic: durere, varsaturi, febra. Diagnostic : durere la
palpare, semnele: Blumberg, Mendel, Rouesing, Zanz; tuseul rectal, laparoscopie. Diagnostic
diferential: gastroduodenita, enterocolita, invaginatia, limfadenita mezenterica, colica renala.
Tratament: fara peritonita- anestezie generala, incizie prin punctul mc burney; cu peritonita- anestezie
genrala+intubare, incizie- transrectala inferioara; apendicectomie cu infundarea bontului in bursa
cecala.
3.fracturi la nou-nascut: Clavicula - este osul care se fracturează cel mai frecvent cu ocazia naşterii.
Această fractură reprezintă aproape 90% din toate fracturile obstetricale. Ca formă este adeseori o
fractură în lemn verde, situată la unirea treimii medii cu cea externă. descoperă după câteva zile sau
săptămâni, când s-a format deja calusul. Radiologic apare un calus exuberant ce se remaniază treptat în
săptămânile următoare. Copilul este mai neliniştii şi ţipă când se exercită mişcări ale membrului de
partea leziunii. Tratament, este suficientă imobilizarea într-o faşă moale pentru 7-10 zile, timp în care
se formează un calus exuberant. Humerusul în urma tracţiunii poate suferi o decolare la nivelul
epifizei proximale. Leziunea apare clinic ca o luxaţie scapulohumerală. Ea trebuie redusă deoarece
lipsa de corectare duce la scurtarea membrului şi deformare în sensul rotaţiei. Reducerea se face
relativ simplu prin tracţiune uşoară, rotaţie externă şi abducţie cu flexiune de 90˚. Braţul se fixează
apoi pe torace cu un bandaj tip Velpeau. La nou-născut fracturile diafizei humerale survin după
manevre obstetricale intempresive, în naşterile laborioase şi deseori pot trece neobservate, fiind
subperiostale sau „în lemn verde”. Femurul la nivelul epifizei proximale poate suferi uneori o fractură
situată la limita cartilajului cu osul, urmată de deplasare. Clinic şi radiologic leziunea se confundă cu
luxaţia congenitală sau traumatică a şoldului. Membrul afectat este mai scurt, rotat extern, iar zona
este edemaţiată. Manevra constă în tracţiunea coapsei, abducţie şi rotaţie internă, urmare de
imobilizarea ghipsată, ca şi luxaţia de şold. Fracturile diafizei femurale mai frecvente rezultă în urma
manevrelor de versiune internă. Obstetricianul aude şi anume momentul producerii fracturii. Imediat
apar şi alte semne, ca: devierea axului coapsei, edem local, scurtarea membrului, rotaţie externă şi
impotenţă funcţională. Tratamentul constă în reducerea ortopedică şi imobilizarea gipsată cu
genunchiul flectat.
4.tumori la copii: Cancerul infantil este o boala rara – reprezinta doar 2% din toate formele de cancer
si tot 2% din patologia pediatrica – insa depistarea este dificila, mai ales din cauza ca simptomele
specifice sunt similare simptomelor altor boli mai putin grave. Etiologie: determinate genetic, virusul
Ebstein barr, hpv. Particularitati: simptome nespecifice, focare simultane de boală, mai multe organe
afectate în acelaşi timp sau o perioadă de răspândire a maladiei mult mai redusă. Clinica: pierdere in
greutate continua, inexplicabiladureri de cap, deseori cu voma, noaptea sau dimineata devreme;care
cresc sau dureri persistente de oase, incheieturi, spate, picioare;tumori sau excrescente in abdomen,
gat, torace, pelvis sau sub axile;
vanatai, sangerari sau eruptii cutanate frecvente;infectii repetate;pata alba pe pupila;
greata persistenta sau voma fara greata;oboseala constanta sau paloare vizibila;
modificari ale ochiului sau ale acuitatii vizuale care se produc brusc si persista;
febra recurenta de origine necunoscuta. diagnostic: imagistic. Tratament: extirparea tumorii,
chimioterapie, radioterapie.
Biletul 12
2. peritonita meconiala: apare ca consecinta obstructiilor congenitale ale intestinului cauzate de:
atrezie intestinala, volvulus, invaginatie, bride, ileus meconial, hernie interna. Daca perforatia a avut
loc cu mult timp inainte de nastere, prin vindecare se pot produce atrezii sau stenoze intestinale. Daca
vindecarea intestinului nu mai are timp sa se faca, dupa nastere se ajunge la infectia peritoneului prin
revarsat septic intestinal. Astfel peritonita meconiala aseptica prenatal se transforma intr-o peritonita
bacteriana purulenta foarte grava. In urma perforatiei intestinale in cavitatea peritoneala se revarsa
meconiu. Desi este steril el determina o iritatie locala chimica. Apare un proces inflamator si in jur se
formeaza aderente masive intestinale. Meconiul in cantitate mica este resorbit, ramanand aderente
cauzatoare de ocluzii sau atrezii. Daca revarsatul este mai consistent, in urma procesului de resorbtie
partiala raman formatiuni izolate cu depozite calcare. Simptome. Distensia abdominala importanta, cu
edem hipogastric si circulatie colaterala sunt semne caracteristice peritonitei. Varsaturile bilioase
precoce si repetate si lipsa tranzitului meconial dovedesc prezenta obstacolului mecanic, stare
alterata.diagnostic: Radiografia abdominala simpla in ortostatism arata pneumoperitoneu, nivel de
lichid deplasabil in perforatiile recente si cateva imagini gazoase intestinale pe fondul unei opacitati
abdominale. In cazul perforatiilor vechi ca semn patognomonic apare aspectul de ,,vitraliu” al insulelor
de meconiu impregnate cu saruri calcare.Tratament. Pregatirea preoperatorie de dezintoxicare.Prin
laparotomie se exploreaza intestinul si se efectueaza toaleta peritoneului mai ales in perforatiile
recente. Dupa eliberarea intestinului se recurge la sutura in cazul unei perforatii. Rezectia intestinului
urmata de anastomoza terminoterminala poate fi efectuata in peritonitele vechi incapsulate si limitate.
Se poatea aplica Enterostomia temporara dubla Mickulicz (in teava de pusca de vanatoare) sau in Y
(terminolaterala Bishop-Koop sau lateroterminala Santulli) ofera sanse mai mari de vindecare.
Mortalitatea in peritonita meconiala se mentine insa ridicata.
3.traumatism abdominal: cauze-caderile, loviturile si accidentele de circulatie. Rupturile splinei-
starea de soc, semne de hemoragie interna (paloare, scaderea TA, puls frecvent, slab batut si senzatia
de sete), ca si un sindrom de iritatie peritoneala. Echimoze si escoriatii tegumentare, situate in
regiunea splinei, Tratamentul clasic, splenectomia. Rupturile rinichiului. La copii rinichiul se rupe mai
usor din cauza unor particularitati de structura. Parenchimul si capsula renala sint mai putin rezistente,
fasciile renale mai subtiri, iar grasimea perirenala, redusa proportional.diagnostic: USG, urografia.
Tratament: suturarea leziunii in U sau X, Nefrectomia partiala este necesara in caz de fragment renal
avascular. Nefrectomia totala nu are justificare decit dupa explorarea rinichiului celalalt si numai caz
de ruptura a pediculului si explozie cu fragmentare completa a rinichiului. Traumatismele hepatice. Se
situeaza pe locul 2 in privinta frecventei rupturilor organelor parenchimatoase la copil (dupa splina).
Clinic: Durerea in hipocondrul drept, uneori iradianta in umarul homolateral, distensie abdominala
moderata si semne de ileus paralitic si iritatie peritoneala: greturi, varsaturi, .constipatie,
hipomobilitate a peretelui abdominal., soc hypovolemic.diagnostic: Radiografia toraco-abdominala
nativa, in ortostatism, poate evidentia marimea neregulata a umbrei hepatice, USG. Tratamnet:
laparotomie, evacuarea hematoamelor subcapsulare, hepatorafie.
4. Hemangioamele reprezintă formaţiuni tumorale congenitale formate din vase sanguine cu structura
anarhică. Sunt localizate în regiunea frontală, la pleoape, buze, pe obraz,în zona auriculară, în zona
păroasă a capului.Clasificare : – hemangiom plan, superficial, dermoepidermic ce se prezintă ca o
pata roşie-violacee. Dispare atâta timp cât asupra sa se exercită o presiune digitală. – hemangiom
tumoral (tuberos), proeminent care deobicei nu se extinde în profunzime. Dimensiunile sale variază.
Nu se modifică la presiune. – hemangiomul cavernos este situat profund la nivelul hipodermului şi a
ţesuturilor subiacente acestuia.Are aspectul unui burete, fiind format din numeroase cavităţi care
comunică între ele.Evoluţia lor poate fi spre resorbţie şi dispariţie spontană îndeosebi la cele plane, dar
de obicei cresc în dimensiuni, se exulcerează, sângerează şi se pot suprainfecta.
Tratamentul hemangioamelor diferă după forma anatomo-clinică. Astfel, în cele plane se
administrează prednison în cure de 2-3 săptămâni, se efectuează injecţii sclerozante, crioterapie,
roentgenterapie, laserterapie. Acestea nu au indicaţiechirurgicală.Hemangioamele tumorale şi
cavernoase se extirpă cu ligatura vaselor sanguine care le alimentează. În cazul hemangioamelor mari
extirpate rezultă o lipsă de tegument care se rezolvă prin plastie cu lambouri de vecinătate sau prin
grefă cutanată.
Limfangioame- Reprezintă formaţiuni tumorale congenitale formate din vase limfatice cu structura
histologică modificată, apărute înurma sechestrării sacilor limfatici cervicali. Formaţiunea tumorală
nu arecapsulă, este iniţial subaponevrotică apoi se extinde printreorganele vecine. Simptome:
Formaţiunea are reliefuri rotunde ca unciorchine de strugure, de culoare alb-roză-albăstruie, în
generalfluctuentă. Tegumentul care o acoperă este normal sau subţiat,cu arborizaţii vasculare vizibile.
La palpare are consistenţă eterogenă, spongioasă, fluctuentă, slab delimitată. Uneoriajunge la
dimensiuni impresionante,
Fenomenele compresive asupra traheii determină acuzerespiratorii: dispnee, tuse, cianoză.
Compresiunea exercitatăasupra frenicului, faringelui sau esofagului pot cauza vărsăturişi disfagie
Compresiunea asupra cordului si vaselor mediastinale pot provoca tulburări cardiace şi chiar sincope.
Tratamentul este chirurgical, constând în extirpareatumorii. Se extirpă formaţiunea tumorală în urgenţă
atunci cândsunt fenomene compresive. Această extirpare este minuţioasă, presupunând menajarea
elementelor anatomice (trahee, glande,vase, nervi) iar atunci când limfangiomul este mare,
intervenţiadevine laborioasă şi nu rareori se efectuează în etape.
Biletul 13
1. Ileusul meconial
Traumatismele uretrei
Sunt mult mai frecvente la bărbaţi comparativ cufemeile, fiind consecutive fracturilor de bazin
sau căderilor „călare” pe un corp dur. Uretra se împarte în 2 segmente: uretra posterioară
formată din uretra prostatică şi membranoasă şi uretra anterioară formată din uretra bulbară şi
uretra pendulară.
Manifestările clinice sunt reprezentate de: – dureri locoregionale sau în abdomenul inferior. –
retenţie completă de urină (glob vezical) cu toată simptomatologia asociată consecutiv
întreruperii continuităţii conductului uretral. – dureri ale oaselor bazinului consecutive
fracturilor.
– hematomul perivezical, pelvisubperitoneal, palpabil şi percutabil suprapubian, uşor de decelat
la tuşeul rectal ca o masă pseudotumorală moale, depresibilă. – uretroragie, semn cvasiconstant
mai ales în rupturile uretrale la joncţiunea dintre segmentul membranos şi cel bulbar. –
simptomatologie de şoc traumatic şi hemoragic. – marca cutanată a traumatismului:
escoriaţii,hematoame etc.
Explorări de laborator.
Determinările hematologice indică hematocrit scăzut, consecutiv hemoragiei posttraumatice.
Ceilalţi parametri sunt de regulă normali.
Investigaţii imagistice:
Radiografia de bazin în diverse incidenţe evidenţiază fracturile oaselor bazinului. Uretrografia
retrogradă utilizând 20-30 ml de substanţăde contrast dizolvată în ser fiziologic va evidenţia
locul extravazări
Ecografia evidenţiază globul vezical palpabil şi percutabil de altfel în hipogastru.
Tratament
1) Măsuri de urgenţă: tratamentul şocului şi al hemoragiei.
2) Tratament chirurgical: Derivaţia urinară se realizează prin cistostomie suprapubiană
pentru evacuarea vezicii urinare, bolnavul fiind în retenţie completă de urină.
4.Hernie inghinală strangulată la copil
Deosebim hernii inghinale reduc tibile,
ireductibile şi strangulate. Herniile inghinale
ireductibile, spre deosebire de cele
strangulate, nu provoacă o compresie mare a
conţinutului hemiar şi deci nu au o
simptomatologie exprimată. Conţinutul sacului hemiar îl constituie
ansele intestinale, omentul. La fetiţe deseori
la deschiderea sacului hemiar pot fi văzute
ovarul, uneori împreună cu trompa. în unele
cazuri conţinutul sacului hemiar îl constituie
diverticulul Mekkel - hernia Littrie.
Hernia ștrangulată – Strangularea reprezintă complicaţia acută cea mai frecventă şi mai gravă
a herniilor şi constă în constricţia strânsă şi permanentă instalată brutal a conţinutului în
interiorul sacului herniar. Organul strangulat este, cel mai adesea, intestinul subţire din cauza
lungimii şi mobilităţii acestuia. Clinic, pacientul prezintă durere la nivelul pediculului herniei,
care devine ireductibilă, şi este însoţită de semne şi simptome de ocluzie intestinală. În hernia
strangulată, irigaţia sangvină a conţinutului herniar este întreruptă, fapt ce poate conduce
frecvent la gangrena conţinutului herniar. Din cauza mecanismului vascular leziunile ischemice
progresează dacă lanţul evenimentelor care au declanşat strangularea nu este întrerupt în
primele 6 ore de la debut. În hernia strangulată, intervenţia chirurgicală se impune în urgenţă
imediată, ca în orice ocluzie intestinală mecanică, cu mecanism vascular, pentru a salva
intestinul.
La fetiţe tumefierea hemiară mai des
este localizată în regiunea superioară a
canalului inghinal, în cazul herniilor de
dimensiuni majore, ocupând toată regiunea
buzei genitale. în multe cazuri părinţii
observă debutul unei hernii inghinale numai
în caz de strangulare.
Diagnosticul diferenţial al herniei
inghinale se face cu:
- hidrocel comunicant;
- funiculocel (chist al canalului Nuck la
fetiţe);
- criptorhidie sau ectopia testiculului;
- cu mărirea în dimensiuni a ganglionului
limfatic Pirogov-Rozenmuller, care se află
inferior şi sub ligamentul inghinal;
- tumori localizate în regiunea inghinală
(chist dermoid, limfangiom).
- hernie femorală.
Biletul 14
1.Piopneumotoraxul la copii
piopneumotorace compresiv-radiologic prezinta o imagine cu nivel orizontal de lichid.Organele
mediastinului sunt deplasate contralateral.
-piopneumotorace necompresiv-nivel hidroaeric a hemitoracelui afectat,plaminul colabat,fara
deplasarea organelor mediastinului.
-piopneumotorace partial-des localizat paracostal,pe linia axilara medie in reg.inf.Radiologic –
o condensare pulmonara neomogena,plaminul fiind colabat pe o portiune mica.
Pneumotoraxul apare din cauza patrunderii aerului in cavitatea pleurala urmata de colabarea
partiala sau totala a plamanului. In mod fiziologic, cavitatea pleurala este un spatiu virtual insa
in momentul in care patrunde aer, aceasta devine o cavitate reala, care impinge si colabeaza
plamanul.
n cazul unui pneumotorax spontan primar, cea mai frecventa cauza este ruperea unor mici bule
de aer existente sub pleura, in timpul unui acces de tuse, stranut, in cursul unui efort fizic sau
chiar spontan. Apare in general la pacienti de sex masculin, tineri, inalti, fumatori.
Pneumotoraxul spontan secundar apare ca o complicatie a unor afectiuni pulmonare
preexistente: boli infectioase pulmonare, neoplasm pulmonar, boli pulmonare obstructive
cronice.
Pneumotoraxul posttraumatic este consecinta unor plagi sau contuzii la nivelul toracelui cu
patrunderea aerului in cavitatea pleurala.
Pneumotoraxul iatrogen reprezinta o complicatie a unor manevre medicale (ex. punctia
pleurala).
Tratamentul poate fi nonchirurgical sau chirurgical, atitudininea terapeutica fiind stabilita in
functie de marimea pneumotoraxului. In cazul unui pneumotorax mic- moderat poate fi
suficienta tinerea in observatie a pacientului cu resorbtia spontana a aerului si expansionarea
plamanului. Alteori este necesara efectuarea unei punctii aspirative sau introducerea unui tub
de dren in cavitatea pleurala, printr-o mica incizie, pentru evacuarea aerului.
In cazul in care apar recidive, poate fi necesara efectuarea unei pleurodeze (lipirea foitelor
pleurale) cu talc sau tetraciclina. In cazul unui pneumotorax spontan secundar, tratamentul se
refera atat la boala de baza cat si la la complicatia ei- pneumotoraxul.
2.Enterocolita ulcero-necrotică ( a nou-născutului)
Enterocolita ulcero-necrotică este о
afecţiune gravisimă a nou-născutului şi a
sugarului.
La baza patogeniei acestei maladii stau
dereglările vasculare ce duc la dezvoltarea
fenomenelor necrotice în peretele tractului
gastrointestinal. Aceste modificări sunt de
diversă profunzime şi pot implica un anumit
segment. Hipoxia sau asfixia contribuie
esenţial la centralizarea circuitului san guin şi
dezvoltarea unui spasm a vaselor
mezenterice cu dezvoltarea ulterioară a
hemoragiilor în peretele intestinal sau
tromboza vaselor. Ca factor ce complică
evoluţia bolii, serveşte infectarea bacteriană
sau virală. Cea mai gravă formă a acestei
maladii este infarctul intestinal, ce se
dezvoltă ca rezultat al asfixiei intranatale,
măsurilor de reanimare şi introducerea
preparatelor în vasele ombilicale. Ca regulă maladia se dezvoltă în
primele 2 -3 săptămâni de viaţă, ne cătând
că poate fi întâlnită şi la unii pacienţi de 2 -
3 zile. abloul clinic. Manifestările clinice a
enterocolitei ulcero-necrotice sunt
caracterizate de un spectru larg de
simptoame şi depind de profunzimea şi
lungimea segmentului afectat, faza bolii.
Pentru faza I (prodromală). este
caracteristic starea gravă a copilului cu
dereglări neurologice, respiratorii şi cardiovasculare. Un tablou caracteristic al
enterocolitei lipseşte, dar se determină un
supt slab, regurgitaţii. La neurosonografie se
constată edem cerebral, mai cu seamă în
regiunile paraventriculare, în unele cazuri se
constată hemoragii peri- şi intraventriculare,
semne de imaturitate a structurilor anatomice
ale creierului. La doplerografia vaselor
cerebrale se observă diverse modificări sub formă de dereglări a caracteristicelor de
viteză a circuitului arterial cerebral. Pentru faza II a bolii (enterocolită
necomplicată), de rând cu datele
anamnestice tipice sunt caracteristic:
sindromul de inhibiţie a SNC sau
hiperexcitabilitate, dereglări de ritm cardiac
şi respirator, temperatura corporală nestabilă,
acidoză mixtă, trombocitopenie moderată,
exicoză, semne de infecţie. Faza III a enterocolitei ulceronecrotice (faza de preperforaţie,
peritonită
delimitată) se caracterizează prin agravarea
simptomatologiei generale: progresarea
inhibării SNC, exicoză, toxicoză, acidoză
metabolică, leucopenie, în cazuri' rare -
leucocitoză, trombocitopenie majoră, semne
de infecţie intrauterină, sepsis. Pentru faza IV a bolii (peritonită
difuză) clinic este caracteristic şocuî
peritoneal, oligoanurie, dezvoltarea
sindromului CID, leucopenie,
trombocitopenie, semne de sepsis.
Abdomenul este mărit în dimensiuni,
dureros. Se constată edemul şi hiperemia
peretelui anterior abdominal şi a organelor
genitale externe, vomă cu conţinut de stază,
lipsa scaunului, în unele cazuri eliminări
sanguinolente din rect. în caz de peritonită
perforativă la aceste semne se adaugă
tumefierea regiunii gastrice, la percuţie
dispariţia matităţii hepatice, la auscultaţie -
lipsa peristaltic». Ca indicaţii pentru intervenţie
chirurgicală pot fi socotite:
- faza III a maladiei cu dezvoltarea şi
progresarea clinicii ocluziei intestinale
şi peritonitei, în caz de abcedare a
infiltratului;
- suspiciune la infarct al intestinului,
peritonită neperforativă;
- faza IV a bolii, peritonită perforativă
difuză;
- hemoragii majore din tractul intestinal.
Scopul tratamentului chirurgical
constă în suturarea defectelor peretelui
intestinal, sanarea cavităţii abdominale,
rezecţia segmentelor de intestin neviabil. Ca
regulă operaţia se termină cu aplicarea
diverselor tipuri de stome (enterostome,
colostome).
Efectul curativ al tratamentului
chirurgical va depinde în mare măsură de
conduita terapeutică postoperatorie, care
include următoarele componente:
- decompresie gastrică prin aplicarea sondei nazogastrale;
- alimentaţie parenterală timp de 5 - 15
zile şi mai mult, în dependenţă de
restabilirea pasajului prin intestin;
- antimicrobiene (antibiotice cu spectru
larg de acţiune + metronidazol);
- terapia de corecţie a dereglărilor imune
(pentaglobin, imunoglobulină,
imunofan, viferon);
- decontaminarea selectivă a tractului
intestinal, probiotice;
- terapia infuzională şi sindromală,
îndreptată spre corecţia dereglărilor de
homeostază, hemodinamice;
- restabilirea motoricii tractului
intestinal, alimentare enterală adaptată..
3.Malformațiile ano –rectale
1.Stenoză anală
2.Atrezia anală membranoasă (imperforaţia analămembranoasă)
3.Agenezie anorectală
4.Atrezie rectală
Descriere anatomoclinică:
1. Stenoza anală. Orificiul anal este situat în poziţie normală. Cu ocazia tactului rectal se simte
uneori un inel mucos stenozant, alteori stenoza mucoasă are forma unei semilune situate
posterior. Eliminarea materiilor fecale se face cu dificultate şi forma scaunului este îngustată.
Se ajunge în timp la retenţia şi compactarea materiilor fecale în rect şicolon. Tactul rectal
permite descoperirea stenozei şi precizarea diagnosticului. Tratamentul constă în excizia
inelului mucos,care asigură vindecarea.
2. Atrezia anală membranoasă (imperforaţia analămembranoasă).Orificiul anal bineconturat
este obstruat de o membrană subţire ce bombează spre exterior.Membrana anală este de culoare
închisă din cauza meconiului care o pune sub tensiune. Tratamentul este simplu:înlăturarea
obstacolului prin proctoplastie.
3. Agenezia anorectală.Orificiul anal lipseşte, iar locul în lui se schiţează o mică depresiune sau
proeminenţă a tegumentului interfesier. Şanţul interfesier este mai puţin adâncit. Fistula poate
exista sau nu şi de asemenea poate fi vizibilă sau ascunsă. Există forme joase şiforme înalte:
a) Agenezia anală reprezintă forma joasă. Aici rectul este complet conformat şi coboară prin
chinga ridicătorului anal. Orificiul anal lipseşte iar rectul se deschide la exterior în majoritatea
cazurilor sub forma unei fistule ectopice. Uneori indiferent de sex fistula rectală se deschide în
perineul anterior, având un calibru relativ suficient pentruevacuarea intestinului. Alteori însă
deschiderea rectului se face printr-ofistulă de calibru foarte îngust undeva pe rafeul median al
perineului anterior, pe scrot sau chiar pe faţa inferioară a penisului. Fistula are un traiect
subcutanat vizibil din cauzameconiului angajat pe traiect.. La sexul feminin deschiderea se
poate face în perineu, sau în furculiţa posterioară vulvară, sau în vestibul, exterior de himen.
b) Agenezia rectală reprezintă forma înaltă. Nivelul la care începe malformaţia se află pe rectul
terminal deasupra angajării acestuia în inelul muscular al fasciculului puborectal. Agenezia se
extinde şi asupra canalului anal care lipseşte.Frecvent fistula rectală se deschide în vezica
urinară sau înuretra prostatică. Agenezia anorectală cu deschiderea rectului învagin este o altă
variantă posibilă a malformaţiei. Fistula rectală se deschide pe peretele posterior al vaginului la
orice nivel deasupra himenului.
.4. Atrezia rectală. Aparent există orificiu şi canal anal normale.Rectul se termină orb deasupra
ridicătorului anal şi este separat de anus printr-un diafragm sau o zonă atrezică cordonală. În
cazul atreziei rectale nu se poate elimina meconiul şi semnele de ocluzie se instalează timpuriu.
Explorarea digitală sau instrumentală permite descoperirea malformaţiei.
Diagnosticul. Absenţa orificiului anal este un fapt uşor observabil încă din sala de naştere.
Calea de urmat pentru stabilirea leziunilor diferă după sex.
Diagnosticul radiologic Radiografia simplă bazată pe contrastul gazosintestinal are anumite
limite. Amprenta anală se marchează cu un semnmetalic. Dacă meconiul este mai aderent la
mucoasa anală aerul nu ajunge la limita distală a pungii rectale şi ca atare aceasta nu se
evidenţiază exact. Expunerea în poziţie laterală permite (Stephens) diferenţierea diagnostică
între formele înalte şi formele joase ale malformaţiei. Diagnosticul clinic al malformaţiilor
anorectale este uşor de stabilit.
Tratament. Formele obstructive ale malformaţiilor anorectale necesită îngrijiri deosebite
datorita instalării precocea semnelor ocluzive. Alimentaţia orală trebuie suprimată şi seinstituie
aspiraţia gastrică permanentă. Prin perfuzii venoase se asigură aportul hidroelectrolitic şi
acidobazic. Se administreazăantibiotice şi vitamina K.
Formele joase în funcţie de varianta anatomică serezolvă prin procedee definitive de la vârsta
de nou născut(proctoplastie, extirparea fistulei). Deschiderile anormale perineale sau
vestibulare la fete se rezolvă chirurgical prinoperaţia de „cut back, iar lavîrste mai mari se
completează cu intervenţia de alungire a perineului sau cea transpozţie a perineului.
Atrezia rectală se rezolvă prin proctoplastie.Coborârea colorectală( Roads, Rehbein-Romualdi)
prin chinga musculară pubococcigiană, reprezintă operaţia radicală indicată în formele înalte şi
nu se recomandă la noul născut.
Pentru formele înalteale malformaţiei colostomia făcută pe transvers permite o bună dezvoltare
a copilului, iar spre vârsta de 1 an operaţia radicală are şanse mai bune de succes.
4.Particularitățile osului la copil
Osul copilului comparativ cu osul adultului prezinta urmatoarele proprietati:
a) este mai poros si mai putin mineralizat – din acest motiv prezinta o rezistenta mai scazuta;
b) este mai bogat in apa (mai hidratat) in comparatie cu osul adultului – din acest motiv prezinta
o elasticitate mai mare, astfel, solicitarile traumatice de aceeasi intensitate determina la copii
un numar mai redus de fracturi, comparativ cu adultul. De asemenea, prezenta cartilajelor de
crestere, joaca rolul de tampon, amortizand intensitatea traumatismului. Nu trebuie uitat insa
faptul ca intersectarea acestor cartilaje de catre traiectul focarului de fractura, poate interfera cu
procesul de crestere in lungime a osului ajungandu-se la scurtari si deformari de membre.
c) periostul este mai gros si mai bine vascularizat – din acest motiv o fractura se va vindeca
mult mai bine, iar osul isi va reveni mult mai repede la functia si aspectul pe care le avea inainte
de fractura.
Biletul 15
Biletul 16
2. Peritonita perforativă -rezultatul perforării organelor cavitare ale cavităţii abdominale în caz de
diferite afecţiuni: 1. Enterocolita ulcero-necrotică a) posthipoxică b) septică 2. Malformaţiile tractului
gastrointestinal a) malformaţii segmentare ale peretelui organului cavitar b) malformaţii ce decurg cu
ocluzie intestinală mecanică 3. Apendicita acută 4. Perforaţii iatrogene a tractului gastrointestinal.
TC: starea deosebit de gravă a nounăscutului cu semne caracteristice pentru şocul peritoneal:
adinamie, culoarea surie a tegumentelor, care sunt uscate, tahipnee, tonurile cardiace surde,
accelerate. Copilul vomează cu conţinut biliar sau intestinal. Se determină o distensie majoră a
abdomenului, uneori cu edem al peretelui anterior al abdomenului, la palparea căruia copilul devine
neliniştit. Matitatea hepatică nu se apreciază. Sunetele peristaltice nu se auscultă. Lipseşte scaunul şi
gazele. La examenul radiologie în poziţia verticală a copilului se constată aer liber în spaţiul
subdiafragmal. Trat: laparotomie, - înlăturarea precoce sau izolarea focarului; - sanarea intra- şi
postoperatorie a cavităţii abdominale; - decompresia tractului gastro-intestinal;
Bilet 17
1) Ocluzia intestinala reprezinta blocarea partiala sau totala a intestinului, situatie care are
drept consecinta impiedicarea propulsarii continutului acestuia de-a lungul intestinului. In
functie de nivelul la care se produce aceasta blocare, exista ocluzia de intestin subtire si
ocluzia de intestin gros (de colon).
Cauze. Ocluzia intestinala poate fi cauzata de tumori ale intestinului ;torsiuni sau ingustari la
nivelul intestinului, precum si formarea de aderente (lipituri) intre ansele intestinale Mai rar,
ocluziile intestinale apar in urma unor inflamatii sau infectii de la nivelul intestinului(de
exemplu, tuberculoza intestinala).
Herniile care se complica prin patrunderea unei anse intestinale in zona de ruptura a peretelui
abdominal pot determina ocluzie intestinala. De asemenea, printre cauze mai intalnim sau
telescoparea ansei (patrunderea unei anse intestinale in segmentul intestinal de deasupra).
La nivelul intestinului gros, in afara cauzei tumorale, la cei care sufera de constipatie cronica
sau de diverticulita.O alta cauza a ocluziei intestinale este aparitia unei infectii severe
intraabdominale, care determina disparitia miscarilor intestinului, situatie numita ocluzie
intestinala functionala.
Simptomele depind de nivelul la care este localizata ocluzia.
Atunci cand blocarea este situata la nivelul intestinului subtire, bolnavul poate acuza:
- Dureri abdominale, de regula sub forma unor crampe intestinale, care debuteaza in jurul
ombilicului- Varsaturile de aspect verzui daca obstructia este situata in prima parte a
intestinului subtire si de culoare maronie daca obstructia este situata in partea distala a
intestinului subtire.
- Constipatia si incapacitatea de a elimina gazele. Daca obstructia este incompleta poate
aparea diareea. - Distensia abdominala cu zgomote de tonalitate inalta care se pot auzi la nivel
abdominal, in jurul ombilicului.
Examinarile care pot confirma diagnosticul de ocluzie intestinala sunt:
- examenul radiologic al abdomenului, care poate arata prezenta unor zone in care aerul din
intestin stagneaza deasupra unor zone cu continut lichidian (nivele hidroaerice)
- examenul computer tomografic (CT) diferentiaza o obstructie totala de una partiala si arata
daca aceasta este produsa de o tumora.
Tratament chirurgical de urgenta. Masurile premergatoare interventiei chirurgicale sunt:
restrictia de a consuma orice fel de alimente (inclusiv lichide), administrarea de lichide prin
intermediul unor perfuzii introduse direct intravenos, in scopul corectarii unor dezechilibre
care pot aparea in organism cu ocazia acestei boli si montarea unei sonde (un tub subtire), prin
nas, pana la nivelul stomacului, cu scopul de a favoriza eliminarea lichidelor de la nivelul
tubului digestiv care deja stagneaza deasupra locului obstructiei.
Tratamentul chirurgical are ca scop eliminarea cauzei obstructiei: inlaturarea tumorii,
desfacerea aderentelor, desfacerea strangularii intestinului, repararea sparturii din peretele
abdominal, unde ar fi putut patrunde ansa intestinala si, daca se constata o compromitere
ireversibila a ansei intestinale prin strangularea prelungita a acesteia, rezectia segmentului de
intestin necrozat si refacerea continuitatii intestinului prin reanastomozarea capetelor ramase
viabile.
3) Teratoblastomul (teratom imatur) se referă la neoplasmele maligne ale ovarului. Este din
celulele embrionare nediferențiate germene are loc atunci când migrația lor în timpul
morfogenezei glandelor germinative este afectată. Teratomii maligni (teratoblastoame) conțin
elemente ale unui carcinom celular mare care formează structuri papilare sau crește
solid Aceasta diferă prin faptul că în interiorul capsulei există un amestec de elemente de
țesuturi diferite, care nu pot fi deosebite una de cealaltă. În secțiune, conținutul este o masă
maro brun cu o mulțime de chisturi. O astfel de tumoare crește rapid în mărime, celulele sale
germinează prin pereții capsulei în peritoneu, formând metastaze în ganglionii limfatici,
plămâni și alte organe. Dimensiunea tumorii poate fi de 5-40 cm. Simptomele apar > 3 cm.
Există dureri in abdomenul,unde se află. Creșterea preselor de teratom pe vezică și intestine,
împiedică funcționarea lor normală. Acest lucru duce la perturbare și urinare dureroasă,
apariția diareei, constipație, balonare. La femeile subțiri, se poate observa o creștere a
abdomenului. Încălcările ciclului menstrual nu au loc. Principalul pericol este că, cu o mărime
mică, teratoblastomul practic nu diferă de chistul dermoid. Simptomele degenerării maligne
apar deja într-un stadiu ulterior al dezvoltării tumorilor. În plus față de slăbiciune, oboseală
rapidă, anemie, tragerea durerii în abdomenul inferior, manifestări dureroase apar în alte
organe (ficat, plămân, creier) afectate de metastaze. atunci când primele simptome ale
neoplasmelor apar în ovare, trebuie să fie supuse unei examinări aprofundate pentru a stabili
în timp util caracterul teratomului ovarian. Tratament Rezecția parțială a ovarului,
ovariectomie, histerectomie subtotală cu anexe, chimioterapie.
Biletul 18
2) Apendicita retrocecală
Simptoamele clinice sunt puţin evidente, din care cauză apendicita retrocecală este înşelătoare
de la început până la sfârşit. Furtuna de la început trece repede, durerile rămân puţin intense,
vărsăturile pot lipsi, nu există apărare musculară sau ea este foarte slabă. În zilele următoare
persistă o stare subfebrilă şi o uşoară durere în dreapta (partea lombară sau lombo-
abdominală) cu unele aspecte de colică renală, cu iradiere în femur sau în organele genitale.
Odată cu progresarea procesului în apendice se înrăutăţeşte starea generală: devine mai
pronunţată durerea, temperatura atinge 39-40°C. În aceste cazuri bolnavul trebuie inspectat în
decubit lateral stâng. Palparea fosei iliace drepte evidenţiază dureri pronunţate şi contractare
musculară.Pot fi depistate şi unele simptoame urinare: polaxiurie, dureri micţionale, retenţie
de urină, hematurie. Concomitent creşte leucocitoza cu neutrofiloză. Dacă se formează
abcesul periapendicular el se deschide mai frecvent nu în cavitatea peritoneală ci în spaţiul
retroperitoneal cu constituirea flegmonului retroperitoneal.
Apendicita pelviană
Durerile de început sunt în hipogastru, suprapubian. Tulburările vezicale şi rectale sunt foarte
frecvente (tenezme, diaree, retenţie de urină, dizurie, polaxiurie). Durerea provocată este
localizată mult mai jos şi corespunde punctelor ovariene. Apărarea musculară un timp
oarecare lipseşte, pe urmă apare suprapubian şi se răspândeşte de jos în sus.. Prin tact rectal
descoperim hiperstezia fundului de sac Douglas. Dacă întârzie intervenţia chirurgicală, în
zilele următoare se dezvoltă în pelvis plastronul, care poate evolua spre abcesul Douglas-ului.
Apendicita mezoceliacă
Poziţia latero-internă a apendicelui se întâlneşte în aproxima¬tiv 17-20% din cazuri. Această
formă oferă o posibilitate de explorare clinică minimă şi se însoţeşte de o simptomatologie
mai redusă în care predomină durerea cu sediul sub- şi paraombilical.
Apendicita subhepatică
Această localizare este mai frecventă la copii din cauza poziţiei subhepatice la aceştea a
cecului ei a apendicelui. Evoluează ca o colecistită acută. Apărarea musculară şi durerea
maxim sunt localizate în regiunea subhepatică. Poate apărea un subicter.l Ea însă nu are
caracterul bilioseptic din angiocolită. Diagnosticul clinic se sprijină de obicei pe vârsta
bolnavului şi pe lipsa antecedentelor hepatice. Problema este mai dificilă când cele două boli
se asociază cu atât mai mult, că observaţia clinică a arătat demult timp că între apendice şi
colecist există numeroase relaţii funcţionale. Confundări diagnostice nu-s prea rare.
BILET 19
1.Megacolonul congenital (megacolonul aganglionar, boala Hirschsprung) - anomalie
de dezvoltare a porţiunii distale a intestinului gros care constă în lipsa totală sau deficitul
ganglionilor nervoşi intramurali.
4 Diverticoli vezicali congenitali- cavitati de diferite marimi care comunica cu vezica urinara printr-un
orificiu ingust.ETIOPATOGENIE diverticulii congenitali au pereti organizati cu structura asemanatoare cu
peretele vesical. CLINIC asimptomatici, in fectii urinare recurente. Caracteristic mictiunea in 2 timpi, a doua
emisie- piurica. EXTROFIA DE VEZICA- Distingem următoarele forme de extrofie: extrofie vezicula
completa sau clasică, extrofie vezicală parţială sau incompletă şi extrofia cloacei. Extrofia vezicală
completă este o malformaţie caracterizată prin absenţa peretelui abdominal anterior în
porţiunea subombilicală, precum şi a peretelui vezical anterior. Sunt interesate, de asemenea, şi
scheletul micului bazin, uretra, ureterele şi organele genitale. Anatomie. Colul vezical nu este
individualizat. Uretra la băieţei are forma unui epispadias complet. La fetiţe, uretra lipseşte.
Penisul este lat şi scurt. Simfiza pubiană lipseşte. Perineul este scurt. Ureterele se deschid pe
peretele posterior al vezicii, traiectul ureteral este scurt, ceea ce permite refluxul şi infecţia
ascendentă. Diagnostic. Prin peretele abdominal dehiscent, se evidenţiază trigonul şi peretele
posterior al vezicii, care are mucoasa imflamată. Tegumentele din jur sunt iritate şi macerate de
urina care se elimină ritmic prin orificiile ureterale. Infecţia urinară ascendentă este inevitabilă.
Uretra prezintă un epispadias complet. Se asociază cu alte anomalii urogenitale. Tratament.
Reconstrucţia chirurgicală a rezervorului vezical şi a uretrei. Se practică şi derivaţia urinară
definitivă prin reimplantarea trigonului în sigma, implantare ureterocolică, uretererostomie
cutanată.
BILET 21
1. EMFIZEM LOBAR CONGENITAL Este o malformatie bronhopulmonara ce dintr-o distensie
difuza,anormala, si uniforma a alveolelor ,localizata la un lob deobicei superior,provocind
sindromul de incordare intratoracica ,malformatie determinate de nedezvoltarea bronhiolelor
respiratorii.Etiologia:dezvoltarea vicioasa,insuficienta a cartilajelor bronhiilor; aplazia muschilor
netezi a bronhiilor terminale si respiratorii; lipsa generatiilor intermadiare de bronhii; agenezia
intregii regiuni respiratorii. Simptomatologie:hemitoracele afectat se bombeaza,apare dispnee,
polipnee, cianoza,tuse. Pentru forma decompensate-respiratie sueratoare,cianoza,tahicardie,
tahipnee, accese de asfixie.Forma subcompensata-dispnee moderata care se
accentueaza,accese scurte de asfixie. Forma compensate-perioade de remisie si
acutizare.Diagnostic:examenul radiologic-hiperclaritatea zonei afectate cu accentuarea
desenului pulmonary;scintigrafie-lipsa acumularii indicatorului.diagnostic diferential-chist
aerian,corp strain,hernie diafragmatica,pneumotorace,pleura-pneumonie.Tratament
chirurgical-lobectomie
2. Ocluzia mecanica este data de existenta unui obstacol fizic in calea tranzitului intestinal si
reclama in marea majoritate a cazurilor interbentie chirurgicala. Diagnosticul. În prezenţa
simptomelor descrise care evoluează la un copil cu cicatrice abdominală postoperatorie,
diagnosticul de ocluzie intestinală trebuie avut in vedere. Durerea sub formă de crize
intermitente, vărsăturile repetate şi oprirea tranzitului intestinal constituie triada simptomatică
a ocluziei. Depistarea zgomotelor intestinale caracteristice afirmă clinic diagnosticul.Examenul
radiologic arată pe filmul executat în ortostatism anse intestinale dilatate cu nivele hidroaerice
dispuse sub forma ,,cuiburilor de rândunică,” sau din profil ca ,,tuburi de orgă” cu atât mai
numeroase cu cât ocluzia este situată mai jos. În ocluzia completă se constată şi absenţa
gazelor din colon. Tratamentul. În prezenţa vărsăturilor primul gest terapeutic constă în
introducerea unei sonde nasogastrice care decomprimă stomacul şi previne vărsătura. După
evaluarea pierderilor hidroelectrolitice se instituie înlocuirea acestora prin perfuzie
endovenoasa şi se trimite copilul într-un serviciu de chirurgie pediatrică. Tratamentul
chirurgical va fi adaptat după necesitate constând din: adezioliza, secţiunea bridelor, iar la
nevoie rezecţia ansei intestinale compromise.
3. Obstrucţia infravezicală este provocată de maladii urologice (adenomul de prostată sau
hiperplazia benignă a prostatei, cancerul de prostată, cancerul vezicii urinare) care conduc la
dereglarea evacuării urinei din vezica urinară, dificultăţi de micţiune, retenţie de urină şi alte
tipuri de disurie. Clinic -dereglarea pasajului urinei prin căile urinare inferioare. Cauzele-
obstrucţia infravezicală a uretrei şi slăbirea funcţiei detrusorului.
4.TRAUMATISMELE ABDOMINALE Rupturile splinei: unica sau multipla. Tabloul clinic starea
de soc, semne de hemoragie interna (paloare, scaderea TA, puls frecvent, slab batut si senzatia
de sete), sindrom de Tratamentul clasic, splenectomia,.Rupturile rinichiului. Hematuria poate
lipsi in caz de rupturi sau smulgeri ale ureterului, dar contractura si impastarea lojei.
Diagnosticul, urografia efectuata in primele 24 de ore Substanta de contrast, revarsata in afara
ariei renale, arata o leziune parenchimatoasa cu interceptarea cailor urinareEchografia este
esentiala,aratind conturul rinichiului,starea cavitatilor,dar si hematomul perirenal.Interventia
chirurgicala Nefrectomia partiala este necesara in caz de fragment renal avascular.
Nefrectomia totala doar dupa explorarea rinichiului celalalt si numai caz de ruptura a
pediculului si explozie cu fragmentare completa a rinichiului. Traumatismele hepatice. Din
punct de vedere anatomo-patologic: a)Plagile hepatice b)Contuziile hepatice.CLINIC ----
Durerea se asociaza cu distensie abdominala moderata si semne de ileus paralitic si iritatie
peritoneala: greturi, varsaturi, constipatie, hipomobilitate a peretelui abdominal.Semnele
socului hypovolemic. Icterul
Plagile hepatice vor fi explorate chirurgical si solutionate in consecinta.
Contuziile hepatice beneficiaza de tratament conservator (non operator) sau
chirurgical, in functie de gradul leziunilor si de evolutia hemodinamica a pacientului.
Traumatismele pancreasului. Durerea este localizata in epigastru cu iradiere in spate.
Apararea musculara se poate generaliza sau poate disparea in caz de contuzie. Amilazemia
crescuta contribuie la stabilirea diagnosticului. Tratamentul chirurgical”.
Traumatismele gastrointestinale. Ruptura stomacului este rar intilnita si survine in caz de
traumatism puternic pe stomacul destins alimentar. Ruptura este manifestata printr-o stare
grava de soc si distensie abdominala. Diagnosticul se stabileste clinic prin contractura si
distensie abdominala si radiologic prin pneumoperitoneu masiv. Tratamentul consta in excizia
marginilor rupturii, sutura si drenajul cavitatii peritoneale. Intirzioerea tratamentului
chirurgical timp de citeva ore poate fi fatala.
Biletul 22
1. Polipul rectal – masă tisulară care protrude în lumenul intestinal cu origine în
mucoasă sau submucoasă. Clinic aceștia se manifestă prin rectoragii, la copii
simptomul principal este durerea abdominală. Diagnosticul se stabilește prin
endoscopie (colonoscopie) cu biopsie și/sau irigografie.
Polipoza intestinală: simptomatologia este reprezentată de dureri abdominale şi
invaginaţie recurentă; anemie hipocromă, melenă sau rectoragii, hematemeză;
localizarea cea mai frecventă este situată la nivelul colonului. Se indică polipectomie
endoscopică în cazul polipilor mari (> 5mm) sau polipilor hemoragici
Snd. Peutz-Jegers este prezentat de combinaţia dintre leziunile pigmentate ale
mucoasei bucale şi polipii gastrointestinali. Acesta se caracterizează prin polipoza
hamartomatoasă gastro-intestinală şi macule melanocitare la nivelul buzelor,
mucoasei bucale şi degetelor. Este un sindrom cu transmitere AD, care apare
1:200000 de naşteri.
Snd. Gardner este caracterizat de prezenta a multipli polipi la nivelul colonului,
in asociere cu aparitia de tumori la nivel extracolonic, respectiv osteoame la
nivelul craniului, cancere tiroidiene, chist epidermoid, fibroame. Polipii colonici
conduc la cresterea predispozitiei la aparitia tumorilor maligne colonice,
considerand ca rata de malignizare a polipilor este de 100%. Transmitere AD.
Snd. Turcot este caracterizat de tumori cerebrale (glioblastom, meduloblastom) și
adenoame colonice care frecvent devin maligne. Transmitere AR.
2. Apendicita acuta(AA) – inflamația apendicelui ileocecal. La copilul nou-
nascut si la sugar AA este rar intilnita si deosebit de grava. Adesea, diagnosticul se
stabileste cu intirziere – in faza complicatiilor peritoneale. Simptomatologia: evolutia
rapida a leziunilor si lipsa de evocare a apendicitei.
Etiop.: 1.infectiile pe cale hematogena , digestivă produc inflamatia apendicelui;
2.obstructia lumenului cu coproliti, ascaride, care creeaza o cavitate inchisa in care
virulenta germenilor se exacerbeaza 3.afectiuni acute sau cronice ale regiunii
ileocecale. Clasificare: 1.catarală 2.flegmonoasa 3.gangrenoasa 4. gangrenoasa cu
perforatie 5.plastronul apendicular
Tab clinic la nou-nascut: copilul este palid, afebril, abdomenul este distensiat, cu
acumulare de lichid in cavitatea abdominala, edem al peretelui abdominal, se poate
determina lichid in scrot
Tab clinic sugar: copilul indiferent, palid, febril sau subfebril, lipsa poftei de mincare,
durere surdă care apare noaptea, copilul devine nelinistit, nu doarme, diaree, voma
initial reflexa ulterior alimentara.
Diagnostic: 1.tuseu rectal 2.eco cav abdominale – apendice marit in volum, licid in
cav abdominala
DD:1.gastroduodenita 2.adenita mezenterica 3.viroze 4.alte patologii infectioase
Tratament:
AA fara peritonita: anesteie generala intravenoasa fara intubatie, cu incizie
McBurneya
AA cu peritonita: anest generala i/v cu intubatie, incizie para/transrectala
Biletul 23
Biletul 25
1.chist pulmonar: presupune prezenţa unei cavităţi intrapulmonare stabile, cu un perete bine
format, interior tapetat cu epiteliu, conţinând aer sau lichid.etiologie: teoria pro iferării intrauterine,
a sechestrării intrauterine a unei regiuni a arborelui bronşic, a atelectaziei embrionale şi
fibrosclerozei primare, precum şi a modificărilor congenitala de vascularizaţie. Clinica: oboseală,
slăbiciune, tuse seacă, respiraţie şuierătoare, periodic dispnee, polipnee, cianoză perioro-nazală,
semne clinice care se agravau în caz de efort fizic. Diagnostic: reducere a amplitudinii mişcărilor
respiratorii, la auscultaţie - lipsa respiraţiei în regiunile de proiecţie a malformaţiei , atenuarea
respiraţiei în ariile pulmonare adiacente. Percutor se constată deplasarea moderată a limitelor
cordului spre partea opusă, în zona afectată - sunet timpanic.Rx-o formaţiune chistică cu contur clar,
care conţine aer şi care ocupă o anumită arie pulmonară. Tratamentul chirurgical este obligatoriu,
impunând exereza formaţiunii chistice pulmonare de dimensiuni majore, în cazul unor chisturi de
dimensiuni mai mici se efectuează ablaţia chistului.
2. Ocluzia intestinala mecanica. Obstructia intestinala este cea mai frecventa afectiune chirurgicala a
intestinului subtire si una dintre cele mai frecvente afectiuni ale colonului, constiind in oprirea
tranzitului intestinal. Simptomele includ constipatie, varsaturi, durere abdominala si lipsa tranzitului
pentru gaze. Etiologic se disting doua mari tipuri: ocluzia paralitica si cea mecanica.
Ocluzia paralitica poate apare in afectiuni inflamatorii ale intestinului subtire sau gros, dar poate apare
si din reflex, in colica renala, remisiunea ei obtinindu-se prin medicatie.
Ocluzia mecanica este data de existenta unui obstacol fizic in calea tranzitului intestinal si reclama in
marea majoritate a cazurilor interbentie chirurgicala. Diagnosticul. În prezenţa simptomelor descrise
care evoluează la un copil cu cicatrice abdominală postoperatorie, diagnosticul de ocluzie intestinală
trebuie avut in vedere. Durerea sub formă de crize intermitente, vărsăturile repetate şi oprirea
tranzitului intestinal constituie triada simptomatică a ocluziei. Depistarea zgomotelor intestinale
caracteristice afirmă clinic diagnosticul.Examenul radiologic arată pe filmul executat în ortostatism
anse intestinale dilatate cu nivele hidroaerice dispuse sub forma ,,cuiburilor de rândunică,” sau din
profil ca ,,tuburi de orgă” cu atât mai numeroase cu cât ocluzia este situată mai jos. În ocluzia
completă se constată şi absenţa gazelor din colon. Tratamentul. În prezenţa vărsăturilor primul gest
terapeutic constă în introducerea unei sonde nasogastrice care decomprimă stomacul şi previne
vărsătura. După evaluarea pierderilor hidroelectrolitice se instituie înlocuirea acestora prin perfuzie
endovenoasa şi se trimite copilul într-un serviciu de chirurgie pediatrică. Tratamentul chirurgical va fi
adaptat după necesitate constând din: adezioliza, secţiunea bridelor, iar la nevoie rezecţia ansei
intestinale compromise
3.Refluxul vezico-ureteral (RVU). Consta in refluarea urinei din vezica in caile urinare superioare.
Este de 4 ori mai frecvent la sexul feminin.
a. Refluxul primar (congenital), intilnit in 50% din cazuri, recunoaste drept cauze: scurtarea
si (sau) imaturitatea ureterului intravezical; dilatatia si insuficienta ostium-ului ureteral; anomalii
ureterale (duplicitate, ectopii ostiale, ureterocel); atonie trigonala. b. Refluxul secundar, indus de
hipertensiunea intravezicala: boala Marion, valvele de uretra posterioara, fibroelastoza uretrei prostatice
(Bodian. c. Refluxul asociat malformatiilor uretero-vezicale: megaureter primitiv, sindromul
megavezica-megaureter, prune billy syndrom (agenezia musculaturii abdominale, criptorhidie,
megavezica, megauretere displazice, hidronefroza).
Simtomele clinice si biologice sint cele ale infectiei urinare: febra tulburari digestive, polaki-
disurie, dureri in hipogastru si lombalgii, astenie, paloare, edeme palpebrale, piurie, hematurie, etc.
Diagnostic : Urograma precizeaza gradul afectarii renale. De electie este uretrocistografia
mictionala care permite precizarea tipului si stadiului de reflux. Refluxul pasiv, produs in timpul
umplerii vezicii cu substanta de contrast. Refluxul activ are loc in timpul actului mictional sau prin
compresiunea manuala a vezicii (la sugari).. Complicatia majora a refluxului vezicoureteral, care
intuneca prognosticul, este atrofia renala, secundara hiperpresiunii refluante si factorului microbian.
Bilateralitatea refluxului antreneaza insuficienta renala cronica.
Principii terapeutice
Tratamentul se impune a fi individualizat, in functie de gradul refluxului. In refluxul minim,
activ, mai ales la sugari, tratamentul este de regula medical-conservator. In refluxurile moderate se
intervine chirurgical doar in caz de esec al tratamentului medical. In refluxul masiv indicatia
tratamentului chirurgical este neta, dupa o pregatire preoperatorie de sterilizare a urinei. Tratamentul
conservator consta in chimio- si antibioterapie prelungita, in cure succesive, dirijata de sensibilitatea
germenilor.
4.tumori la copii: Cancerul infantil este o boala rara – reprezinta doar 2% din toate formele de cancer
si tot 2% din patologia pediatrica – insa depistarea este dificila, mai ales din cauza ca simptomele
specifice sunt similare simptomelor altor boli mai putin grave. Etiologie: determinate genetic, virusul
Ebstein barr, hpv. Particularitati: simptome nespecifice, focare simultane de boală, mai multe organe
afectate în acelaşi timp sau o perioadă de răspândire a maladiei mult mai redusă. Clinica: pierdere in
greutate continua, inexplicabiladureri de cap, deseori cu voma, noaptea sau dimineata devreme;care
cresc sau dureri persistente de oase, incheieturi, spate, picioare;tumori sau excrescente in abdomen,
gat, torace, pelvis sau sub axile;
vanatai, sangerari sau eruptii cutanate frecvente;infectii repetate;pata alba pe pupila;
greata persistenta sau voma fara greata;oboseala constanta sau paloare vizibila;
modificari ale ochiului sau ale acuitatii vizuale care se produc brusc si persista;
febra recurenta de origine necunoscuta. diagnostic: imagistic. Tratament: extirparea tumorii,
chimioterapie, radioterapie.