MARIA BICAN

SUPORT DE CURS

(Masajul clasic)

BUCUREȘTI 2009
 MASAJUL SOMATIC
Masajul somatic sau clasic mai este denumit și masajul corpului fizic. Manevrele de masaj corporal
clasic și constituite din mişcări fine, uşoare (gen mângâiere), fricțiuni, compresiuni, frământări (manevre
mai energice şi profunde) bătăi ritmice şi percuţii denumite tapotament, manevre care activează circulaţia de
întoarcere venoasă şi limfatică, relaxează muşchii şi nervii şi îndepărtează zonele cu acumulări lipidice: (gen
celulită).
Printr-un masaj adecvat şi efectuat cu competenţă, sunt stimulate majoritatea organelor şi funcțiile
acestora (pielea, muşchii, tendoanele şi cartilagiile, nervii şi glandele endocrine, etc) . Datorită circulaţiei
sporite a sângelui, limfei şi influxului nervos se obţine o revigorare permanentă a întregului organism, se
ameliorează majoritatea articulaţiilor şi ligamentelor, sunt stimulate circulaţia şi metabolîsmul şi se
amplifică eliminarea toxinelor din corp.
Masajul se execută în general în direcţia de întoarcere venoasă şi limfatică (către inimi) stimulând
returul sângelui venos şi activând circulaţia sângelui proaspăt care transportă substanţele nutritive în întregul
corp. În timpul masajului circulația limfatică este ameliorată, se obţine o calmare şi o relaxare a ţesuturilor
superficiale şi profunde, a nervilor şi tensiunilor musculare.
Pentru ca masajul să fie aplicat într-un mod corect, care să nu pună în pericol sănătatea clientului şi
să dea rezultatele aşteptate, este nevoie de mai multe elemente: de deprinderea, temeinică a tehnicii, de o
cunoaştere profundă a efectelor, de asigurarea unor condiţii optime de lucru şi de respectarea tuturor
normelor igienice şi metodice ale acestei activităţi de masaj sau cabinet de masaj.
Durata şedinţei de masaj variază după preferinţe, dar mai ales după necesităţi uneori sunt agreate
manevrele mai lente şi uşoare, care prelungesc durata masajului alteori sunt indicate manevrele scurte, vii şi
cu intensitate crescută, care scurtează şedinţa.
Masajul local poate dura 10-15 minute, cel regional 15-30 de minute, iar cel general 50-60 de
minute: o şedinţă de masaj nu trebuie să depăşească niciodată durata de o oră, pentru că devine obositoare
atât pentru cel masat, cât şi pentru maseur.
După şedinţele de masaj cu caracter stimulant, se recomandă câteva exerciţii fizice de înviorare şi de
respiraţie, care permit reluarea oricărei activităţi, fizice sau intelectuale.
După şedinţele lungi de masaj liniştitor, apare nevoia de repaus şi de menţinere a relaxării, care poate
dura de la câteva minute la o jumătate de oră. sau chiar mai mult.
Efectele masajului se resimt chiar după prima şedinţă, dacă acesta este bine executată, dar efectele
lui slăbesc treptat în orele care urmează, până ce dispar. Pentru a obţine efecte de durată este nevoie de un
număr mai mare de şedinţe, executate în serie. O serie minimă nu poate fi mai mică de 10-12 şedinţe. O
serie mare nu depăşeşte numărul de 20-30 de şedinţe. Dacă este nevoie de continuarea masajului, acesta
poate fi reluat după o pauză, care poate varia între câteva zile şi câteva săptămâni.
Numărul şi frecvenţa şedinţelor dintr-o serie şi al seriilor dintr-un tratament sunt determinate de
necesităţile speciale ale fiecărui pacient în parte şi fixate de către medic.
Spre sfârşitul tratamentului se recomandă ca şedinţele să fie rărite şi eventual să fie înlocuite prin
automasaj.
Este foarte indicat ca şedinţele de masaj dintr-un tratament, sau cel puţin cele din fiecare serie, să fie
executate de către una şi aceeaşi persoană, care cunoaşte cazul şi s-a adaptat la particularităţile şi necesităţile
clientului său. Daca există doi practicieni care masează aceeaşi persoană, manevrele lor trebuie să fie
identice, trebuie să se desfăşoare simetric şi simultan, efectuându-se egal ca amplitudine, ritm şi sens.

CONTOAINDICAŢII ÎN MASAJUL DE RELAXARE ŞI

ÎNTREŢINERE
Multe din rezultatele defectuoase ale masajului se atribuie unor greşeli de tehnică şi de metodă, dar
ele pot fi explicate mai uşor prin greşeli de înclinaţie sau prin aplicarea masajului fără a se ţine seama de
contraindicaţii. Indicat greşit, masajul nu numai că nu dă rezultatele scontate, dar poate chiar să aducă
prejudicii grave, chiar dacă fost bine executat.
Aşa se poate întâmpla dacă practicianul ar masa un focar microbian sau toxic şi ar împrăştia
conţinutul dăunător în ţesuturile sănătoase învecinate, sau în întregul organism. Tot astfel, masajul unei
regiuni parazitare a pielii poate agrava boala, răspândind-o pe suprafețele neparazitare, sau transmiţând-o la
alte persoane sănătoase, mai ales; atunci când nu se respectă regulile de profilaxie. De aici rezultă o regulă
valabilă pentru toţi practicienii masajului de relaxare şi de întreţinere şi anume aceea că ei sunt obligaţi să
cunoască nu numai indicaţiile şi efectele favorabile, ci şi contraindicaţiile şi efectele dăunătoare ale acestei
metode de îngrijire a corpului.
Contraindicaţiile masajului de relaxare şi de întreţinere se împart în:
- generale sau parţiale
- definitive
- temporare.
Contraindicaţie generală: interzicerea aplicării oricărui procedeu de masaj pe oricare parte a
corpului. Se hotărăşte numai în cazurile unor boli cronice grave, incurabile, care s-ar putea înrăutăţi prin
acest tratament.
Contraindicaţie parţială fie se recomandă restrângerea manevrelor de masaj la cele care sunt mai
bine tolerate şi excluderea celorlalte, fie admiterea masajului numai pe părţile sănătoase şi interzicerea
aplicării lui pe părţile bolnave.
Contraindicaţie temporară: este foarte frecventă, fiind impusă de boli. tulburări şi leziuni uşoare care
după vindecare, vor permite aplicarea tuturor procedeelor de masaj.
Practica îi poate pune adesea pe maseuri în faţa unor situaţii şi cazuri extrem de dificile, în care
contraindicaţiile generale sau parţiale sunt în acelaşi timp definitive sau temporare, condiţionând întotdeauna
aplicarea masajului de sănătatea deplină şi stabilă a persoanei masate.

Gruparea contraindicaţiilor după ţesuturi şi organe:

Bolile pielii: masajul nu se poate aplica decât pe pielea perfect sănătoasă; bolile de piele ne obligă să
renunţăm la masaj chiar şi atunci când acesta ar fi de folos pentru ţesuturile şi organele profunde; sunt
excluşi de la masaj toţi cei care prezintă boli de piele de natură parazitară sau inflamatorie, eczeme, plăgi,
arsuri sau alte manifestări patologice acute sau cronice, care prin masaj s-ar putea agrava şi contamina;
nu se face masaj nici pe regiunile pielii care acoperă un proces inflamator profund furuncule, abcese,
flegmoane, alte colecţii purulente, artrite supurate, osteite, osteomielite, stări patologice cu caracter general,
însoţite de febră şi de agitaţie, de oboseală acută şi debilitate intensă, în toate bolile infectocontagioase, în
inflamaţiile centrilor nervoşi, în hemoragiile cerebrale recente. în bolile sau leziunile cu caracter hemoragie
şi atunci când există pericolul unor complicaţii grave, ca în cazul bolilor de cord şi de vase: miocardita,
endocardita, infarctul miocardic, embolii, hipertensiune arterială, anevris-mele aortei, varicele voluminoase
şi inflamate, ulcerul varicos, fiebite şi periflebitele de evoluţie, hemofilie, leucemie.
În bolile acute ale plămânilor şi pleurelor: pleurezii, pneumonii, în unele forme de tuberculoză
pulmonară, dar mai ales în abcesele pulmonare şi în pleureziile purulente.
Masajul abdominal cunoaşte cele mai severe contraindicaţii, fiind interzis în inflamaţiile acute sau
cronice de orice natură, în tulburările digestive, în bolile organelor abdominale (stomac, intestine, ficat,
pancreas, splină, ganglionii limfatici, rinichi, vezica urinară, uter şi anexe); tot ce poate constitui o suferinţă
acută, dureroasă, hemoragică. turnorală. inflamatorie şi altele, care caracterizează abdomenul acut. constituie
o cauză serioasă de contraindicaţie a masajului sub orice formă;
În cazurile unor boli şi tulburări ale sistemului endocrin şi nervos şi chiar ale aparatului locomotor.,
care nu permit aplicarea masajului înainte de a se vindeca: cele mai categorice contraindicaţii sunt date de
tumorile canceroase în forma lor generalizată şi de unele boli psihice cu caracter excitativ şi confuzional.
În practica generală a masajului de relaxare şi de întreţinere mai apar în plus unele restricţii care sunt
mai degrabă de natură tehnică şi metodică, de care trebuie să ţinem seama: de exemplu, la începutul şedinţei
de masaj, prin contactul pielii cu mâinile maseurului, se pot produce unele reflexe nefavorabile, care se
manifestă prin încordări nervoase şi contracturi musculare, fie sub forma unei sensibilităţi specifice
(gâdilatul), care pot fie localizate pe anumite regiuni ale corpului (abdomen, coapse), fie generalizate. Când
astfel de fenomene sunt prea intense, practicianul este nevoit să renunţe la masarea acestor regiuni şi să
recomande pacientului automasajul zonelor respective, învăţându-1 în prealabil manevrele.
În ceea ce îl priveşte pe practician, se constată adesea, mai ales în cazul începătorilor în meserie, că
masajul constituie o cauză de oboseală intensă, de slăbiciune şi chiar de nevroză. Această activitate poate
deveni pentru ei plictisitoare şi nesuferită, mai ales în cazul acelor persoane lipsite de interes, voinţă şi
răbdare.
 Prin îmbunătăţirea tehnicii şi metodicii, prin antrenament şi experienţă, se vor dczvolta forţa şi
rezistenţa, supleţea şi abilitatea, energia şi capacitatea de a înţelege efectele şi utilitatea masajului. În
schimb, masajul efectuat corect şi conştiincios, pe o perioadă mai lungă de timp îl va răsplăti pe practician
printr-o serie de efecte care se traduc prin sănătate trupească şi sufletească, vigoare şi bună dispoziţie, pe
care nu le pot aprecia decât cei care le cunosc.
Între practician şi pacient trebuie să existe o comuniune, un spirit de înţelegere şi de colaborare, care
să contribuie la îmbunătăţirea acestei metode naturale de îngrijire a corpului omenesc şi să ducă la obţinerea
celor mai bune rezultate practice.

CLASIFICAREA PROCEDEELOR DE MASAJ

Eementele de bază ale masajului confirmate de experienţa îndelungată sunt:
 netezirea;
 fricţiunea;
 frământarea;
 vibraţia;
 procedee alternative

În acest suport de curs vom studia tehnicile de masaj şi vom analiza fundamentele fiziologice ale
fiecărui procedeu în parte, pentru a cunoaşte metodele fiecărui tip de masaj.

NETEZIREA
Netezirea este cel mai răspândit procedeu de masaj și acţionează direct asupra pielii, cu următoarele
beneficii :
 curăţă pielea de celulele descuamate de pe stratul superficial al pielii;
 aduce corpul în stare de echilibru pentru relaxare;
 îmbunătăţeşte funcţia glandelor sudoripare şi sebacee;
 măreşte temperatura locală a pielii;
 îmbunătăţeşte circulaţia sanguină (artere, vase, circulaţie periferică);
 accclerează circulaţia limfei ;
 influenţează terminaţiile periferice ale nervilor;
 influenţează sistemul nervos central.
Efectul cel mai important al netezirii este scurgerea mai puternică a limfei şi a sângelui în vase. S-a
constatat că prin netezire de la periferie spre centru circulaţia sângelui şi a limfei se ameliorează şi în vasele
mai mari, nu numai în cele aflate imediat sub piele. Prin neteziri energice, circulaţia sângelui şi a limfei se
intensifică. Acest lucru are o influenţă majoră asupra distribuirii sângelui în porţiunile masate şi deci
contribuie la înlăturarea manifestărilor de stază şi edeme.

CLASIFICAREA MASAJULUI PRIN NETEZIRE

1. Procedee de bază:
• netezirea cu o singură mână
• netezirea alternativă cu ambele mâini
• netezirea în spirală cu o singură mână
• netezirea combinată

2. Procedee complementare:
• netezirea în formă de pieptene
• netezirea cu extremitatea unuia sau mai multor degete
• netezirea în formă de cruce
• netezirea concentrică
• netezirea în formă de cleşte
 NETEZIREA CU O SINGURĂ MÂNĂ
Netezirea muşchilor posteriori ai gambei

Fig. 1

În cazul acestui procedeu, persoana masată trebuie să stea culcată cu faţa în jos, cu fruntea sprijinită
pe degetele mâinilor încrucişate. Picioarele trebuie să fie puţin înălţate. Maseurul va sta în dreptul piciorului
pe care urmeuză să-l maseze. Va cuprinde bine cu o mâna muşchii posteriori ai gambei chiar lângă gleznă.
Degetele mâinii trebuie sa fie bine strânse, iar mâna să fie în poziţie transversală faţă de muşchi. Se va masa
gamba proxmială (mâna dreaptă masează gamba stângă şi viceversa).
Netezirea feţei posterioare a coapsei. Mişcarea în acest caz trebuie să fie una tridirecţională: pe faţa
internă a coapsei, pe cea posterioară şi pe cea externă.
Netezirea muşchilor fesieri Se va masa cu mâna dreaptă regiunea fesieră distală stângă şi invers
Netezirea trebuie să se facă spre ganglionii inghinali. Dacă regiunile fesiere sunt mari, se va masa în două
reprize, în cercuri.
Netezirea regiunii muşchilor lungi ai spatelui Se va masa partea distală, mişcarea efectuându-se
dinspre partea lombară de-a lungul şanţurilor vertebrale, oprirea făcându-se deasupra omoplatului.
Netezirea muşchilor laţi ai spatelui Se va masa muşchiul distal.

Fig. 2

Netezirea gâtului şi a muşchiului trapez.Se masează partea distală. În timpul mişcării, trebuie avut
grijă la vase şi să nu se apese urechea.

Fig. 3
 Netezirea membrelor superioare.Se masează braţul proximal. În cazul flexorilor, braţul masat trebuie
poziţionat de-a lungul trupului , îndoit uşor din cot, cu palma în sus.
Netezirea muşchilor gambei.Se masează piciorul proximal. Maseurul va pune o mână pe genunchiul
celui masat, ducându-i piciorul puţin înăuntru şi răsucind în afară acea parte unde se găsesc muşchii
peronieri.
Netezirea părţilor anterioare ala coapsei. Mişcarea este liniară. Mâna este poziţională pe partea
exterioară şi anterioară a coapsei. Pe partea interioară a coapsei, mişcarea se efectuează spre perineu,
ridicându-se din când în când pentru a feri ganglionii inghinali. Partea exterioară se maseuză în mod liniar,
obişnuit, aplicând bine mâna pe toată suprafaţa coapsei.
Netezirea muşchilor pectorali. Se masează muşchiul pectoral distal. Netezirea se face de la partea
inferioară a cutiei toracice şi se va termina în regiunea axiIară.

NETEZIREA CU AMBELE MÂINI

Netezirea alternativa a muşchilor posteriori ai gambei

Netezirea alternativă a regiunii posterioare a coapsei .Se masează piciorul proximal în trei reprize:
partea interioară, mijlocie şi externă. Dacă coapsa nu este mare, se masează în două reprize partea internă şi
cea exterioară. La netezirea pe partea interioară, ambele mâini deviază întrucâtva de la direcţia dreaptă,
mişcându-se în sus şi sprijinindu-se alternativ în plica fesieră. Netezirea pe partea mijlocie şi exterioară se
face în linie dreaptă.
Netezirea regiunilor fesiere. Se masează regiunea distală. Ambele mâini se mişcă în acelaşi timp,
una cu marginea radială înainte, iar cealaltă cu cea cubitală.
Netezirea muşchilor lungi ai spatelui.Cel masat poate avea două poziţii şi anume: cu fruntea
sprijinită pe dosul mâinilor sau cu braţul corespunzător muşchiului masat întins de-a lungul corpului.
Netezirea gâtului si a muşchiului trapez.Se masează partea distală şi cea mijlocie a gâtului. La
netezire, mâna maseurului alunecând pe muşchii gâtului, masează cu eminenţa tenară muşchiul trapez.
Netezirea membrelor superioare. Se masează prima dată flexorii braţului şi antebraţului, apoi se
trece la masajul extensorilor. Cel masat este culcat pe spate.
Netezirea muşchilor gambei. Palmele, bine aplicate, alunecă alternativ în sens centripet. Schimbarea
mâinilor se face în apropierea genunchilor.
Netezirea părţilor anterioare ale coapsei. Netezirea se face în trei reprize (parte internă, mijlocie şi
externă). La masarea părţii interne, ambele mâini vor feri ganglionii inghinali.
Netezirea muşchilor pectorali. Ambele mâini alunecă spre ganglionii axilari şi când ajung lângă axilă
se ridică de pe piept. La această netezire, cele patru degete se apropie chiar de axilă, iar degetul mare
alunecă pe muşchiul deltoid.
Netezirea abdomenului. Abdomenul se masează întotdeauna de pe partea dreaptă. Masajul se face în
sensul acelor de ceasornic.

NETEZIREA ÎN SPIRALĂ
 Fig. 5 Fig. 6
Această metodă constă în schimbarea mişcării rectilinii ale mâinilor într-o mişcare în zig-zag (Fig. 6).
Această netezire se face numai cu mâna dreaptă.

Fig. 7

NETEZIREA COMBINATĂ - este compusă din netezirea simplă şi cea în spirală.

PROCEDEE COMPLEMENTARE
Procedeul în pieptene foloseşte în masajul:
• tălpilor
• muşchilor fesieri
• părţilor externe ale coapsei
• muşchilor lungi ai spatelui
Maseurul strânge pumnul (se poate masa cu ambii pumni apropiaţi) şi efectuează netezirea cu partea
dorsală a pumnilor, cu reliefurile formate de către articulaţiile inter-falangiene, care formează un fel de
pieptene.

Fig. 8
Netezirea cu extremitatea unuia sau mai multor degete. Poziţia unuia sau mai multor degete faţă de
părţile masate este determinată de necesităţile masajului.
 Fig. 9

Procedeul încrucişat. Acest procedeu se foloseşte la netezirea muşchilor mari.

Netezirea concentrică cu ambele mâini. Ambele mâini cuprind ca într-un inel articulaţia şi execută
mişcarea de netezire circulară prin mişcări alternative. Această metodă se aplică articulaţiei gleznei,
genunchiului şi cotului.

Fig. 10

Procedeul netezirii în cleşte. Acest procedeu este folosit când trebuie masate diverse fascicole
musculare. Netezirea se face prinzând muşchiul ca într-un cleşte între degetele mari şi cele arătătoare sau
între cele mari şi celelalte patru degete. În această poziţie se face netezirea pe tot traiectul muşchiului masat.

INDICAŢII METODICE GENERALE

1. Direcţia mâinii maseurului este determinată totdeauna de direcţia anatomică a vaselor limfatice,
deoarece scopul principal este de a provoca o scurgere mai bună a limfei.
2. Netezirea nu se face prea repede, ci ritmic, liniştit, pentru că limfa se mişcă încet prin vase. Se face
fără întreruperi, în aşa fel încât să ajungă până la ganglionii limfatici cei mai apropiaţi.
3. Presiunea mâinii care face masajul trebuie să crească progresiv pe prima jumătate a segmentului
masat şi să scadă apoi pe ce de-a doua jumătate.
4. Golirea completă a vaselor limfatice se produce numai atunci când atât vasele mari cât şi cele mici
sunt netezite în acelaşi timp.
5. Mâinile maseurului nu trebuie să se lipească de porţiunea masată, ci dimpotrivă să alunece uşor şi
liber. De aceea, la efectuarea netezirii nu se vor folosi cantităţi prea mari de cremă pentru ungerea pielii.
6. Orice masaj trebuie să înceapă şi să se termine prin netezire. Scopul urmărit prin netezire este de a
înlătura staza limfei şi de a contribui la scurgerea produselor metabolice în vase.
7. În timpul unei şedinţe de masaj nu trebuie în mod obligatoriu să folosim toate felurile de neteziri.
Fiecare procedeu de masaj depinde de scopul urmărit şi de caracterul procedeului, de configuraţia porţiunii
de masat, cât şi de timpul rezervat masajului.
8. Netezirea uşoară produce ridicarea temperaturii locale, micşorarea contractării ţesuturilor,
scăderea presiunii sanguine tisulare. O netezire timp de 15-30 min acţionează ca un calmant al durerii,
ajutând la micşorarea excitaţiei locale sau generale.
9. Netezirea este de obicei considerat un masaj pregătitor în edeme şi atunci când partea masată a
corpului este foarte dureroasă. În primele zile, masajul se reduce exclusiv la neteziri concentrice circulare.
Netezirea se face ceva mai sus de partea dureroasă, timp de 3-5 min în prima fază.
 10. În chirurgie şi ortopedie, în traumatismele articulare, netezirile şi fricţiunile au un rol hotărâtor în
masajul pregătitor.
11. În caz de exudate sau înflamaţie a unor organe profunde, netezirea se face mai întâi în jurul
acestui organ, în jurul limitei de răspândire a exudatului şi abia după aceea se trece la masarea părţii
bolnave.
12. Poziţiile indicate pentru cel masat în timpul masajului sunt aceleaşi pentru ambele metode.

FRICŢIUNEA
Fricţiunea este cel de-al doilea procedeu din sistemul manevrelor de masaj.
Fricţiunea este procedeu de bază terapeutic în următoarele cazuri:
• traumatisme articulare
• traumatisme sportive
• răniri sau când se urmăreşte înmuierea infiltratelor patologice din ţesuturi
• transsudate şi exudate vechi
• pentru restabilirea mobilităţii normale a pielii, când aceasta e aderentă de ţesuturi subiacente
• dureri în nevrite şi nevralgii

CLASIFICAREA PROCEDEELOR DE FRICŢIUNE

• fricţiunea rectilinie cu pulpele şi eminenţele tenare ale degetelor mari
• fricţiunea cu pulpele degetelor în sens rectiliniu, circular, în spirală, în cleşte şi longitudinal
• fricţiune în spirală cu rădăcina palmei
• fricţiunea cu marginile degetelor şi pumnul închis
• fricţiunea în forma de greblă

Fricţiunea rectilinie cu pulpele şi eminenţele tenare ale degetelor mari se aplică pe:
• tendonul lui Ahile
• spaţiul popliteu şi articulaţia genunchiului
• articulaţia gleznei

Fig. 11

Fricţiunea cu pulpele degetelor este un procedeu foarte des utilizat. Se aplică pe:
• tendonul lui Ahile
• articulaţia genunchiului
• între coaste
• articulaţia radio-carpiană şi pe degetele mâinii
• articulaţia cotului
• articulaţia umărului
• degetele picioarelor şi articulaţia gleznei
• regiunea lombară
• regiunea fesieră
• regiunea muşchiului trapez
• regiunea sub-scapulară
• regiunea muşchilor lungi ai spatelui
• regiunea unghiului costal
• talpă
 Tendonul lui Ahile
1. Fricţiunea rectilinie
2. Fricţiunea rectilinie cu îngreunare
3. Fricţiunea în spirală
4. Fricţiunea rectilinie, cu pulpele celor patru degete
5. Fricţiunea rectilinie cu pulpa degetului mare

Fig. 12 Fig. 13
Articulaţia genunchiului
 Fricţiunea rectilinie în “cleşte”
 Mişcarea în spirală rectilinie
 Fricţiunea rectilinie simplă cu îngreunare
 Fricţiunea circulară

Fig. 14 Fig. 15

Spaţiile intercostale (fig.18)

 Fricţiunea rectilinie
 Fricţiunea rectilinie cu îngreunare
 Fricţiunea în spirală
 Fricţiunea combinată
 Fricţiunea circulară simplă şi cu îngreunare
 Fig. 17 Fig. 18

Articulaţia radio-carpiană şi degetele mâinilor

Fig. 19 Fig. 20

Articulaţia cotului
 Fricţiunea în cleşte
 Fricţiunea în spirală
 Fricţiunea rectilinie
 Fricţiunea circulară
Articulaţia umărului

Degetele picioarelor şi articulaţia gleznei

 În “cleşte”
 Fricţiunea rectilinie
 Fricţiunea circulară
 Fricţiunea în spirală
 Fricţiunea longitudinală

Fig. 25

Regiunea lombară

 Fricţiunea rectilinie
 Fricţiunea circulară simplă şi îngreunată
 Fricţiunea longitudinală

Fig. 26

Regiunea muşchiului trapez

 Fig. 27

Regiunea muşchilor lungi ai spatelui

 Fricţiunea spirală
 Fricţiunea în formă de greblă

Rebordul costal Talpa

Fig. 30 Fig. 31

INDICAŢII METODICE GENERALE

1. În fricţiune, direcţia mâinii nu este delerminată de direcţia vaselor limfatice. Fricţiunea propriu-
zisă se execută pe o porţiune limitată a suprafeţei cutanate şi poate fi exercitată şi în sensul contrar circulaţiei
sângelui şi a limfei.
2. Fricţiunea este procedeul de bază în toate cazurile patologice când este nevoie de intensificarea
refluxului local al produselor de descompunere.
3. Toate procedeele de fricţiune se reduc la mişcări rectilinii şi în spirală sau circulare, la care
participă în funcţie de necesităţi o parte dintre degete sau toate.
4. În timpul fricţiunii, forţa de presiune creşte treptat prin unghiul de înclinare al degetelor faţă de
orizontală şi prin trecerea lor în poziţia verticală. Această forţă de presiune creşte şi mai mult în cazul
îngreunării unei mâini cu cealaltă.
5. Deosebirea principală dintre fricţiune şi netezire constă în faptul că în timp ce în cazul netezirii
mişcările se pot executa doar în sensul circulaţiei limfatice, în cazul fricţiunii mişcările se pot executa şi în
sens contrar.
6. Eficacitatea fricţionării articulaţiilor se măreşte dacă fricţiunea se face într-o baie de apă fierbinte,
aşa cum o recomandă cei mai mari specialişti din domeniul masajului.
7. Fricţiunile energice în punctele dureroase scad starea de hiperexcitabilitate a nervilor, accelcrează
circulaţia locală şi îmbunătăţesc considerabil nutriţia ţesuturilor.
8. Fricţiunea este un excelent mijloc profilactic, deoarece împiedică formarea în articulaţii a
diverselor exudate produse de unele traumatisme nesemnificative care determină în porţiunea afectată, de
multe ori, procese inflamatorii de lungă durată.
 9. Cu ajutorul fricţiunilor, un maseur cu experienţă începe să cunoască modificările patologice care
se petrec în ţesuturile profunde, mai ales în regiunea articulaţiilor, făcându-şi auto-control pe ţesuturile şi
părţile sănătoase ale corpului.
10. Uneori, pielea este unsă cu uleiuri sau alte soluţii alunecoase pentru masaj şi degetele maseurului
execută mişcări de alunecare.

FRĂMÂNTATUL
Frământatul este unul dintre procedeele de bază al masajului cu ajutorul căruia se masează în
principal masa musculară. În timpul acestui procedeu, se trage de pe planul osos grupa musculară masată.
Frământatul este o gimnastică pasivă a fibrelor musculare. În afară de faptul că fortifică muşchii, ajută şi la
regenerarea ţesutului muscular şi, când este bine executat, sporeşte capacitatea de rezistenţă a muşchilor
mari.
CLASIFICAREA MASAJULUI PRIN FRĂMÂNTARE
1. Procedee de bază
• frământatul simplu sau cel obişnuit (cu o mână)
• frământatull dublu în inel (cu două mâini)
• frământatul lung
• frământatul în cleşte

2. Procedee complementare
• rulatul
• frământatul alunecător
• „apucarea” dublă

Frământatul simplu sau obişnuit

Muşchii superiori ai gambei Părţile superioare ale coapsei

Fig. 32 Fig. 33
Membrele superioare

Fig. 34 Fig. 35
 Părţile anterioare ale gambei

Fig. 36

Fig. 37

Muşchii pectorali

Fig. 38

Frământatul dublu în inel sau brăţară

Numit şi „frământatul transversal”, acest procedeu este foarte important în procesul de relaxare şi
întreţinere a corpului. Dacă analizăm poziţia mâinilor maseurului în raport cu părţile masate, vom vedea că
prin fiecare mişcare, mâinile caută să cuprindă în „inel” fascicolele musculare.
Muşchii posteriori ai gambei Regiunile fesiere

Fig. 39 Fig. 40

Muşchii laţi ai spatelui Gâtul şi muşchiul trapez

 Fig. 41 Fig. 42
Sub unghiul omoplatului Partea anterioară a coapsei

Fig. 43 Fig. 44

Abdomenul şi muşchii oblici ai abdomenului

Fig. 45

Membrele superioare

Fig. 46

Frământatul lung. Acest procedeu se aplică numai muşchilor lungi şi voluminoşi.

Muşchii posteriori ai gambei

Fig. 47

Frământatul în cleşte.Acest procedeu de frământare seamănă cu netezirea „în cleşte”. El se aplică în

acele porţiuni ale corpului unde sunt muşchii laţi sau foarte scurţi ca de exemplu:
• tendonul lui Ahile
 • regiunea muşchilor lungi ai spatelui(fig.)
• muşchii gambieri
• regiunea muşchilor extensori ai antebraţului
• pe gât

Fig. 49

Rulatul. Acest procedeu reprezintă o acţiune intermediară între frământatul energic şi o netezire
similară. El se aplică în masajul muşchilor coapsei şi ai braţului propriu-zis.
Frământatul alunecător. Acest frământat se aplică alunci când apare necesitatea ca specialistul să
maseze în mod special anumite fascicole musculare de diferite mărimi. Pentru a executa corect acest
procedeu, este nevoie ca fascicolul muscular să poată fi apucat cu degelele.
Apucarea dublă. Prin acest procedeu se maseaza mai ales muşchii bine dezvoltaţi şi este foarte
apreciat şi des utilizat de către specialişti. Apucarea dublă este un frământat energic şi puternic care se aplică
în masajul muşchilor profunzi şi tari precum muşchii posteriori ai gambei, muşchii fesieri, muşchii coapsei.
Caracteristica acestui procedeu este aceea că totdeauna mâna stângă îngreunează, iar cea dreaptă apucă
muşchiul. Când mâna se deplasează cu marginea radială înainte, cel masat va sta culcat cu faţa în jos şi i se
vor masa:
• muşchii posteriori ai gambei stângi
• partea superioară a coapsei stângi
• regiunea fesieră dreaptă
• marele dorsal drept
Când mâna se deplasează cu marginea cubitală înainte, cel masat ca sta culcat cu faţa în jos şi i se vor
masa:
• muşchii posteriori ai gambei drepte
• partea poslerioară a coapsei drepte
• regiunea fesieră stângă
• marele dorsal stâng

INDICAŢII METODICE GENERALE

Frământatul constituie procedeul de bază al masajului, care acţionează asupra maselor musculare
superficiale şi profunde. Este, de asemenea, singurul procedeu de eficienţă mărită în acţiunea intensă asupra
vaselor limfatice şi sanguine mari, accelerând neutralizarea produselor de descompunere şi mărind nutriţia
ţesuturilor.
Procedeele de frământare măresc puterea de contracţie a muşchilor, reprezentând astfel o
gimnastică pasivă pentru aceştia. Această acţiune este deosebit de importantă în cazul atrofierii muşchilor şi
de prezenţă a cicatricilor aderente.
Frământatul se face întotdeauna într-un ritm lent. Se vor evita smuciturile bruşte, smulgerile,
răsucirea muşchiului, provocarea durerilor şi nu se va sări de la o parte a corpului la alta. La frământarea
fascicolelor musculare izolate, masajul se va începe întotdeauna din porţiunea de trecere a muşchiului în
tendon, deoarece produsele metabolismului şi ale oboselii se adună în cantităţi mari în tecile tendoanelor.
Tot aici sunt reţinute timp îndelungat produsele infecţioase de orice natură.

TAPOTAMENTUL
Clasificarea masajului prin vibraţie: • bătătoritul cu palmele (tapotament)
1. Procedee de bătătorire şi tocare • tocatul (tapotament)
• bătătoritul cu pumnii (tapotament) 2. Procedee de masaj vibrator
 • vibraţiile • scuturatul
• trepidarea şi zguduirea

Bătătoritul cu pumnii. Degetele mâinii trebuie să fie uşor îndoite, iar mâna să fie într-o poziţie
intermediară între pronaţie şi supinaţie. În timpul bătătoritului, loviturile se vor succeda rapid, în aşa fel
încât să cadă fără întrerupere pe porţiunea masată.

Fig. 50
Mâna se va aplica pe părţile lovite aproape perpendicular cu degetul mic în jos, puţin depărtat de
pumn. În acest fel se va aplica bătătoritul cu pumnii (cu o mână sau cu ambele mâini) pe următoarele
organe:
• pe spate
• pe regiunile fesiere
• pe coapse (cu excepţia părţilor interioare)
• pe muşchii pectorali
• pe muşchiul deltoid

Bătătoritul cu palmele.În acest procedeu, mâna va avea forma unei ventuze(căuş). Degetele se
apropie de palmă, lăsând înăuntru un spaţiu gol. Bătătoritul se realizează cu o palmă sau cu ambele, în mod
alternativ pe acele părţi unde se face şi bătătoritul cu pumnii
Tocatul.Caracteristica tocatului constă în faptul că în timpul acestui procedeu degetele se depărtează
uşor sau se apropie şi rămân pasive. În timpul executării, este foarte important ca degetele să nu se încordeze
niciodată.Tocatul se execută întotdeauna de-a lungul fibrelor musculare şi se aplică pe suprafeţe mari ale
corpului:
• regiunea fesieră
• spate
• regiunile inghinale
• muşchiul deltoid
• muşchiul pectoral

Fig. 51

INDICAŢII METODICE GENERALE

1. La bătătoritul cu pumnii, loviturile scurte, de o intensitate diferită, se aplică într-un ritm rar, de 3-4
ori în cursul unei şedinţe, intercalându-se cu alte procedee de masaj. Pentru a obţine o zguduirc profundă,
loviturile se aplică timp de 1-2 minute, cu o frecvenţă de 12-20 lovituri pe minut.
2. Bălătoritul cu palma începe de la laba piciorului şi trece pe piept prin părţile laterale ale
trunchiului. Frecvenţa de execuţie trebuie să fie de 60-70 de lovituri pe minut. Pe părţile laterale ale
corpului, loviturile se aplică pe linia axială de sus în jos. Pe membre, loviturile sunt aplicate la fel, de sus în
jos. Dacă se doreşte mărirea hiperemiei, se măreşte frecvenţa loviturilor la 180-300 lovituri pe minut.
3. Tocatul se face ritmic, 1-3 Iovituri pe secundă, timp de 1-4 minute, deplasându-se treptat pe
porţiunile masate. Forţa loviturilor depinde de starea învelişului şi de sensibilitatea musculară. Loviturile
trebuie să fie vânate, începând de la atingeri moi, uşoare, ajungându-se la la lovituri puternice, dar elastice şi
nedureroase. Loviturile se vor aplica perpendicular pe porţiunea masată şi acolo unde acest lucru este
posibil, se vor aplica paralel cu axa muşchiului. Distanţa dintre mâini trebuie să fie aproximativ 4 cm.

VIBRAŢIILE.Vibraţiile sunt nişte mişcări rapide de tremurare, care se efectuează cu un singur

deget, cu preponderenţă cel mare, dar există posibilitatea ca ele să fie executate şi cu vârful a două sau chiar
toate degetele strânse aproape în pumnul închis, palma fiind aplicată pe partea masată.
Când vibraţiile se fac cu un singur deget, acesta trebuie să fie perpendicular pe porţiunea masată. Vibraţiile
se mai pot face şi apropiind toate degetele într-un unghi ascuţit. În acest caz, degetele se aşează pe nerv sau
pe ganglionul pacientului.
Nu este obligatoriu ca degetele care excculă vibraţiile să fie aşezate numai perpendicular. Uneori se pot
aşeza şi plat.
La masarea grupelor musculare mari (fese, coapse, spate), vibraţiile se fac cu pumnul aplicat pe partea
masată, în aşa fel încât degetele să pătrundă adânc în muşchi şi să execute astfel mişcarea vibratoare.
Trepidarea şi zguduirea - acest procedeu se aplică pe suprafeţe întinse ale grupelor musculare mari.

INDICAŢII METODICE GENERALE

1. Vibraţiile sunt probabil unul din cele mai obositoare procedee pentru maseur şi cer un antrenamnet
susţinut din partea acestuia.
2. Pentru a obţine o execuţie satisfăcătoare în vibraţii, se va face următorul exerciţiu: se aşează
vârfurile degetelor pe o masă de mărime mijlocie, care are în centru un pahar cu apă şi se execută mişcări
tremurătoare, vibratoare. Dacă degetele vibrează bine, suprafaţa apei începe şi ea să vibreze în centrul
paliarului; în caz contrar, se mişcă toată suprafaţa apei de la o margine la alta a paharului.
3. Maseurul cel mai experimentat nu poate să facă mai mult de 500-600 de vibraţii pe minut şi pe
măsură ce mâna oboseşte, vibraţiile devin neregulate.
4. Vibraţiile manuale se fac prin mişcări rapide, ritmice şi oscilatorii, cu un deget, cu mai multe
degete, cu toată palma, sau cu pumnul, care se aplică pe porţiunile corpului cu un grad diferit de presiune.
5. În vibraţiile manuale, sunt suficiente 200-300 oscilaţii pe minut. Durata presiunii pe fiecare punct
este de 5-10 secunde, după care locul vibrat este netezit. Într-o şedinţă de vibraţie, numărul de presiuni poate
fi de 5-15, iar durata executării lor variază între 1,5-3 minute.
6. Dacă se face tratamentul unei afecţiuni oculare prin presiuni în punctele dureroase, numărul de
vibraţii poate fi egal cu 12 mişcări pe secundă, adică fără să atingă 700 vibraţii pe minut.
7. Braţul care efectuează vibraţiile trebuie să fie puţin flexat. Procedeul se execută uşor, muşchii
centurii scapulare nu se contracta puternic.
8. Dacă nu sunt însoţite de mişcări trepidante, vibraţiile se transformă în „presiuni”. Presiunea se
aplică tot în punctele dureroase ale trunchiurilor nervoase periferice. Acest procedeu se execută cu vârful
degetelor unei singure mâini. Procedeul se executa prin câteva presiuni scurte şi rapide, aplicate asupra
trunchiului nervos sau asupra ramurilor care au un sprijin osos sau muscular.
9. Durata unei presiuni depinde de senzaţia dureroasă şi de felul în care reacţionează cel masat.
10. Scopul presiunii este de a înlătura durerea, întrucât o presiune puternică acţionează ca un inhibitor
asupra funcţiunii nervului şi micşorează senzaţiile dureroase, mai ales atunci când ele apar în stări şi procese
inflamatorii.

MASAJUL DIFERITELOR PĂRŢI ALE CORPULUI

MASAJUL CAPULUI
MASAJUL ZONEI CU PĂR A CAPULUI

Se folosesc următoarele procedee:

• netezirea
• fricţiunea circulară cu pulpele degetelor
• bătătoritul
• vibraţiile
Netezirea se face în două feluri:
 a) maseurul aplică bine palma pe fruntea celui masat, iar cealaltă pe ceafă, ca apoi să-şi mişte ambele
mâinii pe linia longitudinală, una spre cealaltă.
b) mâinile maseurului se aşează din direcţii opuse pe pielea capului, cu degetele apropiate între ele.
Mâinile se mişcă înspre u rec Iu şi gât pe lima longitudinii la a capului. După ce degetele maseurului au
parcurs prima linie longitudinală, de la rădăcina nasului spre creştetul capului şi în jos, spre gât, mâinile se
aşează din nou în poziţia iniţială, dar cu două degte mai jos, adică în dreptul parţii mijlocii a ochiului. După
aceea, mâinile se mişcă peste tâmplă, spre ceafă, apoi se aşează degetele lângă colţul extern al ochiului şi se
mişcă tot spre ceafă, trecând peste tâmplă. Acest procedeu se poate face cu o singură mână sau cu ambele.
Fricţiunea
După netezire, se trece la fricţionarea pielii capului. Fricţiunile pot fi:
a) longitudinale
b) circulare
Bătătoritul se execută cu pulpele a 3-5 degete, cu ambele mâini, simultan sau alternativ.
Pentru vibraţii, se va folosi vibratorul electric.

Masajul capului este indicat în cazuri de:

• migrene
• oboseală
• stări congestive
• insolaţii
• căderea părului

MASAJUL FEŢEI
Masajul feţei constă în masarea pielii, a muşchilor feţei şi al nervilor. Nu trebuie pierdut din vedere
că în acest masaj procedeele generale se coordoncază cu direcţia vaselor care pleacă de la faţă.

Fig. 52

Punctele de masaj sunt următoarele:

a. primul punct sensibil al ramurii superioare orbitale este la locul de ieşire a nervului din orbită, în
şanţul orbital superior; al doilea punct se află peretele superior al orbitei, lângă rădăcina nasului.
b. primul punct sensibil al nervului maxilarului superior este sub ochi, pe orificiul maxilarului superior;
al doilea se află pe buza superioară.
c. punctul sensibil al ramurii mandibulare se găseşte la trei degete distanţă de mijlocul bărbiei,
aproximativ pe linia perpendiculară care trece prin al doilea molar. Nervul facial iese din cavitatea craniană
prin orificiul stilo-mastoidian al osului temporal.
Pentru masajul aplicat pe pielea feţei există mai multe scheme. În cea mai des utilizată şi cea mai
eficientă de fapt, sunt marcate direcţiile muşchilor faciali, pe care se execută masajul, prin următoarele
procedee:
• netezire
• fricţiune
• frământat
• bătătorit
• presiune
• vibraţii
 MASAJUL FEŢEI DUPĂ METODA ZABLUDOVSCHI
1. netezirea şi frământatul frunţii;
2. frământatul nasului
3. frământarea regiunii molare
4.frământarea regiunii molare drepte cu ambele mâini
5.netezirea cutelor frontale
6. vibraţia feţei
7. netezirea cutelor de sub ochi
8. netezirea cutelor între buză şi bărbie

MASAJUL OCHILOR Fig. 53

Procedeul de masare a ochilor constă din netezirea aplicată pe
traseul orbicularului pleoapelor, din fricţiuni uşoare ale globului ocular
şi din mişcări vibratorii uşoare care se fac pe aceste porţiuni.
Netezirea se face începând de la rădăcina nasului spre pleoapa
superioară şi inferioară.
Fricţiunea se face cu un singur deget care efectuează o mişcare
circulară şi radială. Se recomandă ca în timpul fricţiunii, cel masat să
îşi mişte globul ocular în sus-jos şi în stânga-dreapta.
Vibraţiile la ochi se vor efectua de către maseur în felul
următor: degetele arătătoare se sprijină pe arcade, iar degetul mijlociu
şi inelarul se aplică bine pe globul ocular; degetele mici sunt lăsate în jos şi se sprijină în regiunea buzei
superioare. Degetul mijlociu şi inelar execută vibraţii uşoare.

MASAJUL GATULUI. Masajul gâtului este prescris în cazuri de:

• hiperemia creierului şi a menignelor
• stările de hiperemie ale căilor nazale şi laringelui
• inflamaţia căilor nazale şi laringelui
• amigdalite
• inflamaţii ale ganglionilor submaxilari
La masajul gâtului se masează separat ceafa, părţile laterale şi partea anterioară a gâtului, făcând uz
de următoarele procedee:
• netezire
• stoarcere
• frământat

MASAJUL PIEPTULUI
Se masează următorii muşchi:
• muşchiul marelui pectoral
• muşchii intercostali
• muşchii dinţaţi anteriori
• diafragmul

MASAJUL ABDOMENULUI
Abdomenul se masează odată cu cutia toracică. La unele persoane, regiunea abdominală este
prevăzută cu o mare sensibilitate cu caracter specific, care împiedică deseori aplicarea manevrelor de masaj.
Netezirea se poate aplica şi pe porţiuni limitate:
• epigastrică
• subcostală
• pe flancuri
 • ombilicală şi subombilicală
• în şanţurile iliace
• regiunea suprapubiană

Fricţiunea se aplică cu:

• palma întreagă
• cu podul palmei
• cu rădăcina mâinii
• cu marginea cubitală a palmei (mai rar)
• cu degetele (foarte rar)
Efectele masajului abdominal sunt mai puţin mecanice şi mai multe de natură reflexă; ele se răsfrâng
în primul rând asupra elementelor constitutive ale peretelui şi în al doilea rând asupra organelor din cavitatea
abdominală.

MASAJUL SPATELUI
Se masează următorii muşchi:
• muşchii laţi ai spatelui
• muşchii lungi ai spatelui
• muşchiul trapez

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

Din punct de vedere al sistemului limfatic, se poate spune că membrele inferioare au un sistem foarte
ramificai, iar in purica de sus gravitează spre doi centrii şi anume ganglionii inghinali şi ganglionii situaţi în
perineu. Ganglionii pcrmali bl rang limfa din regiunea fesieră şi din jumătatea superioară a părţii interne ale
coapselor, celelalte vase se îndreaptă spre regiunea inghinală, (fig 5.9. 5 10)
Dintre trunchiurile nervoase mai mari. asupra cărora maseurul poate avea influenţă directă cu mâna.
a. nervul creeral care poate fi aiins prin presiune numai sub ligamentul iui Poupart. pe partea exterioară a
arterei femurale şi în triunghiul lui Scarpa.
b. nervul sciatic, accesibil de la marginea externă a iscluonulii până la mijlocul spaţiului popliteu
• una din ramurile acestui nerv -nervul tibial - se găseşte ascunsă în unghiul inferior al spaţiului
popliteu. sub stratul gros alcătuit din muşchii gemeni şi devine accesibil presiunii doar la ieşirea în afara
tendonului lui Ahile. Spre marginea posterioară a maleolei interne
• o altă ramura a nervului sciatic este ramura peronială, mai precis ramificaţia superficială a acesteia,
dacă vorbim despre accesibilitatea la presiune. Aceasta ocoleşte pe dedesubt capul peroneului, pentru a ieşi
pe partea antero-externă a gambei şi a coborî pe partea dorsală a labei piciorului. Se vor masa separat:
• laba piciorului
• glezna
• gamba
• genunchiul
• coapsa
• regiunea fesieră

MASAJUL LABEI PICIORULUI ŞI A REGIUNII GLEZNEI

Cele şapte oase tarsiene şi cele cinci melatarsicne, fixate între ele cu ligamente puternice, care leagă
un os de celălalt, alcătuiesc structura bolţii de rezistenţă şi elasticitate a labei piciorului. Această rezistenţă se
măreşte şi prin tonusul mărit al muşchiului tibial anterior, peronier, tibial posterior şi muşchi flexori ai
degetului mare. Toţi aceşti muşchi se găsesc pe gambă, iar tendoanele lor se inseră pe oasele labei piciorului.
Tulburarea integrităţii acestor ligamente duce la diverse afecţiuni, precum platfusul sau imobilitate
parţială; de aceea, masajul labei piciorului are o importanţă profilactică.
Pe partea plantară a labei piciorului se găsesc muşchii scurţi. Aceştia se inseră pe oasele labei
piciorului, participă la susţinerea bolţii şi mişcă degetele piciorului. O importanţa practică pentru masaj au
tendoanele muşchilor lungi ai gambei, care trec prin labă şi suni acoperiţi cu teci sinoviale. Pe partea dorsală
a labei piciorului aceste tendoane se găsesc pe oase şi se îndreaptă spre degetele corespunzătoare.
 Tendoanele muşchilor lungi de pe partea posterioară a gambei trec pe talpă, pe sub maleola interioară
şi se inseră pe oasele metatarsiene şi pe falangele degetelor.
În timpul masajului se fricţionează în primul rând talpa piciorului prin procedeul „în pieptene”, apoi se trece
la fricţiunea rectilinie, în spirală, circulară, a falangelor degetelor, coborând pe traiectul lendoanelor lungi,
de la degetele picioarelor spre gleznă.
Manevra de fricţionare se va alterna cu una de netezire cu palma, pe partea anterioară a labei
piciorului.
Pe partea din spate a labei piciorului, în regiunea articulaţiei gleznei, se găsesc tendoane lungi,
ascunse în teci tendinoase care trec pe sub ligamentul anterior al labei piciorului. Pe sub maleola internă se
găsesc tendoanele muşchilor lungi de pe partea posterioară a gambei, iar în regiunea tuberozităţii calcaniene
se insera tendonul lui Ahile. Structura generală a articulaţiei face ca aparatul ligamentar anterior şi lateral al
tenderului lui Ahile să fie mai accesibil. In partea anterioară şi posterioară, capsula articulară care protejează
articulaţia este mai slabă decât la orice alta articulaţie. În părţile laterale, unde se găsesc maleolele, prezintă
ligamente auxiliare foarte puternice. Capsula articulară se prinde de tibie şi peroneu, aproximativ la nivelul
maleolei interne. Intinzându-se în jos, ea cuprinde parţial astragalul si se prinde pe el.
Masajul capsulei se va face astfel:
a. pe suprafaţa anterioară unde are o lăţime de trei degete şi este destul de superficială, fiind situată sub
extensorii labei piciorului şi ai degetelor
b. pe ambele părţi laterale, sub maleole
c. pe partea posterioară, unde este acoperită de tendonul lui Ahile. Degetul care masează nu poate să
ajungă la capsulă direct, decât după ce a pătruns adânc în ambele laturi ale tendonului lui Ahile.
Netezirea. Se va face începând cu partea dorsală a labei piciorului. Pornind de la baza degetelor,
mâna dreaptă a maseurului ocoleşte proeminenţele osoase întâlnite, pe traiectul grupului de muşchi alcătuit
din tibialul anterior şi extensorii degetelor. După netezirea cu ajutorul pulpei degetului mare, se masează
fiecare deget şi spaţiile dintre degete.
Fricţiunea. In cazurile de exudaţii patologice în articulaţia gleznei, se observă că, de obicei, capsula
articulară se tumefiază şi iese în evidenţă pe partea anterioară a labei piciorului, lângă tendouul muşchilor
cxtensor. Exudatul şterge reliefurile existente în mod natural în această zonă. Dacă exudatul este foarte
puternic, atunci pe lângă tumefacţia anterioară, apar şi o serie de tumefacţii sub maleol, mai ales pe ambele
părţi ale tendonului lui Ahile.
Cele mai potrivite condiţii pentru a ajunge la partea anterioară a articulaţiei sunt create de flexiunea
dorsala a articulaţiei; în flexiunea plantară, se palpează mai uşor părţile posterioare ale capsulei articulare.
Pentru a face fricţiunea, piciorul celui masat se va aşeza pe banchetă, cu laba uşor extinsa. Fricţiunea se va
executa cu pulpele tuturor degetelor prin mişcări circulare, folosind alternativ degetul mare sau cele patru
degete.Se va supune procesului de fricţionare mai întâi zona de sub maleola externă. De aici, prin mişcări
cirulare, se va trece pe partea anterioară a capsulei şi se va cobori sub maleola internă. După aceea, aplicând
alternativ degetul mare sau cele patru degete, maseurul îşi va deplasa pulpele degetelor în jos, dincolo de
limitele maleolelor şi va executa mişcări de fricţiune în regiunea tendonului lui Ahile. Fricţiunea se va
termina în mod obligatoriu cu netezirea regiunii masate.

MASAJUL GAMBEI
Gamba conţine un număr foarte mare de fascicole musculare. Datorită acestui fapt, în afară de
masajul complet al acestor muşchi, se poate face şi câteodată este necesar, masajul fiecărei grupe musculare
în parte. În partea inferioară a gambei, fascicolele musculare lipsesc aproape total, în schimb găsim numai
tendoanele muşchilor gambei. În cele două părţi superioare însă, găsim grupe musculare importante, astfel:
1. grupa anterioară
• tibialul anterior
• extensorii lungi (comun al degetelor şi al degetului mare)

2. grupa laterală (muşchii peronieni)

3. cele două grupe posterioare

• tricepsul sural (muşchi voluminos şi superficial)
• tendonul lui Ahile
 Grupa anterioară. La masarea acestor muşchi, degetul mare al maseurului se va aplica în zona antero-
externă a gambei şi se va mişca de jos în sus, de-a lungul marginii externe, pe creasta tibiei. Celelalte degete
îl însoţesc pe linia situată între marginea anterioara a maleolei exterioare şi marginea anterioara a capului
peroneului. Degetele se întâlnesc în regiunea genunchiului. Din motiv că această zona este acoperită de o
fascie groasă, se recomandă mai ales frământatul simplu sau chiar cel cu îngreunare.

Grupa laterală este formată din cele două formaţiuni musculare peroniene. În cazul masajului acestei
grupe, degetul mare al maseurului se mişcă în sus, de la marginea anterioară a maleolei exterioare, spre
marginea anterioară a capului peroneului. Celelalte degete se ridică pe limita dintre muşchii peromeni şi
gemeni. Această plică se determină prin următoarele puncte de reper: în partea de sus se palpează uşor
terminaţia tendinoasă a muşchiului biceps, situată pe capul peronierului, iar jos avem ca punct de reper
marginea posterioară a maleolei externe. Linia dintre ele va defini plica mai sus menţionată.
Grupa de muşchi peronieri se vor masa în cele mai multe dintre cazuri prin stoarcere şi frământare
sau prin frământări cu metoda „în cleşte”.
In situaţia în care se masează partea posterioară a gambei, se va face o împărţire a acesteia în două
zone:
• jumătatea externă a muşchilor gemeni
• jumătatea internă a muşchilor gemeni, împreună cu tibialul posterior şi flexorii degetelor.
Când se masează prima parte, degetul mare se aşcază pe plica dintre muşchii peronieri şi gemeni, iar
celelalte degete sunt situate pe linia mediană a regiunii gemenilor. Masajul începe în linie dreaptă de la
tendonul lui Ahile şi continuă pe plica profundă dintre cele două capete ale muşchiului geamăn. Degetele se
întâlnesc în spaţiul popliteu. Masajul se va face cu mâna stângă.
Când se masează cealaltă parte, degetul mare se deplasează de-a lungul feţei interne a tibiei, iar
celelalte degete se mişcă mai întâi pe linia dreaptă ce continuă tendonul lui Ahile, apoi pe plica profundă
precizată mai sus şi care este situată între capetele gemenului.
In cazul acestui masaj, se vor aplica următoarele procedee:
• netezirea
•stoarcerea
•frământatul

MASAJUL GENUNCHIULUI
Articulaţia este caracterizată prin faptul că este înconjurată de o capsulă foarte rezistentă. Din cauza
culelor pe care le are pe suprafaţa anterioară, articulaţia genunchiului poate executa mişcări ample de
flexiune. Capsula articulaţiei genunchiului se prinde în partea de sus de epifiza interioară a femurului, lăsând
liberi ambii condili. In partea de jos, capsula articulara se prinde de marginea tibiei.
În interiorul articulaţiei se găsesc două meniscuri care formează un strat moale între cele două capete
articulare care se află în mişcare, şi anume femurul şi tibia. Articulaţia are ligamente interne. In capsula
articulaţiei genunchiului şi în special pe suprafaţa ei anterioară se găsesc straturile adipoase. Având rolul
unor tampoane, ele amortizează presiunile directe şi şocurile asupra genunchilor.
Pe părţile laterale ale articulaţiei se află ligamentele, foarte puternice şi suple, care exclud mişcările
laterale ale articulaţiei.
Peste suprafaţa anterioară a articulaţiei trece tendonul cvadricepsului femural, care are rolul de a
extinde gamba. Acesta trece peste articulaţie şi se inserează în tibie. Din partea articulaţiei, pe acest tendon
se prinde rotula.
In timpul masajului regiunii genunchiului, cel masat va avea piciorul întins pe banchetă şi se vor folosi
următoarele procedee de masaj:
• netezirea
• fricţiunea
Netezirea. Se va uplica în acest caz netezirea concentrică sau alternativă, care se va extinde pe partea
anterioară şi posterioară a coapsei.
Fricţiunea. În cazul de secreţii patologice în articulaţie, peretele posterior al articulaţiei genunchiului
se tumefiază. Exudatul strângându-se în fundul de sac superior al articulaţiei, împinge rotula înainte. In
diferitele procese cronice cum ar fi sinovitele, excrescenţele, depunerile, capsula se îngroaşă mai ales în
fundul de sac superior, amintit mai sus, în partea laterală faţă de rotulă, lângă ligamentele rotulei, mai jos de
ea şi în sfârşit, în spaţiul articular dintre femur şi tibie. Afecţiunile genunchiului sunt însoţite în general de
atrofierea cvadricepsului.
Când se găseşte lichid în cavitatea articulară, netezirea concentrica contribuie la resorbirea
exudatului din partea superioară a articulaţiei în ţesuturile învecinate.
Pentru fricţiunea porţiunii anterioare şi a părţilor laterale ale articulaţiei genunchiului, se folosesc pulpa
degetului mare şi cu eminenţa tenară. Se vor fricţiona în mod circular mai întâi părţile laterale ale jumătăţii
superioare, apoi se va cobori pe marginile rotulei până la spaţiul articular. Mişcându-se prin acest spaţiu,
degetele ajung până la spaţiul popliteu şi se întorc la rolulă, apoi se îndreaptă înainte, spre tuberozitatea
anterioară a tibiei. Dacă genunchiul este îndoit, atunci vârful degetului pătrunde mai uşor în spaţiul cuprins
între femur şi tibie.
În cazuri de îngroşare şi depuneri, procedeul de fricţionarc se va executa cu îngreunarea mâinii.
După ce regiunile masate au fost netezite, cel masat se va culca cu faţa în jos, pentru a se fricţiona partea
posterioară a capsulei articulare. Piciorul celui masat va sta pe sul sau pe antebraţul maseurului. Părţile
laterale ale capsulei sunt fricţionate la început cu pulpele şi eminenţele tenare, apoi se vor executa fricţiuni
circulare, în mod similar ca pe partea anterioară a capsulei genunchiului. Cu cât genunchiul se flexează mai
mult, cu atât se va pătrunde mai mult în adâncimea articulaţiei, sub tendonul muşchilor flexori.

MASAJUL COAPSEI
În procedeele ce caracterizează masajul parţial al coapsei se deosebesc cinci grupe musculare şi
anume:
l. grupa anterioară (mai ales cvadricepsul femural)
2. grupa lateral internă (muşchii adductori)
3. muşchiul cxtensor al fasciei lata
4. grupa postero-externă (bicepsul)
5. grupa postero-internă (muşchiul semitendinos şi semimembranos)

Grupa anterioară a muşchiului cvadriceps. Procedeul se va descrie pentru piciorul drept. Maseurul îşi
aplică mâna dreaptă pe gamba celui masat, mai jos de genunchi. Degetul mare se deplasează în sus pe linia
de la marginea exterioară a rotulei spre vârful marelui trohanter, iar celelalte degete se deplascază
concomitent de la marginea interioară a rotulei pe traiectul vaselor mari şi al muşchiului eroilor, adică pe
linia imaginară definită de la marginea interioara a rotulei spre linia iliaca antero-superioară.
Grupa musculară internă. Degetul mare al mâinii drepte va executa masajul de la spina iliacă antero-
superioară spre marginea internă a rotulei. Celelelate degete vor aluneca în acest timp pe traseul definit de
linia trasă de la condilul intern al tibiei spre marginea inferioară a simfizei pubiene. După ce ajung aici,
aceste degete se îndreaptă spre plica inghinală si ridicându-se de-a lungul ei, parcurg traseul până la spina
iliacă antero-superioară, unde se vor întâlni cu degetul mare.
Grupa musculară externă. La fel cu cele descrise anterior, procedeul se va descrie pentru piciorul
drept, urmând ca metoda să fie adaptată pentru celălalt picior. Masajul în acest caz se va executa cu mâna
dreaptă. Degetul mare se mişca de la marginea posterioară a capului peroneului spre marginea posterioară a
marelui trohanter, iar celelalte patru degete se deplasează de la marginea anterioară a capului peroneului, de-
a lungul marginii externe a rotulei, spre marginea anterioară a marelui trohanter. Pentru masajul acestei
grupe se recomandă folosirea metodelor de masaj prin frământat, în special cu îngreunare, din motiv că
fascia acestei regiuni este foarte compactă.
Grupa de muşchi postero-externă. Se va începe cu o mişcare a degetului mare al mâinii drepte în
centrul spaţiului popliteu, apoi degetul se mişcă pe linia mediană a coapsei, în plica adâncă dintre grupele
externe şi interne ale muşchilor flexori ai gambei, prin care trece nervul sciatic. În acest timp, celelalte patru
degete se îndreaptă de la capul peroneului spre marginea posterioară a marelui trohanter. Întâlnirea degetelor
are loc lângă pliul fesier.
Grupa de muşchi postero-internă. Muşchii de pe piciorul drept vor fi masaţi cu mâna stângă. Degetul
mare, deplasându-se în sus, se îndreaptă pe linia mediană a coapsei, spre pliul fesier. Celelalte degete se
mişcă pe linia posterioară a muşchilor adductori spre linia care merge de la condilul tibial intern spre
marginea inferioară a simfizei pubiene.
Trecând de la pliul fesier, degetul mare ajunge şi el aici şi se va întâlni cu celelalte patru degete.
 Masajul muşchilor coapsei. La aceşti muşchi, se recomandă aplicarea tuturor procedeelor descrise in
capitolele anterioare. Pe muşchiul cvadriceps se va executa:
• netezirea
• stoarcerea
• frământatul simplu sau cu îngreunarc.
• tocatul
• bătătoritul cu pumnii sau palmele
Pe muşchii adductori se va executa:
• netezirea
• stoarcerea
• frământatul
• bătătoritul cu pumnii
Pe muşchiul tensor al fasciei lata ca şi ne muşchii anteriori ai gambei se recomandă:
• frământatul
• netezirea
• stoarcerea
• tocatul

Vibraţiile nervului sciatic şi a ramurilor lui se fac la o distanţă de 4 cm de la marginea posterioară a

marelui trohanter, la mijlocul pliurilor fesiere, la partea posterioară a coapsei, la spaţiul popliteu, la partea
posterioară a gambei şi înapoia maleolei externe şi interne. Procedeul de vibraţie se va efectua cu pulpele
degetelor.

MASAJUL ARTICULAŢIEI COXO-FEMURALE

Masajul acestei articulaţii nu se poate face deoarece este acoperită din toate părţile de straturi mari de
muşchi, în schimb, în această articulaţie se pot executa diferite mişcări pasive.

MASAJUL REGIUNII FESIERE

Pe muşchii fesieri, în special la femei, se formează depuneri mari de grăsime. Pentru masajul acestei
regiuni mâinile maseurului trebuie să se mişte de la marele trohanter spre osul sacru şi osul iliac. Aceste
mişcări sunt condiţionate de direcţia fibrelor fesiere, dintre care unele au o direcţie oblică de la marele
trohanter spre osul sacru, iar altele merg în sus vcrtical de la marele trohanter spre creasta iliacă.
Pe muşchii fesieri se pot aplica:
• stoarceri energice
• frământări
• tocat
• bătătorit cu pumnii, etc.

MASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE

In cazul masajului acestor membre, trebuie să reamintim că circuitul vaselor limfatice acoperă
membrul superior din ţoale părţile ca o reţea. Vasele mai mari însă sunt asezate mai ales pe partea interioară
a braţului si a antebraţului. Tot aici se găsesc şi vasele mai profunde. Ganglionii limfatici cei mai importanţi
se găsesc în axilă si în plica cotului.
Trunchiurile venoase, accesibile presiunii exercitate de mâinile maseurului, se găsesc în special pe
braţ. începând cu şanţul cubital până în axilă. Aceste trunchiuri se întind pe o porţiune destul de mare, în
regiunea şanţului humeral intern. In cele două treimi inferioare ale şanţului humeral nu sunt accesibili decât
nervul cubital si cel median, iar în treimea superioară, este accesibil şi nervul radial.
Masajul braţului se face în etape, efectuându-se separat masajul:
• degetelor
• articulaţiei pumnului
• antebraţului
• articulaţiei cotului
 • braţului
• articulaţiei umărului.

MASAJUL DEGETELOR ŞI AL MÂINII

Mâna se caracterizează prin muşchi scurţi care pornesc de la oasele carpicne şi se grupează pe palmă,
sub formă de doua eminenţe musculare, lângă degetul mare si cel mic. Pe palmă, intre oasele metacarpiene,
se găsesc muşchii interosoşi.
Pe mâna propriu-zisă, în direcţia degetelor, găsim tendoanele lungi ale muşchilor antebraţului, înconjurate
de teci tendinoase rezistente. Pe partea palmară, spre fiecare deget, trec câte două tendoane ale flexorilor
degetelor. Ca antagonişti ai flexorilor, pe partea dorsală a mâinii, trece pentru fiecare deget câte un tendon al
extensorilor. Pe mână, între falangele degetelor si între oasele meta-carpiene şi carpiene, se găsesc foarte
multe articulaţii mici.
Datorita acestei structuri complexe a mâinii, în masajul acesteia se pot aplica un număr mare şi variat
de procedee de masaj.
Netezirea şi fricţiunea falangelor trebuie să se facă prin mişcări transversale pe suprafaţa superioară
şi inferioară a degetelor, ţinând cont de traiectul vaselor limfatice. Vasele limfatice mari şi vasele sanguine
sunt aşezate sistematic pe ambele părţi ale tendoanelor, atât pe partea palmară ca şi pe cea dorsală a fiecărui
deget. Degetele vor fi netezite prin mişcări circulare, executate cu pulpele degetului mare Fricţiunea se va
face prin procedee rectilinii, în spirală şi circulare. După acestea, se va trece la netezirea si fricţiunea părţii
palmare şi dorsale ale mâinii, pe traiectul tendoanelor degetelor.
Se vor netezi şi se vor fricţiona înainte de toate spaţiile interdigitale de pe faţa dorsală, iar apoi mâna
este întoarsă cu palma în sus şi se vor executa din nou netezirea şi fricţionarea. După acestea, se va frământa
mâna (eminenţa tenară şi hipotenară) cu ajutorul degetului mare şi cel mic.
Masajul se termină prin strângerea şi întinderea degetelor.

MASAJUL ARTICULAŢIEI PUMNULUI

Din punct de vedere fiziologic, mâna se articulează numai cu radiusul şi de aceea, însoţeşte -
urmăreşte mişcările lui. Cubitusul nu participă la alcătuirea articulaţiei cu oasele carpiene deoarece capătul
său inferior este separat de carp printr-un cartilagiu triunghiular. În felul acesta, faţa concavă a articulaţiei
radiocarpiene este formată din acest cartilagiu şi de capătul inferior al radiusului. Pe suprafaţa articulară a
acestuia se observă amprenta formei oaselor care vin în contact cu el şi anume scafoidul şi semilunarul.
Suprafaţa articulară este împărţită în două printr-o creastă mică. Articulaţia este înconjurată de o
capsulă articulară compactă, nu prea întinsă, care este fixată pe de o parte de radius şi marginile cartilagiului
triunghiular, iar pe de altă parte, de trei oase din primul rând al carpului.
Capsula articulară este mai scurtă şi mai compactă pe părţile laterale, în dreptul apofizelor stiloide
ale radiusului şi cubitusului, decât pe partea palmară şi dorsală. Ligamentele laterale şi anume cel radial-
extern şi cel cubital-intern sunt atât de puternice încât apropie foarte bine oasele articulare unul de celălalt.
Pe partea extensoare, capsula este superficială, fiind aşezată imediat sub piele; pe partea flexoare nu este
profundă, deoarece se găseşte în groapa carpiană, fiind acoperită cu numeroasele tendoane ale muşchilor
flexori ai mâinii şi ai degetelor.
Poziţia articulaţiei în timpul masajului: Dacă cel masat e culcat pe spate, atunci mâna lui se sprijină
pe coapsa maseurului. Dacă însă sade, atunci cel masat îşi va aşeza braţul pe măsuţa de masaj, in aşa fel
încât antebraţul să se găsească pe măsuţa, iar mâna să fie uşor flectată.
Netezirea. Masajul se începe obligatoriu prin netezirea articulaţiei. Maseurul apucă degetele mâinii
care urmează a fi masată şi imprimă antebraţului o poziţie stabilă; cealaltă palmă o aşează pe partea dorsală
a mâinii şi execută mişcarea de netezire, urcând până la cot. După aceasta, antebraţul se întoarce cu flexorii
şi palma în sus şi netezirea se face de la palmă până la plica cotului, în felul acesta netezirea se face în
pronaţie şi supinaţie, pe toată lungimea antebraţului.
Fricţiunea. Când trecem la fricţiune este foarte importam să reţinem că în articulaţia pumnului,
capsula articulară este mai accesibilă pe partea dorsală şi pe părţile laterale ale articulaţiei. Dacă avem în
articulaţie un hematom sau un alt exudat care nu s-a resorbit, atunci va apărea imediat pe partea dorsală a
articulaţiei o tumefacţie caracteristică transversală.
 Urmările unei inflamaţii acute ating nu numai articulaţia pumnului, ci şi articulaţiile vecine şi
ţesuturile moi care le înconjoară. In asemenea cazuri, se observă o tumefacţie întinsă pe toata regiunea
articulaţiilor pumnului şi mâinii, iar oasele se palpează cu mare greutate. Când se aplică fricţiunea, se vor
utiliza mai ales mişcări de fricţiune cu pulpa dcgetului mare. Se recomandă ca procedeul să se înceapă pe
una din părţile laterale ale articulaţiei prin mişcări circulare şi mărunte, efectuate cu pulpa degetului mare
care va căuta să pătrundă în capsula articulară. Se va trece apoi pe partea dorsală a articulaţiei, având grijă ca
mâna să fie uşor flectată.
Când se aplică fricţiunea pe partea flexoare, maseurul flectează la maxim mâna, apropiind-o de
trunchi, ca să poată ajunge la capsulă. Dacă există aderenţe între tecile tendinoase şi părţile moi ale
articulaţiei, maseurul va căuta să pătrundă cât mai adânc între tendoanele muşchilor flexori, acţionând în
felul acesta asupra aderenţelor.Mai există posibilitatea folosirii procedeului în care degetul mare apucă
împreună cu cel mic articulaţia pe părţiie laterale, iar celelalte trei degete efectuează mişcări de fricţiune pe
spaţiul articular, deplasându-se pe partea palmară şi dorsală a articulaţiei. După terminarea manevrelor de
fricţionare, se va trece la netezirea pumnului.

MASAJUL ANTEBRAŢULUI
Există două grupe musculare mari, despărţite între ele de pereţi conjunctivi. Aceste grupe sunt
flexorii şi extensorii.
Din grupa flexorilor fac parte muşchii flexori ai mâinii şi ai degetelor şi cei care întorc mâna cu palma în jos
(muşchii pronatori). Aceşti muşchi se inserează sus pe epitroclea humerală şi se palpează uşor în regiunea
cotului.
Grupa extensorilor include muşchii extensori ai mâinii şi ai degetelor şi cei care întorc mâna cu
palmele în sus (muşchii supinatori). Aceştia se inserează sus pe epicondilul humerusului.
Aceste două grupe musculare sunt despărţite între ele pe partea externa printr-un perete de ţesut conjunctiv
compact, marginea internă fiind formală din creasta cubilusului, care se palpează uşor pe toată întinderea
antebraţului.
Dacă se face un masaj general, atunci mâna maseurului, masând antebraţul pe partea palmară şi
dorsală, în timp ce execută neteziri şi fricţiuni, va cuprinde deopotrivă şi în mod egal atât grupa flexorilor cât
şi cea a extensorilor.
Dacă, dimpotrivă, se face un masaj parţial, cu scopul de a acţiona asupra fiecărui fascicol muscular al
antebraţului în parte, maseurul va trebui să renunţe la poziţia lui obişnuită. Netezirea, stoarcerea,
frământatul, se vor face în felul următor: mâna dreaptă a maseurului va lua poziţia iniţială, adică sub un
unghi drept faţă de banchetă; maseurul apucă cu mâna stângă mâna celui masat, iar cu dreapta începe să
maseze flexorii antebraţului. Dacă se masează antebraţul drept, atunci mâna dreaptă a maseurului execută
netezirea, stoarcerea sau frământatul în sens centripet.
Masajul va începe de la partea palmară a articulaţiei pumnului. Degetul mare al maseurului alunecă,
la început de-a lungul radiusului, apoi prin şanţul dintre lungul supinator şi flexori, iar celelalte patru degete
care-1 însoţesc, alunecă pe cubitus fără a depăşi limitele lui. Lângă epitrochlee, degetul mare şi celelalte
degete se întâlnesc.
După ce s-a terminat masajul grupei flexorilor se va trece la masarea extensorilor. Acest masaj se va
executa pe partea dorsală a antebraţului.
Mâna dreaptă a maseurului se aşează pe partea dorsală a antebraţului, mai sus de articulaţia pumnului
si se mişcă spre centru. În această deplasare, degetul mare se mişcă de-a lungul cubitusului. Celelalte patru
degete se îndreaptă spre şanţul ce desparte flexorii de extensori, la o distanţă de 9-10 cm de articulaţia pum-
nului. La început, ele se vor mişca de-a lungul radiusului, apoi între lungul supinator şi muşchii flexori.
Lângă epicondil, degetul mare şi cel arătător se vor apropia. În cazuri ieşite din comun, masajul separat al
flexorilor şi extensorilor se poate face şi atunci când braţul atârnă în jos.
Pe antebraţ se vor aplica următoarele procedee de masaj:
• netezirea
• stoarcerea fără îngreunare
• frământatul
• bătătoritul cu pumnii (alternat cu frământat)

MASAJUL ARTICULAŢIEI COTULUI

 Cele trei articulaţii care formează articulaţia cotului sunt înconjurate de o capsulă articulara, fixată în
numeroase puncte ale humerusului, la o distanţă mai mică sau mai mare faţă de marginile suprafeţei
articulare. Distanţa dintre acestea şi linia de fixare a capsulei articulare este foarte mare, mai ales la nivelul
gropii olecraniene şi coronoide, unde capsula se inserează în marginile superioare ale acestor gropi, formând
nişte pungi, pentru a cuprinde epifiza coronoidă şi olecranul atunci când antebraţul este flectat sau întins. În
regiunea epicondilului si a epitrochleei, capsula articulară se insera aproape de vârful acestor proeminenţe
osoase.
Membrana sinovială care căptuşeşte suprafaţa interioară a capsulei articulare, formează, pe locurile
unde se prinde de os, cute care conţin grăsime. Acolo unde capsula articulară este întinsă, peste groapa
olecraniană şi coronoidă depozitul de grăsime de sub membrana sinovială formează nişte pungi la ieşirea
olecranului şi apofizei coronoide din aceste gropi. Acolo unde capsula fibroasă se insera peste marginile
suprafeţei articulare, membrana sinovială trece pe suprafaţa osului acoperită de periost şi în felul acesta,
acoperă fundul ambelor gropi. Lângă gâtul radiusului, acolo unde capsula fibroasă nu este prinsă de os,
membrana sinovială trece de asemenea pe os, aderă de el şi în felul acesta închide ermetic cavitatea
articulară.
Ligamentele auxiliare ale articulaţiei intră în alcătuirea capsulei şi nu se pot separa de ea. Ele se
găsesc pe părţile laterale, adică în porţiunile mai puţin mobile. Unul din aceste ligamente se numeşte
ligamentul lateral intern, iar celălalt, lateral extern. Ligamentele fiind foarte întinse, oasele din articulaţia
colului păstrează între ele un contact atât de strâns încât nici o forţă externă puternică nu poate să le
despartă.
Poziţia celui masat: Se recomanda ca cel masat să şadă în timpul masării cotului. In cazuri extreme,
cel masat poate să fie culcat pe spate, cu braţul îndoit. Masajul se va face pe partea unde se găsesc flexorii.
Netezirea. Articulaţia va fi masată pe toată întinderea ei. Mişcările mâinii care efectuaza masajul
încep pe antebraţ şi se termină pe grupele muşchiului biceps şi triceps. In procesul masajului, se vor alterna
acţiunea mâinii stângi cu cea a mâinii drepte. Când o mână lucrează, cealaltă sprijină mâna sau antebraţul
celui care este masat.
Fricţiunea. Acumularea de produse toxice patologice în articulaţia colului se constată cu uşurinţă. În
aceste cazuri, regiunea în care se insera tricepsul capălt aspectul unei tumefacţii semiovale proeminente. Pe
părţile laterale ale tendonului tricepsului apar tumefacţii destul de mari care se întind în jos, pe ambele părţi
ale olecranului. Pe partea radială, tumefacţiile se plasează între olecran şi epicondil, care rămâne liber. In
accidentele grave, de obicei, se întinde mai jos de epicondil o tumefacţie transversală care se îndreaptă spre
muşchiul supinator. Pe partea cubitală, tumefacţia se îninde mai jos de tendonul tricepsului: pe marginea
interioară a olecranului, tumefacţia apare între olecran şi epitrochlee, corespunzătoare părţii posterioare şi
laterale a capsulei articulare peste care trece nervul cubital.
Procedeul de bază în masajul articulaţiei cu ajutorul fricţiunii se concentrează asupra laturii flexoare
ale articulaţiei cotului. Pe aceasta parte, tumefacţia capsulei este foarte puţin vizibilă în exterior, dar se poate
simţi dacă se palpează cu degetele.
Dacă articulaţia se flectează, maseurul pătrunde adânc cu degetele în articulaţie şi ajunge uşor la
acele părţi ale capsulei articulare, care se găsesc deasupra apofizei coronoide şi pe marginea interioară a
articulaţiei. Se recomandă folosirea metodei fricţiunii circulare cu pulpele degetelor mari şi ale celorlalte
patru degete.
Poziţia maseurului va fi una laterală faţă de cel masat. După ce a terminat de netezit articulaţia,
maseurul susţine cu o mână antebraţul celui masat, aşează pulpa degetului mare ceva mai înăuntru faţă de
olecran şi începe să-1 deplaseze în afară, prin mişcări circulare, insistând ceva mai mult pe partea exterioară
şi terminând fricţiunea în regiunea capului radial, care se poate palpa. Mişcările circulare ale degetului mare
sunt alternate de mişcări de netezire a articulaţiei, cu ajutorul pulpei degetului mare.
După aceasta, maseurul întinde pe cel masat pe spate sau se aşează drept în faţa lui. Braţul celui
masat va fi îndoit din cot şi se va sprijini pe trunchiul maseurului; în această poziţie, maseurul va efectua cu
pulpele degetului mare sau alternativ cu pulpele celorlalte patru degete, mişcări circulare mici, pentru a
putea pătrunde adânc în interiorul articulaţiei cotului. După terminarea fricţiunii, se va face netezirea
articulaţiei.
La netezirea şi fricţiunea părţii interioare, braţul se va îndoi şi se va aşeza în unghi. La netezirea
articulaţiei cotului, se vor include şi părţile inferioare ale tricepsului, bicepsului şi ale brachialului anterior.
 Fricţiunea începe de pe părţile laterale ale articulaţiei, adică de pe partea radială, pe articulaţia
humero-radială şi de pe partea cubitală pe articulaţia humero-cubitala. Pornind din aceste două puncte,
degetele mari ale maseurului se vor deplasa concomitent. Maseurul va susţine braţul celui masat. Ajungând
până la olecran, degetele alunecă pe marginile lui şi pe părţile laterale ale tendonului tricepsului. De acolo,
ele revin în poziţia iniţială. Procedeele de fricţiune se vor face rectiliniu şi circular.
În cazul în care fricţiunea părţii interioare ale capsulei se face de pe partea palmara, atunci degetul
mare se va introduce sub tendonul bicepsului pentru a fricţiona circular sub capsula articulară. În afară de
acest procedeu de fricţionare, se mai poate folosi şi metoda „în cleşte”, în spirală şi rectilniu.

MASAJUL REGIUNII BRAŢULUI ŞI UMĂRULUI

În masajul acestor regiuni, se masează separat trei grupe musculare:
a. regiunea bicepsului
b. tricepsul (extensor)
c .deltoidul

Masajul bicepsului începe de mai jos de articulaţia cotului si se îndreaptă în sus spre axilă. La
netezire, stoarcere şi frământat, palma care masează trebuie să adere bine pe suprafaţa bicepsului. Luând ca
exemplu masarea bratului drept, cele patru degete ale maseurului alunecă pe şanţul intern al bicepsului, fără
să apese sau să preseze prea tare asupra lui, deoarece aici se găseşte artera şi vena humerală şi nervii
braţului; în acest timp, degetul mare se mişcă în şanţul exterior al bicepsului. Degetul marc va ocoli
deltoidul pe marginea anterioară şi se va întâlni cu celelalte patru degete în axilă. Se recomanda următoarele
procedee de masaj:
• netezirea
• frământatul cu o mână
• stoarcerea

Masajul tricepsului se execută în aceeaşi direcţie. Mâna dreaptă a maseurului susţine braţul drept al
celui masat sub plica cotului, iar mâna stângă efectuează masajul. La netezire, stoarcere sau frământat,
degetul mare al maseurului se îndreaptă în sus, miscându-se mai întâi pe şanţul extern al bicepsului şi pe
urmă pe marginea deltoidului, până la axilă. In acelaşi timp, alunecă şi celelalte patru degete care se
deplasează întâi pe şanţul intern al bicepsului şi apoi pe deltoid. Toate degetele se întâlnesc în axilă. Pe
triceps se execută următoarele procedee:
• netezirea
• stoarcerea
• frământatul
• rulatul

Masajul muşchiului deltoid se face prin două procedee:

l. dacă muşchiul este slab dezvoltat, atunci netezirea, stoarcerea şi frământatul se pot face cu o singură
mână, pe toată porţiunea deltoidiană. Degetul mare al mâinii drepte alunecă pe marginea exterioară a
muşchiului, iar celelalte patru degete pe marginea interioară, până la claviculă şi acromion
2. dacă muşchiul este bine dezvoltat, atunci el se masează fragmentar. În mijlocul muşchiului trece o
aponevroză groasă care permite masarea muşchiului pe două părţi diferite. În acest caz, procedeele de
netezire, stoarcere şi frământat se vor face separat pe fiecare jumătate a muşchiului.

MASAJUL ARTICULAŢIEI UMĂRULUI

Capsula articulară a umărului are caracteristica de a fi extrem de liberă şi se insera periferia cavităţii
glenoide. Pe humerus, marginea capsulei articulare se insera de gâtul anatomic al osului, la o distanţă redusă
de marginea suprafeţei articulare. Deasupra şanţului dintre trochiter şi trochin, capsula articulară trece ca o
punte de la o proeminenţă la alta, fără să se prindă de fundul şanţului. Datoriă acestui fapt, în capsulă se
formează o deschizătură prin care tendonul bicepsului pătrunde în cavitatea articulară. Acest tendon, după ce
va trece peste capul humerusului, se insera pe marginea superioară a cavităţii glenoide. Acesta este singurul
loc din tot corpul unde tendonul pătrunde în interiorul cavităţii articulare, cu toate că închiderea ermetică a
articulaţiei nu este compromisă prin această pătrundere a tendonului, deoarece membrana sinovială trece de
la marginile orificiului capsulei pe tendon si-l acoperă ca un manşon pe o porţiune destul de mare, până la
inserţia marelui pectoral şi a marelui dorsal.
Articulaţia umărului nu are ligamente auxiliare care să ţină humerusul şi omoplatul într-un contact
strâns. Rolul acestor ligamente care menţin oasele în contact este îndeplinit de muşchii care înconjoară
articulaţia şi care, trecând peste aceasta, se contopesc cu capsula ei şi se prind de trochin şi de trochiter,
înconjurând articulaţia din toate părţile prin tendoanele lor masive.
Se vor folosi următoarele procedee de masaj:
• netezirea
• fricţiunea
• vibratiile

Netezirea. La început, se netezeşte energic muşchiul deltoid, apoi se face netezirea în formă de
evantai a întregii zone a articulaţiei umărului.
Fricţiunea. Diversele produse patologice şi depuneri care se acumulează în capsula articulaţiei
umărului au un efect de modificare a configuraţiei ei, mai ales în următoarele zone:
• în faţă, mai jos si în afara apofizei coracoide, pe partea posterioară
• sub unghiul posterior al acromionului pe partea inferioara
• în regiunea axilară, în şanţul dintre trochin şi trochiter
• corespunător manşonului membranei sinoviale care îmbracă tendonul lung al bicepsului

Există două procedee de bază prin care se executa fricţiunea articulaţiei umărului:
1. în cazul primului procedeu, cel masat sade în faţa măsuţei de masaj cu antebraţul aşezat pe măsuţă,
creându-se astfel un sprijin solid pentru fricţiunea umărului. Cu aceeaşi eficacitate, dacă se renunţă la
măsuţa de masaj, maseurul îşi aşează piciorul, de aceeaşi parte cu articulaţia masată, pe un scaun si sprijină
antebraţul celui masat pe porţiunea superioară a coaspsei. Maseurul pune mâna pe regiunea umărului si
începe fricţiunea, masând de jos în sus peste capul humerusului. În această poz-ţie, daca degetul mare se
sprijină în regiunea humerusului, atunci celelalte patru degete execută mişcări de fricţionare, circulare şi
pătrund adânc prin aceste mişcări în aparatul ligamentar pe marginea anterioară a articulaţiei, până la axilă.
Dacă dimpotrivă, cele patru degete servesc ca punct de sprijin, alunci degetul mare se va îndrepta spre axilă,
executând mişcări circulare pe partea posterioară a articulaţiei.
2. al doilea procedeu prevede trei poziţii pentru braţul celui masat
a. Maseurul duce braţul celui masat la spate şi pune partea dorsală a mâinii pe regiunea lombară, pentru a
putea masa bine partea anterioară a capsulei. În această poziţie, capul humerusului împinge înainte puternic
capsula articulară. Maseurul stă în spatele celui masat şi sprijinindu-se cu degetul mare pe pulpele celorlalte
patru degete, fricţionează articulaţia prin mişcări circulare, îndreptate spre axilă. Acest procedeu se execută
de cele mai multe ori cu degetul arătător şi cel mijlociu.
b. Cel masat îşi pune mâna pe braţul opus pentru ca masarea părţii posterioare a capsulei articulare să se
facă mai bine. De exemplu, dacă se masează umărul drept, cel masat îşi va pune palma dreaptă pe umărul
stâng. Maseurul îşi sprijină degetul mare pe capul humerusului şi fricţionează cu pulpele celor patru degete
sau numai cu degetul arătător şi cel mijlociu regiunile proeminente ale părţilor posterioare ale capsulei.
c. Partea inferioară a capsulei umărului se va face în modul următor. Braţul celui masat se întinde şi se
aşează cu palma in jos pe umărul maseurului. Maseurul se sprijină cu pulpele celor patru degete în regiunea
capului humerusului, iar pulpa degetului mare pătrunde în axilă până palpează capul humerusului şi apoi
începe să execute fricţiuni circulare pe părţile laterale ale axilei, fără să apese pe ganglionii limfatici.
După ce braţul celui masat este lăsat de-a lungul corpului, se trece la fricţiunea şanţului dintre trochin şi
trochiter, unde se găseşte unul dintre tendoanele muşchiului biceps. Fricţiunea se face cu degetul mijlociu şi
cu cel inelar. Se folosesc cele mai variate mişcări pasive, după metoda analizată mai sus.

Vibraţiile membrului superior se vor face în următoarele puncte:

• vibraţia plexului brahial - se va face înapoia peretelui anterior al axilei.
• vibraţia nervului radial - se face pe partea exterioară a braţului, între porţiunea mijlocie şi cea
inferioară.
• vibraţia nervului cubital - se face pe partea interioară a braţului, în porţiunea inferioară sau între
epitrocglee şi olecran
 • vibraţiile nervului median - se face la limita dintre porţiunea mijlocie şi cea inferioară a antebraţului şi
anume pe faţa palmară a acestuia sau în porţiunea superioară a braţului pe marginea internă a bicepsului.

MASAJUL ŢESUTURILOR ŞI AL APARATELOR

În afară de formele de masaj care s-au prezentat până acum, forme în care elementele somatico-
fiziologice ale corpului şi organismului sunt prelucrate pe zone bine definite, pe regiuni şi segmente
anatomice, mai există şi alte forme de masaj, care prelucrcază în mod diferenţiat ţesuturile şi organele.
Ţesuturile corpului au structuri şi funcţiuni diferite, au o dispunere neuniformă în ceea ce priveşte
profunzimea şi întinderea areală, iar grosimea şi consistenţa variază de la o regiune la alta. Sensibilitatea şi
reacţiile ţcsulurilor la masare sunt inegale atât calitativ cât şi cantitativ şi aceasta din motivul că circulaţia
limfei şi a sângelui se diferenţiază, la fel ca şi dispunerea reţelelor nervoase. Aceste multiple particularităţi
cer o adaptare a metodelor de lucru pentru fiecare zonă, regiune masată, în parte.

MASAJUL PIELII
Pielea este primul ţesut cu care intră în contact orice maseur, în orice formă sau metodă de masaj.
Toate influenţele masajului se transmit prin intermediul acestui ţesut de la suprafaţa corpului uman. Este
ştiut făptul că pielea are rol de înveliş protector al corpului şi al funcţionării fiziologice profunde şi din acest
motiv, pentru a influenţa benefic aceste funcţiuni, dar şi în mod profilactic de prevenire a diferitelor boli şi
afecţiuni, se vor folosi diverse procedee de masaj alese cu discernământ şi adaptate cât mai bine la regiunea
care se masează.
Procedee de bază folosite la masajul pielii:
• netezirea
• fricţiunile
• bătătoritul (mai rar)

Netezirea se face după orientarea şi dispoziţia reţelei vasculare superficiale. Alunecările vor urma
direcţia în care curge sângele în vene şi în capilare şi a limfei prin spaţiile intercelulare şi prin vasele
limfatice. Dinamica curgerii acestor lichide va fi şi cea care stabileşte viteza şi ritmul cu care se vor efectua
manevrele de netezire, care vor fi mai rapide pentru circulaţia venoasă, mai lente pentru cea capilară şi
foarte lente sau ritmic întrerupte pentru cea limfatică. Presiunea cu care se efectucază netezirea depinde de
grosimea pielii şi de profunzimea reţelei vasculare. Întinderea mişcării de netezire nu mai depinde strict de
limitele regiunilor anatomice sau ale segmentelor de masaj definite până acum, ci de dimensiunea suprafeţei
de piele care trebuie masată. Din acest punct de vedere, distingem suprafeţe:
• reduse
• medii
• întinse sau mari
Durata executării netezirii pielii poate deci să varieze între limite foarte largi.
Scopul acestor neteziri este de a activa circulaţia prin piele, mărind în acelaşi timp cantitatea de
sânge care circulă la suprafaţa corpului, care are ca efect degajarea circulaţiei mai profunde şi implicit,
stimularea schimburilor nutritive locale şi reglarea circulaţiei limfei şi a umorilor.
Pentru a influenţa sistemul nervos ale cărui terminaţii şi ramificaţii se găsesc în piele, netezi rea se va
face cu o tehnică deosebita, variind ca sens întindere şi apăsare. Sensul netezirii se va orienta după forma şi
relieful suprafeţei de piele pe care vrem s-o masăm. Întinderea acestor manevre este la fel de variată, ea
putându-se limita la regiuni şi segmente anatomice definite, dar poate în acelaşi timp să le depăşească pe
acestea în funcţie de scopul final urmărit al masajului. După scop, netezirile pot fi:
• excitante - stimulatoare
• calmante - relaxatoare
Cele excitante vorfi mai rapide şi mai viguroase, de o durată mai scurtă, iar cele calmante vor fi
dimpotrivă mai uşoare şi mai lente, cu o durată ce se poate prelungi după necesităţi, mai ales atunci când
netezirea este singurul procedeu indicat sau posibil de masaj pentru o suprafaţă anume a pielii.
Fricţiunea pielii se face mai mult cu vârfurile şi cu faţa palmară a degetelor, pe suprafeţe nu foarte
întinse, cu palma si cu rădăcinile mâinii pe suprafeţe mai mari. Se va evita întotdeauna frecarea pielii.
Fricţiunea mobilizează pielea în raport cu straturile profunde, atât cât îi permite elasticitatea sa normală.
Manevrele de fricţiune vor fi:
 • circulare
• semicirculare
• liniare

Aceste manevre se vor executa cu o mână sau cu ambele mâini, lucrând simultan sau alternativ,
simetric sau asimetric, după forma segmentelor anatomice sau a regiunilor şi după necesitaţi. Adesea
fricţiunea pielii se execută sub forma unei cute ridicate între degetul mare şi celelalte patru degete sau între
marginile cubitale ale palmelor. Presiunea trebuie să fie uşoară, pentru a nu depăşi straturile profunde ale
pielii.
Fricţiunea exercită mecanic elasticitatea şi mobilitatea pielii. În cazul în care aceste calităţi sunt
reduse şi când vrem să desfacem aderenţele formate între piele si straturile profunde, se va executa această
manevră cu o intensitate mai marită.
Durata fricţiunii este, ca şi în cazul procedeelor de netezire, variată: dacă se încadrcază într-un
complex de procedee, durata va fi limitată în timp, pe când atunci când se execută ca manevră de sine
stătătoare, ea se va prelungi atât cât este necesar să se obţină efectul dorit.

Bătătoritul. Cea mai indicată metodă este tocatul uşor cu pulpele degetelor. Această manev ră are o
puternică influenţă asupa terminaţiilor nervoase senzitive, motoare şi mai ales trofice, evidenţiate pnntr-o
înroşire şi o creştere a temperaturii zonei masate.

Vibraţiile pot fi folosite ca manevre de sine stătătoare sau asociate cu celelalte manevre, netezirea,
fricţiunile, presiunile. Ele se pot executa manual sau mecanic. Au ca efect încălzirea pielii, scăderea
sensibilităţii acesteia, provocând o senzaţie specifică de amorţeală.
Masajul exercită asupra pielii o serie de influenţe mecanice şi reflexe:
• îndepărtcază stratul de celule moarte ale epidemiei
• slimulează procesele de eliminare a secreţiilor din glande
• favorizează respiraţia cutanată
• se intensifica circulaţia prin lărgirea vaselor
• se îmbunătăţesc funcţiile nutritive ale pielii
• creşte temperatura locală

MASAJUL ŢESUTURILOR CONJUNCTIVE

Pe baza celor mai recente cercetări, ţesutul conjunctiv, de umplutură sau de legătură dintre piele şi
celelalte ţesuturi, a căpătat o importanţă din ce în ce mai mărită. Acest ţesut îndeplineşte un număr mare de
funcţii mecanice şi fiziologice.
Din punct de vedere mecanic, ţesuturile conjunctive îndeplinesc funcţia de protecţie pe care o are şi
pielea şi contribuie prin raporturile lor cu aparatul locomotor la funcţiile de sprijin şi mişcare. In acest ţesut
se ramifică o vastă reţea vasculară şi nervoasă; la acest nivel au loc o serie de fenomene hormonale, de
apărare şi regenerare a ţesuturilor. Aici se depozitează grăsimea şi alte rezerve ale organismului.
Supleţea ţesutului conjunctiv este dată de un număr mare de fibre elastice care intră în componenţa
sa. Pierderea elasticităţii acestui ţesut prin cicatrizare, fibrozare, sclerozare sau degenerare scade mult din
rolul său mecanic şi fiziologic.
Graţie marii sale accesibilităţi, masajul are o influenţă cu totul deosebită asupra acestui ţesut. Se vor
folosi aceleaşi manevre ca la masajul pielii:
• netezire
• fricţiune
• frământat
• bătătorit
• vibraţii
Netezirile vor fi in mod evident mai intense, pentru a pătrunde mai bine în adâncimea ţesuturilor şi a
spaţiilor dintre muşchi şi alte organe sau pentru a stimula circulaţia din reţeaua vasculară mai profundă. Se
poate folosi în anumite cazuri procedeul de fricţionare în pieptene. Pentru circulaţia limfatică se vor aplica
neteziri apăsate, sacadate, dar mai lente.
 Fricţiunea este procedeul caracteristic masajului ţesutului conjunctiv. Această manevră se execută cu
degetele, palmele, tăişul sau rădăcina mâinii şi în unele cazuri chiar cu pumnul închis. Pe regiuni mici se
fricţionează cu vârful degetelor. În caz de cicatrice şi aderenţe, vom folosi manevre mai intense, mai
patrunzăloare, insistente, prin care căutăm să dezagregam formaţiunile patologice.
Frământatul se utilizează mai ales sub forma în cută, îndeosebi când vrem să acţionăm asupra
depozitelor grăsoase adunate în acest ţesut.
Bătătorizul. Se recomandă tocatul, care stimulează cel mai bine funcţiile vegetative locale.
Vibraţiile simple sau asociate cu alte manevre au efecte calmante, relaxatoare.
Masajul ţesutului conjunctiv este foarte important pentru:
• circulaţia sângelui
• stimularea funcţiilor mecanice şi fiziologice normale
• prevenirea şi combaterea depunerilor grăsoase în exces
• eliminarea aderenţelor şi cicatricelor vicioase

MASAJUL SISTEMULUI MUSCULAR

Şi în ceea ce priveşte sistemul muscular, masajul constituie un excelent mijloc de îngrijire, de
dezvoltare, de stimulare, relaxare sau de combatere a oboselii ce se instaurează la nivelul muşchilor, ajutând
şi la tratamentul diferitelor leziuni accidentate sau al tulburărilor prin exces funcţional.
Principalele manevre de masare a sistemului muscular sunt constituite din alunecări puternice, din
fricţiuni, frământări şi stoarceri. Tapotamentele executate cu palma şi cu pumnul sunt manevre excitante, iar
cernutul şi rulatul sunt manevre relaxatoare.
Alunecările se execută în lungul fibrelor musculare de la o inserţie la alta, insistând cu presiuni mai
intense pe partea cărnoasă a muşchiului şi mai uşoare pe porţiunea tendinoasă. Vârfurile degetelor se
introduc în spaţiile dintre muşchi şi în lungul tendoanelor. Pentru a pătrunde în profunzimea straturilor
groase de muşchi, se foloseşte forma de alunecare cu partea dorsală a degetelor şi cu nodozităţile articulare
ale pumnilor.
Fricţiunea este indicată atât în cazul părţilor cărnoase ale muşchilor, cât şi în cazul formaţiunilor
aponevrotice, tendinoase şi asupra inserţiilor musculare. In cazul tendoanelor, fricţiunea se execută prin
mişcări liniare, iar la punctele de inserţie ale muşchilor, se execută o fricţiune locală, mai pătrunzătoare.
Frământatul este procedeul de bază în masajul muşchilor. El se aplică în formă de cerc cu brăţară,
şerpuit sau in cută. Manevrele repetate de stoarcere a muşchilor ajută la golirea si umplerea lor alternativă cu
sânge, activând circulaţia locală.
Manevrele de tocat se aplică pe orice regiune cărnoasă, fie în lungul fibrei musculare, fie transversal, în
vreme ce tapotamentul cu palmele şi cu pumnii se adresează în special muşchilor mai voluminoşi din zona
fesieră şi de pe coapse. Cernutul şi rulatul segmentelor musculoase ale membrelor determină o relaxare a
muşchilor şi o scădere a tensiunii nervoase.
Prin masaj putem combate în primul rând atonia şi atrofia, iar pe de altă parte starea de contractură
sau de spasm a muşchilor. Este indicat de asemenea şi in prevenirea şi tratarea leziunilor musculare
dobândite prin contuzii sau întinderi, precum şi în tratarea crampelor musculare. În cadrul masajului
terapeutic, manevrele de masaj muscular sunt indicate în cazul sechelelor reumatice, nevrozice sau paralitice
ale muşchilor, atât înainte, cât şi după intervenţii chirurgicale.

MASAJUL APARATULUI VASCULAR

Masajul este o metodă de activare a circulaţiei periferice a sângelui şi a limfei, datorită faptului că
unele procedee de masaj exercită asupra capilarelor, venelor şi vaselor limfatice accesibile acţiuni directe cu
caracter mecanic şi cu efecte stimulatoare.
Există o diferenţă în modul în care diferitele procedee de masaj acţionează asupra circulaţiei:
l. manevrele de netezire stimulează vascularizarca pielii şi a ţesuturilor superficiale
2. fricţiunea activează circulaţia în ţesuturile mai profunde
3. frământatul influenţează circulaţia în muşchi
4. bătătoritul şi vibraţiile produc efecte vasomotoare

Prin masaj urmărim în special să activăm circulaţia de întoarcere sau centripetală, care se îndreaptă
de la extremităţile corpului spre inimă. Dar efectele locale sau superficiale ale acestor manevre se răsfrâng şi
asupra circulaţiei profunde şi mai ales asupra inimii, a cărei muncă este uşurată. Prin evacuarea mai rapidă şi
mai completă a vaselor de la suprafaţa corpului se golesc mai activ şi vasele profunde şi lasă loc liber
sângelui arterial, pompat de inimă. În acest fel se ameliorează circulaţia în organismul întreg.
Acţiunea de favorizare a circulaţiei prin diversele metode de masaj a fost explicată prin efecte
mecanice, fapt care a influenţat foarte mult şi tehnica principalelor sale manevre. Într-adevăr, prin
apăsare şi împingere a undei sanguine, manevrele de netezire golesc vasele de sânge şi de limfă, fricţiunea
creste şi scade alternativ presiunea asupra ţesuturilor şi vaselor, acţionând asupra lor ca o pompă.
Frământatul stoarce ritmic conţinutul vaselor profunde.
Chiar mai mult, s-a constatat că masajul nu are efecte limitate doar pe timpul cât este aplicat. Aceste
efecte persistă şi după ce aplicarea manevrelor a încetat.
Pe de altă parte, procedeele de masaj exercită acţiuni excitante sau inhibitoare asupra nervilor vasculari, iar
în piele se dezvoltă, sub acţiunea aceloraşi procedee, substanţe hormonale care au o acţiune vasomotoare de
lungă durată.
Vasodilataţia din ţesuturile superficiale are efecte decongestionante asupra circulaţiei din ţesuturile şi
organele profunde, din ţesuturile situate la extremitatea segmentelor de membre sau chiar în segmentele
pereche.
Prin aceste mecanisme de masaj reflexe se obţin efecte curative la nivelul:
• reglării circulaţiei în ţesuturi şi organe
• schimburilor nutritive
• eliminărilor de substanţe reziduale
• creşterii şi refacerii ţesuturilor uzate
• termoreglării
• secreţiilor endocrine.

MASAJUL NERVILOR PERIFERICI

Masajul nervilor este o metodă foarte veche, folosită în masajul empiric, cu scop liniştitor sau
stimulator. Pe regiunile dureroase sau chiar pe nervi se pot aplica neteziri uşoare sau presiuni puternice,
însoţite sau nu de vibraţii. Insă din cauza unor senzaţii neplăcute de durere şi a unor reflexe generale
nefavorabile, masajul nervilor periferici nu prea a mai fost folosit.