Sunteți pe pagina 1din 40

MASAJUL REFLEXOGEN

BUCURESTI 2015

Multumim ca ne-ati ales


ca furnizor de formare profesionala

MAR ANCA COMPANY


BUCURESTI

0724 395 645


0314 19 50 79
0765 26 39 11

1
ISTORICUL ŞI ORIGINEA REFLEXOLOGIEI
I s tor ic ul şi vechimea reflexologiei nu pot fi stabilite cu precizie, ele pierzându-se în
trecutul fabulos al marilor civilizaţii ale omenirii, cum ar fi c iviliz a ţia chineză şi cea
egipteană.
în China antică reflexoterapia făcea parte integrantă din originalul sistem terapeutic al
acupuncturii şi presopuncturii, care are o vechime de peste 5000 de ani. Ea apare pentru prima
oară în lucrarea „Nei Jing" (Cartea interioarelor), atribuită împăratului legendar Huangdi, în care
sunt descrise tehnicile de vindecare a afecţiunilor prin activarea la distanţă a unor puncte
speciale energetice. Acest împărat înţelept, medic şi om de cultură în acelaşi timp, a trăit în
j u r u l anului 3000 î.e.n.
Prezentarea reflexoterapiei ca metodă de sine stătătoare de vindecare, aparţine medicului
chinez Wang-Wei, din secolul IV î.e.n., care descrie tehnici speciale de masaj al tălpilor, prin
apăsarea fermă cu policele a unor puncte timp de mai mull minute.
în Egiptul antic tehnicile vindecătoare reflexogene erau folosite cu mai bine de 4000 de ani în urma,
aşa c u m ne arată detaliat o frescă descoperită în mormântul unui medic d i n localitatea
Saqqara. In frescă sunt reprezentaţi doi terapeuţi care masează tălpile şi palmele a doi pacienţi
(probabil nobili) şi au deasupra capetelor imaginile simbolice ale piramidei, bufniţei şi unor păsări albe, ca
simbol al energiei, înţelepciunii şi respectiv a sănătăţii şi prosperităţii.
în India antică silaba sacră „AUM" reprezenta numele esenţial al Divinităţii şi cuprindea în
semantica sa filosofică trei puncte fundamentale: zona inferioară era apanajul demonilor şi forţelor telurice,
zona de mijloc reprezenta lumea umană, iar partea superioară a simbolului era domeniul elevat al lumii
divine.
Intr-o miniatură modernă (copie după originalul antic), silaba divină este caligrafiată stilizat si
explicitată prin imagini simbol ale celor trei lumi. Lumea urnanâ perfectă, corespunzătoare zonei de mijloc,
este reprezentată printr-un cuplu fericit, în care bărbatul stă întins în largul său, iar soţia (sau iubita) stând la
picioarele sale îi masează tălpile, privindu-1 îndrăgostită. Este emblema fericirii, sănătăţii, iubirii şi
intimităţii şi se pare că nu este străină de reflexologie.
Cum s-a ajuns la această coincidenţă de practici medicale, în civilizaţii antice aparent diferite şi
îndepărtate geografic, este un mister pe care numai o teorie omogenă şi unică a culturii umane originare o
poate explica. Sunt şi arheologi şi istorici care atribuie originile întregii noastre culturi umane vechilor
atlanţi, care au posedat cea mai elevată şi misterioasă civilizaţie cunoscută vreodată pe Terra.

CAPITOLUL I
INTRODUCERE IN REFLEXOLOGIE
Reflexologia occidentală, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, îşi are originea în străvechea
presopunctură (acupunctura) chinezească, care a dezvoltat studiul corpului energetic uman. al meridianelor,
zonelor energetice şi punctelor de proiecţie a organelor pe extremităţile corpului: tălpile, palmele, feţele
dorsale ale picioarelor şi mâinilor, gleznele, pavilioanele urechilor, faţă, ochi. etc. Ca ramură a medicinii
orientale, reflexologia este ştiinţa zonelor reflexogene ale organismului reprezentate pe extremităţile
corpului, indiferent de distanţa faţă de zona pe care o reprezintă.
Organele corpului uman, componente inseparabile ale întregului organism, au legături energetice şi
nervoase directe cu punctele reflexogene corespunzătoare.
Reflexologia sau terapia zonală, a fost introdusă şi popularizată în Occident de către medicul
american William Fitzgerald, la începutul secolului al XX-lea, care după o îndelungată practică medicală în
mari metropole ale Europei ca Paris, Eondra şi Viena, se întoarce în America natală, la spitalul din Hartford
şi aduce în atenţia lumii medicale cercetările sale cu privire la vechile tehnici terapeutice chinezeşti. El
demonstrează practic cum prin apăsarea unor puncte cheie situate pe extremităţile corpului (mai ales
picioare), putea normaliza activitatea fiziologică în alte zone ale corpului, situate la distanţă faţă de punctul
masat.
Cercetările sale au fost preluate de prietenul şi colegul său dr. Joe Riley, prin intermediul căruia au
ajuns în atenţia fiziolerapeutei Eunice Ingham, practicantă într-un mare spital din St. Petersburg, Florida. Ea
a introdus refiexoterapia, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, în secţia sa de fizioterapie şi a obţinut rezultate
2
excepţionale în îmbunătăţirea mobilităţii, tratarea diverselor dureri, vindecarea unor boli cronice şi
accelerarea proceselor de recuperare după intervenţiile chirurgicale grave. Tot lui Eunice Ingham îi datoram
şi prima carte de reflexoterapie din lume şi deschiderea primei şcoli specializate pentru pregătirea
reflexoterapeuţilor. După 40 de ani de practică şi rezultate deosebite obţinute prin refiexologie, ea a murit în
anul 1952.
Reflexologia nu poate explica la nivelul ştiinţific al medicinii alopate existenţa proiecţiei la
extremităţi a organelor interne. Această cunoaştere aparţine medicinei alternative. Ea stipulează existenţa în
corpul uman a zece puncte energetice. Aceste puncte sunt longitudinale, traversează întregul corp, începând
de Ia picioare, continuând prin mâini, terminându-se în creştetul capului. Această distribuţie energetică a
fost precizată de către dr. William Fitzgerald, specialistul O.R.L american, la sfârşitul secolului XIX, după
studierea şi sistematizarea vechilor teorii energetice chinezeşti.
Cele zece puncte energetice sunt împărţite simetric în două grupe perechi a câte 5 puncte
longitudinale, pe fiecare parte a corpului, într-un fel corespunzător
celor 5 + 5 degete de la picioare şi de la mâini.
Zona l se află pe mijlocul corpului, cuprinzând coloana vertebrală de~o parte şi de alta. începe în
degetele mari de la picioare şi policelc mâinilor, parcurge partea interioară a picioarelor şi a braţelor,
organele genitale, se uneşte de-a lungul coloanei vertebrale, străbate gâtul, bărbia, gura. nasul, fruntea şi se
termină în creştetul capului. Zona l este cea mai importantă şi mai sensibilă zonă a corpului.
Zona 2 începe în degetul al doilea de la picioare, parcurge picioarele, genunchii, coapsele, şoldurile,
trunchiul, se uneşte cu punctele de la mâini care încep în cele două arătătoare, străbate pieptul, gâtul, faţa şi
capul.
In acelaşi fel sunt constituite si punctele 3, 4 şi 5, începând din degetele mijlocii, inelare şi degetele
mici de la mâini şi picioare, care, străbătând corpul ca nişte adevărate benzi energetice, cuprind articulaţiile
şi organele pe care le întâlnesc pe traseu. Eficienţa tuturor terapiilor complementare se bazează pe principiul
eliminării blocajelor de flux energetic şi declanşării procesului de vindecare naturală.

1.2. ÎMPĂRŢIREA CONVENŢIONALĂ A TĂLPILOR

Corespunzător zonelor anatomice constitutive ale corpului şi a proiecţiei organelor pe extremităţi, au


fost trasate şi principalele linii de pe mâini şi picioare. Acestea intersectează cele 10 puncte descrise anterior
şi împart picioarele şi mâinile, reprezentante ale proiecţiei corpului uman, în sectoare convenţionale. Liniile
convenţionale împart picioarele şi mâinile în sectoare largi, corespunzătoare unor regiuni importante ale
corpului şi funcţiunilor sale,
1. Linia umerilor-se întinde de la baza degetului mare, traversând pe lăţime talpa spre începutul
metatarsianului degetului mic, mergând paralel cu linia degetelor. Considerată linie principală, ea separă
partea superioară a corpului de trunchi.
2. Linia diafragmei - este linia secundară ce separă toracele de abdomen. Ha porneşte de sub mont,
descriind o linie paralelă cu linia umerilor, marcând totodată terminaţia zonei mai late a labelor,
corespondentă a cutiei toracice.
3. Linia pelviană - separă abdomenul de micul bazin, situat la baza trunchiului. Ca linie principală, ea
marchează partea superioara a călcâiului.

3
CAPITOLUL II
PĂRŢILE REFLEXOGENE ALE LABELOR PICIOARELOR

Dacă vom încerca să învăţăm mecanic, fără logică şi aportul gândirii, punctele reflexogene ale
proiecţiilor organelor pe tălpi vor părea stranii şi lipsite de sens. Folosindu-ne însă imaginaţia, vederea în
spaţiu şi gândirea logică, vom sesiza o strânsă corelare între anatomia corpului uman şi harta proiecţiilor
organelor pe tălpi şi chiar în alte puncte. Principiile logice ale acestor corelaţii sunt:
a) locul în care talpa se îngustează cel mai mult corespunde taliei corpului;
- părţile reflexogene situate deasupra liniei imaginare a taliei, corespund părţii superioare a corpului (mai
sus de talia reală);
- sub linia taliei de pe talpă se oglindesc organele din partea inferioară a corpului (de sub talia reală);
b) partea dreaptă a corpului îşi are proiecţia organelor pe talpa dreaptă;
- partea stângă a corpului se oglindeşte pe talpa stângă a piciorului;
c) degetele mari ale picioarelor simbolizează capul
- organele, glandele situate pe cap, faţă şi creier, au proiecţiile pe talpă inversate,datorită încrucişării
nervilor centrali ai celor două emisfere cerebrale: vom masa deci punctele ochi. urechi, nas, etc. de pe partea
dreaptă a capului, pe degetul stâng şi organele din partea stângă a capului-pe degetul drept.
d) organele perechi precum: rinichi, plămâni, mâini, picioare, etc. îşi au proiecţiile situate pe
ambele tălpi: partea stângă a perechii pe talpa stângă şi partea dreaptă a perechii organului pe talpa dreaptă.
- organele centrale, cum ar fi vezica urinară, coloana vertebrală, traheea, etc. îşi împart proiecţiile între
cele două tălpi, simetric.
e) coloana vertebrală, situată central în corp, se proiectează pe lateralele interioare ale tălpilor (între
cele doua labe);
- există totodată o bilateralitate corporală şi o acţiune metamerică. Legătura dintre partea dreaptă a
corpului şi cea stângă se numeşte bilateralitate orizontală (ca şi cea dintre partea anterioară şi cea posterioară
a corpului).
Legăturile dintre părţile superioare şî inferioare ale corpului se numesc bilateralitate verticală (şi
dintre mâini şi picioare). Atunci când nu avem acces la una dintre părţile corpului, din cauze obiective
(durere, rană deschisă, fractură etc.). putem masa zona sa simetrică, bilaterală şi vom obţine efecte
favorabile în ambele puncte.
al zonelor corespondente sau „prin ocolire" este frecvent utilizat şi în medicina sportivă.
4
Acţiunea metamerică am observat-o atunci când am prezentat cele 10 puncte energetice şi
zonoterapia.
Concluzionând, putem afirma că zonele retlexogene ale celor două picioare, din punct de vedere al
repartizării sunt identice, dar din punct de vedere al poziţionării proiecţiei punctelor reflexe există deosebiri
între piciorul stâng şi piciorul drept.
Piciorul drept
1. ficat
2. vezica biliară
3. stomac pancreas duoden
4. colon ascendent apendice valvă ileocecală
5. emisfera stângă a creierului, deci partea stângă a capului, cu organele aferente acestei părţi

Piciorul stâng
1. inimă
2. splină
3. stomac duoden pancreas
4. colon descendent rect anus
5. emisfera dreaptă a creierului, deci partea dreaptă a capului cu organele aferente acestei părţi.
Vom prezenta în continuare planşele fundamentale în reflexologie afe celor două tălpi cu părţile
anterioare, posterioare şi laterale ale picioarelor şi punctele reflexogene prin explicitarea lor.

PICIORUL DREPT PICIORUL STÂNG


01. Plex Solar 01. Plex Solar
02. Glandele Suprarenale 02. Glandele Suprarenale
03. Rinichi 03. Rinichi
04. Uretera 04. Uretera
05. Vezica Urinara 05. Vezica Urinara
06. Sinusuri 06. Sinusuri
07. Creier Mare 07. Creier Mare
08. Hipofiza 08. Hipofiza
09. Epifiza 09. Epifiza
10. Creier Mic - Cerebel 10. Creier Mic - Cerebel
11. Trunchi Cerebral . 11. Trunchi Cerebral
12. Nas 12. Nas
13. Tâmpla - Nerv Trigemen 13. Tâmpla - Nerv Trigemen
14. Ceafa 14. Ceafa
15. Ochi 15. Ochi
16. Ureche 16. Ureche
17. Paratiroida 17. Paratiroida
18. Tiroida 18. Tiroida
19. Timus 19. Timus
20. Trapez 20. Trapez
21. Plămân - Bronhii 21. Plămân - Bronhii
22. Stomac 22. Stomac
23. Pancreas 23. Duoden
24. Duoden 24. Pancreas
25. Intestin Subţire (1/2) 25. Intestin Subţire (1/2)
26. Apendice 26. Colon Transversal (1/2)
27. Valva ileocecala 27. Colon Descendent
28. Colon ascendent 28. Rect
29. Colon Transversal (1/2) 29. Anus
30. Ficat 30. Inima
31. Vezica biliara 31. Splina
32. Gonadele (ovar, testicol 32. Gonadele (ovar, testicul)

5
CONTINUARE PENTRU AMBELE PICIOARE:

33. Uretra-vagin/penis
34. Prostata-uter
35. Testicul/ovar
36. Trompa uterina
37. Hemoroizi(varice interne)
38. Dureri menstruale (Prostata)
39. Articulatia Iliaca-Coxofemurala
40. Zona cervicala (7 vertebre)
41. Zona Toracala (12 vertebre)
42. Zona Lombara (5 vertebre)
43.Zona Sacrala (5 vertebre)
44. Zona coccigiana (4-5 inele)
45. Umar (articulatie,ganglioni,axilari)
46. Brat-Coapsa
47. Cot-genunchi
48. antebrat-Gamba
49. Articulatia mainii- Glezna
50. Palma-Talpa
51. nerv Sciatic (urca in lungul tendonului lui Ahile)
52. Maxilar
53. Mandibula
54. Dantura (incisive,canini,premolari,molari,masele de minte)
55. Amigdale
56. Ganglioni (Limfa Superioara Cap)
57. Faringe
58. Laringe
59. Trahee
60. Marea Limfa
61. Musculatura Pectorala (sani-glande mamare)
62. Centru de echilibru
63. Torace,Coaste si Musculatura
64. Diafragma
65. Musculatura Abdominala
66. Musculatura Pelviana si Lombara
67. Ganglioni Limfatici Abdominali
68. Ganglioni Limfatici Pelvieni
69. Ganglioni Limfatici Toracali
70. Ganglioni Limfatici Inghinali

CAPITOLUL III
REFLEXODIAGNOSTiCUL
Constă în reperarea şi interpretarea punctelor dereglate, devenite sensibile sau dureroase din părţile
reflexogene, combinat cu informaţiile primite, din dialogul cu pacientul, despre afecţiunile şi starea generală
de sănătate.
Prin reflexodiagnostic se poate descoperi o suferinţă morfo-funcţională a organului corespondent,
palpând punctul reflexogen specific. Punctele reflexogene devin dureroase la presiune datorită depunerilor
de toxine din zona reflexogenă, deci dereglărilor energetice, şi au drept consecinţă o proastă circulaţie
sanguină şi nervoasă.
1
Boala se manifestă la presiune ca o inflamaţie. cristale de nisip sau boabe de orez dureroase, aflate
sub piele. Grimasa apărută pe faciesul pacientului sau o exclamaţie de durere, reprezintă confirmarea că
zona reflexogenâ este afectată, deci organul se află în suferinţă. Durerea este direct proporţională cu
gravitatea şi vechimea afecţiunii organului corespondent.
Este necesar să se facă o examinare atentă, deoarece unele puncte reflexe pot fi dureroase şi datoriiă
unor afecţiuni locale în părţile de testare (bătături, plăgi, traumatisme, malformaţii, reumatism. b°li
dermatologice etc.). Pentru diagnosticare se folosesc cu precădere din părţile reflexogene ale tălpilor, cele
mai complexe şi mai concludente puncte de proiecţie organică, în cazuri excepţionale, de persoane cu
membrele inferioare amputate sau lezate grav, se poate folosi examinarea şi palparea părţilor reflexogcne ale
mâinilor, ca zonă corespondentă bilateral.
Cu toate că palmele prezintă aceleaşi puncte reflexogene ca şi tălpile, diagnosticarea pe palme este
mai greoaie şi mai puţin precisă decât pe tălpi. Reflexodiagnosticul cere, deci, un studiu amănunţit,
experienţă, sensibilitate deosebită şi nu în ultimul rând, solide cunoştinţe anatomice şi patologice.
Foarte important în diagnosticare este şi dialogul preliminar cu pacientul. De cele mai multe ori
acesta îşi cunoaşte vechile afecţiuni, a urmat tratamente diverse şi informaţiile pe care le putem obţine de la
el pot fi foarte preţioase pentru determinarea stării sale de sănătate şi a cauzelor afecţiunilor potenţiale care
urmează a fi tratate. Ca să avem eficienţă în tratare, vom începe mai întâi cu cauza generatoare a
dereglărilor.
Reflexoterapeutul nu trebuie să se substituie total medicului clasicist, care de cele mai multe ori a
tratat pacientul ani de zile, ci trebuie să fie conştient că el practică alte metode de tratament (ne-
medicamentoase), care pot avea efecte favorabile acolo unde medicina clasică a eşuat, sau care pot merge
paralel cu aceasta, completându-se reciproc.

DEPUNERILE DE TOXINE IN ZONELOR REFLEXOGENE


în reflexologie se consideră că depunerile de toxine sunt principala cauză a îmbolnăvirii curente.
Modul de viaţă, hrana şi deprinderile vicioase sunt furnizorul lor. Considerăm că aceasta este o abordare
simplistă, care nu ţine seama de dereglările circulaţiei energetice, sanguine şi de procesele complexe ale
asimilaţiei şi funcţionării generale ale organismului, în esenţă putem spune că depunerile de toxine în zonele
reflexogene, ne indică o defectuoasă funcţionare a organului aflat în corespondenţă şi invers. Putem spune
că toxinele localizate în ficat produc hepatita şi ciroza, cele localizate în pancreas produc diabetul, toxinele
din rinichi duc la nefrită şi gută, cele din piele la dermatite şi celulita, în articulaţii produc artritele şi
reumatismul etc.
Principalii factori care conduc la această acumulare nocivă de toxine sunt modul de viaţă, de
alimentaţie, starea psihică şi starea mentală. Acestea cauzează:
- circulaţia sanguină insuficientă într-un anumit organ sau zonă corporală;
-fracturi consolidate greşit sau căluşuri vicioase la mâini, picioare sau coloană vertebrală ce conduc la
perturbări circulatorii şi de influx nervos zonal care afectează organele corespondente;
-folosirea de încălţăminte incomodă sau strâmtă, timp îndelungat, conduce la perturbări zonale ce
influenţează negativ funcţiunile organice;

TEHNICILE MASAJULUI REFLEXOGEN


Condiţia prealabilă a unui bun masaj reflexogen este ca terapeutul şi pacientul să fie aşezaţi comod şi
relaxat. Piciorul persoanei tratate trebuie să fie liber şi curat. Piciorul care urmează a fi masat poate fi aşezat
pe genunchii terapeutului sau acesta din urmă se aşează la picioarele bolnavului, având acces la ambele tălpi.
Masajul poate fi executat fie cu policele (cu unghiile tăiate), fie cu falangele celorlalte degete, sau cu
instrumente alcătuite doar din fibră naturală de os sau de lemn. Important esle să folosim creme grase cu
uleiuri aromatice pentru a se obţine o bună alunecare pe piele.
In corespondenţă cu poziţia piciorului vom masa fie cu mişcări circulare, fie cu mişcări de tragere de
sus în jos sau din interiorul labei spre exteriorul ei. Presiunea în timpul masajului trebuie sa fie crescătoare
în intensitate: se începe cu apăsări uşoare şi se măreşte gradat apăsarea. Pentru a şti când am ajuns la limita
de suportabilitaîe trebuie să observăm mereu trăsăturile feţei pacientului. Masajul trebuie să urmeze o
anumită succesiune fiziologică:
- se masează la început plexul solar, suprarenalele, rinichiul, ureterul, vezica urinară şi urelra, pentru
eliminarea toxinelor, a inflamaţiilor şi pentru coordonarea sistemului nervos vegetativ.
- se continuă cu masarea reflexogenă a capului

2
- centrala coordonatoare a întregului organism;
- urmează masajul punctelor poziţionate în ordine de sus în jos şi din interiorul labei spre exteriorul ei,
sau pe sisteme;
- se masează tubul digestiv:
- se masează în final punctele limfatice, pentru
formarea anticorpilor şi creşterea vitezei de deplasare a limfei prin ganglioni şi vase limfatice;
Ordinea de execuţie a traseelor în reflexoterapie pentru stabilirea diagnosticului şi ameliorarea
bolilor cronice şi acute cunoaşte multiple variante.
Vom prezenta în continuare cea mai simplă metodă de masaj reflexogen:
1.cheia de intrare;
plex solar 5. zona digestive:- 7 coloana vertebrală
suprarenale stomac membre şi articulaţii
rinichi pancreas ( la piciorul drept) nerv sciatic
ureter duoden ( la piciorul drept)
vezica urinară duoden (la piciorul stâng) 8 maxilar
stomac ( la piciorul stâng) mandibulă
2. zona cap: pancreas (la piciorul stâng) amigdale
sinusuri intestin subţire faringe
creier mare intestin gros laringe
h ip of i za ficat trahee
epifiza vezica biliară (la piciorul marea limfă
creier mic drept) centru de echilibru
tâmplă splină ( la piciorul stang)
ceafa inimă ( la piciorul stang) 9. - diafragma
nas musculatura pectorală sau
paratiroida 6. zona genitale: glandele mamare
ochi ureche ovar sau testicul
vagin sau penis 10. cheia de ieşire:
3. tiroida uter sau prostată ganglioni limfatici
Timus dureri menstruale abdominali
hemoroizi ganglioni limfatici pelvieni
4. muşchi trapez articulaţia coxofemurală ganglioni limfatici toracali
-plămâni articulaţia iliacă ganglioni limfatici inghinali

Se începe masarea piciorului drept şi apoi se continuă cu piciorul stâng. Se realizează toate fazele pe
un picior şi apoi se trece la celălalt.
Atentie
- a nu se leza pielea;
- să nu se maseze pielea afectată de răni;
- să nu se producă suferinţă prin masaj;
- noi doar masăm, vindecarea vine de la pacientul însuşi sau de la Dumnezeu.

Terapeutul trebuie să aibă o igienă impecabilă, o ţinută ordonată si plăcută (de obicei haine albe Şi
de preferinţă din fibră naturală de bumbac sau in), mâinile perfect curate, cu o manichiură riguroasă.
Şedinţa de reflexoterapie trebuie executată într-o încăpere curală, spaţioasă, bine aerisită, cu
temperatură moderată (18-25°C) şi atmosferă liniştită (meloterapie).
Este necesară existenţa unui pat sau mese speciale de masaj, sau două scaune, aprosoapelor,
cearceafurilor, cremelor, uleiurilor ele., indispensabile unei şedinţe reuşite.
Cele mai importante tehnici de masaj folosite în reflexoterapie sunt:
1. netezirea - spre trunchi.
2. presiunea - executată cu degetele mari
3. masajul circular - se execută de obicei cu policele sau cu mai multe degete, pe punctele reflexogene.
4. tragerea - este un masaj ia care se foloseşte degetul mare îndoit
5. frământarea - este o tehnică de masare cu pumnul, aplicată pe puncte întinse (intestin subţire, etc.)

3
6. tehnica paşilor - reprezintă mişcări succesive efectuate în trepte, ca şi cum am păşi cu pulpa degetului
(pentru coloană şi colon ascendent), executate doar de sus în jos, sau din interiorul labei spre exterior,
excepţie făcând intestinul gros. când se urmează direcţia tractului intestinal la colonul ascendent sau
transvers. Dacă dorim să practicăm reflexoterapia cu rezultate optime, este de importanţă capitală folosirea
corectă a policelui în timp ce efectuăm tratamentul. Direcţia de mişcare a policelui este înainte în cazul
paşilor şi înapoi la mişcarea de tragere şi se execută în
general cu vârful unghiei orientat în sus.
Un alt element important este faptul că în eflexoterapie se foloseşte cu precădere pulpa degetului
şi nu vârful. Forţa de presiune exercitată cu degetul pe punctele reflexogene este şi ea de mare importanţă
pentru reuşita masajului.
Este bine să ne folosim intuiţia şi experienţa: o presiune prea slabă nu va conduce niciodată la
vindecare, iar o apăsare prea puternică ne va obosi sau chiar luxa degetele şi pacientul va avea senzaţii de
durere insuportabilă sau disconfort..
Se va aplica o presiune medie cu un început mai lent şi mai uşor. astfel ca persoana tratată să nu
tresară, să facă grimase sau să-şi retragă piciorul. Mişcarea policelui sau a altui deget este similară mişcării
unei omizi, cu deplasări ale degetului de doar 1.5 mm odată.

Vom descrie acum mai pe larg cea mai dificilă tehnică de masaj din reflexologie:
Tehnica paşilor sau tehnica şenilei (a omizii) - permite acoperirea unor puncte reflexogene întinse
(de exemplu: plămâni, intestin gros, diafragmă) situate pe talpă şi pe laba piciorului. Ea constă în a „târî"
degetul mare pe distante mici, flexându-1 la un unghi intermediar între 90° şi 180° după aplicarea presiunii.
Succesul acestei tehnici va depinde mai ales de aptitudinea dumneavoastră de a vă flexa şi întinde alternativ
articulaţia degetului mare, sugerând o mişcare de tarare, asemănătoare mişcării maşinii de cusut. Această
tehnică va avea o eficacitate sporită dacă veţi utiliza drept suport celelalte degete aşezate pe partea
convenabilă a labei piciorului.

Timpul de masaj reflexogen


Oricare dintre punctele rcflexogene pot fi masate timp de 2-5 minute fără urmări defavorabile, în
cazul unei dereglări acute sau cronice, acest timp poate fi dublat sau triplat fără nici un pericol, putându-se
merge până la l oră, dacă este căzu!.
Este necesar sa fim precauţi doar pentru punctele reflexe ale vezicii biliare sau a rinichilor cu calculi.
In cazul calculiior biliari, vezica biliară, !a fel ca şi rinichii, nu se lucrează mai mult de 5 minute de
către nespecialişti şi nu se va masa sau aplica presiune peste calculi.
In general masajul se execută pe ambele picioare câte 5 minute pentru rinichi, uretre şi vezică
urinară, aproximativ 3 minute pentru cap şi ceafă. 2 minute pentru fiecare punct limfatic şi aproximativ 6
minute pentru o afecţiune mai puţin gravă, cumulând astfel în medie o oră de masaj reflexogen. Un bun
specialist va şti însă să lucreze în funcţie de specificul fiecărui corp în parte.

Reacţii nedorite
Prin stimularea intensă a unui organ, pot apărea uneori reacţii nedorite, care dispar după scurt timp.
Este indicat să nu ne speriem nici noi ca terapeuţi şi nici persoana aflată sub tratament, deoarece acestea
dispar pe parcursul tratamentului, atunci când corpul începe să funcţioneze corect, mai întâi ajutat de
tratamentul reflexogen, apoi normalizat va funcţiona firesc şi singur.
Aceste reacţii pot crea o uşoară indispoziţie locală sau o stare de rău general în corp după primele
şedinţe de tratament, dar numai la anumite persoane. Este bine să se continue tratamentul fără întreruperi,
adică zilnic.

Efectele tratamentului reflexogen


Masajul punctelor reflexe descongestionează musculatura şi stimulează circulaţia sângelui în organul
respectiv, obţinând astfe! eliminarea reziduurilor toxice şi alimentarea cu substanţe energetice noi şi
regeneratoare.
Pentru aceasta trebuie să regularizăm mai întâi funcţionarea organelor de eliminare a toxinelor şi cele
de refacere a organismului, după care vom putea trece la tratamentul propriu-zis al organului bolnav,
insistând prin masarea punctului său reflex.

2
Concomitent cu masajul, trebuiesc eliminate atât cauzele interioare (alimentaţia neadecvată, igiena
necorespunzătoare a vieţii, etc.) cât şi cauzele exterioare ale îmbolnăvirii, cum ar fi încălţămintea neadecvată
sau obiecte vestimentare care produc ştrangulări şî congestii: brâul, cureaua, sutienul, elastice de jambiere,
jartiere sau chiloţi strâmţi şi inadecvati.

Durata tratamentului
Pentru afecţiuni recente şi uşoare, un tratament de 2-3 zile este suficient.
In cazul bolilor grave şi cronice, o ameliorare emnificativă se obţine după aproximativ 3 luni de
tratament, iar vindecarea completă este atinsă după un an de şedinţe consecutive, sau poate şi mai mult. In
afecţiuni acute efectul ameliorant se produce după 20 minute şi 2-3 şedinţe de reflexoterapie. O cură
completă de tratament durează în medie 12-15 şedinţe efectuate zilnic.
Reguli generale complementare reflexologiei
Este foarte indicată combinarea terapiei cu o alimentaţie adecvată lacto-vegetariană sau naturală,
somn regulat şi suficient, multa mişcare şi gimnastică, saună, masaj corporal, drumeţii în zone montane,
mersul pe jos desculţ prin iarbă sau prundul râurilor de munte, cură marină şi renunţarea sau reducerea
viciilor dăunătoare ca furnalul şi alcoolul.
Este recomandată o încălţăminte uşoară, lejeră şi elastică adoptată pentru întreaga viaţă. Hainele
ideale pentru menţinerea sănătăţii sunt cele confecţionate din materiale naturale ca: in, bumbac, mătase,
lână. piele şi blană naturală. Aşa cum încălţămintea noastră trebuie să fie adecvată absorbirii energiei
pământului, la feî de importante sunt şi accesoriile vestimentare folosite pentru cap (pălării, şepci, căciuli
etc.) care să permită o pătrundere nestânjenită a energiei cerului.

Tehnicile de bază in masajul reflexogen


Tehnicile de folosire a degetelor din reflexoterapie se deosebesc de toate miscarile sau manevrele
utilizate celelalte forme de masaj.
Trebuie sa studiaţi cu mare atenţie tehnicile de bază ale masajului reflexogen, şi exersaţi-le cu
atentie, înainte de a trece la secvenţa de tratament în afară de tehnicile de relaxare, mai există patru tehnici
fundamentale de lucru:
degetul mare, indexul, înţepare şi rotiroa reflexelor
Cea mai mare parte a tratamentului de rellexologie se efectuează cu tehnicile de bază ce folosesc
degetul mare şi indexul, printr-o mişcare ca de omidă peste fiecare reflex, cu ambele mâini înţeparea si
rotirea reflexelor sunt tehnici mai specializate, folosite numai pentru anumite reflexe.

INDICATII practice
Avantajul reflexoterapiei constă in faptul că se poate practica oriunde, în orice moment, pentru că nu
aveţi nevoie decât de mâini. Singura condiţie este ca atât dumneavoastră, cât şi receptorul să aveţi o poziţie
cât mai comodă. Picioarele receptorului trebuie să fie cam la nivelul poalei dumneavoastră, astfel încât să nu
fie nevoie să vă aplecaţi prea mult. Va sunt necesare două scaune comode, putină crema uleioasa, sau pudră
de talc sau de faină de grâu care se aplică dacă picioarele receptorului sunt umede, şi de un prosop pe care
să-l înlindeţi pe poale. Mai trebuie să aveţi grijă ca, înainte de începerea
şedinţei, să aveţi unghiile tăiate scurt.
Atenţie:
Nn trataţi oameni cu vene varicoase şi în afară de tehnicile de relaxare, evitaţi practicarea
reflexoterapiei asupra femeilor gravide, dacă nu sunteţi calificaţi.

Scaunul pliant
Asigură poziţia ideală pentru cel căruia i se aplică reflexoterapia, deoarece oferă un suport ferm
pentru cap si genunchi şi permit relaxare completă.
Fotoliul si taburetul
Dacă nu aveţi la dispoziţie un scaun pliant, asezaţi-vâ partenerul pe un fotoliu sau pe o canapea,
sprijinindu-i piciorul asupra căruia lucraţi pe un taburet de o înălţime similara.

3
Tehnicile de relaxare
Relaxarea constituie cheia unei reflexoterapii eficiente. La începutul tratamentului folosiţi tehnicile
de relaxare acţionând pe rând asupra labelor picioarelor, pentru a vă obişnui partenerul cu mâinile
dumneavoastră şi pentru a relaxa picioarele cât si pentru a vă linişti partenerul după fiecare reflex dureros
asupra căruia aţi lucrat în decursul tratamentului şi după încheierea secvenţei de tratament la fiecare labă a
piciorului.
Tehnica „înainte si înapoi", urmată de oricare dintre celelalte două degete-police si index.
Tehnica de flexare a diafragmei şi plexului solar, deosebit de benefică pentru oamenii care suferă din
cauza tensiunii arteriale .
Flexarea diafragmei şi a plexului solar
Apăsaţi ferm cu degetul mare în reflexul diafragmei şi al plexului
solar (situat pe arcadă, imediat sub proeminenţa de sub halux, aşa cum se vede în figură), degetul drept pe
talpa dreaptă, degetul stâng pe talpa stângă. Cu cealaltă mână apucaţi de baza degetelor de la piciorul
partenerului
Înainte şi înapoi A. Aşezaţi palmele pe părţile laterale ale piciorului, cu degetele relaxate (A).
Acum împingeţi uşor înainte cu o mână si trageţi înapoi cu cealaltă. Continuaţi această mişcare, împingând
şi trăgând alternativ piciorul înainte şi înapoi destul de rapid, păstrându-vă permanent mâinile în contact cu
laba piciorului.

4
Acum îndoiţi uşor degetele spre dumneavoastră, împingând în acelaşi timp cu degetul mare în talpă,
începând de la extremitatea interioară a reflexului, deplasaţi-vă încet şi treptat degetul mare spre marginea
exterioară.
Rotirea gleznei
Sprijiniţi călcâiul partenerului în mâna dumneavoastră opusă -călcâiul drept în mâna stângă şi
viceversa - cu degetul mare în jurul părţii exterioare a gleznei, imediat mai jos de osul gleznei. Acum apucaţi
partea de sus a labei piciorului cu cealaltă mână şi rotiţi-o uşor de câteva ori într-o direcţie, apoi de câteva
ori în cealaltă direcţie.
Tehnica de bază a prinderii
Pentru a deveni un bun reflexo-terapeut, trebuie să vă deprindeţi mâinile să lucreze „in echipă" - o
mână ţine laba piciorului ferm în vreme ce cealaltă lucrează asupra rellexelor. Fiecare dintre diferitele
tehnici de lucru presupune o prindere uşor diferită - o variaţie a tehnicii de bază a prinderii . Întotdeauna
trebuie să folosiţi ambele mâini pentru fiecare labă a piciorului, aşa încât exersaţi această priză de bază în
ambele sensuri, până când vi se va părea firească
Tehnica de bază a degetului mare
În reflexoterapie ve-ţi folosi degetele mari, pentru a lucra asupra reflexelor de pe tălpi şi uneori de pe
părţile laterale ale labelor. Lucrând cu prima articulaţie a degelului mare, „înaintaţi" de-a lungul reflexului
prin îndoirea şi îndreptarea uşoară a articulaţiei. Contactul cu talpa il realizează marginea interioară sau
mediană a degetului mare, nu vârful sau cu pulpa degetului (partea care atinge tăblia mesei dacă aşezaţi
palma întinsa pe masă).
Degetul mare se află la un unghi corect atunci când articulaţia nu este îndoită prea mult, permiţând
aplicarea mai uniformă şi mai precisă a tehnicii. Dacă articulaţia, este îndoită prea mult, produceti
discomfort persoanei pe care o trataţi
Degetele de la mâna „activă" se înfăşoară în jurul părţii superioare a labei, pentru a oferi sprijin
degetului mare.
Tehnica de bază a prinderii
Pentru a lucra pe laba piciorului drept, cuprindeţi degetele de la piciorul partenerului cu mâna stângă
si ţineţi-le drepte, fără să le îndoiţi excesiv în faţă sau în spate, si folosiţi pentru lucrul pe reflexe mâna
dreaptă. Acum schimbaţi mâinile între ele. Pentru a lucra pe laba piciorului stâng începeţi prin a folosi mâna

5
dreaptă pentru prindere si apoi schimbaţi rolul mâinilor. La degetul mare articulatia nu este indoita prea
mult pentru ca persoana pe care o trataţi să nu simtă unghia.
Tehnica degetului arătător
Vă folosiţi de degetul arătâtor atunci când lucraţi pe partea superioară sau laterală a piciorului. Şi în
acesl caz, contactul se face cu marginea interioară sau mediană a degetului, îndoind articulaţia uşor pentru a
„înainta". De data aceasta insa, degetul mare asigură sprijinul necesar dinspre talpă, împingând înainte capul
metatarsian, pentru a înlesni lucrul pe partea superioară a labei piciorului. Exersaţi mişcarea până când o
puteţi executa uniform, păstrând presiunea constantă, încercaţi să „păşiţi" peste reflexul dureros într-o
direcţie cu arătătorul stâng apoi faceţi mişcarea de întoarcere cu celălalt arătător.
înţeparea
Această tehnică este utilă pentru acţionarea precisă asupra unui reflex de întindere mică şi pentru a
lucra asupra unor părţi ale tălpii unde pielea este mai tare, cum ar fi călcâiul. Ca o albină care-şi înfige acul,
apăsaţi brusc cu degetul mare pe reflex, după care-l trageţi înapoi. Sprijinul reciproc al degetelor este crucial
aici, întrucât tehnica solicită o mare precizie.
La fel ca la degetul mare, pentru o folosire corectă a arătătorului, articulaţia este doar uşorflexată, iar
asupra reflexului se acţionează cu marginea interioară a degetului,
ca "in figura din stânga-sus. Dacă flexaţi prea mult articulaţia si folosiţi vârful degetului, ca în figura din
dreapta, o mare parte din contactul dumneavoastră cu pielea se pierde si riscaţi sa vă înfigeţi unghia în laba
piciorului partenerului.

Rotirea reflexului, ajută la „alinarea" unui reflex dureros. Această tehnică este folosită pe
reflexele din zona abdominală superioară a ambelor tălpi între linia taliei şi linia diafragmei). Trebuie s-o
aplicaţi dacă întâlniţi o zonă deosebit de sensibilă. Păstraţi degetul mare în poziţie fixă în timp ce rotiţi laba
piciorului în jurul lui. aşa cum se arată în figura de mai jos. După câteva minute de rotire a reflexului, veţi
constata că durerea s-a diminuat considerabil .
Apăsaţi uşor cu degetul mare pe reflex. Folosiţi mâna de susţinere pentru a roti pasrtea superioară a
labei piciorului în jurul degetului mare, in ambele sensuriLucraţi cu blândeţe, având grijă să nu înfigeţi
unghiile în piele.

Secvenţa de tratament a labei piciorului


Când trataţi pentru prima oară o pereche de picioare, începeţi prin a depista porţiunile de piele
întărită, bătăturile etc. care ar putea interfera cu fluxul energetic în zona respectivă. Dacă descoperiţi vreo
problemă, sfătuiţi-vă prietenul să se trateze la un pedichîurist. Acum trebuie să vă obişnuiţi cu labele
picioarelor. Dupâ ce le-aţi relaxat metodic pe amândouă, începeţi să lucraţi asupra reflexelor, completând
întreaga secvenţă la un picior, după care treceţi la celălalt. Secvenţa se desfăşoară sistematic în josul labei
piciorului, de la degete la călcâi - de la reflexele capului la cele ale abdomenului inferior- apoi în sus pe
marginea interioară a labei, pentru a lucra pe reflexele spinale, În perioada de învăţare a secvenţei, de fiecare
dată când ajungeţi la o nouă zonă reflex, şi observaţi poziţia exactă a reflexelor. In fîmpul tratamentului,
acordaţi mai multă atenţie zonelor dureroase pe care le descoperiţi şi, după ce lucraţi pe ambele labe,
reveniţi pentru scurt timp la aceste zone, pentru a le lucra suplimentar.
Dar nu vă aşteptaţi să scăpaţi de ele într-o singură şedinţa. Lucraţi întotdeauna cu blândeţe, deoarece
suprasolicitarea punctelor sensibile este contraproductivă. creând tensiune si nicidecum relaxare.

Reflexele capului şi sinusurilor


Pentrua trata piciorul stâng, sprijiniţi şi protejaţi degetele de la picioare cu mâna dreaptă şi folosiţi
degetul mare de la mâna stânga pentru a lucra asupra reflexelor, ţinând celelalte degete ale stângii peste
degetele mâinii drepte, începând cu haluxul piciorului drept, faceţi-vă policele să „păşească" în jos panii la
baza fiecărui deget cu o mişcare de „omidă". Când aţi ajuns la degetul mic, schimbaţi mâinile şi „păşiţi"
înapoi spre degetul mare. Pentru laba piciorului drept, aplicaţi aceste instrucţiuni „in oglindă".

Reflexele capului, sinusului, ochilor şi urechilor.


Toate degetele picioarelor conţin reflexe ale capului, cele de la piciorul drept de pe partea dreaptă, a
capului si viceversa. Principalele reflexe se află pe degetele mari; degetele mai mici sunt reflexe de ,reglaj
fin' pentru cap ca şi pentru sinusuri. Dacă o persoană are un dinte cariat, de exemplu, veţi constata că degetul

6
din zona corespunzătoare este sensibil. Daca sinusurile sunt congestionate, toate degetele vor ii dureroase la
atingere. Lucrul cu degetele de la picioare necesită mult antrenament - nu numai că sunt sensibile, dar
dimensiunea lor redusă le face dificil de susţinut şi de tratat. Trataţi reflexele ochilor si ale urechilor cel rnai
mult direct la baza degetelor mai mici. Dat fiind că tensiunea este cauza multor probleme ale ochilor,
împiedicând buna circulaţie şi concentrarea.

Reflexoterapia este adesea foarte eficace, restabilind funcţionarea normală şi favorizând relaxarea.

Reflexele ochilor şi urechilor


Pentru a trata aceste zone reflexe, „păşiţi" pe marginea de la baza degetelor mici formată de
articulaţiile metatarsiene. Cu o mână sprijiniţi laba piciorului şi folosiţi degetul mare pentru a trage în jos
pielea cărnoasă care acoperă baza degetelor. Folosiţi marginea exterioară a ambelor police pentru a
„pasi"de-a lungul marginii în ambele direcţii.

Zonele reflexe pentru gât se află la baza degetului mare. Lucrul cu aceaslă zonă afectează, pe lângă
gâtul propriu-zis. şi capătul de sus al coloanei vertebrale, amîgdalele si glandele tiroidă şi paratiroidă.
Reflexele gâtului. Sprijinind laba piciorului cu o mână, folosiţi policele celeilalte mâini pentru a
lucru în junii bazei haluxulni din lateral, apoi schimbaţi mâinile şi reveniţi în direcţie opusă, inversând mâna
care susţine si degetul care lucreazfi asupra reflexului.

Reflexul plămânilor
Această zonă reflex se află între articulaţiile metatarsiene şi baza degetelor mari pe talpa piciorului,
si între oasele metatarsiene pe partea de sus a labei, începeţi prin a lucra pe zona
reflexă plămânilor pe talpă, după care trataţi partea de sus a labei. Zonele reflex ale plămânilor afectează
toate organele din cuşca toracică, nu numai plămânii.
Reflexul plămânilor de pe talpăŢineţi degetele de la picior cu o mână si folosiţi colţul median al
celuilalt police pentru a lucra între oasele metatarsiene, de jos în sus, spre baza degetelor. Apoi lucraţi în
sens invers, cu celălalt police.
Reflexele plămânilor de pe partea de sus a labei piciorului Ţineţi degetele cu o mână si folosiţi colţul
median, sau interiorul, degetului arătător de la cealaltă mână pentru a lucra în josul oaselor metatarsiene,
începând de la baza fiecărui deget, începeţi cu degetul mare si avansaţi spre degetul mic. Apoi schimbaţi
mâinile si lucraţi în sens invers. Policele dumneavoastră trebuie să împingă în capetele oaselor metatarsiene
pentru a deschide partea de sus a labei.

Zona abdominală superioară


Această zonă reflex mare se află între linia taliei şi capetele articulaţiilor metatarsiene (linia
diafragmei). Dat fiind că reflexele corespunzătoare organelor de pe partea dreaptă a corpului sunt situate pe
laba piciorului drept şi viceversa, veţi găsi reflexul ficatului în principal pe laba piciorului drept, iar reflexele
stomacului si pancreasului în principal pe piciorul stâng. Reflexele rinichilor se află pe ambele picioare.
Secvenţa noastră de tratament pe laba piciorului se concentrează numai pe reflexul ficatului. Dacă oricare

7
dintre labele picioarelor este deosebit de dureroasă la atingere în zona abdominală superioară, folosiţi rotirea
reflexului, ca supliment la tehnica de bază a degetului mare.
Zona abdominală inferioară .
Reflexele colonului ascendent si al valvei ileocecale se află pa laba piciorului drept. Pentru a găsi
reflexele valvei ileocecale şi ale apendicelui păşiţi cu degetul mare stâng încet în susul marginii inferioare a
labei piciorului până când găsiţi un punct sensibil, imediat deasupra osului călcâiului. Reflexul
colonului ascendent se continuă în sus din acest punct până la nivelul liniei taliei, în afară de deranjamentele
digestive, la tratamentul aplicat acestei zone mai reacţionează poziliv şi problemele branhiale, astmul şi
afecţiunile alergice. Lucrul pe reflexele colonului sigmoid şi al colonului descendent este de ajulor în
cazurile de aerofagie. constipaţie şi alte maladii legate de stres. Ambele reflexe sunt situate pe laba
piciorului stâng.
Este dificil de lucrat cu reflexul colonului sigmoid. situat pe osul călcâiului, deoarece acolo pielea este foarte
tare.
Reflexul colonului descendent
urcă pe marginea exterioară a labei piciorului până la linia taliei. Această zonă este adeseori sensibilă, din
cauza lipsei de mişcare, a stresului şi unui deficit de fibre în regimul alimentar.

Reflexul ficatului
Cu mâna de „susţinere" pe degetele picioarelor, lucraţi sistematic cu degetul mare pe toată suprafaţa.
Aveţi grijă să înfăşuraţi degetele mâinii „active" în jurul părţii superioare a tubei pentru a oferi susţinere
degetului mare. Şi de data aceasta, schimbaţi pe rând rolul mâinilor.

Reflexele valvei ileocecale, apendicelui şi colonului ascendent


Puneţi policele stâng pe reflexele valvei ileocecale si apendicelui si „înţepaţi" înapoi şi spre
exteriorul labei, folosind tehnica înţepării. Acum „păşiţi" cu degetul în susul părţii exterioare a labei până la
linia taliei, pentru a lucra pe întreaga zonă a reflexului colonului ascendent.

Reflexele colonului sigmoid şi descendent


Pentru a localiza reflexul colonului sigmoid, puneţi policele stâng imediat deasupra liniei călcâiului
pe partea interioară a labei piciorului stâng şi „păşiţi" în jos la un unghi de 45 grade. Acum „înţepaţi" de
câteva ori spre interiorul labei. După care schimbaţi mâinile şi „păşiţi" in sus pe exteriorul labei cu policele
drept pentru a lucra pe zona reflexului colonului descendent (vezi imaginea de sus).

Reflexele spinale
Lucraţi reflexele spinale într-o mişcare continuă de-a lungul marginii interioare a fiecărei labe de la
zona coccisului si a sacrumului, care începe la marginea interioară a fiecărui călcâi. Acesta este unul dintre
cele mai importante reflexe, căci sănătatea coloanei vertebrale este esenţială pentru starea de bine a
întregului organism. Stresul, poziţiile incomode şi lipsa de mişcare pot crea tensiuni si dezechilibre în
reţeaua de muşchi care susţine coloana vertebrala, ceea ce nu numai că provoacă dureri de spate, dar si
stânjeneşte funcţionarea nervilor spinali care leagă creierul cu restul corpului, întrucât relaxarea este efectul
principal ale reflexologiei, tratarea reflexelor spinale poate avea un efect dintre cele mai benefice.
Relaţia dintre coloana vertebrală şi laba piciorului Există o extraordinară similitudine între forma coloanei
vertebrate şi conturul reflexelor sale pe partea interioară a labei, aşa cum se vede în figura din dreapta. Atât
coloana vertebrală cât si laba piciorului au câte 26 de oase si cele patru arcade ale labei sunt ca o oglindire a
celor patru curburi ale coloanei -cervicală, toracică, lombară si sacrală.

8
Zona cocigiana
Reflexele spinale Pentru a lucra asupra reflexelor spinale (A), începeţi la marginea interioara a
călcâiului şi „păşiţi" treptat cu degetul mare în sus, spre degetul mare (halux), în zona reflexelor pentru
coccis şi sacrum pielea este în general mai tare şi de aceea presiunea exercitată aici trebuie să fie mai mare
decât de obicei. Aceasta înseamnă că trebuie şti înfăşuraţi degetele mâinii „active" pe după partea exterioară
a călcâiului, ca să oferiţi un sprijin ferm policelui „activ". Lucraţi în susul reflexului spinal atât cât se poate
fără să întindeţi excesiv policele, apoi mutaţi degetele mâinii „active" de pe partea exterioară a călcâiului si
aşezaţi-le peste încheietura labei piciorului, aşa cum se vede în figura B. Având mâna „activă" în această
poziţie veţi putea să continuaţi cu uşurinţă „ascensiunea" pe zonele reflexelor lombare, toracice şi cervicale
(C. Dacă descoperiţi vreo zonă sensibilă, acordaţi-i o atenţie suplimentară, „păşind" cu policele peste aceasta
de câteva ori.

Zona şalelor şi a membrelor inferioare


Lucrul pe cele două zone reflexe, este esenţial pentru toate cazurile cate implică dureri de spate,
precum şi pentru problemele legate de şold, genunchi si picior. Aceste reflexe sunt după cum li se mai
spune, ajutătoare deoarece nu numai că relaxează acele părţi ale corpului cărora le corespund direct, dar şi
ajută la alinarea durerilor de şale, Rellexul sold/genunchi/picior este o zonă
destul de întinsă pe partea exterioara a labei piciorului, de la al cincilea rnetatarsian până la călcâi. Dacă
persoana pe care o trataţi are probleme la un genunchi, reflexul corespunzător de pe aceeaşi parte va fi
extrem de sensibil. Reflexul sold/spate/sciatic înconjoară spatele articulaţiei gleznei. Durerea resimţită în
această zonă indica adesea că persoana respectivă suferă de sciatică.

Reflexul şold/genunchi/picior
Puteţi lucra pe această zonă fie cu degetul arătător, fie cu policele. „Păşiţi" peste ea în direcţii
diferite, încercând sa remarcaţi diferenţele dintre cele două picioare.

Reflexul şold/spate/sciatic
Ţineţi laba piciorului vertical cu mâna de susţinere. Daca Iăsaţi laba piciorului să se încline în faţă,
tendoanele se vor contracta, împiedicândiuvă să lucraţi cum se cuvine asupra reflexului. Acum folosiţi
degetul arătător pentru a lucra metodic în jurul articulaţiei gleznei.

9
Diagrama reflexelor mâinii
Reflexele mâinii corespund cu reflexele labei piciorului. Dar, la fel cum între cele două părţi
anatomice există diferenţe de dimensiune si formă, la fel se întâmplă si cu reflexele asociate - de exemplu,
reflexele spinale sunt mai scurte pe mâini, iar reflexele sinusurilor sunt mai mari, deoarece degetele de la
mâini sunt mai lungi decât cele de la picioare întrucât mâinile sunt mai expuse şi, prin urmare, mai puţin
sensibile, reflexele mâinilor sunt situate mult rnai profund. Prin urmare, sunt mai dificil de tratat deoarece
punctele sensibile sunt mai greu de localizat.

Secvenţa de tratament a mâinilor


Principalul avaniaj al lucrului cu mâinile faţă de picioare este comoditatea. Puteţi să lucraţi cu
dumneavoastră înşivă sau cu partenerul oriunde, fără a (i nevoie să dezbrăcaţi nimic. Dar în general este o
forrnă de tratament mai puţin eficace deoarece reflexele suni mai profunde şi. deci. e mai dificil de ajuns la
ele. Când trataţi mâinile, folosiţi policele ca să lucraţi pe palmă şi degetele arătătoare pentru a lucra pe
adânciturile dintre degete de pe spatele palmelor. "Tehnica de bază a degetului mare este aceeaşi ca si la
labele picioarelor - singura diferenţă fiind că, de data asta, intindeţi şi flexaţi în permanenţă mâna pe police
în timp ce acesta înaintează.

Relaxarea diafragmei
Peniru a găsi reflexul diafragmei, mai întâi localizaţi mica protuberantă formală de al cincilea os
metacarpian - sub degetul mic - şi protuberanţa de sub capul primului os metacarpian - la baza policelui.
Reflexul se situează transversal pe cele două părţi ale mâinii, chiar sub aceste două protuberanţe. Pe lângă
faptul că este o componentă vitală a sistemului nostru respirator, diafragma este adeseori un adevărat
„depozit" de tensiune si stres. Prin urmare este un reflex esenţial pentru relaxare a întregului corp. Tehnica
folosită pentru relaxare este practic aceeaşi ca si pentru laba picioarelor,numai ca trebuie sa fixati in
permanenţă mâna cu policele in timp ce aceasta înaintează.

Reflexul plămânului
Acest reflex esie snuai imediat deasupra liniei diafragmei, pe palma si pe spatele palmei fiecărei
mâini. Se tratează cu policele pe palmă şi apoi cu degetul arătător pe spatele palmei, folosind în ambele
cazuri aceeaşi tehnică.

Tehnica de relaxare a diafragmei


Ţineţi ferm mâna partenerului într-una din mâinile dumneavoastră si puneţi policele celeilalte mâini
pe reflexul diafragmei (A). Acum, pe măsurii ce „păşiţi" treptat cu policele peste reflex, flexaţi în
permanenţă mâna peste policele „activ" (B). Repetaţi mişcarea la cealaltă mână.

Auto-tratament pe coloană
Daca suferiţi de dureri ale spatelui, de multe ori puteţi să vi le alinaţi singuri lucrând pe reflexele
spinale cu policele, sprijinind degetele mâinii „active" . Zona reflexului lombar este în general dureroasă
dacă aveţi probleme cu şalele. Lucraţi cu delicateţe pe această zonă timp de câteva minute în fiecare zi.

10
Reflexul plămânului Ţineţi mâna partenerului dumneavoastră, la fel ca la relaxarea diafragmei. Acum lucraţi
cu policele în josul oaselor metacarpiene, în acelaşi timp flexând si îndreptând degetele cu mana „de
susţinere". Repetaţi mişcarea pe spatele palmei.

Reflexul ficatului
Sub linia diafragmei de la mâna dreaptă veţi găsi reflexul ficalului. Deşi acest reflex se poate distinge
pe ambele părţi ale mâinii, uneori este mai uşor de detectat pe spatele palmei.„Păşiţi" cu degetul mare treptat
pe reflex, în acelaşi timp intinzând şi flexând uşor mâna peste police, aşa.

Reflexele spinale
Spre deosebire de majoritatea reflexelor mâinii, reflexele spinale sunt relativ uşor de găsit şi foarte
utile pentru auto-tratament, sau pentru tratarea altor persoane. Înainte de a lucra asupra reflexului, studiaţi
diagrama reflexelor mâinii prezentate şi remarcaţi localizările diferite ale reflexelor la mâini faţă de cele de
la picioate.
Începând de la podul palmei, „păşiţi"cu policele de-a lungul reflexului de la zona şalelor la zona cervicală,
folosind aceeaşi mişcare „ca de omidă" ca şi la labele picioarelor, întrucât pielea care acoperă aceste reflexe
este, prin comparaţie, subţire, şi nu este necesară flexarea mâinii.

Reflexul şold/genunchi/picior
Ca şi la picioare, acest reflex constituie o zonă „ajutătoare" pentru coloana vertebrală si poate fi
lucrat cu eficacitate pentru tot felul de dureri de spate, îl veţi găsi pe spatele fiecărei palme, aproape de

11
marginea exterioară si mai jos de linia taliei. Dacă este dureros la atingere, eliminaţi durerea treptat, pe
parcursul a mai multe şedinţe de tratament.

Reflexul şold/genunchi/picior
Folosiţi degetul arătător pentru a „păşi" uşor peste întreaga zoun - mai întâi cu o mână ca mână
„activă",

Atingerea umană
Indiferent de vârsta sau de etapa din viaţă în care ne aflăm, cu toţii avem nevoie de atingerea
semenilor noştri, de acea tandreţe şi grijă care să ne arate că nu suntem singuri. Suntem făpturi simţitoare -
fără căldura atingerii care să ne lege de cei din jur şi să ne liniştească, suntem privaţi de una dintre
modalităţile vitale de comunicare, de dăruire şi de acceptare.
Unii oameni consideră masajul un lux, şi apelează la el doar în situaţii de mare nevoie. Dar ţinând
cont de presiunile exercitate de societatea modernă, şi îndeosebi de creşterea frecvenţei bolilor provocate de
stres, terapiile prin atingere ar trebui să devină parte integrantă a vieţii cotidiene şi să fie recunoscute ca o
componentă preţioasă a medicinei preventive - atât pentru practiciant, cât şi pentru receptor. Nu încape nici
o îndoială ca aplicarea oricărei forme de masaj are efecte terapeutice la fel de benefice ca şi receptarea
acesteia. Pe lângă satisfacţia evidentă provocată de ajutorul acordat semenilor, tratarea unei persoane prin
masaj, shiatsu sau reflexoterapie sau terapie bowtech, tsubo poate să vă relaxeze şi pe dumneavoastră si să
vă permită atenuarea propriilor tensiuni.
În conformitate cu medicina orientală, există anumite momente în viaţă, denumite „porţi ale
schimbării", când puteţi efectiv să vă amelioraţi constituţia de baza dacă vă îngrijiţi cum se cuvine şi. pe de
altă parte, dacă vă neglijaţi, vă deterioraţi definitiv sănătatea. Aceste momente sunt pubertatea, căsătoria
(sau începutul vieţii sexuale), sarcina, naşterea copilului şi perioada imediat următoare si menopauza. Mai
ales în timpul acestor perioade, terapiile prin atingere pot aduce beneficii enorme, ajutând la asigurarea
relaxării necesare pentru a face faţă modificărilor hormonale. De fapt, în momentele de stres simţim cel mai
acut nevoia de contact fizic şi tânjim după relaxarea pe care acesta o aduce după sine, ca şi după sentimentul
că necazurile noastre sunt împărtăşite.
Aceste terapii prin atingere prezentate în acest curs sunt potrivite pentru oricine, dar va trebui să
aduceţi unele uşoare modificări tratamentului pentru anumite vârste şi circumstanţe ale vieţii cum ar fi
aplicaţiile speciale, şi anume sarcina, sugarii, vârsta înaintată, masajul şi exerciţiile fizice şi auto-masajul.
Multe dintre sfaturile date aici sunt de bun simţ - de exemplu, evident că va trebui să lucraţi cu mai multă
blândeţe cu bebeluşii şi bătrânii şi să vă asiguraţi că încăperea în care lucraţi este foarte bine încălzită. Felul
cum veţi folosi tehnicile pe care le învăţati depinde de stilul dumneavoastră de viaţă şi de nevoile particulare
ale dvs, rudelor şi prietenilor dumneavoastră.
De exemplu, dacă împreună cu partenerul dumneavoastră aşteptaţi un copil, aceste terapii vă vor fi
de un extraordinar ajutor în calmarea durerilor de picioare şi spate, precum şi în diminuarea stării generale
de oboseală care însoţeşte adesea ultimele luni de sarcină. Iar din momentul în care copilul s-a născut,
masajul va consolida legătura intimă dintre părinţi şi copil. El va constitui un mijloc de calmare şi alinare a
copilului la care veţi putea recurge şi după ce acesta va creşte - pentru a-l consola după o zi mai proastă la
şcoală sau pentru alinarea unor afecţiuni minore, cum ar fi durerile de cap sau de abdomen. Şi copiii trebuie
încurajaţi să înveţe masajul dacă îşi manifestă interesul. Pe la cinci-şase ani, ei au destulă putere şi
dexteritate si de cele mai multe ori le place să practice masajul.
Multe dintre bolile profesionale ale adulţilor vor putea fi alinate prin masaj - durerile de spate şi de
umeri apărute după orele lungi petrecute la birou, epuizarea sau febra musculară de după o muncă fizică grea
sau după exerciţii fizice intense, sau problemele circulatorii care apar la persoanele care fac prea puţină
mişcare, cum ar fi lucrătorii sedentari sau oamenii suferinzi de handicapuri motorii ori ţintuiţi la pat. Iar
pentru toate genurile de sporturi, de la ciclism, la atletism sau fotbal, masajul este un foarte preţios ajutor,
dat fiind că relaxarea este esenţială pentru o performanţă optimă.

CAPITOLUL IV
SISTEMUL URINAR

12
Eliminarea substanţelor toxice
Şedinţele de reflexoterapie încep întotdeauna cu pregătirea căilor de eliminare a toxinelor din
organism şi deci cu masarea punctelor reflexogene ale sistemului urinar (rinichi, uretre, vezică urinară şi
uretra), ajutate în prealabil de coordonator - plexul solar şi antiinflamator - suprarenale.

4.1. RINICHII sunt organe pereche situate în regiunea lombară la nivelul vertebrelor T]0-L2, de o
parte şi de alta a coloanei vertebrale, rinichiul drept fiind puţin mai coborât decât cel stâng, din cauza
poziţiei ficatului.
Funcţia lor este aceea de a filtra sângele formând urina eliminând impurităţile şi substanţele toxice
din sânge. Un singur rinichi conţine mai mult de un milion de nefroni, care sunt unităţile de bază de filtrare a
sângelui. Cantitatea de sânge ce trece în 24 de ore prin rinichi este de l 700 litri, din care se formează cea.
150 litri urină primară, din care, Pnn reabsorbţia apei, mai rămân 1,5 litri de urină, care se elimină într-o zi.
Punctul reflex al rinichilor se găseşte aproximativ 111 m'JÎocul tălpilor, deasupra liniei imaginare a
taliei Pe axa degetului doi. Această zonă şi-a pierdut mobilitatea la majoritatea oamenilor, în afară ce cei
care mai obişnuiesc să meargă şi desculţi. Zona este destul de adâncă, dar prin masarea ei se obţine o mai
bună irigare cu sânge a rinichilor şi îmbunătăţirea funcţionării !or. Această îmbunătăţire a funcţionalităţii lor
se va putea constata de Ia prima şedinţă de masaj reflexogen şi va fi însoţită de schimbarea culorii şi
mirosului specific al urinei (ea va deveni mai colorată şi temporar puternic mirositoare).
Stări patologice. Rămânerea substanţelor toxice în circulaţia sanguină (prtntr-o proastă funcţionare
renală) conduce fa apariţia unor boli precum: hipertensiune arterială, ateroscleroză, varîce, calculi renali sau
colici nefritice, afecţiuni oculare, stres, afecţiuni psihice.
Depunerea toxinelor în muşchi şi ţesutul conjunctiv produce boli reumatice, celulita, iar depunerea
lor în articulaţii conduce la gută, artrite, artroze sau poliartrite.
Substanţele toxice se pot depozita şi în interiorul globului ocular, producând tulburări ale vederii şi diverse
boli oculare, precum şi blocări ale nervilor în general în punctele unde s-au depozitat. Suprasolicitarea pielii,
prin încercarea corpului de a elimina toxinele (nereţinute de rinichi), produce erupţii cutanate sau celulita.

4.2. URETERELE
Ureterele sunt canalele (conductele) de legătură dintre rinichi şi vezica urinară. Ele sunt aşezate
subperitoneal, în porţiunea abdominală şi pelviană. Ureterele sunt alcătuite din trei straturi musculare ale
căror constricţii determină dureri aproape insuportabile (colică nefhtică) la eliminarea calculilor. Ele
realizează transportul urinei de la rinichi, la vezica urmară.
Punctele reflexe. Sunt poziţionate oblic realizând legătura liniară între punctele reflexe ale rinichilor
şi cele ale vezicii urinare.
Stări patologice. Dacă apare o îndoire sau o îngustare a tubului ureîer, urina este blocată la nivelul
rinichilor şi apare totodată şi o retenţie a apei în organism. Uneori aceste tulburări, însoţite de dureri în
partea inferioară a abdomenului, sunt confundate de femei cu dureri ale uterului.
Prin masajul liniar al punctelor reflexogene se obţine ameliorarea funcţionalităţii lor şi îndepărtarea
afecţiunilor dureroase în maxim 4-6 şedinţe de reflexoterapie

VEZICA URINARĂ
Vezica urinară este un balon muscular cavitar, tund situată imediat înapoia osului pubian şi puţin mai
sus. Un canal larg, denumit uretră. se deschide m partea interioară a vezicii şi reprezintă calea anatomică de
eliminare a urinei. Sfmcterul uretral este un inel muscular care menţine, în mod natural, orificiul bine închis.
Vezica urinară goală este plată, în timp ce o vezica plină poate conţine până la 500 ml de urină.
Pe măsură ce urina se scurge din rinichi prin cele două uretere. pereţii vezicii se destind şi se dilată,
adaptându-se la conţinutul sporit de lichid, iar după umplere un semnal nervos transmis spre creier
declanşează senzaţia conştientă a necesităţii de golire, de urinare. Controlul conştient al sfincterului uretral
se instalează la eopil ia vârsta de 1-2 ani, dar în cazuri patologice el poate întârzia până la vârsta de 6-7 ani.
Punctul reflex. Acesta se găseşte pe bordura interioară a tălpilor, marcând începutul călcâiului. Are
jumătăţi de proiecţie pe ambele tălpi.
Stări patologice. Tulburările legate de funcţionarea defectuoasă a vezicii urinare constau în tulburări
de micţiune, cistite. inflamaţii, infecţii manifestate prin dureri locale şi usturimi în timpul urinării.Tot în

13
cazul tulburărilor se înscriu şi spasmele de vezică, însoţite de slăbirea sfincterului, principala cauză a
enurezisului.
Inflamaţiile şi crampele uretrei (cistita), apar mai frecvent la femei, deoarece uretra lor este mai scurtă şi mai
expusă infecţiilor locale.
Toate aceste disfuncţii ale vezicii urinare şi ale uretrei pot fi relativ uşor vindecate prin re fi exo
terapie, observându-se ameliorări importante după doar 2-3 şedinţe de masaj.

Concluzie
Chiar dacă aparent nu există nici o boală sau tulburare a sistemului urinar, este necesară
retlexoterapia sa la începutul tratamentului oricărei alte afecţiuni organice, având în vedere efectele
eliminării toxinelor din corp. cauză principală a dereglării organismului.

CAPITOLUL V
METABOLISMUL (SISTEMUL DIGESTIV)
Reflexoterapia a dovedit o eficienţă deosebită în tratamentul multora dintre afecţiunile frecvente ale
sistemului digestiv. Datorită funcţiilor sale complexe, tractul digestiv este foarte sensibil şi răspunde prompt
la diversele tipuri de alimente şi băutură pe care le ingerăm, întreţinând sănătatea sau cauzând boala în
corelare cu tipul si calitatea regimului alimentar.
Tractul digestiv este lung de 9-10 m, începe cu gura şi continuă cu esofagul, stomacul, duodenul, intestinul
subţire şi intestinul gros, terminându-se la anus. Zone vitale deosebit de importante în metabolism sunt:
stomacul, ficatul, vezica biliară, pancreasul şi intestinele.

GURA ŞI DINŢII
Dinţii sunt în număr de 32 în total, dispuşi în felul următor: 8 incisivi care taie. patru canini care
sfâşie, 8 premolari şi 12 molari care zdrobesc alimentele.
In medicina antică chineză, gura corespundea elementului apă; chiar şi astăzi mai ştim că o masticaţie
corectă înseamnă transformarea alimentelor înlr-o pastă asemănătoare unui lichid (cu aportul salivei). O
masticaţie riguroasă şi corectă uşurează procesul de digestie şi munca unor organe vitale ca stomacul
şi intestinul.
Punctele reflexogene. Dantura se coordonează pe partea superioară a degetelor mari de la picioare,
situate la baza unghiilor degetelor, (pe partea anterioară labei), în totalitate, iar pe celelalte degete în
particular:
a) degetul l (degetul mare): maxilar, mandibulă, în totalitatea părţii aferente
b) degetul 2: incisivii
c) degetul 3: caninii
d) degetul 4: premolarii
e) degetul 5: molarii şi măseaua de minte.
Stări patologice şi tratamente. Pentru durerile de dinţi se vor masa punctele reflexogene
corespunzătoare, sporind astfel aportul necesar de sânge şi determinând calmarea durerilor.
în cazul dificultăţilor determinate de purtarea protezei (afte, slomatite, răni etc.), se vor masa falangele
degetelor mari de la ambele picioare, timp de 10 minute zilnic, de-a lungul unui interval de 10 zile sau până
la rezolvarea totală.
Pentru paradontozâ se vor masa punctele reflexe ale maxilarului şi mandibulei, situate pe degetul
mare. zilnic timp de 5 minute, o perioadă mai îndelungată timp; după o lună apar îmbunătăţiri vizibile, iar un
an şi jumătate - vindecarea completă.

FARINGELE
Faringele este situat în faţa coloanei cervicale, la întretăierea căilor respiratorii cu cele digestive. Prin
contracţiile sale, împreună cu ajutorul limbii, se realizează deglutiţia (înghiţirea).
Punctul reflexogen: se găseşte între degetul mare şi degetul 2, la bază.
Stări patologice: sunt reprezentate de binecunoscutele faringite.
14
ESOFAGUL
Esofagul este un tub musculos de aproximativ 25-30 cm iungime, ce realizează legătura între gură şi
stomac.
Punctul reflexogen este situat între degetele l şi 2 (pe faţa posterioară a piciorului), descriind o linie
de la baza degetelor la stomac.Tulburările se manifestă prin dureri sau jenă „în capul pieptului".Masarea
zonei reflexe ameliorează într-un timp relativ scurt aceste disfuncţii.

STOMACUL
Stomacul este un organ vital deosebit de important al corpului. Se spune că cei care au un stomac şi o
inimă puternică trăiesc până la adânci bătrâneţi. Anatomic vorbind, el este organul motric al tubului digestiv,
care macină alimentele. Este aşezat în regiunea epigastrică, sub diafragmă, între esofag şi intestinul subţire.
El începe la orificiul cardia şi se termină la orificiul pilor, unde se continuă cu prima porţiune a
intestinului subţire, ce poartă denumirea de duoden.
Rolul stomacului este de a dizolva şi transforma hrana într-o pastă omogenă sub influenţa sucului
gastric. Stomacul este singurul mediu acid din corp. Cantitatea de suc gastric secretat se ridică la 1,5 1 în 24
h. Contracţiile stomacului sunt reglate de sistemul ervos vegetativ. Undele peristaltice determină deschiderea
piîorului şi conţinutul gastric trece în duoden, urmând ciclul transformărilor alimentare început în gură şi
continuat în stomac.
Punctul reflex ai stomacului se găseşte imediat sub articulaţia degetului mare de ia fiecare picior.
Stări patologice. Un stomac balonat va determina o apăsare pe diafragmă, care va produce senzaţii de
sufocare, insuficienţă respiratorie prin comprimarea plămânilor şi tulburări cardiace prin apăsarea sa pe
vârful cordului.
O tulburare majoră a stomacului este ulcerul gastric, care apare de cele mai multe ori din cauze
psihice. In cazuri de supărări, stres puternic şi probleme „fără soluţie", stomacul se agită, produce un suc
gastric (deci acid), macină în gol, iritând mucoasa gastrică şi determinând apariţia ulceraţiei
gastroduodenale. Masajul zonei reflexogene a stomacului va conduce la ameliorarea funcţionalităţii sale şi
determină vindecarea sa în timp.

DUODENUL
Duodenul este situat în partea dreaptă a zonei superioare a abdomenului şi arc o formă de potcoavă.
Mediul chimic din duoden este bazic. Tn zona duodenului se deschid două căi de secreţie: a
pancreasului şi a vezicii biliare sub influenţa cărora duodenul continuă procesul digestiei. Adevărata digestie
începe în duoden şi se continuă în restul intestinului subţire. Aici are loc o descompunere la nivel chimic a
alimentului hrană.
Punctul reflex al duodenului se găseşte pe ambele tălpi, imediat sub zona stomacului la piciorul stâng
şi sub pancreas la piciorul drept.
Stări patologice.Tulburările legate de duoden, sunt în strânsă legătură cu alimentaţia, stresul,
problemele psihice. Masarea zonelor reflexogene rezolvă aceste probleme încă din prima
săptămână de tratament. Este indicat a fi masate şi punctele complementare ale tractului digestiv, de fiecare
dată, după masarea zonelor specifice duodenului.

INTESTINUL SUBŢIRE
Intestinul subţire este cel mai lung organ al corpului uman. măsurând aproximativ 5 metri lungime.
Este aşezat încolăcit în circumvoluţiuni strânse şi umple aproape tot spaţiul central al abdomenului. Se
întinde de Ia orificiul piloric până la valva ileocecală (corespondenţa cu intestinului gros).
Duodenul este prima parte a intestinului subţire Şi măsoară 25-30 cm lungime, având formă de
potcoavă (in care se inserează capul pancreasului).
Jejunul este partea mediană a intestinului subţire Şi măsoară 2,4 m.
Neonul reprezintă ultima parte a sa, de 3,6m lungime.
Funcţia intestinului subţire este de a digera * e a lăsa să treacă hrana digerată prin peretele intestinal
în sânge, spre ficat şi de aici, prin sânge,intregul organism, fiind deci un dispecer al energiei şi forţei de
refacere a corpului.

15
Punctul reflex al intestinului subţire este destui de amplu şi se găseşte în scobitura din faţa călcâielor,
pe ambele tălpi, situat între axa verticală a degetului l şi 4, cuprins între punctul reflex al rinichiului şi până
la călcâi.
Stări patologice.Tulburările legate de disfuncţionalitatea intestinului subţire sunt numeroase şi
complexe. Cele mai cunoscute sunt balonările. durerile abdominale, indigestia, colitele şi diareea.
Dar funcţionalitatea defectuoasă a intestinelor, poate provoca simptome şi boli care aparent nu au nici o
legătură, ca: febră, oboseală, nervozitate, depresii psihice, căderea părului şi îmbătrânire prematură. Rezultă
deci că intestinul subţire este un organ de o complexitate şi o importanţă deosebită în organism.
Masajul reflexogen este indicat deci, chiar şi atunci când nu există boli specifice ale intestinului, pentru
revigorarea organismului şi întreţinerea unei sănătăţi perfecte.

APENDICELE
Se află situat sub valva care uneşte intestinul subţire de intestinul gros, în vecinătatea fosei iiiace
drepte. Are o lungime de 5-15 cm şi mai este denumit şi „amigdala intestinului". El reprezintă un început de
intestin gros cu rol de ţesut limfatic.
Mulţi 1-au considerat un organ „fosilă4', ca şi amigdaleie, dar cercetări recente confirmă rolul său
deosebit în organism, acela de drenaj limfatic în zona intestinală. De aceea nu este indicată extirparea sa
chirurgicală. Aceasta se va face doar în cazul perforării lui prin grave şi repetate crize inflamatorii
microbiene. netratate prin masaj reflex. Dacă tratăm apendicele înainte de perforare, rezolvăm problema în
20 minute, maxim 3 zile.
Punctul reflex. Este situat numai pe talpa dreaptă, la începutul punctului colonului ascendent, pe axa
degetului 4, în unghiul de 90U format de axa verticală a degetului 4 şi axa laterală a începutului de călcâi.
Masaj reflexogen Este indicat chiar şi atunci când apendicele nu ne supără, deoarece atunci „când îl
simţim" este în general dereglat. Dacă apendicele este perforat, problema se rezolvă doar la chirurgie, nu
prin reflexoterapie.

VALVA ILEOCECALĂ
Constituie corespondenţa între cele două intestine. Punctul reflex este situat deasupra apendicelui.
Stări patologice. Tulburări legate de funcţionalitatea intestinului subţire, enterite, etc.

INTESTINUL GROS (COLONUL)


Este un organ tubular, de dimensiuni apreciabile si are o lungime de aproximativ 3m. Se împarte
anatomic în trei segmente:
- colon ascendent
- colon transversal
- colon descendent
Se ,.leagăv de intestinul subţire printr-o supapă, denumită valva îleocecală, care face corespondenţa
între cele două intestine şi care opreşte accesul nefuncţional între cele două organe. Intestinul gros realizează
ultima filtrare a substanţelor de asimilaţîe şi dezasimilaţie, înainte de evacuarea produselor reziduale solide
ale alimentaţiei.
Punctul reflex. Este reprezentat de un traseu în formă de „U" răsturnat, începând imediat deasupra
călcâiului pe piciorul drept, urcând de-a lungul axei degetului 4 până în dreplul duodenului, cotind brusc,
orizontal, spre mijlocul intern al tălpilor, întrerupându-se sub duoden. La piciorul stâng se continuă de sub
pancreas orizontal spre axa verticală a degetului 4 pe care coboară până deasupra călcâiului, unde face o
curbă corespondentă zonei sigmoidale ce se îndreaptă spre vezica urinară. Pe acest traseu orizontal întâlnim
la intersecţia axei verticale a degetului 2, rectul. Rectul este bazineîul depozitar al materiei fecale, iar dacă
este încărcat avem senzaţia specifică de golire prin defecare. Imediat iângă rect, continuând traseul spre
vezica urinară, se sfârşeşte (intestinul gros) în punctul reprezentat de anus. De observat că anusul nu este
unit cu punctul de vezică urinară, intestinul terminându-sc înainte de acesta.
Stări patologice.Tulburările legate de funcţionarea intestinului conduc la stări patologice ca: balonări,
dureri abdominale, inflamaţii, constipaţie sau diaree, colită, hemoragii, varice sau cancer de colon.
Tratamentul reflexogen este de un mare ajutor în toate aceste cazuri patologice.

PANCREASUL

16
Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv. Este cea rnai voluminoasă glandă din organism. El
mai este numit.,glanda salivară abdominală", pentru că atunci când vedem, mirosim sau gustăm hrana, el
secretă saliva sau sucuri digestive, pregătind stomacul şi duodenul pentru asimilare. Acesta produce un sfert
de litru de sucuri digestive pe zi (enzime pentru digerarea proteinelor, lipidelor şi hidraţilor de carbon).
Din punct de vedere anatomic, pancreasul este aşezat transversal în zona superioară a abdomenului,
sub stomac, între duoden, suprarenală şi splină. La nivel digestiv el produce enzime care participă la
procesul de digestie din duoden. Totodată pancreasul secretă şi hormoni, care participă la metabolismul
zahărului (vezi cap. X, 10.6)
Punctul reflexogen Este situat pe ambele tălpi, pe partea interioară. sub punctul reflex al stomacului
pe piciorul drept, espectiv pe piciorul stâng sub punctul reflex al duodenului.
Stări patologice.In cazul unei funcţionări defectuoase a pancreasului dereglarile de enzime vor
conduce la apariţia unor grave indigestii. Cea mai frecventă afecţiune datorată pancreasului cu rol în digestie
este pancreatita. Prin intermediul reflexoterapiei, avem însă la dispoziţie un mecanism natura! de intervenţie
asupra zonei reflexogene a pancreasului. Lucrând asupra zonei pancreas vom stimula funcţionarea glandei şi
masând punctul duodenului se deschid circuitele de eliberare a sucului pancreatic şi a secreţiei biliare.

FICATUL ŞI VEZICA BILIARĂ (COLECISTUL)


Ficatul este un organ situat în partea dreaptă, superioară, a abdomenului şi cântăreşte aproximativ l
500 grame. El reprezintă laboratorul inteligent al organismului şi îndeplineşte aproape 500 de funcţii
distincte. El stochează şi redistrîbuie aproape un sfert din cantitatea de sânge a unui om „filtrând» peste 1,5
litri de sânge pe minut.
Ficatul reprezintă principalul organ metabolic al organismului fiinţelor, care reglează asimilaţia
(anabolismul) şi dezasimilaţia (catabolismul) principiilor vitale ale unui corp.
Punctul reflex. Punctul reflex al ficatului se găseşte pe talpa dreaptă, către exterior, pe axa degetului
patru, sub articulaţia falango-metatarsiană. Punctul reflex al colecistului se găseşte de asemenea pe talpa
dreaptă în interiorul punctului reflex al ficatului, la sud-est.
în cazul calculilor biliari sau a unei bile încărcate, pot găsi aici depuneri depozitări în diverse faze. Stări
patologice
Criza şi bolile hepatice sunt determinate de stres şi emoţii negative, ca şi de o alimentaţie vicioasă,
de toxicoze diverse, oboseală excesivă, exces de alcool, tutun şi alte noxe. Când funcţia ficatului este
perturbată, cel mai mic adaos de substanţe toxice (prăjeala, grăsimea, o ceaşcă de cafea, un pahar de alcool
sau o ţigară) poate declanşa criza hepatică. Dacă aceste greşeli se fac zilnic, periodic, poate apare ciroza.
Indiferent de afecţiunile prezentate, acestea beneficiază de tratament reflexogen, lucrând pe punctele
ficatului sau vezicii biliare, după caz.

CAPITOLUL VI
SISTEMUL NERVOS
Creierul este comandamentul suprem al organismului. El este sediul informaţiilor, al conştientului, al
conştiinţei. Nervul este calea de transmitere. El îşi are originea în creier, coboară prin măduva spinării
îndreptându-se spre zonele din care duce sau aduce informaţiile.
Miliardele de celule nervoase, numite neuroni, care intră în structura creierului, controlează conştiinţa,
emoţiile, gândurile, mişcarea, sensibilitatea, şi o gamă largă de funcţii neconştientizate ale organismului,
cuprinse în sistemul nervos vegetativ.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL


Creierul este unul dintre cele mai mari organe ale corpului nostru, cel mai complex şi cel mai sensibil
dintre ele. El este totodată şi cel mai personalizat organ a] omului, căci dacă alte organe pot fi înlocuite prin
grefe sau transplanturi, creierul este unic pentru fiecare individ.
Creierul uman conţine mai mult de zece miliarde e celule nervoase şi un număr aproape incalculabil de sinapse
(legături).

17
Diferenţele de personalitate, inteligenţă, cultură, etc., dintre indivizi se traduc în plan fizic pnntr-un
număr mai mare de neuroni ai creierului, ™ai prin numărul acestor sinapse neuronale, care indică puterea de
utilizare a creierului nostru. Părţile principale ale creierului sunt:
- creierui mare
- trunchiu! cerebral
- cerebelul (creierul mic)
Creierul mare reprezintă aproximativ 70 % din sistemul nervos central. El este format din emisfera
dreaptă şi emisfera stângă, ambele de o mare complexitate, având multe circumvoluţiuni, straturi funcţionale
şi închizând între ele două dintre cele mai importante glande ale corpului: hipofiza şi epifiza.
Diferitele arii ale creierului mare au funcţii specializate: cortexul motor controlează mişcarea voluntară,
cortexul senzorial controlează senzaţiile, lobul frontal este legat de personalitate, lobul occipital de vedere,
iar mezencefaluî de auz şi de controlul vorbirii.
Foarte importantă pentru reflexologie este inversarea impulsurilor receptate sau transmise de către
creier faţă de restul capului, la nivelul organelor de simţ. Astfel emisfera dreaptă comandă partea stângă a
capului, iar emisfera stângă coordonează partea dreaptă a capului, în reflexologie acest lucru se traduce prin
proiecţii inversate pe picioare a celor două emisfere ale creierului mare.
Trunchiul cerebral este un mănunchi de fibre nervoase, care leagă măduva spinării de cerebel şi de
creierul mare.
Cerebelul sau creierul mic îndeplineşte funcţiuni care privesc mai ales coordonarea musculară,
menţinerea echilibrului şi vitalitatea generală a organismului. Puncte reflexogene
Totalitatea punctelor reflexe ale creierului se găsesc pe degetele mari ale picioarelor. Pe degetul mare
de fa piciorul drept se găseşte zona reflexogenă a emisferei stângi cerebrale, iar pe degetul mare de la
piciorul stâng, se găseşte zona reflexă a părţii drepte a capului.
Punctele reflexe ale lobilor temporali sunt situate pe partea internă a degetelor mari, înspre degetul al
doilea, de asemenea cu proiecţiile încrucişate, unde coordonăm tâmpla sau nervul trigemen.
Punctul reflex al cefei se află la partea inferioară a degetelor de la picioare, coordonat la baza degetului
mare, spre interiorul acestuia.
Stări patologice. Multe sunt dereglările funcţionale ale creierului. Indiferent de natura lor, ele se pot
lucra. Una dintre cele mai grave tulburări ale funcţionării cerebrale este comoţia cerebrală. Pentru
ameliorarea rezultatelor saSe dezastruoase, se va executa un masaj reflexogen riguros al degetelor mari de la
picioare, la început uşor, de 2 ori pe zi, timp de două săptămâni şi apoi mai intens, până la apariţia
simptomelor de vindecare.
Migrena şi în general durerile de cap, apar mai a|es datorită unor tulburări în funcţiunile lobilor
emporali ai creierului. Vor fi masate punctele reflexe in interioarele degetelor mari, în punctele de unire
celor două falange, la punctul reflex corespunzător mPÎei. De asemenea vom masa punctele reflexe ale
hipofizei. cerebelului, rinichilor, coloanei vertebrale, intestinului subţire şi gros, ficatului, vezicii biliare. Se
vor masa totodată pe corp si direct ceafa şi muşchii trapezi. pentru corectarea circulaţiei sanguine cerebrale.
Este de asemenea recomandată purtarea de încălţăminte lejeră, elastică şi naturală, pentru protecţia degetelor
de la picioare şi a punctelor lor reflexogene.

COLOANA VERTEBRALĂ ŞI MĂDUVA SPINĂRII


Coloana vertebrală este axul central nu numai al sistemului osos, ci şi al întregului organism uman.
Este sistemul care ne asigură verticalitatea corpului şi ilustrează atât sănătatea fizică, cât şi cea psihică.
Ea este foarte flexibilă (în stare de sănătate), putând să efectueze mişcări de rotaţie, îndoire, înclinare,
torsiune etc. Pentru a realiza acest grad de flexibilitate coloana are o structură vertebrală suprapusă formată
din: 7 vertebre cervicale, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale şi 4 ineluşe care formează coccisul sau sfârşitul
coloanei vertebrale.
Vertebrele lombare sunt cele mai masive şi mai rezistente, deoarece suportă cea mai mare parle a
greutăţii corporale. Curbura în S a coloanei vertebrale permite suportarea şocurilor şi loviturilor. dându-1 o
supleţe de arc elastic.
Intre vertebre se găseşte intercalat câte un disc cartilaginos de amortizare. Coloana este susţinută de
aproape 200 de muşchi şi ligamente, într-o „ţesătură" foarte rezistenlă. Canalul central din vertebre conţine
substanţa sa cea mai preţioasă - măduva spinării, un mănunchi de celule nervoase.

18
Nervii măduvei ies din canalul vertebral în perechi, pe feţele laterale, traversând orificiile de legătură
Şi transmiţând influxul nervos către organe şi întregul corp. Astfel de la cele 7 vertebre cervicale ies 7
Perechi de nervi care deservesc braţele şi de la cele vertebre lombare, ies cele 5 perechi de nervi ai
picioarelor. Nervii celor 12 vertebre dorsale sau toracice deservesc organele interne, iar nervii care ies la
nivel de os sacru şi coccis, coordonează zona genitală.
Măduva spinării este un pat ocrotitor al nervilor, care se îndreaptă spre diverse puncte din corp,
controlându-le. Ei ies la nivelul vertebrelor.
Punctele reflexogene .Punctele reflexe ale coloanei vertebrale se găsesc pe părţile interne ale tălpilor,
pe oasele de susţinerea boltii plantare. In funcţie de nervul interesat se va lucra punctul reflex al coloanei
vertebrale la nivelul vertebrei corespunzătoare, alături de punctul reflex al zonei afectate şi de punctul reflex
al encefalului. reprezentat pe toată pulpa degetului mare. Stări patologice
Orice dislocare a vertebrei sau inflamaţie a zonei pe unde trec aceşti nervi ai sistemului nervos
vegetativ, pot presa, fragmentând sau întrerupând activitatea de coordonare a nervului. Aceasta duce de la
sine la dereglarea zonei verificate de nervul afectat şi dureri locale.
Verticalitatea coloanei vertebrale şi sănătatea ei influenţează starea generală de sănătate a corpului,
activând asupra nervilor coordonatori ai anumitor
zone ale corpului.
Cea mai importantă afecţiune a nervului vegetativ este paralizia. Aceasta înseamnă nefuncţionalitatea
unei zone coordonate de nervul coordonator, care a rândul lui a suferit o leziune, o presiune, ciupîre, blocare
sau atacare virală.
Cele mai frecvente afecţiuni ale nervilor măduvei spinării la nivel de coloană vertebrală sunt sciatica
şi lumbago. Sciatica este provocată de cauze diverse ca: mişcări greşite sau ridicarea unor greutăţi prea mari.
inflamarea sau ciupîrea părţilor radiculare a nervului sciatic, o alimentaţie greşită generatoare de toxine,
inflamaţii zonale ce apasă pe nervul sciatic şi stresuri puternice, cauzatoare de mişcări bruşte, sau cauze
atmosferice (vânt, frig, umezeală).
Vor fi masate punctele reflexogene ale sciaticului, coloanei vertebrale din zona lombară, punctele
reflexe ale rinichilor şi vezicii urinare pentru eliminarea toxinelor, punctele căilor limfatice şi cele ale
intestinului gros, ficatului si suprarenalelor.
Lumbago apare din cauza inflamaţiei generate de ştrangularea unui nerv din zona coloanei vertebrale
lombare, în urma ridicării unei greutăţi mari, fiind de tapt şi o dereglare a musculaturii zonale, neirigate
corect de circulaţia sanguină. De asemenea se mai poale manifesta şi în urma degenerescentei discurilor
mtervertebrale, slăbirea ligamentelor sau o deplasare a unui disc lombar, ceea ce provoacă o presiune pe
nervul rahidian şi o durere insuportabilă.
Pentru tratamentul reflexogen se va masa partea interioară a zonei plantare, în dreptul coloanei
vertebrale lombare, pentru creşterea circulaţiei sanguine, suprarenale, r>nichii, intestinul gros.
Afecţiunile coloanei vertebrale vor fi tratate re fi exogen pe punctele reflexe ale coloanei vertebrale.
Deplasările de vertebre nu se rezolvă prin tratament reflex, acestea sunt de competenţa chiropraxiei sau
neurochirurgiei.

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV


Dacă sistemul nervos central este sediul informaţional al conştientului, unde totul se produce
conştient, (locomoţia sau mişcarea, cele 5 simţuri), pe sistem nervos vegetativ totul se produce ciclic, ritmic
şi inconştient, cu un scop care motivează de fapt rolul funcţional al acestuia: menţinerea vegetaţiei, a
biosului, a vieţii în organism. Aici vorbim de coordonarea sistemelor: digestiv, respirator, circulator, renal,
etc.
Prin plexul solar coordonăm şi verificăm activitatea sistemului nervos vegetativ. El este aşezat
central, sub extremitatea inferioară a sternului, mai jos cu două degete, în unghiul format de unirea cu o axă
a ultimei coaste. Plexul solar este o importantă centrală energetică a întregului corp, fiind supranumit „creier
abdominal».
Punctul reflex Piexul solar este punctul cheie al sistemului nervos vegetativ. El se află localizat pe
axa verticală a degetului 2 sub articulaţia proeminentă a metatarso-falangelor.
Stări patologice

19
Dacă sistemul nervos vegetativ răspunde de menţinerea biosului, a vieţii în corp, înseamnă că plexul
solar lucreaza pentru armonizarea dereglărilor la acest nivel: digestie, respiraţie, eliminare de toxine,
asimilare şi dezasimilare - metabolism.
Iată de ce plexul solar este introdus ca primordial număr unu, cheie, la începutul masajului reftexogen,
înainte chiar de eliminarea toxinelor pe care o dirijează.

CAPITOLUL VII
SISTEMUL CIRCULATOR SANGUIN
Acest sistem important al corpului uman, este format din inimă (ca organ motor) şi întreaga reţea de
artere, vene şi vase capilare, care transportă preţioasa substanţă a sângelui în întregul organism, de îa inimă
la creier şi marile organe, până la cea mai mică celuia anatomică a tuturor zonelor corpului.

INIMA ŞI VASELE SANGUINE


Inima este elementul central al sistemului circulator. Ea este un organ muscular care funcţionează ca
o pompă, pulsând de peste 100.000 de ori pe zi, fiind responsabilă de circulaţia sângelui în întregul
organism.
Inima este împărţită pe verticală în două jumătăţi, fiecare dintre ele având câte două compartimente:
un atriu, cu pereţi subţiri şi un ventricul cu pereţi groşi. Camerele situate de fiecare parte a inimii sunt
separate de o valvă care controlează fluxul sanguin dintre ele.
Sângele neoxigenat intră în inimă prin atriul drept şi apoi este împins prin valva de separare în ventriculul
drept. De aici sângele este pompat spre plămâni prin artera pulmonară şi după oxigenare se întoarce în atriul
stâng, apoi trece în ventriculul stâng şi de aici este pompat prin aortă în întregul organism.
Contracţiile inimii sunt controlate de sistemul nervos autonom, astfel încât ea continuă să bată la fel de bine
şi în somn.
Punctul reflex Este situat pe talpa stângă, pe axa degetului 4, sub articulaţia falangiană, deasupra
liniei diafragmei.
Stări patologice. Cele mai importante tulburări datorate disfuncţionalităţii cordului sunt:
- angina pectorală
- infarctul miocardic
- aritmia (sau palpitaţiile)
- stopul cardiac

Pentru tratamentul afecţiunilor cardiace se va masa în principal zona reflexă a inimii. Cele mai mari
vase de sânge din organism sunt arterele, care transportă sângele oxigenai de la inimă spre organe şi
ţesuturi. Circulaţia de întoarcere a sângelui „uzat» se face prin intermediul venelor, care readuc sângele spre
inimă, iar de aici spre plămâni pentru o nouă oxigenare şi refacere. Capilarele sunt cele mai mici vase de
sânge şi prin pereţii lor sensibili sângele irece în ţesuturi şi celule, realizând hrănirea corpului.
Inima trimite, cu fiecare pulsaţie, sângele prin r ere. Riimu] pulsului normal al unui adult este bătăi pe minut
şi este mai rapid la copii, r a bătrâni mai lent. Fiecare pulsaţie este influenţată de aspiraţie.
Punctele reflexe Sunt punctele reflexe corespunzătoare zonei de traversare a vaselor interesate. Vasul
de sânge însoţeşte zona sau partea prin care trece. Dacă vorbim de artera femurală, aceasta însoţeşte
femurul, deci o localizăm pe coapsă. Vena cavă traversează vertical toracele, ele. Fiecare vas de sânge poate
fi astfel depistat. Lucrând zona care cuprinde vasul de sânge, va fi lucrat vasu! însuşi, în refiexoterapie.
atunci când se lucrează un punct reflex, de fapt se lucrează din profunzime şi până la suprafaţă tot ce este în
zonă, deci şi vasul sanguin.
Stări patologice. Cele mai importante disfuncţîi ale vaselor de sânge sunt:
- angina pectorală
- hipertensiunea arterială
- hipotensiunea arterială
- arterita
- tromboflebila
- varicele
20
Pentru afecţiunile vaselor de sânge se vor masa punctele reflexe corespunzătoare zonei de traversare
a vaselor interesate: cap, ceafă, torace, umăr. gambă, etc. Pentru tratarea hipertensiunii arteriale vor fi
masate şi punctele reflexe ale rinichilor, deoarece toxinele se depun pe pereţii vaselor sanguine şi datorită
unei proaste funcţionări a sistemului urinar. Toate aceste afecţiuni sunt ameliorate prin masajul punctelor
reflexe ale inimii, rinichilor şi hipofizei.

CAPITOLUL VIII
SISTEMUL RESPIRATOR
Sistemul respirator este format din organele: nas, faringe, laringe, trahee şi plămâni. El asigură
respiraţia, deci aprovizionarea cu oxigen şi energie a tuturor celulelor corpului, pentru realizarea reacţiilor
metabolice.

NASUL
Organ primordial în alimentarea plămânilor cu aer. El reglează fluxul de aer care pătrunde în plămâni
prin inspiraţie şi tot el este organul rafinat, care analizează aerul prin celulele senzoriale de recepţie, având
funcţie de protecţie împotriva substanţelor iritante.
Tot nasul este organul care prin expiraţie participă la eliminarea aerului încărcat cu dioxid de carbon
din plămâni. Sinusurile sunt cavităţi localizate în spatele sprâncenelor, în triunghiul dintre nas, ochi şi
comunică cu cavitatea nazală.
Punctul reflex Nasul este partea cea mai proeminentă a feţei pe axa centrală. El este reprezentat pe
degetul mare, pe partea internă a labei (respectiv partea externă a degetului mare), care reprezintă axa
centrală a corpului (respectiv a capului). Punctul articulaţiei dintre cele două falange, proeminent, este
punctul reflex al nasului.
Stări patologice:
Guturaiul produce un mucus lichid ce curge.
Rinita este solidiflcarea mucusulut, înfundând una dintre cele două narine, sau amândouă.
Deviaţia de sept poale conduce spre o inspiraţie insuficientă şi se tratează doar chirurgical.
Inflamaţiile mucoaselor nazale, apariţia polipilor în urma deselor infecţii, alergii locale, răceli ori
viroza, etc. beneficiază de masajul punctului reflex al nasului cu rezultate spectaculoase.

FARINGELE Şl LARINGELE
Faringele este o porţiune a tubului digestiv, situată între gură şi esofag. Ei începe la terminaţia gurii
şi a deschiderii foselor nazale şi ţine până la deschiderea glotei şi a esofagului. Are forma unui tub de circa
12 cm lungime, cu pereţii musculoşi. Ajută la înghiţirea alimentelor, dar este totodată şi culoarul de încălzire
al aerului inspirat de nas sau de gură. în traversarea sa spre plămâni.
Laringele este partea superioară a traheii, care face legătura între gură şi nas, se deschide în faringe şi
în aparatul respirator şi reprezintă organul fonaţiei. Este alcătuit în principal dintr-un schelet carlilaginos şi
conţine corzile vocale superioare şi inferioare, care vibrează în vorbire şi cântec.
Puncteie reflexogene. Aceste puncte se găsesc pe feţele anterioare ale labelor picioarelor, la unirea
dintre primele două degete.
Stări patologice. Afecţiunile acestor două organe sunt: faringita, laringita (inflamaţii), infecţii diverse
şi afecţiunile corzilor vocale. Masajul reflexogen ameliorează toate aceste boli.

TRAHEEA
Acest organ de legătură are un aspect tubular şi realizează legătura anatomică între orificiile
respiratorii (nas şi gură) şi plămâni. El este închis de un lambou cutanat, denumit epiglotă care îl blochează
în momentul înghiţirii, pentru ca bolul alimentar să nu pătrundă în căile respiratorii.
Traheea se divide în două ramuri la nivelul vârfurilor plămânilor şi pătrunde în cei doi plămâni aproximativ
în zona lor de mijloc (bronhii).
Punctul reflexogen. Punctul reflex al traheii este situat pe ambele tălpi, sub pliul de unire al degetului
mare cu cel de al doilea deget de la picior. Au o formă îngustă şi alungită înspre suprafaţa reflexă a
plămânilor.

21
Stări patologice.Tulburările funcţionalităţii traheii se numesc traheite şi sunt însoţite de tuse,
inflamaţii locale Şi jenă respiratorie. Masarea zonelor reflexe amintite exterior conduce în scurt timp la
ameliorarea acestor afecţiuni.

PLĂMÂNII
Sunt principalele organe ale aparatului respirator, având o funcţie la fel de importantă ca inima,
ficatul sau stomacul. Plămânul este un organ dublu. Partea dreaptă se compune din trei lobi, iar partea stângă
din doi lobi, datorită poziţionării cordului în această zonă.
Plămânul este alcătuit din alveole pulmonare, mici săculeţi ia nivelul cărora se face schimbul
energetic al aerului. Oxigenul primit de la plămâni este transportat de sânge către ţesuturi, iar bioxidul de
carbon, colectat de sângele venos, este adus spre plămâni pentru a fi eliminat, între funcţionarea plămânilor
şi cea a inimii există deci o strânsă legătură metabolică.
Printr-o respiraţie obişnuită se introduc în plămâni aproximativ 500 cm3 de aer. O umplere completă
(forţată) a plămânilor aduce un aport de încă 1500 cm3 de aer, care se numeşte volum respirator de rezervă.
Expiraţia completă evacuează din plămâni aproximativ 1500 cm3 de aer.
Este interesant faptul că după o expiraţie completă mai rămân în plămâni încă 1500 cm3 de aer, care
reprezintă volumul rezidual de aer al plămânilor. Aceste cantităţi uriaşe de aer vehiculat, sunt posibile
datorită aşezării pliate a masei pulmonare, astfel încât o respiraţie profundă face să se desfacă întreg volumul
..burdufului" pulmonar.
Insuficienţa respiratorie este determinată de reducerea ritmului şi amplorii mişcărilor cutiei toracice,
acţionată de diafragmă şi muşchii intercostali, coordonată de creier cu totalitatea stării psihice a omului.
Punctele reflexogene.Se găsesc pe ambele tălpi, pe perna mare a lor. deasupra liniei imaginare a
diafragmei, până la linia umerilor.
Stări patologice. Bolile importante ale plămânilor sunt: tuberculoza, pneumonia şi astmul. Masarea
reflexogenă a zonelor corespondente ale plămânilor vor determina o ameliorare generală a respiraţiei,
stimularea muşchilor respiratori ai cutiei toracice, sporirea volumului de sânge oxigenat şi în final
vindecarea. Masarea acestor puncte reflexe va determina şi fa omul aparent sănătos, o sporire a vitalităţii şi o
îmbunătăţire generală a stării de sănătate.

CAPITOLUL IX
SISTEMUL LIMFATIC
Acest sistem funcţionează în strânsă corelare cu sistemul circulator sanguin. Sistemul limfatic este
alcătuit dintr-o reţea de vase de dimensiuni diferite, distribuite în întregul organism, dublând într-un fel,
sistemul sanguin. El formează sistemul nostru de apărare împotriva bolilor, agresiunilor şi a infecţiilor. El
este furnizorul faimoaselor şi misterioaselor limfocite.
Vasele limfatice din jumătatea inferioară a corpului aduc limfa din spaţiile interstiţiale către centrul
corpului, în .Jacul lacunar" şi ies din acest bazin de acumulare, situat sub diafragmă, spre colectorul toracic,
care culege limfa din partea superioară a corpului şi o distribuie venelor. Lichidul limfatic este format din
aproximativ 2 litri de lichid tisular, grăsimi diverse provenite din intestinul subţire, bacterii si tot felul de
corpi străini.
Ganglionii limfatici se deznolta in zona mandibulara, sub urechi,, în zona axilară susuori) şi
inghinală (la rădăcina picioarelor), în zona toracală, abdominală şi pleviană. Ganglionii limfatici constituie o
adevărată reţea de canale care îmbracă şi parcurge întregul corp pentru supraveghere şi luptă pentru
sănătatea noastră.

GANGLIONII LIMFATICI, BAZINUL LIMFATIC ŞI DOCTUL LIMFATIC.


Punctele reflexe ale ganglionilor limfatici se găsesc pe partea anterioară a picioarelor, în faţa
gleznelor. Bazinul limfatic şi duetul limfatic îşi au proiecţiile între primul şi al doilea metatarsian.
Stări patologice.Virozele, infecţiile, sunt principalele afecţiuni limfatice. Masând punctele reflexe
corespunzătoare, ajutăm corpul în lupta antiinfecţioasă.

SPLINA

22
Se găseşte anatomic între rinichiul stâng, stomac şi colonul transvers. Are aceleaşi funcţii ca şi
ganglionii limfatici, adică produce limfocite, anticorpi, filtrează sângele, distruge globulele roşii îmbătrânite
şi păstrează rezerva de sânge.
Punctul reflex. Se află pe talpa stângă, pe axa degetului patru, deasupra curburii colonului transvers.
Stări patologice.Tulburările de funcţionare ale splinei determina insuficienţă de hemoglobina,
anemia, carenţa de anticorpi, diminuarea capacităţii generale de apărare organismului, dureri abdominale
ctc. Se va masa cu tenacitate, în 1-2 şedinţe zilnice, zona reflexogenă a splinei, timp de 2-4 săptămâni.

AMIGDALELE ŞI APENDICELE
Sunt organe ganglionare, controversate şi prea puţin cunoscute de către medicina clasică. La fel ca şi
apendicele, au fost extirpate abuziv, conducând la o sensibilitate generală la infecţii şi o slăbire accentuată a
sistemului imunitar al organismului.
Rolul amigdalelor este de menţinere imunitară a corpului în caz de infecţii ale gâtului, faringelui şi
nu numai. Rolul apendicelui este de drenare limfatică şi imunizare infecţioasa la nivel de intestine şi zonă
pelviană.
Puncte reflexogene. Pentru amigdale punctele reflexogene se găsesc pe partea anterioară a celor două
degete mari ale picioarelor, în stânga şi dreapta axului central al degetului, pe falanga a doua, bazală. Pentru
apendice, punctul reflex este situat pe talpă deasupra călcâiului pe axa degetului patru.
Masajul acestor puncte timp de 5 minute, zilnic, pe fiecare picior, înlătură inflarnaţia, durerile şi disfuncţiile
amigdalelor.

CAPITOLUL X
SISTEMUL ENDOCRIN (GLANDULAR)
Sistemul glandular este unul dintre cele mai importante şi mai misterioase sisteme de coordonare ale
activităţilor de creştere, funcţionare şi descreştere ale organismului uman. Acest sistem funcţional nu este un
sistem de comandă, ci un sistem de reglare a complexelor funcţii metabolice, care încep cu dezvoltarea,
continuă cu întreţinerea şi sfârşesc cu degradarea funcţiunilor organismului.
Tinereţea, maturitatea şi moartea sunt reglate de activitatea glandelor endocrine din corp. Medicina
de astăzi, preocupată de marile probleme ale longevităţii şi deci ale vieţii, morţii şi eventual ale nemuririi,
acordă o importanţă covârşitoare glandelor endocrine şi hormonilor secretaţi de acestea, în contextul
întreţinerii sănătăţii, ale creşterii longevităţii şi în lupta (aparent fără speranţă) de învingere definitivă a
morţii fizice a individului uman.
Secretele longevităţii marilor yoghini, cunoscuţi în istorie, se bazează pe exerciţii practice de hatha-
yoga. care acţionează direct prin apăsări, compresii şi masaje ale zonelor „cheie" ale organismului, în care
sunt situate cele mai importante glande ale corpului (flecare chakra conţine sau răspunde de una sau două
glande endocrine din corp).
Principalele glande endocrine din corp sunt hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroidele, timusul,
pancreasul, suprarenalele şi gonadele.

HIPOFIZA (GLANDA PITUITARĂ)


Este glanda cu cea mai mare influenţă din organism, supranumită şi „Regina glandelor". Ea comandă
activitatea tiroidei, paratiroidei, timusului, pancreasului, suprarenalelor şi glandelor sexuale. Este situată la
baza creierului, în şaua turcească, aproximativ la nivelul spaţiului intracranian dintre cele două sprâncene.
Hipofiza este formată din doi lobi, de forma şi dimensiunea unor boabe de fasole, aşezate faţă în faţă şi
legaţi printr-o tijă.
Lobul anterior are o funcţie hormonală foarte importantă, el producând un hormon de creştere, un
hormon de control al tiroidei, un hormon de control al ovarelor şi al testiculelor şi un hormon de secreţie al
laptelui în glandele mamare.
Lobul anterior stimulează cortexul supra-renal cu ACTH, producerea urinei şi controlează întregul
metabolism al corpului, evitând slăbirea sau îngrăşarea.
lobul posterior secretă hormonul „pituitrina" care acţionează asupra sistemului circulator, asupra
muşchilor netezi, reglează absorbţia apei de către rinichi şi coordonează metabolismul zahărului. Totodată
23
controlează tensiunea arterială, încetinirea pulsaţiilor cordului şi creşterea numărului de respiraţii. Deficienţa
acestui lob are implicaţii multiple şi este responsabil de apariţia diabetului zaharat.
Lobul anterior al hipofizei este responsabil şi de caracteristicile predominant masculine ale
individului. Persoana la care acest lob este dominant are o inteligenţă (teoretică şi practică) remarcabilă,
poate deveni filosof, creator sau inventator.
Lobul posterior mai dezvoltat conduce la predominanţa caracteristicilor feminine ale personalităţii:
tandreţe, sensibilitate şi blândeţe.
Glanda hipofiza (pituitară), deşi cântăreşte aproximativ 0,007 grame, joacă un rol primordial în
coordonarea tuturor glandelor endocrine din organism. fiind de fapt „dirijorul glandular4' al corpului.
Puncte reflexogene. Acestea se găsesc pe ambele tălpi, pe partea posterioară, aproximativ la mijlocul
degetelor mari. Punctele de proiecţie sunt foarte mici şi este indicat masajul
cu vârful degetelor, cu unghia sau un instrument cu vârf rotunjit. De reţinut că masajul reflexogen conduce
la stimularea funcţiunilor " celorlalte glande endocrine din corp. patologice
Cele mai importante afecţiuni care sunt provocate de disfuncţiile hipofizei sunt: Upotimia (slăbiciune
şi leşin), tulburări ale tensiunii arteriale, obezitate, dureri de cap. dereglări generale hormonale, tumori,
chisturi, fibroame, stări generale de slăbiciune, îmbătrânire precoce, impotenţă sexuală, frigiditate,
absenteism etc.
In toate aceste cazuri sunt indicate şi masajele celorlalte puncte reflexe ale glandelor corespondente.

EPIFIZA (GLANDA P1NEALĂ)


Este una dintre cele mai puţin cunoscute şi controversate glande din corp. Este foarte rnică, de abia
de mărimea unui bob de grâu, dar se pare că are mari influenţe în funcţionarea zonelor superioare ale
creierului, funcţiunilor intelectuale şi spirituale ale omului. Este situată în mij locul creierului (sahasrara
chakra) şi mulţi maeştri yoghini o consideră sediul sufletului, al spiritului sau „al treilea ochi/4 In zilele
noastre ştiinţa a dovedit că glanda pineală joacă un rol activ în viata sexuală şi ciclul gonadelor. Epifiza
produce hormonii deosebit de importanţi ca: melalonina şi serotonina (cu influenţe majore în sănătate şi
longevitate). Serotonina (printre altele), are rolul de a întrerupe activitatea gonadefor şi intervine în percepţia
psihică a ciclului lumină (activitate) - întuneric (odihnă). Se consideră că are mult mai multe roluri, îneă
necunoscute de ştiinţă-
Punct reflexogen.Punctul reflex al acestei glande este chiar m mic decât cel al hipofizei şi este situat
aproximativ la 1 cm alături de punctul reflex al hipofizei, spre partea interioară a degetelor mari de la
picioare (pe feţele posterioare)
Disfuncţii. Se va masa în corelare cu glanda hipofiză, în funcţiuni inversate sau comune. Dacă
hipofiză ne readuce în corp (material), epifiza este cea care ne deschide spre lume şi exterior.

TIROIDA
Este o glandă importantă, situată la baza gâtului, pe laringe. Tiroida este formată din doi lobi de
forma unor scuturi şi uniţi printr-un istm. Ea produce doi hormoni:
- tiroxina
- tri-iodotironina
Aceşti hormoni sunt compuşi din carbon, hidrogen, azot şi oxigen.
Tiroida conţine totodată şi cea mai mare rezervă de iod din organism, aproximativ 8 miligrame (de
60.000 de ori mai mult decât în restul corpului). este glanda care răspunde de coordonarea întregului
metabolism bazai. Funcţiile sale sunt în legătura stransă cu hipofiză, cea mai importantă giandă a corpului.
Hormonii tiroidieni sunt determinanţi în dezvoltarea a normală, pentru sănătatea pielii, a părului si
sistemului nervos. De asemenea aceşti hormoni activeaza consumul de oxigen din întregul corp.
Punctele reflexogene.Se găsesc pe ambele tălpi, între primul şi al doilea metatarsian. Stări
patologice:
Hiperfuncţia tiroidei se manifestă prin accelerarea anormală a metabolismului, conducând la slăbire
exagerată, excitabilitate nervoasă, palpitaţii, transpiraţie abundentă, căderea părului, exoftalmie (ochi
bulbucaţi), guşă etc.
Hipofuncţia tiroidiană se manifestă prin scăderea ritmului schimburilor interne, corpolenţă şi
obezitate, lentoare în mişcări, oboseală matinală şi generală etc.

24
Guşa este o ulceraţie a ţesutului tiroidian, de o formă umflată şi dizgraţioasă. Ea poale beneficia foarte bine
de tratamentul reflexogen executat cu regularitate şi perseverenţă.

PARATIROIDELE
Sunt nişie glande de dimensiuni mai mici, în număr de 4, aşezate câte două de o parte şi de alta a
tiroidei. Au dimensiunea a patru boabe de linte. Hormonul secretat de paratiroide esteparathormonul, care
reglează metabolismul calciului din organism.
Concentraţia de calciu din sânge nu trebuie să varieze prea mult. deoarece astfel este perturbat
echilibrul elecîroliţilor din sânge şi muşchii şi nervii nu mai pot funcţiona normal.
Punctele reflexogene.Se găsesc pe partea externă a falangei a doua de la baza degetelor mari,
deasupra montului, pe ambele tălpi,
Stări patologice:
Hiposecreţia paratiroidiană produce tetanie (scăderea calciului din sânge) şi conduce la apariţia
spasmelor musculare, circulaţie periferică proastă, disfuncţii ale unghiilor si dinţilor, iritabilitatea sistemului
nervos etc.
Hipersecreţia produce creşterea exagerată a calciului în sânge şi determină tulburări ale sistemului
osos (osteită fibroasă, calculi renali sau biliari) şi ale sistemului circulator sanguin. Toate aceste tulburări ale
glandelor paratiroidiene beneficiază de terapiile reflexogene.

TIMUSUL
Este o glandă a creşterii şi a tinereţii. Ea se situează la baza gâtului, deasupra inimii, în spatele
sternului şi este alcătuită din doi lobi.
Timusul este bine dezvoltai în copilărie şi adolescenţă. La maturitate, dar mai ales după vârsta de 35
de îşi micşorează funcţiile, devenind mic şi fibros. Există o legătură între atrofierea acestei glande şi
procesele de îmbătrânire.
Timusul reprezintă o importantă sursă de limfocite albe), care întreţin sistemul imunitar al
giganismului. Această glandă este responsabilă de de creştere ale tinerilor, de dezvoltarea caracteristicilor
sexuale secundare, participă la funcţiile musculare şi Se pare că determină reacţia organismului nostru la
stres şi agresiuni fizico-psihice.

PANCREASUL
Am studiat parţial acest organ glandular în capitolul V (Metabolismul şi sistemul digestiv), şi îl vom
relua în acest capitol specific glandelor, datorită importanţei în organism.
Pancreasul este situat în cavitatea abdominală, în spatele stomacului, între duoden şi splină. In
..coada" pancreasului există nişte celule denumite ..Insuliţele lui Langerhans". care produc importantul
hormon insulina. Acest hormon reglează concentraţia zahărului din sânge şi permite acumularea
glicogenuiui la nivelul muşchilor şi ficatului. Pancreasul mai produce şi un alt hormon denumit glucagonu!
(hormon opus insulinei) şi care este responsabil de creşterea nivelului glicemiei.
în mod normal sângele trebuie să conţină între 800 şi 1000 mg de glucoza. După un consum abundent de
glucide, o mare cantitate de glucoza invadează sângele, în aceste situaţii pancreasul secretă cantitatea
necesară de insulina, care are rolul de a degrada | zahărul din sânge (în exces). Când pancreasul nu secretă
destula insulina, nivelul zahărului din sânge va creşte peste valorile normale. Atunci când este depăşită
valoarea de 1600 mg de glucoza, intră în joc acţiunea rinichilor. Pentru a preveni o comă diabetică, rinichii
încep să elimine zahărul din sânge în urină. Dacă situaţia se menţine critică, nu rnai este suficientă nici
acţiunea rinichilor şi se impune j medicaţia şi tratamentul, care constau în principal din aport suplimentar de
insulina sintetică (comprimate sau injecţii).
Puncte reflexogene.Se găsesc pe ambele tălpi, în vecinătatea zonelor duoden şi stomac (între ele la
piciorul drept sub stomac, iar la stângul sub duoden).
Stări patologice. Cea mai importantă boală pe care o declanşează funcţionarea defectuoasă a
pancreasului este diabetul zaharat sau diabetul insipid.
Lucrând punctul reflex al pancreasului vom obţine o cantitate sporită de insulina naturală, produsă de
pancreas, care este mai activă şi mai sănătoasă decât cea sintetică. Şedinţele de reflexoterapie se vor
desfăşura periodic, un timp suficient pentru a obţine o scădere şi o stabilizare a glicemiei şi apoi se va
continua pentru obţinerea vindecării complete.

25
SUPRARENALELE
Glandele suprarenale sunt două glande aşezate ca nişte căciulite deasupra rinichilor. Ele reprezintă
glandele care ne influenţează vigoarea, energia şi activitatea.
Suprarenalele secretă două tipuri de hormoni. Tesutul medular produce adrenalina şi
noradrenalina hormoni responsabili de activitatea sistemului şi metabolismul bazal.
Cortexul suprarenalelor secretă corticoizi dintre care cel mai important este cortizonul. Acesta
intervine în metabolismul hidromineral protidic şi glucîdic. Totodată el stimulează şi producţia de limfocite
şi activitatea sistemului imunitar.
Cuplul glandular hipofiză - suprarenale influenţează şi procesele de creştere din organism şi reacţiile
complexe de apărare împotriva stresului.
Puncte reflexogene. Se găsesc pe talpă pe axa degetului doi deasupra rinichilor.
Stări patologice: Tulburările produse de disfuncţia suprarenalelor se manifestă prin aritmie, lipotimii
(leşinuri), infecţii şi scăderea capacităţii imunitares reumatism, astm şi inflamaţii articulare. De asemenea
disfuncţia lor conduce la scăderea energiei generale a organismului, lipsă de curaj şi iniţiativă. Masarea
zoneior reflexe ale suprarenalelor ameliorează multe dintre aceste afecţiuni.

GONADELE
Sunt glandele cele mai importante aie sexualităţii feminine şi masculine, responsabile de funcţia de
reproducere.
Ovarele sunt gonade duble situate în bazinul, femeii. Ambele ovare conţin aproximativ 1.000.0 de
ovule, dintre care doar aproximativ 400 sunt capabil să se maturizeze şi să fie fecundate.
Estrogenii asigură proliferarea unor celule „feminine" în anumite regiuni ale corpului: şold, coapsă,
pubis, uter, vagin, mamelon. Tot estrogenii sunt responsabili de manifestarea instinctului sexual al femeilor,
de metabolismul calciului, al apei şi al glucidelor. Progesteronul (luteina) stimulează secreţia glandelor
mamare şi a celulelor din membrana internă a uterului. El împiedică contracţiile uterine şi previne
expulzarea oului fertilizat.
Testiculele sunt organele glandulare masculine de reproducere şi spre deosebire de ovare, au o
plasare anatomică externă fiind situate în scrot. Funcţia lor este de a produce spermatozoizi,
Puncte reflexogene. Sunt situate în mijlocul călcâielor (pe ambele tălpi) şi pe părţile laterale ale
labelor, între maleolele externe şi lendortul lui Ahile.
Stări patologice:Tulburările feminine legate de disfuncţia ovariană sunt: durerile menstruale, ciclu
neregulat, chisturi, vaginită, frigiditate, alterarea caracteristicilor sexuale secundare (slăbiciune exagerată,
obezitate, pierderea catifelării pielii etc.)
Cele mai importante şi mai grave tulburări datorate disfuncţiei testiculare sunt impotenţa şi
oligospermia (secretarea unei cantităţi insuficiente de spermatozoizi). Toate aceste tulburări beneficiază de
aportul reflexoterapiei, practicată cu competenţă şi regularitate.

CAPITOLUL XI
SISTEMUL DE REPRODUCERE (GENITAL)
l. SISTEMUL GENITAL MASCULIN
Sistemul genital masculine cuprinde glande şi organe: testiculele, căile spermatice (cu veziculele
seminale), prostata şi penisui.
Testiculele. Am vorbit pe larg despre aceste organe glandulare în capitolul X. Vom mai spune doar
că ele sunt cete mai importante glande genitale masculine, situate în afara abdomenului, în scrot, în fiecare
testicul se află mai bine de 300 de tubi seminiferi, în care se formează spennatozoizii, celulele sexuale
masculine. Totodată aceste organe glandulare produc cel mai important hormon masculin, testosteronul,
responsabil de libidou şi de dezvoltarea caracterelor sexuale secundare.
Căile spermatice şi veziculele seminale. Căile spermatice sunt două conducte în formă de ansă, care
pornesc din partea laterală - spate a testiculelor, parcurg scrotul, intră im cavitatea abdominală Prin canalul
inghinal şi formează cordonul spermatic. Acesta străbate prostata şi se continuă cu uretra.Veziculele
seminale sunt două amplasate in spatele prostatei şi unite cu căile spermatice. în care secretă un lichid cu rol
de diluare a substanţei spermatice şi facilitare a ejaculării.
26
Puncte reflexogene. Punctele reflexe ale căilor spermatice şi veziculelor seminale coincid cu cele ale
trompelor din aparatul genital feminin şi sunt situate pe linia gleznei care uneşte maleola externă şi internă,
la ambele picioare.
Stări patologice. Tulburările căilor spermatice sunt mai rar întâlnite şi se manifestă prin inflamaţii,
jenă sau dureri profunde. Vor fi masate punctele reflexogene corespunzătoare, pe traiectul în formă de
potcoavă dintre maleola externă şi cea internă (trecând prin unghiul de unire al labei cu glezna), la ambele
picioare.

Prostata
Această glandă se află situată sub vezica urinară şi deasupra rădăcinii penisului. Are o formă de pară
orientată cu vârful în jos şi este de mărimea unei castane. Rolul său este de a da ultima constituţie a
lichidului spermatic, prin secreţia unor substanţe alcaline complexe. De fapt. medicina recunoaşte jenată că
nu cunoaşte pe deplin rolul acestui organ glandular masculin. Prostata reprezintă corespondenţa uterului de
la femei.
Puncte reflexogene.Are aceleaşi puncte reflexe ca şi uterul, situate amplu pe partea internă a labei la
călcâi, între maleola internă şi tendonul lui Ahile, la ambele picioare.
Stări patologice. Disfuncţiile prostatei apar de obicei după vârsta de 45 de ani la bărbaţi şi sunt în
legătură cu apariţia andropauzei masculine. Hipertrofia prostatei (însoţită de inflamarea acesteia) poate
provoca infecţii, retenţie urinară, micţiune săracă şi frecventa, sânge în urină şi usturimi la micţiune.
Aplicând un masaj reflexogen competent şi de durată (4-6 săptămâni), cu şedinţe de circa 2 minute
zilnic, prostatita se va ameliora mult, conducând chiar şi la vindecarea completă.

Penisul. Este un organ masculin al reproducerii, situat în partea inferioara a abdomenului, având o
parte internă (deasupra perineului) şi o parte externă, terminată prin gland. Este străbătut de uretră pe tot
parcursul său. Prin umplerea cu sânge a corpului sau cavernos (în starea de erecţie) îşi măreşte dimensiunile
şi devine apt pentru amplasarea cât mai apropiată de colul uterin a spermatozoizilor.
Punctul reflexogen. Este acelaşi ca pentru vagin şi este situat pe partea interioară a labelor
picioarelor, la călcâi, pe axa de unire oblica a vezicii urinare cu glezna în partea inferioară.
Stări patologice. Cea mai importantă disfuncţie este impotenţa, Manifestată prin lipsa sau insuficienţa
erecţiei. Este o tulburare care, în general, are de puţine ori cauze anatomice sau fiziologice. De cele mai
multe ori are cauze psihice. Pentru ameliorare vor fi masate punctele reflexe legate de sistemul nervos
central,circulaţie sanguină, glande sexuale şi glandele cu
secreţie internă.

SISTEMUL GENITAL FEMININ


Sistemul genital feminine cuprinde glande şi organe: ovarele, trompele lui Fallope. uterul, vaginul şi
vulva.
Ovarele. Sistemul endocrin. Vom mai preciza că au dimensiuni de ordinul a trei centimetri şi o
culoare alb-cenuşie. Ovarele sunt compuse din două puncte: o zonă centrală moale, vascularizată şi
hrănitoare şi o zonă corticală rezistentă şi germinativă, care cuprinde aproximativ 300.000 de foliculi.
Funcţiile principale ale ovarelor sunt: producerea şi expulzarea ovulelor şi secreţia hormonilor sexuali
feminini.
Punctele reflexe şi disfuncţiile ovariene. Trompele lui Fallope (trompele uterio) sau trompele uterine
au forma unor antene,
Uterul. Este organul central al feminităţii şi este de forma unei pere mari poziţionate cu varful in jos,
cu pereţi puternici şi musculoşi. Este gol m interior si posedă două orificii laterale superioare care se deschid
spre cele două trompe şi un al treilea oriticiu în zona sa inferioară, prevăzut cu un col.
Punctele reflexogene.Aceste puncte sunt situate pe partea interioara picioarelor in spatele gleznei
(sunt comune cu cele prostatei). Punctele sunt în general destul de dureroase la pipăit, nu numai datorită
afecţiunilor, ci şi datorită sensibilităţii deosebite a organului.
Stări patologice.Tulburările uşoare legate de disfuncţiile uterîne sunt: ciclurile neregulate,
inflamaţiile şi infecţiile. Afecţiunile grave constau în chisturi, fibroame, prolaps uterin (după naşterile grele)
şi cea mai nedorită dintre ele: avortul spontan (datorită contracţiilor uterine înainte de termen).

27
Masajul blând, pe perioade lungi de timp (executat zilnic) a zonelor reflexe conduce la ameliorarea
afecţiunilor şi chiar Ia vindecarea completă.

Vaginul.Este considerat pe nedrept principalul organ al sexualităţii de către multe femei, cu toate că
el reprezintă doar o cale de acces spre adevăratele zone sexuale feminine (uterul, ovarele şi trompele).
Totuşi, datorită vascularizaţiei şi inervaţiei sale bogate, el reprezintă un organ important al vieţii sexuale şi al
libidoului.
Este un conduct muscular aponevrotic. de 7-8 cm lungime, care în caz de excitare sexuală atinge
dimensiuni de 10-15 cm, prin întinderea pliurilor musculare şi ridicarea colului uterin. Este în permanenţă
umectat de mucus şi secreţii glandulare anexe. Se închide la exterior prin vulvă, compusă din himen. labiile
mici şi labiile rnari,între comisura acestora, sub „Muntele Iui Venus", este poziţionat clitorisul, organul
central al excitabilităţii feminine (corespondent al penisului bărbătesc).
Punctul reflexogen. punctul reflex al vaginului este similar cu cel al penisului şi se găseşte pe partea
interioară a labelor picioarelor, pe traiectele diagonale care unesc punctul vezicii urinare cu glezna în partea
inferioară.
Stări patologice Bolile şi suferinţele cele mai frecvente legate de disfuncţiile vaginului sunt infecţiile
diverse, menstre dureroase., chisturile limfatice (mioame) şi vaginita (o stare de iritabilitate sporita sau
contracţie a vaginului în timpul actului sexual), care de cele mai multe ori are cauze psihosomatice.
Vor fi masate punctele reflexe uter, vagin, căi limfatice şi sistem nervos central.

Sânul (mamelele sau glandele mamare)


Este organul dublu genital cu specific de lactaţie. Este compus din 15-20 de glande mamare, ţesut
adipos şi ţesut conjunctiv, în mijlocul sânului este poziţionat anatomic mamelonul, înconjurat de aureole
pigmentate, în mamelon există mici pori care fac legătura cu canalele lactifere ce permit copilului sugar
alimentaţia naturală cu lapte. Sânii sunt organe anexe ale aparatului reproducător, dar totodată importante
accesorii ale libidoului, sexualităţii şi feminităţii.
Punctele reflexogene. Se găsesc pe faţa anterioară a labelor picioarelor, deasupra celui de ai doilea şi
al patrulea metatarsian. punct de dimensiunile unor mici monede. Stări patologice. Tulburările cele mai
frecvente sunt stazele premergătoare menstruaţie! şi chisturile m amare, care uneori pot fi deosebit de
periculoase (cancerigene). La baza formării unui chist este o stază limfatică şi totodată o disfuncţie
hormonală (a ovarelor).
Deci, în căzul apariţiei acestor chisturi, vor fi masate punctele reflexogene ale sistemului limfatic,
glandular (ovare), ale zonei pieptului, hipofizei, tiroidei, ganglionilor axilari şi suprarenalelor. Masajul
reflexogen se va executa zilnic şi pe perioade lungi de timp (2-6 luni) pentru obţinerea ameliorării şi
vindecării.

CAPITOLUL XII
SISTEMUL LOCOMOTOR.APARATUL OSTEO-MUSCULAR Şl
ARTICULAR
SCHELETUL OSOS
Scheletul osos uman este format din 208 oase şi reprezintă 20% din greutatea corpului nostru. De
obicei este împărţit anatomic în trei mari grupe osoase: capul, trunchiul şi membrele. Scheletul are un
important rol de susţinere şi de protecţie pentru ţesuturi şi organe. El reprezintă structura de rezistenţă a
corpului nostru pe care se inserează şi se sprijină sistemul muscular, nervos, limfatic şi circulator. Totodată
are şi un mare rol de protecţie pentru anumite organe sensibile importante (ochi. plămâni, inimă, organe
genitale etc.) şi mai ales pentru sistemul nervos care este adăpostit cu precădere în coloana vertebrală şi cutia
craniană.
Craniul este alcătuit din opt oase importante, 'ar faţa din 14 oase. Trunchiul osos cuprinde: coloana
vertebrală, douăsprezece perechi de coaste şi sternul.
Membrele superioare se leagă de trunchi prin centura scapulară (clavicule şi omoplaţi) şi
cele "uerioarc se inserează la bazin prin centura pelviană. cheietul nostru constituie o importantă rezervă de
'minerale pentru sânge, în interiorul anumitor oase e găseşte măduva, cu rol deosebit în producerea
globulelor roşii din sânge. Scheletul osos este un organism viu, care se reface continuu şi are un conţinut
28
variabil de caiciu (în funcţie de sex, vârstă, stare fiziologică individuală etc.)- Celulele sale sunt dispuse în
cercuri concentrice în structura oaselor, fiind hrănite permanent de vase sanguine şi dirijate de sistemul
nervos.
Un sistem osos sănătos presupune o alimentaţie bogată în săruri minerale (calciu, magneziu, fosfor şi
fluor) şi în vitaminele A şi D. Totodată el este în strânsă corelare cu activitatea glandelor tiroidă,
paraliroidele şi hipofiza.
Punctele reflexogene. Punctele reflexe ale coloanei vertebrale se găsesc pe marginile interioare ale
tălpilor, de la degetele mari ale ambelor picioare, până la călcâi. Punctele coastelor sunt amplu situate partea
anterioară a labelor, între baza gâtului, la baza degetelor şi diafragmă. Punctele reflexogene ale umărului,
genunchiului, cotului, gleznei, articulaţiei mâinii, sunt poziţionate pe feţele laterale exterioare ale labelor.
Punctele de şold îşi au proiecţiile pe părţile interioare şi exterioare (laterale) ale gleznei, la ambele picioare.
Stări patologice. Afecţiunile sistemului osos sunt: durerile şi excrescenţele degenerative (monturi şi
ciocuri), osteoporoza, coxartroza, etc. Masajul reflexogen are un efect rapid în calmarea durerilor şi practicat
cu perseverenţă va conduce la ameliorarea şi vindecarea majorităţii afecţiunilor.

APARATUL MUSCULAR
Corpul nostru are în constituţia sa mai bine de 600 de muşchi, dinlre care o parte sunt muşchi
scheletici şi restul sunt viscerali. Muşchii scheletici au culoarea roşie, se inserează pe oase cu ajutorul
tendoanelor şi sunt înveliţi înlr-o teacă, denumită aponevroza. Muşchii viscerali sunt albi la culoare, cu
excepţia cordului care este de culoare roşie. Muşchii sunt organe contractile, elastice şi acţionează alternativ,
pe grupe. Fiecărui muşchi i se opune un altul - când unul se contractă, celălalt se destinde, favorizând
mişcarea.
Muşchii îşi extrag energia prin glucoza obţinută din alimentaţie. Muşchii prin funcţionare produc ;
deşeuri precum: gaz carbonic şi acid lactic. Acesta din urmă este principalul responsabil pentru apariţia \
oboselii şi a febrei musculare. O presiune aplicată asupra unui muşchi determină transformarea a 80 ; % din
acidul lactic în glicogen, care se transformă apoi în glucoza. Astfel se explică efectul deosebit de relaxant şi
revigorant al masajului asupra muşchilor. In 1960. doctorul american George Goodhearth, a elaborat o teorie
inovatoare asupra funcţionării! musculare şi totodată o terapie denumită „louchj for health" (atingerea
vindecătoare), care are la baza relaţiile speciale muşchi-organ. El a demonstrat teoreti şi practic că fiecare
muşchi este legat funcţiona; de un organ al corpului. De exemplu: muşchii pectora^ sunt legaţi energetic de
stomac, marele dorsal legături cu pancreasul etc.
Deci, masajul asupra unor muşchi exteriori, accesibili, are efecte binefăcătoare asupra organelor
interne.
Puncte reflexogene. Punctele reflexe pentru antebraţ, gambă, braţ, coapsă, sunt situate pe feţele
laterale exterioare ale labelor picioarelor, imediat sub articulaţiile falangelor. Proiecţia reflexă a
abdomenului se află pe arcadele care unesc cele două maleole (internă şi externă) la ambele glezne.
Puncte reflexe ale muşchilor pectorali şi mtercostali se află pe feţele anterioare superioare ale labelor
picioarelor, sub articulaţiile degetelor doi, trei, patru şi cinci până la diafragmă.
Stări patologice. Afecţiunile sistemului muscular sunt foarte numeroase şi diverse şi Ie vom enumera
doar pe cele mai frecvente: crampele, spasmele şi durerile musculare, întinderile şi rupturile de muşchi,
febra musculară, slăbirea sistemului muscular în ansamblu (la bătrâneţe) şi cea mai cunoscută dintre ele -
reumatismul. Masajul reflexogen al zonelor corespondente, sau ale intregu!ui sistem reflex muscular,
conduce cele mai multe cazuri la ameliorări majore şi complete în timp.

APARATUL ARTICULAR
realizează legătura mobilă dintre două oase, doi muşchi sau os şi muşchi, în categoria lor intră cartilajele şi
tendoanele.
în interiorul cartilajelor articulare se găsesc mici pungi, care conţin un lichid lubrefiant - lichidul sinovial,
care permite muşchilor şi tendoanelor o mişcare lină. onctuoasa, fără frecare.
Cele mai importante articulaţii din organism sunt: articulaţiile intervertebrale (ale coloanei),
articulaţiile umerilor, şoldurilor, coatelor. genunchilor, gleznelor, dar în corp există sute de alte mici
articulaţii (numai la mână sau laba piciorului sunt câteva zeci).

29
Puncte reflexogene.Punctele reflexe ale articulaţiilor intervertebrale | se găsesc pe acelaşi traiect cu
cel al coloanei vertebrale i - pe marginile interioare ale tălpilor, de la degetele! mari până la călcâie. Punctul
reflex ale umărului! se află sub articulaţia falangiană rnetatarsiană a degetuluij 5. Punctele reflexogene ale
şoldurilor se găsesc pe părţile laterale ale labelor sub glezne. Punctele reflexe ale genunchilor sunt situate
sub articulaţia metatarsianas a degetului 5.
Stări patologice. Afecţiunile sistemului articular sunt diverse şi uneori deosebit de grave, mergând
până la anchilozai. completă a corpului. Cele mai frecvente sunt: artrita reumatoidă, bursitele, febrele
reumatismale, artrozei spondilozele diverse, hernia de disc etc.
Ameliorările şi vindecările se obţin prin masaj reflexogen al zonelor respective articulare, ale zonelor
endocrine şi ale sistemului circulator sau general, pentru o eficienţă crescută a tratamentului ideal este să se
completeze masajul reflexogen cu un masaj local direct al articulaţiei suferinde.

CAPITOLUL XIII
ORGANELE DE SIMT
Marca majoritate a mamiferelor de pe Terra posedă cinci simţuri importante: văzul, auzul, mirosul,
gustul şi pipăitul (simţul tactil). La unele specii de animale, unul sau două dintre simţuri sunt dezvoltate
excepţional, cu mult peste capacităţile senzitive ale omului. De exemplu unele rase de câini specializate şi
anumite animale sălbatice, posedă un simţ olfactiv extraordinar de dezvoltat. Majoritatea păsărilor de pradă
au un simţ al văzului deosebit de puternic. Altele posedă un auz foarte dezvoltat.
Ştiinţeie oculte străvechi considerau că omul posedă şase simţuri, cel de al şaselea fiind ..mintea» sau
intuiţia. Dacă în toate celelalte simţuri suntem deseori inferiori anumitor mamifere, acest al şaselea simt -
,,mintea", este superior la om faţă de celelalte fiinţe şi prezintă mari variaţii individuale.
Totuşi şi pentru om simţurile sunt deosebit de importante şi ar necesita o mull mai mare atenţie din partea
noastră, întreţinerea şi dezvoltarea lor ne consolidează starea generală de sănătate şi simţ

OCHII ŞI SIMŢUL VĂZULUI


Ochii sunt organe de o mare complexitate, poate cele mai importante organe de simţ ale omului,
considerat „ferestre ale sufletului".
Ochiul este o minunată cameră de luat vederi, fiind mereu în alertă şi gata să fotografieze: el se adaptează
automat distanţelor parcurse de privire şi oferă o imagine în timpul aproape instantaneu de 1/40 dintr-o
secundă. In formă de sfere bombate anterior, globii oculari sunt alcătuiţi din mai multe straturi - membrane
care delimitează cavitatea transparentă oculară. Cele trei membrane importante ale lor sunt: sclerolica, retina
şi coroida.
Sclerolica este o membrană de protecţie a ochiului şi pe ea se inserează musculatura oculară. Partea
sa anterioară, transparentă, se numeşte cornee. Coroida este o tunică vasculară, care formează irisul şi retina.
Retina acţionează ca o membrană nervoasă.
Globul ocular reprezintă camera neagră a unui aparat „de filmat", a! cărui ecran este stratul de celule
cu bastonaşe şi conuri de pe retină. Obiectivul aparatului este format din ansamblul mediilor transparente ale
ochiului. Irisul reprezintă diafragma aparatului, care reglează intensitatea luminii, prin contracţie sau
dilatare. Ochii sunt deserviţi şi protejaţi de numeroase glande anexe, care îi asigură funcţionarea.
Punctele reflexogene ale ochilor se găsesc pe ambele talpi la baza degetelor 2 şi 3. Proiecţia lor: ochiul stâng
are zona reflexă pe talpa dreapta si ochiul drept pe talpa stângă.
Afecţiuni oculare:
-inflamaţie a rădăcinii genelor, cu - conjuctivita - iritaţia şi o inflarnaţia sacului lacrimal
- blefarite
- strabism: o slăbire a musculaturii oculare
- cataractă: opacizarea cristalinului
- miopie: reducerea opacităţii de contracţie a cristalinului
- hipermetropie: reducerea capacităţii de dilatare a cristalinului
- glaucom: o creştere a presiunii endooculare, care conduce la atrofierea nervului optic şi a retinei, etc.

30
Refiexologia are un aport deosebit în păstrarea sănătăţii ocuiare sau vindecarea diverselor afecţiuni,
dar ea trebuie combinată cu o alimentaţie bogată în vitamina A (betacaroten), băi zilnice cu multă apă
proaspătă, protejarea de radiaţiile luminoase puternice (ochelari Polaroid), micşorarea timpului de vizionare
la televizor (sau adoptarea unei distanţe corespunzătoare), menajarea ochilor de eforturi excesive, masajul
energetic şi gimnastică oculară zilnică.
Este deosebit de eficace un exerciţiu uşor de îndeplinit: frecaţi energic palmele şi aplicaţi-le apoi
căuş pe fiecare dintre ochi - bioenergia mâinilor va reprezenta o baie reconfortantă şi vitalizantă pentru ochii
dumneavoastră.

URECHILE ŞI SIMŢUL AUDITIV


Urechea este un organ complex, cu rol fundamental j în percepţia sunetelor. Urechea externă este
formata din pavilion şi conductul auditiv extern - are rol în captarea şi transmiterea sunetelor. Urechea
medie este constituită din trompa lui Eustachio, timpanul şi trei oscioare mobile: ciocanul, nicovala şi scăriţa
- ea are rol în transmiterea şi amplificarea sunetelor. Urechea internă este formată dintr-un labirint osos şi
unul membranos. în care se găseşte lichidul endolimfa. Urechea are şi importante roluri în menţinerea
presiunii interne a organismului şi în păstrarea echilibrului psihomotor al omului.
Vechii indieni stabileau acum mii de ani legătura între ureche (auz) şi elementul vid (gol-
spaţialitate). Noi vorbim astăzi de „acustica unei săli", în sensul de sonoritate, determinată de spaţiu şi
formă. Cert este că urechea este legată de elementul vid (în sensul de gol), în care reverberează sunetele.
Puncte reflexe. Se găsesc între baza degetelor 4 şi 5. Zona reflexă a urechii stângi se găseşte pe
piciorul drept Şi cea a urechii drepte, pe piciorul stâng.
Stări patologice. Afecţiunile generate de disfuncţiile urechilor sunt: zgomote în urechi (datorate
inflamaţiei nervului acustic şi tulburărilor circulatorii), otita, mastoidele, urerile acute locale, hipoacuzia şi
surditatea, ameţeli, greţuri, hipotensiune şi agorafobie (datorate afectării entrului de echilibru din ureche)
etc. Toate aceste acţiuni beneficiază de efectele terapeutice ale exologiei, aplicată la timp, periodic şi
competent.

NASUL ŞI SIMŢUL OLFACTIV


Nasul şi fosele nazale au multiple funcţiuni în respiraţie, ionizarea aerului, filtrarea acestuia,
absorbţia energetică a oxigenului, energetizarea creierului (prin osul ciuruit) şi bineînţeles în percepţii
olfactive.
Punctele olfactive sunt situate în partea superioară a foselor nazale, partea inferioară fiind destinată
respiraţiei, încălzirii şi filtrării aerului. Celulele olfactive sunt de culoare galbenă şi sunt formate din celule
glandulare şi celule nervoase. Percepem un miros atunci când un element este gazos sau solubil în aer, fiind
antrenat în zona olfactivă de un curent de aer purtător de particule cu informaţii specifice.
Cel mai adesea simţul olfactiv este antrenat în percepţia aromelor alimentare, dar are diverse funcţii
de informare psihică, în producerea libidoului şi afectează anumite funcţii ale personalităţii umane.
Identificarea olfactivă se realizează la nivel molecular: mirosul propriu moleculei apare datorită
corespondenţei dintre forma sa şi configuraţia zonei celulare care o receptează. Concentraţia moleculară
minimă percepută este extrem de fină: substanţele puternic odorante pot fi percepute şi la diluţii de un
miliard de ori, ale substanţei bază.
Puncte reflexogene. Punctul reflex al nasului (şi implicit simţului olfactiv) este amplasat pe partea
externă a degetelor mari, la baza articulaţiei primei falange. Ele sunt încrucişate pentru ambele nări, pe
piciorul drept lucrează partea stângă şi invers. Stări patologice
Pierderea simţului olfactiv este datorată de cele mai multe ori, unui aport insuficient de energie nervoasă la
nivelul celulelor olfactive ale nasului, unei carenţe de zinc, datorate răcelilor, inflamaţiilor, infecţiilor
(sinuzite) sau alergiilor. Vor fi masate regiunile reflexe ale nasului, pe ambele tălpi, ceea ce va conduce şi la
îmbunătăţirea respiraţiei.

LIMBA ŞI SIMŢUL GUSTULUI


Gustul împreună cu mirosul (şi într-o bună măsură cu văzul), sunt simţurile care deservesc sistemul
nostru digestiv. Savoarea alimentelor este percepută, însă, numai prin papilele gustative, situate pe mucoasa
Unguală. Acestea discern, în principal, patru tipuri de gusturi: dulce, sărat, acru şi amar. Ele sunt percepute

31
diferenţiat de papilele fungiforme. filiforme, caliciforme şi coroliforme. Din combinaţia acestor patru tipuri
gustative de bază, pot rezulta zeci de mii de savori diferite, pe care limba noastră le poate percepe.
Sensibilitatea gustativă este stimulată de orice corp solubil în salivă, cu condiţia sa fie diluat într-0
concentraţie suficientă.
Limba, fiind un organ al complexului digestiv, ne indică şi starea generală de sănătate a organismului
nostru. O limbă normală este curată, culoare roz, are o formă şi o mărime echilibrată, cu papile gustative
uniforme, pe toată faţa.
Dacă limba este decolorată (albicioasă), încărcată sau deosebit de uscată, cu riduri şi şanţuri (limbă
geografică), putem trage concluzia ca starea de sănătate a organismului lasă de dorit. Carenţele vitaminice
(mai ales de vitamina B) sunt semnalate imediat de către limbă, prin modificări de culoare. Limba crăpată
adânc, denumită şi „limbă în relief", indică o carenţă vitaminică severă, precum şi alte complicaţii maladive.
Alcoolul, fumatul, condimentele puternice şi carenţa de zinc în alimentaţie, conduc la o alterare şi o
diminuare a simţului gustativ.
Mirosul sporeşte şi nuanţează fin percepţiile noastre gustative, deoarece aceste două simţuri sunt
strâns legate funcţional. Bolile de ficat (hepatita, ciroza etc.) îşi anunţă apariţia printr-o pierdere parţială sau
totală a gustului alimentelor şi băuturilor.
Punctul reflexogen.Acest punct este situat sub unghiile degetelor mari de la ambele pieioare .
Stări patologice. Atunci când vom observa o limbă încărcată, cu şanţuri în relief şi în general cu un
aspect nesănătos, putem fi siguri câne confruntăm eu afecţiuni digestive, metabolice şi carenţe vitaminice
grave, în acest caz vom masa punctele reflexe ale limbii, dar şi punctele aparatului digestiv (stomac, ficat,
pancreas şi intestine), precum şi punctele reflexe ale sistemului circulator şi limfatic, pentru îmbunătăţirea
generală a stării de sănătate.

PIELEA Şl SIMŢUL TACTIL


Pielea este cel mai extins organ al corpului nostru şi cu toate că pare destul de simplu şi nesofisticat,
el are funcţiuni complexe de proiecţie, în eliminarea toxinelor, respiraţie cutanată şi bineînţeles în simţul
tactic, datorită numeroaselor sale terminaţii nervoase. Pielea este un organ suplu, elastic, impermeabil şi
destul de rezistent, în ciuda grosimii sale reduse. Grosimea sa variază în diverse părţi ale corpului: este mai
groasă la extremităţi (palmă, talpa piciorului şi craniu) şi mai subţire în zona articulaţiilor (încheietura
mâinii, glezne şi pliurile de flexiune). Grosimea sa variază între 0,5 şi 3 mm.
Coloritul pielii este diferenţiat în funcţie de calitatea sângelui care circulă în zonă şi de cantitatea de
pigmenţi pe care o conţine. Pielea este lubrifiată pe toată suprafaţa sa pentru a-i asigura supleţea şi a-i creşte
impermeabilitatea. Pielea este formată din două straturi principale: epiderma si derma. Epiderma este situată
la suprafaţa corpului, nu conţine vase de sânge şi este formată, la râ```ndul său, din alte trei straturi: un strat
profund (cu rol de regenerare), un strat bazai care conţine pigmenţii pielii şi un strat superficial, denumit şi
strat cornos
(mai rezistent).
Derma este stratul de profunzime al pielii şi este formată din trei straturi: un strat superior subţire,
dar puternic vascularizat, un strat mediu format din celule conjunctive şi un strat inferior, alcătuit din celule
adipoase.
Pielea protejează corpul împotriva agenţilor mecanici (şocuri, zgârieturi etc.), şi împotriva
microbilor, a căldurii excesive şi a frigului puternic. Ea secretă transpiraţia, prin care se elimină multe dintre
toxinele corpului,' funcţionând astfel ca un „al treilea rinichi" (poate elimina până la un litru de transpiraţie
pe zi reglând astfel temperatura corpului). Totodată ea este cel mai mare acumulator al radiaţiilor
ultraviolete, care pigmentează pielea şi furnizează vitamina D (prin transformarea colesterolului).
Pielea este acidă pe suprafeţele netede şi alcalină în zona pliurilor (încheieturi).
Ea este, în sfârşit, sediul percepţiilor noastre tactile, termice şi dureroase, reprezentând zona noastră de
contact cu lumea exterioară.
Anexele pielii sunt: glandele sudoripare, glandele sebacee, glandele mamare, părul, unghiile şi
terminaţiile nervoase tactile, cunoscute drept nervi receptori.
Puncte reflexogene. Pielea, acoperind întregul corp, are proiecţii reflexe pe toată suprafaţa tălpilor,
dar, ţinând cont de funcţiile sale, punctele cele rnai eficace de masaj sunt cele ale sistemului endocrin, ale
sistemului urinar şi excretor (paratiroide, ficat rinichi, intestine) Şi punctele reflexe ale plămânilor. Punctul
reflex al unei zone a pielii, are corespondenţe exact pe Proiecţia organului sau părţii anatomice respective de

32
pe tălpile picioarelor. Stări patologice Distincţiile acestui mare organ sunt foarte numeroase şi nu degeaba
medicina casc are anume pentru acest organ: dermatologia. Cele mai frecvente afecţiuni sunt: acneele,
punctele negre, furunculii. abcesele, pruritul, alopecia, dermatozele, alergîile etc. Vom insista la masajul
reflexogen pe punctele sistemului urinar, excretor, circulator, endocrin şi respirator.
Alimentele bogate în enzime sunt:
- germenii de grâu şi orz:
- laptele proaspăt, nefiert;
- gălbenuşul de ou (mai ales de prepeliţă);
- zarzavaturile şi legumele crude;
- fructele proaspete;
- sucurile de legume şi fructe;
- embrionii de seminţe;
- pâinea integrală;
- polenul produs de albine;
- iaurtul natural, etc.
Pentru a evita instalarea bolilor (şi a depunerilor de cristale), trebuie să luptăm împotriva toxinelor,
prin următoarele mijloace naturiste:
- alimentaţie naturală, proaspătă, nepreparată termic şi de preferinţă vegetariană;
- aer curat, nepoluat şi ionizat;
- apa de izvor, pură. sau apă de fântână adâncă;
- sucuri proaspete de legume şi fructe;
- mişcare, sport şi exerciţii fizice de întreţinere;
- şedinţe săptămânale de masaj, presopunctură şi reflexoterapie;
- program de activitate perfect echilibrat (8 ore muncă, 8 ore relaxare şi 8 ore somn);
- excursii săptămânale (în weekend) în natură (la munte, mare sau la ţară);
- o stare sufletească pozitivă, calmă şi senină (gânduri pozitive, pace lăuntrică, relaxare psihică, abordare
optimistă a vieţii ele.);
- folosirea cât mai intens a medicinei alternative (masaj, reflexologie, presopunctură, acupunctura,
homeopatie şi aromaterapia.

33