MODULUL: MEDIU SI SANATATE

DR. CABULEA SIMONA

CURS 2

IGIENA AERULUI

Viaţa pe Terra nu ar fi posibilă fără existenţa atmosferei (aerului), constituită

dintr-un amestec de gaze, vapori de apă, pulberi, microorganisme şi particule radioactive,
care înconjoară pământul şi se menţine în contact cu acesta datorită gravitaţiei.
Din punct de vedere al caracteristicilor fizico-chimice, atmosfera este neomogenã
si se împarte în 3 zone distincte (structura atmosferei):
1. HOMOSFERA – care se divide in:
a. TROPOSFERA
- este reprezentată de stratul atmosferei care vine în contact direct cu suprafaţa
pământului
- se intinde pana la o inaltime de 10-12 km
- presiunea atmosferica si temperatura scad proportional cu altitudinea, la limita
troposferei temperatura fiind de - 60ºC
- este sediul majorităţii fenomenelor meteorolologice (aici se desplaseaza masele
de aer, se formeaza norii), influenţând direct şi indirect sănătatea şi performanţele
vietuitoarelor
- starea troposferei este influentata de toate procesele care au loc pe suprafata
pamantului, astfel in troposfera sunt pulberi, gaze toxice si microorganisme
Stratul superior al troposferei, în grosime de 1-2 km se numeşte tropopauză.
b. STRATOSFERA
- se referă la stratul atmosferei cuprins pe verticală între 12 şi 35 km, în care aerul
circulă cu viteză mare.
- cuprinde stratul de ozon (care se formeaza sub actiunea radiatiilor UV) si care
protejeazã Terra de radiatiile ultraviolete solare cu lungimi de undã mici.
- presiunea scade în continuare, dar temperatura creşte cu altitudinea, la limita
superioară a stratosferei temperatura fiind de aproximativ 4°C.
Stratul superior al stratosferei se numeşte stratopauză.
c. MEZOSFERA
- se întinde pânã la o înãltime de aproximativ 100 km
- se propaga si sunt reflectate undele radioelectrice
- presiunea şi temperatura scad cu altitudinea, la limita superioară întâlnindu-se
valori sub minus 70-80°C.
Stratul superior al mezosferei care face trecerea la zona superioară se numeşte
mezopauză.
ACESTE 3 STRATURI SUNT NUMITE HOMOSFERA DEOARECE
SUNT INFLUENTATE DE ACTIVITATEA OMULUI.
2. HETEROSFERA SAU TERMOSFERA
- se întinde pânã la inaltimi de cca 2000 km
- aici presiunea este în scãdere, dar temperatura creste, datorita aerului rarefiat

1
 - se mai numeste si ionosferã, datoritã predominantei elementelor atmosferice sub
forma de ioni, electroni liberi
Stratul superior al termosferei care face trecerea spre exosferă se numeşte
termopauză.
3. EXOSFERA
- se întinde pe verticală între 1000 şi 3000 km şi se caracterizează printr-o
densitate foarte redusă a aerului.
- peste înălţimea de 3000 km gravitatea este foarte slabă, se înregistrează un vid
aproape complet, temperatura coboară la -273°C iar radiaţiile sunt foarte puternice şi vin
de pretutindeni.
Asupra omului influenta cea mai puternicã si imediatã o exercitã troposfera, atât
prin proprietãtile fizice, cât si prin compozitia sa chimicã. Organismul uman percepe
modificãrile în compozitia aerului, fie prin prisma diferentelor de presiune partialã ale gazelor, fie
prin prisma modificãrii concentratiei acestora.
Aerul este cel mai important factor de mediu.
- este indispensabil vietii
- fara aer organismul uman nu poate supravietui mai mult de cateva minute
- cantitatea de aer de care are nevoie organismul uman in 24 de ore seste
echivalenta cu 12-14 m³
- aerul cu toti componentii sai trece prin plamani direct in sange si de aici se
raspandeste in tot organismul.

I. COMPOZITIA CHIMICÃ A AERULUI

Gazele normale din aer

Aerul atmosferic ( inspirat) este alcãtuit dintr-un amestec de vapori de apã si gaze, în proportii
aproape constante:
- azot (N) - 78,09%; oxigen (O2) - 20,7-20,9%; bioxid de carbon (CO2) - 0,03-
0,04%;
- vapori de apã, gaze rare (ozon, argon, xenon, kripton, hidrogen, radonul şi
ozonul (0,01%), heliu, neon, etc.), germeni (bacterii, fungi, etc).
Aerul expirat
- oxigen 15-16%
- dioxid de carbon 3-4%
- azot 78-79%
- gaze inerte 0,94%

 Influenta variatiei presiunii partiale a oxigenului

Oxigenul este un element indispensabil vieţii, proceselor metabolice care se

desfăşoară în organism, a cărui variaţie în natură nu depăşeşte 0,5%.
În aerul atmosferic oxigenul se gãseste în cantitate relativ constantã, prin faptul cã
producerea oxigenului este echilibratã de consumul acestuia.
Pãtrunderea oxigenului în organism se face prin aparatul respirator, difuziunea in
organism realizandu-se la nivelul membranei alveolo-capilare.
Variatia presiunii partiale a O2 se rasfrange puternic si rapid asupra sanatatii.

2
 1. Scaderea presiunii partiale a oxigenului se datoreste:
- scaderii concentratiei O2 din aerul atmosferic sau
- scaderii presiunii atmosferice.
* Scaderea concentratiei O2 in aerul atmosferic se produce in conditii
exceptionale, cum ar fi:
Ex: - incaperi inchise ermetic in care O2 este consumat; fantani, submarine, mine
adanci
- consum mare de O2 prin respiratia oamenilor si animalelor;
-prin procesele naturale de fermentatie si descompunere a substantelor organice;
- prin arderile de orice natura care se produc in prezenta O2, in care un loc
important il au cele industriale si cele reprezentate de vehicule
Scaderea concentratiei O2 produce tulburari asupra organismului in functie de
valoarea O2. Pana la 18% este bine suportata de organism, nu se produc tulburari.
La scaderi mai mari manifestarile sunt usoare pana la deces, astfel: cresterea
debitului cardiac, tahicardie, a volumului ventilatiei pulmonare, a numarului de hematii
din sangele periferic, cresterea tensiunii arteriale, vasodilatatie locala, hipoxie,
manifestari nervoase (euforie, tulburari senzoriale, tulburari de coordonare neuro-motorie
si orientare temporo-spatiala), depresia centrului respirator, dezechilibru acido-bazic,
respiratie Cheyne-Stockes, convulsii si moartea prin asfixie.
* Scaderea presiunii atmosferice
Scăderea presiunii atmosferice duce la scaderea presiunii parţiale a oxigenului şi,
la insuficienta oxigenare a sângelui, care generează două sindroame diferite: "răul de
munte" şi "răul de altitudine".
Presiunea partiala a O2 scade direct proportional cu altitudinea: la fiecare 10 m
altitudine presiunea atmosferica scade cu 1 mm Hg.
"Răul de munte"apare in cazul ascensiunii pe munte, mai ales la persoanele
neantrenate si apare de la altitudini de 2500-3000 m. La persoanele neantrenate poate sa
apara chiar la inaltimi mai mici.
El se manifesta prin oboseala prematura, tahicardie, tahipnee, cefalee, vertij,
somnolenta, cianoza, mai ales al extremitati, epistaxis, lipotimie si in cazuri extreme
chiar deces.
Aceste simptome sunt atribuite hipoxiei. Nivelul hipoxiei depinde de altitudine.
Pana la altitudinea de 3000 m - manifestarile sunt usoare, mecanismele
compensatorii nu prezinta fenomene de suprasolicitare.
Peste 8000 m viata lipseste (se produce moartea prin asfixie) fara O2.
Este contraindicata ascensiunea pe munte la persoanele cu insuficienta
respiratorie, insuficienta cardiovasculara, anemie avansata si la persoanele neantrenate.
Persoanele care traiesc in mod obisnuit la altitudine mare prezinta modificari
adaptative definitive.
"Răul de altitudine" sau de „avion” – apare in cazul ascensiunilor cu aparatele
de zbor la peste 6000-7000m.
Se caracterizeaza prin aceleasi simptome ca si „raul de munte” la care se mai
adauga aparitia de aritmii si dureri precordiale, infundarea timpanului, scadere acuitatii
auditive, senzatii de voma si greata.
Se datoreaza scaderii presiunii partiale a O2 cu hipoxemie si hipoxie, la care se
adauga si scaderea fizica a presiunii atmosferice.

3
 Tratamentul consta in administrarea O2 sub presiune, dar este insuficienta si chiar
periculoasa.
Cel mai bun mijloc de prevenire – presurizarea aparatelor de zbor care zboara
peste 3000 m.
2. Cresterea presiunii partiale a oxigenului
- este rara, dar bine suportata de organism
- se întãlneste numai în conditiile administrãrii de oxigen (în scop terapeutic, la
scafandri, aviatori, alpinisti)
- se administreaza în scop terapeutic, chiar oxigen pur sau in amestec cu cantitati
reduse de CO2
- daca se aplica timp indelungat sau la presiuni ridicate pot aparea discrete
fenomene de iritatie respiratorie, leziuni pulmonare si nervoase, risc de edem pulmonar
si chiar moartea.

 Influenta variatiei presiunii partiale a azotului

Azotul are rolul principal de a dilua oxigenul pur şi de a-i anula astfel efectul
nociv. În aerul atmosferic are o concentraţie de 78,09%, care se menţine constantă prin
circuitul natural al azotului în factorii mediului ambiant (aer, apă, sol), şi nu ia parte
activă în actul respiraţiei. Inhalat sub presiune poate produce o serie de manifestări,
întâlnite în condiţii speciale de muncă (scafandrii, muncitori din chesoane, cei din
submarine).
În timpul activităţii sub apă, organismul uman este supus unei presiuni crescute
(la fiecare 10 m presiunea creşte cu aproximativ 1 atmosferă), care determină şi creşterea
presiunii parţiale a azotului. Acesta pătrunde în organism, este solvit în sânge şi este
depozitat, până la saturare, în ţesuturile bogate în lipide, mai ales în sistemul nervos şi
ţesutul adipos.
Pot rezulta douã sindroame: sindromul de compresiune sau narcoza hiperbarã sau
betia adancurilor si sindromul de decompresiune.
1 . S i n d r o m u l d e c o m p r e s i u n e , narcoza hiperbarã sau betia
adâncurilor, apare la coborarea in apa la adancime si evolueazã în douã faze: de
excitatie si de inhibitie.
a. În faza de excitatie persoana pierde contactul cu mediul înconjurãtor, apar
simptome ca euforia, hiperreflectivitatea, agitatia, nelinistea, tulburãrile senzoriale.
b. În faza de inhibitie se instaleazã: adinamia, somnolenta, bradipneea si
bradicardia, hiporeflectivitatea pana la somn si moarte. În formele grave este posibil
decesul.
Sindromul se instaleazã cu atât mai repede cu cât viteza de coborãre si adâncimea
sunt mai mari, la adâncimi de 70-100 m instalandu-se în câteva secunde.
2. Sindromul de decompresiune - poate apãrea la revenirea la suprafatã.
În acest caz are loc o scãdere a presiunii atmosferice si ca urmare a presiunii
partiale a azotului care trece din starea dizolvata în stare gazoasã si se eliminã prin
plãmâni.
Dacã aceastã trecere din stare lichida in stare gazoasa este mai rapidã decât
posibilitatea de eliminare pulmonarã, pot aparea emboliile gazoase precedate de o serie

4
de semne: dureri musculare si articulare, parestezii periorale sau in membre, hiperestezie
cutanatã sau chiar pareze.
Pentru a se evita aceste situatii trebuie ca revenirea la suprafata sa se realizeze lent,
in trepte (pauze in ridicarea la suprafata); se recomanda o buna selectie prin control
medical la angajare si control medical periodic (contraindicatii sunt tulburarile cardio-
respiratorii, nervoase, obezitatea, care pot fixa mari cantitai de azot); efectuarea de
antrenamente pentru acomodarea organismului; limitarea timpului de scufundare in
functie de adancimea la care se lucreaza; folosirea de amestecuri de gaze, în care
azotul este înlocuit cu heliul sau cu hidrogenul.

 Influenta variatiei presiunii partiale a bioxidului de carbon

Bioxidul de carbon actioneaza asupra organismului prin cresterea presiunii sale

partiale.
Bioxidul de carbon este excitantul fiziologic al centrului respirator şi substanţa de
bază în procesul de fotosinteză.
Concentraţia acestuia variază în funcţie de anotimp; ponderea şi felul pădurilor, a
altor forme de vegetaţie; gradul de industrializare; prezenţa emanaţiei vulcanice şi
marine; intensitatea circulaţiei aerului.
Sursele de dioxid de carbon în natură sunt : aerul expirat de vieţuitoare, eructaţiile
rumegătoarelor, emanaţiile vulcanice şi marine, procesele de degradare a substanţelor
organice, degajările din izvoarele termale şi de la diferite industrii, în special în urma
arderii combustibililor fosili etc.
Dioxidul de carbon are o importantă semnificaţie igienică, datorită rolului pe care
acesta îl are în respiraţie şi a faptului că este un indicator în aprecierea calităţii mediului
şi microclimatului.
Concentratii crescute de CO2 sunt întâlnite în: încãperi închise ermetic,
aglomerate si neventilate, cu aer viciat, fabricile de bere sau de alcool si industria
zahãrului, in zone in care se produc fenomene fermentative in general, mine, in zone
vulcanice, adãposturi, submarine, fântâni adânci.
La concentratii crescute de CO2, tulburãrile produse asupra organismului sunt
variabile în functie de concentratie, putandu-se ajunge pana la deces.
Astfel apare polipneea; dispneea, senzatia de constrictie toracicã; manifestãri
digestive (greturi, vãrsãturi); vertij, ameteli; lipotimia; convulsii tonico-clonice, pierderea
cunostintei si decesul prin stop respirator care are loc în câteva minute prin paralizia
centrilor respiratori.
Mãsurile profilactice constau în:
- instituirea unei ventilatii corespunzãtoare a încãperilor in care au loc procese
chimice si biologice cu producere de CO2
- utilizarea mãstilor de protectie în locurile periculoase (puturi, fantani adanci),
unde se acumuleaza CO2 care este mai greu decat aerul
- educatia sanitara a populatiei pentru evitarea zonelor periculoase.
de încălzire al aerului şi de curenţii de aer.

5
 II. POLUAREA CHIMICA A AERULUI SI ACTIUNEA SA
ASUPRA SANATATII

1. Definitie - poluarea aerului prezenţa în atmosferă a unor substanţe care în

funcţie de concentraţie şi/său timp de acţiune, produc modificări ale sănătăţii, generează
disconfort sau alterează mediul.
Poluarea se instalează când este depăşită capacitate de autoepurare a aerului.
Actiunea aerului poluant asupra sanatatii si organismului este in functie de o
serie de factori: factori care tin de poluanti si factori care tin de organismul uman.
a. Factori care tin de poluanti:
 Natura poluantilor
 Concentratia in care se gaseste poluantul
 Timpul de actiune
 Numarul poluantilor prezenti in atmosfera
 Prezenta aceluias poluant in mai multi factori de mediu in acelasi timp
b. Factori care tin de organismul uman:
 Varsta persoanelor expuse
 Sexul
 Activitatae fizica intensa
 Oboseala fizica
 Alimentatia insuficienta sau dezechilibrata, mai ales in proteine
 Fumatul, alcoolul

2. SURSE DE POLUARE A AERULUI

Se pot clasifica in surse naturale si surse artificiale sau antropogene:
a) Sursele naturale - care sunt dispersate pe întreaga suprafaţă a pământului:
 eroziunea solului
 alunecari de teren
 erupţiile vulcanice
 incendiile spontane ale pădurilor (mai ales de conifere)
 descompunerea naturală a materiilor organice
 meteoritii
 plantele si animalele
Aceste surse naturale nu produc o poluare importanta si cu efecte nocive, asupra
sanatatii decat foarte rar. Afectează un număr redus de persoane.
b) Surse artificiale (antropogene) – sunt principalele surse de poluare a aerului,
rezultate din activitatea social-economica a oamenilor (in urma actiunii umane). Marea
lor majoritate sunt amplasate în marile centre populate.
Pot fi:
Sursele stationare sunt reprezentate de:
 procesele de combustie;
- pentru incalzitul locuintelor
- pentru incinerarea reziduurilor solide
- pentru obtinerea energiei termice si electrice.
 procesele industriale diverse.

6
 Sursele mobile sunt reprezentate de * mijloacele de transport: terestre, navale,
feroviare, aeriene. Autovehiculele constituie principala sursa de poluare, atat prin
numarul lor mare cat si prin cantitatea in substante poluante eliminata.

3. CLASIFICAREA POLUANTILOR DIN AER

Poate fi facuta fie in functie de starea de agregare, fie de efectul (actiunea) asupra
organismului.
 Dupa starea de agregare poluantii se clasifica in:
- suspensii si aerosoli
- gaze si vapori
 Dupa actiunea asupra organismului se impart in iritanti, asfixianti, toxici
sistemici, fibrozanti, alergizanti, cancerigeni.

4. ACTIUNEA POLUARII AERULUI ASUPRA SANATATII

4.1 Acţiunea directă a poluării aerului asupra sănătăţii

În cadrul acestei acţiuni se disting: efectele acute (dupa expuneri de scurta durata
la poluanti atmosferici) şi efectele cronice (dupa expuneri de lungă durată - ani) si efecte
tardive (uneori decenii).
Din punct de vedere al efectului direct, agenţii poluanţi pot fi clasificaţi în
următoarele grupe:
- Poluanţi iritanţi;
- Poluanţi asfixianţi;
- Poluanţi sistemici;
- Poluanţi cancerigeni, teratogeni şi mutageni;
- Poluanti fibrozanti;
- Poluanţi alergizanţi.

 POLUANŢI IRITANŢI
- sunt reprezentaţi de: gaze iritante (SO2, NO2, Cl2, NH3, ozon, substante
oxidante) şi particule in suspensie, respirabile (pavimentul strazilor, solul, vegetatia,
procesele de combustie, etc)
- sunt agenţii poluanţi cei mai răspândiţi, rezultând atât din procese de combustie
casnica sau industriala, cât şi din circulaţia autovehiculelor sau diferite tehnologii
industriale.
1. Pulberile
Sunt particule solide dispersate în aer, constituind principalul poluant al aerului,
atât ca frecvenţă, cât şi ca intensitate.
Dimensiunile pulberilor determină comportamentul lor în cadrul procesului de
autopurificare:
- pulberile cu diametru mare (peste 10 µm) au stabilitate în aer mică şi
sedimentează rapid; → actiunea lor este limitata; se retin la nivelul narinelor prin
mecanismul de filtarare prin perisorii nazali. Sunt eliminate prin miscarile cililor vibratili.
- particulele cu dimensiuni medii (între 0,1 - 10 µm) au stabilitate mai mare şi
sedimentează mai încet, cu viteză constantă; Se retin in cea mai mare parte in plaman si
se numesc si pulberi respirabile. Se elimina prin expectoratie, fie prin deglutitie.

7
 - particulele cu diametru mic (sub 0,1 µm) practic nu sedimentează şi se gasesc
permanent în suspensie în aer. Fiind permanent in miscare patrund in plaman odata cu
aerul inspirat, dar se si elimina in cea mai mare parte cu aerul expirat.
2. Bioxidul de sulf (SO2) rezultat din arderea combustibililor fosili (carbune,
petrol) care contin sulf ca impuritate, dar si din unele procese industriale (fabricile de
acid sulfuric) sau surse naturale (eroziunea solului, incendiile spontane ale padurilor de
conifere).
3. Substantele oxidante sau ozonide (ozon, aldehide, cetone)
- poluanti cu efecte iritante asupra mucoasei respiratorii
- formarea lor este consecinta actiunii radiatilor solare, mai ales ultraviolete
- determina fenomene iritative ca lacrimare, salivatie, expectoratie, tuse, dispnee
a. Efectele acute.
Efectele acute constau in aparitia:
Infectiile acute respiratorii – la nivelul mucoasei nazale, bronsice.
- rinofaringite, bronsite acute, pneumonii, etc.
Infectiilor acute oculare – la nivelul mucoasei oculare
- poluantii iritanti au rol favorizant in aparitia conjunctivitelor acute si a
blefaritelor
Intoxicatii acute
- apar in conditii de expunere profesionala, in cazul accidentelor de munca
- produc leziuni conjunctivale şi corneene, cheratoconjunctivita chimica, sindrom
traheo-bronşic, bronsiolita, edem pulmonar toxic.
Evolutia nefavorabila a bolilor cronice respiratorii si cardiovasculare
- cresterea morbiditatii si mortalitatii populatiei.
b. Efecte cronice
Bronsita cronica - prezenta tusei cu expectoratie timp de minim 3 luni pe an in
doi ani sau mai multi consecutivi
- bronsita cronica rezulta din actiunea factorilor exogeni asupra unui teren
sensibilizat de anumiti factori endogeni
- factorii endogeni sunt: metabolici, hormonali, alergie si hiperreactivitate
bronsica ereditara sau dobandita (astm, infectii respiratorii frecvente si grave in copilarie)
- factorii etiologici exogeni principali sunt reprezentati de: poluarea atmosferica,
fumatul cronic, factori climatici si factori sociali (conditiile improprii de locuit,
aglomerare, nivelul de viata mediocru)
Dintre agentii poluanti – concentratia dioxidului de sulf, a oxizilor de azot si a
suspensiilor din aer.
Emfizemul pulmonar - boala pulmonara progresiva, care produce alterarea
respiratiei si reduce capacitatea de efort fizic
- incidenta crescuta in mediul urban poluat
- rezulta din actiunea factorilor endogeni si cei exogeni
- factori exogeni: fumatul; poluantii atmosferici (clor, ozon, oxizi de azot, oxizi
de sulf)
Astmul bronsic – boala care afecteaza bronhiile.
- astmul bronsic si crizele de astm apar in caz de poluare a aerului si in afara
poluarii cu alergeni

8
 - se considera ca agenti iritanti poluanti (bioxid de sulf, acid sulfuric, pulberi) sunt
factori declansatori ai crizelor de astm.
- influenta nociva a poluarii atmosferice depinde si de conditiile meteorologice.

 POLUANTII ASFIXIANTI
Poluanţii asfixianţi cuprind substanţe care produc hipoxie sau anoxie la nivelul
ţesuturilor organismelor umane şi animale, prin blocarea aportului, transportului sau
utilizarii oxigenului in procesele metabolice, cum ar fi: CO, HCN, cianuri, H2S, nitriţi
etc.
1. Monoxidul de carbon este cel mai răspândit şi cel mai comun poluant al
aerului.
- este un gaz insipid, inodor, incolor → fapt pentru care actioneaza asupra
organismului fara a fi depistat prin organele noastre de simt.
- are afinitate crescuta pentru hemoglobina, mai mare decat pentru oxigen.
- actiunea si efectul asupra organismului se datoreaza reacţiei CO cu hemoglobina
(Hb) cu formarea de carboxihemoglobină (COHb), a cărei concentraţie în sânge depinde
de concentraţia CO din aerul inhalat
Principalele surse de monoxid de carbon din aerul interior sunt reprezentate de:
* functionarea defectuoasa a sistemelor de incalzire ce folosesc ca si combustibil
gazul metan si petrolul, flacarile cu ardere deschisa
* fumul rezultat din arderea carbunelui si unele produse industriale
* fumatul
* autovehicule – produc cea mai mare cantitate de CO (gazele de esapament).
Efecte asupra sanatatii
a. Efectele acute depind de procentul de carboxihemoglobină format:
- la concentratii mici in sange nu sunt descrise modificări fiziologice sau
patologice;
- la concentratii mai mari apar semne de hipoxie manifestate prin tulburări
senzoriale (scăderea acuităţii vizuale) şi psihomotorii (scăderea dexterităţii manuale şi a
randamentului intelectual); simptome nervoase (cefalee, intensă, vertij, adinamie,
somnolenta, ameţeli, lipotimie), modificări ale ritmului cardiac (tahicardie) şi respirator
(cresterea frecventei si amplitudinii respiratorii, dispnee); simptome digestive ca greţuri,
voma, inapetenta, pana la deces.
b. Efectele cronice
Se caracterizează prin:
- sindrom asteno-vegetativ (oboseală, cefalee, iritabilitate, tulburări ale
somnului)
- manifestări cardiovasculare (alterări miocardice, decompensări ale
cardiopatiilor, infarct de miocard, ateroscleroză)
- efect teratogen asupra fatului, CO strabate placenta. Ele au fost observate la
copii unor mame fumatoare: este afectata dezvoltarea organelor sau insuficienta
dezvoltare in lungime sau greutate sub normal, creste frecventa malformatiilor
congenitale, mai ales cardiace si a nou nascutilor hipotrofici.

9
  POLUANŢII FIBROZANTI
Sunt, în marea lor majoritate, suspensii care prin depozitarea în plămâni
determină modificări ale ţesutului conjunctiv: proliferări (fibroză pulmonară) sau
redistribuiri la nivelul peretului alveolar cu apariţia enfizemului. Acţiunea lor se
realizează prepoenderent în mediul profesionale, expunerea populaţiei generale fiind
relativ redusă.
Efectele asupra sanatatii:
- In mediul profesional: silicoza (produsa de bioxidul de siliciu), azbestoza
(produsa de praful de azbest), antracoza (carbune), talcoza (talc), etc.
- In mediul neprofesional: pneumoconiozele neprofesionale (boli inflamatorii sau
alergice, fibro-nodulare) determinate de inhalarea de particule de praf inactive de
aluminiu, Fe, beriliu, bioxid de siliciu, care se depun in bronhii si in parenchimul
pulmonar.
Fibrozele pulmonare au o prevalenta crescuta la varstele extreme, datorita unei
susceptibilitati mai crescute.
Riscul fibrozei depinde de agresivitatea (fibrogenitatea) pulberilor, de
concentratia lor in aerul atmosferic, de timpul de expunere.
Aparitia fibrozei la varsta tanara este favorizata de imaturitatea pulmonara
(reducere a eficientei sistemelor fiziologice de autoepurare) si de imunitatea redusa, care
determina aparitia mai frecventa a infectiilor respiratorii ( faciliteaza retinerea pulberilor
la nivel respirator; deviatia de sept).
TBC-ul este un factor favorizant in aparitia fibrozei pulmonare la copii.

 POLUANŢII TOXICI SPECIFICI (sistemici)

Poluanţi sistemici sunt foarte numeroşi provenind în special din procese

industriale şi de la mijloacele de transport si prin combustii casnice.
a. PLUMBUL (Pb)
Pb este un element ubiquitar in mediul modern de viata. El se gaseste in aer, sol,
apa, nisip si alimente si in toate sistemele biologice.
Se găseşte în atmosferă sub formă de vapori sau de pulberi fine (suspensii).
Sursele de Pb sunt numeroase. Principala sursa este reprezentata de alimente.
Celelate surse cuprind: surse industriale şi din transporturi.
Pb pătrunde în organism atât pe cale respiratorie, cât şi pe cale digestivă.
Calea respiratorie are un grad de absorbţie mai mare.
Pe cale digestiva patrunde odata cu apa si /sau cu alimentele
Pb se depoziteaza in special in oase, in sistemul osos gasindu-se cca 50% din
plumbul existent in corpul uman. Este redistribuit si in par, dinti.
Eliminarea se face predominant pe cale renala prin urina, fecale mai putin prin
saliva, lapte, transpiratie, par, unghii.
Repartitia pe sexe: femeile au o cantitate mai mica de Pb decat barbatii.
Persoanele din mediul rural au mai putin Pb in organism decat cele din mediu urban.
Fumatorii contin mai mult Pb decat nefumatorii.
Pragul de încărcare al organismului cu Pb este greu de stabilit, cele mai bune
criterii de apreciere fiind testele paraclinice biochimice: plumbemia şi plumburia,
continutul plumbului din dinti si din par.

10
 Absorbtia crescuta de plumb se poate manifesta prin:
- tulburari nervoase (iritabilitate, insomnie, cefalee)
- reducerea libidoului mai ales la barbati
- tulburari digestive (inapetenţă, greturi, tulburări de tranzit intestinal, dureri
abdominale)
- tulburari renale (insufcienţă renală cronică), cardiovasculare (HTA)
- avort spontan, nasteri premature
- deces
 POLUANŢII ALERGIZANŢI
Poluantii alergizanti sunt responsabili de cresterea frecventei bolilor alergice si a
alergenilor respiratori.
- pot fi pulberi si gaze
1. Pulberile minerale cu rol alergic cele mai cunoscute sunt cuartul si silicatii,
care produc pneumoconioze pe un fond de sensibilizare a organismului. Alte pulberi
minerale: beriliu, zirconiu, zinc, cesiu, etc.
2. Pulberile organice sunt principalii factori alergizanti din atmosfera poluata.
Ex: Ricinul, ciupercile ca aspergilus, penicilinum, rugor care se dezvolta pe peretii cu
igrasie in locuinte; polenul unor flori, arbori; „praful de casa”. Alergenii de origine
animala – sunt reprezentati de firele de par din blana animalelor, de pene, fulgi, lana.
Gazele alergizante sunt mai putin cunoscute, dar se considera ca bioxidul de sulf, oxizii
de azot sau hidrogenul sulfurat pot produce manifestari alergice.
Cele mai frecvente manifestari patologice determinate de poluantii alergizanti
sunt:
- respiratorii (rinita alergica acuta si cronica, sinuzita, astmă alergic, traheita
spasmodica, astmul bronho-pulmonar, alveolita alergica).
- manifestari oculare (blefarita, conjunctivita alergica)
- manifestari cutanate (exeme, urticarie, prurit).
 POLUANTII CANCERIGENI
OMS considera ca 80% din totalul cancerelor sunt asociate cu factorii de mediu
ambiant. Poluarea atmosferica creste riscul cancerigen la populatie, cancerul
bronhopulmonar fiind cea mai frecventa forma de cancer (primul loc in ceea ce priveste
mortalitatea neoplazica).
Poluanti cancerigeni pot fi: organici si anorganici.
1. Poluantii cancerigen organici cei mai cunoscuti sunt hidrocarburile policiclice
aromatice (HAP), indeosebi benzpirenul, benzantracenul considerat a contribui la aparitia
cancerului pulmonar.
HAP se gasesc permanent in atmosfera urbana, rezultand din activitati industriale,
procese de combustie, dar şi în fumul de ţigară
Fumatul activ este recunoscut ca factor cancerigen principal al cancerului bronho-
pulmonar. Riscul cancerigen este de 30-60 de ori mai mare la fumatori fata de
nefumatori.
Fumatul pasiv
Prezenta fumului de tutun in aerul interior creste concentratia particulelor
respirabile, a nicotinei, a hidrocarburilor ciclice aromatice, a monoxidului de carbon, a
dioxidului de azot.

11
 Poate aparea la copii:
- o incidenta mai crescuta a bolilor acute respiratorii si cresterea riscului aparitiei de
boli cronice respiratorii in urmatorii ani
- creste riscul de aparitie a afectiunilor urechii medii (otita medie acuta)
- deoarece traverseaza palcenta s-a observat cresterea riscului de aparitie a tumorilor
craniene la copii, a leucemiei, a limfomului non-Hodgkin
La adulti: - creste riscul bolilor ischemice coronariene (IMA)
- factor de intretinere si agravare a astmului bronsic
- declanseaza la astmatici crizele de astm
- creeaza un exces de risc al cancerului pulmonar de 25% pentru nefumatorii
casatoriti cu fumatori
- cancerul de sinus nazal, cancerul de san - rar
COMPUŞII N-NITROZO
- Au ca reprezentanţi principali nitrozaminele şi nitroazamidele, principala sursă
fiind procesele industriale (industria cauciucului, maselor plastice, pesticidelor) şi fumul
de ţigară.
PESTICIDELE ORGANICE
- Cuprind o varietate mare de substanţe utilizate în agricultură pentru combaterea
dăunătorilor. Dintre acestea, grupa organocloruratelor au cea mai importantă acţiune
cancerigenă, dar expunerea populaţiei la substanţe pesticide pe cale aeriană este
secundară, deoarece pătrunderea se face preponderant pe cale digestivă.
2. Poluantii cancerigeni anorganici
Sunt reprezentate de metale şi compuşi ai acestora. Acţiunea cancerigenă a fost
evidenţiată experimental pentru:
Pb - cancer renal, gastric, ovarian
As - cancer de piele, hepatic
Be - sarcoame, cancer urogenital, pulmonar
Ni .-cancer pulmonar
Cr - cancer laringian, pulmonar
Cd - cancer digestiv
Azbest - cancer leural, peritoneal, laringian.

IV. PREVENIREA SI COMBATEREA POLUARII AERULUI

1. Masuri legislative
Ele creeaza cadrul de realizare a protectiei mediului si de supraveghere a starii de
sanatate a populatiei
2. Masuri medicale
- sunt acele masuri care sunt elaborate si aplicate de catre medici si constau in
stabilirea unor limite sau concentratii maxime admise „CMA” (concentratia maxima care
nu actioneaza nociv asupra organismului)
Vizeaza:
 supravegherea starii de sanatate a populatiei, cu accent deosebit pentru zonele
de risc si grupele populationale cele mai expuse
 monitorizarea calitatii aerului ambiental (controlul poluarii)

12
 3. Masuri tehnice
Se aplica de catre arhitecti, ingineri, primari etc.
- alegerea unor tehnologii performante pentru diminuarea poluarii
- obtinerea energiei cu cel mai scazut pret pentru sanantate si mediu
- alternative noi de energie: solara, eoliana, geotermala si tehnologii de
conservare a energiei.
- Construirea de intreprinderii industriale inafara zonelor de locuit cu
respectarea unor distante in functie de poluarea produsa.
- Utilizarea combustibililor mai putini poluanti sau tratarea lor in prealabil
pentru indepartarea impuritatilor.
- Dotarea fabricilor cu instalatii de retinere sau neutralizare a poluantilor
rezultati
- Construirea de cosuri cat mai inalte si eliminarea la temperaturi cat mai
ridicate a poluantilor.
- Construirea de strazi largi si distantarea constructiilor de locuit pentru a
permite o buna ventilatie a zonei respective si reducerea concentratiei poluantilor.

V. CONTAMINAREA AERULUI SI ACTIUNEA SA ASUPRA

SANATATII

1. Microflora aerului
Atmosfera desi nu dispune de o microflora proprie care sa creasca si sa se
dezvolte in aer, contine permanent microorganisme (virusuri, bacterii, levuri, fungi,
actinomicete), care provin de pe sol, suprafete de apa si vegetatie.
In atmosfera exista doua grupe de microorgasnisme:
- flora saprofita (se dezvolta la 20°C); nu are importanta epidemiologica.
- flora mezofila (se dezvolta la 37°C) de origine umana sau animala, provenita
din căile respiratorii (tuse, strănut, vorbire sub forma de picaturi Flugge), dejecte umane
sau animale, reziduuri solide sau lichide, produse patologice (secreţii, spută etc.).
Organismul uman poate elimina germeni patogeni in aer, sursa importanta fiind
formata din oamenii bolnavi care pot elimina germeni patogeni in diferite momente ale
bolii.
In perioada de incubatie numarul germenilor din organism este mic (acestia se
inmultesc), si se pot elimina in exterior. Ei sunt deosebit de periculosi datorita faptului ca
omul bolnav nu prezinta inca semne clinice de boala si ca urmare circula in societate,
vine in contact cu alti oameni receptivi pe care ii imbolnaveste, aceasta perioada a bolii
fiind foarte importanta din punct de vedere epidemiologic.
In perioada de stare bolnavul are un numar mare de germeni patogeni in
organism pe care ii elimina in aer, dar el prezinta deja semnele bolii si fiind vorba de boli
infectioase transmisibile este izolat, internat si nu mai poate raspandi germeni si la alte
persoane, devenind mai putin periculos.
In convalescenta numarul germenilor scade, scade si eliminarea lor fiind mai
putini periculosi dar totusi, mai poate imbolnavi pe cei cu care vin in contact.
Purtatorii sanatosi reprezinta oamenii sanatosi purtatori de germeni patogeni.
Acestia se pot contamin a cu germeni patogeni, dar nu se imbolnavesc deoarece fie au

13
trecut prin boala si au capatat imunitate, fie au fost vaccinati. Ei insa pot elimina germenii
in aer. Purtatorii sanatosi depistati trebuie tratati.

2. Rolul aerului în răspândirea bolilor infecţioase

Aerul joacă un rol epidemiologic important, constituind calea de transmisie
pentru un număr mare de agenţi patogeni.
Bolile infecţioase care se transmit pe calea aerului se găsesc pe primul loc, ca
frecvenţă, cel puţin în zona temperată a globului terestru.
Astfel avem bolile infecţioase ale copilăriei (rujeola, rubeola, scarlatina, varicelă,
etc.), gripă şi celelalte viroze respiratorii, micoplasmoză, difteria, variola, tuberculoza,
pneumonia, psitacoza, diferite micoze respiratorii etc. Există boli care, pe lângă alte căi
de transmitere, se pot răspândi şi pe cale aerogenă, cum ar fi poliomielita, tularemia sau
mai rar ciumă, etc.
Forme de existenta a microorganismelor:
* Picăturile de secreţie nazală, buco-faringiana sau bronşica (picaturile
Pfluge). Acestea sunt picături care ajung în aer în momentul actelor obişnuite de strănut,
tuşit, cântat sau vorbit. Picaturile au o mare infectiozitate (100%) datorita timpului scurt
de a ajunge de la omul bolnav la cel sanatos.
Masurile de profilaxie sunt izolarea bolnavului, igiena individuala si educatie
sanitara.
* Praful bacterian (pulberea bacterifora) - este constituit din particule de praf
pe care aderă microorganisme de origine umană sau animală. Aceşti germeni pot să
provină din picăturile sau nuclei de picături depuşi pe sol sau pe podeaua încăperii, din
puroiul plăgilor supurate, din expectoraţii sau secreţiile nazo-faringiene uscate şi din
dejecte. Prin intermediul prafului bacterian se transmit în special acele afecţiuni al căror
agenţi patogeni au o rezistenţă mai mare în mediul extern.Contagiozitate mica, 10%.
Masurile de profilaxie sunt dezinfectie, curatenie si ventilatie.
* Nucleii de picătură (nucleii Wels). Particule de dimensiuni mici, provenite din
secreţia naso-faringiană, salivară sau bronşică, rămân un timp mai îndelungat în aer.
Aceste formaţiuni, rămân în atmosferă ore sau zile şi sunt transportate de curenţii de aer
în încăperi diverse, chiar şi la etaje diferite.
Masurile de profilaxie sunt dezinfectie, curatenie si ventilatie.

3. Criterii de apreciere a contaminării aerului

Analiza bacteriologică a aerului se poate face utilizând indicatorii igienico-

sanitari, care evidenţiază microorganismele de origine umană sau animală.
Contaminarea aerului este în strânsă legătură cu gradul de contaminare a obiectelor
şi suprafeţelor, acestea fiind frecvent contaminate cu flora microbiană din aer. De pe
suprafeţe, odată cu ridicarea prafului, ajung în aer numeroase microorganisme.
Metode de determinare a numărului de germeni pe m3 de aer in spitale
a. Metoda sedimentării
Constă în expunerea timp de 10 minute a plăcilor Petri cu mediu solid de cultură (2
placi cu geloză-simpla si 2 placi cu geloză-sânge) în centrul si un colt din încăperea în
care se face determinarea. Apoi se incubează plăcile la termostat (la 37ºC) timp de 24 de
ore şi se numără coloniile crescute. Se fac apoi însămânţări pe medii de cultură selective.

14
 Metoda sedimentării prezintă următoarele avantaje: este o metodă simplă, permite
un număr mare de determinări, se efectuează în timp scurt.
Prezintă însă, marele dezavantaj că nu se însămânţează nucleii de picătură.
b. Metoda aspiraţiei
Este o metodă care necesită următoarele dispozitive:
 Dispozitivul de aspirat proba de aer, care poate fi un aspirator electric sau
hidraulic.
 Dispozitivul de măsurare a volumului şi debitului de aer aspirat.
Dispozitivul de reţinere a germenilor din proba de aer aspirat (filtru lichid sau
solid).
Numărul de germeni pe m3 de aer acceptat este in functie de riscul incaperii unde se
determina, de gradul de activitate din încăpere, începutul sau sfârşitul zilei de lucru.
Indicatorii igienico-sanitari folosiţi în aprecierea microbiologică a aerului sunt:
a) Numărul total de germeni din aer care se dezvolta la 37°C (flora mezofila din
aer). Prezenţa lor indică provenienţă umană sau animală şi permite aprecierea condiţiilor
sanitare din încăpere.
b) Streptococii hemolitici (b-hemolitici) şi viridans (a-hemolitici) - (in c.n trebuie
sa fie absenti).
• Prezenţa streptococilor viridans indică provenienţa nazofaringiană a germenilor.
Acest indicator nu are semnificaţie epidemiologică.
• Prezenţa streptococilor beta hemolitici grup A certifică existenţa în încăpere a
bolnavilor sau a purtătorilor. Acest indicator are semnificaţie epidemiologică.
c) Stafilococii - in c.n trebuie sa fie absenti
Precizează dacă germenii sunt de provenienţă umană sau animală.
d) Germenii din grupul coliform: E.coli (in c.n trebuie sa fie absenti)
Prezenţa lor denotă un grad ridicat de insalubrizare a încăperii.

4. Masuri de combatere si profilaxie a contaminarii aerului

 Ventilatia
- este una din metodele cele mai bune pentru reducerea numarului de germeni
din aer, atat sub forma de picaturi cat si sub forma de nuclei de picaturi sau praf
bacterian.
- asigurarea cubajului necesar in incaperi si aplicarea masurilor de ventilatie
naturala si artificiala in vederea realizarii unui schimb suficient de aer .
 Curatenia
- este un mijloc de a reduce posibilitatile de transmitere a bolilor pe calea aerului
- se recomanda spalarea pavimentelor cu agenti dezinfectanti
 Dezinfectia aerului
a.metode fizice (radiatiile ultraviolete)
b. metode chimice (folosesc o serie de substante chimice dispersate in aer sub
forma de aerosoli sau vapori de catre agentul DDD).

15