1

MANEVRE PRINCIPALE DE MASAJ (TEHNICA MASAJULUI)

Masajul medical clasic, la fel ca şi masajul corporal de întreţinere şi relaxare, are cinci manevre principale ca:
 netezirea sau efleurajul;
 frământatul sau petrisajul;
 fricţiunea;
 tapotamentul sau baterea;
 vibraţia.
Cinci manevre principale ale masajului, din care se desprind şi forme secundare ca:
cernutul şi rulatul;
ciupitul, pensările, presiunile;
scuturatul.
Manevrele principale se folosesc în orice şedinţă de masaj şi sunt obligatorii. Efectuarea acestora se va
face în funcţie de tipul masajului pe care îl avem de făcut.

1. NETEZIREA SAU EFLEURAJUL

Este prima manevră fundamentală, cu care se începe masajul (manevră de introducere). O intercalăm
între celelalte manevre mai dure ale masajului, ca manevră de întrerupere şi tot cu ea se sfârşeşte masajul.
Este o manevră de introducere, unde mâinile maseurului se acomodează cu tegumentul pacientului, iar
pacientul cu mâinile maseurului. Netezirea se adresează tegumentului (ţesutului epitelial) şi constă în
alunecări uşoare şi ritmice, aplicate cu diferite părti ale mâinilor în sensul circulaţiei de întoarcere
venolimfatice.Mişcarea este de alunecare a mâinilor pe suprafeţe de întindere variabile cu o anumită
intensitate şi cu ritm variabil după necesităţi.

FORMELE NETEZIRII SAU EFLEURAJULUI (TEHNICA DE EXECUŢIE)

CLASIFICARE
A. DUPĂ MODALITATEA DE EFECTUARE:
- cu palma întreagă;
- cu ambele palme:
- cu două degete depărtate care se execută la nivelul coloanei vertebrale şi intercostal;
- cu partea cubitală a mâinii, a antebraţelor, şi netezirea cu pumnul care se face cu partea dorsală a
acestuia, derulându-1 de la vârful degetelor către rădăcină sau invers;
- cu faţa palmară sau dorsală a mâinii;
- cu degetele.
1. Netezirea cu degetele depărtate se adresează coloanei şi coastelor.
2. Netezirea cu faţa palmară se face pe suprafeţe întinse şi plane, iar degetele trebuie să fie lipite
(apropiate) sau depărtate.
3. Netezirea cu partea cubitală a mâinii, se face atunci, când urmărim o intensitate de lucru mai mare.
Se execută la nivelul articulaţiilor.

B. DUPĂ MODUL ÎN CARE ALUNECĂ MÂINILE

Netezirea poate să fie:
l - simultană
2 - alternativă.
Netezirea simultană se face cu ambele mâini odată, iar formele se aplică longitudinal pe regiuni
întinse, în lungul fibrelor musculare.
Netezirea alternativă se face când cu o mână când cu cealaltă (se mai numeşte netezire mână după
mână).

C. DIN PUNCT DE VEDERE METODIC

Din punct de vedere metodic, netezirea poate să fie:
 3

1 - Introductivă;
2 - De întrerupere;
3 - Finală.

1. Netezirea introductivă urmăreşte acomodarea pacientului cu mâinile maseurului, pregătindu-1

pentru următoarele manevre. Se execută întâi formele lungi şi superficiale, apoi formele scurte.
2. Netezirea de întrerupere are rolul de a pregăti pacientul pentru manevrele mai dure, precum
frământările fricţiunile şi tapotamentul.
3. Netezirea finală este obligatorie, dar ritmul şi intensitatea formelor trebuie să descrească treptat.

D. DUPĂ SPECIFICUL SUPRAFEŢEI MASATE

In zonele cu păr se recomandă netezirea pieptene (cu degetele răsfirate).
REGULI GENERALE
Sensul în care se execută netezirea este cel al circulaţiei sângelui venos şi limfei.
Netezirea nu se execută repede, ci liniştit şi ritmic (limfa se mişcă încet prin vase - 4 mm /
secundă).Netezirea se face fără întreruperi, spre ganglionii limfatici.Presiunea cu care se execută netezirea
trebuie să crească progresiv pe prima jumătate a segmentului masat, să atingă maximul la mijloc şi să scadă
treptat spre sfârşit.
Pentru că mâna trebuie să alunece liberă pe zona masată, se vor folosi cantităţi mici de ulei sau
cremă de masat, pudră de talc sau săpun alcalin.Netezirea se începe de la extremitatea cea mai îndepărtată de
trunchi şi se termină în zona cea mai apropiată de trunchi a segmentului masat.Netezirea uşoară produce
creşterea temperaturii locale, micşorarea contractării ţesuturilor, scăderea presiunii sanguine şi tisulare. O
netezire de 15-30 minute este un adevărat calmant al durerii, în cazul durerilor, netezirea se execută ceva
mai sus de zona dureroasă, cu presiune cât mai mică, timp de 3-5 minute.
EFECTELE NETEZIRII
Sunt:
l - mecanice
2-.reflexe
1 Efectele mecanice îmbunătăţeşte circulaţia de întoarcere prin vasele pielii.
-insensibilizează tegumentul pregătindu-1 pentru manevrele ulterioare (mai dure)
-se opune scăderii elasticităţii pielii care apare odată cu vârsta.
- are efect secretor asupra glandelor sudoripare şi sebacee.
- activarea circulaţiei superficiale (capilare şi limfatice).
2. Stimulatoare sau calmante asupra nervilor şi calmante asupra muşchilor periferici.

3. FRICŢIUNEA
A treia manevră importantă sau fundamentală a masajului este fricţiunea care, spre deosebire de
netezire şi frământat se adresează ţesutului conjunctiv, musculaturii, articulaţiilor, vaselor de sânge
(elementelor anatomice dmtr-o articulaţie), cum ar fi:
- tendoane
- capsule articulare
- ligamente
- burse seroase
- la originea şi inserţia ţesutului muscular sau a şanţurilor intramusculare.In concluzie, este o manevră
profundă, penetrantă.Ea constă în mişcări ale degetelor, fie circular, fie liniar, aceste deplasări (mişcări) fiind
făcute foarte îndeaproape pe loc cu o presiune destul de puternică, dar nedureroasă deoarece se lucrează cu
pulpa degetelor sau cu oricare altă parte a mâinii, unde trebuie să fim atenţi la intensitatea de lucru. Aceasta
va varia în funcţie de grosimea ţesuturilor şi de elasticitatea acestora.
FORMELE FRICŢIUNII
- pe coloană cu două degete depărtate (arătător şi mediu) cu spina vertebrală între degete făcând mişcări
de sus -jos, stânga - dreapta, circular - dreapta, circular - stânga (două - trei ori) pentru fiecare mişcare cu o
 4

deplasare foarte mică pe punct din aproape în aproape şi presiune destul de mare.O altă formă este fricţiunea
cu două degete depărtate dar intercostală, cu mişcări circulare.
- fricţiunea cu două
- trei degete apropiate pe şanţurile intramusculare pe muşchii marii dorsali între omoplaţi şi pe
paravertebrali.
- fricţiunea cu poziţia deget peste deget se face în articulaţiile foarte înguste tot cu mişcări circulare; se
mai efectuează pe fascii sau aponevroze. fricţiunea cu pumnul închis şi fricţiunea cu cotul degetului
(arătător) se execută în aponevroza:
-palmară
- plantară iar cu coatele degetelor (sau cu pumnul) se execută pe muşchii bine dezvoltaţi cum ar fi:
muşchii
- fesieri
- coapsei
- anterioare - posterioare
- braţului (pe faţa externă);
- abdomenului - pectorali
Fricţiunile se adresează ţesutului conjunctiv, adipos, şi vaselor de sânge. Când se execută lent, uşor au efect
de relaxare, calmare, iar când se execută energic, profund, au efect de excitare stimulare.

REGULI GENERALE (ale fricţiunii)

- se execută pe o porţiune limitată a suprafeţei cutanate şi poate fi executată atât în sensul circulaţiei
venoase, cât şi în sens contrar circulaţiei limfei şi sângelui venos.
- este procedeul principal în majoritatea cazurilor patologice şi singurul care influenţează pozitiv
mobilitatea, rezistenţa şi elasticitatea aparatului articular.
în timpul fricţiunii, forţa de presiune creşte gradat prin unghiul de înclinare al degetelor faţă de orizontală şi
trecerea lor la verticală.
- forţa de apăsare folosită în timpul fricţiunii este destul de mare şi poate provoca leziuni şi traumatisme
la nivelul ţesuturilor. Deci, trebuie să se acorde o atenţie deosebită tehnicii de execuţie.
- fricţiunile energice în locurile dureroase cresc starea de hiperexcitabilitate a nervilor, ca apoi să o scadă
pe măsura încălzirii ţesuturilor, accelerează circulaţia locală şi îmbunătăţesc hrănirea ţesuturilor.
Cu ajutorul fricţiunii, un maseur talentat poate cunoaşte modificările patologice care au loc în
ţesuturile profunde (în special în regiunea articulaţiilor).

EFECTELE FRICŢIUNII
- trofice şi circulatorii - calmare nervoasă şi relaxare musculară;
- de înlăturare a rezervelor de grăsime şi a reziduurilor infiltrate;
- de sporire a elasticităţii şi supleţei pielii;
Efectele fricţiunii sunt de lungă durată. Fricţiunea, frământatul şi netezirea pot constitui împreună
singurele manevre de masaj.
- accelerează procesele de cicatrizare;
- creşte penetrarea cutanată a medicamentelor. Efectul lipolitic - de topire a grăsimilor. Accelerează
procesele de regenerare şi cicatrizare cu formare de ţesut conjunctiv la locul respectiv. Creşte penetrarea
cutanată a medicamentelor, acţionând asupra tegumentului deschizând vasele; absorbţia medicamentelor în
sânge făcându-se într-un proces rapid.
După ritmul în care se aplică, fricţiunea poate fi:
- stimulentă
- sedativă.
Fricţiunea este strict contraindicată în infecţii ale pielii, deoarece prin activarea circulaţiei locale, se
pot produce embolii microbiene (împrăştierea microbilor în alte vase) care transformă o infecţie localizată
într-una generalizată. De asemenea, fricţiunea este strict interzisă în procese hemoragice acute.
2 FRĂMÂNTATUL
 5

După netezire, urmează a doua manevră fundamentală a masajului care este frământatul (petrisajul).
Spre deosebire de netezire, frământatul este o manevră mai dură, mai penetrantă, este specifică musculaturii
şi constă în compresiuni şi relaxări ale muşchilor transversal pe fibrele musculare. Este o manevră
penetrantă deoarece prin compresiuni muşchiul este ridicat de pe planul osos, uşor tensionat ce ajută la
mărirea contractibilităţii muşchiului. Foarte important este ca timpul de compresiune să fie egal cu cel de
relaxare.Stoarcerea prin comprimare a muşchilor şi a ţesuturilor se face atât cât permite elasticitatea
ţesutului respectiv (ţesuturilor respective).

FORMELE FRĂMÂNTATULUI
- cu o mână;
-cu două mâini;
- frământatul în contratimp (cu acţiune tonifiantă);
- frământatul în cută;
- frământatul circular.
Frământatul cu o mână
Frământatul cu o mână constă în compresiuni şi relaxări ale muşchiului sau a unei părţi a muşchiului
executată între police şi celelalte patru degete transversal pe fibrele musculare.
Frământatul cu două mâini
Frământatul cu două mâini este mai profund decât frământatul cu o mână şi constă în aceleaşi
compresiuni şi relaxări ale fibrelor musculare; singura deosebire, fiind aceea că în execuţie se lucrează cu
cele două mâini concomitent.
Frământatul în contratimp
Frământatul în contratimp constă tot în compresiuni şi relaxări făcute de police şi cele patru degete
ale mâinii, singura deosebire fiind aceea că în execuţie lucrăm cu cele două mâini în contratimp şi mai
facem şi stoarcerea muşchiului, ceea ce ajută şi mai mult la tonifîerea musculaturii, mărind contractibilitatea
muşchiului (funcţie foarte importantă a acestui ţesut).
Frământatul în cută
Frământatul în cută se aplică pe regiunile plane, dar şi la nivelul membrelor superioare sau
inferioare. Priza variază în funcţie de grosimea stratului prelucrat, fiind:
- mică între police şi degete.
- mijlocie între degete şi palmă.
- mare între vârful degetelor şi vârful policelui. Forma se repetă de câteva ori pe acelaşi loc, apoi mâinile
se deplasează din aproape în aproape, atât longitudinal, cât şi transversal, se poate executa cu o mână sau cu
două mâini.
Frământatul circular
Frământatul circular se aplică la nivelul membrelor superioare sau inferioare cu mâinile în brăţară,
policele fiind situat la acelaşi nivel.

REGULI GENERALE
Frământatul este singurul procedeu care acţionează intens asupra vaselor limfatice şi sanguine mari,
accelerând neutralizarea produselor de descompunere şi sporind procesul de nutriţie a ţesuturilor.
Frământatul măreşte puterea de contracţie a fibrelor musculare, deci constituie un exerciţiu de gimnastică
pentru muşchi. In ceea ce priveşte muşchii striaţi, această manevră are o importanţă deosebita în cazul
scăderii capacităţii de muncă a muşchilor.In timpul frământatului se vor evita mişcările bruşte, răsucirea
muşchiului sau provocarea durerilor. Frământatul se execută într-un ritm lent şi continuu.
EFECTELE FRĂMÂNTATULUI
-Imbunătăţirea circulaţiei cu deschiderea unor capilare de rezervă, favorizându-se astfel eliminarea
produşilor toxici rezultaţi în urma metabolismului.
- dezvoltă elasticitatea muşchilor prevenind apariţia rupturilor, fiind stimulate şi celelalte proprietăţi ale
muşchilor ca: contractibilitatea, extensibilitatea,excitabilitatea şi conductibilitatea.
-tratarea atrofiei şi insuficienţei musculare.
-refacere, recuperare medicală.
 6

-frământatul produce mărirea considerabilă a mobilităţii tendoanelor, întinderea fasciilor şi îmbunătăţirea

circulaţiei sângelui şi a limfei.
-accelerarea circulaţiei sanguine intensifică hrănirea grupelor musculare şi resorbţia rapidă a substanţelor
metabolice.
-în timpul frământatului profund apar numeroase
impulsuri aferente care stimulează muşchii,
tendoanele, articulaţiile şi sistemul nervos;
-în afară de faptul că fortifică muşchii şi ajută la regenerarea ţesutului muscular, frământatul sporeşte
capacitatea de muncă a maselor musculare mari.

4. TAPOTAMENTUL SAU BATEREA

Este a patra manevră fundamentală a masajului care, la fel ca frământatul, are aceeaşi acţiune de
tonifîere a musculaturii flasce şi atrofiate, se execută tot transversal pe fibrele musculare, ajutând la mărirea
conductibilităţii musculare. Baterea sau tapotamentul constă în lovituri care se aplică sub diferite forme
făcute cu mâinile, transversal pe fibrele musculare şi nu în lungul acestora (lovituri uşoare şi ritmice).

FORMELE TAPOTAMENTULUI
- sub formă de căuş (cupă);
- cu partea cubitală a degetelor (tocatul);
- sub formă de pumn (semiînchis);
- plescăit (lipăit) cu faţa dorsală sau palmară a mâinilor
- percuţia;
- cuiburi - variantă a căuşului

REGULI GENERALE
Ca regulă generală, în execuţia tapotamentului, maseurul trebuie să aibă întotdeauna relaxată
articulaţia pumnului (mâinii).In execuţia tapotamentului sub formă de căuş, palmele iau forma căuşului,
polonicului, cupei, degetele se ţin lipite pentru a nu ieşi aerul, comprimându-se la lovirea cupei de
tegumentul pacientului. Pocnitura care se va auzi, va fi una surdă.Aceasta nu trebuie să dea o senzaţie
dureroasă prin excitabilitatea nervilor senzitivi din tegument. Dacă se va auzi un plescăit înseamnă că forma
este efectuată necorespunzător (greşit).La forma de tapotament cu partea cubitală a degetelor urmărim
relaxarea articulaţiei pumnului şi relaxarea articulaţiilor degetelor care, în lovirea pe tegument, se vor
apropia unele de altele, având ca scop anihilarea dureroasă din tegument. Forma ajută la mărirea
contractibilitătii fibrelor musculare.
Tapotamentul cu pumnul semiînchis
O altă formă de tapotament mai tonifiantă şi mai excitantă decât celelalte două forme (de
tapotament) este tapotamentul cu pumnul semiînchis care se face întotdeauna pe muşchii bine dezvoltaţi ai
corpului şi constă în închiderea pumnului la partea superioară, lăsând partea inferioară a acestuia deschisă şi
astfel, prin lovire sau haşurare a fibrelor musculare aerul se va comprima în pumn auzindu-se nişte pocnituri
surde.
Forma de plescăit (lipăit) se efectuează cu faţa palmară a degetelor şi palmelor care cad uşor şi
pasiv. Se poate executa fie simultan, fie alternativ. Se aplică pe regiuni întinse şi mai puţin sensibile (coapse,
regiunea dorsală, gambe), în general se execută formele pasive.
Forma de percutat se execută cu vârful degetelor uşor flectate. Se face mai ales alternativ deşi se
poate executa şi simultan (se adresează regiunii dorsale, braţelor şi coapselor).
EFECTELE TAPOTAMENTULUI
- mobilizează lipidele;
-produce hiperemie prin reflexul de axon;
- scade sensibilitatea dureroasă;
- stimulează proprietăţile fiziologice ale muşchilor şi anume: excitabilitatea şi
contractibilitatea;
- vasodilatator (la nivelul pielii şi al ţesutului conjunctiv);
 7

- creşte excitabilitatea neuro - motorie;

- acţionează asupra sistemului vegeto - simpatic;
- aduce un aflux puternic de sânge spre regiunea masată, determinând astfel îmbunătăţirea nutriţiei
acelei regiuni;
- are o influenţă benefică asupra nervilor (în special asupra terminaţiilor căilor senzitive);
- ajută la micşorarea şi încetarea durerilor, când gradul de excitaţie al nervilor este mărit;
- produce o hiperemie profundă, o înviorare a tonusului tuturor muşchilor, acţionează în mod reflex pe
locul de aplicare a loviturilor şi intensifică funcţiile nervilor care inervează vasele şi glandele;
- acţionează asupra nervilor vaso - motori, la lovituri slabe se produce vaso - constricţie, la lovituri
puternice se produce vaso - dilataţie, hiperemie (creştere locală a temperaturii), scăderea percepţiei
exagerate a nervilor şi muşchilor la excitării mecanice;
- influenţează muşchii viscerali, când se aplică la coloana vertebrală;
- produce modificări favorabile ale tensiunii arteriale;
- influenţează ritmul cardiac, răreşte pulsul şi corectează aritmia.
Tapotamentul este contraindicat în afecţiuni dureroase şi în contracturi musculare, în oboseală musculară
şi spasm.

5. VIBRAŢIILE
Ultima manevră principală constă în imprimarea în ţesuturi a unui număr cât mai mare de mişcări os
cilatorii (trenuri vibratorii) pe unitate de timp executate transversal sau
de-a lungul fibrelor musculare făcute de articulaţiile metacarpofalangiene ale mâinilor.
Se pot executa manual sau mecanic. Sunt greu de executat manual, dar sunt preferabile deoarece se
poate adapta ritmul, amplitudinea şi frecvenţa. Este singura manevră care cere din partea maseurului, în
execuţie, un efort destul de mare.
FORMELE VIBRAŢIILOR
-cu palma întreagă;
- cu ambele palme (simultan);
-cu partea cubitală a degetelor (pe articulaţiile înguste);
- cu vârful degetelor mână peste mână.
Vibraţia cu vârful degetelor mână peste mână se execută pe anumite regiuni (regiunea colonului, în
cazul masajului abdominal).Această formă ajută la mărirea peristaltismului intestinal, favorizând evacuarea
substanţelor toxice (reziduurilor).
REGULI GENERALE (vibraţiile).
- Fiind una dintre cele mai obositoare procedee de masaj, vibraţia necesită un antrenament prealabil din
partea maseurului.
-Când nu sunt însoţite de trepidaţii, vibraţiile devin presiuni. Acestea trebuie aplicate pe locurile
dureroase ale trunchiurilor nervoase periferice. Durata unei presiuni este de l - 5 secunde sau în funcţie de
reacţia la durere a pacientului.
-Vibraţia se execută întotdeauna pe inspir!
EFECTE
-calmant, sedativ, relaxant;
- formele fine şi prelungite scad sensibilitatea pielii;
- vibraţiile executate mecanic împiedică dezvoltarea celulelor din ţesutul adipos;
- reduce sensibilitatea nervoasă;
- îmbunătăţeşte capacitatea la efort;
- calmează durerile în diferite afecţiuni (ginecologice, nevralgii, migrene);
- intensifică activitatea glandelor;
- acţionează asupra parezelor, spasmelor musculare şi reduc durerea;
- influenţează organele şi ţesuturile profunde (inima, muşchii, pereţii abdominali şi intestinali);
- influenţează secreţia majorităţii organelor şi glandelor (stomac, glande salivare, intestine, ficat, glande
sexuale, etc.).
 8

FORME SECUNDARE
Se numesc astfel deoarece completează manevrele principale şi de obicei se intercalează printre
acestea. Unele forme secundare pot fi la fel de bine şi forme principale.
CERNUTUL ŞI RULATUL
Cernutul şi rulatul se folosesc pentru masele musculare mari.
în masajul calmant se pot aplica şi după netezire sau fricţiune.
CERNUTUL- se prinde masa musculară cu vârful degetelor uşor flexate şi se deplasează în ritm
rapid lateral stânga - dreapta şi de sus în jos, asemenea cernutului cu o sită sau de jos în sus spre cord.
RULATUL - se prinde regiunea coapsei sau a braţului între feţele palmare ale mâinilorşi se
deplasează ritmic de jos în sus şi de sus în jos. Rulatul este mai puternic decât cernutul.
EFECTE
- efectele acestor două forme sunt: relaxare musculară; redarea supleţei structurilor superficiale (piele,
muşchi etc.).
PRESIUNILE
întăresc acţiunea netezirii, fricţiunii şi a frământării. Presiunile pot fi simple care se fac pe coloană aplicând
palmele una peste alta; (se execută apăsări ferme). Sau se mai pot face presiuni asociate cu mişcări
respiratorii.
TRACŢIUNI ŞI TENSIUNI
Tracţiunile şi tensiunile acţionează asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare.
în general se fac la sfârşitul şedinţei de masaj. Tracţiunile realizează o întindere şi o alungire în limitele
fiziologice ale elementelor articulare şi periarticulare.
Se execută la degete, şold, genunchi, coloana cervicală. Se execută întotdeauna cu vibraţie. Nu se
trece niciodată peste pragul dureros.
SCUTURĂRILE
Sunt mişcări oscilatorii ample, executate ritmic, mai ales la membrele superioare sau inferioare.
EFECTE
- executate în ritm lent, au efect relaxant
- executate în ritm viu au efect stimulator.
CIUPITURILE ŞI PENSĂRILE
Ciupiturile şi perisările se fac pe porţiunile musculare ale membrelor superioare sau inferioare.
Ele diferă între ele prin priza efectuată asupra tegumentului.
Priza poate fi:
- mică (la ciupituri)
- mijlocie
- medie sau mare la pensâri (se execută din loc în loc cu ritm viu şi au efect excitant).

DURATA MASAJULUI
Se apreciază că pentru a obţine efecte de durată, trebuie efectuate o serie de minimum 10-12 şedinţe
de masaj. O serie mare nu depăşeşte 20 - 30 de şedinţe. Dacă este nevoie de continuarea masajului, acesta
poate fi reluat după o pauză ce variază între câteva zile şi câteva săptămâni.
5-6 minute (pentru un membru superior sau inferior).
10-15 minute (pentru două membre).
7-20-25 minute (pentru regiunea dorsală, abdomen, pentru tot membrul superior sau inferior).
50 - 60 - 90 minute (fiind masajul general).
Durata masajului este în strânsă legătură cu regiunea pe care o avem de masat.
Durata unui masaj mai depinde de:
- mărimea regiunii care trebuie masată;
- mărimea mâinilor maseurului;
- viteza de execuţie a manevrelor sau formelor de masaj;
- intensitatea de lucru cu care se acţionează asupra manevrelor sau formelor de masaj;
- cantitatea de cremă sau de ulei ce s-a aplicat pe regiune (regiuni)
- capacitatea de absorbţie a cremelor, uleiurilor de masaj etc. de către ţesuturi;
 9

- frecvenţa de lucru (vibraţie);

- starea generală a maseurului;
- starea generală a pacientului, clientului ori beneficiarului;
- poziţia maseurului în raport cu patul de masaj;
- lungimea mânecilor halatului ori bluzei etc.;
- lungimea unghiilor maseurului, etc.. Masajul se poate executa:
- o singură dată pe zi
- de două (2) ori pe zi depinzând de prescripţia medicului
- o dată (l) la două zile
- o dată (1) la săptămână

INDICAŢIILE ŞI CONTRAINDICAŢIILE MASAJULUI TERAPEUTIC

INDICAŢIILE MASAJULUI ÎN PRINCIPALELE AFECŢIUNI
Masajul este indicat într-o serie mare de afecţiuni care se face fie în scop igienic, fie în scop curativ
(în cazul afecţiunilor medicale), fie în scop sportiv.

l. Afecţiuni ale articulaţiilor şi 4. Afecţiuni traumatice ale - paralizii de nerv - cubital

tendoanelor aparatului locomotor – sciatic
- omalgii - contuzii
- contracturi musculare - entorse 6. Afecţiuni vasculare
- tendinopatii - torticolis - luxaţii - edeme cronice
- cefalee fîbrozitică -întinderi musculare - stază limfatică
- fibrozită. - întinderi de tendoane
- întinderi de ligamente 7. Afecţiuni datorate
2. Afecţiuni cu deformări ale - cicatrici metabolismului
coloanei vertebrale - fracturi, sechele. - de nutriţie
- cifoza - oboseala
- lordoza 5. Afecţiuni neurologice - debilitatea fizică
- scolioza - nevralgii - obezitatea
- cifoscolioză - nevralgia de trigemen - celulita
- nevralgia intercostală -guta
3. Afecţiuni musculare - nevralgia de sciatic - diabetul
- atonii musculare - sciatica - reumatismele de tip
- atrofii musculare - nevrite inflamator, artritele
- miozite - polinevrite - poliartritele reumatismale
- miastenia gravis - polineuropatii - spondilita anchilopoetică
- hipertrofia musculară - paralizia -bursita
- distrofia musculară - parapareza - spondilita anchilozantă
- dureri radiante musculare - paraplegn - poliartrita reumatoidă
- miotonia congenitală - -poliomielita - reumatismele de tip
boala Thomsen -pareza degenerativ
- spasme musculare - paralizia de nervi - artroza
-pleurodinita periferici - artroza cervicală
- reumatism muscular - paralizia facială - artroza lombară
- lumbago - hemiplegia (gonartroza)
- ruptura musculară - tetraplegia - hidrartroza
- nevralgia de trigemen - atrofia nervului - redoare
prin fîbrozare. - dupuytrenul - spondiloze
- scleroza - gonartroza (genunchi
- scleroza multiplă (în
plăci)
 1

CONTRAINDICATELE MASAJULUI
Utilizarea masajului fără a ţine seama de contraindicaţii poate avea un efect dăunător chiar dacă a
fost corect executat. Schematic, contraindicaţiile masajului se împart în generale şi parţiale, definitive şi
temporare.
Contraindicaţia generală
Contraindicaţia generală presupune interzicerea aplicării oricărei tehnici de masaj pe oricare regiune
a corpului.
Contraindicaţia parţială
Contraindicaţia parţială se referă fie la aplicarea manevrelor de masaj doar pe anumite zone ale
corpului, fie la aplicarea doar a anumitor manevre.
Contraindicaţia definitivă
Contraindicaţia definitivă se hotărăşte doar în cazul unor boli cronice grave incurabile care s-ar putea
înrăutăţi prin masaj.
Contraindicaţiile temporare
Contraindicaţiile temporare, întâlnite frecvent, sunt impuse de boli, tulburări sau leziuni uşoare,
trecătoare.In activitatea practică este foarte utilă cunoaşterea contraindicaţiilor în funcţie de tipul de
afecţiuni. Cele mai frecvente contraindicaţii sunt date de bolile de piele. Este foarte important de reţinut că
masajul trebuie aplicat doar pe o piele perfect sănătoasă. Nu se va executa masaj celor care prezintă pe piele
boli de natură parazitară sau inflamatorie, ca: eczeme, erupţii, plăgi, arsuri sau alte manifestări patologice
care prin masaj s-ar putea extinde,agrava sau contamina. Nu se va face masaj pe regiuni ale pielii care
acoperă un proces inflamator profund (furuncule, abcese, flegmoane sau alte colectări purulente).
Masajul este contraindicat în toate stările patologice febrile, însoţite de agitaţie, oboseală acută şi
debilitate intensă; în toate bolile infectocontagioase; în inflamaţia centrilor nervoşi; în hemoragiile cerebrale
recente.Se interzice categoric masajul în bolile sau leziunile cu caracter hemoragie şi atunci când există
pericolul unor complicaţii grave cum ar fi: bolile de cord şi vase (miocardita, endocardita, infarctul
miocardic şi emboliile, hipertensiunea arterială, flebitele, anevrismele aortei, varice voluminoase şi
inflamate, ulcerul varicos, hemofilia, leucemia).
Contraindicaţiile masajului sunt prezente şi în cazul bolilor acute ale plămânilor şi pleurelor
(pneumonii, pleurezii), în unele forme de tuberculoză pulmonară, tuberculoza cu hemoptizie, dar mai ales în
abcesele pulmonare şi în pleureziile purulente.Masajul abdominal este interzis în inflamaţiile acute şi
cronice de orice natură, în tulburările digestive în bolile acute ale organelor abdominale, cu caracter
hemoragie, tu-moral, inflamator (exemplu: apendicită, peritonită). In orice formă de „abdomen acut"
masajul abdominal este cu desăvârşire interzis.
Masajul este contraindicat cu desăvârşire în cazul tumorilor canceroase (formă generalizată), dar şi în
unele boli psihice cu caracter excitant şi confuzional sau stare de ebrietate. Ca regulă generală, se recomandă
ca în toate cazurile în care masajul produce efecte negative sau chiar şi nesigure, să aplicăm principiul
hipocratic adică „în primul rând să nu faci rău" şi să se renunţe la masaj.

INDICAŢIILE MASAJULUI ASUPRA PIELII, MUŞCHILOR, TENDOANELOR ŞI

ARTICULAŢIILOR
Imbunătăţeşte elasticitatea pielii, îndepărtează celulele voluminoasepe cale de descuamare, deschide
canalele de excreţie ale glandelor, deschide capilarele pielii şi
intensifică circulaţia şi schimbul de substanţe. Influenţele masajului asupra muşchilor, întreţine elasticitatea,
creşte capacitatea de contracţie şi debitul
sanguin local. Influenţa asupra tendoanelor; le creşte rezistenţa la
efort. Influenţa asupra articulaţiilor; previne aderenţa,
retracţia şi depozitele patologice periarticulare.

CLASIFICAREA MOBILIZĂRII ARTICULAŢIILOR

Această mobilizare poate fi:
 2

-pasivă (mişcările pe care maseurul le face în articulaţia pacientului)

-activă (maseurul dictează pacientului mişcările care trebuiesc făcute)
-activă cu rezistenţă (pacientul face mişcarea iar maseurul opune rezistentă)
-cu încărcare de greutăţi sau prin mecano – terapie CFM (exerciţii de cultură fizică medicală).

EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI

Efectele masajului asupra pielii
Pielea este singura parte a corpului care vine în contact direct cu mâinile maseurului. Prin manevrele
de masaj executate la nivelul pielii se produce o curăţire în profunzime a acesteia. In acest fel, se realizează
deschiderea canalelor de excreţie ale glandelor sudoripare şi sebacee, ceea ce conduce la eliminarea
transpiraţiei şi a sebumului. Indepărtându-se prin masaj stratul de celule moarte de la suprafaţa pielii, este
favorizată regenerarea acesteia prin apariţia celulelor tinere.Deoarece la nivelul pielii, reţeaua vaselor de
sânge cutanate şi subcutanate este foarte densă, prin masaj, sângele din aceste vase este direcţional în
circuitul general. Prin dilatarea capilarelor, sângele din profunzime este atras spre suprafaţă, în urma acestor
procese, se realizează echilibrarea între circulaţia periferică şi cea profundă.Prin activarea circulaţiei la
nivelul pielii este îmbunătăţită nutriţia şi oxigenarea acesteia. De asemenea, este activat procesul de
eliminare al deşeurilor metabolice acumulate la nivelul pielii, în acest fel, se obţine elasticizarea şi tonifierea
epidermei.Datorită capacităţii mari de absorbţie a pielii, prin utilizarea în cursul masajului a unor preparate
medicamentoase sau a uleiurilor volatile, substanţele respective sunt introduse în organism.
O bună cunoaştere a proprietăţilor uleiurilor volatile, poate face din masaj o metodă terapeutică
valoroasă.Utilizându-se existenţa legăturilor reflexogene dintre anumite zone ale pielii (în special cele aflate
de-a lungul coloanei vertebrale) şi ţesuturi sau organe profunde, masajul pielii poate fi utilizat în tratarea
anumitor afecţiuni.

EFECTELE MASAJULUI ASUPRA ŢESUTULUI CONJUNCTIV

Cercetările recente au evidenţiat faptul că ţesutul conjunctiv îndeplineşte mult mai multe funcţii
decât se credea. Aceste funcţii se pot grupa în funcţii mecanice, fiziologice şi de apărare împotriva agenţilor
patogeni.
Din acest motiv se poate aprecia că asupra ţesutului conjunctiv masajul are influenţe dintre cele mai
importante, atât în ceea ce priveşte aspectul fizic al corpului, cât mai ales în ceea ce priveşte redobândirea
sau menţinerea sănătăţii.Având în vedere că în straturile ţesutului conjunctiv se ramifică un mare număr de
vase sanguine sau limfatice, prin masajul acestui ţesut se produce o puternică vasoconstricţie şi vasodilataţie.
Aceasta conduce la realizarea echilibrului circulator în ansamblul corpului, îmbunătăţindu-se
circulaţia sanguină şi limfatică la ni vel local, sunt stimulate schimburile nutritive şi procesul de evacuare a
reziduurilor metabolice.Prin acţiunea mecanică asupra ţesutului conjunctiv, manevrele de masaj contribuie
la întreţinerea şi refacerea elasticităţii şi supletii ţesuturilor care favorizează mişcările corpului.
Ţesutul conjunctiv, fiind locul de depunere a rezervelor de grăsime ale corpului, în cazul obezităţii,
masajul mai dinamic aplicat regiunilor respective, conduce la „topirea" depunerilor de grăsime şi celulita.Se
cunoaşte faptul că ţesutul conjunctiv are şi rolul de a produce mijloacele necesare de apărare împotriva
îmbolnăvirilor acute sau cronice, împotriva unor procese de atrofie şi degenerescentă şi împotriva leziunilor
(cu sau fără pierdere de substanţă). Masajul ţesutului conjunctiv conduce la regenerarea celulelor acestuia. In
acest fel, ţesutul conjunctiv îşi îndeplineşte mai bine rolul său de apărare şi vindecător al organismului.

EFECTELE MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI LOCOMOTOR

A. Masajul muşchilor
La nivelul întregului corp, muşchii deţin ponderea cea mai importantă a ţesuturilor moi. De aceea,
efectele masajului asupra musculaturii sunt resimţite puternic de către persoana masată. Aceste efecte sunt
percepute fie printr-o stare generală de relaxare obţinută prin detensionarea grupelor de muşchi obosiţi sau
încordaţi, fie de dinamizare a muşchilor puţin utilizaţi prin modul de viaţă tot mai lipsit de mişcare fizică din
zilele noastre.
Sub influenţa manevrelor de frământare se activează circulaţia din venele şi capilarele din interiorul
muşchilor, se deschid capilarele de rezervă. In acest fel, sângele proaspăt vine încărcat cu substanţe
 3

energetice şi oxigen, sunt neutralizate produsele acide de dezasimilare şi se accelerează circulaţia

limfatică.Prin manevrele de masaj executate într-un ritm alert se îmbunătăţeşte buna funcţionare a muşchilor
prin creşterea excitabilităţii, contractibilităţii, conductibilităţii şi extensibilităţii ţesutului muscular. Prin
tensiuni şi destinderi se obţine o mai bună elasticitate a muşchilor - proprietate importantă a aparatului
locomotor.Prin excitarea mecanică a nervilor de pe traiectul muşchilor şi a ramificaţiilor din muşchi, se
transmit impulsuri centrilor nervoşi de la nivelul central, la rândul lor aceştia transmit impulsuri care, în
funcţie de intensitatea şi ritmul manevrelor de masaj, pot fi liniştitoare, de scădere a tonusului, deci
relaxante, sau de creştere a tonusului muscular.Dacă se urmăreşte îndepărtarea oboselii musculare sau a
încordării acestora (efect al activităţii stresante), s-a demonstrat că este foarte util masajul unor grupe vecine
de muşchi, mai voluminoşi decât masajul muşchilor obosiţi.

B. Masajul tendoanelor şi al tecilor tendinoase

Are aceleaşi efecte ca şi cel al muşchilor, executându-se odată cu aceasta. Tendoanele şi teciîe
tendinoase au un important rol static şi dinamic şi de aceea menţinerea lor în stare de sănătate contribuie la o
bună funcţionare a aparatului locomotor. Ţesuturile articulare şi peri-articulare sunt bogat irigate printr-o
reţea densă de vase sanguine. De asemenea, la nivelul lor îşi au sediul numeroase terminaţii nervoase.
C. Masajul articular
Prin activarea circulaţiei în musculatura şi ţesuturile din jurul acesteia are ca efect resorbţia şi
împingerea în circulaţia generală a lichidelor seroase stagnante. Prin această acţiune, articulaţia devine mai
mobilă, prevenindu-se rigidizarea acesteia.
D. Masajul oaselor
Asupra oaselor, masajul are o influenţă indirectă prin masarea ţesuturilor moi care le acoperă.
Masându-se muşchii care sunt legaţi funcţional de oasele ce care aceştia sunt în strânsă legătură (prin reţeaua
comună de vase şi nervi), se obţin efecte asupra circulaţiei sângelui şi nutriţiei din interiorul osului.

EFECTELE MASAJULUI ASUPRA CIRCULAŢIEI SÂNGELUI ŞI LIMFEI

Manevrele de masaj, prin presiunea pe care o exercită asupra vaselor sanguine, produc turtirea
acestora. In acest fel, sângele este împins către inimă. Odată cu încetarea apăsării, vasele revin la forma lor
iniţială. Sângele însă nu se mai poate întoarce datorită existenţei pe traiectul vaselor a unor valvule care
asigură sensul unic al circulaţiei sanguine. Din acest motiv, în vase este aspirat sânge de la periferie, care, la
rândul său, este împins către inimă printr-o nouă manevră de apăsare.
Acelaşi mecanism funcţionează şi în cazul circulaţiei limfatice.
Ca urmare a activităţii circulaţiei sanguine şi limfatice, se asigură o irigare cu sânge proaspăt a
tuturor ţesuturilor muşchilor şi organelor interne profunde; sunt eliminate reziduurile metabolice; se reduce
efortul miocardului datorită influenţei masajului asupra acestui sistem.Sunt declanşate reacţii în sistemul de
reglare biochimică şi nervoasă a circulaţiei. Se măresc astfel secreţiile hormonale din piele şi ţesutul
conjunctiv subcutanat. Prin mecanisme derivative, aceste secreţii conduc la îmbunătăţirea circulaţiei
sanguine la nivel local şi în întregul organism.In acest mod, se produce echilibrarea dintre circulaţia
periferică şi cea profundă.In urma unei şedinţe mai lungi de masaj general, sunt stimulate pe cale reflexă
organele hematopoetice. Aceasta conduce la creşterea numărului de globule roşii şi albe din sânge. De
asemenea, cantitatea de hemoglobina este mărită.

Efectele masajului asupra sistemului nervos

Importanta masajului asupra sistemului nervos se bazează pe acţiunea reflexogenă pe care o pot avea
manevrele de masaj. Aceasta constă în aplicarea manevrelor respective pe anumite zone ale corpului (zone
reflexogene) în vederea excitării terminaţiilor nervoase aflate la nivelul pielii, ţesutului subcutanat sau în
muşchi, tendoane şi articulaţii. Stimulii, receptaţi de terminaţiile nervoase periferice, sunt transmişi centrilor
nervoşi aflaţi pe creier, care, pe cale reflexă, acţionează asupra funcţiilor ţesuturilor şi organelor. Privit din
acest punct de vedere, masajul poate fi definit ca „arta de a produce reflexe de intensitate dorită într-o zonă
bine definită a corpului".Aplicarea corectă a acestui tip de masaj presupune o bună cunoaştere a zorielor
reflexogene şi a metodicii aplicării manevrelor de masaj. O importantă zonă reflexogenă aflată la nivelul
 4

pielii se află de-a lungul coloanei vertebrale. Aici legătura dintre anumite zone ale pielii şi organe sau
ţesuturi aflate în profunzime este realizată prin intermediul nervilor rahidieni.
După numărul rădăcinilor rahidiene, s-au pus în evidenţă 8 segmente cervicale (CI - C8), 12
segmente dorsale (Dl - D12), 5 segmente lombare (LI - L5) şi 5 segmente sacrale (SI - S5).Masajul aplicat
pe aceste zone poate acţiona asupra ţesuturilor sau organelor profunde, inervate de acelaşi nerv rahidian.
La nivelul întregului corp există şi alte zone reflexogeneA a căror cunoaştere necesită un studiu mai
aprofundat. In realizarea cu succes a masajului reflexogen o importanţă deosebită o are metodica aplicării
manevrelor de masaj. Astfel, intensitatea şi ritmul acestora trebuie dozate în funcţie de scopul urmărit.
Aplicarea masajului într-un ritm viu, energic are efecte stimulatoare, activând funcţiile ţesuturilor şi
organelor.
Executate lent şi uşor, produc efecte liniştitoare, încetinind sau chiar anihilând funcţiile respective.In
cazul masajului general sau chiar regional se pot obţine efecte psihice importante fie de bună dispoziţie,
energizare în cazul în care s-a aplicat un masaj stimulator, fie de relaxare - destindere, în cazul masajului
liniştitor. Aceste efecte au la bază reflexele vegetative realizate printr-o tehnică de masaj corect aplicată.

MASAJUL DIFERITELOR PĂRŢI ALE ORGANISMULUI

MASAJUL PIELII
In orice formă de masaj, primul ţesut cu care maseurul vine în contact este pielea. Prin masajul pielii
este influenţat acest ţesut sau prin intermediul său pot fi influenţate şi ţesuturile şi organele interne, în
continuare, ne vom ocupa de masajul ce se adresează exclusiv pielii.Principalele manevre utilizate în
masajul pielii sunt: efleurajul, fricţiunea, tapotamentul şi vibraţiile.
Efleurajul - direcţia în care se realizează este cea a curgerii sângelui prin vene, capilare şi a limfei,
viteza este mai accelerată pentru circulaţia venoasă, mai lentă pentru circulaţia capilară şi foarte lentă (sau
sacadată) pentru cea limfatică. Apăsarea va fi dozată în funcţie de grosimea pielii, în funcţie de scopul
urmărit, manevrele pot fi stimulatoare, deci mai viguroase şi repezi sau calmante, adică mai uşoare şi lente.
La manevra fricţiune se va evita frecarea pielii, formele executându-se mecanic, atât cât permite
elasticitatea şi mobilitatea ţesuturilor.
Tapotamentul - se realizează prin percutări uşoare (executate cu vârful degetelor), cu partea cubitală
a degetelor şi plescăit alunecat. Prin aceste forme se produce o puternică influenţă asupra terminaţiilor
nervoase, evidenţiată prin încălzirea pielii.
Vibraţiile - pot fi executate independent sau asociate cu fricţiunile sau presiunile. Au rolul de a
încălzi pielea şi a-i scădea sensibilitatea.

MASAJUL ŢESUTULUI CONJUNCTIV

Procedeele folosite în masajul ţesutului conjunctiv sunt:
Efleurajul - se vor utiliza forme mai puternice precum aceea cu pumnul etc.
Frământatul - pe lângă formele obişnuite., se vor efectua şi acelea în cută.
Fricţiunea - este manevra specifică pentru masarea acestui ţesut; se realizează cu degetele, palmele,
cu podul palmei, cu rădăcina mâinii (treimea inferioară a eminenţelor tenară şi hipotenară) şi cu partea
cubitală a mâinilor, în zonele mai bogate în ţesut conjunctiv, se va utiliza chiar fricţiunea cu pumnul închis.
Vibraţiile -au ca efect relaxarea şi calmarea ţesuturilor.

MASAJULAPARATULUI LOCOMOTOR
Masajul aparatului locomotor ocupă un loc central în practica masajului. Elementele constitutive ale
aparatului locomotor ce se au în vedere în metodica masajului sunt: muşchii şi articulaţiile (elemente active)
şi oasele (elemente pasive).

A. Masajul muşchilor
Efleurajul
- masajul muşchilor combate atonia, redând tonicitatea acestora, împreună cu aceşti muşchi, se vor masa
tendoanele şi ligamentele. Se execută de-a lungul fibrelor musculare, presând mai uşor pe porţiunile
tendinoase şi mai tare pe partea cărnoasă.
 5

Frământatul
- este manevra cea mai importantă a ţesutului muscular. Se aplică mai ales în cută, pe regiunile plane,
dar şi în formă de cerc (brăţară) sau şerpuit în lungul segmentelor membrelor superioare sau inferioare.
Această manevră dinamizează circulaţia locală şi schimburile de
substanţe energetice. Frământatul NU se aplică pe formaţiunile fibroase, pe fascii sau pe tendoane.
Fricţiunea
- se aplică atât pe părţile cărnoase a muşchilor, cât şi tendoanelor (liniar), inserţiilor musculare pe oase
(circular).
Cernutul şi rulatul - au rolul de a relaxa muşchii şi de a scădea încordarea nervoasă generală. Acest
efect liniştitor îl au şi vibraţiile.

B. Masajul articulaţiilor
Efleurajul - constă în alunecări scurte, circulare sau liniare, urmărind forma anatomică a articulaţiei.
Fricţiunea - se execută insistent pentru a prelucra ţesuturile moi din jurul articulaţiei şi ligamentele
articulare.
Vibraţiile - au ca scop influenţarea elementelor din afara şi dinăuntrul articulaţiei.
în scop curativ, după câteva şedinţe de masaj articular, se poate începe mobilizarea articulară metodică.
Deşi oasele nu se pot masa, ele beneficiază de efectele masajului asupra irigaţiei şi schimburile metabolice
din interiorul oaselor.

C. Masajul pectoral
Acest masaj constă în aplicarea unor presiuni simple sau vibrate foarte puternice pe anumite puncte sau
porţiuni mici de periost.

MASAJULAPARATULUI VASCULAR
Prin masaj se urmăreşte activarea circulaţiei de întoarcere, de la periferia corpului spre inimă, pentru
a uşura astfel munca inimii.Ca urmare a manevrelor de masaj, se produce evacuarea mai rapidă şi mai
completă a vaselor de la suprafaţa corpului, se golesc mai activ şi vasele profunde,lăsând astfelloc liber
sângelui arterial, în acest fel are loc dinamizarea circulaţiei în întregul organism. De aceea, masajul executat
corect poate fi socotit o adevărată „inimă periferică".Activarea circulaţiei produsă de unele manevre de
masaj cum sunt tocatul cu degetele, plescăitul şi bătătoritul cu palmele sau vibraţiile, nu se explică doar prin
activarea mecanică. Ea poate fi explicată prin mecanisme reflexe, nervoase şi umorale.In scop profilactic,
masajul aparatului vascular este unul dintre cele mai utile mijloace de accelerare şi uşurare a circulaţiei
periferice.

MASAJUL NERVILOR PERIFERICI

Masajul nervilor periferici este un masaj terapeutic utilizat ca tonic şi stimulent în atonii, atrofii şi
insuficienţe fundamentale ale muşchilor, fie drept calmant al crampelor şi contracturilor musculare sau al
durerilor. Se aplică pe nervi în anumite zone situate la nivelul rădăcinilor sau al locurilor de trecere prin
ţesuturile profunde sau superficiale.
Se utilizează toate manevrele principale de masaj.După neteziri uşoare şi superficiale, aplicate pe
regiunea sensibilă şi încordată, se execută alunecări mai apăsate pe traiectul nervilor.
Presiunile - sunt manevre specifice pentru influenţarea nervilor. Ele se aplică sub forme şi
intensităţi variate şi anume se pot aplica în acelaşi loc sau pe mai multe locuri din aproape în aproape,
putând căpăta chiar un caracter vibrator.
Tapotamentul - (tocatul sau bătătoritul) nu se aplică pe zonele sensibile; se poate aplica pe traiectul
nervilor mai acoperiţi de ţesuturi moi protectoare (ex. regiunea dorsală şi în lungul nervului sciatic sau
transversal pe acesta).
Vibraţiile - constituie uneori singura manevră permisă în tratamentul unor afecţiuni ale nervilor.
Pentru a-şi mări efectul, acestea pot fi combinate cu neteziri şi fricţiuni.

MASAJUL ORGANELOR PROFUNDE

 6

Localizate în cap, torace şi abdomen, vom acţiona asupra lor indirect, prin piele şi ţesuturile moi ale
pereţilor cavităţilor care le susţin. Tehnica este diferită faţă de cea a părţilor respective de corp unde se
urmărea activarea circulaţiei sanguine şi limfatice, respectiv a sistemului locomotor.
A. Masajului capului
Efleurajul - sau netezirea se execută cu degetele „în pieptene" de la ambele mâini, începând de pe
frunte, coborând pe părţile laterale spre maxilar, apoi de pe frunte spre creştet până la ceafă, cu mişcări
calme, liniştitoare.
Fricţiunea - se aplică prin mişcări circulare liniştitoare, lucrând în profunzime, pe toată regiunea
descrisă mai sus, terminând prin fricţiuni vibrate.
Tocatul - este un procedeu prea puţin folosit. Se face uşor, din vârful degetelor, lucrând doar din articulaţiile
falangelor, care, spre coborâre, se pot transforma în eflueraje vibratorii.

B. Masajul feţei
Se aseamănă cu masajul cosmetic, care va cuprinde fricţiuni, frământat cu vârful degetelor, batere uşoară,
vibraţii, pensări, ciupituri, efleuraje.

C. Masajul cavităţii toracice

Respectiv organele aparatului cardiovascular şi respirator pentru aparatul respirator - plămâni,
pleure, căi respiratorii, activăm asupra peretelui anterior şi lateral al toracelui, spate şi ceafa. Este indicat, în
primul rând, în caz de insuficienţărespiratorie.
Efleurajul - se începe de pe spate, continuând cu lateralele toracelui şi apoi al părţilor anterioare,
executând un masaj complet al spatelui, folosind mişcări din ce în ce mai profunde. Masajul va tine cont de
momentele de respiraţie.
Presiuni - presiunile vor creşte gradat.
Trepidaţii - în funcţie de respiraţie.
Vibraţii - se lucrează alternativ după fiecare trepidaţie şi presiune.
Masajul spatelui se continuă cu mişcările de mai sus, cu degetele îndreptate spre coloana vertebrală.
Spre sfârşitul inspiraţiei (lente şi profunde), se
ridică toracele cu uşoare trepidaţii.Pe timpul expiraţiei, toracele revine la poziţia
normală, iar palmele se retrag spre partea interioară a coastelor, urmând ca la sfârşitul expiraţiei să se
execute presiuni - trepidaţii - vibraţii alternative descrise mai sus.
pentru aparatul cardio-vascular - inimă, artere -masajul se execută sub formă calmă, liniştitoare sau
stimulentă, în funcţie de caz.

MASAJUL PE REGIUNI ANATOMICE

TEHNICA MASAJULUI LA REGIUNEA DORSALĂ

Descrierea anatomică a regiunii dorsale
Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară de regiunea cefei prin linia imaginară care trece
prin C7 (cervical 7), spina omoplatului cu marginea superioară a acestuia până la Acromion.In partea
inferioară, se delimitează de regiunea lombară prin linia imaginară care trece prin T12 (toracală 12) sau D12
(dorsală 12) şi coastele false. Iar în părţile laterale, se delimitează de toracele anterior prin linia imaginară
care trece de la axilă (linia subaxilară laterală până la creasta iliacă).Regiunea dorsală este formată din
coloana vertebrală dorsală, ce numără 12 vertebre, care se articulează cu cele 12 coaste, formând articulaţiile
costovertebrale.Musculatura cea mai importantă a regiunii spatelui (dorsală) pe care maseurul o prinde în
mână în momentul executării manevrelor este următoarea:
- cei mai mari şi cei mai lati muşchi ai corpului omenesc - latisimus (marii dorsali pereche)
- trapezii inferiori
- muşchii dinţaţi care vin din partea anterioară a toracelui (superiori şi inferiori)
- muşchii romboizi, care sunt mai profunzimuşchii intercostali
- muşchii iliocostali
Şi mai profunzi decât aceşti muşchi sunt muşchii proprii ai coloanei vertebrale:
 7

- muşchii intervertebrali
- muşchii interspinoşi
- muşchii transversospinoşi
- muşchii paravertebrali care sunt muşchi scurţi, având rol de susţinere a coloanei vertebrale şi de a
permite mişcarea acesteia în diferite poziţii ca:
- flexie
- extensie
- rotaţie.

Tehnica masajului
Pentru execuţia masajului regiunii dorsale, pacientul este ajutat de maseur să se aşeze pe o banchetă
sau pat special de masaj culcat cu faţa în jos (poziţie ventrală), după ce în prealabil s-a dezbrăcat pentru a-i
executa regiunea spatelui.Se aşează un cearşaf pe partea inferioară a corpului l şi rămâne descoperită numai
regiunea dorsală (spatele). Mâinile pacientului trebuie să fie lejere pe lângă corp, pentru ca musculatura să
fie cât mai relaxată. Maseurul se aşează pe partea banchetei în care pacientul îi este pe partea dreaptă sau
invers dacă acesta lucrează numai cu mâna stângă.Cu piciorul stâng uşor întins în faţă, pentru ca şi el să aibă
o poziţie cât mai relaxantă, începe masajul cu manevra netezire cu toate formele ei, având ca scop
acomodarea mâinii maseurului cu tegumentul pacientului, de pregătire a tegumentului şi musculaturii
regiunii pentru manevrele care vor urma, fiind mult mai dure şi mai puternice decât netezirea (efleurajul).
1. Prima formă de netezire se execută cu ambele palme, începând masajul de la partea inferioară a
regiunii dorsale (toracal anterior, posterior al spatelui) pe direcţia
muşchilor paravertebrali, ţinând policele de o parte şi de alta a spinei vertebrale, iar celelalte patru degete
care sunt apropiate merg pe musculatura paravertebrală cu o oarecare apăsare care trebuie să fie în funcţie de
stadiul şi evoluţia bolii, ajungând până la C7 (sau marginea superioară a omoplaţilor), după care îndreptăm
mâinile către umeri înconjurându-i şi facem terminaţia în aer către muşchii
deltoizi.
2. Aceeaşi formă de netezire, cu ambele palme, se efectuează şi pe părţile laterale ale regiunii dorsale
pe direcţia muşchilor dinţaţi, marilor dorsali, supra şi sub spinos, ajungând la vertebra C7, unde poziţionăm
mâinile una peste alta, făcând terminaţia în aer (5 - 6 ori la netezirea de introducere), întotdeauna masajul se
execută în direcţia circulaţiei venoase (către inimă).
3.0 altă formă de netezire se execută, cu două degete depărtate la nivelul coloanei cu spina vertebrală între
degete (arătătorul şi mediusul), pornind tot de la partea inferioară a regiunii dorsale, de la T12 până la C7.
4.0 altă formă de netezire este netezirea intercostală care se execută tot cu două degete depărtate de
la mâna stângă, individual pe fiecare coastă în parte. Poziţia coastelor la regiunea dorsală este oblică în jos.
La toracele anterior se execută cu mâna dreaptă. Pornind de la coastele de lângă omoplat, executăm
netezirea mai întâi pe partea opusă nouă, apoi pe partea noastră (stângă a pacientului).
5. Ultima formă de netezire se execută cu pumnul. Aceasta este ceva mai profundă decât celelalte 4
forme de netezire şi se execută pe muşchii bine dezvoltaţi (marii dorsali) derulând pumnul de la rădăcină
către vârful degetelor, pornind tot de jos în sus, de la partea inferioară a marilor dorsali până la partea
superioară a acestora.
 8

FRĂMÂNTATUL
Se trece la a doua manevră importantă: frământatul.Frământatul sau petrisajul este o manevră mai
dură, mai puternică, adresându-se musculaturii, se face sub mai multe forme, pe mai multe direcţii. 1.
Prima formă
Frământarea cu o mână constă în compresiuni şi relaxări ale ţesutului muscular, între police şi cele
patru degete executându-se mai întâi pe partea opusă nouă, prima direcţie fiind pe muşchii paravertebrali
până la C7, a doua direcţie fiind pe muşchii mari dorsali şi trapezii inferiori, muşchii supra şi subspinoşi şi a
treia direcţie pe partea laterală a corpului pe muşchii dinţaţi ajungând către umăr, muşchiul micul şi marele
rotund până la acromion, după care trecem pe partea noastră, de 2 - 3 ori
Se face netezirea de intercalare (întrerupere), apoi se trece la a doua formă de frământare şi anume
frământarea cu două mâini care se execută pe aceleaşi direcţii; frământarea în contratimp şi geluirea care
este tot o formă â frământării care se face la nivelul coloanei cu două degete depărtate, intercostal cu mâna
stângă şi pe muşchii paravertebrali cu 2 - 3 degete apropiate.
 9

FRICŢIUNEA
Se trece la a treia manevră importantă de masaj, fricţiunea. Manevra se adresează elementelor
anatomice dintr-o articulaţie precum: tendoane, ligamente, cartilaje, burse seroase. Prin fricţiune activăm
circulaţia la distanţă, încălzim uşor articulaţiile; se mai adresează originii şi inserţiei ţesutului muscular şi
şanţurilor intramusculare.
Lichidele de stază se produc la nivelul musculaturii obosite.Fricţiunea la regiunea dorsală se execută
la nivelul coloanei vertebrale cu două degete depărtate, cu mişcări de sus-jos (de 2-3 ori), stânga-dreapta (de
2-3 ori), circular dreapta, circular stânga (de 2-3 ori), fără să se facă o pauză între aceste mişcări.Procedăm
astfel deoarece avem atât şanţurile intervertebrale, cât şi articulaţiile intervertebrale care sunt orizontale. Mai
avem cele două şanţuri verticale, de o parte şi de alta a spinei vertebrale, precum şi articulaţiile
interspinoase.Fricţiunea intercostală se efectuează tot cu două degete depărtate, dar cu mişcări circulare de la
dreapta la stânga. Forma se efectuează mai întâi pe partea dreaptă a pacientului.
 10

Se mai fac fricţiuni cu două-trei degete apropiate pe | muşchii paravertebrali până la marginea superioară a|
omoplatului. Urmează apoi netezirea de întrerupere a masajului.

VIBRAŢIA
La regiunea dorsală, vibraţia se execută cu toată palma, din articulaţiile
metacarpofalangiene.

NETEZIREA DE ÎNCHEIERE
 11

Masajul se sfârşeşte cu netezirea de încheiere cu toate formele ei, şi orice masaj al regiunilor care
conţin articulaţii se termină cu Kinetoterapia (mobilizarea articulaţiilor).

KINETOTERAPIE
Mobilizarea articulaţiilor costovertebrale se execută poziţionând cele două palme perpendicular pe
coloana vertebrală, unde rugăm pacientul să inspire şi apoi să elimine aerul treptat pe gură, iar noi apăsam pe
torace cu vibraţii
până la eliminarea aproape completă a aerului din plămâni. Aceasta se face cu scopul de a mobiliza
articulaţiile costovertebrale şi pentru mărirea capacităţii pulmonare.

BOLILE PENTRU CARE ESTE INDICAT

MASAJUL ÎN REGIUNEA DORSALĂ
- spondiloze dorsale
- nevralgii intercostale
- boli posttraumatice (sechele după un traumatism):
- fractură de coaste
- vertebre tasate (Dl - D12)
- mărirea spaţiului dintre vertebre
- fractură a unei vertebre.
- deformări de coloană - cifoză
- scolioză
- cifoscolioză
-lordoză
- spondilită anchilozantă
- spondilită anchilopoetică
In afară de coloană, mai prinde articulaţia sacroihacă, articulaţia bazinului, articulaţia coxofemurală,
pacientul nemaiputând să meargă normal, el se leagănă ca raţa cu bazinul dintr-o parte într-alta, apoi prinde
articulaţia centurii scapulare cu articulaţia umărului, pacientul nemaiputând saşi ducă lingura la gură iar în
ultimul stadiu prinde articulaţiile costovertebrale, pacientului nemaiputând să respire şi moare prin asfixie.

TEHNICA MASAJULUI LA REGIUNEA CEFEI

Delimitare şi descriere anatomică
Regiunea cefei se delimitează în partea superioară de regiunea capului (calotei craniene) prin linia
imaginară care trece prin apofîzele mastoide, liniile articulare nucale şi gaura occipitală.
La partea inferioară, regiunea cervicală se delimitează de regiunea dorsală prin linia imaginară care trece
prin C7, spina omoplatului cu marginea superioară a acestuia până la Acromion.La părţile laterale se
delimitează de regiunea gâtului anterior prin linia imaginară care trece prin apofiza mastoida (apofizele
mastoide), şanţurile posterioare ale muşchilor sternocleidomastoidieni, partea superioară a muşchiului trapez
până la acromion.
Descrierea anatomică
Regiunea cervicală este formată din coloana vertebrală cervicală care are 7 vertebre: atlas, care se
articulează cu occiputul, axis (aceste două vertebre fiind formate numai din arcuri vertebrale iară corp
vertebral), C3, C4, C5, C6, C7, compuse din aceleaşi elemente cu deosebirea că vertebra C7 este mai
voluminoasă şi o putem distinge prin aplecarea capului în faţă.Musculatura care formează regiunea cefei
este următoarea:
- muşchii paravertebrali;
- muşchii cervicali;
- muşchii frapezi;
- muşchii drepţi şi oblici ai capului care sunt subtrapezi;
- muşchii rotatori ai capului;
- muşchii supra şi sus spinos care sunt aşezaţi deasupra spinei omoplatului;
- muşchii propriu-zişi ai coloanei vertebrale cervicale:
 12

• muşchii interspinoşi;
• muşchii transversospinoşi;
• muşchii fibrotransversali;
- muşchii paravertebrali, care fac parte din muşchii . propriu-zişi ai cefei.

Tehnica masajului
Pentru a efectua masajul cefei, pacientul este invitat să ia loc pe un scaun rotativ, unde îl ridicăm la
înălţimea dorită de noi acoperindu-1 apoi cu un cearşaf în jurul toracelui, cu mâinile aşezate pe coapse,
pentru ca musculatura cefei să-i fie cât mai relaxată. Maseurul se aşează în spatele pacientului în picioare,
începând masajul cu netezirea (efleurajul) cu ambele mâini fixând cele două police în gaura occipitală, iar
celelalte patru degete ale mâinilor pe apofizele mastoide, de unde coborâm în jos, către inimă pe muşchii
paravertebrali, unde facem un unghi de 90 de grade la nivelul vertebrei C7, supra şi sub spinoşi, înconjurând
bine umerii, cuprinzând chiar muşchii deltoizi de 2 - 3 ori.

Aceeaşi formă de netezire se execută cu ambele mâini plecând din aceleaşi puncte unde coborâm pe
muşchii paravertebrali, muşchii supra şi sub spinoşi, o parte din marii dorsali, până la nivelul axilelor.A
doua formă de netezire se execută poziţionând o mână priză pe vertex iar cu cealaltă începem netezirea cu o
mână fixând policele în gaura occipitală iar cele patra degete pe apofizele mastoide, coborâm pe
paravertebrali, partea superioară a trapezului, acromion şi deltoid de 2 - 3 ori, apoi schimbăm mâinile şi
lucrăm pe partea opusă. O altă formă, este netezirea cu două degete depărtate, la nivelul coloanei care se
face ţinând o mână priză pe vertex, iar cu cealaltă mână coborâm de la occiput până la nivelul vertebrei C7.
Ultima formă de netezire se execută cu pumnul derulându-1 de la vârful degetelor către rădăcină pe muşchi
paravertebrali şi trapezii superiori, pe cele două direcţii.
Toate formele de netezire se fac de 2 - 3 ori.Netezirea de introducere se poate executa de 5 - 6 ori pentru
acomodarea mâinilor cu tegumentul pacientului.
 13

FRĂMÂNTATUL
După netezire urmează frământarea sau petrisajul, care se execută pe două direcţii.
Formele frământării
Frământarea cu o mână
Frământarea cu o mână constă în compresiuni şi relaxări ale muşchiului; forma se execută tot de sus
în jos pe muşchii paravertebrali, partea superioară a trapezului, se coboară pe muşchiul deltoid, după ce în
prealabil am ţinut o mână priză pe vertex după care cu mâna dreaptă lucrăm pe partea stângă a
pacientului.Executăm forma apoi pe a doua direcţie, plecând tot de sus în jos, tot pe paravertebrali, muşchii
supra şi sub spinos şi partea superioară a marelui dorsal până la nivelul axilei. După aceea lucrăm pe partea
opusă a regiunii cefei.Pe aceleaşi direcţii se execută frământarea cu două mâini şi în contratimp.După fiecare
formă de frământare se face netezirea de întrerupere, care calmează regiunea respectivă, pregătind-o pentru
manevra (manevrele) următoare.
Tot o formă a frământării este geluirea, care se execută ţinând o mână priză pe vertex, iar cu cealaltă
mână se coboară de sus în jos pe coloană cu două degete depărtate până la C7 (prima direcţie).A doua
direcţie; cu o mână priză pe vertex, iar cu cealaltă cu două degete apropiate coborâm pe paravertebrali de sus
în jos până la marginea superioară a omoplatului, unde se ia între degete spina acestuia până la acromion-
Geluirea se execută pas cu pas trăgând musculatura în jos.
 14

FRICŢIUNEA
Urmează cea mai importantă manevră a regiunii cefei fricţiunea care se execută pe trei direcţii:
Prima direcţie - se pune mâna stângă priză pe vertex, iar cu cealaltă mână (dreapta) deget peste
deget (arătător şi mediu), executăm fricţiunea pe partea dreaptă a regiunii cefei, cu direcţia: apofiza
mastoidă, linia articulară nucală, unde facem aceste mişcări circular, chiar cu partea cubitală a pulpei
degetelor, până în gaura occipitală, unde îi flectăm puţin capul pacientului pe spate pentru a pătrunde mai
profund, după care se coboară pe coloană cu două degete depărtate până la C7, cu mişcări de sus jos, stânga-
dreapta, circular dreapta, circular stânga de 2-3 ori, pentru a fricţiona articulaţiile transversale dintre
vertebre, articulaţiile longitudinale care sunt situate de o parte şi de alta a spinei vertebrale şi articulaţiile
arcurilor vertebrale (la fel facem şi pe partea opusă nouă), în cazul nevralgiilor de Arnold, insistăm cu aceste
fricţiuni în gaura occipitală, cu capul pacientului uşor flectat pe spate.
A doua direcţie este identică cu prima, singura deosebire fiind aceea că de la nivelul găurii
occipitale se coboară cu două degete apropiate pe muşchii paravertebrali până în dreptul părţii superioare a
omoplatului. Apoi facem un unghi de 90° şi luăm spina omoplatului între degete cu mişcări circulare până la
acromion.

A treia direcţie - poziţionăm mâna stângă priză pe vertex, iar cu cealaltă deget peste deget executăm
fricţiunea circular pe apofiza mastoidă - şanţul posterior al muschiului
sternocleidomstoidian.
 15

Pe părţile laterale ale gâtului şi mai precis pe şantul posterior al muşchiului sternocleidomastoidian
fricţiunile se fac foarte uşor, pentru că aici există pachetul vasculo-nervos şi ganglionar care nu trebuie
traumatizat (carotida, vena jugulară, etc.). Executam apoi formele pe partea opusă nouă.
 16

Masajul regiunii cervicale se termină cu netezirea de încheiere cu toate formele acesteia.La regiunea
cefei, având articulaţiile intervertebrale a coloanei cervicale, întotdeauna terminăm masajul cu Kinetoterapia
(mobilizarea articulaţiilor). La regiunea cefei avem mişcări
- pasive
- active
- active cu rezistenţă.

Miscarile pasive
Flexia capului în faţă, unde maseurul tine contrapriză cu o mână pe stern, iar cu cealaltă pe vertex,
face flexia capului în faţă până la unghiul de potentă al pacientului, după care, printr-o vibraţie depăşim
acest unghi (fără însă a trece peste pragul dureros).
Apoi se face flexia capului pe spate ţinând contrapriză cu o mână pe C7, iar cealaltă mână o
poziţionăm pe osul frontal, făcând mişcarea în spate tot cu vibraţie până la gradul de potentă al pacientului
(de 2-3 ori).Urmează flexia laterală stângă sau dreaptă, unde tinem o mână contrapriză la rădăcina gâtului,
iar cu cealaltă mână pe osul temporal facem flexia cu vibraţie până la unghiul de potentă al pacientului
depăşindu-1 puţin, dar niciodată nu trecem peste pragul dureros.O altă mişcare pasivă este rotaţia capului
spre stânga sau dreapta, ţinând o mână priză pe osul temporal, iar cu cealaltă sub bărbie, răsucim capul cu o
uşoară vibraţie, până la gradul de potentă a pacientului.
Urmează circumducţia, unde punem o mână contrapriză pe vertex iar cu cealaltă la rădăcina gâtului,
rotim capul de 2 - 3 ori spre stânga, apoi de 2 - 3 ori spre dreapta; executăm mişcarea uşor pentru ca
pacientul să nu ameţească, trecând prin cele patru puncte, şi anume:
I
- flexia capului în faţă
- flexia laterală stângă
- flexia capului pe spate
- flexia laterală dreaptă
II
- flexia capului în faţă
- flexie laterală dreaptă
- flexia capului pe spate
- flexia laterală stângă
ultima mişcare pasivă este elongaţia care se face în a vertebrelor tasate şi care se execută ţinând rădăcina
celor două mâini sub mandibulă fără a se apăsa însă pe chile pacientului, ridicăm apoi capul cu vibraţie de 2
– 3ori

Mişcările active
Maseurul îi dictează pacientului să facă aceleaşi mişcări ca la pasive.
Mişcări active cu rezistenţă
 17

în acest caz, pacientul face mişcarea şi maseurul opune rezistenţă. Pentru flexia capului în faţă,
maseurul opune rezistenţă pe osul frontal, cealaltă mână făcând priză pe vertebra C7.Pentru flexia capului în
spate, maseurul opune rezistenţă în spate pe occiput, cealaltă mână făcând priză pe stern.Pentru flexia
laterală stângă şi dreaptă, maseurul opune rezistenţă pe osul temporal, iar cealaltă mână face priză pe umăr.

BOLI INDICATE ŞI ÎNTÂLNITE LA REGIUNEA CEFE

- spondiloze (35-40 ani)
-nevralgii de Arnold
-nevralgii cervicobrahiale (pe braţ)
-cefalee
-spondilita anchilozantă
- ceafă
-umăr
-torticolis
- contracţia muşchiului
sternocleidomastoidian (se scurtează unul dintre muşchi).

TEHNICA MASAJULUI LA CENTURA SCAPULARĂ

Centura scapulară este formată din oasele omoplat (scapulă), claviculă şi humerus, formând
articulaţiile:
- scapulo-humerală care este cea mai importantă articulaţie mobilă, permiţând mişcări în toate
sensurile. Aceasta este formată din cavitatea glenoidă a scapulei, care se articulează cu capul numeral printr-
un tendon puternic.
- acromio-claviculară, formată din acromion, care este o apofîză a scapulei, ce se articulează cu
partea superioară a claviculei
- sterno-claviculară, formată din partea inferioară a claviculei şi stern; este importantă prin faptul că
leagă centura scapulară de partea anterioară a toracelui.
Ultimele două articulaţii sunt semimobile o acromio-claviculară sterno-claviculară
Centura scapulară se leagă de partea posterioară a toracelui printr-o fascie puternică, care permite
mişcarea de urcare şi de coborâre a omoplatului şi chiar ajută articulaţia scapulo-humerală să facă rotaţia.
Musculatura care înveleşte centura scapulară este reprezentată pe trei zone: l. Muşchii regiunii
scapulare
- trapezul superior
- supra şi sub spinos
- micul şi marele rotund
- ridicătorul şi coborâtorul scapulei (subscapular).
Zona deltoidiană - este formată din muşchiul deltoid, care are forma unei pere cu vârful în jos, ce se
insera la partea superioară pe acromion, iar la partea inferioară pe treimea superioară a humerusului,
despărţindu-1 de muşchii braţului prin şanţul Veul deltoidian. Deltoidul este format din trei fascicole:
- anterior
- median
- posterior
. Regiunea pectorală este formată din marele şi micul pectoral şi muşchiul subclavicular.

Tehnica masajului
Pentru masajul centurii scapulare, pacientul este invitat să ia loc în şezut pe un scaun rotativ, unde îşi
descoperă umerii, iar în jurul toracelui i se va pune un cearşaf.
Maseurul stă în picioare pe partea laterală a pacientului; începe masajul cu netezirea cu ambele
palme, plecând de la vârful deltoidului, poziţionând cele două po-Hce pe fascicolul median al acestuia iar cu
cele 4 degete lipite şi poziţionate pe fascicolul posterior şi anterior al deltoidului se urcă prin apăsare până la
acromion, unde o mână va coborî apoi sub formă semicirculară pe zona scapulară iar cealaltă pe zona
pectorală. A doua formă se execută în sens invers.
 18

Deci avem o netezire circumflexă, când într-o direcţie, când într-alta. Se mai face netezirea cu
pumnul pe muşchiul deltoid, mai ales atunci când este flasc, derulând pumnii de la. rădăcină către vârful
degetelor,

după care continuăm cu formele de frământare:

-cu o mână cu două mâini şi în contratimp pe următoarele direcţii:
Frământarea cu o mânătrebuie să avem grija sa ţinem contrapriză cu mâna stânga pe partea internă a
braţului, iar cu dreapta începem frământările pornind de la vârful omolpatului pe două-trei direcţii către
coloana vertebrala, până la partea superioară a omoplatului. Apoi, cu aceeaşi mână, să executăm frământarea
pe fascicolul posterior al deltoidului, după care trecem pe zona pectorala pe doua -trei directii catre
acronium, continuând cu forma pe fascicolul antetior al deltoidului şi median al acestuia, ţinând o mana
priză sub braţ.

La frământarea – geluire-direcţiile sunt aceleaşij cu deosebirea că la partea superioară a

omoplatului depărtau degetele unde executăm geluirea cu spina omoplatului întn acestea până la acromion.
Cu aceeaşi mână se mai execut geluirea pe Veul deltoidian posterior şi şanţul dintre fascicol posterior şi
median până la acromion. Schimbăm mân; contrapriză şi cu cealaltă mână executăm geluirea pe doua trei
 19

direcţii pe muşchii pectorali şi subclaviculari până l Acromion. Apoi pe Veul deltoidian anterior şi şanţul
dintr^ fascicolul anterior şi median al deltoidului.
O altă formă de frământare, ceva mai puternică, este rulatul sau mângăluirea, care se execută
poziţionând o mân| subaxilar şi una pe deltoid, rulând apoi de sus în jos şi de jos în sus către acromion.
Această formă se execută numai pe deltoidul flasc! (moale). Tot aici se poate executa ciupitul, pensatul
tranversalj pe fibrele musculare, între police şi cele 4 degete.
Această manevră măreşte şi mai mult contractibilitateal musculară; se face numai pe deltoidul flasc, iar când
nu estel flasc nu mai facem, ciupit, pensat, rulat etc.) |
După fiecare formă de frământare se face netezirea de întrerupere.

Urmează fricţiunea care este cea mai importantă manevră a acestei regiuni (centura scapulară),
datorită faptului că aici sunt multe articulaţii şi inserţii musculare. Fricţiunea o clasificăm pe trei direcţii
principale: fricţiunea periarticulară în jurul articulaţiilor faţă de articulaţia scapulo-humerală, care se face
ţinând o mână priză sub braţ, iar cu cealaltă deget peste deget (arătător şi mediu) pornim cu mişcări circulare
de la vârful omoplatului introducând pulpa degetelor chiar sub acesta, ajungând până la marginea superioară
a omoplatului, unde luăm marginea cu spina omoplatului între degete tot cu mişcări circulare până către
acromion, apoi cu aceeaşi mână, tot deget peste deget, pe Veul deltoidian posterior şi şanţul dintre fascicolul
posterior şi median al deltoidului. Schimbăm mâna priză şi cu cealaltă mână (stânga), tot deget peste deget,
executăm manevra subclavicular pornind de la articulaţia sternoclaviculară până la acromion şi apoi pe Veul
deltoidian anterior şi şanţul fascicolului anterior şi median până la acromion.

A doua direcţie a fricţiunii este în articulaţia propriu* zisă scapulo-humerală, care se face după ce îj
prealabil am făcut netezirea articulaţiei propriu-zisi cu partea cubitală a degetelor (mâinilor), plecând di la
acromion până la nivelul axilei, fie cu ambele mâin odată, fie cu o singură mână. Când se face netezirea cu o
singură mână, cealalti obligatoriu trebuie să facă priză pe braţ. Netezirea se execută de 2 - 3 ori, ca şi cum
am decupa umărul după care continuăm cu fricţiunea ţinând o mânî contrapriză sub braţ, iar cu cealaltă
deget peste deget pornim de la acromion cu mişcări circulare, continuând apoi pe şanţul posterior al
articulaţiei p; la nivelul axilei, având grijă ca sub aceasta să ir traumatizăm pachetul vascular şi nervos.
Schimbăm mâna contrapriză şi executăm fricţiunei pe partea anterioară a articulaţiei umărului de 2 ori.
 20

Urmează netezirea de întrerupere a întregii regiuni scapulare (de l - 2 ori), după care continuăm cu
tapotamentul sub formă de căuş, cu partea cubitală a degetelor şi cu pumnul transversal pe fibrele musculare,
pe muşchii bine dezvoltaţi cum ar fi deltoidul, muşchii zonei scapulare şi la bărbaţi zona pectorală. La
persoanele de sex feminin fricţiunea se face doar subclavicular.

Vibraţia se efectuează cu palma întreagă pe toată? suprafaţa musculară a celor trei zone: scapulară,
deltoidiană şi pectorală, cu direcţia către acromion.'Masajul acestei regiuni se termină cu netezirea de
încheiere după care urmează kinetoterapia,
 21

(mobilizarea articulaţiilor).
Mişcările care au loc în articulaţia scapulo-humerală
sunt:
- pasive
- active
- active cu rezistenţă.

Mişcări pasive
Antepulsie - se ţine o mână priză pe umăr, iar cu cealaltă, aflată sub articulaţia cotului, ducem braţul
înainte până la gradul de potentă a pacientului, trecând peste aceasta cu o uşoară vibraţie (nu trecem peste
pragul dureros).
Retropulsie - se ţine o mână priză pe umăr, iar cu cealaltă, aflată sub articulaţia cotului, executăm
mişcarea braţului în spate cu vibraţie până la gradul de potentă a pacientului, depăşindu-1 puţin (nu trecem
peste pragul dureros), cu vibraţie.
Abducţie - prin abducţie se face depărtarea braţului de corp, ţinând o mână priză pe umăr, iar cu
cealaltă pe partea internă a articulaţiei cotului se ridică braţul până la gradul de potentă al pacientului,
depăşindu-1 puţin cu o uşoară vibraţie (nu trecem peste pragul dureros).
Adducţia - constă în apropierea braţului de corp, ţinând o mână priză pe umăr, iar cu cealaltă pe
partea externă a articulaţiei cotului se apropie braţul până la gradul de potentă a pacientului, depăşindu-1
puţin cu o uşoară vibraţie (nu trecem peste pragul dureros).
. Rotaţia internă a braţului pacientul să ducă mâna la spate, ţinând o mână priză Pe umăr, iar cu
cealaltă pe articulaţia corului îi împingem antebraţul cu o uşoară vibraţie până la pragul dureros şi o sa
observăm cum capul humeral intră în cavitatea glenoidă.
Circumductia se execută ţinând o mână priză pe umăr, iar cu cealaltă sub articulaţia cotului, trecem
braţul pacientului prin cele patru puncte:
-antepulsie
- abductie
- retropulsie
-adductie
Elongaţia (pasivă) - ţinem o mână priză pe umăr, iar cu cealaltă facem câteva scuturări ale braţului şi
antebraţului, de 2-3 ori.
Mişcări active
După mişcările pasive urmează mişcările active, unde punem pacientul să facă mişcările dictate de
noi (de maseur). Aceleaşi mişcări pe care maseurul le-a făcut la pasive.
Mişcările active cu rezistenţă
La mişcările active cu rezistenţă, pacientul face mişcarea şi maseurul opune rezistenţă.
Pentru antepulsie, ţinem o mână priză pe umăr, iar cu cealaltă contrarezistenţă pe partea antero-
laterală a braţului îi spunem pacientului să împingă braţul în mâna noastră.
Pentru retropulsie, punem mâna contrarezistenţă în partea postero-laterală a braţului.
Pentru abductie, punem contrarezistenţă pe partea externă a braţului, spunându-i pacientului să facă
mişcarea spre exterior până la gradul de impotenţă.
 22

pentru adductie, punem contrarezistenţă pe partea interna a braţului, spunând pacientului, de această dată, să
execute mişcarea spre interior până la gradul de potentă.
Atunci când această articulaţie este blocată, mobilizarea se mai poate face mecanic prin scripeţi sau
prin încărcare cu greutăţi şi alte mişcări de gimnastică medicală.

BOLI PENTRU CARE MASAJUL ESTE INDICAT LA CENTURA SCAPULARĂ

-artrozele de umăr
-luxaţii de umăr
-periartrita scapulo-humerală
-nevralgii cervico-brahiale
-nevralgii brahiale

spondilita anchilozantă cu localizare la:

-centura pelviană
- articulaţia umărului posttraumatic în fracturi de
- claviculă
- humerus
- acromion
-scapulă şi posttraumatic după instalarea sechelei respective.

TEHNICA MASAJULUI LA BRAŢ

Descriere anatomică
Braţul este format din osul humerus şi musculatura care îl înveleşte, în partea anterioară avem
muşchii flexori, ca: bicepsul brahial, brahialo-anteriori, toraco-brahial şi lungul supinator.Iar posterior avem
muşchii extensori, ca: tricepsul brahial, format din trei fascicole, vastul intern, extern şi intermediar, care se
termină într-un tendon puternic, ce se insera pe olecran.
Tehnica masajului
Pacientul în şezut cu un cearşaf în jurul toracelui îşi descoperă membrul superior. Maseurul în poziţie
verticală, începe masajul, ţinând contrauriză cu o mână, iar cu cealaltă mână face neteziri, pornind de la
olecran (sau anconeu) până sus pe acromion, unde netezeşte şi deltoizii, după care inversează mâinile şi
efectuează netezirea pe partea opusă a braţului.
Apoi executăm frământarea cu o mână pe două-trei direcţii, atât pe flexori, cât şi pe extensori, tot cu
priză pe
antebraţ. La frământarea cu 2 mâini şi in contratimp, invitam pacientul să ducă mâna în şold, aşa cum poate
el şi executăm forma cu ambele mâini, atât pe flexori, cât şi pe
extensori.

Geluirea se face ţinând o mână contrapriză pe antebraţ, iar cu cealaltă mână, arătător şi mediu, facem
geluirea pe şanţul bicipital extern şi veul deltoidian.
Apoi pe şanţul bicipital intern până la nivelul axilei şi chiar pe şanţurile de pe fascicolele muşchiului
triceps.O altă formă de frământare pentru braţ este mângăluirea, care are o acţiune foarte tonifiantă pentru
 23

musculatură, acţionând asupra flexorilor şi extensorilor. Se execută ţinând o mână sub braţ, iar cu cealaltă
deasupra facem rulatul mâinilor destul de presat de jos în sus, ceea ce face să intre în acţiune grupa flexorilor
şi extensorilor.Tot o formă a frământării este ciupitul care se face numai pe musculatura flască, de obicei pe
biceps şi triceps.

FRICŢIUNEA
Urmează fricţiunea, care se face pe aceleaşi direcţii ca şi geluirea, deget peste deget, cu singura
deosebire că accentuăm mai mult cu mişcări circulare deasupra olecranului la inserţia tricepsului şi sus la
acromion (articulaţia acromio-claviculară) de 2 - 3 ori.

TAPOTAMENTUL
Urmează tapotamentul, care se face cu toate formele: căuş, cu partea cubitală a degetelor şi pumn
transversal pe fibrele musculare, atât pe flexori, cât şi pe extensori, rugând pacientul să ţină mâna în şold
dacă poate.
VIBRAŢIA
Se execută apoi vibraţia cu toată palma, atât pe flexori, cât şi pe extensori, către umăr până la
acromion. Se încheie masajul cu netezirea.

TEHNICA MASAJULUI LA ARTICULAŢIA COTULUI

Descriere anatomică
Articulaţia cotului este formată din partea inferioară a osului humerus, care se articulează cu capetele
superioare ale oaselor radius şi cubitus (sau uină). Se formează trei articulaţii: humeroradială, radiocubitală
şi humero-cubitală.
In partea posterioară a articulaţiei se găseşte plecranul care are de o parte şi de alta epicondilii
humerusului. Această zonă este sensibilizată de nervul cubital, care în inflamaţie dă epicondilita, afecţiune
numită şi boala scriitorului.In partea posterioară a articulaţiei cotului se află o zonă mai sensibilă, numită
plică cotului. Sensibilă deoarece aici găsim pachetul vascular şi nervos, care nu trebuie traumatizat prin
manevrele de masaj. De altfel şi pielea este mai sensibilă în această regiune.
Tehnica masajului
Pentru această regiune, pacientului i se aşează un cearşaf în jurul toracelui, fiind apoi invitat să stea
în şezut pe un pat, unde îşi va descoperi întreg membrul superior. Maseurul în poziţie verticală ţine
contrapriză pe antebraţ cu o mână, iar cu cealaltă face încălzirea zonei respective cu neteziri şi frământări cu
o mână, pornind de la treimea superioară a antebraţului până la treimea inferioară a braţului.
După această încălzire, trecem la masajul propriu-zis la articulaţiei cotului, începând cu o netezire a
părţii Posterioare a articulaţiei, punând pacientul să ţină mâna în şold (dacă poate), la înălţimea dorită de noi,
apoi cu ambele Police aşezate deasupra olecranului şi cu cele patra degete (de la ambele mâini) în plică
cotului, coborâm cu neteziri, conjurând olecranul până la partea inferioară, a acestuia ne întoarcem pe
aceleaşi direcţii până la jumătatea articulaţiei şi ocolim condilii externi (sau epicondilii) către plică cotului.
Forma de netezire o executăm de 6-7 ori,
 24

Netezire pentru încălzirea articulaţiei cotului.Urmează fricţiunea unde ţinem priză cu o mână pe partea
internă a antebraţului, iar cu cealaltă mână, deget peste deget, facem mişcări circulare pe aceleaşi direcţii ca
la netezire, plecând de la partea superioară a olecranului, până la partea inferioară a acestuia unde apoi ne
întoarcem până la jumătatea articulaţiei si ocolim condilii externi.

Frământare pţ. încălzirea regiunii articulare a cotului cu o singură mână.Fricţiune deget peste deget
cu o singura mână
Executăm apoi netezirea plicii cotului sprijinind antebraţul pacientului pe cutia noastră toracică (a
maseurului). Lucrăm cu ambele mâini fixând cele două po-lice la mijlocul plicii, iar cu celelalte patru degete
(total 8) pe olecran facem netezirea către condilii externi de 5 – 6 ori.

Continuăm apoi cu fricţiunea deget peste deget, tot de la mijlocul plicii cotului către exterior, având
grijă să o facem uşor pentru a nu traumatiza pachetul vasculo-nervos.

După terminarea fricţiunii, facem netezirea de încheiere a masajului articulaţiei propriu-zise a cotului.
Kinetoterapie
 25

Fiind vorba de articulaţie, facem kinetoterapie (mobilizarea articulaţiilor). Articulaţia cotului este o
articulaţie semimobilă, iar mişcările care au loc în aceasta sunt:
- pasive
- active
- active cu rezistenţă
Mişcările pasive:
- flexia antebraţului pe braţ, ţinând contrapriză cu o mână pe braţ, iar cu cealaltă mână priză la treimea
inferioară a antebraţului, facem mişcări de flexie şi extensie a antebraţului cu vibraţie.
Apoi ţinând mâinile în aceeaşi poziţie, facem supinaţia şi pronaţia, adică răsucirea antebraţului către interior
(pronaţie) şi către exterior (supinaţie).
Mişcările active:
- maseurul îi dictează pacientului să facă aceleaşi mişcări ca la pasive.
Mişcările active cu rezistenţă:
Aceste mişcări sunt valabile pentru flexia şi extensia antebraţului pe braţ. Pentru flexie ţinem
contrapriză cu o mână pe partea internă a antebraţului, iar cu cealaltă mână pe partea externă a braţului
(pentru flexia antebraţului pe braţ), iar pentru extensie, ţinem contrapriză pe partea externă a antebraţului.

BOLI PENTRU CARE MASAJUL ESTE INDICAT LA ARTICULAŢIA COTULUI ŞI

BRAŢULUI
-brahialgii
-mialgii
-dureri musculare
-artroza cotului
-luxaţii de cot (în posttraumatisme sau fracturi)
-fracturi de humerus
-întinderi de ligamente
- ruperi de fascicule de muşchi spondiloze obezitate.

TEHNICA MASAJULUI LA REGIUNEA ANTEBRAŢULUI

Antebraţul aşezat în supinaţie (cu palma în sus) are forma unui trunchi de con cu baza la partea
superioară şi vârful la partea inferioară turtit dinainte înapoi.
Este format din oasele cubitus şi radius învelit cu muşchi flexori pe partea anterioară şi cu muşchi extensori
pe partea posterioară, şi anume:
-ca flexori, care se insera pe epicondilul extern avem marele şi micul palmar, flexorul policelui şi
flexorul comun al degetelor. Pe partea posterioară avem: muşchiul anconeu,
cubitalul posterior extensorul policelui, extensorul degetului mic şi extensorul comun al degetelor. Pe partea
anterioară a braţului, pielea este mai sensibilă şi mai subţire, regiunea fiind bogat inervată în profunzime,
găsindu-se nervul median şi cubital, care dau cand apar leyiuni posttraumatice.Pe partea posterioară a
antebraţului pielea este mai groasă şi acoperită cu păr, musculatura este mai puternică, permiţând executarea
manevrelor mai energic.

Tehnica masajului
Pacientul poate fi aşezat în şezut cu membrul superior descoperit, începem masajul cu netezirea în
direcţia de întoarcere venp-limfatică, ţinând priză cu o mână pe articulaţia mâinii propriu-zise a pacientului,
iar cu cealaltă vom efectua neteziri atât pe grupa flexorilor, cât şi pe cea a extensorilor, mulând bine
antebraţul între police şi cele patru degete de (5 - 6 ori). Nu mai facem netezirea cu pumnul. După care
efectuăm frământarea cu o mână, ţinând priză pe articulaţia mâinii propriu-zise, iar cu cealaltă plecăm pe
două-trei direcţii de la partea inferioară a antebraţului până la partea superioară pe flexori şi extensori.
 26

La antebraţ musculatura fiind mai puţin dezvoltată şi prelungindu-se cu tendoane, care ajung la mâna
propriu-zisă până la degete, facem geluirea pe toate şanţurile intramusculare atât pe partea anterioară cât şi
pe cea posterioară cu două degete apropiate.
-frămîntare cu o singură mână
- geluire cu 2-3 degete apropiate

Urmează fricţiunea căreia trebuie să-i acordăm o atenţie mărită; o vom executa cu o mână deget
peste deget cu mişcări circulare insistând pe toate şanţurile intramusculare (flexori şi extensori) ţinând o
mână priză pe articulaţia pumnului.
Fricţiunea se execută atât pe faţa externă a antebraţului, cât şi pe cea internă a acestuia. Mai
executăm fricţiunea la articulaţia pumnului, unde se articulează cubitusul cu radiusul şi carpienele, cât şi în
jurul olecranului şi plică cotului, făcând mai întâi netezirea de început de 5 - 6 ori în formă de brăţară, din
interior spre exterior.Netezirea în brăţară se face ţinând cele două police pe mijlocul regiunii articulaţiei
pumnului, trăgându-le apoi spre exterior de 5 - 6 ori, celelalte 4 degete fiind sub articulaţie.
l. fricţiune cu poziţia deget peste deget
 27

Urmează tapotamentul care se face cu o singură mână: căuş şi cu partea cubitală a degetelor (mai
puţin cu pumnul).

Vibraţia se efectuează cu o singură mână pe toată suprafaţa musculară.

Nu avem kinetoterapie la antebraţ.

TEHNICA MASAJULUI PENTRU ARTICULAŢIA PALMEI SI PUMNULUI

Descriere anatomică
Articulaţia pumnului este formată din oasele cubitus şi radius, care se articulează cu primul rând al
oaselor carpiene şi articulaţiile dintre al doilea rând al oaselor carpiene şi oasele metacarpiene. Oasele
carpiene sunt în număr de 8, aşezate pe două rânduri în felul următor:
La nivel superior avem:
-scafoid
-semilunar
-piramidal
- pisiform
La nivelul inferior avem:
- trapez trapezoid
- osul mare
- osul cârlig.
La mâna propriu-zisă avem articulaţiile metacarpofalangiene, formate diri cele cinci oase
metacarpiene şi falangele degetelor, în număr de 14.
Degetele sunt în număr de cinci, având câte trei falange fiecare, cu excepţia policelui, care are doar
două.Articulaţia dintre falange poartă numele de articulaţie interfalangiană.
Pe faţa palmară a mâinii (supinaţie) găsim ca musculatură:
- eminenţa tenară, care corespunde policelui,
- eminenţa hipotenară, care corespunde degetului mic şi
- bureletul palmar, care corespunde articulaţiei metafalangiene
în profunzime, se găsesc tendoanele celor 5 degete care sunt prelungirea muşchilor flexori ai antebraţului.
- flexorul degetului mare şi mic
- flexorul comun al celor 4 degete.
Muşchii tenori fac depărtarea şi apropierea policelui. Tot ei fac mişcarea opozantă a degetului mic.In
mijlocul palmei avem o zonă formată din 5 tendoane, care se numeşte aponevroză palmară.Pe faţa dorsală a
mâinii la metacarpiene şi falange, musculatura este mai puţin dezvoltată şi sunt scoase în evidenţă
tendoanele muşchilor extensori.
Intre metacarpiene găsim muşchii interosoşi şi lombricali, la fel ca pe faţa palmară. Iar articulaţiile
mterfalangiene sunt semimobile.

TEHNICA MASAJULUI PENTRU PUMN

 28

Maseurul, în şezut, îi pune pacientului o pernă pe coapse pentru ca acesta să-şi poată sprijini mana
(masajul acestei regiuni se mai poate executa şi în aer).
începem masajul cu netezirea de introducere de 5 - 6 ori pe mâna propriu-zisă şi chiar pe antebraţ, care se
executa în felul următor:
l Prima formă:
Cu mâna pacientului în supinaţie, facem netezirea cu pumnul (policele bine închis în pumn),
derulandu-1 de la rădăcină către vârful degetelor în direcţia de întoarcere veno-limfatică pe aponevroza
palmara
2. A doua formă:
Se execută cu cele două police plecând de la nivelul articulaţiei pumnului unde coborâm cu acestea
m aponevroza palmară, după care ne întoarcem pe aceleaşi direcţii, trecând de această dată policele peste
eminenţele tenară şi hipotenară,

Cu mâna în pronaţie, facem netezirea pe faţa dorsala a mâinii cu toată palma sau chiar cu degetele depărtate
cu fiecare metacarp între degete, până la nivelul articulaţiei pumnului.

punuc şi ceie patru degete, arătător, mediu,' inelar şi mic eminenţa tenară, hipotenară şi bureletul palmar de 5
- 6 ori.
Tot pe această parte, facem şi geluirea pe aponevroza palmară, după care întoarcem mâna cu faţa
dorsală în sus şi facem geluirea cu degetele depărtate cu fiecare metacarp între degete (sau în parte).
Urmează apoi netezirea de întrerupere, care se execută de l - 2 ori.
Efectuăm fricţiuni global sau individual cu deget peste şanţul fiecărui metacarp în parte, după care
executăm fricţiunea în aponevroza palmară, cu cotul sau Ratele degetelor destul de puternic.Fricţiune cu
partea cubitală a mâinii.Trecem la articulaţia propriu-zisă a pumnului, unde, în prealabil, facem o netezire
ţinând policele deasupra acesteia, iar cele patru degete dedesubt.Cu această formă de netezire se pleacă de la
mijlocul articulaţiei către exterior, executând-o atât pe faţa anterioară, şi pe faţa posterioară a articulaţiei.Pe
aceleaşi direcţii facem fricţiunea deget peste deget

de la mijlocul articulaţiei către exterior, atât pe faţa posterioară, cât şi pe cea anterioară de 2 - 3 ori.
Netezirea de încheiere de 5 - 6 ori pe articulaţia pumnului, după care trecem la tapotament, care se
execută numai pe faţa palmară şi pe muşchii bine dezvoltaţi cu o singură mână: căuş, cu partea cubitală a
 29

degetelor şi cu pumnul (netezirea de întrerupere odată sau de două ori).Ultima manevră este vibraţia, cAare
se execută atât pe faţa palmară, cât şi pe cea dorsală, încheiem masajul cu netezirea de 5 - 6 ori, după care
trecem la masajul amănunţit al fiecărui deget în parte, începând cu netezirea cu două
degete, unul fiind situat pe faţa anterioară şi celălalt pe faţa posterioară a degetului tinând cu două degete
priză deasupra şi dedesubtul unghiei (pe ultima falangă).
Se mai fac frământări cu două degete, rulat cu două degete deasupra şi două dedesubt, pornind de la
prima falangă până la articulaţia metacarpiană.Fricţiunea se execută ţinând un deget deasupra articulaţiei
interfalangiene şi unul dedesubt, prinzând articulaţia între police şi arătător, făcând mişcările circular pe
prima, a doua şi a treia articulaţie.
Netezirea de încheiere de 5 - 6 ori, şi se continuă apoi cu următorul deget.

Kinetoterapie
Avem mişcări
- pasive
- active
- active cu rezistenţă.
Luăm fiecare articulaţie în parte începând cu prima interfalangiană.Se tine priză deasupra şi
dedesubtul fiecărei articulaţii şi se face flexia, extensia, pronaţia şi supinaţia fiecăreifalange în parte.Când
am ajuns la articulaţiile metacarpofalangiene facem circumducţia şi depărtarea degetelor, cu vibraţie
Urmează:
-flexia şi extensia mâinii pe antebraţ; flexia laterală stângă şi dreaptă; pronatie şi supinaţie; circumducţia
şi elongatia mâinii,mişcările active,maseurul îi dictează pacientului să facă aceleaşi mişcări ca la
pasive,mişcările active cu rezistenţă
-mişcările active cu rezistenţă care au loc în articulaţia pumnului sunt: flexie, extensie, flexie laterală
stângă şi dreaptă.La articulaţiile interfalangiene facem numai flexie şi extensie. Când degetele de la mână
sunt anchilozate într-o flexie punem pacientul să introducă cele cinci degete într-un aparat cu cinci
resorturi.Pentru a face flexia degetelor, punem pacientul să ţină în mână o minge dezumflată pentru ca mai
târziu să-i punem un flexor în mână. Pentru pumn se face încărcare cu greutăţi.

BOLI PENTRU CARE ESTE INDICAT MASAJUL LA REGIUNEA

ANTEBRAŢULUI,ARTICULAŢIEI PUMNULUI ŞI MÂINII PROPRIU-ZISE

La regiunea antebraţului, mai des întâlnite sunt bolile posttraumatice cu fracturi ale osului radius şi
cubitus.Nevralgii cervico-brahiale, unde se execută întreg membrul superior.
- hemiplegii
- paraplegii
-paralizie de neuroni centrali şi periferici (întâlnite la membrele superioare sau inferioare). Boli la
articulaţia pumnului - artrozele pumnului
- poliartroze la articulaţiile degetelor Fracturi de oase carpiene -luxaţii
- entorse
-fracturi
Boala PCE (poliartrita reumatoidă) face parte din reumatismul aparticular, fiind o boală invalidantă,
pentru că nu se mai pot folosi membrele superioare.Cartilajul se osifică ducând la deformarea articulaţiei.
Dupuytren - retracţia şi calcifierea tendoanelor muşchilor flexori; apar nişte noduli mai ales în
aponevroza palmară.
Scurtarea tendoanelor aduce mâna sub formă de gheară.
Se face tratament pentru a stopa calcifierea.
Când se ajunge la stadiul de anchiloză, se face operaţie.

TEHNICA MASAJULUI LA REGIUNEA LOMBO-SACRATĂ

Regiunea sacrală este formată din cinci vertebre sudate între ele (osul sacru) şi regiunea coccigiană
formată din patra-cinci vertebre, care sunt rudimentare, formând osul coccis (coada).
 30

Regiunea lombo-sacrată este acoperită de o masă de muşchi puternici, care au rolul de menţinere a
stabilităţii verticale a corpului, aici fiind centrul de greutate al corpului şi sediul a foarte multe boli datorită
faptului că omul prin activităţile sale de zi cu zi solicită foarte mult această regiune.
Osul sacru se articulează cu osul coxal, care este formnat din:
- ilion
- ischion şi pubis

MUŞCHII - masa comună spinală din care derivă marii dorsali, iliocostahi către creasta iliacă,
muşchiul psoas iliac, pătratul lombar care vine în jurul osului sacru. Nervii sacrali, nervii coadă de cal,
nervii ruşinoşi, cel mai mare nerv fiind sciaticul, care provine de la nivelul vertebrelor L5-S1, continuă pe
mijlocul muşchilor fesieri, mijlocul coapsei posterioare, gambei şi se insera pe calcaneu.
Muşchii fesieri care acoperă articulaţia coxofemurală se insera şi pe oasele bazinului.
Tehnica masajului
Pacientul se aşează pe o canapea de masaj în poziţie ventrală, întotdeauna cu o pernă sub abdomen,
datorită faptului că uneori, curburile fiziologice ale coloanei vertebrale, pot să fie accentuate sau coloana
poate fi deviată lateral, dând afecţiuni numite deformări de coloană vertebrală ca: cifoze, lordoze (cade burta
înainte) sau scolioze.
In lordoze sau discopatii, în hernii de disc se va pune obligatoriu o pernă sub abdomen.
Se va descoperi numai regiunea dorsolombară, iar pe celelalte (regiuni) punem un cearşaf.Maseurul începe
masajul cu netezirea cu ambele palme pornind de la partea inferioară a feselor pe muşchii paravertebrali
sacrali şi lombari până la regiunea dorsală (T 12), unde face terminaţia pe laterale în aer.A doua formă de
netezire, tot cu ambele palme, se execută pe părţile laterale ale feselor şi ale muşchilor dinţaţi, făcând
terminaţia cu mână peste mână pe T12 în unghi ascuţit.Se mai face netezirea pe coloană cu două degete
depărtate de la coccis până la T12.

O altă formă de netezire se face cu cele două police urmărind traiectul coccis, şanţul superior al muşchilor
fesieri, creasta iliacă şi trohantere Pe muşchii fesieri se face netezirea cu pumnul, derulându-1 de la rădăcină
către vârful degetelor de 3 - 4 ori.

Netezirea romb este cea mai importantă formă a regiunii lombo-sacrate, care se face ţinând mâna
stângă peste mâna dreaptă pornind de la coccis, şanţul superior al muşchilor fesieri, până la creasta iliacă,
după care ne mulăm bine mâinile pe coastele false trăgând către coloana vertebrală, iar la T12 răsucim
mâinile la 180 de grade după care ne mulăm din nou pe coastele false şi de la creasta iliacă, iarăşi tragem
palma pe şanţul superior al muşchilor fesieri până la coccis.
 31

Această netezire romb urmăreşte forma aponevrozei lombare. Este foarte importantă datorită faptului că
există pe acest traiect inserţii musculare care prin activitatea de efort a omului produc contracturi musculare
sau noduli şi tot în această zonă se produc radiculite, inflamaţii, iritări cu retracţii, iritări ale nervului sciatic.
Fricţiunea este cea mai importantă manevră a acestei regiuni şi se execută pe coloana lombo-sacrată
cu două degete depărtate, cu direcţia coccis - T12, având grijă să insistăm cu mai multe fricţiuni la nivelul
găurilor sacrale, mai ales acolo unde îşi are originea nervul sciatic. O altă formă este cu deget peste deget,
pornind de la coccis cu direcţia: şanţul superior al muşchilor fesieri, creasta iliacă şi trohantere. Pe muşchii
fesieri care sunt foarte dezvoltaţi, fricţiunea se face cu pumnul, circular şi cât mai profund posibil răsucind
pumnul din interior spre exterior.

Tapotamentul se execută numai pe muşchii bine dezvoltaţi (muşchii fesieri) sub formă de căuş, cu
partea cubitală a degetelor şi cu pumnul.

Ţinând cont de anumite boli care nu permit traumatizare, nu se execută masaj în:
 32

- lombalgii
- discopatii
- hernii de disc
- nevralgii sciatice
Vibraţia se execută cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară, pornind de la partea inferioară a
feselor până la coastele false. Se execută de la dreapta spre stânga ori invers
Urmează netezirea de încheiere cu toate formele ei, şi apoi kinetoterapia (mobilizarea articulaţiilor),
care poate fi pasivă şi activă.Pentru kinetoterapie mişcările sunt:
Mişcările pasive
Pentru mişcările pasive, punem pacientul să-şi încrucişeze mâinile la spate, după care maseurul cu
mâna stângă aşezată pe regiunea lombo-sacrată, trage cu mâna dreaptă mâinile pacientului cu vibraţie,
făcând în acelaşi timp, extensia coloanei.
Această extensie o mai putem executa punând mâna dreaptă sub articulaţia genunchilor, iar cealaltă
transversal pe regiunea lombo-sacrată şi facem extensia coloanei lombare cu vibraţie, continuând cu flexie
laterală stângă şi dreaptă din aceeaşi poziţie.
Mişcările active
Mişcări active pe care le face pacientul: Invităm pacientul să stea în şezut în pat, după care îi spunem
să se aplece cu mâinile întinse către vârful degetelor de la picioare, apoi cu mâinile în şolduri să se aplece
către stânga şi către dreapta pentru flexie laterală stângă şi dreaptă, după care îşi roteşte corpul din coloana
lombară, făcând circumducţia de 3 - 4 ori într-un sens şi de 3 - 4 ori în celălalt sens.

BOLI PENTRU CARE ESTE INDICAT MASAJUlT

LA REGIUNEA LOMBOSACROCOCCIGIANĂ
- spondiloze lombare
- lombalgii
- lumbago (cădere de muşchi)
- nevralgii
- toate bolile posttraumatice şi anume:
-o fracturi de bazin
-o spondilita anchilozantă, unde se acordă o mare atenţie musculaturii întregii regiuni lombo-sacrate,
împreună cu centura pelviană pentru a o opri din evoluţie să nu se ajungă la anchiloze O coxoze

Tehnica masajului la articulaţia şoldului (coxofemurală)

Delimitare şi descrierea anatomică a regiunii şoldului.
A. Oasele centurii pelviene - centura pelviană este formată din două oase coxale care, împreună cu
osul sacru şi coccisul formează bazinul, ale cărui piese sunt bine articulate între ele. Centura pelviană leagă
oasele membrului inferior de scheletul trunchiului.
B. Articulaţia coxofemurală - aparţine clasei de diartroze şi genului de anartroză. Ea reuneşte
membrul inferior de centura pelviană, capul femural pătrunzând în cavitatea acetabulară, constituind cel mai
perfect tip de anartroză. Capul femural are o suprafaţă sferică convexă, iar cavitatea cotiloidă (sau
cetabulară) a osului coxal este de asemenea sferică, dar concavă. Mijloace de unire: femurul şi osul coxal
sunt reunite prin două ligamente, unul periferic (ligamentul scapular), care înconjoară articulaţia şi care este
dublat la exterior de un număr de fascicole, numite fascicole de întărire ale corpului, şi altul uitraarticular
(ligamentul rotund).
Fascicolele de întărire ale capsulei sunt în număr de trei şi se descriu sub numele de ligament ilio-
femural, ligamentbulbo-femural şi ligament ischio-femural. Epifiza superioară a osului femur prezintă capul
femurului, gâtul femurului (colul femural), trohanterul mare, trohanterul mic şi creasta intertrohanteriană.
Capul femural este o formaţiune osoasă de formă sferică, prevăzută cu o suprafaţă articulară. El intră
în acetabulul osului coxal, formând articulaţia coxofemurală. Gâtul sau colul femural are o formă aproape
cilindrică şi măsoară aproximativ 5 cm2. Trohanterul mare şi trohanterul mic sunt două proeminenţe osoase
situate la locul de unire dintre col şi capul femurului, între cele două trohantere se găseşte o creastă osoasă
numită creasta intertrohanteriană.
 33

C. Delimitarea regiunii muşchilor bazinului.Regiunea fesieră este delimitată la partea superioară de

creasta iliacă, iar în partea inferioară de plică fesieră. Forma rotunjită este dată de muşchiul marele fesier,
care are rol de ridicare a bazinului pe femur pentru menţinerea poziţiei verticale.Tegumentul este suplu şi
sub tegument se găseşte un strat bogat în ţesut adipos. Prin acest ţesut trec vasele şi trunchiurile nervoase
importante care ies din bazin: marele şi micul sciatic, nervii ruşinoşi interni, artera fesieră cu venele şi
nervul ei şi artera ischiatică. Aceste formaţiuni fragile trebuie menajate la un masaj profund al regiunii. De
asemenea, în regiunea antero-superioară a coapsei, masajul trebuie să respecte triunghiul lui Scarpa prin care
trec: artera şi vena femurală, nervul crural, cvadricepsul şi artera femurală profundă, precum şi numeroşi
ganglioni şi vase limfatice din regiunea inghinală deosebit de importantă. Pe partea internă a coapsei trece
vena safenă internă, iar prin regiunea posterioară nervul sciatic.
D. Muşchii bazinului
Ei iau naştere pe bazin şi se termină pe femur (trohanterul mare).
l. Fesierul mare - ia naştere pe micul câmp osos situat înapoia liniei semicirculare posterioare a fosei
iliace externe şi pe porţiunea respectivă a crestei iliace, pe marele ligament sacro-sciatic, pe părţile laterale
ale sacrului şi coccisului, pe appnevroza dorso-lombară, terminându-se pe creasta fesieră şi pe tuberculul
numit trohanterul al treilea, care este extensor, adductor şi rotator în afară al coapsei.
2. Fesierul mijlociu - se insera pe câmpul osos cuprins între cele două linii semicirculare ale fosei
iliace şi creasta iliacă, pe faţa profundă a fasciei care îl acoperă şi se termină pe faţa externă a trohanterului
mare. Este abductor şi rotator înăuntru.
3. Fesierul mic - pleacă de pe câmpul osos al fosei iliace externe, dinaintea liniei semicirculare
anterioare şi se termină pe marginea anterioară a trohanterului mare. Este abductor şi rotator înăuntru.
4. Piramidalul bazinului - pleacă din interiorul bazinului, de pe faţa anterioră a sacrului, iese din
bazin prin marea scobitură sciatică şi se termină pe marginea superioară a marelui trohanter. Este rotator în
afară al coapsei.
5. Gemenii pelvieni - unul este posterior, celălalt inferior. Cel superior ia naştere pe spina sciatică,
cel inferior pe tuberozitatea ischionului intern. Ambii sunt rotatori în afară.
6. Obturatorul intern - pleacă de pe faţa internă a membranei obturatoare, de pe periferia osoasă a
găurii obturatoare, merge înapoi şi în afară spre mica scobitură sciatică, unde formând un unghi aproape
drept, se îndreaptă înainte, terminându-se pe partea cea mai ridicată a cavităţii digitale a marelui trohanter.
Este un puternic rotator în afară al coapsei.
7. Obturatorul extern - pleacă de pe faţa externă a membranei obturatoare şi cadrul osos şi se
termină în fundul cavităţii digitale a marelui trohanter. Este un rotator în afară.
8. Pătratul crural - pleacă de pe tuberozitatea ischiatică şi se termină pe creasta intertrohanteriană.
Este un rotator în afară al coapsei.
9. Tensorul fasciei lata - este o dependenţă a fesierului mijlociu. El pleacă de pe spina iliacă antero-
superioară şi scobitura de sub ea; de aici merge în jos şi înapoi, continuându-se la unirea treimii mijlocii cu
treimea inferioară a coapsei, cu fascicolele tendinoase ce se duc într-o formaţiune numită tractul ilio-tibial
situată în fascia de înveliş a coapsei sau fascia lată. El trage fascia coapsei ducând coapsa în afară
(abductor), imprimă coapsei o mişcare de flexiune şi de rotaţie înăuntru, are rol în stabilitate atunci când se
stăîntr-un singur picior.Muşchii regiunii anterioare a coapsei sunt:
-tensorul fasciei lata
-croitorul
- cele patru porţiuni ale cvadripcesului
-dreptul intern
- pectineul
- adductorii
Tegumentul acestei regiuni este mai gros pe partea laterală, decât pe cea internă şi este foarte mobil.
Muşchii regiunii posterioare ai coapsei sunt:
- lunga porţiune a bicepsului crural
-semimembranosul
- scurta porţiune a bicepsului crural
 34

Tehnica masajului la articulaţia şoldului

Pacientul se aşează cu faţa în jos (poziţie ventrală) uneori cu o pernă sub abdomen, ţinând mâinile
relaxate pe lângă corp.Se execută masajul părţii posterioare a regiunii, începând cu netezirea cu presiune
bimanuală (cu ambele palme) de la jumătatea superioară a coapsei urcând pe muşchii fesieri, cu o mână
mergând către creasta iliacă, iar cu cealaltă către coccis.Pe musculatura fesieră se execută netezirea cu
pumnul, unde mâinile se închid pentru a lua forma pumnului cu policele în interiorul acestuia, derulând
pumnul de la rădăcină către vârful ultimelor falange.

După netezirea de introducere, de 5 - 6 ori, se continuă cu toate formele de frământare pe trei - patru
direcţii, pornind de la partea superioară a coapsei până sus la creasta iliacă, cu o mână, cu două mâini, în
contratimp şi geluirea cu netezirea de întrerupere.Ca formă secundară de frământare importantă este ciupitul
care se execută foarte mult în cazul musculaturii flasce.

Fricţiunea este cea mai importantă manevră a acestei regiuni, care se face în felul următor:
-pe partea posterioară a articulaţiei se face mai întâi netezirea cu partea cubitală a mâinii
-pe plică fesieră, după care începem fricţiunea deget peste deget din interior spre exterior pe plică
fesieră, până către creasta iliacă, având grijă să o repetăm în jurul trohanterului mare.Pe muşchii fesieri se
face fricţiunea cu pumnul sau coatele degetelor. Iar către partea superioară a regiunii mai putem executa
fricţiunea deget peste deget, de la cpccis, partea superioară a muşchilor fesieri până pe creasta iliacă.După
care urmează tapotamentul cu toate formele lui pe muşchii fesieri.

Apoi vibraţia cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară.Intoarcem pacientul cu faţa în sus
(decubit dorsal) şi continuăm cu masajul regiunii anterioare a articulaţiei, începem masajul pornind cu
 35

neteziri cu ambele palme de la jumătatea superioară a coapsei, făcând terminaţia tot către creasta
iliacă.Netezirea cu pumnul pe muşchii cvadriceps şi fascialată. începem frământările cu o mână pe 2 - 3
direcţii, atât pe cvadriceps, cât şi pe fascialată. Urmează geluirea care se execută pe aceleaşi direcţii.La
copiii care au coapsa subţire, putem face mângăluirea flectând uşor coapsa pe bazin. De asemenea, uneori
cvadricepsul poate fi subţire şi facem ciupitul, iar la adulţi se face în cazul obezităţii. Şi aici fricţiunea este
foarte importantă şi se face în plică inghinală, după ce în prealabil am făcut netezirea cu partea cubitală a
degetelor, coapsa pacientului fiind puţin flectată pe bazin.Avem grijă să o executăm uşor în zona
triunghiului lui Scarpa, după care continuăm cu fricţiunea iarăşi înjurai trohanterului mare de mai multe ori.
Tapotamentul îl executăm pe muşchiul cvadriceps şi fascialată cu toate formele lui, vibraţia cu palma
întreagă pe toată suprafaţa musculară, netezirea de încheiere a masajului şi kinetoterapia (mobilizarea
articulaţiilor).
Pentru kinetoterapie avem:
-se execută când pacientul este aşezat
Mişcările.pasive
Flexia coapsei pe bazin ţinând o mână contrapriză pe creasta iliacă, iar cu cealaltă priză pe articulaţia
genunchiului, facem flexia coapsei pe bazin cu vibraţie, apoi facem extensia ţinând mâna priză pe articulaţia
genunchiului, apăsând cu vibraţie.
O altă mişcare pasivă este abducţia, ţinând contrapriză tot pe creasta iliacă, iar cu cealaltă mână priză
pe partea internă a genunchiului, depărtăm coapsa de corp tot cu vibraţie.Pentru adducţie punem mâna priză
pe partea externă a genunchiului şi apropiem coapsa de corp tot prin vibraţie.După care facem circumducţia,
ţinând mâna contrapriză tot pe bazin, iar cu cealaltă pe articulaţia genunchiului, facem rotirea coapsei
trecând prin cele patru puncte:
- flexia coapsei pe bazin
- abducţia
- extensia
- adducţia şi în sens invers de 2 - 3 ori.
La copii mai putem face elongaţia sau la adulţi în cazul când capul femural este înfundat în cavitatea
acetabulară.

Mişcările active
Le face pacientul la comanda maseurului şi sunt aceleaşi ca la pasive.
Mişcările active cu rezistenţă
Flexia coapsei pe bazin, ţinând o mână contrapriză pe creasta iliacă, iar cealaltă mână o punem pe
partea anterioară a coapsei, unde ar fî cvadricepsul, spunând
pacientului să-şi aducă cât poate coapsa către bazin şi noi opunem rezistenţă.
Pentru extensie, opunem rezistenţa" pe partea posterioară a coapsei, spunând pacientului să împingă
coapsa înmâna noastră.Pentru abducţie, opunem rezistenţă pe partea externă a coapsei, spunând pacientului
să-şi depărteze coapsa împingând în mâna noastră.
Pentru adducţie, opunem rezistenţă pe partea internă a coapsei, spunând pacientului să apropie
coapsa, împingând în mâna noastră.Se mai pot face mişcări mecanice la articulaţia şoldului cu scripeţi în
cazul bolilor posttraumatice.

BOLILE PENTRU CARE ESTE INDICAT MASAJUL LA ARTICULAŢIA COXOFEMURALA

Cel mai des întâlnite sunt coxartrozele care fac parte din reumatismul degenerativ.
Inflamaţii ale articulaţiilor şoldului numite coxite sau periartrita coxofemurală (inflamaţie cu contracţia
inserţiilor musculare din jurul articulaţiei, a tendoanelor articulare şi musculare, inflamaţia bursei seroase
numite buşite nevralgii (sciatică)
mialgii
Este indicat în toate bolile posttraumatice şi anume
-fracturi de bazin
- fracturi ale ilionului
- fracturi ale diafizei
 36

- luxaţii de şold (mai puţin entorse)

- luxaţii congenitale la copii.

Tehnica masajului
Aceeaşi formă se execută pe părţile laterale ale coapsei unde facem terminaţia cu mână peste mână în
aer.Se mai face netezirea cu pumnul atât pe muşchii fesieri, cât şi pe coapsa posterioară, mai ales când
musculatura este flască, după care începem frământarea cu o mână pe două-trei direcţii, atât pe muşchii
coapsei posterioare, cât şi pe muşchiul tensorul fasciei late, care este aşezat lateral extern.Pe aceleaşi direcţii
se face frământarea cu două mâini şi în contratimp.
Geluirea se face pe şanţurile intramusculare ale muşchilor posteriori, cât şi pe cel lateral.Dacă
musculatura este flască, se poate executa şiciupitul.Fricţiunea se execută pe şanţurile intramusculare, cu
deget peste deget şi în plică fesieră după ce în prealabil am făcut netezirea cu partea cubitală a degetelor.
Tapotamentul se execută cu toate formele: căuş, cu-bital şi pumn, după care urmează vibraţia, care se
face pe toată suprafaţa musculară cu palma întreagă şi netezirea de încheiere a masajului de 6 - 7 ori. Apoi
pacientul se aşează cu faţa în sus (poziţie dorsală), unde se face masajul coapsei anterioare pe muşchii
adductori.Se începe tot cu netezirea cu palma întreagă de jos în sus, care se termină la creasta iliacă şi plică
inghinală. Forma se execută şi pe părţile laterale ale coapsei. Se mai fac neteziri cu pumnul pe muşchiul
cvadriceps şi fascialata.

Apoi frământările cu o mână cu două mâini şi în contratimp pe trei - patru direcţii, pe muşchii
coapsei anterioare adductori şi abductori.Geluirea o executăm pe şanţurile intramusculare ale cvadricepsului
şi croitorului, pe muşchii adductori şi abductori.
Fricţiunea se execută pe aceleaşi trasee ca şi geluirea cu poziţia deget peste deget, tapotamentul pe
toată suprafaţa musculară cu toate formele: căuş, cu partea cubitală a degetelor şi cu pumnul.
Urmează vibraţia şi netezirea de încheiere a masajului.

BOLl PENTRU CARE ESTE INDICAT MASAJUL NUMAI LA COAPSĂ

-nevralgia sciatică (masaj sedativ pe tot membrul inferior).
Posttraumatic, în cazul fracturilor de:
- femur
-diafîză
- epifiză - rupturilor muscul
-coxartroză
-paraplegii se lucrează întreg membrul inferior (m.
sedativ).
-hemiplegii
-obezitate.

TEHNIC A MASAJULUI LA ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI

Descriere anatomică
Articulaţia genunchiului este formată din partea distală a osului femur şi partea proximală
(superioară) a oaselor tibie şi peroneu, formând.articulaţiile:
 37

- tibioperonială
- femurotibială
- femuroperonială,iar în partea anterioară se găseşte un os lat sub formă triunghiulară numit patelă
(rotulă), care este articulată de celelalte oase prin tendoane puternice, laterale şi încrucişate, ce dă articulaţiei
o rezistenţă foarte mare, ştiind că ea este o articulaţie portantă.
în acelaşi timp, această articulaţie este intens supusă eforturilor mai des la sportivi.Se pot face rupturi de
menise, ligamente şi chiar rupturi de muşchi ai gambei. Muşchii care acţionează asupra genunchiului sunt
muşchii gambei, dar şi muşchii coapsei.
Descrierea anatomică a muşchilor gambei
Gamba este formată din oasele tibie şi peroneu, cu muşchii care o acoperă.
Există trei grupe musculare, şi anume: Posterior, unde avem: muşchii flexori ai gambei pe coapsă
formaţi din muşchiul tricepsul sural (format din gemeni şi soleari), care se termină într-un tendon puternic
numit tendonul lui Ahile, ce se insera pe calcaneu.
Tot aici avem flexorii halucelui şi flexorul comun al celor patru degete de la picior, în partea laterală
a gambei externe se găsesc muşchii peronieri, care au ca acţiune pronaţia piciorului, iar în partea exterioară a
gambei, pe lângă creasta tibială, se mai găseşte tibialul anterior şi posterior. Mai sunt muşchii extensori ai
halucelui şi extensorul comun al celor patru degete.Vasele de sânge şi cu nervii poartă denumirea muşchilor
respectivi.

Tehnica masajului la gambă si articulaţia genunchiului

Pentru masajul gambei şi articulaţiei genunchiului, pacientul se aşează tot în poziţie ventrală pe un
pat sau canapea cu mâinile relaxate pe lângă corp şi se începe masajul cu efluerajul cu presiune bimanuală
(cu ambele palme) sau chiar cu o palmă dacă gamba este mică, pornind de la partea inferioară a gambei şi
făcând terminaţia la treimea inferioară a coapsei.Se pot face neteziri cu o mână pe muşchiul tricepsul sural,
după care continuăm cu frământări cu o mână cu două mâini şi în contratimp pe muşchii gambei posterioare
(chiar şi pe coapsă).
Geluirea se execută pe toate şanţurile intramusculare, venind de o parte şi de alta a tendonului lui
Ahile şi continuând apoi pe şanţurile dintre gemeni şi soleari.Fricţiunea se face pe aceleaşi direcţii ca şi
geluirea. Se va efectua şi în spatele articulaţiei genunchiului, dar cu mare atenţie pentru a nu traumatiza
regiunea.Urmează tapotamentul pe muşchiul tricepsului sural cu toate formele şi vibraţia cu palma întreagă
pe toată suprafaţa musculară.Netezirea de încheiere se execută de 6 - 7 ori.
Invităm pacientul să se întoarcă cu faţa în sus (poziţie dorsală), după care începem masajul pe partea
anterioară a gambei (cu muşchii peronieri laterali), făcând netezirea cu palma întreagă, frământări cu o mână
cu două mâini pe muşchii peronieri şi gambierii inferiori. Geluirea se face de o parte şi de alta a crestei
tibiale, la fel şi fricţiunea cu deget peste deget.Pentru articulaţia genunchiului flectăm puţin coapsa pe bazin,
după care aşezăm cele două police deasupra rotulei (patelei), iar cu celelalte patru degete sub spaţiul
popliteu facem netezirea cu partea cubitală a policelor până la partea inferioară a articulaţiei, după care ne
întoarcem pe aceleaşi direcţii până la jumătatea articulaţiei şi ocolim condilii externi ai femurului către
spaţiul popliteu.Pe aceeaşi direcţie, efectuăm fricţiunea ţinând mâna stângă contrapriză în spaţiul popliteu,
iar cu dreapta deget peste deget lucrăm doar o jumătate a rotulei de 7 - 8 ori, apoi cealaltă jumătate (tot de 7
- 8 ori).
 38

Tapotamentul se execută cu o singura mană numai pe muşchii peronieri cu formele căuş şi

cubital.Vibraţia se face cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară. Masajul se termină cu netezirea de
încheiere de 7-8 ori.
Articulaţia genunchiului este semimobilă, iar mişcările care au loc în aceasta sunt: mişcări pasive
mişcări active mişcări active cu rezistenţă.Flexia gambei pe coapsă (cu vibraţie) -»ţinând o mână contrapriză
la partea inferioară a coapsei, iar cu cealaltă mână priză pe treimea superioară a gambei, extensia gambei pe
coapsă pronaţia gambei supinaţia gambei.Maseurul îi dictează pacientului să facă flexia şi extensia gambei
pe coapsă.
Mişcări active cu rezistenţă flexia gambei pe coapsă, unde maseurul opune rezistenţă, ţinând cu o
mână contrapriză pe partea posterioară a coapsei, iar cu cealaltă priză pe porţiunea distală a gambei, cât mai
aproape de articulaţia gleznei.
- extensia gambei, unde maseurul opune rezistenţă cu o mână pe partea anterioară a gambei, cealaltă
mână fiind fixată pe partea posterioară a coapsei.
In cazul blocărilor de genunchi (sau anchilozelor), se mai fac mişcări cu încărcări de greutate, care se
pun pe gambă.
Pacientul trebuie să stea în şezut pentru a face flexia sau culcat cu faţa în jos pentru a face
extensia.Greutăţile încep de la l kg şi pot ajunge la 2 - 3 kg. Se mai pot face şi tensionări cu scripetele.

BOLI PENTRU CARE ESTE INDICAT MASAJUL LA GAMBĂ ŞI ARTICULAŢIA

GENUNCHIULUI
-gonartroze
-posttraumatic în fracturi de
- patelă
- tibie
- peroneu
-luxatii
-entorse ale genunchiului
-rupturi de fibre musculare
-ruptura tendonului lui Abile
-nevralgii de sciatic
-paralizii ale membrului inferior
-paralizii de nervi periferici
-paralizii de nerv popliteu extern / intern.

TEHNICA MASAJULUI ARTICULAŢIEI GLEZNEI ŞI ARTICULAŢIEI PICIORULUI

PROPRIU-ZIS
Descriere anatomică
Articulaţia gleznei este formată din articulaţia peroneo-tibială şi tibio-tarsiană. La articulaţia
piciorului avem articulaţii intertarsiene formate din cele şapte zone şi anume: calcaneu, astragal (sau tabus),
cuboid, scafoid şi trei oase cuneiforme. Apoi articulaţiile metatarsofalangiene (formate din ultimul rând al
tarsienelor) şi articulaţiile interfalangiene.Muşchii care acţionează asupra articulaţiilor gleznei şi piciorului
propriu-zis sunt împărţiţi după acţiune:
-în partea anterioară a piciorului sunt muşchii flexori pe gambă, iar pe partea plantară muşchii extensori
şi muşchii pronatori şi supinatori, care fac pronaţia şi supinaţia piciorului şi adductori ai degetelor şi ai
halucelui.
-în partea plantară muşchii sunt grupaţi în muşchi tenari, hipotenari, bureletul plantar, mijlocul tălpii
este plasată aponevroza plantară formată din cele cinci tendoane, flexorul halucelui şi flexorul comun al
celor patru degete.Intre oasele metatarsiene avem muşchii interosoşi, iar la degete muşchii lombricali.
Articulaţia gleznei este o articulaţie portantă foarte rezistentă datorită ligamentului inelar al tarsului
care leagă strâns articulaţia ca un manşon sub care trec dinăuntru în afară tendoanele gambierului anterior,
extensorul propriu al degetului mare şi tendoanele extensorului comun al celor patru degete precum şi
tendoanele muşchilor flexori.
 39

Intre grupul acestor tendoane de muşchi în partea laterală se găsesc cele două maleole (internă şi
externă) ale gleznei, iar la partea inferioară a lor se află sinoviala articulară, care este foarte accesibilă
masajului.

Tehnica masajului la articulaţia gleznei şi piciorului propriu-zis

Intotdeauna masajul gleznei şi labei piciorului se execută împreună cu regiunea gambei, deoarece
muşchii gambei acţionează şi asupra piciorului propriu-zis.Poziţia pacientului este ventrală (cu faţa în jos) şi
cu mâinile relaxate pe lângă corp.Incepem masajul cu netezirea cu ambele palme pe muşchii gambei:
posterioare, iar pe faţa plantară facem netezirea cu pumnul, derulând pumnul de la rădăcină către vârful
degetelor.

După care efectuăm frământări cu o mână şi cu două mâini pe muşchii gambei posterioare. Se face şi
netezirea tendonului lui Ahile, pornind de la calcaneu către partea superioară a gambei între police şi
celelalte patru degete.Mai facem frământarea pe muşchii tenari, hipotenari şi bureletul plantar făcând
compresiunile şi relaxările între police şi celelalte patru degete cu o singură mână.Tot o formă a frământării
este geluireape care o facem de o parte şi de alta a tendonului lui Ahile până la muşchii gemeni şi o mai
executăm pe aponevroza plantară pornind de la bureletul plantar până la calcaneu.Mai putem executa pe
gambă şi mângăluirea. Manevrele sunt de încălzire a regiunii
Cea mai importantă manevră la articulaţia gleznei şi articulaţia piciorului propriu-zis este fricţiunea.
Aceasta se efectuează de o parte şi de alta a tendonului lui Ahile, apoi înjurai maleolei interne şi externe,
după ce, în prealabil, am făcut netezirea.

Pe aponevroza plantară facem fricţiunea cu cotul sau coatele degetelor foarte puternic atât pentru tonifierea
musculaturii plantare, cât şi pentru tonifierea tendoanelor aponevrozei, deoarece o boală foarte des întâlnită
încă din copilărie este platfusul (picior plat) sau în popor căderea bolţii plantare.
Urmează tapotamentul cu toate formele pe muşchii gambei posterior, iar pe faţa plantară
tapotamentul cu partea cubitală şi cu pumnul cu o singură mână. Când executăm tapotamentul în zona
plantară flectăm uşor gamba pe coapsă.
 40

Vibraţia se face cu palma întreagă pe gambierii posteriori şi regiunea plantară apoi netezirea de
încheiere, după care întoarcem pacientul cu faţa în sus (poziţie dorsală) şi executăm masajul pe partea
anterioară a gambei, gleznei şi piciorului propriu-zis. începem tot cu netezirea cu ambele palme pornind de
la glezne către genunchi, o mână fiind pe muşchii peronieri, iar cealaltă pe gambierul anterior.
Pe faţa dorsală a piciorului facem netezirea cu palma având degetele îndreptate către gleznă. Tot aici
mai facem netezirea articulaţiei gleznei pornind cu cele două police de la mijlocul articulaţiei, după care
ocolim cele două maleole internă şi externă. Ca manevre de încălzire a regiunii, executăm frământarea cu o
mână pe muşchii peronieri şi gambierul anterior (tibialul anterior).Iar pe faţa dorsală a piciorului, ca formă
de frământare, facem geluirea pentru muşchii interosoşi cu degetele depărtate pentru fiecare metatarsian în
parte.
Cea mai importantă manevră a acestei regiuni este fricţiunea. Aceasta se efectuează în articulaţia
gleznei şi perimaleolar cu poziţia deget peste deget.

După ce am executat de mai multe ori manevra, facem vibraţia (tapotamentul pe partea dorsală nu se
execută) cu toată palma pornind de la gambă către genunchi şi apoi netezirea de încheiere.

TEHNICA MASAJULUI ABDOMINAL

Descriere anatomica. Se delimiteaza in partea superioară prin muşchiul diafragm şi coastele false; în
partea inferioara cu pubisul, iar în părţile laterale prin liniile subaxilare care trec prin crestele iliace.
Abdomenul reprezintă o cavitate în care se găsesc organele interne abdominale.
Musculatura abdomenului este formată din:
- drepţii abdominali
- oblicii abdominali
- oblic extern
- oblic intern
- piramidal
- cremaster
Abdomenul este împărţit în două de o fascie tendinoasă în mijlocul căreia se găseşte ombilicul.Acest
perete abdominal este foarte moale, permiţând maseurului să pătrundă cu anumite manevre la organele in-
terne până la coloana vertebrală.
Pentru a cunoaşte poziţia organelor interne abdominale (în cazul când este indicat masajul pentru
unele dintre ele), maseurul trebuie să cunoască zonele topografice ale acestora.Pentru aceasta am împărţit
abdomenul imaginar prin două linii orizontale şi două verticale, formând la abdomen 9 (nouă) zone
topografice.
 41

Astfel: o linie orizontală care trece pe dedesubtul coastelor false şi alta la nivelul crestelor iliace.Iar
cele două linii verticale ar trece de la mijlocul coastelor false până la mijlocul liniilor inghinale (arcadelor
inghinale).
- Hipocondrul drept - ficatul, vezica biliară, colecistul
- Epigastrul - stomacul
- Hipocondrul stâng - splina şi pancreasul
- Flancul drept - colonul ascendent
- Mezogastru - intestinul subtire şi colonul transvers
- Flancul stâng - colonul descendent
- Fosa iliacă dreaptă - apendicele
-Hipogastru - vezica urinară
- Fosa iliacă stângă - rectul.
Masajul abdominal se face în funcţie de scopul urmărit separat pentru peretele abdominal şi separat
pentru masajul organelor interne. Masajul organelor interne se face atunci când ele sunt în disfuncţie,
căutând să le accelerăm circulaţia sângelui pentru a fi mai uşor nutrite şi pentru a îndepărta disfuncţia
respectivă.Cel mai des întâlnit este masajul colonului ascendent, transvers şi descendent pentru constipaţii şi
pentru mărirea peristaltismului.Se mai face şi masajul ficatului în cazul dischineziilor biliare şi masajul
stomacului (în cazul pţozei abdominale).Masajul pancreasului şi splinei pentru activarea circulaţiei sângelui.
La vezica urinară se face masaj foarte rar.

Tehnica masajului la peretele abdominal

Intotdeauna masajul abdominal se face dimineaţa şi înainte de masă sau la 2 - 3 ore după aceasta. Nu
se face masaj pe stomacul plin.Pentru masaj, pacientul este aşezat în poziţie dorsală, cu coapsele flectate la
un unghi de 45 de grade pe bazin, având mâinile pe piept sau pe lângă corp, pentru ca musculatura să fie cât
mai relaxată.
Masajul se începe cu netezirea, ţinând cele două palme bine întinse dbasupra şi dedesubtul
ombilicului.Executăm prima formă de netezire în sensul acelor de ceasornic, adică în direcţia evacuării
intestinale, mulându-ne foarte bine mâinile pe suprafaţa musculară a abdomenului.Această formă de netezire
se execută la început cu viteza şi intensitate mică, apoi mai rapid, mulând bine mâinile pe toate organele
interne. Această netezire de introducere se efectuează de 7 - 10 ori.A doua formă de netezire se execută
centrând palma deasupra ombilicului pe intestinul subţire, ţinând policele dedesubtul acestuia (caz rar),
descriind un cerc.A treia formă de netezire se execută transversal, deplasând organele interne către stânga şi
dreapta, împingând cu rădăcina mâinii şi trăgând cu faţa anterioară a degetelor către noi. Dacă a treia formă
s-a executat alternativ, ultima se va executa cu ambele mâini concomitent.
 42

In masajul tonifiant, o manevră foarte importantă este ciupitul care se execută mai ales pe un
abdomen flasc.
După toate formele de frământare, se face şi fricţiunea peretelui abdominal cu pumnul sau cu vârful
degetelor. Se insistă cu această formă de fricţiune mai mult în scopul măririi motilităţii intestinale
(constipaţii).
Se poziţionează mână peste mână pornind de la fosa iliacă dreaptă, unde se află cecul (apendicele),
se apasă prin palpare uşoară până la peretele osos, după care se fac mişcări circulare profunde deplasându-ne
apoi pe colonul ascendent, transvers, descendent şi rect până la vezica urinară (din aproape în aproape).Se
execută toate formele de tapotament, rugând pacientul să-şi ridice mambrele inferioare la un unghi de 45 de
grade în aer fără a i le susţine pentru a-şi contracta musculatura abdominală, (căuş, cubital şi pumn), după
care urmează vibraţia peretelui abdominal cu toată palma (transversal sau în lungul fibrelor
musculare).Pentru organele interne, vibraţia se face ţinând mână peste mână.Masajul musculaturii peretelui
abdominal mai poate fi sedativ, unde se insistă cu neteziri, uşoare frământări şi vibraţii.Masajul se termină
cu netezirea de încheiere de 6-7 ori şi exerciţii de gimnastică medicală active, unde pacientul execută
anumite mişcări..

EXERCIŢII DE GIMNASTICĂ MEDICALĂ MIŞCĂRI ACTIVE

1. Pacientul din poziţia de decubit dorsal se ridică în şezut, fără a sprijini mâinile de pat.
2. Cu mâinile întinse se apleacă mult din poziţia şezând către vârfurile degetelor de la picioare.
 43

3. Tot din poziţie dorsală fără să se sprijine cu mâinile şi picioarele, se rostogoleşte în stânga şi în
dreapta.
4. Tot din poziţie dorsală îşi ridică picioarele la 90° şi le
coboară fără să se sprijine cu mâinile. 5. Din poziţia dorsală ridică membrele inferioare până la
45°, după care începe să facă mersul cu bicicleta sau tot
din această poziţie face foarfecă cu deschidere orizontală.
Toate aceste exerciţii au ca scop mărirea forţei musculare prin tonifierea fibrelor musculare.

Masajul ficatului şi stomacului

Masajul ficatului şi vezicii biliare se face în cazul dichineziilor biliare (vezică biliară leneşă), iar
masajul stomacului se face cu scopul întăririi musculaturii proprii (a stomacului) şi pentru o accelerare a
mişcărilor de evacuare a acestuia.
Cum se face masajul ?
După ce în prealabil am încălzit cu câteva forme de netezire şi frământare muşchii peretelui
abdominal, executăm fricţiuni cu 2 - 3 degete apropiate cu mişcări circulare, atât pe ficat, cât şi pe stomac.
Apoi vibraţia cu toată palma tot sub formă circulară pe toate organele interne.

Masajul precordial
Masajul precordial (regiunea toraco-cardiacă) întotdeauna se face de către medic pentru că maseurul
nu are de unde să cunoască ce afecţiuni are inima sau cordul.
Maseurul trebuie să cunoască bine raporturile dintre faţa anterioară a inimii şi a marilor vase de
sânge de la baza acesteia cu peretele toracic.Aceste regiuni care sunt de mare importanţă trebuie bine
cunoscute, deoarece în regiunea precordială pot fi provocate în mod reflex prin manevrele de masaj
modificări importante ale funcţiei inimii.
Marile vase de sânge de la baza inimii, adică aorta ascendentă dreaptă, vena cavă superioară şi
trunchiurile bronho-cefalice, în stânga trunchiul arterei pulmonare, pot fi influenţate de acţiunea reflexă a
masajului efectuat pe zona lor de proiecţie.
Pentru a efectua masajul regiunii precordiale, pacientul trebuie să fie în stare de relaxare musculară
cât mai completă. Pentru aceasta, pacientul se va aşeza în decubit dorsal pe o banchetă cu capul şi trunchiul
uşor ridicate faţă de planul patului, fie cu ajutorul spătarului patului, fie cu perne şi cu genunchii uşor
flectaţi.Există două tipuri de masaj precordial, în funcţie de scopul urmărit:
1. un tip de masaj excitant asupra miocardului cu scop de intensificare a funcţiei lui.
2. un alt tip de masaj este acela cu efecte de calmare şi de reducere a funcţiei miocardului, de
îndepărtare a palpitaţiilor.
l. Primul tip de masaj (de excitare a funcţiilor inimii) se face cu manewe energice începând cu
netezirile cu palma întreagă sub formă circulară tot de Ia dreapta la stânga, urmat de vibraţii puternice şi
chiar uneori cu batere cu partea cubitală a mâinii paralel cu coastele. Acest tip de masaj produce o creştere a
tensiunii arteriale când ea este coborâtă, sau uneori paradoxal, poate să scadă tensiunea arterială aducând-o
la normal prin acest masaj excitant. Un alt scop al masajului este de a regla pulsul la pacienţii care au
aritmii.
2. Al doilea tip, de calmare, se face cu manevre de netezire şi vibraţie, dar foarte uşoare (blânde)
executate mai ales către vârful inimii. Aceste manevre trebuie simţite pe partea dorsală a toracelui.
Aceste vibraţii mai putem să le executăm cu ambele mâini, (pacientul) fiind în şezut, o mână fiind pe partea
dorsală a toracelui, iar cealaltă pe regiunea precordială. Acest tip de masaj are acţiune locală asupra funcţiei
cardiace cu efecte generale bune, diminuând sensibilitatea dureroasă înjumătăţea stângă a toracelui.
Kinetoterapie şi active de inspiraţie, mână peste mâ rugând pacientul să inspire profund.
Mişcările active
- pacientul inspiră adânc cu ridicarea mâinilor prin lateral şi le coboară de-a lungul corpului în
expiraţie
- pacientul întinde mâinile înainte, flectează capul pe piept şi din această poziţie cu o inspiraţie
adâncă, face extensia capului şi întinderea braţelor lateral concomitent.
 44

Având capul flectat şi ţinând mâinile împreunate pe regiunea occipitală cu coatele apropiate către bărbie,
execută inspiraţii adânci după care face extensia capului, trăgând coatele înapoi în timpul expiraţiei.

TEHNICA MASAJULUI REGIUNII ANTERIOARE A GÂTULUI

Execuţia masajului la gâtul anterior trebuie să se facă cu atenţie deosebită deoarece în această
regiune există numeroase formaţiuni vasculare nervoase şi glandulare.
Din punct de vedere topografic, regiunea gâtului o împărţimîn:
1 - regiunea suprahioidiană
2 -regiunea subhioidiană
3 - regiunea laterală a gâtului sau sternocleidomastoidiană

1. Regiunea suprahioidiană are forma unui triunghi a cărui bază trece prin osul hioid, iar vârful este
spre bărbie. Marginile triunghiului fiind formate din ramurile orizontale ale maxilarului inferior.In această
regiune sub piele se găseşte un ţesut grăsos mai mult sau mai puţin dezvoltat în funcţie de individ, în mijloc
găsindu-se muşchiul pielosul gâtului. Mai profund se află glanda submaxilară, ganglionii limfatici, arterele
şi venele faciale. Aici maseurul se adresează planurilor superficiale, adică în zona hipodermică încărcată cu
grăsime, unde uneori pot apare ca afecţiuni lipoame difuze.
2. Regiunea subhioidiană se întinde de la furculiţa sternală până la osul hioid şi^ lateral până la
muşchii sternocleidomastoidieni. în această regiune, sub ţesutul grăsos, se află muşchii subhioidieni. Iar sub
aceştia se află laringele, traheea şi glanda tiroidă. Această regiune trebuie respectată de maseur făcând o
netezire între police şi cele patru degete urmată de vibraţie pe regiunea laringelui şi glandei tiroide.
3. Regiunea laterală a gâtului corespunde muşchilor sternocleidomastoidieni care se insera proximal
pe apofîzele mastoide, iar distal pe stern şi claviculă, dedesubtul cărora se află artera carotidă pe care o
simţim la palpare prin pulsaţia ei.Pentru această mişcare, pacientul stă cu capul uşor în extensie, începând cu
netezirea cu vârful degetelor de la apofiza mastoidă, alunecând pe
muşchii sternocleidomastoidieni până la furculiţa sternală. Frământarea o facem numai cu o singură mână
între police şi celelalte patru degete pe muşchii sternocleidomastoidieni tot de sus în jos. Se mai fac
fricţiuni la inserţia şi originea muşchilor sternocleidomastoidieni, pe şanţul posterior al acestora cu
deget peste deget pe maxilarul inferior şi stern, în general, masajul este decontracturant, de calmare, sedare a
durerilor de tip nevralgic.

Indicaţii
In nevralgii ale nervilor superficiali, cum ar fi: ramura auriculară ramura cervicală ramura
subclaviculară plexul cervical torticolis (congenital sau dobândit).

TEHNICA MASAJULUI FEŢEI

Masajul feţei se aplică atât în scopuri terapeutice, cât şi în scopuri estetice.
Reflexele declanşate printr-un masaj facial interesează numeroşi centri nervoşi, ceea ce explică
efectul deosebit de accentuat al masajului aplicat în această regiune. Pielea feţei este bogat vascularizată şi
inervată cu numeroase glande anexe, în regiunea frunţii cele sudoripare, iar pe restul feţei cele sebacee.Toate
orificiile din această regiune (pleoapă, nări, buze, conduct auditiv) sunt înconjurate de o mucoasă foarte
sensibilă.Nervii feţei sunt în parte senzitivi, în parte motori. In afară de maseteri care este un muşchi
masticator, toti muşchii sunt pieloşi cu rol de mişcare a orificiilor feţei şi de asemenea au rol deosebit în
fizionomie.Nervii motori derivă din faciali, cei senzitivi din lacrimali, ramură a oftalmicului din bucal,
ramură a maxilarului inferior şi superior care dă buchetul suborbital.Pentru a se executa un masaj general al
feţei, se execută diferite manevre, îndeosebi presiunea pornind fie din unghiul extern al orbitelor, urcând
oblic înapoi şi în sus spre regiunea temporală, apoi şi în jos spre orificiul auricular, fie din mijlocul frunţii
mergând orizontal către regiunea temporală, fie din regiunea bărbiei urcând oblic de-a lungul obrajilor către
ureche şi către unghiul extern al ochiului şi regiunea temporală, precum şi orizontal de-a lungul maxilarului
inferior către ceafa.
 45

Masajul capului în întregime Se începe cu masajul cefei urmat de masajul frunţii sub formă de
netezire, eventual şi vibraţie. In continuare, se aplică manevre de frământare asupra suprafeţei craniului, sub
formă de geluire uşoară cu pulpa degetelor 2, 3 şi 4, pornind de la marginea regiunii păroase şi mergând
către creştet, la început către regiunea mediană, apoi pe părţile laterale (retro-auriculară). Apoi se execută
fricţiunea pe aceleaşi direcţii cu degetele 2 şi 3 şi se încheie cu netezirea.

MASAJUL TORACELUI
Delimitare. Cavitatea toracică este delimitată la partea superioară de un plan oblic care trece prin
apofîza spinoasă C7 şi prin marginea superioară a sternului, iar în partea inferioară este separată de cavitatea
abdominală prin intermediul diafragmei, căreia îi corespunde apendicele xifoid şi posterior apofîza spinoasă
T12 sau D12.Toracele anterior este mai scurt, corespunzând lungimii sternului, iar posterior este mai lung,
corespunzând coloanei dorsale de la Dl la D12. Din punct de vedere al massoterapiei, partea anterioară şi
părţile laterale ale toracelui prezintă interes luate împreună, iar partea dorsală a toracelui de obicei este
masată împreună cu regiunea lombo-sacrată sau cu regiunea cervicală.
Masajul părţi anterioare a toracelui interesează mai multe regiuni, fiecare având importanţa ei
deosebită, cum ar fî regiunea sternală şi pectorală, situată anterior şi lateral. Sternul este acoperit de un
tegument subţire şi mai puţin mobil. Pe regiunea costală,^tegumentul este uşor aderent de planurile
subadiacente. între claviculă şi stern, de ambele părti, se află muşchii cei mai voluminoşi ai regiunii
anterioare a toracelui, muşchii marii pectorali, care acoperă ii pectorali. La bărbaţi, mai ales la cei care
practică o muncă manuală sau diferite sporturi, masa pectoralilor este foarte reliefată.
Tehnica masajului
Se începe masajul cu netezirea de introducere de 5 -7 ori, pacientul fiind invitat să stea culcat pe un
pat sau în şezut, cu un cearşaf în jurul abdomenului, lăsând descoperită numai regiunea
pectoralilor.Netezirea pectoralilor se face în direcţia fibrelor lui musculare, mergând de la apendicele xifoid
în sus către mijlocul claviculei, apoi spre umăr şi spre axilă.Netezirea intercostală se face cu degetele
depărtate, mulându-ne pe fiecare coastă în parte, plecând de la nivelul sternului şi continuând apoi pe
laterale, făcând terminaţia în aer.Urmează frământarea, care se execută cu o mână cu două şi în contratimp
pe toată suprafaţa musculară.Se mai fac geluiri, fricţiuni în spaţiile intercostale, tapotament cu toate formele,
căuş, cubital şi pumn, vibraţia cu palma întreagă şi netezirea de sfârşit (de 7 - 8 ori).
Trebuie subliniat faptul că aceste manevre mai intense de masaj se adresează numai persoanelor de
sex masculin.La persoanele de sex feminin nu se execută manevre de masaj dure pe regiunea mamară,
pentru că acestea pot să producă leziuni prin zdrobirea acinilor glandulari, care mai târziu favorizează
apariţia unor tumori (ca de exemplu cancerul mamar). Singurele manevre permise sunt netezirile blânde şi
fricţiunile care se execută subclavicular cu deget peste deget.Trebuie amintit faptul că regiunea mamară face
obiectul unui tip special de masaj - masajul estetic.

MASAJUL GENERAL
Masajul general reprezintă masajul somatic sau cum îl mai numim al ţesuturilor de la suprafaţa
corpului.
Masajul general constă în prelucrarea corpului într-o ordine bine stabilită a tuturor regiunilor şi
segmentelor anatomice ale organismului.Masajul general după timpul de execuţie se clasifică in:
1. masaj general extins, unde prelucrăm toate regiunile amănunţit, încheind cu kinetoterap ia, care
durează l oră - l oră şi jumătate.
2. masaj general redus, unde timpul de execuţie al tuturor regiunilor corpului poate să varieze de la 8 -
10 minute până la 30 - 60 de minute, în funcţie de scopul urmărit în tratamentul afecţiunii respective a
pacientului.
1. Masajul general extins
Ordinea de execuţie a regiunilor organismului în masajul general extins cea mai des întâlnită este
următoarea: mai întâi se execută partea posterioară a organismului, pacientul fiind aşezat în poziţie ventrală
pe o canapea, începând cu regiunea dorsolombo-sacrată 8-10 minute (maxim), apoi continuăm cu membrele
inferioare (posterior, cu tot membrul inferior o dată) 7-8 minute, după care întoarcem pacientul în poziţie
dorsală şi lucrăm partea anterioară a membrelor inferioare 7-8 minute, apoi abdomenul 5-6 minute, după
 46

care toracele anterior la bărbaţi.După care pacientul este aşezat în şezut, (dacă poate), şi i se lucrează
cervicalul 6-7 minute şi membrele superioare (ambele) 10 minute (cu aproximaţie, nefiind stas).După
terminarea regiunilor de masat se face kinetoterapie, ajungând la 90 de minute.Masajul general extins are o
acţiune tonifiantă asupra musculaturii aparatului locomotor, a întregului organism, îmbunătăţind respiraţia
prin mărirea capacităţii pulmonare şi acţiune asupra organelor interne.In masajul extins se aplică toate
manevrele de masaj insistând cu frământarea şi tapotamentul.
2. Masajul general redus
Masajul general redus se execută pornind de la partea distală a membrelor inferioare posterior
ajungând până la ceafă. După care se lucrează partea anterioară, plecând tot de jos în sus şi apoi lucrăm
membrele superioare cu ceafa deodată.Manevrele cu care se insistă în masajul general redus sunt:
-neteziri uşoare,
-frământări cu o mână şi în special geluire,
-fricţiune la articulaţiile principale (genunchi, şold, umăr, ceafă) accentuând cu vibraţia.
 47

BIBLIOGRAFIE
1. Buluş, Liviu, Dragu Lidia. Celulita. Editura Silvy, Bucureşti 2001.
2. Buluş, Liviu, Ilincescu Minai. Reflexologia - o speranţă pentru fiecare. Editura Silvy, Bucureşti 2001.
3. Buluş, Liviu. Enciclopedia terapiilor complementare. Editura Mentor Macro, Bucureşti 2003
4. Buluş, Liviu. Masajul terapeutic, clasic suedez. Editura Silvy, Bucureşti 2001.
5. lonescu, Adrian. Masajul. Bucureşti, 1940
6. Ivan, Sabin. Presopunctura. Editura Medicală, Bucureşti 1970

Vă mulţumim că aţi ales ca furnizor de formare profesionala firma noastră

MAR ANCA COMPANY SRL

TEL 0724 395 645 FAX 021 3211789