Piciorul stramb varus equin congenital la copil.

Este cea mai frecventă formă de picior strâmb congenital (85%). Mai frecvent
sunt afectați băieții. Este cel mai frecvent bilateral, rar unilateral. Este acceptată mai
mult teoria embriologică pentru că aseamană acest tip de picior cu piciorul embrionului
din săptămânile 5-12 de sarcină; se presupune că are loc mai întâi o oprire în dezvoltare
a musculaturii, apare un dezechilibru muscular, care duce deja din viața intrauterină la
o malpoziție a sceheltului piciorului. La naștere scheletul este încă format normal,
doar poziția elementelor osoase unul față de celălalt este anormală, picior strâmb
congenital de poziție; în timp prin solicitare se instalează piciorul strâmb congenital
fixat.

Tabloul clinic:
- este o malformație complexă ce cuprinde: - piciorul este în extensie→picior equin;
- supinația piciorului (în special retropiciorul este în varus accentuat);
- antepiciorul este în flexie mai accentuată față de retropicior→picior scobit;
- antepiciorul este în adducție față de retropicior;
- pe partea externă a piciorului părțile moi sunt foarte intinse;
- pe partea plantară și medială (în concavitate) elementele sunt scurtate;
- musculatura gambei este hipotrofică încă de la naștere; relieful muscular este împins
către proximal, astfel încât gamba ia aspect de “gambă în băț de chibrit”;
- apare un dezechilibru muscular accentuat: hipotonie pe extensori, pe peronierul scurt
și pe perionierul lung; hipertonie pe tricepsul sural, pe tibialul posterior, pe flexorii
degetelor.

Tratament
Este bine să se înceapă imediat după naștere, fiind o urgență ortopedică neonatală
(evoluția spre rigidizare este foarte rapidă). În a 4-5-a zi de la naștere poziția piciorului
se corectează printr-o serie de manevre (mai întâi varusul și ADD și apoi equinul,
câteodată se apelează la chirurgie). Piciorul se fixează apoi cu un aparat gipsat, care la
început este menținut doar 3-4 zile, urmând ca odată cu creșterea în varstă să se
mărească perioada de imobilizare (care nu va depăși 2-3 săptămâni pentru a nu
produce leziuni tegumentare). Între imobilizări se face masajul musculaturii gambei și
piciorului (se fac mobilizări ale tuturor articulațiilor). Tratamentul se poate considera
încheiat când există o formă normală a piciorului cu sprijin normal și când flexia
pronatorilor este egală cu flexia supinatorilor.
 Tratament funcțional kinetic
Se bazează pe mobilizarea activă sau pasivă frecventă și repetată cu asocierea unor
metode de contenție: imobilizarea cu fașă elastică de bumbac, sau benzi adezive
hipoalergice. Manipulările sau mobilizările au ca scop asuplizarea piciorului, întinderea
părților moi retractate. Ele trebuie să fie prudente și nu dureroase. Pielea este fragilă,
iar scheletul osos maleabil, ceea ce-l expune la leziuni de zdrobire, în principal pentru
corpul talusului, dar și pentru cartilajele de creștere ale articulației tibio-tarsiene. Toate
mișcările trebuiesc făcute prin tracțiuni lejere pentru a deschide articulațiile.

Kinetoterapia pasivă: Kinetoterapia pasivă cuprinde mobilizările ce trebuiesc efectuate

de către un kinetoterapeut care trebuie să întindă structurile retractate și decuaptarea
suprefețelor articulare care forțează piciorul zdrobind structurile cartilaginoase.

Kinetoterapia activă: Kinetoterapia activă este asigurată prin stimularea musculară a

mușchilor deficitari, adică ai mușchilor peronieri. Stimularea activă a mușchilor
extensori ai degetelor și a peronierilor laterali reprezintă un element de prognostic
favorabil, aceasta fiind obținută prin zgârierea marginii externe a piciorului cu o periuță
de dinți.

Masajul: Se folosește masajul gambei și al piciorului în perioadele dintre imobilizări, dar

și în primele săptămâni ale tratamentului când tegumentele sunt foarte ușor maleabile
și tratamentul kinetic poate fi periculos; se efectuează câte 2-3 ședințe / zi, piciorul
aducându-se în poziție normală, sau chiar în hipercorecție.

Metoda mixta: Tehnica Robert Jones, reluată de Simons și Tachdjian, constă în

mobilizarea pasivă începută de la naștere din 4 în 4 ore timp de 10-15 zile în condiții de
spitalizare. Perioadele de manipulare alternează cu cele de imobilizare gipsată în poziție
de corecție maxima.

Metoda Ponsetti: Tehnica Ponseti presupune imobilizarea cu gips timp de 5 săptămâni

și manipularea timp de 1-2 minute a piciorului prin masaj, după care se aplică din nou
gips de la baza coapsei pănâ la vârful degetelor, cu genunchiul la 90 -100 . Gipsul este
schimbat la o săptămână, timp în care se face corecția progresivă a deformărilor.
Primul gips are un aspect paradoxal, părând să agraveze deformarea → gipsul
„anticavus” este însă cel mai important pentru corecție.
După 9 săptămâni de gips, se fixează o orteză de abducție. Orteza trebuie purtată 23 de
ore pe zi în primele 3 luni, urmând ca, până la vârsta de 3-4 ani, aceasta să fie purtată
doar în timpul somnului. Renunțarea la orteză implică recidiva bolii cu până la peste
80%, fiind indispensabilă reușitei unui tratament complet.