Logistica aprovizionarii si desfacerii

1. LOGISTICA APROVIZIONARII SI DESFACERII

Stocurile într-un sistem de producţie

În activitatea curentă a agenţilor economici apar probleme operative de producţie, de

planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în aşa fel încât ele să corespundă unui anumit scop,
de exemplu: un program de producţie realizat cu beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât mai mici
sau într-un timp cât mai scurt etc.
Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv:
beneficii unitare, coeficienţi tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri
specifice etc., se pot formula probleme care să ţină seama de scopul agenţilor economici atunci
când porneşte procesul tehnologic.
Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu
cheltuieli minime a stocurilor de materii prime şi materiale în procesul de producţie, sau a
stocurilor de produse finite şi bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a mărfurilor.
STOCURILE reprezintă cantităţi de resurse materiale sau produse (finite sau într-un stadiu
oarecare de fabricaţie) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unităţilor economice într-un
anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei utilizări
ulterioare.
Pe perioada respectivă resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt
neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat
negativ).
Stocul este o rezervă de material destinat să satisfacă cererea beneficiarilor, aceştia
identificându-se, după caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricaţie
(stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de întreţinere (articole de consum
curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de după vânzare (piese detaşate).
Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare
a naturii economice a acestuia, ci şi pentru că realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile,
concretizate în afectarea unor importante spaţii de depozitare-păstrare, de utilaje pentru transport-
depozitare, de fonduri financiare etc.
Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre care
esenţială este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare. O problemă de teoria
stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi controlată şi există cel puţin o
componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte.
Evoluţia nivelului stocului este interesantă din două puncte de vedere:
a) din punctul de vedere al producătorului, care este preocupat de valoarea medie a
nivelului stocului, deoarece această valoare permite cunoaşterea imobilizării totale a stocului şi
scopul producătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;
b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut imediat,
apreciază că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului
va fi reducerea la minim a riscului de ruptură de stocuri.
Aceste două puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptură de stocuri nu sunt
reduse decât dacă imobilizările sunt foarte mari. Este deci necesar să se stabilească un echilibru,
obiectivul conducerii stocului constând în căutarea acestui echilibru.

1
 Importanţa stocurilor în procesul de producţie

Procesul de producţie propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de perturbaţii cum ar
fi: instabilitatea personalului, prezenţa rebuturilor, existenţa timpilor morţi datoraţi defectării
utilajelor etc.
În felul acesta, producţia devine un rezultat aleator al unei combinaţii de fenomene care au
loc în conformitate cu legile probabilităţii. Nici un proces de producţie nu e fiabil dacă este supus
direct acţiunii perturbatoare a parametrilor ce apar în mod aleator. Este deci absolut necesar de a
elimina aceste influenţe directe, adică să se deconecteze sistemul de la fluctuaţiile externe.
Elementul care asigură deconectarea şi care joacă rolul de tampon, de amortizor al variaţiilor îl
reprezintă stocurile.
Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta
incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în
teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de
recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.
Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv, să se
recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura
ritmicitatea producţiei materiale şi a consumului.
Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor factori care le
condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi scopul constituirii. Între
aceştia amintim:
 contradicţia dintre specializarea producţiei şi caracterul nespecializat al cererii;
 diferenţa spaţială dintre producţie şi consum;
 caracterul sezonier al producţiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor
producţia este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situaţia
este inversă;
 periodicitatea producţiei şi consumului, a transportului;
 necesitatea condiţionării materialelor înaintea intrării lor în consum;
 punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionare-transport sau faţă de
factorii de forţă majoră (stare de necesitate, calamităţi naturale, seisme, caracterul deficitar
al resurselor);
 necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau
consum al materialelor (recepţie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea
loturilor de livrare, pregătirea materialelor pentru consum ş.a.m.d.);
 necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

Ţinând seama de această dublă influenţă a procesului de stocare, este necesară găsirea de
modele şi metode în vederea formării unor stocuri, care prin volum şi structură, să asigure
desfăşurarea normală a activităţii din economie, dar în condiţiile unor stocări minim necesare şi a
unor cheltuieli cât mai mici.
Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură certitudine,
siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a producţiei şi ritmicitatea desfacerii rezultatelor
acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu cel al
producţiei, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură sincronizarea cererilor
pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.
Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:
 investirea unei părţi din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare;
 capitalul investit în stocuri e uşor de evidenţiat;
 asigurarea desfăşurării neîntrerupte a procesului de producţie;
2
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

 asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este

întotdeauna posibilă şi eficientă din punct de vedere economic;
 comenzile onorate de către furnizorii din alte localităţi nu pot fi introduse imediat în
procesul de fabricaţie;
 anticiparea unei creşteri a preţurilor (exceptând speculaţiile) etc.

1.1. Definirea stocului

Stocul reprezintă o rezervă de bunuri destinată vânzării sau aflată în circuitul de producţie.
El serveşte la asigurarea stabilităţii relative a activităţilor din întreprindere.
Este posibil ca stocul să fie menţinut la un nivel scăzut, prin aprovizionări frecvente şi în
loturi relativ mici. În asemenea cazuri pot apărea discontinuităţi în derularea activităţilor din
întreprindere.
În general, dacă stocurile sunt mici, pot apărea întârzieri inacceptabile în satisfacerea
comenzilor.
Din contră, dacă stocurile sunt prea mari, deşi se asigură o cadenţă bună a activităţilor
interne, se produc imobilizări de capital circulant, care pot deveni inadmisibile.
Ţinând cont de cele două situaţii extreme, conducerea întreprinderii trebuie să găsească o
linie de mijloc. Adică, pentru un volum raţional de imobilizări băneşti în stocuri, să se asigure o
ritmicitate satisfăcătoare a activităţilor din organizaţie.
Programarea şi conducerea stocurilor reprezintă o funcţie managerială critică. De calitatea
acestei funcţii depinde fluxul numerarului, relaţiile cu beneficiarii, profitul organizaţiei.

1.2. Categorii de stocuri

Stocurile se clasifică corespunzător scopurilor pentru care sunt folosite. Cele mai
cunoscute categorii sunt următoarele:
 Materii prime şi materiale. Acestea sunt bunuri achiziţionate de firmă în forme ce
urmează a fi prelucrate pentru obţinerea produselor finite. De exemplu, ţiţeiul, minereul de fier,
lemnul sau diferite semifabricate de uz general (laminate, fire naturale sau sintetice pentru ţesături
etc.).
 Producţia neterminată. Toate materialele asupra cărora s-au efectuat operaţii de
prelucrare, dar care nu au ajuns în formă finită în care pot fi vândute, fac parte din această
categorie.
 Produsele finite. Acestea sunt produse terminate, depozitate temporar în aşteptarea
expedierii sau vânzării.
 Stocuri în consignaţie. Acestea sunt constituite din mărfuri care aparţin producătorului
şi care se află temporar în consignaţie la dispoziţia celui care le tranzacţionează sau le vinde cu
amănuntul.
 Piese de schimb. Această categorie de stocuri este formată din piese utilizate pentru a
menţine în stare de funcţionare echipamentele pe care întreprinderea le vinde sau cu ajutorul
cărora îşi prestează serviciile.
 Materiale de ambalaj. Acestea sunt stocuri formate din unităţi de ambalare a
produselor finite: containere, recipienţi, etichete şi alte produse similare. Ele sunt încadrate într-o
grupă separată de stocuri mai ales în cazurile în care au o pondere importantă în costul produsului
livrat.

3
 1.3. Costuri de menţinere a stocurilor

Orice stoc necesită costuri de depozitare şi întreţinere. De obicei, aceste costuri se exprimă
ca procent din valoarea totală a stocului.
Cheltuielile anuale pentru întreţinerea stocurilor sunt, în medie, de 25% din valoarea lor.
Aceste cheltuieli sunt determinate de patru cauze principale: uzura morală, dobânzile,
amortizarea şi depozitarea însăşi.
 Uzura morală. Fiecare unitate economică îşi asumă un anumit risc legat de uzura
morală a produselor aflate în stoc.
De exemplu, unele repere stocate pot deveni uzate moral, ca urmare a schimbării modelelor
produselor finite.
Oricât de riguros ar fi sistemul de dimensionare şi de control al stocurilor, cantităţile
necesare nu pot fi stabilite cu precizie absolută.
Organizaţiile economice bine conduse reexaminează periodic stocurile aflate în surplus şi
dispun lichidarea lor, într-un fel oarecare.
Ca regulă generală, nu trebuie să se ţină niciodată în stoc materiale care nu sunt de utilitate
imediată .
Cu toate acestea, este foarte greu de eliminat în totalitate cheltuielile generate de uzura
morală.
În general, aceste cheltuieli pot ajunge până la 10% din valoarea anuală a stocurilor.
Totuşi, anumite organizaţii economice, printr-o bună gospodărire a stocurilor, pot diminua
aceste cheltuieli până la nivelul de 1…2%.
 Dobânzile. Stocurile afectează una dintre categoriile de bunuri cu cea mai largă utilitate
şi anume, banii.
Fiecare întreprindere dispune de o sumă limitată de bani; din aceasta trebuie să-şi satisfacă
proprietarii şi creditorii şi, în plus, să obţină beneficii cât mai mari.
Niciodată capitalul disponibil nu este suficient de mare, ca o parte din el să fie imobilizat
în stocuri, fără a genera costuri suplimentare.
Se estimează că, în anumite ţări, dobânda ce ar putea fi câştigată, dacă banii imobilizaţi ar
intra în circuitul bancar, este de ordinul cheltuielilor guvernamentale. Pe de altă parte, aceşti bani
imobilizaţi ar putea fi plasaţi în acţiuni din care s-ar obţine substanţiale dividende anuale.
 Amortizarea. În mod obişnuit, prin amortizare se înţelege diminuarea, printr-un proces
oarecare, a valorii unui activ.
În cazul stocurilor, amortizarea este determinată de cauze cum sunt degradările din timpul
depozitării sau transportului, oxidarea, evaporarea etc.
Cota de amortizare este în funcţie de tipul stocului, de modul de depozitare, precum şi de
politica generală a stocurilor din organizaţia economică. Nivelul normal al cotei de amortizare
(depreciere) este de circa 5% din valoarea anuală a inventarului.
 Depozitarea. Aceasta este una dintre cauzele cele mai evidente ale cheltuielilor pe care
le necesită stocurile. Aceste cheltuieli cuprind mai multe categorii.
- cheltuieli pentru întreţinerea depozitelor şi magaziilor;
- cheltuieli pentru salariile personalului ce lucrează în spaţiile de depozitare;
- cheltuieli legate de operaţiile de depozitare şi transfer al obiectelor depozitate;
- cheltuieli fiscale şi de asigurare.
Cheltuielile de depozitare diferă foarte mult în funcţie de materialele depozitate şi de
utilităţile de depozitare folosite. În general, aceste cheltuieli sunt egale cu cel puţin 4% din
valoarea materialului depozitat.
Costul de menţinere a stocurilor poate fi destul de mare, pentru anumite categorii de
stocuri aceste costuri sunt după cum urmează:
4
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

Cauze Procent din valoarea

anuală a stocului
Uzura morală........................................................10%
Dobânzi..................................................................6%
Amortizare.............................................................5%
Depozitare..............................................................4%
TOTAL 25%

1.4. Structura stocurilor

Investiţiile făcute în stocuri pot servi unui scop numai dacă nivelul stocurilor este optim.
Stocurile supradimensionate reprezintă o investiţie nerentabilă. De aceea, foarte mulţi
conducători de întreprinderi militează pentru diminuarea acestor investiţii.
Este însă tot atât de adevărat, deşi nu întotdeauna recunoscut, că stocurile subdimensionate
pot fi tot atât de costisitoare.
Orice conducător doreşte să dispună de un criteriu obiectiv prin care să-şi asigure
dimensionarea stocurilor.
De obicei, în stocuri intră un număr foarte mare de materiale şi repere.
Nu este neobişnuit ca în unităţile de desfacere cu ridicata (en-gros) să se găsească zeci sau
chiar sute de mii de sortimente.
În unităţile de desfacere cu amănuntul (en detail), sortimentele depozitate în stoc sunt de
ordinul sutelor, dar pot ajunge şi la ordinul miilor sau chiar al zecilor de mii, dacă se iau în
considerare diferitele dimensiuni şi culori.
O astfel de diversitate poate da impresia că analiza stocurilor întâmpină dificultăţi
deosebite.
Din fericire există o metodă relativ simplă de a clasifica sortimentele astfel încât analiza să
se poată efectua cât mai uşor.
Baza acestei metode constă în alcătuirea unei liste, cunoscută sub numele de distribuţie
după valoare.
În această listă poziţiile înregistrate sunt în ordinea descrescătoare a valorilor cantităţilor
consumate sau vândute anual.
Metodologia de lucru este următoarea:
a) Se calculează volumul valoric anual al vânzărilor (sau consumului) pentru fiecare
poziţie din stoc. Aceasta se face înmulţind costul unitar cu numărul de unităţii vândute (sau
consumate) în fiecare an. Apoi se sortează poziţiile în ordinea descrescătoare.
b) Se imprimă o listă a poziţiilor astfel ordonate, care conţine codul sortimentului,
numărul de unităţi vândute anul, costul unitar şi volumul anual, corespunzător desfacerilor sau
consumului.
c) Pornind de la începutul listei, se calculează, progresiv, poziţie cu poziţie, totalul valorii
desfacerilor (sau consumului) şi al valorii stocurilor.
d) Se calculează şi se imprimă, pentru fiecare poziţie, procentele faţă de totalurile
respective ale valorilor cumulate (până la aceea poziţie inclusiv) ale stocurilor şi ale desfacerilor.
Aceste procente sunt necesare, de fapt, numai pentru câteva poziţii şi pot fi calculate uşor.

5
 Ca situaţie tipică, se va constata că un număr relativ mic de sortimente deţin o pondere
importantă în valoarea consumului (sau desfacerilor) organizaţiei.
De exemplu sunt situaţii în care 1% din numărul sortimentelor are o pondere de 15% din
volumul consumului (sau desfacerilor). Sau primele 5% dintre sortimente pot constitui 40% din
volumul desfacerilor.
Continuând în această manieră, se poate descoperi că primele 20% dintre sortimente pot
acoperi până la 80% din volumul desfacerilor.
În ipoteza că 60% dintre sortimentele constituie 95% din volumul desfacerilor, rezultă,
implicit, că celelalte 40% poziţii contribuie numai cu 5%.
Multe cadre de conducere sunt surprinse de aceste date. Cu toate acestea, realitatea arată că
asemenea proporţii se regăsesc practic întotdeauna în structura oricărui stoc.
Astfel spus, câteva poziţii importante au pondere hotărâtoare în volumul desfacerilor,
importanţa celorlalte fiind minoră.
Pentru diminuarea eforturilor de conducere a stocurilor trebuie să se ţină seama tocmai de
acest aspect.
Evitând concentrarea atenţiei pe prea multe poziţii lipsite de importanţă, se realizează,
implicit, economii considerabile de timp şi de bani.

1.5. Analiza ABC

Această analiză se face cu scopul de a da reperelor aflate în stoc o atenţie proporţională cu

importanţa lor.
Importanţa unui sortiment este determinată de următoarele criterii :
- valoarea cantităţilor utilizate într-o perioadă de timp;
- intervalul necesar pentru refacerea stocurilor descompletate;
- cheltuielile pe care le implică discontinuitatea datorată ruperii stocurilor.
În fapt, aşa cum s-a arătat, numai un mic procent din numărul sortimentelor aflate într-o
magazine sau depozit formează cea mai mare parte a consumului.
Acestea sunt considerate sortimente de clasă A.
Pentru astfel de sortimente trebuie acordată o atenţie deosebită menţinerii unor evidenţe
exacte ca şi asigurării continuităţii stocului.
Reperele din categoria B sunt cele care au o importanţă mijlocie şi cărora li se acordă o
atenţie normală.
Categoria C este alcătuită din repere cu importanţă foarte mică. De obicei, mai mult de
jumătate din numărul sortimentelor aflate în stoc fac parte din această categorie.
Înţelegând importanţa celor trei categorii (A, B, C) în activitatea de programare şi
conducere a stocurilor, o seamă de organizaţii au reuşit diminuări substanţiale ale cheltuielilor
pentru asemenea activităţi.
Repartizarea articolelor din stoc în cele trei clase A, B, C corespund legii lui Pareto (fig.
15.1).
Este clar că analiza ABC este o urmare firească a distribuţiei după valoare a sortimentelor
aflate în stoc.
Curbele determinate experimental diferă de curba teoretică (fig. 15.1).
Ca urmare, repartizarea reperelor în cele trei clase A, B, C se face după valorile raportului
de discriminare:
Lungimea segmentului AC
RD  ,
Lungimea segmentului AB
după cum urmează:

6
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

Valoarea raportului RD Clase de repartiţie [%]

A B C
0 ,9  RD  1 ...................... 10 10 80
0 ,85  RD  0 ,9 ...................... 10 20 70
0 ,75  RD  0 ,85 ...................... 20 20 60
0 ,65  RD  0 ,75 ...................... 20 30 50
RD  0 ,65 ...................... Neinterpretabil (toate articolele
au aceeaşi importanţă)
100

B
80
Valoarea cumulată a criteriului [%]

C
60
curba teoretică
curba experimentală
40

20

A
0
Cumul de articole [%]
0 20 40 60 80 100
A B C

Fig. 15.1

1.6 Comportamentul stocului

1.6.1. Evolutia teoretica a stocului

Pentru o analiza teoretica a evolutiei stocului vom trata cazul in care exista un singur articol ceea
ce ne permite sa punem mai usor in evidenta comportamentul stocului.

Astfel avem sa analizam cazul ideal in care:

- consumul este regulat;
- termenul de livrare este respectat.

In acest caz evolutia stocului este usor de reprezentat (fig.1):

7
 Cantitatea in stoc
Intrari in stoc

Iesiri din stoc Tr = timpul de reaprovizionare

Tr

timp

fig.1

1.6.2. Ruptura stocului

In practica, situatia teoretica evocata mai sus, nu este frecventa in firmele de productie si
sintem confruntati cu situatii dificile antreneaza lipsuri sau asa numitele rupturi de stoc.

16.2.1 Prelungirea timpului de reaprovizionare ( Tr )

Practica demonstreza ca Tr nu este niciodata exact. In functie de produsul propriu zis, el

depinde de furnizor si organizarea acestuia . Astfel modificarea lui Tr va duce la modificarea alurii
evolutiei teoretice dupa cum este prezentata in graficul de mai jos (fig.2):

Cantitatea in stoc
Intrari in stoc

Consum din stoc

Tr Var(Tr)

timp

Ruptura stocului

fig. 2

Daca notam cu “ var(Tr ) “ – variatia temenului de reaprovizionare exprimata in unitatea de timp ;

“ Cper ” – consumul in unitatea de timp, putem calcula cantitatea lipsa (Qm ) in cazul cresterii lui
Tr ( 1 ) :
Qm = Cper * Var ( Tr ) (1)

1.6.2.2 Cresterea consumului

Adesea consumul depinde de un calcul mediu aplicat unei perioade mai mult sau mai putin
recenta sau semnificativa pentru viitor. Astfel consumul poate varia sensibil pe periaoada Tr si ne
vom confrunta cu o alta ruptura de stoc dupa cum urmeaza ( fig. 3):

8
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

Cantitatea din stoc

Intrari in stoc
Consum din stoc
Tr

Variatia consumului

timp
Qm

Ruptura stocului

fig. 3

Trebuie determinat daca acesta crestere a consumului este de durata sau nu si aceasta inaintea
luarii unei decizii de aprovizionare functie de consum. Astfel exista mai multe situatii in care
ruptura de stoc este legata de variatia consumului : pierderi, rebuturi, consum neprevazut etc.

1.6.2.3 Remedierea rupturilor

Pentru a evita inconvenientele ce decurg din aceste lipsuri, se ceeaza un stoc suplimentar in
scopul acoperirii riscurilor : stoc de securitat ( siguranta ) ( fig. 4 ).

Cantitatea din stoc

Var(Tr )
Intrari in stoc

Tr Tr

Stoc de securitate timp

Fig.4

Acest demers antreneaza o crestere a volumului in stoc si a imobilizarilor financiare. Stocul

de securitate trebuie calculat in functie de nivelul de protectie dorit.

9
 1.7. Sistemul de conducere a stocurilor

Acest sistem (fig. 15.2) este alcătuit din următoarele subsisteme de bază: prognoză,
urmărire şi lansare.
 Subsistemul de prognoză se axează pe precizarea condiţiilor în care trebuie lansate
comenzile (momente şi cantităţi).
 Pentru a şti în ce moment trebuie să se lanseze comanda, este necesar să se prevadă
ritmul utilizării fiecărui reper. Pentru a sesiza din timp schimbările ritmurilor de utilizare,
prognozele se întocmesc relativ frecvent, de obicei odată pe lună sau de două ori pe lună.
 Subsistemul de urmărire se axează pe controlul stocurilor pentru a verifica dacă
situaţia efectivă a acestora justifică lansarea comenzilor.
Dacă stocurile disponibile acoperă încă satisfăcător necesarul, nu se lansează comanda.
Urmărirea stocurilor trebuie făcută riguros, dat fiind consumul permanent din stoc.
Nu este neobişnuit ca, pe lângă operaţiile de urmărire efectuate săptămânal, sau chiar de
două ori pe săptămână, la unele repere să se controleze situaţia stocului după fiecare eliberare din
magazie.
 Subsistemul de lansare a comenzilor se axează pe stabilirea cantităţilor de comandat,
ţinând seama de evoluţia consumurilor şi a costurilor.
Strategia de lansare a comenzilor trebuie să asigure un nivel minim de cheltuieli pentru
aprovizionare şi stocare.

1.8. Stocul mediu

Stocul mediu, notat cu m, este o mărime deosebit de importantă, a cărei cunoaştere este
indispensabilă în programarea şi conducerea stocurilor.
Determinarea precisă a stocului mediu de face cu dificultate. Ideal, ar trebui să se cunoască
funcţia analitică de evoluţie a stocului, S(t), pe intervalul de timp [0,  ] - fig. 15.3. În ipoteza că s-
ar cunoaşte această funcţie, stocul mediu se poate determina cu relaţia:

1
m
  S ( t )dt (15.1)
0
În practică, se aproximează curba de evoluţie a stocului (fig. 15.4) şi astfel se pot utiliza
relaţii mai simple.

10
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

Prognoze Date recente

anterioare despre reper

Calculul noii prognoze

SUBSISTEMUL
PROGNOZǍ Stabilirea momentului de lansare a
comenzii

Balanţa Fişierul
momentelor
reperului
de lansare

SUBSISTEMUL
URMǍRIRE
Este momentulul să
se comande?

Notă de
Cât?
aprovizionare DA NU

Fişierul Calculul
SUBSISTEMUL cantităţiilor cantităţiilor
LANSARE comandate comandate
COMENZI
Fig. 15.2

S(t)
S(t) S1

S2

θ t θ t
Fig. 15.3 Fig. 15.4

Evoluţia în scară, ce corespunde în realitate ieşirilor din stoc, se aproximează cu o dreaptă

a cărei ecuaţie este:
11
 S2  S1
S( t )  t  S1 (15.2)

Dacă se ia ca exemplu S1=100, S2=10 şi θ =15 rezultă:
S ( t )  6 t  100
Aplicând relaţia (15.1) se calculează stocul mediu:
15
1
15 0
m ( 6 t  100 )dt  55 (15.3)

Acelaşi rezultat s-ar fi obţinut pentru stocul mediu şi făcând semisuma celor două stocuri –
iniţial şi final.
Cu toate acestea, relaţia de calcul cu semisuma stocurilor trebuie utilizată cu precauţie, cu
deosebire în cazul în care activitatea prezintă iregularităţi (de exemplu, consum sezonier).
Un calcul numeric mai complex, însoţit de reprezentările grafice aferente, se prezintă în
cele ce urmează.
 Starea stocului :
- la 31 decembrie, 0 unităţi;
- la 30 aprilie, 10 unităţi;
- la 31 octombrie, 26 unităţi;
- la 31 decembrie, 18 unităţi.
 Intrări în stoc:
- la 1 ianuarie, 110 unităţi;
- la 1 mai, 60 unităţi;
- la 1 noiembrie, 124 unităţi.
Reprezentarea grafică a evoluţiei stocului este dată în figura 15.5 iar graficul curbelor
cumulate de intrări şi ieşiri este dat în figura 15.6.

T1 T2 T3 t [luni]
Fig. 15.5

12
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

300 294

250
Stoc cumulat

200 170
Cumulul ieşirilor din stoc
150
110 Cumulul intrărilor în stoc
100

50

0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
t [luni]

Fig. 15.6

Pentru a calcula media stocului m trebuie observat că fiecărei perioade T1, T2, T3 (fig.
15.5) îi corespunde un stoc mediu propriu m1, m2, m3.
Astfel, stocul mediu m se calculează cu relaţia :
Tm T m Tm
m 1 1  2 2  3 3 (15.4)
  
Introducând valorile numerice, se obţine :
4 110  10 6 70  26 2 150  18
m       58 (15.5)
12 2 12 2 12 2

1.9 Sisteme de lansare a comenzilor

Dacă se notează cu D cantitatea anuală necesară, exprimată în unităţi fizice, q, cantitatea ce

trebuie comandată la un anumit moment dat, exprimată tot în unităţi fizice şi cu n frecvenţa
lansării comenzilor, cele trei mărimi sunt legate prin relaţia:
D  qn (15.6)
Sistemele de lansare a comenzilor au la bază ideea că, dacă unul dintre elementele q sau n
este variabilă independentă, celălalt devine variabilă dependentă.
Astfel se pot imagina două sisteme de lansare a comenzilor:

a) Sistemul cu reaprovizionare constantă

În acest caz se pune problema determinării variabilei q care, odată determinată, va rămâne
constantă.
Presupunând că reaprovizionarea nu comportă întârzieri, iar stocul de securitate este nul,
într-o primă aproximare, sistemul poate fi schematizat ca în fig. 15.7.

Nivelul
stocului
q

0 t1 t2 t3 Timp
13
 Fig. 15.7

Se poate observa faptul că q este constant, iar n aleator. Pe de altă parte reaprovizionarea
se consideră instantanee la momentele t1, t2, t3, ....
Deşi, între două reaprovizionări succesive, stocul are o variaţie oarecare, pentru
simplificarea modelului se va considera că această variaţie este liniară (fig. 15.8).

Nivelul stocului

0 t1 t2 t3 Timp
Fig. 15.8

Dacă se ţine cont de nivelurile corespunzătoare stocurilor de ruptură (Sr) şi de securitate

(Ss), se obţine reprezentarea din fig. 15.9.
q
q1 q3

S3
q2
P1 P2 P3
S2
Sr
P1’ P3’
S1

Ss P2’
t
d1 d2 d3

Fig. 15.9

În această figură s-au marcat cu d1, d2 şi d3 duratele de livrare corespunzătoare a 3 comenzi

consecutive, pentru cantităţile q1, q2, şi q3.
Comenzile sunt lansate când nivelul stocului disponibil devine S2, adică egal cu stocul de
securitate plus stocul de ruptură (S2=Ss+Sr).
Cu alte cuvinte, lansarea comenzilor se face în punctele P1, P2, P3.
Datorită faptului că pe durata reaprovizionării consumul poate avea diferite evoluţii (P1P1’,
P2P2’, P3P3’), nivelul stocului recompletat (q1, q2, q3) devine o variabilă aleatorie.
În cazul unui consum ce depăşeşte nivelul stocului de ruptură, la reaprovizionarea la timp
nu se poate face decât apelând la stocul de securitate, deşi rolul acestuia este cu totul altul.
14
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

Problema de bază care se pune este, desigur, punerea la punct a unui sistem de informare
care să permită stabilirea precisă a momentelor de efectuare a reaprovizionării.
Acest sistem are la bază fie o inventariere permanentă a stocurilor, fie un reperaj fizic al
atingerii nivelului stocului de securitate.
Ambele demersuri sunt costisitoare, de aceea unele întreprinderi preferă sistemul de
reaprovizionare cu periodicitate constantă.
b) Sistemul cu periodicitate constantă
Acest sistem are la bază emiterea comenzilor la intervale de timp egale (T1= T2= T3, fig.
15.10).
q

Stoc
maximal

q3
q2
q1

T1 t1 t2 t3 Timp
T2 T3
Fig. 15.10

Completarea stocului se face până la un nivel maximal, cu cantităţile variabile q1, q2, q3.
În cadrul unui astfel de sistem se pune problema de a determina pe n care, odată
determinat, devine o mărime constantă.
q
Stoc maximal

P1
q1

q3
q2

P2
P3

t1 t2 t3
δ+ρ δ+ρ δ+ρ Timp
T1 T2 T3

Fig. 15.11

Luarea în considerare a duratei de reaprovizionare δ şi a celei de securitate ρ conduce la

reprezentarea din fig. 15.11.
Comenzile sunt lansate la momentele t1, t2, t3, ... Punctele de comandă corespunzătoare
sunt P1, P2, P3, ...
Sistemul fiind cu periodicitate constantă, T1= T2= T3= ...

1.10. Modele de optimizare a stocurilor

Aceste modele urmăresc două obiective importante:

15
 - determinarea unui optim relativ, fie al periodicităţii n, fie al cantităţii de comandat q ;
- determinarea unor niveluri de stoc: puncte de comandă, stoc de securitate etc.
În felul acesta se poate asigura răspunsul la două întrebări fundamentale:
- cât trebuie comandat ?
- când trebuie comandat ?

1.10.1. Modelul lui Wilson

Acesta este un model determinist care are la bază următoarele ipoteze:
 cerere constantă;
 variaţie liniară a consumului;
 scară de timp divizată în cicluri egale;
 comenzile lansate la debutul fiecărui ciclu ;
 aprovizionare instantanee;
 nu există ruptură de stocuri.
În condiţiile ipotezelor menţionate, modelul urmăreşte minimizarea costurilor ce decurg
din politica de stocare.
Structura simplificată a acestor costuri este următoarea:
 Costurile de lansare a comenzii, notate cu c.
Aceste costuri se repetă de D q ori; în cadrul acestor costuri se regăseşte, de regulă,
prestaţia efectuată de serviciul de aprovizionare.
În cazul atelierelor de fabricaţie, aceste costuri au o structură mai complexă, fiind
determinate de elaborarea documentaţiei tehnologice, pregătirea-încheierea fabricaţiei etc.
 Costurile de stocare (sau posesie), notate cu I.
Aceste costuri sunt generate de salariile celor care se ocupă cu administrarea mărfurilor
stocate, de amortizări, uzura morală, dobânzi etc.
Dacă se notează cu p preţul unitar de cumpărare şi cu τ rata costului de posesie, costurile
de stocare se pot exprima cu relaţia:
I  p 
Ţinând cont de ipotezele făcute, la care se adaugă precizarea că lansarea comenzii pentru
cantitatea q se face îndată ce stocul este nul, rezultă că stocul mediu este :
q0
n
m 2 q (15.7)
n 2
Astfel costul total de stocare (posesie) poate fi considerat:
q 1
I    qp (15.8)
2 2
D
Dacă la acest cost se adaugă costul de lansare c se obţine costul total:
q
1 D
CT  qp  c (15.9)
2 q
Se caută minimul acestei funcţii în raport cu q :

dCT 1 D 2 Dc
 p  2 c  q0  (15.10)
dq 2 q p

16
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

Optimul determinat este un minim întrucât derivata a doua a funcţiei CT(q) este strict
pozitivă
d 2 CT 2 Dc
 3 0 (15.11)
dq 2 q
q0 reprezintă cantitatea optimă care trebuie comandată. Frecvenţa optimă de lansare va fi :
D Dp
n0   (15.12)
q0 2c
În ipoteza că se vor comanda cantităţile la perioade de frecvenţă n0, se obţine costul minim:
1 D
CT0  q0 p  c (15.13)
2 q0
Modelul prezentat, extrem de simplu, prezintă următoarele avantaje:
- are un număr mic de parametri;
- parametrii pot fi uşor cuantificaţi;
- existenţa unei durate de reaprovizionare d nu modifică esenţa modelului; este suficient
să se lanseze comanda, pentru aceeaşi cantitate cu un avans d în raport cu momentul epuizării
stocului;
- variaţia funcţiei CT(q) în zona optimului este relativ mică (fig. 15.12).
Ultimul avantaj menţionat este deosebit de important. După cum este cunoscut, calculele
implicate de stocuri prezintă un anumit grad de aproximare. Ca urmare şi valoarea optimului
determinat prin calcul este aproximativă. Forma relativ plată a curbei în domeniul optimului
permite să se considere o zonă de optim, respectiv:
q0  ( q01 , q02 )
Optimul funcţiei CT(q) corespunde punctului B (fig. 15.12), adică abscisei pentru care:
1 D 2 Dc
qp  c  q0  şi AB  Aq0 (15.14)
2 q p

CT
CT(q)

q
I
CT0 2
B

A D
c
q

q01 q0 q02 q
Fig. 15.12

17
 1.10.2. Optimul în cazul tarifelor regresive
În practica curentă, raporturile comerciale ale întreprinderii cu furnizorii săi se bazează pe
tarife regresive. Aceasta înseamnă că furnizorii pot acorda reduceri de preţ, de la un nivel anumit al
cantităţilor comandate. În felul acesta, preţul unitar al produselor devine o variabilă ce depinde de
mărimea comenzii.
Ţinând cont de acest aspect, în cazul tarifelor regresive trebuie să se ia în considerare
costul total de aprovizionare, respectiv:
D 1
CTA  Dp  c  qp (15.15)
q 2
Tarifele regresive pot rezulta din două modalităţi de reducere a preţului:
a) Reducerea uniformă. În acest caz dacă se depăşeşte un anumit prag S al cantităţilor
comandate, reducerea se aplică la toate produsele cumpărate.
b) Reducerea progresivă. În acest caz reducerea se aplică numai unităţilor comandate
peste un anumit prag S.
 Cazul reducerii uniforme. Fie p1 preţul unitar de facturare, înainte de reducere şi p2
preţul unitar de facturare după reducere. Evident p2  p1 .
Pentru o anumită cantitate q  S costul total de aprovizionare este:
D 1
CTA1  Dp1  c  qp1 (15.16)
q 2
Dacă aprovizionarea se face cu o cantitate q  S , costul total va fi:
D 1
CTA2  Dp 2  c  qp2 (15.17)
q 2
Cantităţile economice corespunzătoare aprovizionării la preţurile p1 şi p2 sunt respectiv:
2 Dc 2 Dc
q01  ; q02  (15.18)
p1 p 2
Costurile corespunzătoare cantităţilor q01 şi q02 sunt respectiv :
CTA01  CTA1 ( q  q01 ) ; CTA02  CTA2 ( q  q02 ) (15.19)
După cum se poate observa în fig. 15.13, CTA1  CTA2 pentru oricare valoare a lui q.
Pentru a determina cantitatea optimă de aprovizionare Q0, este necesar să se analizeze
poziţia pragului de reducere S în raport cu valorile q01 şi q02 (fig. 15.13). Se disting patru cazuri:
Zona p1 Zona p2 Cazul (a): S < q01< q02
CTA

CTA2 (S)
CTA1

CTA01
CTA2
CTA02

S q01 q02 q

18
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

Cazul (b): q01< S < q02

Zona p1 Zona p2
CTA

CTA2 (S) CTA1

CTA01
CTA2
CTA02

q01 S q02 q

Cazul (c): q01 < q02< S

CTA Zona p1 Zona p2
CTA1

CTA01 CTA2

CTA02 CTA2 (S)

q01 q02 S q
Fig. 15.13

a) S  q01  q02  Q0  q02

b) q01  S  q02  Q0  q02
c) q01  q02  S şi CTA01  CTA2 S   Q0  q01
d) q01  q02  S şi CTA01  CTA2 S   Q0  S (15.20)
 Cazul reducerii progresive. Pentru orice cantitate q  S , costul total de
aprovizionare se calculează cu relaţia:
D 1
CTA1  Dp1 c  qp1 (15.21)
q 2
În cazul în care q  S valoarea facturii va fi:
VF  Sp1  ( q  S ) p2  S ( p1  p2 )  qp2 (15.22)
Preţul unitar mediu se obţine împărţind VF la întreaga cantitate comandată q, respectiv:
VF p  p2
PUM  S 1  p2 (15.23)
q q
Astfel, se poate calcula costul total de aprovizionare, cu relaţia:
 p  p2  D 1  p  p2 
CTA2   S 1  p2  D  c  q  S 1  p 2  (15.24)
 q  q 2  q 
sau
CTA2  Dp 2  c  S ( p1  p 2 )  S ( p1  p 2 )  qp2
D 1 1
(15.25)
q 2 2
Cantităţile economice corespunzătoare aprovizionării la preţurile p1 şi p2 sunt respectiv:
19
 2 Dc 2 DS ( p1  p 2 )  c 
q01  ; q02  (15.26)
p1 p 2
Se poate verifica faptul că q01  q02 , iar pentru q  S , CTA1  CTA2 (fig. 15.14).
Cantitatea optimă de aprovizionare Q0 poate fi egală cu q01 sau q02, astfel:
a) S  q01  q02  Q0  q02
b) q01  S  q02 şi CTA01  CTA02  Q0  q01
c) q01  S  q02 şi CTA01  CTA2 S   Q0  q02
d) q01  q02  S  Q0  q01 (15.27)
CTA Cazul (a): S < q01< q02

CTA1

CTA01 CTA2

CTA02

S q01 q02 q

CTA Cazul (b): q01< S < q02

CTA1

CTA01
CTA2
CTA02

q01 S q02 q

Cazul (c): q01< q02 < S

CTA CTA2

CTA1
CTA02
CTA01

q01 q02 S q

Fig. 15.14

20
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

1.11. Studii de caz privind politica de aprovizionare

SC1. Situaţia stocurilor dintr-o întreprindere industrială este prezentată în tabelul 15.1.

Tabelul 15.1 Situaţia stocurilor

Produse
Preţ unitar Consum în ultimele 3 luni Existent în stoc
în stoc
[€] [buc] [buc]
[buc]
P1 33 305 72
P2 50,50 595 42
P3 6 1000 300
P4 6,10 490 151
P5 35 200 50
P6 1100 500 105
P7 115 700 12
P8 126,50 395 24
P9 300 100 500
P10 13,50 600 70
P11 5 1200 3000
P12 8 605 7
P13 1,25 400 200
P14 8,60 290 0
P15 15 402 27
P16 5 800 130
P17 80 250 22
P18 580 310 700
P19 6,50 300 50
P20 117,50 510 100

Pentru a determina politica optimă de reaprovizionare se impune efectuarea unei analize

ABC. Problemele ce trebuie rezolvate sunt următoarele:
1. Precizarea criteriilor ce pot fi utilizate
2. Stabilirea criteriului adecvat pentru realizarea unei reaprovizionări optime.
3. Efectuarea analizei ABC şi interpretarea rezultatelor.
4. În ipoteza că produsul 19 este o piesă de schimb importantă, cum influenţează acest
produs clasificarea obţinută?
Cu prilejul analizei ABC se pot rezolva şi unele probleme financiare ce ţin de
managementul stocurilor. Astfel, în cadrul aplicaţiei, se cere:
1. Determinarea valorii totale a capitalului circulant imobilizat în stoc.
2. Determinarea produselor cele mai penalizante în imobilizarea de capital.

ANALIZA ABC
 Precizarea criteriilor de analiză. Pornind de la datele cunoscute (tabelul 18.1) se pot
utiliza următoarele criterii:
 Consumul din ultimele 3 luni: acest criteriu permite determinare fluxului fizic de
consum; ca urmare poate fi utilizat pentru a determina politica de reaprovizionare.
 Consumul pe trei luni înmulţit cu preţul unitar: acest criteriu permite determinarea
fluxului de trezorerie indus de fluxul fizic de consum.
 Existentul din stoc înmulţit cu preţul unitar: acest criteriu permite determinarea
imobilizărilor băneşti cauzate de stocuri.

21
  Stabilirea criteriului de analiză. Determinarea politicii de reaprovizionare trebuie să
ţină cont de necesităţile viitoare ale întreprinderii. Cum aceste necesităţi nu sunt cunoscute, se
admite ipoteza potrivit căreia consumul viitor va urma aceeaşi lege ca şi consumul din trecut.
În cazul analizat, importanţa unui produs oarecare este în funcţie de costul de ruptură a
stocului. Dar acest cost nu este cunoscut. De aceea se admite că, într-o primă aproximare,
probabilitatea de ruptură a stocului este proporţională cu consumul produsului din stocul respectiv.
În felul acesta, se decide asupra criteriului de analiză, care va fi consumul din ultimele trei
luni.

 Efectuarea analizei ABC. Potrivit criteriului de analiză adoptat, în tabelul 18.2 se

prezintă produsele ordonate în funcţie de valorile descrescătoare ale consumului.

Tabelul 15.2 Ordonarea produselor

Nr. Cumul consum
Consum
produs Valori absolute Procente [%]
P11 1200 1200 12
P3 1000 2200 22
P16 800 3000 30
P7 700 3700 37
P12 605 4305 43
P10 600 4905 49
P2 595 5500 55
P20 510 6010 60
P6 500 6510 65
P4 490 7000 70
P15 402 7402 74
P13 400 7802 78
P8 395 8197 82
P18 310 8507 85
P1 305 8812 88
P19 300 9112 91
P14 290 9402 94
P17 250 9652 97
P5 200 9852 99
P9 100 9952 100
Notă. Procentele calculate sunt rotunjite, iar valoarea cumulată finală 9952 se rotunjeşte la 10.000.

Curba procentelor cumulate se prezintă în fig. 15.15.

În abscisă se trec produsele în ordinea din tabelul 15.2, iar în ordonată procentele cumulate
corespunzătoare acestor produse.
Raportul de discriminare:
AC 68
RD    0 ,60
AB 113
Având în vedere valoarea raportului de discriminare, se poate trage concluzia că este
imposibilă clasificarea produselor pe baza consumului, întrucât criteriul nu este discriminant. Cu
alte cuvinte, rezultatul conduce la concluzia că toate produsele au aceeaşi importanţă. Ţinând cont
de cele constatate, se adoptă un alt criteriu şi anume fluxul de trezorerie indus de consum. Acesta
se obţine ca produs între consum şi preţul unitar.

22
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

100

B
[%]

50

A
0
0 P 11 P 3 P 16 P 7 P 12 P 10 P 2 P 20 P 6 P 4 P 15 P 13 P 8 P 18 P 1 P 19 P 14 P 17 P 5 P9
Produse
Fig. 15.15

Valoarea absolută a criteriului se dă în coloana 4 din tabelul 15.3.

Tabelul 15.3 Valoarea absolută a criteriului
Produse în stoc Preţ unitar Consum în ultimele 3 Valoarea absolută a
[buc] [€] luni [buc] criteriului [€]
P1 33 305 10065
P2 5,50 595 30047,50
P3 6 1000 6000
P4 6,10 490 2989
P5 35 200 7000
P6 1100 500 550000
P7 115 700 80500
P8 126,50 395 49967,50
P9 300 100 30000
P10 13,50 600 8100
P11 5 1200 6000
P12 8 605 4840
P13 1,25 400 500
P14 8,60 290 2494
P15 15 402 6030
P16 5 800 4000
P17 80 250 20000
P18 580 310 179800
P19 6,50 300 1950
P20 117,50 510 59925

Pornind de la tabelul 15.3 se ordonează produsele în ordinea descrescătoare a criteriului

(tabelul 15.4).

23
 Tabelul 15.4 Ordonarea produselor după al doilea criteriu
Nr. produs Valoarea Cumul criteriu
criteriului Valori absolute Procente [%]
P6 550000 550000 52
P18 179800 729800 69
P7 80500 810300 76
P20 59925 870225 82
P8 49967,50 920192,50 87
P2 30047,50 950240 90
P9 30000 980240 92
P17 20000 1000240 94
P1 10065 1010305 95
P10 8100 1018405 96
P5 7000 1025405 97
P15 6030 1031435 97
P11 6000 1037435 98
P3 6000 1043435
P12 4840 1048275
P16 4000 1052275
P4 2989 1055264
P14 2494 1057758
P19 1950 1059708
P13 500 1060208 100
Notă. După obţinerea procentului de 98% este inutil să se calculeze procentele următoare.

Curba procentelor cumulate se prezintă în fig. 15.16.

Raportul de discriminare:
AC 92
RD    0 ,81
AB 113
Ţinând cont de valoarea raportului de discriminare, se poate trage concluzia că rezultatul
obţinut permite clasificarea produselor, curba experimentală fiind foarte apropiată de cea teoretică.
Pornind de la valoarea raportului de discriminare, se poate adopta repartiţia 20-20-60,
astfel încât clasele de produse sunt:
 Clasa A: produsele 6; 18; 7; 20.
 Clasa B: produsele 8; 2; 9;17.
 Clasa C: produsele: 1; 10; 5; 15; 11; 3; 12; 16; 4; 14; 19; 13.

24
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

100
[%]

B
C Curba teoretică

50
Curba
experimentală

A
0
0 P 6 P 18 P 7 P 20 P 8 P2 P 9 P 17 P 1 P 10 P 5 P 15 P 11 P 3 P 12 P 16 P 4 P 14 P 19 P 13 Produse

Fig. 15.16

 Cazul piesei de schimb. Dacă produsul 19 reprezintă o piesă de schimb vitală pentru
întreprindere, acest produs trebuie să fie repartizat în clasa A. Pentru aceasta se poate proceda în
două moduri:
- fie acest produs nu participă la analiză şi lui i se atribuie apriori clasa A;
- fie participă la analiză şi, indiferent de rezultatul obţinut, se repartizează aposteriori
în clasa A.
 Capitalul circulant imobilizat în stoc. Pentru efectuarea bilanţului întreprinderii este
necesar să se cunoască valoarea capitalului circulant imobilizat în stoc. Pentru aceasta se
efectuează produsul dintre numărul de produse existente în stoc şi preţul unitar. Acest calcul se
prezintă în tabelul 15.5.

Tabelul 15.5 Calculul capitalului circulant imobilizat în stoc

Nr. Cantitate în stoc
Preţ unitar [€] Valoare imobilizată [€]
produs [buc]
P1 72 33 2376
P2 42 50,50 2121
P3 300 6 1800
P4 151 6,10 921,10
P5 50 35 1750
P6 105 1100 115500
P7 12 115 1380
P8 24 126,50 3036
P9 500 300 150000
P10 70 13,50 945
P11 3000 5 15000
P12 7 8 56
P13 200 1,25 250
P14 - 8,60 -
P15 27 15 450
25
 P16 130 5 650
P17 22 80 1760
P18 700 580 406000
P19 50 6,50 325
P20 100 117,50 11750
716025,10

Totalul capitalului circulant imobilizat în stoc este de 716025 €.

 Produsele cele mai penalizante în imobilizarea de capital. Pentru găsirea acestor
produse este suficient să se efectueze o analiză ABC, având drept criteriu valoarea capitalului
imobilizat în stoc. În tabelul 15.6 se prezintă calculele preliminare ridicării curbei procentelor
cumulate din figura 15.17.
Tabelul 15.6 Ordonarea produselor
Nr. Valoare cumulată
Valoare criteriu [€]
produs Absolută [€] Procente [%]
P18 406000 406000 57
P9 150000 556000 78
P6 115000 671500 94
P11 15000 686500 96
P20 11750 698250 97
P8 3036 701286 98
P1 2376 703662
P2 2121 705783
P3 1800 707583
P17 1760 709343
P5 1750 711093
P7 1380 712473
P10 945 713418
P4 921,10 714339,10
P16 650 714980,10
P15 405 715394,10
P19 325 715719,10
P13 250 715969,10
P12 56 716025,10
P14 0 716025,10 100

Raportul de discriminare:
AC 98
RD    0 ,86
AB 113
Valoarea raportului de discriminare arată că se poate adopta repartiţia 10-20-70. Astfel se
obţin următoarele clase:
 Clasa A: produsele 18 şi 9.
 Clasa B: produsele 6, 11, 20, 8.
 Clasa C: produsele 1, 2, 3, 17, 5, 7, 10, 4, 16, 15, 19,13, 12, 14.
Cele mai penalizante produse sunt 18 şi 9. Întreprinderea trebuie să depună eforturi pentru
reducerea stocului de produse 18 şi 9.

26
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

100

B
[%]

C Curba
experimentală

Curba
teoretică

50

A
0
0 P 18 P9 P6 P 11 P 20 P8 P1 P2 P3 P 17 P5 P7 P 10 P4 P 16 P 15 P 19 P 13 P 12 P 14
Produse

Fig. 15.17

1.12. Modelul probabilistic al stocurilor

1.12.1. Caracteristicile generale ale modelului

Acest model se caracterizează prin faptul că la atingerea unui nivel minimal N al stocului
este declanşată comanda de reaprovizionare. Cantitatea comandată q este constantă pe întreaga
perioadă de gestiune a stocului.
În fig. 15.25 se prezintă câteva cicluri posibile de reaprovizionare conform acestui
principiu:
d: durata de aprovizionare;
q: stoc activ (cantitatea comandată);
s: stoc de securitate;
y : cererea medie pe durata d;
N: punct de comandă.

27
 Stoc Durata de gestiune a stocului

T2 T4
(s+q)

y
q

comandă comandă comandă Timp

recepţie recepţie recepţie

Fig. 15.25

Stabilirea cantităţii q determină frecvenţa de reaprovizionare n. Aceasta are, în medie,

valoarea:
D
n (15.28)
q
unde, D reprezintă cantitatea medie raportată la durata de gestiune a stocului (de obicei un
an) .
Cantităţile comandate fiind egale ca valoare (q = constant), ritmul reaprovizionării devine
variabil, întrucât consumul prezintă fluctuaţii de la o perioadă la alta. Datorită acestui fapt,
ciclurile reaprovizionărilor succesive devin şi ele variabile. Durata medie a unui ciclu este:
1 q
T  [ani] (15.29)
n D
Cantitatea comandată q se poate exprima şi cu relaţia:
q  x T (15.30)
în care: x , cererea corespunzătoare unei unităţi de timp;
x , media acestei cereri unitare.
Caracterul aperiodic al comenzilor implică o supraveghere atentă a stocului, fapt care
conduce la o activitate administrativă laborioasă şi costisitoare. Acest inconvenient este compensat
în mare măsură prin acceptarea unei perioade de risc d (fig. 15.25) în decursul căreia se face
reaprovizionarea. O asemenea politică de gestiune a stocului reprezintă un avantaj din punct de
vedere financiar, întrucât permite menţinerea unui stoc de securitate s, mai mic decât în cazul unei
reaprovizionări periodice.
Stocul de securitate s reprezintă diferenţa:
sNy (15.31)
unde: y - cererea corespunzătoare duratei de siguranţă d;

28
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

y - media acestei cereri.

Stocul de securitate se poate exprima şi sub forma:
s  K ( y ) (15.32)
unde: σ(y) este abaterea medie pătratică (abaterea standard) a cererii y, iar K coeficient, denumit
factor de protecţie.
Acest stoc participă în întregime la stocul mediu m, a cărui valoare aproximativă este:
q
m Ny (15.33)
2
Punctul de comandă N corespunde unui stoc ce poate acoperi consumul necesar perioadei
de securitate d. Cu cât acest punct este plasat mai sus, cu atât riscul de ruptură al stocului este mai
mic. În schimb creşte valoarea stocului mediu şi, implicit, cheltuielile de administrare a acestuia.
Această contradicţie între costul de penurie şi costul de posesie, arată că trebuie căutată o
politică optimală de gestiune a stocului.
Gradul de acoperire al riscului de penurie, la scara unui ciclu de reaprovizionare, poate fi
cuantificat cu ajutorul a doi indicatori :
- probabilitatea (riscul) de ruptură a stocului r;
- penuria (cererea nesatisfăcută) medie R.
Expresia matematică a acestor indicatori depinde de tipul distribuţiei variabile y.
În cazul unei distribuţii discrete p(y) (fig. 15.26) se obţine:

Ruptura

... -2 -1 +1 +2 +3 +4 ... y
p(N+1) p(N+2) p(N+3)
N
Fig. 15.26

 
r  p( y ); R   ( y  N )p( y ) (15.34)
N 1 N 1
În cazul unei distribuţii continue f(y) (fig. 15.27) se obţine:
 
r  f ( y )dy ; R   ( y  N ) f ( y )dy (15.35)
N N
Frecvenţa (probabilitatea) numărului de rupturi ale stocului este:
D
NPR  n  r   r (15.36)
q
Penuria medie anuală este:
D
W  n R  R (15.37)
q

29
 f(y)

0 y N y
Fig. 15.27

Rata de rotaţie a stocului TR este, prin definiţie, dată de raportul:

D D
TR   (15.38)
m q
Ny
2

1.12.2. Exemplu numeric şi grafic

O întreprindere de produse electrocasnice se aprovizionează cu una dintre componente pe
principiul punctului de comandă, stabilind următoarele valori:
N=80 ; q=180 ; d=1 săptămână.
Evoluţia cererii pentru componenta respectivă corespunde observaţiilor statistice din fig.
15.28 . Aceste observaţii se raportează unui număr de 250 săptămâni (suma din coloana 2, fig.
15.28). Media cantităţilor comandate este:
y =75 (media numerelor din prima coloană, fig. 15.28), iar abaterea medie pătratică
( y )  6 .
Determinarea rapidă a lui  ( y ) se face considerând dispersia egală cu 6 , respectiv
6  31 , de unde rezultă   6.
Pornind de la datele cunoscute, se pot calcula următoarele elemente:
- cererea anuală:
D  75  52 săptămâni  3900 buc.;
- frecvenţa medie a comenzilor:
D 3900
n   22 ;
q 180
- durata medie a ciclului:
52
T  2 ,36 săptămâni;
22
- stocul de securitate:
s  N  y  80  75  5 buc.;
- factorul de protecţie:
s 5
K   0 ,83 ;
  y 6
- stocul mediu:

30
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

q
m  N  y  90  80  75  95 buc . ;
2
- rata de rotaţie:
D 3900
TR    41 ;
m 95
- probabilitatea de ruptură a stocului, raportată la un ciclu:
r
1
6  9  7  2  3  4  2  0  1  1  35  0 ,14 .
250 250
Cifrele dintre paranteze reprezintă frecvenţele absolute ale comenzilor ce depăşesc pragul
de comandă N=80 (vezi fig. 15.28).
- penuria medie pe ciclu:
 6
R 81  80   9 82  80   .......  0 ,5 ;
 250 250 
- penuria medie anuală:
D
W   R  11 buc . ;
q
- frecvenţa medie de ruptură pe an:
NPR  n  r  22  0 ,14  3

Cererea de comandă
Frecvenţa absolută ( în număr de săptămâni)
↓ ↓
60 1 :*
61 0 :
62 1 :*
63 1 :*
64 1 :*
65 0 :
66 6 :******
67 8 :********
68 9 :*********
69 8 :********
70 10 :**********
71 14 :**************
72 16 :****************
73 19 :*******************
74 15 :***************
75 25 :*************************
76 16 :****************
77 19 :*******************
78 16 :****************
79 17 :*****************
80 13 :*************
81 6 :******
82 9 :*********
83 7 :*******

31
 84 2 :**
85 3 :***
86 4 :****
87 2 :**
88 0 :
89 1 :*
90 1 :*
Fig. 15.28

1.12.3. Expresia analitică a stocului mediu

Valoarea medie căutată m corespunde unui ciclu de durată medie T. Raţionamentul poate
fi condus astfel încât ciclul de durată T să fie divizat în două părţi adiacente, care au duratele
T  d  şi d (fig. 15.29).
Dacă se notează cu mT  d  şi md  valorile medii ale stocului pentru cele două
perioade menţionate m se poate exprima sub forma ponderată următoare:
T d
m  m T    m d    m T  d 
d
(15.39)
T T
Calculul lui m d  se face în funcţie de raportul în care se găsesc y şi N.
N (N  y)
- dacă y  N , m d  
y
N (15.40)
2 2
- dacă y  N , m d  
N
(15.41)
2

T1 T T3
(q+F0)
(q+F1) (q+F2)
q  F
T-d d (q+F3)

N
F4
F0
F1 F2 F

y3

δ
0
F3
Penuria medie pe
(y3-N) = Penuria pe ciclu 3
ciclu (R)
Fig. 15.29

Probabilitatea lui md  este:

32
 Logistica aprovizionarii si desfacerii


N
y N
m (d)   2 
 N    p (y)   2  p (y), (15.42)
0 N 1
Expresie care mai poate fi pusă sub forma:

1 N
m d     p y     N  y   p y  
N N 1
 F (15.43)
0 2 2 0 2 2
N 
F    N  y   p  y     N  y   p y  (15.44)
0 N
Ţinând cont că:

R   y  N   p  y ,
N
Reprezentând penuria medie pe ciclu se poate scrie că:
F  N  yR
Astfel rezultă (vezi relaţia 15.43):

m d   N  
y R
(15.45)
2 2
Pentru a calcula mT  d  , trebuie avut în vedere că stocul evoluează între o valoare
 
iniţială, cu media q  F , şi o valoare finală egală cu N. Astfel rezultă:

m T  d  
q  F   N , (15.46)
2
Ţinând cont de relaţia (18.43):
m T  d    m d 
q
(15.47)
2
Revenind la relaţia sub forma ponderată a lui m se obţine:
 d  q 
m   m d  -  1     m d 
d
(15.48)
T  T  2 
Această relaţie se mai poate scrie sub forma:
q d  q q  y R d q
m   m (d) -    N     (15.49)
2 2T 2  2 2  2T
d
Factorul se poate scrie şi sub o altă formă, dacă se multiplică atât numărătorul cât şi
T
numitorul cu x şi se ţine seama că x  d  y , iar x  T  q .
d y
Înlocuind prin , se obţine relaţia finală de calcul a stocului mediu:
T q
q R
m N  y (15.50)
2 2
 R
Această relaţie, exceptând ultimul termen   , este identică cu relaţia (15.33). Care este
2
importanţa acestui ultim termen ?
În general, cererea se bazează pe calcule previzionale privind cantitatea şi punctul de
comandă. Dacă această cerere nu poate fi satisfăcută din cauza riscului de ruptură a stocului, este

33
normal să se introducă în expresia analitică a stocului mediu un termen care să exprime penuria
R
medie, respectiv .
2
Raţionamentul prezentat mai sus se aplică în totalitate, cu excepţia stocului fizic la început
de ciclu. De aceea este normal să se ţină seama de cantităţile livrate (consumate) cu întârziere,
care corespund, în medie, valorii R.
   
Ca urmare, stocul iniţial va fi q  F  R , în loc de q  F , cum s-a considerat mai
înainte.
Ţinând cont de acest aspect, la calculul lui mT  d  se ajunge la relaţia:
q y R
m   N  y  (15.51)
2 q 2
În cazul în care q  y (condiţie verificată aproape întotdeauna), importanţa stocului
rezidual R este chiar mai mică decât în cazul precedent.

34
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

1.13 Dinamica stocurilor

1.13.1 Mediul organizational

Managementul stocurilor trebuie sa tina seama de procesele industriale si de dificultatile pe

care le antreneaza.
Sistemul de functionare nu este o simpla aprovizionare sau consum. Schema de functionare va
fi asemanatoare a celei ce urmeaza cu mai multa sau mai putina complexitate.

FURNIZORI

STOC DE MATERII PRIME / PIESE

STOC PRODUSE UZINATE

ATELIER 1 ATELIER 2

SUBANSAMBLU

STOC MATRIALE /PIESE VINZARE

CLIENTI

In asemenea mediu managementul stocurilor trebuie sa tina seama de materialele ce se

deplaseaza sau sint in curs de transformare si timpii acestor actiuni .Aceste stocuri miscatoare sint
dificil de identificat si formeaza ceea ce se numeste :

STOCUL DE MISCARE sau MISCAREA

Obiectivul managementului stocurilor ramine acela de a minimiza continutul stocului, dar

tinind cont de valorile de miscare.In acest context, tipurile de gestiune, ce vor fi analizate in
subcapitolul urmator, anteneaza totodata si costuri foarte importante .
O ruptura a stocului are o importanta deosebita deoarece ea poate antrena oprirea intregii linii
de productie.

35
 Stocul imobilizat in procesul de productie este important, si se constata ca in industrie timpii
de productie reali reprezinta 20% - 30% din timpul total de fabricatie si 70% - 80% sint timpii de
primire a comenzii in atelier , de asteptare si tranzit.
In fata acestor fapte managemntul clasic al stocurilor functioneaza greu, deoarece nu are o
vedere de ansamblu si nu tine cont de notiunea de obiectiv un obiectiv comun:

Fiecare produs este gestionat independent de celelalte produse

1.13.2 Tipuri de costuri utilizate in analiza stocurilor de materiale

Stocul este o cantitate de materiale ce nu este utilzat in prezent, ele constituind o

rezerva pentru productie sau vinzare in viitor . Atunci cind se formeaza un stoc, trebuie sa se
precizeze in ce cantitate si cind sa se achizitioneze sau sa se produca si cit costa acesta achizitie
respectiv productie in vederea refacerii stocului.
Astfel, indiferent daca este o politica deliberat asau nu, stocul reprezinta o investitie si ca
orice investitie analiza costurilor are un rol foarte important.
Deci trebuie identificate tipurile de costuri ce caracterizeaza stocurile .
Vom nota cu Q cantitatea ce trebuie comandata , cu D cantitatea necesara ( anual ) ,
N frecventa lansarii comenzilor.

A. Costuri de stocare sau de mentinere a stocurilor ( posesie ) ( I ) ce cuprind urmatoarele:

- dobinda capitalului investit in stoc;
- cheltuieli de depozitare ;
- cheltuieli de personal;
- cheltuieli cu materialele deteriorate in timpul stocarii.
Tinind cont de ipotezele facute, la care se adauga precizarea ca lansarea comenzii pentru cantitatea
Q se face de indata ce stocul este nul, rezulta ca stocul mediu este :

Q0
N*
m 2 Q (6)
N 2

Q
Astfel costul de stocare este : I * .
2

B. Costuri de lansare sau costuri de obtinere a stocului ( cost de achizitie, procurare sau
D
comanda ( L ) ce se repeta de ori si includ:
N
- costuri legate de administratie ( cumparare, contabilizare, receptia comenzilor)
- costuri de transport;
- costuri legate de utilajele folosite pentru fiecare lot de productie .
D
Costul de lansare este : L *
Q
Aceste stocuri se regasesc de obicei in prestatia efectuata de serviciile de aprovizionare.
In cazul atelietelor de fabricatie aceste costuri au o structura mai complexa, fiind determinata
de elaborarea documentatiei tehnologice, pregatire – incheierea fabticatiei etc.

36
 Logistica aprovizionarii si desfacerii

C. Costuri de penurie ( penalizare ). Acestea se datoreaza lipsei de stocului unui produs

solicitat .Evitarea acestor costuri, constituie motivul principal de constituire a stocurilor.
Alte motive pentru care se analizeaza aceste costuri :
- un profit mai redus, legat de vinzari mai mici datorate lipsei de stoc;
- vinzari mai mici datorate pierderii clientilor;
- costuri in plus legate de urgenta cumpararii in cantitati mari.

D. Costul stocului de conjunctura . Acestea sint costuri de cumparare ori costuri directe ale
productiei si apar numai atunci cind :

- este posibil sa se faca economii in costurile de productie atunci cind se produc loturi mari;
- este posibila achizitia unor materii prime la preturi scazute, prin obtinerea unor rabaturi pentru
cumparari in cantitati mari.

37