Sunteți pe pagina 1din 4

Introducere în Relații Publice

Descrierea şi obiectivele cursului


“Introducere în Relații Publice” este o materie introductivă, obligatorie; în urma studierii
acestei discipline, studenții vor putea înţelege specificului relaţiilor publice ca domeniu
teoretic, vor cunoaște evoluția istorică a acestui domeniu de activitate și
diferenţele/conexiunile cu alte domenii. Prin intermediul cursurilor, orelor de seminar și al
bibliografiei selectate, această disciplină asigură trecerea în revistă a principalelor definiţii ale
relaţiilor publice, a teoriilor, modelelor şi criticilor asociate lor, precum și cunoaşterea
etapelor de dezvoltare şi a fondatorilor relaţiilor publice. La finalul acestui curs, studenții vor
putea înţelege modelul relaţiilor publice actuale, vor putea identifica abordările relevante în
domeniu (comunicarea dialogică și relațiile parteneriale, comunicare strategică) și elementele
care fac din relaţiile publice o profesie cu utilitate socială. De asemenea, disciplina are ca
obiectiv formarea unor competențe și orientari esențiale pentru înțelegerea, evaluarea și
ulterior practicarea activităților specifice domeniului relațiilor publice.

Structura cursului (menţionarea temelor abordate la fiecare curs)


1. Curs introductiv – specificul activității de relații publice.
2. Domenii de activitate în zona comunicării
3. Relațiile publice – conceptualizare, definiții și teorii
4. Istoria și evoluția relațiilor publice (1)
5. Istoria și evoluția relațiilor publice (2)
6. Publicuri și canale în relații publice
7. Activitatea de relații publice
8. Comunicarea cu publicul intern
9. Relații publice cu mass media.
10. Campanii de relații publice
11. Etica în relații publice
12. Instrumente specifice activității de relații publice. Managementul relațiilor publice
13. Relațiile publice în situații de criză
14. Evaluarea în relații publice
Structura seminarului (menţionarea temelor abordate la fiecare seminar)

1. Seminar introductiv. Specificul relațiilor publice


2. Promovarea prin activități de relații publice, prin comparație cu alte activități din zona
comunicării (publicitate, manipulare, marketing, lobby etc.)
3. Teorii în relaţiile publice și aplicabilitatea lor
4. Publicuri şi canale în activitatea de relaţii publice
5. Simularea unei situaţii complexe de relaţii publice
6. Specialistul în relaţii publice
7. Activități speciale de relaţii publice

Modalităţi de evaluare
Nota finală la disciplina Introducere în Relații Publice este compusă din nota obținută la
examenul final (50%) și nota obținută la seminar (50%, împărțită astfel: 10% prezență la
seminar, 15% activitate la seminar și 25% teme de seminar). Pentru a putea promova materia,
este necesar ca studenții să obțină minimum nota 5, atât la examen, cât și la seminar. Temele
de seminar vor fi anunțate pe parcursul semestrului și se vor preda exclusiv prin intermediul
platformei online Moodle, în secțiunea dedicată acestei discipline, respectând termele-limită
indicate.

Pentru evaluare în sesiunea de restanțe și reexaminări, criteriile de promovare rămân aceleași,


fiind necesar ca studentul să obțină minimum nota 5 pe fiecare dintre cele două componente
specifice evaluării: examen (susținut în sesunea de restanțe și/sau reexaminări), evaluare pe
componentele seminarului. Studenții care în timpul semestrului nu au obținut nota de trecere
la seminar (oricare ar fi cauza - prezențe insuficiente, activitate de seminar insuficientă,
proiecte/teme de seminar nepredate sau evaluate cu un punctaj insuficient), au obligația ca în
sesiunea de restanțe sau reexaminări să predea temele din timpul semestrului cât și o serie de
teme suplimentare, care să echivaleze activitatea și prezența de seminar. Aceste teme
suplimentare vor fi anunțate înainte de intrarea în vacanța de vară.

Condiţii de participare
- Prezență activă la minim 3 seminarii;
- Predarea temelor de seminar, obținând cel puțin jumătate din punctajul maxim pentru
acestea

Condiţii de promovare (ce trebuie să îndeplinească studentul ca să aibă nota 5)


Pentru a putea promova disciplina “Introducere în Relații Publice”, este necesar ca studenții
să obțină:
- minim nota 5 la evaluarea de seminar (să îndeplinească cerințele minimale pentru
promovarea seminarului, sub forma prezenței active la un număr considerabil de
seminarii, să realizeze temele și să obțină un punctaj suficient pentru acestea)
- minim nota 5 la examenul final de materie (să dovedească cunoașterea noțiunilor
elementare discutate la curs, să dovedească parcurgerea mulțumitoare a listei
bibliografice, să poată distinge teoriile și modelele principale ale relațiilor publice, să
discearnă între domeniul relațiilor publice și alte arii (ex. publicitate, marketing,
jurnalism).

Criterii de evaluare (inclusiv cerinţe pentru obţinerea notei 10).


Pentru nota 10, studentul trebuie să dovedească stăpânirea ireproșabilă a materiei de curs și
seminar, să aibă performanțe foarte bune în realizarea temelor și proiectelor de grup, să
predea toate cele temele de seminar, pentru care să obțină punctaj maxim, să contribuie activ
și semnificativ la toate seminariile, și să promoveze examenul final dovedind o foarte bună
cunoaștere a elementelor teoretice (ex. modele și teorii principale ale relațiilor publice, istoria
domeniului, abilitatea de a discerne între relațiile publice și alte arii, capacitatea de a
identifica potențialul unor soluții de relații publice pentru situații specifice) cât și gândire
critică, abilitatea de organizare a ideilor, capacitate de argumentare și creativitate articulată în
direcția obiectivelor de comunicare asumate.

Bibliografia cursului
Bibliografie:
1. PRICOPIE, Remus (2011). Relaţiile publice: evoluţie şi perspective. Bucureşti:
Tritonic.
2. BERNAYS, Edward L (1923/2003). Cristalizarea opiniei publice. Bucureşti: Editura
Comunicare.ro.
3. DAGENAIS, Bernard (2002). Profesia de relaţionist. Iaşi: Polirom.
4. IACOB, Dumitru, CISMARU, Diana-Maria, şi PRICOPIE, Remus (2011). Relaţiile
publice. Coeziune şi eficienţă prin comunicare. Bucureşti: Comunicare.ro (pag. 109-
122).
5. COMAN, Cristina (2004). Relaţiile publice şi mass media. Iaşi: Polirom.
6. BLAND, M, THEAKER, A şi WRAGG, D. (2003). Relaţiile eficiente cu mass media.
Bucureşti: Editura Comunicare.ro.
7. COMAN, Cristina (2001). Relaţiile publice. Principii şi strategii. Iaşi: Polirom (pag.
73-174).
8. CUTLIP, Scott M., CENTER, Allen H., şi BROOM, Glen M. (2010). Relaţiile Publice
Eficiente. Bucureşti: Comunicare.ro (pag. 132-161).
9. DAGENAIS, Bernard (2003). Campanii de relaţii publice. Iaşi: Polirom.
10. LEINEMANN, Ralf şi BAIKALTEVA, Elena (2004). Eficienţa în relaţiile publice.
Bucureşti: Editura Comunicare.ro

Bibliografia pentru seminar


1. PRICOPIE, Remus (2011). Relaţiile publice: evoluţie şi perspective. Bucureşti:
Tritonic.
2. DAGENAIS, Bernard (2002). Profesia de relaţionist. Iaşi: Polirom.
3. IACOB, Dumitru, CISMARU, Diana-Maria, şi PRICOPIE, Remus (2011). Relaţiile
publice. Coeziune şi eficienţă prin comunicare. Bucureşti: Comunicare.ro (pag. 109-
122).
4. COMAN, Cristina (2004). Relaţiile publice şi mass media. Iaşi: Polirom.
5. BLAND, M, THEAKER, A şi WRAGG, D. (2003). Relaţiile eficiente cu mass media.
Bucureşti: Editura Comunicare.ro.
6. COMAN, Cristina (2001). Relaţiile publice. Principii şi strategii. Iaşi: Polirom (pag.
73-174).
7. CUTLIP, Scott M., CENTER, Allen H., şi BROOM, Glen M. (2010). Relaţiile Publice
Eficiente. Bucureşti: Comunicare.ro (pag. 132-161).
8. DAGENAIS, Bernard (2003). Campanii de relaţii publice. Iaşi: Polirom.
9. LEINEMANN, Ralf şi BAIKALTEVA, Elena (2004). Eficienţa în relaţiile publice.
Bucureşti: Editura Comunicare.ro
10. ZBUCHEA, Alexandra (coord.) (2014) . Practica relațiilor publice în muzee. Bucureşti:
Editura Comunicare.ro (cap.1, 2 si 3)

S-ar putea să vă placă și