Astăzi, 12 octombrie, se împlinește un veac de la execuția lui Edith Cavell, o infirmieră

britanică activă în Belgia în timpul Primului Război Mondial. Ea a ajuns în fața

plutonului de execuție din cauza rolului său în operațiunea de evadare a unor
prizonieri Aliați.

Născută în data de 4 decembrie 1865, Edith Cavell a devenit infirmieră la vârsta de 20 de

ani. S-a mutat în Belgia în 1907, când a început să lucreze la Institutul Berkendael, unde
a avut un rol foarte important în modernizarea serviciilor medicale belgiene. În 1914,
după izbucnirea războiului și ocupația germană, Cavell s-a alăturat Crucii Roșii, iar
Instititul Berkendael s-a transformat în spital dedicat soldaților răniți.

La momentul izbucnirii războiului, Edith Cavell se afla înapoi în Anglia, unde o vizita pe
mama ei. A decis să se întoarcă în Belgia, simțind că acolo era mai mare nevoie de
munca ei ca infirmieră. În plus, simțea că era de datoria ei să rămână acolo, în Belgia
ocupată, decât în Anglia.

Spitalul la care lucra s-a transformat în spital al Crucii Roșii, unde erau tratați soldații
răniți, indiferent de naționalitate. Când aici a sosit un grup de soldați britanici care
fuseseră separați de camarazii lor, infirmiera s-a confruntat cu o mare dilemă:dacă îi
ajuta, atunci risca însăși soarta Crucii Roșii, care trebuia să rămână neutră neutră, și-i
putea pune în pericol pe cei care lucrau alături de ea. Dacă nu-i ajuta, atunci soldații
riscau să fie executați.

Edith a decis, în cele din urmă, să-i ajute pe soldați, fiind conștientă de faptul că, prin
acest gest, își punea ea însăși viața în pericol. A decis apoi să se alăture unei mișcări de
rezistență și a ajutat peste 200 de soldați Aliați să se refugieze dincolo de graniță, în
Olanda neutră. Când rețeaua a fost trădată de cineva din interior, Edith Cavell a fost
arestată.

Ținută la izolare timp de nouă săptămâni, Cavell și-a recunoscut în cele din urmă vina, iar
mărturisirea ei a fost folosită pentru organizarea procesului. Alături de complicele său
belgian, Philippe Baucq, Cavell a fost declarată vinovată și condamnată la moarte.

Ea a fost executată în data de 12 octombrie 1915, la Bruxelles, în pofida protestelor

venite din alte țări. Moartea ei a fost intens folosită în propagandă antigermană ca dovadă
a brutalității nemților. Edith Cavell n-ar fi vrut însă ca moartea să o transforme în
martir:pentru ea, gesturile care o aduseseră în fața plutonului de execuție nu fuseseră o
dovadă de patriotism, ci acte umanitare, născute din credința ei. De aceea, în ajunul
execuției, ea spusese că „m-am așteptat la sentință și cred că a fost justă. Cum stau acum
în fața lui Dumnezeu și a eternității, îmi dau seama că patriotismul nu este ajuns;nu
trebuie să dau dovadă de ură sau amărăciune față de nimeni.” Edith Cavell a murit,
așadar, împăcată cu soarta ei, cu credința că își făcuse datoria.