113

B. Exemplificarea metodei de cercetare prin comparare succesivă

EVOLUŢIA ŢESUTULUI URBAN ÎN ZONA STRĂZII LIPSCANI

- studiu de caz -

Pornind de la artera de referinţă a zonei istorice a oraşului Bucureşti,

reprezentată de strada Lipscani, studiul îşi propune o analiză a evoluţiei reţelei
stradale, a funcţiunilor majore şi a parcelării, evidenţiind disfuncţiile actuale ale
nucleului delimitat de următoarele artere de circulaţie: Calea Victoriei, Piaţa
Universităţii B-dul. I. C. Brătianu şi Splaiul Independenţei; pentru evaluarea
tendinţelor probabile de evoluţie. Atât în scopul conservării şi punerii în valoare, cât şi
din dorinţa de a răspunde cerinţelor actuale impuse de intensificarea traficului din
zonă - ca urmare a accentelor de revitalizare funcţională a acesteia - evaluarea
tendinţelor evolutive urmăreşte găsirea acelor soluţii de fluidizare a traficului, prin
reorganizarea circulaţiei cu impact la nivel zonal. Stabilirea perimetrului analizat se
bazează atât pe observarea presiunilor exercitate de factorii direct interesaţi - ce
contribuie la acutizarea disfuncţiilor deja existente în trafic, prin consolidarea
propriului statut în zonă -, cât şi pe criterii de natură istorică cu rezonanţă afectivă. Un
alt factor determinant în delimitarea zonei studiate, îl constituie şi actuala reţea
stradală majoră, care prin raportul de vecinătate cu ţesutul urban istoric, precum şi
prin capacitatea potenţială de trafic, ar putea prelua o bună parte din traficul carosabil
ce supraaglomerează centrul istoric al oraşului Bucureşti.
Referirile din prezentul studiu au la bază cercetarea următoarelor hărţi
şi planuri istorice ale oraşului Bucureşti, prin care sunt evidenţiate tot atâtea etape ale
structurării şi ale dezvoltării zonei studiate:
- harta oraşului Bucureşti din a doua jumătate a secolului al XVII-lea1;
- planul oraşului Bucureşti redactat de Frantz Purcel în anul 17892;

1
Hartă reconstituită de P. CERNOVODEANU şi N. VĂTĂMANU, reproducere din: ***, Istoria
Oraşului Bucureşti, vol. I., Bucureşti, Muzeul de Istorie al Oraşului Bucureşti, 1965.
 114

- planul oraşului Bucureşti redactat de Ferdinand Ernst în anul 17913;

- planul oraşului Bucureşti redactat de Rudolf Borroczyn ediţia din anul 18524;
- planul oraşului Bucureşti din anul 19115;
- planul topografic al Municipiului Bucureşti ediţia din anul 1991.
Un element semnificativ al zonei studiate, îl constituie păstrarea
generală a configuraţiei şi a traseelor existente încă din secolul al XVII-lea. Evoluţia
generală a oraşului are loc prin dezvoltarea unor factori funcţionali polarizatori în
lungul drumurilor cu un trafic intens, ceea ce duce atât la creşterea fondului construit
şi a populaţiei, cât şi la apariţia unor noi trasee majore de circulaţie. Remarcabil este
faptul că nucleele de interes cu semnificaţie majoră, se păstrează în timp ca repere ale
zonei, în pofida schimbărilor de funcţiune sau de fond construit, iar impunerea
reperelor noi pe amplasamentele învecinate este posibilă doar cu mare dificultate.
Existenţa unui anumit caracter preponderent, deţinut de o arteră
stradală la un moment dat, face necesară introducerea a două noi concepte. Astfel, se
disting următoarele tipuri de artere de circulaţie:
- arteră predominant dinamică - al cărui caracter este determinat de traficul de
legătură dintre două funcţiuni majore polarizante;
- arteră cu dominantă polarizatoare - al cărui caracter este determinat de
atragerea traficului spre funcţiunile majore dezvoltate în lungul propriului traseu.
Caracteristica preponderentă a unei artere majore de circulaţie este,
astfel, cauză şi efect pentru evoluţia caracterului predominant al reţelei de artere

2
Planul elaborat de Franz PURCEL în anul 1789, cu titlul original: PLAN Von der Haupt und Residenz-
Stadt Bukurescht, in der grossen Wallacheÿ, wolche den 9-ten. November 1789, von deden
Kaÿserlichen Kőniglichen Oestereichischen Trouppen, unter Comando zei(-)ner Durchlaucht des
Feldmarschals Prinzen von Saxen Coburg, in Besitz genohmen worden, reprodus din:
George D., FLORESCU, Din vechiul Bucureşti. Biserici, curţi boiereşti şi hanuri după planuri
inedite de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, ed. Institutul de Arte Grafice „Lupta” N. Stroilă,
Bucureşti, 1935, XVI+186p.+planuri anexă.
3
Planul elaborat de Ferdinand ERNST în anul 1791, cu titlul original: PLAN der Wallachischen Haưpt
ư. Residenz=Stadt BUKUREST, reprodus din: op.cit.
4
Planul elaborat de Rudolf Artur BORROCZYN în anul 1852, cu titlul original: Planul Bukurestiului
Ridikat, tras chi publikat din porunka Prea Înăltzatului Domn Stăpânitor Barbu Dimitrie Stirbeiu V.
V. de Maior Baron Rudolf Artur Borroczyn 1852.
 115

stradale din vecinătate. Modificarea în timp a caracterului preponderent, ca atribut al

unei străzi, este condiţionat de: intensitatea traficului, ponderea funcţiunilor majore,
implicit gradul de dezvoltare al fondului construit, precum şi de raportul în care se află
artera de circulaţie cu celelalte circulaţii şi funcţiuni majore din vecinătatea ei.
De fapt, în timp are loc un balans care se manifestă între caracterul
preponderent dinamic şi cel preponderent polarizant. Mai mult sau mai puţin amplu,
acesta duce la conformarea şi dezvoltarea unei aşezări, la evoluţia reţelei stradale şi a
structurării parcelarului, dar şi la remodelarea elementelor de ţesut urban, atunci când
sunt dictate de o serie de presiuni, cum ar fi cele de tip politic, social, imobiliar sau
funciar.
Introducerea celor două concepte de caracterizare a arterelor stradale
este necesară pentru elaborarea unui model de evoluţie al zonei studiate, explicitat şi
schematizat în cele ce urmează. Într-o primă etapă, trebuie consemnată apariţia arterei
de circulaţie, ca o consecinţă directă a necesităţii de stabilire a unei forme de legătură,
prin care să se faciliteze comunicarea dintre două puncte majore de interes; (figura 1)

ELEMENT DE LEGĂTURĂ

FACTOR DE FACTOR DE
POLARITATE POLARITATE

figura 1

Necesitatea apariţiei unui element de legătură între punctele de

polaritate este demonstrată în timp, atât prin polarizarea şi intensificarea traficului, cât
şi prin structurarea arterei de circulaţie, fapt care conduce şi la o amplificare a
funcţiunilor polarizatoare din punctele majore de interes, existente iniţial. (figura 2)

5
Planul topografic al Municipiului Bucureşti, ediţia oficială 1911, Scara 1:1.000.
 116

STRUCTURAREA
ELEMENTULUI DE LEGĂTURĂ

INTENSIFICAREA INTENSIFICAREA
FUNCŢIUNII FUNCŢIUNII
POLARIZATOARE POLARITATOARE

figura 2

În a treia etapă apar şi se dezvoltă o serie funcţiuni pe parcursul

traseului iniţial de legătură, ca răspuns al servituţilor generate de intensificarea şi
aglomerarea continuă a traficului, în mod special ca o consecinţă a polarizării unei arii
deosebit de ample de interes în raport cu de zona situată. Etapa în care artera stradală
(ca element de legătură) începe să devină atractivă şi pentru funcţiunile pe care le
conţine şi le dezvoltă pe propriul traseu, poate fi considerat un prim moment de
segmentare al relaţiei iniţiale de transport. (figura 3)

APARIŢIA UNOR FUNCŢIUNI

COMPLEMENTARE DATORATE
INTENSIFICĂRII TRAFICULUI

figura 3

Etapa a patra reprezintă momentul în care nivelul de dezvoltare al

funcţiunilor de pe parcursul traseului iniţial de legătură, face necesară apariţia unei
întregi substructuri urbane, susţinute de o reţea internă de circulaţie definită de străzi
 117

cu denumiri de bresle sau etnii, fapt care afirmă şi o anumită formă de segregare
funcţională. (figura 4)

SCĂDEREA SCĂDEREA
FACTORULUI FACTORULUI
POLARIZANT POLARIZANT
DIN PRIMA DEZVOLTAREA FUNCŢIUNILOR ŞI A DIN PRIMA
ETAPĂ CIRCULAŢIILOR INTERNE A SUNZONELOR ETAPĂ

figura 4

Următoarea etapă este caracterizată de apariţia unor artere majore de

circulaţie cu caracter predominant dinamic, menite să satisfacă necesarul traficului
suplimentar, atras spre zonele cu funcţiuni polarizante dezvoltate în lungul arterei
iniţiale de legătură. Este momentul în care artera de referinţă pierde aproape complet
caracterul preponderent dinamic (din prima etapă) şi devine arteră preponderent
polarizatoare în raport cu funcţiunile dezvoltate pe parcursul propriului traseu. În
acelaşi timp, noile artere cu caracter preponderent dinamic pot fi: fie create pentru a
lega alte puncte de polarizare ale oraşului, fie dezvoltate prin lărgiri şi alinieri noi, în
cazul în care ele existau ca elemente anterioare de legătură bine consolidate
funcţional. Pe de altă parte trebuie observată şi scăderea interesului, semnalat iniţial ca
factor major de polarizare spre cele două puncte care au generat artera de legătură în
prima etapă.
 118

DIMINUAREA
INTENSITĂŢII
TRAFICULUI
DE LEGĂTURĂ
EXISTENT
INIŢIAL

DEZVOLTAREA SCĂDEREA
TRAFICULUI FACTORULUI
SPRE NOILE POLARIZANT
PUNCTE EXISTENT
POLARIZANTE STRUCTURA NOILOR SUBZONE INIŢIAL

figura 5

Această ultimă etapă prezentată reprezintă doar un moment de balans

dat de caracterul ciclic al procesului evolutiv. Întregul ciclu are un caracter obiectiv şi
se repetă pe întreaga durată de existenţă a unei aşezări, chiar şi în acele porţiuni care
sunt deja structurate, desigur însă că el se manifestă intensităţi diferenţiate ale
balansului dintre caracterul predominant dinamic al traficului şi caracterul
predominant polarizator al funcţiunilor. Uneori acest balans poate fi o trecere greu
perceptibilă, alteori însă prin presiuni necontrolate poate genera disfuncţii majore, cu
un grad major de risc pentru existenţa fondului construit sau chiar pentru posibilitatea
protecţiei ansamblurilor cu valoare culturale semnificativă sub aspect istoric,
arhitectural şi urbanistic.

Harta reconstituită de Paul Cernovodeanu şi Niculae Vătămanu

(figura 6) prezintă o schemă a oraşului Bucureşti din a doua jumătate a secolului al
XVII-lea, în care actuala stradă Lipscani - denumită „Uliţa care vine despre târgul de
jos” - leagă „Târgul de Jos” cu „Podul Mihai Vodă” înspre Mănăstirea Mihai Vodă.
 119

figura 6 - Hartă reconstituită de P. Cernovodeanu şi N. Vătămanu, reproducere din:

***, Istoria Oraşului Bucureşti, vol. I., Bucureşti, Muzeul de Istorie al Oraşului Bucureşti, 1965.

Traseul de legătură semnalat ajunge, în planurile realizate la sfârşitul

secolului al XVIII-lea, înspre „Curtea Arsă” şi se continuă în afara oraşului, spre
„Prisiceni”, pe şoseaua dinspre comuna Domneşti. (figurile 7 şi 8).

figura 7 - Planul elaborat de Franz PURCEL în anul 1789, cu titlul original:

PLAN Von der Haupt und Residenz-Stadt Bukurescht, in der grossen Wallacheÿ,
wolche den 9-ten. November 1789, von deden Kaÿserlichen Kőniglichen
Oestereichischen Trouppen, unter Comando zei(-)ner Durchlaucht des
Feldmarschals Prinzen von Saxen Coburg, in Besitz genohmen worden,
fragment reprodus din: George D., FLORESCU, Din vechiul Bucureşti. Biserici,
curţi boiereşti şi hanuri după planuri inedite de la sfârşitul veacului al XVIII-lea,
ed. Institutul de Arte Grafice „Lupta” N. Stroilă, Bucureşti, 1935, XVI+186p.+planuri anexă.
 120

În această etapă se poate vorbi încă de caracterul predominant dinamic

al arterei de circulaţie, deşi din analiza planurilor realizate de Franz Purcel (1789) şi
de Ferdinand Ernst (1791) se observă o serie de repere ale căror funcţiuni au un
caracter polarizant cu tendinţa de dezvoltare, aşa cum sunt hanurile mănăstireşti:
Şerban-Vodă, Sfântul Ioan-cel-Mare, Constantin-Vodă şi Zlătari.

figura 8 - Planul elaborat de Ferdinand ERNST în anul 1791, cu titlul original:

PLAN der Wallachischen Haưpt ư. Residenz=Stadt BUKUREST
fragment reprodus din: George D., FLORESCU, Din vechiul Bucureşti. Biserici,
curţi boiereşti şi hanuri după planuri inedite de la sfârşitul veacului al XVIII-lea,
ed. Institutul de Arte Grafice „Lupta” N. Stroilă, Bucureşti, 1935, XVI+186p.+planuri anexă.

Cu toate că unele dintre hanurile mănăstireşti sunt amplasate pe Podul

Mogoşoaia - altă arteră importantă a oraşului Bucureşti - totuşi acestea constituie un
puternic factor polarizant şi pentru „Uliţa Lipscanilor”, pe care George D. Florescu o
limitează, deja la acea dată, între: „Podul Mogoşoaiei şi actuala stradă a Şelarilor”6.
Limitarea la această porţiune a traseului străzii poate fi datorată fie faptului că în
planurile de la sfârşitul secolului al XVIII-lea „Uliţa Lipscanilor” apare figurată
sinuos şi chiar cu discontinuităţi, fie datorită inflexiunii reprezentate între actuala
stradă Blănari şi intersecţia formată de „Uliţa Lipscanilor” cu „Uliţa Nemţească”
(actuala stradă Smârdan).

6
George D. FLORESCU, op. cit.
 121

Inflexiunea amintită nu se regăseşte în ediţia din anul 1852 a planului

realizat de Rudolf Artur Borroczyn, după cum se poate remarca şi din fragmentul
planului prezentat în figura 9. În acest sens, este remarcabil nu doar traseul schimbat
al străzii Lipscani, ci şi modul de parcelare, semnificativ modificat în jumătatea de
secol care separă momentele de realizare ale acestor documente cartografice.
Astfel, în timp ce planurile de la sfârşitul secolului al XVIII-lea,
surprind o parcelare de tip rural, cu suprafeţe mari şi forme regulate reductibile la
pătrat, cu o amplasare izolată a clădirilor înspre zona centrală, pe planul de la
jumătatea secolului al XIX-lea, prin caracteristicile geometrice ale parcelelor de pe
strada Lipscani trădează o evidentă intensificare a activităţii de tip comercial, în
deosebi pe porţiunea dintre „Uliţa Nemţească” şi „Uliţa Kolţei”. Parcelele din
această zonă sunt mai mici ca suprafaţă, deosebit de înguste, parte dintre ele cu acces
la două străzi, cu un fond construit distribuit astfel încât să permită atât activitatea
comercială la parterul dinspre strada principală, cât şi activitatea meşteşugărească, cu
posibilitatea de aprovizionare dinspre strada secundară (actuala stradă Gabroveni)
dispusă paralel cu strada Lipscani. Se poate vorbi în acest moment de o altă etapă în
existenţa acestei străzi, o prima structurare funcţională.

figura 9 - Planul elaborat de Rudolf Artur BORROCZYN în anul 1852, cu titlul original:
Planul Bukurestiului Ridikat, tras chi publikat din porunka Prea Înăltzatului Domn
Stăpânitor Barbu Dimitrie Stirbeiu V. V. de Maior Baron Rudolf Artur Borroczyn 1852.
fragment reprodus din arhiva Catedrei de Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea
Patrimoniului din cadrul U.A.U.I.M..
 122

Este remarcabilă detaşarea porţiunii din strada Lipscani, cuprinsă între

„Podul Mihai-Vodă” şi „Uliţa Kolţei”. Pe această porţiune din traseul străzii se
dezvoltă o serie de funcţiuni polarizante, susţinute şi de alte străzi preponderent
dinamice la acea dată, cum ar fi: „Podul Mogoşoaiei”, „Uliţa Nemţească”, „Uliţa
Şelari”, „Uliţa Kolţei” şi „Uliţa Doamnei”.

LEGENDĂ
- traseul străzii Lipscani
- subzona de activităţi specifice hanurilor-mănăstireşti
- subzona de activităţi comerciale şi meşteşugăreşti

figura 10 - FUNCŢIUNILE POLARIZANTE, EXISTENTE ÎN ZONA STRĂZII LIPSCANI

LA JUMĂTATEA SECOLULUI AL XIX-LEA.
Planul elaborat de Rudolf Artur BORROCZYN în anul 1852, cu titlul original:
Planul Bukurestiului Ridikat, tras chi publikat din porunka Prea Înăltzatului Domn
Stăpânitor Barbu Dimitrie Stirbeiu V. V. de Maior Baron Rudolf Artur Borroczyn 1852.
fragment reprodus din arhiva Catedrei de Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea
Patrimoniului din cadrul U.A.U.I.M..

La rândul lor, arterele amintite dezvoltă în vecinătate funcţiuni cu rol

polarizant, iar în cele mai multe cazuri are loc şi o anumită de segregare a acestora,
pusă în evidenţă de numele unor străzi. Astfel, unele dintre denumiri sunt legate fie de
diferite grupuri etnice, fie de locul de provenienţă al mărfurilor comercializate, ca în
cazul străzilor: „Nemţească” şi „Franţuzească”, ori mai târziu al străzilor Lipscani şi
 123

Gabroveni ş.a.. După cum o serie de artere poartă nume legate de activităţile
diferitelor bresle, ca de exemplu „uliţele”: „Zarafi”, „Boiangie”, „Şepcari”,
„Blănari”, „Covaci”, „Şelari”, dintre care unele se mai păstrează şi astăzi. Important
de precizat este şi faptul că modificările semnalate, referitor la elementele de ţesut
urban, se petrec în special la nivelul structurii parcelarului din interiorul grupurilor
insulare, în timp ce la nivelul tramei stradale modificările sunt minimale şi
nesemnificative. (figura 10)
Schimbările de ordin general, manifestate în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea se reflectă şi la nivelul structurii urbane a oraşului Bucureşti, iar
studierea planurilor istorice la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al
XX-lea evidenţiază în mod pregnant acest aspect. Deşi, mai apropiat ca dată de planul
întocmit în anul 1852 de R. A. Borroczyn, planul elaborat de Institutul Geografic al
Armatei7 în perioada anilor 1895 - 1899 este disponibil doar în variantele sale, editate
la scara 1:5.000 şi la scara 1:10.000, ceea ce face ca analiza parcelarului şi a fondului
construit să fie nerelevantă. Astfel, pentru evidenţierea modificărilor survenite în
următoarea jumătate de secol, faţă de situaţia semnalată la mijlocul secolului al
XIX-lea, este oportună cercetarea planului topografic al Municipiului Bucureşti
realizat la scara 1:1.000 în anul 1911, ediţie remarcabilă atât prin gradul sporit de
precizie al reprezentărilor, cât şi prin numărul impresionant de informaţii. (figura 11)
Impactul semnificativ cu implicaţii majore asupra zonei studiate este
generat ca urmare a aplicării legii pentru secularizarea averilor mănăstireşti,
promulgată la 17 decembrie 1863. Acest moment marchează o violentă schimbare a
reperelor din zonă. Dispariţia hanurilor-mănăstireşti - reprezentative funcţiuni
polarizatoare - conduce la manifestarea următorului fenomen: pe de o parte lipsa
obiectului funcţional care a generat polarizarea masivă a utilizatorilor, iar pe de altă
parte continuarea unui flux amplu al acestora. În acest mod, în condiţiile inserării altor

7
Planul elaborat de Institutul Geografic al Armatei între anii 1895 - 1899, cu titlul original: Planul
Oraşului Bucuresci lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei - în al
XXXIII-lea al Domniei M. S. Regelui - CAROL I - 1895-1899 - Scara 1:5.000.
 124

repere, se conturează premisele modernizării zonei şi intrarea într-o altă etapă de

evoluţie.
Clădirile publice apărute în această etapă, înlocuiesc într-un interval
de timp relativ scurt fostele repere reprezentate de hanurile-mănăstireşti, mai mult ele
reuşesc rapid să se impună ca noi repere urbane atât prin funcţiune, cât şi prin
arhitectură. Un factor cu rol decisiv în cadrul acestui proces îl constituie şi faptul că
pentru realizarea noilor construcţii sunt utilizate, aproape în toate cazurile,
amplasamentele deţinute iniţial de hanurile-mănăstireşti. Dintre numeroasele exemple
de acest gen, demne de semnalat sunt următoarele:
- „Bancă Naţională a României” pe terenul hanului-mănăstiresc Şerban-Vodă;
- „Casa de Depuneri” pe terenul mănăstirii Sfântul Ioan-cel-Mare;
- „Palatul Poştelor” pe terenul mănăstirii Constantin-Vodă;
- „Palatul Societăţii de Asigurări Dacia-România” pe terenul Hanului Grecilor.
Se poate vorbi de o transformare a statutului zonei prin schimbarea
regimului de proprietate, a cadrului instituţional şi a modului de desfăşurarea al
activităţilor comerciale, ceea ce conduce atât la amplificarea caracterului polarizator al
zonei, cât şi la înlocuirea radicală a fondului construit. Dezvoltarea instituţiilor
publice, precum şi a celor cu vocaţie publică, accentuează într-o măsură şi mai mare
caracterul polarizator semnalat şi contribuie la structurarea unei importante subzone
de afaceri, ca nucleu al zonei comerciale.
Pe de altă parte, modul de construire al terenurilor ce aparţinuseră
hanurilor-mănăstireşti constituie un exemplu cu repercusiuni directe în vecinătate,
inclusiv asupra modului de utilizare al parcelelor cu suprafeţe mari. Astfel, în locul
unui proces accelerat de divizare a parcelelor - posibil de anticipat în condiţiile unui
interes crescut faţă de zona comercială - se constată conservarea caracteristicilor
geometrice ale parcelelor şi dezvoltarea procesului de edificare a clădirilor
reprezentative, destinate preponderent instituţiilor financiar-bancare.
Importanţa străzii Lipscani devine în acest moment cu atât mai mare,
iar în jurul ei se dezvoltă un puternic nucleu de afaceri constituit la acea data de
 125

următoarele instituţii financiar-bancare: „Bancă Naţională a României”, „Banca de

Scompt”, „Camera de Comerciu-Industriei-Bursa”, „Creditul Funciar Urban”,
„Societatea de Asigurare Naţională”, „Creditul Iaşi”, „Palatul Societăţii de
Asigurare Dacia-România”, „Creditul Funciar-Urban-Iaşi” (clădire demolată în
prezent) ş.a..

LEGENDĂ
- traseul străzii Lipscani
- perimetrul zonei studiate
- clădiri cu funcţiuni specifice activităţii financiar-bancare
- clădiri cu funcţiuni specifice activităţii hoteliere
- clădiri cu funcţiuni specifice activităţii comerciale şi meşteşugăreşti

figura 11 - FUNCŢIUNILE POLARIZANTE EXISTENTE ÎN ZONA STRĂZII LIPSCANI

LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA.
Planul topografic al Municipiului Bucureşti, ediţia oficială 1911, Scara 1:1.000
fragment reprodus din arhiva Catedrei de Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea
Patrimoniului din cadrul U.A.U.I.M..

În acelaşi context pot fi observate chiar şi o serie de comasări ale

parcelelor - mai ales în cazul micilor hanuri din vecinătatea nucleului comercial de la
mijlocul secolului al XIX-lea - pentru echilibrarea şi dezvoltarea activităţilor de tip
hotelier, puternic diminuate ca pondere în zonă ca urmare a dispariţiei hanurilor-
mănăstireşti.
 126

Transformările din această etapă generează, în perimetrului analizat,

următoarea structurare funcţională:
- activităţi financiar-bancare grupate preponderent spre „Podul Mogoşoaiei”;
- activităţi comerciale şi meşteşugăreşti grupate preponderent spre biserica
Sfântul Gheorghe Nou, ca nucleu localizat în ţesutul urban structurat anterior pe
grupări etnice şi bresle;
- activităţi hoteliere în vecinătatea nucleului comercial.(figura 11)
În zonă învecinată străzii Lipscani se produce, deci, o segregare
funcţională, posibilă atât prin accentuarea tendinţelor existente deja încă din etapele
anterioare, cât şi prin definirea, dezvoltarea şi specializarea unor activităţi înglobate
iniţial de funcţiunea complexă a hanurilor-mănăstireşti. Aspectele semnalate în
legătură cu această etapă de evoluţie a zonei studiate sunt evidenţiate prin analiza
elementelor ce alcătuiesc ţesutul urban şi se pot remarca pe planul topografic al
Municipiului Bucureşti realizat la scara 1:1.000 în anul 1911. (figura 11)
Segregarea funcţională specifică acestui moment de evoluţie are
implicaţii directe şi la nivelul circulaţiei în zonă. Astfel, în raport cu strada Lipscani se
poate constata următoarea diferenţiere a traficului: pe porţiunea cuprinsă între strada
Smârdan şi biserica Sfântul Gheorghe Nou circulaţia este îndeosebi pietonală, iar pe
străzile paralele (Blănari şi Gabroveni) de pe acelaşi tronson este preluată circulaţia
carosabilă, în timp ce pe porţiunea cuprinsă între Calea Victoriei şi strada Smârdan
atât circulaţia carosabilă, cât şi cea pietonală se intensifică. Trebuie precizat faptul că
cele două tronsoane amintite traversează mijlocul celei mai active zone a centrului
comercial delimitat de alte mari artere ale oraşului, reprezentative atât prin importanţă
funcţională deosebită pe care o deţin, cât şi prin arhitectura clădirilor amplasate pe
parcursul lor: „Calea Victoriei”, „Strada Carol” „Strada Colţei”, şi „Strada
Doamnei” cu prelungirea pe „Strada Academiei”.
Odată cu tăierea actualului bulevardul I. C. Brătianu se desprinde din
strada Lipscani şi ultima porţiune care mai putea să amintească de caracterul
predominant dinamic al traficului deţinut iniţial de „Uliţa care vine despre Târgul de
 127

Jos”. Segmentarea produsă în continuitatea traseului străzii Lipscani - prin ruperea

legăturii sale cu tridentul pe care îl alcătuia împreună cu străzile Decebal şi Bărăţiei -
devine cu atât mai evidentă cu cât rolul noului bulevard ocupă în timp un rol din ce în
ce mai important în structura majoră a reţelei stradale a oraşului.
Diminuarea până la dispariţie a rolului iniţial de legătură al arterei
stradale - cu urmările indirecte în potenţarea caracterului funcţional polarizant -
marchează intrarea într-o altă etapă de evoluţie a străzii Lipscani.

Schimbările violente impuse asupra regimului de proprietate de

situaţia politică generală din perioada ce avea să urmeze celui de-al doilea război
mondial are implicaţii majore şi asupra întregii zone comerciale. Dacă sentimentul pe
care îl inspiră imaginea zonei studiate este acela de „amorţire”, o analiză a situaţiei
existente la acea dată evidenţiază o situaţie mult mai gravă. Astfel, se pot constata
următoarele aspecte de natură socio-economică, cu repercusiuni asupra modului firesc
de evoluţie al zonei şi efecte relativ lente de degradare a elementelor ce alcătuiesc
ţesutul urban:
- naţionalizarea întregului spectru comercial consolidat, inclusiv a celui destinat
activităţilor financiar-bancare şi hoteliere, cu consecinţele cunoscute pentru întregul
sistem economic naţional;
- dislocarea masivă a populaţiei locale ce activa şi locuia în arealul comercial, şi
înlocuirea acesteia cu o populaţie pauperă dispusă să accepte condiţiile spaţiului
locuibil existent devenit inadecvat prin supraaglomerare excesivă;
- conservarea formală a unor ateliere meşteşugăreşti, menite dispariţiei atât prin
modul de organizare în sistem cooperatist, cât şi prin natura activităţilor desfăşurate.
Tot în legătură cu această etapă istorică trebuie amintite alte două
momente semnificative pentru existenţa zonei studiate. Primul se referă la campania
de revitalizare a centrului istoric al oraşului Bucureşti, desfăşurată la începutul anilor
’70 când - pe fondul unor cercetări arheologice sistematizate - sunt restaurate şi puse
în valoare: Palatul Voievodal „Curtea Veche”, „Biserica Domnească” Adormirea
Maicii Domnului, „Hanul lui Manuc”, „Cafeneaua Domnească”, precum şi o serie
 128

de artere stradale din vecinătate, care suferă un proces de „cosmetizare” a faţadelor şi

o pseudo-revitalizare funcţională. Menită să conserve valorile culturale ale zonei,
operaţiunea are efectele scontate doar pe termen scurt, deoarece aspectele de natură
socio-economică semnalate mai sus - caracteristice acestei etapei istorice - se
păstrează şi uneori căpătă chiar accente grave.
Al doilea moment semnificativ pentru această etapă intervine după
seismul din 4 martie 1977, în urma căruia se distruge o parte din fondul construit
naţionalizat, impropriu utilizat şi degradat structural atât din cauza vechimi, cât mai
ales din cauza supraaglomerării şi lipsei de întreţinere. În aceste condiţii, dispariţia
unor mici hoteluri şi hanuri conduce fie la destructurarea unor zone constituite - cum
este cazul actualului loc viran dintre străzile Lipscani şi Şelari - fie la apariţia unor
intervenţii brutale, de o calitate arhitecturală îndoielnică - cum este cazul blocurilor de
locuit din jurul bisericii Zlătari.
Paradoxal, deşi scade vitalitatea dată de funcţiunea comercială, în
toată această perioadă se manifestă o creştere a traficului în zonă. Explicaţia constă în
faptul că, la nivelul întregului oraş există tendinţa generală de intensificare a
circulaţiei ca urmare a creşterii spectaculoase a numărului de locuitori şi a gradului de
motorizare. Efectul traficului intens - generat preponderent de aglomerarea circulaţiei
la nivelul întregului oraş şi doar în mică măsură datorat interesului direct de tranzitare
sau gradul de polarizare al funcţiunilor din zonă - poate explica modul anarhic în care
se derulează circulaţia din acest perimetru, prin încălcarea sistematică şi reciprocă a
delimitărilor funcţionale stabilite pentru circulaţia pietonală, circulaţia carosabilă,
staţionare sau parcare.
După anii ’90, în condiţiile tendinţelor de revitalizare a activităţii
financiar-bancare, precum şi pe fondul general de creştere a gradului de motorizare, se
accentuează în special disfuncţiile referitoare la traficul carosabil, aspect evidenţiat
mai ales prin supraaglomerarea generată de lipsa spaţiilor amenajate destinate
staţionării şi parcării. Pe de altă parte regimul juridic de proprietate incert sau în litigiu
pentru marea majoritate a spaţiilor comerciale existente - în care se desfăşoară o
 129

activitate comercială neperformantă menţinută forţat - încurajează dezvoltarea unei

forme nocivă de comerţ stradal, neautorizat, dar care şi-a creat deja un cadru stabil
prin suprapunere cu spaţiul destinat circulaţiei pietonale şi care accentuează
disfuncţiile instalate anterior. Acutizarea actuală a disfuncţiilor de trafic se petrece în
condiţiile în care, încă la nivelul anului 1911, se putea observa o suprasolicitare a
traficului în raport cu potenţialul carosabil al reţelei stradale.
Punctul critic, oarecum paradoxal, în care ne situăm în prezent este cu
atât mai periculos pentru valorile culturale ale centrului istoric al oraşului Bucureşti,
cu cât suprasolicitarea reţelei stradale din zona studiată pentru staţionare şi parcare
sufocă chiar şi puţinele iniţiative de revitalizare funcţională a fondului construit.
Dacă prin trecerea de la statutul de arteră de legătură între două puncte
majore de polarizare, la statutul de arteră cu funcţiuni polarizante avem de-a face cu o
fază de dezvoltare şi structurare a zonei studiate, în etapa actuală prin anihilarea
caracteristicilor funcţionale care au generat ţesutul urban, precum şi prin utilizarea
reţelei stradale ca „garaj public” avem de-a face în mod evident cu un rapid proces de
degradare ireversibilă a zonei, implicit cu pierderea valorilor sale culturale.
În acest context, referitor la disfuncţiile generate de trafic, devin
esenţiale cel puţin următoarele direcţii de reglementeze, prin care să se acţioneze:
- diferenţierea şi marcarea a tipurilor de circulaţie permise, acceptate condiţionat
şi interzise pe fiecare porţiune de arteră stradală în care există particularităţi ale
traficului pietonal şi carosabil;
- temporizarea, restricţionarea, sau interzicerea accesului carosabil în zonă cu
excepţia riveranilor, a intervenţiilor programate, speciale sau de urgenţă;
- staţionarea şi parcarea generală a autovehiculelor în vecinătatea ţesutului urban
istoric, cu excepţia riveranilor, a intervenţiilor programate, speciale sau de urgenţă.

Acutizarea sau menţinerea disfuncţiilor de trafic semnalate alterează

caracterul Centrului Istoric al Municipiului Bucureşti şi conduce în mod inevitabil
chiar la degradarea ireversibilă a substanţei originare a fondului construit, purtător al
valorilor culturale specifice diferitelor etape de evoluţie şi de structurare a oraşului.