Problema socializării copiilor pe parcursul ultimilor decenii a fost studiată profund în psihologie şi

pedagogie. Cercetătorii au dovedit că această problemă necesită crearea unui context social necesar
copilului, deoarece socializarea este un proces bilateral, realizat, pe de o parte, de către adult, care-i
atribuie copilului treptat experienţa socială umană, iar pe de altă parte, de către copil, care însuşeşte în
mod independent un sistem de roluri sociale
Obiectivele principale ale socializării copiilor în preşcolaritate prevăd formarea:

priceperii de a stabili diverse contacte sociale;

capacităţii de a acţiona împreună cu semenii;
abilităţi de a se include într-un sistem corect de învăţământ.
Procesul de socializare a copilului prin educaţie trebuie să includă:
posedarea unei culturi comunicative (educaţia moral-spirituală);
acumularea cunoştinţelor din domeniul culturii naţionale (educaţie civică şi patriotică);
respectarea culturii etnice (educarea toleranţei);
noţiuni şi posedarea unor aspecte din cultura juridică (educaţia pentru drept);
cultura sano-igienică (educaţia sanitară);
cultura ecologică (educaţia pentru mediu) etc.
Cadrul procesului educativ-instructiv e necesar să includă:
familiarizarea copiilor cu lumea obiectelor şi a naturii;
comunicarea de către adulţi a cunoştinţelor;
familiarizarea copiilor cu lumea relaţiilor umane.
În procesul socializării, odată cu dezvoltarea socială a copilului, cu familiarizarea lui cu valorile
sociale este necesar ca pedagogii să ia în consideraţie şi să păstreze trăsăturile caracteristice ale fiecărei
individualităţi (ale fiecărui copil).
Una din multiplele direcţii ale procesului socializării, care începe în preşcolaritate și va continua
pe parcursul vieţii, este şi educaţia pentru viaţă în societate. Munca în această direcţie cere de la adulţi
să realizeze treptat, pas cu pas, acţiuni concrete de socializare a copiilor, inclusiv modele concrete de
educaţie pentru societate, pe care adulţii le pot prelua din textele din folclorul şi literatura pentru copii,
prezentându-le sistematic copiilor. Cu ajutorul textelor literare copiii se vor încadra treptat în viaţa
socială, conştientizând că pentru a exista oamenii trebuie să colaboreze, să convieţuiască şi să
muncească împreună. Astfel ei înţeleg mai uşor că munca omului depinde de vârstă, preferinţe,
aptitudini, posibilităţile sale. Chiar şi preşcolarii mici pot sesiza, la nivelul înţelegerii lor, ce înseamnă
viaţa socială: că munca elevilor este învăţătura; că adulţii practică diferite munci în dependenţă de
vocaţie, preferinţe, locul de trai etc.; că în societate sunt stabilite anumite relaţii între oameni şi anumite
reguli de comportare, legi, care trebuie respectate.
La vârsta timpurie, prin intermediul conţinuturilor educative, inclusiv diferite texte literare, ei
însuşesc normele etice: învaţă ce e bine şi ce e rău, cum trebuie să comunice şi să se comporte cu cei din
jur, cum trebuie să fie relaţiile lor interpersonale, ce atitudine trebuie să aibă faţă de adulţi şi unul faţă de
altul. Ei învaţă a fi sinceri, modeşti, cinstiţi, politicoşi.
 Concomitent cu însuşirea normelor etice, în cadrul lucrului cu cartea, a activităţilor literare se
dezvoltă şi sfera afectiv-volitivă a copiilor. Ei învaţă a aproba şi a dezaproba, a compătimi şi a
condamna, a fi veseli sau trişti etc. La vârsta preşcolară copiii îşi exersează şi formează de asemenea
calităţi volitive ca: independenţa, stăpânirea de sine, îndrăzneala, fermitatea, curajul, perseverenţa etc.
Tot la această vârstă cu ajutorul textelor din literatura pentru copii se dezvoltă în continuare şi sfera
intelectuală a copiilor: vorbirea, senzaţiile, percepţiile, reprezentările, imaginaţia, memoria, gândirea,
atenţia, aptitudinile, creativitatea, talentul. Fără dezvoltarea corect dirijată a acestora e de neconceput
dezvoltarea personalităţii, încadrarea copilului în societate.
Direcţiile realizării acţiunilor educative în procesul socializării copiilor de vârstă preşcolară
prevăd: educaţia simţurilor, dezvoltarea cognitivă, a imaginaţiei, a atitudinilor, a caracterului, formarea
comportamentelor de bază.
În acest proces se efectuează interiorizarea acţiunilor educative care include realizarea obiectivelor
generale educaţionale:
educaţia fizică: dezvoltarea armonioasă; coordonarea motrică; dezvoltarea motricităţii fine;
alimentarea normală; ocrotirea sănătăţii; călirea organismului;
educaţia morală: formarea reprezentărilor morale; formarea deprinderilor şi a obişnuinţelor
elementare de muncă; educarea sentimentelor morale şi a convingerilor; dezvoltarea calităţilor de
voinţă; formarea treptată a trăsăturilor pozitive de caracter;
educaţia intelectuală: însuşirea unor cunoştinţe noi; formarea primelor elemente ale concepţiei
materialist-dialectice despre lume; dezvoltarea proceselor de cunoaştere; deprinderea copiilor cu munca
intelectuală (prin jocuri şi activităţi);
educaţia estetică: dezvoltarea simţului estetic; sesizarea şi înţelegerea frumosului în natură, viaţă;
formarea unui comportament social frumos; formarea deprinderilor de percepere şi înţelegere a
operelor de artă; formarea unor deprinderi elementare de desen, construire, modelaj, dramatizare,
muzică, dans, literatură; stimularea posibilităţilor creatoare şi a unor aptitudini artistice.
Metodologia utilizării modelelor de socializare a copiilor de vârstă preşcolară
Dimensiunile personalităţii umane sunt edificate consecvent prin atingerea finalităţilor
educaţionale ale fiecărui nivel din sistemul educaţional. Fiecare treaptă pe care o parcurge omul
constituie un reper experienţial şi cognitiv pentru determinarea unor perspective de dezvoltare şi
autorealizare.
Analizând literatura psihopedagogică, constatăm că unul dintre accentele puse la nivel teoretic,
metodologic şi praxiologic constă în necesitateaa sigurării socializării şi a principiului continuităţii în
educaţia şi instruirea copiilor de vârstă timpurie.
Socializarea copilului începe în familie. Aici el este îngrijit, îşi formează deprinderi igienice, de
comportament, însuşeşte cunoştinţe elementare din domeniul culturii naţionale şi universale. Apoi
procesul de socializare continuă în grădiniţe, unde are loc educarea, instruirea şi formarea personalităţii
în scopul integrării ei în viaţa socială.
În procesul socializării prin educaţie continuă, persoana devine conştientă de propria sa existenţă,
de locul şi rolul său în societate, de drepturile şi îndatoririle sale, de potenţialul creator de care dispune,
de necesitatea afirmării sale ca personalitate.
Procesul de socializare, realizat prin intermediul instituţiei preşcolare, a fost denumit în ştiinţă
socializare secundară, în comparaţie cu socializarea primară realizată în prima copilărie de către familie.
Mediul grădiniţei, ca spaţiu instituţionalizat de socializare primară contribuie nu numai la realizarea
activităţilor de dezvoltare cognitivă a copilului, ci şi la formarea proceselor ce prilejuiesc stabilirea de
relaţii interpersonale.
 În psihopedagogie e dovedit că procesul de socializare este un proces social, prin care individul
uman, membru activ al societăţii, parcurge transformări succesive. Acesta este un proces continuu de
interacţiune, inegal ca intensitate, care dă unei fiinţe potenţial sociale posibilitatea să-şi dezvolte o
identitate. Esenţa acestui proces constă în aceea că societatea încearcă, prin agenţii de socializare, să
transforme individul astfel, încât el să corespundă normelor şi valorilor ei. Prin socializare copilul este
condus spre:
înţelegerea regulilor vieţii;
însuşirea obişnuinţelor;
a modurilor de a gândi;
a credinţei şi a idealurilor impuse de mediul social în care creşte.
Activităţile de diverse tipuri prin caracterul lor mijlocesc formarea comportamentelor, cunoaşterea
directă a lumii, perceperea frumosului, educarea atitudinii corecte faţă de om şi obiecte; cultivă
deprinderi de comportare în societate, formează trăsături complexe de caracter şi trezesc trăiri
emoţionale puternice.
Studiul lucrărilor teoretice şi metodologice arată că în procesul educativ-instructiv din grădiniţe
chiar şi activităţile colective ale copiilor pot lua forma de joc, acesta fiind o modalitate interesantă de
realizare a
diferitor obiective. Iată
de ce în grădiniţă una din cele mai efective forme de lucru pe care o pot aplica cadrele didactice în
vederea socializării copiilor şi a realizării obiectivelor curriculare este jocul. Dar realizarea cu succes a
procesului educativ-instructiv din instituţiile preşcolare prin activitatea de joc cere o asigurare didactică
respectivă.
Actualmente, modernizarea sistemului educaţional din instituţiile preşcolare depinde de mai mulţi
factori:
socializarea treptată a copiilor (începând cu vârsta de 3 ani); pregătirea corespunzătoare a cadrelor
didactice;
prezenţa unor programe educaţionale elaborate în conformitate cu cerinţele teoriei noilor educaţii;

utilizarea în procesul educaţional al auxiliarelor didactice necesare.

Auxiliarele (materialele) didactice de care au nevoie copiii şi pe care trebuie să le folosească
educatorii la etapa dată sunt de două tipuri:
instructiv-educative; tehnice.
Auxiliarele didactice şi cele tehnice orientate spre educaţia copiilor, dezvoltarea şi organizarea
învăţământului preşcolar cer: jucării de tip nou, jocuri de masă cu noi conţinuturi, cărţi ilustrate de
diferite tipuri (pliante, cărţi-teatru, mini, maxi-cărţi, cărţi de colorat, caiete didactice, mini manuale,
manuale alternative). Sunt necesare de asemenea texte înregistrate pe casete pentru magnetofon, casete
video, fişe pentru evaluare, dicţionare în imagini cu diferite conţinuturi, ghiduri pentru copii şi educatori
etc.
Cele expuse mai sus conturează cu certitudine actualitatea şi importanţa cercetării, necesitatea
efectuării pe parcurs a unor investigaţii orientate spre elaborarea lucrărilor teoretice şi metodologice.
 MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA

DIRECȚIA ÎNVĂȚĂMÎNT TINERET ȘI SPORT DROCHIA

IET Nr. 1 “CLOPOȚEL” s. PELINIA

Integrarea conținuturilor educaționale

în scopul socializării copiilor
de vârstă timpurie

Educator Morohai Ala

Pelinia, 2019