Sunteți pe pagina 1din 1

FIȘĂ DE LUCRU

CLASA A IX-A

Citește următoarele fragmente de jurnal:

„Aş vrea să plâng, dacă lacrimile n-ar fi atât de sărate. Aş vrea să plâng nostalgia care-mi ninge
azi sufletul. Sunt fericită şi în acelaşi timp frământată de toate îndoielile inerente oricărui sfârşit de
viaţă şcolărească.
N-am să vorbesc despre astă ultimă zi de şcoală. A fost însă o zi plină, grea de lacrimi şi de
lumină. A fost o zi frumoasă scursă între flori şi ireal în cadenţă de Gaudeamus...
Trebuie să recunosc că despărţirea de colegele mele nu-nseamnă, cel puţin acum, nicio
nenorocire pentru mine. Se vede treaba că nu ele, ci altceva, ceva din soarele acestui început de viaţă şi
mai cu seamă gândul că tot ce-a fost până acum realitate trece de azi în amintire, mă face să regret şi m-
a făcut dimineaţa să plâng ca o nebună.
E împotriva firii să pui în calea înecată a timpului care şerpuieşte nesimţit spre «mai târziu, mai
departe» bolovani.
Clipele în care înţelegi şi simţi desluşit ceea ce abia bănuiai până atunci te dor ca nişte răni, iar
când înmormântezi timpul sub cascade de flori şi de cântec simţi cu adevărat gustul amar al lacrimilor.
Am scris în zeci de caiete de amintiri, deşi le înţeleg inutilitatea. Credem acum că ele vor fi în
anii târzii cheia spre lumea de vis a copilăriei. Dar porţile fermecate nu se deschid decât cu un
descântec. Păstrăm zadarnic cheia pentru vremea când descântecul va fi de mult uitat. Am gravat pe
pagini de album vorbe menite să fie mai târziu o evocare a ceea ce ne-a fost drag, dar am uitat că tot
ceea ce iubim azi va deveni odată «amintirea unei iubiri». Plângem acum pentru tot ceea ce ia cu ea
clipa aceasta, pentru tot ce am vrut să trăiască veşnic viu în noi şi ştim că nu va mai avea nici o
importanţă mai târziu.” (Ioana Em. Petrescu – Jurnal)

„Simt nevoia să scriu. Nu pentru că am ceva care se cere imperios exprimat, ci dintr-o anume
dispoziție spirituală. Eventual, să scriu chiar și prostii. Asta mă împiedică să sufăr. Asta transformă
suferința nudă – greu de suportat – într-o suferință literară. (...)
Câteodată mă cuprinde entuziasmul. Sunt lucruri care mă pasionează. Încep cu plăcere câte
ceva și după un timp îmi dau seama că nu e nimic grozav, că tot ce mă exaltase e o vastă inutilitate și că
deci nu merită să te ocupi deloc. Caut întruna altceva. Nu mi-am găsit încă drumul. (...)
Aș vrea să sun a gol. Să nu simt atât. Să nu gândesc atât. Să treacă evenimentele peste mine fără
urme, să nu le opresc din drum, să nu le contemplu atât, să nu mă gândesc la consecințele ultime. E
prea trist, prea cald, prea intens și mă obosește. Şi apoi, când ești așa, viața nu-ți mai dă nimic. Probabil
că se consideră suficient că ai capacitatea asta; viața nu mai e generoasă, se zgârcește. Zice: lasă că-i
ajunge ce are, trăiește ea și din ce are; mai bine să le dăm celorlalți care n-au, să le dăm mult, pentru că
n-au nimic. O fi și asta un fel de dreptate. O dreptate strâmbă care nu-mi convine.” (Jeni Acterian –
Jurnalul unei ființe greu de mulțumit)

1. Cine este emițătorul în fragmentele de mai sus? Cine ar putea fi destinatarul lor?
2. Din ce perspectivă sunt redate cele două fragmente?
3. Realizează, pe scurt, portretele personalităților celor două scriitoare.
4. Exprimă-ți opinia cu privire la importanța lecturii jurnalelor unor scriitori cunoscuți sau ale unor
personalități culturale.
5. Consideri că cele două fragmente de jurnal exprimă în mod autentic experiențe de viață? De ce?
Exprimă-ți opinia în 7-10 rânduri.