STATUSUL HORMONAL AL GLANDEI TIROIDE ŞI

SUPRARENALELOR LA ŞOBOLANII STRESAŢI ÎN PERIOADA DE

DEZVOLTARE INTRAUTERINĂ ŞI ROLUL LOR ÎN FORMAREA ŞI
PÂSTRAREA VESTIGIULUI ÎN MEMORIE LA EI.

4.3.1. Influenţa stresării şobolanilor - femele gravide asupra glandei

tiroide la descendenţi.
În prezent, în analele ştiinţifice sunt numeroase date, care atestă acţiunea
dăunătoare a factorilor stresogeni ai mediului ambiant asupra dezvoltării
normale a embrionului prin intermediul organismului matern. În multe articole
ştiinţifice se arată influenţa acestor factori asupra dezvoltării postnatale
( Meдвeдeвa B.C., Meдвeдeвa Г.Р. Coлдатова О.Г., 1983; Kapnoвa З.A.,
1984; Smith В., Hayмeнко E.P., 1987; Cyдaков A.П.,1990; Beшетя T.C.,
1991). În acelaşi timp este foarte puţin studiată influenţa factorilor stresogeni
asupra femelelor în diferite perioade ale gravidității și acţiunea acestor factori
asupra conţinutului hormonal al descendenţolor.
Corelaţia dintre natura factorilor stresogeni şi forţa lor de acţiune asupra
schimbărilor funcţionale a activităţii endocrine a organismului nu este studiată.
Reieşind din cele expuse, ne-am trasat ca scop să studiem acţiunea
diferitor factori stresogeni, excitarea electrică şi hipoxia de scurtă durată,
asupra femelelor gravide în diferite perioade ale gestaţiei şi asupra
conţinutului hormonilor glandei tiroide în sîngele descendenţilor
(triiodtironina, tiroxina).
Ca obiect de studiu au fost folosite femelele de şobolani din linia Vistar
şi urmaşii lor. Animalele au fost crescute şi îngrijite în mod obişnuit conform
normelor stabilite.
Excitarea electrică a fost efectuată folosind electrozi speciali, aplicaţi pe
membrele femelelor ce se aflau într-o cameră adaptată. Această cameră
permitea imobilitatea şobolanului şi aplicarea curentului electric în decurs de
90 sec., iar excitarea se aplica 3 zile la rând (cîte una pe zi).
 Starea de hipoxie a fost modelată prin întroducerea animalului în
barocameră şi ridicarea lui la înalţimea 11000 m. Durata ridicării constituia 3
min., iar a coborîrii - 5 min. Starea de hipoxie s-a creat de 3 zile la rînd cîte o
dată pe zi.
Despre gradul de dezvoltare a reacţiilor stresogene conchidem că după
dinamica conţinutului corticosteronului la şobolani, care au fost supuşi acţiunii
stresogene analoage.
Generaţia tînără de şobolani era crescută împreună cu mama pînă la 1,5
luni, apoi era izolată.
Şobolanii, născuţi de femelele stresate cu ajutorul hipoxiei şi acţiunea
nociceptiva, pînă a fi decapitaţi în vîrsta de 2,5 luni, au fost împărţiţi în 2
grupe:
1-şobolanii nestresaţi;,
2- şobolanii, stresaţi cu acelaşi factor stresogen, ca şi mama.
Ca martor s-au folosit şobolanii intacţi.
Determinarea conţinutului hormonilor glandei tiroide în plasma sanguină
s-a efectuat după metoda radioimună. Studierea conţinutului - triiodtironinei şi
tiroxinei la şobolani în vîrsta de 2,5 luni născuţi de femelele care nu au fost
stresate în perioada graviditătii a arătat, că conţinututl bazal al acestor
hormoni alcătuieşte corespunzător: 103 ± 11,3 şi 3,2± 0,1 nmol/1.
Cercetarea acestor hormoni la şobolanii născuţi de la femelele stresate cu
ajutorul hipoxiei şi excitărilor nociceptive au arătat, că în perioadele 1,11 şi III
de graviditate apar devieri în conţinutul tiroxinei, însă ele nu sunt veridice
comparativ cu conţinutul acestora în sîngele animalelor intacte (des. 13, 14,
15, 16).
Cît priveşte triiodtironina s-a observat, că la toţi şobolanii, mamele cărora
au fost stresate atît cu curent electric (acţiunea nociceptivă), cît şi cu hipoxia
în timpul gravidităţii, cantitatea ei a scăzut brusc. Scăderea conţinutului
triiodtironinei a fost mai pronunţată la şobolanii născuţi de femelele stresate cu
ajutorul hipoxiei în perioadele I şi II de graviditate (corespunzător 1 ± 0,2 şi
1,3 ± 0,3 nmol/1) (des.16).
Stresarea cu ajutorul hipoxiei a şobolanilor tineri născuţi de femelele
stresate cu acelaşi factor, a dus la schimbarea bruscă a conţinutului de tiroxină
în plasma sangvină. Aşadar, la şobolanii, mamele cărora s-au aflat în stare de
hipoxie în prima şi a doua perioadă a gestaţiei, conţinutul T4 în sînge a scăzut
brusc. La şobolanii născuţi de la femele, stresate în ultima perioadă, acest
indice, practic, nu s-a schimbat în comparaţie cu descendenţii şobolanilor
intacţi, care au fost supuşi stresării (des. 13).
Stresarea nociceptivă asupra femelelor în timpul gravidităţii a provocat
alte schimbări în conţinutul hormonal a şobolanilor tineri.
Deci, conţinutul tiroxinei în plasma la şobolanii născuţi de femelele
stresate, în comparaţie cu nivelul ei la şobolanii născuţi de la femele intacte,
nu suferă schimbări evidente. Mai pronunţată este influenţa hipoxiei asupra
nivelului T4 la descendenţi în ultima perioadă a gestaţiei (des. 14). Devierile în
conţinutul triiodtironinei au fost evidenţiate în plasmă la şobolanii stresaţi în
prima şi ultima perioadă de dezvoltare intrauterină (des. 15).
Astfel, cercetările ştiinţifice efectuate arată că acţiunea factorilor
stresogeni asupra femelelor gravide are loc nu numai pe fondul schimbării,
apariţiei şi fixării legăturilor provizorii ce stau la baza memoriei în perioada
postnatală, dar şi asupra sistemului endocrin, în special, a activităţii glandei
tiroide.

Rezultatele obţinute în cercetările hormonilor T3 şi T4 la șobolanii născuţi

de la femelele stresate în diferite perioade de perioade de graviditate, întră în
contradicţie cu datele, care sunt în literatura științifică de specialitate pe
problema dată. Cele relatate sunt confirmate prin faptul, că nu a fost stabilită
diferenţa în conţinutul acestor hormoni la şobolanii experimentali şi cei intacţi.
În literatura periodică sunt date care arată, că factorii stresogeni, acţionând un
timp mai îndelungat asupra femelelor gravide duc la scaderea funcţiei glandei
tiroide la descendenţi (Пастухов Ю.Ф., 1975; Poмaнoв Ю.A., Taво л и н
 Nmol/l

Nmol/l

Des. 13. Conținutul T4 în plasma sangvină la șobolanii stresați

prenatal cu hipoxie de scurtă durată.
Descendenții: a – nestresați; b – stresați.
Nmol/l

Nmol/l

Des. 14. Conținutul T4 în plasma sangvină la șobolanii stresați

prenatal cu acțiune nociceptivă.
Descendenții: a – nestresați; b – stresați.
 Nmol/l

Nmol/l

Des. 15. Conținutul T3 în plasma sangvină la șobolanii stresați

prenatal cu acțiune nociceptivă.
Descendenții: a – nestresați; b – stresați.
 Nmol/l

Nmol/l

Des. 16. Conținutul T3 în plasma sangvină la șobolanii stresați

prenatal cu hipoxie de scurtă durată.
Descendenții: a – nestresați; b – stresați.
 B.A.,1975; Teплова K.П, Mapин JI.II., 1980; Naatanen R., Caillard A.,
1978; Schreiberg V., 1985). Aлиев M.Г., Гyceйнова H.И., (1986); Aлиев
M.Г., PзaeBa JI.B., Pыбaковa O.И., (1 9 8 7 ) menţionează, că la şobolanii
tineri născuţi de la femelele, supuse acţiunli factorilor stresogeni un timp
îndelungat, conţinutul tiroxinei este mai diminuat, decît în grupa martor.
Probabil, rezultatele căpătate de aceşti autori, reies din condiţiile şi caracterul
experienţei. Spre deosebire de noi, ei au supus stresării femelele începînd cu
ziua a 11- a a gravidităţii.
Reieşind din rezultatele expuse mai sus, conchidem:
1. stresarea de menajare a şobolanilor - femele în diferite perioade ale
gravidităţii influenţează neesenţial asupra conţinutului bazal al
hormonilor tiroidieni la descendenţi şi schimbă reactivitatea glandei lor
tiroide;
2. gradul schimbării nivelului hormonilor tiroidieni din sângele şobolanilor
la acţiunea factorilor stresogeni depinde de natura acestora și perioada
de influenţă a lor în timpul gestaţiei.

4.3.2. Influenţa stresării femelelor gravide asupra conţinutului

corticosteronului în plasma sangvină la descendenţi.
Este cunoscut faptul, că afară de hormonii glandei tiroide hormonii
stratului cortical al suprarenalelor joacă un rol important în perioada acţiunii
factorului stresogen asupra organismului. De aceea a fost trasat ca scop
studierea influenţei stresării femelelor în diferite perioade ale gravidităţii
asupra conţinutului corticosteronului în sîngele descendenţilor. Pentru
realizarea scopului acesta am efectuat o serie experienţe, în care femelele
gravide de şobolani cu termenul perioadei de gestaţie diferit au fost supuse
acţiunii factorilor de diversă natură - curentul electric şi hipoxie de scurtă
durată.
Rezultatele obţinute au demonstrat, că acţiunea factorului stresogen
asupra organismului matern în perioada gravidităţii influenţează într-o
oarecare măsură asupra nivelului corticosteronului în plasma descendenţi lor
(des. 17). Desenul indică datele referitoare la influenţa factorului nociceptiv
asupra conţinutului corticosteronului la șobolanii stresaţi prenatal. Pe desen se
observă, că stresarea în perioada de dezvoltare intrauterină duce la scăderea
considerabilă a nivelului de corticosteron în sîngele şobolanilor tineri, mamele
cărora au fost stresate în a treia parte a gestaţiei: 15 ± 1,1 mcg % la șobolani,
care înainte de decapitare nu au fost stresaţi şi 12 ± 1,1 % la cei stresaţi contra
23,3 ± 1 , 5 mcg% la indivizii din grupa martor. Mai puţin semnificativă este
influenţa acţiunii stresogene în prima şi a doua perioadă de graviditate: 18,2 ±
2,l mcg % la animale, au fost stresate înainte de decapitare, 23,3 ± 1,1 şi 19,5
± 2,4 % la cele, care au fost supuse stresării.
Rezultatele analoage am obţinut şi în procesul studierii influenţei hipoxei
de scurtă durată asupra nivelului de corticosteron la şobolanii supuși stresării
în perioada prenatală de dezvoltare (des. 18).
Acţiunea hipoxiei în primele două perioade ale gestaţiei nu schimbă
esenţial conţinutul corticosteronului la descendenţi (23,5 ± 1,8 și 21 ± 1,8 mcg
% la animale, care nu au fost stresate înainte de graviditate, 25 ± 1,9 şi 17,5 ±
1,7 mcg % - la şobolani stresaţi). Nivelul hormonilor la şobolanii din grupa
martor, care nu au fost stresaţi cu hipoxie înainte de decapitare - 15 ± 1,6 mcg
%, pe cînd la indivizii stresaţi din grupa aceasta - 23 ± 1,9 mcg %. Hipoxia
organismului matern în ultima perioadă a gestaţiei are influenţă asupra
statusului bazal al corticosteronului, în special, provoacă scăderea conținutului
acestuia la descendenţi (16 ± 1,0 mcg %).
Aşadar, totalizând datele obţinute în experienţele descrise mai sus
conchidem, că:
1) hipoxia organismului matern în ultima perioadă a gravidităţii are
influenţă asupra statusului bazal al corticosteronului, în special, provoacă
scăderea conţinutului acestuia la descendenţi; hipoxia în primele două
perioade de graviditate nu influenţează considerabil asupra lui;
2) acţiunea nociceptivă, independent de perioada gestaţiei, micşorează
Des. 17. Conținutul B în plasma sangvină la șobolanii stresați
prenatal cu acțiune nociceptivă.
Descendenții: a – nestresați; b – stresați.
Des. 18. Conținutul B în plasma sangvină la șobolanii stresați
prenatal cu hipoxie de scurtă durată.
Descendenții: a – nestresați; b – stresați.
 nivelul bazal al corticosteronului la descendenţi;
3) posibilitățile funcționale ale corticosuprarenalelor la descendenții
femelelor, care au fost tratate cu hipoxie în prima și a doua, iar cu acțiunea
nociceptivă în ultima perioadă a gravidității, sunt destul de limitate, fapt
despre care ne vorbeşte lipsa eliminării sau scăderea conținutului
corticosteronului la stresarea animalelor tinere.

4.3.3. Influenţa triiodtironinei asupra formării şi păstrării vestigiului

în memorie.
Seria aceasta de experienţe a fost condiţionată de investigaţiile
precedente, în care a fost arătat, că la descendenţii, mamele cărora au fost
supuse acţiunii factorului stresogen în primele două perioade de graviditate,
nivelul bazal al hormonilor tiroidieni se deosebeşte de acesta la şobolanii
intacţi.
Pe baza rezultatelor acestea am presupus, că hormonii tiroidieni pot fi
una din cauzele schimbărilor în formarea şi păstrarea vestigiului la
descendenți.
Pentru verificarea acestei presupuneri într-o serie de experienţe am
administrat triiodtironina în doze diferite şobolanilor şi am studiat formarea și
păstrarea vestigiului în memorie la acţiunea nociceptivă. În prima serie de
experienţe şobolanilor a fost administrată T3 în doza 50 mcg la 180 g greutate
cu 2 zile înainte şi pe parcursul stresării cîte o dată pe zi. Des. 19 relatează, că
doza aceasta nu influenţează considerabil asupra formării vestigiului. La
acţiunea 11-12 a factorului stresogen la şobolanii experimentali, el s-a format
la 80% din indivizi. Nu a acționat semnificativ nici doza 150 mcg de T3 la 180
g greutate, care a fost administrată timp de 5 zile (des. 19). Doza T3 de 200
mcg administrată timp de 5 zile puţin favoriza formarea vestigiului în primele
zile. Mai tîrziu la şobolanii grupei martor el se forma şi se reproducea mai
uşor, decît la şobolanii de experienţe. Aşadar, T3 în şi 150 mcg nu
influenţează considerabil asupra formării vestigiului.
Des. 19. Formarea vestigiului în memorie la șobolani
după administrarea triiodtironinei.
Doza T3: a – 50, b – 150, c – 200mcg
Des. 20. Păstrarea vestigiului
în memorie la șobolani.
 Referitor la păstrarea vestigiului sub influenţa T3 am observat, că
hormonul acționează favorabil, mărind evident durata păstrării vestigiului în
memorie la șobolani (des. 20).
4.3.4. Influenţa hidrocortizonului asupra formării vestigiului în
memorie la şobolani.
Analizând rezultatele, obţinute în seria precedentă de experienţe am
presupus, că un rol anumit în formarea şi păstrarea vestigiului în memorie la
şobolani pot să-l aibă aşa zişii “hormonii stresului”- hormonii stratului cortical
al suprarenalelor. Pentru seria următoare de experienţe am folosit
hidrocortizonul în doza 12,5 mg la 180 g greutate. Hormonul a fost administrat
3 zile (2 zile pînă la stresare pe parcursul ei) odată pe zi.
Rezultatele au arătat (des.21), că formarea vestigiului la aceşti șobolani
este mai accelerată, mai ales în primele 2 zile. Aşa, la repetarea a doua a
combinării factorului indiferent cu cel necondiţionat deja la 90% din animale a
fost format vestigiul în memorie şi se menţinea stabil la acest nivel. În grupa
martor rezultatul formării vestigiului a fost obţinut abia la combinarea a 6-a
iritanţilor.
Astfel, la administrarea hidrocortizonului şobolanilor se accelerează
formarea vestigiului în memoria lor.
În următoarele serii de experienţe s-a studiat păstrarea şi reproducerea
vestigiului în memorie după încetinirea administrării hidrocortizonului.
Rezultatele sunt prezentate în des. 22. După cum este arătat în desen, peste 20
zile după ultima întroducere a hormonului 44% din şobolani au reprodus
reacţia de apărare, pe cînd în grupa martor - numai 33%. Peste 30 şi 40 zile nu
sunt devieri în rezultatele păstrării vestigiului în memorie la o mare parte din
animale experimentale peste 20 zile după finisarea administrării acestuia.
Des. 21. Formarea vestigiului în memorie
la șobolani după administrarea
hidrocortizonului (12,5 mg)
Des. 22. Păstrarea vestigiului
în memorie la șobolani.
 V. Î N C H E I E R E
În prezent savanţii de diferite specialităţi manifestă un interes deosebit
faţă de problema formării şi păstrării vestigiului în memorie la anumite acţiuni
ale factorului stresogen. Mai mult se acordă atenţie manifestării procesului
acesta la descendenţii născuţi de femele, care au fost supuse stresării în
perioada de graviditate. Acest fapt este condiționat de creşterea în ultimul timp
a numărului de copii care se nasc cu diferite dereglări ale sistemului nervos
central, şi de asemenea, de necesitatea elaborării bazei ştiinţific argumentate a
educației şi instruirii copiilor în perioada postnatală timpurie de dezvoltare.
Despre creşterea interesului faţă de problema abordată ne vorbește şi apariţia
direcţiei noi în studierea vestigiului în memorie – dianetica. Conform
principiilor înaintate de reperezentanţii acestei direcții, “evenimentele
prenatale” şi procesul de naştere înscrise în ingrame în perioada de
“inconştienţă” în banca reactivă, joacă un rol important în apariţia aberaţiilor
psihicului şi bolilor psihisomatice la copii (P. Xaббapд, 1993).
Reieşind din cele expuse, este firesc de a studia particularităţile formării
vestigiului în memorie la descendenţii femelelor, care au fost stresate cu
factorii stresogeni în perioada gravidităţii. Concomitent e necesar de accentuat,
că aceasta întrebare afară de anumite idei ale reprezentanţilor dianeticii, nu-a
avut o bază teoretică. Acest fapt se lămureștete, pe de o parte, prin lipsa
metodelor adecvate, care ar permite nemijlocit, dar nu indirect studierea
dinamicii şi nivelului formării vestigiului în memorie, pe de altă parte, prin
existenţa dificultăților considerabile în studierea fătului în perioada dezvoltării
intrauterine şi a reproducerii informaţiei, care a fost întipărită în timpul
stresării mamei. De aceea am orientat scopul la problema aceasta în felul
următor: stresarea femelei gravide şi studierea formării reacției condiţionate de
apărare la descendenţi la acţiunea stresogenă aplicată asupra mamei.
Concomitent a fost studiată formarea vestigiului la acţiune stresogenă de altă
natură. Am intuit, că stresarea mamei în perioada gravidităţii poate influenţa
asupra acestui proces în două direcţii: pe de o parte, să contribuie direct la
formarea vestigiului la descendenţi la acţiunea stresogenă intrauterină, pe de
altă parte, să influenţeze asupra formării acestuia după naştere la acțiuni
stresogene prin schimbarea nivelului bazal al hormonilor stresului, sau
reactivităţii lor, condiţionate de stresarea organismului matern.
Cercetările autorilor Cadet R., Pradier P., Dalle M., (1986), Држевецкая
И.A., Гyбapeвa Л.И., (1988), Hayмeнкo E.P., (1987, 1988), Пaц B.C.,
Cолдатова O.Г., (1983) au stabilit, că stresarea femelelor în perioada
gravidităţii influenţează asupra statusului hormonal al descendenţilor. Însă,
datele ştiinţifice referitor la problema abordată sunt foarte contradictorii: unii
autori consideră, că stresarea animalelor provoacă creşterea conţinutului unor
hormoni (Cолдатова O.Г., 1979, Fride Ester, Weinstocr Marta, 1988,
Hayмeнкo E.P., Маслова A.П., 1984.). Aлиев M.Г, Иcмаилoв Ю.Б., Koкapди
Р.Х., (1984), Бeшeтя T.C., (1991) din contra, afirmă, că în urma acțiunii
stresogene nivelul hormonilor scade.
Datele ştiinţifice apărute în literatura accesibilă referitor la influența
stresării animalelor asupra formării vestigiului în memoria lor lipsește.
Reieşind din faptul, că în timpul gravidităţii mai des se întîlnesc aşa factori
stresogeni, ca hipoxia şi acţiunea nociceptivă, în experiment ei s-au folosit în
calitatea de stresanți. Luând în consideraţie faptul, că organogeneza şi
maturizarea funcţională a sistemelor vitale are loc diferite perioade ale
dezvoltarii intrauterine, stresarea femelelor gravide s-a efectuat în diferite
perioade de graviditate.

Despre formarea vestigiului la şobolani judecam după apariţia şi păstrarea

reacţiei condiţionate de apărare la excitarea membrelor prin intermediul
transmiterii curentului electric prin podeaua de sârmă într-o cușcă special
adaptată, deoarece anume această reacţie reflectă existenţa sau lipsa vestigiului
în memorie la o oarecare acţiune stresogenă.
Analiza influenţei duratei acţiunii stresogene asupra formării şi păstrării
vestigiului în memorie a arătat, că la animaleie de diferită vârstă cu diverse
niveluri de stresoreactivitate, formarea şi manifestarea lui are loc în mod
diferit. La acţiunea stresogenă de scurtă durată (2 sec.) mai repede se forma
vestigiul la şobolanii maturi stresorezistenţi. La o durată puţin mai îndelungată
(7 sec.) a fost observată tendinţa accelerării formării vestigiului la animalele
stresoreactive. La acţiunea stresogenă de lungă durată (60 sec.)
stresoreactivitatea şi stresorezistenţa nu a influenţat considerabil asupra
formării vestigiului în memorie.
Datele referitor la nivelul diferit al formării vestigiului în memorie la
animalele stresoreactive şi stresorezistente sunt confirmate și de cercetările
savanţilor Bиногpaдова Ю.E., (1975), Kyлагин Д.А.,(1975,1982),
Heбылицин B.Д., (1976), Aйрапетянц M.Г., Геx Т.К., Лeвина И.П., (1980,
1982), Xoничева H.M., Bильяp X.И., (1981), Бopoдин П.M., Гopлов И.П.,
(1984), Baльдман A.B., Бондаренко H.A., Maликова Л.A., (1984), Симонов
П.B., (1984), Alonso S., Navarj E., Rodriguez M., (1991), Яковлев Г.M.,
(1990) care estimează, că animalele cu diferite particularităţi ale sistemului
nervos posedă sensibilitate diferită la acţiunea factorilor stresogeni de natură
exogenă, ce influenţează în mod direct asupra funcţiilor cerebro-viscerale ale
organismului.
Cercetările vizând formarea vestigiului în perioada postnatală timpurie a
ontogenezei (1 lună) la acţiunea stresogenă de scurtă durată (2 sec.) au arătat,
că vestigiul în memorie nu se formează în vârsta aceasta. El începe să se
formeze la acţiunea factorului stresogen cu durata de 15 şi 60 secunde, dar are
loc numai la şobolanii stresorezistenţi şi apare la acţiunea cu durata de 15
secunde. În vârsta de 2 luni la şobolanii din grupa aceasta vestigiul apare la
toate acțiunile, pe cînd la cei stresoreactivi el nu este bine pronunţat, şi se
manifestă numai la durata de 7, 15 şi 60 secunde a factorului stresogen. Datele
acestea ne vorbesc despre necesitatea sporirii eficacității instruirii animalelor
şi, probabil, a omului, diferenţierii lor după nivelul stresoreactivităţii şi
stresorezistenţii, şi alegerii duratei acțiunii stresogene optime. Însuşi procesul
de instruire constituie o acțiune stresogenă şi memorarea materialului, adică,
formarea vestigiului la o informaţie oarecare are loc numai ca rezultat al stării
de încerdare a proceselor cognitive (Cyвоpoвa B.B., 1975, Beляeв Д.К., 1979,
Дeмина Л.Д., 1979, Кокс T., 1981, Зинц P., 1984, Хайдарлиу C.X., 1986,
Beлoвa E.B., Eмцевa B.E., 1988, Tyшмaновa И.А., 1993). Datele autorilor
Vasilov M., Enescu M., (1992); Cheianu S.,(1995); Purici I., (1996) şi
Ciochină V.(1996) despre decurgerea în mod diferit a proceselor sus-numite la
copiii stresoreactivi şi stresorezistenţi confirmă faptul expus mai sus.
Diferenţa în formarea şi păstrarea vestigiului în memorie la șobolanii
stresoreactivi şi stresorezistenţi, în mare măsură este condiționată, probabil, de
nivelul bazal diferit al hormonilor şi reactivitatea diferită a suprarenalelor şi
glandei tiroide la acţiunea stresogenă. La influenţa factorului nociceptiv cu
durata de 2, 7, 15 secunde nivelul corticosteronului a fost mai mare la
animalele stresorezistente, iar la acţiunea de 60 secunde – invers, la cele
stresoreactive. Referitor la hormonii tiroidieni am constatat, că la animalele
stresoreactive, independent de durata stresării, nivelul tiroxinei este mai mare,
pe cînd conţinutul triiodtironinei e mai sporit la şobolanii stresorezistenţi la
acţiunea de 60 secunde. Nivelul hormonal diferit la animalele din grupe
tipologice diferite a fost observat şi de alţi autori. Иcмaилoвa A.K., Гacaнов
K.E., Ceмeновa Н.Н. (1992) au arătat, că la şobolanii stresoreactivi nivelul
noradrenalinei a fost mai sporit, în timp ce la cei stresorezistenţi, s-a
înregistrat creşterea conţinutului de serotonină şi dopamină. Cay льскaя А.Г.,
Kapпoвa Л.Ф., (1992) afirmă, că la şobolanii stresorezistenţi cantitatea
dopaminei este mai mare. Mapкель Ф.И., Бopoдин A.A., (1977) şi Ivinskis A.
(1970) menţionează, că la şobolanii reactivi a fost observat conţinutul sporit de
adrenalină.
Totuşi, diferenţa în reacţiile hormonale şi formarea vestigiului în memorie
la acţiunile stresogene este, după părerea noastră, în dependenţă de
particularităţile reacţiei glandei tiroide şi stratului cortical al suprarenalelor la
acţiuni stresogene, ci şi de specificul funcțiilor de reglare şi analitico-sintetice
ale creerului.
Probabil, animalele cu nivel diferit de stresoreactivitate se diferenţiază şi
după reactivitatea sistemelor hipotalamo-hipofizar- suprarenal şi hipotalamo-
hipofizar-tiroidian la acţiuni stresogene cu diferită durată.
Hormonii stresului, probail, joacă un rol important nu numai la formarea
şi păstrarea vestigiului în memorie la animalele, care au fost supuse stresării,
ci şi în asigurarea influenţei organismului mamei asupra fătului la acţiuni
stresogene. Despre aceasta ne vorbesc datele privitor schimbărilor în statusul
hormonal la descendenţii născuţi de la femelele, care au fost supuse stresării în
timpul gravidității. Totodată s-a dovedit, că caracterul influenţei stresogene
depinde de natura factorului şi perioada gravidităţii în care el a acţionat. Am
observat, că stresarea femelelor gravide acţionează nu numai asupra statusului
hormonal al lor şi al descendenţilor, ci şi asupra procesului de formare a
vestigiului în memorie la stres în ontogeneza postnatală.
Acţiunea stresogenă nociceptivă asupra mamei în perimele două perioade
de graviditate provoacă accelerarea formării vestigiului la descendenţii ei.
Efect similar a avut-o şi acţiunea hipoxiei de scurtă durată în aceasta perioadă.
În a 3-a perioadă consecinţele stresării femelei gravide asupra formării
vestigiului în memorie la descendenţii ei nu au fost evidente şi se manifestau
doar uneori. Datele prezentate, după părerea noastră, au o importanţă
principială teoretică şi practică.
În primul rînd, aceste date nu au confirmat ideea expusă în literatura
ştiinţifică despre consecinţele dăunătoare ale influenţei factorilor stresogeni
asupra gravidelor la dezvoltarea descendenţilor (Кирюшeнков A. П., 1978 şi
alţii). Ele ne-au demonstrat, că stresarea de menajare a femelelor gravide cu
acţiuni stresogene de scurtă durată, ce întâmpinau animalele în decursul
procesului de evoluţie, influenţează favorabil asupra descendenţilor şi, în
particular, după cum au arătat experienţele noastre, contribuie la formarea şi
reproducerea vestigiului în memorie la ei. Despre influenţa stresării în mod
asemănător mărturisesc şi datele lui Apшaвский И.A. (1967, 1975) despre
influenţa hipoxiei de scurtă durată asupra dezvoltării fătului. Datele noastre,
cu privire la influenţa favorabilă a hipoxiei asupra formării şi fixării
vestigiului în memorie la descendenţi intră în contradicţie cu rezultatele
cercetărilor autorilor Mapков И.A., 1981; Cквopцoв И.A., Bypковa A.C.,
Ямпольскaя З.И., (1986); Козяр B.C., Tpофимова C.A., Ocтpoвскaя P.У.,
(1993, 1994) Vasiliev N.V., Kolyada T.I., Khoreva S.A., (1991), care susţin, că
consecinţele hipoxiei se manifestă la nou-născuţi în calitate de aşa patologie
funcţională a sistemului nervos central, cum este deficitul atenţiei, proceselor
cognitive, înrăutăţirea memoriei de lucru, diminuarea raţionalităţii
comportamentului de cercetare, scăderea coeficientului de instruire. Politch
J.A., Herekohl L.R., (1979); Kasl S.V.,( 1984); Nagai Atsushi, Sakamoto
Hyocki Konno Kimio, (1993) afirmă, că efortul fizic intens şi de lungă durată
a şobolanilor-femele gravide provoacă întîrziere în dezvoltarea plămînilor la
făt, şi, în general, duce la dereglari ale dezvoltării lor.
Divergenţa rezultatelor noastre cu cele expuse mai sus se poate lămuri
prin faptul, că noi am folosit hipoxia de menajare de scurtă durată, care
deseori are loc în dezvoltarea intrauterină a fătului şi, după cum au arătat
cercetările lui Apшaвский И.A. (1967, 1975) şi Фурдуй Ф.И., Вуду Л.Ф.,
(1994), face parte din factorii favorabili, care contribuie la dezvoltarea
intrauterină a fătului. La rîndul său, autorii sus-numiţi au utilizat în
investigaţiile sale hipoxia intensă de lungă durată, care, fără îndoială, ar trebui
să provoace dereglări de diferit gen în dezvoltarea fătului. Datele Глaдкоa
Л.B., (1992) сonfirmă cele expuse mai sus, indicând influenţa diferită a
stresării cu durata de 2 săptămîni şi 2 luni a masculilor de şobolani asupra
stresorezistenţei şi capacităţilor de adaptare ale sistemului neuroendocrin a
descendenţilor lor. Consecinţele influenţei asupra descendenţilor sunt
determinate nu numai de forţa şi durata factorului stresogen, ci şi de perioada
gravidităţii în care el acţionează. Stresul de menajare ce acţionează asupra
femelelor gravide, mai evident influenţează în primele două perioade de
graviditate, adica în perioada organogenezei şi dezvoltării funcţiilor sistemelor
de importanţă vitală. Aceste rezultate corespund concepţiei lui F.Furdui şi
coaut.(l994) despre influenţa diferită a factorilor stresogeni asupra femelelor
gravide la apariţia dereglărilor morfologice, fiziologice şi psihice a copiilor.
Datele expuse mai sus ne arată, că e imposibil de vorbit despre influenţa
dăunătoare a factorilor stresogeni asupra dezvoltării intrauterine a
descendenţilor, dar este necesar de delimitat stresarea de menajare de cea
excesivă. Aici apare problema elaborării criteriului delimitării acestor două
tipuri de acţiune ale factorilor mediului ambiant. Analiza datelor obţinute
despre influenţa factorilor stresogeni de diferită natură asupra gravidelor la
formarea şi păstrarea vestigiului în memorie la descendenţi dă posibilitate de a
înainta presupunerea, că stresarea de menajare a femelelor gravide în perioada
de organogeneză şi dezvoltare a funcţiilor vitale ale fătului cu acţiunile,
pe care animalele le întimpină în procesul evoluţiei, independent de natura lor,
favorizează formarea vestigiului în memorie la descendenţi. Această teză
necesită reviziunea concepţiei despre influenţa dăunătoare a factorilor
mediului ambiant asupra dezvoltării fătului şi, deasemenea, concepţiei
referitor la crearea condiţiilor de menajare la sfîrşitul perioadei de graviditate.
Afară de aceasta, în conformitate cu concepţia propusă de către noi, pentru
prognosticul consecinţelor posibile a influenţei unor factori ai mediului asupra
descendenţilor, e necesar de a determina tipul lor - de menajare sau excesivi,
şi, pe de altă parte, perioada de graviditate, în care a avut loc aceasta acţiune.
În scopul prevenirii consecinţelor dăunătoare a influenţei factorilor stresogeni
în perioada prenatală, asupra descendenţilor este raţional de a crea condiţiile
optimale nu atît la sfîrşitul gravidităţii, cum este primit acuma, cît în perioada
organogenezei şi formării funcţiilor sistemelor vitale, adica în primele două
perioade de gestaţie.
O importanţă principială, după părerea noastră, au datele despre rolul
hormonilor stresului - triiodtironina şi hidrocortizonul - în formarea şi
păstrarea vestigiului în memorie. S-a dovedit, că triiodtironina diminuează
într-o oarecare măsură formarea vestigiului în memorie, însă, favorizează
păstrarea lui peste 30 zile după ultima acţiune stresogenă.
Hidrocortizonul favorizează formarea vestigiului şi păstrarea lui pe
parcursul a 20 zile după ultima acţiune stresogenă. Deci, hormonii stresului -
triiodtironina şi hidrocortizonul - în diferit mod influenţează asupra formării şi
păstrării vestigiului în memorie la acţiuni stresogene. Aceste date, pe de o
parte, parţial lămuresc mecanismul formării memoriei de scurtă durată la
evenimentele, însoţite de acţiuni stresogene, pe de altă parte, dau posibilitate
de reglare a procesului de formare şi fixare a vestigiului în memorie.
Rezultatele cercetărilor permit de a presupune, că prin intermediul schimbării
conţinutului hormonilor stresului în sânge se poate de facilitat formarea,
păstrarea și diminuarea vestigiului la acţiuni stresogene. Aşadar, se deschid
posibilităţi noi în dirijarea acestor procese.
Hormonii stresului, probabil, joacă un rol important şi în facilitarea
formării vestigiului în memorie la descendenţii femelelor, ce au fost stresate în
perioada gravidităţii. Faptul acesta este confirmat de creşterea conţinutului
hormonilor stresului în sîngele mamelor stresate şi a conţinutului bazal
hormonal la descendenţii lor. Datele obţinute despre influenţa hormonilor
stresului asupra formării și păstrării vestigiului în memorie ne permit să
considerăm, că cesele sus-numite sunt condiţionate de un anumit nivel al
acestora, ce are loc la influenţa acţiunii stresogene.
Aşadar, a fost stabilit, că stresarea de menajare a femelelor în timpul
gravidităţii, în special, în primele două perioade influenţează formarea
vestigiului în memorie la descendenţi, nivelul de manifestare păstrarea căruia
depinde de hormonii stresului. Noi nicidecum nu considerăm, că datele noastre
finisează problema abordată şi subliniem, că ele dezvăluie numai o parte din
ea. La formarea şi manifestarea vestigiului în memoria fătului la stresarea lui
indirectă prin acţiunea de stres asupra organismului matern, ca şi la influenţa
directă a stresului, evident, afară de hormonii cercetaţi, participă şi alţi
hormoni, mediatori, substanţe biologic active. Faptul acesta este confirmat de
datele ştiinţifice cu privire la influenţa hormonilor sexuali, stratului medular al
suprarenalelor şi altora asupra reflexelor condiţionate la diferite acţiuni
(Фурдуй Ф.И., 1977; Meлник Б.E., Рoбy A.И., Пaллaлий Г.A., 1985; Poбy
A.И., 1989).
Datele noastre despre influenţa stresării prenatale asupra formării
vestigiului şi păstrării lui în memorie dezvăluie numai o parte neînsemnată a
problemei formării şi păstrării vestigiului ce constituie o problemă foarte
complexă.
Afară de necesitatea studierii mai profunde a consecinţelor influenţei
acţiunii stresogene în perioada gravidităţii asupra dezvoltării fătului o sarcină
importantă constituie determinarea specificului influenţei intensităţii, duratei,
caracterului şi naturii factorului stresogen asupra dezvoltării psihofiziologice,
şi elucidarea condiţiilor, ce pot asigura acţiunile stresogene favorabile asupra
stării morfofuncţionale a fătului. Toate cele expuse mai sus au un rol important
în profilaxia influenţei negative asupra dezvoltării lui. Este necesar în
perspectivă de stabilit factorii şi condiţiile, care contribuie la formarea şi
păstrarea vestigiului în memorie.
Deşi rezultatele cercetărilor prezentate constituie doar un pas modest spre
rezolvarea problemei influenţei acţiunii stresogene în perioada gravidităţii
asupra stării psihofiziologice a descendenţilor, considerăm, că ele pot fi utile
în teorie şi practică. Într-adevăr, faptul, că în prima jumătate a gravidităţii fătul
este mai stresosensibil, şi că stresarea de menagare în primele două perioade
de graviditate provoacă facilitarea formării şi fixării vestigiului în memorie la
descendenţi, dă posibilitatea de a recomanda femeilor gravide de a exclude la
maximum acţiunile stresogene în prima jumătate a sarcinei. În scopul
ameliorării activităţii psihice a copilului e necesar de a îndeplini exerciţii
fizice speciale, care pot servi ca acţiuni stresogene de menajare. Deci, şi
medicii, și pacientele trebuie să-şi revadă atitudinea făţă de importanţa primei
jumătăţi a gravidităţii pentru dezvoltarea psihofiziologică a copiilor, şi anume
prin acordarea atenţiei majorate stării fiziologice şi psihice a viitoarei mame.
Cercetările noastre au dezvăluit unele aspecte ale influenţei stresării de
menajare a gravidelor la formarea vestigiului la descendenţi, şi au permis de a
formula teza, ce ne dă posibilitate de a explica unele fapte obţinute anterior.
Totodată, nu se afirmă, că problema influenţei stresării prenatale asupra
formării şi păstrării vestigiului în memorie este soluţionată definitiv. Pentru
aceasta este necesar de efectuat investigaţii, în cadrul cărora, sperăm, se va
ţine cont de rezultatele prezentate în lucrare.