Universitatea de stat ,,Ion Creangă,,

Referat
Tema ,,Civilizația creto-
minoică,,

A efectuat Cernenchi Alina

Studenta facultății,,Formare continuă,,
Specialitatea istorie

Chișinău 2019

1
 Cuprins
1.Introducere...................................................................................................................... pagina 3-4
2. Repere cronologice despre perioada activă a existenței civilizației creto-
minoice.................................................................................................................................pagina 4-7

3. Istoricul cercetărilor istorice cu privire la civilizația creto-minoică.................................pagina 8-9

4.Concluzii............................................................................................................................pagina 9-10

5.Bibliografie.........................................................................................................................pagina 10

2
 1.Introducere
Creta a fost insula ce poate fi numită leagănul uneia dintre cele mai fascinante civilizații
mediteraneene antice.Creta minoică poate fi numită –o lume a frumosului, a armoniei și
rafinamentului.Unii istorici explică nașterea și maturizarea rapidă a acesteia ca rezultat al influențelor
egiptene,sumeriene și feniciene.Alții spun că aceste influențe au avut accent minor,fiind repede
asimilate .Deși muntoasă și cu puține zone fertile,insula are o climă ce permite cultivarea viței-de-vie,a
măslinilor,smochinilor,creșterea vitelor.Existau în Creta zăcăminte de cupru,ba chiar
aurifere.Cnossos,Phaistos și Mallia erau cele mai celebre porturi în lumea antică.

Aici a crescut și s-a dezvoltat una din renumitele civilizații antice grecești- civilizația creto-
minoică.Pînă în neolitic pe insula Creta nu se atestă urme de civilizații umane.În perioada neoliticului
timpuriu,apar inscripțiile în stâncile peșterilor,folosite mai târziu ca morminte.Multe locuințe de acest
gen s-au păstrat în orașul Matala. Cea mai veche așezare neolitică din Insulele Egee, descoperită la
Knossos, în Creta, datează de la aproximativ 61.00 folosind metoda radiocarbonului. Coloniștii au adus
cu ei o lungă tradiție de olărit și, după o scurtă perioadă de viață a taberei, au început să construiască
case din cărămizi arse. Aceste case aveau fundații de piatră și cărămidă, pereți de cărămidă arsă și
acoperișuri plate din lemn de perie acoperit cu lut; mâncarea era gătită în gropile de foc și în cuptoare
boltite; cerealele erau măcinate cu pietre de piatră sau cu mortare. Primii locuitori din Knossos au folosit
obsidianul, probabil exportat din Milos; această rocă vulcanică vitroasă, împărțindu-se, ca și siliciul, în
straturi cu margini ascuțite, a fost un material important pentru scule. De asemenea, au realizat figuri
antropomorfe din lut și piatră. Acolo unde au fost localizate originile acestei civilizații timpurii nu este
clar, dar se pare că nu a fost legată de civilizațiile din Grecia continentală și, prin urmare, nu provenea
din Asia Mică. După un timp destul de îndelungat, utilizarea cărămizilor coapte a încetat, probabil
pentru că clima a devenit mai puțin umedă și cărămidele coapte au început să fie folosite. Au început să
construiască case mai mari, de obicei cu două camere și o curte pavată exterioară; în ultimele straturi ale
primei perioade neolitice, care s-a încheiat în jurul a 5100, se găsesc un număr mare de cifre, precum și
sfaturile cluburilor.
În următoarea perioadă, cel de-al doilea neolitic timpuriu, așezarea a fost transformată într-un oraș cu
o dispunere regulată, așa cum se poate observa din orientarea zidurilor, care a rămas într-un singur loc în
perioada neolitică târzie. Până la sfârșitul acestei perioade, civilizația a atins un nivel ridicat de
dezvoltare, așa cum o demonstrează clădirile mari cu multe camere, curți pavate și focare mari care nu
au analogi pe continent sau în alte locuri din Creta, unde au fost găsite doar câteva așezări târzii și mici.
Cicladele au fost de asemenea nepopulate până la sfârșitul acestei perioade și chiar atunci doar câteva
dintre ele aveau grupuri mici de oameni. Unicitatea Knossosului neolitic ajută la înțelegerea naturii
deosebite a civilizației târzii minoice, care a fost rezultatul unui amestec de imigranți din Asia Mică,
care înainte de începutul epocii bronzului nu creaseră niciodată așa ceva și populația neolitică iscusită și
experimentată din Knossos.
3
 Epoca bronzului timpuriu (3000–2000) a început cu valuri de imigrare, timp în care Cicladele, precum
și estul și centrul Cretei, au fost populate. Judecând după mostrele de preparate arheologice, erau
originare din Asia Mică și în Creta, amestecate cu locuitorii anterioari ai insulei. Judecând după
scheletele găsite în săpături, aceștia erau oameni stângaci cu fețe înguste și cranii alungite; înălțimea
medie a bărbaților este de aproximativ 157 cm, femeile - 148 cm. Nou-veniții au preferat să se
stabilească lângă mare, mai ales în estul Cretei, unde clima este mai caldă, și au uitat destul de repede
cultura focurilor de casă aduse cu ei. Casele lor mari, ca în perioada neolitică, erau compuse din multe
încăperi și îngropau morții în morminte cu două camere: camera interioară se deschidea în cea
exterioară. Casele și mormintele de tip aproape neschimbat sunt caracteristice întregii civilizații, care a
existat între 3000 și 1400, fără întreruperi vizibile, cu excepția posibilă a regiunii Festa. Această
civilizație este numită Minoan cu numele celebrului Minos, rege al Cretei, despre care se spune prin
tradițiile grecești și, prin urmare, locuitorii din Creta din începutul epocii bronzului pot fi numiți primii
minoici.

Ulterior, au apărut noi migranți pe Câmpia Phaistos. Aceștia îngropau morții în clădiri rotunde, care
atingeau un diametru de 12 m și probabil aveau acoperișuri de stuf. În fiecare astfel de clădire au fost
găsite câteva sute de schelete, probabil au servit drept criptă de familie sau de clan. Deoarece seamănă
cu hărțile libiene apărute mult mai târziu, este posibil ca constructorii lor să fie din Africa. În orice caz,
cultura lor nu a afectat civilizația minoică
Cultura minoică timpurie își are originile din Orient, aduse prin Anatolia.Conform unei dintre
ipoteze,purtătorii culturii minoice sunt urmașii culturii sumeriene din Mesopotamia,care sub presiunea
sumerienilor au migrat la Vest,formând cultura ubaidu și mai târziu migrând în Creta.

Minoicii erau un popor de origine ne-indo-europeană, fiind înrudiți probabil cu populațiile

din Anatolia. Cea mai veche dovadă a prezenței umane pe insula Creta datează din anul 7000 î.Hr.
reprezentând rămășițele unei comunități agricole neolitice preceramice.
Grecii au păstrat în secolele ulterioare memoria grandorii minoice, dar istoria acestei civilizații este
învăluită în legendă. Conform celei mai cunoscute dintre ele, orașul elen Atena trimitea regelui
cretan Minos în fiecare an, drept tribut, tineri și fecioare, aceștia fiind sacrificați Minotaurului, monstrul
jumătate om, jumătate taur, din adâncul labirintului. În cele din urmă, eroul atenian Tezeu omoară bestia
și reușește să scape din labirint. Datorită legendei, adjectivul „minoic”, derivat din numele Minos , este
folosit în expresia „civilizația minoică”, sinonim pentru „civilizația cretană”.
Acest mit (al Minotaurului) provine probabil de la realitatea sacrificării taurilor. Singurii expuși
pericolului erau acrobații, antrenați să execute salturi peste tauri, prinzându-se de coamele acestora.
Frescele viu colorate, pictate pe pereții palatului de la Cnossos, sugerează faptul că membrii societății
minoice erau optimiști, relaxați și iubitori ai plăcerilor vieții. Se pare că populația era pașnică și se
simțea în siguranță, deoarece palatele și orașele nu erau fortificate și secole de-a rândul soldații nu au
purtat armuri.
Civilizatia cretana, numita si minoica sau minoiana, a fost una dintre cele mai avansate din punct de
vedere economic, politic, social si cultural din acea perioada istorica, cand majoritatea populatiilor de pe
continentul european se aflau inca in epoca neolitica. Unii cercetatori numesc civilizatia, anterioara celei
grecesti propriu-zise,  egeeana ,cuprinzand pe cea cretana si cea miceniana, respectiv cretano-miceniana.

2.Repere cronologice despre perioada activă a existenței civilizației creto-

minoice

4
 Civilizația minoică a existat în perioada epocii de bronz în insula Creta(2600-1450 î.Hr.).Principalele
centre culturale și ale civilizației au fost ,,palatele,,-complexe politico-economice,dintre cele mai mari
care au existat în Cnoss,Festos,Tilissa.Cultura este numită în cinstea regelui mitologic al Cretei-Minos.

Minoicii duceau un comerț maritim activ(poziție favorabilă la intersecția principalelor căi comerciale )
,se ocupau cu pirateria,aveau relații prietenoase cu Egiptul Antic. De obicei, bărbații purtau o pânză de
lână, o centură îngustă și uneori o fustă scurtă, femeile o fustă, o centură îngustă și, uneori, un corsaj cu
un decolteu profund care expune pieptul. Bărbații și-au bărbierit barba. Ambele sexe erau flexibile și
subțiri, au crescut părul lung și au participat împreună la sport și la ceremonii publice. Pe fresce vedem
acrobați: bărbați și femei, îmbrăcați în pânze și centuri identice,săltând pe spatele unor tauri cu picioare
lungi. Scenele care înfățișează boxerii cu mănuși, secerații, fete dansatoare, băuturi și spectatori de
ambele sexe care urmăresc competiții și dansuri mărturisesc o viață liniștită și distractivă în aer liber.
Imaginile magnifice cu flori, copaci, animale și pești, realizate cu culori delicate de diferite nuanțe, arată
atitudinea veselă a minoienilor față de natura lor înconjurătoare. Aceasta este cea mai frecventă temă a
picturii; scenele militare și chiar imaginile cu oameni sunt relativ rare.

În perioada minoică medie,influența culturii s-a extins în Grecia continentală ,și în această perioada
cultura cicladiană a fost asimilată de cea minoică.Invazia grecilor ahei în Creta a dus nu la degradarea
culturii,ci la o nouă etapă de dezvoltare-apariția culturii mixte ,a cărei influență s-a extins asupra
Greciei,insulelor Mării Egee și un rând de teritorii din estul Mării Mediteraneene.Cretanii de baștină au
continuat să joace un rol de bază în cultura minoică.După invazia doriană, cultura minoică va fi
asimilată de greci în jurul sec.IV-III î.Hr.
Noutatea si originalitatea civilizatiei cretane, care a creat , pentru prima oara in aceasta parte a lumii ,
un imperiu maritim, cuprinzand teritorii si asezari aflate la mare departare de Creta , a instituit structuri
statale si administrative , a fondat o religie originala, a cunscut cele mai diverse mestesuguri si arte, prin
urmare aparitia si evolutia acesteia  au fost favorizate si de pozitia geografica, aparata mult timp de
pericolul atacurilor, incursiunilor si razboaielor, de indelungate perioade de pace de care s-a bucurat.
     Faptul ca a fost o civilizatie avansata este dovedit si de aceea ca a fost una eminamente urbana. Dupa
disparitia ei, textele homerice o evoca, numind Creta „tara celor 100 de orase” si, intr-adevar , pe cei
peste opt mii de km ai insulei, cercetarile timp de 35 de ani ale lui Evans au  descoperit urmele a 93 de
centre urbane. Dintre cele mai importante au fost Cnossos, capitala regilor cretani, Phaistos, Malia.
Orasele, nefortificate, erau legate intre ele prin drumuri pavate, pe strazi existau trotuare pavate, cu
santuri de scurgere acoperite, cu sisteme de canalizare subterana, cu apeducte , cisterne care depozitau
apa.
Creto-minoicii erau un popor de marinari cu o înaltă treaptă de dezvoltare a cultului religios și tradiții
comerciale martime bine consolidate.,,Aici știau să facă piață ca nicăieri-poziția îi obliga,,.
Primii locuitori ai Cretei, care au lăsat dovezi materiale de existență , au fost agricultorii care,
foloseau unelte de piatră, care au apărut aici cu mult înainte de 3000 î.Hr. Locuitorii neolitici au folosit
topoarele din piatră șlefuită și au confecționat ceramică frumos lustruită și decorată. Au crescut grâu și
vaci, porci și oi. Satele au apărut înainte de 2500 î.Hr., iar oamenii care locuiau aici erau angajați în
comerț (atât pe mare, cât și pe uscat) cu vecinii, care i-au învățat să folosească bronzul, probabil aprox.
2500 î.Hr. Străinii minoici erau marinari din țărmurile estice ale Mediteranei. Au adus în Creta cea mai
mare parte a inovațiilor și au stabilit relații culturale și comerciale ramificate cu întreaga Mediterană.
Până la sfârșitul mileniului III î.Hr. estul Mediteranei a devenit centrul istoriei mondiale. De-a lungul
țărmurilor sale, impulsurile emanate din Egipt, Siria și Palestina, Mesopotamia și Asia Mică s-au
contopit deja și un întreg grup de popoare, extrem de diversificate în origine și limbă etnică, au format
combinații noi. O astfel de cultură compozită era caracteristică și străinilor deja implicați în sistemul
relațiilor comerciale. De exemplu, Ugarit, un port aglomerat din nordul Siriei, a desfășurat comerț activ

5
cu Creta, datorită căruia a existat un flux de idei noi și abilități practice nu numai de pe țărmurile Siriei
și Palestinei, dar și din Egipt și Mesopotamia.

Numele personale ale textelor minoice provin din tot Orientul Mijlociu. Printre numele comune semitice
occidentale găsite aici sunt Da-we-da (David) și Gu-pa-nu (Gupan); numele Gupan se găsește și în
textele din Ugarit. Zeița fenică Tinit apare ca Ti-ni-ta. Zeul semitic din nord-vestul Yam (mu) este scris
aici ca Ya-mu. Cel puțin două nume găsite pe semnele literei liniare A, Da-ku-se-nй și Su-ki-ri-te-se-ya,
sunt Hurrian, adică. aparțin neamitilor, care au ocupat un loc proeminent în întregul Orient Mijlociu, din
Asia Mică până în Egipt, în timpul mileniului II î.Hr. Se găsesc și nume egiptene, precum Ne-tu-ri-Re
(care înseamnă „soarele este divin”). Arta minoică găsește legături strânse cu Egiptul: trestiile egiptene
și pisicile egiptene sunt descrise pe unele fresce.
Religia minoică era strâns asociată cu Canaanul. Spre deosebire de Zeusul grecesc, Zeusul crețean se
naște și moare ca Baan (Bel) Canaanienii. Se credea că o zeiță fermecătoare, cu brațele întinse în părți,
cu sânii goi, îmbrăcatî într-o fustă cu volane, prezida panteonul local din Creta Minoică.
În lăcașurile palatului nu existau statui de cult absolut; în plus, nu există nici măcar un piedestal pe
care să poată fi așezată o astfel de statuie. Dovezile arheologice provenite din sfinții evrei indică faptul
că rezultatele săpăturilor din Creta pot fi interpretate diferit. „Coarnele de consacrare” în formă de U
minoică nu pot fi separate de coarnele evreiești ale altarului, menționate în Psalmii 117, 27 și păstrate la
colțurile altarelor de piatră ale altarurilor evreilor săpate. Arheologii găsesc figurine care înfățișau zeița
fertilă goală Astarte în casele evreilor antici până la distrugerea primului Templu (586 î.Hr.). Cu toate
acestea, din Biblie știm că cultul oficial al lui Yahweh era aniconic (adică nu are legătură cu imaginile),
iar statuile de cult ale lui Yahweh (identificate cu Al, capul panteonului canaanit) nu au fost găsite. În
timp ce minoienii sunt mai politeici decât evreii antici, conform semnelor liniare A găsite în Agia Triad,
se poate concluziona că majoritatea sacrificiilor nu au fost făcute zeiților, ci zeității masculine A-du
(pronunțată „Ah-duu” sau „Hah -duu "), care se regăsea în textele ugaritice cu un alt nume pentru Baal,
cel mai activ zeu din panteonul canaanit. Faptul că minoienii erau un popor foarte religios este confirmat
de frecvența imaginilor obiectelor de cult - axe duble, coarne duble pentru consacrare și mese de altar cu
trei picioare pentru sacrificii. Aceste obiecte în sine au fost găsite în numeroase sfințe situate atât în
interiorul caselor, cât și în aer liber. Figura principală a cultului minoic era o zeiță- femeie. Sunt
cunoscute mai multe figurine grațioase care o înfățișează sub formă umană, nu dezbrăcată, ci într-o
rochie minoică. Principalul său atribut sunt șerpii, dar și copacii, păsările și animalele, în special taurul
și porumbelul. Slujitorii ei sunt de obicei preotețe și oameni cu capul de fiare, reprezentând, eventual,
animale asociate cu cultul zeiței, la o ceremonie. Accentul se pune pe natură și frumusețe, și nu pe
pretențiozitate și grotesc. Zeitatea masculină este de obicei înfățișată de tinerețe. În plus față de această
zeiță principală și de zeul tânăr, există imagini cu alte zeițe și zei, acestea din urmă dețin adesea o suliță
sau un scut, dar în multe cazuri este dificil să se stabilească cine este înfățișat - un zeu, un preot sau un
credincios.
Orice încercare de a reconstrui însemnătatea și semnificația interioară a religiei minoice se bazează
inevitabil pe analogii și presupuneri ulterioare, care ne vor conduce departe de adevăr. Chiar și teoriile
conform cărora principala zeiță a acestui cult este zeița- mamă, stăpânul animalelor și zeița copilului și
că tânărul zeu este fiul ei și iubitul se bazează în principal pe binecunoscutele culturi din Asia Mică din
perioada istorică. Cu mai multă sau mai puțină certitudine, putem spune doar că religia minoică era
antropomorfă în concept și a asociat frumusețea fizică a lumii cu o origine feminină, mai degrabă decât
una masculină, și, de asemenea, că credincioșii minoici înfățișați cu brațele sau palmele înălțate la
templele lor. , a experimentat mai degrabă uimire și încântare, mai degrabă decât frica de supranatural.
Nu există dovezi serioase care să sprijine părerea că minoienii venerau morții; dimpotrivă, simplitatea
îngropărilor comune, în care cadavrul era legat și umplut într-un vas mare sau într-un sicriu de lut,
sugerează contrariul. Aparent, numai oamenii mai prosperi au fost înmormântați în cripte sculptate în
stâncă, morminte simple de mină sau în morminte dispuse lângă piciorul minei.
Cultura epocii timpurii a bronzului din Creta a reprezentat un mister pentru cei care au studiat
civilizația minoică după Evans. Mulți savanți continuă să-l urmeze pe Evans și numesc această perioadă
„Minoanul timpuriu”, datând-o din aproximativ 3000 până în 2000 î.Hr. Cu toate acestea, toate
6
săpăturile din Creta au dezvăluit invariabil că orașele minoice (cum ar fi orașele palatului Knossos,
Festus și Mallia), care au atins dezvoltarea deplină, au fost situate direct deasupra rămășițelor culturii
neolitice. Primele palate din Creta, împreună cu o nouă cultură, au apărut brusc cca. 1950 î.Hr., în
absența urmelor dezvoltării treptate a culturii urbane pe Creta. Prin urmare, arheologii au motive să
creadă că putem vorbi despre „minoici” abia după 1950 î.Hr., în ceea ce privește așa-numitele a culturii
minoice timpurii, se poate pune la îndoială dacă a fost în general minoică.
Dar cum a avut loc această revoluție urbană cca. 1950 î.Hr.? Probabil, civilizația minoică a primit un
impuls din partea străinilor din afară - oamenii puternici-navigatori care au cucerit Creta și au stabilit
talasocrația aici, o putere bazată pe supremație pe mări. Cine au fost acești extratereștri a fost un mister
până la decriptarea scrisorii minoice, cunoscută sub numele de litera liniară A. Limba minoică, așa cum
a fost dezvăluită de litera liniară A, s-a dovedit a fi semitică occidentală, tipul despre care s-a vorbit în
Fenicia și în zonele înconjurătoare.Se știe că până în secolul al XVIII-lea. savanții au fost de acord cu
mărturiile grecilor antici, care vorbeau despre dependența lor culturală de vechea apropiere. De
exemplu, grecii au numit alfabetul lor fenicieni sau litere cadmiene - potrivit lui Cadmus, prințul
fenician, fondatorul dinastiei Tebei.
La un moment dat după 1900 î.Hr. popoarele de limbă greacă au invadat Balcanii, sau poate din regiuni
mai îndepărtate din est, în Grecia continentală. După ce s-au răspândit din Macedonia în teritoriul
Peloponez, au întemeiat multe orașe, cum ar fi Pylos, Tiryns, Tebe și Micene. Acești greci, pe care
Homer îi numește aheani, sunt acum numiți micenieni.
Micenienii războinici au fost la început relativ puțin civilizați, dar aproximativ din 1600 î.Hr. au
intrat în diverse legături cu minoienii, în urma cărora cultura lor de pe continent a suferit schimbări
dramatice. În jurul anului 1400 î.Hr. micenienii au luat stăpânire pe orașul Knossos, iar din acel moment
Creta a fost locul de naștere al culturii unite minoice-miceniene. Cu această dată și următoarele două-trei
secole, asociem în primul rând linia B liniară: grecii micenieni au adaptat scriptul crețean la propria
limbă.Între 1375 și 1350 î.Hr. puterea minoienilor a fost subminată. Erupția de la Fera a acoperit Creta
estică și centrală cu un strat gros de zăcăminte vulcanice, ceea ce a făcut ca solul să fie steril. Erupția a
provocat, de asemenea, un val de maree devastator, care a provocat numeroase probleme nu numai în
Creta din apropiere, ci în toată estul Mediteranei.
Un alt factor care a contribuit la declinul minoienilor a fost fluxul constant de micenieni de pe
continent.Cultura miceniană a continuat să înflorească. Războiul troian a avut loc cca. 1200 î.e.n., iar
Homer menționează că regele Idomen din Creta a sosit cu un detașament de micenieni pentru a-i ajuta
pe greci. Prăbușirea minoicilor s-a produs în jurul anului 1200 î.Hr., când au fost învinși de dorienii
invadatori, ultimii oameni de limbă greacă care au venit în Grecia din nord, după care Grecia și Creta au
intrat în așa-numita perioadă. „Evul Întunecat”, care a durat peste 300 de ani.
Indiferent de detalii, se pare că prăbușirea culturilor minoice și miceniene a provocat o serie de
migrații în masă ale așa-numitelor „Popoarele mării” care au zdrobit puterea hitită în Asia Mică ,au
amenințat Egiptul și au schimbat cursul istoriei în Orientul Mijlociu. Una dintre cele mai importante
dintre aceste migrații este relocarea a două popoare din Marea Egee, cunoscute în istorie sub numele de
filisteni și daniți, care au amenințat Delta Nilului în timpul domniei faraonului Ramses III (c. 1194–
1162 î.Hr.). În cele din urmă, egiptenii au respins acest atac, după care aceste popoare au plecat spre
nord-est pentru a se stabili pe coasta de sud a Palestinei (cuvântul este derivat din Philistia).Filistenii s-
au luptat constant cu triburile evreiești, însă, daniții s-au despărțit de ei și s-au mutat în adâncurile
continentului, ulterior s-au unit cu evreii, formând tribul Dan. Filistenii și daniții, foști aliați, au devenit
dușmani inveterati. Samson, cel mai mare erou danit în lupta împotriva filistenilor, apare în Biblie ca
unul dintre „judecătorii” lui Israel.Istoria minoică are un o istorie foarte curioasă. În cele două orașe din
estul Cretei, Pres și Drer, au supraviețuit centrele semiților minoici, care locuiau cot la cot cu vecinii
greci. Două comunități lingvistice distincte din ambele orașe au lăsat inscripții. Oamenii de știință au dat
denumirea corectă limbii grecești: „Etheocritic”, ceea ce înseamnă „cretan autentic (sau inițial)”. Aceste
și alte inscripții sunt realizate folosind aceleași litere familiare ale alfabetului grec. Printre inscripțiile de
la Drera se numără doi bilingvi Eteocrito-Greacă. Textele Etheocritice datează de la o perioadă de cca.
600-300 î.Hr. În vremea Imperiului Roman, se știa pe larg că limba greacă veche din Creta este o limbă
7
semită. În farsă literară care datează din secolul al IV-lea , note despre Războiul troian al dictelor din
Creta, presupus un însoțitor al regelui cretin Idomeneo, a susținut că originalul lor, scris cu „scrisori
feniciene”, a fost găsit de ciobani în mormântul lui Dictis, lângă Knossos. Acesta este ultimul fragment
al civilizației minoice care a ajuns pînă la noi.

3.Istoricul cercetărilor istorice cu privire la civilizația creto-minoică .

Una din cauzele naturale ale dispariției civilizației minoice este socotită erupția vulcanică de pe insula
Fira,care a format un tsunami de amploare și a distrus multe locuințe și peisaje naturale.
Mai devreme se presupunea că erupția vulcanică a distrus total această civilizație,dar descoperirile
arheologice au demonstrat că aceasta a existat cel puțin 100 de ani după această catastrofă
naturală.Perioada dată coincide cu apariția civilizației miceniene,ce reprezintă amalgamul elementelor
culturale minoice și grecești,care a fost ulterior distrus de dorieni.
Direcțiile de cercetare a culturii și civilizației insulei Creta se împart în trei categorii mari-
 Creta în mitologia greacă,
 Creta în izvoarele antice istorice.
 Creta în perioada timpurie de cercetare.
La începutul secolului XIX ,primele cercetări și analize ale mostrelor arheologice legate de civilizația
creto-minoică au fost efectuate de Robert Pashli.Deoarece Creta în acele timpuri aparținea Turciei,el nu
a avut posibilități să facă săpături arheologice ,dar i-a reușit să stabilească coordonatele precise ale
aflării orașului Chidonia.Primele săpături ale palatului din Cnossos au fost începute în 1878 de Minos
Calocherinos,dar au fost întrerupte de conducerea turcă.G.Sliman,la fel dorea să facă aici cercetări,dar
după scandalul despre contrabanda cu comorile turcești,conducerea osmană i-a refuzat cererea.
Data oficială a descoperirii acestei civilizații se socoate 16 martie 1900,când arheologul Arthur Evans
a început să petreacă săpături la palatul Cnossos.
În 1900-1920 s-au petrecut săpături intense,ce au oferit materiale ce au stat timp îndelungat la baza
cunoștințelor istorice despre civilizația minoică.Cercetători au fost și Frederico Halberg,Luigi
Pernie,John Pendlberi,etc.
După descifrarea scrierilor minoice în 1950 de către M.Ventris și John Cedwick au fost aflate mai
multe informații relevante din materialele colectate.
Palatul din Cnossos prezenta un interes deosebit pentru arheologi. Printre palatele minoice, cel mai
cunoscut este Knossos (Palatul Regelui Minos). Aspectul original al palatului este descris aproximativ
după aspectul pe care palatul l-a dobândit cca. 1700 î.Hr., când a fost distrus de un cutremur sau o serie
de cutremure, apoi a fost restaurat. Palatul, ridicat în jurul unei mari curți dreptunghiulare deschise, avea
un plan aproape pătrat, fiecare parte avea aprox. 150 m. Salile și camerele ceremoniale erau amplasate
la cel puțin două etaje deasupra curții. O scară frumoasă și maiestuoasă formată din numeroase marșuri,
construită după prima distrugere a palatului, ducea de la aceste camere până la curtea deschisă, pe
laturile căreia erau ridicate două rânduri de coloane destul de scurte, rotind lin dintr-un vârf larg până la
o bază îngustă. Fântâna de lumină din această curte este o soluție tipic minoică la problema iluminării
unui număr mare de spații interioare. Șoseaua pietruită asfaltată din palat a fost aruncată peste un
viaduct din blocuri imense de piatră printr-o râpă adâncă și legată de drumul mare care traversa insula
care ducea de la Knossos la Fest.
Un tron unic de ipsos se ridică în Sala tronului, pe laturile cărora există fresce înfățișând griffini. Un
tron de lemn stătea odată în Sala de Axe duble, care era amplasată în partea rezidențială a palatului
(numită astfel pentru că pe pietrele din puțul său ușor a fost găsită o marcă de zidărie - un topor cu două
lame). De fapt, era un portic profund, cu fațadă orientată spre est. Un pasaj îngust duce de la ea la o
mică cameră decorată elegant, numită Regina Megaron, cu două puțuri ușoare - pe laturile vestice și
estice. Lângă ea era o mică piscină pentru abluții și pe un coridor lung puteți intra în camera de toaletă:
erau instalații de canalizare și canalizare.
Cutremurele care au distrus Palatul Knossos nu au provocat pagube semnificative palatului din Mallia
și, prin urmare, restructurarea acestuia a fost mult mai puțin semnificativă. Palatul Phaistos, care a fost
ridicat din 1900 până în 1830 î.Hr., a fost atât de deteriorat de cutremure de cca. 1700 î.Hr., că nici

8
măcar nu au început să-l restaureze, a fost pur și simplu abandonat și a fost construit un nou palat în
apropiere, în Agia Triad.

4.Concluzii
Prosperității sale în anii 1600-1400 î.Hr., Creta îi datorează mai mult nu talentului conducătorilor,
marinarilor și artizanilor săi. Ea a profitat de asemenea de poziția sa în sistemul complex de state extrem
de civilizate care înconjoară Mediterana de Est și de resursele țărilor interioare din Europa, Asia și
Africa. Dintre aceste state, Egiptul era cel mai bogat; în acest moment, ca mai târziu, în perioadele
elenistice și romane, a atras comerțul pe mare din întreaga regiune mediteraneană. Rutele pe mare care
duceau din bazinul Mării Egee până în Egipt au trecut printr-un inel de insule dependente de Minoan,
care se întindeau de la Kiefer la Rodos. Și în timp ce minoienii stăpâneau peste mare, prosperitatea
Cretei era asigurată.

Într-o zi de primăvară la sfârșitul secolului al XV-lea ,palatul unic fortificat Knossos a fost jefuit și ars
pînă la pământ. În același timp, și poate puțin mai devreme, toate orașele cele mai importante din Creta
au suferit aceeași soartă. Apoi, coloniștii minoici au părăsit probabil Yalisul din Rodos. Acest dezastru
a pus capăt guvernării Cretei, dar chiar și după aceea, Creta a rămas o insulă prosperă și importantă.
Partea vestică a Cretei s-a dezvoltat maibine decât în perioada anterioară, iar realizările strălucitoare în
artă, religie și viață socială nu au dispărut fără urmă. Dar superioritatea Cretei s-a terminat, iar spiritul
civilizației minoice a dispărut pentru totdeauna. Nu se cunoaște cauza acestui dezastru. Unii vorbesc
despre revolta insularilor împotriva conducătorilor greci din Knossos, dar nu numai că Knossos a fost
distrus, dar amploarea dezastrului este prea mare pentru a fi atribuită războiului civil dintre popoarele
așezate. Alții cred că motivul principal a fost invazia micenienilor din continent. Cu toate acestea,
dezastrul nu a fost însoțit de semne de colonizare miceniană imediată a Cretei; iar tradiția orală greacă
nu-și amintește de o asemenea invazie. Este mult mai probabil ca distrugerea Knossosului și a altor
orașe cretane, precum aruncarea ulterioară a Troiei, Micenelor și Delta Egiptului, să fi avut loc în timpul
unei incursiuni navale majore întreprinse de forțele pirate combinate din estul Mediteranei pentru a
zdrobi supremația maritimă a Cretei, a jefui insula și a pleca cu bogățiile sale. Dacă este așa, aceasta a
fost prima catastrofă care a inaugurat declinul treptat al marii civilizații mediteraneene din epoca
bronzului.
În jurul anului 1450 î.Hr. , un dezastru natural teribil a lovit insula Creta. Palatele au fost distruse. Cu
toate acestea, nimeni nu știe ce s-a întâmplat exact. Cam în aceeași perioadă, a avut loc o erupție
vulcanică pe insula Fera din apropiere. Poate că această circumstanță a provocat un cutremur sau a
provocat un val de mare proporții gigantice care au distrus orașele minoice. Terenurile arabile probabil
să fi fost îngropate sub cenușa unui vulcan.
Minoienii nu s-au recuperat niciodată din nenorocire, iar civilizația lor treptat s-a stins.
Dar o cultură atât de dezvoltată nu putea să nu lase celorlalte popoare nici o moștenire istorică sau
amintire mitologică.Astfel,civilizația minoică a intrat în mitologia greacă prin legendele sale
misterioase,care în primul rând erau foarte originale,în al doilea rând ,prezentau interes și imporatnță
istorică nu doar pentru propriul lor popor,ori după cum am menționat mai sus,nu putem nega influența și
împleticirea ei cu celelate popoare care au migrat încoace.
Perioada de existență a civilizației creto-minoice poate fi rezumată cronologic astfel:
 Aproximativ 6000 î.Hr. - apar populații în Creta.
 Aproximativ 2500 î.Hr. e. - începe creșterea orașelor.
 Aproximativ 1900 î.Hr. e. - se construiesc primele palate. Se folosește o literă pictografică
(picturală).
 Aproximativ 1700 î.Hr. e. - Un cutremur a distrus palatele minoice.
 Aproximativ 1700-450 de ani BC. e. - palate reconstruite din nou. Creta atinge apogeul puterii
sale.

9
  Aproximativ 1650 î.Hr. e. - Apare liniarul A.
 Aproximativ 1450 î.Hr. e. - palatele sunt distruse. Invazia miceniană (aheaeană). Civilizația
minoică este în scădere lentă.
Anume nivelul înalt de cultură al minoicilor le-au dus faima de-a lungul anilor.Simbolurile acestora
mitologice au găsit continuitate în literatura și arta multor popoare chiar destul de îndepărtate geografic
de locul de baștină al acestora.

5.Bibliografie selectivă
1. Николас Хаммонд: История Древней Греции, Центрполиграф, 2008 г.
2. ,,ВЕЛИКОЕ МИНОЙСКОЕ ИЗВЕРЖЕНИЕ ВУЛКАНА САНТОРИН И ЕГО ПОСЛЕДСТВИЯ,,
Геворкян Сергей Георгиевич, https://cyberleninka.ru/article/n/velikoe-minoyskoe-izverzhenie-
vulkana-santorin-i-ego-posledstviya
3. Сергей А. Танцура , Остров  быка,2016
4. Paul Faure ,Viata de fiecare zi in Creta lui Minos,Eminescu,1977

5. https://www.krugosvet.ru/enc/istoriya/MINOSKAYA_TSIVILIZATSIYA.html

6.Sir Arthur Evans, The Palace of Minos,Vol.I, London,1921

7. Farnoux Alexandre ,Cnossos- l’archeologie d’un reve, Gallimard,1993

8. Логиаду-Платонос Сосо, Кносс. Дворец Миноса. Минойская цивилизация , I. Mathioulakis &

Co,1991

10