UNIVERSITATEA DANUBIUS GALATI

FACULTATEA DE DREPT

EVOLUȚIA SISTEMULUI ELECTORAL

Analiza comparativă a constituțiilor române din 1866, 1938, 1991

TOPALA (SOCOLA) IULIANA-MIHAELA

2019
 EVOLUȚIA SISTEMULUI ELECTORAL
Analiza comparativă a constituțiilor române din 1866, 1938, 1991

După ce a abandonat organizația politică și a părăsit blocul socialist din Europa de Est,
România a fost nevoită să adapteze rapid sistemul său politic, inclusiv măsurile legale și
constituționale și mijloacele utilizate pentru obținerea unui nou statut și pentru a-i putea construi
o democrație folosind modelul. a democrațiilor occidentale. În timp ce în Europa Centrală-de
Est, țări ex-comuniste precum Polonia, Cehoslovacia și chiar Ungaria au beneficiat de așa-
numita „tranziție de catifea”.
În Bulgaria, România sau Moldova, tranziția a fost mai „violentă” (Radu 2010). Toate
schimbările, din 1990 până în prezent, au vizat o modernizare a României, dar ar trebui să
subliniem că conceptul de modernizare are o conotație specifică, în limba română. este cazul;
într-o manieră similară, realizarea democrației și a statului de drept au avut o călătorie foarte
specifică.
Un concept deosebit de adecvat folosit pentru a descrie procesul de modernizare în
România este cel al „modernității cu tendință”, așa cum este definit de Constantin Schifirnet1.
Aceasta inversează tendința normală de la stratul economic, capitalist, la cel politic și
instituțional, la fel ca în Europa de Vest, într-o abordare în care instituțiile politice ale
democrației au forțat economia să-și găsească drumul astfel încât să formeze capitalismul de
etape arzătoare și să se impună forme și reguli fără timpul necesar pentru creșterea și pregătirea
actorilor relevanți pentru toate aceste schimbări.
Desigur, există o dimensiune dramatică a profilului de modernizare al României.
„Modernitatea tentativă” este una provocată, rezultatul unei modernizări „în spate, nu în prim
plan” (Schifirnet 2012, p. 12). În același timp, modernitatea tendențioasă este marcată în Europa
de Est de o „slăbiciune economică, o imagine de sine a țărilor aflate la periferia centrului vest-
european, aflată sub stăpânire autoritară de câteva decenii” (Schifirnet 2009, p. 52). În ceea ce
privește cazul românesc, „natura sa hibridă” caracterizată printr-o segmentare pronunțată și o
dezvoltare întârziată, întrucât întreaga istorie ideologică dezvăluie încă influențează filosofia
românească (Schifirnet 2012), precum și gândirea politică și unele aspecte ale diluării
conceptuale constituționale (Vrabie 2004; Vrabie 2012). Ultimele trei decenii au forțat România
să își adapteze instituțiile politice (Parlament, Președinție, partide), dar și legale și constituționale
cadru și stabilire pentru a îndeplini un obiectiv important: de a deveni un stat membru al Uniunii
Europene și NATO. În ceea ce privește ideea de „modernitate tentantă”, trebuie să înțelegem
evoluția formulei constituționale românești, respectând statutul fragil care a fost îndeplinit în
anumite momente istorice și, de asemenea, ambivalența alegerii unei filozofii sau a modului de
gândire opus atunci când există circumstanțe istorice a impus-o.
Constituția României din 1866 a fost legea fundamentală care a stabilit o perioadă de construire a
națiunilor în Principatele Dunării, care s-a unit în 1859. Redactată într-un timp scurt și folosind
ca model Constituția din 1831 a Belgiei, considerată apoi cea mai liberală a Europei, a fost
modificat în mod substanțial de prințul (ulterior rege) Carol și adoptat de Adunarea Constituantă.
Prințul nou instalat l-a promulgat apoi la 13 iulie 1866 (N.S., 1 iulie O.S). Acest lucru s-a făcut
fără aportul marilor puteri, inclusiv Imperiul Otoman, care încă avea suveranitate formală asupra
României. Deși orice bărbat adult ar putea vota, valoarea votului lor a fost puternic înclinată spre
cei mai bogați.
Începând din 1909, Camera Deputaților era împărțită în trei colegii, pe baza veniturilor și a
averii:
 Colegiul I (cuprinzând 41% din deputați) a fost ales direct de 1,5% dintre alegători,
proprietarii de proprietăți care au venituri de cel puțin 1200 de lei
 Colegiul II (care cuprinde 38% din deputați) a fost ales direct de 3,5% dintre alegători,
locuitorii orașului și profesioniștii care plătesc un impozit anual de cel puțin 20 de lei
 Colegiul III (care cuprinde 21% dintre deputați) a fost ales direct de 4% dintre alegători,
proprietari de proprietăți rurale care aveau venituri între 300 și 1200 de lei, precum și
profesori și preoți
 în Colegiul III, au votat indirect și restul de 91% dintre alegători, prin delegați care au
reprezentat 50 de alegători.
 Senatul a dat și mai multă putere marilor proprietari, în timp ce 98% dintre alegători nu
au fost deloc reprezentați:
 Colegiul I (care cuprinde 55% dintre senatori) a fost ales de 1% dintre alegători, care
aveau venituri de cel puțin 2000 de lei sau erau funcționari la nivel înalt sau aveau
diplome avansate și aveau un anumit număr de locuri de muncă profesionale.
  Colegiul II (care cuprinde 45% dintre senatori) a fost ales de un alt 1% dintre alegători,
care aveau venituri între 800 și 2000 de lei sau au deținut studii avansate sau au fost
profesioniști.
Constituția României din 1938 a fost legea fundamentală a României din momentul adoptării
acesteia până în 1940. A format baza legală a dictaturii regale a regelui Carol al II-lea. A
înlocuit Constituția din 1923.
Referendumul, organizat în pripă, nu a lăsat timp românilor să se familiarizeze cu conținutul
noii legi fundamentale, astfel că, votul a reprezentat de fapt o expresie a atitudinii față de gestul
regelui din 10 februarie, când îl demisese pe Goga și numise noul cabinet. Constituția a primit
4.297.581 de voturi pentru, 5.483 de voturi contra, o primă manifestare a mentalității care cerea
poporului nu numai să aprobe, dar să o facă și cu entuziasm.
„În toată țara, votarea noului act fundamental s-a desfășurat într-o atmosferă de
sărbătoare, toți dându-și seama că o nouă epocă începe, spre binele țărei. Atmosfera a fost atât
de favorabilă și curentul atât de puternic, încât și cei mai sceptici au votat pentru. Poporul
așteaptă cu încredere noi legiuiri în conformitate cu principiile actualei Constituții, mai ales că
toți sunt siguri că aceasta este opera Măriei Sale Regele”.
După Revoluția din 1989, o nouă constituție a fost adoptată în 1991. Constituția
României ca lege fundamentală stabilește structura din instituția instituțională, funcțiile fiecărei
instituții politice, principiile legitimității guvernării, drepturile și obligațiile cetățenilor români,
sistemul parlamentar de elaborare a legilor și procedurile sale etc. Constituția României din
1991, rezultat al Adunării Constituante, a fost adoptat printr-un referendum național din 8
decembrie și a avut un singur proces de modificare, fiind revizuit în 2003, pe fondul obiectivului
de aderare la UE și la NATO.
Constituția actuală nu este un proiect profund original, ci o adunare eclectică de articole
și dispoziții. din mai multe constituții, declarații, statuturi, cu o influență majoră a Constituției
franceze din 1958.
REFERINȚE

1. Balan, Marius.2013. Constituantul român și integrarea politică a individului și societății.

În Analele știintifice ale Universitătii „Al.I.Cuza” Iași, LIX, Știinte Juridice (Științe
Juridice), 2013, No. I.
2. Blokker, Paul. 2012. Elaborarea Constituției în România: de la crize reiterative la
momentul constituțional. În Revista română de drept comparat, nr. 3/2012, p. 187-204.
3. Carp, Radu șiIoan Stanomir. 2008. Limitele Constituției. Despre guvernare, politică și
cetățenie în România.București: C.H. Beck.
4. Corrias, Luigi. 2011. Pasivitatea legii. Competență și Constituție în Curtea Europeană de
Justiție, Dordrecht, Heidelberg, Londra, New York: Springer. Deleanu, Ion. 2008.
Instituții și proceduri consituționale în ceea ce privește comparația română și rapidă.
București: C.H. Beck.