Sunteți pe pagina 1din 2

ANXIETATE ȘI ADHD

Prezentați două cazuri de probleme de externalizare sau internalizare pe


care le-ați identificat la copii – oferiți soluții la aceasta .

Anxietatea reprezintă una dintre cele mai răspândite probleme de sănătate


mintală din perioada copilăriei și adolescenței , statisticile arătând că acest tip
de tulburare afectează 20% din copii și adolescenți într-un anumit moment al
vieții .

Gabriel este elev în clasa a doua . De puțin timp a aflat că tatăl său va
pleca la muncă în străinătate . Vine la școală supărat , plânge , refuză să
vorbească cu colegii , în pauze se izolează într-un colț al clasei .

În urma unei discuții între patru ochi , aflu că Gabriel este foarte
îngrijorat , se simte părăsit , abandonat , crede că tatăl său nu se va mai
întoarce niciodată . Simte că a pierdut persoana care îl aștepta acasă cu masa
caldă , îl ajuta la teme , uneori chiar venea să-l ia de la școală pentru a
merge împreună spre casă .

Soluții :

- discuții cu mama copilului

- întâlnire mamă- psiholog școlar- elev , consiliere

-,,Știu că este greu ! ’’ Confirmând că situația este dificilă . Validarea mea


i-a arătat copilului că îl respect și îl înțeleg .

Am încercat apoi să-i explic copilului că sentimentele sunt reciproce , așa


cum îl iubește el pe tăticul și acesta la rândul lui îl iubește și va dori să se
întoarcă la el cât mai repede . A plecat pentru că avea nevoie de bani și aici
nu găsise de lucru , dar se va întoarce și o să-i aducă și lui ceva - la aceste
cuvinte chipul copilului s-a luminat spunându-mi că exact la fel discutase
acasă cu tatăl său .
ADHD

Răzvan este unul dintre copiii pentru care școala reprezintă o adevărată
provocare . A sta în bancă atent , a nu face gălăgie , a se concentra , reprezintă
sarcini adesea chinuitoare pentru el . Iar cel mai frustrant este că , dincolo de
aceste aspecte , Răzvan chiar își dorește să învețe .

De câte ori primește o sarcină are nevoie de explicații clar formulate


,repetate . Nu înțelege întotdeauna indicațiile , nu aude ce i se spune , ( trec cuvintele pe
lângă el ) uită cum se spune de la mână până la gură . Se plictisește relativ ușor , adesea se
joacă cu mâinile și picioarele , bate din palme , părăsește scaunul și măsuța sa în situații în
care există așteptarea explicită de a rămâne atent pe scaun . Adesea vorbește în exces ,
pierde lucruri necesare pentru orele la care participă ( caiete de clasă ,pix, stilou, creion
grafic ) ,este foarte ușor distras de stimuli externi ( un simplu claxon pe stradă îl va face
să se ridice de la loc și să alerge la geam ) .

Soluții :

Răzvan stă în prima bancă , aproape de catedră . În acest fel învățătoarea poate fi mai
atentă la copil și poate interveni atunci când situația o cere .

Este foarte important să fie întărit comportamentul adecvat al copilului cu ADHD , acesta
să fie lăudat și validat .

Un orar vizual al activităților îl ajută pe copilul cu ADHD să se concentreze mai bine și de


aceea am întocmit un astfel de orar și l-am afișat în apropierea măsuței sale .

Ținând cont că Răzvan are reale dificultăți în a sta liniștit pe scaun o perioadă mai
lungă –îi dau diferite sarcini ( să împartă fișe , să adune caietele de teme , să șteargă tabla
), numindu-l ,, asistentul ‘’ doamnei învățătoare . Acest lucru îi va valida ridicarea lui de pe
scaun , aceasta va avea loc pentru că așa a decis doamna învățătoare , iar
responsabilizarea copilului va ajuta la creșterea stimei de sine .

S-ar putea să vă placă și