Sărbatoarea crizantemelor

Așteptam toamna ca pe un cadou ce mi-l doream nespus, iar aceasta s-a așternut cu spuză
de flori și inundații de miresme îmbietătoare, în sufletul meu. Gama cromatică se refractă în
mii de așchii ce i-au veșmântul crizantemelor. Flori de paradis, flori de maestru pe care se
prelinge lumina ca o undă de aur. Aliajul de aur al florilor exteriorizează cele mai nobile
sentimente de pregnantă afecțiune.
Îmi plac adierile moi și dulci care îmi alină dorul. Ador farmecul miresmei care mă îmbată
și mă înnebunește, liniștea asta de înger, de toamnă, de mister, de zâmbet în colțul gurii.
Diminețile de toamnă, când razele de soare împung pânza norilor și tivesc pe cer o dungă de
lumină, crizantemele îndreaptă privirea spre abis, creionând faimoase galerii de o splendoare
acută.
Toamna e lumina blândă aprinsă de copaci să fie candelă de veghe pământului trudit, iar eu
mă las purtată de valuri de amintiri. Uneori mă las să ard pe rugul emoțiilor trăite, toamna
oferindu-mi șanse să plutesc și puterea de a-mi colora vidul existențial. Melodia lugubră a
toamnei capată o notă melodioasă când florile zburătoare, picăturile vii de curcubeu sunt atât
de parfumate și pline de viață încât orbesc prin strălucire. Dar, natura suferă, dansul i se
stinge, oasele i se usucă. Ceața stoarce din flori mii de picături de sevă. Cerul naște nori
giganți. Arborii capată anghină, coktailul din frunze și picături de ploaie este înghițit de alb-
negru asimetric al zilei și al nopții, iar negurele se lasă pe de-a lungul zorilor.
Toamna, soare leneș, frunze nostalgice, o atmosferă ideală, un veritabil joc al viselor
pictate în cele mai frumoase culori. Pata imensa de culoare galben-roșiertic a colorat toți
copacii și întreaga natură. Gândurile sihastre sunt acompaniate de ambianța crizantemelor,
ele ameliorează prin parfumul inedit întreaga suferință a sufletele candide. Aceste flori suave
încorporează lirismul tomnatic, devenind simbolul romantismului din cele din urmă file ale
anului. Ele își trag seva din trăirile nostalgice și rămân să amprenteze emoții cu parfum de
amintiri pe inimile noastre. Frumosul începe exact acolo unde se pune capăt curiozității
grotești, iar această culoare a toamnei mă orbește, mă sufocă, mă absoarbe...
Toamna plouă peste noi cu petale de flori colorate, copacii rămân negri și grei de-atâta
ploaie și doar atunci ne dăm seama că dincolo de pleoape adorm speranțe intens pictate în
culoarea orizontului de toamnă. Crizantemele rămân a fi cel mai frumos și parfumat accesoriu
al toamnei și sunt cele ce împiedică scurgerea printre pleoplele de plumb, a amintirilor ce
tainic răsfrâng zbuciumul tânăr. De printre frunze și petale de flori aromate adun glas de
toamnă, memorii și liră de fum.... Toamna se scurge în farmec de noapte, departe, în ceață.
 Timpul e un anotimp al veșniciei, o toamnă a eternității. Un moment scufundat în flori de
ceară în noaptea de argint.Florile, copacii și multicolorele frunze au încins flacăra fanteziilor
unui suflet bolnav, a unui suflet pentru care nimic nu s-a schimbat, ci domnește totul sub
același farmec. Crizantemele devin inițiatori al construcției unui sentiment sublim și neînțeles,
sentimente ce trec prin filtrul inimii, iar fără ele viața devine o simplă iluzie. Copleșită de
somnolență îmi dau seama că dinspre răsărit vine pe furiș noaptea, iar crizantemele se topesc
în umbrele nopții, pentru a reînvia din nou într-un alt sezon.
Crizantemele- punctul unui an sfârșit și aliniatul celui ce urmează.