Cîntece eXcesive

Spre sfârșitul anilor 90`, la aproape un deceniu de la Revoluție, poezia românească se

confrunta cu o schimbare radicală de cod fundamentată pe premisa originalității unui nou discurs
situat la antipolul textualismului optzecist. Manifestându-se agresiv, tinerii poeți afirmă moartea
postmodernismului și militează pentru autenticitate, recuperarea subiectului scriiturii și
fracturarea discursului.

Doomiștii se remarcă prin apariția unor publicații menite să ofere replici violente și acide
la adresa actului de instituționalizare a convențiilor literare. Manifestul declanșator al acestor
divergențe este un Manifest fracturist redactat de poetul Marius Ianuș în colaborare cu scriitorul
basarabean Dumitru Crudu şi publicat în 1998 în „Monitorul de Braşov” şi în 2001 în „Vatra”.
Odată cu apariția unei noi generații, și, implicit, a unei noi poetici, Ianuș proclama, în cea de-a
doua anexă a manifestului, că poetul „trebuie să se pună veşnic în ipostaze extreme”, „trebuie să-
şi potențeze sentimentele spre nivelul maxim”1, sugerând că acesta are datoria de a rosti
adevărurile printr-o retorică protestatară. Fracturismul, ca reflectare a unei noi realități, cultivă
autobiografismul brutal și critica socială și legitimează poeți importanți ai anilor 2000, precum
Elena Vlădăreanu, Ruxandra Novac, Dan Sociu, Domnica Drumea, Ştefan Baştovoi, Mihail
Vakulovski ş.a.

Un scriitor ,,mai mobil decât majoritatea congenerilor săi”, așa cum îl numește Mihai
Iovănel, este Dan Sociu, poet și prozator, ,,probabil autorul douămiist cu cel mai ridicat
coeficient de inteligență artistică”

1
Marius Ianuș, ,,A doua anexă”, Manifestul fracturist, în ,,Monitorul de Brașov”, din octombrie 1998.