Monitorizarea sănătății psihice în România.

Cazul adopției.
Prof. univ. dr. Eugen Avram
Director Department Psihologie
Universitatea din București
Pentru orice persoană, schimbarea mediului de viață presupune efort, parcurgerea unor etape de adaptare,
relevate de literatura de specialitate. Adaptarea poate fi o încercare reușită sau eșuată când se realizează
prin efort propriu. Însă, implicarea unor specialiști de suport contribuie la succesul tranziției.
Managementul adaptării trebuie să includă activități de evaluare a contextului, evaluare aprofundată a
resurselor, evaluare a riscurilor. De asemenea, adaptarea necesită activități, antrenament, exerciții pentru
acomodarea persoanei la caracteristicile mediului social în care aceasta va trăi. Pentru adult, și mai ales
pentru copil, schimbarea mediului de viață și a mediului familial implică un efort deosebit. Gestiunea
deficitară a tranziției poate avea consecințe: tulburări de adaptare, tulburări emoționale, tulburări ale
capacității de performanță semnificative.
Din analiza cazului mediatizat în săptămâna 17-21 iunie 2019 privind adopția fetiței de opt ani din Baia de
Aramă, județul Mehedinți https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/filmul-adoptiei-cu-scandal-din-mehedinti-
explicatiile-oferite-de-tatal-adoptiv.html
reiese că ea nu a beneficiat de pregătire psihologică suficientă în vederea adopției. Imaginile televizate sunt
comentate de mess-media prin două concepte: neregătirea psihologică și apelul la forță. S-a comentat
despre nepregătirea fetiției pentru despărțirea de asistenții maternali și pentru intrarea în altă familie,
despre procedura de lucru care a presupus apelul la forță (fetița s-a opus și a fost luată cu forța).
Problematica adaptării la circumstanțe noi de viață trebuie mai atent tratată de legislația din România.
Implicarea în evenimente cu impact adaptativ (accidente, calamități, pierderi, probleme de sănătate,
angajarea, etc.), implicarea în procese de schimbare trebuie asistate psihologic mult mai atent, dacă vem să
avem un control asupra sănătății mintale a populației.
Evaluarea psihologică și pregătirea psihologică ar trebui să fie activități mult mai prezente în procesele
sociale din România. Ne dorim o societate sănătoasă psihic! Lipsa sănătății psihice constituie un risc social
major, generator de evenimente cu impact personal sau social. Periodic presa ne arată consecințele slabei
monitorizări a sănătății psihice a populației. Programele de prevenție a tulburării psihice lipsesc.
Sunt necesare reglementări care să introducă activitatea de supraveghere și protecție a sănătății psihice a
copilului și adultului.
Dacă analizăm Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2016/2016-06-23-Anexa-
NM_proiect-hg-nm-l273-2012.pdf
descoperim următoarele:
1) În unele articole apare sintagma asistent social/ psiholog, ceea ce indică opțiunea pentru una din profesii,
ele nu apar ca activități complementare. Fiecare specialist trebuie să aibă alocate activități separate, dar și
activități de analiză în comisie, în echipa de experți.
2) Evaluarea psihologică se desfășoară în cadrul unui număr insuficient de ore. Așa cum este definită în
secțiunea a III-a a Normelor menționate (art 9) mai sus evaluarea psihologică a copilului presupune 4
întâlniri de evaluare/consiliere. Ea trebuie să includă mai multe tipuri de evaluare: interviu, testare
psihologică, evaluare/ observare în timpul activităților, interacțiunilor. Este necesară o evaluare
longitudinală, nu numai una secțională.
3) Normele sugereză că în unele din etapele procesului de adopție copilul nu are nevoi și activitate
psihologică ce ar trebui evaluate. Similar cu un demers medical, copilul trebuie permanent monitorizat,
supravegheat prin evaluare și consiliere psihologică (în toate etapele adaptării persoana are gânduri, nevoi,
stări emoțional, nu numai în unele). Deci, sunt necesare precizări și proceduri pentru evaluarea psihologică
în etapele următoare: etapa de potrivire inițială (articolele 40-45), etapa de potrivire practică (articolele 46-
53), etapa de după adopție. Psihologul, împreună cu responsabilul de caz, cu asistenții maternali și cu
familia de adopție ar trebui să aibă contact foarte frecvent cu copilul (să existe un program/ ghid de asistare
psiho-socială) pe parcursul primului an de adopție, dar și ulterior.
4) În Normele metodologice nu apar precizări privind activitatea psihologului în etapele ulterioare ale
procesului de adopție: încredinţarea în vederea adopţiei, urmărirea evoluţiei copilului pe perioada
încredinţării în vederea adopţiei, monitorizarea postadopţie, activităţi postadopţie.
5) Potrivirea în situaţia copiilor greu adoptabili ar trebui să presupune un număr mult mai mare de ore de
consiliere, terapie de suport, terapie de grup, psihoterapie. La art 55 litera 3, se prevede că profilul copilului
greu adaptabil (sintagmă la limita stigmatizării sociale) cuprinde […]descrierea succintă a nevoilor de
sănătate, emoţionale, educaţionale ale copilului. Conceptele greu adaptabil și succint trebuie modificate.
6) La art 10 se precizează că pregătirea adoptatorului/familiei adoptatoare este destinată evaluării şi
dezvoltării capacităţii acestuia/acesteia de a răspunde nevoilor copilului adoptat și se desfăşoară pe
parcursul a 3 sesiuni individuale sau de grup, cu o durată totală de minim 12 ore.
Aceste procese sunt definite vag și nu includ un număr de ore suficient pentru a realiza procesul cunoașterii
și adaptării (evaluare longitudinală, evaluare familiei extinse, a istoricului de sănătate a familiei și
activităților adoptatorului).
Ca să muți un copil de la o școală la alta câte ore de pregătire psihologică sunt necesare? Pentru a obișnui
copilul cu situația plecării părintelui la muncă departe de casă, câte ore sunt necesare pentru a asigura
minima adaptare a copilului la această situație? Pentru a asigura adaptarea unui copil implicat în process de
adopție câte ore de pregătire sunt necesare? Ce proceduri de comunicare și câte ore de comunicare între
copil și părinte sunt necesare înainte și în timpul derulării acestor evenimente?
Copiii supuși procedurilor de adopție constituie o categorie vulnerabilă care trebuie supravegheată o lungă
perioadă de timp înainte și după adopție.
În mod particular, cazul relevă necesitatea urgentă de a îmbunătăți atât normele de aplicare a Legii
273/2004.
Fiecare specialist implicat în procesul adopției trebuie să aibă un număr de ore de lucru cu copilul, familiile
implicate. Procesul de adopţie este unul complex de natură interdisciplinară cu efecte la nivel emoţional,
comportamental şi social.
Avem tot interesul ca adopția să contribuie la crearea unui cetățean sănătos psihic și apt pentru muncă. O
societate sănătoasă mintal se creează prin grija pentru sufletul fiecăruia! Avem specialiști care asemenea
atrenorilor sportivi pot contribui la crearea unei performanțe adaptative optime a copiilor adoptați.
În final, susținem că evaluarea psihologică, monitorizarea psihologică, asistarea, psihoterapia de suport sunt
activități ce contribuie la sănătatea psihică a populației. Aceste activități trebuie să fie mai bine reprezentate
în actele normative.
Bibliografie selectivă
Balenzano, C., Coppola, G., Cassibba, R., & Moro, G. (2018). Pre-adoption adversities and adoptees’
outcomes: The protective role of post-adoption variables in an Italian experience of domestic open
adoption. Children and Youth Services Review, 85, 307–318.
Barcons, N., Abrines, N., Brun, C., Sartini, C., Fumadó, V., & Marre, D. (2012). Social relationships in
children from intercountry adoption. Children and Youth Services Review, 34(5), 955–961.
Chantler, L. (2014). Psychological assessment of parents' suitability for overseas adoption. InPsych: The
Bulletin of the Australian Psychological Society Ltd, 36(4), 18.
Gleitman, I., & Savaya, R. (2011). Adjustment of adolescent adoptees: The role of age of adoption and
exposure to pre-adoption stressors. Children and Youth Services Review, 33(5), 758–766.
Kuhlman, K. R., Horn, S. R., Chiang, J. J., & Bower, J. E. (2019). Early life adversity exposure and
circulating markers of inflammation in children and adolescents: A systematic review and meta-analysis.
Brain, Behavior, and Immunity,
Nadeem, E., Waterman, J., Foster, J., Paczkowski, E., Belin, T. R., & Miranda, J. (2017). Long-Term
Effects of Pre-Placement Risk Factors on Children’s Psychological Symptoms and Parenting Stress Among
Families Adopting Children From Foster Care. Journal of Emotional and Behavioral Disorders, 25(2), 67–
81.
National Collaborating Centre for Mental Health (UK. (2015). Children's Attachment: Attachment in
Children and Young People Who Are Adopted from Care, in Care or at High Risk of Going into Care.
Perrone, L., Bernard, K., & Dozier, M. (2019). Adoption and Foster Placement. In Reference Module in
Neuroscience and Biobehavioral Psychology.
Rokita, K. I., Dauvermann, M. R., & Donohoe, G. (2018). Early life experiences and social cognition in
major psychiatric disorders: A systematic review. European Psychiatry, 53, 123–133.
Westermeyer, J., Yoon, G., Amundson, C., Warwick, M., & Kuskowski, M. A. (2015). Personality
disorders in adopted versus non-adopted adults. Psychiatry Research, 226(2–3), 446–450.
World Health Organization. (2018). International statistical classification of diseases and related health
problems (11th Revision). Retrieved from https://icd.who.int/browse11/l-m/en