Sprijin pentru doctoranzi în domeniul ştiintelor economice

POSDRU/187/1.5/S/155656

Migrați inteligenței: fenomenul „brain-drain” în interiorul

Uniunii Europene

Trifan Radu
Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărul POSDRU/187/1.5/S/155656 „Sprijin
pentru doctoranzi în domeniul ştiintelor economice”

Abstract
În această lucrare mi-am propus să explorez particularitățile migrației de tip brain-drain1 care se manifestă între statele Uniunii
Europene, acordând o atenție deosebită fluxurilor dintre statele membre din Est și cele vestice. Folosind serii de date temporale
care acoperă trei decenii de migrație intra-europană, am evidențiat amploarea principalelor fluxuri migratorii ale persoanelor
înalt calificate și le-am comparat pe cele care se manifestă între statele dezvoltate și cele care își au originea în statele în curs
de dezvoltare. Se constată astfel că fenomenul de brain-drain se manifestă generalizat în toate țările Uniunii Europene, însă
intensitatea și calitatea acestuia diferă, astfel că se impune o distincție între „circulație” (brain-circulation), care se manifestă
cu precădere intra-țările dezvoltate și „exod” (brain-drain) dinspre țările membre mai puțin dezvoltate. Pe termen lung, însă,
libertatea de circulație și de muncă în interiorul Uniunii face ca exodul să se transforme în ciculație iar migrația internațională
într-una de tip intern.

1. Introducere
În ce măsură migrația intra-europeană a persoanelor cu studii superioare poate fi definită ca un transfer
net de ”inteligență” între diverse state ale Uniunii Europene? Cât de amplu este fenomenul brain drain
între statele europene mai puțin dezvoltate și membrii vechi ai Uniunii Europene? Pentru a răspunde
acestor două întrebări am dezvoltat mai întâi un cadru teoretic de analiză al migrației, apoi am recurs la
analiza empirică a datelor cu privire la fluxurile și stocurile de migranți cu studii superioare în interiorul
Uniunii Europene.

Astfel, în Capitolul 2 prezint o analiză a teoriilor cu privire la fenomenul de „brain-drain” și arăt care
sunt implicațiile asupra dezvoltării în țările de origine și cele de destinație. În Capitolul 3 explorez câteva
dintre caracteristicile pe care acest fenomen le are în cazul particular al Uniunii Europene, o entitate
politică în care prevalează dreptul la libera circulație și se impune, tot mai mult, dreptul la muncă al
cetățenilor europeni în oricare alt stat membru. Analiza empirică a datelor cu privire la migrație și la
stocurile de imigranți începe în Capitolul 4 unde prezint sursele și metodologia folosită. Capitolul 5
prezintă succint rezultatele obținute iar la final, Capitolul 6, include interpretarea rezultatelor și
concluziile.

1
O definiție comună a fenomenului este dată de dicționarul Merriam Webster pentru care „brain drain” (în
limba română „exodul creierelor”) reprezintă plecarea persoanelor educate sau a profesioniștilor dintr-o țară sau
un sector economic într-un altul, de obicei pentru salarii sau condiții de trai mai bune.

1
2. Relevanța fenomenului „brain-drain” în teoria migrației
Capitalul uman, în special cel care deține cunoștințe și aptitudini avansate, cu studii superioare,
reprezintă una din principalele resurse economice ale unei țări. Atunci când economiile dezvoltate se
confruntă cu o creștere a cererii de muncitori înalt calificați, ce nu poate fi acoperită de forța de muncă
locală pregătită de sistemul național de educație, atrag capitalul uman al altor țări (Borjas, 1987). Se
declanșează astfel o mobilizare a „inteligenței” care se deplasează între două sau mai multe spații
naționale în funcție, iar atunci când fenomenul capătă amploarea unui exod este definit în literatura de
specialitate prin termenul de „brain-drain”.

Fenomenul se manifestă cu intensitate în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare și mai puțin în
țările dezvoltate. Un studiu (Docquier et al., 2007) arată că există un exod semnificativ de creiere în
țările mici care se învecinează cu regiunile importante ale Organizației celor mai Dezvoltate Economii
(OECD) sau care au legături coloniale cu țările OECD. Aceste țări vulnerabile trimit mare parte din
proprii migranți în țări dezvoltate care au programe de selecție calitativă a imigrației. Mai mult,
fenomenul de brain drain crește în intensitate odată cu instabilitatea politică și scade pe măsura ce crește
capitalul uman al nativilor.

La nivel mondial, cele mai mari fluxuri de brain-drain se înregistrează între țările în curs de dezvoltare
din Asia către America de Nord și Europa. Aceasta din urmă atrage numeroase ”creiere” din țările
vecine, din Europa de Est, țările mediteraneene și Africa subsahariană, iar cele mai afectate domenii
sunt cel al serviciilor medicale sau IT.

Din punct de vedere al teoriei economice clasice, migrația poate fi văzută ca o realocare a resurselor
umane, dar alte teorii arată că există și alte cauze ale migrației care țin atât de factorii de atracție a țărilor
de destinație (pull factors) cât și de factorii de respingere (push factors) din țările de origine.

Într-un studiu al exodului muncitorilor din sectorul medical din România, Boncea (2015) ilustrează
foarte convingător acești factori de atracție și de respingere care stau la baza migrației forței de muncă
din domeniu, identificând cinci categorii: 1. nivelul salarizării; 2. condițiile de muncă mai bune din țara
de destinație, la care se adaugă integritatea, transparența, promovarea pe criterii de performanță, lipsa
corupției și a nepotismului; 3. resursele bogate din sistemul de sănătate al țării de destinație; 4.
oportunitățile sporite de dezvoltare a carierei; 5. respectul și recunoaștere a profesiei medicale.

Însă nu întodeauna fenomenul se produce în mod direct, liniar, prin recrutarea specialiștilor dintr-o țară
în alta, iar un exemplu în acest sens este cel al studenților din țările în curs de dezvoltare care pleacă la
studii în țări occidentale și decid să nu se mai întoarcă în țara de origine după finalizarea studiilor. Cu
cât aceștia au parte de o integrare mai rapidă în mediul universitar și social, cu atât sunt mai predispuși
să rămână, în ciuda influenței exercitate de familie (Baruch et al. 2007).

Literatura de specialitate se concentrează în mod deosebit pe analiza efectelor pe care migrația

inteligenței o are asupra țărilor implicate. Există un consens asupra faptului că ea produce puternice
efecte negative asupra țării de origine, dar și că, pe de altă parte, se produc o serie de efecte pozitive.
Cât sunt de importante aceste efecte pozitive este o chestiune intens dezbătută pentru care nu există un
consens general.

Există cel puțin trei tipuri distincte de efecte negative determinate de fenomenul de brain-drain: 1.
pierderi financiare nete pentru țara de origine (cum ar fi costurile cu educația indivizilor sau veniturile

2
provenite din taxare); 2. pierderea de aptitudini și servicii utile creșterii economice; 3. reducerea
capacității de consolidare a instituțiilor. În viziunea lui Brock (2015), acest ultim efect are cele mai
perverse efecte asupra dezvoltării, întrucât fără o întărire a capacității instituționale țările sărace rămân
prinse în capcana subdezvoltării.

Dar migrația forței de muncă în general și cea calificată în particular, poate avea și efecte pozitive, dintre
care amintim stimularea formării de capital uman, crearea de rețele în diaspora cu posibilitatea de a
întări legăturile dintre țara de origine și cea gazdă, apariția migrației temporare și circulare, remitențele
etc. (ibidem, 2015)

Referindu-se la capacitatea de a acumula cunoștințe și aptitudini, Dustmann et al. (2011) arată că unele
țări acționează ca adevărate centre de educație unde emigranții pot deprinde aptitudini într-un mod mai
eficient, incluzând și acele cunoștințe care sunt aplicabile în țara de origine. Unii indivizi vor decide să
se reîntoarcă pentru a pune în aplicare ceea ce au învățat în străinătate. Mai mult, probabilitatea ca aceștia
să câștige mai bine în urma acestui proces a fost demonstrată de mai multe studii asupra emigranților
care s-au reîntors în Europa de Est din țările occidentale (ibidem). Numai că reîntoarcerea nu este deloc
un proces ușor. Pentru ca indivizii să fie atrași, din punct de vedere economic, să se întoarcă, guvernele
ar trebui să finanțeze acest proces plătindu-le emigranților salarii proporționale cu cele pe care le-ar
câștiga în exterior (Hussain, 2015).

Există însă o linie de cercetare care arată că pentru fluxurile de brain drain există și un efect contrar de
brain gain. Astfel, o pierdere temporară de muncitori înalt calificați poate duce la creșterea permanentă
a nivelului mediu de productivitate, datorită faptului că pentru țara de origine crește câștigul din
educație, prin urmare crește și formarea de capital uman, ce ar putea fi mai mare decât efectul negativ
cauzat de brain drain (Le, 2008).

Însă migrația inteligenței nu se produce doar între țările în curs de dezvoltare și cele dezvoltate, ci și
între țările dezvoltate. Le (2008) sugerează că migrația între țările OECD ar trebui considerată mai
degrabă ca ”circulație a creierelor” (brain circulation) decât un „exod al creierelor” (brain drain) și
dovedește că țările mici au mai mult de câștigat din cercetarea și dezvoltarea efectuată în exterior decât
țările mari.

Figura 2.1 Consecințele migrației inteligenței și efectele asupra dezvoltării

economiei bazate pe cunoaștere

Sursa: Daugeliene, 2009; KBE – knowledge-based economy

Fenomenul de „brain circulation” poate fi definit ca mobilitatea persoanelor cu înaltă calificare între țara
de origine și alte țări, stimulând astfel crearea, diseminarea și adaptarea de noi cunoștințe. Pentru
Daugeliene (2009) circulația creierelor este un proces vital pentru competitivitea economiilor bazate pe
cunoaștere și trebuie evitată „pierderea inteligenței” (brain waste) prin neutilizarea sau subutilizarea
aptitudinilor de care dispun indivizii. Cu alte cuvinte, în economia globalizată, bazată pe cunoaștere și

3
lipsită de frontiere, realocarea resurselor de inteligență este preferabilă menținerii ei între granițele
naționale, dacă aceasta nu poate fi pusă în valoare la capacitatea ei maximă.

În logica globalizării, granițele teoretice dintre migrația internă și cea internațională devin din ce în ce
mai subțiri. Astfel, Otoiu (2014) propune o redefinire a migrației și o unificare a studiului teoretic al
migrației interne cu cel al migrației internaționale, oferind ca exemplu o analiză empirică pe țări membre
OECD. Din această perspectivă apare cu atât mai fondată ipoteza potrivit căreia migrația în interiorul
Uniunii Europene, în special cea a persoanelor înalt calificate (care nu migrează, ci circulă), nu mai
poate fi considerată exclusiv de factură internațională ci capătă valențe specifice migrației interne.

3. Caracteristici ale fenomenului „brain-drain” în Uniunea Europeană

Libertatea de mișcare este unul din elementele fundamentale ale pieței unice europene. Însă până acum
atitudinea adoptată de statele membre mai vechi față de cele noi a fost una similară propriilor politici
naționale de imigrație (Caviedes, 2014). Probabilitatea ca vechiel state membre ale Uniunii Europene
să se confrunte cu apariția unor mari fluxuri de muncitori veniți dinspre noile state membre a determinat
introducerea în Tratatul de Aderare a unor condiționalități prin care libertatea de mișcare a forței de
muncă să fie acordată mai târziu. Germania și Austria au fost două dintre țările care au susținut
introducerea unei perioade lungi de tranziție, dar într-un final s-a căzut de acord ca această perioadă să
fie de 5 ani (ibidem, 2014).

În 2004, opt țări central și est-europene au aderat la Uniunea Europeană. Diferența mare dintre salarii a
stimulat muncitorii din țările estice să emigreze către vest. Astfel, Europa de Est a înregistrat un val de
ieșire a tinerilor muncitori, un adevărat „youth drain” manifestat la toate nivelurile de educație. Doar în
primii trei ani au emigrat 1,2 milioane de muncitori din țările est-europene către Marea Britanie, Irlanda
și Suedia, primele țări care și-au deschis piața muncii către noile state membre. Cele mai afectate de
acest exod au fost Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia, țări care au înregistrat ieșiri de până la 9% din
totalul forței de muncă (Elsner, 2013).

Intrarea în Uniunea Europeană a unor țări în curs dezvoltare a provocat efecte contrastante pentru forța
de muncă înalt calificată. Pe de-o parte s-au manifestat dezechilibre majore în unele sectoare, cum sunt
sistemele de sănătate, unde doctorii au plecat - după cum arăta și Boncea (2015) - nu doar pentru salarii
mai bune ci și pentru condiții de muncă decente și o mai bună recunoaștere a meritelor profesionale din
partea țărilor gazdă. Pe de altă parte, după cum susține și Daugeliene (2009), persoanele capabile care
aveau capacități ridicate dar erau neutilizate sau subutilizate de piața muncii naționale, au avut acces
aproape nerestricționat pe piața europeană a muncii. A urmat un proces rapid de realocare a lor în funcție
de cererea robustă înregistrată în economiile dezvoltate din vest.

Mai mulți autori avertizează că mobilitatea persoanelor în interiorul Uniunii Europene riscă să aducă
benficii disproporționate țărilor bogate pe cheltuiala țărilor sărace. Criza economică a afectat în mod
diferit țările europene și există semne care arată că s-au creat noi disparități. Cel mai bun exemplu în
acest sens este dat de emigrația lucrătorilor din sisteme de sănătate (Glinos, 2015) deja afectate de
probleme cronice de subfinanțare și slabe performanțe. Se întâmplă în Uniunea Europeană în ciuda
faptului că statele membre au semnat, în 2010, Codul de Bune Practici în Recrutarea Internațională a
Personalului Medical, instituit de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin care se angajează să nu
dăuneze, prin politicile lor, sistemele medicale din țările în curs de dezvoltare. Paradoxul este ca
principiile instituite la nivel internațional se aplică în afara Uniunii Europene, nu și în interiorul ei. În
realitate, în Uniunea Europeană se aplică cu prioritate legislația care garantează libertatea de circulație
și de muncă a tuturor cetățenilor europeni iar prevederile Codului OMS nu le pot preceda.

4
Însă există și efecte pozitive ale „exodului de creiere”. Sunt mai puțin vizibile dar nu mai puțin
importante. Aflate în plin proces de tranziție către economia bazată pe cunoaștere, țările din Europa de
vest manifestă o selecție pozitivă a emigranților în funcție de nivelul de educație. Ceea ce stimulează
creșterea nivelului de instruire în țările sursă. Iar o creștere a educaței în țara sursă determină o scădere
a stocului de emigranți, în principal prin creșterea posibilităților de angajare la nivel național (Son et. al
2013).

Valorificând datelele cu privire la valul de emigrare înregistrat în 2004 odată cu prima lărgire către est
a Uniunii, Elsner (2013) a descoperit că salariilor tinerilor rămași în țările furnizoare de emigrație a
crescut cu 6% în primii cinci ani de la intrarea în Uniunea Europeană, ca efect al emigrației, în timp ce
salariile muncitorilor în vârstă nu au suferit modificări.

Pornind de la datele care arată nivelul scăzut al educației terțiare în țările est-europene, Son et al. (2013)
mai arată că în acest context, o creștere a numărului de persoane cu educație medie sau superioară, în
special în rândul femeilor, are un impact major asupra fluxurilor internaționale de emigrare, în mod
deosebit pentru țările din Europa Centrală și de Est.

Până aici ne-am referit aproape exclusiv la fenomenul brain drain înregistrat în țările Uniunii din Europa
de Est, în principal ca urmare a aderării, însă nu ne-am referit la transferurile de inteligență între statele
mai vechi ale Uniunii, deși acestea există în diferite forme, ale căror consecințe sunt mai limitate.

Spre exemplu, un studiu efectuat de Biondo et al. (2012) cu privire la fenomenul brain drain care
afectează mediul academic din Italia, arată că doar 25-30% dintre cercetătorii italieni care emigrează se
reîntorc în primii 10-20 de ani de la plecare. Studiul concluzionează că din cauza condițiilor structurale
ale pieței muncii italiene în mediul academic îi împiedică pe aceștia să se reîntoarcă, însă nu are aplicare
generalizată asupra întregii populații statistice cu studii superioare.

Fiind vorba despre economii dezvoltate, cu un grad mare de integrare și libertate de circulație mult mai
extinsă și de lungă durată, ipotizăm că în cazul economiilor europene consolidate nu se poate vorbi
despre un brain drain în înțelesul acordat de literatura de specialitate ci mai degrabă despre brain
circulation, despre care am vorbit mai pe larg în capitolul precedent.

4. Date și metodologie

4.1 Datele utilizate

Pentru efectuarea unei analize temporale și spațiale a emigrației forței de muncă înalt calificată în
Uniunea Europeană am folosit două baze de date construite de Marfouk, Brücker și Capuano (2013).

Prima bază de date se referă la ratele de emigrare la nivel mondial, a femeilor și bărbaților de peste 25
de ani, împărțite pe țări și pe ani. Datele sunt organizate pe intervale de 5 ani și sunt aferente perioadei
1980-2010. Pentru fiecare țară în parte, ratele de emigrare sunt definite ca totalitatea populației
migratorie din acea țară împărțită la suma dintre populația migratorie și cea rezidentă. Pentru studiul de
față este important faptul că setul de date cuprinde ratele de emigrare pentru toate țările membre ale
Uniunii Europene și prin urmare are un grad ridicat de relevanță.

Al doilea set de date cuprinde sructura imigrației în 20 de țări membre ale OECD, mai precis a stocurilor
de imigranți și sunt clasificate după origine, sex, nivel al educației, atât în valori absolute cât și în
procente din totalul forței de muncă. Dintre acestea am extras doar acele date care priveau stocurile de
imigranți înalt calificați, excluzând așadar datele cu privire la imigranții cu studii medii sau joase.

5
Se punea problema dacă aceste cifre sunt cuprinzătoare, știut fiind faptul că țările europene au acordat
cetățenie multora dintre imigranți, motiv pentru care ei nu apar în statisticile bazate pe cetățenie.
Avantajul considerabil al acestor seturi de date este că autorii au colectat numărul total de imigranți după
criteriul țării de naștere și nu după cetățenie, astfel reușind să cuprindă întreaga populație de imigranți
dintr-o anumită țară, indiferent dacă aceștia au căpătat între timp cetățenia țării respective sau nu.

4.1 Metodologia folosită

Analiza efectuată pentru ambele seturi de date este una de tip statistic descriptiv. Pentru primul set,
referitor la ratele de emigrare, am selectat mai întâi țările Uniunii Europene care fac obiectul acestui
studiu, prin urmare 27 de țări membre la nivelul anului 2010. Am exclus așadar Croația, țară devenită
membră abia în 2013.

În continuare, am analizat anvergura fluxului de emigrație a persoanelor cu studii superioare și variația

în timp a acestuia, pentru fiecare țară în parte. Din seria temporală 1980-2010 am extras doar datele
referitoare la perioada 1990-2010. Am operat această alegere din două motive: în primul rând pentru că
până în 1990 nu se poate vorbi despre o emigrare economică a forței de muncă din Europa de Est ci mai
degrabă despre refugiu sub protecția azilului politic, în al doilea rând, până la căderea zidului Berlinului
și semnarea Tratatului de la Maastricht în 1992, Uniunea Europeană nu are încă bine definite
caracteristicile unui spațiu de liberă circulație a forței de muncă.

Mergând mai departe, am folosit cifrele cele mai recente avute la dispoziție, adică cele referitoare la
anul 2010, pentru a surprinde situația cea mai apropiată de prezent a fenomenului în cele 27 de țări UE.
Pentru a evidenția intensitatea fenomenului de brain drain am împărțit țările membre în două mari
categorii: țările est-europene care au aderat la Uniune după 2004 și restul țărilor membre UE. Am dorit
ca în acest fel să vin în întâmpinarea unui argument foarte des invocat prin care fenomenul de brain-
drain se manifestă în mod desoebit în relația țări în curs de dezvoltare - țări dezvoltate. Nu în ultimul
rând, am efectuat o serie de operații statistice pentru a obține o categorizare relevantă a țărilor studiate.

În al doilea set de date, care cuprinde 20 de țări OECD atât din Europa cât și din alte regiuni ale lumii,
am extras cele 13 țări membre ale Uniunii pentru care am identificat date disponibile cu privire la
stocurile de imigranți cu înaltă calificare. Am calculat apoi stocurile de imigranți proveniți din toate
țările UE27, respectiv din țările membre din Europa de Est. Chiar dacă lipsesc datele cu privire la
stocurile de imigranți existenți în anumite state membre ale UE (printre care lipsesc țări importante sub
profil migraționist, cum ar fi Italia), am considerat că datele prezintă un grad suficient de relevanță și că
prin compoziția lor putem trage concluzii de interes pentru întreg fenomenul migraționist de tip brain
drain, în Uniunea Europeană.

5. Rezultate obținute

5.1 Analiza ratelor de emigrare

Datele cu privire la rata de emigrare a persoanelor care dispun de o înaltă calificare arată în primul rând
că există „transferuri de inteligență” care se manifestă în toate țările Uniunii, însă intensitatea lor este
diferită, mergând de la mică și foarte mică în țări care sunt în același timp și poli de atracție a forței de
muncă și mergând până la un adevărat exod în țările cele mai sărace ale Uniunii (vezi Figura 5.1). Per
ansamblu, în țările din est rata de emigrare este semnificativ mai ridicată, aproape dublă față de cele din
țările occidentale, membre mai vechi ale Uniunii.

6
 Figura 5.1 Rata de emigrare a persoanelor cu un grad ridicat de instruire,

49.24% în țările Uniunii Europene, la nivelul anului 2010

33.42%
25.66%

22.92%
20.36%
18.05%
16.71%
16.68%

14.54%
14.35%

13.16%
12.65%

12.22%
11.65%
11.50%
11.30%
11.16%
9.62%

9.59%
9.14%
7.89%
7.67%
7.51%
6.58%
6.55%
4.98%
2.01%

Sursă: prelucrare proprie după Marfouk, Brücker și Capuano (2013)

Tabelul 5. 1 Evoluția ratelor de emigrare în perioada 1990-2010 pentru țările UE27

1990 1995 2000 2005 2010 min max med dev std trend
Austria 26.3% 21.0% 15.7% 12.3% 14.3% 12.3% 26.3% 15.7% 0.057
Belgium 5.3% 5.2% 5.8% 5.6% 6.6% 5.2% 6.6% 5.6% 0.005
Bulgaria 1.5% 3.0% 4.3% 8.5% 12.2% 1.5% 12.2% 4.3% 0.044
Cyprus 21.9% 24.7% 18.0% 22.8% 22.9% 18.0% 24.7% 22.8% 0.025
Czech Republic 5.9% 8.2% 9.6% 9.4% 11.5% 5.9% 11.5% 9.4% 0.021
Denmark 8.9% 7.9% 9.1% 10.6% 11.2% 7.9% 11.2% 9.1% 0.013
Estonia 24.2% 23.1% 20.5% 29.8% 33.4% 20.5% 33.4% 24.2% 0.053
Finland 10.3% 7.7% 12.4% 6.7% 7.9% 6.7% 12.4% 7.9% 0.023
France 3.9% 4.1% 4.4% 4.5% 5.0% 3.9% 5.0% 4.4% 0.004
Germany 7.4% 6.4% 6.6% 6.4% 7.7% 6.4% 7.7% 6.6% 0.006
Greece 13.2% 10.9% 9.6% 7.1% 7.5% 7.1% 13.2% 9.6% 0.025
Hungary 12.7% 12.3% 10.8% 12.6% 13.2% 10.8% 13.2% 12.6% 0.009
Ireland 34.1% 36.5% 24.6% 24.4% 25.7% 24.4% 36.5% 25.7% 0.058
Italy 10.3% 8.7% 7.5% 7.8% 9.1% 7.5% 10.3% 8.7% 0.011
Latvia 12.6% 14.7% 15.2% 18.1% 18.0% 12.6% 18.1% 15.2% 0.024
Lithuania 8.7% 9.1% 8.9% 9.6% 11.3% 8.7% 11.3% 9.1% 0.011
Luxembourg 12.4% 10.8% 9.8% 10.9% 12.6% 9.8% 12.6% 10.9% 0.012
Malta 52.0% 51.9% 44.1% 43.4% 49.2% 43.4% 52.0% 49.2% 0.041
Netherlands 10.7% 8.7% 7.9% 8.0% 9.6% 7.9% 10.7% 8.7% 0.012
Poland 13.8% 13.1% 10.4% 13.8% 14.5% 10.4% 14.5% 13.8% 0.016
Portugal 10.5% 13.8% 11.6% 13.5% 16.7% 10.5% 16.7% 13.5% 0.024
Romania 6.5% 8.5% 9.2% 16.5% 20.4% 6.5% 20.4% 9.2% 0.059
Slovakia 9.2% 9.2% 8.6% 10.4% 11.7% 8.6% 11.7% 9.2% 0.012
Slovenia 7.1% 9.4% 8.8% 10.0% 9.6% 7.1% 10.0% 9.4% 0.011
Spain 3.0% 2.8% 2.4% 1.9% 2.0% 1.9% 3.0% 2.4% 0.005
Sweden 4.5% 4.2% 5.2% 5.2% 6.6% 4.2% 6.6% 5.2% 0.009
United Kingdom 20.3% 19.2% 18.3% 17.2% 16.7% 16.7% 20.3% 18.3% 0.015

Sursă: prelucrare proprie după Marfouk, Brücker și Capuano (2013)

Cea mai ridicată rată de emigrare se înregistrează în Malta, țară dezvoltată dar de mici dimensiuni. De
asemenea, Irlanda și Marea Britanie au rate mari de emigrare (25,66%, respectiv 16,68%) însă trebuie

7
ținut cont că o bună parte din fluxurile cuprinse de aceste cifre se înregistrează chiar între cele două țări.
Portugalia are a treia mare rată de emigrare din grupul țărilor europene vestice, de 16,71%, în creștere
în ultimii ani, aceasta putând fi explicată cel mai bine prin efectul crizei economice din 2008. O mare
parte din portughezii incluși aici emigrează către țara vecină Franța.

Per ansamblu, procentul emigranților înalt calificați este suficient de relevant și în țările dezvoltate,
recunoscute mai degrabă pentru capacitatea lor de a atrage forță de muncă. Acest lucru ne indică
existența unui fenomen complementar celui de brain-drain despre care ipotizăm că se poate defini mai
bine ca o circulație a inteligentei (brain circulation). Însă episoade de exod al inteligenței, în special în
urma șocuri economice sau politice, nu sunt excluse.

Dacă ne referim, în schimb, la ratele de emigrare în țările estice observăm că ele sunt aproape duble față
de cele înregistrate în țările vest-europene. Dar, având în vedere că emigrația se poate manifesta
indiferent de condițiile economice (relative), putem ipotiza că și în cazul țărilor estice există o dublă
componentă, una legată de circulatia inteligenței, așadar similară țărilor în care libertatea de circulație
și de muncă este deja consolidată; o alta legată de migrația netă a inteligenței cauzată în principal de
condițiile socio-economice defavorabile din respectivele țări aflate în curs de dezvoltare. Proporțiile în
care aceste două componente se întrepătrund sunt greu de estimat însăp în mod clar ele variază în funcție
de context. .

Putem ipotiza, spre exemplu, că în Țările Baltice componenta de circulație a inteligenței se manifestă
mai intens, pe fondul complementarității dintre economiile naționale și cele nordice. Însă, datele mai
arată că există și o corelație între gradul de dezvoltare și procentele de emigrare, după cum se poate
obsevra în cazul Sloveniei, cea mai dezvoltată din cele 11 țări estice. În cazul acesteia, rata de emigrație
a inteligenței se apropie de media țărilor dezvoltate.

Analiza seriilor temporale relative la anii 1990-2010 (Tabelul 5.1) evidențiază caracteristicile fluxurilor
de emigrare și trendurile pentru fiecare țară în parte. Am identificat trei categorii de fluxuri după
mediană: joase (fluxuri mediane în procente cuprinse între 0-8%), medii (8-15%) și înalte (peste 15%).
Calculând deviația standard am obținut trei categorii: joase (0 – 2%), medii (2 - 4%) și înaltă (4 – 6%).
Apoi am împărțit țările după mediana ratei de emigrare și deviația standard în perioada de referință.

Potrivit literaturii cu privire la brain-drain ne-am aștepta ca fluxurile migratorii să fie accentuate în țările
slab dezvoltate și reduse în țările dezvoltate, însă datele existente arată un cadru de analiză mai complex.

Ordonând cele 27 de țări UE sub forma unei matrițe, după mediana ratelor de emigrare și deviația
standard, am obținut o matriță care evidențiază câteva particularități ale mișcărilor emigranților cu studii
superioare la nivel european (Tabelul 5.2). Astfel, la extreme avem pe de-o parte țări cu tendință redusă
de emigrare, cu fluxuri anuale de mărime redusă și care se mențin relativ constante (Belgia, Franța,
Germania, Spania și Suedia). Acestea sunt țări importante de destinație pentru imigrația forței de muncă
înalt calificate, beneficiare nete ale fenomenului (brain gain).

La extrema opusă se regăsesc țările care au înregistrat fluxuri ridicate de emigrare dar care au înregistrat
și variații anuale semnificative. În cazul Austriei și Irlandei, avem o emigrare importantă la începutul
perioadei, urmată de o scădere accentuată în timp pe când în țări ca Malta și Estonia, fluxurile variază
dar se mențin la un nivel ridicat.

Nouă țări se încadrează în categoria fluxurilor medii și deviații standard mici. Patru sunt țări dezvoltate
(Danemarca, Italia, Luxemburg și Olanda) și cinci sunt țări est-europene (Lituania, Polonia, Slovacia,
Slovenia și Ungaria). Este un posibil indicator al fenomenului de circulație a inteligenței care implică

8
nu doar țările dezvoltate ci și țările în curs de dezvoltare. În sprijinul acestei ipoteze vine și faptul că în
extrema stânga-jos a matriței regăsim Marea Britanie cu fluxuri mari de emigrație și deviație standard
mică. Pe de altă parte, avem și cazuri în care fenomenul brain-drain este net, accentuat și de durată
(România și Bulgaria). Mai nuanțată este situația țărilor din centrul cadranului: Cehia, Grecia și
Portugalia, pentru care avem indicii de brain-drain net, însă trebuie să ținem cont că ultimele două dintre
acestea sunt țările cele mai puțin dezvoltate din blocul economiilor europene dezvoltate, în timp ce prima
este în topul țărilor cele mai dezvoltate din fostul bloc comunist.

Tabelul 5.2 Clasificarea țărilor UE 27 în funcție de mărimea și variația fluxurilor de emigrație a

forței de muncă înalt calificate, în perioada 1990-2010
Dev. std.
Low Medium High
Belgia, Franța,
Low Germania, Spania, Finlanda Bulgaria
Suedia
Danemaca, Italia,
Med. Lituania, Luxemburg,
Grecia, Portugalia,
Medium Olanda, Polonia România
Republica Cehă
Slovacia, Slovenia,
Ungaria
Austria, Estonia,
High Marea Britanie Cipru, Letonia
Irlanda, Malta
Sursă: prelucrare proprie după Marfouk, Brücker și Capuano (2013)

5.2 Analiza stocurilor de imigranți

O imagine mai amplă a fenomenului brain-drain în Uniunea Europeană poate fi relevată suplimentând
analiza precedentă cu una bazată pe stocurilor de imigranți intra-comunitari cu studii superioare (Tabelul
5.3).

Tabelul 5.3 Stocurile de imigranți înalt calificați, în 13 țări UE membre ale OECD, la nivelul
anului 2010, în funcție de regiunile de origine

stoc non- % non %

Țară Stoc % total stoc UE % UE stoc EE*
UE UE EE/UE
Austria 169,331 16.8% 106,089 62.7% 63,242 37.3% 47,067 44.4%
Danemarca 90,621 24.8% 33,982 37.5% 56,639 62.5% 7,986 23.5%
Finlanda 47,753 25.4% 30,773 64.4% 16,980 35.6% 17,950 58.3%
Franța 1,065,286 22.6% 345,965 32.5% 719,321 67.5% 59,835 17.3%
Germania 1,120,381 21.7% 524,644 46.8% 595,737 53.2% 200,949 38.3%
Grecia 323,619 28.4% 117,848 36.4% 205,771 63.6% 24,369 20.7%
Irlanda 258,469 49.8% 182,550 70.6% 75,919 29.4% 29,791 16.3%
Luxemburg 28,420 22.7% 23,752 83.6% 4,668 16.4% 797 3.4%
Marea
2,486,624 48.9% 654,949 26.3% 1,831,675 73.7% 55,482 8.5%
Britanie
Olanda 376,220 25.6% 89,068 23.7% 287,152 76.3% 21,146 23.7%
Portugalia 176,328 24.0% 41,289 23.4% 135,039 76.6% 1,621 3.9%
Spania 1,272,114 26.1% 433,458 34.1% 838,656 65.9% 193,156 44.6%
Suedia 377,089 33.2% 139,199 36.9% 237,890 63.1% 47,655 34.2%
Sursă: prelucrare proprie după Marfouk, Brücker și Capuano (2013; *stocul de emigranți proveniți din țările
membre est-europene

9
În cifre absolute, țările care dețin cele mai mari stocuri de imigranți intra-europeni sunt Marea Britanie,
Germania, Spania și Franța. Irlanda este a cincea țară gazdă principală, cu mențiunea că majoritatea
covârșitoare a populației statistice în acest caz o reprezintă cetățeni britanici (68%).

Figura. 5.2 Stocurile de imigranți înalt calificați proveniți din țările Uniunii Europene, în valori
absolute, la nivelul anului 2010
Luxembourg 23,752
Finland 30,773
Denmark 33,982
Portugal 41,289
Netherlands 89,068
Austria 106,089
Greece 117,848
Sweden 139,199
Ireland 182,550
France 345,965
Spain 433,458
Germany 524,644
United Kingdom 654,949
0 100000 200000 300000 400000 500000 600000 700000
Sursă: prelucrare proprie după Marfouk, Brücker și Capuano (2013)

Stocurile de imigranți capătă o semnificație mai ridicată atunci când sunt împărțite între țările UE și
extra-UE (Figurile 5.2, 5.3 și 5.4). În procente, din totalul stocurilor de imigranți cu studii superioare,
cea mai mare concentrare de europeni se regăsește în Luxemburg (83,6). Procente mari de imigranți
europeni se regăsesc și în Irlanda (70,6%), Finlanda (64,4%) și Austria (62,7%). Valori medii se
înregistrează în Germania (46,8%), Danemarca (37,5%), Suedia (36,9%), Grecia (36,4%), Spania
(34,1%) și Franța (32,5%), iar cele mai mici în Marea Britanie (26,3%), Olanda (23,7%) și Portugalia
(23,4%).

Figura 5.3. Evoluția stocurilor de imigranți înalt calificați originari din Uniunea Europeană, în
perioada 1980 – 2010 (bază 1980=100)
900
800
776
700
600
544 EE
500
451
400 Core UE

300 323 332 Total

254 230 241
200 186
165 142
100 100 116
112
107 111
106 114
73
0
1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010
Sursă: prelucrare proprie după Marfouk, Brücker și Capuano (2013)

Corolarul îl reprezintă cotele de imigranți din afara Uniunii Europene, ordonate, pe țări, în sens invers,
cu Portugalia deținând cea mai mare cotă de imigranți înalt calificați (76,6%) și Luxemburugul cea mai
mică (16,4%).

10
Pentru a evidenția decalajul Est și Vest, am calculat, pe eșantionul considerat, stocul imigranților
proveniți din țările estice ale Uniunii Europene ca procent din totalul imigranților din Uniunea
Europeană. Rezultatele arată că aceștia reprezintă o parte mult mai mică din totalul imigranților. Astfel,
cele mai mici procente se regăsesc în Luxemburg (3,4%), Portugalia (3,9%), Marea Britanie (8,5%),
Irlanda (16,3%) și Franța (17,3%). Valori medii se înregistrează în Grecia (20,7%) și Danemarca
(23,5%), Olanda (23,7%) iar valori mari în Suedia (34,2%), Germania (38,3%), Austria (44,4%), Spania
(44,6%) și Finlanda (58,3%).

Figura 5.4. Stocuri de imigranți înalt calificați originari din Uniunea Europeană,
la nivelul anului 2010
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%

EU Non EU

Sursă: prelucrare proprie după Marfouk, Brücker și Capuano (2013)

6. Interpretarea rezultatelor și concluziiltate obținute

Utilitatea cestei analize constă în faptul că identifică două particularități semnificative în ceea ce privește
fenomenul brain-drain în interiorul Uniunii Europene.

Prima concluzie este că fenomenul brain drain înregistrat de unele țări membre ale Uniunii Europene
este completat de o componentă importantă de brain circulation care se manifestă în mod contemporan
atât în țările europene dezvoltate cât și în cele în curs de dezvoltare. Rezultatele vin să susțină ipoteza
enunțată de Le ( 2008) prin care în țările OECD (prin extensie, țările dezvioltate) se manifestă mai
degrabă o circulație decât un exod al creierelor. Intensitatea acestei circulații diferă de la țară la țară, de
la una puternică între țări cu economii reciproc integrate precum Marea Britanie – Irlanda și Austria –
Germania, la una mai redusă, dar constantă, între țări unde există o puternică absorbție de imigrație
calificată.

A doua concluzie este că există o tendința de convergență în timp între țările est-europene și cele vestice,
în funcție de gradul de dezvoltare economică și socială. Asistăm așadar la extreme precum România și
Bulgaria, pentru care putem previziona o continuare a fenomenului de brain-drain în forma lui cea mai
ușor vizibilă, iar pe de altă parte țări precum Slovenia sau Cehia pentru care fluxurile de migrație
stagnează sau scad, și care ajung din urmă, sub acest profil, țări mai puțin dezvoltate sau afectate de
criză din vestul Uniunii Europene.

După o perioadă inițială de boom, facilitată de accesul liber la piața muncii a Uniunii, fenomenul de
brain drain este așteptat să se stabilizeze, pe măsură ce rezervoarele de migrație se epuizează și factorii

11
de respingere devin tot mai slabi. Favorizată de posibilitatea de reîntoarcere, procesul de brain-drain se
poate transforma în brain circulation.

Este de asemenea foarte posibil ca țările est-europene să sufere același proces de transformare înregistrat
în țările din sudul Uniunii care, în decurs de câteva decenii, s-au transformat din țări de emigrare în țări
de destinație pentru fluxurile migratorii.

Analiza are însă limitele ei. Abordarea folosită nu ne arată foarte multe despre calitatea fluxurilor
migratorii analizate. În cazul primului set de date, ele includ atât emigrația intra- cât și cea extra-
europeană. În perioada de timp analizată există variații semnificative, cele trei decenii luate în
considerare având caracteristici politico-sociale foarte diferite, fiind delimitate de evenimente epocale:
căderea zidului Berlinului în 1989, aderarea la Uniunea Europeană a țărilor din est (2004,2008), criza
economică din 2008. Așadar nu pot fi trase concluzii generale fără o evaluare mai amănunțită a dinamicii
migratorii, pe țări și perioade de timp relevante. De asemenea, analiza poate fi rafinată prin includerea
unui număr mai mare de ani sau chiar pe fiecare an în parte și pe perioada chiar mai lungi de timp.

Surse bibliografice
Baruch Y., Budhwar P., Khatri N. (2007) „Brain drain: Inclination to stay abroad after studies”, Journal
of World Business, nr. 42, pp. 99–112

Biondo A.E., Monteleone S., Skonieczny G., Torrisi B. (2012) „The propensity to return: Theory and
evidence for the Italian brain drain”, Economics Letters, no. 115, pp. 359–362

Boncea I. (2015) „Turning brain drain into brain gain: evidence from Romania’s medical sector”,
Procedia Economics and Finance, nr. 20, pp. 80 – 87

Borjas, G. (1987) „Self-Selection and the Earnings of Immigrants”, American Economic Review, 77(4),
pp. 531-553

Brock G. (2015) „Prosperity in developing countries, the effects departing individuals have on those left
behind, and some policy options”, in Debating Brain Drain. May Governments Restrict
Emigration?, Oxford University Press

Brücker H., Capuano S., Marfouk A. (2013) „Education, gender and international migration: insights
from a panel-dataset 1980-2010”, mimeo

Caviedes A. (2014) „Why Is the European Union’s Freedom of Labour Movement Not Freely Given?”,
in Territoriality and Migration in the E.U. Neighbourhood, Springer Dordrecht

Daugeliene R., Marcinkeviciene R. (2009) „Brain Circulation: Theoretical Considerations”, in

Engineering Economics (3)

Docquier F., Lohest O., Marfouk A. (2007) „Brain Drain in Developing Countries”, The World Bank
Economic Review, vol. 21, no. 2, pp. 193–218

Dustmann C., Fadlon I., Weiss Y. (2011) „Return migration, human capital accumulation and the brain
drain”, Journal of Development Economics, 95, pp. 58–67

12
Elsner B. (2013) „Emigration and wages: The EU enlargement experiment”, Journal of International
Economics, 91, pp.154–163

Glinos I, (2015) „Health professional mobility in the European Union: Exploring the equity and
efficiency of free movement”, Health Policy (in press)

Hussain S. (2015) „Reversing the Brain Drain: Is it Beneficial?”, World Development, vol. 67, pp. 310–
322

Le T. (2008) „‘Brain Drain’ or ‘Brain Circulation’: Evidence from OECD’ s International Migration
and R&D Spillover”, în Scottish Journal of Political Economy, vol. 55, no. 5

Otoiu A., Titan E., Dumitrescu R. (2014) „Internal and International Migration: Is A Dichotomous
Approach Justified?”, Procedia - Social and Behavioral Sciences, 109, pp. 1011 – 1015

Son L., Noja G., Ritivoiu M. (2013) „International Migration And Education: A Central And Eastern
European Perspective”, Timisoara Journal of Economics and Business, vol. 6, issue 20

13