Benito Mussolini

Întrebarea lui Mussolini este dacă mai rămîne ceva viu în Principele după patru secole...dacă este
universală şi actuală şi acum...

El afirmă că doctrina lui Machiavelli este mai vie astăzi decît patru secole în urmă, deoarece,
dacă formele exterioare ale existenţei noastre s-au schimbat foarte mult, nu s-au produs
modificări în spiritul oamenilor şi al popoarelor.

Omul este elementul fundamental al artei de a guverna.

Machiavelli dispreţuieşte oamenii şi are plăcerea de ai prezenta în aspectele cele mai negative şi
mai îngrozitoare. După el, oamenii sînt josnici, ma legaţi de bunuri decît de propriul sînge,
întotdeauna gata să-şi schimbe sentimentele şi pasiunile. În cap. XII, se poate spune că oamenii
sînt ingraţi, schimbători, laşi, cînd le faci un bine ei îţi oferă totul, chiar şi sîngele, copii şi
averea, iar cînd le ceri ceva, ei se revoltă, iar principele care a mizat pe cuvîntul lor se
prăbuşeşte.

Oamenii plîng un lucru pierdut mai mult decît moartea unui frate sau a unui tată, deoarece
moartea poate fi uitată, dar averea niciodată.

Fiecare ştie că o schimbare în stat nu-i poate învia fratele, tatăl, dar îi poate foarte bine restitui
bunurile pierdute.

Oamenii nu fac niciodată bine decît din necesitate, dar cînd este prea multă libertate, dintr-o dată
totul cade în dezordine şi confuzie.

Cuvîntul principe trebuie înţeles în sensul de stat, principele este statul.

În timp ce oamenii, împinşi de egoism, tind către inerţie socială, statul reprezintă o organizare şi
limitare.

Regimuri fondate exclusiv pe consimţămîntului popular n-au existat niciodată, nu există, şi nu

vor exista probabil niciodată.

Machiavelli scria în Principele “De aici faptul că profeţii triumfă cînd sunt înarmaţi”. Oamenii
prin natura lor, schimbători, să-i convingi este uşor, dar este mai greu să îi menţii în această
convingere.

Frederic al II

Dacă vrem să judecăm, drept, trebuie sa cunoaştem natura subiectului, originea.

Înainte de a marca diferenţele între state, Machiavelli ar fi trebuit să examineze originea

principilor şi raţiunile pe care i-a făcut pe oamenii liberi sa îi aleagă. Nu mărimea ţării pe care o
conduce îi conferă principelui gloria, căci şi aşa care posedă cele mai multe pogoane de pămînt
ar trebui să fie mai stimaţi. Eroarea lui Machiavelli în privinţa gloriei cuceritorilor putea fi una
generală, a timpului său, dar răutatea lui cu siguranţă nu. Nu există nimic mai groaznic decît
anumite mijloace pe care el le propune pentru păstrarea cuceririlor. Trebuie ,spune acest om rău,
să stîrpiţi neamul principilor care domneau înaintea cuceririi voastre, aceasta însemnînd să
comiţi toate crimele posibile pentru un interes.
Un principe trebuie să atragă şi să protejeze prinţii vecini mărunţi, semănînd discordia între ei,
pentru a ridica sau coborî pe cine doreşte el.

De fapt, principii care au dorit să ridice alţi prinţi cu ajutorul violenţei s-au prăbuşit chiar ei.

Principii care comit nedreptăţi şi violenţe împotriva noilor supuşi vor îndepărta oamenii în loc
să-i cîştige.

Nu există , după Machiavelli mijloc mai bun pentru a păstra un stat liber pe care l-ai cucerit,
decît distrugerea lui.

Cucerirea îl coastă foarte mult, dar el distruge după aceea singura ţară care l-ar putea despăgubi
pentru pierderile suferite. Forţa unui stat nu stă în întinderea lui, ci şi în numărul de locuitori.

Interesul unui principe este să populeze o ţară, s-o facă să înflorească, ci nu să o devasteze,
distrugă.

Machiavelli nu ne vorbeşte despre ambiţie decît în latura ei bună, ne vorbeşte despre acei
ambiţioşi care au fost încununaţi de succes, păstrînd o tăcere deplină asupra acelora care au căzut
victimă patimilor lor.

Singura ocazie pentru un om, este de a se ridica pe tronul de rege fără a comite o crimă este
atunci cînd trăieşte într-un regat electiv sau cînd îşi eliberează patria.

Dacă Cezar Borgia este modelul pentru adepţii lui Machiavelli, al meu (Frederic al II), este
Marc- Aureliu

Principele domnului Fenelon, are caracterul unui om cinstit, bunătate, dreptate, echitate, toate la
un rang înalt, la Machiavelli întîlnim ticăloşia, viclenia, trădarea etc. Dacă citim Telemah, avem
impresia că natura noastră umană se apropie de cea a îngerilor, pe cînd la lectura Principelui ni
se pare că oamenii se aseamămă cu demonii din infern.

Chiar dacă n-ar exista, nici un fel de justiţie pe pămînt şi nici un Dumnezeu în ceruri, ar trebui cu
atît mai mult, ca oamenii să fie virtuoşi, pentru că virtutea îi uneşte şi le este absolut necesară
pentru supravieţuire, iar crima nu-i poate face decît nesocotiţi şi-i distruge.

Republicanii cu adevărat liberi, nu vor putea fi convinşi să-şi aleagă un suveran, căci totdeauna
ei vor spune că e mai bine să depinzi de legi, decît de capriciile unui singur om.

Machiavelli crede că un principe a cărui ţară este întinsă şi care are mulţi bani şi trupe
numeroase, pot să menţină prin propriile forţe, fără sprijinul nici unui aliat, împotriva atacurilor
duşmanilor.

Un suveran, oricît de temut ar fi, nu ar putea rezista singur în faţa unor duşmani puternici, fiindu-
i necesar ajutorul cîtorva aliaţi. Aliaţii pe care ţii faci vor fi tot atîţia duşmani mai puţin, iar dacă
nu îţi sunt de nici un ajutor, vei reuşi întotdeauna să-i reduci la a respecta o neutralitate sigură.
Machiavelli susţine că un principe prudent ar prefera să piară cu trupele sale, decît să învingă cu
ajutor străin.
Cred, că un om în pericol de a se înneca, nu mai apleacă urechea la cei care-i spun că ar fi
nedemn de el să-şi datoreze viaţa altora decît lui însuşi şi că de aceea ar fi mai bine să moară,
decît să apuce frînghia sau braţul pe care-i le întind alţii pentru al salva.

Principele lui Machiavelli este precum zeii lui Homer care ne sunt descrişi foarte robuşti şi
puternici, dar niciodată drepţi, ei nu au în minte decît cîmpuri de luptă, planuri de încercuire etc.

Machiavelli ignoră pînă şi legile elementare ale justiţiei el nu cunoaşte decît interesul şi voinţa.

(Frederic al II) Nu este deloc necesar să fii vînător pentru a fi mare căpitan. Este scuzabil ca un
principe să meargă la vînătoare, cu condiţia ca acest lucru să se întîmple rar şi să-l distragă de la
activităţile serioase. Nu vreau sa interzic nici o plăcere onestă, dar grija de a guverna bine, de a
face ţara înfloritoare, de a proteja, este cea mai mare plăcere.

Machiavelli spune că nu e posibil ca cineva să fie cu totul bun în această lume, aşa corupt şi
ticălos cum e genul uman fără ca el să piară, iar eu spun că pentru a nu pieri, trebuie să fii bun şi
prudent.

Machiavelli spunea că un principe va cîştiga mai mult făcîndu-se temut decît iubit. Un principe
cred, este mai degrabă un pericol de a fi trădat decît un principe larg la suflet, deoarece cruzimea
nu poate fi suportată şi curînd lumea se satură să se tot teamă, în fine, pentru că bunătatea este
întotdeauna iubită, iar oamenii nu se satură de a-l iubi.