Sunteți pe pagina 1din 1

Prizonierii români de la Odessa, salvați de canadianul Boyle

În toamna anului 1917 a avut loc un eveniment tragic. 130 de români au fost luați ostatici la Odessa,
declarați ”dușmani ai bolșevicilor”, arestați și urcați pe un vapor cu destinația Sevastopol. Tot episodul s-
a încheiat relativ repede, cu intervenția curajoasă a colonelului canadiar Boyle, un apropiat al Familiei
Regale, aflate în exil la Iași în acel timp.

Colonelul Boyle avea să-i salveze singur, după cum relatează Constantin Argetoianu: ”Deocamdată, la
Odessa, s-a impus bolsevicilor și a scăpat pe cei 130 de români de la o foarte probabilă pieire. Pentru ce
se afla dânsul la Odessa, n-a căutat nimeni să descurce – avea o însărcinare oarecare în legătură cu
aprovizionarea, dar cred ca de fapt Înaltul Comandament englez uitase de existența lui, căci altfel nu s-ar
explica cum a fost lăsat să petreacă toată vara în Moldova. Silueta lui Boyle s-a desenat mai târziu ca a
unui aventurier, dar la Odessa ea s-a înfățișat ca a unui erou. Cum a aflat că cei 130 de prizonieri români
au fost îmbarcați pentru Sevastopol, unde după zvonul public urma să fie împușcați, Boyle s-a repezit la
port, s-a urcat în vapor și a cerut imediata debarcare a românilor. În momentul în care a pus piciorul pe
punte, comandantul bolșevicilor se îndrepta cu revolverul în mână către un grup de români care se
zbăteau în mâinile marinarilor și protestau împotriva îmbarcării silite. Boyle s-a pus între români și
revolverul bolșevicului căruia i-a strigat pe rusește – căci o rupea și pe rusește! – ”Trage dacă îndrăznești
într-un colonel englez, și vei vedea ce vei păți!” Bolșevicul intimidat a băgat arma în buzunar, dar a refuzat
să debarce pe români. Singur, Boyle nu putea întrebuința forța și văzând că nu putea ajunge la nimic, a
declarat că va pleca și el cu vaporul, ca să apere pe români. Și așa a făcut. Dar acest pasager nepoftit și
neplăcut a mai făcut ceva. A silit pe comandantul vaporului să-și schimbe drumul și în loc să meargă de-a
dreptul la Sevastopol – unde soarta românilor ar fi fost pecetluită – să o ia spre Gurile Dunării si să facă o
escală la Sulina și să debarce pe români. Așa s-a făcut, și Boyle a debarcat cu ei, și în fruntea lor a ajuns la
Galați și de la Galați la Iași, precedat de trâmbițele gloriei și de osanalele recunoștinței. Cei 130 de români
salvați îl purtau în nori”.

Eroul de la Odessa avea să fie transformat în ”salvatorul României” de oamenii dezamăgiți și descurajați
de un șir nesfârșit de înfrângeri: ”La Iași a fost decorat, a fost prezentat Regelui și Reginei și ce trebuia să
se întâmple, fiindcă așa era scris în cartea destinului, s-a întâmplat”, mai scrie Argetoianu.

S-ar putea să vă placă și