Iosephus Flavius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Titus Flavius Iosephus

Bust atribuit lui Iosephus Flavius[1]

Născut(ă) Iosef Ben Matityahu Hacohen

37 e.n. - Ierusalim

Deces cca. 100

Roma

Naționalitate Iudaică, romană

Educație rabinică

Ocupație rabin, luptător iudeu, negociator, traducător,

istoric

Ani de activitate cca. 40 (între anii 53 și 100)

Patron Vespasian

Lucrări remarcabile „Antichități iudaice”, „Războiul evreilor”,

„Autobiografia”, „Contra Apion”

Influențat de Vechiul Testament, culturile lumii

antice mediteraneene

Oraș natal Ierusalim

Cunoscut(ă) pentru istoric evreu din primul secol (e.n.); a

descris Primul război evreo-roman (66–70).

Partid politic flavian

 Religie iudaică

Acuzație penală trădare

Pedeapsă penală sclavie

Statut penal sclav eliberat

Soție Prima - pierită la asediul Ierusalimului;

a II-a - fostă sclavă;

a III-a, din Alexandria;

a IV-a, din Creta.

Copii Flavius Hircanus, Flavius Justus și Flavius

Simonides Agripa.

Părinți fiul lui Matityahu ben Iosef Hacohen

Premii cetățenia Romei, onoruri imperiale, statuie în

Roma

modifică

Iosephus Flavius, în latină : Titus Flavius Iosephus,A în ebraică : ‫ יוסף בן מתתיהו הכהן‬- Iosef
Ben Matityahu HacohenB - Iosef al lui Matei Sacerdotul, în română : Iosif
Flaviu (n. 37 e.n., Ierusalim – d. cca. 100, Roma)[2] a fost un istoric evreu din primul secol (e.n.),
de origine regală și preoțească, care a descris Primul război evreo-roman (66–70), sau Marea
Revoltă a Evreilor de la începutul erei noi (e.n.) contra cotropirii romane, de la primele agitații
anti-romane din Iudea din anul 66 și până la cucerirea și distrugerea Ierusalimului de către Titus
Flavius Vespasianus în anul 70.C
Născut într-o vreme de efervescență politică și militară, care a influențat istoria lumii până în zilele
noastre, și dotat cu o inteligență deosebită, dublată de o cultură aleasă, Iosephus a fost
învestit rabin la 13 ani (vârsta de majorat la evrei), a ajuns comandant militar în Marea Revoltă a
Evreilor la 16 ani, prizonier la romani și sclav la 30, a fost eliberat și promovat la rangul de sfetnic
imperial roman la 33 de ani. Opera sa este estimată a fi un important document-sursă al
istoriei Iudeei din primul secol al erei creștine. După primirea funcției imperiale, poporul său l-a
considerat trădător, întrucât devenise colaborator, propagandist și negociator din partea Romei în
tratativele cu liderii evrei. Aceștia i-au tratat opera cu suspiciune, ca fiind scrisă de pe poziții filo-
romane.[3]
Cuprins
[ascunde]

 1 Biografie

o 1.1 Participarea la Primul război evreo-roman

 2 Opera

o 2.1 „Antichități Iudaice”

 2.1.1 Testimonium Flavianum

o 2.2 „Războiul evreilor”

o 2.3 „Autobiografia”

o 2.4 „Contra Apion”

 3 Note
 4 Referințe

 5 Bibliografie

 6 Vezi și

 7 Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Iosephus Flavius - gravură imaginară apărută în traducerea în engleză a scrierilor lui Iosephus de William Whiston, 1732 [4]

Harta provinciei Galileea, aproximativ pe vremea guvernării lui Iosephus Flavius[5]

Iosephus Flavius s-a născut în anul 37 e.n. - în primul an al domniei luiCaligula (37-38 e.n.) -
la Ierusalim, într-o familie sus-pusă, sacerdotală dinIudea, înrudită cu dinastia Hașmoneilor.
În „Autobiografia” sa (în greacă : Ἰωσήπου βίος / Iôsephou Bios)[6] Iosephus se prezintă
ca Iosephus, fiul lui Matatyahu (în greacă :Ἰώσηπος Iōsēpos Matthiou pais). Bunicul său,
Iosephus, se trăgea din Simion Bâlbăitul Sacerdotul (Simon Psellus Hacohen[7][8]), din familia
sacerdotală (de coheni) a lui Ioiariv și din Marele preot Ionaton - probabil regele
hașmoneu Alexandru Ianai (Alexandru Jannæus, 103-76 e.v.) - și a apucat să servească ca preot
în Templul din Ierusalim. El a fost căsătorit cu o rudă de ascendență asemănătoare cu care a
avut 9 copii, printre care și pe Matityahu ben Simion (Matias Ephlias), tatăl lui Iosephus (în
„testamentul” său Iosephus și-a numit bunicul „Patriarhul familiei”[9]). Fratele mai mare al lui
Iosephus Flavius, Matityahu ben Matityahu Hacohen i-a folosit ca sprijin și îndrumător.
Iosephus a fost un istoric de cultură deopotrivă ebraică - religioasă și laică internațională (adică,
la vremea respectivă, culturaelenistă, latină, babiloniană/persană, asiro-caldeeană). El vorbea
ebraica, arameica, latina, greaca și - posibil - alte limbi dinOrientul Apropiat. În „Autobiografia” sa
Iosephus menționează că la 13 ani era deja investit ca preot în Ierusalim, s-a izolat în deșert
pentru o perioadă de sihăstrie, apoi s-a înrolat în armata insurgenților evrei și la 16 ani a primit
comanda unui detașament militar din Galileea. În anul 64 a fost trimis la Roma pentru a negocia
cu reprezentanții lui Nero eliberarea unui preot evreu prizonier.
Participarea la Primul război evreo-roman[modificare | modificare sursă]
Dominația romană, începută de prin anul 103 e.v. a atras animozități în cadrul poporului evreu
care au dus la răscoale care au urmat o linie ascendentă de participare și gravitate, culminând cu
cele trei revolte majore ale evreilor din Provincia Iudeeaîmpotriva imperiului romanD.
Conform „Autobiografiei”, în anii 66-67 e.n. Iosephus este numit de
către Sanhedrin guvernatorul Galileei și ia parte activă la Primului război evreo-roman
(sau Marea Revoltă a Evreilor, în ebraică : : ‫ המרד הגדול‬ha-Mered Ha-Gadol).
Legiunile romane se aflau sub comanda lui Vespasian și a fiului său, Titus (ulterior ambii au
devenit împărați).

Vespasian

Titus Flavius Vespasianus, bust de teracotă, Gliptoteca de la München

La asediul fortăreței Iotapata, actualul Iodfat, apărată de o unitate militară iudaică aflată sub
comanda sa, sute de soldați au căzut în luptă. Iosephus a vrut să depună armele dar locuitorii
fortăreței s-au opus. Iosephus a apărat Iodfatul 47 de zile și când romanii au cucerit locul s-a
retras împreună cu un mic grup de luptători și s-au ascuns intr-o peșteră. Romanii i-au descoperit
și le-au cerut depunerea armelor. Evreii au refuzat preferând moartea, pentru a nu cădea în
mâinile răzbunătoare ale legionarilor. Deoarece sinuciderea era interzisă de religie, evreii asediați
au hotărât să tragă la sorți, perechi-perechi, pentru a se omorî între ei. Rămași ultimii, Iosephus,
realizând că evreii vor pierde războiul, l-a convins pe luptătorul evreu cu care urmau să se râpună
reciproc să se predea romanilor.E
În „Autobiografia” sa Iosephus descrie cu ambiguitate evenimentele care l-au făcut să rateze
sinuciderea și să treacă de partea romanilor. El și-a salvat viața profețind generalului Vespasian -
pe care este posibil că l-a considerat ca un fel de Mesia - că va deveni împărat roman. Cum
profeția s-a adeverit (în anul 69, anul celor patru împărați) Vespasian, care fusese cucerit de
inteligența și nivelul cultural al lui Iosephus, l-a eliberat (la finele anului 69, după ce a fost
încoronat)F l-a chemat la Roma (71) unde i-a acordat favoruri, cetățenia romană, o indemnizație,
o casă într-un cartier rezidențial și l-a folosit ca sfetnic în anturajul imperial. Ca recunoștință, sau
ca lingușire, Iosef Ben Matityahu Hacohen și-a preluat numele ocrotitorului: Titus Iosephus
Flavius[10]. Sub protecția flavienilor Iosephus și-a scris operele cunoscute, principalele scrieri
istorice necreștine despre cel de al II-lea Templu din Ierusalim și despre asediul și
cucerirea Masadei din 74.[11]
În anul 70, Iosephus participase ca negociator din partea lui Titus la tratativele cu evreii asediați
pentru predarea Ierusalimului și a asistat la căderea orașului, pe care o va descrie ulterior în
„Războiul evreilor”. În timpul asediului el și-a pierdut prima sa soție, dintr-o familie nobilă, pierită
împreună cu părinții ei. Vespasian i-a aranjat lui Iosephus o recăsătorire cu o evreică luată în
sclavie de romani, de care a divorțat și și-a luat o a treia soție, originară din Alexandria, cu care a
avut trei băieți, dintre care a supraviețuit numai unul, Flavius Hircanus, care va deveni demnitar
roman. Prin anul 75 Iosephus divorțează și se recăsătorește - pentru a patra oară - cu o evreică
dintr-o familie distinsă, originară din Creta, cu care va avea alți doi băieți, pe Flavius Justus și pe
Flavius Simonides Agripa.
Există posibilitatea că Iosephus să fi participat la complotul lui Titus și al fraților Agripa al II-lea
(Irod Agripa) și al prințesei iudaice Berenice care a facilitat urcarea pe tronul roman a Dinastiei
Flaviene.G
Conform cu Eusebiu din Cezareea (Hist. eccl., 3.9.2) o statuie a lui Iosephus Flavius a fost
ridicată la Roma.

Opera[modificare | modificare sursă]

Coperta cărții lui Iosephus Flavius: Bellum Judaicum, (îngermană : „Jüdische Chronic”- „Războiul Evreilor”), traducerea în limba germană din 1552
Ediția a II-a (din 1640) a traducerii lui Thomas Lodge a operei lui Iosephus Flavius în engleză. Prima ediție datează din 1602.

Iosephus Flavius a fost un istoric de cultură ebraică - religioasă și laică internațională (adică, la
vremea respectivă, cultura elenistă,latină, babiloniană/persană, asiro-caldeeană). El vorbea
ebraica, arameica, latina, greaca și - posibil - alte limbi din Orientul Apropiat. Opera sa este
estimată a fi un document de primă sursă a istoriei Iudeei din primul secol. Datorită faptului că și-
a trădat poporul, devenind colaborator, propagandist și negociator din partea Romei în tratativele
cu liderii evrei, aceștia i-au tratat opera cu suspiciune, ca fiind scrisă de pe poziții filo-romane.[12]
„Antichități Iudaice”[modificare | modificare sursă]
Opera sa de bază, „Antichități Iudaice” (în greacă : Ἰουδαϊκῆς ἀρχαιολογίας), are 21 volume
și descrie istoria poporului evreu de la origine până la Primul război evreo-roman (anii 66-67),
respectiv până în ultimul an al domniei împăratului Domițian. Această vastă lucrare - la care a
lucrat până în anul 93 - conține relatări de primă sursă asupra curentelor din religia iudaică din
primul secol, ca Esenienii, Fariseii (în ebraică : :prușim, Zeloții (în greacă :zelotes, etc.[13][14]
Testimonium Flavianum [modificare | modificare sursă]
Presupunerea că Iosephus este cel mai timpuriu istoric necreștin care l-a menționat pe Iisus
Christos, în capitolul Testimonium Flavianum în trei pasaje despre Iisus sau creștinism și i-a
descris decesul, după cum se susține în Evanghelie[15][16][17] a provocat dispute între istorici în
jurul supoziției că acest capitol ar fi fost intercalat ulterior, total, sau parțial în originalul grec aflat
în custodia Bisericii creștine. Cercetări ale lui Shlomo Pines, de la Universitatea Ebraică din
Ierusalim (1971), bazate pe un codice arab din secolul al X-lea (atribuit istoricului arab Agapius
din Manbij) conclud că versiunea Testimoniului se apropie mult de stilul lui Josephus, deși nu
exclud posibilitatea unor intervenții creștine ulterioare.[18][19] Louis H. Feldman a numărat 87 de
articole pe tema fragmentului, scrise între 1937 și 1980, „a căror covârșitoare majoritate contestă
integral sau în parte autenticitatea acestuia”.[20]
„Războiul evreilor”[modificare | modificare sursă]
„Războiul Evreilor” (în greacă :Περί τού Ίουδαίκοΰ πολέμου, latină :Bellum
Judaicum, germană : „Jüdische Chronic”), 7 volume traduse în limba germană în 1552. Cartea
descrie primele agitații anti-romane din Iudea din 66, până la cucerirea și distrugerea
Ierusalimului de către Titus. Scrisă inițial în arameică a fost tradusă de Iosephus în limba greacă
prin anii 75-79.[21]Unul dintre volume relatează rezistența unui grup de luptători evrei care s-au
refugiat în pustiu, la Masada, un fost pichet de pază herodian aflat pe un pisc din apropierea Mării
Moarte, unde au rezistat atacurilor romane, apoi, după epuizarea posibilităților de rezistență, s-au
sinucis (majoritatea) împreună cu soțiile și copii.
Marea revoltă a evreilor contra Romei, prima dintr-o serie de răscoale care au continuat și după
decesul lui Iosephus, este prezentată ca atacuri de importanță limitată a unor bande de zeloți
nimicite de victorioasele legiuni ale lui Vespasian și ale fiului său, Titus. Acest mod de redare a
evenimentelor, cumulativ cu motivele menționate mai sus, i-a făcut pe evrei să-l considere pe
autor trădător și pro-roman.
„Autobiografia”[modificare | modificare sursă]
„Autobiografia” (în greacă : Ἰωσήπου βίος / Iôsephou Bios) este un fel de completare a operei
„Războiul evreilor”, unde Iosephus încearcă să se justifice asupra trădării cauzei iudaice și a
trecerii de partea romanilor.[22]
„Contra Apion”[modificare | modificare sursă]
„Contra Apion” (în latină : „contra apionem”, sau „in apionem”) este o lucrare polemică în două
volume scrisă de Iosephus în apărarea Iudaismului - ca religie și filozofie antică-clasică - față de
tendințele elenizante reprezentate de Apion din Alexandria (care nu era grec) și contra tezei
susținute de Apion că evreii ar participa la ritualuri sângeroase soldate cu sacrificii umane.[23][24]
„Contra Apion” mai analiza,
parțial, mitologia lui Manetho, istoric și preot Egiptean din Sebennytos (în Egiptul
Antic: Tjebnutjer), care a scris „Aegyptiaca”, Istoria Egiptului (a trăit în timpul dinastiei Ptolemeice,
secolul III e.v.).[25]
Limba greacă era folosită frecvent de învățații evrei ca limbă de studiu a filosofiei laice,
ne Tanahice încă din timpul cuceririlor lui Alexandru Macedon, dinastia hașmoneică venind la
putere în urma Răscoalei anti-elenistice a Macabeilor tocmai pentru a limita tendințele (și
presiunile) de elenizare a culturii și credinței iudaice. Sub Ptolomeu al II-lea principalul centru de
iudaism elenistic a devenit orașul Alexandria (vezi Septuaginta, în latină : „LXX”, în greacă :
Μετάφραση των Εβδομήκοντα, în ebraică : : ‫)תרגום השבעים‬. Datorită pozițiilor filozofice abordate
în scrisurile sale, Iosephus a fost considerat de unii autori ca unul dintre ultimii evrei elenizați,
deși „Contra Apion” nu susține această apreciere.

Note[modificare | modificare sursă]

Francesco Hayez (1791–1882): Distrugrea Templului cel Mare de laIerusalim, ulei pe canava (1867), Galeria de arte moderne dinVeneția[26]

 [A]
Numele romanilor erau constituite din trei elemente: numele stăpânului/protectorului
(în latină cognomen), numele familiei de apartenență (în latină nomen gentile) și, eventual,
numele propriu (în latină praenomen) deci, numele corect adoptat de Josephue Flavius
încetățenit roman era Titus Flavius Josephus, numele propriu, (praenomen), Josephus fiind
preluat din traducerea greacă a numelui ebraic Iosef.[27]

 [B]
Ha-Cohen: Primul cohen a fost fratele mai mare al lui Moșe, Aron (ebraică : Aharon),
urmat de fii săi, cu toții aparținândtribului Levi. Cohenii sunt o castă de sacerdoți/preoți care
au avut un rol preponderent în oficierile religioase în perioada protorabinică, în
timpul Exodului și în Templul cel Mare de la Ierusalim [28] și-și mai păstrează anumite apanaje
și în zilele noastre. Titlul este ereditar pe linie masculină, spre deosebire de rabini, care sunt
 investiți ca urmare a studiilor și examenelor trecute[29][30]. Un grup de cercetători în genetica
umană a identificat o structură a cromozomului Y specifică-statistic cohenilor.[31][32]

 [C] Ta'anit Tișa B'Av (ebraică : : ‫ תשעה באב‬sau ‫)ט׳ באב‬, Conform datinei iudaice Ierusalimul a
capitulat la data de 9 a lunii Av a calendarului iudaic (aproximativ prin iulie-august) în urma
incendierii Marelui Templu, care a ars până la temelii. Incendiul a încetat în miezul zilei
următoare, în 10 a lunii Av, la ora 12.45 (!). Data de 9 a lunii Av a devenit pentru evrei o zi de
veșnic doliu, post negru și lamentări.[33][34][35][36]

 [D]
Dinastia Hașmoneică a devenit independentă odată cu dezintegrarea Imperiului
Seleucid (prin 110 e.v.), extinzându-și dominația în regiunile învecinate
(Galileea, Iturea, Perea, Idumea și Samaria). Ca urmare a divergențelor de la curtea regală
dintre rege și Marele Preot, Hyrcanus, care au dus la un război civil în urma căruia poporul
evreu și-a pierdut independența, Alexandru Jannæus (a domnit între 103-76 e.v.) și, mai ales
soția sa, Alexandra, care i-a urmat la tron (între 76-67 e.v.) au cerut un ajutor temporar
roman care s-a definitivat prin folosirea divergențelor de la curtea regală și o infiltrație romană
msivă. Palestina a trecut sub protectoratul guvernatorului roman al Siriei și a trebuit să
plătească tribut Romei.[37]

 [E]
Problema iosephiană este o dilemă matematică care se presupune că provine de la
Iosephus Flavus și-i poartă numele. O mică unitate de luptători evrei, refugiată într-o grotă, s-
a văzut încercuită de forțe romane superioare, fără șanse de scăpare și a decis, pentru a nu
ajunge la cheremul cruzimii romane și conform perceptelor religioase evreiești - să se răpună
reciproc. Comandantul unității, Iosephus Flavius le-a propus să tragă la sorți perechi-perechi,
pentru a se răpune după ordinea impusă de sorți. Folosind un algoritm bine calculat,
Iosephus a izbutit să se plaseze în ultima pereche și astfel să-și convingă partenerul să
renunțe la sinucidere și să se predea romanilor.[38]

Articol principal: Problema iosephiană.

 [F]
Ceremonia romană de eliberare din sclavie consta din aducerea sclavului
(în latină sclavus/slavus) cu mâinile legate în fața stăpânului care, față de martori, tăia cu
spada (gladius) legătura, declarând cu voce tare că sclavul X a devenit om liber, adesea,
specificând și motivul eliberării.

 [G]
Relațiile lui Titus cu Irod Agripa al II-lea: din rațiuni politice, sentimentale, sau ambele,
Titus a avut legături strânse cu regele iudeu - numit de Roma și cu relații în protipendada
romană - Agripa al II-lea (Irod Agripa) și în special cu frumoasa și manipulativa sa
soră, Berenice, cu care a promis să se căsătorească, legături care au facilitat urcarea pe tron
a Dinastiei Flaviene.[39][40]
Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ fr Plagnieux, Les sculptures Romanes, Dossiers d'Archéologie, p. 15, ianuarie 2001

2. ^ en Feldman, Louis & Mason, Steve: Flavius Josephus. Brill Academic Publishers 1999

3. ^ en Cohen Shaye J. D.: Josephus in Galilee and Rome: his vita and development as a historian, Columbia Studies in the Classical Tradition; 8, Leiden: Brill, 1979

4. ^ en Traducerea William Whiston a scrierilor lui Iosephus Flavius (1732)Dissertation 6 Accesat: 27 noiembrie 2011

5. ^ en Shepherd, William R.: The Historical Atlas, 1923, [1] Accesat: 27 noiembrie 2011

6. ^ fr Pelletier, A. (trad.): Les Belles Lettres, (1959), a V-a ed. 2003

7. ^ en Flavius, Josephus (trd. & comment., Mason, S.): Autobiografia, p.7-8, Brill, 2001.

8. ^ en Fergus, M., Emil, S. & Geza, V.: The History of the Jewish People in the Age of Jesus Christ (175 B.C. - A.D. 135), p.45-6, Continuum International Publishing Group,

1973.

9. ^ en Flavius, Josephus: op. cit.

10. ^ en Bilde, Per: Flavius Josephus between Jerusalem and Rome: his life, his works and their importance. Sheffield: JSOT, 1988

11. ^ Atestat de Origene, teolog creștin din sec. al III-lea în comentariile la Matei, 10.17

12. ^ en Cohen Shaye J. D.: Josephus in Galilee and Rome, op.cit.

13. ^ en Schwartz, Daniel R.: Priesthood and Priestly Descent: Josephus, Antiquities 10. 80,, pp.129-135, Journal of Theological Studies 32, 1981.

14. ^ en Schwartz, Daniel R.: MMT, Josephus and the Pharisees, în: Reading 4QMMT: New Perspectives on Qumran Law and History, pp. 67-80, edd. J. Kampen& M. J.

Bernstein, Atlanta 1996.

15. ^ en Feldman, Louis H.: "Josephus" - Anchor Bible Dictionary, p. 430, vol. 3, 1992.

16. ^ en Schürer, E.: The History of the Jewish People in the Age of Jesus Christ (175 B.C.- A.D. 135), 4 vols., Edinburgh: T.& T.Clark, 1973-87.

17. ^ en Chadwick, H.: The Early Church, 2nd ed., London: Penguin, 1993.

18. ^ it Socci, A.: La guerra contro Gesù, pp. 217-238, Rizzoli, Milano 2011.

19. ^ en Pines, Shlomo: Agapius; Josephus, Flavius, An Arabic version of the Testimonium Flavianum and its implications, Israel Academy of Sciences and Humanities,

Jerusalem, 1971.

20. ^ en Feldman, Louis H., op. cit., p. cit.

21. ^ fr Pelletier, A.(trad.): La Guerre des Juifs contre les Romains, Les Belles Lettres, 1975, reed. 2003

22. ^ fr Pelletier, A. (trad.): op. cit.

23. ^ Against Apion, cartea 2.7. Accesat: 10 iulie 2012

24. ^ Symposiacs, cartea 4.5.Accesat: 10 iulie 2012

25. ^ en Feldman, Louis: "Flavius Josephus revisited: the man, his writings, and his significance." În: Aufstieg und Niedergang der Römischen Welt, 21 februarie 1984

26. ^ Photographer The Yorck Project: 10.000 Meisterwerke der Malerei. DVD-ROM, Distrib. by Directmedia Publ. GmbH., 2002. ISBN 3936122202.

27. ^ de Eck, Werner: Flavius Iosephus, nicht Iosephus Flavius, pp. 281-283, Scripta Classica Israelica (SCI), 19 2000.

28. ^ Cornilescu (trad.): Biblia Online în Limba Română, Traducerea Ortodoxă, - (Exod.28:1; 28:2: 28:44; Lev. 1:5; 2:2; 6:19: Num. 3:3)

29. ^ en Klein, Isaac: A Guide to Jewish Religious Practice, pp. 387-388.

30. ^ en Klein, Isaac: Response and Halakhic Studies, pp. 22-26.

 31. ^ en Skorecki, K., Selig, S., Blazer, S., Bradman, R., Bradman, N., Waburton, P.J., Ismajlowicz, F. & Hammer, M.F.: Y Chromosomes of Jewish Priests. Nature385:32,

1997. [2] text complet (HTML) accesat:10 iulie 2012

32. ^ en Behar,Doron M., Thomas, Mark G., Skorecki, Karl, Hammer, Michael F., Bulygina, Ekaterina, Rosengarten, Dror, Jones, Abigail L., Held, Karen, Moses, Vivian,

Goldstein, David, Bradman, Neil, and Weale, Michael E.: Multiple Origins of Ashkenazi Levites: Y Chromosome Evidence for Both Near Eastern and European Ancestries,

Am J Hum Genet. 2003 October; 73(4): 768–779. Published online 2003 September 17. PMCID:

PMC1180600http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1180600/ accesat:10 iulie 2012.

33. ^ en Telushkin, Joseph: Jewish Literacy: Most Important Things to Know About the Jewish Religion, Its People and Its History, p. 656, William Morrow & Co., 1991, ISBN

0-688-08506-7.

34. ^ en Becher, Rabbi Mordechai: "History of Events on Tisha B'Av", 1995,http://ohr.edu/1088. Accesat 10 iulie 2012

35. ^ en ***: Tisha B'Av Calamities - 9th day of the Hebrew month of Av - Ninth of Av - Jewish Days of Mourning - Fast

Day,http://judaism.about.com/od/daysofmourning/a/tav_events.htm. Accesat: 10 iulie 2012.

36. ^ en Donin, Hayim Halevy: To Be a Jew, pp. 264-5, Basic Books. 1991, ISBN 0-465-08632-2.

37. ^ en Jewish Encyclopedia: Hasmoneans Accesat: 10 iulie 2012.

38. ^ en Cormen, Thomas H.; Leiserson, Charles E.; Rivest, Ronald L. & Stein, Clifford: Introduction to Algorithms, p. 318, MIT Press & McGraw-Hill, 2001, ISBN 0-262-

03293-7

39. ^ en fr it Suetonius Tranquillus, C: The Lives of the Twelve Caesars - The Life of Titus (Suetonius - Viața lui Titus), p.330, publ. the Loeb Classical Library,

1914. [3] Accesat: 10 iulie 2012.

40. ^ en Schwartz, Daniel R.: KATA TOUTON TON KAIRON: Josephus' Source on Agrippa II,, pp. 241-268, Jewish Quarterly Review 72, 1982.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 de Feuchtwanger, Lion: Războiul evreilor („Der jüdische Krieg”), 1932, ro Editura Aurom
1992.
 de Feuchtwanger, Lion: Trilogia lui Iosephus:

 Der jüdische Krieg (Josephus), 1932

 Die Söhne (Evreii din Roma), 1935
 Der Tag wird kommen (Va veni ziua, Iosephus și Împăratul), 1942.
 de Schreckenberg, Heinz: Bibliographie zu Flavius Josephus, Brill, 1968, ISBN
9004001158336, de Schreckenberg, Heinz: Supplementband mit Gesamtregister, Brill,
1979. ISBN 9004059687.
 de Schreckenberg, Heinz: Die Flavius-Josephus-Tradition in Antike und Mittelalter, Brill
Archive, 1972. ISBN 9004034188.
 en Feldman, Louis H.: Josephus and modern scholarship, 1937-1980, W. de Gruyter,
1984. ISBN 3110081385.
 en Feldman, Louis H.: Josephus : a supplementary bibliography (Include "Corrigenda to
Louis H. Feldman, Josephus and modern scholarship (1937-1980)" și Supplements Heinz
Schreckenberg’s Bibliographie zu Flavius Josephus), Garland, New York, 1986, ISBN 0-
82408792 (HoldingLib: Bar-Ilan U., Ramat-Gan, BAR01, ULI Sysno.002804201)
 en William Whiston, A.M., Peabody, MA (traducători): The Works of Josephus, Complete and
Unabridged New Updated Edition, Hendrickson Publishers Inc., 1987. ISBN 0-913573-86-
8, ISBN 1-56563-167-6
 en Schwartz, Daniel R.: Drama and Authenticity in Philo and Josephus, Scripta Classica
Israelica 10, 1990.
 en Mason, Steve: Flavius Josephus on the Pharisees: a composition-critical study. Leiden:
Brill, 1991.
 en Schwartz, Daniel R.: Studies in the Jewish background of Christianity (Wissenschaftliche
Untersuchungen zum Neuen Testament),Publ: J.C.B. Mohr, 1992,ISBN 3161457986, ISBN
978-3161457982.
 en O'Rourke, P.J. Give War a Chance. (cap. The 2000 Year Old Middle East Policy Expert),
Vintage, 1993.
 McDowell, Josh și Wilson, Bill: A umblat printre noi (He Walked Among Us: Evidence for the
Historical Jesus), p. 35, Societatea Misionară Română, Oradea, 1994.
 en Hadas-Lebel, Mireille: Flavius Josephus Eyewitness to Rome's first-century conquest of
Judea, Macmillan 1993, Simon and Schuster 2001.
 en Rajak, Tessa: Josephus: the Historian and His Society, teză de Ph.D. la Oxford, 2 vols.
1974, 2nd ed. London: 2002.
 en Atwill, Joseph: Caesar's Messiah: The Roman Conspiracy to Invent Jesus, Ulysses Press,
2005.
 en Mason, Steve: Flavius Josephus: Translation and Commentary; 10 vols. in 12 Leiden:
Brill, 2000–2007.
 en Frey, Jorg; Schwartz, Daniel R. & Gripentrog, Stephanie (editors): Jewish Identity in the
Greco-Roman World: Judische Identitat in Der Griechisch-Romischen Welt (Ancient Judaism
and Early Christianity), Brill Academic Pub., September 30, 2007, ISBN 9004158383, ISBN
978-9004158382.
 en Collins, John J. & Harlow, Daniel C.: The Eerdmans Dictionary of Early Judaism, Wm. B.
Eerdmans Publishing Company, November 11, 2010, ISBN 0802825494, ISBN 978-
0802825490.
 en Schwartz, Daniel R. & Weiss, Zeev: Was 70 CE a Watershed in Jewish History?: On Jews
and Judaism Before and After the Destruction of the Second Temple (Ancient Judaism and
Early Christianity), Brill Academic Pub., December 31, 2011, ISBN 9004215344, ISBN 978-
9004215344.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Vespasian
  Iosiphon - Cronică scrisă în ebraică de Iosif ben Gurion, care cuprinde perioada de
la Adam la Titus. Prima ediție a fost publicată la Mantova în 1476.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

La Wikisursă există texte originale legate de Josephus

La Wikicitat găsiți citate legate deIosephus Flavius.

 en Schoenberg, Shira: The Bar-Kokhba Revolt (132-135 C.E.), Jewish Virtual Library -
Accesat: 10 iulie 2012.
 en ***: Revolta lui Bar Kohba, Google Books - Accesat: 10 iulie 2012.

 en ***: Revolta lui Bar Kohba - Accesat: 10 iulie 2012.

 en Centrul Dinur de cercetarea istoriei evreiești — Universitatea Ebraică din

Ierusalim: Flavius Josephus, Second Temple and Talmudic Era Online Texts Related to
Jewish History http://www.jewishhistory.huji.ac.il/links/texts.htm 7 Jan 2012 – Second Temple
and Talmudic Era ... The Works of Flavius Josephus - Translated by William Whiston; A
Transliterated Version of the Greek. Resources > Second Temple and Talmudic Era >
Flavius Josephus Accesat: 10 iulie 2012.
 en Whiston, William (trad.): The Works of Flavius
Josephus, http://www.ccel.org/j/josephus/works/JOSEPHUS.HTM Accesat: 10 iulie 2012.
 en Flavius Josephus, Judaea and Rome: A Question of Context, http://www.adath-
shalom.ca/josep-ds.htm Accesat: 10 iulie 2012.
 en Josephus
Flavius, http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/biography/Josephus.html Jewish Virtual
Library - Accesat: 10 iulie 2012.
 en PACE - Proiect on Ancient Cultural
Engagement: http://pace.mcmaster.ca/york/york/texts.htm Accesat: 10 iulie 2012.
 Tufts University Perseus Project: http://www.perseus.tufts.edu Accesat: 10 iulie 2012.
 en William Whiston, A.M.&lrm: Gutenberg
Project, http://onlinebooks.library.upenn.edu/webbin/gutbook/author?name=Josephus,%20Fl
avius Accesat: 10 iulie 2012.
 en CCEL - The Christian Classics Ethereal
Library: http://www.ccel.org/ccel/josephus/works/files/works.html Accesat: 10 iulie 2012.
 Iosif Flavius, 6 iulie 2012, Teodor Danalache, CrestinOrtodox.ro
Categorii:
 Articole bune
 Istorici evrei
 Bătăliile Imperiului Roman
 Orientul Antic
 Nașteri în 37
 Decese în 100
 Romani din secolul I
 Istorici din antichitate